Am studiat până acum darurile spirituale și principiile după care operează aceste daruri. Am văzut că este foarte important ca toți credincioșii să slujească cu darurile lor pentru zidirea trupului. Dacă trupul este zidit, atunci mărturisirea este eficientă pentru că zidirea trupului aduce unitate și unitatea aduce o mărturie unitară în lume.

Am început să enumerăm specific darurile spirituale. Am găsit o listă a lor în 1 Corinteni 12 și încă o listă în Romani 12. Am pus cele două liste împreună și am găsit, întâi de toate, daruri pe care am ales să le numim daruri permanente pentru edificare. Acestea au fost date pentru zidirea credincioșilor. Darurile trebuie folosite între credincioși și ele îi zidesc pe credincioși individual, în felul acesta darurile zidesc trupul ca întreg.

Au existat, de asemenea, alte daruri care nu au fost rânduite pentru edificarea trupului. Ele au fost rânduite ca să confirme Cuvântul pentru necredincioși. Aceste daruri nu au avut legătură cu Biserica, ci cu necredincioșii. Scopul lor a fost confirmarea Cuvântului. De exemplu, vin în oraș trei predicatori și toți trei predică diferite mesaje, dacă tu ai fi trăit în vremea Noului Testament, pe care din ei l-ai fi crezut? Ei bine, cel mai probabil l-ai crede pe cel care ar face și minuni. Chiar Nicodim i-a spus Domnului Isus: „știm că ești un Învățător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu” – ce? – „dacă nu este Dumnezeu cu el.” Era evident că Isus venea de la Dumnezeu pentru că existau minuni care confirmau mărturia Lui.

El a afirmat că venea de la Dumnezeu și apoi a spus: „Chiar dacă nu Mă credeți pe mine, credeți măcar” – ce anume? – „lucrările Mele.” Confirmarea afirmațiilor lui Cristos a fost dată de minuni. Minunile nu au fost un scop în sine. Ele întotdeauna au fost semne care dovedeau afirmațiile Lui.

Acum, când Biserica a continuat, în Biserica primară din perioada apostolică, aceste daruri au fost date ca să confirme Cuvântul apostolilor și al profeților. Acest lucru este clar în Scriptură. Au fost date anumite daruri miraculoase. Ele nu au fost pentru Biserică. Ele nu au fost pentru credincioși. Ele au fost pentru necredincioși ca să le confirme lor că mesajul predicat de apostoli și profeți era, de fapt, de la Dumnezeu.

Acum, în Noul Testament sunt enumerate patru astfel de daruri: al minunilor, al vindecărilor, al limbilor și al tălmăcirii limbilor – sau mai bine zis, al vorbirii în limbi și al traducerii limbilor. Aceasta este interpretarea exactă a textului grecesc.

Acum, potrivit Scripturii, noi credem că darurile acestea nu au un rol continuu în trupul lui Cristos, după cum vom vedea, ci au existat pentru era apostolică, au fost rânduite să confirme Cuvântul înainte de încheierea canonului Noului Testament și în mod special, în timp ce Dumnezeu încă făcea în mod direct semne înaintea lui Israel. Vom ajunge și la asta.

Aș dori să vă sugerez natura darurilor prin câteva pasaje din Biblie. Marcu capitolul 16 și dorim doar să privim la aceste pasaje. În timp ce ne uităm la Marcu 16 permiteți-mi să vă spun ceva. Nădăjduiesc și mă rog să auziți așa cum ne este dat, ceea ce spun în această dimineață. Cred și am mulți prieteni dragi și scumpi care sunt implicați în diverse mișcări care cred că aceste daruri sunt valabile și azi. Am predicat în bisericile lor. Am avut părtășie cu ei, fiind credincioși în Isus Cristos. Toți suntem de acord că nu suntem de acord când ajungem la acest subiect al darurilor. Pentru mine nu este un subiect preferat. Cred și mă rog lui Dumnezeu să nu fac deducții, ci să fiu obiectiv cu ce spune Scriptura. Am inima deschisă la tot ceea ce vrea Duhul lui Dumnezeu să mă învețe. Mă rog pentru asta. Mă rog ca Dumnezeu să îmi oprească limba să spună ceva ce nu este de la El. În același timp, știind cât de greu îmi este să fac asta, El să treacă peste ceea ce eu nu văd bine.

Cu toate acestea, ceea spun, spun în dragoste și în același timp spun cu îndrăzneala care vine din studiul Cuvântului lui Dumnezeu și nădăjduiesc că le veți auzi în acest fel. Abordarea mea nu are legătură cu mântuirea oamenilor care sunt implicați și nici cu autenticitatea lor.

Acum, Marcu 16:14. Tot ceea ce vom încerca să facem este să aducem toate lucrurile în lumina Scripturii. Marcu 16:14: „În sfârșit, S-a arătat celor unsprezece, când ședeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredința şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.” Vă aduceți aminte de mărturia ucenicilor când Isus a fost înviat, nici ei nu erau prea siguri cu privire la asta. Versetul 15: „Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea, şi propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit. Iată semnele care îi vor însoți pe cei ce vor crede.”

Domnul Isus le spune celor 11 ucenici că mesajul lor va fi însoțit de anumite semne ca să confirme credința celor ce vor crede. „în Numele Meu vor scoate draci;”, aici vorbește despre cei 11, „vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoși.”

Aici găsim un lucru interesant. Acest verset ne sugerează că aceia care vor merge și vor proclama mesajul vor fi însoțiți de minuni. Într-adevăr, toate cele patru daruri despre care vorbim sunt aici. Darul minunilor, de exemplu, cu siguranță va fi abilitatea de a lua în mână șerpi și de a bea vreo băutură de moarte și să nu fii vătămat. Acestea sunt minuni. Darul vindecărilor este indicat aici. Spune că vor fi în stare să își pună mâinile peste bolnavi și aceștia se vor vindeca. Vorbirea în limbi este de asemenea sugerată aici, așa cum spune, vor vorbi în limbi noi.

Toate aceste daruri sunt reprezentate aici în timp ce Domnul le promite celor 11 că slujirea lor va fi confirmată de aceste daruri și de aceste minuni. Acum, dacă astăzi am presupune că cineva ar avea încă aceste daruri care au fost date pentru acea perioadă, va trebui să fim de acord cu cei care duc la biserică lăzile cu șerpi și cu aceia care, numele mișcării este – Church of the Firstborn, care beau otravă și așa mai departe. Adesea nu funcționează așa cum ar vrea ei să funcționeze. Cu toate acestea, dacă participăm, trebuie să le facem pe toate pentru că așa spune: „iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede”. Dacă acesta este un lucru permanent, atunci trebuie să le avem pe toate.

2 Corinteni 12:12. Vom continua să ne uităm la câteva pasaje ca să stabilim un cadru de referință. 2 Corinteni 12:12. Pavel vorbește aici despre apostolia sa, și ca apostol el se verifică spunând: „Semnele” – articulat cu articol hotărât – „unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.” Cu articol hotărât. Nu unele semne ci „semnele”. O identificare precisă a anumitor semne date apostolilor. „Semnele unui apostol.” Apostolii au avut anumite semne care le-au fost garantate. Care sunt acestea? Ei bine, se pare că au fost promise în Marcu 16.

Acum, mergem mai departe și doresc să observați Evrei 2. Amintiți-vă, cartea Evrei a fost scrisă pentru cine ni se spune, pentru evrei, iudeilor, lucru care devine foarte important. Versetul 3 din capitolul 2: „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul”, bineînțeles nu au auzit-o direct de la El, dar „ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o”.

Cuvântul „adeverită” înseamnă că a fost făcută demnă de crezare sau a fost considerată în sfârșit adevărată. Ceea ce a fost afirmat sau stabilit a fost confirmat, a devenit credibil. Cum? Versetul 4: „în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt”. Acum, aceste daruri specifice ale Duhul Sfânt aveau scopul de a confirma Cuvântul în auzul evreilor. Exact asta spune acest pasaj. „Aceste cuvinte ne-au fost adeverite.” Predicarea a fost făcută. Confirmarea a venit prin faptele făcute prin darurile Duhului, date apostolilor.

Așadar, concluzionăm că anumite daruri spirituale numite darurile Duhului Sfânt au reprezentat semnele unui apostol. Au avut, așadar, semnificație în lucrarea apostolică, care a fost o lucrare de temelie. În Biserica primară, când au fost o mulțime de voci care aduceau tot felul de mesaje, Dumnezeu a confirmat adevărul prin aceste daruri speciale oferite apostolilor ca să îl adeverească în auzul celor care ascultau.

Warfield, Benjamin Warfield,un savant biblic care probabil că nu poate fi înlocuit de nimeni în domeniul său, și asta nu este o acreditare în sine ci doar o afirmație, a spus următoarele: „Aceste daruri miraculoase au fost parte a creditării apostolilor ca fiind agenți cu autoritate de la Dumnezeu pentru așezarea temeliei Bisericii. Funcția lor a fost restrânsă astfel, în mod distinctiv, la biserica apostolică și când aceștia au murit, au dispărut și ele împreună cu ei.” Când credem că Efeseni 2:20 spune că apostolii și profeții au așezat temelia, atunci semnele unui apostol au dispărut când aceștia au murit. Dacă semnele unui apostol au fost confirmarea darurilor date de Duhul Sfânt, atunci putem să legăm toate lucrurile împreună. Putem vedea că atunci când apostolii au ieșit din scenă, și darurile date lor de Duhul ca și semne care îi certificau au ieșit și ele din scenă împreună cu ei.

Acum, anumite pasaje din Fapte au atribuit și asociat aceste daruri apostolilor. Să prezentăm doar unul aici. Este vorba despre Fapte 14:3. Ca să vă dau o idee, aici ni se relatează despre Pavel și Barnaba în Iconia: „Totuși au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.”

Aici avem un exemplu al felului în care a folosit Dumnezeu aceste daruri. Ei predicau și predicarea lor era confirmată divin pentru că ei făceau minuni. Acum, nu cred că Biserica de azi are nevoie de o astfel de confirmare. Vă pot spune chiar acum dacă trei oameni ar veni în oraș și fiecare ar avea un mesaj diferit, vă pot spune imediat cine este de la Dumnezeu. Standardul nu este cine face minuni. Care este standardul? Biblia, pentru că azi acesta este standardul rânduit de Dumnezeu ca să confirme mesajul oricărui om.

Însuși Pavel le-a spus prorocilor în 1 Corinteni 14: „Când prorociți, asigurați-vă că prorociți conform cu învățătura pe care v-am dat-o.” Așadar, trebuie să fim atenți și trebuie să înțelegem că astăzi modul de verificare al mesajului oricărui om sau a experienței oricărui om sau a oricărei lucrări spirituale este Cuvântul lui Dumnezeu. Este testul final și este autoritatea finală și regula de credință și practică. Așadar noi nu putem presupune că aceste daruri de verificare și adeverire mai sunt necesare ca să confirme Cuvântul astăzi. Cuvântul este stabilit.

Ca să spui că azi ai nevoie de minuni, în societatea noastră din America, dintre toate locurile din lume și în biserici în care Cuvântul este în mâinile tuturor oamenilor, înseamnă să treci cu vederea sau să negi autoritatea și finalitatea Scripturii. Îmi aduc aminte de Luca 16:31 unde scrie: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” Când ai Scriptura, ea îți este suficientă. Asta este ideea aici. Chiar și atunci când Pavel le-a scris efesenilor el i-a învățat astfel: „Vor fi evangheliști și păstori care vor învăța.” El continuă: „Ei vor zidi trupul”, însă nu face nicio mențiune cu privire la darurile miraculoase. Citești apoi epistolele lui Pavel către Timotei și Tit și afli că unealta este Cuvântul lui Dumnezeu. El continuă: „Propovăduiește învățătura sănătoasă. Predică învățătura sănătoasă.”

Acum, dacă aceste daruri de confirmare există și azi, așa cum pretind unii, dacă ele există și astăzi, atunci ele i-ar însoți pe marii predicatori ai Bibliei sau i-ar însoți pe cei care predică Evanghelia în zone în care nu există Biblia în limba lor, ca să confirme mesajul lor. Însă acestea nu însoțesc grupurile de credincioși care au în mâinile lor Scriptura. Acest lucru nu are niciun rost. Nu are nimic de a face cu darul biblic. Marii predicatori ai Bibliei din istorie sunt de acord că aceste daruri nu le aparțin. Dacă ne întoarcem în istorie și ne uităm la aceia care ne-au slujit, care au scris mari lucrări de teologie, aceștia nu au fost implicați în așa ceva. Aceste daruri au existat pentru vremea apostolică pentru așezarea temeliei lucrării.

Să ne uităm acum la fiecare din aceste daruri în parte, și putem doar să ne facem o imagine de ansamblu asupra lor. Întâi de toate, darul minunilor, 1 Corinteni 12:10. În prezentarea listei darurilor, el vorbește despre minuni, despre înfăptuirea minunilor. Poate spui: „MacArthur, vrei să spui că minunile au încetat?” Nu, nu cred că au încetat minunile. Știu că au loc și astăzi, peste tot. Am văzut minuni deseori. Dumnezeu este un Dumnezeu al minunilor. Poate spui: „Bine, dă-mi atunci definiția unei minuni.” O minune nu este cine-știe-ce. Toți primesc totul- necredincioșii se supără cu privire la minuni. Nu-i nimic. Nu-i nimic.

Aș vrea să vă arăt ce vreau să spun. Să zicem că trăim într-o mică lume naturală. Hai să o fie un lac, bine? Micul nostru lac. Noi spunem că totul în micul nostru lac are loc așa cum trebuie să fie. Ei bine, o minune e ca și cum Dumnezeu, dacă El există, Își pune degetul în lacul nostru și produce niște unde. Adică, dacă există un Dumnezeu, atunci minunea nu este mare lucru. E ca și cum ai arunca o piatră în lac, și apar undele. Cât de curând, lacul se liniștește și lucrurile o iau de la capăt. Citiți cartea lui C.S. Lewis despre minuni. El acoperă tot acest subiect foarte clar. O minune este ca și cum Dumnezeu Și-ar pune degetul în lac să facă niște unde. Dacă este un Dumnezeu și El este Cel care a creat lacul, El poate să Își pună degetul în lac oricând vrea. Așadar, o minune nu este ceva pentru care să te superi. De fapt, minunile dovedesc existența lui Dumnezeu. De aceea raționaliștii germani și-au răstignit sufletele când au eliminat elementul miraculos din Biblie. Ei au venit cu o filosofie umanistă. Nu, Dumnezeu face și azi minuni. Minuni au loc tot timpul, minuni de vindecare.

Eu cred că Dumnezeu poate să îi dea unui misionar undeva abilitatea să vorbească o limbă pe care el nu a învățat-o. Aceasta este o minune. Nu cred că acesta este darul biblic al vorbirii în alte limbi. Acela a fost un dar apostolic, dar cred că Dumnezeu poate să facă minuni cu gurile oamenilor atât de mult cât poate face și cu celelalte părți ale trupului. Dumnezeu încă face minuni. Îl vedem făcând asta tot timpul. Marea minune pe care o face este nașterea din nou. Adică eu sunt o minune. Cu siguranță că este puternic, pentru că m-a schimbat pe mine. Așa cum spunea un băiețel: „Încă nu s-a terminat.”

Atunci când Domnul nostru era pe pământ, a făcut multe minuni. Întotdeauna le-a făcut ca să Își confirme adevărul, dar azi Dumnezeu face unele minuni ca tu să depui mărturie, și pentru ca alții să spună: „Oh, un Dumnezeu care a făcut asta trebuie să fie real.” Acest lucru poate fi adevărat, însă nu pentru a dovedi revelația scrisă, care este un sistem complet și confirmat. Așadar, nu spun că minunile au încetat. Spun doar că minunile de azi sunt diferite față de darul minunilor care a încetat pentru că a fost apostolic.

Poți studia istoria minunilor și vei vedea că au fost patru mari perioade in care s-au făcut minuni în Biblie. În alte perioade în Biblie, minunile nu au mai existat. Perioada lui Moise, o vreme a minunilor. Perioada lui Ilie și a lui Elisei, din nou. Urmează apoi o lungă perioadă fără minuni, apoi dintr-o dată reapar în timpul vieții lui Cristos și a apostolilor. Minunile întotdeauna au un scop și un timp limitat, și oamenii nu pot face minuni continuu. Noi, astăzi, credem că darul minunilor a încetat odată cu încheierea perioadei apostolice. Să fii în stare să bei otravă, să poți să mergi peste tot și să faci tot felul de minuni și semne și fapte mărețe este ceva ce a aparținut acelei perioade.

În scrierile lui Pavel către Timotei și Tit despre a fi evanghelist și păstor nu este vorba deloc despre minuni. Nu ni se dă nicio indicație cu privire la înfăptuirea de minuni ca fiind accentuată nici măcar în viața lui Pavel. După ce s-a dus la Filipi pentru o perioadă de cel puțin doi ani, nu spune nimic despre minuni. Nu este nicio relatare cu privire la vreo minune înfăptuită în Antiohia, în Corint, în Tesalonic, Derbe, Berea și așa mai departe. Foarte limitat și temporar.

Odată am mers până la lacul Hume și am trecut pe lângă un cort mare instalat pe un lot de pământ liber și afară era scris mare „Servicii în care se fac minuni. Minuni de luni până vineri.” Minuni de luni până vineri. Minuni pe bandă rulantă.

Noi credem că Biblia nu ne spune nimic altceva cu privire la darul minunilor pentru această perioadă din istorie, decât că ele au fost daruri ale apostolilor. Au fost temporare în fiecare perioadă, și odată cu încheierea Scripturii Noul Testament, autentificarea oricărui mesager nu este abilitatea lui de a face minuni, ci abilitatea lui de a ne învăța Cuvântul cu acuratețe. Atașamentul față de Cuvânt este acum atestarea oricărui om. Am putea spune mai multe despre asta, însă mergem mai departe.

Vindecarea. Cum rămâne cu vindecarea? Acesta este cu adevărat un dar miraculos în sensul său de bază din 1 Corinteni 12, așa cum este prezentat acolo ca fiind abilitatea de a vindeca. „Altuia”, spune textul, „darul tămăduirilor”, versetul 9. Acum, vrei să spui că Dumnezeu nu poate vindeca bolnavi? Nicidecum. Dumnezeu vindecă bolnavi. El îi restaurează pe bolnavi, însă nu mai sunt astăzi oameni care să meargă, conform voinței lor, și să vindece pe fiecare prin darul vindecărilor ca în perioada apostolică. Azi Dumnezeu vindecă prin voia Sa suverană și ca răspuns la rugăciune. Găsim aceasta chiar în epistola lui Iacov, și poate ar fi bine să ne uităm la capitolul 5 pentru câteva momente. E interesant că Iacov scrie epistola sa înainte de 1 Corinteni. În Iacov 5 cu 13 spune: „Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!” Versetul 14, „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.” Asta spune: „Domnul îl va însănătoși.”

Chiar și epistola lui Iacov, care se pare că este prima carte din Noul Testament, cronologic vorbind, poate cea mai veche scriere din Noul Testament, chiar aici în Epistola lui Iacov când cineva era bolnav, nu spune: „Să meargă la cel care are darul vindecării.” Ci spune: „Rugați-vă pentru el.” Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca darul de vindecare să aibă o anumită legătură reală cu biserica. Acesta era un semn de confirmare a Cuvântului pentru necredincioși. Puteți studia viața lui Isus Cristos și veți vedea că cei pe care i-a vindecat erau necredincioși. El era preocupat să confirme afirmațiile Sale în mințile celor necredincioși. Când frații s-au îmbolnăvit, s-au rugat unii pentru alții, și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile.

Cred că darul de vindecare l-a echipat pe cel care era apostol sau profet ca propovăduitor al Cuvântului pentru ca acesta să fie confirmat în mințile necredincioșilor prin minuni. Spun din nou, dacă darul vindecărilor ar exista astăzi, nu ar aparține acelor așa numiți vindecători. Ci ar aparține învățătorilor Bibliei. Ar aparține oamenilor care merg și predică Evanghelia, ca o confirmare că este adevărată; și nu unui anumit segment de oameni, predicatori ai trezirii sau indiferent cum

i-am numi.

Chiar și în ultimii ani de slujire a apostolilor, manifestarea darului a început să se diminueze. Este interesant, nu-i așa, că atunci când Timotei era bolnav Pavel i-a spus: „Știu cum te vei vindeca. Bea câte puțin vin pentru stomacul tău.” Acum, dacă era posibil să fie în apropiere cineva cu darul vindecării, s-ar fi îngrijit de el foarte ușor. Adesea m-am gândit, nu este interesant ce spune Pavel în 2 Timotei 4? „Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.” Dacă Pavel ar fi avut în acel moment darul minunilor și darul vindecărilor, l-ar fi putut vindeca pe Trofim, însă nu găsim nicăieri în Noul Testament ca acest dar să fie exercitat în favoarea unui credincios.

Totuși în toată această mișcare de vindecare de astăzi, în mare parte este vorba de oameni care au o istorie în biserică de stat la cozi lungi ca să fie vindecați. Aceasta nu urmează modelul biblic.

M-am interesat săptămâna aceasta, și cu siguranță nu putem să îi punem pe toți în această categorie, m-am interesat de mărturia acestui Marjo Gortner. Nu știu dacă ați auzit de el, dar până la urmă a mărturisit totul. A fost cel despre care s-a crezut că are darul vindecării de la vârsta de patru ani și părinții lui l-au urcat pe scenă și a început lucrarea de vindecare care a luat amploare. A fost interesant că eram cu tatăl meu săptămâna trecută, și discutam despre această chestiune. El a spus: „Știi, trebuie să mergi să vezi acel film. Tocmai au făcut un film despre el, m-au sunat să-mi spună că fac un film”, mi-a spus tata. „Și m-au întrebat dacă pot folosi un comunicat de presă și un interviu pe care le-am dat când avea doar patru ani, și au venit la biserică să mă întrebe care este opinia mea.” El a spus: „Le-am spus care era opinia mea, că totul era un fals, că totul era păcăleală și așa mai departe.”

Acum, nu știu dacă el apare în film sau nu. Nici el nu știe. Oricum, se pare că filmul demască toate lucrurile ca fiind fraudă. El spune, și l-am auzit la emisiunea lui Dick Cabot sau altundeva, că el nu știa despre nicio vindecare adevărată în acei ani în care spune că le-a făcut. Însă el era conștient că era un serviciu deosebit adus celor care aveau probleme psihologice. Era conștient de asemenea că oamenii care erau prezenți la serviciile lui, lunea seara, se întorceau și joi seara cu o problemă nouă, și acest lucru era obișnuit.

Am făcut un studiu în facultate cu privire la acest lucru, și acestea au loc din nou și din nou și din nou și din nou. Așa că trebuie să fim foarte atenți cu privire la înțelegerea directivelor biblice cu privire la vindecare. Eu cred că Dumnezeu vindecă și azi, dar cred că vindecă prin suveranitatea Lui și ca răspuns la rugăciune. Dacă sunt oameni azi care văd că Dumnezeu dă vindecare ca răspuns la lucrarea lor, atunci pot să spun având dovezile biblice, că s-ar putea ca ei să aibă darul credinței, la care Dumnezeu răspunde când se roagă ei. Însă darurile de vindecare au fost apostolice, și aduceau vindecare celor necredincioși ca să le confirme Cuvântul. Astfel, când a venit Cuvântul, acel dar a încetat pentru că nu își mai avea rostul.

În același timp să nu uitați că unele vindecări pot fi reale. Se prea poate ca Dumnezeu să vrea ca unii să fie vindecați. De asemenea și Satan poate vindeca. Matei capitolul 7, citiți-l. Puteți să citiți despre acest subiect și în Fapte 8. Despre aceasta puteți citi și în Fapte 13. Satan poate vindeca. De fapt, Isus Cristos a vindecat, și ei au concluzionat că era de la Satan, nu-i așa? Ce a făcut El, a fost prin puterea lui Beelzebul. Erau atât de obișnuiți cu faptul că Satan poate să falsifice totul, că iudeii L-au pus pe Isus sub autoritatea lui Satan și au spus: „Satan este cel care face vindecarea. Satan poate să facă toate astea.” Ideea că cineva poate să vindece pe bandă rulantă este nebiblică. Adesea m-am gândit că dacă ei chiar au darul vindecării, mai bine s-ar duce la spital, nu în corturi. S-ar duce la necredincioși, și ar predica Evanghelia și ar adeveri Cuvântul cu vindecări.

Așadar, darul vindecării, și va trebui să facem un ]ntreg studiu asupra acestei chestiuni cândva în viitor, darul vindecării nu a fost niciodată destinat celor credincioși, și nu a fost niciodată intenționat ca un lucru permanent. A fost un semn al apostolilor. A fost unul dintre darurile apostolilor. Pentru noi, azi, chiar și în cea mai veche carte din Noul Testament, epistola lui Iacov, porunca este: „Rugați-vă pentru cei bolnavi.”

În al treilea rând, am ajuns la vorbirea în limbi și la tălmăcirea lor. Acestea le vom lua împreună pentru că nu vom petrece mult timp asupra lor, ci doar vom avea câteva gânduri biblice. Ce a însemnat darul vorbirii în alte limbi și care a fost folosul lui? Acum, darul limbilor, așa cum este cunoscut mulțumită traducerii King James, ar trebui cunoscut ca darul vorbirii în alte limbi. Cuvântul este glōssa. Este cuvântul tradițional și istoric pentru limbi. Nu înseamnă nimic altceva decât limbaj. Darul a fost o abilitate dată de Duhul de a vorbi o limbă străină. A fost doar o minune folosită de Dumnezeu ca un semn pentru confirmarea Cuvântului.

Cel mai important lucru care s-a petrecut în Fapte 2 a fost predicarea lui Petru, nu-i așa? Ce predică extraordinară! Ca răspuns la această predică 3000 de oameni s-au pocăit, așa-i? Însă ce anume a confirmat în mințile lor că predica lui Petru a fost de la Dumnezeu? Ce anume a fost? Au fost toți acei oameni care au vorbit în limbile lor lucrările minunate ale lui Dumnezeu. A fost un dar de confirmare. A fost un dar intenționat pentru necredincioși. Doar a arătat către predică. Nu a fost un scop în sine. Ci a fost doar arătarea unui semn ca ei să audă Evanghelia. A fost un dar de confirmare. Cum altfel ar fi știut ei că era de la Dumnezeu? Ei bine, când au văzut minunea, cui altcuiva puteau ei să atribuie acest lucru? Când l-au auzit pe Petru, după toate astea, când s-a ridicat și a predicat, ei au spus: „Oh! După această minune, trebuie să admitem că acesta este mesajul lui Dumnezeu.” Cel puțin 3000 de oameni au crezut asta.

Acum, aș dori să fac un pas mai departe. În plus, limbile au fost doar un semn – și spun din nou – numai pentru evrei. Niciodată nu a fost intenționat pentru neamuri. În Fapte 2, evrei. În Fapte 10, „Cei tăiați împrejur au auzit și au crezut.” Peste tot în Fapte, ori de câte ori apare vorbirea în alte limbi, sunt prezenți și evreii. Pentru neamuri nu are niciun rost. Așadar tragem două concluzii: era îndreptat pentru credincioși, nu avea niciun rost pentru neamuri. Prin urmare, priviți vă rog la mișcările de azi, cei care îl practică sunt credincioșii dintre neamuri. Este complet contrar Bibliei.

Aș vrea să vă arăt la ce mă refer când spun asta. Priviți la capitolul 14, versetul 21. 1 Corinteni 14:21 spune așa: „În Lege este scris.” Aici el se întoarce la Vechiul Testament. Isaia 28:11, Isaia 28:11 „În Lege este scris: ‘Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.’” Aceste cuvinte: „poporului acestuia” se referă în contextul cărții Isaia, la poporul Israel. Așadar, Dumnezeu spune: „Voi vorbi poporului Israel, dar voi vorbi lui Israel cu altă – Nu spune într-adevăr în original „prin bărbați din”. Ci spune doar „cu alte limbi și alte buze”. „Voi vorbi lui Israel cu o minune a gurii”, asta vrea să spună. „Cu alte limbi și cu alte buze, așa voi vorbi lui Israel.”

Acesta este rostul limbilor. A fost pentru Israel. Expresia: „Poporului acestuia” se referă la ei. Acum urmăriți versetul 22: „Prin urmare, limbile sunt un semn.” Ce face întotdeauna un semn? Un semn arată spre altceva. Aici întotdeauna arată spre Evanghelie, întotdeauna, întotdeauna arată spre Evanghelie. Acum ascultați! „Prin urmare, limbile nu sunt un semn pentru cei credincioși” Limbile niciodată nu au fost un semn pentru credincioși. Nu au avut niciodată vreun rost pentru credincioși. Asta era toată problemă în Corint. Ei înălțau acest dar, l-au denaturat, l-au încurcat cu oracolele cu care ei erau atât de obișnuiți din închinarea lor păgână în care exista foarte multă vorbire extatică. Acolo era așa de multă confuzie, și Pavel a încercat să clarifice darul fără să îl elimine în totalitate, pentru că încă mai erau mulți evrei în Corint.

El știa că erau vremuri când putea fi folosit ca să confirme Cuvântul către un evreu necredincios. Așadar, în această îndreptare, el spune: „Mai întâi, înțelegeți lucrurile cum trebuie. Nu este pentru cei care cred.” Totuși azi, în această mișcare, tot ceea ce auzi este că nu ești cu adevărat creștin până nu practici vorbirea în limbi. Toți acești creștini – sau nu ești la stadiul înalt de creștin la care ar trebui să fii. Nu ar trebui să spun real, pentru că ar fi incorect. Tu nu ai experimentat plinătatea întregului lucru. Sunt o mulțime de creștini care spun aceste lucruri altor creștini. Nu ai niciun motiv să faci asta. Toți au revelația lui Dumnezeu așa cum a intenționat-o, chiar aici, în această carte. Când Cuvântul lui Cristos locuiește din belșug în ei, lucru care înseamnă de fapt a fi plin de Duhul, ei vor experimenta tot ceea ce este de experimentat. Vedem, așadar, că trebuie să fie adus la testul Scripturii.

Acum, în citatul din Isaia 28:11, El îl atribuie categoric lui Israel. Acum, aș dori să merg mai departe în versetul 22: „Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși.” Cine sunt ei? Evreii, ei erau cei necredincioși. Apoi le spune: „De ce nu încerci să predici? Acesta este un lucru bun pentru fiecare. Este bun pentru cei care cred.” El le spune, de fapt, celor din Corint: „Nu aveți nevoie de mai multe experiențe, dragilor. Voi aveți nevoie de doctrină.” Aceasta era problema lor.

Urmăriți vă rog versetul 23. Este confuz dacă nu îl înțelegi. „Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc.” Acest lucru avea loc în Corint. Erau toți credincioșii adunați împreună. Aici este toată Biserica, înțelegeți, creștini aflați într-un singur loc și toți vorbeau în limbi. Ei continuau să vorbească în toate aceste limbi. Poate, cele mai multe nu erau nicidecum limbi, ci un fel de bolboroseală. Vom vorbi despre aceasta imediat. „Și ar intra şi cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni?”

Poate spui: „Bine, stai puțin. Nu are nici un sens.” În versetul 22 spune: „Limbile sunt un semn pentru cei care nu cred.” În versetul 23 spune: „Și ar intra şi cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni?” Poate te întrebi „Care este diferența?” Diferența este aceasta: ele sunt un semn pentru evreii care nu cred. Corintul nu era o cetate evreiască. Ce era? O cetate dintre neamuri, dintre greci. Problema era că neamurile veneau și nu înțelegeau ce se întâmplă. Ei erau expuși unui fenomen pe care Dumnezeu nu l-a intenționat niciodată pentru neamuri. Asta vrea să spună Pavel aici. Ei vin în adunarea voastră, și voi toți faceți asta.

Aș dori să vă ofer o ilustrație. Am o vecină dintre neamuri care locuiește lângă noi, ușă lângă ușă și ne-am străduit să îi spunem despre Cristos acestei doamne și soțului ei. Soția mea i-a împărtășit ei. Eu i-am împărtășit ei. Am vizitat-o la spital când a avut infarct, ne-am rugat împreună cu ea și i-am spus toată Evanghelia și toate celelalte. Am încercat din răsputeri să îi câștigăm pentru Cristos. Au și un trecut foarte dificil, un trecut religios, și întotdeauna este greu să îi conduci pe oameni la Cristos, când sunt oameni foarte religioși, niște oameni foarte buni.

Am lucrat, ne-am rugat, le-am oferit informații și casete și i-am convins să urmărească la TV canalul Voice of Calvary, am făcut tot ce am putut. Într-o zi doamna vine la soția mea, dărâmată și fără vlagă și îi spune: „Of, trebuie să te întreb ceva. O doamnă a venit și m-a chemat la o întâlnire. Acei oameni erau nebuni.” Soția mea a încercat să afle mai multe. Această doamnă a venit și a luat-o, pe ea, o femeie necredincioasă dintre neamuri, și a dus-o la vorbire în limbi. A participat la întâlnire și a concluzionat că întreaga situație era o încurcătură și astfel ne-a închis nouă ușa oportunităților de a i-L prezenta pe Cristos.

Ea crede că cei care făceau astfel de lucruri nu erau normali. Din moment ce ei cheamă Numele lui Cristos și poartă Biblia cu ei și spun că trec prin aceleași lucruri ca și noi, atunci și noi facem parte din aceeași comunitate. Ei îi place de noi și nu merge așa departe, însă în mintea ei se întâmplă acest lucru. Exact acest lucru l-a spus Pavel, darul nu a fost niciodată intenționat pentru neamuri. A fost un semn special pe care l-a dat Dumnezeu evreilor într-o perioadă specială.

Fiți atenți, dragilor, este clar din Scriptură că a fost destinat evreilor! Acest lucru este clar. Nu putem să contrazicem asta. Aceasta nu este opinia mea. Acest lucru îl spune Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, dacă în anul 70 Dumnezeu a distrus Ierusalimul și nu a mai avut de-a face cu Israel și Și-a întors privirea spre neamuri, atunci tocmai prin acest singur fapt limbile ar fi trebuit să înceteze pentru că Dumnezeu nu mai are de gând să dea un dar special ca semn lui Israel, așa-i? Ce a făcut cu Israel pentru un timp? I-a pus deoparte și mai ce? I-a orbit. Semnele pentru Israel sunt oprite pentru timpul prezent, așadar, acesta, ca un semn pentru Israel, a încetat. Dacă a încetat ca un semn pentru Israel, și-a încetat rostul pentru care a existat. A trebuit să înceteze.

Acum, ce putem spune noi? Vrem să vedem care este mărturia Scripturii față de aceste adevăruri. Acum, ce avem astăzi este o exaltare a acestui dar, care este în afara contextului versetului 20. Aici spune: „Fraților, nu fiți copii la minte, ci, la răutatate, fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari.” Imaturitatea înseamnă să dai mai multă importanță darului, trecând cu vederea scopul cu care a fost dat și să-l folosești cu un alt scop sau să îl pervertești. Darul a avut un scop clar din partea lui Dumnezeu. Întotdeauna pentru necredincioși. Rostul lui nu a fost niciodată, niciodată ca să zidească trupul. Niciodată nu a avut vreun efect asupra trupului, ci a fost întotdeauna pentru evreii necredincioși. De fiecare dată, când vorbirile în alte limbi sunt văzute în Noul Testament, sunt prezenți și evreii. Fiindcă aceștia nu erau prezenți în Corint, de aceea practicarea darului este condamnată. Totuși, Dumnezeu îl lasă să existe datorită populației numeroase de evrei care veneau și plecau din centrul comercial Corint.

Citiți Fapte 18. Acolo erau evrei, așa că era necesar ca acest dar să fie în Corint, datorită numărului mare de evrei, și putea fi folosit pentru convingerea acestor evrei. Însă a fost denaturat și în mod special de când corintenii au ieșit din închinarea prin oracole, în care includerea vorbirii extatice, era parte a închinării lor. Există și un studiu recent care a fost realizat și care aprofundează istoria acestui fenomen. S-a descoperit că ei vorbeau în limbi extatice. Ei le numeau „limbajul zeilor”, l-au adus în Biserică și au creat o confuzie generală. Pavel, în dragoste, îi îndeamnă să îndrepte problema aceasta.

Aș dori să mai adaug un lucru. În plus, întotdeauna a fost o limbă cunoscută. Poate că a fost o limbă străină pentru vorbitor, dar întotdeauna a fost o limbă care există. Pentru susținerea acestei afirmații sunt multe motive. În Fapte 2 glōssa înseamnă limbaj, și ele sunt listate, erau parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Egipt, cretani, arabi. Mai jos ni se spune exact ce limbi erau. Chiar în 1 Corinteni este folosit gene glossa, care înseamnă „feluri.” Gene, genos, de la care avem „gen”, feluri de limbi, diferite limbi. Nu puteau fi feluri de bolboroseli. O bolboroseală este o bolboroseală. Acolo au fost limbi cunoscute și dialecte.

Apoi spune despre „darul de tălmăcire a limbilor”, cuvântul folosit este hermēneia care înseamnă „traducerea limbilor”. În 1 Corinteni 14:7 spune că trebuie să aibă și o structură gramaticală. „Chiar şi lucrurile neînsuflețite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?” Ei doar murmurau. Acești corinteni au pervertit întregul dar și spune: „Nici măcar nu se distinge. Nici măcar nu este real. Nu poate fi tradus.” Așadar, aceste lucruri trebuie să fie aduse în atenția noastră.

Acum, conform lingviștilor moderni, putem să ne uităm la fenomenul limbilor de azi și să le socotim limbi adevărate? Ei bine, aș dori să vă aduc mărturia unui om, și sunt multe lucruri despre acest subiect pe care le-am putea discuta. Aș dori să vă ofer doar acest gând. William Samarin a scris recent o carte, al cărei titlu cred că este Limbile oamenilor și ale îngerilor. Acum, el este un expert lingvist. Are un doctorat în lingvistică. Este profesor de lingvistică la Universitatea din Toronto, Canada. A fost crescut în Statele Unite în comunitatea rusă Molokan, într-o fracțiune a acestei mișcări care era totalmente absorbită de fenomenul limbilor. Și-a petrecut toată copilăria înconjurat de chestiunea vorbirii în alte limbi. În cele din urmă a decis să studieze problema și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții studiind-o.

El a spus: „pentru mulți ani, am luat parte la aceste întâlniri unde se practica vorbirea în limbi în Italia, Olanda, Jamaica, Canada, SUA,” etc. ”Am observat penticostalii de modă-veche și neo-penticostalii.” Asta din 1960 încoace. Această mișcare este nouă în toate denominațiile. „Am fost la întâlniri mici în case particulare, dar și la întâlniri cu multă lume. Am văzut așezările culturale precum cele ale portoricanilor din Bronx, a celor care se închină cu șerpi din munții Apalache, comunitatea rusă Molocană din Los Angeles, pocomanienii din Jamaica” și așa mai departe. El continuă:

„Am stat de vorbă cu vorbitori în alte limbi și i-am înregistrat și am analizat nenumărate probe de limbi. În fiecare caz, în fiecare caz”, spune el, „glosolalia devine un nonsens lingvistic. În ciuda unor similarități superficiale, glosolalia nu este o limbă.” Acum, aceasta a fost mărturia unui expert lingvistic. Acestea au fost rezultatele multor experți.

Acum, aș vrea să spun următoarele. Așa cum am spus mai devreme, poate zici: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu poate să facă la fel și astăzi, că poate să nu fie adevărată?” Nu. Cine ar putea să spună așa ceva despre Dumnezeu? Cine ar putea să spună vreodată că Dumnezeu nu poate să facă tot ce vrea, mai puțin să mintă? Aceasta spune Biblia. Hai s-o spunem așa, dacă Dumnezeu a dorit să îi dea unui misionar abilitatea să vorbească o limbă pe care înainte nu a cunoscut-o, ca să comunice Evanghelia într-o situație de criză, El a făcut-o. Însă acesta nu este darul limbilor. Aceasta este doar o minune înfăptuită de Dumnezeu în acel moment.

Darul a fost pentru evrei. De asemenea a fost și o limbă cunoscută. Nu a fost atât de mult ca să spună Evanghelia, cât a fost ca să arate un act supranatural divin, ca ei să audă Evanghelia predicată. Adevăratul dar a fost o limbă cunoscută, întotdeauna un semn pentru cei necredincioși, și întotdeauna pentru un evreu necredincios. Nu a avut niciun rost pentru credincioși, acest lucru este atât de greu de înțeles de cei mai mulți oameni. Sunt credincioși care se întâlnesc și își vorbesc unul altuia în alte limbi, lucru care nu urmează modelul biblic deloc.

Poate că spui: „Bine, dar cum au abuzat corintenii de acest dar?” Ei bine, când vom studia 1 Corinteni, fie că va fi peste ani, sau zeci de ani, nu contează, vom vedea că au abuzat de acest dar, așa cum au abuzat de toate lucrurile. Dacă puteau să abuzeze de ceva, atunci ei abuzau. Acea biserică era dezordonată. Acolo erau partide, fire, perversiune sexuală, judecăți între creștini, abuzuri morale ale credincioșilor din biserică, ignoranță cu privire la relațiile maritale, ignoranță cu privire la scopul fecioriei, încălcări ale libertății creștinului, nesupunerea femeilor, abuz față de Cina Domnului, ignoranță cu privire la lucrurile spirituale, chiar și negarea faptului că trupurile vor învia. Aceasta era o biserică distrusă.

Când ajungem la capitolul 14, te aștepți să fie dezastru și în domeniul darurilor spirituale și exact așa stau lucrurile. Așa că Pavel scrie ca să corecteze abuzurile. În capitolul 14 sunt două lucruri de spus. În versetul 1 spune: „Urmăriți dragostea.” Toate darurile cu care se slujește, într-adevăr trebuie să fie folosite în dragoste. Darurile lor nu erau folosite în dragoste, ci în divizare, în fire; așadar, nu era adevăratul dar. „Urmăriți darurile spirituale”. Asta înseamnă, când vă adunați împreună în adunare, să doriți ca Dumnezeu să vă slujească prin daruri. „Dar mai ales să prorociți” sau să predicați. El definește acest dar în versetul 3 ca fiind o vorbire spre zidire, sfătuire și mângâiere.

Apoi în versetul 2 spune - acest lucru îl făceau ei, „În adevăr, cine vorbește în altă limbă, nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu.” Cu duhul ei spuneau taine. De ce nu faci ceva în urma căruia toți să beneficiem? Precum învățarea, predicarea, care presupune studiu, de unde primești adevărul spiritual, care te învață cum să crești. În cel mai bun caz, versetul 4, el spune: „cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuși”, fapt care înseamnă egoism. Azi avem aceeași problemă, este egoism în exercitarea acestui dar. Oh, nu trebuie să fim egoiști. Exercitarea unui dar spiritual, în adevăratul său sens, este altruism. Trebuie să te zidească pe tine. Nu trebuie să mă zidească pe mine. Nu trebuie să fie centrat pe mine deloc, pentru mine, să merg și să creez o experiență spirituală pentru mine este culmea egoismului. Însă a sluji la edificarea celorlalți, ce lucru binecuvântat este!

Așa cum am spus, cu siguranță că a lăsat practicarea acestui dar de dragul evreilor, așa că face câteva calificări în versetul 27. În biserica din Corint, „dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei” pentru că ei vorbeau unii peste ceilalți. Doar doi sau trei. Când se întâlneau împreună, lucru rânduit de Dumnezeu, erau și evrei necredincioși acolo care aveau nevoie de slujirea acestui dar. Doar doi sau trei, pe rând, și împreună cu unul care să tălmăcească. Dacă nu ai un traducător, versetul 28, nu spune nimic. Doar stai acolo și roagă-te. Versetul 28: „să-şi vorbească numai lui însuși şi lui Dumnezeu.”

Apoi spune în versetul 34: „Femeile să tacă în adunări”. Acum, dacă acest lucru ar fi respectat, 75 la sută din mișcare s-ar termina mâine pentru că este dominată atât de mult de femei. „căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele”. Vedeți, aceasta este problema. Femeile au pus mâna pe acest lucru și l-au practicat.

Ce am văzut până acum? Ei bine, am văzut că Pavel așază anumite reguli stricte cu privire la folosirea darului, chiar și în Corint, și apoi ne arată semnificația lui. Știm că a fost pentru evrei și pentru evreii necredincioși. Așadar, când Dumnezeu a încetat să mai lucreze cu evreii, a încetat și să mai dea semne lui Israel. A încetat nevoia acestui dar pentru că pentru asta era destinat, un semn pentru Israel. În Corint, s-a creat o confuzie de proporții.

Am vorbit până acum despre cum știm că a încetat. Teologia noastră ne spune acest lucru. A avut un scop temporar, vedem aceasta. Însă aș mai vrea să adaug ceva, 1 Corinteni 13:8. Dacă ne uităm la versetul 8, cred că vom vedea un loc bun de unde să începem. „Dragostea nu va pieri niciodată.” Hm, atunci cu siguranță că o va compara cu ceva care va pieri. „Prorociile vor katargeō”, vor fi inoperante sau înlocuite. „Limbile vor înceta”, pauō, se vor opri. „Cunoștința va avea sfârșit.” Acum, cuvântul „sfârșit” este în legătură cu cunoștința și „nu va pieri”, în legătură cu profeția, însă este același cuvânt, katargeō. Înseamnă că vor fi inoperante sau înlocuite.

Acum, profeția și cunoștința vor fi înlocuite. Acest lucru înseamnă că va fi un moment de plinătate când toată profeția și cunoștința va fi înlocuită de o cunoaștere deplină. Dar limbile? Bine, acolo este un alt cuvânt. Limbile vor fi inoperante. Limbile nici măcar nu apar în versetele 9, 10, 11, 12 și 13, când vorbește despre momentele când va veni ce este desăvârșit. Limbile deja au încetat. Spune așa: „Fie că vor fi limbi, acestea vor pauō” P-A-U-O, înceta. Când cuvântul înceta este la diateza activă, înseamnă că va face ceva să înceteze. La diateza pasivă, înseamnă că vor înceta prin ele însele. Limbile vor înceta ele însele.

Acum, vă rog să urmăriți, este foarte interesant. Aici spune: „Limbile vor înceta prin ele însele. Cunoștința va deveni inoperantă. Profeția va fi inoperantă.” Apoi continuă să vorbească despre acestea două în versetul 9. „Căci cunoaștem în parte, şi prorocim în parte”. Limbile deja au dispărut. El continuă să vorbească despre lucrul desăvârșit care va veni. Apoi el continuă să vorbească despre profeție și cunoștință, dar nu mai vorbește despre limbi deloc.

Acum, dacă am înțeles că a fost un dar pentru evrei, putem presupune că a încetat cel puțin în anul 70, nu-i așa? Când Ierusalimul a fost dărâmat și Dumnezeu a început să lucreze cu neamurile. Când ne uităm la cuvântul grecesc cu atenție, și Pavel alege un cuvânt distinct, putem să îl traducem într-un sens indigen: „Limbile se vor stinge de la sine”. Exact acest lucru înseamnă. Se vor opri de la sine. Vedeți diferența? El folosește un verb diferit și o diateză diferită și un timp diferit. Cu siguranță a vrut să spună un lucru diferit.

Poate spui: „Bine, când s-au oprit?” Așa cum am spus, indicația pe care o avem este că cel puțin în anul 70, acesta ar fi un timp potrivit. Ascultați ce spune George Dollar de la Dallas Seminary.

„Cu 35 de ani în urmă, un renumit învățat american, dr. George Cutten de la Colgate University a făcut un studiu minuțios cu privire la fiecare caz istoric de vorbire în limbi. După cercetare, concluzia lui Cutten a fost că în biserica de la început, în perioada părinților bisericii, nu a fost consemnată nicio ocazie bine atestată în care vreo persoană să fi vorbit în alte limbi sau care să pretindă măcar că practică asta.”

„În biserica de la început” – ascultați din nou – „perioada părinților bisericii, în primele secole, nu a fost nicio ocazie atestată în care vreo persoană care să practice vorbirea în alte limbi.” Aparent, din punct de vedere istoric, s-a oprit de la sine, exact așa cum a spus Pavel că va fi. Vocea istoriei bisericii este de asemenea împotriva mișcării moderne și ar eticheta această mișcare ca fiind nesusținută istoric.

Cleon Rogers a spus: „După ce am examinat mărturia liderilor din Biserica primară ”, și a petrecut mult timp studiind-o ca istoric, el spune: „acei lideri a căror lucrare de slujire reprezintă practic fiecare perioadă a imperiului roman, de la anul 100 la anul 400, se pare că darurile miraculoase ale primului secol au murit. Ele nu pot fi găsite în primii 400 de ani ai bisericii.”

Acum, poate spui: „Bine, dar exista. Era Montanus și era Tertulian în biserica primară”, da, ai dreptate. Însă Montanus a fost un eretic, care a fost socotit posedat demonic, și a afirmat că doar prin el vorbea Dumnezeu, și el era singurul în care locuia Duhul Sfânt, numai în el. Omul acesta avea o problemă, iar Tertulian era ucenicul lui.

Acum, în perioada evului mediu întunecat, au existat câțiva catolici care au vorbit în limbi. Shakers a fost prima sectă americană din epoca modernă. Ei erau celibatari. Ei trăiau în comunitate, iar liderul lor era Maica Ann Lee, care a spus că A Doua Venire s-a împlinit prin ea. Al șaptelea Articol de credință al Mormonilor apără vorbirea în alte limbi. Era o parte a credinței Mormonilor. Mișcarea modernă s-a născut în 1914 la întâlnirea de pe strada Azusa.

Acum, dragilor, vă rog să mă ascultați. Dacă limbile au încetat din punct de vedere istoric în jurul anului 70 sau la finalul primului secol și apoi pentru 1800 de ani și ceva nu au mai existat, ce te poate face să crezi că ceea ce se întâmplă astăzi este real? Oare a retras din biserică Duhul lui Dumnezeu acel dar strategic pentru 1800 de ani? Nu există nimic în Biblie care să spună că va fi dat din nou. Unde a fost pentru 1800 de ani, dacă este o parte integrantă a vieții Bisericii? A făcut Duhul lui Dumnezeu o greșeală teribilă? Nu cred. Cred că avem nevoie să punem în lumina Scripturii tot ceea ce se petrece astăzi.

Poate spui: „Bine, însă ce se întâmplă? Ce este atunci?” Ei bine, sunt multe explicații. Prima explicație, unii dintre ei – și din nou, unii sunt așa de sinceri și așa de curați și așa de dornici după acest dar, că nu vreau să discreditez pe nimeni. Doar doresc să fiu corect în sensul evaluării acestui dar. Întâi de toate, unii dintre ei pur și simplu se prefac, doar se prefac.

Nu voi uita niciodată că predicam cândva și o femeie s-a ridicat să vorbească în limbi în timpul predicii mele. Eram un tânăr de la seminar, și oarecum mi-a fost greu – nu știam ce să fac. Am spus simplu doar atât: „Cred că Domnul vrea să vorbim câte unul, pe rând. Din moment ce profeția este un dar superior vorbirii în limbi, de ce nu stați jos și să vă faceți lucrarea mai târziu?” Adică, acesta a fost lucrul la care m-am putut gândi în acel moment. Nici măcar nu am știut cum să gestionez situația, însă ce s-a întâmplat a fost că imediat s-a așezat. Doar așa, dintr-o dată, s-a oprit și s-a așezat. Însă dacă ar fi fost de la Duhul, mă îndoiesc foarte serios dacă aș fi avut acel simțământ sau dacă ar fi venit și ar fi plecat așa de ușor.

Samarin, în cartea sa a spus: „A bolborosi este o joacă de copii”. Dacă citiți cartea lui Bredesen despre cum să vorbești în limbi, unul dintre liderii cheie ai mișcării, spune: „Continuă să spui ba, ba, ba cât de repede poți.” Pavel spune: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” Dumnezeu nu vrea să gângurim. El spune: „mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu” – cu ce? – „mintea”. Nu-I vorbi lui Dumnezeu cu astfel de cuvinte. Dumnezeu nu este interesat de așa ceva.

Așadar, unii doar falsifică. Unii oameni sunt doritori după ceva experimental și din cauza presiunii grupului fac și ei asta, și chiar se pricep. În dreptul altora lucrurile sunt de natură psihologică. Când încetezi să te gândești că a fost făcută de mai multe grupări de-a lungul istoriei, că nu are nimic de-a face cu creștinismul, poate fi catalogat foarte ușor ca fiind un fenomen psihologic. Oamenii se aduc pe ei înșiși într-o stare de hipnoză auto-indusă, și așa mai departe. În mare parte este psihologică.

Unii cred că este de natură satanică și personal am avut

de-a face cu demoni care vorbeau printr-un individ. Nu voi intra în detalii. Doar atât, credeți-mă; este adevărat. Isaia, capitolul 8 spune la versetul 19: „Dacă vi se zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții şi pe cei ce spun viitorul, care șoptesc şi bolborosesc” să răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?” Poporul Israel căuta un fel de experiențe ciudate supranaturale și le-a primit. Au aflat niște demoni care șopteau și bolboroseau. În Septuaginta, cuvântul grecesc eggastrimuthous se traduce cu păpușar. Demonii pot să impresioneze. Sunt demoni păpușari. Aceasta este indicația textului.

Cineva despre care am citit într-un ziar săptămâna trecută spunea că tocmai a avut o conversație cu dr. Pike. Nu a avut nimeni nicio conversație cu dr. Pike. Dr. Pike este mort și este o prăpastie mare între noi și ei. A avut o conversație cu un demon care a fost personificarea lui dr. Pike, iar el poate vorbi și poate spune ce vrea să spună. Chiar dacă s-a întâmplat nu înseamnă că este adevărat. Vino cu experiența ta în lumina Scripturii. Odată un scriitor a scris: „Pur și simplu rămâi în tăcere, nu mai vorbești nicio silabă a vreunei limbi cunoscute. Gândurile tale sunt îndreptate asupra lui Cristos, și doar îți înalți vocea și vorbești cu încrederea că Domnul îți ia sunetul pe care i-L dai și îl modelează într-un limbaj.” Ce este aceasta? Asta nu înseamnă să vorbești cu Dumnezeu și cu mintea.

Pavel spune: „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea”. Poate spui: „Bine, John, dar de ce caută oamenii asta? De ce o fac?” Aș dori să vă dau patru motive, rapid. Unu, din cauza îndepărtării de interpretarea sistematică a Bibliei. Ei nu știu cum stau lucrurile în planul lui Dumnezeu. Am vorbit cu un om care avea problema aceasta. El nu era în această mișcare, însă mi-am dat seama că i se va alătura cât de curând pentru că nu putea să înțeleagă a doua venire și nu făcea distincția dintre Israel și Biserică. Greșea în înțelegerea distincției dintre vechiul legământ și noul legământ.

El a absolvit un seminar din această zonă și nu avea o teologie sigură, plutea peste tot în Biblie. Totul era cumva spiritualizat într-o mare încurcătură. Mi-a spus: „M-am hotărât”. Era un suflet frustrat de multă vreme. În cele din urmă, a spus: „M-am hotărât doar să le aplic pe toate la toți.” I-am răspuns „Bine. La ce oră o să aduci jertfa?” Nu le poți aplica pe toate la toți. Nu funcționează. Dumnezeu lucrează în vremuri diferite și în moduri diferite conform planului Său pentru motive specifice.

Când oamenii nu înțeleg interpretarea sistematică a Bibliei, când nu au înțeles care în ce categorie se încadrează teologic, atunci ei dau de diferite probleme. Îndrăznesc să spun că sunt mulți care fac asta și care nu beau cianură și așa mai departe, nici nu se joacă cu șerpi. Nu poți face așa ceva. Trebuie să existe o interpretare sistematică a Bibliei și dacă ei nu au fost învățați așa, vor cădea pradă acestor practici.

În al doilea rând, cred că un alt motiv pentru care oamenii fac astfel de lucruri este pentru că ei sunt flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu și după o experiență supranaturală. Acest lucru este atât de adevărat, iar inima mea îi caută pe acești oameni. Inima mea tânjește să îi învețe Cuvântul lui Dumnezeu pentru că aici este totul. Când Cuvântul lui Dumnezeu locuiește în voi, totul este al vostru, nu-i așa? Acești oameni nu au asta, așa că ei sunt flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt flămânzi după ceva real, după ceva divin care să aibă loc în inima lor și ei apucă orice se poate apuca. De vină sunt cei care stau în fața lor și ar trebui să îi învețe, însă nu o fac.

Al treilea lucru este că oamenii doresc un sentiment fizic și o experiență emoțională pentru că le lipsește credința. Ei nu cred deloc, și lor trebuie să li se arate ceva încontinuu, credința lor este foarte slabă. Aceasta este îndoială care caută dovezi. Oamenii vor un fel de lucru supranatural, și abia apoi să creadă. Și continuă să caute.

Al patrulea, cred că oamenii aplică asta pentru că a fost oferită ca o cale rapidă spre spiritualitate, adică poți ajunge la acel nivel așa de repede. Automat ai trecut la nivelul superior. La ce mă refer? Ei bine, mișcarea modernă nu are nicio bază în doctrina biblică. Experiența nu este un standard. Firea pământească și Satan pot așa de ușor să imite experiența. Limbile nu sunt un fenomen unic în creștinism. Nu putem spune că experiența este standardul de verificare.

Ați știut că în anul 11 Î.Ch., există rapoarte din orașul Byblos de pe coasta siro-feniciană că acolo avea loc fenomenul limbilor? Ei vorbeau în limbi extatice. Din anul 429 până în 347, dialogurile lui Platon vorbesc despre aceasta , din 70 până în 19 Î. Ch., poetul Virgiliu în Eneida spune despre preotesele sibiline de pe Insula lui Delos, că vorbeau în aceste limbi extatice. Pythia din Delfi, ne spune Hrisostom că făcea acest lucru. Religiile misterelor, cultele greco-romane; în toate era implicată practica aceasta. Această practică este de modă veche. Și Mahomed a practicat-o. Dervișii din Persia de azi cheamă numele lui Alah și ajung într-un tremur violent, se rotesc, intră în transă și au vorbiri extatice. Eschimoșii din Groenlanda practică așa ceva. Serviciile lor religioase sunt conduse de Angekok, care este medicul local sau preotul, și dansează, se dezbracă și fac tot felul de orgii. În mijlocul acestor practici, ei vorbesc în limbi, în aceste non-limbaje.

Freuchen în Arctic Adventure, care cred că a fost difuzată la National Geographic, a spus: „Dintr-o dată, unul dintre bărbați, Krisuk parcă nu mai era normal. Nu se putea controla ca să respecte ritmul regulat al serviciului, a sărit în picioare, striga ca un corb și urla ca lupii. În extazul său, el și fata, Ivaloo, au început să strige într-o limbă pe care nu o puteam înțelege. Dacă există așa ceva ca vorbirea în limbi, am auzit-o atunci.”

Nu este neapărat ceva specific creștinismului. Și călugării tibetani o practică. De fapt, ei i-au înregistrat pe unii călugări tibetani, iar ei vorbeau demonic. Unii dintre ei vorbeau în limba engleză și nu aveau nici cea mai mică idee că era limba engleză. Alții au dat citate din engleză, din operele lui Shakespeare. Alții, dintre ei, l-au citat chiar și pe Freud în germană – o activitate demonică.

Trebuie să aducem totul la testul Scripturii. Pericolele mișcării moderne: ei încurcă doctrina cu privire la botezul Duhului Sfânt. Ei Îl subordonează pe Cristos Duhului Sfânt frecvent. Ei creează două nivele de creștini, aceia care au Duhul Sfânt și aceia care nu Îl au, nivelul de sus și cel de jos. Ei creează o falsă unitate.

În Apocalipsa 17 Biblia prezice că va exista o biserică mondială. Mă întrebam adesea cum va fi posibil așa ceva când fiecare are teologia lui. Însă s-a întâmplat ceva astăzi pentru prima dată în istorie care dărâmă granițele denominaționale. Treizeci de mii de catolici sunt acum implicați în mișcarea carismatică. De la opt până la 14 milioane de oameni sunt implicați în asta chiar aici. Acest lucru transcende toate barierele denominaționale.

Oamenii se adună împreună fără doctrină. Nu contează care este doctrina pe care o ai, atâta vreme cât ai vorbirea în limbi. Acesta ar putea foarte bine să fie catalizatorul care poate să aducă mișcarea ecumenică, al cărui rezultat va fi biserica falsă din Apocalipsa.

Voi încheia cu 2 Petru 1:3 și aș dori să meditați asupra acestui lucru. Acolo spune așa: „Dumnezeiasca Lui putere”, acesta este Domnul nostru Isus Cristos. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot” – cât ne-a dăruit? Unele lucruri? Vom avea nevoie de mai mult? „Tot ce privește viața şi evlavia.” Cum le putem primi? „Prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui” Când ești mântuit, ai primit tot ce ai nevoie. Nu trebuie să mai cauți și altceva. Cauți să cunoști Cuvântul lui Dumnezeu și cauți să Îl cunoști pe Cristos mai bine. Nu există niciun lucru de care ai nevoie spiritual, dragul meu, pe care să nu îl ai deja. Singura problemă care rămâne este cea a predării în ascultare față de ceea ce este al tău în Cristos. Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumim pentru această dimineață pentru că ne-ai ajutat să studiem aceste adevăruri. Vorbim cu îndrăzneală, Doamne, pentru că vorbim din Cartea Ta. Știm totuși, Tată, că mulți dragi nouă pe care noi îi iubim, pe care îi prețuim cu adevărat fac parte din această mișcare. Nu vrem să fim lipsiți de bunătate, nu vrem să fim lipsiți de dragoste, nu vrem să fim nedrepți. Cu atât mai puțin, Doamne, nu vrem să ne lipsească precizia biblică, de aceea ne-am străduit ca să împărțim drept Scriptura. Tată, ca păstor al turmei, mă simt responsabil să îi protejez, să îi păzesc de aceia care ar încerca să îi amenințe, să distrugă unitatea și să discrediteze tot ce avem în Cristos.

Tată, am vorbim aceste lucruri cu încrederea că Duhul lui Dumnezeu Își va face lucrarea. Ne rugăm ca fiecare dintre noi să își cerceteze inima și să recunoască cu adevărat că tot ceea ce avem nevoie este în Cristos și să fie mulțumit cu cât are. Însă să nu fim mulțumiți până nu slujim cu credincioșie, cu predare totală, și în ascultare. Îți mulțumesc, Doamne, pentru Cuvântul Tău și pentru toți cei care s-au adunat aici ca să învețe din El. Ne rugăm în Numele lui Isus, amin.

Acum când încheiem serviciul din această dimineață, toți trebuie să fim împuterniciți și trimiși într-un loc anume în care să spunem și altora ce am învățat. Poate Dumnezeu are un plan specific pentru tine unde anume să te duci. Poate că ce am învățat în dimineața asta îți răspunde la unele întrebări pe care le-ai avut. Aș vrea să vă spun că atunci când veți avea de-a face cu oameni care sunt prinși în această problemă, să nu fiți așa de duri cum am fost eu față de voi. Mergeți cu dragoste. Împărtășiți principiile biblice. Ce vă spun vouă, vă spun pentru că voi sunteți sub privegherea mea.

Când veți împărtăși aceste principii, să nu fiți reținuți cu privire la ele. Dar asigurați-vă că le spuneți cu dragoste, dacă nu, ne facem vinovați de acel lucru pe care nu dorim să îl facem, să ne folosim darurile fără dragoste. Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumesc din nou pentru această dimineață. Îți mulțumesc pentru fiecare viață prețioasă de aici, pentru fiecare suflet pe care Îl ai în stăpânirea Ta. Doamne, te rog să le lărgești aria de slujire. Folosește-i pe toți. Leagă-ne pe toți împreună în dragoste unii față de alții pentru că Te iubim pe Tine. În Numele lui Isus, amin.

SFÂRȘIT