Grace to You Resources
Grace to You - Resource

În seara asta, vom vorbi din nou despre armata invizibilă a lui Dumnezeu, despre îngeri, și vă rog să aveți Biblia deschisă, un creion și o foaie de hârtie la îndemână pentru că vor fi multe lucruri pe care veți doriți să le notați şi să le citiți apoi, unele lucruri pe care nu vom avea timp să le acoperim, ci acum doar le vom citi. Acum, ce știm despre aceste ființe fascinante? Ei bine, în ultimul nostru studiu, am început să le analizăm și am văzut cine sunt. Am vorbit despre existența îngerilor, originea îngerilor și despre natura îngerilor și am încercat doar să definim cine sunt îngerii. Acum, v-am oferit toate aceste informații despre existența lor, despre originea lor și despre natura lor, iar în seara asta aș dori să mai adaug un lucru despre care cred că este bine dezbătut în multe cărți și în multe alte surse, și anume că există un alt înger foarte special care nu se încadrează în tipar. De fapt, acest înger nu este ca ceilalți îngeri. Este numit „îngerul Domnului” sau „îngerul lui Iehova”. Este unic. Pe acest înger Îl găsim doar în Vechiul Testament. Nu apare niciodată în Noul Testament. El i s-a arătat prima dată lui Avraam, și și-a încetat apariția scripturală în timpul profetului Zaharia. Așadar, credem că are ceva foarte, foarte special.

Aș dori să vi-l prezint. Geneza capitolul 16 - iar acest aspect vă ajuta să înțelegeți mai bine cine sunt îngerii. Geneza 16:7: „Îngerul Domnului” – aici ne este prezentată pentru prima dată această ființă - „a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur. El a zis: „Agar, roaba Sarei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea Sarai.” Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpână-ta şi supune-te sub mâna ei.” Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”” Acum, aici era promisiunea făcută lui Agar, promisiunea lui Ismael. Bine, să mergem la versetul 10: „Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”” Cu alte cuvinte, promisiunea a fost legată de sămânța lui Ismael, că va fi foarte multă, la fel cum a fost promisiunea legată de sămânța lui Isaac, sămânța lui Avraam. „Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naște un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraților lui.” Ea i-a pus Numele Domnului celui care-i vorbise: „Tu eşti – și fiți atenți! - Dumnezeul care mă vede!”” Aici este un lucru interesant. Acest înger al Domnului este numit Dumnezeu.

Să deschidem la Exod capitolul 3. „Moise păștea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.” Și un înger – nu, ci „îngerul”. Care? „Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”” Ascultați: „Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului”. Acum, la versetul 2 spune că îngerul Domnului era în rug. Versetul 4 spune că Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului. Și ce a spus El? Versetul 6: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu. Iarăși, Îngerul Domnului este numit Dumnezeu.

Aș dori să ne uităm pentru o clipă la cartea Judecătorii, capitolul 6. Judecătorii 6:11: „Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian. Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu.”” Aici iarăși se face referire la îngerul Domnului ca fiind Domnul. Uitați și ce spune la Judecătorii 13, versetul 21: „Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înțeles că este Îngerul Domnului, şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”” Aici încă o dată - v-am arătat patru situații distincte – în care un înger, un înger special, numit Îngerul Domnului, este pus pe picior de egalitate cu Dumnezeu de patru ori.

Poate spui: „Ei bine, acesta este chiar Dumnezeu?” Haideți să aflăm. Să ne uităm la Zaharia – această carte se găsește la finele Vechiului Testament, penultima carte – Zaharia, capitolul 1, versetul 12: „Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul” – ascultați asta – „Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul şi a zis: „Doamne al oștirilor”” Acum, iată o conversație care are loc între Domnul oștirilor și îngerul Domnului și îngerul Domnului este numit Dumnezeu.

Să ne uităm la capitolul 3 din Zaharia, versetul 1: „El mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis lui Satan: „Domnul să te mustre” – acum, ce interesant! „Domnul a spus: „Domnul să te mustre””? Iarăși avem aici o conversație între Îngerul Domnului și Dumnezeu. Poate spui: „Cine este îngerul Domnului?” Ei bine, cred că este a doua persoană a Trinității, nimeni altul decât Domnul Isus Cristos, așa cum este cunoscut în Noul Testament. Și aici, în Zaharia 3, avem o conversație între a doua persoană a Trinității și prima persoană a Trinității, avem aici ceea ce se numește cristofanie, sau teofanie, o apariție a lui Cristos înainte de întrupare.

Acum, notați asta: singura persoană din Trinitate care Se manifestă este a doua persoană. Dumnezeu este duh și Biblia spune: „nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu”. Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, a treia persoană din Trinitate este duh. Nu S-a manifestat niciodată. Nu poate fi văzut niciodată. Singura persoană din Trinitate care Se manifestă, cine este? A doua persoană. În Vechiul Testament, ai o descoperire a Sa înainte de întrupare, ai o manifestare a lui Cristos înainte de întrupare ca îngerul Domnului. În Noul Testament El apare ca Dumnezeu în trup uman, omul Isus Cristos. De aceea îngerul Domnului nu apare niciodată în Biblie după cartea Zaharia, pentru că El este acum Fiul întrupat din Noul Testament. Este nimeni altul decât Isus Cristos. Și dacă ar fi să analizezi lucrarea acestui înger, a îngerului Domnului, vei vedea că lucrarea Lui în tot Vechiul Testament – și este posibil un astfel de studiu – corespunde cu lucrarea lui Isus Cristos din Noul Testament pentru poporul Său.

De exemplu, în Vechiul Testament îngerul Domnului aduce revelație, descoperă Cuvântul lui Dumnezeu. El cheamă. El l-a chemat pe Moise. El l-a chemat pe Ghedeon. El este cel ce l-a chemat pe Samson, la fel cum i-a chemat Cristos pe ai Săi în Noul Testament. El este izbăvitorul. El izbăvește poporul Său prin oamenii pe care i-a chemat – Moise, Ghedeon, Samson – la fel cum Cristos este izbăvitorul și prin lucrarea Sa Și-a izbăvit poporul. El este cel care protejează, în Psalmul 34:7 spune: „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El și-i scapă”. Și Cristos în Noul Testament este Cel care ne înconjoară și ne protejează. Și este chiar și mijlocitorul. În Zaharia 1, așa cum am citit, Îl găsim pe Îngerul Domnului mijlocind pentru poporul Israel. Și Cristos este Mijlocitorul nostru în Noul Testament. El este avocatul nostru. În Zaharia capitolul 3 îngerul este Cel care stă înaintea lui Dumnezeu, apărându-i pe credincioși de atacurile lui Satan, exact ceea ce face Cristos în Noul Testament.

În Vechiul Testament, Geneza 22, îngerul Domnului este cel care confirmă legământul cu Avraam. Și în Noul Testament, Isus Cristos este Cel care pecetluiește legământul cu sângele Său. În Vechiul Testament, așa cum citim în Geneza 16, Îngerul Domnului a mângâiat-o pe Agar. În Noul Testament, Isus Cristos este Mângâietorul nostru. Acum, vedeți aici manifestarea lui Isus Cristos înainte de întruparea Lui. Acest lucru este foarte important, pentru că ne demonstrează fără nicio urmă de îndoială că Trinitatea a existat întotdeauna ca Trinitate și nu este Dumnezeu cel care a jucat diferite roluri în istorie. El este întotdeauna trei în unul. Acum, înțelegând asta, aveți suma informațiilor elementare despre îngeri – natura lor, originea lor și existența lor. Acum, aș dori să mergem la următoarea întrebare: nu cine sunt ei, ci ce fac ei? Ce fac îngerii? Ce fac ei chiar acum? Vom ajunge la asta. Să ne uităm la lucrarea îngerilor.

Este o schiță foarte simplă pe care o putem urmări care este cât se poate de clară. Ce fac îngerii față de Dumnezeu, față de Cristos, față de credincioși și față de necredincioși? Care este lucrarea îngerilor față de Dumnezeu, în primul rând? Ei bine, mai întâi, și vă voi da câteva categorii , față de Dumnezeu îngerii sunt slujitori responsabili cu închinarea. Isaia 6, îngerii, serafimii, când erau acolo în fața viziunii lui Dumnezeu au spus: „Sfânt, sfânt, sfânt”. I se închină lui Dumnezeu. În Apocalipsa capitolul 4, aici vom intra exact în închinarea lor. În Apocalipsa 4:6 spune: „În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi” – acestea sunt similare cu descrierile angelice din Ezechiel și merge mai departe și le descrie. Vorbește despre aripile lor și toate celelalte în versetul 8 și spune că ele zic zi și noapte: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”. Asta este închinare. În versetul 9: „aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor”.

Acum, cred că ceea ce aveți acolo este închinare angelică. Pentru îngeri lucrarea începe cu închinarea către Dumnezeu. Cred că lucrarea lor principală este să-L adore pe Dumnezeu, doar să I se închine lui Dumnezeu. Capitolul 5, versetul 8, cele patru făpturi, cred că acești îngeri sunt heruvimi și ei se unesc cu cei douăzeci și patru de bătrâni, cad înaintea Mielului, fiecare are câte o harfă și un potir plin cu tămâie și așa mai departe. La versetul 9: „cântau o cântare nouă” și la versetul 11: „în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul”” etc. etc. etc. Acum, acesta este începutul lucrării lor față de Dumnezeu, datorită vredniciei infinite a lui Dumnezeu, datorită gloriei infinite a lui Dumnezeu, datorită excelenței Sale și datorită frumuseții Sale, ei Îl laudă fără încetare în veci de veci de veci. Și îmi imaginez că toți îngerii fac asta, dar probabil că sunt unii puși deoparte care nu fac nimic altceva.

În al doilea rând, îngerii nu sunt doar slujitori responsabili cu închinarea, ci și responsabili cu slujirea. Și asta se împarte în câteva categorii. Îngerii sunt slujitori responsabili cu slujirea. În primul rând: lucrarea preoțească. Evrei 1:7 – și aceasta este o lecție de teologie, totul va avea sens pentru voi dacă rezistați – vă voi învăța o doctrină solidă. Evrei 1:7 „Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui”” – în Bibliile pe care le aveți poate spune spirite, același cuvânt poate fi tradus vânturile, și cred că ar fi mai bine – „care face din îngerii Săi vânturi și din slujitori ai Lui flăcări de foc”. Cuvântul folosit aici pentru slujitori este un cuvânt grecesc, și este cuvântul leitourgos, de unde avem cuvântul liturghie. Și are de-a face cu închinarea, cu slujirea preoțească. Și se referă la ceva ce fac în prezența lui Dumnezeu, și ne spune că sunt ca vântul, și cred că se referă la viteză. Și faptul că sunt ca focul, se referă la efervescenţă şi la intensitate. Indiferent care este această slujire preoțească, sunt ca vântul și ca focul în prezența lui Dumnezeu, oferind slujire preoțească în prezența Lui. Acum, nu știu ce înseamnă toate astea. Știu doar că asta este semnificația acestui verset în înțelesul original. Așadar Îi oferă slujire preoțească. Ei sunt numiți slujitori și acesta este un cuvânt unic care are de-a face cu activitatea preoțească. Iar preoția înseamnă că ei participă în închinarea de la tronul lui Dumnezeu.

Acum, în al doilea rând, ca slujitori, nu doar că aduc o slujire preoțească, dar sunt și mesageri personali. Pavel a menționat mai devreme că angelos înseamnă mesager, și avea dreptate. Iar cuvântul ebraic malak, care este cuvântul pentru înger în Vechiul Testament, de asemenea înseamnă mesager. Așadar, în esență, îngerii sunt mesageri. Ei fac o slujire ca mesageri divini. În Psalmul 103:20: „Binecuvântați pe Domnul, îngerii Lui, care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Lui, şi care ascultați de glasul cuvântului Lui.” Sunt foarte puternici și sunt definiți în mod suprem ca ființe ascultătoare. Ei împlinesc cuvântul Lui. De fapt, se pare că ei stau și așteaptă poruncile Lui. Se pare că așteaptă până când Dumnezeu are o poruncă specifică și îi trimite în misiune. Luca 1:19: „Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril”” – ei bine, cine ești tu, Gavril? – Ei bine, sunt cel „care stau înaintea lui Dumnezeu”. Știți ce înseamnă asta? Gavril stă în prezența lui Dumnezeu până când primește porunci și apoi este trimis și le împlinește. Într-adevăr, este un gând frumos. Și bineînțeles, Gavril a fost cel care este folosit aici în acest capitol ca să le aducă lui Iosif și Maria vestea despre întruparea lui Dumnezeu. Îngerii sunt mesageri.

La muntele Sinai, când Dumnezeu a adus Legea, Dumnezeu a venit și a scris-o cu degetul Lui pe piatră. Vă amintiți? Degetul lui Dumnezeu a gravat cele zece porunci pe tablele de piatră, Galateni 3:19: „Atunci pentru ce este Legea?” De ce a fost dată Legea? Nu vom dezbate asta, doar acest punct. „Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța” căreia îi fusese făcută făgăduința”. Acum ascultați: „şi a fost dată prin îngeri”. Poate spui: „Stai puțin. Cum adică a fost dată prin îngeri? Ce rol au îngerii în acest proces?” Ei bine, să mergem un pas mai departe. Să ne uităm la Fapte, capitolul 7, acum îi avem pe îngeri în legătură cu darea Legii pe muntele Sinai. În Fapte 7:38: „El este acela care”, vorbind despre Moise, „El este acela care în adunarea israeliților din pustie” sau ekklesia, grupul chemat în pustie „cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai”. Acum aflăm o altă situație de pe muntele Sinai, un alt indiciu din Scriptură că acolo erau niște îngeri. Versetul 52 vorbește despre Lege, despre profeți, versetul 53: „voi care aţi primit Legea dată prin îngeri”.

Uitați-vă la Evrei 2:2 și apoi le vom pune toate împreună. Spune așa: „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare” et cetera. Aici spune despre cuvântul vorbit de îngeri că era de nezguduit, și se referă la Lege. Cu alte cuvinte, dacă nu ați putut scăpa când ați fost neascultători de Lege, cum credeți că veți scăpa atunci când veți fi neascultători de Evanghelie? Acum, aveți aici câteva referințe cu privire la implicarea îngerilor atunci când a fost dată Legea. Se pare că, în Exod, la capitolul 31 cu versetul 18, Dumnezeu a scris cu degetul Lui și apoi îngerii au adus-o lui Moise. Acum, acesta este unul dintre motivele pentru care iudeii sunt atât de respectuoși față de îngeri, pentru că îngerii au fost parte la darea Legii. Ei au fost mesagerii. Uneori Dumnezeu i-a trimis cu mesaje verbale, uneori i-a trimis cu o bucată mare de piatră, și au fost implicați în ambele situații. Moise a coborât prima dată, s-a enervat, le-a spart; a trebuit să se urce iarăși și Dumnezeu a trebuit să le rescrie. A doua ediție a fost adusă de asemenea de îngeri, la fel ca prima.

Și astfel, îngerii au o slujire preoțească către Dumnezeu, și ei de asemenea au o slujire ca mesageri pentru Dumnezeu. Al treilea lucru – acesta este foarte interesant – ei sunt agenți ai guvernării lui Dumnezeu în lume. Dumnezeu vrea să împlinească anumite lucruri care țin de guvernare, iar ei sunt ocupați făcând asta. De exemplu, ei limitează răul. Noi totdeauna ne gândim la Duhul Sfânt ca fiind cel care limitează răul și cred că acest lucru este adevărat. Duhul Sfânt este cel care limitează. Dar sunt moduri în care îngerii îi împiedică pe oameni; literalmente, îi opresc pe oameni de la a face răul. De vreme ce limitarea din partea Duhului Sfânt poate fi mai mult interioară, un înger chiar poate opri pe cineva – adică îl împiedică pe cale. Poate spui „De unde ai ideea asta?” Ei bine, Geneza 18, acolo a avut loc întâlnirea îngerilor cu Avraam; mai apoi îngerii s-au dus la Sodoma. Și în capitolul 19, ei ajung la Sodoma, versetul 1: „Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara şi Lot ședea la poarta Sodomei”, acolo i-a întâlnit pe îngeri.

Acum, a existat puțin interes în cetate pentru că cetatea era dedată la homosexualitate și oamenii din cetate i-au văzut pe acești doi îngeri frumoși şi au zis: „Să punem mâna pe ei”. Iar ei au spus: „Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla”. Versetul 10: „Dar bărbații aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat ușa. Iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească ușa.” Acum, ce s-a întâmplat? Îngerii au oprit răul. Îngerii i-au lovit și i-au orbit. Acum, nu știu cum au făcut asta, dar s-ar putea să fi fost doar cu două degete angelice și nu știu dacă a fost cu efect permanent, dar i-au orbit. Acum, îngerii împiedică răul într-o manieră foarte materială, o manieră foarte fizică.

Al doilea lucru pe care ei îl fac ca agenți ai domniei lui Dumnezeu în lume este să controleze elementele naturale. În Apocalipsa capitolul 7, versetul 2: „Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”” Acum acești îngeri se pregăteau să aducă nenorocirile din Apocalipsa în lume, și ei aveau controlul asupra forțelor naturii. Erau gata să transforme marea în sânge, erau gata să transforme apa proaspătă în sânge, erau gata să nimicească iarba și florile, erau gata să creeze haos în ceruri, astfel încât stelele de pe cer să cadă. Ei aveau controlul asupra elementelor naturii. Erau în stare să facă să cadă grindină uriașă, imensă, pe pământ. Ei controlează elementele naturii.

În Apocalipsa 8 și 9 aveți un înger care sună din trâmbiță. Și la versetul 7 spune: „Îngerul dintâi a sunat din trâmbiță. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge”. Versetul 8: „Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare” – se pare că a fost un meteorit. Și la versetul 10: „Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Şi a căzut din cer o stea mare” și asta poluează apa proaspătă. „Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele”, versetul 12. Și iată că aici sunt acești îngeri și au loc lucruri teribile în timpul judecății drept consecințe ale puterii îngerilor asupra elementelor naturii. Apocalipsa 16: „Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.” Versetul 8: „Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.” Al cincilea înger, versetul 10: „a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor. Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat.” Acum, vedeți acești îngeri care au putere asupra elementelor naturii, pentru că le-a fost dată de Dumnezeu. Și ei urmează să aducă lucrurile cele mai teribile ale judecății ca rezultat al puterii pe care Dumnezeu le-a dat-o. Ei opresc răutatea și controlează elementele naturii, atunci când Dumnezeu hotărăște.

Acum, dincolo de asta, pe lângă faptul că guvernează sau Îl ajută pe Dumnezeu să guverneze, ei controlează națiunile. În spatele scenei umane, oameni buni, în țara noastră, ca în fiecare țară din lume, există un conflict spiritual. Demonii se luptă ca să aibă control asupra țării noastre, asupra societății noastre și asupra scopurilor istoriei, iar îngerii sunt cei care contracarează acest control. Dumnezeu are îngeri sfinți care sunt activi în spatele scenelor guvernamentale. Tot ce aveți de făcut este să citiți Daniel, capitolul 4, și acesta ar fi un punct de plecare, și veți înțelege ideea că exact asta se întâmplă. Daniel capitolul 4, aș dori să vă citesc câteva versete, nu trebuie să le căutați, doar să le notați, Daniel 4:13, 17: „În vedeniile cari-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a pogorât din ceruri un străjer sfânt.”

Acum, unul din titlurile cu care îngerii sunt numiți este străjeri – îngerii sunt numiți străjeri. Ei veghează. Versetul 17: „Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Prea Înalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui Îi place şi înalță pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!” Dacă Dumnezeu conduce toate lucrurile, chiar și cei mai răi oameni sunt la guvernare pentru că Dumnezeu i-a îngăduit. Și îngerii veghează peste aceste guverne ducând la îndeplinire planul lui Dumnezeu. Ei sunt activi în desfășurarea planului în istorie – îngerii sfinți. Știm că și demonii sunt activi, îngerii sfinți ai lui Dumnezeu nu sunt mai puțin activi.

Așadar, cum Îl slujesc pe Dumnezeu? În primul rând: printr-o slujire preoțească, acesta este aspectul închinării. Și apoi printr-o slujire ca mesageri. Apoi în termenii guvernării, ajutându-L pe Dumnezeu în împlinirea voii Sale în lume. Și, fraților, această dublă lucrare de închinare și slujire include de asemenea judecata, punct la care vom ajunge imediat.

Acum, în al doilea rând, lucrarea îngerilor nu este doar către Dumnezeu, ci și către Cristos, și acesta trebuie să fie unul dintre studiile cele mai frumoase și mai pline de însemnătate pe care îl veți face vreodată. Cum Îl slujesc sau cum L-au slujit îngerii pe Isus Cristos? Acest punct mă ajută să înțeleg foarte multe despre îngeri. Întâi de toate, ei au slujit la nașterea Lui. Au fost implicați în aproape toate lucrurile pe care le-a făcut. Ei bine, să recunoaștem, dacă El era Îngerul Domnului, atunci a fost comandantul suprem al oștilor angelice, nu-i așa? De fapt, la un moment dat în viața Lui a spus: „Dacă vreau, aș putea să chem câte legiuni de îngeri doresc”. De ce? Pentru că era comandantul suprem; douăsprezece legiuni de îngeri sunt o picătură în găleată. Dacă un singur înger poate omorî 185000 de asirieni, gândiți-vă ce ar putea face 12 legiuni. Iar ei erau ocupați să-L însoțească. El era îngerul Domnului. El a slujit alături de ei.

Întâi de toate, ei au fost prezenți la nașterea Lui. Când citim despre venirea Domnului Isus Cristos în Luca la capitolul 1, citim astfel: „În luna a șasea îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea numită Nazaret”. Acum, Dumnezeu l-a trimis pe Gavril care era prin preajmă așteptând ordinele. El a venit repede din ceruri. A venit repede la fecioara Maria și îngerul i-a spus: „Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ție, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta.” Adică nu a înțeles ce se petrecea. Ea a spus: „Ce fel de urare este aceasta? „Plecăciune, ție, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” „Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.”

Primul lucru legat de nașterea lui Cristos pe care l-au făcut îngerii a fost că au prezis-o. Au fost cei care au descoperit asta din partea lui Dumnezeu. Au fost primii care le-au spus lui Iosif și Mariei că urma să vină Copilul, faptul că Dumnezeu venea în lume. Au prezis asta. Și apoi știți ce au mai făcut? Când a avut loc, în al doilea rând, au anunțat asta. Ce interesant! Au anunțat asta. Aflăm acest lucru în capitolul 2 din Luca. Îmi place asta. „În acel ținut erau niște păstori care făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.” Acum, păstorii sunt niște oameni obișnuiți. Știți, lor nu li s-a mai întâmplat să coboare mulțimi de îngeri pe câmpurile lor. Ei erau acolo cu oile, asta e tot ce au văzut vreodată. Se uitau noaptea la oile lor și dintr-o dată un înger al Domnului a venit la ei. Acesta nu este Îngerul Domnului, să nu înțelegeți greșit asta. Relatarea corectă este: „un înger al Domnului a venit la ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, ei s-au înspăimântat foarte tare”. Asta nu se nu se aseamănă deloc cu circumstanțele pe care le-au cunoscut vreodată. Iar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți”. De ce îngerii spun totdeauna asta? Deoarece vederea unui înger era un lucru înspăimântător; atunci când se arată, este remarcabil.

„Nu vă temeți, căci am o veste bună”. Pentru noi? Și apoi au anunțat: „Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul”. „Și deodată”, spune versetul 13, „împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”” Aici întregul cer este plin de îngeri slăviți și acești păstori stau și se uită la toate astea. Este incredibil! Îngerii nu doar că au prezis nașterea Lui, dar au și anunțat-o. Au fost prezenți la nașterea Lui.

În al doilea rând, au fost prezenți în timpul vieții Sale. Ați studiat vreodată viața lui Isus Cristos ca să vedeți ce au făcut îngerii cât timp a trăit în lume? Au fost foarte ocupați să aibă grijă de El. Cred că unul dintre cele mai frumoase concepte, una dintre cele mai frumoase caracteristici ale lui Dumnezeu este atenția și purtarea de grijă pe care Dumnezeu a arătat-o față de Isus Cristos prin trimiterea îngerilor ca să-L slujească. Și motivul pentru care spun asta este pentru că asta îmi oferă așa o încredere că Dumnezeu de asemenea trimite îngeri ca să aibă grijă de mine, pentru că mă vede important în Cristos, chiar ca pe Cristos. Gândiți-vă, încă din primii ani în Matei 2:19: „După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt”. Iată ce a spus: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” Este vremea să pleci, nu mai trebuie să te temi.

Dacă vă întoarceți la Matei capitolul 2, versetul 13, un înger al Domnului a fost cel care i-a apărut și i-a spus să se ducă în Egipt prima dată, ca să scape de Irod care voia să-L omoare. Așadar, îngerii i-au atenționat să plece, îngerul a venit iarăși și i-a spus când era timpul. Îngerii sunt implicați în protejarea și purtarea de grijă a lui Isus în timpul vieții Sale. Îmi place Matei 4:6. Spune la mijlocul versetului promisiunea lui Dumnezeu: „El va porunci îngerilor Săi” – aceste cuvinte sunt în gura lui Satan, el le-a citat, dar fără îndoială că sunt adevărate. „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.” Diavolul I-a spus: „Hei, poți să sari de pe Templu, pentru că ai o promisiune minunată și anume faptul că îngerii se vor îngriji de Tine”. Avea dreptate. Diavolul are dreptate, știți, numai atunci când are nevoie – ca să fie crezut.

Mai târziu, în Matei 4:11, după ce Isus a fost ispitit pentru patruzeci de zile, spune: „Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus niște îngeri, şi au început să-I slujească”. După cele patruzeci de zile de post, au venit îngerii. Poate întrebi: „Ei bine, ce au făcut când au ajuns acolo?” Habar nu am. Dar îmi imaginez că au avut o masă minunată pentru El. Îmi imaginez că au adus ceva mâncare și au făcut tot ce trebuia făcut ca să-L mângâie și să-I împlinească nevoile – slujindu-L. În Luca 22:43 spune – și aici Isus agonizează în grădină la finalul vieții – „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.” Știți, este un lucru interesant doar să vezi acea lucrarea practică a îngerilor față de Isus. Știți, au existat momente în viața mea când am spus: „Doamne, este timpul când cred că aș avea nevoie de unul din îngerii Tăi să vină aici și să mă susțină”.

Și cred că au fost momente în viața mea când îngerii Lui m-au întărit. Vedeți, îngerii au fost prezenți la nașterea lui Isus și L-au însoțit în viață. Și îmi place și asta – au fost prezenți la învierea Lui. Ați știut un lucru interesant despre ceea ce tocmai v-am spus? Ați observat absența lor la crucea Lui? Vedeți, atunci ar fi putut fost momentul să-i cheme. Dar ce? Dar nu i-a chemat. Nu vă bucurați? Știți ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi chemat douăsprezece legiuni de îngeri în grădină și i-ar fi nimicit pe toți? Tu și eu nu am mai fi aici. De fapt, am fi în iad pentru veșnicie. Mă bucur că îngerii au avut o zi liberă atunci.

Acum, ce au făcut după învierea Lui? Să ne uităm la Matei 28 – au anunțat-o, Matei 28:1: „La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.” Și – bang – a avut loc un cutremur. Știți de ce a avut loc un cutremur? Ascultați! A fost cutremur pentru că un înger al Domnului a coborât, a venit și a rostogolit piatra de la intrare și s-a așezat pe ea. De aceea a avut loc un cutremur. Uneori îngerii produc cutremure. „Înfățișarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca niște morți.” Au leșinat ca niște morți, s-au stins ca niște lumini. „Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor” - ce? - „Nu vă temeți”, din nou. Probabil că de fiecare dată au fost nevoiți să se prezinte cu această afirmație. „Nu vă temeți, noi suntem. Situația este sub control”. „Nu este aici” – îmi place așa de mult – „A înviat!” și îngerii le-au spus: „Veniți și vedeți locul unde a stat Domnul”. Hei, știți ce au făcut îngerii la înviere? Au anunțat-o. Ei sunt vestitori măreți. Au avut un mesaj și l-au adus. De fapt, în interiorul mormântului, conform cu Luca 24, stăteau doi tineri în haine strălucitoare. Erau acolo, chiar acolo în mormânt, prezenți în mormântul gol. Au anunțat învierea.

Îngerii nu au fost prezenți la cruce. Realitatea este că îngerii nu pot înțelege personal răscumpărarea de vreme ce nu o experimentează, pentru că îngerii sfinți nu au nevoie de răscumpărare. Ei sunt sfinți, iar îngerii căzuți nu au nicio posibilitate de a fi răscumpărați, pentru că odată au fost sfinți și au abandonat sfințenia. Așadar, ei nu înțeleg, dar cred că este interesant, în Apocalipsa, că ei se unesc în cântare ca să-L laude pe Dumnezeu chiar și pentru lucrurile pe care nu le înțeleg. Noi petrecem mult timp din viața noastră făcând asta, nu-i aşa? Atunci ei de ce nu ar putea să facă asta? Vă dați seama că noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru lucruri pe care nu le înțelegem dar pe care îngerii le înțeleg deplin? Atunci de ce ei nu pot să-L laude pe Dumnezeu pentru lucruri pe care noi le înțelegem și pe care ei nu le pot înțelege? Ei doresc să știe despre cruce, 1 Petru 1, versetul 12 „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Ce lucruri? Care lucruri? „Evanghelia, spre care și îngerii doresc să privească”. Lor le place să privească în Evanghelie, ca să o înțeleagă mai bine. Și cred că în Apocalipsa 5 ei se unesc cu noi cântând: „Vrednic este Mielul” – pentru că deși ei nu pot experimenta răscumpărarea, pot să-L laude pe Dumnezeu pentru ea.

Acum, în ultimul rând, în legătură cu Cristos, ei sunt prezenți la a doua Sa venire. Nu e nevoie să fii cercetător al Bibliei ca să știi asta. Uitați-vă la Fapte 1:11 – a plecat, S-a înălțat la cer, Isus a plecat, iar ucenicii încă sunt pe munte privind în sus. „Iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb”. Știm că aceștia erau îngeri. Și ei spun la versetul 11: „Bărbați Galileeni, de ce stați şi vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni” – cum? – „în același fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Ei au prezis a doua venire. Îngerii au prezis a doua venire. Vreți să știți şi altceva? Ei nu doar că prezic a doua venire, ci ei și însoțesc a doua venire. Matei 25:31 „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri”. Ei nu doar că au prezis a doua venire, dar vor fi și implicați în a doua venire. Și în Iuda 14, se vorbește despre venirea Lui împreună cu îngerii Săi. Ei au fost prezenți la nașterea Lui. Au fost prezenți la ispitirea Lui. Au fost prezenți în întreaga Lui viață. Au fost disponibili la moartea Lui, dar El nu i-a vrut. Au fost prezenți la învierea Lui. Au fost prezenți la înălțarea Lui, anunțând că se va întoarce. Acum Îl preamăresc, și când Se va întoarce, vor fi împreună cu El. Acestea sunt ființe importante, prieteni, acești îngeri sfinți. Așadar, ei Îl slujesc pe Dumnezeu și Îl slujesc pe Cristos.

În al treilea rând – și doar voi începe acest punct, însă doresc să vedeți câteva lucruri – ei îi slujesc pe credincioși. Ei îi slujesc pe credincioși. Poate spui: „John, cum îi slujesc ei pe credincioși?” În atât de multe moduri. Evrei 1:14 spune: „Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea?” Acum, noi suntem moștenitorii mântuirii și îngerii sunt trimiși să ne slujească. Știți ceva interesant? Ați știut că îngerii vă iubesc? Poate spui: „Ei bine, la ce te referi, cum știi că mă iubesc?” Ei bine, dacă ne uităm la Daniel 10:11 și îi lărgim sensul, îngerii i-au spus lui Daniel „Daniel, om preaiubit și scump”. Dacă un înger a putut să-l iubească pe Daniel, singurul mod în care un înger l-a putut iubi pe Daniel a fost pentru că Dumnezeu l-a iubit pe Daniel. Și dacă presupunem că îngerii iubesc ceea ce iubește Dumnezeu, atunci îngerii ne iubesc și pe noi. Acest lucru ne spune despre slujirea lor că nu este făcută forțat, ci cu dragoste. Ei îi slujesc pe credincioși, pe care îi iubesc. Și când mă gândesc la acest lucru, faptul că-L am pe Duhul Sfânt în mine, slujind nevoia mea spirituală și îi am și pe îngeri în jurul meu, care se îngrijesc de nevoile mele fizice, acest lucru este minunat.

Poate spui „Ei bine, cum îi slujesc ei pe credincioși?” În primul rând – vă voi da câteva referințe – primul lucru pe care îl fac față de credincioși este să privească; ne privesc. Acest lucru este interesant. Ei ne verifică tot timpul. Ei ne țin sub observație. Nu cred că scăpăm vreodată de ochiul veghetor al îngerilor. 1 Corinteni 4:9 spune: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri şi oameni.” Suntem o priveliște pentru îngeri, Pavel spune: noi apostolii. Ei îi urmăreau pe apostoli. Poate spui: „De unde știi că ei privesc întreaga biserică? De unde știi că îi privesc pe toți creștinii?” Efeseni 3:10: „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cerești”, acestea sunt nume de îngeri „să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”. Îngerii ne urmăresc să vadă cât de înțelept este Dumnezeu. Se uită la noi și spun: „Uite ce a făcut Dumnezeu în acea viață. Dumnezeu este înțelept. Cât de înțelept trebuie să fie!” Și se întorc să Îl laude. Ne privesc ca să vadă manifestările înțelepciunii lui Dumnezeu, astfel ei, în schimb, pot să se închine și să-I aducă laude Numelui Său. Îngerii îi priveau pe apostoli, ei se uită la Biserică.

Și știți la cine se mai uită? În special la femei. Ați știut asta? Poate spui: „În ce fel?” Ei bine, este interesant. 1 Corinteni 11:3 – ați știut că există un verset chiar și pentru asta deși ați vrea să nu fie – care spune: „Dar vreau să știți că Cristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Cristos”. Acum, acest capitol este despre supunere, despre supunere. Uitați-vă la versetul 10: „De aceea femeia” – ce interesant – „din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Adică, la ce se referă? Îngerii privesc, vom ajunge la acest capitol în câteva săptămâni; mă rog ca răpirea să vină înainte. Dar – acesta este un capitol dificil – el spune că în esență femeile trebuie să fie supuse. Ideea este că femeile trebuie să se supună soților lor, pentru că îngerii privesc acest lucru. Poate spui: „Ei bine, dacă îngerii privesc, la ce se uită?” Se uită să vadă dacă eşti supusă. „Și dacă nu sunt?” Ei bine, atunci Domnul poate să le dea o poruncă să te aducă în supunere. „Și sub ce formă va fi?” Nu știu, doar tu poți să spui asta.

Știți ceva? Dacă vă simțiți condamnate, doamnelor, știți la cine se mai uită, foarte specific? Se uită la predicator. Se uită la mine. Acum, uneori nu mă supăr. Pavel îi spune lui Timotei – Timotei era predicator – 1 Timotei 5:21: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Cristos Isus şi înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire. Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaș păcatelor altora: pe tine însuți păzește-te curat. Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puțin vin, din pricina stomacului tău” et cetera. et cetera. et cetera. Îi dă toate aceste porunci cu privire la cum să fie un slujitor. „Prezbiterilor, să conduceți bine, să nu legați gura boului când treieră!” Asta înseamnă, înțelegeți, să ai grijă de predicator și să ai grijă de nevoile lui, et cetera. „Să nu acuzi un prezbiter!”. Și continuă cu toate aceste instrucțiuni de slujire și spune: „Ai face bine să te porți cum trebuie, pentru că faci asta înaintea Domnului Isus Cristos, iar îngerii aleși te privesc”. Așadar, îngerii aleși mă verifică. Poate spui: „Ei bine, și dacă nu te ridici la înălțimea așteptărilor?” Ei bine, poate că vor veni și la mine cu un mesaj.

Și știți, un alt lucru despre care ne învață Biblia, pe care îl fac îngerii aleși este că vor fi martori la răsplătirea credincioșilor. Când vom ajunge la momentul când Domnul ne va răsplăti, se pare că vor fi acolo și vor privi toate astea, observând. Așadar, ei vor fi prezenți, acum se uită la noi, s-au uitat la apostoli în trecut, se uită la biserică acum ca să vadă înțelepciunea lui Dumnezeu, caută dovezi ale supunerii femeii față de bărbat, se uită la predicator și vor fi martori la răsplătirea credincioșilor în viitor. Ei sunt foarte ocupați să ne privească. Acum, ca răspuns la ceea ce văd, ei acționează pentru binele nostru. Ei acționează ca răspuns la ceea ce deja știu. Poate întrebi: „Dar ce fac?” Ei bine, cred că acest lucru este important, întâi de toate ei descoperă adevărul. Ați știut că cea mai mare parte a cărții Daniel, cea mai mare parte a cărții Apocalipsa a fost adusă de îngeri? Ei nu scriu, nu ei sunt autorii, ci Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care le-a inspirat. Dar îngerii sunt cei care le-au adus. Acum, îngerii sunt cei care ne descoperă Cuvântul lui Dumnezeu. Aș dori să mai adaug ceva repede ca să nu fiți confuzi. Singurul lucru pe care știm că l-au adus îngerii este aici, în Cuvânt, așadar, dacă cineva vine și spune: „Am întâlnit un înger zilele trecute, și mi-a dat un mesaj”, să aveți grijă. Îngerii au adus numai acest Cuvânt. Bine, așadar, îngerii privesc și îngerii descoperă.

În al treilea rând – și acest lucru este frumos – în viața credinciosului, îngerii sunt cei care călăuzesc. Și mă gândesc la faptul că ei iau măsuri fizic atunci când îl călăuzesc pe credincios, bine; nu cred că este acea călăuzire interioară a Duhului. Cred că te iau de ureche și te îndreaptă într-o direcție sau alta, după cum e necesar. De exemplu, Filip participa la o mare adunare, și mă refer la faptul că era aglomerație mare, mari mulțimi în Samaria și el predica – se întâmplau lucruri minunate. A fost confruntarea lui Simon magul, el predica, oamenii se pocăiau, erau toate acestea, aveau parte de un timp minunat. Și dintr-odată, în mijlocul acestei treziri, spune la versetul 26: „Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.””

Acum, acest înger a venit la el și i-a spus: „Acea întâlnire mare pe care o ții? Anuleaz-o. Știu că este o întâlnire mare, sunt o mulțime de lucruri de făcut. Dar Dumnezeu vrea să mergi la Gaza.” Știți care ar fi fost reacția mea? „Gaza? Acolo e deșert”. „Exact, așa am spus, acolo este deșert”. „De ce vrei să mă duc acolo?” Nu-ți spune. Îți spune doar să mergi. Și lucrul care este uimitor, care să vă arate atitudinea lui Filip, la versetul 27 spune: „S-a sculat și a plecat”. Cum a ajuns acolo? Ei bine, acest lucru este interesant. Se pare că s-a dus. „Iată un om din Etiopia”, stă acolo în deșert, privindu-și ceasul solar și spune: „Ei bine, nu sunt sigur că înțeleg ce se întâmplă”. Un om din Etiopia trece pe acolo, un eunuc cu mare autoritate, și poartă această minunată conversație, iar în cele din urmă îl conduce la Cristos. Ce minunat! Un înger l-a călăuzit literalmente pe Filip la locul în care să-L slujească pe Domnul.

În capitolul 10 din Fapte, avem un lucru interesant, un om pe nume Corneliu, un om evlavios, versetul 3: „Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Corneliu!” Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?”” El a spus: „Dumnezeu ți-a auzit rugăciunile și vrea să te întâlnești cu un om pe nume Petru. Îngerul i-a dat întregul mesaj, l-a călăuzit, i-a spus exact ce trebuie să facă. Mai târziu în capitolul 11, a urmat același lucru. Versetul 13: „El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: „Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit”. Așadar, îngerii au fost folosiți pentru călăuzire. În ambele cazuri, totuși, clarificările finale ale Evangheliei au venit prin Duhul Sfânt – în cazul lui Filip și în cazul lui Corneliu. Îngerii sunt doar călăuze pentru credincioși.

Ascultați, în ce privește călăuzirea și cred că trebuie să realizezi asta, că parte din călăuzire este disciplinară. Când Domnul ne călăuzește, va trebui uneori să ia nuiaua ca să ne îndrepte. Și aș dori doar o clipă să vă arăt din 2 Samuel 24: „Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi l-a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda””. Aici este marele păcat al lui David, va număra cât de mare este armata lui, să nu mai depindă de Dumnezeu, ci de numărul oamenilor pe care îi are în armată, așadar îi numără. Versetul 10: „David a simțit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un... nebun!”” S-a bazat pe puterea sa militară mai mult decât pe Dumnezeu.

Versetul 13: „Gad s-a dus la David, şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei șapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi, care te vor urmări sau să bântuie ciuma trei zile în țară? Acum alege.”” Poți avea parte de șapte ani de foamete, trei luni în care vei fi înfrânt de dușmani sau poți alege trei zile de ciumă. Ce alegi? Eu aș alege cea mai scurtă perioadă, nu? „Și David a spus: „Sunt într-o mare strâmtoare! Oh! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!” Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineață până la vremea hotărâtă. Şi din Dan până la Beer-Şeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor.” Nu știu câte femei și câți copii. Și ascultați, cum s-a întâmplat? „Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul!”” Aici Dumnezeu a trebuit să trimită un înger ca să le ia viața, ca să-l pedepsească pe robul lui Dumnezeu, pe David.

Așadar, îngerii privesc, îngerii revelează și îngeri călăuzesc. Aș dori să vă mai spun ceva, și continuăm de aici data viitoare. Îngerii poartă de grijă. Se îngrijesc în sens fizic. În Geneza 21 Agar avea nevoie de mâncare. Îngerii i-au adus-o. Un alt pasaj minunat, la care deja ne-am uitat și nu ne vom mai întoarce, dar în Psalmul 78 citim despre purtarea de grijă a îngerilor pentru Israel. Spune așa în versetul 23: „El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porțile cerurilor”, aici este pustia, rătăceau „a plouat peste ei mană ca să mănânce, şi le-a dat grâul cerului, au mâncat hrana îngerilor”. Știați ce au mâncat în pustie. Oamenii spun: „Ce este mana?” Este prăjitura îngerilor. Asta a fost, hrana îngerilor. Este destul de interesant. Îngerii au fost iarăși agenții care au adus în mod fizic hrana.

Îmi place mult această relatare. Îmi place de acest om - Ilie. 1 Împărați 19, versetul 5: „S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr”, săracul Ilie, tocmai i-a omorât pe prorocii lui Baal, a auzit că o femeie îl urmărește și s-a speriat. A fugit din cetate și Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca un profet de 80 de ani să alerge așa, a rămas fără energie și s-a oprit sub un copac și a zis: „Doamne, ia-mi viața, vreau să mor. Mai bine mă sinucid. Nu mai pot” spune el în versetul 4 – „M-am săturat”. „S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr”. Trebuia să doarmă, pentru că era prea bătrân să fugă aşa, nu a fost bine. A dormit în acel loc și „iată, l-a atins un înger şi i-a zis – E vremea prânzului: „Scoală-te şi mănâncă.” El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe niște pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopți”. Ce mâncare - fantastic! Iată-l pe bătrânul Ilie, și Dumnezeu Și-a trimis îngerul, l-a bătut pe umăr și i-a dat tot ce a avut nevoie.

Acum, fraților, îngerii se uită la noi. În trecut au revelat adevărul lui Dumnezeu. Ne călăuzesc către locul în care, dacă chiar trebuie, vor aplica disciplina. Și când Dumnezeu îi trimite ca să ne împlinească nevoile, ei se îngrijesc de noi. Acesta a fost doar începutul, și dacă veniți și data viitoare, vom vedea care sunt celelalte lucruri pe care ei le fac.

Să ne rugăm! Tatăl nostru, știm că nu toți au parte de slujirea îngerilor. Aceia dintre noi care-L cunoaștem și-L iubim pe Fiul, care-L cunoaștem și-L iubim pe Domnul Isus Cristos, avem parte de slujirea îngerilor acum. Sunt alții în lume care-i vor vedea pe îngeri când vor veni la judecată, să aducă la îndeplinire poruncile de judecată ale Dumnezeului acestui univers. Știm că Isus Cristos va veni cu o judecată de foc împreună cu îngerii Săi. Știm că apostolul Pavel a spus că Domnul Isus Se va descoperi din ceruri cu îngerii Săi puternici într-o flacără de foc, Se va răzbuna pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu ascultă de Evanghelia Domnului Isus Cristos, aceia vor fi pedepsiți cu o pedeapsă veșnică, alungați din prezența Domnului și a slavei puterii Sale. Tată, mă bucur așa de mult, că în loc să am de-a face cu îngerii ca cei care aduc pedeapsa, îngerii veghează asupra vieții mele, au grijă de mine, mă iubesc, pentru că Tu i-ai trimis ca slujitori pentru cei care sunt moștenitori ai mântuirii.

Faptul că L-ai așezat pe Duhul Tău cel Sfânt în mine ca să mă călăuzească din interior, iar îngerii Tăi mă călăuzesc din afară; și doresc să mă rog pentru oricine, pentru orice persoană dragă, pe care Tu o iubești și pentru care ai murit și care este prezentă în seara aceasta aici, dar care nu cunoaște lucrarea Ta în viața ei, lucrarea Duhului Tău cel Sfânt, lucrarea îngerilor Tăi, care mai degrabă înfruntă acea zi teribilă când îngerii vor veni ca cei care aduc pedeapsa. Să nu fie așa. Îți mulțumim pentru sacrificiul de pe cruce pe care l-ai făcut posibil în persoana lui Isus Cristos, pentru că ai purtat păcatul nostru, datorită acestui lucru, prin credința în acea Persoană și lucrarea Sa, noi vom ajunge în locul de binecuvântare veșnică. Doamne, rugăciunea mea din seara asta este ca dacă este cineva în mijlocul nostru care nu L-a primit pe Isus Cristos și care nu a cunoscut niciodată ce înseamnă ca tot acest univers de ființe spirituale să-l slujească, să lași să li se întâmple în seara aceasta pentru că își vor pune credința în Isus Cristos. Ne rugăm în numele Lui. Amin

SFÂRȘIT

This sermon series includes the following messages:

Please contact the publisher to obtain copies of this resource.

Publisher Information
Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969

Welcome!

Enter your email address and we will send you instructions on how to reset your password.

Back to Log In

Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Minimize
View Wishlist

Cart

Cart is empty.

Subject to Import Tax

Please be aware that these items are sent out from our office in the UK. Since the UK is now no longer a member of the EU, you may be charged an import tax on this item by the customs authorities in your country of residence, which is beyond our control.

Because we don’t want you to incur expenditure for which you are not prepared, could you please confirm whether you are willing to pay this charge, if necessary?

ECFA Accredited
Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Back to Cart

Checkout as:

Not ? Log out

Log in to speed up the checkout process.

Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Minimize