Avem privilegiul de a începe în această sesiune un studiu dedicat creșterii spirituale, așa cum o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu. Și sincer, nu cred că există ceva mai important pentru credincios decât creșterea spirituală. Permiteți-mi să împărtășesc cu voi două texte foarte importante care ne ajută să vedem acest lucru în perspectivă. În 2 Petru 3:18 - acesta este ultimul verset din a doua epistolă a lui Petru - este menționat acest lucru: „creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava și acum și în vecii vecilor. Amin”. Rezumatul cu privire la ceea ce Petru are de spus în această epistolă deosebită este să creștem în har. Întorcându-ne la începutul primei sale epistole, 1 Petru 2:2, vedem că el a spus acest lucru: „ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat al Cuvântului, ca să puteți crește prin el”. De-altfel Petru, într-un anumit sens, începe și sfârșește epistolele sale practice cu o poruncă pentru noi: să creștem. Creșterea spirituală este importantă pentru viața unui credincios, la fel cum creșterea fizică este esențială pentru partea fizică a vieții unei persoane. Dumnezeu Însuși ne poruncește să creștem. Nu există, într-adevăr nimic mai tragic decât un credincios pipernicit, un creștin cu o experiență spirituală de lungă durată, dar care este încă imatur. Cu toții am văzut copii care au un anume retard sau o întârziere în creșterea lor. Și într-adevăr este o mare tragedie când vedem pe cineva credincios de mult timp, dar care nu a crescut niciodată cu adevărat fizic, mental, emoțional sau social.

Și într-un anume fel, parcă mult mai tragic este când întâlnim adesea oameni care poartă numele lui Cristos de mulți ani, dar care nu au crescut niciodată spiritual. De-aceea în studiul nostru, în sesiunile care vor urma dorim să examinăm această temă a creșterii spirituale sau a modului în care suntem chemați să creștem în har, ce înseamnă pentru un credincios să te maturizezi.

Pentru început, vă voi împărtăși câteva concepte care ne vor ajuta pe parcursul acestui studiu.

În primul rând, creșterea spirituală nu are nimic de-a face cu poziția noastră în Cristos. Acum, prin aceasta vreau să spun că nu crești ca să devii creștin. A deveni creștin este un miracol care se produce instantaneu.

Nașterea din nou este o lucrare care are loc instantaneu și care se întâmplă în viața ta când ești plasat de Dumnezeu în trupul lui Hristos în momentul credinței în El. Nașterea din nou nu este un proces. Este un miracol special care are loc într-o clipă. Acum, poate exista un proces în care să aibă loc expunerea ta la Evanghelie, dar punctul real al mântuirii este un moment miraculos, când treci de la moarte la viață, de la împărăția întunericului la împărăția Fiului Său preaiubit, după cum spune apostolul Pavel.

Deci creșterea spirituală nu este o chestiune care are de-a face cu poziția ta în Cristos. Ești deja în Cristos în momentul în care ai crezut. Cu privire la acest adevăr, Pavel le spune corintenilor: „dacă este cineva în Cristos, el este o nouă creație”. Devii imediat o nouă creație. Pavel continuă și le spune colosenilor, în Coloseni 2:10, că - „avem totul deplin în El” din punct de vedere pozițional. Petru, pe de altă parte, mai spune că, atunci când devii credincios, ai „tot ce privește viața și evlavia” - 2 Petru 1:3.

Deci, când devii credincios, ești așezat în Cristos, Cristos vine să trăiască în tine, primești toate binecuvântările duhovnicești din locurile cerești, ai toate lucrurile care țin de viață și evlavie și ai totul deplin în El. Din punct de vedere pozițional, totul este asigurat. Așadar, creșterea spirituală nu este o chestiune legată de poziția ta în Cristos.

În al doilea rând, creșterea spirituală nu este o chestiune de favoare sau iubire a lui Dumnezeu. Uneori veți auzi părintele spunând: „Ei bine, dacă faci asta te voi iubi”. Dumnezeu nu ar spune asta niciodată. Dumnezeu ne iubește indiferent de ceea ce facem. Conform Epistolei către Romani capitolul 5, Dumnezeu ne-a iubit pe când eram păcătoși, când eram dușmani și când eram înstrăinați de El, înainte să venim vreodată la Cristos. Și când devii credincios, Dumnezeu încă te iubește la infinit, pentru că nu există o anumită măsură, nu există grade de iubire în dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii total și în mod egal, chiar și pe cei nemântuiți, oricât de uimitor ar părea. Astfel, atunci când devii credincios, Dumnezeu te iubește în totalitate ca pe unul din familia Sa. Nu este vorba de a câștiga mai mult din dragostea lui Dumnezeu. Nu obții gradual favoarea lui Dumnezeu. Acesta este un lucru instantaneu și permanent care are loc la mântuire.

În al treilea rând, creșterea spirituală nu are nimic de-a face cu timpul. Am spus, în primul rând, că nu este o chestiune de poziție în Hristos; în al doilea rând, nu este vorba dacă ești sau nu iubit de Dumnezeu; și în al treilea rând, nu este o chestiune de timp. Există oameni care au fost salvați de mult timp și au crescut foarte puțin. Există oameni care au fost salvați de curând și au crescut foarte mult.

Acum, cu siguranță, timpul ar trebui să fie un factor în măsura în care creșterea este prioritară, fiindcă dacă vom continua să creștem de-a lungul unei perioade lungi de timp, ne vom maturiza mai mult decât unul care are o perioadă mai scurtă de timp în vederea creșterii sale. Dar nu timpul în sine este cel care contează, ci angajamentul față de principiile creșterii este ceea ce face diferența. Nu măsurăm neapărat maturitatea spirituală după zilele din calendar.

În al patrulea rând, creșterea spirituală nu este doar o chestiune de cunoaștere. Cred că uneori echivalăm maturitatea spirituală cu ceea ce știm, dar nu asta este de fapt cheia. Pentru că doar cunoașterea nu este suficientă în vederea creșterii. Este important și ceea ce faci cu ceea ce știi. De fapt, Biblia spune despre cunoaștere că are tendința de a ne face să ne mândrim. Și mândria este o stare care reprezintă ființa umană, iar atunci când un credincios intră în acest tip de stare, creșterea spirituală este imediat întârziată. Doar să cunoști anumite fapte nu poate fi echivalat cu maturitatea spirituală. Doar atunci când aceste fapte ne aduc în asemănare cu imaginea lui Cristos, cunoașterea noastră ajută la creșterea noastră.

Un alt lucru important de luat în considerare cu privire la creșterea spirituală este că aceasta nu are nimic de-a face cu activismul religios. Unii oameni cred că dacă au fost în biserică și au fost și foarte activi, chiar foarte agresivi în lucrarea bisericii, și au fost fie în comitet, în consiliul păstorilor sau au cântat în cor sau au făcut orice altceva, atunci, ajunși la punctul acela, sunt siguri că au și crescut spiritual. La urma urmei, percepția lor este că dacă ei s-au preumblat prin biserică de când se știu, implicit din cauza aceasta au avut parte și de maturizare. Nu în mod neapărat dacă ești suficient de ocupat la biserică trebuie să fii și spiritual. Ascultați-mă, nimeni nu era mai ocupat în viața religioasă decât fariseii și totuși nimeni nu era mai departe de adevăr ca ei. În Matei 7, Isus a spus: „Mulți îmi vor spune în acea zi: „Doamne, am făcut multe lucrări minunate”. Și Domnul le va spune: „Plecați de la mine, nu v-am cunoscut niciodată”. Ascultați-mă bine, faptul că ești prea ocupat în biserică nu te califică nici măcar pentru mântuire, cu atât mai puțin pentru creștere spirituală.

Și un ultim gând introductiv. Creșterea spirituală nu are nicio legătură cu prosperitatea. A fost interesant să aflu că mulți oameni pun pe picior de egalitate situația lor economică bună cu îndurarea lui Dumnezeu. Dacă au multe binecuvântări, cred că Dumnezeu i-a binecuvântat pentru că sunt niște creștini atât de minunați. Acum, poate că Dumnezeu v-a binecuvântat, dar asta nu este neapărat o dovadă că sunteți maturi spiritual. Deci nu echivala circumstanțele tale pozitive cu garanția aprobării lui Dumnezeu asupra maturității tale spirituale.

Acum, dacă creșterea spirituală nu este niciunul din aceste lucruri: nu este o chestiune a poziției tale în Cristos, nu e o chestiune de manifestare a iubirii lui Dumnezeu, nu e o chestiune de timp sau o chestiune de cunoaștere, nu e o chestiune de activitate asiduă și nu e o chestiune de care ține prosperitatea, atunci întrebarea este ce este într-adevăr creșterea spirituală?

Permiteți-mi să vă ofer răspunsul într-o definiție foarte simplă pe care o vom extinde pe măsură ce ne deplasăm prin studiul nostru.

Creșterea spirituală nu este un lucru mistic, sentimental, religios sau psihologic. Nu este rezultatul unui secret inteligent sau a unei formule care poate fi aplicată cu ușurință vieții și care mai apoi poate garanta viitorul. Creșterea spirituală poate fi rezumată cel mai bine în această afirmație simplă: este armonizarea evidentă a purtării mele cu poziția pe care o am. Poziția mea în Cristos este perfectă. Sunt complet în El. Am toate lucrurile care țin de viață și evlavie. Am fost binecuvântat cu toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești. Acum ceea ce trebuie să fac este să progresez în viața mea practică pentru a trăi într-un mod care să fie pe măsura poziției mele.

Îmi amintesc că l-am auzit pe Bobby Richardson cândva spunând că atunci când a îmbrăcat uniforma de baseball a celor de la Yankee, a jucat cu 50 la sută mai bine decât a făcut-o vreodată în viața sa. A fost ceva atât de special în a fi un jucător în aceea echipă care a scos tot ce-i mai bun din el. Îmi amintesc că antrenorii de fotbal american mi-au spus: „MacArthur, lucrul pe care vrem să-l faci este să joci şi să îți păstrezi poziția. Nu-ți părăsi poziția”. Același lucru este adevărat și în sens spiritual. Aveți o definiție cu privire la cine sunteți în virtutea faptului că Cristos locuiește în voi și ceea ce spune Dumnezeu este să trăim la înălțimea acestui standard. Trebuie să devenim în practică ceea ce suntem prin poziția noastră.

Acum, foarte simplu spus, vreau să înțelegeți acest principiu. Există o cheie universală pentru a înțelege și experimenta cu adevărat creșterea spirituală. Există o cheie principală care deblochează totul. Și, într-adevăr, în 2 Petru 3:18 ne-a fost introdus subtil înțelesul creșterii spirituale, pentru că spune Petru acolo: „dar creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos”. Și apoi continuă: „a Lui să fie slava și acum și pentru totdeauna. Amin”.

Este interesant pentru mine că a crește în har este echivalent cu a-I da slavă lui Dumnezeu. Este ceva foarte important de înțeles din asta. Vreau să înțelegem bine aspectul acesta. Toată această idee de a crește în har este legată de glorificarea lui Dumnezeu. Și sincer, dragii mei, dacă ajungeți la acest punct, sunteți pe cale să înțelegeți despre ce e vorba cu privire la acest proces de maturizare. Cheia universală pentru toată creșterea spirituală este înțelegerea a ce înseamnă a-L slăvi, a-L glorifica pe Dumnezeu. Aceasta este cheia.

Acum, permiteți-mi să vă arăt acest lucru, doar într-o scurtă incursiune în istorie de data aceasta.

În primul rând, vă rog să rețineți că tema principală din tot universul este gloria lui Dumnezeu. Slăvirea lui Dumnezeu este locus crucis, este adevărul sine qua non, este punctul central. Este punctul culminant. Este apogeul revelației lui Dumnezeu. Conceptul acesta de a-L glorifica pe Dumnezeu este motivul pentru care existăm.

Vechiul catehism, catehismul puritan din secolul al XVII-lea spunea: „Care este scopul ultim al omului? Scopul principal al omului este să-L slăvească pe Dumnezeu și să se bucure de El pentru totdeauna”. Cât de adevărat! De fapt, acesta nu este doar scopul ultim al omului, ci acesta este scopul ultim al întregii umanități și creații. Luați de exemplu macrocosmosul, universul. Psalmul 19 ne spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”. Așadar, vastitatea spațiului este acolo pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

Mergem apoi în Isaia 43:20 și îl auzim pe Isaia spunând: „Fiarele de pe câmp îmi vor da slavă sau cinste”. Și astfel aveți, dragii mei, macrocosmosul, imensitatea universului glorificându-L pe Dumnezeu, dar aveți și niște simple fiare de pe câmp glorificându-L pe Dumnezeu. Deci, universul creat - acum acesta ar fi cel mineral, dacă vreți - și fiarele, animalele și orice alt lucru creat, este făcut să-I dea slavă lui Dumnezeu. În Luca capitolul 2 îngerii apar la nașterea lui Cristos și spun: „Slavă lui Dumnezeu în locurile Preaînalte”. Astfel vedem că tot universul creat este setat să-i dea slavă lui Dumnezeu.

De fapt, când totul se încheie în istorie și intrați în cartea Apocalipsei și toată istoria se reunește și Dumnezeu își răscumpără poporul și Dumnezeu este pe cale să-și înființeze împărăția Sa glorioasă și veșnică, există o cântare extraordinară și versurile ei spun: „Slavă lui Dumnezeu, slavă Mielului”, pentru că acesta este scopul pentru care a fost făcut tot ceea ce a fost făcut.

David a avut dreptate în Psalmul 16:8 când a spus: „Am mereu pe Domnul înaintea mea. De aceea, inima mea este bucuroasă”. Cu alte cuvinte, în tot ceea ce fac mă concentrez asupra gloriei lui Dumnezeu și El mă face să mă bucur. Acesta este schimbul pe care Dumnezeu vrea să-l ofere omului. „Tu îmi aduci glorie Mie și Eu îți voi da bucurie”. „Am pus pe Domnul mereu înaintea mea. De aceea, inima mea este bucuroasă.” Acesta, dragii mei, este motivul pentru care existăm. De aceea Biblia spune din nou și din nou „dați slavă lui Dumnezeu”. De aceea, în cartea Cronici, în capitolul al șaisprezecelea, ni se spune din nou și din nou „dați slavă lui Dumnezeu, dați slavă lui Dumnezeu”. Psalmii repetă mereu și mereu „dați slavă lui Dumnezeu, dați slavă lui Dumnezeu”. Îngerii, când s-a născut Cristos spun „dați slavă lui Dumnezeu”. „Orice faceți, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu”. Efeseni 3, „ca El să fie slăvit, glorificat în biserică”. Cartea Apocalipsei afirmă „slavă Mielului, slavă lui Dumnezeu”. Aici avem din nou benedicția: „a Lui să fie slava și acum și pentru totdeauna. Amin”. Aceasta este preocuparea constantă a Scripturii - gloria lui Dumnezeu.

1 Timotei 1:17, „A Împăratului veșniciilor, Nemuritorului, Nevăzutului, și singurului Dumnezeu înțelept -„ și iată ce urmează - să fie cinstea și slava în vecii vecilor. Amin”. Din nou aceeași forță. Motivul suprem pentru a exista este să-L glorificăm pe Dumnezeu.

Dragii mei, ascultați-mă, când trăim pentru gloria lui Dumnezeu suntem în procesul de maturizare spirituală. Pe măsură ce Îl slăvim pe Dumnezeu, începem să creștem. Acum, permiteți-mi să vă arăt acest lucru, privind în 2 Corinteni 3:18, un text monumental din Noul Testament, 2 Corinteni 3:18. Notați vă rog următorul lucru. „Dar noi toți, -” vorbind aici, desigur, despre credincioși „- cu fața descoperită” - cu alte cuvinte, vălul care era peste credincioșii din vechiul legământ, în vechea economie a lui Dumnezeu, vălul pus de Lege, vălul pe care Noul Testament îl dă la o parte prin revelația sa minunată, „- cu fața descoperită” - nu mai sunt lucrurile ascunse de noi. Nu mai trebuie să căutăm așa cum au făcut profeții pentru a înțelege ce au scris, vălul este dat la o parte. „Privim ca într-o oglindă”. Cu alte cuvinte, ne concentrăm să privim atent într-o oglindă, și ce vedem? Vedem „slava Domnului”. Pe măsură ce noi „cu fața descoperită”, vălul este dat la o parte în Noul Testament și, pe măsură ce înțelegem Noul Testament și marile sale adevăruri, ne concentrăm asupra „Slavei Domnului”, ce credeți că se întâmplă? „Suntem schimbați în același chip cu al Lui de la „un nivel de slavă la următorul nivel de slavă”, „prin Duhul Domnului”.

Acum ascultați, vă rog, puterea din spatele creșterii spirituale este Duhul Sfânt. Duhul este cel care ne energizează creșterea. Duhul este cel care dă viață, iar viața înseamnă creștere. Deci, pe măsură ce Duhul ne infuzează viața cu puterea Sa, El ne va face să creștem după chipul lui Cristos, de la un nivel de glorie la următorul nivel de glorie și apoi la următorul nivel de glorie. Dar condiția este aceea să privim la gloria Domnului. În concluzie, pe măsură ce noi ne concentrăm asupra gloriei lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu energizează procesul de creștere spirituală. Deci, ideea este aceasta. Pentru a crește spiritual, trebuie să vă concentrați asupra gloriei lui Dumnezeu. Nu vă faceți griji cu privire la ceea ce face Duhul Sfânt, și unii oameni sunt prea preocupați de lucrarea Duhului Sfânt. Nu te concentra pe ceea ce faci ca să devii introspectiv și analitic. Concentrează-te asupra gloriei Domnului. Aceasta este propulsia. Acesta este motivul suprem pentru a trăi. Și aceasta este cheia care ne ajută să înţelegem creşterea spirituală.

Acum, doar pentru a vă arăta cât de important este acest lucru, vreau să înțelegeți condamnarea finală a omului în istorie care are loc deoarece el nu Îi dă slavă lui Dumnezeu. Priviți în Romani 1:21.

Vă amintiți că apostolul Pavel condamnă toată rasa umană pentru îndepărtarea sa de la adevăr. Și în Romani 1:21 spune: iată problema fundamentală a omului. „Pentru că, atunci când L-au cunoscut pe Dumnezeu”- acum opriți-vă un minut. Ce vrea să însemne „L-au cunoscut pe Dumnezeu”? Adică toată umanitatea L-a cunoscut pe Dumnezeu? Da, L-a cunoscut. Versetul 19 spune: „ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este descoperit în ei”. În conștiința lor ei L-au cunoscut pe Dumnezeu. Versetul 20, „însușirile Lui nevăzute se văd lămurit încă de la crearea lumii”. L-au cunoscut pe Dumnezeu din creație. Deci omul are parte de o cunoaștere internă a lui Dumnezeu și o cunoaștere externă. Dar, „când l-au cunoscut pe Dumnezeu” în felul acesta „- nu l-au slăvit ca Dumnezeu”. Acum iese în evidență o primă acuzație a rasei umane. Au eșuat în a-I da slavă lui Dumnezeu. În schimb, versetul 23 ne spune: „au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

Cu alte cuvinte, au inventat sisteme idolatre de religie umană. Așadar, vreau să observați acest lucru, omul a abandonat conceptul de glorificare a lui Dumnezeu. A abandonat-o pur și simplu. Acum, când a făcut asta, și-a întrerupt viața spirituală și creșterea spirituală. Și astfel istoria omului este o istorie a regresului, nu-i așa? Este o istorie în continuu declin. Este într-o permanentă degradare. El nu poate progresa, nu poate crește, pentru că refuză să-L slăvească pe Dumnezeu, iar slăvirea lui Dumnezeu este impulsul creșterii spirituale.

Permiteți-mi să vă prezint câte ceva din istoria biblică pe scurt. Cineva a spus: „dacă îți pui asta în minte vei avea totul concentrat în doar câteva cuvinte”. Dar, oricum, vreau să vedeți cum, de-a lungul istoriei, Dumnezeu s-a străduit să facă un singur lucru, doar unul. De-a lungul istoriei omenirii, Dumnezeu s-a străduit ca omul să-I vadă slava, s-a străduit să restaureze căderea, dacă vreți să zicem așa; a dorit să schimbe realitatea din Romani 1, n-a dorit ca omul să se întoarcă de la slava lui Dumnezeu, ci să se întoarcă la ea. Și astfel, de-a lungul istoriei biblice, Dumnezeu vrea ca oamenii să-I vadă slava.

Acum permiteți-mi să vă arăt acest lucru într-un mod foarte simplu. Nu trebuie să întoarceți și voi la aceste lucruri, pentru că le vom trece în revistă foarte rapid. În Geneza capitolul 3, dacă vă amintiți, versetul 8 spune că Adam și Eva au umblat și au vorbit cu Dumnezeu în răcoarea zilei. Marea realitate a Grădinii Edenului înainte de cădere a fost că Adam și Eva au trăit în prezența lui Dumnezeu. Acum evreii aveau un cuvânt pentru asta. Au folosit un cuvânt care însemna „prezență”, un cuvânt care însemna „a locui” sau „a-și stabili domiciliul”, iar cuvântul în original era Shekinah. Astfel încât Adam și Eva au trăit împreună cu Shekinah a lui Dumnezeu, în gloria Shekin-ei. Dumnezeu este Duh, nu-i așa? Ioan 4:24. Dumnezeu nu a avut trup în grădină. Cum și-a manifestat Dumnezeu existența? Cred că Dumnezeu s-a manifestat în strălucire, glorie, lumina gloriei arătată de Shekinah, o lumină aproape incandescentă și totuși lumină glorios de strălucitoare. Cred că Dumnezeu a apărut în forma aceasta pentru că acesta este felul în care apare și în alte locuri din Scriptură. A existat această strălucire, această reprezentare a gloriei infinite și veșnice a lui Dumnezeu, care a locuit în grădină împreună cu Adam și Eva și ei au trăit în părtășie cu Dumnezeu. Dar imediat după ce au păcătuit, Geneza 3:24 ne spune că au fost izgoniți din grădină. Au fost despărțiți de slava lui Dumnezeu, separați de Shekinah lui Dumnezeu. Și un înger a fost pus la intrarea în grădină cu o sabie pentru a-i ține departe de ea. Aceasta este ideea importantă. Omul căzut nu poate experimenta slava lui Dumnezeu. Omul căzut nu poate locui în prezența Sa. Omul căzut nu-I poate da slavă lui Dumnezeu, cu Dumnezeu în slava Sa nu se poate identifica. Și așa au fost izgoniți și asta a fost tragedia istoriei umane.

Acum, observați, vă rog, de atunci Dumnezeu s-a străduit ca oamenii să-I vadă slava. Și astăzi încă o face. Dar să privim la modul cum a făcut-o de la început.

Priviți, vă rog, la Exod, capitolul 33, și vreau să deschidem împreună la textul acesta. Exod, capitolul 33. Îi avem aici pe israeliți, fiind conduși de un om mare, Moise. Acum au ajuns la un moment de criză din viața lor, după ce au părăsit Egiptul pe drumul spre țara promisă. Dacă este ceva ce Dumnezeu dorește ca ei să creadă și să știe, este că El este un Dumnezeu a cărui glorie este mare. El vrea ca ei să vadă slava Lui. El vrea să se întoarcă, să spunem așa, înainte de cădere și să le facă din nou parte de prezența Sa, iar ei să-L recunoască drept cine este El.

Așadar, în Exodul 33:12, Dumnezeu vorbește cu Moise. Și Dumnezeu îi spune lui Moise, de fapt, „Moise, condu poporul Meu. Ia poporul Meu. Fii conducătorul lor de aici înainte”. El i-a făcut această chemare lui Moise odată, dar aceasta este o reiterare a acestei chemări. Moise este plin de teamă și este înfricoșat de propriile sale incapacități. Așa spune în versetul 12: „iată, îmi spui: scoate acest popor și nu-mi arăți pe cine vei trimite cu mine” - Doamne, îmi dai o responsabilitate mare și nici măcar nu-mi spui cine mă va ajuta. Adică este o treabă puțin cam grea pentru unul singur. Unii estimează că ar fi putut fi până la două milioane de oameni. Moise spune în versetul 13: „Dacă am găsit har înaintea ta, arată-mi acum căile Tale, ca să le cunosc”. Cu alte cuvinte, „Doamne, simt că ești acolo și cred, dar demonstrează-mi că vei fi cu mine în această sarcină foarte dificilă. Versetul 14, Dumnezeu spune: „îți voi da prezența Mea, Eu voi fi cu tine”. Acesta este cuvântul pe care l-am văzut în Geneza. „Prezența mea te va însoți”. Dar ce vrei să spui cu asta? Care este prezența Ta?” Ei bine, pentru Moise totul a fost foarte clar. În versetul 18, el spune: „te implor, arată-mi, nu prezența ta, ci „- gloria ta”. Prezența lui Dumnezeu a fost gloria Sa manifestată. Și Dumnezeu spune: „voi face să treacă toată bunătatea mea prin fața ta, voi vesti numele Domnului înaintea ta, Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă”. Notați, vă rog, că Dumnezeu spune: „bine, vei vedea bunătatea Mea. Veți vedea Numele meu, care este întruchiparea tuturor atributelor mele. Veți vedea harul Meu și veți vedea mila Mea”. Care este slava lui Dumnezeu? Slava lui Dumnezeu este întruchiparea tuturor atributelor Sale într-o reprezentare strălucitoare a luminii. Acum nu înțeleg toate acestea, vă spun doar ce pare să spună Biblia.

Dumnezeu Și-a restrâns atributele în acea lumină glorioasă și El spune: „Moise, îți voi arătaă slava”. Și în continuarea acestei mici secțiuni, îl avem pe Moise așezat în crăpătura unei stânci. Versetul 22 ne spune: „și în timp ce slava mea va trece, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece; și când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi, dar Fața Mea nu se poate vedea”. Ascultați dragii mei, nimeni nu a putut să vadă vreodată gloria deplină a lui Dumnezeu și să trăiască, nu-i așa? Așa că Dumnezeu spune, te voi lăsa să vezi puțin din lumina Mea de după, doar atât, dar vei vedea gloria Mea. Și a făcut-o. Știți ce s-a întâmplat mai apoi? A trecut gloria peste fața lui, a trecut peste el. Era luminat ca un bec. Și apoi a coborât de pe munte la poporul lui Israel, acolo jos, și evreii au fost șocați. Aici era Moise, strălucind, la fel ca un bec strălucitor, cu gloria lui Dumnezeu pe față.

Știți însă ce era important? Dumnezeu îl folosea pe Moise pentru a spune: „popor al lui Israel, veți vedea slava Mea”. Aceleași persoane, dacă vă amintiți când au călătorit prin pustie, în timpul zilei erau conduși de un mare nor alb și noaptea erau conduși de un stâlp de foc. Știți ce a fost asta? Aceasta nu era altceva decât slava lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus slava Lui pe fața lui Moise, Dumnezeu a pus slava pe cer în timpul zilei și pe cer în timpul nopții, și ceea ce a spus Dumnezeu prin această lucrare a fost: „priviți slava Mea, priviți slava Mea, plinătatea a tot ceea ce sunt Eu, deplinătatea atributelor Mele și strălucirea Mea”.

Partea tristă este că, deși văzuseră gloria pe fața lui Moise, au murmurat, s-au plâns și n-au ascultat. Chiar dacă au văzut slava Domnului în fiecare zi și în fiecare noapte, pe măsură ce Dumnezeu îi conducea prin pustie, au fost atât de necredincioși, încât întreaga generație a murit în pustie. Dumnezeu însuși spusese: „priviți slava Mea” și omul îi întorsese din nou spatele.

Să ne uităm la Exod capitolul 40 și vom vedea din nou când Dumnezeu Și-a arătat slava în fața oamenilor. Veți

observa la sfârșitul cărții Exodului, în Exod 40:34,cortul întâlnirii fusese deja construit. Și când a fost finalizat cortul, ni se spune: „un nor a acoperit cortul adunării și slava Domnului a umplut cortul”.

Asculți, vă rog, cortul era un lăcaș de cult și toate triburile aveau un loc în jurul tabernacolului și toate triburile erau așezate ca într-un fel de cerc în jurul cortului, toate cu fața către acel loc. Și în mijlocul lor era gloria lui Dumnezeu și tot poporul trebuia să se focalizeze pe ea. Au văzut când s-au încheiat lucrările cum a coborât slava lui Dumnezeu și slava lui Dumnezeu a rămas în cortul întâlnirii când trebuiau să campeze. Și când slava lui Dumnezeu se retrăgea în cer, rămâneau acel nor și stâlpul de foc pe care l-au urmat. Și atunci când Dumnezeu a vrut să se oprească, gloria lui Dumnezeu a venit și a rămas deasupra cortului întâlnirii. Și acolo a fost prezentă din nou, când și-au așezat tabăra, ei urmau să se concentreze asupra gloriei lui Dumnezeu. Iată, în felul acesta, Dumnezeu Și-a dezvăluit slava Sa pe chipul unui om, pe cer și în mijlocul cortului întâlnirii. Dar, în fiecare caz, ei au cârtit și nu s-au supus, s-au plâns și s-au revoltat și nu I-au dat niciodată cu adevărat lui Dumnezeu gloria care I s-ar fi cuvenit.

În cele din urmă au intrat în țara promisă și Dumnezeu a spus: „vreau să fie construit un templu”. Priviți împreună cu mine în 1 Împărați capitolul 8 și veți vedea ce s-a întâmplat. Templul a fost construit și ce a urmat ne spune versetul 10, „s-a întâmplat că atunci când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a umplut casa Domnului, astfel încât preoții nu au mai putut sta să slujească din cauza norului, pentru că slava Domnului umpluse Casa Domnului”.

Dragii mei, Dumnezeu și-a arătat slava pe fața unui om, Dumnezeu și-a arătat slava pe cer, Dumnezeu și-a descoperit slava într-un cort și acum Dumnezeu Își așază slava într-un Templu, un edificiu magnific, inegalabil în lume, construit de Solomon. Și Dumnezeu le spune din nou oamenilor din țară: „priviți slava Mea. Concentrați-vă pe gloria Mea. Priviți cine sunt și oferiți-mi reverența și închinarea care Mi se cuvine”. Știți însă ce s-a întâmplat. Nu după multă vreme îl întâlnim pe profetul Ezechiel. Priviți împreună cu mine pentru câteva momente la Ezechiel 8. Ezechiel are o vedenie a Templului și ce descoperire credeți că are prorocul acesta? Ce i s-a descoperit despre acest loc în care locuiește slava lui Dumnezeu? Ce descoperire primește despre acest loc în care este Chivotul Legământului și deasupra lui stând slava lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor? Ce este special cu locul acesta? Versetul 7, în viziunea lui, Ezechiel spune: „Am fost adus la poarta curții, M-am uitat, și iată, o gaură mare în perete. El mi-a spus: Fiul omului, săpă acum în zid; și când am săpat în zid, iată o ușă. El a spus: Intră”. Ezechiel intră în templu, în viziunea sa și spune textul: „am intrat și am văzut tot felul de târâtoare, fiare urâte și toți idolii casei lui Israel, toate acestea zugrăvite pe pereții din jur”. Știți ce s-a întâmplat, de fapt? Au transformat templul lui Dumnezeu într-un loc al idolatriei. Au făcut exact ceea ce spune Romani 1. În loc să se închine lui Dumnezeu și să-I dea slavă, ei au transformat slava lui Dumnezeu în tot felul de chipuri de târâtoare, de animale și de fapte corupte și așa mai departe. Vorbește apoi despre cei care uzurpă locul preoților, în versetul 11. Vorbește despre închinarea la soare în versetul 16. Vorbește despre închinarea la Baal sau Tamuz în versetul 14. Cu alte cuvinte, Ezechiel spune că au transformat Templul într-un loc al idolatriei. Și din nou, Dumnezeu a spus: „Iată slava Mea, nu pe fața unui om, nu pe cer, nu într-un cort, ci într-un templu” și poporul refuză să-I vadă slava. Dacă urmăriți această secțiune până la capitolul 10, „ichabod”, care înseamnă „nu mai este slavă”, este scris pe templu. Și veți vedea gloria lui Dumnezeu ridicându-se peste templu, apoi peste poartă, sus pe cer, deasupra muntelui și în cele din urmă dispare. Și Dumnezeu spune: „Dacă nu-mi aduceți glorie vă voi lua această oportunitate”.

Știți bine, dragii mei, Dumnezeu a fost destul de răbdător. Și-a arătat slava în grădina Eden, Și-a arătat slava în pustie, Și-a arătat slava în țara Canaanului. De fiecare dată au refuzat să-I dea slavă lui Dumnezeu ca oameni și ca națiune. Dar El nu și-a încheiat planul. Și-a mai arătat-o încă o dată. Priviți împreună cu mine la Ioan 1:14. Acesta este un text extraordinar, iar Ioan scrie aici despre Isus Cristos și vreau să vedeți cum Îl privește Ioan pe Cristos. Ioan 1:14 ne spune: „și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” - și ascultați vă rog – „și noi am privit slava Lui”. Și ce fel de slavă a fost aceasta? „Slava singurului născut din Tatăl”. Ascultați bine, dragii mei. Știți cine a fost Isus cu adevărat. Isus a reprezentat gloria lui Dumnezeu în trup. El a fost întruchiparea Shekin-ei. Și dacă veți citi capitolul 9 din Evanghelia lui Luca, veți descoperi că Isus S-a suit pe un munte, numit muntele schimbării la față, și El S-a transformat, Și-a preschimbat trupul și citim: „ei au văzut slava Lui”. El le-a arătat Cine era cu adevărat. Și pentru ultima dată, milostivul nostru Dumnezeu a spus omenirii: „Iată slava Mea. Îmi veți da slavă măcar acum?”

Nu era în grădină, nu pe fața unui om, nu pe cer, nu în cort, nu într-o clădire, ci în Isus Cristos a fost descoperită slava Sa. Ce a spus omenirea? „Nu vrem ca acest om să domnească peste noi. El este de la diavolul, de la domnul demonilor, Belzebut, să fie răstignit!” Și, din nou, au întors spatele gloriei Sale, în cel mai tragic mod.

Dar vine o zi în viitor, când omul nu va mai avea această opțiune. Pentru că Isus Cristos se va întoarce, iar în Matei 24:30 se spune că vine „cu putere și mare slavă”. Și atunci nu vor mai exista opțiuni. Și în cele din urmă, El va fi glorificat și atunci toată creația va cânta: „Slavă Mielului, slavă lui Dumnezeu!” În cele din urmă, El își va primi slava Sa.

Ceea ce am încercat să vă arăt este legat de ce s-a întâmplat în trecut, Dumnezeu S-a străduit ca oamenii să-I vadă slava. În viitor, El își va arăta gloria într-un mod în care oamenii nu vor avea nicio opțiune. Dar, acum, în prezent? Ce putem spune despre vremea de acum? Care este semnificația gloriei lui Dumnezeu în vremurile acestea? Despre lucrul acesta doresc să vorbesc în cele ce urmează.

În Efeseni 3, așa cum am citat mai devreme, vă reamintesc repede versetele 19 la 21, apostolul Pavel spune: „doresc să fiți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Aș dori să vă ridicați mai presus prin Cel care poate face mai mult decât putem noi cere sau gândi”. Întrebarea este de ce? Pentru ca „a Lui să fie slava, gloria în Biserică!”

Ascultați, vă rog, cum stau lucrurile. În Vechiul Testament, slava Domnului era într-o clădire, era într-un cort, era pe fața unui om, era pe cer și era într-o grădină. În viitor, slava lui Dumnezeu va fi arătată în revenirea lui Cristos. Dar, chiar acum slava lui Dumnezeu, dacă e să fie descoperită, este prezentată în biserică. De aceea, Pavel le-a spus colosenilor: „Cristos în voi, nădejdea slavei”. De aceea, Pavel le spune corintenilor în 2 Corinteni 4:6: „căci Dumnezeu, care a poruncit ca lumina să strălucească în întuneric, a strălucit în inimile noastre,” -și ascultați vă rog – „și a făcut să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos”. Dacă gloria lui Dumnezeu trebuie să se vadă pe fața lui Cristos, aceasta trebuie să strălucească prin noi. Și, astfel, cea mai mare chemare a unui credincios este să-L slăvească pe Dumnezeu. Cea mai mare chemare a unui credincios este ceea ce Pavel i-a spus lui Tit, „să împodobească învățătura lui Dumnezeu”. Cea mai mare chemare pe care o putem avea este să lăsăm să strălucească prin noi slava lui Cristos, ca și în 2 Corinteni 4:6. Așa că, în această vreme, Dumnezeu ne-a chemat să arătăm slava Sa. Și dacă lumea o va putea vedea vreodată, Cristos în noi este nădejdea acelei glorii și este prezentată tuturor și este cheia propriei noastre creșteri spirituale.

Aș dori în continuare să subliniez un alt lucru important, și anume, - acest lucru este atât de important pentru Dumnezeu, încât nu există nimic mai important; este absolut esențial. În Isaia 48:11, El spune: „Nu voi da slava mea altuia”. Îmi voi păstra gloria doar pentru Mine, pentru că acesta este motivul pentru care există totul, pentru a-Mi aduce slavă doar Mie.

Acum, dacă o persoană nu-I dăruiește lui Dumnezeu glorie, se împotrivește intenției lui Dumnezeu pentru universul acesta, se împotrivește lui Dumnezeu foarte serios. Permiteți-mi să vă arăt de ce spun asta. Ieremia, capitolul 13, și suntem încă în faza de introducere a conceptului înainte de a intra în cheile practice ale creșterii spirituale; dar, în Ieremia 13:11 avem un text foarte interesant. Ieremia trece aici printr-o mică dramatizare pentru a scoate în evidență un aspect principal referitor la gloria lui Dumnezeu. Versetul 11, ​​la sfârșit vorbește despre slava lui Dumnezeu, iar Ieremia este foarte îngrijorat cu privire la gloria lui Dumnezeu. Deci, în versetul 15 - și vom privi doar la aceste două versete - el spune: „Ascultați și luați aminte;” - ascultați oameni buni – „nu fiți mândri: căci Domnul a vorbit. Dați slavă Domnului, Dumnezeului vostru”. Ceea ce stă mereu în calea glorificării lui Dumnezeu este mândria. Omul caută slava pentru el însuși, de aceea el nu poate fi liber să-I dea slavă lui Dumnezeu. Și de aceea Ieremia spune: „Iată, dați slavă lui Dumnezeu. Nu fiți mândri. Dați-o lui Dumnezeu!” Și apoi spune asta: „înainte ca El să aducă întuneric și înainte ca picioarele tale să se lovească de munții întunecați și în timp ce tu cauți lumina, el o transformă în umbra morții și în întuneric gros”. Situația prezentată este una destul de gravă. Ceea ce spune Ieremia este: „Ori îi dai lui Dumnezeu slavă, ori Dumnezeu te va face să cazi în întuneric, să te împiedici și să mori”.

Ieremia nu este foarte fericit cu verdictul acesta și nici Dumnezeu nu este. Versetul 17 spune: „Și dacă nu asculți, sufletul meu va plânge în locuri ascunse pentru mândria ta; iar ochii mei vor plânge amar și se vor topi în lacrimi”. Ea frânge inima lui Dumnezeu și astfel, inima profetului Său, atunci când oamenii nu îi dau slavă lui Dumnezeu pentru că se pun în situația în care să fie judecați.

Vreau să notați din nou experiența pe care o are Daniel în capitolul 4 pentru a vedea aceeași temă, Daniel 4:30. Și aici îl găsim pe Nebucadnețar, care credea că a sosit vremea înălțării sale, credea că este inegalabil, nu numai în Babilon, ci oriunde altundeva. Și după ce a realizat câteva lucruri mărețe, el spune, în versetul 30: „Nu este acest mare Babilon cel pe care l-am zidit eu?” „Cât de minunat sunt eu, cât de mare am ajuns, cât de puternic pot fi eu, priviți la tot ce am făcut”, a spus Nebucadnețar. Versetul 31 ne spune: „În timp ce cuvântul era încă în gura împăratului, a venit din cer un glas care zicea: „O, împărate Nebucadnețar, cuvântul este pentru tine: Află că ți s-a luat împărăția”.” S-a terminat cu tine. Ai mers puțin prea departe și nu poți concura cu Dumnezeu. Un alt caz este Ozia, despre care Biblia spune: „Și când a realizat multe lucruri mărețe, inima lui s-a semețit”. Și apoi Dumnezeu l-a lovit cu lepră și așa a murit.

Ce i-a făcut Dumnezeu lui Nebucadnețar pentru a transmite mesajul? Cuvântul a venit din cer: „Și ei te vor izgoni de la oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește în împărăția oamenilor”. Până când nu veți recunoaște Cine este cu adevărat pe tron, vă veți transforma în adevărate fiare. Și așa s-a întâmplat, după Cuvântul venit din cer. Versetul 33 ne spune: „în aceeași clipă s-a împlinit lucrarea pentru Nebucadnețar: a fost alungat de oameni, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până când părul său a crescut ca penele de vulturi și unghiile lui ca ghearele păsărilor”. A devenit un maniac delirant în pustie.

Lucrurile nu rămân doar aici, ci Daniel continuă și ne spune că „la sfârșitul zilelor, eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer, mintea a venit înapoi la mine și am binecuvântat pe Cel Preaînalt și L-am lăudat și onorat pe Cel care trăiește pentru totdeauna, a Cărui stăpânire este o stăpânire veșnică, iar împărăția Lui dăinuie din neam în neam”. El și-a dat seama în cele din urmă că, fie Îi dai slavă lui Dumnezeu, fie Dumnezeu va fi dur cu tine.

În capitolul 12 al cărții Faptele Apostolilor avem o ultimă ilustrare a acestei realități. Ni se spune că era un om pe nume Irod, unul dintre Irozii care a domnit chiar pe vremea Domnului Isus Cristos. Și ni se spune că Irod a ales o zi anumită, specială. Irod a locuit la Cezareea, lângă coasta mării, la vest de Ierusalim. El a decis că va avea o zi specială închinată lui însuși. Așa că a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea lui, „îmbrăcat în haine regale, a șezut pe tronul său și a rostit un discurs grozav”. Chiar a dorit să fie o zi măreață. „Și oamenii au strigat”, ascultați vă rog. Ei au zis: „este glas de Dumnezeu nu de om”. Nu este teribil? Nu este ceva fabulos pentru Irod? O, Irod, nu este nimeni ca tine! „Și îndată un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu I-a dat lui Dumnezeu slavă și a fost mâncat de viermi și a murit”. Acum vă puteți imagina că a fost un sfârșit destul de cenușiu cu care Irod și-a încheiat ziua. Adică nu este exact ceea ce avea el în minte pentru ziua aceea, să fie mâncat de viermi? Și motivul principal este că nu I-a dat lui Dumnezeu slavă.

Acum, dragii mei, adevărul acesta este unul de bază. Ori îi dai lui Dumnezeu toată gloria, ori ești gata să plătești prețul față de El.

Generația care nu a reușit să vadă slava lui Dumnezeu pe fața lui Moise, generația care nu a reușit să vadă slava lui Dumnezeu pe cer, generația care nu a reușit să vadă slava lui Dumnezeu în cort a pierit în pustie. Generația care nu a reușit să vadă slava lui Dumnezeu în templu a pierit și a fost îndepărtată. Generația care nu a reușit să vadă slava lui Dumnezeu în Isus Cristos este îndepărtată de la binecuvântarea lui Dumnezeu. Generația care nu recunoaște gloria lui Dumnezeu înainte ca El să vină în gloria strălucitoare finală va cunoaște o eternitate fără Cristos, fără Dumnezeu. Este un lucru foarte serios, pentru că atunci când nu reușești să-I dai slavă lui Dumnezeu, spune Romani 1, Dumnezeu te lasă în voia minții tale blestemate. Și aceasta este o existență condamnată. A-I da slavă lui Dumnezeu este esențial.

Acum, datorită consecințelor și pentru că ni s-a poruncit, trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu. Și în timp ce facem acest lucru, pe măsură ce în această vreme ne concentrăm pe glorificarea lui Dumnezeu, vom fi schimbați după chipul lui Cristos din slavă în slavă. Acesta este procesul de creștere spirituală.

Mai este un alt text pe care vreau să vi-l aduc înainte în introducerea noastră și apoi vom trece la câteva lucruri specifice pentru înţelegerea creșterii spirituale. 1 Ioan 2:12-14, și acesta este un text foarte, foarte important, esențial. Aici aveți cele trei niveluri ale creșterii spirituale și ar trebui să le înțelegeți. Domnul nostru vorbește în mod similar despre aceste trei niveluri. Există sămânța, apoi există spicul, apoi există grâul în forma finală, trei niveluri de maturitate folosind o analogie agricolă. În textul lui Ioan aveți aceste trei niveluri folosind analogia creșterii umane. „Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele voastre au fost iertate de dragul Numelui Său”. Și aici el rezumă toți credincioșii sub un singur termen, „copii mici, vlăstare”. Cuvântul „copii” aici este un cuvânt grecesc care înseamnă pur și simplu oricine se naște din altcineva, nu are nicio legătură cu vârsta. Acest termen s-ar putea referi la o persoană în vârstă de 85 de ani. El este copilul cuiva. Nu are legătură cu vârsta fragedă. Apoi Ioan trece la folosirea unor termeni diferiți. El împarte totalitatea fiilor lui Dumnezeu în trei categorii. Versetul 13, „vă scriu părinților, fiindcă ați cunoscut pe cel ce este de la început. Vă scriu tinerilor pentru că l-ați biruit pe cel rău. Vă scriu copilașilor - și aici folosește un termen diferit de cel de la început, și acesta este „bebelușilor”- pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. Apoi în versetul 14 repetă aceiași afirmație, „v-am scris părinților pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început, v-am scris tinerilor pentru că sunteți tari, Cuvântul lui Dumnezeu este în voi și l-ați biruit pe cel rău”.

Așadar, trei paliere specifice creșterii spirituale: copilași, tineri și părinți.

Ce este un copil spiritual? Ne spune Ioan în versetul 13, „v-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl”. Care este prima realitate pe care o recunoaște un copil? Realitatea parentală, recunoașterea părinților, mama și tata. Din păcate, de obicei, prima dată mama și șase luni mai târziu tata. Cu toate acestea, recunoașterea părintească este realitatea unde începe totul în înțelegerea unui copil.

Lucrul important despre un copil în credință este că își dă seama că este un copil al lui Dumnezeu. Este vorba despre tot ce poate însemna gânguritul spiritual, un fel de guuguu, tata, mama spiritual. Este începutul vieții de credință - „Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie”. Și la asta se rezumă copilăria.

Există, apoi, un al doilea nivel de creștere spirituală. „Vă scriu, tinerilor, pentru că ați biruit pe cel rău”. Cine este cel rău? Ho Poneros, este Satana însuși. Cum îl învingi pe Satana? Versetul 14, „pentru că ești puternic și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în tine și l-ai biruit pe cel rău”.

Acum observați următorul lucru, un copil mic nu are Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne puternic în el, ci doar cunoaște elementele de bază. În consecință, ei sunt copiii din Efeseni 4, „Aruncați încoace și încolo”, „ca niște copii mici” - purtați de fiecare vânt de învățătură”. Cu alte cuvinte, ei doar Îl cunosc pe Dumnezeu, doar îl cunosc pe Isus. Ei nu cunosc însă prea bine Scriptura. De aceea, spuneți-mi, când conduci pe cineva la Cristos, care este primul lucru pe care vrei să-l faci? Îl așezi pe temelia Cuvântului, astfel încât să nu fie prinși de învățături false. Un tânăr spiritual este unul care este puternic în Cuvânt și l-a biruit pe cel rău.

În ce sens îl biruie pe cel rău? Satana este un mincinos. Satana se poate preface chiar și într-un înger de lumină. Satana este stăpânul religiei false. Un tânăr spiritual cunoaște Cuvântul, nu mai este victima unei religii false. De fapt, știu din propria mea viață cum e să fii tânăr în credință, știu diferența dintre asta și a fi un prunc în credință. Când eram un prunc spiritual, nu puteam spune cu precizie ce era adevărat și ce nu. Eram în perioada aceea de euforie și în luna de miere a iubirii Domnului și nu am înțeles atunci prea multă teologie și am căzut foarte ușor victima capriciilor sau fanteziei cuiva.

Dar a venit un moment în care am înțeles teologia, când am cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu și atunci doctrina falsă nu m-a mai înșelat; doar m-a înfuriat, m-a ambiționat. Și am ucenicizat oameni în această situație. Când au crescut și au devenit tineri din punct de vedere spiritual, și-au dorit să iasă în lume și să lupte cu alte culte și să îndrepte lucrurile în lume.

Dar există chiar și un nivel de creștere spirituală mai mare decât acesta. Ioan spune la începutul versetelor 13 și 14: „v-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început”. Acum, ascultați, vă rog. Un lucru este să știi că aparții familiei lui Dumnezeu, un alt lucru este să cunoști Cuvântul lui Dumnezeu. Dar este un alt lucru să-L cunoști pe Dumnezeu, personal și profund. Un lucru este să cunoști Cartea și altceva este să-L cunoști pe Dumnezeul din spatele cărții. Un lucru este să înțelegi pagina pe care o citești și este un alt lucru să cunoști bătăile inimii Celui care a scris-o.

Creșterea spirituală, deci, trece de la cunoașterea că ești creștin, la cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și apoi la cunoașterea lui Dumnezeu în profunzime. Și, ascultați-mă, modul în care Îl poți cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu este să-ți petreci viața concentrându-te asupra gloriei Sale. Aceasta este ceea ce te propulsează la cel al treilea nivel de creștere spirituală. Deci, aceasta devine punctul central al vieții credinciosului și, pe măsură ce credinciosul se îndreaptă spre această creștere, glorificându-L pe Dumnezeu, înțelegând plinătatea persoanei Sale, înțelegând plinătatea gloriei Sale și privind la această glorie este magnetizat și atras, în așa fel încât depășește punctul în care cunoaște numai cui aparține sau numai ce crede, ci, în cele din urmă, cunoaște în Cine crede, în Dumnezeu Însuși. Și asta devine forța oricărei maturități spirituale.

Apostolul Pavel a spus pur și simplu așa: „Toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El”. El ne-a făcut pentru El, să-L cunoaștem în deplinătatea Lui. În Romani 11:36 ni se spune: „Căci din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile: a Lui să fie slava în vecii vecilor”.

Închei cu această primă lecție pentru noi. Pe măsură ce vă concentrați asupra gloriei lui Dumnezeu și pe măsură ce, dragii mei, văzând slava Lui, începeți să-I dați slava care I se cuvine, pe măsură ce vă pierdeți în căutarea gloriei Lui, imperceptibil veți fi schimbați după chipul Său din slavă în slavă. Și aceasta înseamnă creșterea spirituală. În următorul nostru studiu, vom privi specific la lucrurile care ne vor duce la a ne focaliza asupra gloriei lui Dumnezeu într-un mod care să ducă la creștere spirituală.

Tată, îți mulțumesc pentru timpul nostru împreună petrecut în studiul acestei lecții. Îți mulțumim că ne-ai ajutat să înțelegem acest concept măreț al gloriei Tale și cum se raportează la maturitatea spirituală. Ajută-ne acum să mergem mai departe, să aplicăm acest adevăr general într-un mod foarte practic și specific, în timp ce descoperim exact ce vrei să facem pentru a-Ți aduce Ție toată slava. Dar, Doamne, știm că trebuie să înțelegem învățătura de bază înainte de a putea merge mai departe, așa că Îți mulțumim pentru aceste adevăruri mărețe, în Numele Domnului Isus.

Amin.