Ajungem acum la a patra lecție din studiul nostru pe tema creșterii spirituale. Am privit cu mare entuziasm la studiul acesta și în prima parte ne-am ocupat de principiile de bază observând ceea ce înseamnă cu adevărat să crești în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, un adevăr fundamental în trăirea creștină. Întrucât am primit viață în Cristos și cum una dintre caracteristicile vieții este creșterea, ar trebui să ne maturizăm și să creștem pentru a fi mai mult ca Isus Cristos, în scopul acesta am privit mai exact la ce înseamnă lucrul acesta. Gândul de bază pe care l-am urmărit în studiul nostru este că maturizarea spirituală sau creșterea în Cristos este ceva ce presupune a-I da slavă lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne concentrăm asupra gloriei lui Dumnezeu, creștem din slavă în slavă, transformându-ne tot mai mult pentru a fi asemenea lui Isus Cristos. Deci, creșterea spirituală este procesul de glorificare a lui Dumnezeu și pe măsură ce îmi trăiesc viața spre gloria Lui, voi fi atras de puterea divină din ce în ce mai mult pentru a fi tot mai asemenea imaginii lui Cristos.

Așadar putem spune că a crește spiritual este sinonim cu a trăi spre gloria lui Dumnezeu.

V-am spus în ultima noastră lecție că dacă nu trăiești pentru gloria lui Dumnezeu, nu crești. Dacă nu trăiești spre gloria lui Dumnezeu, trăiești spre gloria sinelui și aceasta întârzie foarte mult maturizarea spirituală. Dar pe măsură ce viețile noastre sunt consacrate scopului trăirii spre gloria lui Dumnezeu, pentru cauzele Sale, în cinstea Sa, spre lauda Sa, atunci progresăm în direcția aceasta a creșterii spirituale.

Acum, dacă acest lucru este adevărat, dacă glorificându-L pe Dumnezeu este modul în care creștem, atunci este absolut esențial să știm ce înseamnă asta. Acesta nu este un concept neclar, nu este un gând vag, sau ceva mistic. Ci slăvirea lui Dumnezeu este un adevăr concret, practic. V-am împărtășit deja trei chei pentru creșterea spirituală, trei aspecte cheie prin care Îl slăvim pe Dumnezeu.

În primul rând Îl slăvim pe Dumnezeu mărturisindu-L pe Isus ca Domn, Filipeni capitolul 2. În al doilea rând Îl slăvim pe Dumnezeu, dedicându-ne întreaga viață acestui scop, 1 Corinteni 10:31.

În ultimul nostru studiu, am văzut că Îl slăvim pe Dumnezeu mărturisindu-ne păcatul, așa cum spune în Iosua 7:19: „dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturisește și spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”

Vreau să mergem mai departe la al patrulea principiu pentru a-L glorifica pe Dumnezeu și anume - Îl glorificăm pe Dumnezeu și atunci ne încredem în El.

Acum, acest lucru pare un lucru elementar, și într-adevăr așa este. Este foarte important pentru noi să realizăm că a-L glorifica pe Dumnezeu este ceva foarte simplu, nu este nimic foarte complicat. Nu este ceva foarte complex. Unii dintre noi am văzut vitraliile, catedralele masive și toată măreția și somptuozitatea prezentată de religiile lumii care pretind că fac toate acestea spre gloria lui Dumnezeu când, de fapt, slăvirea lui Dumnezeu este un lucru foarte simplu. Este atât de simplu ca încrederea pe care trebuie să o avem în Dumnezeu.

Permiteți-mi să vă ilustrez acest lucru. Uitați-vă împreună cu mine în Sfânta Scriptură, la Romani 4:20. Această porțiune măreață din Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă de viața lui Avraam. Și în Romani capitolul 4, apostolul Pavel vorbește despre Avraam și despre relația lui cu credința. Avraam nu a fost mântuit prin lege, ci prin credință, așa cum este mântuit orice om din orice perioadă a istoriei. În versetul 19 se spune despre Avraam: „și fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Acum, asta ne spune puțin despre situația lui Avraam. Avraam și Sara nu au putut avea copii. Nu au avut niciodată copii pentru că Sara era stearpă, infertilă. Nu putea rămâne însărcinată. Nu au putut niciodată să aibă un copil. Dumnezeu vine la ei și le spune: „Veți avea un copil”. Acum, știți destul de bine povestea pentru a vă aminti că la început Avraam nu l-a crezut pe Dumnezeu, dar după un timp a început să fie încrezător în Cuvântul lui Dumnezeu. Și așa spune Pavel: „El nu era slab în credință -”, ci mai degrabă, și în versetul 20 este cheia: „el nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui”, și vă rog să observați ultima frază din verset „a dat slavă lui Dumnezeu”. Ceea ce L-a glorificat pe Dumnezeu în viața lui Avraam a fost că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Avraam, știu că sună ridicol”, și apropo, chiar l-au numit pe copil „Isaac” și asta înseamnă „râs”, pentru că totul a început ca o glumă. Însă ideea este că Avraam a avut încredere totală în Dumnezeu. Și această atitudine Îi dă slavă lui Dumnezeu. Ceea ce spune Avraam este: „Doamne, dacă o spui Tu, eu o cred”. Și asta înseamnă: „Doamne, eu am încredere totală în Cuvântul Tău”. Și asta Îi aduce glorie lui Dumnezeu.

Când însă Dumnezeu spune ceva și nu-L crezi, tu desconsideri de fapt cuvintele Sale. Ce spui tu este: „ei bine, știu, Doamne că Tu, Tu ai un gând bun în minte. Apreciez foarte mult oferta și gândul, Doamne, dar pur și simplu Tu nu înțelegi circumstanțele.” Știți este la fel cum spun oamenii astăzi: „ei bine, știi, Biblia spune: „Dumnezeul meu îți va împlini toate nevoile după bogăția Sa, în slavă, în Cristos Isus.” Oh, ce adevăr minunat este acesta. Dumnezeu ne poate împlini toate nevoile. Noi știm lucrul acesta. Și apoi, de îndată ce oamenii ajung în strâmtorări cumplite, încep să se îngrijoreze, devin neliniștiți, nu știu unde le sunt resursele, intră în panică, încep să se întrebe dacă Dumnezeu chiar poate rezolva problema, încep să-L întrebe pe Dumnezeu, cad în traume psihologice. Și apoi vin alții și îi întreabă: „spuneți-ne, nu sunteți voi cei care se învârteau pe aici spunând: „Dumnezeul meu vă va împlini toate nevoile?” Ori crezi lucrul acesta, ori nu. Dacă spui că ai această credință, dar nu demonstrezi ceea ce crezi, atunci te îndoiești cu adevărat de Dumnezeu și să te îndoiești de Dumnezeu înseamnă să spui că Dumnezeu nu se ridică la înălțimea reputației Sale. Acest lucru Îl dezonorează pe Dumnezeu.

În 1 Ioan 5:10 există un cuvânt foarte simplu care ar trebui să-i șocheze pe mulți oameni și acesta este: „Cine nu crede, îl face pe Dumnezeu -” cum? „- mincinos”. Vedeți, a nu-L crede pe Dumnezeu înseamnă a-L face pe Dumnezeu mincinos.

Iată o ilustrație! Biblia spune că ar trebui să dăruim din banii noștri Domnului. Învățăm că ar trebui să dăruim, cu sacrificiu, cu generozitate, să nu știe stânga ce face dreapta. Ar trebui să dăruim și, Dumnezeu, la rândul Lui, ne va da înapoi. Înțelegem foarte bine principiul. Este chiar acolo în Biblie. Dar când vine vorba despre a dărui, dintr-o-dată avem o mare problemă cu mâinile sau cu pixurile. Pur și simplu nu pot să depășească o anumită sumă. Ele pur și simplu nu reușim. Noi spunem că avem credință că Dumnezeu a intenționat ceea ce a spus, dar nu credem cu adevărat decât dacă trăim practic, nu? Doar dacă se schimbă modul în care acționăm. Spunem: „cred că atunci când voi muri voi merge în cer”. Și totuși, unii oameni sunt atât de neliniștiți la gândul că vor muri, încât sunt deranjați de asta. Sunt mai tulburați și temători la gândul că vor muri decât vor fi atunci când se va întâmpla. Suferința este mai mare în anticipare decât în ​​realitate. Este ca și cu mersul la dentist. Și realitatea este că deși Dumnezeu se îngrijește de tot ce avem nevoie în momentul morții, noi nu suntem prea siguri că lucrurile se vor întâmpla așa cum a spus El că se vor întâmpla.

Vedeți, cei mai mulți dintre noi trebuie să recunoaștem cu sinceritate faptul că suntem deficitari în această zonă a încrederii totale în ceea ce spune Dumnezeu. Avraam „nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu”. Dumnezeu a spus: „Mergi pe acest drum” și el a mers pe el. A ajuns la momentul în care Isaac era tânăr și Dumnezeu i-a spus: „Bine, Avraam. Ți l-am dat pe fiul tău, în coapsele acestui copil este promisiunea legământului avraamic, din coapsele sale va ieși acest neam mare. Și, Avraam, îți spun că aceasta este împlinirea promisiunii Mele. Acum ia-l, du-te pe un munte și adu-Mi-l ca jertfă”. Și știți ce a făcut Avraam? A plecat imediat cu Isaac, și a luat un mănunchi de lemne și au mers pe munte, l-a așezat pe altar, l-a legat, a luat un cuțit și a fost gata să-l înfigă în inima fiului său. N-a tresărit deloc, nu s-a oprit până când a auzit un berbec într-un tufiș în spatele lui și a știut că Dumnezeu i-a oferit o cale de scăpare. Însă ideea întâmplării este aceasta. Avraam a fost dispus să meargă pe acest drum până la capăt, să-l omoare chiar pe cel care a fost împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu în viața sa. El era absolut încrezător că dacă Dumnezeu spune să faci ceva, tu trebuie să faci, nu te îndoiești niciodată și Dumnezeu va purta de grijă. El ar fi putut spune: „Ei bine, Doamne, nu te mai înțeleg, cum poți spune că se va împlini legământul avraamic și că voi avea o sămânță ca nisipul mării și ca stelele cerului, dacă-mi voi ucide singurul fiul? Dar el nu a negociat cu Dumnezeu. El credea că Dumnezeu Își va împlini Cuvântul chiar dacă el trebuie să-și omoare fiul.

Personal, cred că Avraam a crezut că Dumnezeu îl va învia pe Isaac din morți, chiar dacă în experiența sa nu s-a întâmplat niciodată lucrul acesta. Atât de mult s-a încrezut Avram în Dumnezeu.

Aceasta este ideea. A-L crede pe Dumnezeu Îi aduce slavă. Vedeți, gloria lui Dumnezeu este suma tuturor atributelor Sale, plinătatea întregii Sale măreții și dacă El este cine spune că este, atunci El este un Dumnezeu care trebuie crezut.

Acum, vei crește spiritual când vei trăi o viață de încredere totală în Dumnezeu. Când spui: „dacă Cuvântul Tău o spune, o voi face. Dacă Cuvântul Tău o promite, voi lua această promisiune pentru mine și o voi crede. Dacă Cuvântul Tău poruncește, voi asculta”. Îl dezonorăm foarte mult pe Dumnezeu atunci când pretindem că Îl credem și cu toate astea nu ne încredem în ceea ce spune El în viața de zi cu zi.

Iată o altă ilustrație! Deschideți Bibliile împreună cu mine în Daniel capitolul 3. Daniel capitolul 3. În cartea Daniel, în capitolul al treilea găsim acest moment fascinant al celor trei tineri în fața cuptorului de foc. „Nebucadnețar într-un exces de furie”, ne spune versetul 13, poruncește ca Șadrac, Meșac și Abed-Nego să fie aduși în fața regelui, chiar înaintea lui însuși, pentru că nu vor să respecte legile sale. Ei nu vor să se închine chipului ridicat. Ei se vor închina doar adevăratului Dumnezeu. Așa că îi aduce înaintea lui și le spune următoarele în versetul 14: „este adevărat, Șadrac, Meșac și Abed-Nego că nu vreți să slujiți dumnezeilor mei și nici nu vă închinați chipului de aur pe care l-am ridicat?” Este adevărat că nu veți coopera cu sistemul religios existent în această țară? „Acum, pregătiți-vă și când veți auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”

Acum, aceasta este o situație destul de înfricoșătoare dacă se întâmplă să fii în pielea lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Pentru noi nu este nimic neplăcut în seara asta, nu-i așa? Suntem destul de departe de o asemenea situație. El le spune, fie vă închinați, fie altfel „să văd care Dumnezeu vă va scăpa din mâinile mele.” Așa că imediat este pusă la încercare credința lor. Cred tinerii aceștia oare că Dumnezeu lor îi poate face față lui Nebucadnețar? Ei nu-L pot vedea pe Dumnezeul lor. El este invizibil. Nebucadnețar este vizibil. Nu pot vedea armatele Dumnezeului lor, însă pot vedea armatele lui Nebucadnețar și sunt formidabil de mari. Ei pot vedea puterea acestui împărat. Ei pot vedea presiunea punitivă a sistemului care li se aplică deoarece sunt chiar acolo în fața lui. Oare ce aleg tinerii aceștia să facă?

Versetul 16: „Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns și i-au spus împăratului: Oh, Nebucadnețar „noi n-avem nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!” Chiar dacă El nu va veni în ajutorul nostru, noi tot nu ne vom închina, pentru că Dumnezeul nostru ne va elibera oricum. Într-un fel sau altul, dacă nu din foc, El ne va chema în împărăția Sa dreaptă, pentru că I-am fost credincioși Lui.

Ei bine, Nebucadnețar s-a înfuriat foarte tare și în versetul 19 spune: „s-a umplut de mânie și și-a schimbat fața”. S-a văzut pe fața lui mânia, atât de tare s-a mâniat. „A luat din nou cuvântul și a poruncit să încălzească de șapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să îl încălzească”. Așa că au încins cuptorul până când a fost de șapte ori mai fierbinte decât în ​​mod normal, și bineînțeles cei care i-au aruncat pe cei trei tineri în cuptor au fost arși și au murit pe loc, fiindcă focul ardea cu așa putere. Și i-au aruncat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego în cuptor.

Ceea ce este atât de minunat în această situație este că ei chiar L-au crezut pe Dumnezeu. Acum, tu și eu putem spune: „Oh, da sigur, în felul acesta Îl cred și eu pe Dumnezeu”. Dar dacă am sta în fața cuptorului încins așteptând să fim aruncați, lucrurile n-ar mai sta la fel. În fața acestei situații, omenește nu există nicio șansă să scapi. Tinerii aceștia L-au crezut pe Dumnezeu. Vedeți, credința în Dumnezeu nu cunoaște imposibilul.

Aud deseori la consiliere soții care spun: „Oh,” spun ele, „frate păstor, nu avem cum să ne mai înțelegem, căsnicia noastră nu mai merge nicidecum”. Eu întreb: „soțul tău este creștin?” „Da”. Tu ești creștină? „Da.” „Vrei să-mi spui că nu există nicio posibilitate în care doi creștini să se poată înțelege?” Răspunsul este întotdeauna: „frate păstor, dumneavoastră nu înțelegi. Nu ne potrivim.” Și eu întreb din nou: „Duhul Sfânt locuiește în amândoi?” „Da.” „Îl aveți amândoi pe Cristos trăind în voi?” „Da.” „Crezi că Cristos este compatibil cu Sine Însuși?” „Ei bine, da. Dar dumneavoastră pur și simplu nu înțelegeți.” Răspunsul meu este: „nu, tu nu înțelegi. Tu nu-L crezi pe Dumnezeu. Nu-L crezi pe Dumnezeu că, dacă Lui îi place să păstreze doi oameni căsătoriți, și dacă Dumnezeu are această putere, dacă îți vei alinia viața în direcția corectă, Dumnezeu va face posibilă rămânerea împreună. Nu fi neîncrezătoare în puterea lui Dumnezeu.”

Știți, este ca doamna care a venit la păstor și a vrut să-i spună: „Frate păstor, soțul meu nu scarpină pisica pe partea pe care are nevoie.” La care pastorul a răspuns: „Ei bine, întoarce-te pe partea cealaltă, pisică bătrână și totul va fi bine.” În final soluția problemei este să te poziționezi corect față de situația în care ești și să nu fi neîncrezător în puterea lui Dumnezeu.

Vedeți, Dumnezeu poate face minuni dacă ești în poziția corectă. Și în cele mai mici aspecte din viață trebuie să-L credem pe Dumnezeu.

Cred că, din istoria omenirii, cea mai mare provocare în ce privește încrederea care îmi vine în minte este istoria vieții lui Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Construiește o corabie”. Asta nu avea niciun sens pentru el că nu era aproape de apă. De fapt, el se afla în mijlocul deșertului. De fapt, s-ar putea să nu fi văzut niciodată apă despre care să poată vorbi. Apoi Dumnezeu i-a spus să construiască corabia aceasta atât de mare încât depășea orice imaginație și mai ales pe vremea când nu existau depozite de cherestea și trebuia să îți tai copacii singur și să-ți faci din acești copaci propriile scânduri.

Așadar, iată un bărbat aflat în mijlocul deșertului, în mijlocul unei societăți păgâne, și căruia Dumnezeu îi spune să construiască o navă maritimă, ceva masiv, o navă maritimă imensă. În situația aceea, Noe începe. Ei bine, i-au trebuit 120 de ani pentru a construi barca.

Acum, în ce mă privește pe mine, mă pot imagina comandând cherestea și făcând câteva lucruri la început. Dar să lucrez 120 de ani până să ajung să finalizez lucrarea? Nicio șansă. Aș fi abandonat lucrul de mult. Mai ales, dacă Dumnezeu mi-ar fi spus ce i-a spus lui, și anume că trebuie s-o fac, pentru că va ploua, i-aș fi spus că oricum nu ajută la nimic pentru că acolo nu a plouat niciodată. Noe nici măcar nu știa ce este ploaia. Bineînțeles că, timp de 120 de ani, toată lumea a râs de el. Adică ar fi râs de el, ca de cineva din cartierul tău care ar spune că va veni un potop mare, totul va fi inundat de apă și toți vom putea scăpa plutind în corabia asta. Ai fi avut aceeași reacție pe care au avut-o cei din vechime față de Noe. Este nebun. Și-a ieșit din minți. Doar că tu ai un avantaj, ai văzut ploaie. Ei nu văzuseră niciodată asta. Dar Biblia ne spune: „Noe a fost un om cu o credință mare”. Oameni buni, este spus cât se poate de simplu. Evrei 11:7: „Prin credință, Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau” - lucruri de care nimeni n-a știut vreodată – și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa;” - ascultați - „prin ea el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință”. Binecuvântată a fost inima acelui om. El L-a crezut pe Dumnezeu în mijlocul unei situații ridicole. O sută douăzeci de ani de credință. Oh, câtă slavă a dat lui Dumnezeu. Ce glorie I-a adus Noe lui Dumnezeu.

Acum, dragii, mei în viața ta și în viața mea, facem noi oare lucrul ăsta? Îi dăm slavă lui Dumnezeu crezând în El? Știi, când trăiești o viață de credință, crești. Biblia spune că noi nu trăim prin vedere, ci prin ce? Prin credință. Și asta este, din nou, o imagine a progresului spiritual în viața creștinului, o imagine a maturizării. Mergem, ne deplasăm înspre asemănarea perfectă cu Dumnezeu. Mergem de-a lungul progresului spiritual pe măsură ce pășim prin credință, nu prin vedere.

De îndată ce încercați să analizați totul prin ceea ce vedeți, vor apărea problemele. Veți ajunge ca oamenii care au spionat țara Canaanului, când poporul evreu a venit spre Canaan pentru a-și întemeia națiunea și au trimis spioni să iscodească țara, aceștia s-au întors și au spus: „Nu vrem să intrăm acolo. Suntem ca niște lăcuste față de ei. Sunt uriași acolo." Și au dezvoltat imediat ceea ce îmi place să numesc „complexul de lăcustă”. Mergeau prin vedere. Sunt prea mari față de noi. Este o situație imposibilă. Iosua și Caleb, însă s-au întors și au spus: „Dumnezeu este de partea noastră, să mergem!” Doi oameni au mers prin credință și zece au mers prin vedere. Zece L-au dezonorat pe Dumnezeu și-au spus: „Dumnezeu nu poate face față împrejurărilor în care ne aflăm”. Doi au spus: „Dumnezeu este mai mare decât circumstanțele”.

Ce zici tu? Trăiești prin credință? Pe măsură ce trăiești prin credință, ești ca Avraam, care „nu s-a îndoit în fața promisiunii lui Dumnezeu, dar a fost puternic în credință, dând în felul acesta slavă lui Dumnezeu”. Vrei să trăiești pentru slava Lui Dumnezeu? Crede-L pe El în tot ceea ce se întâmplă, în tot ceea ce spune El, crede fiecare promisiune pe care o face și mergi prin credință, aceasta este dezvoltarea maturizării spirituale.

Să mergem mai departe la un al cincilea principiu.

În al cincilea rând Îl slăvim pe Dumnezeu, și acesta este un adevăr extrem de important, prin roadele pe care le aducem. Îl slăvim pe Dumnezeu prin rodnicia noastră. Acum, acesta este un subiect la care am putea petrece mult timp și despre care putem vorbi foarte mult. Voi încerca să sumarizez aspectul acesta pentru studiul nostru în această sesiune.

În Ioan 15:8 este textul nostru cheie. În Ioan 15, Domnul vorbește despre cum El este vița și noi suntem mlădițele. Cu alte cuvinte, viața Lui pulsează prin noi. Spiritual, suntem un singur organism cu El, uniți cu El organic astfel încât viața Sa să treacă prin noi. Și pe măsură ce viața Sa trece prin noi, produce roade.

Acum, versetul 8 ne spune ce realizează rodirea noastră. „Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit”. Aceasta este și ideea. Rodirea din abundență Îl slăvește pe Dumnezeu. Creșterea spirituală, înseamnă a-I da slavă lui Dumnezeu, și ceea ce Îl slăvește pe Dumnezeu este rodirea. De ce? Pentru că asta permite puterii lui Dumnezeu să lucreze în mod productiv în viața noastră. Pe măsură ce L-am recunoscut pe Cristos ca Domn, trăim spre slava Lui, tratăm păcatul din viața noastră, umblăm prin credință, Dumnezeu produce în noi rodirea. Ceea ce Îl dezonorează pe Dumnezeu este când ai puțină, puțină roadă. Nu cred că poate exista așa ceva, nu cred că există un creștin fără roade. Există roade, roade puține și roade multe. Știi, pentru că până la urmă ești creștin, vei avea cel puțin câțiva struguri uscați agățați, atârnând ici-colo, pentru că Isus a spus, după roadele lor ce anume? Îi veți cunoaște. Ce vreau să spun este poate că va trebui să ai răbdare și să te uiți multă vreme.

Avem un piersic în curtea din spate. Anul acesta piersicul s-a sălbăticit. Piersicul acesta a fost cea mai bună ilustrare a unui creștin roditor pe care am văzut-o vreodată. A făcut atât de multe fructe, și era atât de încărcat încât ar fi putut hrăni tot cartierul cu piersici. Dar anul trecut, am căutat mult și cu greu am găsit o mică piersică uscată, nefolositoare. Însă cel puțin a fost un rod acolo, care ne-a dovedit că pomul nu este un măr.

Există o mulțime de creștini de felul acesta. Trebuie să stai și să privești multă vreme și e foarte greu să găsești ceva care să spună, măcar, că aceștia aparțin lui Dumnezeu. Asta nu Îl glorifică pe Tatăl, pe Dumnezeu. Ceea ce Îl glorifică pe Tatăl este să aducem mult rod, cât mai mult rod. Iar pentru credincios, creșterea spirituală este procesul de producere, de producere a roadelor.

Acum, este foarte important să aduci roade deoarece așa îți manifești caracterul. De unde știu oamenii că ești credincios și că Îi aparții lui Dumnezeu dacă nu văd niciun rod, nu? De unde știu că ești un măr dacă nu ai ca roade mere? De unde știu că ești un piersic dacă nu ai ca roade piersici? Cum vor ști că ești un portocal dacă nu ai ca roadă nici măcar o portocală? Cum pot să spună ce ești tu, dacă nu există niciun rod în viața ta? În felul acesta caracterul lui Dumnezeu este în joc. Dumnezeu vrea să producă în viața ta ceva care să Îl scoată pe El în evidență. El vrea să facă mai mult decât ceea ce poți face prin firea ta, mai mult decât ceea ce poate face lumea. Acest lucru este important. Asta a vrut să spună Pavel când i-a scris lui Tit și i-a spus că biserica trebuie să trăiască „pentru a face în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu”. Ar trebui să existe ceva din natura lui Dumnezeu care să se vadă în tine, astfel încât să fie cât se poate de evident că El lucrează în viața ta.

În Romani 2:24, o declarație foarte interesantă și tristă este făcută de apostolul Pavel despre Israel. El spune: „căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”. În loc să arăți lumii cum este Dumnezeu, pretinzi că îi aparții lui Dumnezeu și le arăți ceva ce lui Dumnezeu nu-I place deloc. De fapt, Isus le-a spus conducătorilor lui Israel: „voi aveți ca tată pe diavolul”. Rodul vieții tale nu este rodul pe care îl dorește Dumnezeu. Ce lucru îngrozitor ca oamenii să creadă că e.

În Matei 5:16, Isus a spus: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vă vadă - ce anume? – „faptele voastre bune și” ce să facă ei când le vor vedea? - „să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Ce spune Domnul Isus este că rodul vieții tale este manifestarea vizibilă a lui Dumnezeu și, dacă nu este acolo, atunci Dumnezeu nu se vede în viața ta.

Dumnezeu va fi proslăvit atunci când suntem niște creștini roditori, când se întâmplă ceva în viața noastră, când curge din viță prin mlădițe viața care produce niște struguri delicioși, care sunt de folos pentru a-i binecuvânta pe ceilalți.

În 1 Corinteni 9:7 Pavel spune: „Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei?” Aceasta este o întrebare destul de logică și de corectă. Adică cine sădește o vie și nu mănâncă din roadele acesteia? Crezi că Dumnezeu a plătit tot acest preț, revărsându-și însăși viața Sa în tine, chiar viața Sa veșnică, a pus în tine chiar puterea lui Cristos, ca să nu produci nimic? Nici vorbă. Trebuie să fim roditori.

Acum cineva ar putea spune: „Ei bine, totul e bine, John. Tu continuă să vorbești despre faptul că trebuie să fim roditori, dar care este rodul pe care trebuie să-l aducem? Ce vrei să spui?" Ei bine, mă bucur că ați întrebat, pentru că este un aspect foarte important care trebuie lămurit. Ce înțelegem prin roadă?

Filipeni 1:11 este un text bun de la care să pornim. Ascultați, vă rog!. „plini de roada neprihănirii”, nu doar ici și colo câte un pic, ci plini „- de roadele neprihănirii -” ascultați acum ce urmează „- prin Isus Cristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu”. Când este roadă în viața noastră, Dumnezeu este proslăvit. Este un lucru atât de grozav și care sunt roadele pe care le aducem? Roadele neprihănirii.

Vrei să știi care este rodul în viața ta? Îți voi spune, e foarte simplu: neprihănirea. Ce este această neprihănire? Este ceea ce e drept, este opusul a ceea ce este greșit. Dreptatea este doar un fel de a spune „a face bine”. Când faci ce este bine, asta Îl slăvește pe Dumnezeu. Când greșești, acest lucru Îl dezonorează pe Dumnezeu. Deci, dacă vei avea rod, asta înseamnă că vei arăta neprihănire. În mod vizibil faci ceea ce este bine. Asta înseamnă într-adevăr să trăiești în neprihănire, să faci ceea ce este bine.

Există câteva alte texte din Scriptură care ne vor ajuta să înțelegem pe deplin.

Al doilea text la care privim este 2 Tesaloniceni 1:11 care spune: „de aceea ne rugăm necurmat pentru voi”. Și ce anume se roagă? Asta, a spus Pavel: „ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, și” – ascultați, vă rog - „să împlinească în voi, cu putere, orice dorință de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă.” Cu alte cuvinte, El dorește să producă în voi toată bunătatea Sa și să manifeste puterea brațului Său și să arate bunătatea harului Său. El vrea să vadă rod în viața ta. De ce? „Pentru ca numele Domnului nostru Isus Cristos să fie proslăvit în voi”. Vedeți, acum ne-am întors, din nou, la tema lui Pavel, Cristos în voi nădejdea slavei. Dacă Dumnezeu trebuie să fie glorificat în vreun fel, atunci este prin rodirea noastră.

Oamenii ar trebui să privească la viața ta și să poată spune: „Știi, viața ta este diferită. Mărturia ta influențează oamenii diferit de cum o fac ceilalți. Ai o anumită atitudine care este diferită. Comportamentul tău este diferit. Influența ta este diferită. Modul în care faci tu lucrurile este diferit. Există un rod în viața ta și ea nu seamănă cu nicio altă viață. Acesta este rodul.

Permiteți-mi să fiu foarte precis. Există două feluri de roade în Biblie. Primul fel de rod se numește „rodul acțiunii”, rod prin acțiune. Eu le numesc așa, nu veți găsi asta în Biblie, este doar o categorisire a roadelor. Ce este rodul acțiunii? Ascultați-mă cu atenție vă voi arăta! Romani 1:13 spune acest lucru: „nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am vrut să vin la voi”. Cu alte cuvinte, de multe ori am vrut să vin la voi la Roma, „dar am fost împiedicat”. De ce ai vrut să mergi, Pavele la Roma? „Pentru că -” este o clauză de scop, în limba greacă este o hina - „ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri”.

Acum, la ce se referă Pavel aici? Ce este rodul aici? Convertiți, nu-i așa? Am vrut să vin și să îi câștig pe unii oameni la Cristos. Rodul atunci, rodul prin acțiune, este câștigarea cuiva pentru Cristos. Ai acest rod în viața ta? Vrei să știi ceva? Cred că cel mai natural lucru pe care îl poate face un credincios este să câștige alți oameni pentru Cristos, deoarece unul dintre rezultatele vieții este multiplicarea. De ce oare Pavel i-a spus lui Timotei: „Lucrurile pe care ți le-am încredințat, încredințează-le la oameni de încredere, care să fie în stare să-i învețe și pe alții. Continuă procesul. Isus a spus: „Mergeți în toată lumea și faceți ucenici.” Aceasta este una dintre calitățile pe care le poartă viața, capacitatea de înmulțire. Așa că el spune: „Mi-aș dori să pot veni și să am niște roade între voi așa cum am avut și în alte locuri”. Rodul înseamnă oameni pe care să-i conducă la Cristos. Acum, tu, credincios fiind, dacă ești implicat în procesul acesta de înmulțire, de câștigare de suflete crești spiritual, crești, pentru că viața lui Dumnezeu curge prin tine.

Dar asta nu este tot. Există și alte lucruri care sunt rod. Filipeni 4:17, doar pentru a vă oferi un mic istoric, Filipenii i-au trimis lui Pavel un dar destul de mare. Erau foarte generoși și i-au trimis o ofrandă a dragostei lor. Dar el le răspunde și le spune: „Știți, apreciez cu adevărat darul vostru. Vreau doar să știți că nu am nevoie de el. Dar, deși nu am nevoie de el, mă bucur că l-ați trimis." De ce? Versetul 17, „Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câștigul care prisosește în folosul vostru.” Cu alte cuvinte, lucrul important cu privire la darul vostru a fost că a fost un rod, nu că am avut nevoie de el, ci că voi ați produs acest rod, înțelegeți?

Dacă aștepți ca cineva să aibă o mare nevoie înainte de a acționa, nu ai prins ideea. Poate că dăruiești ceva cuiva care nu are neapărată nevoie, ci pentru că este rod, pentru că este rod în viața ta. Când viața voastră este plină de puterea lui Dumnezeu și când sunteți dedicați total în a-L glorifica pe Domnul, veți descoperi că doriți să dăruiți, pentru că a dărui înseamnă rod, un act de dărnicie.

Deci, ce este rodul? Este a câștiga pe cineva pentru Cristos, a dărui, chiar un dar financiar, chiar și atunci când nu există o nevoie deosebit de mare. Dai pentru că în inima ta este dorința de a dărui. Tatăl meu obișnuia să spună că poți dărui fără să iubești, dar nu poți iubi niciodată fără să dăruiești. Și dacă iubești și dacă tot ceea ce-ți dorești este slava lui Dumnezeu, vei dărui, vei dărui și vei dărui, la fel cum dăruiește Dumnezeu .

Și, apropo, Dumnezeu nu ne dă niciodată doar ceea ce avem nevoie. El ne dă întotdeauna mai mult, nu-i așa? Epistola către Efeseni ne spune că El ne dă: „după bogăția Sa”, nu din bogățiile Sale, ci după bogățiile Sale. Și există o mare diferență între cele două. Dacă ți-aș fi dat din bogățiile mele și ai fi venit la mine, - să spunem că aș fi fost milionar, doar de dragul de-a ilustra diferența - și mi-ai fi spus: „Oh, am nevoie de bani, ajută-mă și așa mai departe”, și eu ți-aș fi spus: „ Ei bine, mă bucur să te pot ajuta. Din toate bogățiile mele, iată îți scriu un cec de zece dolari. Cheltuie banii cu înțelepciune. „Ați spune cu siguranță: „Stai un pic, omule. Nu ai dăruit în acord cu bogăția ta, ai dat doar din bogățiile tale. „Dacă însă ți-aș scrie un cec de 10.000 USD sau 100.000 USD, atunci ai putea spune: „ai dăruit de data aceasta după puterea bogăției pe care o ai”. Când Dumnezeu dăruiește, nu dăruiește niciodată din bogățiile sale ci întotdeauna dăruiește după bogăția Sa, și asta pentru că aceasta este natura unei inimi dăruitoare, când dăruiești asta este rodire în viața ta.

Un alt lucru pe care l-am putea considera rod în viața noastră îl găsim în Evrei 13:15. Acolo scrie: „Prin El - ” prin Cristos „ - să aducem întotdeauna o jertfă de laudă lui Dumnezeu,” - fiți atenți acum – „rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”. Știați că a spune mulțumesc lui Dumnezeu este rod? Da, chiar așa. Este rezultatul lucrării lui Dumnezeu în viața ta. Rodirea presupune câștigarea oamenilor pentru Cristos, dărnicia și a fi mulțumitori.

Ce ziceți de Coloseni 1:10? Coloseni 1:10 spune următorul lucru: „pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul”, - ascultați – „ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune".

Observați cât de cuprinzător este acest îndemn? Orice lucrare bună este rod. Câștigarea cuiva pentru Cristos, generozitate de a dărui ceva, să-I mulțumești cu buzele tale Domnului sau practicarea oricărei lucrări bune. Toate acestea sunt rod. Și, dragii mei, asta vrea Dumnezeu să vadă în viața voastră. Asta spun. Creștinii roditori sunt creștinii care cresc. Dacă vă place ideea de a fi creștin dar nu există o împlinire reală în viața voastră, nu există nicio manifestare concretă pentru slujire, nu există un anume rod, „nu sunt niște struguri mari și delicioși care să atârne asemenea unui ciorchine” din viața voastră, asta înseamnă că nu este o creștere reală în viața voastră. Nu ești în procesul de creștere. Ai rămas pe loc și nu ești roditor. Creșterea spirituală se va manifesta întotdeauna printr-o viață plină de rodnicie.

V-am spus că există două feluri de roade. Pe de-o parte este rodul prin acțiune, ceea ce faci: câștigi pe cineva pentru Cristos, faci un dar cuiva, Îl lauzi pe Domnul și Îi mulțumești, faci o lucrare bună.

Există însă o categorie diferită și eu o numesc „rodul care are în vedere atitudinea”. Vă invit să priviți cu mine pe scurt la Galateni capitolul 5, și veți vedea acest rod. Versetul 22, spune: „Dar roada Duhului dimpotrivă este -” și aici nu este vorba de vreo acțiune specifică, ci avem descrisă atitudinea - „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândețea, bunătatea, credincioșia, smerenia, înfrânarea poftelor." Apostolul Pavel enumeră atitudini specifice. Nu vorbește despre acțiune. Vorbește despre atitudine. Dragostea este o atitudine. Bucuria și pacea de asemenea. Îndelunga răbdare, blândețea, bunătatea, credincioșia, smerenia sau umilința, toate sunt niște atitudini. Uitați-vă! Pe de o parte ai rod care vizează acțiunea, pe de altă parte ai rod care vizează atitudinea.

Acum ascultați-mă vă rog cu atenție. Dacă ai rod al acțiunii, fără rod care are în vedere atitudinea, acesta este legalism, înțelegeți? Sunt doar acțiuni exterioare ești ca fariseii.

Oh, există o mulțime de oameni care merg și le spun celorlalți despre Isus, însă atitudinea lor nu este una corectă. O fac doar din datorie, din obligație sau chiar din frică. Sunt oameni care își dau banii. Au făcut o jertfă, dar au făcut-o murmurând și din obligație. Există oameni care nu fac anumite lucruri, știți? Nu vor să facă nici asta, nici aceea, nici cealaltă, nici cutare lucru, și au o atitudine nepotrivită tot timpul. Și își doresc cu disperare să le facă pe toate. Ei înfăptuiesc acțiunea corectă, dar nu au atitudinea corectă. Acțiunea potrivită fără atitudinea potrivită este legalism. Vedeți, rodul atitudinii va produce rodul acțiunii și asta este adevărata spiritualitate. Dacă umbli călăuzit de Duhul Sfânt, ai îmbrățișat conceptul spiritual al dedicării. Dacă umbli călăuzit de Duhul Sfânt acesta produce dragoste, bucurie, pace, blândețe, bunătate, credincioșie, înfrânarea poftelor. Și pe măsură ce El produce aceste atitudini, acele atitudini ale Duhului vor produce acțiunile corecte. Dar există o mulțime de oameni nesinceri care sunt gata să facă tot felul de acțiuni cu atitudinea nepotrivită.

Luați aminte la cuvintele Domnului Isus, când vin la El unii și Îi spun: „Nu am făcut noi multe lucrări minunate în Numele Tău” și El le răspunde: „Plecați de la Mine”. Cum adică? „Niciodată nu v-am cunoscut.” Nu ați fost niciodată din familia lui Dumnezeu.

Așadar, Îl glorificăm pe Dumnezeu atunci când suntem roditori și a fi roditori înseamnă atitudini corecte și acțiuni corecte.

Dragii mei, atitudinile sunt foarte importante. Îmi veți spune : „Ei bine, John, cum poți avea acele atitudini corecte? Cum poți avea o inimă plină de dragoste? Cum poți fi plin de bucurie și pace? Cum să ai o inimă plină de îndelungă răbdare și așa mai departe?” Galateni 5, cred eu, ne ajută cu adevărat să descoperim răspunsul, pentru că spune în versetul 25: „Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul”. Înseamnă a dărui întreg controlul vieții noastre Duhului Sfânt așa cum mlădița se dăruiește în întregime viței. Influența atitudinii corecte exercitată de natura lui Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt pătrunde în viața noastră până la punctul în care generează rodirea în viața noastră. Așadar, ce am învățat până acum? Îl slăvim pe Dumnezeu prin rodnicia noastră.

Acum să trecem la cel de-al șaselea principiu. În învățătura despre creșterea spirituală, despre maturizare, în descoperirea cheilor înspre maturizare, ca să zicem așa, sau în procesul deblocării încuietorilor spre creșterea spirituală, există o altă cheie și pe aceasta o voi prezenta în cele ce urmează. Am vorbit puțin despre ea și data trecută pe scurt. Îi aducem glorie lui Dumnezeu atunci când Îl lăudăm. Personal nu cred că în viața unui creștin nu se poate vorbi despre creștere spirituală dacă viața acestuia nu este caracterizată de laudă la adresa lui Dumnezeu. Lauda, ​​din nou, ne pune pe axa creșterii spirituale. Să vă dau un verset simplu și minunat. Psalmul 50:23 spune următorul lucru: „cine aduce laude acela mă proslăvește”. Oh, dragii mei ce declarație grozavă! Vrei să-L glorifici pe Dumnezeu? Vino cu laude înaintea lui Dumnezeu, oferă-I lui Dumnezeu lauda pe care o merită. Observați un alt lucru foarte simplu, foarte practic. Atunci când vorbim despre creșterea spirituală nu este vorba de vitralii și muzică de orgă. Este pur și simplu vorba de rodire. Este pur și simplu vorba despre smerenie în credință și despre încredere în Dumnezeu. Este vorba de a fi gata să-ți mărturisești păcatul, este despre a ne pleca în smerenie sub domnia lui Cristos cu orice preț. Creșterea înseamnă smerenia de-a aduce laudă lui Dumnezeu. Aceasta ne pune pe calea creșterii Spirituale. Eu cred că oamenii mândri nu Îl pot lauda pe Dumnezeu. Sunt prea ocupați să se laude pe ei înșiși. Oamenii smeriți însă o fac, oamenii care se tem de Dumnezeu, oamenii a căror concentrare este în totalitate asupra lui Dumnezeu și care în smerenia lor, varsă din inimile lor laude pentru Dumnezeu.

Acum, adevărul acesta face parte din planul lui Dumnezeu pentru poporul Său, care le-a dat literalmente o carte de imnuri plină de laude pe care noi o numim „Psalmii”. Psalmii au fost acele imnuri grozave care au fost într-adevăr cântate și recitate de poporul Israel. Și Dumnezeu a vrut ca acești psalmi să fie cunoscuți și rostiți pentru că prin acești psalmi I se oferă în mod constant laude lui Dumnezeu. Și așa și trebuie să fie, pentru că El este vrednic. De exemplu, în Psalmi - și vă voi arăta doar câteva exemple - Psalmul 86: 9 în primul rând: „Toate neamurile pe care le-ai făcut Tu vor veni și se vor închina înaintea Ta, Doamne; și vor slăvi Numele Tău. Căci Tu ești minunat și faci lucruri minunate: Tu ești singurul Dumnezeu ”. Ce declarație extraordinară! Versetul 12: „Te voi lăuda pe Tine, Doamne, Dumnezeul meu, din toată inima mea și voi glorifica numele Tău în vecii vecilor”. A-L lăuda pe Dumnezeu este egal cu a-I da Lui glorie. Psalmul 86 ne învață că lauda adusă lui Dumnezeu este foarte importantă.

Uitați-vă din nou la Psalmul 92, doar primele două versete le voi menționa aici. „Frumos este să lăudăm pe Domnul și să cântăm Numele Celui Preaînalt: să vestim bunătatea Ta în fiecare dimineață și credincioșia Ta în fiecare seară”. Ce avem aici este doar o simplă afirmație. Este un lucru bun să-L lăudăm pe Domnul dimineața și noaptea și în felul acesta să stabilim ritmul pentru întreaga zi.

În Neemia 8: 6, scrie: „Și-au plecat capul și s-au închinat Domnului cu fața spre pământ”. Era un sentiment profund de reverență. Era un sentiment de mare respect. A existat acolo în popor un sentiment de smerenie în lumina măreției caracterului infinit al lui Dumnezeu.

Acum, ce înseamnă a lăuda? Dacă aș spune unui grup obișnuit de oameni: „până număr la trei vreau să vă pregătiți și să-L lăudați pe Dumnezeu”. Ce credeți că ar face? Ei bine, unii ar putea începe să cânte o cântare „Lăudați pe Domnul” sau poate orice altceva. Unii ar putea spune doar: „Slăvit să fie Domnul, Aleluia”. Unii ar putea să-și ridice mâinile. Unii s-ar putea să înalțe spre Dumnezeu o rugăciune în tăcere, în inima lor.

Ei bine, care este răspunsul corect? Cum Îl lăudăm pe Domnul? Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă oare ceva mai mult decât să spui „slăvit să fie Domnul?” A devenit chiar o modă - (P.T.L. în engleză). Adevărul e că nu ne prea deranjăm să-L lăudăm pe Dumnezeu, drept urmare atunci când o facem, scurtăm totul ca să terminăm cât mai repede - P.T.L.

Așteaptă puțin, ce înseamnă de fapt a lăuda? Este doar o mică formulă pe care o aducem de pe buze din când în când, un fel de clișeu creștin? Nu, adevărata laudă implică trei lucruri, din punct de vedere biblic.

În primul rând adevărata laudă înseamnă să proclami atributele lui Dumnezeu. Reciți atributele lui Dumnezeu. Vedeți, lauda este exprimarea verbală a caracterului lui Dumnezeu, cine este El cu adevărat. Oh, acesta este un lucru minunat! Adevărata laudă adusă lui Dumnezeu proclamă atributele lui Dumnezeu. Deseori oamenii îmi spun: „ei bine, știi, eu nu prea studiez Vechiul Testament, pentru că acum avem Noul Testament, care contează și în acesta ne este revelat misterul Împărăției lui Dumnezeu. Trebuie să aprofundăm așadar Noul Testament, iar Vechiul Testament este de domeniul trecutului.” Ascultați-mă, există multe motive pentru a studia Vechiul Testament, și unul dintre ele este acela că revelează atât de mult caracterul lui Dumnezeu. Și tu trebuie să cunoști acele lucruri care sunt adevărate despre natura lui Dumnezeu, dacă nu am avea niciun alt motiv atunci măcar pentru aceasta să Îl lăudăm.

De exemplu, Habacuc din capitolul 1 începe să-L laude pe Dumnezeu pentru caracterul Său. El Îl laudă pentru că este sfânt. El Îl laudă pentru că El este Atotputernic. El Îl laudă pentru că este etern. El îl laudă pentru că este un Dumnezeu care păstrează legământul. Și chiar în acel exercițiu de laudă, el rezolvă o mare problemă din inima sa. Pentru că Habacuc nu înțelegea de ce avea să-l judece Dumnezeu pe Israel. El nu a înțeles de ce Dumnezeu va trimite acea națiune stricată și gata să distrugă, pe haldei, care erau mai răi decât israeliții, de ce oare i-a lăsat să judece națiunea Israel.

El spunea: „Doamne, trezește poporul tău. O, Doamne adu o mare trezire. Doamne, adu o mare restaurare”. Pe de altă parte, Dumnezeu spune: „o să-i pedepsesc și voi folosi un popor mai rău decât ei pentru a o face”. Și răspunsul lui Habacuc la aceasta a fost: „Doamne, cum ai putea face asta vreodată?” Și în mijlocul confuziei sale, el începe să-și amintească că Dumnezeu este sfânt. El nu face greșeli. Dumnezeu este un Dumnezeu care păstrează legământul. El nu își încalcă promisiunile. Dumnezeu este etern. Este în afara istoriei. Dumnezeu este Atotputernic. El nu este o victimă a haldeilor. Și în încheierea profeției, el va spune: „Cel neprihănit va trăi prin credință”. Ce spune Habacuc este: „Doamne, mă simt foarte bine acum”. Chiar dacă circumstanțele sale nu s-au schimbat, el își pune toată încrederea în Dumnezeu.

Pe de altă parte, privești la David care o ia la fugă în afara orașului, aleargă printre tufișuri în mijlocul deșertului și gâfâie ca un ieșit din minți și se ascunde în tufișuri. Și îndrăznești să îl întrebi: „David, ce faci?” Și el spune: „Fiul meu Absalom mă urmărește, vine după mine”. Și apoi David se așază și începe să se gândească la Dumnezeu. El spune: „Doamne, Tu ești Atotputernic. Doamne, ești atotputernic. Doamne, ești iertător. Doamne, ești sfânt. Doamne, Tu ești Cel care vei câștiga până la urmă. Doamne, ești suveran”. Și iese din ascunzătoare și stă drept. Acum, nimic nu s-a schimbat. Absalom este încă pe urmele lui. Dar David tocmai L-a redescoperit pe Dumnezeu și asta face o mare diferență.

Așadar, atunci când înalți caracterul lui Dumnezeu, când lauzi atributele Lui poți să stai drept în mijlocul slăbiciunilor tale. Nici situația lui Habacuc nu s-a mai îmbunătățit niciodată, ba chiar s-a agravat. Dar Dumnezeul lui, recunoscut pentru caracterul Său, a fost suficient de puternic să gestioneze circumstanțele prin care trecea Habacuc. Știu că și în viața mea acest lucru este un lucru foarte important.

Și tu ai parte de aceste lucruri mici în viața ta și ai o problemă pe care nu o poți rezolva. Și tu, în loc să spui: „Oh, ce problemă cumplită. Cum îi vom face față? Nu avem resursele necesare, Doamne. Avem nevoie de acest lucru Doamne, știi, și nu avem bani" sau orice altceva ar putea fi. Și apoi te oprești și spui: „Doamne, ești mai mare decât istoria. Doamne, deții totul în întregul univers. Doamne, poți face orice vrei să faci. Doamne, ai spus că ne iubești și ai promis că nu ne vei lăsa niciodată fără lucrurile de care avem nevoie, că vei avea grijă de noi dacă te îngrijești de iarba de pe câmp. Doamne, Tu ne-ai promis că în caracterul Tău vei fi de partea noastră, puterea Ta este spre binele nostru ”, etc., etc.

Veți vedea cum se schimbă starea și cât de bine vă veți simți atunci. Și în felul acesta ÎL veți glorifica pe Dumnezeu. Îl veți lăuda pe Dumnezeu. Acesta este primul element.

În al doilea rând, a-L glorifica pe Dumnezeu și a-L lăuda pe Dumnezeu nu înseamnă doar a rosti atributele Sale, ci implică și prezentarea lucrărilor Sale. Atributele lui Dumnezeu sunt prezente în lucrările Sale. Și aceasta este adevărata laudă. De aceea, de atâtea ori în Psalmi se repetă ceea ce a făcut Dumnezeu: „Doamne, tu ești Dumnezeul care a despărțit Marea Roșie, Doamne, tu ești Dumnezeul care a scos poporul din Egipt, Doamne, Tu ești Dumnezeul care a despărțit râul. Tu ești Dumnezeul care a făcut să curgă apă din stâncă, tu ești Dumnezeul care ne-a hrănit cu mană în pustie. Tu ești Dumnezeul care a nimicit dușmanii și a făcut ca zidurile Ierihonului să cadă” și lista poate continua mai departe, și mai departe. Aceasta înseamnă a-L înălța și a-L glorifica pe Dumnezeu. Asta înseamnă a lăuda. Asta a făcut Habacuc în capitolul trei. În acest capitol Habacuc reexaminează toată situația în care se află și începe din capitolul 3:3 și merge crescând în laudă. „Doamne, ai făcut și asta, ai făcut și asta, și ai mai făcut și asta și cealaltă. Și apoi ajunge la versetul 16 și spune: „când am auzit lucrul acesta mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase și-mi tremură genunchii.” Însă cu toate acestea pot spune un singur lucru: sunt atât de încrezător în Dumnezeul meu încât, chiar dacă totul merge rău, și chiar dacă smochinul nu va înflori și, apropo, smochinul nu se întâmplă să nu rodească. Când tai un smochin, sau mai bine zis un măslin, când se taie un măslin în Israel, trebuie lăsat să stea 40 de ani înainte să îl poți folosi, atât de mult ulei are în el. Măslinii în mod special nu se întâmplă să aibă probleme cu rodirea. Sunt acolo de multă vreme. Și nu încetează să rodească. Dar „chiar dacă toți pomii nu vor da rod, dacă animalele vor muri pe dealuri, dacă sunt schimbări mari în natură Habacuc spune: „eu tot voi avea încredere în Dumnezeu”. De ce? Pentru că El are o mărturie extraordinară prin lucrările Sale, și această mărturie a fost demonstrată. De aceea Vechiul Testament este încărcat de istorie, ca să putem cunoaște că Dumnezeu este credincios.

Așadar, ce înseamnă să-I aduci laudă lui Dumnezeu? Înseamnă să faci asta, să vestești atributele și lucrările lui Dumnezeu. Știți că dacă te confrunți cu vreo problemă, poate că ești într-o situație de criză la locul de muncă sau la școală sau orice altă problemă prin care poți trece, și vei spune: „Doamne, cum voi trece prin situația asta?” Nu uita, chiar și în acele momente poți să-L lauzi pe Dumnezeu și asta te va ajuta foarte mult.

„Doamne, Tu ești Dumnezeul care te-ai descoperit și din nimic ai așezat în spațiu stelele și planetele. Tu ești Dumnezeul care a creat această mică minge, care se numește pământ și, în mijlocul haosului, ai creat pământul și L-ai separat de ape. Și apoi l-ai creat pe om și Tu l-ai făcut tot ce este. Atunci când omul a căzut ai făcut un plan pentru răscumpărarea lui. Tu ești Dumnezeul care a ales o națiune pentru Sine și ești Dumnezeul care a protejat acea națiune de-a lungul istoriei. Tu ești Dumnezeul care a făcut minune după minune. Tu ești Dumnezeul care pe munte a scris cu degetul legea pe table de piatră. Tu ești Dumnezeul care a îngăduit poporului Său să iasă din Egipt și ai înecat în mare armata lui Faraon. Tu ești Dumnezeul care S-a întrupat în această lume și ai luat prin Cristos chip de om și Tu ești Cel care L-ai înviat pe Isus Cristos din morți. Acum, Doamne, am și eu această mică problemă și o aduc înaintea ta.” Nu-i așa că problema ta pălește în fața măreției lui Dumnezeu?

Vedeți, din păcate ne chinuim foarte mult în viața noastră pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu așa cum este. Și nu păstrăm pentru noi și pentru propria noastră edificare înregistrarea măreției Sale arătată în trecut. Și aceasta înseamnă a lăuda. Deci, această laudă nu numai că Îl glorifică pe Dumnezeu pentru valoarea pe care o are, sau afirmă adevărul despre ceea ce este El, ci afirmă încrederea noastră totală în El.

Îl slăvim pe Dumnezeu în primul rând rostind atributele Sale, în al doilea rând, vestind lucrările Sale și apoi în al treilea rând, aducându-I mulțumiri lui Dumnezeu și pentru atributele și pentru lucrările Sale. Cred că în mijlocul laudei și la temelia ei trebuie să fie o atitudine de mulțumire.

Permiteți-mi să ilustrez acest lucru invitându-vă să vă uitați împreună cu mine în Luca 17:11. Ascultați vă rog relatarea și vom încheia lecția noastră.

„Isus mergea spre Ierusalim şi a trecut printre Samaria şi Galileea. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Leproșii, desigur, Îl strigă pe Isus. Auziseră despre puterea Lui. „Și când i-a văzut, Isus le-a spus: Mergeți, arătați-vă preoților”. Acum ce i se cerea unui lepros pentru a intra din nou în societate, dacă ar fi pretins că s-a vindecat de boala lui, acesta ar fi trebuit să se arate preotului, iar preotul trebuia să verifice dacă are dreptul să intre iarăși în societate, și asta deoarece credeau că boala este foarte contagioasă. Deci, „s-a întâmplat că, pe când mergeau, au fost curățiți”. Mai întâi acești leproși trebuiau să facă un pas prin credință. Pe baza a ceea ce auziseră despre Isus, leproșii au făcut-o, și pe măsură ce mergeau să se arate preoților acești zece oameni leproși au fost curățiți.

Vă rog să fiți atenți la versetul 15: „Și unul dintre ei, când a văzut că s-a vindecat, s-a întors înapoi și cu glas tare”, ce a făcut? „L-a proslăvit pe Dumnezeu și a căzut cu fața la picioarele Lui și I-a mulțumit”. Ați înțeles ideea? Și relatarea continuă: „era samaritean”. Era vorba despre un proscris. Numai unul dintre cei zece L-a proslăvit pe Dumnezeu și cum a făcut-o? Aducându-I mulțumiri. Probabil s-a trezit spunând: „Mulțumesc pentru puterea Ta, mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut. Laudă Ție pentru atributul pe care Îl ai și prin care am putut fi și eu vindecat. Mulțumesc că ai făcut-o pentru mine.” Pentru atributul atotputerniciei Sale și pentru acțiunea Domnului Isus leprosul aduce mulțumiri și aceasta este pe scurt ceea ce înseamnă a lăuda. Aceasta este ceea ce înseamnă a lăuda. Ce vreau spun este că lauda adusă lui Dumnezeu nu este ceva rece, distant. Nu înseamnă doar a spune: „Doamne, acesta ești Tu. Oh, lăudat să-Ți fie Numele. Doamne, Tu asta ai făcut. Oh, preamărit să-ți fie Numele.” A lăuda înseamnă și a spune: „mulțumesc că ești așa cum ești și că ai făcut lucrul acesta în viața mea”. Înțelegeți ? A lăuda înseamnă a mulțumi de-acolo din locul de unde ne aflăm și unde trăim. Și apoi Domnul Isus spune: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” Iar Isus i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit”. Cred că ceea ce a vrut Isus să spună prin această expresie a fost că acel samaritean a fost mântuit, nu doar vindecat. Cred că toți cei zece au fost vindecați, însă doar unul a fost mântuit, doar unul a fost răscumpărat, cel care s-a întors și a venit cu mulțumiri. Dumnezeu este glorificat atunci când arătăm că am înțeles că puterea și lucrările Sale au fost în folosul nostru. Ce adevăr măreț este acesta!

În 1 Corinteni 15:10, apostolul Pavel a spus: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine." Pavel dorește să ne spună că ceea ce este atât de minunat la Dumnezeu și la puterea manifestată de El este că „Dumnezeu mi-a atins viața”.

Dragii mei, Dumnezeu este proslăvit atunci când rostim mulțumiri, atunci când ne exprimăm mulțumirea pentru faptele Sale și pentru puterea Sa arătată față de noi. În 1 Petru 4:11, Scriptura spune: „Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos”. Cu alte cuvinte - amintiți-vă acest lucru - dacă vorbiți cuvintele lui Dumnezeu, dacă îl slujiți pe Dumnezeu, este datorită Lui și Lui trebuie să I se aducă toată gloria. Cineva a spus că noi atunci când am făcut ceva demn de laudă ar trebui să trecem neobservați ca toată lauda să fie adusă lui Dumnezeu, să fim ca un vierme de mătase care își țese mătasea și apoi se ascunde sub ea și nu este văzut niciodată. A-L lăuda pe Dumnezeu este ceea ce îi aduce glorie. Și, indiferent de ce se întâmplă în viața noastră, trebuie să recunoaștem că este datorită atributelor Sale, că este vorba despre lucrarea Sa plină de har și să-I aducem toate mulțumirile numai Lui.

Deci, ce am învățat din lecția de astăzi? Creșterea spirituală ține de glorificarea lui Dumnezeu. Vom crește atunci când viața noastră va fi plină de laude pentru Dumnezeu. Vom crește când viața noastră va fi plină de roadă. Și vom crește atunci când în viața noastră ne vom pune toată încrederea în Dumnezeu. Pe măsură ce trăim în acest fel, concentrându-ne asupra gloriei Sale, suntem schimbați din slavă în slavă după chipul lui Cristos. Există mult mai multe de împărtășit în următoarea sesiune, și o vom face la acel moment, acum haideți să ne rugăm în încheiere.

Tatăl nostru, Îți mulțumim că ne-ai dat din nou posibilitatea de a medita asupra acestor realități fundamentale și practice ale trăirii pentru gloria Ta pentru a ne putea maturiza spiritual. Fie să folosim aceste chei și să deschidem depozitul de binecuvântări pregătite pentru noi.

În Numele lui Isus și numai pentru slava Sa ne rugăm. Amin.

SFÂRȘIT