Am avut parte de un timp minunat studiind împreună tema creșterii spirituale și, vă spun sincer, nimic nu este mai important în viața unui credincios decât ca acesta să fie implicat în procesul de maturizare spirituală.

Ar fi foarte tragic pentru un creștin să rămână în starea de copil din punct de vedere spiritual pentru toți anii vieții sale pe pământ, și totuși, este trist să spun, însă că exact asta se întâmplă în multe, multe cazuri.

Bisericile sunt pline de oameni care nu caută cu adevărat să crească spiritual. Se pare că odată cu trecerea anilor, ei duc aceleași bătălii, luptă în același fel și ajung să le piardă în același mod în care le-au pierdut în trecut. Nu par să fie puternici spiritual. Se pare că nu au dobândit anumite resurse care să-i facă puternici. Se pare că nu se vede nici o progresie pe scara spirituală care să le ofere sentimentul victoriei și o mai mare utilitate în slujirea lui Dumnezeu.

Aceasta este tragedia unui proces întârziat de creștere spirituală. De aceea doresc să ne ocupăm de această problemă împărtășind principiile Scripturii care ne arată cu adevărat modul în care ne maturizăm spiritual.

Acum, noi presupunem că Dumnezeu vrea să creștem. Dar nu avem nevoie de presupuneri. O putem cunoaște în mod specific, deoarece în 2 Petru 3:18 spune: „Creșteți în har”. Apoi în 1 Petru 2:2, spune că trebuie să „dorim laptele Cuvântului ca să putem crește”. Deci creșterea spirituală este poruncită în Scripturi. Ni se spune atât de clar să creștem. Apostolul Pavel spune: „ca să nu mai fim copii, purtați încoace și încolo de orice vânt de învățătură”. Așadar trebuie să ne maturizăm. Trebuie să creștem. Trebuie să progresăm în viața creștină.

Ieri am fost cumva, astăzi trebuie să fim altfel, iar mâine să fim cu totul altceva. Am simțit adesea în viața mea că orice zi în care nu cresc câtuși de puțin în asemănarea cu Cristos este o pierdere totală. În fiecare zi ar trebui să existe elemente ale progresului în viața mea spirituală.

Am prezentat câteva moduri în care creștem spiritual, dar am spus că peste toate există o cheie principală pentru creșterea spirituală și este aceasta: creștem pe măsură ce Îl glorificăm pe Dumnezeu. Acum știm ce înseamnă să-L slăvim pe Dumnezeu pentru că am studiat aspectul acesta în ultimele patru întâlniri. Și, la nivel general, înțelegem că aceasta înseamnă a-I da cinste lui Dumnezeu, a trăi spre lauda Sa, așa cum îi spune Pavel lui Tit, „să facem cinste învățăturii lui Dumnezeu”. Așa cum a spus-o și Domnul Isus, să trăim într-o așa manieră încât literalmente prin tot ce facem să-I aducem cinste lui Dumnezeu. Strălucim ca lumini în lume, iar astfel Tatăl este slăvit. A trăi spre gloria lui Dumnezeu, presupune în cele din urmă să trăiești genul de viață în care se manifestă evlavia, care îl arată pe Dumnezeu, care Îl face cunoscut pe Cristos în viețile noastre.

Și în felul acesta suntem în starea în care creștem spiritual. Dacă nu trăim pentru gloria lui Dumnezeu, singura alternativă este să trăim pentru gloria noastră personală sau spre gloria lui Satan. Și în niciuna dintre aceste ultime două condiții nu creștem deloc. Doar în măsura în care trăim spre gloria lui Dumnezeu creștem, iar versetul nostru cheie este 2 Corinteni 3:18, care spune: „noi toți privim cu fața descoperită” - cu alte cuvinte, avem o perspectivă clară - „ca într-o oglindă, slava Domnului” - și acea oglindă este Cuvântul lui Dumnezeu care o reflectă, ca să putem privi gloria Domnului, - și observați următorul lucru - suntem schimbați în același chip al Lui din slavă în slavă, prin Duhul Domnului." Cu alte cuvinte, începem să urcăm câte un nivel de glorie, pentru a fi tot mai mult ca Isus Cristos, în timp ce privim slava Lui.

Deci, accentul vieții creștine este să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu și să-I aducem glorie. Aceasta este expresia pe care o folosește Pavel când spune: „și să-L cunosc pe El”. Așadar, credinciosul, dacă vrea să crească spiritual, trebuie să aibă un obiectiv clar și obiectivul acesta este gloria lui Dumnezeu. Pe măsură ce omul se concentrează pe împlinirea acestui obiectiv, începe să crească.

Practic vorbind, am învățat împreună că împlinirea acestui obiectiv înseamnă mai multe lucruri. În primul rând, Îl slăvim pe Dumnezeu mărturisindu-L pe Isus ca Domn. În Filipeni capitolul 2 ni se spune că trebuie să-L „mărturisim pe Isus ca Domn, spre slava lui Dumnezeu”. Acum, permiteți-mi să sumarizez asta foarte simplu. Dacă dorim să creștem, vom crește pe măsură ce Îl slăvim pe Dumnezeu. Vom trece de la un nivel al gloriei la altul. Vom crește de la stadiul de prunci, la a fi bărbați tineri, la a fi părinți spirituali numai pe măsură ce Îl slăvim pe Dumnezeu, numai pe măsură ce trăim pentru slava Lui, pe măsură ce Îl cinstim cu viața noastră.

Asta înseamnă, în primul rând, că trebuie să-L mărturisim pe Isus ca Domn. Nu poți trăi pentru gloria lui Dumnezeu decât dacă ai fost născut din nou, dacă ești un credincios veritabil și ți-ai predat întreaga viață lui Cristos. Asta spune apostolul Pavel. Și dacă îmi îngăduiți doar vă reamintesc un alt lucru despre care am discutat și anume, că a deveni creștin nu înseamnă în primul rând să fii scăpat de iad, nu înseamnă să experimentezi binecuvântarea în primul rând, ci a deveni creștin presupune în primul rând a putea trăi spre slava lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost creați.

Este foarte interesant pentru mine să descopăr că tot ceea ce a creat Dumnezeu Îi dă slavă Lui. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, iar „fiarele câmpului Îmi dau slavă”, scrie Isaia. Îngerii au declarat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte”. Este uimitor cum oamenii se împotrivesc în a-I da slavă lui Dumnezeu. De fapt, în Romani 1 citim atât de clar: „Cu toate că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu”. Teribila moștenire a păcatului uman este că omul nu Îi dă slavă lui Dumnezeu. De aceea omul nu progresează niciodată din punct de vedere spiritual.

Așadar când Îl invităm pe Cristos în viețile noastre, când Îl mărturisim ca Domn, când Îl recunoaștem ca Mântuitor și Stăpân, atunci are loc nașterea spirituală care este de fapt începutul progresului creșterii spirituale. Dar cum creștem spiritual odată mântuiți? Ei bine, există o a doua cale. Creștem spiritual pe măsură ce ne orientăm viața spre acea glorie. Cu alte cuvinte, suntem mântuiți și asta înseamnă că Îl recunoaștem în viața noastră pe Dumnezeu și apoi ne îndreptăm viața - asta este tot ceea ce facem - spre glorificarea lui Dumnezeu.

Versetul pe care l-am folosit pentru susținerea acestui adevăr este 1 Corinteni 10:31 care spune: „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu”. Să mănânci și să bei este cel mai banal lucru care poate fi făcut. Dar lucrurile mici și simple ale vieții, cum ar fi să mănânci și să bei, trebuie făcute spre gloria lui Dumnezeu. Ascultați-mă cu atenție, pe măsură ce îți trăiești viața în felul acesta, făcând toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu, vei simți în propria ta viață puterea Duhului lui Dumnezeu care te conduce în procesul maturizării spirituale.

De asemenea am împărtășit și alte lucruri. Este un al treilea element important când vorbim despre a-I aduce glorie lui Dumnezeu, care ajută la creșterea noastră și care este mărturisirea păcatului. În Iosua 7:19 scrie: „dă slavă lui Dumnezeu și mărturisește-ți păcatul”. Îl slăvim pe Dumnezeu mărturisind păcatul nostru. Am văzut, de asemenea, că Îl slăvim pe Dumnezeu având încredere în El. Citim în Romani 4:20, Avraam „întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu”. Așadar, pe măsură ce Îl mărturisim pe Isus ca Domn, pe măsură ce ne îndreptăm viața spre slava Lui, pe măsură ce ne mărturisim păcatul și ne încredem în Dumnezeu, îi dăm slavă, iar El ne atrage ca într-un magnetism spiritual spre asemănarea cu Cristos.

Am văzut, de asemenea, în studiile noastre anterioare că există un al cincilea mod prin care Îl slăvim pe Dumnezeu, și anume, prin rodnicia noastră. În Ioan 15:8 scrie: „Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit”. De asemenea, am văzut că Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când Îi aducem laudă. În Psalmul 50:23 scrie: „cine aduce laude/mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește”. Am văzut, până acum, cel puțin șase moduri prin care Îl glorificăm în mod practic pe Dumnezeu și pe măsură ce ne dedicăm în fiecare dintre acele domenii, ne vom maturiza.

Nu există niciun secret aici. Nu pocnim din degete și lucrurile se întâmplă. Nu se întâmplă ceva ieșit din comun. Nu apeși pe un buton și ajungi direct acolo. Există acest ritm constant de creștere, care apare în viața noastră pe măsură ce Îi dăm lui Dumnezeu glorie. Și apropo, asta este sinonim cu a umbla prin Duhul, cu a trăi prin Duhul, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, cu lăsarea Cuvântului lui Cristos să locuiască din belșug în voi. Toate acestea sunt sinonime. Pe măsură ce ne-am predat lui Dumnezeu, abandonați în stăpânirea Duhului Sfânt, supuși Cuvântului Lui, Îi dăm glorie lui Dumnezeu. Asta înseamnă că prin mărturisirea păcatului nostru, prin încrederea noastră în El, prin rodnicia noastră, în toate aceste aspecte, Îi aducem Lui toată gloria.

Aș dori să adaug încă un punct în studiul nostru din seara aceasta și anume, un al șaptelea mod prin care Îl slăvim pe Dumnezeu. Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când Îl iubim suficient de mult pentru a-L asculta. Îl slăvim pe Dumnezeu iubindu-L suficient de mult încât să fim gata să Îl ascultăm. Vreau să întoarceți cu mine la Ioan capitolul 21, Ioan capitolul 21. Acum acesta este un punct foarte important pe care l-am atins pe scurt într-un punct anterior, dar vreau să-l subliniez deoarece cred că ascultarea este un aspect foarte important.

De fapt, dacă aș putea rezuma viața creștină într-un singur cuvânt, ar fi cuvântul „ascultare”. Prin acest cuvânt nu mă refer doar la ascultarea exterioară, ci mă refer la duhul ascultării, la inima care ar trebui să bată pentru ascultare. Să nu fim ca acea fetiță care stătea în picioare, vă amintiți ilustrația. Și tatăl ei i-a spus: „stai jos” și ea a rămas în picioare. Și tatăl a spus din nou: „Am spus să stai jos”. Și ea a continuat să rămână acolo în picioare, sfidătoare. „Stai jos, că te plesnesc”, i-a spus tatăl enervat. Fetița s-a așezat, l-a privit pe tatăl său și i-a zis: „stau jos, dar în inima mea stau tot în picioare”.

Nu despre genul acesta de ascultare vorbim aici, nu genul în care vă prefaceți că ascultați, dar în inimă nu faceți asta. Nu vorbesc nici despre un fel de legalism zdrobitor, ci despre un duh de ascultare. În viața unui credincios ar trebui să existe dorința de a asculta.

Când privim la capitolul 21 din Evanghelia lui Ioan, ajungem la momentul în care Domnul Isus stă de vorbă cu Petru și vrea cu adevărat să-l confirme pentru lucrare. Astfel că, în versetele 15 și următoarele, îl pune pe Petru față în față cu acest element foarte important al iubirii. A-L glorifica pe Dumnezeu înseamnă că Îl iubești suficient pentru a fi gata să-L asculți. Acum, doar pentru o scurtă explicație, întoarceți la versetul 15 și vă invit să descoperim ce se întâmplă.

Ioan spune: „după ce au mâncat împreună”. S-au întâlnit acolo pe malul mării și au stat la masă împreună. Și Isus îl întreabă direct pe Simon Petru și-i spune: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” Și El folosește cuvântul cel mai măreț pentru dragoste din limba greacă, cel mai special cuvânt pentru dragoste, „agapao”, „agape”. Domnul Isus întreabă: „Mă iubești tu mai mult decât toți, Petre? Mă iubești cu adevărat și deplin? Sunt Eu în centrul sentimentelor tale, mai mult decât sunt acestea?”

Unii cred că prin „acestea” se referea la mreje, la bărci și la pescuit, lucruri pe care Petru le iubea. Alții cred că „aceștia” înseamnă ceilalți ucenici. Mă iubești mai mult decât mă iubesc aceștia? Așa cum ai spus zilele trecute când Mi-ai spus că dacă toată lumea Mă părăsește tu nu o vei face niciodată pentru că Mă iubești atât de mult?

Dar, la orice s-ar fi referit El prin termenul „aceștia”, El îl întrebă pe Petru dacă Îl iubește cu adevărat. „Mă iubești tu mai mult?”

„Da, Doamne, I-a răspuns Petru știi că Te” - și Petru nu a folosit „agapao” el a folosit „phileo”, care înseamnă „îmi place foarte mult de tine”. Isus spune: „Mă iubești tu la superlativ?” Și nu a vrut să spună: „O, Doamne, te iubesc cel mai mult”. Știți de ce? Isus i-ar fi putut spune: „Da, chiar așa? Ai uitat ce am Ți-am spus? Dacă mă iubești, vei păzi, - ce? - poruncile mele.” Petru nu a putut pretinde acest tip de dragoste pentru că nu a dovedit-o deloc.

Este ca în cazul celui care i-a scris iubitei lui și i-a spus: „aș traversa nisipul arzător pentru a fi alături tine, aș traversa înot Canalul Mânecii pentru a fi lângă tine. Dacă nu plouă în seara asta, vin să ne întâlnim." Petru nu a avut îndrăzneala sau nerușinarea, sau oricum ați numi-o, să spună „oh, te iubesc, da, mai mult decât aceștia, și asta pentru că a fost prins în capcana neascultării. Așa că el spune: „îmi place mult de tot de Tine”. A vrut să se furișeze puțin pe ușa din spate, crezând că poate Domnul va accepta măcar asta. Isus i-a răspuns: „Bine, paște mielușeii Mei”. El dorea ca Petru să-I hrănească mieii. Dorea ca el să fie păstor. El a vrut să fie unul care să predice Cuvântul, să ajute la zidirea Împărăției și El l-a acceptat pe Petru la acel nivel. Textul merge mai departe și ne spune: „I-a zis a doua oară: Simone, fiul lui Iona, mă iubești” la superlativ? Și Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, știi că țin foarte mult la Tine. Isus i-a zis: Paște oile mele.” A treia oară i-a zis Isus: Simone, fiul lui Iona,” - și a folosit cuvintele lui Petru și a spus - „Ții foarte mult la Mine?” Asta l-a durut. „Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară”: „îți place mult de Mine?” Petru nu s-a întristat pentru că Isus l-a întrebat de trei ori. El s-a întristat pentru că a treia oară Domnul Isus a pus la îndoială dragostea cu care Petru a crezut că poate scăpa. Cu toate acestea Petru i-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că te iubesc.”

Mesajul important aici este următorul: Domnul Isus nu-l poate folosi pe cel care nu-L iubește. A trăi pentru gloria lui Dumnezeu înseamnă a-L iubi pe Cristos, dar poate dragostea ta nu este ceea ce ar trebui să fie. Poate că nu este agapao. Poate nu este dragostea supremă. Dar dacă este phileo, puternică și statornică, Cristos te va folosi. Cristos te va lua de la nivelul la care ești și va lucra în tine începând de acolo. El dorea ca Petru să slujească, dar știa că există o condiție prealabilă, aceea că Petru trebuia să-L iubească. Dar, nu. Trebuia să-L iubească suficient pentru a fi gata să-L asculte.

Și astfel, acestea fiind spuse, El îi zice în versetul 18: „Adevărat, adevărat, îți spun”. Și ne-am uitat la acest verset într-unul din studiile anterioare, dar haideți să privim acum dintr-un unghi diferit. „atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu.”

„Bine”, El spune, „Petre, mă iubești cu adevărat, nu-i așa? Ei bine, am ceva să-ți spun. O să mori pentru Mine. Da, Petre, dacă vei rămâne în slujba Mea, dacă vei continua să-Mi hrănești oile și mielușeii, te va costa viața.” Și apoi i-a spus doar o simplă afirmație la sfârșitul versetului 19: „Vino după mine”.

Aici este testul suprem. Este ceva să-L urmezi pe Domnul Isus dacă El ți-ar spune: „O, ascultă-mă. Vino după mine și vei avea succes. Urmează-mă, și vei fi bogat.” Sănătate, bogăție și fericire: asta promit multe secte. Și de asemenea asta promite creștinismul modern al zilelor noastre multor oameni, știți? Fii bogat, faimos și de succes, totul va fi grozav. Dar, Domnul Isus nu i-a spus asta lui Petru. El a spus: „Petre, mă iubești? Vino după mine. Te va costa viața.” Ei bine, se subînțelege că Petru a spus: „Bine.”

Pentru că între versetele 19 și 20 Isus S-a ridicat și a început să meargă, iar Petru s-a ridicat și L-a urmat. Și au început să meargă și Petru urma să meargă după El chiar dacă îl va costa viața. Dar a mers o oarecare distanță în versetul 20 și ni se spune că: „Petru s-a întors”. Adică, pur și simplu nu a rezistat, așa că s-a întors pentru a arunca o privire. Și l-a văzut pe „ucenicul pe care Îl iubea Isus”. Cine este acesta? Este Ioan, „cel care s-a sprijinit pe pieptul Domnului Isus la cină”.

Deci Petru se întoarce și iată-l pe Ioan. Acum nimeni nu a trebuit să-i spună lui Ioan să Îl urmeze pe Isus. El

L-a urmat. Petru îl vede și îi spune lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” „Adică, eu voi muri. Ce se va întâmpla cu el?" „Isus i-a spus: Dacă vreau ca el să rămână până voi veni eu, ce-ți pasă ție?” Dacă va trăi până la a doua venire a Domnului, nu este treaba ta. Ce afirmație!

Știți că a existat un zvon care s-a răspândit peste tot. Ați auzit că Ioan va trăi până la a doua venire? Ioan a trebuit să scrie ultimele trei versete ale acestui capitol pentru a îndrepta acel zvon. Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? El spune asta la sfârșitul versetului 22: „Tu, vino după mine”.

Așa se termină Evanghelia după Ioan. Și când citești mai departe și întorci pagina ajungi în cartea Faptele Apostolilor. Primul lucru pe care îl descoperim este că Petru se ridică în Ierusalim și ține o predică uimitoare, 3.000 de oameni sunt mântuiți, apoi merge în templu, vindecă un om șchiop și omul sare și merge țopăind prin templu, lăudându-L pe Dumnezeu. Un alt lucru pe care îl descoperim, este că Petru confruntă Sinedriul și le spune exact ceea ce crede despre și afirmă că: „nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” decât Numele lui Isus Cristos. Și le spune: „Ne puteți spune să tăcem dacă vreți, dar noi nu putem să tăcem. De cine ar trebui să ascultăm mai mult, de oameni sau de Dumnezeu?”

Până în capitolul 13 din cartea Faptele Apostolilor, el este lumina care strălucește în viața bisericii primare. Și apoi îl găsim pe Petru la punctul în care scrie două epistole glorioase și în acele epistole își exprimă bucuria deosebită pe care o are în inimă pentru că a fost chemat în slujba Domnului. Și în 2 Petru capitolul 1 spune: uitați, vreau să vă spun ceva: „căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul”. În curând voi pleca din lumea aceasta.

Dacă aș trăi toată viața știind că voi fi un martir, aș fi tot timpul atent la ce se întâmplă în jurul meu. Vă spun, dacă aș fi auzit că voi fi crucificat cândva, aș evita depozitele de cherestea și alte locuri. Aș fi paranoic în legătură cu asta. Dar Petru spune: „Vă spun, mă apropii de sfârșitul lucrării mele”, - și are perspectiva corectă – „pentru că mai am puțin timp, pentru că în curând voi muri." Și „îmi voi da osteneala, dar, ca după moartea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri”. Așadar, vă spun aceste lucruri, vă scriu pentru că vreau să-L slujesc pe Cristos până când voi muri. Și această moarte a fost cea cu care, a spus Isus că Petru Îl va preamări pe Dumnezeu.

Ascultați, Petru L-a iubit pe Isus suficient pentru a muri pentru El și aceasta Îl slăvește pe Dumnezeu. Aici descoperim un principiu al maturității spirituale, dragii mei. Îl slăvești pe Dumnezeu când Îl iubești suficient pentru a-L asculta, chiar dacă este un lucru greu. Dumnezeu este proslăvit prin dorința pe care o avem de a face un sacrificiu de dragul Lui. Ce adevăr extraordinar! Și chiar cred că acest adevăr este parte integrantă din procesul creșterii spirituale. Crești pe măsură ce te supui de bună voie voii lui Dumnezeu, indiferent cât te costă. Atâta timp cât îți intersectezi voința lui Dumnezeu cu a ta și nu ești dispus să faci pași încoace și încolo decât dacă sunt îndeplinite condițiile tale, vei rămâne în urmă în procesul creșterii tale spirituale.

Simplu spus, creșterea spirituală înseamnă să te abandonezi total în voia lui Dumnezeu. Și când viața ta este caracterizată de ascultare, este aproape ca, dacă ai putea s-o privești ca pe o analogie cu viața fizică, de fiecare dată când Îl asculți pe Dumnezeu crești un centimetru. De fiecare dată când nu îl asculți pe Dumnezeu, îți întârzii creșterea. Așadar Îl slăvim pe Dumnezeu iubindu-L suficient de mult încât să-L ascultăm. Și pe măsură ce trăim o viață de ascultare, aceasta este o viață creștină într-o continuă maturizare.

În al optulea rând, și acesta este într-adevăr un aspect vital, Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când ne rugăm și asta înseamnă atunci, că rugăciunea este un element vital în creșterea spirituală. Uitați-vă cu mine în Ioan capitolul 14. Acum, desigur, am putea vorbi multe despre rugăciune. Găsim acest subiect mai peste tot în Biblie. Dar vrem să înaintăm în studiul nostru în așa fel încât să putem acoperi toate aspectele de care avem nevoie. Vă invit să ne concentrăm cumva asupra acestui pasaj, în special pentru acest aspect. Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când ne rugăm.

Uitați-vă acum la Ioan 14:13-14. „Și orice veți cere în Numele meu, voi face”. Acum, ascultați, ne vom opri aici pentru un minut. „Orice veți cere în Numele meu, voi face.” Aceasta este dragii mei o promisiune deosebit de specială, nu-i așa? De fapt, se repetă în versetul 14 în cazul în care nu ați prins ideea de la început. „Dacă veți cere ceva în Numele meu, voi face”.

Acum știți de ce răspunde Dumnezeu la rugăciune? Oamenii spun: „Ei bine, Dumnezeu răspunde la rugăciune pentru a ne oferi ceea ce dorim. Dumnezeu răspunde la rugăciune pentru că trebuie. A făcut o promisiune și trebuie să o țină. Ei bine, sunt adevărate toate aceste lucruri într-un anumit sens, dar adevăratul motiv pentru care Dumnezeu răspunde la rugăciune ne este dat în versetul 13 și avem aici o construcție gramaticală numită clauză de scop, hina, în limba greacă. Dumnezeu va răspunde rugăciunii făcute în Numele lui Cristos, „pentru ca Tatăl să fie” – ce anume? – „proslăvit în Fiul”. Motivul pentru care Dumnezeu răspunde la rugăciune nu este din cauza ta. Este din cauza Lui, observați? Este pentru că El este Cel care beneficiază și în felul acesta Se descoperă pe Sine.

Nu cred că putem înțelege cu adevărat tot ce înseamnă asta. Unii dintre noi sunt reticenți în a se ruga pentru că nu suntem prea siguri că Dumnezeu va răspunde. N-am înțeles despre ce e vorba. Dumnezeu va răspunde pentru că Dumnezeu vrea să Se descopere pe Sine. Deci, când mă rog, Îl slăvesc pe Dumnezeu. De ce oare? Pentru că îi dau lui Dumnezeu posibilitatea de a lucra și, făcând asta, El se descoperă și Își arată gloria. Rugăciunea este așadar un element vital în creșterea spirituală. Nu veți crește decât dacă interacționați cu Dumnezeu și veți vedea descoperită puterea Sa. Vă va crește credința pe măsură ce faceți lucrul acesta, iar credința este un element cheie în procesul creșterii spirituale, un punct foarte important.

Acum, haideți să privim pe scurt înapoi în versetul 13 și să vedem ce spune. Ucenicii erau, cu siguranță, foarte îngrijorați pentru că Domnul Isus urma să plece dintre ei. Le spusese că va pleca, că se va întâmpla în curând, nu-L vor mai vedea, și El le va trimite Mângâietorul și așa mai departe. Erau foarte conștienți că Isus urma să plece. De fapt, doar câteva versete după momentul de mai sus, El repetă promisiunea aceasta. El le-a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc, și mă voi întoarce, nu vă întristați căci vă voi lua cu mine”.

Dar vedeți, ucenicii erau cu adevărat înfricoșați pentru că își puseseră toată nădejdea în El, iar acum Isus nu va mai fi și unde vor fi resursele lor? Când au avut nevoie de bani pentru taxe, vă aduceți aminte, Isus i-a scos din gura unui pește. Când le-a fost foame, El a înmulțit pâinile și peștii. Când nu aveau unde să-și pună capul, Domnul îi încuraja și rămâneau împreună pe dealurile Galileii sau în Grădina Ghetsimani. Era un prieten iubit. El era resursă spirituală, teologică, un real ajutor chiar și atunci când aveau nevoie de bani. El era totul pentru ei. El era viitorul vieții lor, la fel ca și prezentul. Și acum El urmează să plece dintre ei și ei intră în panică. Și El le spune: „să nu vi se tulbure inima. Chiar dacă mă duc, veți avea totuși o resursă la dispoziție, pentru că orice veți avea nevoie și veți cere în Numele meu, voi face. Nu trebuie neapărat să fiu aici."

Asta este o promisiune deosebită. Oamenii spun: „Ei bine, uite scrie clar chiar acolo, „veți cere în Numele meu. ” Acum este vorba de mai mult decât de o formulă rostită, știți? Unii oameni cred că asta înseamnă că la sfârșitul fiecărei rugăciuni trebuie să spui: „în numele lui Isus, amin”, și cu asta Îl obligă pe Dumnezeu. Auzi pe cineva rugându-se și la final spune doar „amin”. Unii oameni deja spun: „Oh, da nu s-a rugat bine. El nu va primi răspunsul. Trebuie să spui: „în Numele lui Isus, amin.” Pentru că ai spus acea mică formulă acolo asta îl obligă pe Dumnezeu să răspundă, nu-i așa? Trebuie să o facă.

Nu despre asta se vorbește. Rugăciunea nu presupune mici formule. Nu înseamnă că, dacă nu spui „în Numele lui Isus, amin”, rugăciunea nu va trece de plafon. Ce înseamnă „în numele Meu”? Ei bine, dacă studiați Biblia, aflați că de fiecare dată când vedeți „Numele lui Dumnezeu” sau „Numele lui Cristos”, acesta este un concept care întruchipează tot ceea ce este El. „Numele meu este Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Numele lui Dumnezeu este întruchiparea a tot ceea ce este El, iar Numele lui Cristos este întruchiparea a tot ceea ce este El.

Ceea ce spune El este că atunci când ceri în mod consecvent în acord cu cine este Dumnezeu și cu ce vrea El, Dumnezeu vă răspunde. El spune pur și simplu „când vă rugați în acord cu voința Mea” vedeți? Când vă rugați în acord cu tot ceea ce este El. Acum trebuie să vă ghidați viața de rugăciune în această direcție dacă doriți să creșteți spiritual, dacă vreți să-L vedeți pe Dumnezeu manifest, lucru care vă va întări credința și vă va atrage în procesul creșterii spirituale. Folosește abordarea aceasta la sfârșitul rugăciunii tale în loc să rostești doar formula „în Numele lui Isus, amin”. Spune acest lucru: „mă rog pentru aceste lucruri pentru că eu cred că aceasta este voia lui Cristos”. Asta spune versetul.

Acum știi, de acum poți fi atent următoarea dată când te rogi și spui: „Doamne, aș vrea o mașină nouă. Doamne, nu-mi mai place cea pe care o am. Aș vrea să am o mașină nouă și mă rog deoarece cred că aceasta este voia Ta”. Nu. Cel mai probabil acest fel de rugăciune nu este potrivit. Doamne, acesta este soțul meu. Nu știu cum să spun asta, Doamne. Există vreo posibilitate să primesc alt soț? Mă rog deoarece cred că aceasta este... ” Nu. „Doamne, am acest copil, știi. Doamne, am patru și trei sunt grozavi. Al cui este copilul acesta? Exista vreo posibilitate să faci ceva? Întreb doar” – nu, nu merge. O astfel de rugăciune este ca a unui copil mic care s-a rugat: Doamne binecuvântează-o pe mami. Doamne binecuvântează-l pe tati. Și strigând mai tare a zis, și Doamne, aș vrea o bicicletă nouă!” Mama auzindu-l i-a zis: „Nu trebuie să strigi, Dumnezeu nu este surd”. Băiețelul a răspuns: „Știu, dar bunica este în camera alăturată și aude tare greu.”

Știți, adesea încercăm să Îl conducem pe Dumnezeu, vedeți? Forțăm mâna lui Dumnezeu, Îl constrângem printr-o înțelegerea greșită a ceea ce înseamnă promisiunea Sa.

Nu, observați vă rog, a ne ruga „în Numele Lui” stabilește anumite limite rugăciunii noastre.

Pot să mă rog: „O, Doamne, mă rog ca în această situație, acest frate drag care este bolnav să crească spiritual, să primească o nouă perspectivă despre Tine, să aibă inima îmbogățită în mijlocul încercării prin care trece. Mă rog pentru asta deoarece cred că aceasta este voia Domnului Isus Cristos ”. Nu-i așa că sună diferit? Acest lucru este în concordanță cu cine este El și cu ceea ce știi că este voia Lui.

Acum, dragii mei, tocmai asta înseamnă să te rogi prin Duhul. Rugăciunea prin Duhul nu înseamnă să cazi pe spate. A te ruga prin Duhul nu înseamnă să vorbești într-o limbă străină sau într-o limbă extatică. A te ruga prin Duhul înseamnă a te ruga în concordanță cu voia Duhului lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu este întotdeauna prezent în viața de rugăciune a credinciosului, întotdeauna. De fapt, Romani 8 spune că: „nu știm cum trebuie să ne rugăm sau așa cum ar trebui să ne rugăm: așa că Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Cu alte cuvinte, într-un limbaj nonverbal între Duhul din noi și Tatăl care stă pe tron, El se roagă mereu pentru noi și la rugăciunea Lui este întotdeauna răspuns, pentru că El cunoaște mintea Tatălui. Așadar, rugăciunea prin Duhul înseamnă că îmi aliniez rugăciunile la voința Duhului și la voința lui Cristos, iar cel mai bun loc pentru a începe să fac asta este să aflu care este voia Tatălui și a Duhului, privind în Cuvântul lui Dumnezeu.

Începeți să vă rugați conform voii Lui Dumnezeu. Nu este ceva ce ar trebui evitat. Asta spune Biblia să facem. Așa că atunci când te rogi după voia Lui, El va face, pentru ca El să fie glorificat.

Acum ascultați-mă cu atenție, vreți să știți ceva? Dumnezeu ar putea să răspundă chiar dacă tu nu te-ai ruga. Asta e adevărat. Dacă ar fi în voia Lui să o facă, ar face-o oricum. Dar știți ceva? Nu veți avea ocazia să-L vedeți cum o face. Nu ai fi și tu implicat în lucrarea aceasta și astfel nu I-ai aduce slavă.

Iată o ilustrație. Dacă cineva vine la o întâlnire de rugăciune și se ridică în picioare și spune: „Oh, mi s-a întâmplat cel mai minunat lucru săptămâna aceasta. Aș vrea să știți și voi. Este o doamnă cu care am vorbit despre Cristos, și pentru care mă rog de ani de zile, săptămâna aceasta am îngenuncheat împreună la mine acasă, ea și-a deschis inima și L-a invitat pe Isus Cristos să intre în viața ei. Sunt așa de bucuroasă. Acum este credincioasă și iat-o împreună cu noi în seara aceasta. Vă mulțumesc că v-ați rugat împreună cu mine pentru ea în ultimele luni.”

Imediat ce se întâmplă acest lucru se va produce efectul de undă, cineva se va ridica și va spune: „Oh, slavă lui Dumnezeu. Cu zâmbete mari pe față alții vor spune „Doamne, Îți mulțumim”. Știi cine vor fi acei oameni? Vor fi ei, aceia care ce au făcut? S-au rugat pentru persoana respectivă. Și tot acolo vor fi niște oameni care doar vor privi mirați sau chiar total indiferenți. Știți de ce? Pentru că nu s-au implicat deloc.

Vedeți, motivul pentru care ne rugăm nu este pentru a forța mâna lui Dumnezeu. Motivul pentru care te rogi este ca tu să poți fi implicat în ceea ce face El, pentru ca mai apoi să poți să te alături corului celor care spun aleluia și Îi aduc laude lui Dumnezeu. În biserica noastră era un bărbat pe care îl chema Frank. Și Frank a venit odată pe alee la mine și mi-a spus: „John, aș vrea să mă rog pentru tine, dar nu știu pentru ce anume să mă rog”. Și mi-a spus: „Vrei să-mi dai trei motive de rugăciune”? Și i-am spus: „Sigur, în regulă”. Mi s-a părut puțin neobișnuit. A scos din buzunar un mic caiet cu spirală și a notat fiecare cerere, una după alta.

Eu mi-am văzut mai departe de treburi și m-am gândit: „ei bine, asta chiar e ceva diferit. Nu am văzut pe nimeni făcând asta.” Dar mai târziu a venit la mine și mi-a spus, aproximativ două săptămâni mai târziu, „John, vreau să verificăm împreună acele trei cereri”. Și a răsfoit câteva pagini și a ajuns unde se aflau aceste trei lucruri și mi-a spus: „ce noutăți sunt la cererea numărul unu, dar la numărul doi și la numărul trei?” Așa că am vorbit vreo zece minute despre motivele mele, iar el a scris totul într-o altă coloană. Astfel că avea cererile pe o coloană iar răspunsurile pe alta.

Am avut ocazia să-l vizitez acasă o dată înainte să se mute înapoi la Detroit și ce am observat a fost că avea deja 13 carnețele cu spirale pline și îl începuse pe cel cu numărul 14. Acum ce credeți, acest bărbat L-a văzut pe Dumnezeu descoperindu-se? Dacă-i vei zice: „spune, Frank, crezi că Dumnezeu răspunde la rugăciune?” Cu siguranță el ar răspunde: „ce anume ai vrea să știi, ce ai vrea să vezi? Am notat totul aici. Am notat pe această pagină o mulțime de cazuri în care Dumnezeu a mântuit, și aici sunt câteva să știți.” Observați că ceea ce făcea el era să Îi permită lui Dumnezeu să-și arate puterea în viața lui, fiind implicat activ în ceea ce făcea Dumnezeu.

Acest lucru este esențial în rugăciune, nu a obține cu orice preț ceea ce vreau eu, ci a-L lăsa pe Dumnezeu să se arate pe Sine. Dacă la sfârșit primesc ceea ce am cerut este mai mult decât merit. Cel mai important este să obțin ceea ce am nevoie, nu-i așa? Și uneori ceea ce am nevoie nu este ceea ce vreau. Prin urmare, scopul rugăciunii este să-L lăsăm pe Dumnezeu să se descopere pe Sine. Oh, ce mare lucru este acesta! Dragii mei, dacă veți crește spiritual, veți crește spiritual pe măsură ce veți vedea puterea lui Dumnezeu descoperită. Rugăciunea te aduce în această experiență.

Vă voi spune ceva, cu cât te rogi mai mult, cu cât ești mai credincios în viața ta de rugăciune, cu atât creșterea ta spirituală este mai rapidă, deoarece Dumnezeu va face lucruri mari și minunate pe care nu le cunoști, iar investiția încrederii tale în puterea Lui Dumnezeu va duce la maturizarea ta spirituală. Așa că îl slăvim pe Dumnezeu atunci când ne rugăm.

A noua cheie a creșterii spirituale, un al nouălea mod în care Îl slăvim pe Dumnezeu. Și acesta este foarte important. De fapt, aș putea vorbi mult despre acest subiect. Îl slăvim pe Dumnezeu proclamând Cuvântul. Îl slăvim pe Dumnezeu, proclamând Cuvântul. 2 Tesaloniceni 3:1: „Încolo fraților” și mereu mă amuz cu privire la faptul că Pavel spune „încolo” și apoi continuă încă 18 versete, în stilul tipic al predicatorului. „În final, fraților, rugați-vă pentru noi”, pentru ce anume? „- pentru Cuvântul Domnului; să se răspândească și să fie proslăvit”. Cât de mult îmi place tema aceasta. Îmi place asta.

„Cuvântul Domnului” este într-adevăr expresia lui Dumnezeu. Dumnezeu este sinonim cu Cuvântul Său. Cuvântul Său din Vechiul Testament, din gura Lui, Cuvântul Său din Noul Testament în Cristos cel viu, este sinonim cu persoana Sa și Dumnezeu este proslăvit atunci când Cuvântul Său este proclamat. În Galateni 1:23-24 citim următorul lucru, care se referă la apostolul Pavel și la convertirea și la lucrarea sa ulterioară. Se spune că bisericile din Iudeea „auzeau doar spunându-se: Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduiește credința pe care căuta s-o nimicească odinioară”.

Bisericile aud că acest bărbat, Saul din Tars, care era preocupat cu persecutarea credinței creștine, acum predica această credință. Și ce au făcut aceștia? Versetul 24 ne spune: „Și slăveau pe Dumnezeu din pricina mea”. De ce L-au slăvit pe Dumnezeu? Deoarece Cuvântul era predicat, Cuvântul era proclamat.

Acum, Dumnezeu este proslăvit în Cuvântul Său. De fiecare dată când este proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, lui Dumnezeu I se aduce slavă. De ce? Pentru că se recunoaște că acest Cuvânt este adevărul. Recunoaștem că este acest Cuvânt este un Cuvânt care dă viață, este un Cuvânt care schimbă, care transformă viața, un Cuvânt care susține viața. Spunem că acest Cuvânt este un Cuvânt puternic, viu și lucrător, mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri și mult mai mult decât atât. Când Cuvântul lui Dumnezeu este proclamat ca sursă absolută a adevărului, Dumnezeu este onorat și glorificat, pentru că El spune despre Cuvântul Său același lucru pe care îl spui și tu atunci când îl iei ca îndreptar.

De fapt, în Faptele Apostolilor capitolul 13:48, ni se spune: „ Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta” - adică au auzit mesajul cu privire la viața veșnică – „și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut. Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara”. Și aici este precizat din nou același lucru, L-au proslăvit pe Dumnezeu în vestirea Cuvântului.

Acum, acesta este un lucru elementar și nu vreau să mă repet și să reiau lucrurile pe care le-am mai spus înainte, dar permiteți-mi să spun asta. Nu există o creștere spirituală fără o relație serioasă cu Cuvântul. Nu poți crește fără hrană, nu-i așa? Acest proces ar trebui să fie unul zilnic. N-ar trebui să vii duminica la biserică să îți primești hrana din Cuvânt și să zici: „Oh, a fost un mesaj minunat. Sper să fie suficient și să mă țină până săptămâna viitoare", la fel cum dacă iei cina duminică nu spui: „Doamne, avem o cină minunată duminica asta și ne rugăm să ne țină de foame până duminica viitoare.” Cel mai probabil trebuie să mănânci duminică seara și luni, și marți și așa mai departe.

Același lucru este adevărat și din punct de vedere spiritual. Trebuie să existe o hrănire zilnică din Cuvântul lui Dumnezeu. Însă ascultați. Există o binecuvântare mai mare decât hrănirea din Cuvânt care vine prin dăruirea Cuvântului deoarece, pe măsură ce Cuvântul este proclamat și propovăduit creează o modalitate de a se cimenta în propria viață. Procesul seamănă cu o mică afirmație care spune: „Cu cât oferi mai mult, cu atât păstrezi mai mult”. Oare nu-i așa? Ca profesor am învățat că lucrurile pe care le predau, mi le amintesc mai bine. Lucrurile pe care le citesc, dar nu le transmit niciodată, le uit.

Dumnezeu este proslăvit prin vestirea Cuvântului Său. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să acorde o mare prioritate vestirii Cuvântului. Când nu vorbești despre Evanghelie și despre Cuvântul lui Dumnezeu și el nu este pe buzele tale tot timpul, creșterea ta spirituală va fi întârziată.

Știți, în Deuteronom, Dumnezeu a spus oamenilor din Israel: „Trebuie să vorbiți despre legea Mea când vă veți ridica sau când vă veți așeza, când vă veți întinde în pat, și când veți pleca în călătorie. Ar trebui să fie în gura voastră tot timpul. Ar trebui să vă fie pe frunte, înaintea ochilor. Ar trebui să o legați la mână, să o lipiți pe stâlpii casei.” Să vorbiți despre asta tot timpul, tot timpul, tot timpul. Cuvântul ar trebui să vă umple literalmente inima și mintea, astfel încât ori de câte ori deschideți gura să vorbiți Cuvântul.

Trumbull a fost un mare câștigător de suflete cu ani în urmă și a spus că lucrul care a făcut diferența în viața sa, lucrul care i-a transformat total viața a fost atunci când a făcut o promisiune lui Dumnezeu. Și aceasta a fost promisiunea lui. El a spus: „Prin puterea pe care mi-o dă Dumnezeu, de fiecare dată când încep o conversație cu cineva, va fi întotdeauna în legătură cu Domnul Isus”. S-a ținut de această promisiune toată viața sa. De fiecare dată când deschidea gura, începea o conversație despre Domnul Isus. El s-a hrănit cu el, și a fost atât de plin de această hrană încât ori de câte ori a deschis gura, s-a întâmplat exact lucrul acesta.

Știți, am petrecut atât de mulți ani studiind Biblia și predicând încât știu că dacă m-ați trezi în mijlocul nopții aș recita probabil versete biblice sau aș predica. Visez lucruri spirituale. Visez biblic. Asta mi se întâmplă foarte des, sau visez cu privire la biserică. Acesta este contextul gândirii mele, înțelegeți? Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Dumnezeu este milostiv cu mine deoarece El ar fi putut să mă pună în altă parte și nu aș fi putut avea luxul de a studia Biblia tot timpul.

Prin umplerea minții și apoi învățarea altora, vedeți și mai ales atunci când îi înveți pe alții Cuvântul așa cum fac eu sau orice alt învățător biblic, trebuie îl iei și să te impregnezi cu El, și să te impregneze și să te tot impregneze. Nu poți doar să iei notițe și să-l transmiți. Trebuie să treacă prin tine. Și orice spui a devenit atât de mult parte din tine încât îți controlează viața. Și, pe măsură ce îl proclami, viața ta Îl glorifică în mod evident pe Dumnezeu prin vestirea Cuvântului Său.

Sincer, dragii mei, aș merge un pas mai departe. Dacă măgărița lui Balaam a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, I-a adus glorie lui Dumnezeu. Și dacă Cir, care nici măcar nu era credincios, a vorbit Cuvântul Domnului, el a adus glorie lui Dumnezeu. Dacă un om rău, Caiafa, marele preot, a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu și acesta s-a împlinit, aceasta I-a adus slavă lui Dumnezeu. Ori de câte ori Cuvântul lui Dumnezeu este rostit, Îi aduce slavă lui Dumnezeu, cu atât mai mult când izvorăște din viața unui credincios.

Ceea ce vreau să spun este că nu poți crește spiritual dacă nu proclami Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că o cheie pentru creșterea spirituală este să vestești adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Trebuie să acordăm o mare prioritate în viața noastră Cuvântului lui Dumnezeu, acestui element esențial.

În 2 Timotei capitolul 3, doar pentru a vă mai lăsa un gând cu privire la tema aceasta, spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte să dea înțelepciune în neprihănire, ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Acum, vă rog să observați următoarele. Care este scopul maturizării spirituale? A ajunge să fii perfect, să fii matur, să crești în credință. Și cum ajungi să faci lucrul acesta? Toată Scriptura te aduce pe linia doctrinei, mustrării, corectării, instrucțiunii în tot ce este drept, și tot aici avem o altă clauză de scop, hina, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit”. Astfel încât procesul de maturizare este procesul în care Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în inima ta și nu funcționează niciodată la fel de bine în viața ta ca atunci când îi înveți pe alții, îl predici cuiva, îl împărtășești cu altcineva. Asta îl face să prindă cu adevărat rădăcini în inima ta.

Și bineînțeles, un alt text, 2 Timotei 2:15, avem acel cuvânt deosebit care spune: „caută” sau „fii sârguincios” „pentru a te înfățișa înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului”. Această expresie înseamnă literalmente „taie drept”. Meseria lui Pavel era fabricarea corturilor și făcea corturi prin tăierea bucăților de piele după un anumit model. A făcut corturi din piele de capră și nu se găseau capre atât de mari a căror piele să fie suficientă pentru un cort. Nu a existat o super capră, doar dintr-o capră să faci cort. Erau animale mici și pentru a-l face trebuiau cusute bucățile. Și dacă bucățile individuale nu erau tăiate împreună cum trebuie, modelul nu se potrivea. Ceea ce spune apostolul folosind această analogie este că dacă nu ești atent cu părțile individuale ale Scripturii, la final întregul nu se mai potrivește.

De aceea trebuie să studiem Cuvântul, să ne umplem inimile și viețile cu acest adevăr extraordinar. Și, pe măsură ce îl proclamăm, 2 Tesaloniceni 3:1 ne spune: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea și era proslăvit”. Cum Îl putem slăvi pe Dumnezeu? Prin proclamarea Cuvântului Său: credincioșilor, necredincioșilor, celor care vor să îl audă și celor care nu vor.

Îmi amintesc ,de perioada din tinerețe în care am început facultatea și am decis că vreau să fiu predicator, așa că s-au găsit câțiva oameni care au vrut să mă ajute să fiu predicator. Așa că mă duceau la autogară și mă lăsau acolo la 7:00 seara și mă luau la 9:00, și îmi spuneau să predic acolo până se întorc. Am început să predic la depoul/autogara Greyhound. Am mers acolo doar cu Biblia sub braț, nu aveam muzică, nu aveam pe nimeni cu mine, ci doar stăteam în picioare și începeam să predic. Acum, oameni buni, a fost foarte greu. Nu este doar ceva foarte greu, ci e chiar o nebunie. Oamenii treceau pe lângă mine și parcă știam ce gândeau. E așa de tânăr și lipsit de judecată. Ce să-i faci, un maniac la 18 ani.”

Dar am stat acolo și am predicat, am predicat. Apoi, mergeam pe stradă și vorbeam cu oamenii despre Cristos. În ciuda prostiei, în ciuda manierei insuficiente de prezentare a mesajului, Dumnezeu a fost glorificat pentru că era Cuvântul Său, vedeți?

Vestirea Cuvântul Său Îi aduce slavă. De aceea nu mă interesează să vă spun părerea mea. Nu sunt interesat să prezint recenzii la cărți. Dumnezeu nu primește gloria din asta. Dar proclamarea Cuvântului Său Îi dă slavă. Cea mai înaltă chemare pe care o poate avea o persoană în întregul univers este doar de a da oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu.

De fapt, nici nu vreau să glumesc cu așa ceva. Îmi place să iau Cuvântul așa cum este și să-l transmit mai departe. Eu nu sunt decât un chelner, corect? Sunt doar chelner. Nu sunt decât o slugă, căreia i s-a dat o mare cinste. Acesta este și termenul folosit în Scriptură. Asta înseamnă „diacon”, un slujitor. Sunt doar un ajutor căruia i s-a dat mare cinste. Domnul este bucătarul care pregătește mâncarea. Apoi spune: „MacArthur, du-o la masă și ai grijă să nu cumva să încurci lucrurile”. Asta e tot. Dumnezeu nu vrea creativitate. Vrea doar să livrez ce a pregătit El. El nu vrea niciun fel de inovație. El spune: „Duceți-l acolo așa cum l-am intenționat Eu să fie”.

Aceasta este cea mai mare satisfacție pe care o dă slujirea. Îl slăvim pe Dumnezeu, atunci când proclamăm Cuvântul Său. Și pe măsură ce proclamăm Cuvântul Său și ne rugăm, și Îl lăudăm, și ne îndreptăm viața către scopurile și voința Lui, și pe măsură ce Îl iubim suficient pentru a-L asculta, indiferent cât ne costă, în măsura în care suntem gata să facem toate aceste lucruri care-I aduc slavă, progresăm spre asemănarea cu Cristos.

Nu există o altă modalitate de a defini viața creștină decât ca un progres – notați asta - un progres înspre glorificarea lui Dumnezeu. Și știți ceva? Toată această luptă nu este deloc ușoară. Cu cât trăiesc mai mult văd parcă mai multe eșecuri în viața mea. Oamenii spun: „ei bine, știi, pe măsură ce vei merge mai departe, va deveni tot mai ușor”. Nu, nu devine mai ușor, deoarece cu cât știi mai mult și cu cât înțelegi mai mult, cu atât îți vezi și limitele. Și astfel ești mereu presat să mergi înainte fără să ai sentimentul că ai atins obiectivul, dar în inima ta tânjești după ziua când vei fi ca El, pentru că Îl vei vedea așa cum este El.

Permiteți-mi să vă mai las un gând în acest studiu, un al zecelea mod prin care Îi aducem slavă lui Dumnezeu. Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când Îi aducem pe alții la El. Acesta este rezultatul natural și direct al proclamării Cuvântului. Vom petrece un moment asupra lui. În 2 Corinteni 4:15, 2 Corinteni 4:15 spune - Pavel scrie, desigur, Corintenilor și îi are în inima sa, era profund îngrijorat pentru starea lor. În 1 Corinteni le spusese niște lucruri destul de dure. I-a pus la punct destul de bine cu tot ce a putut, a folosit mustrarea, ironia și cam tot ce s-a putut, le spusese că va veni la ei chiar și cu nuiaua și îi va certa, și toate aceste lucruri.

Așa că le spune în 2 Corinteni de ce a făcut asta și de ce a vorbit în felul acesta cu ei. Iată ce spune el în 4:15: „Căci toate aceste lucruri”, - toate lucrurile pe care le-am făcut în slujire vreodată pentru voi, de fapt tot ce mi s-a întâmplat, „fiind încolțit din toate părțile”, versetul 8, fiind „prigonit”, versetul 9, „întotdeauna purtând în trup moartea Domnului Isus”, versetul 10, fiind mereu nevoit să înfrunt moartea pentru slujire; toate aceste lucruri grele pe care le-am trăit, - „se petrec în folosul vostru”.

Iată un om dedicat total nevoilor altora. Tot ce a făcut a fost pentru voi. Care este scopul, Pavele? „Pentru ca harul mare,” - și acesta este harul mântuitor, harul răscumpărător – „căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.” Pavele, de ce faci lucrarea? De ce te duci în oraș când știi că vei întâmpina ostilitate? De ce te duci acolo unde știi că vei fi persecutat? De ce iei în piept toate aceste critici și mergi înainte? De ce nu te strecori pe străzile lăturalnice și să împarți broșuri și să ieșiți repede din oraș, ca mai apoi să te folosești de promisiunea: „Cuvântul semănat nu se va întoarce niciodată fără rod”? De ce vorbești direct cu toată lumea? De ce faci asta chiar dacă trebuie să ajungi la închisoare? „Toate aceste lucruri sunt pentru ca să cunoașteți măreția harului mântuitor”. De ce? Ca să-I puteți mulțumi lui Dumnezeu. Observați? Pavel vorbește despre „mulțumirea multora”. Cu alte cuvinte, el vrea să adauge altă și altă voce corului care își înalță glasul plin de mulțumirea către Dumnezeu. El vrea să mai adauge pe cineva care să-L poată slăvi pe Dumnezeu.

Și cred că, dacă mă gândesc bine, acesta este probabil cel mai important element al glorificării lui Dumnezeu. Când câștigi pe altcineva pentru Cristos, dublezi potențialul, nu-i așa? Dacă pot să-L slăvesc pe Dumnezeu cu viața mea și să câștig pe altcineva pentru Cristos, atunci asta îl face și pe acela în care este același potențial să facă la fel. Dumnezeu este proslăvit atunci când Îi aducem pe alții la El. Și, sincer, cred că și asta face parte din creșterea spirituală. Una dintre cheile importante ale creșterii spirituale este câștigarea oamenilor pentru Cristos, fiindcă aceasta adaugă o altă voce celor care Îl laudă și Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Este important să vedem că toate acestea sunt lucruri simple pe care deja le știm.

Oamenii obișnuiesc să spună: „Oh, creșterea spirituală, știi, aparține celor care sunt cu mult deasupra mea”. Obișnuiam să citesc Imitatio Christi a lui Thomas a Kempis, și citeam despre mistici, care puteau îngenunchea și se puteau ruga timp de opt până la zece ore, până se făceau mici găuri în podelele de lemn. Citeam despre Robert Murray McCheyne, care stătea la amvon, cu capul plecat în Biblie și i se scurgeau șiroaie de lacrimi pe față și îi udau paginile Bibliei, iar amvonul era udat de lacrimi.

Și citesc despre acești oameni care păreau să umble cu Dumnezeu la un nivel parcă de neatins. Citiți cartea lui E.M. Bounds numită „Putere prin rugăciune”. Acest om s-a consumat oră după oră după oră în rugăciune. Privind la toți aceștia aș putea ajunge să spun în sinea mea, „Oh, știi, nu are rost”. Nu-i așa? Adică, nu voi ajunge niciodată la acest nivel. Asta e pentru că Dumnezeu îl folosește pe fiecare într-un mod diferit.

Creșterea spirituală nu este un lucru mistic pentru cineva pierdut într-o transă spirituală . Creșterea spirituală este foarte simplă. Este o chestiune de ascultare, o chestiune care presupune a-L iubi pe Dumnezeu. Este ceva ce presupune rugăciune, laudă, încredere, mărturisirea păcatului, proclamarea Cuvântului, rodire, toate aceste lucruri, și câștigarea oamenilor pentru Cristos. Este atât de simplu. Acestea sunt elementele din viața voastră care vor duce la maturitate. Și cu cât ne concentrăm mai repede asupra acestor elemente simple dar de bază, cu atât Îl vom vedea mai devreme pe Duhul lui Dumnezeu schimbându-ne după chipul lui Cristos din slavă în slavă. Veniți să ne închinăm împreună în rugăciune.

Tată, îți mulțumim pentru studiul nostru. Îți mulțumim că ne-ai dat aceste câteva principii foarte simple și de bază pe care le putem aplica în viețile noastre pentru a crește spiritual. Doamne ajută-ne să fim nemulțumiți de starea în care ne aflăm, și la fel ca apostolul Pavel, să avem întotdeauna în inimile noastre o foame de a-l cunoaște mai mult, să fim tot mai asemănători cu Cristos, ca să putem manifesta plinătatea Ta în această lume, pentru gloria Ta, în numele lui Cristos. Amin.