Să ne uităm din nou la Efeseni capitolul 5 versetele de la 18 la 21. Aceasta este a șaptea lecție a noastră din acest text extraordinar pe măsură ce înaintăm încet prin cartea Efeseni. Efeseni capitolul 5 versetele de la 18 la 21. În această dimineață, avem mai puțin timp așa că vrem să trecem direct la subiect pentru a vedea ce are Domnul pentru noi. Dați-mi voie să citesc din nou acest text. Începând cu versetul 18 din Efeseni 5: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare, dimpotrivă fiți plini de Duh. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru Isus Cristos. Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos”.

Acum, așa cum am spus, am parcurs șapte lecții, sau aceasta este cea de-a șaptea lecție a noastră, din acest text extraordinar. Ați putea crede că un astfel de text scurt ar putea fi acoperit în mai puțin de, să zicem, cinci sau șase ore sau oricare ar fi timpul total. Dar adevărul este că nici măcar nu ne-am apropiat de epuizarea conținutului extrem de bogat care este aici. Constat – și sunt convins că și voi – cum Cuvântul lui Dumnezeu este ca o fântână nelimitată, cu cât pompezi mai tare, cu atât debitul devine mai bogat, mai limpede și mai abundent. Cu cât studiez mai mult Biblia, cu atât ea devine inepuizabilă. Cu cât sap mai adânc, cu atât mărimea comorii care apare în fața ochilor mei este mai mare. Este inepuizabilă. Este una dintre experiențele extraordinare ale slujirii și anume să sapi din ce în ce mai adânc și să descoperi că cu cât aprofundezi, cu atât subiectul devine mai mare.

Știți, ignoranța înseamnă fericire într-un anumit sens. Crezi că ai înțeles încă de la început și apoi, cu cât studiezi mai mult, cu atât devine mai complex, așa că nici nu am început să epuizăm profunzimea imensă a sensului pe care-l avem aici, deși am petrecut șase iar acum o a șaptea lecție uitându-ne la el. Dar adevărul major al pasajului este ușor de identificat. Adevărul major al acestui scurt pasaj este că toată viața noastră creștină, toată această chestiune a trăirii vieții de credință, a umblării vrednice, întreaga idee a experienței pe care credinciosul o are, se bazează pe conceptul de a fi umpluți cu Duhul.

La sfârșitul versetului 18, avem afirmația „dimpotrivă, fiți plini Duh” sau „păstrați-vă continuu umpluți de Duhul”, iar aceasta devine miezul problemei în viața creștină. Doar când suntem umpluți cu Duhul lui Dumnezeu – adică pe măsură ce suntem stăpâniți de Duhul, conduși de Duhul, supuși Duhului, călăuziți de Duhul Sfânt, numai atunci când viețile noastre se raportează într-un mod corect Duhului lui Dumnezeu, putem cunoaște cu adevărat puterea lui Dumnezeu în viețile noastre. Nu poți să experimentezi puterea lui Dumnezeu sau să umbli în voia lui Dumnezeu sau să cunoști împlinirea și binecuvântarea lui Dumnezeu decât dacă ești umplut cu Duhul Său. În Galateni capitolul 3, apostolul Pavel le spune galatenilor în versetul 3: „Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” Cu alte cuvinte, știi că a avut loc în viața ta nașterea din nou din Duh, știi că ai fost mântuit prin Duhul, știi că ai intrat în trupul (lui Cristos) prin Duhul, crezi că, dacă ai început în Duhul, poți sfârși acum în firea pământească? Răspunsul, evident, este bineînțeles că nu. Am fost răscumpărați de Duhul lui Dumnezeu. Am fost născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Petru spune: „Ați fost născuți din nou dintr-o sămânță care nu poate putrezi”. Și după ce am început în Duhul, vom fi făcuți desăvârșiți doar prin Duhul.

Cu alte cuvinte, pe măsură ce urcăm pe scara maturității, creștem doar în măsura în care suntem umpluți cu Duhul. Când nu suntem umpluți sau stăpâniți de Duhul, ne plafonăm și nu există niciun progres. Vremurile de creștere ale vieții noastre sunt momentele în care suntem stăpâniți de Duhul Sfânt. Atunci și numai atunci belșugul puterii lui Dumnezeu funcționează în noi. Acum, fiecare credincios este locuit de Duhul și are nevoie în fiecare moment al vieții să se predea Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este cheia acestui pasaj și ne-am uitat la asta. Aș putea să extind puțin perspectiva despre acest subiect, subliniindu-vă următorul lucru, și anume că toți liderii cheie din Noul Testament au fost caracterizați în mod specific ca fiind oameni plini de Duhul.

De exemplu, despre Isus Cristos Însuși se spune în Luca capitolul 4 cu versetul 1: „Și Isus era plin de Duhul”. În Ioan 3:34 se spune că: „Dumnezeu nu i-a dat Duhul cu măsură”. Cu alte cuvinte, El nu a măsurat o doză de Duh, ci mai degrabă I-a dat plinătatea Duhului. Isus chiar a spus: „Lucrurile pe care le fac, le fac prin puterea Duhului lui Dumnezeu”. El era plin de Duhul Sfânt. Ioan Botezătorul, premergătorul Domnului nostru Isus Cristos, cel mai mare om care a trăit până atunci, despre el se spune în Luca 1: „Și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”. Iar mama sa, Elisabeta, și tatăl său, Zaharia, amândoi au fost de asemenea umpluți de Duhul Sfânt.

Pe măsură ce înaintezi tot mai mult în Noul Testament, descoperi, de exemplu, în cartea Faptele Apostolilor capitolul 4 că Petru, marele apostol, este plin de Duhul lui Dumnezeu. Știm că a fost umplut cu Duhul împreună cu toți ceilalți în Ziua Cincizecimii, dar în capitolul 4 cu versetul 8, se spune în mod specific: „Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis”. Petru, este plin de Duhul. Mai mult, dacă ne uităm în capitolul 6 al cărții Faptele Apostolilor ni se prezintă primii diaconi aleși în biserica primară, iar despre ei se spune că ar trebui să fie oameni plini de Duhul Sfânt. În versetul 5 citim: „Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia”. Cu alte cuvinte, cei care au fost aleși la conducerea bisericii primare în afară de apostoli, cei care urmau să slujească poporul erau oameni plini de Duhul. Ştefan, bineînțeles, este unul dintre cei plini de Duhul. Mai târziu, în capitolul 7 versetul 55, când Ștefan era ucis cu pietre citim: „Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a pironit ochii spre cer”.

Mai târziu întâlnim un alt om extraordinar care preia practic prim planul Noului Testament, un om cu numele Saul care devine Pavel, iar Anania îi spune că-și va căpăta vederea conform cu Fapte 9:17 și că „se va umple de Duhul Sfânt”. Așadar apostolul Pavel știa ce înseamnă să fii umplut cu Duhul. În Faptele Apostolilor 13:9, citim: „Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el și a zis...”. Era un om extraordinar care se afla în compania apostolului Pavel, un om pe care îl cunoaștem ca fiind un mângâietor. Numele lui este Barnaba și despre Barnaba se spune în versetul 24 din Faptele Apostolilor 11: „Era un om de bine și plin de Duhul Sfânt”.

Vedeți, începând de la Evanghelii cu Ioan Botezătorul, cu Isus până la oamenii cheie din cartea Faptele Apostolilor și până la cei care devin, în mare parte, scriitori ai Noului Testament, conceptul de umplere cu Duhul lui Dumnezeu este central. Nu există nicio modalitate ca un credincios să poată funcționa în puterea lui Dumnezeu fără a fi stăpânit de Duhul lui Dumnezeu. Și acesta este subiectul de bază, oameni buni. Acesta devine standardul numărul unu. Ne întoarcem la locul în care încredințăm stăpânirea vieților noastre Duhului lui Dumnezeu. Și, bineînțeles, ceea ce s-a întâmplat a fost că oamenii care au fost umpluți cu Duhul lui Dumnezeu au putut funcționa cu atâta putere încât se spune despre ei că: „Au răscolit lumea”. Realitatea de a ne încredința Duhului Sfânt eliberează puterea divină pentru a ne permite să facem lucrurile pe care numai Dumnezeu le poate face. Dacă veți face vreodată lucruri mai mari decât acestea, așa cum a spus Isus, dacă veți ști vreodată ce înseamnă, „a face nespus mai mult decât puteți cere sau gândi, după puterea care lucrează în voi”, veți înțelege asta doar pe măsură ce sunteți umpluți de Duhul. Și am văzut că asta înseamnă să fii stăpânit de Duhul sau să fii supus autorității Sale. Asta se întâmplă atunci când sinele moare, atunci când voința proprie moare, când păcatul este mărturisit și îndepărtat din viața ta și ești ascultător de Duhul lui Dumnezeu.

Știți, întotdeauna mă uimește faptul că oamenii sunt într-un fel de căutare pentru a încerca să reproducă astăzi biserica primară. Cred că asta face parte din ceea ce se întâmplă și în viața mea. Nu pot vorbi în dreptul generațiilor de dinainte, însă în generația anterioară nu sunt sigur că a fost o căutare atât de intensă cum este astăzi. Însă a existat, de când eram student la seminar cu ani în urmă, un efort extraordinar de a redobândi semnificația bisericii primare, și cred că eu însumi am contribuit la efortul de a redefini totul așa cum era în biserica primară. Cum au procedat în cartea Faptele Apostolilor? Cum s-au organizat? Care a fost obiectivul lor suprem, modus operandi? Care au fost metodele lor? Cum au funcționat? Cum a fost structurat totul din punct de vedere al conducerii? Cum au răspuns laicii? Cum au lucrat cu oamenii pe care i-au trimis pe câmpul de misiune? Cum au numit și au așezat slujitori, cum au practicat disciplina în biserică, cum au ajuns la cei din lume, cum au făcut evanghelizare și cum au realizat lucrarea de edificare?

Suntem preocupați întotdeauna de a regăsi o imagine a bisericii primare. Auzim multe despre reînnoirea bisericii și regenerarea bisericii din secolul I. Ștți ceva, cred că în multe situații am făcut-o mult mai complicată decât este. Vedeți, cheia pentru a reproduce puterea bisericii primare nu este un modus operandi al bisericii primare, este același Duh Sfânt care a fost în biserica primară, atâta tot. Și când biserica din secolul nostru va fi locuită de Duhul lui Dumnezeu, așa cum trebuie, și când va deveni plină de Duhul lui Dumnezeu, așa cum dorește Dumnezeu, atunci biserica din secolul nostru va putea fi identificată așa cum Dumnezeu a intenționat. Nu este o chestiune ce ține de o recucerire a metodologiei, ci este o chestiune care are în vedere umplerea cu Duhul lui Dumnezeu, pentru că doar în felul acesta vom putea răscoli lumea secolului nostru. Poate că ar trebui să fim mai puțin preocupați de aspectul academic al unei biserici restructurate și mai preocupați de inspirația unei vieți umplute de Duhul, deoarece aceasta este concluzia.

Așa că Pavel spune aici în Efeseni capitolul 5 cu versetul 18: „Fiți plini de Duh”. Cu alte cuvinte, tot ce am spus în epistola către Efeseni, toată poziția voastră în Cristos prezentată în capitolele de la 1 la 3, toată purtarea voastră prezentată în capitolele de la 4 la 6, toate implică umplerea cu Duhul lui Dumnezeu altfel nu se poate, altfel nu prea poate funcționa. Acum, dacă vă amintiți, am vorbit despre trei puncte în acest text: contrastul, porunca și consecințele. Contrastul, din versetul 18, nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare, sau asōtia, disipare, o boală care duce la moarte, dimpotrivă fiți plini de Duh. Cu alte cuvinte, nu faceți așa cum fac păgânii, nu încercați să induceți un fel de comuniune cu zeii păgâni prin beție. Noi comunicăm cu Dumnezeul nostru; experimentăm puterea Lui prin umplerea cu Duhul, acesta este contrastul.

Porunca este să vă păstrați continuu umpluți cu Duhul, este un lucru continuu, oameni buni. Știi, asta s-ar putea să te șocheze puțin, dar Dumnezeu nu este interesat de viitorul tău. Știai asta? Într-un anumit sens. Acuma vei zice: „Stai puțin, cred că sunt importante viitorul, profețiile și toate astea.” Ei bine, este în regulă, dar Dumnezeu nu este preocupat în mod special de viitorul tău din acest motiv: nu vei trăi niciodată în el. Ai observat asta? Ai observat că nu ai ajuns niciodată în viitor? De fiecare dată când vorbești, ești prin preajmă pentru a te auzi. E adevărat. Ne place să ne gândim la trecut, e nostalgia, mobilierul vechi și tot felul de lucruri, ne place să ne întoarcem înapoi și să ne îmbrăcăm ca în anii douăzeci și aşa mai departe. Iubim trecutul și pe de altă parte, iubim viitorul, știți, navele spațiale și „Războiul Stelelor” și tot felul de lucruri și creaturi ciudate, ca Ray Bradbury și Science Fiction. Iubim viitorul pentru că nu l-am irosit încă.

Și iubim trecutul pentru că ne putem aminti doar aspectele pozitive. Prezentul este cel din care încercăm să ieșim, însă nu reușim niciodată. Trebuie să trăiești acum. Și cred că așa stau lucrurile în viață, dacă vei fi umplut cu Duhul, nu este ceva ce îi promiți lui Dumnezeu că vei face, este ceva ce ești sau nu ești.

Întotdeauna leg asta cu căsnicia mea. Când Patricia a decis să-mi spună da, după ce m-am ținut de ea și am cam forțat lucrurile, a zis: „Bine, nu am o altă opțiune, așa că mă voi căsători cu tine”, și am decis să ne căsătorim. Știam ce mi-ar zice tata, el mi-ar zice: „Făgăduiești să iubești această femeie până când moartea vă va despărți?” pentru că mereu spunea asta. Promiți că o vei iubi pe această femeie până când moartea vă va despărți? Ei bine, vreau să spun că este o întrebare la care este greu de răspuns, nu? Adică o iubesc cu adevărat acum, dar nu sunt sigur ce ne va rezerva viitorul. Depinde de felul în care va gestiona lucrurile. Adică în tinerețe nu știu la ce să mă aștept, însă acum o iubesc.

Așa că îmi aduc aminte că tocmai anticipam acest lucru și la nuntă vreau să fiu sincer în ce privește aspectul acesta, făgăduiesc să te iubesc până când moartea ne va despărți, știți, e greu de spus pentru că nu știi ce poate aduce viitorul, așa că am făcut legământ în inima mea că o iubesc acum și că nu-mi voi mai face griji pentru viitor. Și știi ceva? Sunt tot la același „acum” și încă o iubesc. Și știți, ei nu-i pasă deloc de viitor. Adică dacă vine la mine și îmi spune: „Dragule, mă iubești?” ea nu vrea să audă: „Întoarce-te peste câteva luni și te voi anunța cum mă simt”. Și nici nu vrea să audă: „Știi plănuiesc asta, în mod sigur o să am în vedere asta, o să te iubesc, este pe listă, și urmează imediat”. Și nici Dumnezeu nu vrea să fie tratat în felul acesta.

Dumnezeu nu este interesat de promisiunile tale viitoare și nu este interesat nici de iubirea pe care tu o făgăduiești pentru viitor; Dumnezeu este interesat doar de supunerea ta față de Duhul lui Dumnezeu acum, deoarece acesta este singurul moment în care vei trăi vreodată. „Fii în mod continuu plin”, aceasta este porunca. Apoi, al treilea aspect pe care l-am urmărit au fost consecințele, vă aduceți aminte? Am văzut că sunt trei categorii de consecințe: prima se referă la noi înșine, a doua îl privește pe Dumnezeu și a treia pe ceilalți. În ce privește relația cu noi înșine, este cântarea; în ce privește relația cu Dumnezeu, este mulțumirea; iar în ce privește relația cu cei din jur – este ce? Supunerea. Și a existat chiar și o a patra: slujirea. O să vorbim despre asta dacă avem timp în această dimineață. Dar ideea este următoarea: când trăiești o viață plină de Duhul Sfânt, consecința generală este binecuvântarea. Și dacă o luăm pe compartimente, mai întâi există o consecință personală: cântarea. Și ce spune asta? O persoană plină de Duhul are o inimă plină de bucurie, nu? Am vorbit despre asta acum câteva săptămâni. Inima unei persoane pline de Duhul abundă literalmente în cântare. Asta se întâmplă în interiorul nostru și cuprinde toate detaliile acelei realități extraordinare.

Dar să trecem la a doua categorie de consecințe, care se referă la relația noastră cu Dumnezeu. Un om plin de Duhul Sfânt care are o relație corectă cu sine însuși, este un om întreg, sănătos, integru. Adică el poate să cânte, să se bucure și inima lui să fie plină de cântare care izbucnește din el. De ce? Pentru că el este stăpânit de Duhul lui Dumnezeu și pierde toate acele lucruri care distrug personalitatea umană. El este bine, este integru, are problemele rezolvate, este într-o relație corectă cu Dumnezeu și asta înseamnă că este curat înăuntru. Dar există un al doilea element și acesta are de-a face cu Dumnezeu. Nu există doar acest sentiment extraordinar de bucurie și relație corectă cu sinele, ci un om plin de Duhul se întoarce către Dumnezeu și, ceea ce se întâmplă în mod inevitabil este că aduce mulțumiri – versetul 20. Aceasta este a doua consecință: „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos”.

Preaiubiților, ascultați-mă, un creștin plin de Duh, care e plin de cunoștința lui Cristos, plin de Cuvânt, ascultător și credincios Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toate. Când am început serviciul din această dimineață, am citit (pentru voi) Psalmul 100, „Intrați pe porțile lui cu” – ce? – „cu mulțumiri”. De ce? Pentru că așa intri mereu în prezența lui Dumnezeu. Așa intri mereu în prezența lui Dumnezeu, cu mulțumire. William Hendriksen spune: „Când un om se roagă fără a mulțumi, a tăiat aripile rugăciunii, astfel încât aceasta să nu se poată ridica. Intrăm pe porțile Lui cu mulțumire, intrăm în curțile Lui cu laude. O, fii mulțumitor Lui și binecuvântează-I numele”. Ascultați-mă, cred că un om plin de Duhul Sfânt va fi unul care-I va mulțumi lui Dumnezeu.

Acum, dați-mi voie să spun ceva la care probabil nu v-ați gândit niciodată în felul acesta: sunt convins că cel mai mare act de închinare personală pe care I-l poți aduce lui Dumnezeu este acela de a fi recunoscător. Pentru mine, acesta este simbolul închinării, nu vitraliile și muzica de orgă, oricât de frumoase ar fi. Nu a sta în biserică și a cânta imnuri frumoase. Cel mai grandios, cel mai înalt, cel mai bun și suprem aspect pe care trebuie să-l avem în vedere în închinare este acela de a avea o inimă recunoscătoare. Asta e cheia. Pentru că în cel din urmă, mulțumirea se răstignește pe sine. Mulțumirea Îl recunoaște pe Dumnezeu ca sursă a tuturor lucrurilor. Mulțumirea este întotdeauna capabilă să spună în mijlocul oricărei împrejurări, bune sau grele: „Lăudat fie Dumnezeu, lăudat fie Dumnezeu”. Mulțumirea privește dincolo de circumstanțe la planul lui Dumnezeu. Privește dincolo de durere la suveranitatea lui Dumnezeu. Privește Romani 8:28 și vede că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Vede mâna lui Dumnezeu în toate, și în bune și în rele.

Mulțumirea este actul suprem de închinare pentru că spune: „Doamne, îți mulțumesc chiar și pentru vremurile grele. Îți mulțumesc chiar și pentru cei ce mor, Îți mulțumesc chiar și pentru o căsnicie grea, Îți mulțumesc chiar și pentru o slujbă neîmplinită, Îți mulțumesc pentru toate pentru că știu că toate pot fi folosite pentru binele meu iar scopul lor este acela de a mă face asemenea lui Isus Cristos”. Iov a spus: „Gol am venit în lume, și gol voi pleca din ea”. Ăsta este adevărul, pentru că „Domnul a dat și Domnul a luat”. Și ce a zis Iov? „Binecuvântat să fie numele Domnului” „Doamne îți mulțumesc și-atunci când dai și-ți mulțumesc și atunci când iei”, vedeți?

Acum, asta înseamnă maturitate, așa reacționează un om plin de Duhul. În 2 Corinteni capitolul 4 cu versetul 15, Pavel spune aceasta: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru”. Cu alte cuvinte, tot ceea ce face Dumnezeu este spre binele vostru. Uneori este o binecuvântare iar alteori este o încercare binecuvântată. Dar totul este spre binele vostru. De ce? „Pentru ca harul mare căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu”. În altă ordine de idei – observați, vă rog, următorul lucru – scopul final este slava lui Dumnezeu, iar modalitatea prin care Dumnezeu Își primește slava, este mulțumirea și mijloacele mulțumirii sunt toate lucrurile pe care le face Dumnezeu în viața voastră. Pentru că toate lucrurile sunt de dragul vostru, pentru ca voi să-i fiți recunoscători lui Dumnezeu, și pentru ca El să fie proslăvit. Dumnezeu este glorificat prin voi atunci când Îi sunteți recunoscători. Atunci când ziceți: „Doamne, asta este spre slava Ta, indiferent cât de mult doare, indiferent cât de mare-i suferința sau problema”. După care, în 2 Corinteni capitolul 9 cu versetul 11 citim, „În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie”, de ce? De ce ne îmbogățește Dumnezeu? De ce este Dumnezeu bun cu noi, de ce? „Pentru că prin noi va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu”. De aceea.

Vedeți, expresia supremă prin care răspundem la ceea ce a făcut Dumnezeu este mulțumirea. Dacă ești un om nemulțumit, ai ratat ideea. Întreaga noastră viață creștină trebuie să ajungă în cele din urmă la locul mulțumirii. În versetul 12, el subliniază că „este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu”. Și apoi încheie capitolul spunând: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare”. Luați seama, Dumnezeu a făcut tot ce a făcut pentru ca noi să-I fim recunoscători pentru că atunci când Îi mulțumim lui Dumnezeu, asta Îi aduce slavă deoarece prin aceasta El este recunoscut ca sursa și Suveranul tuturor lucrurilor. Și când faci asta, Îi aduci cu adevărat slavă, pentru ceea ce este El.

Acum, haideți să ne uităm la text și să urmărim câteva întrebări la care putem răspunde din acest verset. La ce fel de mulțumire se referă Pavel? În primul rând, când trebuie să fim mulțumitori? Versetul 20, „Mulțumiți” – care este următorul cuvânt? – “totdeauna”. Așadar când trebuie să fim recunoscători? Totdeauna. Dar vei zice: „Tu nu-mi cunoști problema mea”. Rămâne aceeași expresie „totdeauna”. „Nu o cunoști pe soția mea”, rămâne același cuvânt „totdeauna”. „Nu-mi cunoști adolescenții”. Răspunsul e același „totdeauna”. „N-ai idee ce slujbă groaznică am”, „Nu știi ce afaceri murdare sunt nevoit să fac”, „Nu știi cât rău mi-au făcut acolo”, „totdeauna”, „totdeauna”, „totdeauna”, „totdeauna”. De ce? Pentru că asta mărturisește că Dumnezeu deține controlul asupra vieții tale și că Dumnezeu încearcă să te facă asemenea chipului lui Cristos prin toate evenimentele care se derulează și, în toate aceste lucruri, tu contribui la slava lui Dumnezeu prin mulțumire. Iată ce citim – ascultați. În 1 Tesaloniceni 5:18 – o declarație extraordinară. „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi”. Dacă nu știi care este voia lui Dumnezeu, încearcă pentru început asta. Mulțumește, mulțumește, mulțumește. Aceasta este voia lui Dumnezeu.

Acum întoarceți-vă la Efeseni 5:17. „De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia lui Dumnezeu”. Versetul 20, „Mulțumiți totdeauna”. Este aceeași idee. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim mulțumitori. Shakespeare spunea: „Să ai un copil nemulțumit este mai dureros decât o mușcătură de șarpe”. „Nemulțumirea este ca ​​inima de marmură”. Chiar și Shakespeare a recunoscut ce înseamnă să fii nemulțumitor. Gândiți-vă cum ar trebui să se simtă Dumnezeu. Când Dumnezeu aduce probleme în viețile noastre, când Dumnezeu aduce încercări în viețile noastre și ne plângem și ne plângem și nu înțelegem sensul lui Iacov 1, care spune: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, deoarece prin asta Dumnezeu aduce desăvârșire și maturizare în viețile voastre”, vedeți? Vedeți, vrem să ne dăm cu părerea despre Dumnezeu, vrem să ne plângem, și să cârtim însă tot ce ne cere Biblia este să fim mulțumitori pentru ca Dumnezeu să-și poată face desăvârșit lucrarea. Aceasta este voia lui Dumnezeu.

Acum, există trei categorii de oameni mulțumitori și vom vedea în care dintre ele vă încadrați, bine? O să dați acest test. Mai întâi – asta-i partea ușoară: sunt cei care sunt mulțumitori în urma binecuvântărilor, nu? Veți zice: „Sunt unul dintre aceștia”. Asta e partea ușoară, nu? Bineînțeles. După ce Dumnezeu tocmai te-a binecuvântat, ești mulțumitor. „O, știi, am fost bolnav și Domnul mi-a atins trupul, acum sunt bine, sunt atât de recunoscător” sau „Știi, nu știam încotro să o apucăm și atunci Domnul ne-a dat o casă nouă” sau „Ne-am pierdut un loc de muncă și Domnul ne-a dat” – Întotdeauna există oamenii recunoscători după binecuvântare, asta este partea ușoară, nu? Dumnezeu tocmai ce a revărsat binecuvântări asupra ta iar tu zici: „O, îți mulțumesc, Doamne”. E partea ușoară.

Totuși e un principiu biblic. Uitați-vă la Exodul capitolul 14. Nu este nici un fel de problemă, Dumnezeu se așteaptă să fii recunoscător după binecuvântare – să te îngrozești dacă nu ai fost. Vă amintiți că aici sunt copiii lui Israel care vin la Marea Roșie iar Moise își ridică toiagul și-l ridică peste Marea Roșie iar apele se despart și ei trec ca pe uscat. Faraon zice: „Bun, dacă ei pot face așa ceva, și noi putem face”. Numai că ei nu au putut să o facă. Faraon a dus toată armata egipteană în mare însă valurile s-au întors înapoi și i-au înecat pe toți. Versetul 28 din Exodul 14: „Apele s-au întors, și au acoperit carele, călăreții și toată oastea lui Faraon care intraseră în mare după copii lui Israel, nici unul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel a văzut pe Egipteni morți pe țărmul mării”. Toate trupurile au dispărut în mare. „Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor și poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în robul Său Moise”.

Și știți ce au făcut? În primul rând, au avut o bucurie veșnică extraordinară, așa citim în versetul 1 din capitolul 15: „Apoi au cântat”. Corect? Ei au cântat: „Moise împreună cu copiii lui Israel” – și iată ce au cântat – „Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava; a năpustit în mare pe cal și pe călăreț. Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat; El este Dumnezeul meu, pe El Îl voi lăuda, El este Dumnezeul tatălui meu, pe El îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz, numele Lui este Domnul. El a aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui”. Cântarea continuă și merge până la versetul 19. Aceasta este cântarea ca răspuns la binecuvântare: „O, Doamne, mulțumesc, mulțumesc pentru ceea ce ai făcut”. Versetul 11: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine, minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni?” Versetul 18, „Domnul va împărăți în veac și în veci de veci”.

Vedeți, aceasta este mulțumirea în urma binecuvântărilor. Poate fi identificată și în Apocalipsa capitolul 15, unde ni se prezintă o imagine extraordinară a felului în care va veni Domnul printr-o judecată puternică asupra pământului care va fi scăldat într-o baie de sânge cunoscută sub numele de necazul cel mare și cele șapte urgii vor fi vărsate pe pământ, iar în versetul 2 sunt prezentați câțiva oameni care sunt biruitori asupra fiarei. Vor fi unii oameni pe care antihrist nu-i va nimici: „Iar ei cântă cântarea lui Moise, și cântarea Mielului. Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor”. Vedeți? Ei cântă după ce biruința s-a încheiat, după ce lupta este câștigată, după ce cucerirea s-a încheiat.

Acum ascultați, oameni buni, aceasta este vremea pentru a aduce mulțumiri. Întotdeauna sunt câteva lupte câștigate. Întotdeauna există războaie prin care am trecut. Întotdeauna există câteva biruințe care deja au fost realizate. Întotdeauna există ceva ce Dumnezeu a făcut și pentru care ar trebui să-I mulțumim. Însă a fi mulțumitori după anumite binecuvântări, este ușor, nu-i așa?

Să trecem la pasul doi. Aici ne referim la puterea de a mulțumi înainte de a începe lupta, pentru biruința care știi că va veni, bine? Primul pas este mulțumirea în urma binecuvântării, al doilea pas, este mulțumirea în anticiparea binecuvântării. Acum, aici intervin oamenii credinței. Aceștia sunt oamenii care-L cred pe Dumnezeu înainte de a se întâmpla ceva. Aceștia sunt oamenii care sărbătoresc înainte de război. Aceștia sunt oamenii care spun: „Doamne, văd că vine o problemă, nu-i nimic. O să cred în biruința de care Tu-mi vei face parte, înainte de a ajunge acolo”. În felul acesta Îl vedem pe Isus. În Ioan capitolul 11, Îl vedem pe Isus stând lângă mormântul lui Lazăr. Toți cei din jurul Lui plâng, toți plâng. Iar El spune: „Dați piatra la o parte”, iar Marta este supărată din cauza asta. Versetul 41: „Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat”. Îți mulțumesc Doamne pentru ceea ce vei face. Acum, aici este vorba de credință, nu-i așa?

Apoi El a zis: „Lazăre, vino afară”. Și Lazăr a ieșit. Mulțumire anticipată. Acum, oameni buni, acesta este un alt nivel de maturitate spirituală. Aceasta este capacitatea de a spune mulțumiri înainte ca lucrurile să se realizeze cu adevărat. Ești unul dintre acei oameni care mulțumesc anticipat? Vezi că vine ceva și poți să crezi în biruința lui Dumnezeu înainte ca problema să sosească? Poți să fii mulțumitor așa cum a fost Isus în așteptarea morții? Poți spune: „Văd că în familia mea va lovi moartea, și anticipez moartea unei persoane pe care o iubesc. Mulțumesc, Doamne, mulțumesc că știu ce se va întâmpla, știu că va dobândi prin înviere, viața veșnică”. Poți fi recunoscător în fața morții? Vă mai dau încă un exemplu. Uitați-vă la asta, este absolut fabulos. Doi Cronici capitolul 20, aici este o porțiune a Vechiului Testament. Doi Cronici capitolul 20. Este de-a dreptul extraordinar. Poporul lui Dumnezeu, Iuda, este pe cale să poarte un război cu câțiva dușmani foarte puternici, Amon și Moab, Amoniții și Moabiții. Iar ei se pregătesc pentru un război de proporții aici, însă Iosafat este un om al rugăciunii, așa că se duce înaintea Domnului și Îi spune Domnului situația în care se află. El zice: „Doamne, încredințez războiul în mâna Ta, pentru că este peste puterile noastre, și singuri nu putem face nimic”. S-a închinat înaintea lui Dumnezeu, și-a vărsat inima înaintea Lui și a zis: „Doamne, vei avea de-a face cu acești oameni și va trebuie să intervii ca atunci când i-ai înecat pe egipteni. Va trebui să faci o minune extraordinară. Va trebui să rezolvi această problemă, Doamne. Eu nu pot face față acestei probleme, o văd venind, dar este peste puterile mele”.

Și-a încheiat rugăciunea sa și apoi a considerat că este timpul să-I mulțumească Domnului. Și poate că cineva ar fi putut spune: „Iosafat ești cam optimist, pentru că încă nu am avut bătălia. Vrei să-L lauzi pe Domnul înainte?” „Da, mai întâi Îl vom lăuda pe Domnul”. De fapt, primul lucru pe care îl vom face este în versetul 20: „S-au sculat dis-de-dimineață și au pornit spre pustia Tecoa. La plecarea lor Iosafat a venit și a zis: „Ascultați-mă, Iuda și voi, locuitorii Ierusalimului. Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru”. Bun, o să avem încredere în Dumnezeu de la bun început. „Așa veți fi întăriți; încredeți-vă în proorocii Lui, și veți izbuti”. Bine? Ne vom încrede în Dumnezeu pentru o victorie pe care nici măcar nu am văzut-o. Acum, observați vă rog primul lucru: „Apoi în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți, care îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac”.

Remarcați vă rog că în Israel nu oștirea era în frunte; ci cântăreții. Ei erau în față pentru că laudele au precedat armata, vedeți? „Doamne, cât de minunat ești, prin Tine vom fi biruitori”. Adică vă puteți imagina acei oameni care și-au petrecut toată viața învățând muzică și când se pregătește marele război, primul lucru pe care îl aud este „Să vină corul. Treceți în fruntea armatei!” Incredibil. Exact asta s-a întâmplat. Și au început să cânte, poate au șovăit puțin la început, dar au reușit. „Au început să cânte și să laude, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon, ai lui Amon și Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda; și au fost bătuți. Căci fiii lui Amon și ai lui Moab s-au aruncat împotriva locuitorilor din muntele Seir, ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Și după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alții să se nimicească”.

Vreți să știi ceva? Aici este Jonestown. Toți s-au omorât între ei. Uimitor. „Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustia” asta – se pare că era tabăra lor – „s-au uitat înspre mulțime și iată că erau niște trupuri moarte întinse pe pământ și nimeni nu scăpase”. Au dat peste o grămadă de cadavre. „Și când Iosafat și poporul său s-au dus să ia prăzile, au găsit printre trupuri multe bogății și lucruri scumpe și au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă”. Dumnezeu le făgăduise roada pământului, așa că era a lor de drept. Însă vedeți ce s-a întâmplat? Nici nu trebuiau să lupte în război. L-au crezut pe Dumnezeu, i-au mulțumit lui Dumnezeu și înainte ca lupta să înceapă, bătălia a fost câștigată, vedeți?

Acum, a-I mulțumi lui Dumnezeu înainte este mai greu decât după, însă asta dorește Dumnezeu. Dumnezeu dorește mulțumirea ta înainte de începerea bătăliei, iar acest lucru este greu – însă acesta este testul maturității tale spirituale. Când ești copleșit și te prăbușești în anticiparea problemei, atunci încă nu ai atins încă acest nivel. A fi mulțumitor Domnului după binecuvântare este ușor. Însă a fi mulțumitor Domnului înainte ca lupta să înceapă, asta e mai greu. Dar cel mai greu dintre toate - sunteți pregătiți pentru pasul al treilea? Cel mai greu dintre toate este să-i mulțumești lui Dumnezeu în mijlocul luptei, atunci când aparent totul e pierdut. Asta e greu. O poți face după ce totul a trecut și o poți face înainte, dar oare poți să o faci chiar în timp ce te afli acolo? Ei bine, oamenii au la dispoziție opțiunea lui Dumnezeu. Împăratul a dat un decret pe vremea lui Daniel, ca nimeni altcineva să nu se închine sau să se roage decât lui. Asta nu l-a deranjat pe Daniel. În Daniel capitolul 6 cu versetul 10 citim: „Daniel a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui cum făcea și mai înainte”. El știa că va avea de plătit un preț. Așa că l-au luat și l-au aruncat în groapa cu lei, dar asta nu era o problemă. El avea să-I mulțumească lui Dumnezeu în mijlocul necazului.

Știi, despre Iona se spune – ceva de-a dreptul extraordinar – îți poți imagina cum ar fi să fii în situația lui Iona? Adică o auzi ca pe o poveste biblică, dar încearcă să-ți imaginezi cum ar fi să fii înghițit de un pește uriaș, plutind în acidul stomacului său. Și mai rău decât atât, să fii în viață și treaz plutind acolo. Iar Iona – în capitolul 2 – trece la treabă și iată ce spune el – este absolut uimitor: „Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt”. Și care a fost rugăciunea ta, Iona? „Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire. Voi împlini juruințele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul”. Iată-l pe Iona în mijlocul stomacului plin de acid al unui monstru de mare uriaș, spunând: „Mulțumesc, Doamne”.

Veți zice asta – asta nu-i credință, ci prostie. Nu. Mulțumesc, Doamne, mulțumesc. Și știți ceva? Lui Dumnezeu i-a plăcut atât de mult acea rugăciune, încât a înțepat acel pește mare astfel încât l-a vărsat pe Iona, și nu l-a vărsat pur și simplu. L-a vărsat în locul unde trebuia să fie. Iată un om care a mulțumit lui Dumnezeu în pântecele unui mare monstru marin – este absolut incredibil! Dumnezeu a ascultat rugăciunea. Acum, cel mai probabil nu ați trecut niciodată prin așa ceva, nu-i așa? Citiți Evrei capitolul 11 care vorbește ​​despre toți acei oameni care I-au mulțumit lui Dumnezeu în mijlocul acelor încercări extrem de grele și apoi îl auzim pe scriitorul Epistolei către Evrei spunând: „Nu a fost chiar atât de rău, voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, nu-i așa?”

În Faptele Apostolilor capitolul 5, ni se prezintă faptul că biserica primară a fost persecutată foarte aspru și în Fapte 5:40 se spune: „I-au luat și i-au bătut, și după ce i-au bătut, le-au zis: „Nu mai predicați, iar ei au plecat de acolo și au mulțumit lui Dumnezeu că au fost socotiți vrednici să sufere pentru numele Lui”. Au fost recunoscători chiar în mijlocul bătăilor. Și apoi îi găsim pe Pavel și Sila în capitolul al 16-lea, din Faptele Apostolilor iar picioarele lor sunt întinse la maxim și blocate în butuci, iar mușchii lor încordați, aveau de îndurat o durere greu de suportat și ce fac ei? Cântă cântări de laudă lui Dumnezeu. Ajungem la Filipeni 1, unde oamenii îl prigonesc pe Pavel, iar el este închis, însă privește la momentul când va muri și inima lui este plină de mulțumire.

Ascultați-mă, felul în care mulțumești este un indicator al caracterului tău, pentru că în felul acesta Îl cinstești pe Dumnezeu din adâncul inimii tale. Și dacă singura dată când poți să te închini înaintea lui Dumnezeu și să-I mulțumești lui Dumnezeu este după ce ai experimentat binecuvântarea, atunci ești la primul nivel. Dacă, totuși, poți să faci un pas puțin mai sus și poți să-I mulțumești lui Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă chiar și în așteptarea biruinței pe care El o va da, e mai bine, dar dacă poți să-I mulțumești lui Dumnezeu în mijlocul durerii, în mijlocul încercărilor, atunci ai atins nivelul de maturitate pe care foarte puțini creștini îl cunosc cu adevărat.

Joni Eareckson, care a venit la biserica noastră în ultimele opt luni, a scris o carte extraordinară în care povestește despre viața și despre accidentul ei care i-a paralizat corpul, ea spune: „A mulțumi nu este o chestiune ce ține de faptul că te simți recunoscător; ci este o chestiune de ascultare”. Vezi? Nu trebuie să te simți întotdeauna recunoscător, dar este o chestiune ce ține de mulțumire. Este recunoașterea faptului că viața mea și circumstanțele și destinul meu sunt în mâna suverană a lui Dumnezeu, înțelegi? Și că tot ceea ce se întâmplă funcționează în scopul de a mă face asemenea lui Isus Cristos. Și va avea un efect profund asupra atitudinii tale. Vrei să știi ceva? Va avea un efect profund asupra atitudinii tale.

Așadar, când trebuie să mulțumim? Totdeauna. Pentru ce? Pentru ce, trebuie să aducem totdeauna mulțumire? Pentru toate lucrurile. Acum veți întreba: „Când spui că pentru toate lucrurile, te referi la toate? Chiar și la lucrurile care sunt supărătoare și dificile?” Sigur. Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări. De ce? Pentru că așa te desăvârșește Dumnezeu. Nu vă voi da o listă mare și lungă. Am una scrisă aici. Nu voi avea timp să o enumăr, însă am notat aproximativ 40 de lucruri pentru care Biblia spune în mod specific că trebuie să fii recunoscător. Și nu sunt doar lucruri individuale; sunt categorii în care ai putea fi recunoscător pentru o sută de lucruri diferite din acea categorie. Trebuie să fim recunoscători pentru tot, pentru tot, pentru tot. Nu există limită. Există doar plinătatea tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Toate atributele Sale sunt enumerate, toate lucrurile pe care El le-a făcut. Pentru toate acestea trebuie să fim recunoscători. Știți că Biblia ne spune să fim recunoscători pentru toți oamenii? Pentru toți oamenii. Ne spune să fim recunoscători pentru toate lucrurile, să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru Cristos, pentru mântuirea noastră, pentru Duhul Sfânt, pentru tot ce avem, să fim recunoscători în mijlocul greutăților, precum și în mijlocul binecuvântărilor. Să fim mulțumitori pentru toate lucrurile.

Acum, dați-mi voie să vă spun ceva: există o singură categorie de oameni care pot fi recunoscători pentru toate și anume oamenii smeriți. Ați auzit bine, doar cei smeriți. Acum, vei întreba: „Ce vrei să spui cu asta?” Doar atât, ascultă. Un om smerit știe că nu merită nimic, nu? Deci cel mai mic lucru pentru el este un motiv de mulțumire. Dacă ai o problemă în viața ta în a fi recunoscător, problema nu este lipsa de mulțumire, acesta este simptomul. Problema este mândria. Poate vei zice: „Doamne, pur și simplu nu pot fi recunoscător deoarece cred că nu primesc ceea ce merit”, vezi. Dar dacă știi că nu meriți nimic, dacă te vezi un păcătos pentru care totul este nemeritat, atunci pentru orice ți-ar da Dumnezeu, nu ai putea să faci altceva decât să aduci mulțumiri, vedeți voi. Este într-adevăr o problemă de mândrie. O persoană mulțumitoare are întotdeauna o inimă smerită.

Și apropo, oameni buni, observați vă rog că smerenia face parte din procesul umplerii cu Duhul, pentru că ajungi să fii umplut cu Duhul doar atunci când te lepezi de tine însuți, nu? Când mori față de tine însuți, când îți răstignești sinele, când te lași pus deoparte și ești supus Duhului, este un act de smerenie care te face să fii plin de Duhul; prin urmare, este un act de smerenie care provoacă mulțumirea care provine din acea umplere. Și iată că ajungem din nou la primul păcat al tuturor păcatelor care afectează întregul sistem și acesta este păcatul mândriei, nu? Cu asta a început Satan, nu-i așa? S-a uitat în jurul lui în cer și a zis: „Uh-huh, Dumnezeu nu ar trebui să aibă toate acestea, ar trebui să le am eu”, așa că a zis: „Iată ce voi face, mă voi înălța și voi face cutare lucru” – și așa mai departe. Așa că - totul este despre mine, eu, eu, eu”. Și Eva în grădină, a crezut că poate fi ca Dumnezeu, eu, eu, eu, despre asta este vorba întotdeauna. Mândria este cheia păcatului.

Așa că, dacă nu ești mulțumitor, nu trebuie să stârnești neapărat mulțumirea, ci trebuie să experimentezi smerenia, iar smerenia începe de la conceptul de a fi umplut cu Duhul, pentru că doar pe măsură ce răstignești sinele, te lepezi de tine însuți și te supui în totalitate Duhului, smerenia poate deveni realitate. Dacă ești un om smerit, atunci vei fi mulțumitor, recunoscător pentru toate. Pentru toate. Acum vei zice – păi, unii oameni spun: „Bun dar soțul meu nu-i perfect. Cum să rezolv problema cu el?” Iar soțul spune: „Soția mea – nu prea e ce trebuie – mă gândesc că trebuie să fie alte femei pe lume de care oamenii să fie cu adevărat mulțumiți. Cum de am ajuns în starea asta?” Oamenii spun: „Păi, meseria mea nu-i ceea ce ar trebui să fie, ei nu mă tratează așa cum ar trebui să mă trateze, familia mea nu se comportă așa cum ar trebuie să se comporte cu mine, oamenii nu mă înțeleg, sunt răutăcioși cu mine” și au o abordare a vieții amară, acră, și nepotrivită și știți de ce? Pentru că ei cred că merită lucruri mai bune, nu? „Ar trebui să am lângă mine o persoană perfectă”. „Ar trebui să am o slujbă perfectă”. „Ar trebui să-i pun pe toți să mă trateze așa cum ar trebui să fiu tratat”. Vedeți, totul este legat de mândrie, vedeți? Atâta timp cât suntem mândri, nu vom fi niciodată mulțumitori. Și când îți calci în picioare mândria și o consideri un gunoi, atunci poți experimenta ce înseamnă să fii mulțumitor pentru tot. Pentru tot.

Așadar când să fim mulțumitori? Totdeauna. Pentru ce să fim mulțumitori? Pentru toate lucrurile. Cum? Uitați-vă la asta – o declarație extraordinară! Cum să fim mulțumitori? Priviți vă rog din nou la versetul 20. Spune în felul următor: „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile” – și acum remarcați, vă rog – „în numele Domnului nostru Isus Cristos”. Este ceva extraordinar.

Ascultați-mă, semnificația expresiei – în numele Domnului Isus Cristos înseamnă în concordanță cu cine este El, în conformitate cu ceea ce a făcut El. Cu alte cuvinte, indiferent de ce mi se întâmplă, pot să mulțumesc pentru cine este Cristos și pentru ceea ce a făcut El. Indiferent ce se întâmplă în viața mea, se va întoarce spre binele meu și spre slava Lui, nu? Acesta este adevărul fabulos al acestor învățături. Vă aduceți aminte ce v-am spus mai înainte? Când cântăm, Cristos cântă prin noi, vă aduceți aminte asta? Și când mulțumim, este Cristos Cel care mulțumește Tatălui prin noi.

Ascultați-mă, nu aș putea fi mulțumitor pentru toate dacă nu ar fi Cristos, dar datorită lui Cristos atât lucrurile bune cât și lucrurile rele din viața mea au toate un rol în a mă transforma asemenea chipului pe care Dumnezeu vrea să-l port, și anume chipul Fiului Său. Vedeți, nu pot să spun pur și simplu: „Mulțumiți pentru toate, punct”. Dacă nu ești creștin și nu ești în Cristos și nu-L ai pe Cristos care să mijlocească pentru tine la dreapta lui Dumnezeu, dacă nu-L ai pe Cristos locuind în viața ta și nu ai calitatea de fiu și moștenirea pe care El a promis-o, dacă nu ai astea, atunci nu poți mulțumi pentru toate, pentru că nu trebuie să fi mulțumitor pentru ceea ce poți obține. Dar, pe de altă parte, dacă viața mea este sub stăpânirea lui Cristos iar eu sunt fiul Său, dacă eu sunt copilul Lui și sunt moștenitor împreună cu El în împărăția Sa, dacă El mijlocește pentru mine la dreapta Tatălui și dacă El continuă să mă curețe de orice păcat și mă ajută să fiu asemenea chipului Său, dacă toate aceste lucruri sunt o realitate pentru mine, atunci am motive să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.

Știți, suntem prin natură atât de egoiști pentru că ne gândim atât de mult la noi înșine și, dacă nu reușim totul așa cum ne place, atunci ne supărăm și devenim nerecunoscători. Însă Cristos nu a fost așa. Ascultați-mă, noi trebuie să mulțumim și acest verset ne prezintă totodată felul în care Cristos a mulțumit. Dacă El este Cel care mulțumește prin noi, acesta va fi modul în care va fi adusă mulțumirea Lui. Știați că El a fost mulțumitor lui Dumnezeu? Matei 11:25, El spune: „Îți mulțumesc, Tată”. Ioan 6:11, „Îți mulțumesc”. Ioan 6:23, „Îți mulțumesc”. Ioan 11:41, „Îți mulțumesc”. El a fost mulțumitor toată viața Sa și uitându-te la viața Lui trebuie să-ți pui întrebarea de ce, nu? Adică Cel care a avut toate la dispoziția Lui în slavă a venit pe acest pământ și S-a smerit pe Sine Însuși, S-a făcut rob, a fost scuipat, batjocorit, disprețuit, respins și mai apoi răstignit deși El nu merita nimic din toate astea și totuși El a fost mulțumitor. Mulțumitor.

Ascultați următoarele afirmații: deși a meritat slava, El a avut parte de umilință. Deși a meritat iubire, a avut parte de ură și, deși a meritat închinare, El a fost respins. Deși a meritat lauda, El a avut parte de dispreț. Deși a meritat bogăția, El a fost sărac și, deși a meritat sfințenia, El a fost făcut păcat. În felul acesta au stat lucrurile, însă în mijlocul tuturor El nu a pierdut niciodată din vedere mulțumirea față de Dumnezeu. Pentru că El avea în vedere sfârșitul. Bucuria care I-a fost pusă înainte a fost cea care I-a dat putere să îndure crucea. Și uitați-vă la noi! Noi? Merităm umilința și avem parte de slavă. Merităm ura și avem parte de iubirea divină. Merităm să fim respinși, însă Dumnezeu ne primește ca fii. Merităm disprețul, însă avem parte de afecțiune. Merităm sărăcia însă El ne face parte de bogății, merităm blestemul păcatului iar El ne oferă neprihănirea Lui. Și dacă nu funcționează totul cum ne-am dori noi, ne plângem, vedeți? Nu are niciun sens, nu-i așa?

Potrivit unei legende medievale, doi îngeri au fost trimiși pe pământ. Unul avea sarcina de la Domnul de a aduna toate cererile, iar celălalt avea sarcina de a aduna mulțumirile. Îngerul care a mers să adune cererile, a avut de dus atât de multe încât nu le-a putut duce înapoi. Îngerul care a mers să primească mulțumirile s-a întors cu câteva în mână. Ei bine, asta este legenda, iar legendele pot fi imaginare și exagerate, dar mi-e teamă că asta nu este deloc exagerată. Avem atât de multe cereri, nu-i așa? Este ca și cum ai semna cu numele tău, „Îngăduitorul tău slujitor, John”. Și avem foarte puține mulțumiri. Poate că acesta este păcatul cel mai des întâlnit al tuturor sfinților. Când să mulțumim? Totdeauna. Pentru ce să mulțumim? Pentru toate lucrurile. Cum să mulțumim? În Numele lui Cristos. Iar în final, cui îi mulțumim? Lui Dumnezeu Tatăl. Din nou versetul 20: „Lui Dumnezeu Tatăl”.

Îmi place faptul că el folosește cuvântul „Tată” pentru că este atitudinea binevoitoare a lui Dumnezeu care este văzută aici. Este Dumnezeu în paternitatea Sa Cel care ne dăruiește darurile iubirii Sale. Dumnezeu Tatăl subliniază binefacerea iubitoare a lui Dumnezeu față de copiii Săi. El ne dă întotdeauna, întotdeauna, daruri. „El este Tatăl luminilor, în care nu există nici schimbare, nici umbră de mutare. De la El se coboară orice dar bun și desăvârșit”. Totul vine de la El, chiar lucrurile care vin prin alți oameni către tine vin de la El, pentru că El lucrează prin diferiți oameni. Așadar, Cristos este Cel care cântă prin noi, Cristos mulțumește lui Dumnezeu prin noi și Cristos dăruiește prin noi.

Nu de mult am avut ocazia să dau ceva cuiva. Ei au avut o nevoie și am avut privilegiul de a le oferi ceva pentru a acoperi această nevoie și întotdeauna îmi place să văd reacția la un astfel de gest și felul în care răspund oamenii și am avut parte de un răspuns extraordinar. Și ceea ce a fost și mai interesant pentru mine a fost faptul că răspunsul a fost pur și simplu o mulțumire la adresa lui Dumnezeu – a fost ceva foarte împlinitor. Răspunsul nu a conținut altceva decât mulțumire la adresa Domnului. Nu a spus nimic despre mine, ci doar a mulțumit Domnului. Vedeți, aici am făcut referire la cineva care Îl recunoaște pe Dumnezeu ca sursă a tuturor lucrurilor. Când începem să ne mulțumim unul altuia, se cam limitează puțin la lingușire. Dar când Îl vedem pe Dumnezeu ca sursa a tuturor lucrurilor, avem perspectiva din Efeseni 5:20.

Și acum ascultă cu atenție, dacă ești plin de Duhul, în ce privește relația cu tine însuți, vei cânta; în ce privește relația ta cu Dumnezeu, vei aduce mulțumiri. Vechiul Testament face referire la asta iar și iar. Psalmul 30, Psalmul 50, Psalmul 69, Psalmul 92, 95, 100, 105, 116 și multe altele. Ne cheamă doar să-i mulțumim lui Dumnezeu și să-i mulțumim lui Dumnezeu și să-i mulțumim lui Dumnezeu. În Romani 1:21 se spune că păgânii sunt caracterizați în felul următor: „Fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit”. Ați observat? Asta este o caracteristică a unei lumi neregenerate, și anume nemulțumirea. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie mulțumitor. Pavel le spune filipenilor: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri”. Cu mulțumiri. Coloseni 2:7 ne spune să fim mulțumitori lui Dumnezeu. Evrei 13:15 spune: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre care înseamnă mulțumire”. În Vechiul Testament, erau anumite ranguri ale preoților levitici care nu aveau altă slujbă decât să conducă poporul în mulțumire.

Știți că toate evenimentele și sărbătorile lui Israel au fost pregătite pentru mulțumire? Întregul scop al fiecărei sărbători comemorative, sărbătoarea Săptămânilor, sărbătoarea Corturilor, sărbătoarea Trâmbițelor, sărbătoarea Cincizecimii și sărbătoarea Paștelor, toate acestea au fost acte naționale de mulțumire față de un Dumnezeu care Și-a slujit poporului Său cu atâta dragoste și har.

Acum ascultați, voi încheia acest punct spunând următorul lucru: aveți trei moduri posibile de a răspunde. Există trei tipuri de oameni când vine vorba de mulțumire la care putem să ne uităm în încheiere și vreau să privim împreună în Evanghelia după Luca la capitolul 12, pentru a-i identifica. Capitolul 12 din Luca. În primul rând, unii oameni nu mulțumesc niciodată. Aceasta este categoria de oameni care nu-i mulțumesc niciodată lui Dumnezeu pentru nimic. Ei cred că au făcut totul singuri. Ei cred că și-au adunat singuri totul. Luca 12:16: „El le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise foarte mult. Și el se gândea în sine, și zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele” Iată a zis el: „ce voi face: îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele”. Oameni buni, uitați-vă ce am realizat, mi-am înmulțit atât de mult recolta, nu-i minunat? O să le depozitez pe toate. „Apoi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te”. Ai tot restul vieții pentru a consuma toate lucrurile pe care le-ai adunat. „Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile, pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu”.

Acum veți întreba: „Care-i ideea?” Ideea este următoarea. El nu considera că Îi datorează ceva lui Dumnezeu pentru că nu credea că Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor, vedeți? El a crezut că a făcut totul singur. Uite ce am făcut, îmi voi petrece restul vieții bucurându-mă de ce am realizat. Însă Dumnezeu i-a spus, în noaptea asta vei muri. Vei muri în noaptea asta pentru că nu ai recunoscut că nimic nu crește dacă Dumnezeu nu face să crească, că nu există pământ și că nu există grâu decât dacă Dumnezeu le face, iar tu nu ai fost bogat față de Dumnezeu, nu L-ai recunoscut pe Dumnezeu ca sursa tuturor lucrurilor; prin urmare, vei pierde totul, înțelegeți? Aceștia sunt oameni care nu aduc mulțumire pentru nimic, ei cred că totul li se cuvine, ei cred că prin puterea lor și-au câștigat averea, și și-au făcut propriul drum în viață, și-au împlinit propriile pofte și și-au realizat planurile fără ca Dumnezeu să fie în vreun fel implicat. Aceasta este o primă opțiune, poți fi doar unul dintre acei oameni care nu aduc mulțumire niciodată.

Apoi sunt alții care mulțumesc, dar într-un mod fățarnic. Uitați-vă la capitolul 18 din Luca. Aici vedem cum este mulțumirea fățarnică. În Luca 18 la versetul 9 citim că a mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu și altul vameș. Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel” – observați că el vorbește cu el însuși și zice – „Dumnezeule” – se închină în sine, așa că se identifică pe sine într-un mod real – „Îți mulțumesc” – acum ascultați, omul aceasta nu are niciun gram de mulțumire în inima lui. El nu mulțumește nimănui decât lui însuși. El spune: “îmi sunt atât de recunoscător pentru ceea ce am realizat”, vedeți. Dar într-un fel el încearcă să facă să pară că asta ar fi, de fapt, o închinare înaintea lui Dumnezeu: „Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta”. Oh, sunt atât de recunoscător că sunt un om extraordinar, ați observat?

Celălalt om, vameșul, stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: „Dumnezeule ai milă de mine, păcătosul”. Isus a spus: „Vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt; căci oricine se înalță, va fi smerit; și oricine se smerește va fi înălțat”. Vedeți, sunt unii oameni care nu mulțumesc absolut niciodată, apoi sunt alți oameni care pur și simplu își mulțumesc lor înșiși sub pretextul că Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Ei se încred în ei înșiși că sunt neprihăniți, însă asta este fățărnicie. Există însă și o a treia categorie, prezentată în Luca 17, cei cu adevărat mulțumitori. Avem aici o istorisire frumoasă. O să o citesc foarte repede.

Versetul 11 ​​din Luca 17: „Isus mergea spre Ierusalim, și a trecut printre Samaria și Galileea. Pe când intra într-un sat, l-au întâmpinat zece leproși. Ei au stătut departe. Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceți-vă, și arătați-vă preoților!” Și pe când se duceau, au fost curățiți. Și iată că unul din ei” – câți? Unul din ei. Doar unul din zece? – „Când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare, s-a aruncat cu fața la pământ, la picioarele Lui, și I-a mulțumit”. Adică doar unul din zece este mulțumitor? Era samaritean. Un străin, un proscris. „Isus a luat cuvântul, și a zis: „Oare nu au fost curățiți toți zece? Ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit”. Cu alte cuvinte, cred că spune, că cei zece au primit vindecare, dar numai unul a primit mântuire.

Ascultați, aceasta este mulțumire adevărată. Aceasta este mulțumire adevărată. Ceilalți au primit ceea ce și-au dorit, iar ceea ce și-au dorit a fost o împlinire a egoismului lor. Ei au vrut să scape de boala lor care i-a făcut să fie niște proscriși din punct de vedere social. Însă celălalt, minoritatea magnifică, i-a dat lui Cristos ceea ce a dorit cu adevărat Cristos: și anume slavă. Vedeți diferența? Unii dintre noi suntem mulțumiți să obținem ceea ce ne dorim și nici măcar nu ne gândim la Cristos. Alții sunt preocupați de slava pe care o dorește și pe care o merită El. Preaiubiților, recunoștința este ceea ce poate omul să aducă mai bun; nemulțumirea este ceea ce poate omul să aducă mai rău.

David a spus: „Te voi lăuda cu un strigăt de mulțumire și voi povesti toate minunile Tale”. Știți că dintre toți oamenii noi ar trebui să fim cei mai recunoscători. Dacă nu am avut niciodată ceva și acum Îl avem pe Isus Cristos, ar trebui să fim recunoscători, nu? Pentru că, avându-L pe Cristos, avem totul pentru veșnicie.

Un misionar din Londra a fost chemat într-o clădire veche. O doamnă era pe moarte și se afla în ultimul stadiu al bolii. Camera era mică și rece, iar femeia stătea întinsă pe podea. Acest misionar a încercat să o ajute pe această doamnă și a întrebat-o dacă își dorește ceva, iar ea a răspuns: „Am tot ce îmi trebuie. Îl am pe Isus Cristos”. Acest misionar nu a putut să uite această afirmație ​​niciodată, și plecând de acolo a scris următoarele cuvinte: „În inima orașului Londra, în mijlocul locuințelor sărace, au fost rostite aceste strălucitoare cuvinte de aur: „Îl am pe Cristos, ce-aș vrea mai mult?” Sunt cuvinte rostite de o femeie singură care moare întinsă pe podea, neavând nicio mângâiere pământească: „Îl am pe Cristos, ce-aș vrea mai mult?” Cel care i-a auzit a alergat să-i aducă ceva din cel mai grozav magazin din lume, a fost inutil, ea a murit spunând: „Îl am pe Cristos, ce-aș vrea mai mult?” O, dragul meu, dragul meu tovarăș păcătos, înalt sau scund, bogat sau sărac, poți să spui cu adâncă mulțumire: „Îl am pe Cristos, ce-aș vrea mai mult?” Vă invit să ne plecăm în rugăciune.

Tată Îți mulțumim că Îl avem pe Cristos și cei mai mulți dintre noi avem mult, mult mai mult din mâna Ta plină de îndurare. Fă-ne mereu mulțumitori, mereu recunoscători, deoarece mulțumirea izvorăște din inimile care sunt smerite, smerite prin umplerea cu Duhul Tău. În numele lui Isus, amin. SFÂRȘIT