Nu știu cât este de adevărat, dar cineva mi-a spus săptămâna asta: „Oamenii cred că tu ești o mașină de predicat, și ei nu știu ce este în inima ta, pentru că foarte rar te deconectezi de la text”. Am răspuns: „Ei bine, această duminică ne va fi utilă, pentru că voi împărtăși din lucrurile care sunt în inima mea”. Noi, în studiul din Matei, începeam în mod normal de la capitolul 21, care prezintă de fapt ultima săptămână din viața Domnului nostru. Dar înainte ca să ajungem la acel punct culminant al cărții Matei, moment așteptat de toți, inclusiv de mine, cam de cinci ani, am câteva lucruri în inima mea pe care doresc să le împărtășesc cu voi.

Când merg și slujesc în alte locuri, când predic în alte locuri și vorbesc altor prieteni, petrec timp în rugăciune și în Cuvânt și citesc sau fac altceva, de obicei sunt în stare să mă retrag de sub toată presiunea existentă și să-mi limpezesc gândurile. Însă când sunt aici, este greu să găsesc timpul să fac acest lucru, și prin urmare, se pare că Domnul îmi pune pe inimă anumite lucruri pe care mi-e util să le înțeleg, să le accentuez în inima și în viața mea, și să le împărtășesc cu voi, pentru că sunt preocupat de biserica noastră. Doresc să știți că această biserică este viața mea. Este inima și sufletul meu. Nu cred că lucrarea se oprește aici. Nu cred că am realizat suficient și că acum este îndeajuns doar să rămânem la acest nivel. Simt că suntem încă la început și indiferent de eforturile pe care le-am depus în ultimii 15 ani, ele au fost doar preliminare față de energia cu care doresc să mă implic și în următoarea perioadă – dacă întârzie Domnul – în următorii 15 ani sau cât va mai fi. Cred că viitorul stă înaintea noastră. Este încântător, anticiparea e plină de bucurie, și avem un potențial imens de posibilități. Și de asemenea mă gândesc că suntem într-un punct din viața bisericii noastre când ne aflăm într-un interval foarte, foarte critic; și poate exista un viitor pentru noi, sau nu, depinde de ce facem cu momentul de oportunitate pe care-l avem în mâinile noastre acum.

Jucam golf pentru prima dată în această vară zilele trecute, am așteptat de multă vreme să am timp să fac asta, chiar și atunci când sunt în vacanță. De obicei găsesc câteva locuri în care să predic cât timp sunt în vacanță, iar asta îmi ia ceva din timp. Dar jucam golf și discutam cu un pastor, și voia să știe câte ceva despre construirea unei biserici, avea pe inimă să construiască o biserică și se gândea cu pasiune la asta. A fost la conferința noastră Shepherds, de fapt a fost de două ori, și eu am predicat în biserica lui în partea de Est. Și el mi-a spus „Oh, aș dori tare mult să văd cum ar face Dumnezeu lucrul acesta. Vreau să văd o comunitate zidită” și așa mai departe. Mă întreba despre lucrare și apoi a spus „Știi, o biserică precum a ta, cum ajunge așa? Cum de este așa de mare biserica ta, cu atât de multe lucruri care au loc, cu atât de multe lucrări, și altele. Este greu? Sau cum e?” Implicația acestei întrebări a fost „Acum că aceste lucruri sunt acolo, vă odihniți în vreun fel?” Și i-am spus „Aș dori să-ți spun ceva. A fi parte la clădirea bisericii este ușor. E ca și cum ai fi într-o barcă cu pânze. Altcineva o împinge pe parcurs. Tu doar stai. Și eu, pot să spun cu sinceritate, creșterea bisericii Grace, acei ani minunați, de creștere uimitoare, când am început cu patru sau cinci sute de oameni și și-a luat zborul și a crescut și a crescut și a crescut, toate aceste lucruri minunate au avut loc: asta a fost ușor.”

Adică, nu știam ce se întâmplă, ca să fiu sincer cu voi. De fapt, Dumnezeu era cel care făcea. Era atât de uimitor și de încântător. Sigur, au fost principii pe care le-am aplicat din Cuvântul lui Dumnezeu, și au fost și accentuări, a fost o dedicare pentru excelență și așa mai departe, iar acele vremuri au fost vremuri de euforie. Adică au fost vremuri extatice. Aș dori să numesc acei ani ca fiind ani de descoperire. Am venit acolo. Nu știam prea multe despre nimic, și în fiecare săptămână studiam și învățam împreună, și apoi mă duceam să le spun ce zice Biblia. Și fiecare spunea „Wow, deci asta vrea să spună Biblia acolo, deci asta vrea să ne spună.” Și ne bucuram de acest lucru, apoi am făcut încă un alt pas măreț în ce privește creșterea și înțelegerea noastră spirituală, iar Domnul adăuga la biserică, și lucrurile continuau așa. Și într-adevăr, era ca o lună de miere prelungită. Era energie peste tot. Era bucurie și entuziasm, fiecare era încântat și nici măcar nu făceam în acei ani ceea ce facem acum, dar nimeni, nimeni nu se aștepta la ceva. Așadar, tot ce s-a petrecut a fost minunat.

Sincer, scopul meu când am venit aici, a fost să-i țin pe oameni să nu plece. Acesta a fost scopul meu. Să fiu capabil să-i țin și să nu plece, pentru mine asta era o primă victorie. Niciodată nu mi-am imaginat asta. De aceea am spus că versetul din Biblie care a fost cel mai real în înțelegerea mea pentru anii de slujire aici este Efeseni 3:20: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. L-am văzut pe Dumnezeu făcând asta.

Iar în acei ani, toți eram încântați. A fost un uimitor extaz și a fost un sacrificiu uimitor. Fiecare era parte a clădirii și a creșterii împreună. Unul din membrii din comitet mi-a spus cu două săptămâni în urmă „Dacă te uiți la istoria bisericii, există în viața bisericii și în viața oamenilor lui Dumnezeu un tipar foarte interesant. Prima generație se luptă ca să descopere și să stabilească adevărul” – acest lucru l-am făcut noi. Adică, primii ani au fost cei în care am descoperit și am așezat adevărul și a fost o bucurie extraordinară.” Și apoi a spus „A doua generație se luptă ca să mențină și să proclame adevărul”. Și am văzut și aceasta: l-am așezat în cărți și pe casete și am început să-l trimitem altor oameni ca să-l predice, și să-i aducem pe oameni aici ca să-i învățăm, să-i trimitem și să lucreze cu păstorii; și am început să dorim să menținem adevărul și să proclamăm adevărul. Apoi a spus „Celei de-a treia generații nu i-ar putea păsa mai puțin. Din moment ce ei nu au fost parte a luptei de pe nici un front, nu au avut nimic de pierdut. Încep să creadă că pot lua lucrurile ca de apucat”. Oh, asta mă sperie. Asta chiar mă sperie. „Cel mai greu lucru”, i-am spus acestui păstor, „cel mai greu lucru cu care ai de-a face în lucrare este indiferența sau apatia, complacerea.” Nu poți să te raportezi la ea. Nu poți să te raportezi la ea, decât să mergi în continuare și să predici cum poți mai bine, și așa mai departe. Aceasta este dificil.

Vine cineva la mine și, știți, avem probleme cum are orice biserică. De fapt, avem mai multe ca ei, bineînțeles, pentru că suntem mai multe persoane. Dacă nu ai avea nici un om, nu ai avea nici o problemă, înțelegeți. Dar când vine cineva la mine și spune „Oh, John, avem o problemă gravă. Avem o problemă gravă.” Acum, trebuie să mă întorc. Am fost plecat și m-am întors de câteva ori vara asta. De fiecare dată când mă întorc, cineva îmi spune „Avem o problemă. Avem o problemă serioasă. Știi ce s-a întâmplat? Cutare și cutare au făcut asta și asta”. Iar răspunsul meu este „Minunat! Oh, acest lucru este extraordinar. Avem o problemă și știm care este, și putem să o rezolvăm folosind adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Minunat!” Adică, aceasta este partea amuzantă a lucrării. Cine, cine ar suporta o biserică fără probleme? Adică, dacă găsești o biserică – le spun pastorilor tot timpul – dacă poți găsi o biserică fără probleme, să nu te duci acolo. Vei eșua. Adică, ce lucru măreț e să ai probleme, pentru că problemele pot fi rezolvate prin aplicarea adevărului divin. Așadar, mă încântă așa ceva.

Însă complacerea, indiferența sau apatia, îți frânge inima. Mai ales când știi că putem produce o generație de oameni care nu au fost niciodată parte a unui necaz, care doar stau și iau toate lucrurile de-a gata, care doar vin și fac act de prezență, ei sunt oarecum în afara perimetrului și spun „Ei bine, totul este aici, dragilor, noi luăm totul de-a gata. Totul va fi totdeauna aici.” Și din moment ce ei nu știu prețul care a fost plătit, ei nici măcar nu știu care este gustul dulce ai biruinței. Ei nici măcar nu știu ce înseamnă să treci prin toată bătălia. Adică, viața o ai o singură dată, și mă uit la ea ca și cum Dumnezeu mi-ar fi dat lucrul cel mai măreț, minunat, uimitor și posibil, ca să-l folosesc de această singură dată. M-a așezat aici și nu cred că lucrurile sunt gata. Dar lucrul de care mă tem este că nu suntem parte a procesului de construire și a procesului de luptă și de descoperire și de așternere a tuturor lucrurilor și de înaintare, care urmează să vină aici și nu suntem în stare să apreciem ceea ce Dumnezeu a făcut.

Îmi amintesc de un pasaj, și aș dori să vă deschideți Biblia la Deuteronomul, capitolul 6 și cred că este o ilustrare bună a pasajului scris pentru învățătura noastră, care prezintă același lucru. Dumnezeu, bineînțeles, în harul Său minunat, a ales ca popor al Său pe Israel, i-a scos cu îndurare din robie și i-a așezat în țara promisă; literalmente i-a inundat cu har divin și cu binecuvântări din belșug. Și El spune în versetul 3 din Deuteronomul 6 „Ascultă-le, deci, Israele, şi caută să le împlinești, ca să fii fericit şi să vă înmulțiți mult, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinților tăi, când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere.”

El spune: Mai bine ați ține poruncile, mai bine ați fi credincioși credinței. Versetul 4 „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Primul lucru pe care-l spune este „Ascultă, dacă veți rămâne credincioși credinței, Îl veți iubi pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și puterea voastră”. Să-L iubiți pe Dumnezeu. Să-L iubiți pe Dumnezeu. Să-L iubiți pe Dumnezeu mai mult decât iubiți lumea. Să-L iubești pe Dumnezeu mai mult decât îți iubești mașina ta cea nouă, casa ta, slujba ta, banii tăi, garderoba ta, mai mult decât pe oricine, orice, în orice loc.

Am citit săptămâna trecută o scriere clasică în ce privește dragostea față de Dumnezeu, scrisă de Bernard de Clairvaux. Foarte convingătoare. Foarte convingătoare. El spune „Am trei dorințe mari în sufletul meu: să-mi amintesc de Dumnezeu, să-L contemplu pe Dumnezeu și să-L iubesc pe Dumnezeu”. Este ceva foarte diferit pentru unii dintre noi. Dacă ni s-ar fi cerut să enunțăm trei mari dorințe ale sufletului nostru, mă întreb dacă acestea ar fi fost: să ne amintim de Dumnezeu în toate lucrurile, să-L contemplăm pe Dumnezeu în toată vremea și să-L iubim pe Dumnezeu. Astfel el spune că totul începe din interior. „Te-am așezat într-o țară în care curge lapte și miere. Te-am pus în cel mai bun loc de binecuvântare, și va trebui să fii dedicat în interiorul tău în a-L iubi pe Dumnezeu”.

Apoi merge la lucrurile din afară, în versetul 6. „Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi”. Nu doar în inima ta, ci să fie și pe buzele tale, să-i înveți pe copiii tăi. Să vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei fi în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Cum arată conversațiile tale? Vorbești despre evlavie? Vorbești despre Dumnezeu? Vorbești despre Cristos? Vorbești despre Duhul Sfânt? Vorbești despre Biblie? Vorbești despre virtute? Vorbești despre lucruri care sunt bune și cinstite și curate și vrednice de iubit? Adică, mergi într-o călătorie cu cineva și să nu vorbești niciodată despre Dumnezeu, să nu vorbești niciodată despre lucrurile spirituale, să nu vorbești niciodată despre lucrurile de care vei fi tras la socoteală în termenii ascultării? Adică, spre ce este îndreptată conversația ta?

Vedeți, dacă vrem să ne ținem de aceste lucruri, va trebui să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima. De asemenea va trebui să vorbim despre asta tot timpul ca să ne stimuleze mințile și trebuie să fim expuși la asta. Cred că unul din motivele pentru care Dumnezeu a lăsat să fie înființat radioul creștin din ziua de azi și posibilitățile de înregistrare este pentru că e singura cale pe care o cunosc prin care oamenii pot rezista într-un fel atacului manifestat prin lipsa lui Dumnezeu, care vine prin radio și televiziune. Adică, a existat o zi când nu ai fost bombardat în societate cu tot acel gunoi. Te-ai dus acasă și ai vorbit cu prieteni, cu prieteni de acolo. Acum ai toată lumea care vorbește către tine și îți vinde o filosofie fără Dumnezeu din orice unghi posibil. Și abia reușești să poți să răzbați de duminică până duminică fără să eșuezi în termenii dedicării tale spirituale; așadar, Dumnezeu ne-a oferit resurse. Am socotit că e bine să fim îngropați cu astfel de lucruri până când reușim să cultivăm o minte curată. Trebuie să vorbim despre ea tot timpul. Despre asta vorbești? Aceasta este conversația ta? Adică, este în regulă să vorbești despre echipa de baseball Dodgers câteodată; dar nu este problema reală, împreună cu toate celelalte lucruri care nu contează.

Și apoi în versetul 8, El spune altceva. Să pui lucruri care să-ți amintească. „Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei tale şi pe porțile tale.” Cu alte cuvinte, El spune „Încearcă-ți mintea cu niște simboluri”. Adică, eu cred că în casele creștinilor și în birouri și oriunde ar fi, trebuie să avem chestiuni, oricare ar fi ele, care să ne amintească de lucrurile la care ar trebui să ne gândim. Asta este tot ce erau, erau căi prin care își antrenau mintea și-și aminteau, îi făceau să-și amintească de lucrurile față de care erau dedicați. Trebuie să avem astfel de lucruri în jurul nostru, de asemenea, să ne amintim ceea ce am uitat. Așadar, încep din inimă, și vin apoi pe buze, și ar trebui împrospătate în mintea noastră prin semne și simboluri. Poate spui „De ce sunt toate acestea?” Îți voi spune de ce. Pentru că: „Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în ţara pe care a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăți mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca şi te vei sătura, vezi să nu uiți pe Domnul, care te-a scos”.

Adică, tendința este ca atunci când nu ai fost parte a procesului, să ajungi să iei rezultatele ca un lucru de apucat. Și mă tem că și unii dintre noi care sunt parte a acelui proces vor uita procesul, vor uita mâna lui Dumnezeu și modul în care L-am văzut pe Dumnezeu lucrând. Și mulți noi convertiți vin, și nu știu prețul care a fost plătit. Nici măcar nu realizați sacrificiul de timp, și talent, și efort, și bani pe care oamenii l-au făcut. Îmi amintesc de un cuplu tânăr care și-a sacrificat luna de miere pentru că au dorit să dea lucrării. Și aceasta este doar una din miile de mii de ilustrații; apoi unii doar vin și totul este aici. Totul este bine făcut. Totul este făcut ca la carte.

Iar ceea ce se întâmplă este că lucrurile mici se strică mereu și devin foarte pretențioase. Iar ei nu înțeleg unde este adevărata bătălie, nu înțeleg adevărata luptă și problemele importante, așa că ei cârtesc la restul lucrurilor. Este ca atunci când cineva a spus „Ei rearanjează scaunele pe puntea Titanicului”. Uneori oamenii îmi spun lucruri minore și sunt mofturoși, iar răspunsul meu interior este, nu îl spun totdeauna cu voce tare, însă uneori o fac „Cui îi pasă? Nu-mi pasă de așa ceva. Îmi pasă în schimb de asta.” Și ei spun „Oh, oh!”. Să trecem la lucruri importante. De ce le place oamenilor să se încurce cu lucruri neesențiale? Fii preocupat cu cele ce țin de Împărăție. Unii oameni își petrec toată viața cu lucruri banale, cu lucruri mărunte și cu mofturi. Ei nu înțeleg; și cred, cred că copilul apatiei este spiritul critic. Este atât de ușor când intri în locuri în care iei toate lucrurile de-a gata, devii indiferent față de toate și apoi începi să critici toate imperfecțiunile pe care le vezi. Știți, mă gândesc la Thomas Hardy. El a spus că avea un prieten care atunci când mergea la o plimbare pe o pajiște frumoasă imediat putea să vadă grămada de bălegar. Ei bine, aceasta este perspectiva. Aceasta este o perspectivă pe care nu vrei să o ai.

Știu că Dumnezeu ne-a dat oameni minunați, și noi suntem biserica cu cea mai mare comoară din lume, în ce privește oamenii minunați pe care Dumnezeu ni i-a dat. Îl slăvim pentru aceasta. Dar de asemenea știu că sunt mulți oameni care vin doar atunci când este convenabil. Știu că unii din voi veniți numai atunci când este convenabil. Azi a fost convenabil, așa că ați venit. Dacă nu ar fi fost convenabil pentru voi, nu ați fi venit. Și voi vă uitați la biserică aşa cum vă uitați la orice altceva în viață; dacă vă este împlinită o nevoie, atunci veniți. Dacă găsiți altceva care vă poate împlini nevoia mai bine, vă duceți acolo. Adică, dacă voi credeți că e mai bine să plecați, atunci plecați. Dacă este în regulă pentru voi să mergeți la biserică, atunci mergeți la biserică. Pentru unii oameni, este alternativa cea mai de nedorit, atunci când bugetul pentru weekend este cel mai scăzut. Pentru alții, ei vin oricând vor. Ei nu văd o nevoie reală pentru dedicare, și duminică seara pentru ei, este ceva în care nu se implică niciodată. Ei cred că o predică pe săptămână este suficientă. Dacă crezi că este adevărat, poate ai nevoie de cel puțin 200 de predici săptămâna asta. Ca să te scape de mulțumirea de sine. Așa cum cineva a spus, cred că Kierkegaard a spus „Unii oameni cred că predicatorul este un actor, și ei ar trebui să vină și să fie niște critici”. Ceea ce nu știu este că ei sunt actorii, iar predicatorul este sufleorul care nu se vede pe scenă și care le amintește replicile pe care le-au uitat.

Așadar, este ușor pentru noi să ajungem la punctul în care să trăim într-o lume în care toate sunt pentru noi. Adică, fă ce vrei. Fă ce îți place. Toate sunt pentru tine, toate își fac apariția pentru tine și chiar așa numita lume creștină dă naștere la același fel de simțire. Așadar, te uiți la biserică și dacă are ceva de oferit, apari și tu. Nu realizezi ce înseamnă loialitatea față de susținerea păstorului când este la amvon sau față de omul lui Dumnezeu care vorbește. Și mă îngrijorez atunci când alții predică în locul meu și oamenii spun „Ei bine, este doar cutare și cutare care vorbește. Ne vom duce în altă parte. Nu vom veni la biserică”. Și realizezi ce spun cuvintele acestea despre acea persoană. Ei nu sunt orbi. Ei nu sunt proști. Ei înțeleg ce spun cuvintele acestea, ele spun ceva despre ei „Eşti numai tu, nu-i aşa?” Aceea este felul de atitudine care dă naștere complacerii într-o biserică, și acest lucru este cel care omoară o lucrare măreață.

Vedeți, acolo era biserica din Efes. Și-au părăsit dragostea dintâi, și aveau nevoie să fie zguduiți ca să-și amintească cum au fost. Ai uitat cum ai fost? Așa că i-am spus acelui păstor: „Construirea unei biserici este ușoară. Să încerci să rezolvi lucrul major este partea dificilă. Să îmbrățișezi acest lucru: să-i ții pe oameni departe de autosatisfacție, de indiferență, să nu ia toate lucrurile de-a gata, să înțeleagă ce au. Adică, învățătura de aici este bună, și muzica de aici este așa de bună, atât de glorioasă. Noi doar o luăm ca un lucru de apucat. Și oamenii lucrează din greu ca să aibă grijă de copiii noștri și să-i învețe pe micuți. Și toate lucrurile care se fac, și este atât de ușor pentru noi doar să le luăm de-a gata, și nici măcar nu ne rugăm cum trebuie”.

Adică, te rogi pentru mine cu regularitate? Ah, unii oameni îmi spun adesea, oameni pe care-i iubesc îmi spun „Mă rog pentru tine tot timpul”. Contez pe asta. Suntem într-un război. Știu. Pentru că sunt o mașină de predicat. Urc aici și vrruuum, iese predica. Și voi, poate dați o notă, de la unu la zece. Și câteodată o predică este suficient de bună ca să veniți să ascultați alta, să așteptați alta bună; și este suficient. Înțeleg asta. Dar vă rugați? Cum rămâne cu ceilalți? Ceilalți care conduc și slujesc? Ce vreau să spun este că unii oameni sunt gata să critice, dar nu sunt gata să se roage. Cum rămâne cu voi care sunteți în conducere? Voi vă rugați pentru oamenii pe care-i conduceți? Sau ne gândim că toate lucrurile sunt făcute atât de bine că nici nu mai avem nevoie deloc de Dumnezeu? Vedeți, voi nu înțelegeți bătălia. Nu înțelegeți războiul. Voi vedeți doar rezultatul. Întotdeauna arată că ar fi ușor. Nu înțelegeți lacrimile și zbaterea. Nu înțelegeți cum noi care suntem în conducerea bisericii ne adunăm împreună doar ca să ne susținem unii pe alții, pentru că devine foarte dureros, foarte dificil. Și vreau doar să vă amintesc că avem nevoie de voi ca să fiți parte. Avem nevoie de voi ca să fiți dedicați deplin. Avem nevoie ca să vă rugați. Avem nevoie ca să vă folosiți darurile, să slujiți.

Aceasta am avut pe inimă mai ales când am primit o scrisoare de la un tânăr păstor; și doresc să v-o împărtășesc. Este aspectul care mă face să vorbesc despre ce v-am spus săptămâna asta și probabil și săptămâna viitoare de asemenea. Dar marea mea bucurie în lucrare este să văd tineri implicați. Am primit o scrisoare de la cineva care se gândea să iasă, iar aceasta mi-a frânt inima. Iată ce spunea:

„Vă aduc în atenție această scrisoare, din mai multe motive, și cu toate că nu ne-am întâlnit personal am citit câteva din cărțile dvs. și v-am auzit la radio de câteva ori. Aș dori să vă împărtășesc marea mea temere, cea în care nu am fost în stare să mă corectez și cea care mă face să părăsesc lucrarea. Poate că Domnul va folosi înțelegerea dumneavoastră ca să mă lumineze puțin.

Întâi de toate, iată poziția mea: cred cu tărie că cei din conducerea bisericii ar trebui să fie cei mai buni, nu doar în viețile lor personale și spirituale, dar de asemenea dând un ritm oamenilor pe care îi conduc. Acum, mă grăbesc să spun că nu mă refer la nici o perfecțiune și la nici un fel de super-umanitate, mă refer doar la o trăire personală și crescândă în relația cu Domnul. Cred cu tărie că dacă liderii bisericii nu prezintă un stil de viață dedicat și predat față de Domnul, nici trupul bisericii nu le va urma exemplul.

Problema, frate păstor MacArthur, este că două treimi din membri frecventează doar un singur serviciu pe săptămână. Din nou, nu mă refer să fie prezenți de fiecare dată când ușile sunt deschise. Dar cred că, în afara situațiilor neprevăzute, sau boli sau vacanțe, cei din conducerea bisericii trebuie să facă un efort dublu de a fi prezenți la serviciile de închinare, dacă nu pentru alt motiv doar pentru încurajarea sfinților și a pastorului. Socotesc că este foarte dificil să crezi că o conducere corectă este sau poate fi oferită când liderii nu petrec suficient timp cu oamenii lor ca să cunoască durerile și temerile lor. Merg la întâlniri de comitet și află, de departe, că majoritatea timpului este petrecut în discuții pe teme care nu au nici o relație directă cu nevoile și rănile oamenilor. Cred că, datorită acestui lucru, biserica noastră a ajuns într-un impas, care este egal cu regresul în loc de înaintare.

Am supus atenției comitetului de mai multe ori, și ca să fiu sincer, nici măcar ei nu sunt credincioși în prezența lor și mi-am exprimat îngrijorarea, dar fără nici un rezultat.

Iarăși, nu vorbesc despre bărbați și femei care nu reușesc să vină, ci despre cei care pot dar nu vor. Am primit răspunsurile normale „Programul meu este foarte ocupat. Sunt prea obosit la finalul zilei.” Sau nici măcar nu au un răspuns. Dar aceiași oameni nu se tem să-mi amintească de faptul că ei au puterea în biserică. Adesea s-a întâmplat acest lucru.

Frate păstor, am ajuns în locul în care sunt acum, dacă și astfel va continua și anul viitor, sunt gata să mă retrag din pastorală. Cum este posibil ca un păstor să dea direcție turmei, să stabilească programele necesare, să dezvolte o conducere spirituală, dacă nu poate nici măcar să obțină sprijinul ca să pornească lucrurile? Sunt deschis la sfatul dvs. Cred că biserica noastră are posibilități mărețe, dar atâta vreme cât noi suntem căldicei, Domnul nu ne va binecuvânta și nu ne va folosi”.

Această scrisoare putea să fie scrisă de mii de păstori diferiți, pentru că faptul acesta este atât de comun: să iei de-a gata lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dat. Nu doresc să faceți asta. Nu doresc să luați lucrurile ca de apucat. Nu vreau să-L uitați pe Domnul. Vreau să mergeți înainte temându-vă de Numele Său.

Uitați-vă împreună cu mine pentru câteva momente la 2 Petru, capitolul 1, și vă voi spune unde mă aflu, prin cuvintele lui Petru, versetul 12. 2 Petru 1:12, într-un anumit sens, Petru scrie congregației sale „De aceea voi fi gata”. Pot să înțeleg asta. Ați primit o oportunitate de la Dumnezeu; și nu vreți să v-o ia. Este o chemare sfântă, o chemare înaltă, un privilegiu măreț faţă de care sunteți responsabili, de care veți da socoteală. Dar el spune „De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, cu toate că le știți, şi sunteți tari în adevărul pe care-l aveţi.” Stau aici astăzi ca să fac același lucru. Nu voi spune nimic nou. Voi spune niște lucruri vechi și pe care aveți nevoie să vi le amintiți. El spune „Vreau să vă amintesc aceste lucruri, chiar dacă le știți și ele sunt stabilite în adevărul prezent. Știu că le știți. Trebuie doar să vă fie reamintite. Aveți nevoie de ceva care să vi se amintească. Și voi face aceasta atâta vreme cât voi fi în acest trup, așadar, atunci când voi pleca din acest trup, din acest cort pământesc”, versetele 14 și 15 „să vi le amintiți chiar și după moartea mea”. Este o anumită virtute în a cânta la harpă aceleași lucruri care nu pot fi uitate; și aceasta este ceea ce aș vrea să fac, doar să împărtășesc din inima mea cu voi.

Mulți pastori vin aici ca să afle de ce crește biserica noastră și ce facem, și de obicei vor să vină să culeagă niște programe pe care ei să le implementeze în biserica lor. Vin la conferința Shepherds. Vom avea una în octombrie. Nădăjduiesc că veți fi prezenți. Participă aici 250 de noi păstori, și dorința lor este să știe cum lucrează Dumnezeu. De obicei vin gândindu-se dacă ar putea să afle niște metode, niște unelte, programe, idei și să le implementeze în biserica lor, este ca și cum ai veni să iei un organism, însă duci acasă numai pielea. Adică, ei vor să vadă cum ne prezentăm lucrarea. Ceea ce ei nu înțeleg sunt lucrurile interioare. Ei vin pentru conferința Shepherds, iar noi încercăm să-i învățăm că sunt o grămadă de alte lucruri care nu sunt la suprafață, care nu sunt vizibile, și care le fac pe toate celelalte să aibă sens. Ați văzut că o lucrare funcționează, dar ce trebuie să înțelegeți este ce e dincolo de scenă, lucru pe care nu-l puteți vedea. Aș dori să împrumut o analogie, dacă se poate, de la apostolul Pavel, analogia trupului. Și cred că putem să o numim „Anatomia unei biserici”. Eu cred că trupul poate fi văzut în patru moduri. Aceasta nu este medical. Ci este doar de dragul analogiei. Oasele sau scheletul, sistemul intern, musculatura și carnea, iar o biserică trebuie să fie înțeleasă în acel mod. În primul rând trebuie să fie cadrul, scheletul. Trebuie să fie sistemul intern, pe care-l numesc trecerea prin anumite atitudini. Apoi trebuie să mai fie musculatura, care înseamnă felurite funcții pe care le face, și apoi se întrupează în forma lucrării noastre.

Însă forma nu este suficientă. Nu poți să reproduci forma fără restul. Nu va trăi. Nu va rămâne în picioare. Nu va funcționa. Așadar aș dori să vă duc înapoi, dacă pot, și să pornim de unde am fost la început; și asta cred că vrea Cristos să fie biserica noastră. Aici este locul unde suntem dedicați, și ne-am dedicat acestei forme încă de la început, și încă suntem dedicați ei, iar viitorul este de departe mai mare decât prezentul, dacă într-adevăr ne facem partea noastră cu toții. Adică, ne uităm în jur și spunem „Hei, uite ce mulțime este aici”. Ascultați, abia am așteptat să avem inaugurat balconul. L-am inaugurat atunci când am simțit că este nevoie de el. Doar în această vale avem un milion de oameni și în fiecare duminică, 20 000 din ei sunt prezenți într-o biserică pentru ca să audă adevărul. Și ne mai rămâne un rest semnificativ, așa-i? Poate 980 000? Putem avea o perspectivă distorsionată când ne gândim că toate lucrurile s-au finalizat. Avem oameni în vecinătatea noastră care niciodată nu au intrat pe ușa acestei biserici. Vrem să facem ce trebuie să fie făcut în viitor, pentru că Dumnezeu deja ne-a așezat fundația. Nu vrem să spunem „Hei, am construit o fundație. Nu-i așa că e frumoasă fundația?” Vrem să continuăm și să finalizăm casa.

Așadar, să trecem la acea metaforă paulină și să o împrumutăm, dacă se poate din modelul său biblic, și vreau să vorbesc întâi de toate despre schelet. Trebuie să aibă o structură, să aibă o formă. Este scheletul care ne dă structura de bază, forma trupului. Acum, cred că sunt anumite adevăruri de tip schelet față de care trebuie să fim dedicați. Acestea nu sunt negociabile. Acestea nu se schimbă. Sunt invariabile. Acestea sunt lucrurile pe care nu le vom compromite în nici un fel, sub nici o formă sau structură; acestea sunt lucrurile-schelet, și cred că biserica trebuie să fie dedicată acestor adevăruri. Nu vorbesc despre lucruri nebuloase. Vorbesc despre voi. Adică vorbesc și despre mine, de asemenea.

Aș dori să vă ofer ceea ce cred că este scheletul, lucrurile nenegociabile întâi de toate: o perspectivă înaltă despre Dumnezeu, o perspectivă înaltă despre Dumnezeu. Acum, aș putea să mă întorc în timp prin acei ani și să amintesc tot felul de lucruri pe care am încercat să le învățăm, dar am încredere în memoria voastră pentru unele din ele și astfel, voi afirma doar lucrurile generale. Este absolut esențial ca biserica să se socotească pe sine ca o instituție pentru slava lui Dumnezeu. Înțelegeți aceasta? Acum, acest lucru este atât de elementar, că nici nu mai este necesar ca să îl afirm. Dar cred că biserica, în general, în țara noastră, a scăzut de la nivelul acela la a fi o biserică ce ajută oamenii. Și biserica crede că scopul ei este să-i ajute pe oameni ca să simtă mai bine despre sine, să se joace jocuri psihologice cu ei, să pună un plasture peste căsniciile lor, să le dea medicamente cu efect placebo, știți, cum ar fi pansarea rănilor din căsnicie, cum a spus Marabel Morgan, prin a te îmbrăca într-un neglijeu negru, cu un trandafir în dinți, să te ascunzi sub masa din bucătărie și să faci cu ochiul la soțul tău, genul acesta de lucruri. Adică, dacă ai o căsnicie stricată, s-ar putea să faci lucrurile astea și să continui să ai o căsnicie stricată pentru că sunt unele fundamente biblice, și sunt unele relații pe care Dumnezeu le-a cerut între oameni, dacă vor să aibă relații corecte unii cu alții. Aceste feluri de soluții placebo nu sunt într-adevăr răspunsul, dar am redus biserica de la un organism sau un trup care are un scop, acela de a-L cunoaște și glorifica pe Dumnezeu, la o organizație care are obiectivul de a-i face pe oameni să se simtă bine față de ei însuși. Dar nu aceasta este ideea.

Dacă Îl cunoști pe Dumnezeu cum trebuie, în cele din urmă vei ajunge la tine, și vei fi cu mult mai bine. Răspunsul la toate lucrurile din viață este să-L cunoști pe Dumnezeu, așa-i? Sigur, Domnul este începutul înțelepciunii. Când ai o relație corectă cu Dumnezeu, și când Îl iei pe Dumnezeu în serios, și când ești într-o legătură corectă cu Dumnezeu, atunci toate celelalte lucruri se așază la locul lor. Aceasta nu înseamnă că suntem nepăsători față de nevoile oamenilor. Suntem preocupați, așa cum este Dumnezeu, așa cum este Cristos. Dar este un fel de a spune că există un echilibru, și totul începe cu o înțelegere înaltă despre Dumnezeu. Trebuie să-L luăm pe Dumnezeu în serios. Așa cum am spus mai devreme, uneori îmi doresc ca Dumnezeu să-i lovească pe unii în timp ce se face colecta. Adică, nu doresc aceasta cu tărie, ci, pentru că s-ar putea ca eu să fiu acel om. Dar mă refer la o modalitate dramatică ca să ilustrez că Dumnezeu trebuie luat în serios. Noi spunem când moare cineva sau se întâmplă ceva „Cum a putut lăsa Dumnezeu ca să se întâmple asta?” Ascultați, fraților, aceasta nici măcar nu ar trebui să fie întrebarea. Ci întrebarea ar trebui să fie ce vom face eu și cu tine dacă rămânem în viață? Un Dumnezeu sfânt ar fi trebuit să ne spulbere din existență cu mult timp în urmă. Aceasta este problema. Și pentru că Dumnezeu este plin de îndurare, nu avem nici un motiv ca tu și eu să fim satisfăcuți și indiferenți. Noi trebuie să-L luăm pe Dumnezeu în serios.

Sunt foarte indignat față de acești predicatori și față de alții care-L dau jos pe Dumnezeu de pe tronul Său și Îl transformă într-un fel de servitor al oamenilor, care trebuie să facă toate lucrurile pe care ei le cer. Acest veac este fără respect. Fără reverență. Nu știu ce înseamnă închinarea. Chiar dacă se numește închinare, este de fapt, în multe cazuri, provocarea unui sentiment plăcut, și ei cred că aceasta ar fi închinarea. Știu prea puțin despre Dumnezeu, și așa cum am spus în seria despre închinare, sunt prea multe Marta și prea puține Maria. Suntem ocupați tot timpul cu slujirea și nu știm ce înseamnă să te închini și să speli picioarele lui Isus. Nu mai știm ce înseamnă să tremuri la Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mai știm ce înseamnă să avem o confruntare uimitoare cu un Dumnezeu infinit de sfânt care să ne lase frânți asupra păcătoșeniei noastre și astfel, să fim utili Lui pentru slava Sa. Vrem să ne simțim bine cu privire la noi. Vrem să primim tot ce avem nevoie, toate problemele noastre să fie rezolvate și ni se vinde un sac de psihologie religioasă care se numește biserică.

Ascultați, aș dori să merg un pas mai departe și să vă spun că puteți lua 90% din cărțile care se scriu azi și să le aruncați în mare, și nu am dispărea, nu am pierde nimic. Pentru că sunt o mulțime de soluții cu efect placebo, care atacă superficial, care atacă probleme pe care nu le pot rezolva. Mă duc în trecut în istorie când Biserica era sfântă, și aveau foarte puține lucruri de citit, iar lucrurile pe care le citeau le comunicau cum să aibă o relație cu Dumnezeu. Avem o mulțime mare de lucruri și se pare că nu ni se rezolvă problema. Recent am fost uimit. Mi-au spus că la Moody la ultima conferință a păstorilor, au făcut un sondaj între păstori și au întrebat „Care este domeniul în care ai cel mai mare nevoie de ajutor?” Iar răspunsul a fost „Familia”. Și am spus „Stai puțin. Nu poate fi adevărat. Vrei să spui că cu toate cele care există, încă mai avem nevoie de resurse pe tema familiei?” Nu asta este chestiunea. Nu ai nevoie de mai mult material. Este faptul că, cu tot ce s-a afirmat, oamenii nu-L iau în serios pe Dumnezeu, nu umblă după legile Lui, prin urmare ei intră în mizeria în care sunt.

Așadar, vom continua să-L înălțăm pe Dumnezeu. De aceea am avut acea serie pe tema închinării, iar cartea este tipărită, și sper că veți citi cartea. Chiar sper. Sper că o veți citi. Știu că unii din voi veți spune „Am cumpărat-o. Am cumpărat-o.” Știu. Sper că o veți citi. Știți, Iacov spune în 4:8 „Apropiați-vă de Dumnezeu și El – ce? – Se va apropia de voi”. Acum, ce ar putea fi mai bine decât asta? Cum ai vrea să-ți trăiești viața cu Dumnezeu aproape de tine? Nu ți-ar plăcea? Ei bine, sigur că da. Te apropii de Dumnezeu, El Se va apropia de tine. Poate spui „„Da, dar când te apropii de Dumnezeu, oh, băiete, tensiunea crește.”. Sigur, de aceea spune în versetul următor „Curățiți-vă mâinile păcătoșilor”. Cu cât te apropii de Dumnezeu, cu atât îți vezi mai mult păcatul, nu-i așa? Smeriți-vă. Tânguiți-vă și plângeți. Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare. Și atunci când ești cu totul la pământ, spune: ‘Domnul te va ridica.’ Dar noi Îl vom lua pe Dumnezeu în serios și credem că Dumnezeu trebuie să fie înălțat și slăvit, și nu vom avea o biserică centrată pe om. Dorim să-i atingem pe toți cu dragostea lui Cristos, cu dragostea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu va fi centrul închinării noastre, viața noastră. Și nu ne vom uita la Biblie, așadar, ca fiind un loc în care să găsim mici formule prin care să ne rezolvăm problemele. Ne vom uita la ea ca fiind o carte care Îl descoperă pe Dumnezeu. Îl descoperă pe Dumnezeu.

Mai este un al doilea adevăr nenegociabil, și decurge din primul, și anume autoritatea absolută a Scripturii. Autoritatea absolută a Scripturii, noi nu o vom compromite. Biblia este în mod constant sub atac. Am citit zilele trecute o recenzie cu privire la o carte recent scrisă de Lewis Smedes de la Fuller Seminary în care el spune că este perfect în regulă pentru ca doi bărbați homosexuali să aibă o relație, pentru că este în cadrul toleranței lui Dumnezeu. Și dacă dorești să păstrezi această perspectivă, tot ce ai de făcut este să elimini Biblia, lucru foarte, foarte convenabil. Și dacă mai eşti și profesor la seminar, socotesc că este nepotrivit ca tu să pregătești tineri care să lucreze cu Cuvântul lui Dumnezeu, timp în care tu îl negi. Dar aici suntem noi. Acum, acesta este vârful atacului.

Cred că sunt și carismatici care atacă Biblia, prin faptul că mai adaugă tot felul de viziuni și tot felul de revelații și toate lucrurile pe care le-am împărtășit cu voi în trecut. Și lor le spune Isus asta; și Isus le spune aia, și Isus le vorbește aici și acolo, și au tot acest material îngrămădit, și dintr-o dată ei subminează Biblia, pentru că ea nu mai este singura autoritate. Poate ți-am spus, dar un om a zis că Isus vine în baie și își pune brațul în jurul lui și el spune: „În timp ce mă bărbieresc”. Răspunsul meu a fost, în mintea mea „Și continui să te bărbierești? Și continui să te bărbierești?” Pentru că dacă încă te mai bărbierești, acela nu este Isus, pentru că dacă un Dumnezeu sfânt vine la tine în baie în timp ce te bărbierești, vei muri, pentru că vei lovi podeaua atât de tare. Este uimitor să fii confruntat de un Dumnezeu infinit și sfânt. Apoi mai sunt alte astfel de prostii; și apoi primesc aceste mici mesaje speciale de la Dumnezeu.

Ascultați, ne vom ține de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind autoritatea absolută. Biserica a fost întotdeauna atacată. Cel mai puternic atac este făcut de cei care spun că ei o cred și care nu știu ce ne învață, nu-i așa? Acesta este cel mai grav dintre toate. Acesta este cel mai subtil dintre toate. Dar sunt oameni peste tot prin America care spun „Cred Biblia de la un capăt la altul”. Ei nu știu: punct, paragraf. Doar cred în ce nu știu, ceea ce este culmea a ceva sau altceva.

Isus a spus „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Ascultați: de aceea predic expozitiv. Dacă trebuie să fim hrăniți cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, atunci ar trebui să studiem fiecare cuvânt și eu – nu – eu cred că predicarea a pierdut asta. Iar acum predicarea include tot felul de lucruri diferite, numai nu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ne întoarcem la aceasta. Și va trebui să rămânem acolo. Trebuie să învățăm. Trebuie să învățăm fiecare cuvânt. Fiecare cuvânt, și dacă nu ai poftă de mâncare pentru el, aceasta nu va schimba modul în care noi vedem lucrurile.

Poate spui „Oh, știi, nu avem nevoie de o altă predică. Noi vrem doar să avem părtășie”. Bine, este în regulă. Sper că aici puteți să găsiți ceva părtășie. Vom continua să vă dăm Cuvântul, să vă hrănim din Cuvânt, pentru că știm că aceasta vă va face să creșteți. Părtășia este importantă; totul este foarte important, dar nu ca o înlocuire a Cuvântului lui Dumnezeu. De fapt, dacă vreți să cunoașteți adevărul, socotesc că părtășia cea mai dulce, curată, cea mai bună și cea cu mai multă răsplată este întotdeauna în jurul Scripturii, în jurul Scripturii. Prioritatea absolută a Cuvântului lui Dumnezeu, acolo este inima mea. Sper că și a ta este acolo; și vă voi spune în continuare. Voi ziceți: „Ei bine, deja știm atât de multe. Am fost învățați de atât de mult timp”. Ascultă, este culmea mândriei să spui asta. Ce vreau să spun este că procesul de descoperire nu se oprește niciodată. Nu se oprește niciodată. Pentru mine nu se oprește, și după cum am mai spus în trecut, marea bucurie a lucrării mele de predicare nu este predicarea. Predicarea este partea de muncă. Bucuria este partea de descoperire. Când ajungi acolo și descoperi lucruri pe care niciodată nu le-ai mai văzut în trecut, nu le-ai știut niciodată înainte, pe care nu le-ai înțeles niciodată pe deplin, și aceasta trăiesc în fiecare săptămână a vieții mele. Acum, aceasta este o aventură pe care nimeni nu ar trebui să o rateze.

Îmi aduc aminte de un păstor care mi-a spus atunci când eram în Michigan „Ei bine, păstoresc numai doi ani într-un loc, apoi plec”. „Pe bune?” am spus eu. „Faci asta de multă vreme?” „Da, am fost doi ani aici, doi ani aici, doi ani acolo, doi ani dincolo!” Am întrebat „De ce?” El a spus „Am 52 de predici. Le predic de două ori. Și am plecat”. Este un mod amuzant. Am spus „Cum rămâne cu tot planul lui Dumnezeu?” „Nu îl dau pe tot. Doar partea pe care o socotesc ca fiind mai importantă”. Oh, eu cred că orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu este important. Asta este de nenegociat.

În al treilea rând: și acesta iarăși decurge din cel anterior, doctrina sănătoasă. Începi cu o perspectivă înaltă despre Dumnezeu, te dedici lui Dumnezeu, apoi va trebui să rămâi lipit de revelația Lui, de Cuvântul Lui. Dacă te dedici Cuvântului Lui, vei fi lipit de ceea ce El învață, și aceasta este doctrina, doctrina sănătoasă. Știți, dragilor, este atât de multă confuzie doctrinară în creștinism. Există atât de multă neclaritate, predicuțe pentru creștinuți; știți, lucruri micuțe care să fie utile. Nu știu care este scopul lor final pe care-l au. Sunt drăguțe, și uneori sunt interesante; și uneori te fac să te simți emoționat, și simți căldura și neclaritatea; oh, alteori te simți trist sau ceva de genul acesta, sau te simți îndemnat și așa mai departe. Dar nu este doctrină sănătoasă.

Cu alte cuvinte, nimeni nu strigă după adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre viață, moarte, cer, iad, adevărul despre om, păcat, Cristos, îngeri, Duhul Sfânt, poziția credinciosului, fire, lume sau orice ar fi. Adică, dă-mi ceva de care să mă pot ține. Dă-mi adevărul. De aceea noi totdeauna am vorbit despre principializarea textului. Iei un text. Afli ce spune textul, și apoi vezi ce vrea să însemne. Extragi principiul divin și așezi acel adevăr în mințile oamenilor prin bătătorirea acelui adevăr în zece feluri posibile. În caz că nu știți, aceasta este ceea ce fac atunci când predic. Vă duc prin pasaj, extrag adevărul divin și vă lovesc cu el în zece feluri. Pornesc de la acest pasaj, și trec comparativ la celălalt pasaj, și apoi alt pasaj și apoi alt pasaj și tot așa, până când adevărul sălășluiește în mintea ta, un adevăr solid. Am înțeles aceasta încă de când eram tânăr, pentru că tatăl meu mi-a dat o Biblie când am terminat liceul. Și pe prima pagină mi-a scris o încurajare, să citesc 1 și 2 Timotei, și așa am făcut. Și parcă tot îl auzeam pe Pavel spunându-i lui Timotei „Învață potrivit cu învățătura sănătoasă. Învață potrivit cu învățătura sănătoasă. Învață potrivit cu învățătura sănătoasă. Hrănește-ți inima și comunic-o oamenilor. Doctrină sănătoasă”.

A fost o vreme când păstorii erau și teologi. Acum, nu mai știu. Eu, când mă gândesc la faptul că eu și Dick ne-am întors de la congresul ICBI din Chicago, nu mai știu ce să cred. A fost cu un an în urmă cred, nu-i așa Dick? Erau acolo cred că patru păstori, dintr-o sută de cercetători, și 96 din colegii și seminarii. Când i-au adus pe oameni împreună ca să discute Biblia, ei nici măcar nu s-au gândit la păstori, și aceasta nu este în mod necesar o reflecție a faptului că nu erau deloc acolo. Doar că nu caută oameni care se preocupă de Scriptură. De fapt, mă tot întreb ce am căutat eu acolo. Noi am pierdut asta, această claritate doctrinară și distinctivitate în predicare, care de fapt aparține amvonului. Oamenii au nevoie de răspunsuri, de răspunsuri solide din Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi, doar din curiozitate, am scris o scrisoare acum două săptămâni la toate organizațiile pe care le știm și care au program la radio, și le-am pus o întrebare. Noi răspundem întrebărilor biblice tot timpul. Am pus o întrebare doar ca să văd cum răspund la întrebări. A fost pusă o întrebare și toți care ne-au răspuns au venit cu diferite răspunsuri. Așadar, dacă ai fi dorit să fii consiliat de aceste organizații, fiecare dintre ei ți-ar fi dat câte un răspuns diferit. Acum, acest lucru este trist. Este atât de multă confuzie cu privire la lucrurile care de fapt ar trebui să fie clare în ce privește Cuvântul lui Dumnezeu.

Suntem hotărâți să extragem niște concluzii biblice. Îmi aduc aminte că la începutul lucrării studiam cartea Efeseni aici și prezentam poziția credinciosului în Cristos, care de fapt este lucru fundamental pentru această biserică. În zilele următoare m-am întâlnit cu antrenorul de fotbal din liceu. Nu l-am mai văzut de multă vreme, decât o singură dată atunci când a venit la biserică, acum este la Domnul, și el învăța din Cuvântul lui Dumnezeu. Un om minunat, ne-am amintit toate lucrurile prostești făcute atunci când băteam mingea în liceu. Iar el mi-a spus „Știi, John?” A spus „Ai așezat solid în viața mea pentru restul vieții o înțelegere clară despre poziția credinciosului, pentru că am ascultat înregistrarea studiului din Efeseni 1, din nou și din nou, din nou și din nou, și apoi i-am învățat pe alții an după an, an după an, pe tineri și” – spunea el – „o înțelegere solidă asupra doctrinei poziției credinciosului în Isus Cristos mi-a dat o temelie întregii mele vieți”. Ei bine, vedeți, nu mă laud singur. Aceasta este cartea Efeseni. Acesta este Duhul Sfânt. Dar ce vreau să spun este felul de lucru pe care oamenii pot să-și zidească viața, pe învățătura tare și sănătoasă. Și cred că noi trebuie să-i învățăm pe alții Cuvântul lui Dumnezeu și să-l învățăm cu principiile care sunt adevăruri divine; care sunt fundamentale vieții, foarte esențiale. Așadar, dacă vrei să știi despre îngeri, trebuie să avem acel adevăr concret și clar despre îngeri. Dacă vrei să știi despre demoni, atunci trebuie să fim în stare să stabilim ce învață Biblia despre ei, ca să putem așeza o învățătură solidă.

Al patrulea adevăr nenegociabil, și voi știți aceste lucruri, eu doar vi le amintesc. Al patrulea este sfințenia personală. Sfințenia personală. Mă tem că toți suntem victimizați de o societate absolut stricată. Adică mă înfioară societatea în mijlocul căreia trăim. Murdăria și mizeria și gunoiul care este pompat neîntrerupt, nu doar filosofic, care corup mințile celor care sunt departe de Dumnezeu, dar lucruri imorale, ca o mare plină de mizerie dintr-un canal spart. De fapt, canalul nu este spart, ci este complet fărâmițat, și inundă locul. Eu nu știu, dacă acesta este nou sau nu, dar întotdeauna am avut o problemă cu muzica contemporană, pentru că eu cred – nu doar că eu urăsc stilul în sine, dar am probleme cu asta, în esență – cred că aluziile sexuale ale cuvintelor sunt atât de viclene și de stricate. Și încerci să le spui acestor tineri, iar ei răspund „Ei bine, tu nu înțelegi. Eşti bătrân. Ce știi tu? Nu înțelegi unde suntem, dar cuvintele sunt în regulă. Le duc în direcția în care vreau.” Și bla-bla-bla.

Ei bine, recent am aprins televizorul și am văzut unul dintre aceste videoclipuri. Mi-a fost suficient. Când pun acel fel de muzică în modalități vizuale este mizerie. Așa e. În primul rând nuanțele sale sexuale sunt pur și simplu violente. În al doilea rând este totalmente deconectat de orice formă de realitate, ceea ce înseamnă ca oamenii să se despartă de o rațiune clară, sănătoasă și logică și să înțeleagă realitatea. Este ca și cum ai încerca să-i droghezi, sunt totalmente deconectați. M-am uitat la un nonsens totalmente deconectat, totalmente incoerent, fără rimă sau rațiune, fără conexiune logică la ceea ce avea loc. De fapt, era totalmente bizar. Și sunt foarte serios, chiar dacă am 43 de ani, nu sunt complet senil. Și dacă așezi acel lucru în vizual și aceasta este ceea ce primești, atunci acela este gunoi. Și atunci ai o întreagă generație de oameni, știți, inundați.

Ascultați, oameni buni, trebuie să începem să avem niște concluzii când vine vorba de sfințenia personală și să fim atenți unde ne expunem pe noi și pe copiii noștri și pe oamenii din jurul nostru. Nu poți să intri și să ieși cum vrei din cinematograf și să urmărești totul ce-ți văd ochii, și să citești orice mizerie sau gunoi, să te expui la așa ceva, fără să plătești un preț. Eu am fost șocat și mi-am spus „Aici am ajuns cu societatea noastră?” Eu nu merg la cinema, așa că nu știu ce este acolo, de aceea aceste lucruri au fost un șoc pentru mine. În acest stadiu se află societatea noastră? Așa se gândește în mințile confuze și haotice ale copiilor care și-au aruncat în aer creierul cu astfel de lucruri? Eu cred că suntem chemați la o viață de curăție și nu putem, nu putem negocia aceasta. Nu putem să facem nici un fel de compromis. Nici unul. Nu ne putem compromite, și vrem să ne întărim această puritate în sfințenie, în acel standard de puritate sfântă.

2 Corinteni 7 este tot timpul în mintea mea. Versetul 1 „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Vrem să întărim aceasta. De aceea facem disciplină bisericească. De aceea, dacă cineva păcătuiește, trebuie să mergem la el. Trebuie să mergeți la el. Eu trebuie să merg la el. Noi trebuie. Noi trebuie. Am primit o scrisoare de la cineva care mi-a scris „Vreau să îți spun. Unul din membri din comitetul bisericii tale este așa, și așa, și așa, și a făcut asta, și a făcut asta, și toate celelalte”. El îmi spunea tot ce a făcut acest membru din comitet. Și i-am scris „Dragul meu, dacă ai ceva împotriva fratelui tău, du-te la acel frate. Nu veni ca să mi-l bârfești. Nu accept ce ai spus. Du-te la el dacă ai o problemă. Rezolv-o. Și dacă este rezolvată, nu am nevoie să știu. Dar să nu acuzi pe un slujitor al lui Isus Cristos față de mine, dacă nu te-ai dus la el”. Ei bine, mi-a scris o scrisoare frumoasă și și-a mărturisit păcatul pe care l-a comis și și-a cerut iertare și a spus că a învățat o lecție pe viață. Ei bine, este adevărat, și el ar trebui să rezolve împreună cu fratele pe care el a simțit că l-a ofensat. Nici măcar nu sunt sigur că a existat o astfel de ofensă. Dar dacă credeți că este așa de radical, să știți că este biblic. Vrem ca biserica să fie curată, nu-i așa? Așadar, vrem să rezolvăm aceste lucruri în dragoste, bineînțeles, în dragoste.

Acum, ne uităm la domeniul de sfințire personală și putem vedea cât de mult am pierdut în acest domeniu. Ce vreau să spun: cum rămâne cu viața noastră de rugăciune care cultivă acea sfințenie? Cum este? Cum este cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu? Dar postul? Dar meditarea? În care parte din zi stai și meditezi asupra Cuvântului lui Dumnezeu? Când faci aceasta? Poate spui „Ei bine, eu sunt un prezbiter. Eu sunt un diacon. Eu, eu mă pregătesc de studiu biblic”. Nu, nu, când stai și meditezi asupra Cuvântului lui Dumnezeu? Când îți faci timp să meditezi mai multă vreme ca să te poți apropia de Dumnezeu într-un moment de rugăciune, care să facă să depășească timpul pe care tu l-ai alocat? Unde suntem noi în termenii sfințeniei? Unde suntem noi în termenii comunicării reale cu Dumnezeul cel viu? Vedeți, nu este doar pentru lideri. Este pentru lideri. Este pentru mine și pentru toți ceilalți care se află în conducere, dar este și pentru voi, dragilor. Adică, nu putem doar să stăm și să trăim ca niște creștini pe jumătate dedicați și să așteptăm ca lucrarea lui Dumnezeu să fie făcută în felul lui Dumnezeu.

Bine, mai este un singur adevăr, și o să vi-l spun pe scurt. Autoritatea spirituală. Autoritatea spirituală. Cred din toată inima că biserica trebuie să înțeleagă că există autoritate peste acești oameni, în acea biserică și autoritatea este Cristos, care este Capul, care-Și exercită domnia prin bătrânii duhovnicești. Asta ne spune Biblia. Nu am inventat eu aceasta. Nici biserica prezbiteriană nu a inventat. Asta ne spune Biblia, că prezbiterii au autoritate peste voi în Domnul. Este atât de simplu. Au autoritate.

Acum, aceasta poate fi abuzivă. Sunt oameni care pot ajunge în acel loc de autoritate și pot exercita autoritatea ca și cum le-ar fi fost dată lor datorită poziției sau datorită propriei lor personalități. Nu este așa. Este autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu în mâinile unui om duhovnicesc. Cu alte cuvinte, nu am nici o autoritate ca să vă spun „Ascultați, fraților, construiți acea clădire acolo”. Sau „Ascultați, fraților, vreau mai multă vacanță sau o mărire de salariu sau cer ca acești pereți să fie zugrăviți în verde, pentru că eu am autoritate”. Nu am nici o autoritate asupra vopselei. Nu am nici o autoritate asupra acestor lucruri. Singura autoritate pe care o am este să vorbesc și să aplic Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i așa? Și când tu, când un om iese de sub aceasta, el de fapt o încalcă; în special când vine vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, este autoritate acolo. Este autoritate.

Oh, unii oameni sunt atât de paranoici cu privire la asta. Când am fost vara aceasta la New York, cineva mi-a dat un eseu de 25 de pagini. El a spus „Cred că vei fi interesat cu privire la asta”. Mi-a dat aceste hârtii xerox, douăzeci și cinci de pagini, iar titlul a fost „Erezia MacArthurismului” și nu vorbea la general, nicidecum, „Erezia MacArthurismului”. Așadar, am fost curios să aflu care era – în ce fel eram eretic; și astfel, am început să o citesc. „Întâi de toate să vă feriți de John MacArthur, pentru că în aparență este un om bun; dar iată aici care sunt faptele. Unu, este împotriva evanghelizării. Doi, este împotriva misiunii” și a continuat cu zece lucruri, iar ultimul a fost „el crede în prezbiteri, cel mai mortal lucru dintre toate”. Vedeți? Ca și cum eu i-aș fi inventat pe prezbiteri ca un lucru eretic? Adevărul este că unii oameni nu vor să fie sub autoritate spirituală; și poate că putem spune în favoarea lor că au fost oarecum opriți în înțelegerea acestui lucru, pentru că cineva a abuzat de autoritatea lor. Dar biserica trebuie să înțeleagă, dragilor, că Dumnezeu a dat bisericii oameni duhovnicești, care au autoritatea ca să reprezinte pe Isus Cristos prin exemplu și învățătură în acea biserică, iar biserica, plină de iubire, trebuie să vină sub conducerea lor; ea nu va fi perfectă, și nu va fi desăvârșită.

Ascultați, ne rugăm constant ca să fie cât se poate de unită, dar știm că va fi faliment. Cineva a spus „Singura diferență în privința creștinilor este că în armata lor, ei își omoară răniții”, adică dacă cineva face ceva greșit în trupul creștin, uneori ei sunt atacați fără milă. Nu este greșit să greșești. Adică, este greșit să greșești, dar nu este, în cele din urmă, un dezastru să greșești dacă îți mărturisești greșeala și mergi mai departe, ci doar dacă continui să o faci. Așadar, când ceva este făcut și nu este făcut cum trebuie, vom fi primii care vrem să știm și vrem să mergem mai departe, slavă Domnului. Dar trebuie să înțelegem că în biserică au fost dați oameni care sunt lideri; și în 1 Tesaloniceni 5, spune să-i cinstim pe acești oameni, să-i prețuim foarte mult din pricina lucrării lor. Iar în Evrei 13, spune să ne supunem lor, pentru că ei priveghează asupra sufletelor lor. Urmați exemplul lor. Și noi avem o pluralitate de lideri aici. Eu sunt doar unul dintre ei.

Poate spui „Ei bine, cum se face că tu eşti singurul care predică?” Da, cam așa funcționează darurile. Ai avut doisprezece apostoli, nu-i așa? Dar de fiecare dată când sunt enumerați, avem patru liste în Matei, Marcu, Luca și Fapte – în fiecare listă Petru este amintit primul; și el totdeauna a fost purtătorul de cuvânt. Așa stau lucrurile. Asta nu înseamnă că el era mai bun ca alții. De fapt, dacă adevărul ar fi știut, el era probabil mai rău decât cei mai mulți dintre ei, dar a avut daruri în această privință; așadar, există o varietate de daruri. Petru și Ioan au călătorit împreună. Credeți că Ioan nu a avut nimic de spus? Mai gândiți-vă. A scris Apocalipsa, 1, 2, 3 Ioan, Evanghelie după Ioan și fără îndoială, datorită apropierii sale de Isus Cristos, a aflat lucruri mărețe. Dar de fiecare dată când este cu Petru, pentru 12 capitole, el nu deschide gura. De ce? Pentru că Petru avea un dar mai mare în ce privește vorbirea, sau un dar unic cât privește vorbirea. Când venim la Pavel și Barnaba, aflăm că Barnaba era un mare învățător și un mare vorbitor și probabil cel care conducea până să vină Pavel, dar el și Pavel au călătorit împreună; și chiar și păgânii au spus că Pavel era vorbitorul principal. Așadar, sunt variații în daruri. Dar în totalitate, este o egalitate în ce privește autoritatea spirituală și conducerea dată celor pe care Biblia îi numește prezbiteri și păstori, cei care supraveghează. Trebuie să înțelegem aceasta și această biserică întotdeauna va veni sub grija acestor oameni, întotdeauna.

Așadar, ce am spus până acum? Dacă biserica este trupul lui Cristos, trebuie să aibă cadrul potrivit. Trebuie să aibă o înțelegere înaltă despre Dumnezeu, și aceasta trebuie să fie ce urmărește ea: să-L cunoască, să-L cunoască, să-L cunoască. Și în căutarea de a-L cunoaște, trebuie să aibă o înțelegere înaltă în ce privește Scriptura, pentru că acela este locul unic în care El poate fi cunoscut. Așadar, vom avea această înțelegere înaltă față de Scriptură și vom fi dedicați clarității doctrinare, a învățăturii curate, a sfințeniei personale; și ne vom supune sufletele grijii celor care sunt peste noi în Domnul, în autoritate spirituală. Le spun pastorilor acest lucru tot timpul. Dacă nu ai aceste lucruri care să funcționeze în biserica ta, toate celelalte lucruri pe care le vei face sunt cu rază scurtă de acțiune, superficiale, pentru că acestea sunt cele care contează. Și le spun lor și aceasta. Vedeți, fraților, nu puteți să realizați asta în 18 luni. Media în care un păstor stă într-o biserică azi este de doi ani jumate, doi ani și șase luni. Nu poți așa. Durează ani ca să așezi o astfel de fundație, și acesta este doar scheletul. Nici măcar nu am început să vorbim despre sistemele interioare și despre mușchi și despre carne.

Vreau să știți că am o singură viață de trăit, și simt că Duhul lui Dumnezeu îmi spune că o voi trăi și mi-o voi da aici, și nu pot să fiu altfel mai fericit. Pentru mine, aventura doar a început, și nu spun „Hei, am făcut aceste lucruri mari, și acum să ne împrăștiem și să mergem aici și acolo și să facem de toate”. Nu, domnule, aceasta este pasiunea inimii mele, această biserică; și cred că Dumnezeu are pregătit un mare viitor pentru noi dacă putem vedea unde are loc adevăratul război, să fim dedicați lucrurilor reale și fundamentale, și acestea sunteți voi. Tu, ca individ, tu ești speranța noastră.

Să ne rugăm.

Tată, deja am atins câteva lucruri importante pentru Tine. Poate că nu totdeauna sunt atât de importante pentru noi, cum ar trebui să fie, pentru că ele sunt cele mai importante pentru Tine, pentru că Tu ești important Ție. Tu ești Dumnezeu, și Cuvântul Tău este important, pentru că aceasta este ceea ce Tu dorești; și autoritatea spirituală este importantă, pentru că Tu dorești să domnești în biserica Ta, în Împărăția Ta, pentru că Tu ești Împăratul. Ajută-ne să socotim important ceea ce Tu consideri important și să nu ne pierdem timpul risipindu-l în lucruri banale, care nu contează. Sau mai rău, să devenim apatici sau indiferenți, pentru că am fost înțărcați de lume sau pentru că am început să luăm lucrurile de-a gata, cele făcute de Tine, pentru că nu am fost parte a bătăliei. Sau poate, Doamne, noi suntem parte a bătăliei, dar cumva ne-am retras. Ajută-ne să ajungem acolo, Tată. Fă o lucrare în inima mea și în fiecare inimă, care să fie pentru slava Ta.

SFÂRȘIT