Am ajuns în dimineața aceasta în studiul Cuvântului lui Dumnezeu la mesajul final din seria noastră foarte specială asupra anatomiei bisericii.

Suntem la cel mai important mesaj, acum la încheierea seriei. Am încercat să vedem Biserica prin analogia cu un trup. Am vorbit despre schelet, despre adevărurile fundamentale și esențiale față de care Biserica trebuie să fie dedicată. Am vorbit despre sistemele interne, adică atitudinile spirituale care trebuie să existe în inimile poporului său. Am vorbit despre musculatură, adică despre funcțiile lucrării și am vorbit despre exterior, adică forma pe care lucrarea o adoptă.

Însă niciun trup nu ar fi complet fără capul său, așadar în studiul nostru din dimineața asta vreau să ne uităm la Cuvântul lui Dumnezeu ca să avem o înțelegere asupra Celui care este capul acestui trup, nimeni altul decât Domnul Isus Cristos.

Acum, am spus o mulțime de lucruri pe care trebuie să le facem în Biserică, iar răspunsul vostru a fost minunat și a reprezentat o mare încurajare pentru mine, o încurajare imensă. Ați auzit lucruri care ne-au confruntat, lucruri foarte directe și care ne-au cercetat inimile, iar eu L-am văzut pe Duhul lui Dumnezeu rodind în aceste domenii. Ne-am specializat timp de șapte săptămâni în lucrurile pe care trebuie să le facem, ce anume trebuie să credem, care ar trebui să fie gândirea noastră, ce anume ar trebui să planificăm.

Ar fi un foarte mare dezechilibru dacă nu am vorbi despre capul care este Isus Cristos și despre ce rol are El în Biserica Sa. Dragilor, aceasta este mângâierea supremă. Vedeți, mângâierea supremă este să știm că indiferent de lucrurile pe care le facem sau nu le facem cum trebuie, indiferent de lucrurile pe care falimentăm să le facem, indiferent de greșelile pe care le facem și de toate păcatele care ne asaltează în cursa pentru a împlini voia lui Dumnezeu, avem această încredere supremă că Cristos Își zidește Biserica. Aceasta este o încurajare minunată și vrem să vorbim despre ea.

Pavel a vorbit în Efeseni capitolul 4 despre ea, când a spus că toți ne primim creșterea din El, care este Capul, Cristos. Și apoi a spus să ascultați de El, întregul trup bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea și se zidește în dragoste, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei. Cu alte cuvinte, Pavel spune că trebuie să dăm tot ce avem, trebuie să ne străduim să facem tot ce putem și să fim tot ce putem fi în cunoașterea deplină, care reprezintă puterea reală a lui Cristos, Cel care face toate lucrurile să funcționeze. Acesta este un paradox divin, nu-i așa, dragilor? Noi ne străduim și dacă este ceva realizat, este al lui Dumnezeu, iar cea mai mare mângâiere este că atunci când falimentăm noi, El izbutește. Așadar, vreau în dimineața aceasta ca să ne ațintim privirea asupra Celui care este Capul nostru.

Fără de care nu putem să facem nimic, așa cum spune Pavel, nimic. Când mă gândeam la un pasaj la care să ne uităm, mi-a fost îndreptată inima către benedicția de la finalul epistolei către Evrei. Vă rog să deschideți Biblia la Evrei 13, versetele 20 și 21, doresc să mă folosesc de adevărul din aceste versete ca un punct de plecare care să ne ducă apoi la alte pasaje din Noul Testament. Ele ne vor îmbogăți înțelegerea noastră asupra lucrării Domnului pentru Biserica Sa. Am vorbit timp de șapte săptămâni despre ce trebuie să facem noi, iar acum vom vorbi despre ce face Cristos pentru Biserica Sa. Aceasta ar trebui să fie o serie de sine stătătoare, dar suntem obligați să o condensăm la un singur mesaj.

Apropo, este o doxologie maiestoasă, care se află la finalul acestei mărețe epistole. Iat-o: „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Cristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” O doxologie frumoasă, o benedicție frumoasă. Dar într-un anume fel acea benedicție cuprinde într-o formă sumară lucrarea lui Cristos. De fapt, rezumă mesajul epistolei către Evrei, însă nu vom analiza acest aspect în mod special. Scopul doxologiei este acela de a fi o laudă finală pentru Dumnezeul păcii, este numit așa pentru că prin sângele lui Isus Cristos a făcut pace cu omul păcătos.

El este Dumnezeul păcii care cândva a fost Dumnezeul mâniei, Dumnezeul războiului, Dumnezeul judecății, Dumnezeul urgiei. Dar a devenit pentru noi Dumnezeul păcii, El nu este totdeauna un Dumnezeu al păcii, dar pentru noi a devenit Dumnezeul păcii prin sângele lui Isus Cristos când facem pace, iar El face pace cu noi. Așadar, este o doxologie pentru a-L lăuda pe Dumnezeul păcii, dar în lauda adusă Dumnezeului păcii ne prezintă modul în care a devenit Dumnezeul păcii, prin lucrarea lui Isus Cristos. Începe cu afirmarea faptului că El este Dumnezeul păcii și încheie cu declarația că El trebuie să fie glorificat în vecii vecilor, iar mijlocul prin care se realizează asta este prezentat ca fiind lucrarea minunată a Domnului Isus Cristos.

Ce a făcut Cristos pentru Biserica Sa? În acest pasaj aflăm câteva aspecte la care ne vom uita. Întâi de toate, El este mântuitorul Bisericii Sale. Câteva lucruri din acest text ne îndreaptă spre lucrarea lui Cristos față de Biserica Sa. Primul pe care-l vedem este numele Său, Domnul Isus, în versetul 20. Isus. Isus trebuia să fie numele Său, ne spune Matei 1:21 „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele Sale”. Acel nume înseamnă Iehova mântuiește, este Ieșua sau Iosua din Vechiul Testament; și înseamnă Iehova mântuiește. Așadar, numele Lui este numele Celui care mântuiește.

Mai devreme, scriitorul epistolei către Evrei a scris în capitolul 2 în versetele 9 și 10 „Dar pe Acela care a fost făcut pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morții pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.” Isus este Cel care a gustat moartea pentru fiecare om. Isus este cel care a devenit archēgos, primul, căpitanul, liderul, deschizătorul de drumuri, inițiatorul mântuirii.

A fost făcut desăvârșit în propria Lui suferință. De fapt, numele Isus vorbește despre mântuirea noastră atât de mult încât scriitorul cărții Faptele scrie în 4:12 că nu mai este niciun alt nume dat sub ceruri în care să fim mântuiți, decât numele lui Isus. Așadar, numele Lui vorbește despre lucrarea Lui de mântuire, așadar este o notă de laudă aici, pe măsură ce benedicția începe doar în numele lui Isus, Mântuitorul, însă mai sunt și alte lucruri. Versetul 20 spune că a făcut această lucrare de mântuire prin sângele legământului celui veșnic. Aceasta este o expresie deosebită: sângele legământului celui veșnic.

Vedeți, evreii au știut dintotdeauna că păcatul trebuie să fie ispășit prin sânge, nu era altă cale și aceasta este parte a mesajului cărții Evrei, iar în capitolul 9 versetul 18 citim „De aceea şi întâiul legământ” sau primul testament, este vorba de cel vechi, al lui Moise „n-a fost sfințit fără sânge.” Fiecare evreu știa că ratificarea vechiului legământ din Levitic 17:11 era prin sânge. Vechiul legământ a fost inaugurat și ratificat prin vărsare de sânge, pentru că a fost rânduit de Dumnezeu că trebuie să fie vărsare de sânge pentru păcat.

Moise a fost agentul lui Dumnezeu care trebuia să stropească cu acel sânge pentru ratificarea legământului, pentru ca să intre în funcțiune. Atunci când Moise a spus fiecare poruncă din Lege poporului, el a luat sânge de viței și de țapi cu apă, cu lână stacojie și cu isop, a stropit atât cartea, cât și poporul spunând: Acesta este sângele legământului sau testamentului prin care Dumnezeu S-a apropiat de voi. Mai mult, a stropit cu sânge atât cortul, cât și uneltele lucrării. Dumnezeu vrea să transmită ceva foarte important aici: era sânge peste tot. Sânge pe cartea Legii, sânge pe oameni, sânge pe cort și pe uneltele Cortului. Era mult sânge, era sânge peste tot.

Dumnezeu spunea: Nu există niciun legământ cu mine fără vărsare de sânge, dar toate acestea erau numai simbolistica vărsării de sânge supreme care îi putea aduce pe oameni în starea de pace cu Dumnezeu. Așadar spune în versetul 22 că aproape toate lucrurile sunt curățite prin Lege cu sânge și fără vărsare de sânge nu este ce? Iertare, nu este exonerare, nu este pace cu Dumnezeu. De aceea Isus a ratificat Noul Legământ în Matei 26:28 spunând cuvintele „Acesta este sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor”. Și El de fapt spunea „Sângele Meu va fi cel care va inaugura noul legământ”.

Așadar, legămintele erau făcute în sânge și dacă cineva voia să aibă pace cu Dumnezeu, trebuia să fie prin vărsarea de sânge și nicio jertfă de animal nu putea să influențeze acea pace. Era nevoie de sacrificiul suprem al lui Cristos, iar jertfele animale nu erau decât vizualizări și ilustrări. Dacă vă uitați la ce spune în Evrei 13:20, spune că este sângele legământului celui veșnic. Legământul mozaic, vechiul legământ nu era veșnic, era un legământ temporar. Era doar o umbră a lucrurilor care vor veni. Este înlocuit de legământul cel veșnic, căci Isus Cristos printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți.

El, prin acel unic act de jertfă a adus o mântuire veșnică. În Evrei 9:12 spune „şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de țapi şi de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” Preotul intra din nou și din nou și din nou și era jertfă după jertfă după jertfă. Cristos a intrat o dată, a ieșit și nu s-a mai dus niciodată acolo. A câștigat pentru noi o răscumpărare veșnică. Așadar, vedem în acest pasaj că El este Mântuitorul Bisericii Sale, acesta este numele Său și aceasta a fost lucrarea Lui pe cruce. Apoi vedem o altă frază acolo la începutul versetului 20 când spune „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus”.

Acest lucru este un element esențial în lucrarea Sa de mântuire. Atunci când Tatăl L-a ridicat din morți pe Isus a fost declarația Tatălui de consimțământ pentru lucrarea Sa încheiată. Noi ne gândim la înviere ca fiind un mijloc pentru învierea noastră. Ne gândim la înviere ca fiind o biruință asupra morții, de care și noi într-o zi ne vom bucura, iar acestea sunt moduri corecte de a gândi, dar ele nu cuprind totul în întregime. Noi trebuie să ne uităm la învierea lui Isus Cristos ca fiind cea mai mare confirmare a aprobării lui Dumnezeu asupra lucrării Sale de mântuire. Când L-a înviat din morți, a afirmat faptul că a îndeplinit ceea ce a făcut când a mers la cruce.

Așadar, lucrarea de mântuire a lui Cristos devine pentru noi foarte limpede prin versetul 20, Isus prin sângele Său ne-a adus într-un legământ veșnic, iar ca răspuns Dumnezeul păcii L-a înviat din morți. Pavel spune în Efeseni 2 despre Cristos că este pacea noastră. El este pacea noastră. El a făcut pace. În Coloseni 1:20 spune că prin sângele crucii Lui și mă gândesc că de aceea în Luca 10, cred că este versetul 6, suntem numiți fiii păcii. Așadar, El este mântuitorul Bisericii Sale. Acum, dragilor, aș dori să spun ce înseamnă lucrul acesta. Această Biserică nu este o organizație umană, și nici o altă biserică a lui Isus Cristos nu este.

Nu devii membru în această Biserică prin faptul că te înscrii, nu devii membru pentru că îți plac oamenii care sunt prezenți aici sau te gândești că ar fi bine să faci aici afaceri sau să îți schimbi stilul de viață sau poate te simți bine cu privire la lucrurile pe care le facem sau te bucuri de muzică sau te simți bine cu privire la tine însuți. Nu, tu te alături bisericii în virtutea morții jertfitoare a Domnului Isus Cristos, iar această intrare aparține tuturor celor care sunt răscumpărați și spălați prin sângele Său prețios. Nu noi zidim Biserica, ci El Își zidește Biserica; este Biserica Lui. El este Mântuitorul Bisericii Sale.

El aduce oameni în Biserica Sa, haideți să vorbim despre asta. Sunt două elemente în legătură cu asta despre care vreau să vă vorbesc. Întâi, Își iubește Biserica. Lucrarea mântuitoare este zidită pe dragostea mântuitoare. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dumnezeu este Cel care a predeterminat relația de dragoste cu noi, înainte ca noi să fi existat și ne-a iubit în timp ce noi Îl uram. Încă pe când eram vrăjmași, Dumnezeu, în marea Sa dragoste, ne-a răscumpărat, dragostea Lui a fost cea care L-a făcut să-Și dea sângele Său prețios; mult mai prețios decât orice produs uman.

În Efeseni capitolul 5 este o afirmație minunată în versetul 2, cu care sunteți familiarizați, fără îndoială. Spune „Trăiți în dragoste, după cum şi Cristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu.” Cristos ne-a iubit atât de mult că S-a dat pentru noi. Este minunat să știi că ești iubit, este minunat lucrul acesta. El iubește Biserica, El iubește Biserica atât de mult că S-a dat pe Sine pentru Biserică. În acest proces când slujim și-I dăm viețile noastre și tot ce avem mai bun, devenim uneori îngrijorați deoarece Biserica nu este ce ar trebui să fie și vedem oameni care ne scapă printre degete și ne întrebăm de ce lucrurile nu ies așa cum ar trebui.

Ne spunem nouă ca oameni ai lui Dumnezeu sau ca slujitori sau ca cei care-L slujesc pe Domnul: Asta e viața mea, pasiunea mea, dau tot ce am pentru Biserică. Îmi pasă de ea, trăiesc pentru asta și totuşi nu este ceea ce aș vrea să fie. Ar trebui ca mâhnirea noastră să se diminueze când știm că El o iubește infinit mai mult decât noi. Nu-mi găsesc eu oare mângâierea în faptul că, atunci când sunt întristat de cei care nu fac ceea ce ar trebui să facă și nu răspund cum ar trebui să răspundă, iar acest lucru mă doare, n-ar trebui să mă gândesc cât de mult este întristat El, care iubește biserica în mod infinit, și chiar şi aşa totuși continuă s-o iubească? El iubește Biserica Sa și i-a iubit, spune în Ioan 13 „i-a iubit pe ai Lui care erau în lume și i-a iubit până la capăt”.

El nu Se oprește din a-i iubi pe ai Săi atunci când ei falimentează. El nu Se oprește din a-i iubi pe oamenii Săi atunci când ei falimentează. El nu Se oprește din a-i iubi pe ai Săi atunci când ei sunt indiferenți, când ei nu se bucură de oportunități, de resurse și de privilegii. El nu Se oprește din a-i iubi și trebuie să ne amintim de asemenea că Cel care cunoaște lucrurile în mod infinit îi iubește pe oamenii pe care-i cunoaște atât de bine, astfel noi suntem mângâiați știind că El Își iubește Biserica. El a predeterminat să pună dragostea Lui în ei înainte ca să fie întemeiată lumea și El, de fapt, va împlini aceasta până când lumea va renaște în veșnicie.

El ne iubește atât de mult încât El care nu a cunoscut niciun păcat a devenit păcat pentru noi ca noi să fim făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în El. El este la lucru în Biserica Sa, Își iubește oamenii din Biserică și îi iubește în timp ce sunt în Biserică. Dragostea Lui se înalță ca o mireasmă către Dumnezeu, spune în Efeseni 5:2 ca un prinos și ca o jertfă de bun miros pentru Cel sfânt. Acest lucru e atât de mângâietor! Cristos Își iubește Biserica! Asta îmi spune mie că și eu trebuie să iubesc Biserica Lui în ciuda oricărui lucru. De asemenea îmi spune să nu mă tem pentru că dacă sunt preocupat de Biserica pe care o iubesc, El este preocupat infinit mai mult de Biserica pe care o iubește. Dacă eu cred că am dreptul să fiu preocupat, pentru că am dat atât de mult bisericii, atunci cu cât mai mult El, care a dat pentru Biserică, cu siguranță este mult mai preocupat decât sunt eu.

În Apocalipsa capitolul 1 versetul 5 este o afirmație frumoasă care spune, și începe printr-o doxologie de laudă, este o benedicție slăvită, maiestoasă care spune următoarele: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăție şi preoți pentru Dumnezeu”. De neconceput. Își iubește Biserica, apropo, e la timpul continuu, și ce anume ne va despărți pe noi de dragostea aceasta? Necazul, strâmtorarea, prigoana, foametea, goliciunea, primejdia, sabia? Dar viața, moartea, îngerii, domniile, lucrurile prezente, cele viitoare, sau puteri, înălțimi, adâncimi, o altă făptură? Nimic, niciodată.

I-a iubit pe ai Săi care erau în lume și i-a iubit până la capăt. Este așa de mângâietor pentru mine să mă țin de acest adevăr, El iubește Biserica mult mai mult decât o iubesc eu. Asta înseamnă că El Îşi va concentra atenția asupra obiectului dragostei Sale. În al doilea rând, când te gândești la El ca Mântuitor, trebuie să-ți amintești că El Își zidește Biserica. Ca unul care mântuiește, El este unul care și zidește. El ne așază în Biserică. El adaugă popor în Biserica Sa, El îi dă formă ca să crească asemenea unui templu sfânt pentru El. Îmi place mult ce spune în Matei 16, unul din pasajele mele favorite: Eu voi zidi Biserica Mea. Ce gând măreț!

Nu noi suntem implicați în zidirea bisericii, El este. Nu este treaba mea sau a altcuiva ca să zidesc Biserica, nu este slujba noastră să născocim instrumente și mijloace, scheme de înțelepciune umană ca să zidim Biserica. El Își va zidi Biserica Sa și porțile locuinței morților nu o vor putea birui. Acesta este un eufemism pentru moarte, este un eufemism ebraic pentru moarte. Moartea este unealta supremă care se află în mâna vrăjmașului, așa spune la Evrei 2. Cine are putere asupra morții? Satan. Ce spune El este: Eu voi zidi Biserica Mea și cel mai rău lucru care li se poate întâmpla, să fie omorâți, nu-i va birui. Omori Biserica și tot ce faci va fi să populezi veșnicia cu ei, atât.

„Eu voi zidi Biserica Mea.” Eu doar vreau să fiu parte a bisericii pe care o zidește El, atât. Vreau doar să fiu parte a bisericii pe care o zidește, de aceea sunt atât de dedicat faptului că trebuie să lucrăm după Carte. Nu vrem să facem nimic care să ne să facă să fim confuzi. Nu vrem să folosim toate instrumentele omenești ca să zidim Biserica, pentru că atunci nu vom ști dacă am zidit-o noi sau a zidit-o El. Îmi place mult ce spune acolo, Eu voi zidi, nu Biserica, ci Biserica Mea, ce mare adevăr. El este posesorul. Adesea sunt întrebat: A cui este Biserica ta? Îmi place această întrebare.

A cui e Biserica? A Domnului Isus Cristos. A câștigat-o cu sângele Său. E proprietatea Lui, El o zidește, de fapt, știți ceva, El adaugă la Biserică în fiecare zi pe cei care trebuie să fie mântuiți. El este implicat în zidirea bisericii. În Ioan 10 spune: Eu cunosc oile Mele și oile Mele Mă cunosc. Ele aud glasul Meu și Mă urmează. Oile Mele, îmi place mult. Îi aparținem Lui, El o zidește, proprietarul, Cel care a câștigat-o, piatra din capul unghiului, temelia, proprietarul. Este Biserica Lui, este zidită cu siguranță pe promisiunea lui Dumnezeu care nu poate eșua.

El Își zidește Biserica împotriva oricărei opoziții, amenințări, împotriva carnalului, a incapacității umane, împotriva oricărei indiferențe, apatii, apostazii, oricărui liberalism, denominaționalism și împotriva oricăror alte crize. El Își zidește Biserica. 1 Corinteni 3:9 spune că voi sunteți clădirea lui Dumnezeu. Efeseni 2 spune că ați fost zidiţi ca un templu sfânt, un loc de locuire a Duhului. Pavel îi spune lui Timotei: îți spun cum să te porți în Biserica Dumnezeului celui viu, care este Biserica Sa. Așadar, El este Mântuitorul și El își iubește și își zidește Biserica Sa.

În al doilea rând, în Evrei 13:20 El este păstorul. Este un gând minunat, minunat. Acolo ne spune că El este marele păstor al oilor. Ca Mântuitor El iubește și zidește, ca păstor are unele funcții foarte unice și speciale de asemenea. Dar întâi de toate vrem să remarcăm faptul că El este Marele Păstor. În contrast cu toți ceilalți păstori care sunt pământești, El este Marele Păstor. Psalmul 77:20 spune despre Moise „Ai condus pe poporul Tău ca pe o turmă prin mâna lui Moise și a lui Aaron”, iar ei erau păstori, dar nu mari păstori. De trei ori în Noul Testament Isus Cristos este numit Păstorul.

În Ioan 10 El este Păstorul cel bun. În 1 Petru - El este Păstorul cel mare, iar în Evrei 13 este marele Păstor. Știți, în Scriptură am notat peste șase locuri cel puțin în care Biblia îi identifică pe oamenii firești ca națiuni cu acest titlu. Erau ca niște oi fără ce? Fără păstor. Așadar, dacă noi credem că suntem oi, suntem cum? Cu păstor. Acum o săptămână ne-am întâlnit împreună cu frații și am vorbit și am discutat și am încercat să dezvoltăm o cale mai bună în care să facem o slujire mai bună de păstorire. Uneori ajung în astfel de momente.

Pentru că oamenii spun că aceștia nu se implică și aceia nu mai vin și începem să pierdem oameni și sunt unii care nu au mai venit de multă vreme și ne întrebăm unde sunt și încercăm să le dăm de urmă. Avem toate aceste probleme logistice pe care încercăm să le rezolvăm, iar tu mergi și spui: Doamne, cum îi vom urmări pe toți aceștia? Nu vin de mai multe săptămâni, unde sunt sau sunt bolnavi și nu știm sau auzim despre o tragedie și nu am vorbit cu oamenii ca să vedem dacă ei într-adevăr merg pe cale cu Domnul, dacă mântuirea lor este reală. Este această frică în inima lor și ești preocupat de asta, și vă mărturisesc că uneori merg acasă și mă trezesc că stau cu privirea ațintită în tavan și cu mintea plină de gânduri cum aș putea să păstoresc mai bine. Însă în aceasta suntem mângâiați, dragilor, de faptul că Marele Păstor Își păstorește oile.

Cred că uneori ne gândim că dacă o persoană este mântuită și dacă nu intră într-un program de ucenicie, își va pierde mântuirea și noi trebuie să-L ajutăm în această privință pe Duhul Sfânt. Nu poți să-i lași pur și simplu pe oameni în grija Domnului. Trebuie să îi aduci în program. Noi nu suntem dezechilibrați în această privință; atâta vreme cât înțelegem că vrem să avem toate uneltele, dar că Domnul este păstorul și eu nu trebuie să mă îngrijorez de oile Sale. Voi face tot ce pot ca să fiu implicat, dar ei sunt oile Sale. Doresc să fiu credincios față de ceea ce mi-a dat, dar nu pot să-mi păstrez sănătatea mintală dacă eu cred că am responsabilitatea supremă.

Îmi voi da întreaga inimă pentru asta, însă nu pentru că eu cred că depinde de mine. Vreți o perspectivă, luați această perspectivă. Eu nu-L slujesc pe Domnul Isus Cristos, învățându-i Cuvântul Său sau altceva, niciunul dintre noi în calitate de prezbiteri sau lideri ai bisericii, păstori; niciunul din noi nu facem asta pentru că simțim că suntem responsabili pentru Biserică. Nu știu cum sunteți voi, dar eu fac asta pentru că doresc să fiu parte a ceea ce Cristos face, atât. Știți ceva, El Își va zidi Biserica cu sau fără mine. Așa e. Ascultați, dacă porțile locuinței morților nu vă pot birui, credeți că John MacArthur ar putea? Cristos Își va zidi Biserica și fără mine.

Însă eu sunt cel ce pierde și întreaga mea slujire a lui Cristos precum și slujirea noastră cu toată inima față de Cristos nu este pentru a-L ajuta pe Dumnezeu să facă ceea ce altfel nu ar putea; ci este pentru a fi parte din ceea ce El face. Ce bucurie, așadar noi păstorim cu toată inima și cât de bine putem. Însă când rămânem fără resurse și nu știm ce să facem sau ce să spunem, când pur și simplu nu știm cum să avem grijă de oameni și să împlinim nevoile așa cum ar trebui să fie împlinite, ar trebui să ne retragem și să spunem: Marele Păstor este, până la urmă Păstorul, nu-i așa? Mi s-a spus ieri despre o femeie din Biserica noastră care a născut, că ea a murit și copilul este născut prematur, este pe aparate, creierul a fost o vreme fără oxigen și tot ce implică asta.

Tatăl a rămas fără soție și are și un copil în această situație. Spui ce spui, te fâstâcești și apoi te sprijini pe faptul că Marele Păstor își păstorește oile, nu-i așa? Acolo se sfârșesc resursele umane, dar Domnul este Marele Păstor, Păstorul-Șef, Păstorul Cel Bun. Și, ca atare, privim la două lucruri pe care El le face. În primul rând, el echipează. Vă rog să observați ce spune în versetul 21 că Marele Păstor prin sângele legământului vă va desăvârși în orice lucrare bună ca să faceți voia Lui.

Motivul pentru care El ne-a desăvârșit în mântuire, motivul pentru care El ne-a adus la perfecțiunea mântuirii în El a fost pentru a ne face să împlinim voia Lui. Ne desăvârșește ca să facem voia Lui. Ne echipează ca să facem voia Lui. Este atât de minunat. El folosește Cuvântul ca să ne formeze și să ne modeleze după voia Lui. Scriptura ne este dată, așa cum spune în 2 Timotei 3:16 cu scopul ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, echipat și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Așadar, El ne dă Cuvântul și apoi ne dă oameni dăruiți. Efeseni 4 „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori şi învățători, pentru desăvârșirea sfinților”.

Așadar El a dat Cuvântul și ne dă Cuvântul și nu doar Cuvântul, dar și oameni ai lui Dumnezeu dăruiți în mod unic care pot să așeze acel Cuvânt în noi. Apoi ne dă învățători, și apoi conform cu 1 Petru 5:10 spune că după ce veți suferi puțină vreme, Domnul vă va desăvârși. Ne dă încercări în care Cuvântul să fie aplicat. În Evanghelia după Ioan capitolul 15 spune despre Cuvânt că este ca un cuțit care ne curăță. Așadar, iei Cuvântul adus nouă în mod individual și adus nouă prin oameni dăruiți și apoi Domnul vine și ne aduce suferință. Și după ce ați suferit puțină vreme, Domnul vine și ne dă încercări și ispite și suferință dureroasă, de ce? Pentru că acesta este contextul în care suntem forțați să aplicăm Cuvântul.

Vedeți, atunci când sunt în zbatere, când mă zbat cu un păcat și mă zbat cu suferința, când trec prin frică și durere și mâhnire în viața mea, când trec prin vremuri tulburi, atunci sunt momente când văd că fierbe în mine urâciunea propriei mele păcătoșenii și învăț să urăsc păcatul mai mult. Acelea sunt vremuri când s-ar putea să Îl pun la îndoială pe Dumnezeu și să mă îndoiesc, și astfel învăț să îmi urăsc îndoielile și propria mea păcătoșenie și mai mult. Acelea sunt vremuri când mă plec pe genunchi și acest lucru este bun. Sunt vremuri când vreau să mă apropii de Dumnezeu, iar acest lucru este bun. Vremuri când tânjesc după Cer și după izbăvire de lumea aceasta și asta este bine.

Așadar, suferința lucrează un lucru bun. Așadar, Domnul aduce suferința, noi răspundem cu Cuvântul. Nu predicatorii ar trebui să aducă suferința, nu încurcați care este datoria voastră, Domnul Se va ocupa de asta. Voi să răspundeți cu Cuvântul. Așadar, Domnul echipează, zidește, întărește; El dă putere prin Duhul Sfânt. El a spus: Îmi veți fi martori după ce puterea Duhului va veni peste voi, în Fapte 1:8. Veți merge în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului, iar în Ioan 15 spune că veți aduce mult rod. Din inima voastră, Ioan 7, vor curge râuri de apă vie. Așadar, El echipează Biserica Sa.

Este minunat, avem clase de pregătire, am vorbit despre asta. Avem ucenicie, trebuie să fim implicați în evanghelizare și tot timpul lucrăm cât de mult putem amintindu-ne că Domnul este Cel care echipează Biserica Sa, acest lucru îl face prin Cuvânt, prin încercări și prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru este atât de minunat și nu depinde de noi. Noi ne facem partea cât putem de bine, pentru că vrem să fim parte a ceea ce face El. Nu pot să mă gândesc la un privilegiu mai mare. În Efeseni 5:26 este un verset care este folosit în mod normal la căsătorie, dar poate mai mult decât orice vorbește despre Biserică.

Spune că nimeni nu se urăște pe sine, ci se îngrijește și se curățește așa cum face și Domnul cu Biserica. Domnul îngrijește și curățește Biserica, două cuvinte minunate. A îngriji înseamnă a hrăni și a prețui înseamnă a încălzi cu temperatura corpului. Așa cum o mamă îşi încălzește copiii. Termenul a prețui este folosit cu privire la doică în 1 Tesaloniceni 2:7. E ca și cum Domnul îi ia pe cei dragi ai Lui și îi îngrijește și îi hrănește și îi încălzește. Înseamnă a încălzi cu temperatura corpului, a topi sau a înmuia. Aici este vorba de apropiere, Domnul vine și ne păstorește hrănindu-ne și încălzindu-ne și topindu-ne ca să ne formeze, ce gând frumos. Este la lucru, un gând foarte mângâietor. Când nu mai am resurse, când nu mai am idei, când sunt frustrat spun în mintea mea: Doamne, cum să-i facem pe oameni să fie mai dedicați, cum să facem să înaintăm, să fim mai echipați, mai credincioși, să creștem, să ne maturizăm?

Doamne, avem nevoie de moduri noi în care să facem lucrarea Ta, de noi nivele de dedicare? Și sunt mângâiat de faptul că El este Cel care face asta. El face ca Biserica să înainteze. El echipează Biserica Sa. El hrănește și îngrijește Biserica. Ca un păstor care merge și se luptă cu lupul, Domnul Isus Cristos Se luptă cu adversarul care vine neîncetat înaintea tronului lui Dumnezeu ca să-i acuze pe fraţi. El vine înaintea tronului lui Dumnezeu ca să ne acuze așa cum a făcut cu Iov, dar Isus vine ca să ne salveze și să ne apere.

El este apărătorul nostru, El este mijlocitorul nostru, El este avocatul nostru, El este Cel care simte cu noi, El este Marele Preot, ce gând măreț! Îl vedeți în Ioan 17 când Se roagă Tatălui, El spune: Tată, nu Mă rog pentru cei din lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una. Tată, Mă rog ca ei să fie una așa cum Tu și cu Mine suntem una, Se roagă pentru ai Lui în acest minunat pasaj. Puteți vedea continuarea lucrării de Mare Preot în Noul Testament. 1 Ioan 2 spune că dacă păcătuiește vreunul, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Cristos Cel neprihănit. Cu alte cuvinte, atunci când păcătuiești și acuzația păcatului tău este adusă înaintea tronului lui Dumnezeu, Isus stă în calitate de apărător și spune: Tată, pentru acel păcat s-a plătit. Pentru acel păcat s-a plătit, sângele Meu a plătit pentru acel păcat și de aceea nu poate fi niciun păcat prin care să se aducă pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu.

Cum să te acuze Dumnezeu când ești alesul Lui, când te-a ales, cum să te acuze când deja te-a justificat? Te va acuza Dumnezeu vreodată, din moment ce te-a justificat? Este vreo informație pe care nu o are sau este un tribunal de judecată superior lui Dumnezeu? Te va condamna Cristos? El care a purtat păcatul tău în trupul Său pe lemn? El care a înlăturat vina păcatului tău, într-un mod perfect, va păstra El vreun păcat împotriva ta? Așadar, este acea mijlocire veșnică, veșnică din partea lui Cristos.

Așadar, El mijlocește pentru Biserica Sa. De asemenea El vorbește Tatălui despre nevoile noastre, pentru că avem multe nevoi. El nu este un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre, ci în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, totuși fără păcat. El știe exact prin ce vom trece și este capabil să ne ajute, așa spune în Evrei 2:18. El este un Mare Preot desăvârșit, Evrei 7:25 spune că El trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi. A fost flămând, i-a fost sete, a fost obosit, a dormit, a învățat, a crescut, a fost iubit, a fost urât, a iubit, a urât. A fost uimit, S-a minunat, a fost bucuros, a fost trist, a fost mânios, a fost indignat, a fost sarcastic, a fost întristat, a fost tulburat, a fost copleșit de evenimentele care urmau să vină.

A exercitat credință, a citit Scriptura, S-a rugat toată noaptea, Și-a vărsat inima despre durerea oamenilor și a plâns când L-a durut inima. El a fost acolo, plin de empatie și ne-a apărat. Ce gând măreț. El este Marele nostru Preot credincios, întotdeauna mijlocind. Astfel, îl vedem ca Păstor; pe de o parte, hrănind și îngrijind, într-o relație plină de grijă și dragoste, pentru a-și echipa biserica să împlinească voia Sa. Pe de altă parte, El mijlocește pentru noi, asigurându-se că nimic nu este împotriva noastră; sângele Său continuă să ne curețe de orice păcat. 1 Ioan 1:9, mântuitorul Bisericii Sale, păstorul Bisericii Sale. În al treilea rând, El este suveran peste Biserica Sa.

Să ne uităm iarăși la text și să remarcăm prezența cuvântului Domn, de 92 de ori. Kurios este folosit în Noul Testament și dorim să vorbim despre diferitele sensuri și înțelesuri ale cuvântului, însă un lucru este foarte clar, când este folosit în Noul Testament cu referire la Fiul lui Dumnezeu înseamnă Cel suveran, înseamnă Cel care este în control, înseamnă Cel care are autoritatea completă. El este Domnul, El este suveran în Biserica Sa. Ne spune în Efeseni capitolul 1 că Dumnezeu a pus toate lucrurile sub picioarele Lui și L-a făcut să fie capul tuturor lucrurilor din Biserică, care este trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toți. El este în control.

Coloseni capitolul 1 spune în esență același lucru în versetul 19, spune „Tatăl a găsit cu cale ca toată plinătatea să locuiască în El”. în versetul 18 spune că El este capul Bisericii, El este începutul, El este prōtotokos, cel preeminent, cel care în toate lucrurile are întâietatea. Așadar, conceptul de Domnul are de-a face cu faptul că Isus Cristos este Cel suveran. Acum, acest lucru se manifestă în Biserică iarăși în două moduri pe care doresc să vi le prezint. Întâi, El domnește în Biserica Sa. Fiind Domnul Bisericii Sale El domnește în Biserica Sa. Aș dori să vă spun ceva, dragilor, dacă cineva vă întreabă cine este în conducerea bisericii Grace, să le spuneți că Isus Cristos.

Acest lucru nu este spus sub formă de glumă, Isus Cristos este capul Bisericii Sale. Efeseni 5:23 spune că El este Capul. Cuvântul folosit acolo este kephalē, care în esență are de-a face cu ideea de a fi primul sau cel proeminent sau a fi suprem sau cel determinant. Cel care are greutate, ideea de aici este suveranul, care este Capul Bisericii Sale. Acest lucru este repetat în câteva locuri în Noul Testament și în calitate de cap El are autoritatea asupra Bisericii Sale, El domnește în Biserică. Îl vedeți în Apocalipsa 1 fiind prezent în mijlocul sfeșnicelor, fiecare reprezentând Biserica Sa, iar El cercetează sfeșnicele, vine cu picioarele ca arama aprinsă, cu ochii pătrunzători cercetând păcatul care trebuie să fie nimicit din Biserica Sa.

El este Domnul Bisericii Sale, de aceea în Matei 18 avem procesul de disciplinare și raportarea la păcat de acolo. Spune că atunci când doi sau trei sunt adunați împreună, sunt și Eu în mijlocul lor și nu se referă că sunt doi sau trei într-o întâlnire de rugăciune. Sunt doi sau trei martori care confirmă păcatul cuiva în procesul de disciplinare. Întregul pasaj este despre disciplină și El spune: Nu ezitați să o faceți, pentru că atunci când ați adunat împreună martorii potriviți și este arătat păcatul, nu trebuie să dați înapoi pentru că și Eu sunt acolo în mijlocul vostru ajutându-vă să faceți acest lucru. Așadar, ce legați voi pe pământ, deja a fost legat în Cer, iar ce dezlegați voi pe pământ, deja a fost dezlegat în Cer.

Așadar, voi acționați din partea lui Cristos, ce adevăr măreț este acesta! El domnește în Biserica Sa și El domnește prin pluralitatea oamenilor duhovnicești cum a făcut întotdeauna, și de aceea avem peste 50 de prezbiteri la Biserica Grace și toți avem același scop. Scopul nostru singular este să facem ceea ce vrea Cristos să facem. Acum, noi știm o mulțime de lucruri pe care El vrea ca noi să le facem, pentru că sunt scrise aici, iar atunci când cartea nu vorbește despre o anumită chestiune iar acolo unde în Scriptură nu avem informații pentru a aborda o anumită problemă, ne revine nouă responsabilitatea de a discerne voia lui Dumnezeu în rugăciune, cu gândire atentă și răbdare; să așteptăm până când Dumnezeu ne descoperă ceea ce dorește să facă.

De aceea am fost întotdeauna dedicați faptului că tot ceea ce hotărâm, peste 50 de bărbați să fie de acord în unanimitate sau nu facem deloc, noi vrem unanimitate.

Datorită faptului că Dumnezeu are o singură voință, depinde de noi toți care suntem sub păstorirea lui Isus Cristos să cunoaștem care este acea voie. Depinde de noi să cunoaștem ce vrea Cristos să facă în Biserica Sa și vom căuta să aflăm care este gândul Lui până când toți vom ajunge la o înțelegere asupra acelui gând. Cristos domnește în Biserica Sa, nu vreau această responsabilitate și niciun om care gândește clar nu dorește așa ceva. Este suficient de rău să trebuiască să răspunzi pentru viața ta, fără să mai fie nevoie să răspunzi pentru viața altora. Așadar, noi vrem să aflăm gândul lui Dumnezeu prin rugăciune până când Duhul lui Dumnezeu ne revelează voia Sa. Dar El este Cel care conduce Biserica Sa.

Singurul lucru pe care vrem să-l facem este să înțelegem voia Sa, aceasta este tot ceea ce vrem să facem. Vrem să înțelegem voia Sa. De aceea mergem la această carte, ea simplifică foarte mult lucrurile. În al doilea rând, când vorbim despre faptul că Domnul Isus Cristos nu doar că domnește în Biserica Sa, dar El și învață Biserica Sa, aceasta este parte a domniei Sale. El are autoritatea să exercite autoritatea Sa în toate problemele și are autoritatea să descopere în toate adevărul. El este învățătorul nostru, voia Lui descoperită prin Cuvântul Lui, voia Lui este descoperită prin instrumente umane, dar El este învățătorul.

De fapt El le spune ucenicilor în Evanghelia după Ioan de câteva ori că așa vor fi lucrurile. În Ioan 14, cred că este versetul 20 unde spune: Veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl și voi sunteți în Mine și Eu în voi, veți cunoaște aceste lucruri. Veți cunoaște o mulțime de lucruri. Cum veți cunoaște aceasta? Versetul 26 „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Versetul 26 din capitolul 15: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” El va mărturisi despre Mine. El vă va spune ce aveți nevoie să știți. Capitolul 16, versetul 12: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.”

Așadar, Îl vedeți pe Domnul care ține toate lucrurile în control. El domnește și El hrănește și El Își învață Biserica Sa prin Cuvânt și prin Duhul. Atunci când stăm în fața Cuvântului lui Dumnezeu și vedem ce este clar în Cuvânt și ne apropiem de Duhul, aceasta spune în 1 Ioan 2:20 și 27. Spune: „Avem o ungere de la Dumnezeu”. Nu avem nevoie de învățători umani, avem ungerea de la Dumnezeu. Se referă la învățători pământești, lumești, din afara Împărăției, care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu. Nu avem nevoie de o astfel de înțelepciune, pentru că avem ungerea de la Dumnezeu și ungerea nu este altceva decât Duhul Sfânt. Așadar, avem Cuvântul lui Dumnezeu și autorul Său, Duhul Sfânt care revarsă adevărul prin oamenii dăruiți ai lui Dumnezeu, prin urmare Cristos conduce Biserica.

Nu sunt aici ca să vă ofer părerea mea cu privire la nimic, dacă vreodată fac așa ceva, puteți să mă alungați din oraș. Nu sunt aici ca să îmi ofer părerea cu privire la nimic. Nu sunt aici ca să vorbesc despre probleme sociale care nu au legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt aici ca să deschid Cuvântul lui Dumnezeu, ca să cunoașteți gândul lui Dumnezeu și inima Mântuitorului, ca astfel să poată învăța Biserica Sa. Am spus-o înainte și o spun și acum: eu sunt doar un chelner. Eu nu pregătesc hrana, eu doar trebuie să o aduc fără să o stric și să v-o aduc fierbinte. În ultimul rând, El nu este doar Mântuitorul care iubește și zidește Biserica Sa și doar Păstorul care echipează și mijlocește pentru Biserica Sa și numai Suveranul care domnește și învață Biserica Sa, dar El este și Cel ce sfințește, Cel care curățește și glorifică Biserica Sa.

El este Cel care sfințește, care curățește și care glorifică Biserica Sa. Uitați ce spune la versetul 21 „să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun”. Este atât de bine. Vedeți, este așa de bine să știți că El lucrează în noi, nu-i așa? El este Cel care ne sfințește, El este Cel care ne separă de păcat, El este Cel care ne curățește și de asemenea El este Cel care ne conduce să-I aducem slavă pentru totdeauna. El este Cel care ne sfințește, ne curățește, ne glorifică. Noi suntem preocupați de asta și voi de asemenea. Vezi pe cineva care este creștin, dar este păcat în viața lui, ești preocupat și vrei să-l vezi că este eliberat de așa ceva, îl confrunți şi poate are loc și procesul de disciplinare.

Am vorbit azi despre cineva care pur și simplu continuă în păcat şi apoi spune că se va opri, dar care apoi iarăși revine și apoi iarăși se opreşte și iarăși intră și iarăși se opreşte și aici suntem noi care trebuie să trecem iarăși prin procesul de disciplinare. Devii așa de mâhnit în inima ta cu privire la aceste lucruri, dar singura mângâiere pe care o ai este că dacă el aparține lui Isus Cristos, El este Cel care Își curățește Biserica. Poate o va curăți prin înlăturarea lui, poate o va curăți prin moartea unui credincios care nu este dedicat, așa cum este în 1 Corinteni 11 și în 1 Ioan 5. Se prea poate ca să-Și curățească Biserica prin întărirea acelui credincios și apropierea lui de sfințenie, este treaba Lui cum va face.

Dar scopul Lui este să facă asta, așa ne spune în Efeseni 5, ascultați ce spune. „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. De ce a făcut asta? De ce a făcut asta? „Ca s-o sfințească, să o pună deoparte de lume după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt. El vrea ca Biserica Sa să fie curată și pură, ca în cele din urmă să poată prezenta înaintea Lui o Biserica slăvită, aceasta este slava Bisericii. El o curățește ca să o aducă la slavă ca să aibă o Biserica fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

Așadar, El este Cel care curățește și care slăvește, El curățește, în cele din urmă slăvește, iar slăvirea înseamnă curăția supremă, nu-i așa? Într-o zi vom aduce slavă lui Dumnezeu și prin Isus Cristos, Dumnezeul păcii va primi slava pentru totdeauna prin noi, amin. Cristos curățește și El este la lucru ca să curățească, să purifice, acest lucru este atât de mângâietor să-l știm, ca apoi să ne ducă la slavă. Când vom ajunge toți acolo, dragilor, vom fi toți fără pată. Sper ca faptul că auziți asta să vă dea și vouă speranță așa cum îmi dă mie. Noi nu suntem singuri în această slujire și aș dori să spun ceea ce am spus mai devreme, este un gând cheie.

Ascultați, noi nu facem ceea ce Cristos nu poate face, dragilor. Noi nu zidim Biserica Sa pentru că El are nevoie de noi ca să o zidim. Dacă Biserica Grace ar dispărea azi, nu mă aștept la așa ceva, dar dacă ar fi așa, Biserica lui Isus Cristos tot ar continua. Dacă aș cădea mort și fiecare dintre prezbiterii noștri ar păți la fel, Biserica tot ar merge înainte. El nu are nevoie de noi ca să-Și zidească Biserica Sa. Poate te întrebi: Atunci de ce trebuie să lucrăm așa, din greu. Să vă spun de ce, pentru că nu există nici o funcție mai minunată, mai emoționantă, mai slăvită, care să aducă bucurie și care să împlinească sufletul decât să fii parte a ceea ce Isus Cristos zidește pentru slava Sa veșnică.

Un reporter a venit cu mulți ani în urmă în șantierul Catedralei St. Paul din Londra. Făcea un reportaj despre construirea acelei mărețe catedrale. L-a întrebat pe un muncitor care era lângă o grămadă de pietre: Ce faci aici? A răspuns: Nu vezi ce fac, pun pietrele acestea aici pentru zidirea acestei clădiri. Tot mai multe pietre, doar car aceste pietre. S-a dus la al doilea și l-a întrebat ce face. El a răspuns: Îmi câștig o pâine, am familie și o mulțime de copii, îmi câștig existența. S-a dus la al treilea și l-a întrebat ce face. El a răspuns: Îl ajut pe Sir Christopher Wren să construiască Catedrala St. Paul. Este o perspectivă diferită, nu-i așa?

Ce faci aici? Adun niște pietre, ştii, trebuie să fac asta. Îmi câștig existența, la urma urmei sunt creștin și trebuie să fac ceva spiritual. Nu, sunt parte cu Cristos la zidirea Împărăției Sale veșnice. O perspectivă slăvită!

Tată, Îți mulțumim pentru că ne-ai dat Cuvântul Tău și ne-ai lăsat fără nicio îndoială și fără nicio confuzie cu privire la ceea ce înseamnă pentru noi și ceea ce se cere de la noi. Dar de fapt, ni Te-ai dat pe Tine însuți și într-adevăr este lucrarea Ta. Să o faci, Doamne, să o faci pentru slava Ta și lasă-ne să fim parte a lucrării Tale, nu pentru că ai nevoie de noi, ci pentru că vrem să fim parte a ceva ce este veșnic. Vrem să-Ți arătăm dragostea noastră, vrem să lucrăm cu Tine, vrem să cunoaștem bucuria și emoția și binecuvântarea care vin pentru cei care sunt ascultători, credincioși și sârguincioși.

În liniștea acestui moment, poate vrei să-I aduci Domnului mulțumiri pentru Mântuitorul care te-a iubit și te-a echipat și te-a așezat în Biserica Sa. Pentru Marele Păstor care te echipează, care mijlocește pentru tine, pentru Suveranul care domnește și te învață, pentru Cel care te sfințește, care te curățește și în cele din urmă te va glorifica. Inima ta ar trebui să fie plină de mulțumire. Unii din voi nici măcar nu-L cunoașteți pe Domnul și poate are loc o cercetare în inima voastră din partea Duhului lui Dumnezeu și un îndemn care spune Vreau ca să îmi ia Cristos păcatul. Vreau ca El să fie Domnul vieții mele. Vreau să-I dau Lui destinul vieții mele.

Caută-L în această privință, deschide-ți inima Lui ca răspuns la îndemnul Duhului lui Dumnezeu. Poate că alții dintre voi simțiți nevoia să aparțineți unui grup, să fiți parte a acestei biserici sau parte din oricare Biserică în care Cristos este înălțat și slăvit și în care puteți să-I slăviți numele Lui cel sfânt.

Lasă ca inima ta să fie cercetată cu blândețe de Duhul lui Dumnezeu.

SFÂRȘIT