Luați-vă Biblia, dacă doriți, în dimineața asta și uitați-vă împreună cu mine la Matei capitolul 6.

Vom începe un studiu asupra Rugăciunii ucenicilor din Matei 6:9-15. De fapt, rugăciunea merge până la versetul 13, iar versetele 14 și 15 sunt completarea la rugăciune care explică un element al ei. Acesta va fi studiul nostru pentru săptămânile care vor urma. Nu poți să studiezi rugăciunea aceasta, Rugăciunea ucenicilor, cunoscută de toți ca fiind Rugăciunea domnească, nu poți să o studiezi în grabă. Nu te poți ocupi de ea doar într-o săptămână, și voi încerca în dimineața aceasta să vă spun de ce.

Pentru mulți oameni, această rugăciune este ceva ce pur și simplu recită, și dacă te limitezi la acest lucru, ai ratat întreaga idee, pentru că este infinit mai mult de atât. În mod normal, într-o predică luăm textul Scripturii și dezvoltăm o schiță, apoi predicăm acel text. Dar în dimineața asta aș dori să vă ofer o privire de ansamblu asupra acestei rugăciuni a ucenicilor.

Motivul pentru care doresc asta este deoarece cred că este absolut esențial. Cred cu adevărat că, până când vom termina de studiat acest lucru în câteva săptămâni, va fi o experiență care ne va schimba viața tuturor. Va avea asupra vieții noastre de rugăciune același impact pe care îl au Fericirile asupra angajamentului și consacrării noastre. Pasajul este monumental în ceea ce privește capacitatea sa instructivă.

Acum, când începem seria asupra rugăciunii ucenicilor, cred că e nevoie să o avem în minte. Aș dori să citesc, dacă se poate, până la versetul 11. „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Acum, în fața acestei porţiuni impresionante din Scriptură, ne confruntăm cu unul dintre cele mai importante subiecte din toată viața creștină. Ne confruntăm cu subiectul rugăciunii. Un subiect mult discutat, mult abordat, mult predat și totuși vital prin tot ce s-a spus. Şi poate, mult înțeles greșit. Credinciosul trebuie să învețe cum să se roage. Ca să experimentăm plinătatea comuniunii cu Dumnezeu, ca să se deschidă zăgazurile cerului și să cunoaştem plinătatea binecuvântării de la Dumnezeu, noi trebuie să știm cum să ne rugăm.

Acest extraordinar model de rugăciune ne va învăța acest lucru. Și desigur, cred că toți suntem conștienți despre cât de importantă este rugăciunea. Apostolul Pavel a spus: „Rugați-vă neîncetat.” Rugați-vă neîncetat. Rugați-vă și nu încetați niciodată să vă rugați. Acum, orice lucru care este atât de consumator în experiența creștină trebuie înțeles. Dacă nu știm cum să ne rugăm, dacă nu știm pentru ce să ne rugăm, atunci nu ne ajută prea mult să continuăm să ne rugăm. Dacă însă știm pentru ce să ne rugăm și cum să ne rugăm, atunci rugăciunea neîncetată are o importanță extraordinară.

Acum, amintiți-vă că în această secțiune din Predica de pe munte, Matei ni-L prezintă pe Împăratul, ca de altfel în toată Evanghelia. Aici în capitolele de la 5 la 7 Împăratul ne oferă standardele Împărăției Sale. Acum, El ne oferă standardul Împărăției Sale în contrast cu standardele din ziua de azi. Evreii din vremea lui Isus au dezvoltat un sistem prin care credeau că pot fi primiți în Împărăție, dar nu a fost așa. Și în special, Isus reduce la zero toate activitățile lor religioase, în capitolul 6. În capitolul 5 El afirmă că teologia lor nu este adecvată. Mai târziu în capitolul 6, concepția lor asupra lumii materiale nu este adecvată. Și aici El spune că viața lor religioasă nu este adecvată, astfel că El alege trei ilustrații: dărnicia lor, rugăciunea lor și postul lor. Dărnicia voastră nu este corectă. Rugăciunea voastră nu este corectă. Și postul vostru nu este corect.

Și El folosește aceasta ca punct de sprijin ca să reafirme care este standardul adevărat al lui Dumnezeu. Așadar, într-adevăr, acesta este standardul Împărăției. Acestea sunt adevăratele condiții pentru a fi un copil al Împăratului. Acesta este modul în care trăiește un adevărat copil al Împăratului, nu precum evreii din acea vreme, ci așa cum Isus a prezentat aici, când a afirmat care este standardul lui Dumnezeu. Acum, aș dori să afirm că dintre cele trei aspecte pe care le folosește ca să discute activitatea lor religioasă: dărnicia, rugăciunea și postul, accentul cel mai mare cade asupra rugăciunii, deoarece rugăciunea este mai importantă.

Dărnicia este importantă, însă vei începe să dăruiești cum trebuie doar atunci când dai dintr-o comuniune constantă cu Dumnezeu, doar când Îi răspunzi lui Dumnezeu, doar când inima ta este plină de recunoștință, doar când dăruiești din vitalitatea trăirii unei vieți personale care este în comuniune cu Dumnezeu. Iar postul este lipsit de sens fără rugăciune.

Conceptul rugăciunii, așadar, este foarte, foarte fundamental pentru toată dărnicia și pentru tot postul. Și de aceea atunci când Dumnezeu alege trei domenii din viața lor religioase: rugăciune, dărnicie și post, El concentrează cele mai multe lucruri pe care le spune asupra subiectul rugăciunii.

Este un lucru foarte esențial. De fapt, Martin Lloyd Jones a exprimat asta în aceste cuvinte: „Omul este la cel mai mare nivel și cea mai mare înălțime atunci când, îngenunchiat, se întâlnește față în față cu Dumnezeu.” Acest lucru este adevărat. Isus, așadar, provoacă religia din vremea Lui, și ceea ce spune de fapt este: „Rugăciunile voastre, ca și dărnicia și ca și postul vostru sunt sub standard.”

Acum, poate spui: „Bine, aceștia sunt oameni ai Vechiului Testament. Aceștia sunt evreii din vremea lui Isus. Ce mesaj are asta pentru noi?” Ascultați. În ce privește ziua de azi, religia noastră în multe, multe cazuri este la fel de inadecvată și de sub-standard precum a fost cea a evreilor din vremea lui Isus. Se face foarte multă dărnicie pentru propria glorie. Se ține mult post pentru a atrage atenția asupra presupusei noastre sfințenii. Și există o mulțime de rugăciuni doar de formă, o mulțime de rugăciuni care nu recunosc standardele biblice elementare și divine pentru adevărata rugăciune.

De fapt, apostolul Pavel a spus în Romani 8:26 – și a spus asta despre biserică, a spus asta despre oameni aflați de partea crucii, de partea în care trăim și noi. El a spus: „căci nu știm cum trebuie să ne rugăm.” El a spus două lucruri aici: Nu știm pentru ce să ne rugăm și nu știm cum ar trebui să ne rugăm pentru ceea ce nu știm să ne rugăm. Nu știm cum sau ce să cerem în rugăciunile noastre. Așadar, „Duhul Sfânt mijlocește pentru noi.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne ajută întotdeauna în rugăciunile noastre pentru că nu știm cum să ne rugăm sau pentru ce să ne rugăm.

Așadar, avem aceeași problemă. Mulți care nici măcar nu sunt creștini se roagă. Acel fel de rugăciune nu este cu nimic mai diferită decât cea a fariseilor și cărturarilor, o rugăciune inadecvată și sub-standard. Așadar, Domnul nostru prin corectarea dărniciei, prin corectarea postului atinge activități religioase foarte specifice. Dar niciodată nu lovește atât de tare cum o face în ce priveşte rugăciunea. Cele mai multe versete din această secțiune sunt dedicate temei rugăciunii. Și ceea ce face Domnul nostru este să afirme necesitatea unei rugăciuni corecte.

El spune în ce privește dărnicia: „Să nu fie făcută astfel. Să nu o faceți în acest mod. Să nu o faceți în acest mod.” În ce privește postul: „Să nu îl țineți așa. Și să nu îl țineți așa.” Dar în ce privește rugăciunea spune: „Să nu o faceți așa. Dar să o faceți așa.” Aici este singurul loc în care avem o descrierea detaliată a modului în care ar trebui să ne rugăm.

Nu se vorbește prea mult în acest capitol despre cum ar trebui să dăruim. Nu se discută mult despre cum ar trebui să postim, este atins în treacăt. Însă subiectul cum ar trebui să ne rugăm - ascultați-mă - este acoperit total, general, specific și clar de înțeles în această rugăciune simplă, scurtă, de 66 de cuvinte. Este o operă de artă absolută a unei minți infinite a unui Dumnezeu atotînțelept, care a putut cumva să cuprindă totalitatea elementelor, a oricărui element imaginat în rugăciune și să o reducă pe aceasta la un model simplu. Este economia de cuvinte pe care numai Dumnezeu însuși, cu mintea Sa infinită putea să o conceapă.

Acest model special de rugăciune îmi amețește, pur și simplu mintea, și cu cât am studiat mai mult săptămâna asta, cu atât mai frustrat devin. De obicei când ajung la un pasaj, extrag o mică schiță de acolo și mă duc înainte cu ea. Dar am studiat în acest fel, apoi am studiat în alt fel și mi s-a părut că există un număr infinit de posibilități în care poate fi văzut acest model de rugăciune. Este o tragedie absolută că oamenii din biserică cunosc asta doar ca pe ceva ce adaugi la finalul timpului de rugăciune într-un serviciu de închinare. Este departe de intenția sa reală.

Acum, aș dori să mai fac un pas în introducerea acestui subiect. Cred că sunt două teste supreme ale adevăratei spiritualități. Sunt două teste supreme ale adevăratei spiritualități. Primul este studiul Cuvântului lui Dumnezeu și al doilea este rugăciunea. Acestea două sunt testele supreme ale adevăratei spiritualități și personal cred – și cred că Biblia susține asta – că studiul Cuvântului este primul. De ce? Pentru că nu știm nici măcar cum să ne rugăm dacă nu știm ce învață Biblia despre Dumnezeu, despre voia lui Dumnezeu, despre viețile noastre și problemele noastre.

Așadar, studiul Cuvântului lui Dumnezeu dă naștere unei vieți de rugăciune pline de însemnătate. Nu te poți ruga într-un vid. Nu este virtuos să spui „Ei bine, cutare nu studiază Biblia, dar se roagă tot timpul” Ei bine, dacă ar studia Biblia puțin, probabil ar trebui să mai reducă din timpul de care are nevoie ca să se roage, pentru că va elimina o mulțime de lucruri superstițioase. Când Isus a oferit un model de rugăciune, a oferit unul foarte, foarte scurt. Nu este vorba de cât de lungă este rugăciunea ta, ci dacă rugăciunea ta atinge sau nu elementele vitale și necesare. Și de fapt, poți să o faci în 66 de cuvinte sau poți să o faci toată noaptea, atâta vreme cât cuprinde acele elemente.

Dar studierea Cuvântului lui Dumnezeu este primul. Aș dori să vă arăt la ce mă refer. Sunt oameni care Îl imploră pe Dumnezeu să le dea Duhul Sfânt. Ei au deja Duhul Sfânt. Ei sunt oameni care Îl imploră pe Cristos să le dea putere. Biblia spune că „poți să faci toate lucrurile, prin Cristos care te întărește.” Am auzit oameni care s-au ridicat și au spus „Doamne, fii cu noi.” și Biblia spune „Iată, că sunt cu voi totdeauna.” Sunt oameni care cer dragoste pentru altcineva. Biblia spune: „dragostea lui Cristos este turnată în inimile voastre.” Nu ai nevoie de ea. Trebuie doar să o lași să se reverse.

Ceea ce vreau să spun este că dacă nu înțelegem adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, nu știm exact cum trebuie să ne rugăm. Așadar, cele două teste supreme pentru maturitatea spirituală sau spiritualitate sunt studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, ca o consecință rugăciunea. Rugăciunea care este călăuzită de o înțelegere a adevărului lui Dumnezeu. Și atunci când studiem Cuvântul lui Dumnezeu și descoperim adevărul lui Dumnezeu, descoperim, de asemenea, adevărata stare a inimilor noastre, adevărata stare a vieților noastre spirituale și aceasta ne duce într-o rugăciune privată și personală, unde ne deschidem inimile către Dumnezeu.

În viața mea, nimic nu mă conduce în comuniune cu Dumnezeu atât de mult ca deschiderea Cuvântului Său. Acum, Domnul nostru a știut care este locul rugăciunii. Biblia spune că Isus adesea se trezea înainte de răsărit și mergea pe munte ca să se roage. Biblia indică faptul că, seara, el cobora pe panta din spatele Ierusalimului, traversa Pârâul Chedron, urca panta mică a Muntelui Măslinilor și acolo își lua locul pentru a comunica cu Tatăl, și adesea se ruga Tatălui toată noaptea.

Ucenicii au văzut în Isus o dedicare uimitoare față de rugăciune. Și probabil de aceea unii I-au spus în Luca 11:1 „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Și când rugămintea este făcută în Luca 11:1, Isus le repetă același model de rugăciune care se găsește în Matei 6. Dar acela este un incident diferit, însă le oferă în esență același model. Și poate chiar aici când Isus vorbește și spune „Nu vreau să vă rugați precum fariseii, să vă vadă oamenii, și nu vreau să vă rugați degeaba bolborosind ca păgânii, și nu vreau să vă rugați gândindu-vă că-L informați pe Dumnezeu – ’Doamne, trebuie să-Ți spun câteva lucruri pe care trebuie să le știi.’ Nu vreau să vă rugați aşa.”

Isus știe că în mintea lor vor spune: „Bine, atunci învață-ne cum să ne rugăm. Dacă nu trebuie să o facem așa, cum să o facem?” Așadar, Domnul atunci le spune, în versetul 9, aproape presupunând întrebarea: „Iată cum trebuie să vă rugați.” Iată cum vreau să vă rugați, nu așa, ci în acest mod. Și astfel, Domnul atinge marea nevoie pentru o rugăciune corectă.

Iubiților, aceasta vine într-un moment minunat în mijlocul manifestului regelui, într-un moment deosebit din inima Predicii de pe Munte, stabilindu-ne pentru totdeauna înțelegerea că rugăciunea este vitală pentru un cetățean al împărăției. Pentru aceia care-L urmează pe Rege, rugăciunea este o parte foarte esențială. Acum, cred că acest lucru i-a lovit foarte tare deoarece evreii au acordat o importanță deosebită rugăciunii. Dar, în trecerea timpului, ei au abandonat curăția rugăciunii adevărate și au renunțat la rugăciunea reală și au înlocuit-o cu rutina și cu ritualul practicilor lor religioase. Aveau micile lor formule, micile lor seturi de „rugăciuni prestabilite” pe care le rosteau la ore fixe, iar toate acestea, până în vremea lui Isus, au înlocuit realitatea rugăciunii autentice.

Însă aceasta a fost realitatea pe care au cunoscut-o cândva. Dumnezeu le-a dat-o. Aș dori să vă spun ceva despre perspectiva istorică a rugăciunii iudaice. Oamenii spun „Ei bine, această rugăciune este ceva nou.” Nu chiar. Nu în totalitate. Este pur și simplu o reafirmare a ceva foarte vechi. Și aceasta se potrivește cu Predica de pe Munte, nu-i așa? Pentru că în predica de pe munte 5:17, când Isus a început această întreagă discuție aici, în 5, 6 și 7, El a spus „uitați, nu am venit să iau nimic din Vechiul Testament. Nu vin să adaug nimic la Vechiul Testament. Vin să afirm Vechiul Testament. De fapt, nici măcar o iotă sau o frântură de literă nu va fi îndepărtată din acea Lege. Sunt aici doar pentru a vă reaminti de curăția pe care Dumnezeu o dorește.” Și când vine vorba de rugăciune, El le afirmă lucrurile pe care ar fi trebuit să le știe bine și ar fi trebuit să le încorporeze în rugăciunile lor.

Permiteți-mi să vă ofer ceva din perspectiva istorică asupra rugăciunii iudaice. Iudeii considerau că aveau un drept ca să se roage. Iudeii Vechiului Testament credeau că aveau dreptul să vină înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a fost o parte majoră a experienței lor de viață. Ei doreau în mod continuu să vină la Dumnezeu – ascultați - pentru că ei credeau că Dumnezeu îi dorea acolo. Ei nu au venit la Dumnezeu așa cum fac păgânii, în frică și tremurând. Ei nu veneau la Dumnezeu panicându-se. Ei veneau pentru că ei credeau că Dumnezeu voia ca ei să vină.

De fapt, rabinii spuneau următoarele: „Cel Sfânt tânjește după rugăciunile celor neprihăniți.” Psalmul 145:18 spune: „Domnul este aproape de toți cei ce-L cheamă.” Psalmul 91:15 spune: „Când Mă va chema, Îi voi răspunde, zice Domnul.” Cu alte cuvinte, Cuvântul lui Dumnezeu le-a descoperit că Dumnezeu dorea să le asculte rugăciunile, că Dumnezeu dorea să le audă strigătul inimii. Niciun iudeu, niciun iudeu adevărat cu un duh neprihănit, nu s-a îndoit că Dumnezeu consideră rugăciunea o prioritate.

Rabinii credeau că rugăciunea nu era doar comunicare, ci că era o armă puternică, care într-un fel elibera puterea lui Dumnezeu. în Psalmul 65:2 aflăm un verset interesant. Spune astfel „Tu asculți rugăciunea” – apoi continuă – „de aceea toți oamenii vor veni la Tine.” Însă ideea de acolo este că evreii au spus „Oh, Tu care asculți rugăciunea.” Au crezut că Dumnezeu le ascultă rugăciunile. Acum, nu sunt sigur că cei care se închinau lui Baal credeau la fel, voi ce ziceţi?

Adică, ei au continuat să țipe la Baal și nu s-a întâmplat nimic, în episodul cu Ilie, iar Ilie a continuat să le spună: „Ei bine, cred că doarme. Țipați mai tare. Nu, știu, a plecat în călătorie.” Și s-au dezbrăcat și și-au rupt hainele și s-au tăiat și curgea sânge peste tot. Nu cred că ei chiar s-au gândit că dumnezeul lor era atât de interesat și de aceea aveau acea repetiție nesfârșită. De aceea aveau acele insistențe constante, pentru că își iritau cu adevărat zeii în speranța unui răspuns. Însă evreii nu credeau asta, „Oh, Tu care asculți rugăciunea.”

Midraș este un comentariu evreiesc asupra unei secțiuni din Vechiul Testament, iar Midraș, comentariul iudaic asupra acelui verset din Psalmul 65 spune: „Un împărat uman poate asculta doi sau trei oameni în același timp, dar nu poate asculta mai mulți. Dumnezeu nu este așa, pentru că toți oamenii se pot ruga Lui și îi ascultă pe toți simultan. Urechile oamenilor devin sătule față de prea multă ascultare, dar urechile lui Dumnezeu nu se satură niciodată. El nu obosește niciodată să asculte rugăciunile oamenilor.” Acum, acesta este comentariul lor asupra acelui verset. Dumnezeu vrea să vii, nu contează câți vin. El vă poate filtra rugăciunea tuturor și nu obosește niciodată. El așteaptă cu ardoare să vii.

Acum, învățătorii evrei au mers un pas mai departe. Ei au învățat că rugăciunea ar trebui să fie constantă, constantă, constantă. Ei încercau să-i învețe pe oameni să evite să se roage numai când erau disperați, precum oamenii care cred că rugăciunea este ca o parașută. Te bucuri că este acolo, și speri că nu trebuie să o folosești niciodată. Ei voiau ca oamenii să se roage tot timpul. Iar Talmudul spunea următoarele. Ascultați. Acestea sunt învățăturile iudaice.

„Cinstește-l pe medic înainte să ai nevoie de el.” Este un cuvânt bun. Spune: „Cel sfânt spune: Așa cum este partea Mea să fac ploaia să cadă și roua să apară, să fac plantele să crească și să dau viață omului, tot așa și voi aveți datoria să vă rugați înaintea Mea și să Mă slăviți în conformitate cu lucrările Mele. Să nu spui: ’Sunt în belșug, mai trebuie să mă rog?’ Dar când necazul va veni asupra mea, atunci voi veni și voi implora fierbinte. Nu, înainte să vină necazul, anticipează și roagă-te.” Așadar, evreii spun că rugăciunea nu este un apel de urgență. Rugăciunea este o conversație neîntreruptă construită în jurul unei părtășii vii și plină de dragoste cu Dumnezeu.

Aveau dreptate, vedeți? Aveau perfectă dreptate. Aveau perspectiva corectă. Rugăciunea era comuniune, părtășie, neîntreruptă. Rugăciunea era adresată lui Dumnezeu care într-adevăr dorea să-i asculte, Căruia Îi păsa și a Cărui minte nu era împovărată de mulțimea de rugăciuni. Și acest lucru este adevărat.

Mai mult, permiteți-mi să vă spun mai multe despre perspectiva istorică a rugăciunilor evreilor. Ei credeau că rugăciunea ar trebui să cuprindă anumite elemente. Numărul unu – și vă voi oferi o listă de aproximativ opt dintre acestea. Primul, ei credeau că rugăciunea ar trebui să includă dragostea și lauda, că atunci când mergi la Dumnezeu ar trebui să fie un simțământ al vredniciei Sale și o adorare și slăvire plină de dragoste.

Au înțeles aceasta din Psalmi. Psalmistul spune în Psalmul 34:2 „Voi binecuvânta pe Domnul în toată vremea. Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Voi aduce laude fără încetare, adorarea plină de dragoste față de Dumnezeu. în Psalmul 51:15 „Oh, Doamne” – spune – „deschide-mi buzele și gura mea va vesti lauda Ta!” Ei credeau că dragostea și lauda era parte a exprimării rugăciunii.

În al doilea rând, au simțit că rugăciunea ar trebui să includă recunoștință și mulțumire. În Iona, de exemplu, Iona spune „Îți voi aduce jertfe cu un glas de mulțumire.” O parte a rugăciunii era mulțumirea, recunoștința adâncă. De fapt, sunt multe versete care tratează această chestiune în Vechiul Testament. Însă rabinii le-au rezumat prin cel mai frumos gând. Ei au spus „Toate rugăciunile într-o zi vor fi întrerupte cu excepția rugăciunilor de mulțumire.” Aveau dreptate, nu-i așa? Când va veni ziua când nu vom mai avea nimic ce să cerem, vom avea toate motivele ca să fim mulțumitori. Și astfel, rugăciunile lor includeau mulțumirea.

În al treilea rând, evreii credeau că rugăciunile lor ar trebui să includă un simțământ al sfințeniei lui Dumnezeu, un simțământ al uimirii, un simțământ al reverenței. Ei nu se grăbeau să intre în prezența lui Dumnezeu cu frământarea lor. Nu Îl tratau pe Dumnezeu ca și cum ar fi fost un om. Ei erau foarte reverențioși. Realizau că atunci când mergeau la rugăciune, veneau față în față cu Dumnezeu. Văd asta în Isaia în capitolul 6, când are loc descoperirea lui Dumnezeu pe care a văzut-o, o imagine uimitoare a Dumnezeului înălțat și preaînalt pe scaunul Lui de domnie, și poalele mantiei Lui umpleau templul, iar îngerii, serafimii, erau în jurul Lui, și el intră în prezența lui Dumnezeu într-o uimire sfântă. Și tot ce putea să spună era aceasta „Sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut pe Domnul.” Un simțământ de uimire, un simțământ de sfințenie.

Găsiți asta în multe din rugăciunile lui David, și anume că înainte să ajungă la punctul de cerere, el afirmă natura, și caracterul, și măreția și sfințenia lui Dumnezeu. Așadar, era parte a rugăciunilor iudaice ca acest lucru să se întâmple. De fapt, Rabi Simon obișnuia să învețe că în rugăciune un om trebuie să se vadă pe sine față în față cu Shekinah.

Un alt lucru, evreii au simțit că în rugăciunile lor ar trebui să fie o dorință evidentă de a-L asculta pe Dumnezeu, că nu te rogi decât dacă inima ta este într-adevăr în regulă. Nu mergeai înaintea lui Dumnezeu într-o formă ritualică, într-o abordare oarecum superficială, fără profunzime, în care nu ești dedicat ca să răspunzi la acea comuniune cu ascultare. Întregul Psalm 119 afirmă asta în toate acele versete. Continuă și spune „Limba mea va cânta Cuvântul Tău, pentru că poruncile Tale sunt drepte.”

Cu alte cuvinte, era această afirmare a faptului că răspunsul față de Dumnezeu trebuia să fie cel potrivit. Nu vii în grabă înaintea lui Dumnezeu și spui „Ei bine, Doamne, acum vorbesc cu Tine, și dacă lucrurile ies așa cum cred eu, atunci Te voi urma.” Nu era nicio condiție. În inima unui adevărat evreu, el mergea cu un duh de ascultare, dorind să fie plăcut lui Dumnezeu, dorind să spună: „Oh, Doamne, indiferent care este voia Ta în această situație, eu răspund.”

Așadar, dragostea, lauda, mulțumirea și recunoașterea sfințeniei lui Dumnezeu, precum și o dorință de a-L mulțumi și de a-L asculta pe Dumnezeu, toate acestea erau elemente ale adevăratelor rugăciuni evreiești. În plus față de conceptul de sfințenie, rugăciunile evreilor aveau încorporat și un simțământ al mărturisirii păcatului. Mărturisirea păcatului. Când se duceau înaintea lui Dumnezeu, știau că erau necurați, astfel că era nevoie de această curățire. Se simțeau necurați când intrau în prezența lui Dumnezeu, așa cum a spus Isaia. De atâtea ori David trebuia să-și îndrepte păcatul înainte să intre în prezența lui Dumnezeu.

În Psalmul 26:6 este un verset minunat „Îmi spăl mâinile în nevinovăție” – ascultați – „şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne.” Nu vin în prezența Ta până când nu mi-am curățat viața, până când nu am tratat păcatul meu. Și astfel ar trebui să fie rugăciunea. Aşa este. Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt? Cel ce are mâinile curate și ce? O inimă curată. Cine are dreptul să intre în prezența Sa? Numai cine este curat și cine și-a rezolvat păcatul. Iar rabinii spuneau: „Când îți plângi păcatul, Dumnezeu îți ascultă rugăciunea.” Rabinii spuneau: „Ușa lacrimilor nu este niciodată încuiată.” Rabinii spuneau: „Dacă nu poți să aduci nimic lui Dumnezeu, adu-I măcar lacrimile tale și El va auzi.”

Evreii credeau că rugăciunea celui neprihănit ar putea să schimbe inima lui Dumnezeu. Și Iacov a spus asta, Iacov a spus „Rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” – cum? „are mare putere.” Evreii obișnuiau să spună că puterea unei inimi curate biruiește mânia lui Dumnezeu așa cum grebla doboară grâul. Ei credeau că literalmente poți să schimbi mânia în milă printr-o inimă curată. Așadar, mărturisirea păcatului era parte a rugăciunii lor.

Mai departe, ei credeau că rugăciunea trebuie să fie altruistă. Evreii aveau un simțământ al comunității pe care nu cred că-l înțelegem cu adevărat. Aveau un sentiment național. Erau o teocrație condusă de Dumnezeu și națiunea era esențială. Cred că simplul fapt că Israel încă există ca națiune și că mai există evrei pur-sânge ne arată cât de vital s-au agățat de păstrarea acelei identități naționale. Dar ei credeau în comunitate. Rugăciunile lor îi cuprindeau pe toți. Ele nu se rezumau la un singur individ.

De exemplu, rabinii aveau o rugăciune foarte interesantă. Iată ce se rugau. „Nu auzi, Doamne, rugăciunea călătorului.” Acum asta este interesant. „Nu auzi, Doamne, rugăciunea călătorului.” Acum, care este lucrul pentru care te rogi atunci când ești în vacanță? Pentru vreme bună, nu-i așa?

„Doamne, voi pleca, așa că Te rog să nu fie ploaie sau zăpadă sau altceva. Dă-ne doar vreme bună. Voi pleca într-o călătorie.” Și în acele zile, ei călătoreau pe jos, iar atunci când mergeau pe jos, călătorul se ruga pentru vreme bună, pentru cer senin, pentru o călătorie ușoară. Rabinii spuneau „Doamne, să nu asculți acea rugăciune”, pentru că el este un singur om într-o călătorie. El se poate ruga pentru o zi senină și toți cei din acea parte de lume știau că recoltele lor au nevoie de ploaie. „Doamne, nu face ceva pentru cineva care să nenorocească ceea ce este necesar pentru majoritatea.”

Acum, aceasta este o perspectivă măreață asupra rugăciunii, pentru că cei mai mulți dintre noi venim la Domnul cu o mulțime de pronume personale: Eu, eu, eu, mie, mie, mie, al meu, al meu, al meu. Și ne rugăm aceste rugăciuni individuale: „Doamne, fă aceasta pentru mine. Doamne, trebuie să am asta. Doamne, nevoile mele sunt următoarele. Doamne, am această problemă.” Și nu știm ce înseamnă să cuprindem întregul. Și Dumnezeu este în cer și are un plan suprem pentru Împărăția Sa, iar toate se potrivesc împreună. Și uneori, dragilor, trebuie să sacrificăm ceea ce este cel mai bun pentru noi, asta în mintea noastră, pentru că Dumnezeu are un plan mai mare din punct de vedere al întregului, nu-i așa? Nu avem întotdeauna această perspectivă. Și astfel, când evreii merg la rugăciune, un adevărat evreu credincios din Vechiul Testament va spune: „Doamne, fă ceea ce poate să avanseze cauza Ta în poporul Tău, nu ceea ce vreau eu personal.”

Noi din păcate am dezvoltat o centralitate a eului în rugăciunile noastre și asta se vede chiar în biserică și este nebiblică, suntem cu adevărat preocupați cu noi înșine. Ne-am izolat. Nu comunicăm. Nu ne mai purtăm poverile unii altora. Nu mai împărțim aşa cum ar trebui. Și în consecință, rugăciunile noastre coboară pe această pistă îngustă. Și avem nevoie să învățăm să ne rugăm așa cum se rugau ei într-o manieră altruistă. Fă ceea ce este mai bine pentru întreg. Și aș dori să vă spun, prieteni, de aceea nu găsiți nimic la persoana întâi singular în această rugăciune din Matei 6. Întotdeauna spune „Tatăl nostru, pâinea noastră, greșelile noastre, greșiților noștri.” De ce? Pentru că rugăciunea adevărată cuprinde comunitatea de credință. Nu izolează niciodată un individ ca să aibă doar nevoile sale împlinite, indiferent cum îi afectează pe toți ceilalți. Rugăciune trebuia să fie altruistă.

Un alt gând, evreii credeau că elementele rugăciunii lor includeau dragostea și lauda, recunoștința și mulțumirea, recunoașterea sfințeniei lui Dumnezeu, o dorință să-I placă și să-L asculte pe Dumnezeu, mărturisirea păcatului și o inimă curată, altruism, iar apoi perseverență. Ei credeau că tu trebuie să continui să te rogi. Să nu renunți. Să reziști. Apostolul Pavel s-a rugat Domnului să-i ia țepușul din carne. Nu a făcut-o, așadar s-a rugat iarăși. Nu a făcut-o, așadar s-a rugat din nou a treia oară. Perseverență.

După păcatul cu vițelul de aur, Moise, ce om binecuvântat, după ce oamenii s-au închinat la vițelul de aur, Biblia ne spune – cred că este în capitolul 9 din Deuteronomul – că Moise a coborât și s-a rugat pentru poporul său, pentru păcatul lui Israel, timp de 40 de zile. Aceasta este perseverență. Evreii credeau asta.

În cele din urmă, un alt element al rugăciunilor era smerenia. Smerenia. Un adevărat evreu venea să se roage – vă rog să urmăriți – ca să se supună pe sine voii lui Dumnezeu. Cea mai bună imagine a acestui fel de rugăciune din inimă a celui mai adevărat evreu care a trăit vreodată este exact rugăciunea Domnului Isus din grădină, când a dat la o parte ceea ce părea pentru El să fie cel mai confortabil lucru și a spus „Să nu se facă voia Mea, ci” – ce? „voia Ta să se facă.”

Aceasta este inima adevăratei rugăciuni. „Doamne, sunt aici să spun să-Ți faci voia. Vreau să mă aliniez la ea.” Ascultați, rugăciunea nu înseamnă să-I cer lui Dumnezeu să facă voia mea. Ci să mă aduc pe mine în conformitate cu voia Lui. Este să-I cer să facă voia Lui și să-mi dea har ca să mă pot bucura de ea.

Acum, toate aceste elemente, fraților, erau parte a vieții tradiționale de rugăciune a unui adevărat evreu. Iar ei erau serioși în ce privește rugăciunea lor, de fapt, evreii obișnuiau să descrie rugăciunea, și aveau un cuvânt, cuvântul era kawanna, K-A-W-A-N-N-A sau ceva asemănător, transliterat. Însă kawanna, și acest cuvânt în special în ebraică este un cuvânt care este greu de tradus. Are de-a face cu ideea de intensitate sau cu ideea de emoție foarte puternică sau cu ideea de devoțiune puternică. Are ideea de dedicare. Este inima curată care este dedicată deplin unei rugăciuni care vine din inimă. Și evreii au spus că toate aceste elemente aparțin rugăciunii, dar nu superficial. Oh, nu, ci cu o mare dedicare și o mare intensitate și o mare concentrare și o mare devoțiune.

De fapt, Rabi Ammi a spus că omul nu poate să vină în prezența lui Dumnezeu până nu își predă inima în mâinile Sale. În acest fel ei se rugau și aveau o moștenire măreață a rugăciunii. Aceasta este istoria perspectivei iudaice asupra rugăciunii.

Însă ceva a mers prost și ajungem în al doilea rând, la perspectiva fățarnică a rugăciunii evreiești. A devenit fățarnică și în versetul 5 Domnul nostru a spus că ei s-au rugat ca să fie văzuți de oameni. Erau ca niște clovni. Nu mai vorbeau cu Mine deloc. Și erau egoiști și încercau să câștige lucruri pentru nevoile lor și încercau să afișeze o imagine publică și continuau să aibă aceste bolboroseli, repetiții fără rost asemenea păgânilor, crezând că voi răspunde, dar m-am săturat să-i ascult, le voi răspunde ca să le închid gura.

Mai aveau de asemenea această mândrie de neimaginat, versetul 8, să creadă că trebuie să mă informeze despre aceste lucruri. Rugăciunile lor erau pângărite. Și așadar, Domnul nostru vine în versetul 9 și spune „Aș dori să reafirm cum este rugăciunea corectă.” Și de aceea avem în versetele de la 9 la 13 ceea ce este de fapt o reiterare a lui Isus în ce privește ingredientele rugăciunii din tradiția iudaică, pe care deja vi le-am dat. El nu spune nimic nou, cu toate că oferă bogății noi prin ceea ce spune. Duce lucrurile mai departe decât au fost, dar în esență, este susținut același adevăr. Și avem nevoie de aceasta azi, dragilor, pentru că nu știm cum să ne rugăm în multe situații, nu suntem cu nimic mai buni ca ei. Și astfel, studierea acestui model de rugăciune va fi o experiență deosebită.

Permiteți-mi să adaug o notă explicativă aici. Pierdem esența. Știți, chiar dacă Domnul ne oferă instrucțiuni despre modul în care ar trebui să ne rugăm, totuși facem greșeli în atât de multe lucruri evidente. În loc să luăm această rugăciune și să o folosim ca să învățăm cum să ne rugăm, noi doar o rostim. Și îmi aduc aminte de o vreme din viața mea, și voi de asemenea vă amintiți, când doar rosteam această rugăciune. Nu aceasta este ideea.

Oamenii spun „Ei bine, credem că este o rugăciune care trebuie recitată.” Nu, nu cred așa ceva. Cred că este bine să fie recitată, la fel cum este bine să fie citită orice parte din Biblie. Dar nu cred că este o rugăciune care să fie recitată. Vă voi da câteva motive. Numărul unu, această rugăciune este prezentă de două ori în Scriptură, o dată în Matei 6 și o dată în Luca 11, și diferă în ambele locuri. Este substanțial aceeași, dar cuvintele sunt diferite. Dacă Domnul ar fi fost să ne dea o rugăciune care să fie memorizată și recitată, nu ne-ar fi dat-o cu cuvinte diferite în cele două situații, nu-i așa? Într-una spune „iartă-ne datoriile noastre” și în cealaltă spune „iartă-ne greșelile noastre”, de exemplu. Cu alte cuvinte, dacă ar fi fost o rugăciune de rutină, mecanică, pentru a fi recitată, cel puțin ne-ar fi spus-o la fel de fiecare dată.

În al doilea rând, în Luca 11 ei spun: „Învață-ne să ne rugăm.” Ei nu au spus „Învață-ne o rugăciune.” Este un lucru să ai o carte de rugăciune și să o deschizi și să citești o rugăciune. Altceva este să știi cum să te rogi. Domnul nu le-a dat o rugăciune, ci îi învăța cum să se roage. Apropo, nu ar părea puțin ridicol dacă în versetul 7 spune: „Și când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe ca păgânii” și apoi imediat ne dă o rugăciune pe care ar trebui să o repetăm? Acest lucru ar fi totalmente ridicol. Este tocmai repetarea deșartă pe care El încearcă să o evite.

Mai departe, permiteți-mi să spun asta, nu există nicio ocazie în tot Noul Testament, în evanghelii, Faptele Apostolilor sau epistole în care această rugăciune să fie repetată de cineva. Nu este o rugăciune care trebuie să fie făcută un ritual. Este un model pentru orice rugăciune pe care o faci, indiferent pentru ce te rogi. Este un schelet pe care să pui carne și oase. De exemplu, am înaintea mea câteva notițe de predică. Acum, acestea nu reprezintă predica, sunt doar notițele. Dacă vin aici și doar vă citesc notițele, terminăm în zece minute și nu ați rămâne cu mare lucru. Dar nu aceasta este ideea. Este un schelet. Trebuie să pun carne și oase pe el. Trebuie să-i dau viață. Și ceea ce Isus ne dă aici este o schiță de rugăciune, atât. Aici sunt câteva elemente esențiale ale rugăciunii. Este ca o schiță. Tu trebuie să o dezvolți într-o expresie care să aibă înțeles în fiecare situație diferită.

Și dragilor, această rugăciune acoperă totul. Este uimitoare. Cu cât o studiez mai mult, cu atât devin mai frustrat. M-am întors sâmbătă din nou la acest text pentru că aveam atât de multe lucruri în mintea mea, și de obicei încerc să termin predica până vineri, ca să mă pot gândi mai mult la ea sâmbătă. Am fost aici sâmbătă. Am plecat sâmbătă seara acasă. M-am dus în pat și am revenit asupra acestui lucru și pur și simplu îmi inunda mintea. M-am trezit în dimineața asta și iarăși m-am gândit la ea. Simt că atât de multe lucruri sunt în mintea mea, pentru că sunt atât de multe moduri în care poate fi privită această rugăciune. Cu cât o studiez mai mult devine mai mare și mai mare și mai cuprinzătoare și mai cuprinzătoare. Ne învață atât de multe despre rugăciune.

Aș dori să vă ofer câteva abordări și ceea ce vom face este ca și cum am privi un diamant. Voi atinge o fațetă, apoi alta, și alta, și alta și alta foarte rapid. Așadar, țineți-vă bine. Acesta este un model pentru fiecare rugăciune rostită vreodată. Acesta este scheletul de care poți agăța fiecare rugăciune pe care o faci. Acesta este modelul pentru toate rugăciunile. Dacă veți memora această rugăciune, dacă o veți avea în mintea voastră, și să prelucrați această schiță, indiferent care sunt lucrurile pentru care vă rugați, veți avea încrederea că vă rugați în modul în care v-a învățat Isus să vă rugați. Uimitor!

De exemplu, un mod de a privi această rugăciune ne prezintă relația pe care o avem cu Dumnezeu și sunt atât de multe modalități, este uimitor. De exemplu, spune „Tatăl nostru.” Aceasta înseamnă că avem o relație tată-fiu cu Dumnezeu. Spune apoi „Sfințească-se Numele Tău.” Avem o relație cu Dumnezeu de divinitate-închinător. Spune „vie Împărăția ta.” Avem o relație cu Dumnezeu de tipul suveran-supus. Spune apoi „facă-se voia Ta.” Avem o relație cu Dumnezeu de tipul stăpân-rob. Spune „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Avem o relație cu Dumnezeu de tipul binefăcător și beneficiar. Spune „iartă-ne greșelile sau datoriile noastre.” Avem o relație cu Dumnezeu de tipul mântuitor-păcătos. Spune „nu ne conduce în ispită.” Avem o relație cu Dumnezeu ca ghid și pelegrin. Am putea studia această rugăciune în acest fel. Cum arată relația noastră cu Dumnezeu?

Permiteți-mi să mă uit la ea și într-un alt mod. Definește duhul cu care ar trebui să ne rugăm. Care ar trebui să fie atitudinea noastră atunci când ne rugăm? Întâi de toate spune „al nostru.” Aceasta arată un duh altruist. Apoi spune „Tată”, este un duh de familie. Spune „sfințească-se numele Tău”, un duh de reverență. „Vie Împărăția Ta”, un duh loial. „Facă-se voia Ta”, un duh supus. „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, un duh dependent. „Iartă greșelile noastre”, un duh de pocăință. „nu ne duce pe noi în ispită”, un duh smerit. „Căci a Ta este Împărăția”, un duh de încredere. „Și puterea”, un duh triumfător. „și slava”, un duh triumfător.

Această rugăciune ar putea fi împărțită foarte simplu în trei elemente și apoi în alte trei. Primele trei au de-a face cu Dumnezeu, următoarele trei cu omul. Primele trei cu slava lui Dumnezeu, următoarele trei cu nevoile omului. Primele trei, cu slava lui Dumnezeu „sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta”, aceasta este slava lui Dumnezeu. Următoarele trei, au de-a face cu nevoia omului „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, iartă-ne datoriile noastre, nu ne duce în ispită.” Vedeți, ideea este aceasta. Întâi, când te rogi Îl așezi pe Dumnezeu în locul Lui de drept, înțelegeți? Apoi restul curge de la sine. Toată rugăciunea ar trebui să înceapă cu caracterul lui Dumnezeu: sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta. Și apoi ce urmează? Dumnezeu este în locul lui suprem, și când Dumnezeu este pe primul loc, rugăciunea are sens.

Un alt mod în care ne putem uita la rugăciune: primele trei arată care este scopul rugăciunii. Primul, să sfințească numele lui Dumnezeu, al doilea, să aducă Împărăția Lui, al treilea, să se împlinească voia Lui. Acesta este scopul rugăciunii. „Oh, Doamne, vin înaintea Ta ca numele Tău să fie sfințit, ca Împărăția Ta să vină și ca voia Ta să se împlinească.” Și care sunt mijloacele? Ce înseamnă și prin ce anume numele Lui este sfințit, Împărăția Lui este înălțată și voia Lui este împlinită? Întâi, prin faptul că ne oferă pâinea cea de toate zilele, aceasta este purtare de grijă. În al doilea rând, prin faptul că ne iartă păcatele, aceasta este iertare. În al treilea rând, prin faptul că nu ne duce în ispită, aceasta este protecție. Pe măsură ce Dumnezeu poartă de grijă, iartă și protejează, în consecință El este înălțat în slava Sa, în Împărăția Sa și în voia Sa.

Un alt mod în care putem să o privim. Întâi de toate, Dumnezeu este tată, „Tatăl nostru, sfințească-Se numele Tău.” Apoi El este Împăratul, „vie Împărăția Ta.” Apoi El este stăpânul, „facă-se voia Ta.” Ca tată, versetul 11, ne dă pâinea cea de toate zilele. El este sursa. Ca Împărat, El ne iartă datoriile și păcatele noastre. Ca stăpân, nu ne conduce în ispită.

Elementele, minunile, fericirile acestui model special de rugăciune sunt aproape infinite. Numai mintea lui Dumnezeu putea să conceapă o astfel de gândire atât de profundă, de incredibilă ca să fie comprimată în această mică secțiune de Scriptură. Niciun om nu putea să facă asta. Ascultați, dragilor, niciodată rugăciunea nu va fi o încercare de a face ca voia lui Dumnezeu să se supună dorinței mele. Rugăciune mă face pe mine să mă supun voii lui Dumnezeu. Când Îl recunosc pe Dumnezeu ca suveran și când spun „Doamne, dă-mi pâinea cea de toate zilele numai atunci când şi dacă numele Tău va fi înălțat, Doamne, vreau să fie păcatele mele iertate numai dacă asta înalță Împărăția Ta și Doamne, nu mă duce în ispită, dacă aceasta Te face să fii stăpânul vieții mele.” Pentru că în toate lucrurile când este spus și făcut, scopul întregii rugăciuni se află la sfârșitul versetului 13 „căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci.” Aceasta este ideea.

Să ne uităm la ultimele trei elemente: pâinea, purtarea de grijă; iertarea, iertarea; și a nu ne duce în ispită, protecția, și veți vedea celea trei elemente ale vieții. „pâinea noastră cea de toate zilele”, este la prezent. „Datoriile noastre”, sunt păcatele din trecut. „Nu ne duce” este la viitor. Această mică rugăciune cuprinde trecutul, prezentul și viitorul purtării de grijă susținute de Dumnezeu. Pâinea este un element fizic, iertarea este un element mental, ne eliberează de frica vinei și a nu ne duce în ispită este un element spiritual, reprezintă menținerea vieții spirituale. Fie că vorbești despre trecut, prezent sau viitor, fie că vorbești despre aspectul fizic, mental și spiritual, indiferent despre ce vorbești, se găsește acolo. Este acolo.

Apropo, toate cererile din acest verset sunt în limba greacă la modul imperativ, care înseamnă o intensitate pentru ei, o intensitate uimitoare. Este o concizie fantastică în fiecare frază, însă este un lucru intens „vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta.” Nu sunt elemente care te califică pe tine. Totul din această rugăciune, dragilor, caută să-L glorifice pe Dumnezeu, caută să înalțe Numele Lui, caută să înalțe sfințenia Lui.

Și aș dori să vă spun acum că de fapt acesta este tot scopul rugăciunii. Dacă voi vă gândiți că rugăciunea este pentru voi, atunci i-ați ratat scopul. I-ați ratat scopul. De aceea suntem atât de debusolați. Ne rugăm pentru noi. Nu luăm în considerare întreaga comunitate de credință și nu luăm în considerare întreaga voie a lui Dumnezeu în parametrii Împărăției Sale. Samuel Zwemmer a scris despre această rugăciune următoarele „Fiecare dorință posibilă a inimii care se roagă este conținută aici. Conține o lume întreagă de cerințe spirituale. Combină într-un limbaj simplu fiecare promisiune divină, fiecare durere și dorință umană și fiecare tânjire creștină pentru binele altora.”

Rugăciunea se concentrează asupra lui Dumnezeu. Ascultați. În Ioan 14 Isus a spus „Cereți orice în Numele Meu și voi face, ca Tatăl să fie slăvit în Fiul.” Motivul pentru care te rogi și motivul pentru care Dumnezeu răspunde este ca El să fie arătat, ca slava Sa să fie arătată. Atât. Când tu te rogi pentru cineva care nu este mântuit și el vine la Isus Cristos, nu a făcut asta de dragul tău. Ci ca să-ți arate puterea mântuirii. Când ai o nevoie fizică și te rogi și Dumnezeu îți împlinește acea nevoie, nu este ca să ai ceea ce vrei, ci ca să cunoști că Dumnezeu împlinește nevoile.

În centru este slava Lui. Așadar, când tu te rogi să ai în minte că nu Îl informezi pe Dumnezeu cu nimic, El deja știe toate lucrurile. Nu Îl forțezi pe Dumnezeu, nu îl necăjești pe Dumnezeu, nu Îl iriți, nu Îl păcălești. Ci ceea ce faci este să te supui suveranității Sale.

Aceasta este afirmația rugăciunii ucenicilor. În acest fel vrem să ne uităm la ea. Începe cu „Tatăl nostru care ești în ceruri”, cu adorarea lui Dumnezeu. Se încheie cu „căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci”, se încheie iarăși cu adorarea Sa. În mijloc, totul din ea este despre Dumnezeu.

„Tatăl nostru care eşti în ceruri”, aceasta este paternitatea lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău”, aceasta este prioritatea lui Dumnezeu. „Vie Împărăția Ta”, acesta este programul lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta”, acesta este scopul lui Dumnezeu. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, aceasta este purtarea de grijă a lui Dumnezeu. „Și ne iartă nouă greșelile noastre”, aceasta este iertarea lui Dumnezeu. „Nu ne duce pe noi în ispită” este protecția lui Dumnezeu. Și „a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci” este preeminența lui Dumnezeu. Iar toată rugăciunea, ne spune Isus, nu trebuie să stai pe străzi și la colțurile străzilor ca să te rogi și să fii auzit de oameni, să primești slava pentru tine, ci toată rugăciunea este prin contrast absolut să-I aducă slavă lui Dumnezeu.

Acum, dragii mei, dacă nu rămâneți cu nimic mai mult din acest mesaj rămâneți cu faptul că ați primit suficient să vă schimbați viața de rugăciune, dacă nu ați înțeles nici măcar asta, nu ați ascultat, pentru că am spus-o în aproximativ 50 de moduri.

Așadar haideți să ne rugăm împreună.

Tată, poate nu am avut timp să ajungem atât de departe cât am crezut azi, dar avem încredere că am ajuns atât de departe cât ai vrut Tu. Doamne, ne supunem Ție, oh, binecuvântat să fie numele Tău sfânt, Tată. Este atât de glorios să locuim cu Tine în Împărăția Ta și să cunoaștem că într-o zi vom cunoaște plinătatea acelei Împărății, când vom intra în prezența Ta binecuvântată pentru totdeauna. Tată, Îți mulțumim că viața noastră de rugăciune poate fi altruistă, poate fi smerită, poate fi ceea ce ar trebui să fie, și făcând astfel, putem să-Ți aducem slava pe care o meriți.

Și știm că Biblia ne-a spus că dacă Te vom slăvi, ne vei umple inimile cu bucurie, că cea mai mare bucurie a noastră nu este să avem lucruri pentru noi, ci este să te glorificăm pe Tine. Fă-ne să cunoaștem inima lui David care a spus: „Am pe Domnul totdeauna înaintea mea, de aceea inima mea este plină de bucurie.” Dă-ne bucuria în inimă ca să cunoaștem că toate rugăciunile noastre au fost făcute pentru slava Ta. Să condiționăm tot ce Îți cerem în această privință. Ascultă-ne pentru slava Ta. Ascultă-ne pentru înaintarea Împărăției Tale. Ascultă-ne ca o expresie a voinței Tale, pentru că a Ta este Împărăția și puterea și slava în vecii vecilor. Amin.

SFÂRȘIT