Ne continuăm studiul nostru din Matei în dimineața asta, capitolul 9.

Am ajuns la o porțiune scurtă legată de lecția noastră și aș dori să v-o citesc, și apoi vom vorbi despre ceea ce Duhul lui Dumnezeu vrea să învățăm din acest pasaj. Vă veți aminti că la ultimul nostru studiu împreună, ne-am oprit la versetul 33, după vindecarea unui om care era surdomut. El era surd și mut datorită prezenței unui demon. Imediat după acest miracol, Matei face o afirmație care arată cum au răspuns oamenii la cele întâmplate, așadar, să începem de la mijlocul versetului 33: „După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” Dar Fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” Isus străbătea toate cetățile şi satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputință, care era în norod.” Așadar, Matei ne descoperă atitudinile oamenilor după minunile pe care Isus le-a făcut. A fost pe de o parte mulțimea uimită și de cealaltă parte cei religioși care L-au respins.

Însă înainte să ajungem în mod specific la asta, aș dori să încerc să vă pun ordine în gânduri legat de ceea ce textul vrea să ne vorbească. Când Domnul nostru era un copil de doar 40 de zile, doar un bebeluș, a fost dus de către mama Sa și de Iosif la Templu; pentru că li se cerea să aducă o jertfă de curăție după nașterea copilului. Și în timp ce ei erau la Templu, au avut ocazia să întâlnească un om foarte interesant pe nume Simeon. Simeon era un om bătrân care toată viața lui a așteptat sosirea lui Mesia, și iată că acum are chiar ocazia să-L vadă pe Mesia. Și în Luca 2:30 el spune „Ochii mei au văzut mântuirea Ta”. A văzut ceea ce a așteptat și apoi a vorbit lui Maria și i-a spus „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea şi ridicarea multora în Israel”. Apoi Simeon spune „Acest copil va deveni linia de împărțire a destinelor. Este rânduit spre prăbușirea şi ridicarea multora”. Mai exact, Simeon i-a spus Mariei „Acest Copil va deveni linia de demarcație care determină destinul final pentru orice individ. Unii Îl vor respinge și vor cădea. Alții Îl vor primi și se vor ridica”.

Întotdeauna a fost așa în economia lui Dumnezeu. Sunt aceia care sunt sădiți ca un pom lângă un izvor de apă, care aduc rod la vremea potrivită, și sunt cei care sunt ca pleava. Sunt cei duhovnicești și sunt cei neduhovnicești. Sunt cei neprihăniți și cei nelegiuiți, și sunt numai aceste două categorii. Bunicul meu obișnuia să spună „Sunt două feluri de oameni în lume, sfinții și ne-sfinții”. Și așa e, „acest Copil este rânduit pentru prăbușirea și ridicarea multora”. La drept vorbind, aceasta nu a fost o informație nouă pentru Maria, cu toate că nu a fost spusă niciodată în acest fel în ce-L privește pe Copilul ei. Dar dacă ne întoarcem la primul capitol din Luca, atunci când ea Îl laudă pe Dumnezeu după ce a primit vestea că va naște un Copil care va fi un Copil cu mare putere, ea a spus despre Dumnezeu:

„…îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. I-a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, şi pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.”

Acum, Maria a știut că este caracteristic lui Dumnezeu să-i primească pe unii și să-i refuze pe alții, să-i binecuvânteze pe unii și să-i blesteme pe alții, să arate putere unora prin faptul că-i adună, și să-i împrăștie pe alții, să-i coboare pe cei înălțați și să-i înalțe pe cei smeriți, să-i sature pe flămânzi și să-i alunge pe cei bogați. Cu alte cuvinte, întotdeauna va fi o astfel de linie de demarcație între cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat și cei pe care Dumnezeu i-a blestemat. Pe de-o parte, sunt cei aroganți, cei bogați, cei puternici; pe de altă parte, cei săraci, flămânzi și smeriți. Așadar, Maria a știut asta pentru că a știut teologie, a știut Vechiul Testament. Și i s-a confirmat de către Simeon că pruncul ei va fi punctul central al acestui lucru. Și când Isus a venit, și când a vorbit, a afirmat asta. Mai târziu în aceeași Evanghelie după Luca, în capitolul 6, versetul 20, se spune despre Domnul nostru:

„Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi, care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi, care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturați! Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucurați-vă în ziua aceea, şi săltați de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinții lor cu proorocii. Dar, vai de voi, bogaților, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care sunteți sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi, care râdeți acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi, când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinții lor cu proorocii mincinoși!”

Sunt cei binecuvântați și cei blestemați, iar vai-ul înseamnă a blestema. Așadar, Isus a afirmat iarăși linia de demarcație. Binecuvântați și blestemați. Sunt aceia, spune Domnul în Matei 7, care intră pe poarta îngustă și sunt binecuvântați; şi sunt cei care intră pe poarta cea largă și care sunt condamnați. Sunt unii care și-au zidit casa pe stâncă, o casă care rămâne în picioare la judecată. Şi sunt cei care și-au zidit casa pe nisip, care se va prăbuși. Sunt cei care au încercat să-și scape viața și au pierdut-o. Sunt cei care și-au pierdut viața și, în pierderea ei, au câștigat-o. De-a lungul relatărilor Evangheliilor, care ne prezintă predicarea cu putere a lui Isus, Îl găsim că Se oferă ca linie de demarcație.

În Matei capitolul 10, versetul 32, El spune „De aceea, pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”. Cu alte cuvinte, dacă te identifici cu Isus Cristos, Dumnezeu Se va identifica cu tine de asemenea, ca fiind al Lui; dar dacă-L negi pe Isus Cristos, atunci și Cristos te va nega înaintea Tatălui. Și El de asemenea spune: „Am venit să aduc nu pacea (pe pământ), ci sabia”. Iarăși, o linie de demarcație „am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.” Merge ca un gând repetitiv prin toată Evanghelia după Matei și de asemenea și prin celelalte. Vorbește despre un om care a avut doi fii; a venit la primul și a spus „Du-te și lucrează în via mea”. Fiul a spus: „Nu mă duc” și nu s-a dus, după s-a pocăit, și s-a dus. A spus celui de-al doilea: „Du-te!”, iar el a spus: „Mă voi duce” și nu s-a dus. Care dintre cei doi a făcut voia Tatălui? Ei au răspuns „Primul”. Isus le-a spus: „Adevărat vă spună că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, primul fiu a spus: „Nu mă duc”. Cu alte cuvinte, nu a fost un om religios. A trăit o viață de neascultare față de Tatăl său, dar s-a pocăit și s-a dus. Al doilea fiu a spus: „Mă duc”. A fost religios. Purta fațada religioasă. S-a prefăcut că ascultă, s-a prefăcut că este supus, dar nu s-a dus. Al doilea fiu, care a spus nu și s-a pocăit era păcătosul, și celălalt era vameșul, cel care aduna taxe,. Al doilea fiu, care a spus: „Mă duc” dar nu s-a dus, îi reprezenta pe farisei și pe fățarnici și pe religioși. Și Isus a spus că vameșii și curvele vor intra înaintea religioșilor în Împărăția lui Dumnezeu. Iarăși, există o linie de demarcație. Nu este între cei religioși și cei nereligioși. Ci între cei ce fac sau nu fac voia Tatălui. Iar voia Tatălui este exprimată astfel: „Tatăl a vorbit din ceruri și a spus: ’Acesta este Fiul Meu Preaiubit’”. Cristos devine linia de demarcație.

Apostolul Pavel reia același concept, și anume că întreaga rasă umană este împărțită între credincioși și necredincioși, între suflete legate de cer și suflete legate de iad, între binecuvântați și blestemați, între răsplătiți și condamnați, și această linie de demarcație este credința lor sau lipsa de credință în Domnul Isus Cristos. Veți vedea la 2 Corinteni 2:14 că Pavel dă o benedicție și spune: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Cristos, şi care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.” Cu alte cuvinte,, există o mireasmă pe care o are creștinul, o anumită savoare, un anumit gust, dacă doriți, un anumit parfum, o anumită emanație a reprezentării lui Dumnezeu. Atingem lumea, ca să zicem așa, cu aroma lui Dumnezeu. „Noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării.” Cu alte cuvinte, atât cei mântuiți cât și cei pierduți, (și sunt numai aceste două categorii, cei mântuiți și cei ce pier), primesc mireasma din cum trăim noi. Aceasta este mărturia noastră trăită și mărturia noastră verbalizată. În versetul 16 spune „pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață.” Cu alte cuvinte, ce spune Pavel aici este că noi, cei care suntem creștini, care trăim și predicăm Evanghelia, de fapt răspândim acea realitate atât pentru cei mântuiți cât și pentru cei ce pier. Față de cei ce pier, este o mireasmă de la moarte spre moarte. Cu alte cuvinte, ei deja sunt morți în respingerea lor; și cu cât aud mai mult Evanghelia, cu atât mai mult se adâncește pierzarea lor.

Scriitorul epistolei către Evrei spune astfel „calcă în picioare sângele legământului”, ca un lucru nesfânt. Cu alte cuvinte, o respingere constantă a Evangheliei adâncește moartea, așadar noi, când trăim și predicăm, devenim față de necredincioși o mireasmă de la moarte spre moarte, o înrăutăţire a condamnării lor; și iadul este cu atât mai teribil cu cât au respins adevărul mai mult. Pe de altă parte, pe măsură ce predicăm Evanghelia către cei care deja sunt vii în Cristos, este o mireasmă de la viață spre viață. Este înțelegerea care extinde, împrăştie, crește și îmbogățește plinătatea vieții în Cristos. Așadar, toți, sunt ori vii ori morți, spiritual, și primesc Cuvântul lui Dumnezeu ca o mireasmă: o mireasmă de la moarte spre moarte, o adâncire a morții în păcătoșenia lor, crescând responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu, care înseamnă un iad mai îngrozitor și veșnic; sau pe de altă parte, de la viață spre viață.

Acum, Isus este linia de demarcație, și Matei face acest lucru foarte clar în capitolele 8 și 9. Așadar, să întoarcem, în caz că nu ați deschis acolo, la capitolul 9, și la ce urmăreşte Matei să facă pentru noi ca să ne ajute să înțelegem cine este Cristos și să înțelegem faptul că trebuie să luăm o decizie. Un scriitor britanic pe nume Haywood a spus: „Problema cu omenirea este următoarea. Omenirea se află la răscrucea la care au căzut toate indicatoarele.” Însă nu și pentru Matei, ele nu au căzut. El le așază foarte clar: și ne cheamă să facem alegerea potrivită, să alegem viața, să alegem neprihănirea, evlavia, să alegem să credem. Acesta vrea Matei să facem. Și ca să ne ajute să-L alegem pe Cristos, el prezintă în capitolul 8 și 9 dovezi de nerefuzat că Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia și Mântuitorul. Așadar, Matei ridică un indicator: „Aceasta este calea cea îngustă. Intrați pe această cale. Aceasta este calea credinței în Cristos.”

Acum, ca să ne convingă că Cristos este cine afirmă El că este, Matei relatează în capitolul 8 și 9 nouă minuni, minuni extraordinare. Minuni care sunt dincolo de capacitatea oricărei ființe umane, nu doar să le facă, nici măcar să le gândească; și ele nu sunt întreaga gamă a tuturor minunilor Sale, ci sunt doar niște mostre. Și cred că este important pentru voi să vă reamintesc, de exemplu, că în Ioan, capitolul 20, versetul 30 spune: „Isus a făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta”. Apoi în 21:25 spune „dacă s-ar fi scris, nu ar fi încăput în lumea întreagă cărțile care ar fi fost scrise”. Acestea sunt doar niște mostre ale minunilor nenumărate pe care le-a făcut.

Însă vă reamintiți, și voi trece foarte repede, așa că vă rog să rămâneți cu mine urmărind acest gând. Reţineţi că el ne oferă nouă minuni; și le divide în trei secțiuni câte trei în fiecare; și după fiecare secțiune de câte trei are o secțiune cu răspunsul. Cum au răspuns oamenii la aceste minuni? Întâi, la minunile în ce privește puterea Lui asupra bolii: a vindecat un lepros. L-a vindecat pe robul unui sutaș și apoi a vindecat-o pe soacra lui Petru de friguri. Apoi în domeniul fenomenelor naturii, a potolit furtuna, a potolit valurile și marea. O dezordine fizică. Apoi tulburarea spirituală, a rezolvat-o prin exorcizarea unei legiuni de demoni. Apoi vindecare a tulburării morale, prin faptul că a vindecat un slăbănog și i-a iertat păcatele. Și apoi a rezolvat problema morții, a redat vorbirea care era moartă, ochii care erau morți și în final a înviat-o și pe fiica lui Iair din morți. Și fiecare dintre aceste minuni a demonstrat puterea lui Cristos într-o altă dimensiune și au fost reprezentate două minuni pe care le-a făcut din aceste categorii. Și după fiecare set de minuni a fost o secțiune de răspuns la minuni, și aceasta este ceea ce vedem de la versetul 33 la 35.

Și de fapt, versetul 35 este doar o paranteză așezată acolo care să se potrivească cu capitolul 4 versetul 23, și lucrarea din Galilea este oarecum o paranteză într-un mod foarte special. Dacă întoarcem de exemplu, la Matei 4:23, ar fi bine doar să reținem asta. Spune acolo „Isus străbătea toată Galilea, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi tămăduind orice boală şi orice neputință care era în norod.” Acum să mergem la versetul 35 din capitolul 9, unde spune același lucru „Isus străbătea toate cetățile şi satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputință, care era în norod.” Acest lucru este pus acolo ca un fel de paranteză ca să așeze contextul în jurul predicii de pe munte și în jurul tuturor acestor minuni pe care El le-a făcut. Aceasta a fost esența lucrării Sale în Galilea.

Acum, doresc să începem de la versetul 35, și să lucrăm asupra acestor trei versete scurte. Așadar, să ne uităm, întâi de toate, la lucrările Domnului, și apoi să ne uităm la răspunsul din versetele 33 și 34. Vă rog să observați versetul 35. Spune că „Isus străbătea” și apropo, verbul străbătea conţine ideea de efort constant, neîncetat, continuu. El era în mod constant, tot timpul în mers, și puteți vedea când vă uitați în urmă că spune „a străbătut toate satele și cetățile”. Și capitolul 4 versetul 23 marchează aceste sate și cetăți, ca fiind cele din Galilea: partea nordică, de țară, zona fertilă, zona în care se cultiva atât de mult hrana. Acum, Iosefus ne spune că în vremea lui Isus, se pare că erau 204 cetăți și sate. Doar ca o explicație, diferența dintre un sat și o cetate era un zid. Dacă aveai zid, erai cetate. Dacă nu aveai un zid, erai un sat. Satele nu se fortificau, dar cetățile da. Și fie că era o cetate sau un sat, El mergea în toate, asta ar însemna o suprafață de 112 km pe 64 de km, incluzând aproximativ 200 de cetăți. Trecea prin acestea foarte repede. Iosefus scria „Cetățile sunt multe și mulțimea de sate de peste tot erau aglomerate de oameni datorită fertilității solului, așa că cel mai mic sat avea peste 15000 de locuitori.” O matematică simplă îți va spună că erau vreo 3 milioane de oameni la care Isus ar fi putut ajunge doar în zona Galileii.

Așadar, El s-a mișcat repede prin toate aceste cetăți și sate predicând, vindecând și învățând. Acum, acestea sunt trei lucruri asupra cărora vreau să ne uităm în versetul 35: învăța în sinagogi, predica Evanghelia Împărăției și vindeca orice boală și orice apăsare între oamenii din popor. Acum, dragilor, vă mărturisesc că aceste trei lucruri sau oricare dintre ele dacă ar fi să le studiem ar dura până când va veni răpirea, dacă doar am discuta învățătura pe care Isus a învățat-o sau predicarea lui sau vindecarea pe care a făcut-o. Așadar, nu vom încerca să le epuizăm pe toate trei. Dar aș dori să văd dacă aș putea să vă ofer o perspectivă asupra lor. Ne vom uita doar la aceste trei elemente din slujirea lui Isus.

Întâi, învăța în sinagogile lor. Ce implica asta? Oriunde erau iudei, era și o sinagogă, un loc de adunare. Aceasta era centrul vieții comunității evreiești. Era ca o biserică. Era locul în care evreii se întâlneau împreună în comunitate. Acum, sinagoga era o adăugare mai târzie la iudaism. Și nu a apărut decât în perioada captivității babiloniene. Toată închinarea lor s-a concentrat asupra templului. Dar când au fost scoși din țara lor și templul a fost distrus, și au stat în Babilon pentru acei 70 de ani, oriunde era un grup micuț de evrei, se întâlneau și se adunau, și formau aceste mici sinagogi sau adunări. Și din moment ce ei niciodată nu au reconstruit templul lor, le au până în ziua de azi. Nu departe de adunarea noastră este un așa-zis templu evreiesc. Ei îl numesc templu, dar nu este un templu. Este un singur loc unde a fost templul. De fapt este o sinagogă, și se găsesc peste tot. În orașul nostru și în orașele din lumea întreagă unde se află evrei, oriunde ai zece bărbați, poți să ai o sinagogă, așadar, ele sunt peste tot.

În vremea Domnului nostru în Galilea, erau sinagogi prin toate cetățile și toate satele. De obicei ele erau zidite pe un deal sau dacă nu era un deal, erau zidite cel puțin în locul cel mai înalt, dacă nu era nici un loc înalt, atunci erau zidite pe malul unui râu. Foarte adesea, lăsau acoperișul desfăcut, așa cum avea și Templul, ca să poată vedea afară, să vadă creația lui Dumnezeu și să se uite către cer, ca parte a închinării lor. Își recunoșteau sinagoga după un stâlp înalt, lung, care era ridicat, asemenea turlei bisericilor New England, care este vizibilă în fiecare oraș. Așadar, întotdeauna îți dădeai seama unde era sinagoga; și orice evreu care era străin în cetate putea să își urmeze drumul într-acolo, văzând de departe unde e.

Acum, de fiecare Sabat se întâlneau împreună la închinare. Ei de asemenea aveau o închinare specială în ziua a doua și a cincea a fiecărei săptămâni și se întâlneau la fiecare sărbătoare, la fiecare festival și în fiecare zi sfântă. Serviciul lor, la drept vorbind, era foarte simplu; și nu era diferit de serviciile din bisericile noastre de azi. Începeau cu ceea ce numeau mulțumirea sau binecuvântările, la fel cum noi începem cu cântările noastre de laudă. Ei vorbeau despre binecuvântările Domnului și mulțumeau pentru ceea ce a făcut Domnul. Urma apoi o rugăciune și rugăciunea se încheia cu un amin din partea adunării. Apoi cineva care era rânduit să citească se ridica și citea din legea lui Moise, una din cele cinci cărți ale lui Moise, din Pentateuh, citea în ebraică, limba originală a scrierii, și apoi era tradusă de către traducător în aramaică, care era vorbirea curentă a zilei. După aceasta urma citirea unui pasaj din profeți, care de asemenea era în ebraică și tradusă apoi de un traducător în aramaică. După citirea din Pentateuh și din profeți urma apoi o predică de îndemnare, după care urma benedicția și un amin de final din partea congregației.

Acum, evreii întotdeauna s-au gândit la sinagogă ca la un loc de învățare, un loc de instruire. Se adunau împreună ca să învețe. Azi mai avem rămășița. Cuvântul din idiș pentru sinagogă este schul, care se aseamănă cu cuvântul școală și se scrie S C H U L. Așadar, vedeau sinagoga ca un loc unde se învață. De asemenea o vedeau și ca un loc de judecată. Pentru că au fost sub ocupație în țări diferite de-a lungul timpului, bineînțeles că au avut nevoie să le fie asigurată jurisdicția de către guvernul de ocupație, dar şi atunci când o aveau asigurată, ei o exercitau în sinagogile lor. De exemplu, Domnul nostru a spus, că va veni ziua „când vă vor târî și vă vor biciui în sinagogile lor”. Își vor da verdictul și vor duce la îndeplinire pedeapsa chiar în sinagogă. Sinagogile au devenit școli publice pentru a-i învăța pe băieți din Talmud. Sinagogile de asemenea au devenit școli teologice. Toate erau administrate de zece bătrâni din sinagogă. Trei dintre ei erau numiți conducătorii sinagogii. De asemenea erau și judecători. Al patrulea era numit îngerul adunării, care era de fapt un lider pentru ceilalți. Un altul era cel care interpreta traducerea din ebraică în aramaică. Altul conducea școala teologică, și așa mai departe. Cu alte cuvinte, aveau responsabilitățile împărțite ca bătrâni ai sinagogii.

Cred că Filo, istoricul, a scris o notă foarte interesantă. El a spus „Sinagogile sunt în special pentru citirea detaliată și expozițiunea Scripturii”. Aceasta este o notă importantă. Se adunau ca să citească și să studieze Scriptura lor, și aflăm această orientare către Scriptură prezentată în Fapte 17. Apostolul Pavel a ajuns în mica cetate Berea, și spune că s-a dus la sinagoga evreiască, le-a predicat și au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau fiecare Scriptura ca să vadă dacă ceea ce li se spunea era adevărat. Cu alte cuvinte, pentru aceasta era sinagoga, pentru cercetarea Scripturii. Acum, când era predicat un mesaj, era ținut de un membru conducător din congregație care era erudit sau care cunoștea Scriptura. Se ridica și ținea o predică, dar dacă din întâmplare, era în vizită un prelat sau un rabin, era potrivit și era obiceiul ca să-l lase pe rabin să ţină predica. Acest lucru era numit ca fiind libertatea sinagogii, și, apropo, cred că Domnul a avut ceva de a face cu stabilirea acestui obicei, pentru că a avut alături de El niște predicatori itineranți care veneau din cultura iudaică, și a vrut să Se asigure că aveau locul potrivit pentru a predica. Cei doi la care mă gândesc eu sunt Isus și Pavel și datorită a ceea ce este cunoscut ca fiind libertatea sinagogii, ei întotdeauna au avut acces la predicare și învățare în sinagogă.

Acum, modul de învățare în sinagogă era expozițiunea Scripturii. Era citită, și explicată, și aplicată. Aceasta este ceea ce făceau, bazat pe ce spune Neemia, când spune că ei citeau Scriptura și-i dădeau un sens. Oamenii îmi spun „Bine, tu de ce doar ne înveți Biblia, asta este așa de diferit față de modul în care eram obișnuiți”, dar aceasta nu este ceva nou, dragilor. Aceasta așa a fost și aşa va fi. În acel loc citești Scriptura și explici Scriptura – asta făceau în sinagogă. Aceasta făceau încă din vremea lui Neemia când citeau și o interpretau. Acum, Cel care a stăpânit cel mai bine asta a fost Domnul nostru. Priviți ce spune la Luca 4, și ne vom uita la asta repede acum, ca să nu ne grăbim la finalul mesajului, dar vreau neapărat să vă arăt o ilustrație în Luca 4, versetul 15. Acum, Isus învăța în sinagogă. Am văzut asta în Matei 9:35. Versetul acesta este textul nostru. Dar vedem același lucru în Luca 4:15. El îi învăța în sinagogă.

Acum, aici găsim o foarte bună ilustrație a modului în care a făcut acest lucru. Versetul 16 „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. Şi din moment ce era predicator vizitator S-a sculat să citească”. Și a citit, nu din Pentateuh, dar a citit din cartea profetului Isaia. I s-a dat să citească. A deschis-o „a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

Fiecare evreu din sinagogă a știut că acel pasaj vorbește despre cine? Despre Mesia, știau asta. A avut o predică foarte scurtă. A închis cartea, a dat-o îngrijitorului și a stat jos. Ei totdeauna stăteau jos când învățau. „Toți cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ’Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit. ’” A spus „Eu sunt împlinirea acestui pasaj. Aceasta este interpretarea acestui text: Eu”. Ei bine, dragilor, aceasta a fost o veste destul de șocantă. A continuat să spună alte lucruri; și pe când a încheiat, versetul 28 spune: „Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo.”

I-a învățat în sinagogi. Cum? Expunând Cuvântul lui Dumnezeu, și în cazul Său, a fost o aplicare directă, iar lor nu le-a plăcut deloc interpretarea Lui și au încercat să-L omoare pentru ea; dar acesta n-a fost singurul incident. Nu știu de câte alte ori a trebuit să-Și scape viața; dar Matei 9:35 ne spune că a trebuit să meargă prin toate satele și cetățile, învățând prin sinagogi. Motivul pentru care eu cred în predicarea expozitivă este pentru că și Isus a practicat-o și cred că reprezintă forța pentru poporul lui Dumnezeu când se adună împreună. Dar mai era un al doilea element al lucrării Sale. Să ne uităm iarăși la versetul 35. De asemenea predica Evanghelia Împărăției. Acum, ce înseamnă că predica? Ei bine, acesta este un cuvânt diferit: kerusso, a anunța, a face un anunț public, a face o proclamație. Și nu este doar că învăța expozitiv în sinagogi, dar El de asemenea predica Evanghelia Împărăției, era la colțul străzilor și pe dealuri, și la mare, și în case, și de-a lungul drumului, și pe câmpuri și peste tot.

Și aici a fost mai mult evanghelistic, aici era vorba de marele anunţ pentru cei care erau în afara mediului religios. Iar mesajul Lui a fost întotdeauna același: vestea bună. Asta înseamnă Evanghelia. Vom vedea în seara asta când ne vom uita la Romani. E vestea bună, dar vestea bună cu privire la ce? Cu privire la Împărăție. Oh, evreii au așteptat atât de mult Împărăția, atât de mult, și acum vine vestea bună despre Împărăție. Dar aceasta nu a fost predicare expozitivă a Vechiului Testament, așa cum făcea în sinagogă. Aceasta era proclamarea Noului Testament. Aceasta a fost desfășurarea tainelor care au fost ascunse de oameni în trecut, de-a lungul timpului. Acesta a fost noul legământ, noua revelație, proclamarea; și întotdeauna a fost despre Împărăție, întotdeauna Împărăția. „Ferice de cei săraci în duh căci a lor este Împărăția cerurilor … Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu … Când vă rugați să ziceți „vie Împărăția Ta””. Și aceasta nu este doar o Împărăție viitoare. Când predica Împărăția, îi chema pe oameni să creadă în El, și din moment când cineva crede în Cristos, el vine în Împărăție. „Este strămutat – zice Pavel – din împărăția întunericului în Împărăția Fiului dragostei Sale”. Este o trecere instantanee. Ești în împărăție dacă ești creștin. Și eu la fel. Cristos este Împăratul. El îmi conduce viața. Eu sunt robul Lui. Mă hrănește cu resursele bogățiilor Sale nelimitate.

Așadar, se poate intra în Împărăție acum. De aceea a vorbit despre poarta strâmtă. Se referă la domnia lui Cristos și la stăpânirea lui Cristos, aici și acum, și de asemenea atunci și acolo. Așadar, El predica Împărăția, care este disponibilă pentru toți care vor crede și vor primi; și în acea Împărăție sunt numeroase binecuvântări pregătite. Așadar, Îl avem pe Domnul cu această lucrare dublă: învăța expozitiv Vechiul Testament, dându-i locul potrivit, şi vorbea despre împlinirea lui; și pe deasupra proclama noul legământ, tainele, descoperirea revelată care nu a fost înainte, prin proclamarea Sa. De asemenea ne arată, nu-i așa, importanţa acestor două lucrări împreună: trebuie să ai biserica, chiar şi astăzi, care se adună împreună pentru expunerea Cuvântului lui Dumnezeu, și trebuie să ieși pe ulițe și la garduri și să proclami mesajul Evangheliei Împărăției.

Acum, în al treilea rând, ambele lucrări de vestire erau verificate prin minuni; și acest lucru vine al treilea. Vindecarea oricărei boli și oricărei maladii a oamenilor, e pe locul trei, căci acolo îi este locul, pentru că nu aceasta a fost adevărata problemă. Aceasta a fost o modalitate prin care se confirma validitatea primelor două.B. B. Warfield spune „Când a venit Domnul nostru pe pământ, a tras cerul după El. Semnele care au însoțit lucrarea Lui (lucrarea Lui) nu erau decât urme de nori de slavă, pe care le-a adus din ceruri, unde este de fapt casa Sa”. A tras slava după El și Și-a afirmat mesajul prin minuni. A dovedit că Împărăția este la îndemână. De ce? Pentru că toate acele minuni pe care le-a făcut nu au fost decât mostre a ceea ce urma să facă Mesia când va veni Împărăția, și nu puteau fi respinse. Ați știut că fariseii nu au negat niciodată minunile Lui? Ei au negat doar sursa lor, pentru că ele erau de netăgăduit. Ele erau copleșitoare.

Așadar, vedem lucrarea Domnului. Dar haideți să încheiem gândurile noastre uitându-ne la răspunsul oamenilor și nu durează mult să vedem acest aspect. Deja am văzut câteva răspunsuri. Deja am învățat câte ceva despre aceste răspunsuri. Primele trei minuni pe care ni le-a dat Matei în capitolul 8 au avut un răspuns. A fost o mică secțiune acolo, vă amintiți, cei trei oameni care au spus „Vrem să Te urmăm, Doamne”. Dar pentru că ei și-au iubit confortul personal și bogățiile personale și relațiile personale, I-au întors spatele și au plecat. Vă amintiți asta? Ei ilustrează o categorie de răspuns; un fel de interes superficial care niciodată nu devine o floare adevărată, un fel de răspuns momentan, o fascinație care nu are de fapt nici un fel de rădăcină. Și apoi, în a doua secțiune de trei minuni, au fost de asemenea răspunsuri încadrate în câteva categorii. Primul răspuns a fost convertirea lui Matei. Al doilea răspuns a fost iritarea fariseilor, și al treilea a fost confuzia ucenicilor lui Ioan botezătorul. Astfel, Matei ne oferă din nou aceste categorii de răspuns. În primul rând sunt mulți oameni care sunt fascinați de Isus. Ei încep prin a dori să-L urmeze; dar pentru că își iubesc confortul lor personal, bogățiile personale, lucrurile sau relațiile din viața lor, nu sunt dispuși să renunțe la ele, și renunță la Domnul. Apoi sunt oameni precum Matei, care au crezut cu adevărat, care se duc și îi aduc pe toți ceilalți vameși și pe prostituate ca să creadă şi ei. Și mai sunt și oameni care sunt ca fariseii, care sunt iritați de ceea ce spune Isus, pentru că El îi confruntă cu starea lor. Și apoi mai sunt și oameni precum ucenicii lui Ioan botezătorul, care toată viața lor au fost într-un sistem religios și sunt foarte confuzi cu privire la acest lucru nou pe care-l aud.

Acum ajungem la al treilea set de minuni și al treilea set de răspunsuri, iar aici sunt două. Versetul 33 „Noroadele erau mirate”. Şi versetul 34, cei religioși s-au opus, și au spus că El a făcut asta prin puterea lui Satan. Nu puteau nega ce a făcut El. Ei au negat doar faptul că sursa era Dumnezeu. Sunt două feluri de răspunsuri. Mă grăbesc să adaug că în secțiunea de minuni din Matei, pe care el le-a ales, din capitolul 9, în unele minuni oamenii nu au fost doar vindecați, ci de asemenea au fost și răscumpărați. Slăbănogul din versetul 2 este clar că a exprimat suficientă credință ca să fie mântuit. Vameșul Matei din versetul 9 a fost mântuit. Fruntașul din versetul 18 a fost mântuit. Femeia cu scurgere de sânge din versetul 21 a fost mântuită. Orbii din versetul 28 au fost mântuiți, așadar îi vedem pe câțiva care au reacţionat corect. Unii care au crezut cum trebuie. Şi vor fi unii care cred și vor fi unii care sunt nestatornici, fascinaţi şi atât; și vor mai fi și unii iritați, și cei care sunt oarecum confuzi. Matei ne cheamă pe toți să luăm decizia corectă.

Să ne uităm pentru o clipă în versetul 33 la uimirea mulțimii. Spune „Noroadele au rămas uimite și au spus: ’Nu s-a văzut niciodată așa ceva în Israel’”. Aceasta este fără îndoială, ziceau ei, cea mai mare prezentare de putere din istoria lui Israel: „și noi am văzut chiar chestii interesante”. Și-au adus aminte de Moise și de minunile din vremea lui. Și-au adus aminte de Ilie și de Elisei și de minunile din vremea lor. Și-au adus aminte de lucrurile uimitoare pe care Dumnezeu le-a făcut. Puteau să se gândească la vremea lui Moise și să vorbească despre înecarea armatei egiptene. Puteau să vorbească despre lucrurile incredibile precum scrisul legii pe piatră de către Dumnezeu la muntele Sinai. Puteau să vorbească despre multe lucruri, precum căderea Ierihonului. Au văzut lucruri minunate în trecut, dar niciodată în istoria lor nu au văzut așa ceva. Aceasta era o prezentare a puterii divine care nu mai avea egal în istoria evreilor. Și știți ceva? Erau uimiți. Erau uimiți. Și cuvântul a uimi, thaumazo, este un cuvânt foarte complet. Poate însemna că au fost uluiți. Au fost buimăciți. De fapt, au fost super-uimiți. Este o situație în care în Marcu 12:17 se folosește cuvântul ekthaumazo, ei erau într-adevăr uimiți și într-adevăr uluiți. Și în Matei 27:14 este folosit uimiți, și mai adaugă un termen lion, care înseamnă deosebit de uimiți. Au fost uimiți peste măsură de ceea ce El a făcut. Îți tăia răsuflarea când vedeai ceea ce făcea. Era de neconceput pentru mintea umană. Au fost șocați. Au fost în venerație. Cuvântul include teroare, frică și uimire, la fel cum ucenicii din barcă au fost mai speriați când Isus a oprit furtuna decât au fost de furtună, pentru că au știut că erau cu Dumnezeu în barcă, și când știi că tu şi Dumnezeu sunteţi în aceeași barcă, și El poate vedea totul din inima ta, este puțin înspăimântător. Așadar, oamenii au fost literalmente uluiți.

În Luca 9:43 ar putea să fie un sumar: „Au fost cu toții uimiți de puterea mare a lui Dumnezeu ... (și) i-au uimit pe toți cu privire la lucrurile pe care le-a făcut Isus”. Literalmente era dincolo de ce putea mintea lor să priceapă. Au fost uimiți. Au fost fascinați. Atât de mult încât în Matei capitolul 21, au ajuns la o singură concluzie: „și mulțimea” a spus (aceeași mulțime care a fost uimită, este un cuvânt destul de cuprinzător). Mulțimea a spus „Osana, Fiul lui David. Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului; Osana în locurile preaînalte.” Așterneau crengi de finic la picioarele Lui. Aceasta este o mulțime uimită „Nu-I minunat? Oh, El este Mesia”. Următorul lucru pe care-l știi, este că au priceput că El va merge împotriva instituției, că El predica un mesaj pe care ei nu voiau să-l audă; că El era o amenințare la securitatea lor, o amenințare la viața lor. Şi spune în Matei 27 că aceeași mulțime a țipat ca El să fie răstignit, ca Baraba să fie eliberat, și Isus să fie executat. Dar așa stau lucrurile cu mulțimea nestatornică, vedeți? Mulțimile uimite în cele din urmă au țipat pentru moartea Lui. Este nestatornicia acelei fascinații superficiale, este ca în Ioan 6. L-au urmat pentru mâncare gratuită, ştiţi? Ei de fapt nu erau interesați de ce spunea El. L-au plăcut de la distanță. Le-a plăcut ca El să facă minuni. Au fost fascinați. A fost o anumită uimire. Chiar dacă a fost o anumită teroare implicată, dacă poți să o ții la un braț distanță, este în regulă. Acolo a fost acea fascinație.

Sunt uimit de oamenii din ziua de azi, știţi? Unii se duc să vadă acele filme care îi sperie de moarte; îi sperie atât de tare încât rămân înmărmuriți și stau acolo, lăsându-se speriați până ajung într-o stare cu emoţii mari, transpirând. Unii dintre ei trebuie să fugă în hol când vine partea înfricoșătoare. De ce au stat atât de mulți oameni la coadă să vadă filmul Exorcistul? Ei bine, știți, este ceva amuzant la acea fascinație cu privire la asta, atât timp cât poți să stai într-un fotoliu moale și îndeși popcorn în gura ta și poți să pleci când este gata. Vedeți, nu vrei să fii implicat în această situație. Este un lucru sigur. Și cred că exista ceva fascinație pentru acei oameni care au fost terorizați de Cristos, dar de asemenea au fost uimiți și uluiți de supranatural. Dar au vrut să se asigure că era la un braț distanță, și când a început să le pună la îndoială statutul, acesta a fost sfârșitul: L-au vrut mort.

Mulți oameni au fost uimiţi de Isus, oameni care nu L-au cunoscut. Pilat a spus că este un Om fără vină. Pilat este în iad, din câte știm. Alți oameni care își petrec veșnicia în iad au spus lucruri bune despre Isus. Diderot a spus că a fost de neîntrecut. Napoleon a spus că a fost împăratul iubirii. Strauss a spus că a fost cel mai înalt model al religiei. John Stewart Mill a spus că a fost ghidul omenirii. Lecky a spus că a fost cel mai înalt model de virtute. Pekant a spus că a fost Cel sfânt înaintea lui Dumnezeu. Martineau a spus că El este floarea divină a omenirii. Renan a spus că a fost cel mai mare dintre fiii oamenilor. Theodore Parker a spus că a fost tânărul cu Dumnezeu în inima Lui. Francis Cobb a spus că a fost regeneratorul omenirii. Robert Owens a spus că a fost ireproșabilul, și cineva a spus că a fost un superstar. Oamenii întotdeauna au aruncat cu astfel de epitete în El, și până și în ziua de azi, ei au spus „Ce fel de Om este El? Nu avem nici o categorie pentru El. Nu există vreun loc pentru acest Om.” Azi în mișcarea Isus, în fascinația Isus, curiozitatea mulțimii uimite vine iarăși la noi. Ei Îl aplaudă pe Isus. Lor le place de Isus atâta vreme cât este cald și pufos, înțelegeți?; atâta vreme cât nu îi confruntă; atâta vreme cât predici dragostea și dulcegăriile.

Am văzut într-una din serile trecute că au avut un fel de premiere muzicală și că au o nouă categorie pentru mișcarea Jesus pop: lucruri mari, ovații în picioare pentru câștigătorul categoriei de la Jesus pop. Atâta vreme cât este la un braț distanță, vedeți, este fascinant. O personalitate fascinantă; oamenii sunt uimiţi să-L vadă. Este o fascinație cu privire la El, dar nu doresc să se apropie. Adică, poți să vorbești despre Isus cât vrei, numai nu-i condamna pe oameni că sunt oameni condamnați care trăiesc în imoralitate, care înșală, care mint, care sunt homosexuali sau curvari sau poftitori, care falimentează să trăiască după legea lui Dumnezeu, și că El îi trimite în iad pe astfel de oameni. Dacă spui așa ceva oamenilor, ei nu mai sunt așa de încântați.

Recent, un pastor mi-a spus că au fost câțiva studenți la o întâlnire în campusul de la universitatea Long Beach State, și s-au gândit că marea problemă cu care se confruntă studenții de azi este moralitatea, așadar ei au întâlniri creștine ca să afirme standardele biblice ale moralității. Și au spus că au fost primiți destul de bine până în acel moment. Au avut o sesiune în mod particular, în mod particular pe tema homosexualității, și cel care vorbea s-a ridicat, și erau într-un amfiteatru, și el vorbea despre faptul că Dumnezeu condamnă acel păcat rău, și așa mai departe, iar unul dintre membrii din conducerea școlii, care era homosexual, a venit pe scări în jos țipând lucruri profane și stricate tot timpul cât omul încerca să vorbească. După aceea, unii din comunitatea gay din acea școală au început să-i scuipe pe studenții creștini.

Ei bine, Isus este în regulă, vedeți, atâta vreme cât nu confrunți păcatul, și din momentul în care oamenii se apropie suficient ca să vadă de unde vine El, oh, lucrurile se schimbă rapid. Nu este bine să te apropii. Întotdeauna este bine să ai de a face cu un sfânt la un braț distanță. Știți, este uimitor pentru mine faptul că fariseii din timpul lui Isus întotdeauna, dar întotdeauna i-au cinstit pe proroci; dar oamenii care au trăit în vremea prorocilor i-au omorât; și singurul profet care a fost în viață în vremea lui Isus a fost Ioan botezătorul; și l-au omorât și pe el, și apoi a fost și Isus și L-au omorât și pe El. Întotdeauna poți să te descurci cu sfințenia din vremurile trecute, pentru că timpul îl face erou pe oricine, dacă nu cunoști faptele. Oamenii întotdeauna vor să-i țină pe sfinți la un braț distanță. Mulțimea a stat la distanță într-o fascinație ciudată, dar când s-au apropiat prea tare la finalul lucrurilor, atunci s-au unit cu cea de-a doua categorie de aici, religioșii care Îl resping.

Uitați-vă la ei la versetul 34, și nu vom discuta asta, pentru că vor reapărea în capitolul 12, vom discuta despre ei acolo. Dar fariseii au spus (poți să marchezi în Biblia ta, pentru că aici ura față de Isus ajunge la culme) „A scos demonii cu domnul demonilor””. Au văzut că a scos un demon dintr-un om care nu putea vorbi și auzi, acel cuvânt înseamnă amândouă: surdomut. Este tradus cu mut în versiunea autorizată, dar poate fi tradus și cu mut și cu surd. Și ei au spus „A făcut asta, nu putem nega”. Niciodată nu au încercat să nege. Era imposibil să nege. Ei au spus doar „El face cu ajutorul domnului demonilor”, care de fapt este un nonsens dacă te gândești mai bine. Mai apoi în capitolul 12 Isus le spune „Aceasta vă arată unde sunteți voi, dacă credeți că Satan merge și-l scoate afară pe Satan”. Este atât de ilogic și elementar, încât este un nonsens. Datorită întunericului din inima lor, nu au avut nici o dedicare posibilă ca să creadă adevărul; așadar, ei au venit cu cel mai ilogic răspuns posibil; o ignoranță voită. Ei erau așa de dedicați ca să se scape de Isus, că atunci când au văzut minunile, au spus „Sunt făcute prin puterea lui Satan”. Nici nu e de mirare că Isus a spus „Dacă nu cred pe Moise și pe profeți, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți”. Așadar, ei fac un pas mai dramatic în respingerea lor. Ei spun „El face aceasta prin puterea diavolului”. Așadar, ei concluzionează tocmai opusul.

Acum, vă rog să rețineți, fraților! Doriţi asta? Amândouă răspunsurile sunt greșite. Amândouă conduc în iad pentru totdeauna. Poate spui „Vrei să spui că acești oameni care Îl urăsc și Îl resping, care hulesc și spun că era de la Satan, și apoi și mulțimea care a fost uimită și a fost fascinată și care L-a urmat și care au fost uimiți și uluiți și care au spus „Osana”?” Da, pentru că nu acesta este răspunsul corect. Răspunsul corect este să credem și să-L primim pe Cristos, nu doar să fim fascinați de El. Asta nu e de-ajuns.

Așadar, Matei ne oferă o bună imagine a varietăţii răspunsurilor față de Cristos. Sunt unii care spun „Vreau să fiu ucenicul Tău. Te voi urma, dar, am acest confort personal. Am aceste bogății personale. Am aceste relații personale și cred că nu voi veni acum”. Și apoi mai sunt și cei ca Matei care vin imediat. Și apoi mai sunt și acei vameși și funcționari publici care, copleșiți de păcatele lor, vin în fugă la Cristos. Mai sunt apoi cei religioși, nervoși și iritați care au început prin a fi iritați și apoi au devenit hulitori și în cele din urmă au devenit criminali. Mai sunt apoi cei confuzi, ca ucenicii lui Ioan botezătorul, care nu-și dau seama cum de nu au știut aceste lucruri și de ce este diferit față de cum au știut ei. Poate au fost crescuți într-o altă religie și încearcă să-și dea seama. Mai sunt apoi acea mare masă de oameni care nu se încadrează în nici una din aceste categorii. Ei sunt doar mulțimea fascinată, așa cum o numesc. Ei spun „Oh, da, Isus este așa de drăguț! Crăciun și Paști, minunat! Muzica pop Jesus, hei, indiferent ce o fi”. Și sunt fericiți să stea la distanță și să urmărească pe Isus cel supranatural care face aceste lucruri. Și în cele din urmă, ei se alătură celor care-L răstignesc, care țipă să-I curgă sângele. Așadar, fiți atenți, dragilor, care vă este alegerea, pentru că Isus este rânduit pentru ridicarea și căderea multora.

Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumim că, așa cum a spus un scriitor britanic, avem catargul potrivit de care să ne atașăm culorile steagului. Îți mulțumim că știm Adevărul și putem veni la Adevăr, care nu este altcineva decât Isus Cristos. Știm, Doamne, că acest mesaj, din dimineața asta va fi pentru unii, mireasmă de la moarte spre moarte. Datorită respingerii lor, aceasta îi va adânci mai mult în pierzare, îi va face mai responsabili înaintea lui Dumnezeu. Însă pentru alții, va fi o mireasmă de la viață spre viață, pentru că ei deja sunt în viață. Aceasta le va face viața mai bogată. Ne rugăm, Tată, ca Duhul Tău să lucreze în viețile noastre. Pentru cei dintre noi care au viață, lasă să fie o viață mai abundentă. Fie să ne dedicăm la o mai mare ascultare. Pentru aceia care cunosc numai moartea, lasă să fie ziua în care vor trece la viață. Și Îți mulțumim în Numele lui Cristos. Amin

SFÂRȘIT