Dragi ascultători, ajungem astăzi la o etapă extraordinară în studiul Evangheliei după Luca. Ajungem la capitolul 24 și la relatarea despre învierea Domnului nostru Isus, învierea mult așteptată. Însă vreau înainte, în introducerea acestui mesaj, să vă spun că predicarea este o aventură unică și minunată. Și datorită naturii textului, care se schimbă, variază, fluctuează, ia forme diferite și stiluri diferite, predicarea este o experiență specială. Pe măsură ce ne apropiem de învierea Domnului Isus Cristos, vom parcurge călătoria noastră prin acest eveniment cu foarte multă grijă, meditând profund la tot ce s-a întâmplat. Întrucât toate cele patru evanghelii descriu învierea, Matei, Marcu, Luca și Ioan, împreună, ne prezintă propria lor perspectivă cu privire la evenimentul cel mai semnificativ din istoria omenirii. Toți prezintă anumite lucruri la fel, și totuși, fiecare are accentele lui, detaliile lui specifice, care nu se regăsesc în relatările celorlalți. Ceea ce înseamnă că trebuie să punem toate aceste relatări împreună pentru a obține imaginea completă. Speranța mea este că veți putea urmări acest eveniment cu mai multe fațete, în timp ce mă străduiesc să țes împreună relatările în jurul obiectivului principal menționat de Luca - învierea lui Cristos.

Învierea lui Cristos este cel mai mare eveniment din istorie, așa cum am spus. Este principalul eveniment din planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Este piatra unghiulară și temelia Evangheliei. Potrivit Epistolei către Romani 10:9 și 10, pentru a fi mântuit trebuie să crezi în învierea lui Isus Cristos.

Acum, înțelegem că mesajul pe care Dumnezeu l-a transmis păcătoșilor în toată Scriptura este că moartea nu pune capăt existenței noastre. Acesta este mesajul Scripturii de la început până la sfârșit, că moartea este doar ușa către eternitate. Și toată lumea trece prin acea ușă și trăiește pentru totdeauna, unii înviind pentru viață și alții înviind pentru condamnare, folosind cuvintele din Ioan 5. Fiecare ființă umană născută vreodată va trăi pentru totdeauna, pe deplin conștientă, fie în bucurie veșnică, fie în suferință veșnică.

Pentru cei care, prin credință, au intrat în Împărăția lui Dumnezeu, pe tărâmul mântuirii, promisiunea este că vor experimenta învierea pentru răsplată și că nu numai duhurile lor vor locui veșnic în prezența lui Dumnezeu în fericirea eternă, ci vor primi un trup înviat potrivit pentru acea bucurie veșnică în care vor intra. Aceasta a fost speranța poporului lui Dumnezeu de-a lungul întregii istorii a mântuirii. Era speranța lui Avraam, așa cum ne spune Evrei 11. A fost speranța lui Moise, așa cum învățăm la fel de bine din Scriptură. Era nădejdea pe care a avut-o Iov. Era nădejdea lui Isaia sau a lui Daniel, de exemplu. Aceasta a fost întotdeauna speranța poporului lui Dumnezeu, fie că este psalmistul care spune: „știu că într-o zi mă voi trezi față în față cu El”, fie este Iov, cel care spune: „deși viermii distrug acest trup, totuși în trupul meu am să-L văd pe Dumnezeu”. Speranța învierii a fost întotdeauna esența credinței celor credincioși. Adevărul acesta este și mai clar în învierea lui Isus Cristos care spune în Ioan 14:19: „pentru că eu trăiesc, și voi vei trăi”. El este primul rod al învierii. El a spus: „Eu sunt învierea și viața. Oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”.

În marele capitol din 1 Corinteni, capitolul 15, ne este amintit caracterul central al învierii în cuvinte ca acestea: „acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți, fiindcă dacă printr-un om a venit moartea, și anume prin Adam, tot printr-un om a venit și învierea morților.

Fiindcă după cum toți mor în Adam, tot așa în Cristos toți vor învia, dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos mai întâi și apoi cei ce sunt ai lui Cristos, la venirea Lui”. Învierea a fost întotdeauna anticipată. Este pe deplin posibilă prin învierea Domnului Isus Cristos.

Prima predică apostolică, prima predică în care a fost proclamată evanghelia în Ziua Cincizecimii, este o predică despre înviere. Nu avem timp să trecem prin toată această predică, dar Faptele Apostolilor capitolul 2 consemnează că în Ziua Cincizecimii, după venirea Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat și a spus: „Bărbați israeliți, ascultați aceste cuvinte. Isus din Nazaret, un om adeverit de Dumnezeu, prin minunile, semnele și lucrările, pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, așa cum bine știți, omul acesta dat în mâinile voastre după sfatul hotărât mai dinainte și după cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi l-ați răstignit și l-ați omorât prin mâna oamenilor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat din morți, dezlegându-i legăturile morții pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea”.

Apoi, citând din cartea Psalmilor, Petru spune: „fraților, să-mi fie îngăduit să vă spun, legat de patriarhul David, că el a murit și a fost îngropat și mormântul lui este printre noi până astăzi. Pe de altă parte, acest Isus a fost înviat de Dumnezeu și noi toți suntem martorii Lui, și a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu, iar noi am primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt. Așadar, să știe bine toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care l-ați răstignit voi”. Voi l-ați răstignit pe Cristos, Dumnezeu l-a înviat. Dumnezeu L-a înviat, ca să se împlinească cuvântul din psalmi, Psalmul 16, și L-a înălțat și L-a făcut Domn și Cristos. El este Primul Rod al celor înviați. Înseamnă că El este cauza învierii celorlalți. Aceasta a fost tema principală și constantă a predicării apostolice.

În capitolul 4 versetul 8, din Faptele Apostolilor, Petru plin de Duhul Sfânt vorbește și spune: „conducători și mai mari ai poporului, să știți bine cu toții”, apoi în versetul 10 spune,

„și voi tot poporul lui Israel, prin Numele lui Isus Cristos din Nazaret pe care voi L-ați răstignit și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, prin Numele Lui omul acesta stă acum înaintea voastră pe deplin sănătos”, vorbind despre omul care a fost vindecat. Voi L-ați omorât pe Cristos, dar Dumnezeu L-a înviat din morți, spune Petru.

Și tema aceasta continuă, și nu avem timp să vă arăt toate referințele de-a lungul cărții Faptele Apostolilor, însă voi menționa totuși câteva. Faptele Apostolilor 10:38, de data aceasta adresarea este față de neamuri: „știți despre Isus din Nazaret, cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere și cum umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei care erau apăsați de Diavolul, fiindcă Dumnezeu era cu El, și noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut în țara iudeilor și în Ierusalim. Și ei L-au dat la moarte răstignindu-L pe cruce”. Apoi Petru continuă și spune: „Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate nu la tot poporul, ci martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă celor care am mâncat și am băut cu El, după ce a înviat din morți. El ne-a poruncit să predicăm oamenilor și să mărturisim că El a fost ales de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți”. Întoarceți la capitolul 13 și ascultați o altă predică apostolică despre învierea lui Isus Cristos.

Această temă răsună, de asemenea, și de-a lungul epistolelor. Romani 6 vorbește despre mântuirea noastră ca fiind o unire cu Cristos în moartea și învierea Lui. A doua epistolă către Corinteni capitolul 4 vorbește despre faptul că este o înviere a lui Cristos, care ne este aplicabilă și nouă, și prin acea înviere putem și noi învia. Efeseni 1, Coloseni 2, 1 Petru 1, toate vorbesc despre înviere. Este tema predicării apostolice și a scrierilor apostolilor. Noul Testament este impregnat, dacă nu chiar dominat de realitatea și puterea învierii.

Și, desigur, așa cum am spus, toți cei patru evangheliști abordează subiectul acesta al învierii.

Ei înregistrează adevărul cu privire la ea și efectul ei uimitor. Ne-o amintim, nu-i așa, și am cântat despre asta și am auzit cântându-se că moartea lui Cristos a fost rezultatul mâniei lui Dumnezeu care a căzut asupra Lui, nu asupra noastră. Învierea Lui a fost rezultatul recompensei lui Dumnezeu dată nouă datorită Lui. Așadar, câștigul nostru este prin moartea Lui, pentru că El poartă păcatul nostru, și prin învierea Lui, pentru că noi primim și purtăm viața Lui.

Pe măsură ce ajungem la ultimul capitol al Evangheliei lui Luca, învierea va domina tot acest capitol, deoarece acesta este scopul clar al întrupării lui Cristos; acesta este motivul venirii Sale în lume, a venit ca să învingă moartea pentru noi. Și singurul mod prin care El, în locul nostru ar putea birui moartea este să biruiască păcatul, „pentru că plata păcatului este moartea”. Și dacă plata a fost făcută, atunci nu mai avem de ce să ne temem de moarte. El acoperă plata integral pentru noi și prin urmare, moartea nu mai are nici o putere asupra noastră. Moartea este pur și simplu ușa care se deschide și prin care suntem invitați în gloria eternă. Așa cum am spus mai devreme, relatarea lui Luca nu ne oferă toate detaliile. Nu repetă unele detalii din Matei, Marcu și Ioan, dar menționează unele fapte pe care ceilalți nu le prezintă. Și vom analiza toate aceste lucruri.

Luca a știut mult mai multe decât a scris, da? Sunt convins că Luca a știut ce s-a întâmplat. Dar fiecare dintre scriitorii evangheliilor, inspirați de Duhul Sfânt, este inspirat în așa măsură încât să scrie într-un mod unic, consecvent cu propria temă și intenție. Vedem că Luca a știut mai multe pentru că a scris cartea Faptele Apostolilor și și-a început relatarea astfel, versetul 1, „Teofile, în prima carte în care am scris, despre tot ceea ce a început să facă și să învețe Isus, până în ziua când s-a înălțat la cer, după ce prin Duhul Sfânt a dat porunci apostolilor pe care i-a ales.

Acestora li s-a arătat viu după patima Sa, prin multe dovezi convingătoare, arătându-se adesea, timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile referitoare la împărăția lui Dumnezeu”. Luca știa despre multe dovezi incontestabile despre Cristos. Știa despre multe apariții ale Lui. Știa despre cele 40 de zile de instrucțiuni pe care Cristos le-a dat în vremea în care El S-a arătat ucenicilor Săi, dar el ne oferă doar câteva învățături. Știm, de asemenea, că a fost un tovarăș de lucrare al apostolului Pavel. Și, prin urmare, trebuie să fi știut ceea ce știa Pavel și Pavel știa câteva lucruri pe care Luca nu le include în relatarea sa. De exemplu, că Isus, 1 Corinteni 15: 5, i s-a arătat lui Petru; că El a apărut și i s-a arătat lui Iacov, versetul 7. Deci, Luca știa mai multe decât a scris, dar a scris ceea ce Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat să scrie, în concordanță cu tema sa, și se armonizează într-un mod magnific cu ceilalți scriitori.

Nu vorbim despre contradicții aici. Nu există dezacord aici. Și, de asemenea, nu există nicio manipulare a informațiilor. Nu există niciun fel de forțare pentru a face ca totul să se armonizeze perfect. Nu există niciun fel de efort pentru a se potrivi cu toți ceilalți evangheliști. Nu există dovezi că, după cum spun unii critici, toți ar fi copiat dintr-o sursă comună. Există ceva atât de natural, minunat și atât de personal, atât de neafectat și necontrolat, în ceea ce privește felul în care scrie fiecare dintre evangheliști, încât contrazic orice fel de efort concertat de a armoniza totul. Dacă au încercat să facă asta, nu au reușit. Ei țes totul împreună atât de frumos și totul merge după un curs natural al lucrurilor.

Acum, există câteva lucruri pe care ni le spun toți cei patru evangheliști. Unul este că Isus era cu adevărat mort, un fapt foarte important. Doi, că duminică dimineața, a treia zi după ce El a fost pus în mormânt, mormântul era gol, un alt fapt important pe care ni-l spun toți. Toți ne spun că îngerii au explicat ce s-a întâmplat și toți ne spun că primii martori oculari ai lui Cristos cel înviat au fost femeile.

Și toți ne spun că apostolii, sau ucenicii bărbați, dacă vreți, au refuzat să creadă mărturia femeilor. Așadar, deși apar diferite detalii la fiecare scriitor, acestea sunt adevărurile esențiale: el a murit cu adevărat, duminică dimineața mormântul este gol, îngerii explică ce s-a întâmplat, femeile sunt primii martori oculari, iar bărbații nu au crezut. Acestea sunt trăsăturile absolut cruciale pentru validitatea învierii. De aceea se repetă de patru ori. Și acea mică listă de lucruri comune pe care tocmai v-am prezentat-o va deveni schița la care ne vom uita astăzi și data viitoare.

Apropo, Luca omite un lucru; și toți o fac. Toate cele patru evanghelii omit un lucru. Care credeți că este acesta? Efectiv, învierea propriu-zisă. Dacă veți căuta explicații, nu sunt acolo. Nu există versete în Matei, Marcu, Luca sau Ioan care să explice învierea. Nu există nicio descriere a acesteia. Nimeni nu era acolo. Nimeni nu a văzut cum s-au întâmplat lucrurile. Că s-a întâmplat este evident. Cum s-a întâmplat este inexplicabil și știut doar de Dumnezeu.

Având această privire de ansamblu, să începem prin a ne uita la relatarea lui Luca, dar vom consulta și celelalte trei evanghelii. Acum, va trebui să fiți foarte atenți, dragi ascultători, pentru că acest proces care vă ajută să înțelegeți succesiunea evenimentelor vă va cere să vă concentrați. S-ar putea să vă pierdeți pe drum. Dar, pentru început să împărțim textul în acele părți importante pe care le-am menționat. Acum, am vorbit deja despre faptul că Isus era mort. Noi știm aceasta. De aceea soldații nu i-au frânt picioarele. Au străpuns cu o suliță coasta Lui și a ieșit sânge și apă, ceea ce înseamnă că inima Lui s-a desfăcut și a eliminat sângele amestecat cu lichidul limfatic din pericard, suficient cât să ne indice faptul că El era mort. I-au luat mai apoi trupul, l-au pus în mormânt, l-au înfășurat, și asta pentru că știau că au de-a face cu cineva care era mort cu adevărat.

Dar când vine vorba de înviere, există patru adevăruri cheie cu care se ocupă toți cei patru scriitori.

În primul rând, mormântul gol. Să privim de la versetul 1 în Luca 24: „Dar în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră și au găsit piatra rostogolită de pe mormânt. Și când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus”. În mod clar, mărturia lui Luca este că mormântul era gol. Piatra este rostogolită și un grup de femei intră și văd asta. Ele sunt martorii oculari ai realității mormântului gol.

Apropo, este prima zi a săptămânii, adică Duminică, realitate care se potrivește perfect cu profeția pe care Isus a făcut-o că va sta în mormânt trei zile. L-au luat Vineri, El este acolo Sâmbătă, și El este acolo o mare parte din ziua de Duminică, pentru că Duminica începe la ora șase cu o seară înainte, și așa El împlinește acea profeție, despre care am vorbit ultima dată din Matei 12 versetul 40, prima zi a săptămânii. Apropo, ei nu au avut nume pentru zilele săptămânii. Nu au avut ziua de Luni, Marți, Miercuri, Joi. Tot ce aveau erau numere și totul era numerotat în legătură cu Sabatul. Deci, prima zi a săptămânii este prima zi după Sabat, adică Duminică, și este a treia zi când Isus a fost în pământ. Și, apropo, spunem în dimineața zilei de duminică, sau dis-de-dimineață sau chiar înainte de zorii zilei, dar duminica a început la apusul soarelui cu o seară înainte. Deci, probabil că sunt deja trecute douăsprezece ore din ziua de Duminică.

Această zi este chiar ziua care a fost profețită și aceasta devine noua zi de închinare pentru biserică, astfel încât, Sâmbăta în care Isus a fost în mormânt este ultima zi de sabat oficială, legitimă. De aceea, după aceasta, scriitorii Noului Testament spun că Sabatul nu mai este poruncit. Nu mai este ziua importantă. Legea Sabatului s-a încheiat. Toate legile dietetice ale Vechiului Testament s-au încheiat, la fel și orice prescripție care are în vedere Sabatul.

Unii oameni încă vor să cinstească ziua Sabatului și nu vreți să nu țineți seama de conștiința lor și să fiți insensibili la asta, deoarece sunt bine pregătiți în iudaismul lor pentru a respecta Sabatul. Acordați-le timp pentru a înțelege de ce nu mai este necesar Sabatul, pentru că lucrul clar este că el nu mai este necesar. Nu mai sunt sabate, Pavel le spune colosenilor: „Nu mai sunt zile de sărbătoare, luni noi”. Sâmbăta a fost ultimul Sabat legitim, autorizat și autentic. Și din acest moment, odată cu învierea, Duminica devine ziua Domnului, Apocalipsa 1:10. Faptele Apostolilor 20, versetul 7 spune că Biserica, „se aduna în prima zi a săptămânii”. Întâi Corinteni 16:2 spune: „când vă adunați în prima zi a săptămânii, aduceți-vă darurile”.

Deci, ziua în care Domnul a spus că va învia, a treia zi, este prima zi a săptămânii. Prima zi a săptămânii devine apoi ziua de închinare pentru biserică. În plus, cred că există ceva extraordinar în asta. Cred că aceasta este ziua Domnului, ziua de Duminică, și cred că este minunat să continuăm să-L sărbătorim și să-L celebrăm ca mărturie a învierii Sale în această zi. Și îmi place ideea că îi oferim toată ziua Lui. Îmi place ideea că avem adunare Duminică dimineața și Duminică seara, așa că este ziua Domnului. Nu sunt deloc încântat de tendința de a îngrămădi totul într-un serviciu de o oră într-o sâmbătă seara, astfel încât să puteți face orice doriți în ziua Domnului.

În prima zi a săptămânii, încă din zori, au venit la mormânt. Acum, de ce au venit? Vă amintiți cum s-a încheiat capitolul 23? Veniseră cu El, aceste femei din Galileea și i-au urmărit, dacă vă amintiți, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim care au apărut la sfârșit. Femeile i-au urmărit până la mormânt. Erau încă uimite. Erau încă șocate. Tocmai trăiseră cea mai bizară, îngrozitoare experiență. Cel în care își puseră încrederea, Domnul Isus, fusese arestat, fusese bătut, fusese răstignit, murise și iată-i acești doi bărbați care pun acum miresme pe trupul Său, o greutate de o sută de kilograme pe care a adus-o Nicodim și Îi ung trupul și Îl pun în mormânt. Și femeile sunt încă uluite, nu ajută, ci doar privesc, și privesc.

Dar au hotărât că vor să participe și ele. Și așa ne spune Luca în versetul 56 că, după ce au văzut trupul Său așezat în mormântul lui Iosif, s-au întors și au pregătit miresme și parfum.

Deci, s-au întors vineri seara înainte de a începe Sabatul. Nu au putut face asta în ziua Sabatului, l-au onorat. Se spune că în Sabat s-au odihnit după Lege. Deci, au onorat acel ultim Sabat. Dar înainte de începerea Sabatului, au pregătit niște miresme și acum, duminică se întorc cu miresmele. Versetul 1, „Au venit la mormânt, dis-de-dimineața, aducând miresmele pe care le pregătiseră”. Acum, devreme în zori ar fi, cred, în limba noastră populară, crăpatul zorilor. Acum, de aici începem să punem piesele împreună. Marcu spune că soarele a răsărit. Matei spune că a început să se ivească. Ioan spune că era încă întuneric. Cred că este o chestiune de perspectivă. Ai putea spune că s-a crăpat de ziuă, și ai dreptate că soarele a răsărit. Dar, pe de altă parte, ai putea spune și că este încă întuneric, deoarece soarele nu a răsărit complet. Dar, cred că nota interesantă este că atunci când pui toate acestea împreună, toți au înțeles cu claritate că este vorba despre ivirea zorilor.

Și aici descoperiți primul motiv pe care vi l-am explicat: nu este nimic inventat în acest sens, nu există nici o manipulare în acest sens. Nu este o situație în care toți aveau o sursă comună și doreau să se asigure că lucrează din greu pentru a potrivi fiecare detaliu. De fapt este perspectiva fiecăruia. Este posibil ca soarele să fi răsărit peste deșertul estic, astfel încât să se poată vedea conturul soarelui, așa cum îl vedem noi în sudul Californiei, când se află în spatele munților, înainte de a-l vedea în totalitate răsărit. Dar până când soarele a răsărit peste Muntele Măslinilor la est de Ierusalim, tot ce se află în spatele Muntelui Măslinilor, la vest de Muntele Măslinilor, ar fi fost în umbră. Dintr-o perspectivă ar fi fost întuneric; dintr-o altă perspectivă ai putea spune că soarele a răsărit. A început să se ivească pe cer.

Și totuși, dintr-o altă perspectivă, ai putea spune că era încă întuneric. În timp ce soarele trece în sfârșit peste vârful Muntelui Măslinilor, lumina răsare în Ierusalim.

Dar aici se întâmplă ceva mai mult decât atât. De fapt, există ceva foarte specific în ceea ce spune Ioan, și care cred că este fascinant. Acum, amintiți-vă, Ioan a spus că era încă întuneric. Toți ceilalți ne spun că soarele stă să răsară, începe să se ivească, se arată zorii. Ioan spune că este încă întuneric. Ioan spune aceasta în felul următor, în Ioan capitolul 20, haideți să ne uităm pentru un moment. „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus. Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt”. Acum, de ce citesc asta? Pentru că vreau să observați că este o singură femeie. Aceasta este o experiență singulară. Maria Magdalena a venit devreme, cât era încă întuneric. Ea a văzut piatra. Nu a intrat. A văzut piatra dată la o parte și a tras concluzia că cineva a furat trupul fără să intre și să vadă, apoi a alergat în grabă și s-a dus la Petru. Este doar Maria, singură. Nu este cu un grup de femei, nu este cu altcineva și spune ucenicilor că hoții au furat trupul și nu știe unde l-au pus. Petru și Ioan după ce procesează informația primită, aleargă la mormântul care este la câțiva kilometri depărtare. Ei se aflau probabil în Betania.

Deci, ideea este următoarea: Matei spune că Maria Magdalena nu a pornit singură. Maria Magdalena a fost însoțită, spune Scriptura, de o altă Marie: Maria, mama lui Iacov și Iosif; Maria a chemat-o și pe soția lui Cleopa, altă Marie. Deci, aceste două femei, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, cunoscută și sub numele de soția lui Cleopa, merg împreună dis-de-dimineață. Cel mai probabil, Maria Magdalena este cea mai tânără dintre toate. Mai sunt și alte femei, nu-i așa?

Versetul 1 din Luca 24 ne spune, ele au ajuns la mormânt. Cine sunt ele? Întoarceți-vă la capitolul 23 versetul 55, „femeile care veniseră cu El din Galileea”, și aici este prezentat un grup mai mare de femei. Deci, Luca nu o menționează pe Maria Magdalena în secțiunea sa introductivă, deși vom ajunge la prezentarea Mariei Magdalena în versetul 10, într-un minut.

Iată ce s-a întâmplat probabil. Toate femeile merg să ungă trupul lui Isus. Maria Magdalena pleacă împreună cu Maria, mama lui Iacov. Merg mai repede decât celelalte, care poate erau mai în vârstă. Pornesc spre mormânt pentru început înșirându-se pe drum. Cele două Marii se îndreaptă împreună spre mormânt. Matei 28:1 spune: „cele două Marii s-au îndreptat spre mormânt”, într-un fel primele dintre femei. Dar Ioan spune: „Maria Magdalena s-a dus la mormânt”, ceea ce înseamnă că a depășit-o și pe cealaltă Marie. Ajunge singură la mormânt potrivit cu relatarea lui Ioan. Este încă întuneric în acest moment, dar este suficientă lumină, încât să poată discerne, când se apropie de mormânt, că piatra a dispărut. Se rotește pe sandale și se îndreaptă în cealaltă direcție. Sosește în zori, e întunecat, dar e suficient de multă lumină pentru a vedea că piatra este îndepărtată. Ea este prima acolo. Însoțitoarea ei, Maria, se află undeva în spate, mergând în aceeași direcție. Și celelalte femei, poate alături de ea, venind prin întuneric cu un alt ritm de mers.

Ioan ne spune că Maria a văzut mormântul deschis și nu a intrat, a luat-o la fugă în grabă. Probabil că nu s-a întors înapoi, spre celelalte femei, astfel încât nu există nicio indicație că ar fi alergat spre ele. Se îndreaptă direct către Petru, Ioan și ceilalți apostoli și vine cu această veste, că trupul lui Isus a fost furat. Aceasta este o presupunere, nu este nimic verificat. Și pentru acel moment, atunci când Ioan spune că era încă întuneric, a fost cea mai întunecată parte a oricărei experiențe pe care au avut-o femeile, deoarece ea a fost prima acolo.

Și pe măsură ce și celelalte au ajuns, a început să se lumineze și de aceea ceilalți evangheliști, când vine întregul grup, spun ce spune și Luca, „dis-de-dimineață” sau „pe când răsărea soarele”.

Deci, potrivirea timpului este atât de minunată și Scriptura ne-o prezintă explicit. Dintre femei, prima la mormânt este Maria. Apoi ajung și celelalte la mormânt, ne spune versetul 1, aducând mirodeniile pe care le pregătiseră. Au găsit același lucru pe care îl găsise Maria. Ea fusese acolo și a plecat, îndreptându-se spre Petru și Ioan. Au găsit piatra rostogolită departe de mormânt. Aceasta este o priveliște șocantă. Aceasta este o priveliște uimitoare, deoarece, au avut o discuție pe drum, conform relatării lui Marcu în capitolul 16. Ascultați ce spune Marcu: Foarte devreme, „în ziua dintâi a săptămânii, au venit la mormânt pe când răsărea soarele și au zis unele către altele pe drum: „Cine ne va da la o parte piatra de la intrarea mormântului?” Amintiți-vă acum, ele erau acolo vineri seara, când Isus a fost așezat în mormânt, iar Iosif și Nicodim au rostogolit piatra în dreptul intrării. Știau că este acolo și și-au pus întrebarea cine ne va da la o parte piatra de la intrarea mormântului? Și privind de departe au văzut că piatra fusese rostogolită, deși era foarte mare. Deci, pe drum, femeile au discutat între ele. Vom merge acolo, avem toate aceste miresme pe care le-am pregătit încă de vineri, vom face partea noastră pentru a ne arăta dragostea pentru Domnul nostru punând mai multe miresme pe trupul Său, dar cine ne va rostogoli piatra?

Amintiți-vă că au rostogolit piatra în fața mormântului. Marcu 15:46 spune că Iosif a rostogolit o piatră la intrarea în mormânt, a fost acțiunea lui Iosif din Arimateea. Nu știau cum aveau să dea la o parte de acolo acea piatră .

Mai mult, nu aveau nicio idee despre ceea ce s-a întâmplat. A doua zi după ziua pregătiri, Matei 27:62, ne spune că: „preoții cei mai de seamă și fariseii s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: După trei zile voi învia. Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până în a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: A înviat din morţi! Atunci, înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea ca cea dintâi.” Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.”

Femeile nu aveau de unde să știe ce s-a întâmplat sâmbătă. Sâmbătă, evreii care se temeau că ucenicii vor fura trupul pentru a fabrica o înviere falsă i-au cerut lui Pilat păzirea mormântului. Au paznici. Mormântul este sigilat cu un sigiliu oficial roman, care să nu poată fi rupt. Și un soldat roman este așezat în fața mormântului. Femeile nu au nici o idee despre asta. Vor merge crezând că este doar mormântul, și că singurul obstacol pe care îl vor avea este piatra. Așa că ele nu știu nimic despre paza de la mormânt. Acum, când ajung acolo, destul de interesant, nu mai există nici o pază acolo. Nu ni se spune nimic în niciuna dintre cele patru evanghelii despre femei că s-ar fi întâlnit vreodată cu garda romană, niciodată. Veți spune: „Ei bine, dar unde s-au dus?” Pentru a afla răspunsul trebuie să vă întoarceți la Matei 28. Și aici, în versetul 2 din Matei 28, ceea ce s-a întâmplat Sâmbătă a fost că au pus o pază la mormânt. Ce s-a întâmplat în primele ore întunecate de Duminică, ne spune versetul 2, „iată, s-a făcut un cutremur de pământ puternic”. Acesta ar fi al doilea cutremur de pământ. Vineri a mai fost unul, la fel de sever, care a despicat pietrele, a deschis mormintele. A avut loc un cutremur de pământ puternic, pentru că un înger al Domnului a coborât din cer și a venit și a rostogolit piatra și a șezut pe ea. Iar înfățișarea lui era ca un fulger, și haina lui albă ca zăpada, iar străjerii tremurau de frica lui și au căzut ca morți.

Așadar, s-au întâmplat câteva lucruri interesante în timp ce aceste femei lipsiseră de la mormânt. Garda este pusă sâmbătă și duminică dimineață un înger coboară din cer, are loc un cutremur puternic, îngerul dă piatra la o parte și gardienii intră într-un șoc ca într-un fel de comă. Îngerul nu a rostogolit piatra pentru a-L lăsa pe Isus să iasă, ci a rostogolit piatra pentru a permite oamenilor să intre. Isus putea trece prin ziduri. A făcut asta puțin mai târziu, nu-i așa? Ușa fiind închisă, El a intrat și S-a arătat apostolilor.

Acum, ce s-a întâmplat? Ei bine, vă spun, practic, este destul de evident. Până când femeile ajung la mormânt nu mai sunt soldați acolo. Dacă ar fi fost soldați acolo, ar fi vorbit despre ei, ar fi purtat o conversație cu ei. I-ar fi întrebat: cum s-a întâmplat asta? Ce s-a întâmplat? Este rezonabil să presupunem că în noaptea întunecată a acelei duminici spre dimineață, când a avut loc cutremurul și soldații au intrat într-un fel de comă, în cele din urmă s-au trezit și și-au dat seama ce se întâmplase de fapt. Piatra nu mai era la locul ei, au aceste vedenii cutremurătoare ale unui înger strălucitor, apoi vibrațiile unui cutremur masiv și realizează că trupul lui Isus a dispărut. Prin urmare, nu își îndepliniseră datoria. Au înțeles implicațiile acestui lucru. Ei știu că s-a întâmplat ceva important, dacă nu chiar supranatural. Au plecat și s-au întors în cetate.

De îndată ce s-au trezit, nu mai există niciun motiv să rămână acolo, pentru că Isus nu mai este acolo. Probabil că au intrat în mormânt înainte de a se lumina de ziuă și au descoperit că El nu era acolo. Deci, trebuie să facă față realității. Trebuie să meargă la conducătorii evrei pentru a încerca să le explice ce s-a întâmplat. Și până când femeile au ajuns acolo, străjerii au dispărut. Au plecat.

Acum, vom reveni la soldați mai târziu și la ceea ce au raportat ei. Dar să ne întoarcem la mormânt.

Maria Magdalena ajunge la mormânt, nu se uită înăuntru, doar vede piatra dată la o parte. Trage concluzia simplă „cineva i-a furat trupul”.

Se întoarce, pleacă și îi spune lui Petru și Ioan. Aceștia sunt destul de neîncrezători. Vor verifica ei singuri vestea. Pleacă și se întorc la mormânt.

Apropo, Maria Magdalena nu s-a gândit nicio fracțiune de secundă la înviere. Nici nu i-a trecut prin minte. Concluzia instinctivă, cineva i-a furat trupul. Nu avea conceptul de înviere în mintea ei. Ioan continuă apoi povestea mai departe. Dacă urmăriți relatarea lui Ioan despre Petru și Ioan, aceștia se grăbesc la mormânt. Ioan fiind mai tânăr, dacă vă aduceți aminte, aleargă mai repede și ajunge acolo primul. Ce fac ei de fapt? Ei aleargă să verifice povestea Mariei Magdalena cum că cineva a furat trupul lui Isus. Deci, în zori, femeile se apropie deja de mormânt, bărbații sunt încă la câțiva kilometri distanță, îndreptându-se în aceiași direcție.

Deci, să ne întoarcem la mormânt și să parcurgem momentul împreună cu femeile. Versetul 3 ne spune, „când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus”. Spre deosebire de graba cu care Maria Magdalena a tras o concluzie fără să se uite, ele intră în mormânt. Toate presupunerile în mod natural ar fi că Maria Magdalena a avut dreptate: trebuia ca cineva să fure trupul, deoarece morții nu pleacă singuri. Oamenii morți nu se ridică și ies din mormânt, ci ei trebuie să fie scoși. Deci, concluzia ei este una foarte rezonabilă. Dar aici există o mică indicație deosebit de frumoasă dată de Luca și care îmi place: „când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus”. Ar fi putut spune simplu trupul lui Isus. Domnul Isus, acesta nu este un titlu folosit atunci când este prezentată moartea și înmormântarea lui Isus, ci este un titlu al Său afirmat cu prilejul învierii Sale. Dumnezeu L-a înviat din morți și L-a declarat Domn. De fapt, exact așa a spus Petru la Cinzecime: „de aceea, să știe bine toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos”. El este acum Domnul.

Lui I s-a dat acum Numele care este mai presus de orice nume, Domnul, și în Numele acesta se va pleca orice genunchi”.

Ce putem învăța din asta? Mormântul este gol. Mormântul este gol. Soldații știu că este gol. De aceea au plecat. Dacă trupul ar fi fost încă acolo, l-ar fi păzit în continuare. Soldați nu sunt acolo; nu sunt pe scenă. Nu interacționează deloc cu femeile. Femeile nu i-au văzut niciodată. S-au dus. De ce? Pentru că nu este nimeni acolo. În mod clar, femeile se uită și nu găsesc pe nimeni acolo. Uimitor este însă că mormântul a fost închis cu o piatră mare și sigilat și păzit astfel încât să nu existe nicio modalitate prin care cineva să poată veni și să scoată trupul, și totuși trupul a dispărut. În mod clar, ucenicii lui Isus nu l-au furat, deoarece presupunerea lor era că altcineva l-a furat. Nu se așteptau la înviere.

Orice s-ar fi întâmplat cu trupul lui Isus nu a văzut nimeni; soldații nu au văzut. Au fost loviți cu un anestezic divin, arătarea strălucitoare a unui înger într-un cutremur de pământ. Nu urmașii lui Isus au venit și au furat trupul, știau foarte bine asta. Soldații știau asta. Știau că se întâmplase ceva foarte deosebit, puternic, ceva ce este dincolo de normalitate.

Așadar, să privim la ceea ce au spus. Întoarceți la Matei 28. Când au ajuns în cele din urmă la conducătorii evrei pentru a încerca să explice situația, versetul 11, „pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din

străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.” Ce le-au spus ei mai exact? Ei bine, au raportat în detaliu tot ce s-a întâmplat. Ce au spus în final? Domnilor a avut loc acest cutremur cu adevărat, serios și apoi a fost această ființă strălucitoare, fulgerătoare, orbitoare, care a rostogolit piatra. Și apoi am căzut ca morți. Și când am verificat trupul dispăruse. Asta au spus ei pentru că așa s-a întâmplat. Versetul 12, „aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani.” Chiar așa? Să îi răsplătești oare pentru asta?

Oh, nu, ei le-au spus ostașilor: „să spuneți: ucenicii Lui au venit noaptea pe când dormeam și L-au furat”.

Uau, cel mai probabil că nu vor spune asta, pentru că un soldat roman care dormea în timp ce era de gardă, putea să se aștepte la mai mult decât la o judecată la curtea marțială, ar fi fost chiar executat. Dar trebuia să mintă. Și dacă vestea ar ajunge la auzul guvernatorului Pilat, care era comandantul șef al tuturor soldaților, știau că vor avea probleme. Liderii evrei însă îi asigură: îl vom potoli și vă vom feri de probleme. Vă vom salva pielea.

„Ostașii au luat banii și au făcut așa cum li se ceruse, iar această poveste a fost răspândită la scară largă printre iudei și este răspândită până în ziua de azi”, până în ziua în care Matei scrie, aceasta continuă să fie povestea răspândită, și-anume, că au venit ucenicii și au furat trupul lui Isus. Soldații romani știau că este o minciună; au fost mituiți. Evreii știau că este o minciună; ei au plătit mita ostașilor. Mormântul era gol. Nu a fost nevoie de o altă explicație decât experiența soldaților și ei au fost plătiți pentru a nu spune adevărul.

Dacă Isus nu ar fi înviat din morți, evreii ar fi putut foarte ușor să dovedească. Trebuiau doar să aducă trupul lui Cristos. Dar nu au putut să facă asta, așa că s-au încurcat în aceste serii de absurdități, fără niciun sorț de izbândă, încercând să explice mormântul gol. Și au venit cu o minciună, o minciună mare pentru a acoperi adevărul. Ei niciodată, niciodată un lider evreu, niciodată poporul evreu nu a negat vreodată că mormântul era gol. Ei doar au inventat minciuna că ucenicii au furat trupul, o minciună fără acoperire, deoarece ucenicii, femeile, bărbații nu se așteptau că Isus va învia.

Este important, dragii mei, să înțelegem că mormântul este gol. Nu există nicio explicație pentru asta la nivel uman.

Singura explicație este textul Scripturii: a venit un înger, a rostogolit piatra și Cristos, care a promis că va învia, a înviat și a ieșit din mormânt. Și, apropos, dragii mei, singur mormântul gol a fost suficient pentru a-l convinge doar pe Ioan.

El a fost singurul cu adevărat convins. Potrivit cu Ioan 20 versetele 6-8 descoperim că Ioan a văzut mormântul gol, a văzut fâșiile lăsate acolo și a crezut. Nimeni altcineva nu a făcut-o. Femeile erau în stare de șoc. Așadar, prima mărturie importantă este că acel mormânt era gol. Acum, unii au spus: „ei bine, s-au dus la mormântul greșit”. Nu, nu s-au dus la mormântul greșit, știau mormântul la care trebuiau să meargă pentru că au fost acolo vineri seară. Știau mormântul. Și evreii știau mormântul, pentru că acesta este mormântul pe care l-au sigilat și au pus să fie păzit. Mormântul era gol și nu există nicio modalitate explicabilă prin care ucenicii să-i fi furat trupul. Cine ar fura un trup mort și apoi ar fi gata să moară ca martir pentru o farsă?

Al doilea element al acestei relatări, atât de important este mesagerul angelic. Mesagerii angelici, versetele 4-7. Femeile sunt în stare de șoc, deoarece trupul a dispărut. Sunt pe punctul de a fi îngrozite, apoi urmează versetul 4, și îngerii își fac apariția în timp ce femeile erau nedumerite cu privire la această situație. „Și iată, doi bărbați au apărut dintr-o dată lângă ele în haine strălucitoare”, ca îngerul care venise când încă nu se luminase și când soldații erau încă acolo și a dat piatra la o parte, aceeași apariție orbitoare. „Femeile au rămas îngrozite, s-au plecat cu fața la pământ, dar bărbații le-au vorbit și le-au zis: „de ce căutați pe Cel viu între cei morți? El nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învieze”. Am văzut că prima mare dovadă a învierii este mormântul gol.

Acum, ascultați-mă, a doua mare dovadă a învierii lui Cristos este revelația divină. Femeile sunt uimite, versetul 4, n-au nici o explicație cu privire la tot ce se întâmplă. Întregul Calvar, procesul, răstignirea, totul părea ireal, dacă nu chiar complet bizar.

În timp ce stăteau în lumina soarelui răsărit și în umbrele dimineții, sunt cutremurați de cea mai înspăimântătoare scenă pe care au experimentat-o ​​vreodată în toată viața lor. Nu există niciun motiv să presupunem că oricare dintre aceste femei a mai văzut îngeri, în afară de mama Domnului nostru. Doi bărbați au apărut brusc lângă ele în haine strălucitoare. Ioan îi descrie ca pe doi îngeri. Îngerii apar adesea în formă umană. Marcu îl descrie pe unul dintre ei ca fiind un tinerel; așadar sunt îngeri, ființe spirituale, care pot lua formă umană, pot imita chipul unui tânăr. Ar fi o chestiune potrivită pentru un înger, deoarece îngerii nu îmbătrânesc.

În mod clar apar doi îngeri și aceasta poate din cauza menționată în Deuteronomul 19:15, mărturia a doi martori putea valida orice. Cu toate acestea, Matei și Marcu vorbesc doar despre unul, despre cel care vorbește. Matei și Marcu spun: „un înger a vorbit; a vorbit un înger”. Nu se referă la doi îngeri, identificând pur și simplu faptul că erau doi îngeri, dar vorbeau unul câte unul. Au vorbit separat și sunt sigur că probabil au vorbit în mod repetat, pentru că ne este prezentată o mică variație în ceea ce spun ei. Matei, Marcu și Luca ne oferă această mică variație a ceea ce au spus de fapt, ceea ce îmi spune că a fost o conversație oarecum supranaturală, îngerii vor spune ceva, iar femeilor vor procesa cu greu. Și nu vor vorbi ci rând pe rând. Și astfel Matei și Marcu ne spun ce au spus îngerii separat, dar știm de la Ioan și de la Luca că au fost doi.

Femeile au avut o conversație cu îngerii pentru prima dată în viața lor, încercând să-i facă față. E prezentă din nou acea naturalețe supranaturală de a nu încerca armonizarea artificială a acestor lucruri.

Au spus același lucru, dar în moduri diferite, fără îndoială de mai multe ori. La început, când femeile i-au văzut, versetul 4 ne spune că îngerii au stat lângă ele. Mai târziu, Ioan ne spune că atunci când Maria Magdalena a revenit, mai târziu ea revine la mormânt, îngerii stăteau. Nu există nicio contradicție în asta.

Din nou, repet, aceasta este o scenă cât se poate de naturală. Acum, îngerii stau în picioare și mai târziu sunt așezați în locul în care Isus fusese pus în mormânt. Ei poartă aceste haine strălucitoare, la fel ca la apariția orbitoare a lui Isus pe muntele schimbării la față, ca înfățișarea aprinsă a sfinților din Apocalipsa 19, care s-au întors cu ceva din slavă, ca o reflectare a Shekhin-ei din ceruri. Acest lucru indică în mod clar că aceștia sunt mesageri divini. Nu există altă explicație. Nu sunt doar niște bărbați tineri. Nu sunt doar îngeri în chip de bărbați și nu poți spune că sunt îngeri de-adevăratelea. Ei sunt îngeri care apar cu chipul unor bărbați tineri, dar, de fapt, sunt ființe cu o prezență orbitoare, în flăcări strălucitoare, și sunt în mod evident din cer, iar rezultatul este previzibil, femeile sunt îngrozite și își pleacă fața la pământ; sunt îngrozite, emphobos, o formă emfatică a cuvântului phobos, de la care avem fobie, frică, panică; teroarea realmente se instalează.

Și chiar și după ce mesajul este adus de îngeri, îngrozirea lor nu se atenuează, fiindcă Marcu 16:8 spune că după ce au auzit mesajul, au ieșit, au alergat de la mormânt, pentru că tremurul și uimirea le cuprinseseră și nu au spus nimic nimănui pentru că le era frică. Adică, asta este un fel de experiență ca a lui Isaia, în capitolul 6 dacă vă aduceți aminte, unde se prăbușește și se smerește el însuși. Aceasta este un tip de experiență ca a lui Ezechiel, care intră într-una dintre acele răpiri spirituale când este dus în prezența îngerilor.

Aceasta este o experiență ca și cea a lui Ioan, când cade ca mort în Apocalipsa 1, primind viziunea Fiului, a lui Isus Cristos proslăvit. Este o experiență ca și cea a schimbării la față. Femeile sunt în mod absolut terifiate și aleargă pline de uimire.

În timp ce ele aleargă de la mormânt și ies afară, începe să se zărească ziua. Matei 28:8 spune: „și au plecat repede de la mormânt cu frică și cu mare bucurie”. Ele încep să se gândească la tot ce s-a întâmplat și încep să înțeleagă.

„Mormântul este gol și tocmai am avut o conversație cu îngerii”. Pe măsură ce frica dispare, bucuria le cuprinde, în timp ce se îndreaptă către apostolii care sunt acolo, fără Petru și Ioan care sunt pe drum. Iar când ajung la apostoli, se bâlbâie și nu-și găsesc cuvintele pentru a le spune ce s-a întâmplat, este ceva ce le-a îngrozit.

Își pleacă fața la pământ și aceasta este recunoașterea prezenței sfinte, un fel de plecăciune. Ele știu că sunt în prezența îngerilor, iar îngerii sunt asociați de către evrei cu primirea Legii, dacă vă aduceți aminte - „Legea a venit prin îngeri”. Acest lucru este foarte, foarte important, deoarece îngerii vorbesc. Și aceasta, dragii mei prieteni, este revelația divină, venită de la Dumnezeu, mărturie de la Dumnezeu Însuși prin îngerii Săi cu privire la realitatea învierii. Bărbații le-au spus, în versetul 5: „pentru ce îl căutați pe Cel ce este viu între cei morți?” O formă de mustrare blândă. Cel viu, Cel care este învierea și viața, Cel care a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Cel despre care ne spune Romani 6: 9 că moartea nu a putut pune stăpânire asupra Lui. Și, dragii mei, acesta este primul anunț că Isus Cristos a înviat. De ce îl căutați pe Cel viu? Cel care este viața, Cel care nu poate muri, Singurul pe care moartea nu-L poate ține printre cei morți. Apoi îngerii devin foarte specifici. Versetul 6: „El nu este aici”. De ce? „Dar El a înviat”, în original, verbul este la pasiv, El a fost înviat, ēgerthē. El a fost ridicat din moarte și din mormânt.

Aceasta este singura explicație posibilă pentru mormântul gol și este mărturia sfinților mesageri ai lui Dumnezeu. Este un mesaj inerant, este autoritar, de necombătut și este o împlinire a promisiunii lui Cristos. Și îngerii le aduc aminte de asta femeilor: „amintiți-vă ce v-a spus El în timp ce era încă în Galileea, că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, dar a treia zi va învia”. O triadă - va fi dat, va fi răstignit, va învia.

El v-a spus toate acestea pe când era în Galileea. Nu este nimic nou. Trebuie doar să vă aduceți aminte. De-aceea vă spuneam că este o mustrare blândă. De ce căutați pe Cel viu între cei morți. Este o mustrare blândă. Doar v-a anunțat despre asta de multă vreme. Dacă întoarceți în Luca 9, pe când Isus era încă în Galileea, în versetul 22, El îi atenționează și spune: „Fiul omului trebuie să sufere multe. Să fie respins de bătrâni, de marii preoți și de cărturari, să fie omorât și să învieze a treia zi”. El personal le-a spus toate acestea. El a repetat din nou acestea în capitolul 9 cu 43: „ei erau toți uimiți de măreția lui Dumnezeu; pe când toți se minunau de toate lucrările pe care le făcea, El le-a zis ucenicilor Săi: „ascultați ce vă spun, Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor”. Dar ei nu au înțeles aceste vorbe. Au fost ascunse pentru ei, astfel încât să nu poată înțelege acest lucru, iar lor le-a fost frică să-L întrebe despre asta. Chiar dacă El a spus-o, și apropo, El repetă și repetă și tot repetă. El face aceeași promisiune înregistrată de mai multe ori în evanghelia lui Matei, de mai multe ori înregistrată în evanghelia după Marcu. Altă dată, repetată în capitolul 18 al Evangheliei după Luca. Iată dar, ce se va întâmpla. Și a început totul în urmă pe când erau în Galileea; nu vă amintiți că El urma să fie dat? Va fi răstignit? Și El va fi învia? Urma să fie dat, răstignit și înviat.

Deci, dovezile clare privitoare la înviere sunt mormântul gol, și nu există altă explicație pentru mormântul gol decât învierea. Evreii nu i-au furat trupul. Romanii nu i-au furat trupul.

Apostolii nu i-au furat trupul. Femeile nu i-au furat trupul. Dușmanii Săi nu aveau niciun motiv să-i fure trupul și să fabrice o înviere. Prietenii săi nici măcar nu au crezut în înviere și nici nu i-ar fi furat trupul, născocind o înviere falsă ca mai apoi să meargă și să moară ca martiri pentru o minciună. Îngerii sunt cei care oferă singura explicație posibilă: „El nu este aici pentru că a înviat”.

Așadar, dragii mei, aveți, pe măsură ce ne apropiem de încheiere, primele două mari dovezi ale învierii: prima, un mormânt gol; a doua, revelația divină. Și începeți vă rog din cartea Faptele Apostolilor cu prima predică: „Dumnezeu L-a înviat din morți”. Ajungi apoi la epistola către Romani: „Dumnezeu L-a înviat din morți”. Apoi 1 Corinteni 15: „Dumnezeu L-a înviat din morți”. Efeseni 1, „Dumnezeu L-a înviat din morți”. Apoi epistola către Coloseni, „Dumnezeu L-a înviat din morți”. Apocalipsa 1: „El are puterea asupra morții”. Aceasta este mărturia perpetuă a Scripturii, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, și-anume, că Isus a fost înviat din morți prin puterea lui Dumnezeu. Deci, a nega învierea Domnului Isus, a nega realitatea dovezilor istorice este una; și a nega Cuvântul lui Dumnezeu este cu totul altceva. Și, așa cum am spus, Evrei 2: 2 spune: „Legea a venit prin îngeri”. Evreii erau obișnuiți ca îngerii să aducă revelația lui Dumnezeu. Problema celor care resping învierea nu este lipsa dovezilor; este, mai degrabă, o dragoste pentru păcat și o împietrire a inimii. Doctrinele demonice care neagă învierea lui Cristos sunt mânate de răutate. Oamenii nu sunt dispuși să accepte consecințele necesare și inevitabile ale învierii, și anume, că Isus este, prin urmare, Domnul.

Dacă crezi în înviere, Isus este, așadar, Domnul. Dacă nu-L dorești pe Isus ca Domn, atunci mai bine negi învierea. Dacă există o înviere, Isus este Domnul și Biblia este adevărată. Și, prin urmare, fiecare om răspunde în fața domniei Sale.

Singura cea mai mare dovadă a învierii, ascultați-mă dragii mei, este mărturia lui Dumnezeu, dată de îngerii veniți chiar din prezența Sa și reiterată de Duhul lui Dumnezeu care îi inspiră pe scriitorii Noului Testament. Și voi spune ceea ce a spus Geldenhuys (pronunția în engleză: ) și foarte bine a spus: „dacă Isus nu ar fi înviat, Noul Testament nu ar fi fost scris niciodată”.

Niciodată. „Căci cine s-ar fi apucat să scrie biografia cuiva care ar fi pretins atât de accentuat că este Mesia și că este Dumnezeu, dar a cărui evoluție s-a încheiat printr-o moarte așa de rușinoasă?

Dar, Dumnezeu să fie lăudat, Isus a înviat și de aceea grupul de oameni care au scris cărțile Noului Testament și-au luat instrumentele de scris și au făcut această lucrare cu atâta entuziasm și convingere sfântă. Și de-a lungul scrierilor lor am înțeles nota clară a convingerii lor ferme că Isus Cristos, care a murit, a înviat din morți și a fost învestit cu putere și slavă divină”.

Acum, atât putem aborda astăzi. Încă avem femeile înfricoșate. Se pare că vor trebui să rămână așa, până săptămâna viitoare. Ce este mai măreț urmează să vină.

Tată, îți mulțumesc pentru timpul petrecut în această dimineață în Cuvântul Tău. Atât de prețios, atât de bogat. Umple-ne inimile cu bucuria de a crede lucrurile așa cum ni le spune Scriptura. Mulțumim că ne-ai dat viață prin învierea Ta. Acum, Doamne, atrage la Tine pe cei care au nevoie să creadă și să fie mântuiți de păcat, moarte și iad și să poată avea nădejdea învierii glorioase care îi așteaptă pe cei care Îl iubesc pe Cristos. Fă-ți lucrarea în fiecare inimă. Mă rog în numele lui Cristos. Amin.