Să deschidem Biblia acum la cel de-al douăzeci și patrulea capitol al Evangheliei după Luca. Luca 24. Am început să analizăm primele douăsprezece versete, care ne arată cum tratează Luca evenimentul învierii lui Isus Cristos. Și vreau să citesc aceste versete, pentru ca să le avem în minte pe măsură ce vom privi la ele. Luca 24, începând cu versetul 1.

„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împre ună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze.” Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. Dar Petru s-a ridicat şi a dat fuga la mormânt. S-a aplecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.”

Aceasta este relatarea lui Luca cu privire la înviere. Există, de-asemenea, una în Matei, una în Marcu și una în Ioan, pentru că învierea Domnului Isus nu este doar o trăsătură a creștinismului - este adevărul său esențial. De fapt, fără învierea lui Isus Cristos, nu există creștinism.

Învierea Domnului Isus nu este epilogul istorisirii. Nu este epilogul vieții lui Cristos. Este țelul vieții Sale, este obiectivul vieții Sale, este scopul vieții Sale. Biserica a înțeles întotdeauna asta. De fapt, biserica a înțeles-o chiar din ziua învierii. De-aceea, din acel moment, biserica a ales să se întâlnească Duminica, în prima zi a săptămânii, ziua în care Isus Cristos a înviat din morți, pentru a rememora cel mai important eveniment din viața Lui și cel mai important eveniment din istoria omenirii, învierea Sa din morți. Biserica nu a ales să se întâlnească Vinerea. Biserica a ales să se întâlnească Duminica, pentru că Duminica este interpretarea zilei de Vineri. Paștele este interpretarea zilei de Vinerea Mare. Învierea este interpretarea divină a morții lui Cristos. Învierea este lucrarea prin care din punct de vedere divin este justificată lucrarea pe care Isus a făcut-o pe cruce. Fără Înviere, Crucea nu înseamnă nimic, pentru că nu este valabilă, nu are nicio justificare, nu are sens să fie apărată. Dar când Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți, El a afirmat și a validat și a confirmat faptul că El a purtat, într-adevăr, păcatele noastre în trupul Său pe cruce și a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu luând păcatele asupra Lui. Fără Înviere, Crucea nu are sens, este doar o moarte ca oricare alta.

Învierea este totul. Învierea îndreptățește atât marele motiv al propovăduirii Evangheliei, cât și toată lucrarea răscumpărării. Scopul Evangheliei nu este doar faptul că am putea experimenta iertarea păcatelor. Scopul Evangheliei este ca noi, fiind iertați de păcatul nostru, să putem intra în viața veșnică și să trăim în fericirea cerului pentru totdeauna, în sfințenie perfectă și bucurie desăvârșită, în trupuri slăvite, fizice, înviate.

Învierea în trup este specifică creștinismului și învierea în trup este esențială creștinismului. Evanghelia creștină nu este concepută pentru a te izbăvi de necazurile tale de aici; deloc, nici vorbă de așa ceva. Evanghelia creștină nu este despre duhul tău care poate pluti nebulos în eternitate. Evanghelia creștină nu promite că vom trăi doar ca o influență spirituală sau că Isus Cristos ar fi o influență spirituală sau că ar trăi într-o formă spirituală. Mesajul creștin este că Isus Cristos a înviat din mormânt într-un trup glorificat, fizic, într-un fel ca și trupul pe care îl avem acum, dezbrăcat doar de tot ceea ce este păcătos și muritor; învierea este mesajul că vom primi într-o zi un trup asemănător trupului Său slăvit și vom trăi într-o formă trupească, înviați pentru eternitate. Acesta este mesajul creștin.

Acesta nu este mesajul celorlalte religii ale lumii. Nu există nicio înviere în budism. Nu există nicio înviere a trupului în hinduism, ci doar o reîncarnare recurentă, ciclică, într-o formă diferită. Creștinismul proclamă o înviere trupească și acesta este scopul răscumpărării, pentru ca noi, în trupurile umane slăvite, să trăim pentru totdeauna cu Cristosul nostru slăvit, să-L slujim și să-I aducem închinare, în bucurie și pace. Creștinismul promite o înviere fizică. Acum, din fericire trupul nostru va fi diferit. Nu va mai avea nimic muritor, nimic păcătos sau rău. Nimic care să fie imperfect, dar va fi un corp fizic într-o formă glorificată. Îmi veți spune: „care este modelul pentru o asemenea realitate?” Trupul înviat și glorificat al Domnului Isus. Putea fi văzut, putea fi atins. Avea cicatrici. În trupul acesta El a mâncat, a mers, a vorbit, a gândit, a auzit. El a acționat în acel trup într-un mod familiar celor pe care i-a cunoscut.

Ascultați importanța învierii în limbajul apostolului Pavel în 1 Corinteni capitolul 15. „Dacă Cristos nu a înviat, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și credința voastră este zadarnică”.

Dacă Cristos nu a înviat din morți în trup, atunci toată predicarea Evangheliei este inutilă, ceea ce înseamnă că Noul Testament este inutil, pentru că acolo a avut loc prima dată propovăduirea Evangheliei. Puteți anula creștinismul în totalitate. Nu există creștinism fără înviere; de niciun fel. Dacă Cristos nu este înviat, predicarea noastră este zadarnică, credința voastră este inutilă. Mai rău de atât, suntem martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că El l-a înviat pe Cristos când de fapt nu L-a înviat, dacă morții nu învie. Dacă morții nu învie, atunci nici Cristos nu a înviat, iar noi nu avem creștinism, iar ceea ce am predicat este o minciună și o înșelăciune. „Dar acum, Cristos a înviat” - spune versetul 20 - „Cristos a înviat din morți pârga celor adormiți”. Dacă Cristos nu a înviat, învățătura Noului Testament nu este credibilă, nu există nicio propovăduire credibilă despre Cristos , credința noastră nu are nici o valoare. Dar, El a înviat. Și acesta este mesajul creștin. Nu este puțin important faptul că toate cele patru evanghelii relatează învierea Domnului Isus. Ele acoperă acest eveniment monumental, fără egal, cel mai important, crucial și proeminent moment din viața Domnului Isus. Acordăm multă importanță crucii, și pe bună dreptate trebuie s-o facem, dar să nu uităm că Învierea justifică ce s-a întâmplat la Cruce. Așa că, toate cele patru evanghelii înregistrează evenimentul învierii. Cartea Faptele Apostolilor înregistrează istoria predicării învierii. Apostolii, prorocii și alți predicatori și misionari au predicat învierea lui Isus Cristos, cum că El a înviat din morți în trup fizic și că asemenea Lui vor învia și cei care și-au pus încrederea în El.

Epistolele urmează cărții Faptelor apostolilor și ne oferă explicația, sau explicitarea și implicațiile învierii - ce înseamnă, cum să înțelegem învierea și cum să aplicăm realitatea măreață a învierii la viața personală. În Cartea Apocalipsa la încheierea Noului Testament, avem punctul culminant și ne spune unde vom fi ca ființe glorificate înviate în trup, în cerul Nou și pe pământul nou care vor fi instituite de Cristos cel înviat.

Așa că atunci când privești în Noul Testament o trăsătură principală a mesajului Său este Învierea. Înainte ca învierea să se întâmple, Isus a anunțat-o. După care a avut loc. Apoi este predicată, explicată și aplicată. Și în final, împlinită în cartea Apocalipsa. În timp ce privim la cele patru consemnări ale evangheliștilor cu privire la înviere, la cele patru relatări istorice prezentate de Matei, Marcu, Luca și Ioan, aș vrea să înțelegeți că aceste consemnări sunt în ceea ce eu numesc o armonie implicită, o armonie implicită, mai degrabă decât una explicită. Aceasta există ca să ne spună că nu este ceva inventat, că nu s-a format o comisie care să spună: „ei bine, avem aici aceste patru înregistrări diferite; trebuie să punem împreună aceste relatări și să căutăm să fie cât mai precise, altfel li se va pune la îndoială validitatea”.

Există o componentă minunată și naturală a acestor evanghelii, astfel încât fiecare evanghelist scrie din propria experiență, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu și din perspectiva înțelegerii individuale a evenimentului, și este ceva natural și personal. Și în același timp există o armonie implicită, prin care țesem în mod perfect tabloul cunoașterii realității învierii. Fiecare dintre evangheliști au propriile sublinieri și prezintă elemente ale învierii care sunt unice pentru ei, dar toți sunt de acord în privința a patru adevăruri esențiale. Toate evangheliile fac referire la patru adevăruri, esențiale pentru validitatea, evidențierea și demonstrarea învierii. Iar cele patru sunt acestea: mormântul gol. Toți cei patru evangheliști vorbesc despre mormântul gol. Acest lucru este de importanță majoră ca primă dovadă că Cristos este viu. Apoi, toți vorbesc despre mărturia îngerilor. Toți vorbesc despre faptul că îngerii veniți din cer au adus un mesaj explicând ce se întâmplă. Toți declară și consemnează mărturia femeilor, care L-au văzut pe Cristosul înviat cu ochii lor și L-au atins și au vorbit cu El. Și toți observă și consemnează necredința apostolilor.

Așadar, mormântul gol, mărturia îngerilor, mărturia femeilor și necredința apostolilor, acestea sunt cele patru dovezi esențiale care susțin realitatea învierii.

Acum, vă invit să ne întoarcem pentru a revizui pe scurt primele două aspecte importante menționate data trecută. În primul rând, mormântul gol; să privim la textul nostru. În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață ele au venit la mormânt. Ele, adică femeile, care sunt identificate în versetul 10, „Maria Magdalena, Ioana, Maria mama lui Iacov și alte femei”. Marcu 16: 1 o numește pe una dintre ele Salome; șase femei posibil sau poate mai multe. Motivul pentru care au venit, dacă ne aducem aminte, este pentru că L-au însoțit pe Isus la cruce. Au fost acolo la cruce, dacă vă amintiți. Au stat acolo, privindu-l pe Isus în timp ce murea, stăteau în tăcere, uimite, dar în tăcere. Dacă vă întoarceți în capitolul 23, ele sunt acolo și când Isus este îngropat, ne spune versetul 55: „Femeile care veniseră cu El din Galileea l-au urmat pe Iosif din Arimateea, care a luat trupul pentru a-L îngropa în mormântul său, în care nimeni nu fusese pus. Și ele au urmărit totul, au văzut mormântul și cum a fost așezat trupul Lui. Ele au văzut moartea lui Cristos. L-au văzut murind. Au fost acolo când soldații nu I-au zdrobit picioarele, ci I-au străpuns coasta, și a ieșit de acolo apă și sânge. Au fost acolo când El a fost îngropat. Ele l-au văzut pe Nicodim care a apărut cu cele 100 de litri de miresme, smirnă și aloe, pentru a îmbălsăma trupul ca mărturie a propriei sale iubiri pentru Cristos.

Și nu vor fi întrecute de acești bărbați, de Iosif și de Nicodim, până acum ucenici pe ascuns, și ni se spune în versetul 56 din capitolul 23, că au decis și au pregătit miresme și parfumuri. Amintiți-vă, că în ziua de Vineri L-au pus pe Isus în mormânt. Au plecat acasă. Le-au mai rămas câteva ore, probabil, sau poate doar o oră în acea seară, înainte ca Sabatul să înceapă la ora șase sau puțin după aceea și s-au întors și au pregătit miresmele, pentru că nu puteai să faci asta în ziua de Sabat, nu puteai să faci nici o lucrare.

Au făcut-o și erau gata acum să aducă acele mirodenii din nou în ziua de Duminică, când s-a terminat Sabatul, dimineața devreme, și să ungă trupul lui Isus ca o expresie a iubirii lor pentru El. Așa că au venit, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Acum suntem în zorii zilei de duminică, devreme în zori. Au găsit piatra rostogolită departe de mormânt. Amintiți-vă că pe drum, ele discutau ce vor face atunci când vor ajunge acolo, pentru că piatra va fi acolo și cine le va putea ajuta să o dea la o parte. Spre uimirea lor, când au ajuns, piatra fusese rostogolită de la ușa mormântului. Însă când au intrat nu au găsit trupul Domnului Isus.

Ei bine, iată, asta s-a întâmplat duminică dimineața. Iată, prima zi a săptămânii și a treia zi de când a murit Isus. Și a făcut exact ceea ce a spus că va face: va învia în a treia zi. Acum, pentru a pune relatările împreună, doar foarte pe scurt, amintiți-vă următorul lucru, femeile sunt probabil toate în Betania, care este la aproximativ trei km și jumătate distanță, și dis-de-dimineață se pare că Maria Magdalena și o altă Marie, Maria mama lui Iosif și a lui Iacov și soția lui Cleopa, pleacă împreună, conform celorlalte evanghelii. Ele pleacă împreună și celelalte femei vin în urma lor. Se pare că Maria Magdalena este cea mai tânără dintre ele și ea ajunge prima acolo la mormânt. Potrivit relatării din Ioan 20 ea ajunge dis-de-dimineață, când încă este întuneric. Și este singură când ajunge acolo, pentru că Ioan spune că Maria Magdalena ajunge la mormânt, se uită în momentul întunecat al zorilor și vede că piatra este rostogolită. Ea trage imediat concluzia, că cineva a furat trupul lui Isus. Ea nu intră în mormânt. Nu merge să le caute pe celelalte femei. Se întoarce și se îndreaptă repede înapoi spre casă.

Fiind în zori și încă întuneric, probabil că nu au văzut-o; poate că a luat-o pe un alt drum. Pentru drumul înapoi ar fi fost multe căi. Oricum, ea se întoarce spre Betania. Ioan ne spune că se pregătește să se întoarcă la apostoli, la Petru și la Ioan, pentru a le spune că cineva a furat trupul lui Isus. Și, potrivit relatării lui Ioan, asta și face.

Ea se întoarce, iar Ioan 20, versetele 1 și 2 spun că le zice lui Petru și Ioan că au furat trupul lui Isus. Ea a tras această concluzie. Nu se aștepta deloc la învierea lui Cristos. Nimeni nu se aștepta, niciuna dintre femei nu a făcut-o, Maria nu s-a așteptat, apostolii nici atât, nimeni, deloc. Petru și Ioan, ca răspuns la mesajul ei, decid că trebuie să meargă să verifice vestea adusă de Maria, așa că se îndreaptă spre mormânt. Ei bine, probabil înainte ca Maria să treacă pe lângă ele au sosit și celelalte femei la mormânt. Odată sosite, acestea sunt puțin mai răbdătoare și încearcă să discearnă ce s-a întâmplat și, ne spune Luca, au intrat în mormânt. Nici ele nu au găsit trupul Domnului Isus. Ceea ce au găsit au fost fâșiile de pânză din mormânt care erau nemișcate, la locul lor, după cum aflăm mai târziu, din mărturia lui Petru și Ioan. Așa că Maria Magdalena, ajunge prima, se întoarce trei Km și jumătate înapoi în Betania pentru a le spune lui Petru și Ioan. Între timp, probabil foarte repede după ce a plecat ea sosesc celelalte femei. Nu au habar ce s-a întâmplat, nimeni nu știe nimic. Matei este cel care ne spune ce s-a întâmplat. În întunericul nopții, Matei 28: 2-4 spune că garda romană a fost așezată acolo să păzească mormântul. Evreii s-au dus la Pilat, și i-au spus: Vrem pază la mormânt, ne temem că cineva va fura trupul și înșelăciunea de pe urmă va fi mai rea decât prima. Deci, trebuie să păzim mormântul, astfel încât ucenicii să nu-l fure și să pretindă că a existat o înviere. Deci, soldații au fost puși acolo pentru a păzi mormântul. Soldații au fost puși acolo în întunericul nopții, iar la un moment dat în noapte, Matei 28: 2-4 ne spune că un înger a coborât din cer. În același timp, când îngerul cobora din cer, a avut loc un cutremur foarte mare care a zguduit pământul. Soldații au văzut îngerul, au simțit cutremurul, și au văzut îngerul învăluit într-o lumină orbitoare și strălucitoare, rostogolind piatra și așezându-se pe ea. Și apoi au leșinat intrând într-o semicomă, de frică și în urma acelui șoc. Dar și-au amintit ce au văzut până în acel moment de inconștiență.

Când, în cele din urmă s-au trezit, nu au mai văzut îngerul. Piatra însă era rostogolită. Probabil că s-au uitat să verifice mormântul și au văzut și ei fâșiile așezate acolo, nemișcate și neatinse, iar ștergarul care fusese înfășurat în jurul capului lui Isus, așezat într-un loc deoparte, separat. Imediat, încă în întunericul nopții, s-au îndreptat repede către liderii evrei și, când au ajuns acolo, ni se spune în Matei 28:11-15, că le-au relatat cu exactitate tot ce s-a întâmplat, că au fost acolo, că au păzit locul. S-au asigurat că e bine protejat. Au sigilat mormântul și dintr-o dată a avut loc acest cutremur îngrozitor și puternic. Trebuie să fi fost un cutremur foarte localizat, deoarece evreii nu fac niciun comentariu despre cutremur. Cu toate acestea, soldații spun că în mijlocul cutremurului din cer a venit un înger strălucitor și într-o lumină aprinsă, care a dat la o parte piatra și s-a așezat pe ea. Și ei au verificat mormântul și trupul nu era acolo.

Uau! Această relatare este deosebit de importantă. Răspunsul liderilor evrei n-a contenit să apară: „nu puteți spune nimănui așa ceva. Nu puteți spune nimănui asta. Trebuie să mințiți. Trebuie să mințiți și să spuneți că ucenicii lui au furat trupul. Și vă vom plăti, iată, luați niște bani pentru a minți”. Acum, de ce să inventezi o minciună? Pentru a acoperi, ce? Tocmai adevărul. Adică, iată în mărturia conducătorilor evrei afirmația că a existat o înviere. Adevărul relatat de soldați nu îi șochează, pentru că Isus avea puterea vieții și ei știau asta. El a dat vedere orbilor. El a redat auzul surzilor. A redat vorbirea celor muți. El le-a vindecat picioarele celor cu dizabilități și pe cei cu handicap. Și, da, ei știau că El a înviat oameni din morți. Minunile L-au urmat peste tot timp de trei ani. Nu negaseră niciodată minunile Lui. Nu cercetaseră niciodată minunile Lui. Niciodată nu au încercat să-I dezvăluie miracolele printr-o cercetare aprofundată a acestora. Erau constante, erau prezente peste tot. Erau din belșug. Și erau verificabile. Știau că au de-a face cu o persoană foarte, foarte puternică.

Și știau că atunci când soldații le-au relatat ce s-a întâmplat, exact asta s-a întâmplat, pentru că știau că nimeni nu ar fi putut fura trupul lui Isus, nu cu garda romană acolo. Și așa că, tot ce puteau face era să caute să acopere adevărul și, acoperindu-l, au inventat minciuna care dovedea învierea. Nu au cerut niciodată explicații suplimentare; nu vi se pare interesant că nu au solicitat investigații suplimentare? Că nu au spus: „ oh, oh, oh, despre ce e vorba aici, ce este asta? Ce este? Un cutremur, apoi un înger s-a coborât? Și un înger strălucitor, pe care nu-l văzuseră niciodată sau nici nu cunoșteau pe cineva care să fi văzut vreodată așa ceva? „Ce sunt toate acestea, să fi spus? Trebuie să analizăm acest lucru mai atent, mai în detaliu.” Era totul în joc pentru ei, nu-i așa? Ei au fost cei care L-au dorit pe Isus mort cu orice preț. Ar fi pierdut totul dacă, de fapt, El era în viață. Nu credeți că ar fi vrut să afle adevărul? Uite, era atât de evident, ai un mormânt gol, ai haine de îngropare așezate în locul unde se aflau când erau în jurul trupului său, iar trupul a trecut prin fâșiile de pânză. Și sunt în același loc în care erau când trupul zăcea acolo, și nimeni nu fură un cadavru și lasă hainele în mormânt așa. Îl iei și fugi și iei totul când ieși de-acolo, să nu rămână urme. Iar, pe de altă parte, cine putea veni să fure trupul când soldații romani păzeau mormântul?

Ceea ce aveau ei acolo era o înviere evidentă. Știau că a avut loc o înviere. Știau că nu există altă explicație. Și au spus: „să mințim cu privire la realitatea aceasta”. Apropo, au avut mult mai multă integritate decât mulți dintre scepticii și criticii liberali de-a lungul anilor, care au încercat să spună că ucenicii au furat trupul lui Isus. Chiar și liderii evrei știau că acest lucru nu era adevărat. De aceea au inventat minciuna că ucenicii i-au furat trupul. Povestea era credibilă. Povestea i-a mulțumit. Nu au investigat niciodată nimic, nu au cerut niciodată explicații, nu au pus niciodată sub semnul întrebării eficiența străjerilor. Ei nu au spus: „Ei bine, ce făceați voi la mormânt? Ați fost treji? Ce fel de pază făceați voi?”

Niciodată nu au pus la îndoială asta. Nici măcar nu au pus la îndoială învierea, niciodată nu au pus la îndoială îngerul venit din cer, niciodată nu au pus la îndoială cutremurul.

Așadar, mormântul gol este o dovadă puternică, incontestabilă. Cu siguranță ei nu au oferit o teorie slabă spunând: ei bine, probabil că Isus a leșinat și a ieșit singur din mormânt. Nu, dragii mei. Nu se poate una ca asta cu un om răstignit, nu cu cineva care a stat atârnat pe o cruce timp de șase ore și i-au sângerat continuu rănile deschise, cineva care este declarat fără tăgadă mort, încât Lui nu Îi zdrobesc picioarele, ci I-au înfipt o suliță în coastă de unde a ieșit apă și sânge, din inima Lui. Un cadavru desprins apoi de pe cruce, tras și pus într-un mormânt. Vreți să-mi spuneți mie că S-a simțit mai bine după câteva zile acolo în mormânt? Și apoi S-a trezit, S-a ridicat, S-a îndreptat spre piatra masivă de peste mica deschidere și din interior, a avut puterea și din nu știu ce unghi, a putut împinge piatra la o parte? Este de-a dreptul ridicol. Și mai ridicol, îți și lași tot ce te-ar putea acoperi, acolo în mormânt. Ei au știut adevărul. Nici măcar nu au sugerat o idee atât de stupidă. Și, mai ales, știau că soldații au verificat mormântul pentru a fi siguri că El nu este acolo. Și sunt sigur că soldații le-au spus despre pânzele din mormânt și acest lucru a fost suficient de convingător; asta l-a convins pe Ioan, în primul rând, și cred că și pe Petru - fâșiile din mormânt, mormântul gol și, mai ales, fâșiile din mormânt, care erau chiar acolo unde fusese așezat trupul lui Isus.

Așadar, prima dovadă pe care toți cei patru scriitori ai Evangheliei vor să o înțelegem este că mormântul este gol și nu există nici o altă explicație, cu excepția unei învieri reale.

A doua dovadă puternică este apariția îngerilor și mărturia lor. O găsim în versetele 4-7. „Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că doi bărbați au apărut dintr-o dată lângă ele în haine strălucitoare”.

Ceilalți scriitori ne spun că erau îngeri sub forma unor tineri. „Femeile erau îngrozite și își plecau fața la pământ. Bărbații aceia le-au zis: „de ce Îl căutați pe Cel ce este viu între cei morți? El nu este aici, ci El a înviat. Amintiți-vă ce v-a spus El în timp ce era încă în Galileea: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit și a treia zi, să învieze din morți”. Aceasta este revelație divină. Doi îngeri coboară din cer, de la Dumnezeu, cu adevărul și declară că El a înviat; El nu este în mormânt.

Deci, avem pe de-o parte mormântul gol și apoi avem mesajul îngerilor pentru a atesta învierea. Avem dovezile din fapte și dovezile din revelația divină. Acum, asta ne aduce la a treia și la a patra dovadă oferită de scriitorii Noului Testament.

În al treilea rând, avem dovada mărturiei femeilor - mărturia femeilor. Este ceva extraordinar. Versetul 8 ne spune că femeile, ca răspuns la vorbirea îngerilor, și-au amintit că Isus le-a spus când era încă în Galileea că va învia; amintiți-vă că erau femeile care L-au urmat din Galileea, L-au auzit învățând acolo și El este acum în Iudeea pentru ultimul an al slujirii Sale. Dar, pe când era încă în Galileea, El le spusese că va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, că va fi răstignit, dar a treia zi va învia din morți. Versetul 8 ne spune că și-au amintit cuvintele Sale.

În cel puțin trei ocazii separate Isus a spus asta. Este consemnat de mai multe ori în cele patru evanghelii, dar cel puțin în trei ocazii separate El le-a spus că va fi dat în mâna oamenilor păcătoși, va fi răstignit și va învia a treia zi. Și acum totul începe să aibă sens. Îngerii aduc femeilor o descoperire pe care nu o pot nega. Știu că sunt îngeri evlavioși, de aceea cad cu fața la pământ și se pleacă îngrozite în fața acestor ființe sfinte. Ele aud mesajul de la Dumnezeu, își amintesc legătura cu ceea ce a promis Isus. Și dintr-o dată, nu apar zorii doar afară, ci se luminează și în interior. A început să se facă lumină, au început să priceapă. Ele și-au amintit cuvintele Lui.

Și apoi - îmi place tare mult asta - se întorc de la mormânt. Se întorc și pleacă imediat; și încotro se duc? Ne spune versetul 9: „să ducă vestea celor unsprezece și tuturor celorlalți”. Apropo, toți se ascund, se tem. Bărbații sunt plini de frică.

Acum aduceți-vă aminte că ele se întorc de la mormânt și pleacă de acolo. Dar cine este pe drum spre mormânt? Petru și Ioan. Petru și Ioan sunt pe drum, pentru că Maria s-a întors deja și le-a spus povestea că cineva a furat trupul lui Isus. Petru și Ioan sunt așadar pe drum. Aceste femei de la mormânt își încep acum călătoria; au o poveste diferită de cea a Mariei Magdalena. Maria nu s-a uitat niciodată în mormânt. Nu a văzut niciodată fâșiile de pânză din mormânt și niciodată nu l-a văzut pe înger. Ea duce cu sine o dezinformare. Aceste femei au informațiile corecte. Ele se întorc de la mormânt. Este atât de interesant pentru mine, versetul 9: „și s-au întors de la mormânt și au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți”. Dar, așteptați puțin. Ceva s-a întâmplat pe drum. Priviți la Matei 28. Ceva s-a întâmplat pe drum. Nu știu cum Luca ar fi putut lăsa asta pe dinafară, altfel decât printr-o lucrare divină. Pe drum, ne spune Matei 28:8: „au plecat repede de la mormânt” ca răspuns la ceea ce le-a spus îngerul. „Au plecat repede de la mormânt” - versetul 8 - „cu teamă” - aceeași teamă de a fi în prezența îngerilor sfinți, dar la care Matei adaugă „cu mare bucurie”, pentru că totul începe să fie atât de clar pentru ele, și acum aleargă, „și au alergat să le spună și ucenicilor Săi”.

Ce urmează este ceva ce îmi place foarte mult în versetul 9 - „Isus le-a întâmpinat și le-a salutat”. „Bună dimineața doamnelor!" sau: Bucurați-vă! Îmi place atât de mult simplitatea Domnului Isus. Pur și simplu nu există nici un factor care să atragă atenția, ceva uau; nici măcar nu se spune din nou că pământul s-a cutremurat și cerul s-a deschis, iar stelele au căzut și oamenii au sunat din trompete. Era doar un salut simplu.

„Și ele au venit, i-au cuprins picioarele și I s-au închinat”. L-au văzut; așa că acum au văzut mormântul gol, au auzit revelația divină comunicată de îngeri și L-au văzut pe Cristos înviat. Atunci Isus le-a spus: „Nu vă temeți”, acum bucuria lor scurtă s-a transformat în teamă. Însă Isus le-a spus: „Duceți-vă și spuneți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea”. Ei mă vor vedea acolo, le-a spus Domnul Isus. Și ei mă vor vedea în Galileea. Oh, o să mă vadă înainte de asta, dar vreau să meargă în Galileea și va avea loc acolo o întâlnire mare, și exact asta s-a întâmplat mai târziu.

Deci avem femeile, ele sunt pe drum. Vor spune celor unsprezece, care este titlul oficial pentru apostolii care acum nu mai sunt doisprezece - în loc să fie numiți cei doisprezece, ei sunt numiți cei unsprezece. În realitate, sunt doar nouă acolo, pentru că Petru și Ioan sunt în drum spre mormânt. Deci, femeile, în timp ce se întorc înapoi, îl văd pe Cristos înviat și dorința lor de a le spune apostolilor ce s-a întâmplat este împuternicită de Isus: „mergeți mai departe și spuneți”. Ce experiență extraordinară. Veți spune însă: „ei bine, nu este oarecum ciudat ca femeile să fie cele care sunt primii și principalii martori ai învierii și apariției Domnului Isus?” Veți spune: „Asta este pentru că Domnul Isus a dorit să ridice statutul femeilor?” Ei bine, cu siguranță face asta. Nu știu cum altfel le-ai putea ridica statutul mai mult. Dar acesta nu este motivul principal. Câți apostoli stăteau la cruce privindu-L pe Isus răstignit? Cât de mulți? Unul - Ioan - și nu este suficient, pentru că, dacă ceva trebuie depus ca mărturie, trebuie confirmat din gura a doi sau trei martori. Unde erau apostolii? Oh, ei erau oile care au fost împrăștiate când păstorul a fost lovit, nu? Se ascundeau.

Aceasta este o mărturie exterioară minunată a iubirii femeilor, a curajului femeilor și a demnității femeilor.

Mai mult decât atât, oameni buni, acesta este același grup mic de aproximativ 6-7 persoane care L-a văzut pe Isus murind, L-a văzut pe Isus îngropat și L-a văzut pe Isus înviat; și, prin urmare, ele sunt singurele care pot aduce mărturiile credibile ale martorilor oculari. Nu avem bărbați care L-au văzut pe Isus murind, cu excepția lui Ioan. Nu avem bărbați care L-au văzut îngropat, ceea ce a fost o confirmare a morții Sale. Trebuie să fie femeile, pentru că ele sunt martorii oculari la tot ce s-a întâmplat. Nu poți avea o înviere decât dacă ai o moarte și o îngropare. Și trebuie să depui mărturie despre realitatea morții, despre realitatea îngropării și despre realitatea învierii. Ele au văzut totul. L-au văzut pe Isus murind. Știau că era mort, pentru că romanii nu i-au mai zdrobit picioarele. Știau că era mort, pentru că sulița a intrat în coasta Lui și a ieșit sânge și apă. Știau că era mort, pentru că L-au văzut îngropat. Și acum știu că El este în viață, pentru că L-au văzut. Deci, ni se spune în versetul 9, ele au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. Avem restul de nouă dintre cei unsprezece ucenici, deși li se spune unsprezece pentru că acesta este titlul lor oficial. Și îi avem pe toți ceilalți credincioși, grupul de ucenici care era acolo, alți doi care apar pe drumul către Emaus - unul se numea Cleopa - așa că sunt și alți ucenici care sunt acolo împreună cu apostolii, pe lângă cei unsprezece.

Apoi în versetul 10 - acest lucru este atât de interesant - Luca scrie că: acum, erau Maria Magdalena și Ioana și Maria mama lui Iacov, și, de asemenea, celelalte femei care erau cu ele spuneau toate aceste lucruri apostolilor. Relatarea aceasta ridică o problemă. Ce vrei să spui prin faptul că era și Maria Magdalena? Cum a ajuns ea în acest grup? Ultimul lucru pe care l-am auzit despre Maria Magdalena este că a mers acolo, nu a văzut decât un mormânt gol și s-a întors cu informații greșite. Până acum, din câte știm, ea nu a ajuns la nicio concluzie, cu excepția faptului că cineva a furat trupul.

Ea i-a spus lui Petru și lui Ioan concluzia simplă și superficială că cineva a furat trupul, ceea ce i-a determinat sa meargă la mormânt. Cum apare ea atunci în acest grup? Ei bine, explicația este că Luca condensează această relatare. Vă voi spune cum a intrat în acest grup. Întoarceți la Ioan 20 - este atât de minunat.

Cum poate ea să aparțină grupului de martori oculari când nu a intrat în mormântul gol și nu a auzit îngerii spunând nimic? Ea a plecat înainte ca îngerii să vorbească sau să apară. Și dacă ea nu-l văzuse pe Cristos cel înviat, cum poate fi unul dintre martori?

Răspunsul este că această femeie s-a întors la mormânt. La un moment dat, ea decide că trebuie să facă asta. Și astfel, în Ioan 20, versetul 11, o găsim stând în picioare în afara mormântului, plângând. E singură. Citim: „Pe când plângea, se aplecă și se uită în mormânt; și a văzut doi îngeri în alb șezând” - de data asta ei stau în interior. Acestea sunt două scene diferite în două momente diferite, iar aceasta este o descoperire personală, privată oferită Mariei. Și ei stau acolo ne spune Ioan, „unul la cap și altul la picioare, acolo unde fusese așezat trupul lui Isus. Și ei i-au zis: „femeie, de ce plângi?” Adică, totul este descris parcă așa de natural - ca și cum ai merge într-un mormânt gol și un înger îți vorbește și îți spune doar: „Hei, de ce plângi, femeie?” Este o conversație atât de naturală. Ea a zis: „plâng pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. Ea rămâne în continuare cu teoria ei. Și când a zis aceasta, s-a întors și iată-L, sau L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus. De ce oare? Nu știu; poate pentru că nu putea vedea prin lacrimile ei. Dar atunci, după învierea lui Isus, nimeni nu ar fi putut ști cu adevărat cine este El până nu S-a revelat pe Sine Însuși, nu? Acest lucru a fost adevărat cu privire la ucenicii de pe drumul către Emaus.

Dar Isus continuă și pune aceeași întrebare: „Femeie, de ce plângi? De ce plângi? Pe cine cauți? Presupunând că este grădinarul, ea i-a zis: „Domnule, dacă L-ați luat, spuneți-mi unde L-ați pus și îl voi lua”. Asta este o altă ciudățenie.

De ce ar fura grădinarul un trup din mormânt? Dar îmi place mult ce urmează. „Isus i-a spus: „Marie! Ea s-a întors și I-a spus în ebraică: „Rabuni!” adică: „Învățătorule!” Și apoi ea L-a apucat, s-a agățat de El, probabil de picioarele și gleznele Lui. „Nu mă ține”, i-a zis Isus, „încă nu m-am suit la Tatăl meu; du-te la frații Mei, și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și la Dumnezeul vostru”. Acum, Maria, du-te, să le spui că M-ai văzut. Sunt în viață de ceva vreme, nu mă poți ține aici, voi urca la cer, mă voi întoarce la Tatăl, dar ne vom întâlni cu toții în Galileea pentru o vreme. De fapt, El i-a întâlnit în acea seară, și duminica următoare, de asemenea, și în multe alte apariții în cele 40 de zile înainte de a Se înălța la cer. Așa că El îi spune Mariei: „Du-te” și este ceva minunat, versetul 18, „Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri”.

Puteți observa întregul tablou? Aceste femei sunt acolo. Au sosit în grabă și abia mai respiră venind de la întâlnirea cu Isus. Și le spun acestor nouă bărbați: „Uite, noi vă spunem că El este viu. El este viu, L-am văzut, El ne-a salutat și am vorbit cu El și am văzut și niște îngeri, iar îngerii ne-au spus că este viu. Și s-a întâmplat exact ceea ce El a spus că va face, și El a făcut-o, și a făcut-o exact atunci când a spus că va face acest lucru. Și acești nouă bărbați spun: „uau, uau, luați-o, încet, una câte una, pe rând”. Și adevărul minunat este că toate spun același lucru, toate spun exact același lucru. Nu trebuie să se gândească să pună poveștile la un loc. Trebuie însă să fi fost fără suflu alergând în grabă către ucenici. Și în mijlocul acestei discuții, apare plină de îndrăzneală Maria Magdalena. Și alergând, de parcă nu mai poate respira le spune „L-am văzut pe Domnul, l-am văzut pe Domnul”. Și ea începe să le spună ce i-a spus El. A avut parte de o audiere privată, ea singură în fața tuturor.

A văzut mormântul gol și fâșiile în mormânt, a auzit o revelație angelică și a avut o experiență personală a întâlnirii cu Cristos.

Prin urmare, ea a avut aceeași experiență ca și celelalte femei și poate fi inclusă de Luca în capitolul 24, ca unul dintre cei trei martori oculari ai unui Cristos înviat.

Scepticii de-a lungul vremii au spus: „Oh, au mers la mormântul greșit”. Chiar așa? La fel au făcut și îngerii? La fel au făcut și romanii? Ce idee ridicolă! Așadar, de ce să nu mergi atunci la mormântul adevărat și să scoți trupul mort al lui Isus afară și să pui capăt oricărei înșelăciuni? Alții au spus: „Nu, de fapt Isus nu a fost niciodată într-un mormânt, de aceea El nu a fost acolo, L-au aruncat în groapa unui criminal”. Chiar așa, deci au inventat povestea despre Iosif din Arimateea? Cred însă că Iosif ar fi pus capăt acestei povești, deoarece reputația lui era în joc și dacă l-ar fi acuzat că a furat - că a luat trupul lui Isus și L-a îngropat, și-ar fi pierdut cu siguranță locul în Sanhedrin. Și dacă acest lucru nu era adevărat, ar fi reușit să-l desființeze foarte, foarte repede. Dar acum, toate aceste femei depun mărturie despre același lucru. Sunt mai mulți martori oculari. Și acesta este doar începutul. Isus apare lângă doi ucenici pe drumul către Emaus, așa cum vom vedea. Petru L-a văzut de unul singur. În noaptea aceea El a apărut înaintea celor unsprezece, fără Toma. O săptămână mai târziu El se arată înaintea celor unsprezece și împreună cu ei era și Toma. El se arată ucenicilor lângă Marea Tiberiadei, asta este în Galileea. Apoi El se arată la 500 de frați la un moment dat în Galileea. Apoi i se arată lui Iacov. Apoi El se arată celor unsprezece pe un munte din Galileea, unde le-a dat Marea Trimitere. Apoi El se arată la Ierusalim în momentul înălțării Sale. Apoi El I se arată lui Saul pe Drumul Damascului, I se arată lui Saul din nou în Templu, I se arată lui Ștefan când a fost omorât cu pietre - mulți, mulți martori oculari ai unui Cristos înviat.

Și asta ne duce la ultima dovadă a învierii Sale, ucenicii necredincioși. Spuneți: „Ei bine, cum demonstrează asta lumii învierea lui Cristos?”

Dovedește învierea prin demonstrarea faptului că ucenicii nu au fabricat o înviere, pentru că nu se așteptau la una.

Criticii au spus: „ei bine, au furat trupul și au făcut să pară o înviere”. Sau alții au spus că au avut o halucinație în masă. Au vrut atât de mult să învie Domnul încât au halucinat că s-a întâmplat. Nu au dorit atât de mult și nici măcar nu s-au așteptat. Nu ar fi fabricat ei o înviere, pentru că nu au anticipat așa ceva. Nu ar fi văzut-o ca pe un fel de experiență hiper-iluzorie, pentru că nu aveau nicio idee că se va întâmpla. Găsim că - și acest lucru este atât de important - în Luca 24, în versetul 11: „aceste cuvinte, spuse de femei, li s-au arătat” - adică apostolii le-au considerat - „ca fiind niște basme, un nonsens”. La asta s-au gândit ei când au auzit despre o posibilă înviere; nebunie, vorbire fără noimă, lēros este cuvântul grecesc, o poveste goală, un fel de fabulă.

Ce s-a întâmplat cu aceste femei? Și toate spun același lucru. Și n-a contat că toate poveștile lor sunt identice și că toate au avut aceeași experiență și a fost proaspătă - nu a fost ca și cum ar fi existat tot felul de povești disparate pe care încercau să le pună pe toate împreună, nu, ci toate spun cu tărie același lucru. Nu a contat pentru ei. Nu a contat că povestea lor avea coeziune, că avea consistență. Nu a contat că au dat detalii care nu aveau altă explicație. Au crezut că totul este un nonsens și nu le-au crezut. Nu au fabricat o înviere; nici nu credeau că ar fi existat una. Apoi Luca adaugă o mică notă despre Petru. Petru s-a trezit mai devreme - își aduce aminte repede ceva - și s-a dus la mormânt, s-a aplecat, s-a uitat înăuntru, a văzut doar fâșiile de in; s-a întors apoi la el acasă minunându-se de cele întâmplate. La ce crezi că se gândea? Ce vrea să însemne că se minuna de ceea ce se întâmplase? Thaumazō este cuvântul grecesc, era traumatizat; el - cred că începea să se gândească: „aceasta este o înviere - aceasta este o înviere”.

Acum, când Petru s-a dus la mormânt, a fost înainte ca Maria Magdalena să se întoarcă. Era înainte de mărturia completă a acestei femei. Cronologia este clară în Ioan, dacă privim la Ioan capitolul 20. Acest lucru este minunat.

Versetul 3, ne spune, că Petru pleacă după ce a auzit vestea de la Maria Magdalena, „și celălalt ucenic” - așa se referă Ioan la el însuși, în felul său smerit - Petru se duce la mormânt cu Ioan și ei fug. Vor să verifice povestea Mariei Magdalena că cineva a furat trupul. Iar celălalt ucenic este mai rapid decât Petru, ceea ce, știind personalitatea lui Petru era ceva care îl deranja. A vrut mereu să fie primul. Deci, Ioan este mai rapid, mai tânăr; a ajuns primul la mormânt, s-a aplecat și s-a uitat înăuntru. Este puțin mai retras și mai timid. A văzut fâșiile de pânză așezate acolo, dar nu a intrat. Încearcă să proceseze această realitate. A venit deci și Simon Petru urmându-l și a intrat în mormânt. Desigur, vine repede peste Ioan și intră acolo. Și vede fâșiile de in care erau așezate acolo și ștergarul care fusese pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză de in ca și cum ar fi fost împreună sau aruncat într-un colț, ci era întins exact unde fusese când a fost pus pe capul lui Isus.

„Așadar, celălalt ucenic care venise mai întâi la mormânt a intrat și el, a văzut și a crezut”. Mormântul gol și fâșiile din mormânt au fost tot ce a fost nevoie pentru Ioan să creadă. Acum amintiți-vă, ei în acest moment au auzit doar mărturia Mariei Magdalena, nu-i așa? Nu le-au auzit și pe celelalte femei. Au plecat când Maria le-a spus să plece. Între timp, femeile au venit la mormânt, L-au văzut pe Isus și s-au întors cu istorisirea lor. Deci tot ce au, tot ce are Ioan este un mormânt gol și niște pânze de in în mormânt, și este suficient pentru el - este suficient să creadă. Știa că piatra nu putea fi mutată din interior de un Isus mort. El Îl văzuse mort, fusese acolo. El a știut. Nu a existat altă explicație pentru lipsa Lui, în afară de faptul că Isus S-a ridicat și Ioan a crezut. „Căci până acum” - sau până atunci - „nu au înțeles Scriptura, că El trebuia să învie din morți”. Dar el o înțelege acum. „Deci ucenicii au plecat din nou la casele lor”.

Este interesant, nu-i așa? Sunt sigur că nu știau ce urmează: „ce e de făcut în continuare?”, s-or fi întrebat. Așa că s-au dus acasă. Întoarceți vă rog la Luca, și asta este ceea ce spune Luca că a făcut Petru, în versetul 12: „n-a văzut decât fâşiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.” S-a minunat, dragilor, de ceea ce se întâmplase.”.

Hei, aceasta nu este scena prezentării unor hoți de morminte, oameni buni. Hoții de morminte, dacă ar fi dorit să fure trupul, pur și simplu îl luau intact, nu s-ar fi păcălit stând acolo să-l desfacă fâșie cu fâșie, ca mai apoi să așeze totul în perfectă ordine. Iei corpul și fugi. A fost foarte convingător pentru Ioan că nu asta s-a întâmplat. Ioan a înțeles și a crezut. Petru însă, încă se frământă mergând spre casă.

Între timp, femeile sunt cu ceilalți nouă bărbați și încearcă să-i convingă că acest lucru s-a întâmplat cu adevărat și că ele nu aiurează. De ce sunt oare atât de încăpățânați? Uitați-vă la versetul 19 din Luca 24, aceasta se întâmplă pe drumul către Emaus și Isus apare mai târziu pe drum în acea zi. Acești doi ucenici merg spre Emaus. Isus vine, ei nu știu cine este El și începe o conversație între ei. Par să fie foarte triști. „De ce sunteți triști?" Ei bine, versetul 19, „Ah, este vorba despre Isus din Nazaret, care a fost într-adevăr un proroc puternic în fapte și în Cuvânt înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului popor, iar preoții cei mai de seamă și conducătorii L-au condamnat la moarte și L-au răstignit”. Apoi versetul 21, „noi trăgeam nădejde că El va urma să răscumpere pe Israel” - ce să-i faci, asta e. „Pe lângă toate acestea, este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri”. Oh, - este a treia zi, nu L-au văzut. Femeile le-au spus că El este în viață, dar nu se lasă ei păcăliți cu așa ceva. Ei nu cred, pur și simplu.

Este a treia zi, spun ei, și nu s-a întâmplat nimic. Speram să se întâmple ceva. Și, de asemenea - spun ei, versetul 22 - „unele dintre femeile noastre ne-au uimit.

Când au fost la mormânt dis de dimineață, nu I-au găsit trupul, au venit spunând că au văzut niște îngeri care le-au spus că El este viu”. De asemenea ei continuă spunând că „și unii dintre cei care erau cu noi s-au dus la mormânt - și anume Petru și Ioan și au găsit exact așa cum au spus și femeile.

Dar pe El nu L-au văzut”. Petru și Ioan nu L-au văzut, dar au trimis veste înapoi ucenicilor. „Hei, ne-am dus la mormânt și poate că El este în viață, dar nu L-am văzut”. Încă procesează acest lucru pentru a crede, dar nu sunt pe deplin convinși. Deci, vedem în aceasta reflectarea refuzului lor încăpățânat de a crede până când nu vor vedea. Știți, noi îl învinovățim pe Toma pentru că el nu a crezut. Amintiți-vă ce a spus el: „dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui și dacă nu voi pune degetul meu în coasta Lui, unde sulița a intrat, nu voi crede”. Ei bine, și ei au fost la fel de sceptici ca și Toma. Nu au vrut să creadă mărturia femeilor. Iar Petru și Ioan s-au întors și au spus: „ei bine, este o situație bizară. Mormântul este deschis, este gol, iar fâșiile cu care i-a fost învelit trupul sunt acolo. Și, știți, poate că El este în viață”. Dar nu sunt gata să se angajeze deplin.

Cu toate acestea, înainte ca ziua să se termine, El li se arată tuturor. Dar motivul pentru care Scriptura expune necredința ucenicilor este de a risipi orice teorie ridicolă conform căreia ei au inventat o Înviere pentru că și-au dorit una așa de mult. Nu era cazul.

Ei bine, dragii mei, mai sunt multe de spus. Lasați-mă să închei doar cu câteva gânduri. Când eram copil, cântam un cântecel numit „El trăiește”. Își mai amintește cineva cântecul? „El trăiește, El trăiește, El trăiește în inima mea”. Și există ceva în cântecul ăsta care m-a deranjat mereu. Spune „mă întrebi cum știu că El trăiește, El trăiește în inima mea”. Ei bine, este adevărat. Dar dacă mă întrebați cum știu că El trăiește, trebuie să vă spun mai mult decât atât, pentru că acest lucru nu este verificabil. Cineva ar putea spune: „foarte bine pentru tine. Mă bucur atât de mult că El trăiește în inima ta.

Acest lucru nu este universal, nu este verificabil, nu este un adevăr care să treacă dincolo de tine?” Așadar, sentimentul poate fi ceva care ne ajută emoțional; elimină unele bariere emoționale pentru a-L experimenta pe Cristos cel viu, barierele emoționale pentru a crede în Înviere. Dar trebuie să existe ceva mai mult decât atât.

Vei spune: „ei bine, nu poți doar să simți ceva, ce zici de niște dovezi concrete, de fapte?” Fapta este ceva bun. Și ți s-au arătat atâtea fapte. Și tot ce ți-am pus înainte sunt fapte. În timp ce sentimentele tratează barierele emoționale, faptele tratează barierele istorice. Și ceea ce fac aceste fapte, ceea ce fac aceste dovezi - asta face întotdeauna evidențialismul - este să epuizeze, să respingă, să risipească opțiunile proaste, argumentele slabe, teoriile prostești. Sentimentele elimină barierele emoționale. Faptele elimină barierele intelectuale. Dar niciuna dintre acestea nu salvează în mod necesar. Tu ai putea simți în inima ta că Isus a înviat din morți. Ai putea spune: „Ei bine, faptele arată că El a înviat din morți” și te-ai afla printre liderii evrei, care, cu toții au fost de acord că așa s-a întâmplat. Asta însă nu te va salva. Sentimentele tale cu privire la înviere și chiar faptele despre înviere nu te vor salva; singurul lucru care te va mântui este credința în învierea lui Cristos. Mărturisind cu gura ta că Isus este Domnul și crezând în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți; de aici vine certitudinea reală.

Nu-ți pune încrederea în sentimentele tale, ci trebuie să muți în interiorul tău faptele, pentru că asta face credința. Credința îmbrățișează adevărul despre Isus Cristos. Așa că data viitoare când cineva îți spune: „De unde știi că El trăiește?” spune: „în primul rând, faptele arată că El este viu și asta îmi înlătură barierele intelectuale. Experiența mea personală cu El în viața mea elimină orice bariere emoționale sau psihologice. Dar, mai important decât acestea, eu am o credință care mi-a fost dată de Însuși Dumnezeu, care aduce cu ea acea încredere, certitudine și siguranță.

Sentimentele nu oferă certitudinea, nici măcar faptele nu oferă certitudinea; credința oferă certitudinea care este o componentă a credinței mântuitoare. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea acea credință care face Învierea sigură și mărturisește cu gura ta pe Isus ca Domn, Cel pe care Dumnezeu L-a înviat din morți”.

Tatăl nostru, îți mulțumim din nou pentru măreția acestui adevăr. Mulțumesc pentru gloria Învierii. Acestea sunt adevăruri care se află la temelia credinței noastre creștine, a Evangheliei creștine, a creștinismului însuși. Totul este despre înviere, învierea Lui și a noastră. Și ajută-ne Doamne, să știm, că tot ce intenționează Evanghelia să facă în cele din urmă este să ne aducă și pe noi în forma trupească slăvită, în fericire veșnică, să slujim și să iubim și să Te lăudăm în vecii vecilor și să fim pe deplin mulțumiți și împliniți, fără nicio obiecție, într-o bucurie perfectă care nu se termină niciodată. Fie ca noi să înțelegem locul central al Învierii; că ea este motivul întregii noastre răscumpărări, e motivul laudelor care înconjoară tronul Tău, prin Înviere umanitatea este glorificată într-o formă asemănătoare cu Cristos în care Te vom lăuda în vecii vecilor. Aceasta este promisiunea Evangheliei, nu numai pentru ceea ce se întâmplă aici, ci pentru ceea ce ne așteaptă în noua creație, în cerul nou și pe pământul nou, în lumea de dincolo. Și pe măsură ce trăim în lumina acestei speranțe, Îl vestim pe Cristos Cel înviat, în al cărui Nume ne rugăm. Amin.