Haideți să deschidem Bibliile la Romani capitolul 13 din nou în seara aceasta când ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu.

O secțiune de-a dreptul extraordinară. Una pe care sunt sigur că, dacă studiați Scriptura, ați citit-o de multe ori și ați meditat la ea, și poate ați predat-o, și ați împărtășit-o cu alții. Un mare adevăr. Romani, capitolul 13, versetele de la 8 la 10. Dați-mi voie să citesc aceste versete pentru ca să aveți un cadru pentru lecția pe care Dumnezeu ne-a adus-o în această seară.

Începând cu versetul 8: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De fapt: ’Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești’ și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: ’Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii”. Michael Griffith, care a scris câteva cărți profunde, a afirmat pe ton de glumă: „Entuziasmul este mult mai ușor decât ascultarea”. Avea dreptate. Și cred că apostolul Pavel ar fi spus un „amin” la asta.

Uitați-vă împreună cu mine pentru un moment la capitolul 7 din Romani cu versetul 14. El spune: „Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc”, versetul 19: „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac”. Pavel ar fi fost de acord cu Michael Griffith că entuziasmul este mai ușor de obţinut decât ascultarea. Noi înțelegem asta. Oricât de mult am vrea să ne supunem, uneori ne este greu să facem acest lucru. Oricât de dornici am fi să facem ceea ce știm că este voia lui Dumnezeu, ne trezim legați de umanitatea noastră și incapabili să împlinim tot binele pe care, în inimile noastre, dorim să îl facem. Dar îngăduiți-mi să vă sugerez că, în ciuda acestei dificultăți în materie de ascultare, ascultarea este totuși esențială pentru credincios. Dacă aș putea reduce viața creștină la un singur cuvânt, aș spune că acesta este cuvântul ascultare. Urmând adevărul lui Dumnezeu. Ascultând de Duhul lui Dumnezeu. Ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultarea, puterea, binecuvântarea și bucuria sunt toate cele patru picioare ale aceluiași scaun. Toate sunt elemente esențiale ale vieții creștine. Iar ascultarea se află cu siguranță în centrul acestora. Pentru că fără ascultare, nu există putere, binecuvântare sau bucurie.

Trebuie să înțelegem acest lucru. Există unii oameni care ne-ar spune că viața creștină este o chestiune de a renunța la tot și de a-L lăsa pe Dumnezeu să acţioneze. Și există un sens în care trebuie să lăsăm Duhul și puterea lui Dumnezeu să lucreze prin noi, dar există un efort enorm din partea noastră în Duhul pentru a asculta. Trebuie să recunoaștem, cuvântul ascultare nu este un cuvânt popular. Pentru un copil, ascultarea este un cuvânt foarte amenințător. Ascultarea este o invazie în lumea lor de independență. Pentru un copil, ascultarea poate fi un cuvânt foarte amenințător, un cuvânt foarte frustrant, un cuvânt care îl forțează să se îndepărteze de la ceea ce își dorește cel mai mult să facă, la ceea ce își dorește cel mai puțin să facă. Și o parte din această aversiune a copilăriei față de ascultare se menține până la vârsta adultă, nu-i așa? Și în special la o persoană neregenerată, adică la o persoană care nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Nu există nicio dorință de a asculta de Dumnezeu. Nu există nicio dorință de a se supune Cuvântului lui Dumnezeu. Din punctul său de vedere, Dumnezeu nu are nicio pretenție obligatorie asupra vieții unui necredincios. Persoana aceasta face exact ceea ce vrea să facă.

Dar, spre deosebire de ceea ce simte un copil în legătură cu ascultarea, și spre deosebire de ceea ce simte un necredincios în legătură cu ascultarea, un creștin, așa cum este ilustrat în capitolul 7 din Romani, are o mare dorință de a asculta. Și dacă ar fi să prezint o distincție cheie între un creștin adevărat și un creștin fals, care se pretinde creștin, aș spune că aceasta este existenţa dorinței sincere de a asculta. Acesta este cel mai adevărat indicator al convertirii autentice a lui Pavel în Romani capitolul 7, este acea inimă ascultătoare, acea dorință de a asculta. Pentru un creștin, ascultarea este un cuvânt plăcut. Este un cuvânt plin de speranță. Este un cuvânt încurajator. Este o expresie binevenită a celei mai profunde dorințe a inimii creștinului.

Ilustrația supremă a acestui lucru pe care o găsesc în Scriptură, și poate doriți să vă uitați cu mine pentru un moment, este în Psalmul 119. Fără îndoială, aceasta este cea mai importantă afirmație sau serie de afirmații făcute vreodată de vreun copil al lui Dumnezeu în legătură cu dorința de ascultare. În Psalmul 119 cu versetul 10, psalmistul spune: „Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale”. În versetul 16: „Mă desfăt în orânduirile Tale și nu uit cuvântul Tău”. În versetul 20: „Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale”. În versetul 24: „Învățăturile Tale sunt desfătarea mea”. În versetul 33: „Învață-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o țin până la sfârșit”. Versetul 34: „Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o țin din toată inima mea”. Versetul 35: „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea”. Versetul 40: „Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine”. Versetul 44: „Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie”. Versetul 45: „Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale”.

Singura libertate pe care o dorea psalmistul era libertatea ascultării din versetul 45. Versetul 47: „Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc”. Versetul 48: „Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc și vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale”. În versetul 54, „Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele”. În versetul 70: „Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea: dar eu mă desfăt în Legea Ta”. În versetul 72 „Mai mult prețuiește pentru mine Legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur și de argint”. Versetul 77: „Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea”. Versetul 92: „Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aș fi pierit în ticăloșia mea”. Versetul 97 rezumă totul: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea”. Versetul 98: „Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmașii mei, căci totdeauna le am cu mine”. Versetul 99: „Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale”. Versetul 103: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea”. Versetul 111: „Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele”. Versetul 112: „Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale totdeauna și până la sfârșit”. Versetul 113: „Urăsc pe oamenii nehotărâți, dar iubesc Legea Ta”. Versetul 115: „Depărtați-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu”. Și apoi, jos, în versetul 127: „De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat”. Versetul 128: „de aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, și urăsc orice cale a minciunii”. Versetul 129: „Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu”. Versetul 131: „Deschid gura și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale”. Un indiciu al unei adevărate disperări.

Și versetul 140: „Cuvântul Tău este cu totul încercat, și robul Tău îl iubește”. Versetul 143: „Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea”. Versetul 159: „Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta”. Versetul 163: „Urăsc și nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta”. Versetul 164: „De șapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte”. Versetul 165: „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire”. Versetul 167: „Sufletul meu ține învățăturile Tale, și le iubesc mult de tot”. Iar în final, versetul 174: „Suspin după mântuirea Ta, Doamne, și Legea Ta este desfătarea mea”.

Este remarcabil, nu-i așa? Este foamea unei inimi răscumpărate. Și știm destule despre David, el fiind psalmistul, știm că el nu a făcut întotdeauna ceea ce a spus că vrea să facă în psalm, nu-i așa? Adică orice studiu superficial al vieții lui David va scoate la iveală faptul că David nu a putut să se ridice într-un fel la înălțimea propriei sale iubiri (pentru acest lucru). Dar este semnul unei mântuiri autentice să ai o pasiune mare și mistuitoare pentru ascultare, să iubești legea lui Dumnezeu până la punctul de a dori să te supui ei. Acest aspect este esențial. Aceasta marchează atitudinea adevăratului copil al lui Dumnezeu. Este spiritul unei inimi care dorește să se supună, care tânjește să se supună, nu din frică, ci din dragoste.

În Noul Testament, găsim în 1 Petru, capitolul 1, versetul 2, că Petru se adresează celor din diaspora. Îi numește, în versetul 2, „aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul spre ascultare”. Lucrarea de sfințire a Duhului lui Dumnezeu este o lucrare spre ascultare. Ea produce o inimă ascultătoare. Produce ceea ce vorbea Pavel în Filipeni 2:12 când a spus: „Astfel, dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Voi, care sunteți credincioși, așa cum ați ascultat întotdeauna, păstrați-vă ascultarea, astfel încât să lucrați pe dinafară la mântuirea care este înăuntru”. În ultimul capitol din Romani, versetul 19 din capitolul 16, Pavel spune: „Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți”. Cu alte cuvinte, semnul creștinismului tău este o viață de ascultare, o mărturie a ascultării. Așadar, modelul de ascultare este semnul creștinului. La fel ca în Romani 7:22, Pavel spune: „Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu”.

Acum, ce presupune ascultarea? Dacă un creștin adevărat are o inimă care tânjește să se supună, ce presupune acest lucru? Pur și simplu, așa cum am văzut în Psalmul 119, înseamnă să respecţi Cuvântul lui Dumnezeu. Iar în Psalmul 119, David folosește o serie întreagă de cuvinte pentru a se referi la Scriptură: porunci, orânduieli, precepte, învățături, Cuvântul Tău. Toți acești termeni se referă, în principal, la revelația lui Dumnezeu. Şi esenţa ascultării spune că pasiunea mistuitoare a vieții mele este să ascult de Cuvântul lui Dumnezeu. Cineva vine și spune: „Bine, acum, stai puțin. Dacă suntem mântuiți prin har, și salvați în har, și păstrați în har”, așa cum spune Romani 5, acest har în care ne aflăm, „fără a mai fi sub lege”, așa cum indică Romani 6, „atunci nu-i așa că nu mai suntem legați de lege?”. Acest lucru este adevărat într-un sens; dar în alt sens nu este adevărat. Nu suntem legați de lege în ceea ce privește puterea ei. Cu alte cuvinte, legea, după ce ne-am convertit, nu mai are puterea de a ne osândi. Nu suntem legați de lege nici în ceea ce privește pedeapsa ei. Ea nu are puterea de a ne ucide, de a ne executa. Dar, suntem legați de lege în ceea ce privește preceptele ei, pentru că Dumnezeu nu Și-a schimbat moralitatea. Dumnezeu nu a abandonat standardul Său privind adevărul.

Și astfel, în Romani 8 se spune că, deși în versetul 1, „Nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus”. Adică, legea nu are nicio putere asupra noastră. Legea nu poate executa o pedeapsă asupra noastră. Totuși, „m-a izbăvit”, spune versetul 2 „de legea păcatului și a morții”. Adică de capacitatea legii de a ne face vinovați de păcat care să ne condamne la moarte. „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”. Cu alte cuvinte, datorită jertfei lui Cristos, legea nu ne mai poate ucide. El a murit în locul nostru. Am fost răscumpărați, și deși nu mai suntem sub puterea și pedeapsa legii, scopul răscumpărării este în versetul 4. „Pentru ca porunca Legii să fie” eliminată? Asta este ceea ce se spune? Nu, ci „împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”. Cu alte cuvinte, umblând în Duhul, avem acum capacitatea și abilitatea de a împlini Legea.

Vedeți, noi suntem liberi față de Lege doar în sensul puterii ei de a ne stăpâni și de a ne condamna, (suntem liberi în sensul) pedepsei ei de a ne condamna la moarte veșnică. Însă nu suntem liberi față de Lege în ceea ce privește preceptele ei. Încă ni se poruncește și suntem chemați la o viață de ascultare față de Cuvântul revelat al lui Dumnezeu.

Acum, evident, apare întrebarea: Cum vom respecta Legea? Cum putem să o păzim? Dacă suntem chemați la ascultare și dacă, prin natura noastră, tânjim după ascultare, cum vom păzi această Lege atunci când suntem constrânși? Da, avem puterea Duhului în noi, legea Duhului de viață în noi, așa cum citim în Romani 8, acea lege care ne ajută să facem voia lui Dumnezeu. Dar avem și firea în Romani 7, nu-i așa? Și aici este bătălia. În omul lăuntric, ne bucurăm de Legea lui Dumnezeu, dar avem o altă lege care se luptă în mădularele noastre, și aceasta este principiul păcatului în firea noastră omenească. Astfel, avem principiul păcatului în umanitatea noastră luptând împotriva inimii ascultătoare. Și fiecare creștin luptă în această bătălie. Fiecare creștin.

Cu câteva miercuri ]n urmă, am avut întâlnirea noastră de familii. O doamnă s-a ridicat în picioare și a fost cu adevărat o mărturie frumoasă. Era creștină de aproximativ o săptămână și a pus o întrebare foarte simplă. S-ar putea să fie aici în seara asta. A pus întrebarea următoare: „Știți, de când L-am primit pe Cristos în viața mea, sunt într-un război constant. Când se va termina asta?”. Iar eu am spus: „Când vei muri sau când vei merge în cer.” Ea a spus: „Oh, nu!”. A fost o suferință absolută, instantanee. Dar i-am spus: „Cea mai mare dovadă pe care o pot vedea chiar aici, în ceea ce spui, că ești o persoană răscumpărată, este că ai de luptat, pentru că oamenii nerăscumpărați nu au de luptat. Dar tu ai. Și este umanitatea ta, rămasă, care se războiește cu noua creație care se bucură de Legea lui Dumnezeu”. Partea plină de speranță este că, cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi mai biruitor și vei învăța să câștigi victoria, chiar înainte ca Domnul să vină să te elibereze de constrângerile și restricțiile umanității tale.

Așadar, noi toți suntem confruntați cu o inimă ascultătoare dacă suntem creștini adevărați. Eu chiar cred că inima unui creștin este o inimă caracterizată de ascultare. Vorbim aici despre o dorință de a face ceea ce este corect. Despre asta este vorba în Romani 7. Și este uneori reținută de firea noastră. Așadar, cum depășim acest lucru? Care este cheia ascultării? Cum ajungem la asta? Cum putem simplifica asta? Vreau să vedem dacă nu cumva putem descoperi asta în capitolul 13 din Romani în seara aceasta.

După cum știm, din această secțiune din Romani, care începe în capitolul 12, aceasta este partea practică a epistolei. Și vorbește despre toate ramificațiile realității de a fi un suflet îndreptățit. Despre tot ceea ce va rezulta din mântuirea noastră. Relația corectă cu Dumnezeu este discutată, nu-i așa, în versetul 1. Relația corectă cu lumea este în versetul 2 din Romani 12. Relația corectă față de biserică este în versetele de la 3 la 8. Relația corectă față de toată lumea vine în versetele de la 9 la 21. Relația corectă cu autoritățile, am analizat-o, nu-i așa, în capitolul 13:1 la 7. Iar acum, avem relația corectă cu societatea în general, în versetele 8-10. Aceasta este doar o altă dimensiune a vieții care este influențată de mântuire. Ea afectează totul: modul în care ne raportăm la Dumnezeu, la lumea din jurul nostru, la biserică, la toată lumea în general, la guvern și la societate. Va intra în discuție în capitolul 14, cum ne raportăm la fratele mai slab, nu-i așa? În ceea ce privește responsabilitatea de a nu-l face să se poticnească sau să fie jignit. Toată această secțiune este o revărsare a relațiilor corecte care vin dintr-un suflet răscumpărat.

Acum, în versetele de la 8-10, el spune că elementul cheie în relațiile voastre în societate este cuvântul „dragoste”. Și vreau să încerc să vă arăt foarte simplu în acest pasaj din această seară că dragostea este cheia ascultării. Am încercat să spunem deja că ascultarea este ceea ce dorim să facem în inima noastră și încercăm să ne dăm seama cum să o facem. Iar cheia pentru a înțelege acest lucru este să înțelegem dragostea, pentru că dragostea, spune el de două ori în pasaj, este împlinirea întregii Legi, vedeți voi. Așadar, într-un fel, el reduce toată ascultarea la un singur lucru, și acesta este dragostea. Îmi amintesc că am auzit odată, când eram tânăr, un om spunând: „Viața creștină poate fi trăită astfel: iubește-i pe toți perfect și fă tot ce vrei”. Mi s-a părut că sună destul de bine. Doar că nu credeam că are prea mult sens. Să iubești perfect și să faci tot ce vrei? Dar am înțeles-o și cred că și voi o veți înțelege, după ce vă veți uita mai atent la acest pasaj.

Așadar, Pavel spune că, în ceea ce privește relația voastră cu cei din jur, cheia este iubirea. Apoi, el extinde această afirmație și spune, de fapt, că dragostea este totul în viața creștină, cheia tuturor relațiilor, a tuturor relațiilor. Și el ne prezintă aici trei sensuri ale iubirii pe care le putem urmări într-un fel pe parcurs. Primul este datoria iubirii; al doilea este descărcarea iubirii; iar al treilea este proiectul iubirii. Mai întâi de toate, observați datoria de a iubi din versetul 8. El începe cu „să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”. Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții. Acum, ce vrea să spună prin a nu datora nimic nimănui? Tocmai a scris despre plata impozitelor, nu-i așa, în versetele 6 și 7. Și aceasta este o punte de legătură cu textul anterior. El a vorbit despre importanţa plății impozitelor. Este o tranziție firească atunci să ajungem la această idee de a-ți plăti toate datoriile, toate, oricare ar fi ele. El trece de la datoriile pe care le avem față de guvern la datoriile pe care le avem față de oricine în general, la relațiile noastre cu oamenii din jurul nostru. Iar imperativul de aici se aplică fiecărei relații în parte. Niciun credincios nu trebuie să aibă datorii neplătite. Lucruri foarte pragmatice. Plătiți-vă datoriile. Să nu datorați nimănui nimic.

Acum, oamenii au întrebat imediat după ce au citit acest verset: „Asta înseamnă că nu ne este îngăduit să avem credit? Înseamnă că nu trebuie să ne împrumutăm, că nu trebuie să luăm bani cu dobândă, că nu trebuie să avem nicio obligație financiară? Pentru că dacă nu avem bani, nu putem cumpăra. La asta se referă? Nu există niciun temei pentru a împrumuta ceva, într-o anumită situație, pentru vreun motiv anume?”. Haideți să aflăm. Întoarceți în Biblie la capitolul 22 din Exodul. Exodul, capitolul 22 cu versetul 25. Și aici, în Exodul, Dumnezeu stabilește câteva legi, reguli și principii sociale. În Exodul 22:25, se spune: „Dacă împrumuți bani”, voi citi din nou, „dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine”, cineva care, evident, are nevoie de bani, „să nu fii față de el ca un cămătar și să nu ceri camătă de la el”. Acum, cuvântul camătă este un cuvânt englezesc vechi care înseamnă, în esență, dobândă exorbitantă. Să jefuiești pe cineva. Ca atunci când nu-ți poți plăti niciuna dintre datorii și ești atât de îndatorat încât te duci la locul unde ți se spune că îți vor eşalona toate datoriile și plătești o dobândă care te va sufoca. Când găsești pe cineva și îi împrumuți bani, iar acesta este sărac, adică se află într-o situație în care are nevoie de bani, nu este discreționar. Are nevoie de ei. Îi împrumuți, dar nu îi ceri o dobândă exorbitantă. Camăta nu înseamnă orice dobândă; nu este un simplu indicator de dobândă, absolut deloc. Ci înseamnă o dobândă care este inechitabilă.

Acum, ipoteza versetului 25 este că este perfect în regulă să împrumuți bani. Cealaltă presupunere este că, dacă este perfect în regulă să dai împrumut, trebuie să fie perfect în regulă să ce? Să iei împrumut. Pe baza faptului că ai de-a face cu nevoia. Este vorba de o persoană care trebuie să îi aibă. Iar avertismentul este să nu percepi dobânzi mari pentru că ai în mâinile tale o persoană disperată care nu prea are altă opțiune.

În Deuteronomul capitolul 15, găsim o altă învățătură din Vechiul Testament care ne ajută să înțelegem acest lucru. Deuteronomul 15:7: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. Vezi să nu fii așa de rău ca să zici în inima ta: ,Ah! se apropie anul al șaptelea, anul iertării!’ Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit’”. Cu alte cuvinte, știți ce se întâmpla în anul al șaptelea, nu-i așa? Toate datoriile erau anulate, iar pământul nu era folosit. Iar cineva ar putea spune: „Nu am de gând să-i împrumut banii acelui om. Anul viitor este anul iertării. Anul viitor este anul Sabatului, și toate aceste lucruri vor fi anulate. Nu am de gând să-i împrumut banii mei. Nu va avea șansa să mi-i dea înapoi”. El spune: „Nu faceți asta. Dacă are nevoie, împrumută-i”.

Versetul 10: „ci să-i dai și să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrările de care te vei apuca. Întotdeauna vor fi săraci în țară; de aceea îți dau porunca aceasta: ,Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta’”. Cu alte cuvinte, împrumutul era un lucru foarte important. Iar oamenii săraci, de exemplu, fermierul a cărui recoltă nu a ieșit bine, sau care a făcut o investiție nechibzuită, sau care a fost jefuit, sau oricare ar fi putut fi cauza sărăciei sale, astfel de oameni trebuie împrumutați. Prin urmare, nu pornim de la premisa că a împrumuta și a lua împrumut este greșit. În caz de nevoie, în Biblie, este corect. Practica aceasta este susținută, atâta timp cât nu este vorba de o dobândă exorbitantă. Și aici, aflăm că trebuie făcut totul cu o inimă binevoitoare, cu o inimă binevoitoare.

Uitați-vă puțin la Psalmul 37, cu versetul 26. Și aici, este doar o laudă a unui om neprihănit, a unui om binecuvântat, a unui om bun. Se spune: „Ci el întotdeauna este milos” și urmează caracterizarea „și dă cu împrumut; și urmașii lui sunt binecuvântați”. Cei neprihăniți nu numai că nu sunt părăsiți, dar sunt milostivi și îndurători, ei împrumută pe alții, și sunt binecuvântați. Așadar, este o practică binecuvântată aceea de a împrumuta pe cineva care are nevoie de ceea ce tu ai în surplus.

În Proverbe 19:7: „Toți frații săracului îl urăsc; cu cât mai mult se depărtează prietenii lui de el! El se îndreaptă spre ei cu vorbe rugătoare, dar ei se fac nevăzuți”. Cu alte cuvinte, oamenii săraci uneori nu pot obține ceea ce au nevoie de la cei care spun că le sunt prieteni. Dar mai jos, în versetul 17, „Cine are milă de sărac, împrumută” îmi place această expresie – pe cine? „pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea”. Când împrumuți bani cuiva care are nevoie, îi împrumuți Domnului, iar aspectul de reținut nu este dacă el îți plătește înapoi, ne referim la persoana căreia i-ai împrumutat banii. Aspectul de reținut este că Domnul promite că îți va da înapoi, că îți va plăti înapoi. Pot să vă prezint o mărturisire despre asta din propria mea viață. Au fost momente în care ni s-a cerut să împrumutăm o sumă de bani cuiva care se afla într-o stare de mare nevoie. Și am făcut acest lucru cu bună credință și cu inimile pline de bucurie și entuziasm, și pot să vă spun cu mâna pe inimă că niciodată nu am făcut acest lucru fără să experimentăm binecuvântarea supra-abundentă a lui Dumnezeu. Aceasta este și mărturia textului.

În Matei, capitolul 5 cu versetul 42, ajungând la foarte cunoscuta Predică de pe Munte, se spune, și iată unul dintre principiile pe care Domnul nostru dorea să le vadă puse în practică, Matei 5:42: „Celui ce-ți cere dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. Atunci când cineva vine cu o nevoie, trebuie să răspunzi cu dorința de a satisface acea nevoie. În Luca 6:35, este același lucru. „Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare”.

Deci, toate astea ca să spun asta. Textul Scripturii, Vechiul Testament și Noul Testament, indică întotdeauna că cel care împrumută este generos, că acest lucru trebuie făcut față de cei care sunt în nevoie. Ar trebui să se facă fără o rată mare a dobânzii. Ar trebui să fie făcut cu o inimă binevoitoare. Ar trebui să fie făcut cu un spirit care spune: „Împrumut pentru Domnul”. Ar trebui să fie făcut cu nădejdea unei recompense veșnice, o recompensă spirituală, mai mult decât a fi plătit înapoi. Dar aș putea adăuga ca o notă explicativă, Scriptura nu sugerează cu adevărat nimic despre împrumuturi și credite pentru lucruri care nu au legătură cu nevoia. Spune într-adevăr foarte puțin despre asta. Ea nu ne recomandă să ne îndatorăm pentru lux. Așa cum spunea cineva: „Astăzi, oamenii cumpără lucruri de care nu au nevoie, cu bani pe care nu îi au, de la oameni pe care nici măcar nu îi plac”.

În Matei 25:27, Domnul prezintă acolo o pildă și vorbește despre faptul că unul dintre slujitorii căruia i s-a dat un talant, versetul 27, „prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu”. Acum, există o indicație, și este într-adevăr singura din Noul Testament, în care Domnul chiar spune că o investiție înțeleaptă, punerea banilor într-un depozit la bancă pentru a fi folosiți ca să aducă dobândă, o astfel de investiție înțeleaptă este bună. Presupunerea este că le dai banii tăi. Ei îi împrumută, și obțin o dobândă pe care ți-o plătesc. Așadar, Domnul înțelege că există circumstanțe în afaceri în care împrumutul este un fapt necesar. Sunt multe afaceri pe care nici măcar nu le-ai putea opera. Este evident că foarte puțini dintre noi ar putea locui într-o casă, dacă nu ar exista posibilitatea de a împrumuta bani. Împrumuturile sunt rezonabile, în special împrumuturile și creditele cu referire la persoanele care au nevoie pentru nevoile de bază ale vieții. Este vorba, de fapt, de a închiria bani. Puteți închiria bani așa cum închiriați o casă, sau o mașină, sau orice altceva. Dar țineți cont de acest lucru. Cel care împrumută este robul celui de la care împrumută. Tot ceea ce îi datorezi, nu poți folosi în alt scop, nu-i așa? Așadar, pe cât de îndatorat ești, pe atât de mult fondurile disponibile nu sunt utilizabile pentru tine, pentru Domnul, sau pentru orice ți-ar pune Domnul pe inimă.

Așadar, trebuie să fiți foarte atenți și foarte restrictivi în ceea ce privește modul în care vă împrumutați, dar nu este greșit. Ceea ce se spune este că, dacă ai o datorie, ce să faci? Să o plătești. Nu se interzice îndatorarea. Ci se interzice neplata. În esență, este exact ceea ce avem în Psalmul 37:21. „Cel rău ia cu împrumut, și nu dă înapoi”. Psalmul 37:21. „Cel rău ia cu împrumut, și nu dă înapoi”. Acest lucru nu este acceptabil pentru Domnul. Trebuie să-ți plătești datoriile. Să nu datorați nimănui nimic care să fie în curs de plată și care să fi trecut de scadenţă.

Și apoi face o tranziție uimitoare: „decât”, versetul 8, „să vă iubiți unii pe alții”. Cu alte cuvinte, singura datorie pe care o veți avea întotdeauna este care? Dragostea. Aceasta este o datorie pe care o ai în mod constant, pe care o plătești în mod constant și pe care nu o vei achita niciodată. Datorați dragoste. Datorați dragoste. Plătiți dragoste. Încă datorați dragoste. Plătiți dragoste. Încă datorați dragoste. Îți poți petrece toată viața plătind-o și nu o achiți niciodată. Origen, părintele bisericii primare, a spus: „Datoria iubirii rămâne cu noi permanent și nu ne părăsește niciodată. Este o datorie pe care o plătim în fiecare zi și pe care o datorăm pentru totdeauna. Aceasta este datoria iubirii”. Iar apostolul spune: Aceasta este o datorie pe care o avem față de toți cei din societate. Le suntem datori tuturor celor din jurul nostru. Este ceva care ne marchează viața”. Ca în Ioan 13:34 și 35: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”. Nu-i așa? Noi trebuie să fim marcați de dragoste. În 1 Ioan, este chiar caracteristica unui creștin, capitolul 2, versetul 10: „Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină”. Capitolul 3 versetul 23: „Și porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El”. Capitolul 4 versetul 7: „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, căci dragostea este de la Dumnezeu”. Versetul 21, cred că o spune și el: „Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său”. Cu alte cuvinte, dovada unui creștin este aceea că iubește, că iubește.

Iar această dragoste a lui trebuie să fie față de toți oamenii. Avem această datorie față de toți. O plătim toată viața noastră și nu o diminuăm niciodată. Noi trebuie să iubim. Noi trebuie să iubim. Isus a clarificat acest lucru în mod repetat în lucrarea Sa când i-a chemat pe ucenicii Săi și pe oamenii care îi ascultau mesajele, la iubire. „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, a spus El. „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, Matei 5:44. „Rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Cu alte cuvinte, Tatăl vostru care este în ceruri îi iubește pe cei care sunt dușmanii Lui. Și voi trebuie să îi iubiți. Și voi trebuie să îi iubiți. Trebuie să fiți deosebiți prin faptul că sunteți caracterizați de această dragoste.

Și nu am văzut deja acest lucru în capitolul 12 din Romani, de exemplu în versetul 14? „Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați și nu blestemați”. Și apoi, în versetul 20: „dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea”, și așa mai departe și așa mai departe. Cu alte cuvinte, trebuie să arătăm dragoste, chiar și față de dușmanii noștri. Tuturor oamenilor din jurul nostru, le demonstrăm mărturia noastră creștină prin manifestarea dragostei. În Galateni 6:10 se spune: „Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință”. Pavel a spus, în Coloseni 3:14: „Îmbrăcați-vă cu dragostea”. Unu Corinteni 14:1: „Urmăriți dragostea”. Filipeni 1:9: „Dragostea voastră să crească”. Unu Timotei 2:15: „Stăruiți în dragoste”. Iar Petru adaugă în 1 Petru 1:22: „Iubiți-vă cu căldură”. Și, în mod evident, trebuie să fim legați între noi prin legătura desăvârșirii care este dragostea.

Așadar, trebuie să-i iubim pe toți. Aceasta este datoria noastră. Aceasta este datoria de a iubi. Creștinii ar trebui să fie cunoscuți în lume ca fiind dintre cei care iubesc. Acum, ce este dragostea? Cum se demonstrează dragostea? Este oare o emoție? Este o senzație spirituală de piele de găină? Este un sentiment cald și pufos? Ce este dragostea? Ei bine, dați-mi voie să vă prezint ce este [dragostea] din punct de vedere biblic, și o voi face doar pe scurt. Dragostea, în primul rând, presupune a-i învăța pe alții adevărul lui Dumnezeu. Acesta, în sine, cred că este un element extrem de important al iubirii. Pavel, în 2 Corinteni capitolul 6, vorbește despre toate lucrurile la care s-a angajat, despre toate lucrurile pe care le-a făcut pentru Corinteni. A venit la ei, a trecut prin tot felul de lupte, închisori, osteneli, răscoale, privegheri, posturi, versetul 5, versetul 6, prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire și de apărare pe care le dă neprihănirea.

Principalul lucru pe care vreau să îl vedeți este că a venit prin cunoaștere și prin cuvântul adevărului. Iubirea este o chestiune de învățare a adevărului. Dragostea este o chestiune de articulare a adevărului. Dragostea este o chestiune de a spune ceea ce trebuie spus din Cuvântul lui Dumnezeu. Este vorba de Efeseni 4, unde scrie: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul (în dragoste)”. A spune adevărul în dragoste. Cred că dragostea presupune să-i învețe pe alții ceea ce trebuie învățat. Nu este un sentiment. Este o acţiune.

În al doilea rând, aceasta presupune să răspundă la nevoile celorlalți. A servi la nevoile altora. Nu înseamnă doar a le oferi fapte; înseamnă a le oferi asistență personală, ajutor personal. În Evrei 6:10, „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o”. Și la ce se referă asta? „La ceea ce ați arătat față de Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit pe sfinți”. Lucrarea dragostei voastre și osteneala dragostei voastre este slujirea voastră pentru nevoile sfinților. Este un act, nu un sentiment. Este un verb, nu un substantiv, în forma sa cea mai adevărată. Așadar, a iubi înseamnă a-i învăța pe alții ceea ce au nevoie să știe. Asta presupune a ajunge la ei prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin cunoaștere. Presupune a veni către ei prin slujire.

În al treilea rând, cred că dragostea înseamnă să ne slujim unii pe alții într-un mod care îi face să crească datorită comportamentului vostru atent. Cu alte cuvinte, trebuie să fiți un exemplu. Iubirea oferă mereu un exemplu. Iubirea oferă un exemplu pozitiv de viață spirituală, astfel încât oamenii pot crește. Pavel le scrie galatenilor care au nevoie de acest mesaj și le spune: „Fraților, voi nu ați fost chemați la slobozenie”. Iertați-mă, „Ați fost chemați la slobozenie”. „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste”. Acum, ceea ce vrea să spună acolo este următorul lucru: da, sunteți chemați la slobozenie, dar nu pentru a folosi această slobozenie pentru a jigni pe altcineva, ci mai degrabă pentru a restrânge această slobozenie pentru a sluji pe altcineva. Așadar, ideea este următoarea: dragostea este un act de comportament prudent care stimulează creșterea altcuiva, mai degrabă decât să o întârzie. Este genul de viață care îi conduce pe ceilalți spre Domnul, nu spre păcat.

Mai există un alt element al iubirii. Iubirea acoperă și păcatele celorlalți. Unu Petru, capitolul 4, versetul 8: „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. Vă amintiți acest pasaj? Dragostea, deci, este ceva care îi învață pe oameni adevărul. Dacă iubești pe cineva, spui adevărul. Dacă iubești pe cineva, îi dai Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel a spus în acel pasaj din 2 Corinteni 6: „Am dat drumul gurii față de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima”. (Discursul meu este sincer. Am fost foarte deschis și vă iubesc, chiar dacă voi mă iubiți mai puțin pentru că am făcut-o). Dragostea spune adevărul. Dragostea slujește nevoilor celorlalți. Dragostea îi slujește pe ceilalți cu un comportament vigilent care îi conduce spre Domnul, nu spre păcat. Ea nu își etalează slobozenia. Iar dragostea acoperă greșelile. Nu se grăbește să expună. Se grăbește să acopere.

Un alt lucru pe care îl face dragostea este că iartă. Dragostea iartă. În Efeseni, capitolul 4, versetul 32, se spune: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Cristos. Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu”.

O să vă mai spun un lucru despre dragoste. Dragostea suferă, (rabdă). Ea suportă toate lucrurile, în sensul din 1 Corinteni 13. Acest pasaj rezumă toate aceste lucruri. Dar dragostea nu piere. Dragostea este răbdătoare. În Efeseni 4:2 se spune: „cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste”. Aceasta înseamnă să accepți slăbiciunile și defectele, greșelile și erorile și lucrurile care nu sunt prea plăcute la alții.

Și, în final, și cred că într-un mod sumar, dragostea se jertfește pentru alții. „Nu este mai mare dragoste decât să ce? „să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”. Citiți Ioan 15:12-15: „Voi sunteți prietenii Mei”, a spus Isus, „dacă faceți ce vă poruncesc Eu”. Așadar, dragostea, dragostea este o acțiune. Dragostea învață, dragostea slujește nevoilor, dragostea oferă o pildă care nu-i conduce pe oameni spre păcat, dragostea le acoperă greșelile, dragostea iartă, dragostea rabdă toate problemele și toate idiosincraziile altora și dragostea se jertfește în numele lor. Întreaga idee a unei iubiri care se sacrifică pe sine este aceea de a oferi cuiva ceea ce are nevoie, adevăr spiritual, ajutor și preocupare. Nu este o chestiune legată de ceea ce simți din punct de vedere emoțional. Noi suntem datori să facem asta. Asta le datorăm oamenilor. Nu trebuie să le datorăm nimic altceva. Plătiți-vă datoriile și datorați-le dragoste. Aceasta este datoria voastră.

Și, credeți-mă, această iubire este centrul vieții creștine. Ea este magnetul care atrage lumea. Veți spune: „Dar cum putem iubi astfel? Cum putem face asta?”. Eu cred că asta se poate realiza pentru că avem o nouă capacitate. Datoria de a iubi este legată de o nouă capacitate. Înainte de a fi mântuit, nu puteai să o faci. Dar acum, conform cu Romani 5:5, poți să o faci. Vă amintiți acest pasaj? Sigur că da. Romani 5:5: „Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat”. Așadar, cum putem iubi astfel? Prin faptul că dragostea lui Dumnezeu a fost cum? Turnată în inimile noastre. Avem o nouă capacitate. Avem o nouă resursă pentru a iubi așa cum ar trebui să iubim. Să iubim așa cum a iubit Epafrodit, care a iubit atât de mult, l-a slujit pe Pavel, a slujit biserica și L-a slujit pe Domnul până când asta aproape l-a omorât.

Cum putem iubi astfel? Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată. Asta înseamnă că este revărsată din belșug. Mai mult decât suficient, o iubire de nedescris ne este acordată. Această iubire devine fântână. Acea iubire a lui Dumnezeu devine fântâna din care ne inspirăm atunci când vrem să dăruim iubire altora.

Și poate că cineva s-ar întreba. M-am întrebat eu însumi. Bine, ar trebui să fiu ascultător. O parte din această ascultare este să am o datorie a dragostei și să iubesc pe toată lumea. Dar pentru a iubi pe toată lumea, trebuie să am o dragoste supranaturală. Însă Dumnezeu îmi dă această dragoste supranaturală. Aceasta devine fântâna din care îmi scot găleata. Acum, cum dau drumul la găleată? Cum pot să o ating? Încerc să văd dacă pot să vă prezint o mică listă pe care ați putea să o notați. Cum îmi las găleata spirituală să coboare? Vom încerca să răspundem. Cum ajung la această iubire? Cum să mi-o însușesc? Cum să mi-o însușesc? Cred că sunt mai multe elemente, o serie de mai multe elemente. În primul rând, este important să înțelegeți sursa. Trebuie să știți că fântâna este acolo, nu? Mai întâi de toate, înțelegeți resursa. Este acolo. Este disponibilă.

Vă aduceți aminte de Efeseni 3? De rugăciunea lui Pavel? Ca să puteți înțelege? Mai știți? Efeseni 3:18. „Să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Cristos care întrece ce? Orice cunoștință”. Primul lucru este că trebuie să înțelegi ce este disponibil și să realizezi că există dragoste pentru orice experiență. Există dragoste pentru orice ocazie. Fântâna este mai mult decât suficientă. Așadar, în primul rând, e necesară această înțelegere. Trebuie înțeleasă resursa, iar tu să profiți de acea resursă și să ți-o însușești prin credință. Da, Doamne. Da, Dumnezeule. Dragostea de care am nevoie este acolo pentru acea persoană, și pentru acea persoană, și pentru acea persoană, și pentru acea persoană, și pentru acea persoană. Oricine ar fi. În primul rând, înțelegeți resursa.

În al doilea rând, vă supuneți Duhului Sfânt. Vine un moment în viață când înveți să te predai Duhului Sfânt, factorul de control în viața ta. Poți să-ți porți amărăciunea, și anxietatea, și ura, și animozitatea, și răzbunarea, și frustrările, și toate lucrurile pe care le simți față de cineva. Le poți purta de unul singur, sau le poți preda Duhului lui Dumnezeu. Iar când te supui Duhului lui Dumnezeu, atunci Duhul lui Dumnezeu preia controlul asupra vieții tale, iar amărăciunea este înlocuită de dragoste, iar răzbunarea este înlocuită de afecțiune. Unu Tesaloniceni 4: „Cât despre dragostea frățească, n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții”. Cum așa? Pentru că Duhul lui Dumnezeu a turnat această dragoste în inima voastră. Galateni 5:22: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, dar mai întâi e dragostea”.

Așadar, primul lucru pe care vreți să îl știți este că dragostea este disponibilă. Înțelegeți resursa. Al doilea lucru pe care vreți să îl știți este că, dacă vă supuneți Duhului lui Dumnezeu, El vă va învăța să iubiți. Sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții. Nu aveți nevoie să fiți învățați de altcineva cum să o faceți. Nu este un truc. Vă supuneți Duhului lui Dumnezeu, iar Duhul vă învață.

Există un al treilea factor, și nu sunt sigur că acestea sunt neapărat împărțite așa cum vi le dau eu, sau chiar organizate în acest flux, cronologic. Eu doar scot la iveală elementele. Cel de-al treilea ne vine din 1 Petru 1:22. „Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățat sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima”. Al treilea lucru este o inimă curățată (purificată). Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu vei putea exercita datoria dragostei până când nu te vei ocupa de ce? De păcatul din viața ta. Până când nu-l vezi ca fiind păcat. Până când nu îți vezi amărăciunea ca fiind păcat. Și atunci vezi răzbunarea ca pe un păcat. Îți vezi furia ca pe un păcat, ostilitatea ca pe un păcat. Orice atitudine greșită pe care o vezi în viața ta, o vezi ca păcat. Asta trebuie să fie mărturisită. Asta trebuie să fie tratată. Deci, mai întâi, înțelegi resursa. Apoi, te supui Duhului care te învață să iubești. Implicată în asta este purificarea inimii.

Apoi, mai este un alt lucru în 1 Petru, în timp ce suntem acolo, capitolul 4, versetul 7: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți, dar, și vegheați, în vederea a ce? În vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. El ne indică faptul că există un lucru esențial în urmărirea iubirii, și anume acesta: sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Cu alte cuvinte, dragi prieteni, trăim o senzaţie de urgență, nu-i așa? Acesta este cel de-al patrulea punct. Realizați urgența iubirii! Este timpul să lăsăm mănușile jos, nu-i așa? Și să începem să iubim, pentru că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. E timpul să trăim așa cum ar trebui să trăim. Este timpul să atragem oamenii așa cum ar trebui să fie atrași. Așadar, înțelegem resursa. Ne supunem Duhului. Curățăm (purificăm) inima, și conştientizăm urgența.

Întoarceți-vă la Coloseni 3:14, și mai există un alt element în această datorie a iubirii care este plătită în mod corespunzător. Coloseni. Acest lucru este elementar. „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii”. Acum, știți ce-mi spune asta? Aceasta este o alegere conștientă. Aceasta este o alegere conștientă. Eu aleg să iubesc.

Am consiliat un cuplu care trecea prin momente dificile în căsnicie și se luptau. Și se luptau destul de serios de ceva vreme. Și am stat cu ei și le-am împărtășit pe scurt: „Trebuie să faceți o alegere conștientă de a iubi. Trebuie să vă antrenați în momentele în care simțiți că sunteți furioși, în momentele în care simțiți că vreți să vă afirmați drepturile, în momentele în care simțiți că ați fost înșelați sau privați, în momentele în care sunteți întrerupți, în momentele în care ați fost tratați nepoliticos, în momentele în care vi s-au spus cuvinte nepoliticoase, trebuie să vă antrenați să faceți o alegere conștientă de a iubi”. Am avut o discuție grozavă despre asta și am primit un telefon două zile mai târziu, iar bărbatul în cauză mi-a spus: „Vreau doar să vă spun că diferența din ultimele zile în căsnicia noastră a fost că amândoi, de fiecare dată când ceva se prezintă ca o problemă, ne străduim să facem tot ce putem în Duhul lui Dumnezeu pentru a face o alegere conștientă de a iubi, de a face pace și de a arăta bunătate, indiferent care ar fi prețul pentru propriul ego”. Aceasta este o alegere conștientă pe care o faci. Acesta este un factor în a învăța cum să plătești datoria iubirii. Voi alegeți să iubiți. Eu aleg să iubesc. Eu aleg să fac pace. Eu aleg să iert. Învățați să faceți asta antrenându-vă mintea să facă asta sub puterea Duhului lui Dumnezeu și cu angajamentul de a asculta.

Există un al șaselea lucru în această chestiune de a învăța cum să iubești, și acesta este, poate părea o afirmație foarte ciudată, acela de a fi cu credincioșii. Să fii cu credincioșii. Îți va fi foarte greu să faci acest lucru dacă ești izolat. Veți spune: „De unde ați luat acest principiu?”. Evrei, capitolul 10, versetul 24 spune, după cum bine știți: „Să nu părăsim adunarea noastră, (cum au unii obicei) ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie”. De ce? Pentru ca să vă stimulați unii pe alții la ce? La dragoste. Există o stimulare la iubire care are loc în dinamica părtășiei creștine și a responsabilității pe care aceasta o aduce în viața noastră.

Așadar, cum vom iubi așa cum ar trebui să iubim? Ei bine, trebuie să înțelegem că resursa este acolo, să ne supunem Duhului Sfânt, să ne purificăm inima şi să realizăm urgența. Trebuie să ne apucăm de asta, pentru că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Faceți o alegere conștientă, rămâneți în părtășie, și mai sunt încă două care mi-au venit în minte.

Numărul șapte: concentrați-vă pe ceilalți. Concentrați-vă pe ceilalți. Aceasta este foarte important. În Filipeni, și sunteți foarte familiarizați cu acest pasaj minunat. L-am comentat de multe ori de-a lungul anilor. Dar în Filipeni capitolul 2, Pavel spune: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare”. Cu alte cuvinte, dacă există vreo dragoste în părtășie, dacă există vreo dragoste, „Să fie aceeași dragoste”, versetul 2, „adică să aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând”. Cum se realizează asta? „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”. Cu alte cuvinte, dacă va exista dragoste în părtășie, trebuie să ne preocupăm de ceilalți, nu de noi, nu-i așa? Nu caut să fiu iubit; caut să iubesc. Aceasta este o cu totul altă perspectivă. Concentrați-vă asupra celorlalți.

Și apoi, un ultim lucru: luați în considerare rezultatele. Luați în considerare rezultatele. Acesta este un motiv minunat, minunat pentru a trăi o viață caracterizată de dragoste, din cauza rezultatelor minunate. Oh, cât de minunate sunt rezultatele! Și poate veți zice: „Ce vreți să spuneți cu asta?”. Ei bine, învățăm chiar din viața Domnului nostru Însuși: Scriptura ne indică faptul că El a iubit și, ca urmare a iubirii Sale, a fost iubit în schimb. Ioan a rezumat această idee: „Noi Îl iubim de ce? Pentru că El ne-a iubit întâi”. Există o dinamică în dragoste care este reciprocă. Oamenii caută tot timpul să fie iubiți. Dacă și-ar da seama de asta, dacă ar căuta să iubească, ar fi iubiți. Înțelegeți asta?

Așadar, trebuie să iubim. Aceasta este o datorie pe care trebuie să o plătim, datoria iubirii. Cum o vom plăti? Cum plătim datoria de a iubi? Înțelegând resursa. Este acolo. Este disponibilă. Dacă nu o exploatăm, e vina noastră. Supuneți-vă Duhului și lăsați-vă învățați de El să iubiți. Purificați-vă inimile prin mărturisirea păcatului. Realizați urgența. Faceți o alegere conștientă. Rămâneți în părtășie. Concentrați-vă asupra celorlalți mai degrabă decât asupra voastră. Și luați în considerare rezultatele. Luați în considerare rezultatele. Iubirea dăruită, inevitabil, este iubire care ce face? Se întoarce și este primită.

Astfel, Dumnezeu, printr-o nouă creație a harului și prin faptul că ne-a mântuit, ne-a dat o nouă capacitate de a îndeplini datoria de a iubi. Rezervorul de iubire este absolut inepuizabil. Este inepuizabil. El servește pentru a ne permite privilegiul de a-L reprezenta pe Dumnezeu în lume, iubind așa cum a iubit El și fiind iubiți în schimb. Un scriitor antic a scris: „Prin însăși natura ei, prin însăși natura ei, dragostea este datoria care, atunci când este îndeplinită, nu rămâne niciodată îndeplinită. Deoarece nu iubește cu adevărat cel care iubește cu scopul de a înceta să iubească, iubind, iubirea se intensifică, cu cât este mai mult exercitată, cu atât mai puțin poate fi satisfăcută”. Iubirea, așadar, ar trebui să fie o dorință profundă care se revarsă dintr-o inimă regenerată. Ea este un element al ascultării noastre. De fapt, este aspectul suprem al ascultării noastre. Și noi o putem face. Ne putem îndeplini datoria de a iubi datorită unei noi capacități.

Acum, acest lucru ne introduce în pasaj, dar nu am de gând să continui. Vom face asta peste două săptămâni. Dar vreau să încheiem cu ceva la care vreau să vă gândiți într-un mod pragmatic, ok? Veți spune: „Ei bine, cum voi începe? Vreau să-mi plătesc datoria pe care o am, datoria de a iubi. Ce ar trebui să fac?”. Îngăduiți-mi să vă sugerez câteva lucruri, bine? Pentru mâine, toate astea sunt pentru mâine. Aceasta este sarcina voastră. Mâine, sunteți pregătiți? Ascultați cu atenție! Rezolvați un conflict. Căutați un prieten uitat. Dați-i un telefon acelui prieten. Înlocuiți suspiciunea cu încrederea. Înlocuiți suspiciunea cu încrederea. Lăsați să moară vechea amărăciune, prin puterea lui Dumnezeu. Scrieți o scrisoare cuiva care vă iubește și care nu se va aștepta la ea. Încurajați pe cineva pe care îl cunoașteți foarte bine și spuneți-i cât de mult înseamnă pentru voi. Respectați o promisiune.

Iată alte câteva. Cereți-i lui Dumnezeu să vă ajute să uitați un rău pe care vi l-a făcut cineva și pe care vi-l amintiți bine. Reduceți pretențiile pe care le aveți față de persoanele din casa dumneavoastră. Mulțumiți. Spuneți mulțumesc. Spuneți mulțumiri toată ziua. Și apoi, spuneți-i cuiva că îl iubiți, din nou și din nou și din nou. Doar încă trei. Rugați-vă pentru un dușman, orice dușman. Alegeți din listă. Nu știu cât de lungă este lista voastră. Alegeți unul. Oh, uite una bună! Trimiteți bani cuiva despre care știți că are nevoie. Și apoi, în final, cereți-i lui Dumnezeu să vă ajute să iubiți așa cum a iubit Isus. Haideți să ne plecăm în rugăciune împreună.

Avem o datorie de iubire, Tată. Știm asta. Dorim din adâncul inimilor noastre să plătim această datorie. Asta face parte din ascultarea noastră. De fapt, aceasta este chiar rezumatul ascultării noastre. Căci în dragoste, întreaga Lege este împlinită. Ne dăm seama că putem iubi pentru că avem resursa necesară. Este acolo. Ea este turnată. Este în adâncul nostru. Vrem să iubim în acest fel. Ajută-ne să facem pașii necesari pentru a iubi și să realizăm că iubirea este un sacrificiu de sine pentru cei din jurul nostru care sunt în nevoi. Ajută-ne în zilele următoare să punem în practică aceste lucruri care sunt modalitățile practice prin care ne putem demonstra dragostea. Dorim să fii mulțumit de felul în care ne plătim datoriile, fără să datorăm nimic nimănui, ci datorând tuturor dragoste, plătind mereu și datorând mereu. Pentru ca lumea să știe că îți aparținem Ție, datorită iubirii noastre, și ca ei să fie atrași de această iubire către Singurul care îi poate mântui, Cel în Numele căruia ne rugăm, Domnul nostru Isus Cristos. Amin.

SFÂRȘIT