Vrem să petrecem un timp în Cuvântul lui Dumnezeu în această seară, așa că dați-mi voie să vă încurajez să deschideți Biblia, dacă doriți, la Romani capitolul 13.

Ne uităm la versetele de la 8 la 10. Titlul acestei secțiuni este: Cheia ascultării. Sau presupun că un alt mod de a o aborda este: Dragostea împlinește Legea. Romani 13:8-10 spune următoarele: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De fapt: ‘Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești, și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii”.

Acum, așa cum am observat în ultimul nostru studiu asupra acestui text, în care am început să ne uităm la aceste versete, unul dintre rezultatele justificării, dintre rezultatele mântuirii, dintre rezultatele îndreptățirii înaintea lui Dumnezeu este o relație nouă și unică cu societatea, și anume o relație de dragoste. „Vă dau o poruncă nouă” - a spus Isus în Ioan 13:34 – „să vă iubiți unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”. După cum știm, semnul distinctiv al unui creștin este dragostea. „Iubirea este cea care nu numai că îl caracterizează în mod deosebit pe creștin, ci și cea care împlinește Legea”, spune apostolul Pavel.

Acum, v-am arătat că în acest scurt pasaj există trei caracteristici ale iubirii creștine, despre care am discutat: datoria iubirii, manifestarea iubirii și designul iubirii. Am început data trecută prin a analiza datoria dragostei. Versetul 8 spune: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”. Aduceți-vă aminte că afirmația „să nu datorați nimănui nimic” este o punte de legătură cu secțiunea anterioară. În versetele 6 și 7, el a vorbit despre plata impozitelor, pe care le datorați guvernului. Și trebuie să vă plătiți taxele. Aceasta este o datorie. El face o punte de acolo până în punctul despre dragoste spunând pur și simplu: „să nu datorați nimănui nimic decât dragostea”. Cu alte cuvinte, plătește-ți toate datoriile, iar singura datorie pe care trebuie să o plătești întotdeauna și pe care nu ai achitat-o niciodată de tot este datoria iubirii.

Acum, data trecută când am discutat pasajul, am sugerat că acest lucru nu înseamnă că noi creștinii nu putem avea o datorie; înseamnă că trebuie să plătim datoria pe care o avem. Asta nu înseamnă că ni se interzice să ne împrumutăm. Ci ne obligă doar să plătim înapoi. „Cel rău” - spune Psalmul 37:21 – „ia cu împrumut, și nu dă înapoi”. Iar răutatea nu vine din împrumut, ci din nerestituirea împrumutului. Ceea ce spune Pavel este să vă plătiți datoriile atunci când sunt scadente. Nicio datorie nu ar trebui să rămână neplătită. Nicio datorie nu ar trebui să depășească scadența. Și asta înseamnă că trebuie să fim puțin atenți la modul în care ne îndatorăm. Aș spune că cei mai mulți oameni ajung să aibă o datorie din care nu pot ieși, cei mai mulți oameni au datorii pe care nu le pot plăti datorită nepăsării; adică au contractat datorii pe care nu le pot plăti pentru că au fost nepăsători sau neglijenți - acționând din impuls sau din plăcerea de afișare; adică au vrut să aibă ceva prin care să se mândrească în fața altor oameni într-o asemenea măsură încât nu au luat în considerare incapacitatea lor de a le plăti. Presupun că, uneori, oamenii fac datorii din cauza invidiei, își doresc cu disperare să aibă ceva ce au ceilalți, vor să fie la înălțimea celorlalți și astfel simt că trebuie să aibă anumite lucruri pe care nu sunt în măsură să le cumpere. Și un alt mod în care oamenii fac datorii este dragostea pentru confort. Ei sunt nemulțumiți de lucrurile pe care le au și simt că le-ar fi mai confortabil dacă ar avea altceva.

Acum, atunci când faci datorii din cauza neglijenței, a plăcerii de afișare, a invidiei sau a iubirii de confort, acestea sunt procese nechibzuite. Acestea sunt moduri nechibzuite de a contracta datorii și, prin urmare, s-ar putea să vă aflați în imposibilitatea de a le plăti. Cu toate astea, există unele motive pentru a contracta datorii care sunt mult mai legitime decât acestea. Unul dintre ele este, de exemplu, o investiție înțeleaptă. Iar Scriptura ne indică faptul că există un loc pentru a împrumuta bani pentru a face o investiție înțeleaptă. Pentru a ajuta la o afacere care va fi profitabilă prin investiție. Oamenii puteau împrumuta bani în vremurile biblice, atât în timpul Vechiului Testament, cât și în timpul Noului Testament, și puteau contracta o anumită sumă ca datorie ca o bază a unei investiții. Existau momente, de exemplu, când un fermier care dorea să își planteze recolta trebuia să împrumute niște bani pentru a-și cumpăra sămânța sau un fermier care dorea să crească niște animale trebuia să împrumute niște bani pentru a crește animalele, bani pe care apoi îi restituia și profita de pe urma sârguinței sale în creșterea animalelor sau în agricultură.

Asumarea unei astfel de datorii era rezonabilă, deoarece era o investiție necesară pentru a obține un profit, pentru a avea un loc de muncă remunerat și pentru a-şi întreține familia. Împrumuturile de acest fel, împrumuturile pentru afaceri, se făceau în mod obișnuit, atât în perioada Vechiului, cât și în cea a Noului Testament. Și, odată cu asta, nu era neobișnuit să fie plătită o dobândă. Nu există nimic în Scriptură care să interzică plata unei dobânzi pentru un împrumut care să reprezinte o îndatorare în vederea obținerii unui profit, o investiție. De fapt, în Matei 25:27, chiar Domnul i-a sugerat robului necredincios că ar fi făcut bine să-și pună banii în bancă, astfel încât să fi câștigat dobândă. Dacă cineva câștigă dobândă, cineva plătește dobândă. Și astfel, au existat momente în care Domnul chiar spune că este evident legitim.

Dobânda, numită în Biblie „camătă”, nu era interzisă atunci în cazurile în care se împrumuta în scopul obținerii de profit. Dar exista un al doilea tip de împrumut, cel puțin legitim în Scriptură, în care dobânda era interzisă, și anume împrumutul în caz de nevoie disperată. S-ar putea să vină un moment în viața ta când, de fapt nu ai nimic și te-ai împrumutat pentru a putea trăi. În cazul în care te împrumutai pentru a putea trăi, nu trebuia să se perceapă nicio dobândă. Aceasta ar fi fost într-adevăr o camătă, dincolo de sfera de aplicare a Scripturii. De fapt, în Leviticul, capitolul 25, versetul 37: „Să nu-i împrumuți banii tăi cu dobândă și să nu-i împrumuți merindea ta pe camătă” - și despre cine vorbește? Versetul 35 – „dacă fratele tău sărăcește și nu mai poate munci lângă tine”. Niciodată nu dai bani cuiva care este sărac și să-i ceri mai apoi dobândă.

Același lucru este indicat și în capitolul 23 din Deuteronomul, în versetul 19: „Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze”, și așa mai departe și așa mai departe. Și acest lucru, din nou, face referire la cineva care este în nevoie. Așadar, acolo unde era vorba de o investiție, era vorba doar de o practică de afaceri, iar dobânda nu pare, din punct de vedere Scriptural, să fie interzisă. Dar acolo unde era vorba de o nevoie, a percepe dobândă însemna să încalci Legea lui Dumnezeu.

Întrucât Israelul nu era în primul rând un popor comercial, banii erau împrumutați mai ales pentru a ușura sărăcia. Astfel, Vechiul Testament nu spune mare lucru despre împrumutul de bani pentru interese comerciale. Iar în cazul împrumutului de bani pentru sărăcie, orice dobândă era interzisă prin Lege. De fapt, un om generos care dădea fără să se gândească la dobândă și care chiar dădea fără să se gândească neapărat că împrumutul va fi plătit înapoi, era considerat a fi un om cu adevărat evlavios. Adevărata evlavie era demonstrată prin generozitatea care se întindea către o persoană nevoiașă. În Psalmul 15, de exemplu, „,Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?’ – Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul. El nu-și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui. El nu-și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat”. Așadar, un om cu adevărat evlavios, este cineva care dă bani oamenilor și nu le cere dobândă. Acesta este semnul unei persoane evlavioase.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a judecat poporul Israel prin robia babiloniană a fost faptul că percepeau dobânzi de la oamenii săraci. Ei încălcaseră Legea lui Dumnezeu în așa măsură încât percepeau dobânzi pentru a câștiga de pe urma sărăciei altora. În capitolul 18 din Ezechiel, găsim acest lucru indicat în versetul 5: „Omul care este drept, care face judecată și dreptate, care nu mănâncă pe munți carne jertfită idolilor și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinstește nevasta aproapelui său și nu se apropie de nevasta sa în timpul necurăției ei, care n-asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care dă din pâinea lui celui flămând și învelește cu o haină pe cel gol, care nu împrumută cu dobândă”, acesta este un om pe care Dumnezeu îl va binecuvânta. Iar Ezechiel spune de fapt: „Te pun sub acuzare pentru că nu găsesc astfel de oameni în țara ta”. Acesta este omul pe care Dumnezeu îl caută, unul care dăruiește fără să perceapă dobândă.

Poporul nu a ascultat. Îmi amintesc că am citit în capitolul 5 din Neemia că Neemia însuși a făcut un jurământ pentru a împiedica poporul să continue să facă acest lucru, chiar și după ce au fost luați în robie. Așadar, Biblia permite împrumutul cu dobândă într-un mod comercial, nu în modul în care se percepe o dobândă împotriva cuiva care se află într-o situație de sărăcie. Asta înseamnă să pui oamenilor o povară nedreaptă și să încalci Legea lui Dumnezeu. Dar în cazul în care dobânda este legitimă sau în cazul în care o datorie este contractată în mod legitim, indiferent dacă are dobândă sau nu, aceasta trebuie să fie plătită înapoi. Și aceasta este indicația din capitolul 13, versetul 8: „să nu datorați nimănui nimic”. Plătește-ți datoriile! Acesta este modul în care Pavel își începe punctul de vedere.

Apoi, de aici, el trece la adevărata datorie pe care o plătim mereu și nu o achităm niciodată și spune că datoria pe care vrem să o plătim mereu și pe care nu am plătit-o niciodată este aceea de a ne iubi unii pe alții. Aceasta este datoria iubirii. Am vorbit, nu-i așa, data trecută despre faptul că este posibil să plătim această datorie, deoarece avem o capacitate nouă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a turnat în inimile noastre o capacitate de a iubi. Romani 5:5: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile voastre”. Ni s-a dat capacitatea de a iubi prin mântuirea noastră și, astfel, ne folosim de această nouă capacitate. Scufundăm găleata, ca să spunem așa, găleata credinței adânc în fântâna iubirii și împărtășim iubirea cu ceilalți. Aceasta este îndatorirea noastră. Noi trebuie să-i iubim pe alții.

Îmi place ceea ce ne-a spus Guy în seara asta despre faptul că a mâncat orez brun și legume mergând în vizită la un om complet străin care pregătise un festin pentru că știa că asta ar fi satisfăcut nevoia acestui om. Că asta este ceea ce îl va atrage la creștini. Genul acesta de iubire altruistă și grijulie. Această capacitate este sădită în inima fiecărui creștin, iar un creștin care nu dă dovadă de iubire, care nu plătește datoria de iubire față de toți, indiferent cine sunt, indiferent cât de mult sunt în competiție cu el, cât de nemiloși, cât de înverșunați sunt față de el, este unul care nu se folosește de capacitatea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Începem, așadar, cu o datorie de iubire, care este slujită de o nouă capacitate.

Al doilea punct pe care dorim să-l observăm este manifestarea iubirii, care se bazează pe o nouă poruncă. Desfășurarea dragostei din versetele 9 și 10. Acum, aici Pavel ilustrează această nouă dragoste într-un mod extraordinar. Am văzut-o în studiul nostru din Matei 22. Și o vom vedea din nou în această seară.

El arată cum noua lege este legea împărătească a iubirii, așa cum e numită în Iacov 2. Este o lege atotcuprinzătoare, iar el își expune punctul de vedere într-un mod de-a dreptul extraordinar. Observați versetul 9: „De fapt”, spune el „să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dragostea nu face rău aproapelui”.

Iată un rezumat minunat al Legii lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel prezintă o singură lege, legea iubirii, și spune că o singură lege împlinește toate celelalte legi. Cu alte cuvinte, toate cele zece porunci - și el numește patru dintre cele zece, iar apoi o adaugă pe cea despre iubirea aproapelui tău ca pe tine însuți. Dar toate aceste porunci sunt împlinite în singura lege împărătească nouă pe care Iacov o numește legea împărătească a slobozeniei, adică legea iubirii. Și cred că este minunat să menționăm în acest punct că Pavel ne arată că dragostea și legea nu sunt contradictorii. Dragostea și legea nu se exclud reciproc. Dragostea este împlinirea Legii. De fapt, puteți lua toate cele zece porunci și puteți rezuma toate cele zece porunci în două afirmații: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci, este cuprinsă toată Legea și proorocii. Și acesta este punctul de vedere pe care îl arată Pavel. Dacă noi, în calitate de creștini, întrebăm: „Cum pot să împlinesc Legea lui Dumnezeu? Cum pot să respect toată Legea lui Dumnezeu?”. Răspunsul este în dragoste. Dragostea este împlinirea Legii.

Acum, Pavel sugerează patru dintre porunci: a șaptea, a șasea, a opta și a zecea. El o omite pe a cincea și pe a noua din a doua jumătate a celor zece porunci. Și nu cred că există vreun motiv anume pentru asta. El le selectează doar ca mostre din cele zece porunci. Și de aceea spune - observați versetul 9 – „și orice altă poruncă mai poate fi”. De fapt, el doar abordează cele zece porunci și extrage patru dintre ele.

Acum, ele sunt oarecum în afara secvenței din textul nostru ebraic; adică, ele provin din textul ebraic, a șaptea, a șasea, a opta și a zecea. Dar în Septuaginta, în Vechiul Testament grecesc, ele sunt în ordinea enumerării de acolo, așa cum sunt enumerate în Deuteronomul 5:17-21. Așadar, Pavel se referă aici, cel puțin în gândirea sa, la un text care era din Septuaginta. Aceasta este o traducere în limba greacă a Vechiului Testament. Și el enumeră pur și simplu patru dintre porunci și spune că dacă știi doar asta, ai toată Legea. Legea este rezumată în această afirmație: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Întreaga Lege este adunată în această singură afirmație.

Așadar, cheia ascultării legii este dragostea. Dacă iubim, ne vom supune legii. Vreau să spun că este atât de simplu, oameni buni. „Să nu preacurvești” este o chestiune discutabilă dacă iubești pe cineva. Nu-i așa? Cum ar fi să auziți un cuplu spunând: „Ei bine, am comis adulter pentru că ne-am iubit prea mult”. Răspunsul meu la asta este: „Nu, ați comis adulter pentru că v-ați iubit prea puțin”. Pentru că dragostea nu spurcă, vedeți? Dragostea nu fură puritatea. Iubirea nu fură sfințenia. Dragostea nu face asta. Pofta face asta. Egoismul face asta. Nu veți săvârși niciodată adulter și nu veți săvârși niciodată curvie pentru că iubiți prea mult; veți face asta pentru că iubiți prea puțin – și poftiți prea mult.

Și același lucru în ceea ce privește uciderea. „Să nu ucizi”. Acum, dacă iubești pe cineva, asta exclude porunca, nu-i așa? Adică nu am nevoie ca cineva să-mi amintească să nu ucid oameni dacă îi iubesc. Și e inutil să spui: „Să nu furi”. Nu voi lua ceea ce aparține cuiva dacă îl iubesc pe acel cineva. Și nici nu voi râvni la ceea ce are dacă îl iubesc. Așadar, dragostea nu trebuie să înlocuiască Legea. Nu spunem că vechiul a dispărut și că vine noul. Ceea ce spunem este că dragostea este ceea ce spune Pavel, și anume, dragostea este împlinirea Legii. Dragostea a fost dată pentru a ne oferi o linie de bază, astfel încât să înțelegem cum poate fi împlinită întreaga Lege a lui Dumnezeu.

Iar ceea ce urmărește Dumnezeu nu este ascultarea exterioară, și asta este ceea ce spune aceasta. Vreau să spun că fariseilor le-ar plăcea să spună: „Ei bine, noi nu preacurvim, nu ucidem, nu furăm și nu poftim”, dar în inimile lor, erau plini de astea, nu-i așa? Preacurveau cu mintea lor. Erau ucigași în gândurile lor, prin ură. Furau tot ce puteau fura și râvneau la ceea ce nu aveau. Și astfel, dacă tot ceea ce aveai era Legea externă și definiția ei externă, puteai de fapt să o îndeplinești fără să-i îndeplinești intenția. De aceea, Scriptura spune că intenția este să iubești, astfel încât să nu preacurvești, nu pentru că ți-e frică să nu fii prins sau pentru că vrei să pari pios, ci pentru că iubești persoana respectivă. Și nu ucizi, nu pentru că nu vrei să fii prins sau vrei să pari religios, ci nu ucizi pentru că iubești acea persoană.

Cu alte cuvinte, respectarea poruncii izvorăște din inima iubirii. Ai putea să te supui Legii de frică. Sigur, oamenii se pot teme de pedeapsa lui Dumnezeu. Se pot teme de judecata lui Dumnezeu și, astfel, se supun din frică. Dar nu te supui cu adevărat pe deplin legii, deoarece frica nu este motivul de bază al ascultării. Biblia nu spune: „Să te temi de Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Scriptura spune: „Mulți oameni Îl cinstesc pe Dumnezeu cu buzele lor, dar inimile lor sunt cum? Departe de El”. Frica te va reține de la unele rele și efectul ei poate fi oarecum productiv, dar este incomplet. Noi trebuie să păzim Legea, nu doar de frică, ci din dragoste.

Acum, există și alți oameni care respectă Legea din interes personal. O fac pentru că ei cred că vor obține ceva de pe urma ei. Îl intervievau pe acel individ care a luptat pentru campionatul mondial la categoria grea noaptea trecută și a spus: „Iată-mă aici, luptând pentru campionatul mondial. Trebuie să câștig pentru că am făcut atât de mult bine pentru atât de mulți oameni”. Este o filozofie de viață interesantă. Și-a băgat în buzunar sfertul de milion și a plecat cu sentimentul că se afla acolo pentru că a făcut atât de mult bine pentru atât de mulți oameni. Există acei oameni care vor să ducă o viață morală pentru că simt că Dumnezeu le va datora ceva și că vor fi răsplătiți pentru asta, dar acesta în sine nu este un motiv curat; acesta este un motiv egoist. Nu este complet. Vă poate reține de la rău. Poate chiar să vă ajute să faceți un bine în exterior. Dar adevărata intenție a Legii este de a cultiva dragostea din inimă. Acesta este modul în care Legea este cu adevărat împlinită.

Și aduceți-vă aminte de ce a spus Domnul în Matei 22: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi și ș ice mai mare poruncă. Iar a doua asemenea ei este: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea și proorocii, nu-i așa? Vreau să spun că este un lucru important de înțeles.

Acum, dacă ar fi să vă întoarceți la Lege pentru un minut - vom face asta foarte pe scurt. Întoarceți-vă la Exodul, capitolul 20, și vă voi da versiunea condensată a acestui lucru. Dar întoarceți înapoi la Exodul capitolul 20 și vreau să vă arăt cum cele zece porunci sunt pur și simplu Legea iubirii. Primele patru din cele zece se referă la Dumnezeu. Restul se referă la relațiile cu oamenii. Și începe, într-adevăr, în versetul 3: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”. Acum, aceasta este o descriere perfectă a iubirii. Dragostea, în primul rând, este loială. Ați înțeles asta? Dragostea este loială. Iubirea este loială, este adevărată, nu este nestatornică, are un singur scop, nu are alți dumnezei. Adevărata iubire față de Dumnezeu va însemna că nu există iubire pentru nicio altă divinitate, nu-i așa? Dragostea este loială. Și dacă Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, vei fi loial lui Dumnezeu.

În al doilea rând, dragostea este credincioasă. „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele”. Și aici învățăm că dragostea este credincioasă. Este loială, unitară, adevărată, nu nestatornică și este credincioasă. Adică își ține promisiunea, este devotată obiectului său și se supune. Acesta este doar un alt fel de dragoste. O altă dimensiune a iubirii.

În al treilea rând, iubirea este respectuoasă. „Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui”. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, vei blestema numele Lui? Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, vei fi necredincios față de Cuvântul Său? Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, vei fi necredincios față de El și vei urma o altă divinitate? Bineînțeles că nu. Prin urmare, suma primelor trei este dragostea. Ele sunt pur și simplu modalități de a demonstra dragostea.

Și apoi, în cele din urmă, cu referire la Dumnezeu, versetul 8: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o”. Și ce vrea să spună aici? Dragostea se pune deoparte pentru un devotament și o închinare pură, nepătată, fără compromisuri. Am putea spune că dragostea este sfântă. Dragostea recunoaște locul lui Dumnezeu. Dragoste se pune deoparte pentru devotament și închinare. Dacă spui că Îl iubești pe Dumnezeu, te vei închina lui Dumnezeu. Dacă spui că Îl iubești pe Dumnezeu, Îl vei sluji pe Dumnezeu și vei păzi poruncile Lui. Dacă spui că Îl iubești pe Dumnezeu, vei fi credincios întregului Său Cuvânt, vei fi respectuos față de Numele Său, vei fi loial față de El ca unicul tău Dumnezeu.

Așadar, am putea spune că primele patru din cele zece porunci rezumă prima și marea poruncă din Deuteronomul 6, citată de Domnul în Matei 22, și anume: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Acum ascultați-mă. Dacă Îl iubesc pe Domnul Dumnezeul meu din toată inima, sufletul și puterea mea, va trebui să-mi fac griji în legătură cu aceste legi? Nu prea. Pentru că, dacă Îl iubesc astfel, nu voi avea niciodată un alt Dumnezeu, nu voi face niciodată vreun chip cioplit, Îl voi asculta întotdeauna, nu voi lua niciodată numele Lui în desert și îmi voi aminti întotdeauna că El este un Dumnezeu sfânt care trebuie adorat, nu-i așa? Așadar, dragostea împlinește toată Legea. Este atât de simplu.

Cele șase porunci rămase sunt cele la care se referă Pavel, și ele vorbesc despre dragostea față de oameni. De exemplu, versetul 12: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău”. Acum, nu este aceasta o expresie a iubirii? Dacă îți iubești mama și tatăl, ai de gând să-i cinstești? Bineînțeles că da. Deci am putea spune că dragostea este respectuoasă. Dragostea este respectuoasă. Se înclină în fața autorității. Îi respectă pe cei care sunt demni de respect. În versetul 13: „Să nu ucizi”. Bineînțeles că nu, pentru că dragostea este protectoare. Iubirea nu măcelărește, iubirea protejează. Ea crede că fiecare viață este sacră. Fiecare persoană este creată după chipul lui Dumnezeu. Iar în versetul 14: „Să nu preacurvești” spune că iubirea este pură. Iubirea nu spurcă alți oameni. Iubirea trăiește pentru a înălța ceea ce este sfânt, pur, bun și virtuos. „Să nu furi”. Dragostea este altruistă. Nu ia ceea ce aparține altcuiva. Ea dăruiește, în loc să ia. Dragostea este sinceră - versetul 16 - nu aduce mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, nu minte, nu oferă mărturie falsă. Și dragostea este mulțumitoare. Nu râvnește la soția aproapelui, nu râvnește la casa aproapelui, la robul, la roaba, la boul, la măgarul sau la orice altceva care aparține aproapelui.

Înțelegi ce vreau să spun? Dragostea împlinește întreaga Lege. Iar a doua jumătate împlinește a doua parte a acestei mari legi: „Iubește-ți aproapele” - cum? – „ca pe tine însuți”. Așadar, asta rezumă legea și exact asta spune Pavel.

Acum vă puteți întoarce la Romani capitolul 13. De fapt: Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și, apropo, acesta este un citat exact din Leviticul 19:18.

Ce spune Dumnezeu în cele zece porunci? Spune două lucruri. Sunteți pregătiți? Voi rezuma întreaga lege. „Iubiți-Mă pe Mine, și iubiți-i pe oameni”. Asta e tot. „Iubiți-Mă pe Mine, și iubiți oamenii”. Aceasta este plinătatea Legii. De asta atârnă toată Legea și proorocii. Totul este acolo, în aceste două lucruri simple. Și, știți, presupun că atunci când vă uitați la Biblie și vedeți că este groasă și observați atâtea lucruri acolo și probabil vă întrebați: „Cum aș putea să o respect pe toată? Cum aș putea să știu care sunt toate regulile?” - este foarte simplu. Iubește-L pe Dumnezeu, iubește-i pe oameni, și fă ce vrei. Veți zice: „Glumești”. Nu, este exact ceea ce vreau să spun. Iubește-L pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și iubește-ți aproapele ca pe tine însuți iar mai apoi du-te și fă ce vrei. Și crede-mă, dacă trăiești în aceste condiții, ceea ce vrei tu va fi exact ceea ce vrea Dumnezeu. Așa se împlinește Legea. Nu vei ucide pe nimeni, nu vei pângări pe nimeni, nu vei fura de la nimeni, nu vei râvni la ceea ce are cineva, dacă îl iubești.

De fapt, voi face o mărturisire. De fiecare dată când vreau să fur, fur. Ăsta e adevărul. De fiecare dată când vreau să fur, fur. Vreți să știți ceva? Eu nu vreau să fur. Așa că sunt protejat. Și veți întreba, „La ce vă referiți?” La Duhul lui Dumnezeu care cultivă în inimă dragostea care exclude orice dorință în acest sens.

Acum, ce vrea să spună: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?” El nu vorbește despre un fel de iubire de sine psihologică. El nu construiește un caz pentru asta, nu construiește un caz pentru ca tu să dezvolți o imagine de sine sănătoasă. El spune doar că, dacă există ceva de bază în viață, este acest lucru: ai grijă de tine mai mult decât ai grijă de oricine altcineva. Este similar cu Filipeni 2, unde Pavel spune: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”. Fiți la fel de preocupați de confortul, fericirea, pacea și bucuria altora ca și de ale voastre, care sunt considerate de la sine înțelese. Este ceva asumat.

Adică a cui față o speli dimineața? Al cui păr îl piepteni? A cui garderobă o cumperi? De al cui confort ești atât de preocupat? Ei bine, în același mod în care aveți instincte de autoconservare și de confort personal, în același fel ar trebui să îi tratați și pe ceilalți. Acordați-le la fel de multă atenție ca și vouă înșivă, astfel încât să fiți mereu iubitori, iubitori, iubitori. Veți întreba: „Și cine este aproapele meu?”. Oricine îți iese în cale. Oricine. Şi veți zice: „Ei bine, e greu de făcut asta”. Aveți o nouă capacitate pentru asta; dragostea lui Cristos este turnată în inima voastră. Acum, dacă vreți să știți cum acționează acea dragoste, citiți 1 Corinteni 13. Vă va spune cum acționează acea dragoste. Totul este chiar acolo.

Așadar, datoria iubirii este o datorie neplătibilă. O vei plăti toată viața ta și nu o vei achita niciodată. Iar datoria ta este să continui să iubești și să continui să iubești. Iar achitarea acesteia este pur și simplu față de aproapele tău. Adică, oricine îți iese în cale ar trebui să simtă dragostea ta. Iar această iubire înseamnă că vei împlini Legea. Nu-i vei face niciodată aproapelui ceva dăunător dacă îl iubești.

Și asta ne aduce la ultimul gând, la care am făcut deja aluzie la sfârșitul versetului 8, și la sfârșitul versetului 10. „Căci cine iubește pe alții a împlinit Legea” - versetul 8. Versetul 10: „Dragostea este deci împlinirea Legii”. Versetul 8 spune literal: "Căci cel care iubește a împlinit cealaltă lege". Acest lucru este foarte important. „Căci cine iubește pe alții a împlinit (și cealaltă) Lege”. Știți care era cealaltă lege? A doua parte a acelei declarații în două părți din Matei 22: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. Și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Aceasta este cealaltă lege. Și cel care iubește împlinește acea altă lege, are în vedere a doua parte din cele două legi care sunt cele mai mari. Și apoi, versetul 10 indică faptul că dragostea este plērōma. Dragostea este împlinirea, împlinirea Legii. Așadar, iubirea dă Legii măsura deplină a împlinirii ei.

Acum ascultați. Un fariseu, un legalist, cineva care ține legea de frică sau cineva care ține legea din interes personal nu poate niciodată să împlinească cu adevărat legea, niciodată nu-i poate împlini intenția. Legalismul nu va face niciodată asta. Poți să te abții de la adulter, să te abții de la crimă, de la minciună, de la pofte și de la toate acestea. Te poți abține de la asta din cauza fricii sau din cauza interesului propriu sau din dorința de a părea religios din cauza unui anumit legalism. Dar aceasta nu este împlinirea legii. Asta este ceva superficial. Pentru a o împlini, trebuie să vină din dragostea care este în lăuntrul tău - dragoste care poate fi o realitate datorită lucrării lui Isus Cristos.

Și cred că în Matei 5:17 se spune că Isus nu a venit să strice Legea, ci să împlinească Legea. Puteți lua această afirmație despre Isus care împlinește Legea în mai multe feluri. El a împlinit-o fiind împlinirea ei din punct de vedere profetic, a împlinit-o prin faptul că a păzit-o perfect și a împlinit-o prin faptul că a fost expresia perfectă a iubirii. În toate modurile în care putea fi împlinită, El a împlinit-o. Așadar, suntem chemați să iubim, iar dacă iubim, împlinim întreaga Lege. Și aceasta este relația noastră unică cu societatea.

Acum, aduceți-vă aminte, de capitolul 12, și ne întoarcem la versetul 1, de unde au început să se desfășoare toate acestea. De la capitolul 3 și până la sfârșitul capitolului 11, totul a fost despre mântuire, răscumpărare. Acum că suntem răscumpărați, ajungem în capitolul 12 și vedem rezultatele. În primul rând, ne aducem trupurile noastre ca jertfă, apoi nu ne potrivim lumii, apoi începem să ne folosim darurile, apoi începem să demonstrăm anumite virtuți și haruri bisericii și lumii din jurul nostru. Și apoi, în ceea ce privește guvernul, ne supunem și ne plătim impozitele. Și apoi, în ceea ce privește relația noastră cu întreaga societate, suntem caracterizați de iubire. Și din nou ne întoarcem la Ioan 13:34-35. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei”. Iar dragostea este împlinirea întregii Legi.

S-ar putea – sau ar fi posibil să o ilustrăm astfel. V-ați gândit vreodată la faptul că în muzică există în principiu șapte note? Așa este, nu-i așa, Clayton, șapte note? Este uimitor. Știți că un copil mic poate învăța aceste șapte note într-o oră? Dar un Händel sau un Bach sau un Beethoven nu ar putea să epuizeze aceste șapte note într-o viață. Este incredibil ce pot crea aceste șapte note datorită unui număr aproape infinit de combinații și interpretări. Acele șapte note formează muzica grandioasă a eroismului, sau muzica suavă a curtoaziei, pentru că dragostea poate fi eroică și dragostea poate fi curtenitoare, dragostea poate fi patriotică, dragostea poate fi exprimată prin martiraj, prin daruri grandioase de dragoste și expresii de devotament, și totuși, uneori este vorba de cel mai mic, cel mai mic act, un cuvânt liniștit, o atingere plină de dragoste. Dragostea, ca și muzica, este atât de simplă, încât și un copil o poate înțelege. Combinațiile ei sunt atât de infinite, încât o viață întreagă nu ar putea ajunge niciodată ca să-i epuizeze posibilitățile.

Este un har cuprinzător, care include tot ceea ce există în ceea ce privește viața, atitudinea, vorbirea și acțiunea creștină. Și este posibil ca Legea să fie împlinită. Iar singura cale este dragostea. Astfel că Pavel spune: „Aceasta ar trebui să fie relația voastră cu toți cei din jurul vostru”. Acum, să vedem dacă vă pot ajuta să observați această concretizare. Ascultați cu mare atenție. Vreau să citesc 1 Corinteni capitolul 13, dar nu vreau să vă uitați în Biblie. Am să vă citesc o parafrază. A venit de la un grup de oameni din Africa de Sud. Ascultați asta, 1 Corinteni 13.

„Dacă stăpânesc perfect limba și vorbesc ca un om născut acolo și nu am dragostea Lui pentru ceilalţi, nu sunt nimic. Dacă am diplome și grade și cunosc toate metodele la zi și nu am atingerea Lui de dragoste înțelegătoare, nu sunt nimic. Dacă sunt capabil să argumentez cu succes împotriva religiilor oamenilor și să îi fac de râs și nu am nota Lui de a le face curte, nu sunt nimic. Dacă am toată credința și idealuri mărețe și planuri magnifice și nu am dragostea Lui care se dăruiește, sângerează, plânge, se roagă și imploră, nu sunt nimic. Dacă le dau hainele și banii mei și nu am dragostea Lui pentru ei, nu sunt nimic. Dacă renunț la toate perspectivele, părăsesc casa și prietenii, fac sacrificiile unei cariere misionare și devin acru și egoist în mijlocul supărărilor și jignirilor zilnice din viaţa de misionar și nu am dragostea care cedează drepturile, lefurile, și planurile sale de mângâiere, nu sunt nimic. Virtutea a încetat să mai iasă din mine. Dacă pot vindeca tot felul de boli și de afecțiuni, dar rănesc inimi și rănesc sentimente din lipsă de dragostea Lui care este bună, nu sunt nimic. Dacă pot să scriu articole sau să public cărți care să câștige aplauze, dar nu reușesc să transcriu Cuvântul crucii în limbajul iubirii Sale, nu sunt nimic”.

Avem o datorie, iar datoria pe care o avem este aceea de a iubi. Este posibil pentru că avem o nouă capacitate. Ni s-a dat o nouă poruncă, iar noua poruncă este ca noi, de fapt, să facem acest lucru. Proiectul este ca noi să putem împlini Legea lui Dumnezeu. Ceea ce nu a putut fi făcut niciodată prin Lege, poate fi făcut prin dragostea așezată în noi prin mântuire, și prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu.

Iar preaiubiților, aș vrea doar să vă spun, în încheierea scurtului nostru timp petrecut în Cuvânt în această seară, că dacă există ceva care, în mod necesar, trebuie să îi marcheze pe credincioși, este exprimarea iubirii. Exprimarea iubirii. Ca să fie foarte practic, am auzit astăzi două lucruri interesante. O doamnă a venit la mine în această dimineață și mi-a spus: „Nu am fost niciodată într-un loc - nu am mai fost niciodată aici. Niciodată nu am fost într-un loc în care să fi simțit atât de multă dragoste, atât de multă bunătate. Toată lumea a venit în jurul meu astăzi și m-a ajutat. M-am dus la un grup de la Școala Duminicală, iar ei m-au luat în brațe și m-au făcut să mă simt binevenită. Sunt copleșită de această expresie a iubirii”. Iar eu am spus: „Ei bine, mă bucur foarte mult să aud asta”.

Altcineva a venit la mine mai târziu și mi-a spus: „Am auzit două chelnerițe vorbind la restaurantul de mai jos pe stradă, și vorbeau despre cât de mult bacșiș lasă oamenii din Grace Community Church”. Poate că vouă vi se pare un lucru neînsemnat, dar cu siguranță spune multe dacă se întâmplă să fii chelneriță. Mie mi se pare un mod destul de simplu de a arăta un mare caracter creștin. S-ar putea să nu fi fost cineva de la biserica Grace, dar, pe de altă parte, s-ar putea să fi fost. Lumea ne privește - la fel și Domnul. Și ceea ce doresc ambele părți este să vadă dragostea în lucrurile mici, precum și în cele mari. Haideți să ne plecăm în rugăciune.

Tatăl nostru, știm că cel mai mare exemplu de iubire este însuși Domnul nostru Isus Cristos. Iubirea Sa este modelul, iar iubirea Sa a fost jertfitoare într-un mod deplin. El S-a dăruit chiar și celor care au refuzat darul Său. S-a dat pe Sine Însuși celor care îl disprețuiau, care își băteau joc de el, care erau nerecunoscători. Dar El era iubire, iar iubirea trebuie să dăruiască. Fie ca noi să învățăm să dăruim, nu pentru că vrem să obținem, nu pentru că vrem să obținem prestigiu sau favoarea oamenilor, nu pentru că vrem să părem religioși, ci să dăruim pentru că suntem plini de iubire. Ajută-ne să îi iubim pe cei neiubiți, precum și pe cei iubiți. Ajută-ne să îi iubim pe cei care ne iubesc și pe cei care nu ne iubesc. Ajută-ne să îi iubim pe cei care par a fi dușmanii noștri, concurența noastră cea mai apropiată, pe cei care sunt răi, incorecți și nedrepți, pentru ca lumea să știe că avem o datorie de plătit, iar datoria noastră este iubirea.

Unii dintre noi sunt punctuali în ceea ce privește plata datoriilor financiare și delăsători când vine vorba de plata datoriei de iubire. Fie ca noi să fim credincioși. Fie ca lumea să ne cunoască drept iubitori de oameni. Lucrează lucrarea Ta în fiecare inimă, pentru ca noi să putem experimenta eliberarea deplină a iubirii revărsate în noi. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT