Din nou, în această dimineață este o mare bucurie pentru noi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu. Închinarea trebuie să fie în duh și în adevăr. Cu siguranță ne-am închinat în duhul și acum venim să ne uităm la adevărul lui Dumnezeu care realizează acea închinare. Deschideți Biblia la 2 Corinteni capitolul 3. Înaintăm prin această minunată epistolă, ne aflăm la al treilea capitol. Studiem secțiunea de la versetul 6 până la versetul 18, cu titlul „Slava noului legământ”. Slava noului legământ.
Introducerea secțiunii se găsește în versetul 6. Permiteți-mi să v-o citesc. „Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viață.” Ne vom opri în acest punct. Un nou legământ.
Este esențial pentru noi în calitate de creștini să înțelegem natura noului legământ. Să-i înțelegem nu doar natura și cum îl definim, ci să înțelegem relația sa cu celelalte legăminte, în special cu cel numit „vechiul legământ” sau „Legea dată prin Moise”. O înțelegere a vechiului legământ și a noului legământ ne oferă o înțelegere completă a istoriei răscumpărării și a scopului divin.
Înțelegerea greșită a acestor legăminte și a relației dintre ele înseamnă o înțelegere greșită a Scripturii și a scopului mântuitor al lui Dumnezeu. Este trist să vedem că a existat și există o înțelegere greșită cu privire la acest subiect și doresc să fac tot ce pot pentru a remedia toate acestea și doresc să trasez câteva linii distinctive clare, ca astfel să puteți înțelege.
Acum, înainte să ajungem la textul nostru și să vorbim despre noul legământ, aș dori să deschideți Biblia la Evrei capitolul 11, text pe care aș dori să-l folosesc ca introducere. Evrei capitolul 11. Acest capitol a fost numit: „Galeria eroilor credinței”. Ne prezintă atât numele cât și faptele eroilor credinței, ale sfinților din Vechiul Testament.
Ne este familiar conceptul de galerie a succesului în societatea noastră. Avem o mulțime de galerii care-i onorează pe cei care au diferite realizări, în diferite domenii, și în diferite aspecte ale vieții. O galerie a faimei este locul în care eroii listați sunt recomandați și prezentați pentru ca toate generațiile ca să-și amintească de ei, datorită faptelor lor , datorită realizărilor lor și datorită unicității lor. Aici în text este o astfel de galerie.
Avem aici o prezentare care, apropo, nu este chiar completă, ci este reprezentativă. Nu toate numele care puteau fi menţionate sunt scrise aici, ci sunt trecute nume reprezentative. Unii dintre cei mai nobili sfinți din Vechiul Testament sunt aici. La unii se face doar aluzie datorită faptelor lor. Însă aceasta este o galerie a faimei a credinței. Îi amintește pe eroii pe care Duhul lui Dumnezeu îi identifică aici datorită credinței lor. Este un tribut al credinței, al bărbaților și femeilor care au exercitat o încredere în Dumnezeu neobișnuită, profundă și care le-a schimbat viața, în mijlocul circumstanțelor dificile.
De fapt acești eroi ai credinței sunt pentru noi modele de urmat. Capitolul 12 începe aşa: „Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjurați cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfășoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.”
Acești oameni sunt modele pentru noi. Sunt exemple. Sunt un nor sau o mare mulțime de martori. Cu privire la ce sunt martori? Despre ce depun ei mărturie? Cu privire la validitatea credinței, cu privire la beneficiile credinței, cu privire la superioritatea trăirii prin credință, cu privire la binecuvântarea trăirii prin credință. Ei sunt mărturii vii ale credinței și sunt eroii noștri, exemplele noastre, modelele pe care trebuie să le urmăm.
Să ne întoarcem la începutul capitolului 11. Spune în versetul 2: „Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.” Care „aceasta”? Credința. Credința, care este: „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. Mărturia lor bună s-a datorat credinţei. Și mărturia lor nu a fost doar din partea oamenilor, ci mai ales din partea lui Dumnezeu. Au fost lăudați de Dumnezeu datorită credinței lor.
A fost Abel - la versetul 4. A fost Enoh. În versetul 7 este Noe, în versetul 8, Avraam, în versetul 11 Sara. La versetul 20 este Isaac și apoi la versetul 21 Iacov. În versetul 22 Iosif și în versetul 23, Moise. Apoi, poate cineva nepotrivit, versetul 31, desfrânata Rahav, un model de credință. Și apoi în versetul 32, formând un grup reprezentativ, Ghedeon, Barac și Samson, Iefta, David, Samuel, și profeți precum Isaia, Daniel, Ieremia și Ezechiel.
Aceștia sunt eroii credinței. Nu este o listă completă, ci reprezentativă. Mulți alții ar fi putut fi prezentați și ei, de asemenea, ei „care prin credință –” versetul 33 – „au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.”
Apoi: „Femeile şi-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri şi închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferestrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace şi în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, ei, de care lumea nu era vrednică au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri şi prin crăpăturile pământului.” Ce enumerare incredibilă! Ce galerie a oamenilor credinței!
Și apoi un versetul foarte șocant, versetul 39. „Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor” – exact despre aceasta s-a vorbit în versetul 2. Capitolul este așezat între paranteze prin această afirmație. Au fost lăudați de Dumnezeu datorită credinței lor. Așa de mari cum au fost, așa cum a fost credința lor deosebită și testată, așa de puternică cum a fost încrederea lor, așa de exemplare cum sunt viețile lor pentru noi și cu toate că sunt modele de urmat pentru noi, finalul versetului 39 spune că ei: „n-au primit ce le fusese făgăduit”.
Poftim? Adică există oameni care sunt modele de credință deosebită, există oameni care au stabilit standardul despre cum ar trebui să trăim cu credință în Dumnezeu în mijlocul circumstanțelor celor mai dificile și care nu s-au clătinat. Adică vrei să spui că sunt bărbați și femei care au fost apogeul istoriei răscumpărătoare din Vechiul Testament și cu toată această credință și cu toată această aprobare divină, nu au primit ce le-a fost făgăduit? Cum se poate una ca asta?
Versetul 20 - „pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”
Ascultați. Cuvântul „desăvârșire” în cartea Evrei este folosit ca sinonim pentru mântuire. Și ce vrea să spună este că indiferent cât de mare a fost credința lor, indiferent cât de nobilă a fost credința lor, indiferent cât de exemplară a fost credința lor, nu puteau fi mântuiți niciodată dacă nu aveau o promisiune care a fost împlinită în vremea noastră. Ce vrea să spună? Spune că fără noul legământ în Isus Cristos nu ar exista deloc mântuire pentru acești sfinți din vechiul legământ. Asta spune.
Acum poate spui: <
Singura cale prin care ei puteau fi mântuiți pentru păcatele lor – ascultați – și să primească mântuirea ar fi fost numai dacă păcatele lor ar fi fost ispășite, iar acest lucru s-a întâmplat în Cristos. Realitatea uimitoare este că Dumnezeu, cunoscând dinainte, a rânduit dinainte moartea Fiului Său și a aplicat în trecut ce avea să vină la ei. Dar dacă nu ar fi existat niciodată un nou legământ, ei nu ar fi putut fi mântuiți niciodată.
Este așa de important să înțelegem asta. Indiferent cât de loiali au fost, indiferent cât de devotați au fost să urmeze rânduiala mozaică, indiferent cât de mare a fost credința lor în Dumnezeu și cât de mult s-au pocăit de păcatele lor, dacă Isus Cristos nu ar fi fost „Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii”, nu ar fi existat pentru ei vreo mântuire.
Dar ascultați cu atenție. Isus Cristos a fost promisiunea. El a venit. A murit. A făcut ispășire pentru păcat. A înviat din morți, a realizat o răscumpărare perfectă. Și Dumnezeu, înainte ca acestea să se întâmple, a aplicat în trecut ceea ce știa că se va întâmpla, ceea ce plănuia să se întâmple și ceea ce deja s-a întâmplat în scopul Său veșnic atemporal.
Poate spui: „Cum au fost mântuiți oamenii din Vechiul Testament?” Au fost mânuiți prin credință. Dar stai puțin. Nu au fost mântuiți pentru că au crezut? Nu. Ei au fost mântuiți pentru că Dumnezeu a acceptat credința lor datorită faptului că Isus Cristos va purta păcatele lor. Trebuia să fie o jertfă pentru păcat. Și exact acest lucru îl spune scriitorul către Evrei.
Poți să iei cele mai mari exemple de credință din Vechiul Testament, ale acelor oameni care au trecut prin cele mai grele circumstanțe posibile și credința lor nu s-a clătinat și poți să le spui că indiferent cât de mare le-a fost credința, indiferent cât de religioși au fost, indiferent cât de devotați au fost, indiferent când de mult au încercat să rămână în Legea lui Dumnezeu și să-și păstreze încrederea în Dumnezeul cel viu, dacă Isus Cristos nu S-ar fi dus niciodată la cruce și n-ar fi murit, atunci ei ar fi pierit în iad.
Ei nu ar putea fi făcuți desăvârșiți fără noi. Ce vrea să spună este: fără ceea ce s-a petrecut în vremea noastră, fără Evanghelie. Ei așteptau asta. Ei sperau asta. De fapt, chiar despre Avraam în versetul 10 din Evrei 11 spune: „Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter şi ziditor este Dumnezeu”. El privea dincolo de propria lui viață, dincolo de vremuri și circumstanțe.
Despre Moise, la versetul 25 spune: „ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului”. De ce? Pentru că „socotea ocara lui Cristos”. Stai puțin. Cum a știut el de ocara lui Cristos? Cum a știut de Cristos? A știut despre un profet mai mare decât el, pentru că Dumnezeu i-a descoperit acest lucru.
A știut că Dumnezeu va trimite un răscumpărător, pentru că vedea aceasta prefigurat și simbolizat în sacrificiul fiecărui animal. Mai degrabă să rabde suferința, să sufere ocara lui Cristos pentru că o socotea: „ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire.” Sfinții din Vechiul Testament au fost mântuiți prin credință. Au fost mântuiți prin credință. Credința în Dumnezeu și credința că Dumnezeu va rândui o jertfă care le va lua păcatele.
El a făcut asta în Cristos. Însă dacă Isus Cristos nu ar fi venit niciodată și dacă nu ar fi murit, cei mai admirabili, cei mai religioși, cei mai credincioși, cei mai loiali, cei mai jertfitori eroi ai istoriei răscumpărării ar fi în iad pentru veșnicie. Pentru că nu există nicio altă modalitate de a fi mântuit în afară de ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce, care se extinde în trecut și în viitor și acoperă păcatele tuturor celor care cred.
Dumnezeu a rânduit în Cristos ceva mai bun, ceva mai bun decât au avut ei. Ce au avut ei a fost un legământ al Legii. A fost bun. A fost corect. A fost adevărat. Dar trebuia să fie ceva mai mult pentru că tot legământul Legii a fost să arate spre ce? Spre păcatele lor.
Și astfel de la Abel, și Enoh, și Noe, și Avraam, și Sara, și Isaac, și Iacov, și Iosif, și Moise, până la Rahav și Ghedeon, și Barac, și Samson, și Iefta, și David, și Samuel, și prorocii, și toți ceilalți, ei sperau la ceva mai bun. Ei sperau la o răscumpărare deplină și acea răscumpărare nu ar fi avut loc fără Domnul Isus Cristos.
Vedeți, de aceea spune la 1 Petru 1:10, deschideți la 1 Petru 1:10. Spune: „Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta” – în Cristos – „ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.” Aici sunt profeții. Și ei primesc un cuvânt de la Domnul că Dumnezeu le va lua păcatul, că Dumnezeu ne va oferi o jertfă. Păcatul va fi îndepărtat și ei vor scrie despre aceasta.
Și când ei au scris despre asta, spune că: „ au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare”. Știți ce făceau? Căutau să vadă exact lucrul despre care scriau. Și spune în versetul 11 că: „cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări” când se va întâmpla și cine va fi? Care persoană, despre ce vreme vorbește Duhul Sfânt când prezice: „patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate”.
Știau că va veni un rob care suferă. Știau că va veni un răscumpărător și știau că dincolo de acest răscumpărător va fi slavă. Dar când și cine va veni? Mântuirea a fost bazată pe credința în faptul că Dumnezeu va oferi un răscumpărător și a făcut-o în Isus Cristos.
Oamenii din Vechiul Testament nu au fost mântuiți niciodată prin ținerea Legii. Au fot mântuiți prin faptul că s-au încrezut în harul lui Dumnezeu și în mila lui Dumnezeu și în iertarea lui Dumnezeu pentru păcate, lucru spre care a arătat Legea. Asta este ideea. Acum ascultați. Cu toate că mântuirea lor nu putea să fie îndeplinită fără jertfa lui Cristos din viitor, aceasta nu-i face pe ei credincioși de mâna a doua.
Ei nu sunt credincioși de mâna a doua. Ei sunt credincioși veritabili. Ei sunt credincioși de rangul cel mai înalt. De fapt, ei sunt astfel de modele de credință adevărată și duhovnicească încât în Evrei 11, sunt menţionaţi ca eroii pe care trebuie să-i urmăm. Ei nu ne sunt inferiori. Ei sunt norul de martori care ne arată viața de credință.
Acum, să ne întoarcem la textul nostru. În pasajul de aici, Pavel are de-a face cu distincția dintre vechiul legământ și noul legământ. El vrea să arate că vechiul legământ a avut o funcție și acea funcție a fost să simbolizeze și să arate către noul legământ, dar acum că a venit noul legământ, vechiul legământ este perimat, aşa cum spune clar în Evrei 8:13, „aproape de pieire”.
Însă vedeți, în biserica din Corint au venit învățătorii falși și învățau vechiul legământ. Spuneau că trebuie să fii tăiat împrejur. Că trebuie să ții legea lui Moise. Trebuie să urmezi toate ritualurile, tot ce trebuie, toate ceremoniile, altfel Dumnezeu nu te va accepta. Și trist, unii dintre creștini au fost prinși în asta, cerând credincioșilor să trăiască sub vechiul legământ la fel ca sub noul legământ. A fost o erezie. Vechiul legământ a avut un scop. Acest scop este dat deoparte când vine noul legământ.
Acum, această problemă cu vechiul legământ și noul legământ este clar că e o problemă majoră în Noul Testament. Este în tot locul pentru că Noul Testament a apărut în acea tranziție. Și, de fapt, evreii erau așa de furioși pe apostolul Pavel din cauza acelei chestiuni încât erau gata să-i ia viața. Nu erau gata să accepte faptul că vechiul legământ era perimat și că a venit un nou legământ precum Isus Cristos. Dar acesta era adevărul.
Și vă vine să credeți că au fost unii care s-au asociat cu biserica și care au crezut că trebuie și încă încercau să țină practicile din vechiul legământ? Unii dintre ei, probabil ca învățătorii falși din Corint, credeau că păstrarea ceremoniilor din vechiul legământ era o parte și o responsabilitate a mântuirii, astfel au complicat mântuirea până la nivelul la care nu puteau fi mântuiți.
Dar altora, creștinilor, cei care au venit la Cristos prin credință și pocăință și au fost mântuiți li se spunea: <
Așadar, Pavel a avut de-a face cu ambele categorii: cei care stricau doctrina mântuirii prin adăugarea faptelor și ceremoniilor și cei care au îmbrățișat doctrina curată a mântuirii și au venit la Cristos în termenii corecți, dar care acum se gândesc că trebuie să adauge la aceasta, ca o chestiune de ascultare toată Legea mozaică. Ambele cazuri sunt greșite. Nu ai nevoie de ceremoniile mozaice ca să fii mântuit și nu mai ai nevoie să le împlinești în calitate de credincios, pentru că acea Lege este ieșită din uz.
Așadar, aici în acest text din 2 Corinteni capitolul 3, el știe că are de-a face cu acești iudaizatori legaliști care sunt în Corint și care au îmbrățișat acest tip de religie sacramentală și vrea să abordeze faptul că toate aceste lucruri care sunt simbolice, imagini, tipuri, toate sunt lăsate deoparte, pentru că aici realitatea este în Cristos.
Acum el spune în versetul 6 că sunt „slujitorii legământului celui nou”. Un nou legământ, iar acest nou legământ are șapte calități distincte. Șapte calități distincte. Aș dori să vi le ofer. Aduce viață. Produce neprihănire. Este permanent. Este limpede. Este centrat în Cristos. Este eliberator și este transformator.
O voi spune din nou. Aduce viață, produce neprihănire, este permanent, clar, centrat pe Cristos, este eliberator și este transformator. Acestea sunt excelențele copleșitoare ale noului legământ care sunt prezentate în textele dinaintea noastră. Slăvi uimitoare, uimitoare ale noului legământ.
Să o luăm pe prima. Deja am discutat asta cu câteva săptămâni în urmă când ne-am uitat la versetul 6, dar vreau să o reiau. Așadar, vreau să recapitulez recapitularea. Însă vreau să spun şi câteva lucruri în plus față de cele pe care le-am spus în trecut.
Uitați-vă la versetul 6. Primul lucru. Noul legământ dă viață. Suntem: „slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” Acum, aș dori să înțelegeți ce spune acest verset. Va fi nevoie de mai multă atenție din partea voastră, pentru că este foarte, foarte important.
Veți observa în versetul 7 că vechiul legământ, Legea este numită: „slujba aducătoare de moarte”. Și în versetul 9, este numită „slujba aducătoare de osândă”. Bine? Vechiul Testament este un călău. Și am arătat aceasta data trecută.
Acum vă rog să urmăriți cu atenție. Vechiul Testament este un călău. Pentru o clipă vom sta deoparte de versetul 6. Vom lua acest concept al slujbei aducătoare de moarte și al slujbei aducătoare de osândă. De ce a dat Dumnezeu Legea? Apostolul Pavel spune: „Legea a venit datorită călcărilor de Lege”. Bine? Dumnezeu a dat Legea ca să demonstreze omului cât de păcătos este. Legea, spune Pavel, este un învățător, un pedagog, care să ne ducă la Cristos.
Cu alte cuvinte, ne arată nevoia disperată de un răscumpărător. Dumnezeu a așezat o Lege, un standard. Este bun. Este nobil. Nu este nicio problemă cu Legea. Problema este cu păcătosul, așa-i? Nu poate ține Legea. Acum, vă rog să ascultați cu atenție.
În acea Lege erau principiile absolute, invariabile și morale care nu se schimbă niciodată. Dar de asemenea în acea Lege erau simboluri ale răscumpărării care va veni. Așadar, un evreu practicant în vechiul legământ ar fi fost cel care se străduia să asculte de principiile morale ale Legii și în același timp trecea prin ceremoniile care simbolizau acea moralitate și simbolizau răscumpărarea care vine. Sau mai degrabă simbolizau păcătoșenia lui, lipsa acelei moralități, ca circumcizia, care este un simbol al curățirii atât de disperat necesare în inimă. Toate spălările și botezările și ceremoniile erau simboluri ale nevoii de spălare.
Așadar, aveai un cod moral autentic și alături de el aveai simbolurile pe care ei trebuiau să le înfăptuiască exterior. Un cod moral, bineînțeles pe interior. Și ceremoniile pe exterior. Codul moral era standardul lui Dumnezeu pentru viață și simbolurile erau imagini și portrete și vizualizări și simboluri ale lucrării răscumpărătoare care va veni în Cristos.
Acum, aș dori să ne uităm la partea morală. Cu toate că Legea era calea vieții, un păcătos nu o putea ține. Nu putea. Încerca cât voia, nu putea să o țină. De fapt, apostolul Pavel chiar a crezut că este un om destul de neprihănit. A crezut că era un om destul de bun. Auzi oamenii spunând asta tot timpul. „Ei bine, cred că sunt destul de bun. La urma urmei. Sunt sigur că intențiile mele bune sunt mai multe decât cele rele”.
Ei bine, apostolul Pavel a crezut că este destul de bun. În versetul 9 din Romani 7 spune „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam” - credeam că sunt bine. Şi apoi am văzut Legea lui Dumnezeu – „și am murit”. Eram mort. „Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea”. Apoi mai spune ceva. „Porunca” – păcatul - „porunca era bună”. „Păcatul m-a amăgit și mi-a adus moartea”.
Acum, aș dori să urmăriți asta. „Legea”, spune el, „chiar m-a omorât”. M-a omorât în trei feluri. Întâi a creat în minte o moarte vie. Credeam că eram viu și apoi am văzut Legea și am murit. La ce te referi când spui că ai murit? Eram descurajat, eram în necaz, în disperare, vină şi rușine, moartea vie. Mi-a omorât bucuria. Mi-a omorât pacea. Mi-a omorât încrederea. Mi-a omorât speranța. Mi-a omorât împlinirea. Am crezut că sunt bine până când am văzut Legea lui Dumnezeu și când am văzut Legea lui Dumnezeu, mi-am spus: „Nu sunt bine. Sunt disperat”. Și am fost aruncat în disperare. Este o moarte vie.
În al doilea rând, nu doar că l-a omorât cu un fel de moarte vie, dar l-a omorât și cu anticiparea unei morți veșnice. Să o punem astfel: moartea spirituală. L-a omorât spiritual. Cu alte cuvinte, Galateni 3 spune mai clar ca oriunde: „toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem”. Dacă încerci să ai această neprihănire a Legii pe cont propriu, prin tine, prin lucrările tale, ești sub un blestem. De ce? „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
Cu alte cuvinte, dacă încalci o poruncă, ești condamnat. Și nu vorbim aici despre un blestem că tu vei fi descurajat și rușinat și vinovat. Vorbim aici despre un blestem prin care tu vei fi înstrăinat de Dumnezeu pentru totdeauna. Legea m-a omorât. Mi-a arătat faptul că nu eram omul care am crezut că sunt și viața a luat calea morții, frustrării și neîmplinirii. M-a omorât prin faptul că m-a condamnat la un blestem veșnic.
Ascultați, în acest punct Legea și-a făcut lucrarea. Asta trebuia să facă. Trebuia să închidă gura oamenilor, să le arate că nu au nicio scăpare față de realitatea că ei erau condamnați și păcătoși nenorociți. Asta trebuia să facă. Așadar, când a făcut asta, a făcut exact ceea ce trebuia. A fost calea vieții a fost o cale a vieții de neobținut care l-a lăsat pe păcătos cu realizarea faptului că el era mort. Și aceea este calea, a fost slujbă aducătoare de moarte și o slujbă aducătoare de osândă. Era criminală, absolut criminală. Dar asta era exact ce trebuia să facă.
Acum, să ne uităm la un sfânt din Vechiul Testament, bine? Să ne uităm la oricine doriți voi, Moise sau oricine, Isaia, Ieremia. Știți ce s-a întâmplat? Au știut că mântuirea era prin credință pentru că au știut despre credința lui Avraam că L-a făcut pe Dumnezeu să-l îndreptățească, vă amintiți? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca neprihănire”, așa-i? Au știut că Noe era mântuit prin har. Vă amintiți? Noe a găsit milă.
Așadar, un om din Vechiul Testament, care a înțeles cu adevărat, a știut că mântuirea a venit când te-ai dus la Dumnezeu prin credință și ai primit har. Dar care a fost aspectul preliminar? Un simțământ al propriei păcătoșenii, neputinţă, lipsa speranței. Vedeți, suntem căzuți și credem că putem să ne ridicăm, putem îndeplini ceea ce a vrut Dumnezeu să îndeplinim prin forțele noastre. Și nu ne ridicăm până nu suntem conduși la acel faliment absolut, până când nu suntem în punctul în care să nu mai avem încredere în noi înșine, până când nu ne batem în piept spunând „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”.
Vă amintiți de acel om, acel vameș care era la templu din Luca 18? Înțelegeți că el nu era un creștin al Noului Testament? El era un păcătos din Vechiul Testament, sub condamnarea Legii. Și Legea a făcut în viața lui exact ceea ce trebuia să facă. L-a condus la locul în care se bătea în piept spunând: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Și asta a vrut să facă Legea, să îți închidă gura.
Acum, înainte să existe Legea, oamenii nu au înțeles cu adevărat profunzimea și amploarea nelegiuirilor lor. De aceea zice în Fapte 17 că Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință. El a fost răbdător. Și era tolerant pentru că a realizat că nu exista o prezentare categorică foarte strictă și clară – clară ca lumina zilei - a Legii Sale față de care omul putea fi evaluat și prin urmare calificat ca rău. Așadar, El a fost răbdător. Dar când a venit Legea, totul a fost stabilit.
Și astfel, iată ce se putea întâmpla. O persoană din Vechiul Testament, un evreu sau poate un prozelit dintre neamuri avea să fie expus Legii lui Dumnezeu. Vedea ce este el. El putea să vadă Legea lui Dumnezeu în cel mai restrâns rezumat: „Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Și recunoaște „Nu-L iubesc pe Domnul Dumnezeul meu cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea. Sunt o grămadă de lucruri care se luptă pentru afecțiunile mele.”
Omul poate înțelege Legea și cele zece porunci, prima jumătate are de-a face cu relația cu Dumnezeu, iar a doua parte cu relația cu omul. El găsește locuri în care a încălcat Legea lui Dumnezeu. Sau poate fi evaluat de imensa codificare a Legii care a fost dată în rânduiala mozaică, prezentată în Pentateuh în Vechiul Testament. Indiferent de punctul în care se intersectează cu Legea lui Dumnezeu, el vine și spune: „Nu pot să o țin”. Apoi se uită la incapacitatea și neajutorarea și lipsa sa de speranță și spune „Sunt pierdut. Nu pot.”
Așa cum Pavel a spus - ca vameșul, care se bătea în piept și spunea: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul” - eu nu mă pot izbăvi singur. Sunt mort. Sunt viu mort. Mă îndrept spre o moarte veșnică. Ce voi face? Cum voi ieși din așa ceva? Și vine la Dumnezeu pentru că a auzit că Dumnezeu este un Dumnezeu al harului și așa și este. Când Moise I-a zis lui Dumnezeu: „Arată-mi slava Ta” Dumnezeu a spus: „Iată. Te las să vezi harul Meu și slava Mea”, pentru că aceasta este slava Lui.
Ei știau că Dumnezeu este plin de har. Faptul că Adam și Eva au trăit și după ce au păcătuit înseamnă că Dumnezeu este plin de har, nu-i așa? Și Acest Dumnezeu i-a și răscumpărat. Au știut că Dumnezeu este plin de har. Așadar, în disperarea păcătoșeniei lor, după ce li s-a spus care a fost păcatul lor, pentru că au fost măsurați de Legea lui Dumnezeu, acea persoană vine cu o inimă plină de pocăință şi de mâhnire, la fel ca acel vameș care se bătea în piept și spunea: „Dumnezeule, nu am unde să mă duc. Nu am nicio resursă. Nu pot să țin Legea. Mă omoară. Sunt mort. Tot ce pot să fac este să mă arunc înaintea milei Tale și a harului Tău. Te rog mântuiește-mă”.
Și în acel punct ei vor exercita credința și vor fi mântuiți. Poate spui: „Ei bine, cum poate Dumnezeu să le spele păcatele?” pentru că Isus va veni și trupul Lui va purta fiecare păcat pe care Dumnezeu îl va ierta. Așa au fost mântuiți oamenii din Vechiul Testament. Prin credință prin har. Legea a avut un scop plin de har care i-a dus în acel loc. Acesta a fost scopul ei.
Știți ce s-a întâmplat? Așa cum Legea trebuia să omoare în aceste două moduri, mai era un fel în care omora Legea și când omora astfel, chiar omora. Într-adevăr omora. Uitați-vă la Romani 9:31. Acum, vă rog să vă uitați cu mare atenție la Romani 9:31. „Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.” Vai!
Aici se găsea Israel. Ei urmăreau neprihănirea prin Lege. Nu au ajuns niciodată la ea. Acum, ascultați cu atenție. Legea a avut capacitatea – vă rog să urmăriți cu atenție – Legea a avut capacitatea să îţi aducă neprihănirea. Cum? În urma arătării păcatului tău și realizând disperat că eşti păcătos, tu prin credință te arunci înaintea milei iertătoare și a harului lui Dumnezeu.
În acest fel, Legea putea să te conducă la neprihănire. În acest fel, putea să împlinească scopul său plin de har, chiar dacă nu puteai fi mântuit prin ascultarea de ea, pentru că nu puteai să asculți în mod perfect. Cel puțin puteai să cunoști imperfecțiunea ta și apoi Legea să te conducă la neprihănirea disponibilă din partea lui Dumnezeu pentru cei care cred.
Însă Israel nu a ajuns niciodată în acest punct în care să înțeleagă că Legea avea și această intenție. Știți ce au făcut? Versetul 32. De ce nu au ajuns niciodată la ea? „Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte.” Știți ce au făcut. În loc să se uite la Legea morală și să spună: „Sunt lipsit. Sunt un om viu mort. Voi merge în veșnicie fără Dumnezeu. Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul.” nu au vrut să accepte asta.
Nu au vrut să accepte acea afirmare a condiției lor, așadar au căzut pe panta ceremonială, nu-i așa? Și au spus: „Ei bine, știm ce vom face. Vom deveni neprihăniți prin păstrarea tuturor ceremoniilor”. Așadar, au dezvoltat tot acest format sacramental, sacerdotal, ceremonial, liturgic, religios și ritualic.
Și exact la asta se referă Pavel când spune că nu au ajuns la acea Lege. Nu au ajuns niciodată în sensul că nu i-au înțeles intenția. Pentru că au vrut să o urmărească prin fapte. Ei nu puteau să facă această parte, partea morală, prin fapte, dar cu siguranță că puteau să îndeplinească cealaltă parte, corect?
Acum, vă amintește asta de acel ceremonialism sacramental pe care-l vedem azi în Bisericile Ortodoxe, în Bisericile Romano-Catolice și în bisericile protestant liturgice? Unde oamenii nu au avut de-a face nicidecum cu intenția Legii morale a lui Dumnezeu, care să-i ducă la disperare, la penitență, la frângere, la remușcare și pocăință, ci mai degrabă au înlocuit întregul format, cu ridicările, cu așezarea, cu aprinderea lumânărilor, cu îndeplinirea tuturor ritualurilor, făcând toate lucrurile mecanic, astfel Dumnezeu să accepte acea religie ca fiind adevărată și neprihănită.
De aceea Dumnezeu urăște sacramentalismul. Pentru că este o amăgire, care produce condamnare. Pentru că nu ajungi niciodată la intenția reală. Și în Romani 10:3 se spune că evreii nu au cunoscut neprihănirea lui Dumnezeu, așadar: „au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înșiși”.
Mai clar, s-au gândit că Dumnezeu era mai puțin neprihănit decât era. S-au gândit că Dumnezeu era mai puțin neprihănit decât era cu adevărat. S-au gândit că ei erau mai neprihăniți decât erau cu adevărat, așa că au zis că sunt bine. Ce amăgire teribilă, nu-i așa? Și de aceea Isus putea să se uite în ochii oamenilor celor mai religioși, exigenți, ceremoniali, legaliști și mozaici din tot sistemul, să se uite la farisei și să le spună: „Voi sunteți ai tatălui vostru, diavolul. Și unde mă voi duce Eu, voi nu puteți veni cu Mine”.
Dragilor, vă spun că sunt oameni, nu în ceremonialismul iudaic de azi, dar sunt oameni prinși în ceremonialismul romano-catolic și ortodox și liturgic, care sunt înconjurați de simboluri și care nu au avut niciodată de-a face cu problemele morale ale morții lor spirituale și nu au fost niciodată conduși la frângere, la pocăință și remușcare și nu L-au îmbrățișat niciodată pe Isus Cristos prin har, prin credință.
Aceasta este moartea reală, pentru că au răstălmăcit întreaga intenție a Legii lui Dumnezeu. Vorbesc despre faptul de a fi mort, ești chiar mort.
Acum, să revenim, și nici măcar nu am ajuns la notițele mele pentru azi.
Toate acestea ne duc la versetul 6, unde am fost deja. Uitați ce spune. Acest „nou legământ” – ascultați cu atenție – „nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viață.” Ascultați la ce am să vă spun. Știți ceva? Chiar și sub vechiul legământ slova omora și Duhul dădea viață. Chiar și sub vechiul legământ asta era adevărat.
La ce se referă când spune „slova”? Ei bine, cred că slova la care se referă aici nu este doar un sinonim pentru Lege. Nu cred că la aceasta se referă. Nu cred că este un sinonim direct pentru Lege. Cred că este un termen care exprimă distorsionarea adevăratei intenții a Legii. Adevărata intenție a Legii a fost să facă o persoană să-și recunoască păcătoșenia, incapacitatea, neputința și lipsa de speranță. Aici este el, pierdut în propria sa nelegiuire și știe că nu poate să facă nimic în această privință, astfel că se aruncă înaintea milei și harului lui Dumnezeu și vine cu credință. Atunci când vine, Dumnezeu îl va ierta. Categoric.
Isaia 55:6-7 afirmă cât se poate de clar. Sunt și alte locuri în profeți. Așadar, ascultați, Pavel nu folosește cuvântul „slovă” ca un simplu echivalent pentru „Lege”. „Slovă” este mai degrabă cu ce rămâne un legalist ca rezultat al înțelegerii greșite a Legii sau a folosirii greșite a Legii, pentru că Legea este duhovnicească, spune Romani 7:14. Slova Legii este izolarea de spiritul Legii, care este adevăratul caracter al său. Este ceea ce comentatorul Cranfield, care a scris despre cartea Romani, a numit-o „Legea denaturată”. Este dezbrăcată de scopurile sale.
Așadar, evreii au venit la o Lege care trebuia să le demaște păcatul și să-i conducă la Dumnezeu. Singurul mod prin care s-ar putea întâmpla asta era să aibă de-a face cu adevărat cu intenția Legii, dacă aveau de-a face cu adevărat cu interiorul. Și, desigur, aceasta Îl implica pe Duhul Sfânt, de asemenea, și poți să folosești cuvântul spirit cu un „s” mic, care însemna intenție sau esența morală a Legii sau cu „S” mare, Duhul Sfânt. Sunt mulțumit cu oricare.
Noi suntem slujitori ai noului legământ și acolo în noul legământ noi avem de-a face cu Duhul Sfânt. Avem de-a face cu lucrurile inimii, lucrurile duhului, lucrurile interioare. Nu ceremonii exterioare, pentru că ceremoniile exterioare ucid, dar duhul, aici Duhul Sfânt, desigur, dă viață.
Aceasta ne conduce înapoi – mai avem o trimitere și apoi vom încheia – înapoi la Romani 2:27. Este o provocare pentru mine să aranjez lucrurile din mintea mea pe măsură ce vă vorbesc și voi continua să vorbesc din acest pasaj. Duminica viitoare vom continua. Dar versetul 27 din Romani 2 trebuie studiat. Este expresia „litera Legii”. Sau numai „litera” în original la mijlocul versetului 27. Rețineți pe măsură ce citesc.
Și „Cel netăiat împrejur din naștere – dintre neamuri care împlinește Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, cu toate că ai slova Legii şi tăierea împrejur?” Aici puteți vedea că slova Legii este diferită de Lege. Doar doresc să vă dovedesc ceea ce am vrut să spun în 2 Corinteni 3, faptul că slova nu este totuna cu Legea, ci slova este o interpretare a Legii, care o dezbracă de conținutul său spiritual și o face totalmente exterioară.
Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în – ce? – nu în slovă. Așa că în mod constant Pavel folosește termenul „slovă” nu ca un sinonim pentru Lege, ci într-un mod care descrie interpretarea greșită, înțelegerea greșită și concepția greșită cu privire la Lege.
Păzirea slovei înseamnă să treci prin tot ritualul de ceremonii exterioare în timp ce niciodată nu ai avut de a face cu scopul moral interior, nu te-ai luptat niciodată cu păcatul. Nu ai avut niciodată de-a face cu adevărata pocăință. Nu ai venit niciodată prin har, prin credință să-L accepți pe Isus Cristos. Tu doar ești preocupat de toate simbolurile. Și aceasta este o amăgire care îi face pe oameni să creadă că ei se conformează intenției lui Dumnezeu când, de fapt, nu o fac.
Acest lucru este cu adevărat criminal, este cu adevărat criminal. Este foarte greu să te recuperezi de aici. Poți să scapi din intenția Legii de a te omorî și de fapt Legea să te ducă la disperare privind ticăloșia ta, pentru că asta te va duce la Cristos. Dar când ajungi în acel punct și renunți la religia ceremonială, acum trăieşti recunoașterea păcatului tău, şi treci dincolo de recunoașterea păcatului într-o înșelăciune care te condamna.
Așa cum am spus, nu avem aceiași iudaizatori, aceeași problemă în ziua de azi, dar avem problema religiei sacramentale, ceremoniale, predominant în sistemul Romano-Catolic, unde mase și mase de oameni simt că au o relație cu Dumnezeu pentru că ei efectuează anumite ceremonii exterioare. Și înșelăciunea este înspăimântătoare.
Așa cum am spus duminica trecută, pentru noi doar să deschidem brațele și să anunțăm în întreaga lume că toți acești oameni sunt frați și surori în Cristos, pentru că folosesc numele Lui și pentru noi, așa cum ne cere documentul pe care vi l-am menționat săptămâna trecută, să mărturisim păcatul nostru de a încerca să-i evanghelizăm pe catolici, ar fi egal cu a ne alătura unei erezii. Nu putem face asta. Sufletele lor veșnice sunt în joc și integritatea adevărului lui Dumnezeu este la mijloc, de asemenea. Ei bine, săptămâna viitoare vom vedea mai multe. Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim pentru noul legământ în Cristos. Noul legământ care oferă viață prin Duhul, pentru că numai Duhul poate intra în inimă, numai El poate fi parte a vieții în care problema păcatului a fost rezolvată. Îți mulțumim că atunci când a venit noul legământ, cel vechi era depășit și toată acea ceremonie exterioară și tot acel ritual care a fost simbolul curățirii reale și al jertfei reale și al spălării reale în Cristos, toate acele simboluri nu mai sunt. Realitatea este aici.
Și acum, noi care am fost uciși de Lege, datorită lui Cristos și a locuirii Duhului, acum găsim Legea, aceeași Lege, să fie calea către ascultare, o cale către viață, o cale către binecuvântare, o cale către bucurie și o cale către împlinire. Pentru că prin Duhul putem asculta Legea. Așa cum Pavel a spus în Romani 8, Legea ne-a ucis. Cristos ne-a făcut vii și acum Legea este prietenul nostru și viață pentru noi și binecuvântare.
Tată, mă rog pentru oamenii care sunt prinși în amăgirea religiei exterioare care nu au nicio relație cu Tine. Vrem să fie câștigați acești oameni și vrem să-i facem nu să se uite la ceremonie, ci să se uite la poruncile Scripturii care le demască ticăloșia și păcătoșenia și care au scopul să-i îndrepte către Cristos.
Vrem să facem tot ce putem ca să-i ajutăm să asculte de vocea convingătoare a Duhului Sfânt, ca să vină la momentul de pocăință reală și să găsească iertarea Ta. Îți mulțumim pentru ceea ce ne-ai adus în Cristos, pentru sfinții din vechime care nu au ajuns la desăvârșire fără El și pentru ce ai pregătit în Cristos pentru noi. Ajută-ne să fim oamenii care să trăim prin credință. Și dacă ar exista vreodată o galerie de credință a credincioșilor din Noul Testament am fi nespus de bucuroși dacă ni s-ar permite să fim menționați acolo.
Ajută-ne să trăim exemplar viețile de credință în Cristos ca păcătoși pocăiți care ne-am aruncat înaintea milei Tale prin El. Ne-am rugat în Numele Lui. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
