Nu știu cum sunteți voi, dar eu am parte de un timp extraordinar studiind 2 Corinteni capitolul 3. De fapt acest capitol este atât de bogat, încât putem rămâne la el până la răpire. Capitolul 3 din 2 Corinteni este obiectul studiului nostru din această dimineață. Vă încurajez să vă deschideți Biblia, dacă doriți. Aceasta este partea a patra din seria noastră, de la versetul 6 până la 18, numită „Slava noului legământ”. Nu știu câte părți vor mai fi. Cu siguranță vor mai fi multe. Acesta este un pasaj foarte prețios din Scriptură, unul peste care nu dorim să trecem ușor. Vrem să înțelegem toate bogățiile acestui text, atât de mult cât putem.

2 Corinteni 3:6-18 este aproape ca o versiune în miniatură a cărții Evrei. Preia din cartea Evrei marele concept al superiorității noului legământ și îl reduce la acest scurt pasaj. Atunci când studiezi pasajul, nu poți să îl tratezi doar pe el, ești forțat să ieși din cadru și să îmbrățișezi multe lucruri care, așa cum deja am văzut, se găsesc în cartea Evrei, și de asemenea în alte părți din Scriptură.

De la versetul 6, până la finalul capitolului, Pavel vrea să clarifice faptul că noul legământ este superior vechiului legământ. Motivul pentru care acest lucru e important este pentru că în cetatea Corint, unde a lucrat cu credincioșie și a plantat o Biserică măreață, au venit niște învățători și apostoli falși care afirmau faptul că vechiul legământ este egal cu noul legământ. Ei au vrut să stabilească faptul că ceremoniile mozaice şi ritualurile mozaice trebuiau să fie în continuare păstrate, și faptul că vechiul legământ este permanent ca noul legământ. Dacă doriți, vechiul legământ este etern precum noul legământ. Este la fel de important ca noul legământ. Este egal cu noul legământ.

Și astfel, ei impun simplității care este în Cristos toate prescripțiile mozaice, începând cu circumcizia, și făcându-i pe oameni să fie confuzi și înșelați cu privire la simplitatea Evangheliei. Am vorbit despre modul în care sacramentalul și „sacerdotalul” – care este un alt cuvânt pentru slujirea preoțească – ritualul, ceremonia și lucrurile de rutină exterioară tind să întunece realitatea spirituală.

Evident, Pavel se apără în 2 Corinteni. Întreaga scrisoare este o apărare a lucrării sale și a integrității sale. Și unul dintre lucrurile pe care le folosește ca să se apere este faptul că el este un slujitor al noului legământ. El spune în versetul 6 faptul că Dumnezeu ne-a învrednicit să fim slujitori ai noului legământ. Și aceasta vine în contrast cu învățătorii falși care sunt slujitori ai vechiului legământ.

Pavel spune că noul legământ este de departe mai bun. Şi orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu slujește Evangheliei noului legământ, adevărului noului legământ - nu ritualului vechiului legământ și legalismului. Noul legământ este Evanghelia predicată de Pavel. Noul legământ este predicat de toți predicatorii credincioși de-a lungul istoriei Bisericii.

Și astfel, ca parte a apărării sale și a lucrării sale, el tratează problema vechiului legământ: „De ce vreți să plecați de la mine, un predicator credincios al noului legământ și vă întoarceți la predicatorii falși ai vechiului legământ? De ce vreți să faceți așa ceva când noul legământ este superior celui vechi?”

Și astfel, în timp ce se apără pe sine ca un adevărat păstor și ca un adevărat apostol, ca un adevărat predicator și un adevărat învățător, deoarece a învățat noul legământ, el ne mai oferă și o înțelegere a bogățiilor acestui nou legământ. Astfel, el trece dincolo de apărarea sa și intră în teologia noului legământ. Chiar dacă pe scurt, cu siguranță bogat.

El respinge mântuirea prin fapte. El respinge mântuirea prin circumcizie, prin ritual, prin ceremonie. El respinge complet aceste lucruri și vrea ca și noi să le respingem. Mântuirea nu este o chestiune de ceremonie, indiferent ce fel de ceremonie. Nu este o chestiune de ritual, nu este o chestiune de liturghie - indiferent de ritual și de liturghie. Mântuirea este legată de noul legământ.

Ce este noul legământ? Noul legământ este pur și simplu o promisiune. „Legământ” înseamnă promisiune. Noul legământ este promisiunea mântuirii, care înseamnă iertarea deplină de toate păcatele tale, făcută posibilă prin moartea și învierea lui Isus Cristos. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. El a promis că va ridica păcatul tău, nu-Și va mai aminti de păcatele tale, le va îndepărta atât cât e răsăritul de apus, le va ierta complet, total, datorită lucrării făcute de Isus Cristos la cruce. Aceasta este noua promisiune, acesta este noul legământ și aceasta este Evanghelia.

Noul legământ și Evanghelia sunt același lucru. Pavel spune: „Sunt un predicator al Evangheliei. Sunt un predicator al noului legământ și la fel este cu fiecare predicator credincios.”

Poate spui: „Bine, dar care a fost scopul vechiului legământ?” Am acoperit asta timp de trei săptămâni și nu voi intra iarăși în detaliu, doar vă reamintesc că vechiul legământ avea trei componente: una civilă, una ceremonială și o componentă morală. Componenta civilă a fost să prescrie viața în Israel într-un fel atât de unic, încât ei erau un popor aparte și izolat de păgâni, de popoarele politeiste din vremea lor. Le permitea să trăiască o viață atât de unică, încât azi acesta este numit stil de viață „cușer”, lucru care i-a ținut separați de națiunile care i-ar fi putut contamina iar această contaminare le distrugea mărturia.

Partea ceremonială a Legii, toate simbolurile și tot sistemul sacrificial, începând cu circumcizia, cu Sabatele și toate sărbătorile și praznicele, toate sunt în legătură cu scopul răscumpărător. Scopul lor era să arate planul răscumpărător al lui Dumnezeu – nevoia omului de a fi răscumpărat și modul în care Dumnezeu va îndeplini acest scop. Așadar, acelea erau simbolice. Toate erau imagini.

Partea civilă care l-a identificat pe Israel ca o națiune unică, este pusă deoparte pentru că avem un singur popor, evrei și neamuri, în Biserică. Partea ceremonială a fost lăsată deoparte pentru că imaginile au pălit atunci când a venit realitatea, iar realitatea de aici este acum în Cristos.

A treia parte a Legii a fost partea morală. Aceasta este partea permanentă și eternă, pentru că în legea morală, Dumnezeu Și-a revelat caracterul Lui și voia Lui pentru om. Însă legea morală nu te putea mântui, cu atât mai puțin legea ceremonială; erau doar imagini. Legea civilă nu te putea mântui, era numai un mod de viață exterior.

Nici legea morală nu te poate mântui; tot ceea ce face este să te conducă la locul în care îți vezi păcatul așa cum este și în disperarea ta, alergi la Dumnezeu și implori pentru milă și har. Și asta este ceea ce făcea un sfânt din Vechiul Testament. Aceasta este ceea ce a făcut rămășița. Asta a făcut un evreu adevărat. El s-a uitat la Lege, s-a uitat la viața lui și a spus: „Nu pot ține Legea”. Și a strigat după milă.

Din păcate, restul evreilor, în mod tragic, se uitau la legea morală și spuneau: „Ei bine, nu putem să o păzim foarte bine. Știu, mântuirea este în legea ceremonială. Pentru că nu pot ține legea morală, voi folosi legea ceremonială ca un mijloc de mântuire”. Și acest lucru a fost chiar mai grav, pentru că nu doar legea morală i-a omorât, dar ei au luat slova legii ceremoniale, au pus-o deasupra legii morale, ca și cum ar fi fost o componentă mântuitoare și atunci au fost omorâți cu adevărat. Litera legii era într-adevăr mortală. Prin „slovă” am arătat că ne referim la aspectul ceremonial extern al legii.

Dumnezeu a dat partea ceremonială a legii ca să-i arate omului nevoia de răscumpărare prin simboluri și imagini. Dumnezeu a dat legea civilă ca o parte a Legii pentru a-și izola poporul, în scopuri pe care vi le-am menționat, ca să fie martori în lume și să nu fie contaminați de relații ușoare cu celelalte națiuni. Dumnezeu a dat legea morală ca să îl frângă pe om, pentru a-și arăta voia Sa, pentru a-și arăta voia Sa pentru om și pentru a-i arăta omului că nu ar putea trăi la înălțimea ei. Toate acestea l-ar arunca pe om în fața milei lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, în harul și mila Sa, îl va ierta prin lucrarea lui Isus Cristos, simbolizată în sistemul sacrificial.

Acum, am trecut prin toate acestea. Nu vreau să repet mai mult decât atât. Acum să ne uităm la textul nostru. Pavel arată către legământul mai bun, care este noul legământ; către legământul superior, care este noul legământ. Și arătând că noul legământ este mai bun, el oferă opt motive ce redau excelența superioară a noului legământ. Făcând acest lucru, el respinge vechiul legământ.

Întâi de toate, el spune că noul legământ oferă viață. Și am văzut asta în versetul 6. Nu vom repeta. El spune „legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” Noul legământ este un legământ care oferă viață. Vechiul legământ nu putea să facă așa ceva. Întreaga Lege nu putea decât să te omoare, nu putea să-ți dea viață. De fapt, în versetul 7 el o numește: „slujba aducătoare de moarte”. Vechiul legământ este un ucigaș. Legea este un ucigaş.

Când citești Legea lui Dumnezeu și te uiți la viața ta, ești mort. Ei bine, ce înseamnă asta? Păi, suferi un fel de moarte vie a rușinii și a vinei, a remușcării, a incapacității și a frustrării pentru că nu poți să te ridici la nivelul cerut de Legea lui Dumnezeu. De asemenea te omoară pentru veșnicie, pentru că acum ai încălcat Legea lui Dumnezeu. Conform cu Galateni 3:10 ești blestemat. Galateni 3:13, ești blestemat. Acel blestem înseamnă condamnarea veșnică. Așadar, Legea este un criminal în masă. Este cel mai mare criminal în masă al tuturor timpurilor. Îi prezintă pe toți oamenii condamnați și sub judecată, condamnați și judecați. Legea este un călău, dar noul legământ oferă viață.

În al doilea rând, începând cu versetul 7, noul legământ produce neprihănire. Acum, aș dori să vă citesc versetele de la 7 la 9 : „Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feței lui Moise, din pricina strălucirii feței lui, cu toate că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?”. Acum el prezintă un alt contrast foarte puternic cel dintre Legea ca lucrare de condamnare și noul legământ ca lucrare aducătoare de neprihănire.

Noul legământ aduce neprihănire. Oferă neprihănire, iar acest punct este foarte, foarte important. Pentru că prin faptele Legii, nimeni nu a fost socotit neprihănit. Așa-i? Romani 3, nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Nu poți obține neprihănirea. Nu poți să-L mulțumești pe Dumnezeu, prin faptul că ești virtuos, sfânt și neprihănit prin strădaniile tale. Dacă încalci - așa cum am spus cu privire la Galateni 3, dacă încalci o parte din Lege, ești condamnat de Lege. Încalci o singură dată și ești condamnat. Așadar, este o slujire aducătoare de moarte. A fost, așa cum o numește în versetul 9 „slujba aducătoare de osândă”. Dar este așezată în contrast cu noul legământ, care este slujba aducătoare de neprihănire. O lucrare a neprihănirii.

Acum, ca să ilustreze superioritatea noului legământ, apostolul Pavel merge la Vechiul Testament, la una din relatările cele mai neobișnuite și mai fascinante din tot Vechiul Testament, care se găsește la Exodul capitolul 34. Să deschidem la Exodul capitolul 34. Și în special, vom începe să ne uităm la text de la versetul 29.

Aceasta este experiența lui Moise pe Muntele Sinai și este o relatare fascinantă. Moise, așa cum bine știți, a urcat pe Muntele Sinai la porunca lui Dumnezeu ca să primească Legea. A ajuns acolo și a vorbit cu Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a dat Legea. Dumnezeu i-a dat prescripția care reflecta natura Sa ca fiind sfântă și care reflecta voia Sa pentru om. Era exact Legea înaintea căreia omul avea să fie frânt și astfel trebuia să vină la Dumnezeu și să pledeze pentru har și milă, lucruri pe care Dumnezeu avea să le dea bazat pe ceea ce Isus Cristos avea să realizeze într-o zi pentru păcătosul care se pocăiește.

Să începem să citim de la versetul 29. Moise a fost pe munte cu Dumnezeu și veți vedea în versetul 28 că Dumnezeu a scris cuvintele legământului pe table de piatră, Cele zece porunci, care sunt un rezumat al vechiului legământ. „Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu știa că pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.” Acum, a fost acolo sus și a vorbit cu Dumnezeu. Dumnezeu este duh și știți că un duh nu are carne și oase, așadar, un duh este invizibil. Dar Dumnezeu S-a făcut vizibil și Dumnezeu Se face vizibil prin manifestarea slavei naturii Sale în lumină. Noi o numim „Shekinah”, care înseamnă prezență. Slava Shekinah a lui Dumnezeu apare de mai multe ori în cartea Exodulul. De fapt, cred că un aspect al slavei Shekinah a lui Dumnezeu este că a fost rânduită să fie arătată ziua într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc, atunci când conducea poporul lui Israel. Vă amintiți că atunci când Cortul întâlnirii a fost terminat la finalul cărții Exodulul, slava lui Dumnezeu, slava norului, acest nor de lumină deosebită, care Îl reprezenta pe Dumnezeu, coboară și se așază deasupra Cortului.

Așadar, când Dumnezeu S-a manifestat, Și-a manifestat prezența spirituală prin reducerea tuturor atributelor Sale la o lumină vizibilă. Într-un mod miraculos, Dumnezeu S-a manifestat pe Sine astfel lui Moise. Vă amintiți, că Moise a urcat pe munte. Vă amintiți ce I-a spus lui Dumnezeu în capitolul 33 cu 18: „Arată-mi slava Ta” și Dumnezeu a spus: „Te voi lăsa să vezi puțin din slava Mea” și l-a ascuns într-o stâncă și a lăsat slava Lui să treacă. Ei bine, aceea a fost lumina care emana, care strălucea, pe care Dumnezeu a făcut-o vizibilă. Moise a fost cu Dumnezeu. A fost în prezența lui Dumnezeu. Și când a coborât de pe munte, nu a știut, pentru că bineînțeles, nu putea să-și vadă fața, nu a știut că fața lui strălucea pentru că a vorbit cu Dumnezeu. A coborât și a fost precum un bec incandescent. Strălucea, strălucea. Și când spun că „strălucea”, vreau să spun că strălucea puternic.

Versetul 30: „Aaron şi toți copiii lui Israel s-au uitat la Moise şi iată că pielea feței lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.” Au stat la distanță pentru că strălucea. Nu era o luminiță slabă, era o lumină puternică. Atât era de puternică încât, la versetul 31: „Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el şi el le-a vorbit.” Cu alte cuvinte el i-a chemat și a spus: „Veniți, veniți, veniți. Nu vă temeți.”

Și Moise le-a vorbit. „După aceea toţi copiii lui Israel s-au apropiat şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe Muntele Sinai. Când Moise a încetat să le vorbească şi-a pus o maramă pe faţă. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieșea; asta făcea ca să aibă mai multă slavă pe fața lui, „iar când ieșea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feței lui strălucea; şi Moise își punea iarăși marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul.”

Iată cum făcea. Vorbea cu Dumnezeu. Ieșea și fața lui strălucea ca un soare. Era ca un mic soare. Era strălucitor. De fapt, atât de tare strălucea că oamenii nu puteau să se uite la el. Se puteau uita în jurul lui și simțeau strălucirea și auzeau vocea, dar nu puteau să se uite la ea direct. Și când Moise nu mai vorbea cuvintele direct de la Dumnezeu, își punea o maramă pe față, ca să nu-i orbească pe oameni. O slavă orbitoare! Când se ducea să vorbească cu Dumnezeu, își dădea marama jos. Când se întorcea afară vorbea fără maramă, iar când termina de vorbit, își punea iarăși marama.

Acum, ce se petrece aici? Ei bine, analogia pe care Pavel o extrage de aici, ilustrația pe care Pavel o vede aici, este o ilustrație a slavei Legii. Să ne întoarcem la textul nostru și vom vedea asta.

Versetul 7: „dacă slujba aducătoare de moarte”, adică vechiul legământ, Legea „scrisă şi săpată în pietre”, acele table de piatră, „era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feței lui Moise”, să ne oprim aici pentru o clipă. Iată ce vrea să spună. Când Moise a coborât de pe munte, unde s-a întâlnit cu Dumnezeu și a primit Legea, a purtat pe fața lui exact strălucirea lui Dumnezeu, exact slava lui Dumnezeu, Shekinah. Paralela cea mai apropiată pe care o puteți găsi în Scriptură este în Matei 17. Vă amintiți că Domnul a fost schimbat la față? Numai când Domnul a fost transfigurat și strălucea atât de tare, i-a speriat pe oamenii care erau prezenți. Vă amintiți că ucenicii care erau acolo au căzut la pământ ca leșinați? Diferența este că Domnul Isus a dat la o parte carnea și slava a venit dinăuntru. În cazul lui Moise, slava a fost reflectată din afară. Moise a fost cum e luna în acest sens, el a reflectat slava.

Însă veți vedea, în versetul 7, Legea a venit cu slavă. Slava lui Dumnezeu a fost pe fața lui Moise când a adus Legea. Ceea ce spune Pavel este că Legea este slăvită, este o reflexie a lui Dumnezeu. Vedeți, apostolul Pavel a fost acuzat de către iudaizatori și de către partida celor circumciși ca fiind împotriva Legii, că ar fi vorbit împotriva Legii, ar fi denigrat Legea, ar fi înjosit Legea, ar fi ignorat Legea, ar fi redus Legea sau ar fi devalorizat Legea. El nu a făcut niciodată așa ceva. El a realizat că Legea, vechiul legământ, a venit cu slavă. A venit cu slavă.

Când Dumnezeu a dat Legea, Moise a venit și a adus-o, a fost cu slavă. De fapt, a avut atât de multă slavă că fiii lui Israel nu puteau să se uite la fața lui Moise, datorită slavei de pe fața sa. El strălucea atât de tare și Shekinah era atât de puternică, încât nu puteau să-și pironească ochii. Acest verb înseamnă a fixa pe ceva, a privi îndelung sau a te holba.

Acum, poți să ieși afară într-o zi ca astăzi, o zi călduroasă, sau când soarele este vizibil și strălucitor și știi că este acolo, și poți să-l simți și strălucirea lui este foarte clară pentru tine. Și dacă vine cineva în vizită la tine în această după-masă și spune: „Aș dori să îți fac o poză” și tu te aşezi cu soarele în faţă, şi mijeşti ochii oarecum deranjat, înțelegeți toate astea. Și totuși tu nu te uiți direct la soare, pentru că dacă te uiți la soare, atunci ai orbi. Așadar, privești în jur, sub el, nu direct spre el, însă simți acea strălucire.

Exact acest lucru are loc aici, nu puteau să se uite la fața lui Moise. Și aici este Moise, ei îl știau, și nu a arătat niciodată așa înainte. S-a întâmplat ceva foarte slăvit. Ceva transcendent a avut loc, și anume i-a fost dată Legea în prezența lui Dumnezeu. Slava a fost atât de puternică, atât de strălucitoare, atât de măreață, că era ca și cum s-ar fi uitat direct în soare, nu puteau nici măcar să se uite la fața lui. De aceea când Moise a terminat de vorbit cuvintele lui Dumnezeu și vroia să aibă o discuție normală cu oamenii, își punea o maramă peste față, pentru că altfel i-ar fi orbit.

Ceea ce vrea Pavel să spună este că Legea a venit cu slavă de la Dumnezeu și acea slavă era evidentă pentru toți cei care l-au văzut pe Moise când a coborât de pe munte și pentru toți ceilalți care citesc relatarea. Slujba aducătoare de moarte a fost slăvită pentru că a reflectat voia lui Dumnezeu, natura lui Dumnezeu, caracterul lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu. Dar cu toate că a avut slavă, a fost o slavă limitată, pentru că a fost de la Dumnezeu, da, dar a fost aducătoare de moarte. A venit de la Dumnezeu – vă rog să observați în versetul 9 – ca o slujbă aducătoare de osândă, nu ca o slujbă aducătoare de mântuire. A fost un ucigaş. A fost rânduită să-i aducă pe păcătoși la cunoștința păcatului lor. Pentru noi a fost un îndrumător către Cristos. A fost o robie care ne-a cuprins pe toți - Galateni 3, Pavel spune asta.

Vechiul legământ cu legile sale civile, morale și ceremoniale putea numai să poruncească; putea numai să ilustreze, putea numai să simbolizeze. Nu putea să dea viață și nu putea produce neprihănire. Era mortal. În special când era redus la slovă, care era diferită. Slova nu era sinonimă cu Legea. Puteți vedea asta în Romani 2:27-29. Legea era aducătoare de moarte, dar a avut slava sa. A fost rânduită de Dumnezeu, a coborât din ceruri. A fost voia lui Dumnezeu.

Acum, dacă acest lucru era adevărat, că vechiul legământ avea slavă, uitați ce spune versetul 8: „cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului”? Termenul „slujba Duhului” este termenul descriptiv folosit de Pavel pentru noul legământ. El numește noul legământ ca fiind „slujba Duhului”. Legea a fost scrisă pe piatră, a fost un ucigaș, dar scrisă pe inimi de către Duhul Sfânt este dătătoare de viață și produce neprihănire. Legea scrisă pe piatră, condamnă. Legea scrisă în inimă de Duhul Sfânt, mântuiește.

Așadar, acest legământ este mult superior față de vechiul legământ, spune el „cum să nu fie cu slavă mai degrabă slujba Duhului?” Aceasta este o concluzie clară. Și așa cum v-am spus tot timpul și nu vreau să ratați asta – mai mulți oameni mi-au pus această întrebare – așa cum am spus tot timpul, sfântul din Vechiul Testament, persoana care era cu adevărat mântuită din Vechiul Testament, a fost mântuită pentru că a încălcat Legea și a știut că nu poate să o păzească, a știut că este păcătos și a venit la Dumnezeu să ceară milă și har și iertare de la El. A venit cu penitență, flămând și însetat după neprihănire, supus și plângându-și propria nelegiuire, așa cum este atitudinea din Fericiri din Matei capitolul 5, și cere de la Dumnezeu să fie milostiv față de el, un păcătos, exact ca acel vameș care s-a bătut în piept, pentru că a știut că Dumnezeu este plin de har și milostiv. Dumnezeu a fost milostiv și a fost plin de har față de un păcătos care se pocăiește și l-a iertat de păcatul său, datorită a ceea ce a avea să facă Cristos în viitor pentru acel păcătos.

Și așa funcționa mântuirea. Nu a fost nicidecum diferit, întotdeauna a fost prin har prin credință, bazată pe lucrarea lui Cristos, fie că a fost înainte de lucrarea lui Cristos sau după. Când un evreu din Vechiul Testament era mântuit prin har prin credință, dintr-o dată acea Lege, acea Lege morală care cândva a fost un ucigaş pentru el, a devenit o cale a binecuvântării și a avut atitudinea lui David din Psalmul 119, care spune: „Oh, cât iubesc Legea Ta. Mă desfătez în ea. Mă gândesc neîncetat la ea!”. Dintr-o dată, în loc ca Legea să devină un criminal, Legea devine o cale de binecuvântare și viață. Mai dulce pentru el ca mierea din faguri și mai prețioasă decât aurul. Nu a însemnat că atitudinea Lui față de Lege a fost cea care l-a mântuit, ci mântuirea lui i-a schimbat atitudinea față de Lege.

Apoi în versetul 9, argumentarea este de la mic la mare: „Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost slăvită”, dacă Legea care condamnă și ucide a fost slăvită, „cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?” Aici slujba aducătoare de osândă mai primește un nume: lucrarea de judecată, lucrarea de condamnare, lucrarea de damnare, lucrarea de osândă. Vechiul legământ a avut slavă, a avut slavă. A fost de la Dumnezeu. și când Moise a coborât de pe munte, a fost slava pe fața lui.

Acum, dacă vechiul legământ care a fost mortal, ucigător, care condamna și osândea a avut slavă, cu cât mai mult slujba aducătoare de neprihănire abundă în slavă? Care este slujba aducătoare de neprihănire? Este noul legământ. Noul legământ. Are o slavă abundentă pentru că produce neprihănire.

Să deschidem la Romani 3:21. La versetul 20 Pavel spune: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.” Și uitați ce spune la versetul 21: „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii”, ei au văzut noul legământ venind, dar neprihănirea lui Dumnezeu este manifestată, versetul 22: „prin credința în Isus Cristos pentru toți cei ce cred”. Legea nu putea niciodată să aducă neprihănirea. Neprihănirea a venit prin credința în Isus Cristos pentru toți cei care cred.

Ce aduce noul legământ? Neprihănire. Noul legământ schimbă modul în care îl privește Dumnezeu pe un păcătos. Îi schimbă atitudinea. Îl vede îmbrăcat în neprihănirea lui Cristos. „Îmbrăcat cu haina neprihănirii”, cum o numește Isaia, acoperit cu neprihănirea lui Cristos, având neprihănirea lui Cristos atribuită lui, pusă în dreptul lui.

Aș dori să vă ofer o bună ilustrație a acestui lucru. Deschideți la Filipeni capitolul 3 și să îl folosim pe Pavel ca ilustrație. Este unul din capitolele mele preferate din toată Scriptura. Pavel a știut că vechiul legământ a venit cu slavă, însă oricine venea să predice vechiul legământ ca un mijloc al mântuirii era un vrăjmaș al Evangheliei. Ați reținut? Oricine care predica vechiul legământ ca un mijloc al mântuirii era un vrăjmaș al Evangheliei.

De fapt, în versetul 2 din Filipeni 3, Pavel îi numește pe acești predicatori: „câini, lucrători răi – feriți-vă de circumcizia falsă”. Oricine spune că circumcizia sau ceremonia mozaică – oricare dintre ele, sau dobândirea unui anumit nivel de moralitate conform Legii – cine ar spune că ceremonia mozaică ar fi mântuitoare este un câine, un lucrător rău. Câinii, apropo erau cei care furau, erau corcituri. Câinii erau alungați, erau murdari, plini de mizerie. Mâncau din gunoaie. În antichitate se vorbea de ei în batjocură. „Ca niște câini” spune Petru: „care se întorc la voma lor”. Erau niște maidanezi periculoși, care alergau pe străzi în sălbăticie. Acest lucru îl spune Pavel despre cei care predică vechiul legământ ca un mijloc al mântuirii sau ca un element care cooperează la mântuire.

Însă să ne uităm la Pavel. Dacă vă gândiţi la un evreu care să fi fost dedicat vechiului legământ, acela a fost Pavel înainte de convertire. Și nu doar că a fost sub vechiul legământ, dar era un literalist. A vrut să fie mântuit prin faptul că ținea slova Legii, detaliile exterioare. Să ne uităm la el. El spune, la Filipeni 3 cu versetul 4: „Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu şi mai mult”.

„Sunt gata să îmi măsor realizările firești cu oricine. Dacă este să fim mântuiți prin lucrurile firești, dacă este să fim mântuiți prin faptele Legii, dacă este să fim mântuiți prin efortul uman și prin ceremonie și ritual și rutină și toate celelalte, sunt gata să îmi măsor realizările mele cu ale oricărei persoane.

Iată care sunt: am fost circumcis în a opta zi. Aceasta a fost cerința, am realizat-o. Părinții mei m-au trecut prin acest ritual. Sunt născut din neamul lui Israel, din poporul ales. Sunt din seminția lui Beniamin, una din semințiile cele mai nobile, care au fost credincioase – Beniamin și Iuda – când împărăția a fost divizată. Sunt evreu din evrei”.

Ce înseamnă asta? „Niciodată nu mi-am încălcat tradiția. M-am ținut de ea.” Azi am spune că a fost un ortodox hasidic. Nu s-a compromis în tradiția sa. A fost un tradiționalist. A urmat tradiția până la ultima literă. „În ce privește Legea, am fost dedicat Legii, am fost un fariseu”. În vremea aceea erau cam 6000 și erau fanatici, erau preocupați în mod bizar cu detaliile și aspectele neesențiale ale Legii. Pavel a ales să fie supus literei Legii Mozaice cât a putut de mult.

Merge până într-acolo că spune: „Oricine care a călcat ceva din acel legământ, oricine care a venit și a spus că este ceva mai bun decât legământul cel vechi, pe acei oameni, numiți creștini, i-am persecutat”. Atât de zelos a fost pentru vechiul legământ. „În ce privește neprihănirea obținută prin Lege, atât cât am putut, am fost fără prihană. Fiecare lucru pe care puteam să-l fac, conform Legii, l-am făcut. Și nu este nimeni care să vină să-mi spună: «Ești de condamnat pentru aceasta»”. A fost exigent.

Aveți aici un literalist. Nu cred că era mântuit. Nu cred că a fost răscumpărat. Pentru că se baza pe toate acestea. Cred că nici măcar nu a ajuns în locul din Romani 7, unde Legea este readusă la viață. A văzut realitatea a ceea ce a însemnat și asta l-a omorât. Acest lucru s-a întâmplat când a avut experiența de pe drumul Damascului, când s-a văzut cum era cu adevărat.

Însă priviți când s-a întâmplat asta. Versetul 7, el spune: „Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri.” Am acumulat tot ceea ce se putea acumula. Aceasta a fost mântuirea mea, prieteni. Aveam de gând să fiu neprihănit prin Lege. Și când L-am întâlnit pe Cristos, imediat, „când L-am întâlnit pe Cristos - le-am socotit ca o pierdere”. Versetul 8: „Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate. Să vă spun ce puteți să faceți cu vechiul legământ, puteți să îl aruncați la grămada de gunoi”. Acum, el nu desconsideră legea morală a lui Dumnezeu, el spune că astfel se uită la vechiul legământ ca la un mijloc al mântuirii.

Știți ce înseamnă să fii circumcis în a opta zi în ce privește mântuirea? Nimic. Știți ce înseamnă să fii parte din națiunea lui Israel în ce privește mântuirea? Nimic, mântuirea nu este printr-un ritual și nici prin cetățenie. Știți ce înseamnă să fii parte din seminția lui Beniamin? Nimic, mântuirea nu este printr-un privilegiu genealogic. Știți ce înseamnă să fii evreu din evrei? Nimic, mântuirea nu este prin tradiție. Știți ce înseamnă să fii fariseu, să păzești Legea? Mântuirea nu este prin practica religioasă. Știți ce înseamnă să fii un prigonitor zelos al Bisericii? Nimic, nu este prin zel și nu este prin moralitate exterioară. Nimic din toate acestea nu înseamnă ceva. Totul este skubalon. Apropo, acel cuvânt e folosit pentru excremente umane sau orice excremente. Cel mai josnic lucru. El spune: „M-am uitat la acel lucru și totul este gunoi, mizerie, murdărie”.

Poate spui: „De ce te grăbești să spui că toate sunt gunoaie?”

Versetul 9: „şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.” Oh, ce afirmație decisivă! „Am văzut ceea ce am vrut întotdeauna – neprihănirea – însă aceasta a fost în Cristos și a fost prin credință, nu prin faptele Legii. Astfel, este un gunoi. Este gunoi”.

Da, vechiul legământ a avut slava sa. Să ne întoarcem la 2 Corinteni 3. Vechiul legământ a avut slava sa, dar nu ca slava noului legământ. De fapt, uitați ce spune la versetul 10: „Şi în privința aceasta, ce a fost slăvit – se referă la vechiul legământ – nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.” Așadar, când te uiți la vechiul legământ în comparație cu noul legământ, este ca și cum vechiul legământ n-a avut slavă deloc. Aceasta este ceea ce vrea să spună. Ceea ce a avut slavă, adică vechiul legământ, când îl compari cu noul legământ, care a avut o slavă care-l întrecea, parcă nu a avut slavă deloc. Te uiți la el și spui „gunoi”.

Pavel spune: „Să nu cumva să acceptați religia iudaistă, a circumciziei, religia ezoterică. Să nu cumva să renunțați pentru vreun ceremonial care corupe simplitatea care este în Evanghelia lui Isus Cristos. Este atât de multă slavă în noul legământ, că vechiul legământ apare ca și cum ar fi nimic. Nimic.”

Poate spui: „Ei bine, legea morală a lui Dumnezeu este în continuare importantă?” Sigur că da. Pentru că legea este piatra grea care trebuie să frângă spinarea păcătosului. Și apropo, legea morală este repetată în Noul Testament. Nu-i așa? Legea civilă este lăsată deoparte. Nu mai este Israel. Neamurile și evreii sunt una. Legea ceremonială este lăsată deoparte. S-a terminat cu Sabatul și cu lunile noi și cu sărbătorile și sistemul sacrificial. Templul a fost distrus. S-a terminat cu jertfele, nu mai sunt Sabate, nu mai sunt. Însă Legea morală este repetată și recitată și reiterată în Noul Testament și este iarăși reiterată și adusă în fața păcătosului ca să-i arate păcatul.

Însă vechiul legământ, dacă ar fost de unul singur, ar fi fost absolut inutil. Chiar și reflectarea la sfințenia lui Dumnezeu nu este utilă pentru mântuire. Vine noul legământ și prin har, prin credință, oferă ceea ce vechiul legământ nu putea oferi.

Și iarăși repet - vedeți, de aceea sacramentalul și sacerdotalul, care înseamnă preoțesc, un fel de religie, precum Catolicismul sau Ortodoxia sau Protestantismul liturgic, cu toate ridicările, așezările, aprinderea candelelor, închinarea, îngenunchierile, fă asta, du-te acolo, fă aia, toată această exteriorizare, tot acest ceremonialism este o corupție. Și așa cum v-am spus săptămâna trecută, nici măcar nu sunt biblice, să încep cu asta. Cel puțin iudaizatorii au avut un legământ care a avut ceva slavă, cu toate că a fost o slavă trecătoare. Lucrarea evanghelică inventată, sau ar trebui să spun ceremonialismul creștin născocit nu are nici măcar un precedent biblic, niciodată nu a avut slavă, așadar este o abordare separată de slavă. Stați departe de el. Tot ceea ce aveți nevoie este harul și credința în Cristos, simplitatea lui Cristos și o relație personală făcută posibilă de Duhul Sfânt lucrând în inimă.

Acum, apostolul prezintă un al treilea punct. Bine? Vom intra în acest al treilea punct și vom încheia pentru dimineața asta. Superioritatea noului legământ este bazată pe faptul că dă viață și produce neprihănire. În al treilea rând, este permanent. Uitați-vă ce spune la finalul versetului 7. Noul legământ este permanent. Veți observa că acest punct pe care-l prezintă este fascinant. Finalul versetului 7: „fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feței lui Moise, din pricina strălucirii feței lui” – apoi adaugă – „cu toate că strălucirea aceasta era trecătoare”. Ideea este că slava care era pe fața lui Moise a fost trecătoare. După acea întâlnire și acea experiență, s-a dus, a trecut. De fapt, a trecut chiar și atunci când era acolo, când vorbea cu oamenii. Când își punea marama pe față, nu mai era.

Era o slavă „trecătoare”. Același verb este folosit și în 1 Corinteni 2:6 când este tradus cu „vor fi nimiciți”. Slava Legii este ilustrată prin aceasta, în mintea lui Pavel. El vede o analogie la slava Legii. El vede un scop al lui Dumnezeu în acea minunată narațiune ca să ne arate că deși a avut slavă, a fost o slavă care dispărea, a fost o slavă trecătoare. Legea nu are niciun răspuns permanent. Legea nu era soluția finală. Legea nu a fost niciodată intenționată ca să fie ultimul cuvânt pentru condiția păcătoșilor. Legea nu putea niciodată să mântuiască. Nu poate fi ultimul cuvânt.

Îmi amintesc că într-o ocazie, când am fost în Israel, cu mulți ani în urmă și am stat într-un hotel lângă sinagogă, camera mea era așa de aproape că dacă îmi întindeam mâna puteam să ating sinagoga și era o zi de Sabat, când ei aveau acea închinare și i-am auzit ore în şir. Și, desigur, am realizat că acești oameni sunt prinși în vechiul legământ. Ei nu vor accepta noul legământ, nu-l vor tolera. Și dacă vrei să li-l prezinți, vor deveni agresivi și violenți și agitați cu privire la asta în respingerea lor. Și tu vrei să le spui: „Dar – dar - dar Legea niciodată nu a fost ultimul cuvânt pentru situația păcătosului, nu poate mântui.”

Niciodată nu a fost intenționată să fie revelația deplină, finală a scopului răscumpărător al lui Dumnezeu și mijlocul prin care neprihănirea să fie oferită. Doar a arătat către ceva mai mare. Nu a fost adecvată, nu a fost permanentă. Putea numai să arate oamenilor ce puteau să facă, dar nu putea să-i împuternicească să facă. Vechiul legământ putea oferi numai baza pentru condamnare, dar nu și pentru mântuire, o bază de condamnare, nu de justificare, o bază de vinovăție, nu de puritate. Ceva trebuia adăugat.

Poate spui: „Ei bine, nu au știut evreii că trebuia să vină? Nu li s-a spus?”

Ba da. Ieremia este foarte clar, cât se poate de clar. Ieremia 31:31 spune astfel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, zice Domnul.” „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu ... le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Ei ar fi trebuit să știe că vechiul legământ nu era ultimul.

Contrastul este între ceea ce este tranzitoriu și trecător și ceea ce este trainic și etern. Moise a reprezentat ce a fost slăvit, dar era trecător. Trebuia să vină o zi când splendoarea se va termina. Noul legământ, oricum, vine cu un angajament veșnic. Noul legământ nu este trecător.

Uitați ce spune textul la versetul 10: „Şi în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!” Vreți să auziți niște vești bune? A fost un vechi legământ și a fost un nou legământ, iar acum noi nu mai așteptăm alt legământ nou-nouț. Noul legământ este ultimul, acesta este permanent. Noul legământ are ultimul cuvânt: mântuirea prin har prin credință.

Slujba aducătoare de moarte și osândă și-a avut slava. A fost rânduită de Dumnezeu. A fost sfântă, dreaptă și bună. A stabilit standardul de neprihănire și, pentru credincioși, pentru cei iertați de Dumnezeu și mântuiți, a fost o cale a binecuvântării. Însă Noul Testament are o slavă mai mare. Noul legământ are o slavă mai mare. Și fără noul legământ, vechiul legământ ar fi catapultat întreaga rasă umană în iad.

Lucrarea profeților din Vechiul Testament – și nu avem timp să intrăm în acest subiect – lucrarea profeților din Vechiul Testament a fost să-i cheme pe oameni la pocăință. Din nou și din nou și din nou, până la Ioan Botezătorul. Pocăiți-vă, pocăiți-vă, pocăiți-vă, pocăiți-vă. Asta era ideea. Eşti adus înaintea Legii. Legea ți-a revelat păcatul. Ești chemat să te pocăiești.

Vedeți ce s-a întâmplat aici? Cei mai mulți evrei au știut că nu pot ține legea morală, așa că s-au gândit la o cale prin care să fie mântuiți. „Oh, nu putem ține legea morală, însă ce vom face? Vom ține legea ceremonială, iar legea ceremonială ne va mântui”. Așadar, au pus legea ceremonială deasupra legii morale ca fiind mântuitoare, și aceasta este ceea ce înseamnă că s-au închinat după slova Legii. Iar acest lucru le-a adus condamnarea.

Însă, haideți să luăm un adevărat evreu care a crezut cu adevărat. Ce ar trebui să facă? El vine cu pocăință la Dumnezeu, cere har și cere milă. A văzut legea ceremonială ca fiind un simbol al purtării de grijă pentru el cândva în viitor. Știa că Dumnezeu va purta de grijă. Știa că Dumnezeu este îndurător și milostiv, pentru că așa este Dumnezeu. Astfel că se aruncă înaintea milei lui Dumnezeu și a harului lui Dumnezeu și va fi răscumpărat, bazat pe ceea ce va face Cristos în locul lui.

Însă pentru cei mai mulți evrei, marea majoritate în afară de acea adevărată rămășiță, ei nu s-au supus Legii, nu au venit cu pocăință adevărat, nu au exercitat nicio credință mântuitoare în Dumnezeu, nu au depins de harul lui Dumnezeu, ci de faptele lor, au păzit o religie ceremonială exterioară, iar aceasta i-a ucis. Alături au venit profeții și în mod constant i-au chemat la pocăință, și i-au chemat la pocăință, și i-au chemat la pocăință. Acesta a fost întotdeauna mesajul. Mă uimește faptul că oamenii spun astăzi că nu mai trebuie să predicăm pocăința. Întotdeauna acesta a fost mesajul.

Așadar, ceea ce a avut slavă, adică vechiul legământ, pare în acest caz că nu ar fi avut slavă în comparație cu noul. Acum, versetul 11 și vom încheia: „În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător”. Moise a avut slava lui Dumnezeu pe chipul său și ea avea să treacă pentru că nu venea din interior, ci a fost doar o reflexie. Atâta timp cât a fost în prezența lui Dumnezeu, a reflectat slava, dar a fost trecătoare. Însă ceea ce rămâne, noul legământ, are o slavă permanentă.

Noul legământ rămâne pentru că este desăvârșirea planului lui Dumnezeu și este cel mai plin de slavă. Este cuvântul final. Evanghelia este cuvântul final. Nu există altceva; acesta este. Nu este Evanghelia, nu este vechiul legământ, nu este noul legământ plus tradiția, plus Mary Baker Eddy Patterson Glover Frye, plus cartea lui Mormon, plus, plus, plus. Noul legământ este tot ceea ce este necesar. Evanghelia este tot ce este nevoie în mod clar în Noul Testament. De aceea la finalul cărții Apocalipsa spune: „Dacă adaugi ceva la aceasta, îți vor fi adăugate urgiile scrise în ea”.

Lucrarea noului legământ va continua și nu va fi niciodată înlocuită pentru că nu mai este nimic de făcut, nu mai este nimic de spus. Totul a fost făcut în Cristos. A fost îndeplinit o dată pentru totdeauna pentru răscumpărarea poporului Său. Nu este un alt adevăr superior acestuia, e doar atât. Oh, vom avea o nouă înțelegere asupra bogățiilor din Evanghelie pe măsură ce creștem spiritual, dar niciodată nu vom trece dincolo de Evanghelie. Nu vom trece dincolo de noul legământ, pentru că nu este nimic dincolo de el. Noi nu stăm și așteptăm să apară un al treilea testament.

Apostolii falși și învățătorii falși din Corint s-au lăudat cu faptul că învățăturile lor erau vechi și s-au lăudat cu faptul că au avut avantajul ceremonialului mozaic. Iar Pavel le-a demolat fațada strălucitoare a templului lor și le-a demonstrat că nu este nimic mai mult decât o temniță deghizată. Iar slujitorul sau predicatorul sau noul legământ vine cu mesajul potrivit, un mesaj de speranță și un mesaj de neprihănire, nu cu un mesaj de condamnare. Nu avem nevoie de un fel de religie mistică. Nu avem nevoie de ceremonii exotice, care să transmită realitatea spirituală. Avem realitatea în Cristos, în puterea Duhului Sfânt.

Pavel strigă oamenilor să nu poarte mesajul care a fost pe table de piatră, ci mesajul crucii, nu mesajul de la Sinai, ci mesajul de la Calvar. El îi avertizează pe corinteni să elimine ceremoniile iudaizatorilor, cei care predică o religie ezoterică, care sunt învățători și predică Sinaiul, legea exterioară și simbolurile - rădăcina uscată a religiozității.

A. T. Robertson are un comentariu interesant asupra acestei secțiuni. El spune: „Dragostea față de exterior a omorât dragostea față de interior și L-a răstignit pe Isus din Nazaret pentru faptul că accentua viața spirituală și a mustrat ceremonialismul pur al cărturarilor și fariseilor.

Ștefan a mers pe calea lui Isus când i-a mustrat pe farisei pentru pervertirea religiei adevărate și a căutat să ofere o interpretare spirituală pentru Împărăția lui Dumnezeu, așa cum a prezentat-o Isus. Pavel s-a întors de la a fi un fariseu prigonitor la interpretarea spirituală a lui Isus și a luat locul lui Ștefan, cel de moartea căruia s-a bucurat.

Isus și Ștefan s-au luptat cu fariseismul oficial din iudaismul de atunci. Pavel a dus lupta cu fariseismul din cadrul creștinismului, care dorea să pună cătușele iudaismului lor pervertit pe creștinismul lui Isus. Singura speranță de salvare, scrie el, pentru sufletul omului era în pericol. Sufletul lui Pavel a fost mișcat până în adâncuri și el a întâmpinat problema cu toată forța. El este în toiul luptei, cu acești creștini iudaizatori care încearcă să distrugă creștinismul spiritual, când schițează contrastul dintre iudaism și creștinism. Bătălia dintre sclavia legalismului și creștinismul la nivel spiritual nu a încetat niciodată. Pavel a arătat care este standardul în 2 Corinteni, în Galateni și Romani. Martin Luther de asemenea l-a arătat sute de ani mai târziu și «pericolul rămâne real»”, am încheiat citatul.

Superioritatea noului legământ este așadar că dă viață, produce neprihănire și este permanent. Mai multe ne așteaptă data viitoare. Să ne rugăm!

Tată, Îți mulțumim iarăși pentru adevărul Tău atât de clar și atât de puternic, care a vorbit cu putere inimilor noastre. Tată, Îți cerem doar să cucerești fiecare viață de aici cu Duhul Tău cel Sfânt și să dai viață, să produci neprihănire. Mântuiește, Doamne. Mântuiește păcătoși. Adu pocăință, produ zbatere. Fie ca toți de aici care nu-L cunosc cu adevărat pe Mântuitorul să vină cu o inimă doritoare, cu pocăință, să caute iertarea prin har, prin ceea ce a pregătit Isus pe cruce. Îți mulțumim pentru că Isus a murit ca să plătească pentru păcatele noastre, astfel ca să Îți întinzi harul Tău peste toți cei care credem. Tată, ne rugăm, dă credință, dă har, dă mântuire, pentru fiecare inimă care are nevoie. Și, oh, Doamne, cât de mult Îți mulțumim că nu trebuie să fim închiși în sclavia legalismului, ci ne putem bucura de libertatea credinței, de binecuvântarea harului prin Cristos. Amin.

SFÂRȘIT