Vă invit să deschidem Bibliile la 2 Corinteni 3. Ne apropiem de finalul acestui studiu minunat al acestui măreț capitol, un capitol despre slava unui nou legământ. Trebuie să vă spun că îmi pare rău pentru aceia dintre voi care nu ați fost alături de noi în această serie, pentru că acum noi nu facem altceva decât să extragem ce a mai rămas din acest capitol. Și îmi cer scuze că o parte din material ar putea fi puțin mai greu de înțeles, deoarece nu ați beneficiat de fundația care a fost pusă în ultimele luni în timpul când am studiat acest capitol. Oricum, ne încredem în Duhul lui Dumnezeu, care poate să lucreze ca să înțelegeți adevărul.
În mesajul final asupra acestui capitol atât de bogat, am ajuns la un verset care a fost unul din preferatele mele de mulți ani. De fapt, foarte adesea când îmi semnez numele pe o carte sau o Biblie, pun sub numele meu 2 Corinteni 3:18, pentru că de ani de zile am iubit acest verset. De fapt, obișnuiam să spun că acest verset este versetul meu favorit, dar tot oscilez și trec la diferite versete din când în când, pe măsură ce Domnul le aplică în viața mea.
Într-o ocazie, în urmă cu câțiva ani, poate zece, mi s-a cerut să scriu o carte asupra versetului meu favorit și, în acea vreme, am ales acest verset și am scris o carte, despre care unii poate vă amintiți. Acest verset este o comoară. Permiteți-mi să vi-l citesc, versetul 18: „Noi toți privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Acum, acest verset prezintă într-adevăr care este procesul creșterii creștinului. Prezintă care este procesul de sfințire prin care un credincios este modelat după chipul lui Isus Cristos. Permiteți-mi să vă ofer puțin din context. În Romani 8:29 apostolul Pavel ne spune care a fost scopul lui Dumnezeu în mântuirea poporului Său. El spune așa: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” Scopul mântuitor al lui Dumnezeu a fost să creeze o omenire răscumpărată, care să fie asemenea Fiului Său.
Asemănarea este cea mai înaltă formă de slăvire, și cu siguranță acest lucru a fost adevărat în Trinitate, deoarece Dumnezeu a făcut cu Fiul o promisiune veșnică, să creeze o omenire răscumpărată, care să fie asemenea Lui. Așadar, am fost mântuiți să devenim asemenea lui Cristos. De aceea Biblia spune: „Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El.” Acesta este scopul. Acesta este scopul răscumpărării. De aceea ne-a mântuit Dumnezeu, să ne facă asemenea lui Cristos. Și în același timp, pe măsură ce așteptăm realitatea acestui lucru, în mod progresiv devenim mai mult și mai mult asemenea lui Cristos. Aceasta este sfințirea, așteptând glorificarea. Noi devenim mai mult și mai mult asemenea lui Cristos.
Pavel a văzut lucrul acesta ca fiind motivul vieții unui credincios. El spune: „Fac acest singur lucru”. Aceasta este o afirmație remarcabilă. Dacă poți să reduci întreaga doctrină paulină în ce privește viața creștină la un singur lucru, acesta este un lucru destul de important. Dacă a făcut un singur lucru, eu vreau să știu care a fost acela. „Uitând ce este în urma mea”, spunea Pavel „alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești al lui Dumnezeu”.
Care este premiul? Asemănarea cu Cristos. Așa vom fi atunci când vom ajunge în ceruri. Care este scopul? Premiul din veșnicie va fi asemănarea cu Cristos. Care este scopul? Scopul în timp este asemănarea cu Cristos. Pavel spune „Știu ce voi fi și sunt în urmărirea acestui lucru aici și acum”. Să-L cunoască pe Cristos, părtășia cu suferințele Lui, să fie asemenea cu moartea Lui, să experimenteze puterea învierii Lui, să fie asemenea lui Cristos au fost pasiunea vieții lui. A fost unicul lucru în care a fost implicat. A fost unicul lucru pe care l-a făcut.
Aici în acest verset ni se spune că pe măsură ce privim slava Domnului, pe măsură ce ne concentrăm asupra realității lui Isus Cristos, Dumnezeu este revelat în Cristos, demonstrându-și slava. Pe măsură ce ne uităm la acea slavă, suntem transformați de Duhul Sfânt din slavă în slavă în același chip. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt ne face din ce în ce mai mult ca Isus Cristos. Aceasta este sfințirea. Acesta este obiectivul trăirii creștine.
Mai mult decât oricare alt verset, acesta arată modul în care credincioșii devin asemenea lui Cristos. Fără îndoială, că acesta este scopul vieții noastre, noi toți trebuie să ajungem la: „înălțimea plinătății staturii lui Cristos”, conform cu Efeseni 4. Pavel le scrie celor din Galateni în 4:19: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” Cu alte cuvinte „Vrem să vă aducem pe fiecare dintre voi cât mai aproape posibil de chipul lui Cristos”. Acesta este scopul vieții creștine și asta ne spune acest verset. Dumnezeu, prin Duhul Său, ne îndreaptă către asemănarea cu Cristos, ducându-ne de la un nivel de slavă la următorul, şi la următorul, şi la următorul.
Așadar, acest verset este chiar în centrul experienței creștine. Este de asemenea versetul care vorbește despre slavă, iar slava este după cum ştiţi tema cheie în acest pasaj. Și ceea ce spune el aici este că există în viața unui credincios o lucrare de creștere în slavă. Acum, vă rog să rețineți. Este o lucrare de creștere în slavă în viața unui credincios. Credincioșii noului legământ experimentează o slavă crescândă, în contrast cu Moise, care ce fel de slavă avea pe chipul lui? O slavă care se diminua. O slavă trecătoare.
Acum, faptul că slava lui Dumnezeu a fost descoperită poporului Său nu este un lucru nou. Nu este nimic nou cu privire la faptul că Dumnezeu Și-a descoperit slava înaintea poporului Său. A mai făcut-o. Și-a descoperit slava înaintea lui Adam și a Evei în grădina Edenului, când prezența Lui era acolo și ei umblau și vorbeau cu El „în răcoarea zilei”. Și-a descoperit slava copiilor lui Israel când a apărut într-un nor ziua și un stâlp de foc noaptea. Și v-am spus în trecut că Dumnezeu literalmente a luat toate atributele Sale, mila și harul și bunătatea și dragostea și sfințenia, și cumva le-a transformat într-o lumină vizibilă. Și aceasta a fost reprezentarea prezenței Sale și El Și-a descoperit slava către poporul Său.
El Și-a descoperit slava poporului Său când a coborât la Cortul întâlnirii și slava a umplut Cortul încât preoții nici măcar nu au putut sluji. Și-a descoperit slava Lui poporului Său atunci când a coborât la finalizarea Templului și slava Sa a fost manifestată. Teologii au numit întotdeauna asta Shekinah, care înseamnă „prezență”. Prezența lui Dumnezeu este manifestată în lumină. Din moment ce Dumnezeu este duh, și tu nu poți vedea un duh, Dumnezeu S-a manifestat în această lumină arzătoare.
Dar cu siguranță că cea mai neobișnuită manifestare Shekinah a avut loc în Exod 34. În Exod 34, avem relatarea despre Moise când urcă pe munte. Și doar vă voi împrospăta memoria, pentru că unii n-ați fost prezenți. Se află în spatele acestui text, așa cum am observat. Moise a urcat pe munte, pe muntele Sinai, pentru a primi Legea lui Dumnezeu, și acolo a stat față în față cu slava lui Dumnezeu.
Spune în Exodul 34:29: „Moise s-a coborât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu știa că pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.” Ce s-a întâmplat a fost că slava lui Dumnezeu era peste tot pe fața lui Moise. Era pe el. Acum, slava lui Dumnezeu nu doar a venit la oameni, ci a venit pe oameni. Pentru prima dată, slava lui Dumnezeu a fost literalmente pe fața omului. „Aaron şi toți copiii lui Israel s-au uitat la Moise şi iată că pielea feței lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el”. Era strălucitoare ca soarele.
„Moise i-a chemat; Aaron şi toți fruntașii adunării s-au întors la el”, după ce au început să fugă datorită strălucirii și Moise, „le-a vorbit”. Desigur, le-a vorbit lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu ca să vorbească și: „după aceea toți copiii lui Israel s-au apropiat şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când a încetat să le vorbească şi-a pus o maramă pe faţă.” De ce? Ca ei să se poată uita la el. Așa că puteau sta în preajma lui fără să fie orbiți.
„Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieșea; iar când ieșea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feței lui strălucea; şi Moise își punea iarăși marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul.”
Atunci când vorbea cu Dumnezeu putea să înlăture marama. Când venea să vorbească poporului, el dădea jos marama ca să vadă că aceasta era slava radiantă a lui Dumnezeu. De fapt, ei vedeau slava vechiului legământ, slava manifestată în vechiul legământ, portretizată pe chipul său. Și apoi după ce recita din vechiul legământ ceea ce Dumnezeu voia ca el să spună, își punea marama ca să nu-i orbească pe oameni.
Așadar, vedem din acel incident faptul că slava lui Dumnezeu a venit în vremea Vechiului Testament la popor, și chiar cu această ocazie, asupra oamenilor. Vechiul legământ a avut o slavă; atât în componenta civilă, cât și în cea ceremonială și morală, vechiul legământ a avut o slavă. Era de la Dumnezeu. Era sfântă, dreaptă și bună. Avea caracteristici divine. Era revelația divină. Adică, a revelat natura lui Dumnezeu. A descoperit voia lui Dumnezeu. Ea a revelat scopul și planul răscumpărător al lui Dumnezeu. Avea, fără îndoială, o slavă.
Iar Pavel vrea ca acest lucru să fie știut. De fapt, în versetul 7 spune: „Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă”. Pavel a fost acuzat de către iudaizatori și de către partida celor circumciși că ar fi desconsiderat, depreciat și denigrat Legea lui Dumnezeu. Iar el spune: „Nu e așa. A venit cu slavă”. De fapt atât de multă slavă a fost, că el spune în versetul 7: „încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feței lui Moise”.
Da, vechiul legământ a avut o slavă. A fost de la Dumnezeu. A demonstrat caracterul lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu pentru om, planul și scopul răscumpărător al lui Dumnezeu. Însă noul legământ, spune Pavel, are o slavă mai mare, iar el spune în versetul 9 că noul legământ, numit o „slujbă aducătoare de neprihănire”, abundă în slavă. În versetul 10 are o slavă nemaipomenită. Iar în versetul 11 o slavă care rămâne, permanentă.
Acum, acea slavă, care întrece, care abundă și care este permanentă a noului legământ, este într-adevăr tema versetului 18. Acum, ascultați, pe măsură ce încerc să pun lucrurile împreună. Vechiul legământ a avut o slavă care a fost dată oamenilor, poziționată pe oameni. Noul legământ are o slavă care este așezată în oameni; în oameni. Permiteți-mi să vă explic cât pot de simplu. Noi avem mai multe în comun cu Cristosul schimbat la față decât cu Moise, pentru că vă amintiți că în Matei capitolul 17, Cristos a dat la o parte marama umanului Său, și a fost schimbat la față înaintea lor. A fost metamorfozat, transformat și slava a venit din El, așa cum spune în Ioan 1:14: „Am văzut slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Dumnezeu, plin de har și de adevăr”.
Este o salvă interioară care a radiat din Cristos. Cu Moise, a fost o aplicare din exterior a slavei. A fost o slavă exterioară. Avem mai multe în comun cu slava pe care a manifestat-o Cristos la schimbarea Lui la față decât cu slava pe care Moise a manifestat-o pe munte. Pentru că în Cristos, slava noastră este interioară. De ce? Pentru că aceasta este natura noului legământ. Slava este așezată în noi. De ce? Deoarece Cristos Cel viu este așezat în noi. „Cristos în voi, nădejdea” – a ce? – a slavei”.
Așadar, când iudaizatorii veneau în cetatea Corintului sau oriunde, așa cum făceau de fapt, și începeau să predice slava vechiului legământ, Legea vechiului legământ, ceremonia vechiului legământ și să susțină faptul că vechiul legământ era esențial pentru mântuire, că vechiul legământ a avut o componentă mântuitoare, apostolul Pavel nega asta. Iar aici el neagă asta în multe feluri, așa cum deja am văzut, culminând prin a spune că vechiul legământ a avut o slavă exterioară, iar noul legământ are una interioară. De fapt, pe măsură ce privim slava Domnului, suntem schimbați, literalmente transformați, din slavă în slavă, prin Duhul Sfânt.
Vechiul legământ a avut o slavă trecătoare. Noul legământ are o slavă veșnică. Vechiul legământ a avut o slavă în scădere, se diminua pe fața lui Moise și trebuia să se întoarcă și să mai primească o încărcătură din ea. Noul legământ nu are o slavă care scade, trecătoare, ci are o slavă tot mai mare. Nu este o reflectare trecătoare a unui legământ care nu poate mântui. Este o expunere care crește încontinuu a unui legământ care poate mântui și care mântuiește, și astfel noul legământ este superior vechiului legământ.
Aceasta este ideea finală a lui Pavel aici; el se apără pe sine și pe toți predicatorii adevărați care predică noul legământ. Pavel recunoaște că vechiul legământ care nu mântuia avea o slavă, dar era o slavă trecătoare. Era o slavă acoperită. Trebuia să treacă și să fie înlocuită de un nou legământ. Vechiul legământ nu putea să slujească decât morții, spune versetul 7. Nu putea să slujească decât condamnării, spune versetul 9. Nu putea decât să arate păcătoșenia oamenilor, nu putea să-i mântuiască.
Pe de altă parte, noul legământ este mult superior. De ce? Permiteți-mi să vă reamintesc motivele. Dă viață, versetul 6. „Slova omoară, dar Duhul” care lucrează prin noul legământ „dă viață”. În al doilea rând, aduce neprihănire. În versetul 9, el numește noul legământ: „slujba aducătoare de neprihănire”. Nimeni nu putea să obțină neprihănire dacă ținea Legea lui Dumnezeu. în al treilea rând, este permanent. Este permanent. Rămâne, spune în versetul 11. Rămâne, fiind în contrast cu vechiul legământ, care este înlocuit.
În al patrulea rând, noul legământ este superior pentru că aduce speranță, versetul 12: „Fiindcă avem, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală”. Vechiul legământ era un lucru fără speranță; tot ceea ce făcea era să-l aducă pe păcătos la punctul de vină și rușine copleșitoare. Omul realiza păcătoșenia lui. El realiza că nu era nimic în el care să poată schimba asta. El nu avea nicio capacitate să ajungă la neprihănire de unul singur. Vechiul legământ îl lăsa într-o disperare teribilă, strigând după mila lui Dumnezeu. Dar noul legământ aduce nădejde.
În al cincilea rând, am văzut că noul legământ este clar. În versetele de la 13 la 15 Pavel vorbește despre faptul că slava vechiului legământ trebuia să fie acoperită, iar aici în asta este o ilustrare a obscurității vechiului legământ; tipare și simboluri și imagini și ceremonii și jertfe, niciuna nu reprezenta realitatea, ci toate erau imagini ale realității care urma să vină. Și exista o anumită obscuritate în vechiul legământ care dispare în Cristos. Tainele sunt descoperite în noul legământ.
În al șaselea rând, noul legământ este superior pentru că este centrat în Cristos. Îmi place mult că el spune în versetul 14 la final, „marama este dată la o parte în Cristos”. Versetul 16: „Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.” Totul devine clar, nu mai e obscur, într-o viață centrată în Cristos. Astfel, noul legământ este superior pentru că dă viață, aduce neprihănire, este permanent, aduce speranță, este limpede și este centrat în Cristos, iar numărul șapte, este împuternicit de Duhul. Mi-aș fi dorit să fi finalizat acest punct data trecută, dar nu am reușit. Aș dori să fac asta azi.
Versetul 17 „Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia”. Agentul, agentul divin care lucrează prin noul legământ este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este nimeni altul decât Iahve. Cu alte cuvinte, același Dumnezeu care a scris Vechiul Testament este Cel care a scris Noul, prin Duhul Său. Același Dumnezeu care a scris legea morală care îi condamna pe oameni, este Dumnezeul care a scris noul legământ, care îi răscumpără. Același Dumnezeu care a arătat păcătoșenia întregii lumi și care a astupat orice gură, este același Dumnezeu care S-a manifestat în Duhul Său ca să-i elibereze pe oameni și să-i izbăvească. Același Dumnezeu care i-a înrobit sub Lege este Dumnezeul care le aduce libertatea prin Duhul Său.
Cu alte cuvinte, nu este niciun conflict. Nu este un Dumnezeu al Vechiului Testament, al vechiului legământ, și un alt Dumnezeu al Noului Testament, al noului legământ. Este același Dumnezeu. Domnul este tocmai Duhul care eliberează din robia vechiului legământ. Tot ceea ce a fost intenționat să facă vechiul legământ era să-i ducă pe oameni la disperare și în această disperare să ceară mila și harul de la Dumnezeul plin de bunătate și iubire. Iar Duhul Domnului este acea putere mântuitoare, care aplică mântuirea noului legământ credinciosului care se pocăiește, ascultați acum: în orice vreme.
Când o persoană din Vechiul Testament vedea Legea, o vedea cum era de fapt: o slujbă aducătoare de osândă și de moarte. Și când au fost uciși într-un anume sens, şi când s-au temut de iad, și când au realizat păcătoșenia lor, și când Legea și-a făcut lucrarea și au avut o inimă plină de pocăință, și când au venit la Dumnezeu să ceară milă, și când au cerut har și au cerut iertare, pe care nu le meritau, dar pe care le cereau, și Dumnezeu plin de har S-a uitat la ei și i-a iertat, acea lucrare de transformare care a avut loc acolo a fost lucrarea Duhului lui Dumnezeu. El aplica, ascultați, lucrarea noului legământ a lui Cristos retroactiv pentru acel păcătos pocăit. Dar era lucrarea Duhului. Mântuirea în orice vreme, fie că a fost în Vechiul Testament sau în Noul Testament, sub vechiul legământ sau sub noul legământ, a fost, este și va fi întotdeauna lucrarea Duhului, care este nimeni altul decât Domnul. Și nu este uimitor că același Dumnezeu care a scris Legea este același Dumnezeu care îl eliberează pe păcătosul care se pocăiește din robia Legii, așa cum spune Romani 8, și-l eliberează, ca să păzească de acum Legea nu ca un mijloc al morții, ci ca un mijloc al vieții și binecuvântării.
Acum, vorbind despre asta - și până acum a fost o recapitulare - vorbind despre asta a apărut întrebarea: Care a fost rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament? Pentru că dacă ai fost implicat într-un mediu dispensațional și studiind Biblia poate te-ai gândit că Duhul Sfânt nu a făcut nimic în Vechiul Testament. Că El nu a venit decât în ziua Cincizecimii, și că a existat un mare gol în termenii lucrării Duhului Sfânt în Vechiul Testament.
Nimic mai departe de adevăr. Am început să arătăm asta data trecută. Permiteți-mi să vă reamintesc ce am spus. În Vechiul Testament Îl vedem pe Duhul Sfânt lucrând în patru domenii; clar ca lumina zilei, fără îndoială că acest lucru este revelat în Scriptură. Unul este creația; ne-am uitat la asta. Al doilea este împuternicirea; Duhul Sfânt Se cobora peste cutare și peste cutare și făcea aceste lucruri. Al treilea domeniu este revelația; întreg Vechiul Testament a venit la scriitorii Vechiului Testament prin intermediul Duhului Sfânt. Foarte clar, 2 Petru 1:21. În al patrulea rând, iar aici oamenii uneori devin confuzi, Duhul Sfânt nu a lucrat numai în creație, împuternicire, revelare, ci și în regenerare, în regenerare.
Credincioșii din Vechiul Testament au fost regenerați. Au fost născuți din nou. Au fost înnoiți. Au fost transformați de puterea lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru ar trebui să fie evident. De ce? Ei bine, întâi de toate, toți erau păcătoși plini de ticăloșie. Toți erau depravați total. Inimile lor erau nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rele. Nu aveau capacitatea să se schimbe. Nu puteau să facă nimic ca să-și schimbe condiția lor ticăloasă. Poate un etiopian să-și schimbe pielea, poate un pardos să-și schimbe petele? Așa cum răspunde profetul, răspunsul este „nu”.
Așadar, iată toată omenirea, prinsă în capcana acestei stări teribile de depravare totală și neputință. Ei nu pot să facă nimic ca să-L mulțumească pe Dumnezeu. Până și neprihănirea lor nu este decât ce? „Niște haine murdare”. Acum, cum vor începe prin forțele lor să-L iubească pe Dumnezeu, să-L mulțumească pe Dumnezeu, să urască păcatul, să-L slujească pe Dumnezeu și să se închine lui Dumnezeu? Nu se poate întâmpla. Nu se poate întâmpla. Sunt haine murdare. Ei trebuie să fie regenerați.
De asemenea am văzut în Vechiul Testament că Duhul Sfânt convinge de păcat. Încă din Genesa 6, Duhul Sfânt luptă cu omul. De asemenea am văzut în Vechiul Testament că cei credincioși L-au iubit pe Dumnezeu; au iubit Cuvântul Său. Citiți Psalmul 119: „Oh, cât de mult iubesc Legea Ta”. Acest lucru nu este adevărat cu privire la cineva care nu este transformat. Au fost transformați să-L iubească pe Dumnezeu, au fost transformați să iubească și să asculte Cuvântul, au fost transformați să urască păcatul. Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt. Au fost regenerați, oameni născuți din nou. Au fost oameni transformați, așa cum suntem noi. Nu încape îndoială cu privire la asta. Altfel, ei nu ar fi avut niciodată capacitatea, omenește, să se schimbe. A trebuit să îi schimbe Dumnezeu.
Gândiți-vă la asta în felul următor. Evrei capitolul 11, îi aveți pe toți acești eroi ai credinței începând cu Avraam și mergând până la capăt. Toți aceștia sunt eroi ai credinței și toți sunt exemple pentru noi despre cum să trăim viața de credință. Suntem înconjurați de un nor de martori, care mărturisesc despre puterea unei vieți de credință și ei toți sunt credincioși ai Vechiului Testament. Sunt modelele noastre. Avraam este tatăl credinței noastre. Avraam a fost un om regenerat.
Am încheiat data trecută cu Ioan 3. Permiteți-mi să vă aduc din nou acolo și doar să trec repede prin Ioan 3; conversația lui Isus cu Nicodim. Acum amintiți-vă că Isus încă nu murise. Încă nu fusese învierea. Nu avusese loc Cincizecimea, Duhul Sfânt nu a venit, Biserica nu a fost formată, așadar ceea ce aveți aici este o conversație de tipul Vechiului Testament, vechiul legământ. Noul legământ a fost ratificat în sângele lui Cristos. Sângele Lui nu fusese vărsat, așadar noul legământ nu este așezat la locul lui încă, așadar aveți condițiile vechiului legământ.
Isus îi spune lui Nicodim, acest conducător al iudeilor: „Adevărat, adevărat îți spun,” în versetul 3, „că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Iar acest principiu este static în planul răscumpărător al lui Dumnezeu; <
Așadar, când spui: „Ei bine, ce a făcut Duhul Sfânt în ce privește viața unui credincios în Vechiul Testament?” îți voi spune ce a făcut. Întâi de toate, El a oferit revelația adevărului, pentru că Duhul Sfânt a fost în spatele revelației, adevărul pe care credinciosul putea să-l creadă. Apoi Duhul Sfânt l-a convins de păcat. Apoi Duhul Sfânt a transformat persoana și a energizat persoana să fie ascultătoare de Dumnezeu, să-L iubească, să urască păcatul. În continuare, voi merge un pas mai departe. Cred că Duhul Sfânt i-a păstrat pe credincioși în Vechiul Testament, tot așa cum îi păstrează acum. Nu puteai să realizezi prin forțele tale, nu puteai să te mântuiești pe tine însuți. Vreți să știți ceva? Nu puteai nici să te păstrezi mântuit. Tu ești păstrat de puterea Lui, și acest lucru trebuie să fie adevărat de asemenea și în Vechiul Testament.
Cred că Duhul Sfânt i-a regenerat și l-a păstrat pe fiecare credincios ales, El era Cel care lucra în inimile lor. Să ne gândim la Samson; Samson, care a căzut într-un păcat adânc, adânc cu Dalila. Cum de și-a încheiat alergarea atât de triumfător? Vă voi spune cum: pentru că a fost păstrat de Duhul. În mijlocul acelei nelegiuiri, Dumnezeu nu L-a abandonat niciodată pe acel om. El era dependent de Duhul. Ar fi putut el să se păstreze în harul mântuitor? Nu, nu mai mult decât s-ar fi putut pune el acolo. Vă amintiți ce a spus David când țâșnea din inima lui durerea propriei sale mărturisiri, în Psalmul 51, când și-a mărturisit păcatul uciderii lui Urie și faptul că a avut o aventură cu soția lui, cu Bat-Șeba? Vă amintiți ce a spus?
„Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic”. Ce cerea de fapt? Cerea intervenția divină în viața lui, pentru o spălare și o curățire. El nu a spus: „Doamne, este așa de greu și ea este așa de frumoasă, dar îmi voi, îmi voi da, îmi voi da toată silința. O să mă străduiesc în această situație și voi încerca să rezist data viitoare”. El nu era pe cont propriu. El știa de unde vine singura sursă de curățire și de putere, de la Dumnezeu. „Zidește în mine o inimă curată, oh, Dumnezeule. Dacă nu vei face Tu asta, eu nu pot.” El a știut. Puritatea, sfințirea, sanctificarea, păstrarea – toate sunt lucrarea Duhului Sfânt, toate.
Aș dori să vă ofer o altă ilustrație pe lângă care poate ați trecut și la care nu v-ați gândit niciodată. Uitați-vă la Luca 8, acest lucru mi-a atras atenția săptămâna asta. Nu știu dacă m-am gândit înainte, dar în timp ce urmăream și citeam prin Matei săptămâna asta, până la Luca, ca să văd ce pot să aflu cu referire la Duhul Sfânt, am ajuns la Luca 8:15. A fost chiar un verset izbitor când l-am citit în contextul lucrării Duhului Sfânt. Este despre semănător și sămânță, vă amintiți? Spune astfel: „Sămânța, care a căzut pe pământ bun, sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare.” Și m-am gândit: „Cine sunt oare acești oameni? Aceștia sunt cei care au auzit Cuvântul într-o inimă bună și curată? Cine sunt aceștia?”
Acum, vă amintiți că semănătorul a ieșit să semene și o parte a căzut pe pământ stâncos, altă parte între spini și mărăcini, alta pe pământ tare și nu a adus niciun rod. Dar o parte din ea a căzut pe pământ bun, vă amintiți? Și sămânța ajunge în pământ bun; care este pământul bun? Poate spui: „Ei bine, este… Ce sol este aici? Ce reprezintă solul de aici?” Inima omului, așa-i? Inima omului, tare, înăbușită de grijile lumii și plăceri sau o inimă care nu este dispusă să sufere. Așadar cine are o inimă bună? Este un segment în omenire care au o inimă bună? Nu cred. Inima omului este cum? „Nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul”. Toți sunt ticăloși, putrezi, răi; au ajuns acri, ca laptele stricat. Au pe limbă venin de aspidă. Nu știu să facă binele, numai nelegiuirea. Nu există așa ceva, o inimă bună. Nu există așa ceva. Solul e o inimă bună și curată? Ce este această inimă?
Vă voi spune eu ce este; este o inimă la care a lucrat Duhul Sfânt. Trebuie să ai chiar acolo acțiunea Duhului Sfânt care să producă asta. Și cei care au auzit Cuvântul într-o inimă pregătită îl țin acolo și aduc rod cu perseverenţă. Voi credeți că ei fac asta pentru că este ceva mai bun în ei decât în alții? Acum, uneori spunem: „Oh, ştii? Cutare are o inimă bună”. Ei bine, îmi pare rău. Numai după ce Duhul Sfânt a lucrat în acea inimă este o inimă bună; dar înainte nu a fost. Așadar, vedeți, tot ceea ce citim în Vechiul Testament și prin Evanghelii cu privire la mântuire presupune intervenția divină, operațiunea divină, și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Aşa cum Duhul Sfânt Se mișca deasupra creației când pământul era pustiu și gol și i-a dat formă, tot așa El este agentul nașterii din nou, al recreării, al regenerării, al naşterii din nou prin Duhul. Mântuirea, ca oricare altă lucrare spirituală: „nu este prin putere sau prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul”, Zaharia 4:6.
Așadar, sfinții din Vechiul Testament au experimentat lucrarea Duhului. Acum, cred că mai departe Duhul a fost cu ei în viața lor. Aș vrea să vă arăt de ce. Uitați-vă la Ioan 14, Ioan 14. Acest pasaj este unul decisiv din Scriptură, capitolul 14, versetele 16 și 17. Isus este în mijlocul discursului din camera de sus, Se pregătește să-Și lase ucenicii și să moară, iar ei simt pierderea din plin, iar El spune: „Voi ruga pe Tatăl și El vă va da un Alt ajutor, ca Mine”. Un altul allos, nu heteros, altul de același fel. „El va fi cu voi pentru totdeauna. Nu veți rămâne singuri. Nu vă îngrijorați. Voi pleca, dar vine Altcineva.” Cine este? Versetul 17: „Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaște.” Acum, ascultați asta: „dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne” ce spune? „rămâne cu voi.”
Acum, aici este cheia. Era imposibil, imposibil pentru acei oameni, acei ucenici, să funcționeze într-un fel în care să placă lui Dumnezeu, dacă nu era Duhul Sfânt în ei, să-i conducă, să-i călăuzească, să-i protejeze, să-i păstreze, să-i împuternicească. „Voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne în voi. El trăiește cu voi”. Apoi spune asta: „Și va fi” unde? „În voi.” Acum, acolo înăuntru este slava noului legământ. El a fost în voi, El va fi în voi. Poate spui: „Ei bine, care este diferența? Este greu pentru mine să înțeleg.” Însă există o plinătate, este un nivel la care experimentăm puterea și întărirea Duhului lui Dumnezeu, care merge dincolo de experiența unui credincios din vechiul legământ.
Întoarceți-vă împreună cu mine pentru o clipă la Ioan 7; Ioan 7 și să ne uităm la versetul 37. Isus spune: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.” Și apoi spune în versetul 38: „Cine crede în Mine așa cum zice Scriptura”, apoi citează din Isaia: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” „Oricine crede în Mine va avea o fântână în inima lui, înăuntrul său”. „Din inima lui”, înseamnă în omul interior. Versetul 39: „Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”. Poftim? El tocmai a spus în Ioan 14 că este cu voi. Ce înseamnă că îl vor primi? Ei bine, Îl veți primi, pentru că Duhul nu a fost dat, pentru că Isus nu a fost încă proslăvit. El este cu voi și voi încă nu L-ați primit. Ce? Cum poate să fie cu voi și să nu-L fi primit? Iar răspunsul este: Sfinții din Vechiul Testament au experimentat prezența Duhului Sfânt sau nu ar fi fost niciodată sfinți. Însă este o plinătate și o bogăție, un nivel și o adâncime pe care credincioșii din noul legământ o experimentează cu privire la Duhul Sfânt, necunoscută lor atunci în Vechiul. Este o plinătate; este un râu care țâșnește din interior și de aceea spun iarăși că avem mai mult prin Isus Cristos schimbat la față decât prin Moise care strălucea.
Care este diferența, așadar, între lucrarea Duhului Sfânt într-un creștin din Noul Testament și într-un creștin din Vechiul Testament? Singurul răspuns pe care îl știu este că gradul este diferit, măsura este diferită, manifestarea este diferită, plinătatea este diferită, și putem să fim mulțumitori și să-L lăudăm pe Domnul pentru că avem privilegiul imens de a fi credincioși ai noului legământ. Este destul de greu să trăiești această viață creștină. De aceea voi lua fiecare măsură din plinătatea Duhului pe care o pot obține, nu-i aşa?
Și să nu te gândești că acest lucru nu este tocmai corect față de cei din trecut. Faptul că ei poate aveau mai puțin decât avem noi din acest râu de putere. Pot să vă amintesc că noi avem mai puțin decât cei care vor veni după noi? Este adevărat. Poate spui: „Despre ce vorbești?” Ei bine, ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât și Isus a fost glorificat, Duhul a venit și râul a început să curgă din interiorul credincioșilor și curge și azi, în urma lucrării uimitoare a lui Dumnezeu, care ne-a dat Duhul Său, iar noi am devenit temple ale Duhului Sfânt, pe care-L avem de la Dumnezeu și care locuiește în noi? Oricât de minunat a fost acel eveniment din ziua Cincizecimii, acesta a fost doar o previzionare a ceea ce a spus Ioel în Ioel capitolul 2.
Și Ioel a spus în Ioel capitolul 2 și este repetat de Petru în ziua de Cincizecime în Fapte capitolul 2, că va veni o zi în zilele din urmă când: „voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii, şi bătrânii voștri vor visa vise! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ” și toate acelea. Despre ce vorbește? Vorbește despre Ziua Domnului mare și strălucită, despre așezarea Împărăției lui Isus Cristos. Vă rog să mă ascultați: va fi o plinătate a Duhului Sfânt în Împărăția lui Isus Cristos, care va fi mult mai mare decât cea pe care o experimentăm azi.
Dumnezeu este liber să desfășoare aceste plinătăți la orice nivel și în orice măsură dorește. Sfinții din Vechiul Testament nu au ajuns la desăvârșire fără noi. Le lipsea ceva din râul care curge, din inimă, din puterea Duhului de care noi ne bucurăm. Iar nouă ne lipsește ceva din plinătatea exprimării Duhului Sfânt care va fi experimentată de cei din Împărăția care va veni, când Isus va domni peste tot pământul.
Așadar, sfinții din Vechiul Testament, au fost reînnoiți. Au fost mântuiți. Au fost păstrați de puterea Duhului Sfânt. Au fost însoțiți de Duhul Sfânt. A fost acolo cu ei, îndemnându-i la dragoste și ascultare și la ură față de păcat. Dar în noul legământ, El vine înăuntru, și este o plinătate și o bogăție care nu a fost cunoscută înainte. Cred că vine printr-o apropiere, în putere, în tărie, în consistență, pe măsură ce devenim temple în care El locuiește. Și apoi va trebui să adăugați dimensiunea din 1 Corinteni 12:13, în care Duhul Sfânt ne face un singur trup prin constituirea Bisericii.
Așadar, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Să ne întoarcem la 2 Corinteni capitolul 3, și puteți vedea că nu este diferit în ce privește modul; diferenţa între vechiul legământ și noul este doar în ce privește gradul. Iar vestea cea mare este, versetul 17, că oriunde vine Duhul Domnului și lucrează regenerarea, este libertate, este eliberare. Nu mai suntem robi Legii, nu mai suntem robii lui Satan, nu mai suntem robii fricii, nu mai suntem robii corupției, nu mai suntem robii păcatului și nu mai suntem robi ai morții. Duhul îi eliberează pe oameni din orice robie și asta vă spune că Dumnezeul care a dat Legea, nu a dat-o ca să-i condamne pe oameni, El a dat Legea ca să-i facă pe oameni să realizeze că au nevoie de un Mântuitor, așadar, ei să poată veni la ceea ce oferă El în noul legământ. Același Dumnezeu, care prin Duhul Său a descoperit vechiul legământ, a descoperit și libertatea și eliberarea care vine prin noul legământ.
Aceasta ne conduce, atunci, la ultimul punct. În sfârșit ajungem la versetul 18, parte pe care deja am discutat-o. Noul legământ este superior pentru că dă viață, oferă neprihănire, este permanent, are speranță, este clar, centrat în Cristos și este împuternicit de Duhul. În ultimul rând, noul legământ este transformator. Este transformator într-un fel minunat. După ce marama este luată, Cristos este văzut. Capitolul 4 versetul 6: „vedem lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.” Când aceasta are loc, suntem transformați. Să ne uităm la versetul 18.
„Noi toți” – nu doar un om, nu doar Moise, ci „noi toți privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbați.” Din moment ce Îl vezi pe Cristos, vezi slava lui Dumnezeu descoperită în Cristos, aceasta este ceea ce spune capitolul 4 versetul 6. Dumnezeu Și-a descoperit slava Sa pe chipul lui Cristos și vedeți slava strălucitoare a lui Dumnezeu. Tot ceea ce este Dumnezeu, este descoperit în Cristos, odată ce vezi că Isus Cristos este Dumnezeu și Dumnezeu este descoperit în El. Din moment ce Îl vezi așa cum este, atunci vorbim despre mântuire.
Odată ce marama este ridicată și te uiți ca într-o oglindă în fața ochilor tăi fără nicio obstrucționare și vezi slava Domnului, are loc un proces de transformare. Cuvântul este metamorphoō, o acțiune continuă, progresivă de transformare. Și în ce ne transformăm? În același chip. Cum? În chipul slavei lui Dumnezeu; chipul slavei lui Dumnezeu descoperit pe fața lui Isus Cristos. Ce înseamnă? Suntem transformați în mod continuu în asemănarea cu Cristos; transformați continuu în asemănarea cu Cristos, trecând de la un nivel de slavă la un alt nivel, la un alt nivel, la un alt nivel.
Aceasta înseamnă sfințirea progresivă. În opoziție cu slava de pe fața lui Moise, care se diminua, se diminua, se diminua, slava credincioșilor din noul legământ este o slavă care crește, crește, crește. Nu este o slavă trecătoare. Este o slavă care crește încontinuu, strălucitoare slavă. Mergem la Psalmul 84:7 care spune: „din putere în putere”, din putere în putere. Și cine face asta? Finalul versetului 18: „prin Duhul Domnului”. Duhul este Duhul care ne dă eliberarea de Lege.
El nu vrea ca să ne întoarcem la vechiul legământ. „Nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. Cristos ne-a eliberat”, spune Galateni 5, nu vă duceți iarăși. Dacă vă întoarceți iarăși sub jugul robiei, ați făcut ca Isus Cristos să nu mai aibă niciun efect în viața voastră. Aveți noul legământ; de ce să vă întoarceți la o slavă trecătoare, care scade, când puteți să veniți la noul legământ, să priviți slava lui Isus Cristos și pe măsură ce priviți la slava Lui, veți fi transformați din slavă în slavă? Nimic nu poate să oprească asta. Pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și predestinat. Pe cei pe care i-a predestinat, i-a și chemat. Pe cei pe care i-a chemat, i-a și justificat. Pe cei pe care i-a justificat, i-a și ce? Glorificat.
Nimic nu poate să oprească acest proces; suntem duși din slavă în slavă, de la un nivel de manifestare a lui Cristos la alt nivel. Când ești un creștin nou, Cristos este în tine, ești doar puțin asemenea lui Cristos, El doar puțin Își manifestă viața în tine. Hei, atât de mult încât acei păgâni v-ar putea numi chiar creștini. Au făcut asta ca o batjocură, pentru că acești oameni se comportau precum Cristos. Și pe măsură ce crești, Cristos este din ce în ce mai evident în viața ta. În asta, în asta suntem noi implicați. În acest lucru suntem implicați, în sfințirea progresivă. Acesta este scopul vieții mele. Vreau doar să trec de la un nivel de slavă la altul, din ce în ce mai mult asemenea lui Cristos.
Vă amintiți de povestea cu rățușca cea urâtă? Ce poveste frumoasă. Era mai mare și mai ciudată și mai puțin atractivă decât oricare altă rățușcă, iar ele și-au bătut joc de neîndemânarea sa și de înfățișarea sa bizară. Zdrobită și părăsită, a căutat refugiu într-o casă în care erau o pisică și o găină, dar și acestea și-au bătut joc de ea, pentru că rața noastră nu putea să toarcă și să facă ouă. „Voi nu mă înțelegeți deloc”, s-a plâns rățușca, dar ele și-au bătut joc și mai mult.
Într-o zi, în timp ce se plimba pe lângă lac, încercând din răsputeri să arate ca celelalte rațe, a văzut o lebădă grațioasă și elegantă. S-a gândit că acelea erau cele mai frumoase păsări pe care le-a văzut. Și pe măsură ce se uita la mișcările acelor lebede, un simțământ ciudat a pus stăpânire pe ea. Nu și-a putut lua ochii și nu putea să renunțe la simțământul unui destin care cumva o copleșea. Lebedele au zburat, iar ea și-a întins gâtul ca să încerce să le urmeze zborul, se gândea că iubește acele lebede mai mult decât orice altceva ce a iubit înainte.
A venit iarna și în timpul lunilor reci, rățușca cea urâtă s-a gândit la păsările deosebite pe care le-a văzut și nu avea nicio ideea cum se numeau sau de unde veneau, dar spera ca într-o zi să le revadă. În cele din urmă, a venit primăvara și a topit gheața rece de pe lac și rățușca cea urâtă a fost în stare să înoate iarăși. Într-o zi, când abia sosise primăvara, a văzut două din aceste frumoase păsări. Ele au înotat direct către ea, iar frica i-a cuprins inima. S-a rușinat că astfel de creaturi minunate vedeau ce rățușcă urâtă și neîndemânatică era ea.
Și pe măsură ce s-au apropiat de ea, și-a plecat capul în smerenie și și-a acoperit faţa cu aripioarele sale. Când a făcut asta, a fost uimită să vadă pentru prima dată reflexia ei în apă. Era exact ca acele două creaturi. Ea nu a fost niciodată rânduită să fie o rață. Ea era o lebădă. Și după ce și-a dat aripile la o parte, și-a ridicat capul, nu drept ca un struț, ci ușor înclinat în semn de recunoștință și smerenie.
Eu pot vedea o analogie aici. Experiența mea în calitate de creștin este similară. Prima mea privire la Cristos a fost ca aceea a unei rățuște urâte care a văzut prima dată o lebădă. Am avut un simțământ al păcătoșeniei și nevredniciei, dar totuși o atracție irezistibilă către Cristos care mi-a răscolit inima. Am răspuns cu toată ființa mea, pentru că am știut că El a reprezentat ceea ce am fost rânduit să fiu, și sunt atât smerit cât și încântat de realizarea acelui proces de transformare ce are loc, și devin din ce în ce mai mult și mai mult ca El tot timpul, prin Duhul Sfânt. Și aceasta este o lucrare a noului legământ.
Știți, nu-i așa că în cele din urmă devenim ceea ce adorăm? Dacă adorăm banii, vom deveni materialiști. Dacă adorăm puterea și prestigiul, vom deveni reci și fără simțire. Dacă adorăm un idol, vom deveni la fel de morți spiritual și fără viață precum o piatră. Pe de altă parte, dacă Îl adorăm pe Cristos, vom fi asemenea chipului Său. Dacă marama este dată jos și privim slava Domnului care strălucește pe chipul lui Isus Cristos, dacă El este preocuparea noastră crescândă, atunci suntem transformați în mod imperceptibil după chipul Său de către Duhul Sfânt.
Acesta este scopul noului legământ și acest verset monumental ne arată slava crescândă a sfințirii care este realizată de către Duhul Sfânt în noul legământ. Dragilor, faptele ceremoniale, sacramentale, sacerdotale, sistemele care spun că aduc neprihănirea nu ne oferă nimic. Ele nu le-au oferit nimic corintenilor și nu vă oferă nimic nici vouă. Tot ceea ce aveți nevoie este Cristos. Tot ceea ce aveți de făcut este să dați marama jos, să priviți chipul lui Isus Cristos, iar Duhul lui Dumnezeu începe procesul de conformare crescândă după chipul Său. Aşa este creștinismul. Acesta, nu clopote și paradă. Nu lumânări și odăjdii. Nu papi și cardinali. Creștinismul este o relație cu Isus Cristos. Este un lucru unic în viață, să privești la slava Domnului care strălucește pe chipul lui Isus Cristos, să fii transformat după chipul Său. Relația este cea care contează. Să ne plecăm în rugăciune.
Tată, Îți mulțumim încă o dată pentru adevărul Tău, pentru puterea adevărului Tău. Îți mulțumim pentru privilegiul de a fi credincioși ai noului legământ, care am primit toate beneficiile: viața, neprihănirea, speranța, Cristos, Duhul Sfânt, transformarea. O, Tată, Îți mulțumim pentru că nu trebuie să privim dincolo de Evanghelia curată. Ajută-ne să facem acest unic lucru, să ne ațintim privirea asupra lui Cristos, astfel ca slava care strălucește prin noi să crească continuu, iar lumea să ne numească într-adevăr creștini, niște Cristoși în miniatură, pentru că noi manifestăm slava Ta care strălucește în El. Ne rugăm, Doamne, ca să îndepărtezi din viețile noastre acele lucruri care fac să scadă acea slavă, să le înlocuiești cu o slavă mai mare. Și pe măsură ce ne ațintim privirea nu asupra noastră, ci asupra slavei Domnului descoperită pe fața lui Cristos, pe măsură ce ne pierdem pe noi în Cristos, Tu să ne transformi prin Duhul Tău ca să devenim asemenea Lui. Fie ca Isus Cristos să fie concentrarea vieții noastre; El să fie preocuparea noastră. Și știm că a ne aținti privirea asupra Lui și asupra slavei Sale înseamnă să deschidem Cuvântul și să-L vedem pe El în toată frumusețea Lui. Ajută-ne să fim credincioși să ne uităm în acea oglindă care este Scriptura, care ne arată slava lui Cristos și să devenim mai mult ca El, ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați, nu doar în viața care va veni, ci și în viața aceasta. Fie ca noi să fim o onoare pentru Numele Său al Cărui Nume îl purtăm și în al Cărui Nume ne rugăm. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
