Să deschidem Bibliile pentru timpul de studiu din Cuvântul lui Dumnezeu de astăzi la capitolul 5 din 1 Tesaloniceni, capitolul 5 din 1 Tesaloniceni. Am studiat duminica trecută și continuăm să studiem în dimineața aceasta versetele 12 și 13. Aș dori să vi le citesc – 1 Tesaloniceni 5:12 și 13. „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi.”

Aceste două versete prezintă modul în care oile trebuie să-l trateze pe păstor, modul în care păstorii trebuie să trateze oile, în cadrul părtășiei creștine din biserică. Data trecută, dacă vă aduceți aminte, am vorbit despre responsabilitatea păstorilor față de oi, modul în care păstorii trebuie să se îngrijească de oi. Acesta, desigur, a fost un mesaj aproape de inima mea ca păstor care are oi și are responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu de a le oferi o astfel de îngrijire. A fost de asemenea un mesaj care se reflectă asupra tuturor păstorilor și prezbiterilor de la Biserica Grace.

În timp ce reflectam asupra lucrurilor pe care le-am spus data trecută, ;i anume responsabilitățile, bucuriile, dificultățile, încercările, zbaterile și bucuria de a fi păstor, mi-am adus aminte că în urmă cu câteva luni serveam prânzul împreună cu Phil Johnson, iar el mi-a spus: „Știi, John, trebuie să scrii un alt editorial pentru revista Masterpiece, care va apărea destul de curând; despre ce ai vrea să scrii un editorial?” Și în timp ce îmi mâncam sandvișul cu carne de pui de la Carl, i-am spus: „Știi, Phil, cred că aș vrea să scriu un articol despre motivul pentru care sunt păstor, așa ca să înțeleagă toată lumea că indiferent de profilul pe care s-ar putea părea că îl am, lucrul central între toate este păstorirea și asta m-a chemat Dumnezeu să fac și asta sunt cu adevărat”.

El a spus „Bine, şi cum va fi articolul?” Am răspuns: „Ei bine, ce zici dacă aș scrie un articol despre zece motive pentru care sunt păstor?” Zisesem imediat „zece.” Iar el a spus: „Ei bine, te poți gândi la zece?” Și am răspuns: „Cu siguranță. Ai un creion?” Așa că a început să scrie în timp ce eu rosteam zece motive pentru care sunt păstor. Acesta a devenit un articol care a apărut în următorul număr al revistei Masterpiece, în secțiunea editorială unde scriu mereu.

Gândirea mea a fost stimulată inițial când am citit biografia lui Jonathan Edwards scrisă de Ian Murray și am citit despre toate bătăile de cap pe care le-a avut în biserica lui. A păstorit o biserică; l-au dat afară, au votat demiterea lui. După tot acel timp de slujire profundă și binecuvântată, cu toate că Jonathan Edward a fost liderul cheie în Marea Trezire din America, cea mai mare trezire spirituală care a avut vreodată loc în această națiune. Se pare că biserica nu a ținut cont de acest lucru.

Și deși sunt în al douăzeci și doilea an de slujire, nu aștept o astfel de soartă, însă știu ce înseamnă să suferi în urma criticilor. Știu ce înseamnă să fii acuzat constant atât în cadrul bisericii, cât și în afara ei. Au fost momente când, credeți-mă, era tentant pentru mine să părăsesc biserica. Vă mărturisesc că există constant o întrebare în mintea mea: „De ce nu lași Biserica Grace și să faci altceva?” Însă niciodată nu m-am gândit serios la o astfel de mutare, pentru că îmi iubesc chemarea de la Dumnezeu, și îmi iubesc locul și îmi iubesc oamenii. Rămân dedicat total slujirii de păstor. Și sunt o mulțime de motive pentru care am ales asta. Aș dori să repet pe scurt pentru voi acele motive pentru care sunt păstor. De ce sunt păstor.

Numărul unu: biserica este singura instituție pe care Cristos a promis să o zidească și să o binecuvânteze. A spus: „Voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui.” Am o mare mângâiere și am încredere în faptul că sunt parte a celei mai mărețe instituții de pe fața pământului, biserica locală, și sunt recunoscător pentru că am o mică parte în lucrarea măreață a Domnului nostru de zidire a bisericii.

În al doilea rând, sunt păstor pentru că toate funcțiile publice ale comunității au loc în biserică. Din momentul în care pleci în afara bisericii, te-ai despărțit de locul celebrării, de locul închinării, de locul Mesei Domnului, de locul botezului, de locul încurajării, de locul edificării, de locul învățării. Dacă venim să ne închinăm și să ne prosternăm, așa cum a spus psalmistul, și dacă venim să participăm la Masa Domnului, și dacă venim la apa botezului, și dacă vrem să fim hrăniți, și învățați, și îngrijiți, și disciplinați, și dacă vrem să ne bucurăm de bogățiile părtășiei, toate acestea pot avea loc doar în biserica locală.

În al treilea rând, sunt pastor pentru că predicarea este mijlocul principal prin care Dumnezeu vrea să Își arate slava. Apostolul Pavel i-a poruncit lui Timotei să predice Cuvântul. Prin predicarea Cuvântului, prin proclamarea Cuvântului oamenii sunt zidiți, și edificați, și încurajați, și întăriți, și motivați, și confruntați, și convinși, și mustrați, și condamnați, și restaurați. În fiecare duminică am privilegiul să proclam mesajul lui Dumnezeu, o dată dimineața și o dată seara. Și ca să fiu cinstit cu voi, motivul pentru care avem un serviciu duminică seara este pentru că dorim să mai avem încă o oportunitate să proclamăm adevărul și toate lucrurile care vin împreună cu el.

În al patrulea rând, sunt păstor pentru că pot să petrec timpul cu studiul și părtășia cu Dumnezeu toată viața mea. Nu mi-ar plăcea să fiu implicat în administrarea unei organizații unde să fiu prins în amănunte și în banalități și în detaliile unor lucruri care sunt altele decât Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt absorbit de Scriptură. Unii m-au întrebat săptămâna trecută: „Ce te motivează?” și le-am răspuns: „Este dragostea mea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, asta mă motivează.” Iar faptul că pot face toată viața mea ceea ce îmi place să fac este pentru mine o mare încântare. Cu câteva săptămâni în urmă vorbeam cu un jucător profesionist de baseball și i-am spus: „Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?” iar el mi-a spus: „Ce îmi place cel mai mult este că fac ceea ce îmi place cel mai mult.” Așa sunt și eu.

De fapt ceea ce îmi place să fac mă conduce la o comuniune personală, privată și constantă cu Dumnezeu pe paginile Scripturii. Dr.Rosscup de la seminar, face parte din facultatea noastră, scrie o carte despre predicarea expozitivă, de care suntem foarte încântați cu toții. În această carte scrie un capitol despre rugăciune și predicarea expozitivă, și mi-a scris un bilet, în care spunea: „Vrei să îmi scrii un paragraf despre modul în care rugăciunea este inclusă în pregătirea ta?” M-am bucurat să scriu schița, care se află pe biroul meu și așteaptă să fie revizuită în câteva zile, în care spun că realitatea rugăciunii este absolut inseparabilă de exercitarea pregătirii.

În procesul pregătirii nu pot să mă separ de conversația continuă cu Dumnezeu, pe măsură ce caut să cunosc gândirea Lui și inima Lui, și voia Lui și să aplic în inima mea ceea ce studiez, și învăț, și voi predica mai devreme sau mai târziu. Voi vedeți doar partea mea publică, însă mai există o parte personală pe care Dumnezeu și numai Dumnezeu o cunoaște. Voi mă vedeți două ore pe duminică, una dimineața și una seara, dacă sunteți cu adevărat duhovnicești. Dacă nu, atunci mă vedeți doar o oră. Asta este atât de departe față de cele 30 de ore, cel puțin, pe care le petrec în comuniune personală să mă pregătesc pentru acea oră sau acele două ore în care mă vedeți. Aceasta este bucuria, aceasta este dragostea, aceasta este pasiunea lucrării.

În al cincilea rând, sunt păstor pentru că sunt direct responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru viețile oamenilor pe care El mi i-a dat să îi păstoresc. Și iubesc această dare de socoteală. Nu mă deranjează să predic la radio. Nu mă deranjează să scriu cărți. Nu mă deranjează să scriu scrisori unor oameni pe care nu-i cunosc, fie că mă aud la radio, sau pe suporturi audio sau citesc o carte. Însă am o relație cu oamenii mei ca aceea dintre păstor și oaie, și am privilegiul și chemarea lui Dumnezeu să veghez asupra sufletelor lor ca unul care va da socoteală lui Dumnezeu. Și singurul mod în care mă pot achita de această chemare este într-o biserică locală. Nu pot da socoteală de sufletele celor care mă ascultă la radio. Nu pot să dau socoteală de sufletele care mă ascultă pe casetă sau citesc o carte. Eu pot să dau socoteală lui Dumnezeu doar de sufletele din turma mea. La aceasta am fost chemat și acestui lucru doresc să fiu credincios.

În al șaselea rând, de asemenea dau socoteală și înaintea oamenilor din biserica mea. Nu doar că sunt răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii din biserica mea, ci sunt răspunzător și înaintea oamenilor din biserica mea să fiu credincios lui Dumnezeu. Totul este vizibil pentru voi. După aproape 22 de ani – pe data de 9 februarie vor fi 22 de ani – însă în toți acești ani, totul este la vedere pentru voi; totul este expus. Soția mea, copiii mei, viața mea de familie, punctele mele tari, slăbiciunile mele, lucrurile pe care le iubesc, lucrurile pe care le urăsc, stilul de viață pe care îl trăiesc, totul este vizibil, și prețuiesc această dare de socoteală.

Poate spui: „De ce?”. Pentru că mă susține - îmi dă susținerea de care am nevoie. Pentru mine este o încurajare constantă să se vadă Cristos în tot ceea ce fac și spun, pentru că este singura metodă prin care pot susține un mesaj. Oamenii mă pot asculta la radio, însă nu au nicio idee despre cum iubesc. Pot să asculte o predică înregistrată, pot citi o carte, dar nu știu nimic cu privire la viața mea. Însă voi știți, și știu că știți, și acest gen de dare de socoteală este foarte, foarte bună pentru mine.

Numărul șapte: sunt păstor pentru că îmi place să construiesc o echipă eficientă de conducere formată din oamenii pe care i-a pus Dumnezeu în biserică. Chiar cred că a fi un lider eficient în biserică este cea mai provocatoare lucrare de pe fața pământului. Sunt mai multe motive. Unul dintre ele, de exemplu, este că atunci când începi o afacere sau o companie și vrei să ai succes, poți să angajezi pe cine vrei. Însă când trebuie să edifici biserica, trebuie să lucrezi cu cei pe care Dumnezeu ţi-i dă. Este foarte diferit - foarte diferit. În plus, este o organizație de voluntari. Nu iei doar ce îți dă Dumnezeu, iei ceea ce oamenii pe care Dumnezeu ți i-a dat sunt dispuși să dea. Și cu această provocare ești chemat să construiești o echipă de conducere care poate promova Împărăția lui Dumnezeu.

Și sincer, nu spun asta din disperare, ci doresc să știți că Biblia spune: „De pildă, fraților, uitați-vă la voi care aţi fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales.” 1 Corinteni 1:26. De fapt, suntem oamenii obișnuiți din lume, nu-i așa? Și îi mulțumesc lui Dumnezeu din nou și din nou că nu m-a așezat într-o biserică elitistă. Nu mi-am dorit să păstoresc vreodată o biserică formată din elite. Mi-am dorit o biserică care să fie o medie a întregului trup al lui Cristos, unde doar câțiva să fie socotiți puternici și de neam ales, iar cei mai mulți dintre noi să fim doar oameni credincioși. Între ei mă văd, și este o bucurie deosebită să văd cum Duhul lui Dumnezeu a construit o echipă de conducere și înaintează Împărăția Lui prin biserica noastră. Ce provocare este aceasta!

Numărul opt: sunt pastor pentru că pastoraţia cuprinde toate aspectele vieții – toate aspectele vieții. Nu știu cum sunteți voi, dar mie îmi place aventura și iubesc varietatea. Și dacă vrei o viață de aventură și de varietate, fă-te păstor. Nicio zi nu seamănă cu alta. Nu sunt două zile la fel. Nu am fost creat să lucrez pe linia de asamblare, pe bandă rulantă. Ar fi ca şi cum m-aş băga undeva sub pat repetând alfabetul grecesc timp de câteva săptămâni, dacă aș lucra pe o linie de asamblare, cred că mi-aș pierde mințile. Mintea mea este atrasă de varietate, și aceasta pentru că Dumnezeu m-a creat așa. La fel stau lucrurile și cu slujirea. Cuprinde toate aspectele vieții. Pot să împărtășesc bucuria unor părinți la nașterea unui copil. Pot să împărtășesc durerea unor părinți la moartea unui copil. Pot să împărtășesc bucuria unei căsătorii. Pot să împărtășesc mângâierea necesară la o înmormântare.

Întreaga gamă a vieții este domeniul păstoririi. Toate bucuriile, și încântările, și vremurile de fericire ale vieții, toate tragediile, dificultățile, încercările și durerile din viață. Este o aventură incredibilă care poate începe în orice moment, pentru că oricând se poate întâmpla ceva deosebit, și cumva sunt implicat în asta. Este o bucurie să trec dincolo de predică, care este partea predictibilă a slujirii, înspre partea lipsită de predictibilitate, cum este atunci când stai în spărtură pentru Dumnezeu ca şi Cristos în viețile oamenilor.

Sunt păstor și din alte două motive. Numărul nouă: mă tem să nu fiu păstor. Acesta este adevărul. Când aveam 18 ani, Dumnezeu m-a aruncat dintr-o mașină care mergea cu 110 km/h. Am căzut pe spate și am alunecat 100 de metri pe asfalt. Prin harul lui Dumnezeu nu am murit, și prin harul lui Dumnezeu am ajuns păstor, pentru că înainte de accident am știut că Dumnezeu m-a chemat la asta şi am fost răzvrătit. Atunci am hotărât că dacă așa Se va lupta Domnul cu mine, cel mai bine ar fi să renunț și să fiu păstor, sau orice altceva dorește El de la mine. Ori de câte ori mă scarpin pe spate simt acele cicatrici, pentru că ele totdeauna îmi vor aminti că ar trebui să fiu credincios păstoririi sau ar putea fi o altă autostradă undeva în viitor. Și este îndeajuns.

Și în cele din urmă, sunt păstor pentru că răsplătirile păstoririi sunt absolut uimitoare. Trebuie să vă spun, mă simt iubit, mă simt apreciat, mă simt util, mă simt vrednic de încredere, toate aceste lucruri. De ce? Nu datorită mie, ci pentru că a fi un instrument al lui Dumnezeu schimbă viețile oamenilor. Când Dumnezeu te folosește să predici Cuvântul Lui, să înveți Cuvântul Lui, să aplici Cuvântul Lui, viețile oamenilor se schimbă și ai simțământul unei vieți extraordinare, extraordinare. Viața este așa de valoroasă pentru mine datorită a ceea ce îndeplinește Dumnezeu prin faptul că o folosește.

Știu că vă rugați pentru mine. Știu că vă pasă de mine. Știu asta. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru acest lucru, pentru că nu merit, însă înțeleg asta. Asta merge împreună cu a fi un canal prin care harul lui Dumnezeu poate să inunde oamenii. Chiar dacă Dumnezeu este Cel care le face pe toate și Duhul lui Dumnezeu este Cel care le face pe toate, pe măsură ce mulțumirile se întorc la Dumnezeu, cumva trec prin canalul prin care a venit harul. Această realitate este minunată și încântătoare.

După ce totul este spus și făcut, bucuria și împlinirea de a fi păstor este răspunsul și dragostea reciprocă pe care atât oile, cât și păstorul le împărtășesc. Vreau să știți că în toți anii în care am fost aici, niciodată nu am slujit fără bucurie, niciodată nu am slujit fără împlinire, niciodată nu am slujit într-o atmosferă lipsită de dragoste, voi totdeauna m-ați iubit, și întotdeauna mi-ați încurajat inima. A fost răspunsul oilor față de păstor care a făcut această slujire atât de încântătoare pentru mine. Și cred că orice om din lucrare ar putea să spună la fel. Cu toate cele zece motive pe care vi le-am dat, concluzia este aceasta, sunt în slujire pentru că răsplătirile sunt atât de mari, și sunt răsplătiri veșnice, și veșnică este valoarea unei relații dintre păstor și oile lui – ce adevăr măreț!

Cred că toți păstorii din turma aceasta, toți prezbiterii acestei biserici, sunt de acord că bucuria slujirii este legată de atitudinea oilor față de păstor. Când Dumnezeu transmite adevărul prin mine către voi, și când voi transmiteți mulțumiri către El pentru mine, ce bucurie extraordinară este! Vă spun, nu oricine are această experiență. Parcările multor biserici sunt înnegrite de urmele lăsate de cauciucurile roase ale păstorilor care se grăbeau să plece pentru că au fost abuzați sau chiar loviți de oameni fără inimă și nemulțumitori. Acesta nu a fost cazul meu.

Însă se ridică întrebarea pentru noi în textul de azi, cum ar trebui să fie tratați păstorii? Cum ar trebui să fie tratați păstorii? Acum, vă aduc acest mesaj cu o oarecare reținere, deoarece cu siguranță cineva va spune: „Ei bine, cineva s-a luat de John și acum predică pentru că vrea să dea replica.” Nu este adevărat. Știți prea bine că am ajuns cu studiul în capitolul 5 la versetul 12 și 13, corect? Și știți că suntem constrânși de planul lui Dumnezeu, nu de o agendă personală a mea.

Cum ar trebui să îi trateze oile pe păstori? Săptămâna trecută a fost despre cum trebuie păstorii să trateze oile. Și v-am spus că puteți să trăiți iresponsabil încă o săptămână – timpul a expirat. Timpul a expirat. Până aici, dragilor. Avem acum responsabilitatea oilor față de păstor. Unii oameni nici măcar nu se gândesc la asta. Pentru unii toată această chestiune este doar o glumă. Ca acel păstor care era literalmente deranjat de cineva din adunare care adormea în fiecare săptămână în timp ce el predica. Omul era un membru proeminent în biserică. El adormea la fiecare predică. În cele din urmă păstorul s-a decis: „Nu îmi pasă că e un om important, nu îmi pasă că dă mult la biserică, trebuie să îl confrunt.” Și a spus: „Frate, de ce adormiți când predic? Este lipsă de respect.” La care omul a răspuns: „Crezi că aș mai adormi, dacă nu aș avea încredere în tine?” Uitați, nu am nevoie de o astfel de încredere, dacă pentru voi este la fel.

Cum trebuie oile să-și trateze păstorii? Cum ar trebui oile să-și trateze păstorii lor? Următorul articol intitulat: „Cum să scapi de un păstor” a apărut în buletinul unei biserici. Ascultați. „Nu cu mult timp în urmă, un grup de enoriași bine intenționați au venit la mine dintr-o biserică din apropiere. Mi-au cerut sfatul cu privire la o metodă convenabilă și nedureroasă de a scăpa de păstorul lor. Oricum, mă tem că nu le-am fost de prea mare ajutor. La acea vreme, nu avusesem ocazia să mă gândesc prea mult la acest lucru. Însă de atunci, am început să meditez mai profund, și data viitoare când vine cineva la mine ca să mă întrebe cum să se scape de păstor, iată ce le voi spune.

Unu: uită-te la păstor drept în ochi când predică și spune ‘amin’ din când în când, și va predica până va muri. Doi: bate-l prietenește pe umăr, adu-i câteva laude și cu siguranță va lucra până la epuizare. Trei: rededică-ți viața față de Cristos și întreabă-l pe predicator de vreo slujire pe care să o faci, de preferință câștigarea pentru Cristos a sufletelor pierdute, și va face infarct. Patru: adună biserica la rugăciune pentru predicator, și va deveni așa de eficient că o biserică mai mare îl va lua din mâinile voastre.

Sunt niște întrebări vitale care se ridică atunci când ne gândim la acest lucru, cum ar trebui să-l tratăm pe păstor? La un sondaj efectuat în 3000 de biserici, pastori și laici incluși în sondaj au fost întrebați: „Care este motivul principal pentru care oamenii părăsesc biserica?” Unul dintre cele mai dese răspunsuri a fost: „Nu-mi place păstorul.” Să ne întoarcem la textul nostru. Care este datoria noastră? Ne-am uitat deja la responsabilitatea păstorilor față de oi și am văzut că ei trebuie să lucreze între oi, întâi de toate. În al doilea rând, ei trebuie să exercite autoritate asupra oilor. Și ei trebuie să sfătuiască oile. Am prezentat cu atenție aceste trei lucruri.

Primul punct, să lucreze între oi, păstorii trebuie să lucreze din greu ați văzut în versetul 12 „cei care se ostenesc între voi”, păstorii, prezbiterii, supraveghetorii. Să lucreze până la epuizare cu o viață sacrificială de slujire alături de oi. Aici se vede dedicarea totală. Acesta este rolul de slujire al smereniei. Apoi notați, vă rog, faptul că ei vă cârmuiesc în Domnul. Au autoritate asupra oilor în virtutea chemării Domnului. De dragul Lui, prin voia Lui, pentru slava Lui, ei trebuie să conducă și să direcționeze și să îndrume. Și apoi la finalul versetului 12 aflăm că ei trebuie să sfătuiască, să sfătuiască oile. Învățarea este elementul principal. Trebuie să fie învățători pregătiți, să fie pregătiți să explice în mod amănunțit și să prezinte Cuvântul adevărului.

Acum, să trecem la responsabilitatea oilor față de păstorii lor. Acest lucru este fundamental. Adică, biserica trebuie să știe acest lucru. Acest lucru este esențial în relațiile noastre. Uneori oile pot să se poarte foarte urât cu păstorii. Cineva a spus: „Credeam că oile sunt niște animale drăguțe, pentru că singurele cu care am avut de a face vreodată sunt împăiate.” Acest lucru este adevărat. Dacă ați lucrat vreodată cu oile, eu am avut ocazia să le observ suficient cât să înțeleg că sunt slabe, neajutorate, neorganizate, predispuse să se rătăcească, să înţeleg cât sunt de solicitante, de murdare, și că au copite ascuțite. Și când Domnul ne-a descris drept oi, Se referea la oi reale, nu la animale împăiate.

Oile pot face viața amară păstorului dacă nu urmează calea pe care trebuie să meargă. Pot să-i facă viața mizerabilă dacă nu sunt ascultătoare. Așadar, să ne uităm la trei caracteristici sau principii care ni se poruncesc în relația noastră cu păstorul.

Numărul unu: apreciați-vă păstorii. Versetul 12 spune: „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc”. Expresia „să priviți bine” este în limba greacă oida, care înseamnă „a cunoaște”. Este un cuvânt destul de uzual folosit în tot Noul Testament pentru „a cunoaște”. Însă acesta înseamnă acel nivel de cunoștință care vine în urma experienței; ați învățat să știți, ați ajuns să știți, prin experiență ați ajuns să cunoașteți. Aici este ideea de cunoaștere profundă, o cunoaștere care include în ea respect și apreciere, implicația de aici este a cunoaște și a valorifica. Poate cea mai bună traducere este „a aprecia”. O altă traducere ar putea fi să îi prețuiți pe cei care se ostenesc între voi, să îi respectați pe cei care se ostenesc între voi.

Nu înseamnă să le cunoașteți numele, nu este vorba de o cunoaștere simplistă. Nu înseamnă să cunoașteți numele copiilor lor sau al soției sau codul poștal sau unde locuiesc sau ce școală au absolvit sau ce fel de mașină conduc, sau orice altceva. Ci înseamnă că ați ajuns la o astfel de cunoaștere care conduce la apreciere. Îi cunoașteți atât de bine că vă pasă de ei. Acest cuvânt „a cunoaște” este tradus uneori cu referire la actul fizic dintre un bărbat și o femeie, o cunoaștere profundă, o cunoaștere intimă, în care un bărbat cunoaște o femeie, iar ea devine cea care îi poartă copilul. Are şi înțelesul de a cunoaște pe cineva și a cunoaște vrednicia acelei persoane.

Adeseori aud următorul comentariu când discut cu oameni care mă ascultă predicând. Foarte, foarte des îmi spun: „Simt că parcă te cunosc. Nu te-am întâlnit niciodată, nu am petrecut mult timp cu tine, dar simt că te cunosc”. Ce vor să spună de fapt este că datorită faptului că asculți atât de mult din revărsarea inimii predicatorului, începi să cunoști ceva din acea persoană. Totdeauna le spun „Ei bine, dacă m-ați ascultat, atunci mă cunoașteți pentru că ceea ce auziți este ceea ce sunt eu.” Nu sunt cum arăt. De fapt, le spun tuturor care vin și îmi spun că m-au ascultat de ani de zile „Știu că la radio arăt mult mai bine”. Nu se pune problema cum arăt. Nu mă cunoașteți după cum arăt, mă cunoașteți după cum simt, așa-i? Mă cunoașteți pentru că știți ce a ieșit din inima mea. Mă cunoașteți pentru că știți pasiunile vieții mele.

Este ușor să nu fii amabil și este ușor să fii critic și este ușor să fii indiferent față de cineva pe care nu îl cunoști profund și nu îţi e apropiat. Însă când cunoști pe cineva, ajungi să îl cunoști prin experiență și îi înțelegi pasiunile inimii, există un anume respect care se naște din acest fel de cunoaștere. Așa că este obligatoriu pentru tine să ajungi să îi cunoști pe liderii tăi. Dacă vrei să îi respecți și să îi apreciezi și să îi admiri și să le înțelegi importanța și valoarea, înseamnă că va trebui să îi cunoști. Și când ajungi să îi cunoști, le arăți acel tip de respect.

Acum, trebuie să spun aceasta rezonează și în ce privește suportul financiar, și trebuie din nou să fac o precizare. Nu pretind o mărire de salariu, nu voi accepta o mărire, nu cer o mărire de salariu. Însă este important pentru voi să știți că referirea din text implică faptul că această chestiune a aprecierii include oferirea de suport financiar. Ca să vă arăt asta, trebuie să deschidem la 1 Timotei 5:17, să privim pe scurt ce spune „Prezbiterii care cârmuiesc bine” – fac acest lucru cu excelență – „să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învățătura pe care o dau altora.”

Avem aici prezbiteri care conduc, și sunt oameni vrednici. Vrednicia lor cere o îndoită cinste, în greacă timē. Acum, ce înseamnă aceasta? Ei bine, poate însemna respect. Poate însemna o prețuire înaltă. Însă contextul de aici arată că include plata financiară. Şi în versetele anterioare a discutat, în versetele de la 3 la 16 el a vorbit despre susținerea văduvelor, acum vorbește despre susținerea slujitorilor, a păstorilor. Și spune că dacă ei slujesc bine, ei sunt vrednici de îndoită timē. Apropo, de mai multe ori în Noul Testament – Matei 27:6 și 9 și 1 Corinteni 6:20 – cuvântul timē este asociat cu bani. Deci el spune să le acordați respectul și remunerația și să fie îndoite: dublă cinste, dublu respect și o plată generoasă. De ce? Pentru că îi răsplătești pe prezbiterii care conduc bine, aceia care sunt harnici, prezbiteri credincioși; sunt vrednici. Ei merită asta.

Și apropo, ca o notă explicativă, nu este nimeni mai vrednic de încredere decât un om duhovnicesc cu resursele pe care tu i le dai. În mâinile cui poți să le pui mai bine decât în mâinile unui om duhovnicesc, care le va folosi pentru slava Domnului? Iar finalul versetul spune: „mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învățătura” – aceia care se ostenesc în Cuvânt – încredințează-le banii lui Dumnezeu. Răsplătește-i. Arată-le cinstea într-un mod tangibil.

Așadar, există aici o înșiruire. Prezbiterii sunt vrednici de cinste. Prezbiterii sunt vrednici de cinste și de remunerare. Prezbiterii care lucrează din greu, care excelează sunt vrednici de cinste îndoită, prezbiterii care lucrează din greu și excelează, care predică și învață sunt în special vrednici de cinste și remunerație. Așadar, orice păstor credincios trebuie să fie apreciat, respectat, admirat, cinstit și susținut financiar. Este un verset foarte simplu și direct care afirmă acest lucru. Să ne întoarcem la 1 Corinteni 9 – și vom trece repede peste celelalte două puncte – înapoi la 1 Corinteni 9 – și nu voi lua timp să dezbat acest verset. Este un principiu în versetul 14, 1 Corinteni 9:14, care le însumează pe toate. „Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie”. Cei care predică Evanghelia trebuie să își aibă traiul din Evanghelie. Asta înseamnă că dacă îți petreci viața făcând acest lucru, tu ar trebui să fii susținut financiar pentru aceasta. Așadar, acum să ne întoarcem la textul nostru din 1 Tesaloniceni capitolul 5.

Primul lucru pe care congregația trebuie să îl dea liderilor, prezbiterilor, păstorilor, este respectul în care se incorporează purtare de grijă prin remunerație – să îi susțină, să le dea îndoită cinste, să fie generoși, nu doar minimum așa ca ei abia să supraviețuiască, ci să le arate o generozitate deosebită și respect și admirație știind că în felul acesta ei vor fi buni ispravnici a ceea ce le dai. Care este responsabilitatea congregației? Respect, admirație, cinste, apreciere.

În al doilea rând – și aceasta se adaugă la ideea anterioară – este să îi prețuiască. În versetul 13 spune: „Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor”. Acum, acesta se aseamănă foarte mult cu primul punct, nu este mare diferență. Să prețuiască, hēgeomai, înseamnă să aprecieze sau să respecte; să creadă. Înseamnă să meargă un pas mai departe faţă de prima datorie, pentru că spune să îi stimeze - cum? – foarte mult. Știți cum sună în limba greacă? Dincolo de orice măsură – dincolo de orice măsură. Iar cheia este „în dragoste, în dragoste, din pricina lucrării lor.” Nu din pricina personalității lor – aici nu avem un concurs de personalitate – ci din pricina lucrării lor. Trebuie să îi cinstești dincolo de orice măsură. Să respecți un pastor credincios dincolo de orice măsură. Ideea este că nu există limită. Nu există limită în ce privește acest om, dragostea pe care trebuie să o ai pentru acest om. Trebuie să-l iubești pe acest om.

Ce înseamnă dragostea? Înseamnă o slujire sacrificială pentru el. Înseamnă să ai afecțiune pentru el. Nu din pricina personalității lui, nu din pricina faptului că ți-a făcut vreun favor, ci din pricina lucrării lui – pentru că el îți aduce Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că îți hrănește sufletul flămând. În Galateni întâlnim acest lucru, în capitolul 4 la versetul 14, Pavel spune: „n-ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu”. Pavel avea ceva probleme în trupul lui, care îl făceau să fie respingător pentru cei din jur, și el spune: „nu ați arătat dispreț”. Nu era nimic atractiv cu privire la om, absolut nimic. „Nu ați disprețuit asta. M-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu. M-ați primit ca pe Cristos Isus Însuși.”

Acesta este duhul. Aceasta este atitudinea. Indiferent de personalitate, indiferent care ar putea fi lucrurile care nu ar fi binevenite, cum ar fi o boală urâtă „m-ați primit ca și cum aș fi fost un înger al lui Dumnezeu sau Cristos Însuși.” Iar apoi spune în versetul 15 „dacă ar fi fost cu putință, v-ați fi scos până şi ochii şi mi i-ați fi dat.” Se prea poate, după părerea unora că avea o boală foarte urâtă, care era o scurgere a ochilor. Iar el spune: „ați fi fost în stare să vă scoateți ochii voștri din orbite și să mi-i dați mie, dacă ați fi putut.”

Acesta este respect dincolo de orice măsură. „M-ați iubit în ciuda a ceea ce era respingător cu privire la mine. M-ați iubit în ciuda faptului că nu era nimic care să vă atragă privirea. Erați în stare să vă scoateți ochii pentru mine” – o dragoste sacrificială. În Galateni, vă aduceți aminte, nu-i așa, că Pavel când scrie epistola, el le spune: „așa ar trebui să fie, ce s-a întâmplat că nu mai e la fel?” Și le scrie cu inima frântă. „Ce s-a întâmplat că nu mai e la fel? Ce v-am făcut de v-ați schimbat dragostea?”

Așadar, oile trebuie să aprecieze. Mai mult decât atât, nu doar că trebuie să dea respectul lor și remunerația celui care le este păstor, însă trebuie să îl iubească pe păstor peste măsură, până la punctul de sacrificiu personal. De ce? Nu datorită personalității lui, ci datorită slujirii lui. Păstorii au fost chemați de Dumnezeu. Au fost puși deoparte pentru o lucrare specială, și oamenii trebuie să îi aprecieze și să recunoască în dragoste lucrarea pe care ei au fost chemați să o facă. Ascultați ce spune la Ioan 13:20: „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primește pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește; şi cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Când tu îl primești pe păstor, tu Îl primești pe Marele Păstor care l-a trimis și pe Dumnezeu care L-a trimis pe Marele Păstor în dragoste.

Să îi prețuiți pe prezbiterii voștri, pe păstorii voștri, iar prețuirea voastră să nu aibă limite. Indiferent de nivelul de apreciere pe care îl aveți acum, faceți-l să crească în dragoste. Voi trebuie să îi iubiți pentru ceea ce fac. Și dacă nu îi iubiți, sunteți în neascultare față de aceste cuvinte directe din Scriptură. Dragostea aceasta arată că voi doriți binele lor. Dragostea aceasta înseamnă că veți trece cu vederea slăbiciunile și fragilitățile lor. Dragostea aceasta înseamnă că îi veți vorbi de bine. Dragostea aceasta înseamnă că îi veți încuraja. Dragostea aceasta înseamnă că îi veți onora drept oameni chemați ai lui Dumnezeu, care v-au adus adevărul.

Și în cele din urmă, în al treilea rând, spune în versetul 13: „Trăiți în pace unii cu alții.” Acesta este al treilea lucru: supuneți-vă păstorilor voștri. Nu este nimic mai trist, nimic mai nimicitor, nimic mai dificil, mai dureros decât discordia din biserică. Acest concept de trăire în pace unii cu alții este un îndemn foarte familiar în Noul Testament. Știm despre el. Este întâlnit peste tot în Noul Testament, și îl putem găsi și în Romani 14:19, în 2 Corinteni 13:11, în Efeseni 4:3, Coloseni 3:15, Iacov 3:18. Din nou și din nou, Noul Testament cheamă la pace. Dar aici este foarte specific. Aici este în contextul relației dintre oaie și păstor, și aceasta ar trebui să fie una pașnică. Supuneți-vă păstorilor voștri, aceasta este ideea. Supuneți-vă. Fără lupte. Eliminați conflictul. Bineînțeles, asta presupune un păstor credincios. Și acolo unde un om este credincios în a face ce poate mai bine în puterea Duhului lui Dumnezeu, trebuie să vă supuneți. Aceasta este porunca Scripturii.

Să deschidem la Evrei 13 și vom vedea acest punct enunțat în acest paragraf. Evrei 13:7, aveți trei texte în Evrei 13 care sunt adresate specific către congregație, cum să se raporteze la păstor. În versetul 7 spune: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri” de liderii voștri, aduceți-vă aminte de ei. Cine sunt ei? „Care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu;” Iar această aducere aminte este o amintire în dragoste. Este o aducere aminte cu afecțiune. „Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, şi urmați-le credința!” V-au vorbit din Cuvânt. Aduceți-vă aminte de rezultatul purtării lor, cum a binecuvântat Dumnezeu viețile lor și le-a folosit cu putere. Urmați-le credința, știind că Isus Cristos, care este același ieri, azi și în veci, se va ocupa de tine în ascultare în același mod în care s-a ocupat de ei în ascultare. „Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine”. Aduceți-vă aminte de cei care v-au învățat adevărul și să îi apreciați, să îi iubiți și să îi stimați.

Apoi până la versetul 17, el li se adresează mai direct – întâi le spune: „Aduceți-vă aminte” – aduceți-vă aminte de ei cu o inimă mulțumitoare, iar acum le spune în versetul 17: „Ascultați de mai marii voștri, şi fiți-le supuși”. Poate spui: „Ei bine, eu cred că ei ar putea greși”. Bine, ascultă-i și supune-te lor oricum. Ei trebuie să dea socoteală, nu tu. Nu te gândi niciodată că vei putea ocoli conducerea; ei dau socoteală. Dacă nu îți cer să faci ceva nebiblic, ne scriptural, ne duhovnicesc și păcătos trebuie să îi urmezi. Avem o datorie solemnă ca păstori, vom da socoteală, iar voi urmați conducerea. „Ascultați de mai marii voștri, şi fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele”.

Aceasta este o afirmație foarte puternică și deosebită pentru o persoană aflată în poziția de conducere spirituală, cum sunt eu sau cum este un alt păstor sau prezbiter. Avem o datorie serioasă. Vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Este un gând destul de greu cu care trebuie să trăiești. Sunt responsabil în fața lui Dumnezeu pentru starea oilor. Sunt responsabil în fața lui Dumnezeu pentru deciziile pe care le iau. Și noi ca grup suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce decidem, motiv pentru care noi trebuie să cerem înțelepciunea Duhului. De aceea noi nu facem niciodată ceva care nu este unanim între noi ca prezbiteri, pentru că dorim să fim siguri că noi avem gândirea lui Dumnezeu în timp ce vă conducem, pentru că va trebui să dăm socoteală.

Aşa că Pavel le spune: „Supuneți-vă”. Oamenii încăpățânați, care se promovează pe sine vor fura bucuria păstorilor lor și îi vor amărî. Mai departe în versetul 17 spune: „ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” Vreți să aveți o biserică nefericită? Aveți nevoie de un păstor trist. Vreți să aveți un pastor trist? Nu vă supuneți și îi veți fura bucuria și va fi un om nefericit și voi veți fi oameni nefericiți. Oamenii încăpățânați, nesupuși vor fura bucuria liderilor lor și nu le vor oferi decât durere. „Nu vă va fi de niciun folos”, le spune. Nu vă va fi de niciun folos. Nu vă va fi util sub nicio formă, dacă veți avea un păstor întristat, dacă veți avea un păstor fără bucurie.

Cu siguranță Ieremia știa aceste lucruri. Ieremia a avut o slujire fără bucurie pentru că exista atât de mult conflict. Era în continuă durere, pentru că oamenii s-au răzvrătit și au refuzat să se supună lucrurilor pe care le spunea, deși erau cuvintele lui Dumnezeu. În capitolul 9 spune: „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aș plânge zi şi noapte pe morții fiicei poporului meu! O! dac-aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, şi m-aș depărta de el!” Aș pleca din locul acesta și i-aș părăsi pe acești oameni încăpățânați, răzvrătiți, îndărătnici, împietriți, numai dacă aș putea să plec de aici. „Căci toți sunt niște preacurvari şi o ceată de mișei. ‘Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr sunt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc,‘ zice Domnul.” Ieremia a fost profetul lacrimilor. Isus a avut aceeași experiență: „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, şi n-ați vrut!” și a plâns. A plâns.

Așadar, congregația trebuie să trăiască în pace cu cei din conducere. Să nu cultivați cearta, să nu cultivați conflictul, să vă supuneți, să ascultați. Ei vor da socoteală lui Dumnezeu, nu voi, pentru ceea ce fac. Și dacă le urmați conducerea cu credincioșie, cu supunere și dacă cumva v-au condus greșit și au luat decizii neînțelepte, ei vor da socoteală lui Dumnezeu. Voi veți fi binecuvântați pentru că ați fost ascultători, atâta vreme cât nu vorbim despre vreun lucru păcătos, pentru că atunci va trebui să aplicați adevărul Scripturii.

Responsabilități simple la prima vedere, nu-i așa? Dacă biserica trebuie să fie un loc bogat, plăcut, fericit, binecuvântat, atunci păstorii trebuie să fie responsabili să-și împlinească datoria lor față de oi, iar oile trebuie să fie responsabile să împlinească datoria lor față de păstori. Asta înseamnă să îi apreciezi, cu respect și remunerație. Să-i prețuieşti dincolo de orice măsură în dragoste, până la punctul în care să fii în stare să faci orice sacrificiu pentru ei. Și acest lucru înseamnă că îi înalți, îi vorbești de bine, îi încurajezi, faci totul pentru ca slujirea lor să fie pozitivă, pentru că ei sunt canalul de binecuvântare pe care Dumnezeu l-a folosit să îți aducă ție adevărul. Și în al treilea rând, să vă supuneți lor în așa fel ca biserica să devină un loc al păcii și să eliminați orice conflict din biserică.

Când oamenii se poartă așa, și când păstorii se poartă așa, atunci biserica devine locul bucuriei și al păcii așa cum l-a intenționat Dumnezeu să fie. Îmi aduc aminte de Saul când a fost făcut împărat. În 1 Samuel 10:26 spune că un grup de oameni l-a însoțit, cei „a căror inimă a mișcat-o Domnul.” În timp ce au sosit știrile despre Nahaș care voia să-i rănească pe cei din Iabes, Duhul Sfânt a venit peste Saul cu putere, iar Scriptura spune că în urma chemării, toți s-au unit ca un singur om, așa ne spune în capitolul 11. Aici găsim un grup de oameni a căror inimă a mișcat-o Domnul și care au ieșit împreună cu împăratul lor ca un singur om.

Acest gen de unitate, acest fel de unitate este ceea ce dorește Dumnezeu pentru biserică, păstorii și oile în perfectă armonie. În acest timp păstorii lucrează cu hărnicie, conduc și direcționează și hrănesc, iar oamenii apreciază, susțin financiar, iubesc și se supun. Păstorii credincioși, oamenii credincioși, fac ca Împărăția lui Dumnezeu să avanseze, dau slavă lui Dumnezeu. Nici nu mă pot gândi că putem să ne dorim orice altceva decât să fim ascultători față de aceste lucruri, care reprezintă partea noastră, astfel ca să cunoaștem plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu, pe care a promis-o celor care ascultă. Să ne rugăm.

Tată, timpul a trecut așa de repede, dar simțim că a fost plin de învățături directe și utile pentru noi toți. Tată, Îți mulțumesc pentru privilegiul glorios de a fi fost chemat în slujire, cu toate că sunt nevrednic. Îți mulțumesc pentru această biserică, este o binecuvântare specială pentru mine. Atât de mulți bărbați nu au avut privilegiul să fie într-un astfel de loc al dragostei și al aprecierii, al respectului, al remunerării și al supunerii. Tată, Îți mulțumesc pentru aceasta, nu o iau ca un lucru de apucat. Știu că nu este ceva câștigat sau orchestrat, ci este ceva care este oferit prin har. Îți mulțumesc pentru aceasta. Îți mulțumesc, de asemenea, în numele acestor oameni, că de-a lungul anilor le-ai dat mulți păstori credincioși care i-au condus, nu doar de la amvonul acesta, ci în toate slujirile din biserica aceasta; lucrarea cu copiii, lucrările cu tinerii, tot felul de slujiri și lucrarea de evanghelizare.

Tată, ai ridicat mulți păstori credincioși, care au lucrat din greu printre oi, care au fost credincioși în ce privește supravegherea. Ai ridicat mulți păstori credincioși care au sfătuit din Cuvântul lui Dumnezeu. Și, Tată, dorim să păstrezi această unitate în legătura păcii, pe care ne-ai promis-o dacă suntem credincioși. Mă rog în numele acestei adunări ca să le umpli inimile cu apreciere, cu prețuire deosebită în dragoste pentru cei care se ostenesc, din pricina lucrării lor, nu datorită personalității lor sau ceva care este plăcut la ei. Și Îți cer să îi faci să trăiască în ascultare și în supunere față de lideri, ca să poată fi o mare bucurie în această biserică. Dacă este vreo inimă care se zbate să accepte aceste lucruri datorită amărăciunii, sau datorită animozității, a conflictului, a răzvrătirii, Te rugăm, Doamne, să o curățești și să ne dai armonie. Te rugăm să îi faci pe toți păstorii credincioși și pe oi de asemenea, ca să Te putem prezenta corect în această lume, ca să putem cunoaște bucuria binecuvântării depline, și ca puterea unei astfel de comunități de credincioși în lume să îi cucerească pe cei care au nevoie disperată de Cristosul nostru. În scopul acesta ne rugăm, pentru slava Ta în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT