Textul nostru din dimineața aceasta este un singur verset, versetul 17 din capitolul 5. 1 Tesaloniceni 5 cu 17 spune: „Rugați-vă neîncetat”. În această poruncă simplă și specifică, apostolul Pavel îi cheamă pe creștini să se roage, mai exact, să facă din rugăciune un mod de viață. Obișnuiam să spun că rugăciunea este precum respirația, este la fel de normală ca ea, este la fel de naturală, este vitală pentru noi. Inspirăm, apoi expirăm în atmosfera prezenței și puterii lui Dumnezeu. Și în timp ce acest lucru este adevărat, de asemenea este adevărat că noi, cei care suntem dependenți de Dumnezeu, și care - mă refer la adevărații creștini- comunicăm cu Dumnezeu, noi nu ne rugăm neîncetat așa cum ar trebui să ne rugăm. Cred că suntem vinovați de faptul că, spiritual vorbind, ne ținem respirația. Poate presupunem că presiunea prezenței lui Dumnezeu ar trebui să ne forțeze să ne rugăm, așa cum presiunea aerului ne forțează să respirăm, dar nu este neapărat așa. Chiar noi, credincioșii, ne privăm singuri de însăși prezența lui Dumnezeu, din pricina propriei noastre păcătoșenii. Și astfel vine porunca apostolului Pavel să ne rugăm neîncetat, să ne rugăm tot timpul. Rugăciunea continuă, persistentă, fără încetare este o parte esențială a vieții creștinului și ea derivă din dependența noastră de Dumnezeu.

Doresc să înțelegem acest principiu al rugăciunii fără încetare și deși pe măsură ce citim ni se oferă o înțelegere clară, există mult mai mult pentru a spori semnificația acestei afirmații găsită în Scriptură, și doresc să vă ofer câteva din bogățiile pe care le are Cuvântul de spus. Un punct de pornire sănătos este să ne uităm la două pilde spuse de Domnul nostru. De fapt, printre pildele numeroase ale Domnului nostru, acestea două se evidențiază ca fiind unicate. Ele sunt unice dintr-un motiv simplu și interesant. Toate celelalte pilde se referă la Dumnezeu prin asemănare. Toate celelalte pilde se referă la Dumnezeu prin asemănare. Într-un anume fel, unele afirmă că anumite elemente Îl reprezintă pe Dumnezeu, altele fac o asemănare cu Împărăția lui Dumnezeu, și altele cu modul în care lucrează Dumnezeu. Însă aceste două pilde se referă la Dumnezeu prin contrast. Dumnezeu nu este așa. Sunt singurele două pilde spuse de Isus care se referă la Dumnezeu prin contrast. Aceste două pilde ne prezintă niște imagini ale cuiva care este total diferit de Dumnezeu și în felul acesta ne prezintă un lucru foarte, foarte evident despre această problemă a rugăciunii persistente și fără încetare.

Să deschidem la aceste două pilde. Pe prima o găsim în Luca la capitolul 11. Este numită pilda prietenului de la miezul nopții, capitolul 11. Domnul nostru a spus-o în contextul rugăciunii. De fapt, ucenicii au venit la El și I-au spus, Luca 11:1 „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenici lui.” Și Isus le-a răspuns cu aceste cuvinte cunoscute: „Când vă rugați să spuneți, Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, ... pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă păcatele noastre fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator, și nu ne duce în ispită” - bine cunoscuta rugăciune domnească sau rugăciunea ucenicilor.

Așadar în versetele de la doi la patru, Isus i-a învățat ce să spună. De fapt i-a învățat conținutul rugăciunii. Când vă rugați, trebuie să Îl cinstiți pe Dumnezeu și să Îi slăviți Numele.

Trebuie să vă rugați pentru acele lucruri care sunt în legătură cu împărăția Lui. Trebuie să căutați resursele zilnice pe care doar El le oferă. Trebuie să vă mărturisiți păcatele și să doriți iertarea Lui. Trebuie să cereți înțelepciunea Lui, în așa fel încât să nu fiți ispitiți. Acestea sunt părțile componente ale rugăciunii, așa trebuie să vă rugați și toate acestea trebuie să le spuneți când vă rugați.

Însă dincolo de acestea le spune: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopții, şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;” şi dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini”. Trebuie să vă amintiți că în acele zile, când era frig, întreaga familie era în același pat ca să se încălzească, dormeau toți îngrămădiți și așa era cald. Era miezul nopții și nu era un moment potrivit să te ridici din pat ca să dai niște pâini prietenului tău.

Versetul 8: „Vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.” Cu alte cuvinte, ce nu ar face pentru prietenie, ar face pentru somn, pentru că prietenul nu ar pleca până când nu și-ar primi pâinile. Ceea ce spune Isus aici este despre un om care nu ar face un gest de sacrificiu de dragul prieteniei, ci pentru că prietenul continuă să îl deranjeze până când, în cele din urmă, nu are de ales. Domnul nostru ne învață aici despre beneficiile perseverenței. Dar ce vrea să spună Domnul, de fapt, aici, este să te gândești cât de diferit este Dumnezeu de prietenul care nu se ridică din pat, în acest fel pilda devine mult mai șocantă.

Dacă un prieten șovăitor va face ceva pentru tine pentru că tu ești insistent, gândește-te ce va face Dumnezeu, care nu este șovăitor, dacă tu ești insistent. Acesta este contrastul. Și Isus continuă vorbind despre un tată căruia fiul său îi cere un pește, versetul 11, tatăl nu-i va da un șarpe în loc de un pește, nu e așa? Sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Cu alte cuvinte, un tată pământesc nu va da copilului său ceva care să îl rănească. Un tată pământesc va auzi plânsetul copilului său. Apoi în versetul 13 spune: „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri (implicit, care nu este rău) va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” ”

Dumnezeu este așa de diferit, dar Dumnezeu răspunde la insistențe. Dacă un prieten necredincios, un prieten șovăielnic, un prieten insensibil, fără compasiune, un prieten care nu are milă și nu se îndură, însă datorită insistențelor aproapelui său va răspunde, ce credeți că va face Dumnezeu, care este iubitor, plin de har, milos, plin de compasiune și cu inimă bună, dacă tu ești insistent? Rugăciunea fără încetare mișcă mâna lui Dumnezeu. Așadar întâi le spune care este conținutul și apoi Isus zice:

„Acum vreau să vă reamintesc să continuați să vă rugați, să spuneți cu insistență, pentru că Dumnezeu, care este bun va auzi și va răspunde.”

În Luca 18, este o altă pildă care urmează același stil al contrastului. În versetul 1 din Luca 18, din nou, Isus îi învață despre rugăciune și le spune o pildă ca să se roage necurmat și să nu se lase. Dacă nu primești un răspuns imediat, dacă lucrurile nu sunt exact așa cum vrei tu să fie, dacă lucrurile nu se schimbă așa de repede cum ai planificat tu, să nu descurajezi, trebuie să continui să te rogi. Trebuie să te rogi totdeauna, fără încetare, continuu și persistent. Și apoi ilustrează asta când spune: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se rușina.” Acum, trebuie să vă dați singuri seama cum de a ajuns judecător, dar a ajuns. „În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.” Se pare, că cineva dorea să îi ia chiar și acele puține resurse pe care le avea pentru trai și ea cerea dreptate în tribunal, la judecător. Versetul 4 spune: „Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” „Această femeie este o pacoste. Ceea ce nu voi face din dragoste de Dumnezeu, și nu voi face din dragoste pentru om, voi face pentru pacea minții mele.” El spune: „Nu mai suport acest deranj continuu.”

Și apoi în versetul 6 Luca spune: „Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Vedeți, Dumnezeu este diferit de un judecător nedrept, Dumnezeu este diferit de un prieten care șovăie, și dacă un prieten șovăitor și un judecător nedrept vor face ceea ce li s-a cerut datorită insistențelor, atunci cu mult mai mult va face Dumnezeu care este îndurător, iubitor, plin de compasiune, bun și cu inima îndurătoare. Asta vrea să ne spună în pildă.

Isus vrea să spună, de fapt: „Rugați-vă, rugați-vă în acest fel. Rugați-vă persistent, rugați-vă în mod constant, rugați-vă tot timpul, nu renunțați, nu descurajați, continuați să bateți, continuați să cereți, continuați să căutați și Iehova cel bun, plin de compasiune, credincios, iubitor, îndurător, Dumnezeul vostru, vă va auzi și vă va răspunde.”

Acum, unii și-au imaginat că astfel de pilde sunt în contradicție cu alte lucruri învățate de Isus. De exemplu, în Matei capitolul 6 El a spus ceva. Se prea poate ca la prima vedere să pară în contradicție, de aceea trebuie înțeles. În Matei 6 versetul 7 Isus spune: „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.”

Poate spui: „Acestea nu sunt în contradicție? Nu ne spune Domnul să nu repetăm rugăciunile noastre?” Nu, El ne spune să nu repetăm fără rost - asta este expresia cheie. Ce vrea să spună prin repetiție fără rost? Ei bine, se referă la rugăciunile pe care le fac păgânii. Ei presupun vor fi ascultați pentru că rostesc multe cuvinte. Cu alte cuvinte, pentru ei nu contează dacă zeității îi pasă sau nu de inima lor, nu contează dacă zeul înțelege compasiunea, pasiunea, durerea, tânjirea, dorința inimii, ci este vorba de vreo formulă, vreun ritual religios, vreo ceremonie, vreo zicere, vreo incantație, vreo ceva sau altceva, niște mătănii, vreo formulă repetitivă care îl va face cumva pe zeu să facă ceva ce altfel n-ar fi făcut. Isus spune, de fapt: „Să nu vă rugați în felul acesta”. El nu interzice repetiția. El nu interzice stăruința inimii. Ceea ce interzice El de fapt este un ritual gol, o bâlbâială fără simțire, care este doar de pe buze și care presupune că Dumnezeu va răspunde mai degrabă datorită cuvintelor decât datorită inimii.

Așadar, când Pavel spune: „Rugați-vă neîncetat” el nu este în contradicție cu Isus. El susține clar principiul învățat în Luca 11 și Luca 18 și anume că rugăciunea trebuie să fie permanentă. Noi nu suntem auziți doar pentru că rostim multe cuvinte, ci suntem auziți datorită strigătului inimii noastre. Cel care a venit la prietenul său noaptea și a avut nevoie de pâini nu s-a rugat o rugăciune ritualică, ci a pledat pentru ceva ce avea nevoie. Văduva care a venit la judecător nu a spus judecătorului o mantră sau vreo incantație nici nu a rostit o rugăciune ritualică. Ci femeia a venit cu strigătul inimii ei pentru protecție din partea celui care avea puterea să i-o ofere. Un astfel de strigăt, din inimă, o rugăciune repetată este ceea ce mișcă inima unui Dumnezeu plin de compasiune și iubitor.

De fapt, putem să înțelegem chiar ce înseamnă să te rogi fără încetare doar uitându-ne la viața Domnului nostru, pentru că El a trăit așa. Bineînțeles, El a fost într-o comuniune neîntreruptă cu Tatăl. Îl găsim în Scriptură că se trezea dimineața devreme ca să Se roage. Îl vedem petrecând nopți întregi în rugăciune. Cu siguranță a fost comuniunea continuă și fără sfârșit dintre El și Tatăl. Epistola către Evrei ne spune că S-a rugat cu rugăciuni și cereri cu strigăte și lacrimi. Ce descoperire fascinantă! A fost o intensitate în rugăciunile lui Isus care este unică și care este de-a dreptul uimitoare. Când S-a rugat a fost de mai multe ori într-o deosebită agonie. Și, deși Scriptura nu înregistrează pentru noi toate detaliile vieții Sale de rugăciune, putem presupune că au avut în mare parte aceeași intensitate precum acele rugăciuni descoperite în text. Când Biblia ne spune că El S-a dus pe Muntele Măslinilor și S-a rugat toată noaptea, cu siguranță a fost o intensitate în acea rugăciune despre care știm atât de puțin, dacă nu chiar deloc.

O ilustrație deosebită pe care o avem cu privire la intensitatea vieții Sale de rugăciune este în grădina Ghetsimani înainte de moartea Sa, unde Îl vedem rugându-Se cu sudoare de sânge, în agonie. El este îngenunchiat și Se roagă, și Luca ne prezintă în capitolul 22 ce S-a rugat: „Tată, dacă vrei, depărtează de la Mine paharul acesta; totuși să se facă nu voia Mea ci voia Ta.” Luca adaugă: „A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.”

A fost o experiență intensă, de agonie, care L-a făcut pe Isus să transpire și apoi să aibă sudoare de sânge, în acel timp de rugăciune. Pentru mine este uimitor. De asemenea este uimitor faptul că în Matei capitolul 26, de la versetul 38 la 46, ne spune că Isus a repetat acest proces al rugăciunii, în grădină, de trei ori consecutiv. Aceasta a fost o experiență de rugăciune prelungită. De fapt, noi știm bine că a fost prelungită atât de mult încât ucenicii au adormit de câteva ori. Așadar în această agonie trăită în timpul unei rugăciuni prelungite, avem o înțelegere cu privire la viața Domnului nostru Isus Cristos, care este unică.

Aș vrea să vă spun la ce mă refer. Domnul Isus Cristos a făcut multe lucrări mărețe când a fost pe pământ. În niciuna din ele nu a fost un consum vizibil de energie. Cu toate că Scriptura ne spune că o putere ieșea din El, nu avem relatat în Sfânta Scriptură un alt moment în afară de rugăciune, care să indice că a trăit clipe de agonie în procesul înfăptuirii unei minuni, fie că a dat vedere orbilor sau auz surzilor, vorbire muților sau sănătate trupurilor bolnave, sau celor șchiopi capacitatea de a merge.

Când a înviat pe cineva din morți, sau când a hrănit 5 000 de bărbați, și femei și copii, în total vreo 20 000 de oameni pe malul mării sau când a potolit furtuna sau când a umblat pe apă. Nu contează ce minune a fost - nu găsim nicăieri scris că a fost un consum vizibil de energie, sau zbatere, sudoare, sau picături de sânge, vreun semn de agonie când a făcut minunea. Nu găsim implicată vreo oboseală sau o zbatere sau un efort sau muncă decât atunci când S-a rugat. Și când S-a rugat, au fost clipe de agonie, a fost o zbatere a interiorului Său, a ființei Sale, care S-a arătat în trupul Lui fizic. S-a rugat într-o agonie până la sânge, un nivel de intensitate care, cu siguranță, vorbește despre perseverența indicată de Isus în Luca 11 și 18, și ceea ce avea Pavel în minte când a spus: „Rugați-vă neîncetat”.

Biserica primară a fost caracterizată printr-o practică de rugăciune continuă, pasională și neîncetată încă de la început. Chiar înainte de Cincizecime, în Fapte 1:14 ni se spune că toți credincioșii erau una, într-un gând și toți împreună s-au dedicat rugăciunii continue. Rugăciunea neîncetată, rugăciunea constantă, rugăciunea persistentă a caracterizat Biserica primară. Când apostolii au prezentat un mod de organizare a Bisericii în așa fel încât toate lucrările să fie îndeplinite, ei înșiși au spus: „nu putem face toate aceste lucruri de rutină, dar ne vom devota, noi înșine, rugăciunii. Ne vom devota, noi înșine, rugăciunii și lucrării Cuvântului.” În Fapte capitolul 12 vedem din nou Biserica primară. Petru era închis, dar rugăciunea pentru el a fost făcută cu fervoare de către Biserica lui Dumnezeu. Rugăciune fierbinte, rugăciune continuă, rugăciune persistentă asta a fost specific pentru Biserica primară.

Când citim Epistolele, fie că citim Romani, Efeseni, Filipeni, Coloseni sau 1 Tesaloniceni îl vedem pe Pavel îndemnându-i pe credincioși să se roage. De fapt, poate cea mai importantă dintre toate aceste epistole este cea către Efeseni unde vorbește despre importanța rugăciunii. El spune în Efeseni 6:18: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri.” Este aceeași idee. Rugați-vă în toată vremea. Chiar în epistola pe care o studiem, în 1 Tesaloniceni 3, versetul 10, avem propriul lui exemplu: „Zi şi noapte Îl rugăm nespus” - rugăciunea neîncetată, fără sfârșit, continuă este un mod de viață.

În Coloseni - îmi place mărturia lui despre „Epafra, rob al lui Cristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale” - un om al rugăciunii. Și în capitolul 4 versetul 2 din Coloseni, el spune: „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.” Rugăciunea fără încetare, predominantă, persistentă, insistentă, fără sfârșit este atât de importantă.

Poate că a avut dreptate Coleridge când a spus: „Rugăciunea este energia cea mai înaltă de care inima omului e capabilă, și cea mai mare realizare a unui creștin pe pământ.” Dar mă tem că dacă noi considerăm rugăciunea ca fiind o energie superioară, nobilă, o realizare glorioasă, o vom restrânge la câteva momente minunate izolate în viață. Așa este, dar de asemenea este și un mod continuu de comunicare care ar trebui să țeasă pânza existenței noastre zilnice. Ea implică intensitate, aceasta este esența rugăciunii. Vă aduceți aminte că Dumnezeu este găsit de cei care Îl caută cu toată inima lor. Lupta în rugăciune triumfă cu Dumnezeu. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, spune Iacov.

Așadar, în timp ce există acele momente nobile, mărețe de rugăciune agonizantă, plină de energie și putere, de asemenea, pentru noi, rugăciunea este zi de zi un foarte, foarte evident mod de viață. Uneori devine mai intensă. Rugați-vă fără încetare este mandatul lui Dumnezeu pentru noi. Cuvântul rugăciune de aici este un cuvânt general, proseuchomai, cel mai uzual cuvânt pentru rugăciune din Noul Testament. Poate să însemne laudă, poate să însemne mulțumire, poate să însemne mărturisire, poate să însemne cerere, poate să însemne mijlocire și poate să însemne supunere. Înseamnă rugați-vă, la general. „Fără încetare” înseamnă repetitiv. Nu înseamnă să vorbești fără oprire, înseamnă o rugăciune repetitivă. Așa cum am spus, este un mod de viață, noi trebuie să ne rugăm continuu, în continuu să fim într-o atitudine de rugăciune.

Poate și tu ești ca și mine. Foarte rar mă culc seara fără să adorm rugându-mă și rar mă trezesc dimineața altfel decât rugându-mă. Așa este structura vieții mele, să fiu într-o stare continuă de comuniune cu Dumnezeu, se întâmplă ca unele momente să fie mai intense decât altele; dar întotdeauna sunt conștient de prezența Lui, fie că adorm sau mă trezesc rugându-mă. Scriptura ne dă exemple de oameni care s-au rugat dimineața, oameni care s-au rugat la prânz, oameni care s-au rugat noaptea, oameni care s-au rugat de șapte ori pe zi, oameni care s-au rugat la miezul nopții, oameni care s-au rugat toată noaptea, oameni care s-au rugat înainte de răsărit, oameni care s-au rugat zile întregi, oameni care s-au rugat săptămâni întregi, unii s-au rugat lung, alții s-au rugat scurt, alții s-au rugat pe genunchi, alții s-au rugat în picioare, alții s-au rugat în pat, alții s-au rugat cu fața la pământ, alții s-au rugat cu mâinile ridicate, alții s-au rugat cu mâinile în jos, alții s-au rugat cu mâinile întinse lateral, alții s-au rugat cu fața în jos, alții cu fața în sus, și așa mai departe. În orice mod, în fiecare loc s-au rugat; rugați-vă neîncetat!

Acum, dacă ne uităm din nou la textul nostru, vedem că acest verset însoțește versetul 16. Versetul 16 spune: „Bucurați-vă întotdeauna”. Versetul 17 spune: „Rugați-vă neîncetat”. Într-adevăr, cele două merg împreună în viața spirituală și au un echilibru frumos. Toată viața, credinciosul își simte neputința, așa că trăiește în dependență totală de Dumnezeu. Atâta timp cât îți simți neputința și îți simți dependența, te vei ruga fără încetare. În același timp, când îți simți și neputința și dependența, tu de asemenea știi că ești beneficiarul binecuvântărilor minunate ale lui Dumnezeu. Așa că, pe de o parte, tu te rogi recunoscându-ți dependența, și pe de altă parte te bucuri de primirea binecuvântărilor multiple ale lui Dumnezeu. Așa că noi ne bucurăm întotdeauna, pentru că Dumnezeu Își toarnă binecuvântarea ca răspuns la rugăciunea noastră neîntreruptă.

Dacă eu creștin fiind trăiesc într-o stare continuă de insuficiență personală, o stare continuă de recunoaștere a dependenței mele de Dumnezeu, dacă trăiesc mulțumitor în permanență pentru tot ce face El pentru mine, dacă mă pocăiesc în mod continuu de păcatul meu, dacă în mod continuu îmi arăt dragostea pentru alții, aceasta va duce spre o rugăciune nerostită către Dumnezeu, și de asemenea Îl va face pe Dumnezeu să deschidă porțile pentru binecuvântare, drept urmare eu voi răspunde cu bucurie. Așa că noi nu doar că ne bucurăm totdeauna, ci noi vom urma calea acestei bucurii, care este calea rugăciunii neîntrerupte, din care rezultă binecuvântare, din care rezultă în bucurie.

Acum, cum se potrivește versetul 17 în acest context? Pavel, în timp ce își încheie Epistola către Biserica din Tesalonic, vrea să îi ajute să așeze biserica pe calea cea dreaptă pentru viitor. Era o biserică bună, o biserică mare, o biserică aleasă, o biserică duhovnicească. Dar vrea să le reamintească să crească și să fie o turmă sănătoasă, matură. Era o biserică tânără, o biserică la început, doar de câteva luni și are un plan de creștere pentru ei. În versetele 12 și 13, creșterea unei turme sănătoase implică o relație corectă între păstori și turmă, și între turmă și păstori. În versetele 14 și 15, o turmă sănătoasă cere legături corecte între oaie și oaie. Iar aici, de la versetul 16 până la 22, o turmă sănătoasă necesită o legătură corectă între fiecare oaie și Marele Păstor.

Așadar, biserica este formată din aceste raporturi când vorbim de relații: conducere către oameni, oameni către conducere, oameni către oameni, oameni către Dumnezeu – și nicio biserică nu se poate ridica mai sus decât viața spirituală a membrilor ei. Așadar, relația ta cu Marele Păstor este crucială. Iar primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te bucuri neîncetat, iar al doilea să te rogi neîncetat. Așa păstrezi această relație acolo unde trebuie să fie, și acest lucru este esențial pentru creșterea unei biserici, pentru o biserică sănătoasă. Dacă vrem să fim o biserică sănătoasă, trebuie să ne rugăm neîncetat, trebuie să cerem resursele divine, trebuie să batem la ușă, să căutăm pâinile. Trebuie să ne plecăm pe genunchi în fața justiției divine, să cerem îndurare pentru cauza noastră ca să fie rezolvată cu echitate și dreptate. Trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu pentru noi și pentru alții, să ne rugăm neîncetat, pentru că doar așa putem deschide măreția puterii și binecuvântării lui Dumnezeu.

Acum, nu mai poate fi spus nimic despre acest verset. Voi înțelegeți ce înseamnă. Vreau să trec dincolo de el, și doresc să vă dau o listă de motive de rugăciune, pentru că știu că ce este adevărat cu privire la viața ta, este adevărat și cu privire la viața mea. Indiferent cât de mult m-aș ruga, niciodată nu simt că mă rog suficient. Ați simțit acest lucru? Am în permanență un fel de stare de vinovăție cu privire la lipsa vieții de rugăciune.

Nu contează cât de mult mă rog, întotdeauna simt că nu m-am rugat destul. Și aceasta este din cauză că într-adevăr nu m-am rugat destul și parțial din cauză că sunt într-o poziție în care sunt inundat cu atât de multe cereri de rugăciuni că este imposibil pentru mine ca ființă umană să țin pasul cu toate – lucru care îmi îngreunează povara. Trebuie să mă întorc și să mă întreb dacă eu sunt motivat într-adevăr să mă rog când nu mă rog așa cum ar trebui. Și doresc să vă ajut să aveți o înțelegere cu privire la motivele pentru care să ne rugăm. Doresc să vă dau zece motive, asemenea unei liste de cumpărături, zece motive pentru rugăciune care cred că vor produce o viață de rugăciune fără încetare.

Numărul unu este o dorință pentru slava lui Dumnezeu – o dorință pentru slava lui Dumnezeu. Rugăciunea, a spus Isus, ar trebui să înceapă în acest fel „Tatăl nostru care ești în ceruri” – ce? – „sfințească-Se Numele Tău. Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta.” Acum, ce te rogi de fapt este ca Dumnezeu să fie slăvit, ca planurile lui Dumnezeu să fie împlinite, ca Numele lui Dumnezeu să fie înălțat, ca voia lui Dumnezeu să fie făcută. Pentru acestea te rogi. Nu te rogi pentru tine, te rogi pentru El. Când Daniel s-a hotărât să se roage, în capitolul 9 din Daniel, acel măreț model de rugăciune din Vechiul Testament, în sine era o tânjire după slava lui Dumnezeu, aceasta l-a făcut să se roage. S-a rugat ca Dumnezeu să ierte poporul; ca Dumnezeu să ierte păcatul lor; și s-a rugat ca Dumnezeu să Își împlinească promisiunea. Dumnezeu a spus: „Vă voi ține în robie atâția ani, și apoi vă voi elibera.”

Daniel citea din Ieremia când a găsit asta, și a spus: „Doamne, vreau să faci asta. Doresc să vină Împărăția Ta, dacă dorești, facă-se voia Ta, și promisiunea Ta să se împlinească. Și Te rog să Îți ierți poporul. Doresc asta”, spune el în versetul 19, „de dragul Tău, oh Dumnezeul meu, pentru cetatea Ta, și poporul Tău care este chemat după Numele Tău.” Ce spune el este: „Dumnezeule, dacă vei face asta, Ți se va mări reputația. Numele Tău va fi înălțat. Vei fi glorificat. Fă aceasta de dragul Tău.” Și cred că acesta ar fi motivul suprem dintre toate motivele de rugăciune, o dorință pentru slava Domnului, și când te rogi ca Isus să fie înălțat, ca Dumnezeu să fie înălțat și glorificat, faci asta pentru că este ca o greutate pe inima ta, pentru că îți pasă. Tu ești ca și David, care a spus: „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.” Și dorești ca Domnul să fie înălțat. Da, primul motiv pentru rugăciune este o dorință pentru slava Domnului. Când inima ta tânjește ca Dumnezeu să fie slăvit, te vei trezi că te rogi pentru acest scop. Te vei trezi strigând neîncetat către Dumnezeu: „Fii înălțat, fii glorificat, fii slăvit, împlinește-Ți scopul, zidește-Ți împărăția, împlinește-Ți voia.”

În al doilea rând, un al doilea motiv pentru rugăciune este o dorință pentru părtășia cu Dumnezeu – o dorință pentru părtășia cu Dumnezeu. În Psalmul 42, psalmistul ne dă niște cuvinte atât de frumoase cu privire la acest adevăr, versetul 1: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, aşa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte.” Aici găsim o tânjire după Dumnezeu. Este un strigăt al inimii după părtășie, simțământul că a fost depărtat de Dumnezeu, simțământul că a fost despărțit, simțământul singurătății care strigă din răsputeri: „Doamne, vreau părtășia Ta, doresc prezența Ta, doresc compania Ta.”

Psalmul 63, cuvinte și mai deosebite: „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locașul cel Sfânt, ca să-Ți văd puterea şi slava.” Doresc doar să Te văd, doresc doar să fiu cu Tine, doresc doar să experimentez cât ești de minunat. În Psalmul 84, primele două versete spun aceleași lucruri: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor! Sufletul meu suspină şi tânjește de dor după curțile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta” – tânjirea de a fi în prezența lui Dumnezeu. Și poate cel mai deosebit dintre toate, Psalmul 27 – ascultați aceste cuvinte minunate! „Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică? Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” Vreau să fiu acolo unde este El. Tu ai asta? Ai această tânjire după părtășie, după acea comuniune dulce?

Este și un al treilea motiv pentru rugăciune, rugăciune continuă și fără încetare, și acesta este o dorință pentru împlinirea nevoilor – o dorință pentru împlinirea nevoilor. Nu numai ale noastre, ci și ale celor din jurul nostru. „Pâinea noastră cea de toate zilele” ne-a învățat Isus să spunem în Matei 6:11. Este corect să te rogi pentru împlinirea nevoilor. Este corect să-I ceri lui Dumnezeu lucrurile de bază din viață. Acesta este un indiciu bun pentru rugăciune. Puțini dintre noi, sunt îndemnați în acest fel pentru că avem atât de multe – atât de multe. Însă în lumea întreagă sunt atât de mulți frați care se roagă cu regularitate pentru nevoile lor zilnice. Noi nu înțelegem acest lucru în această cultură îmbelșugată, dar pentru unii frați și surori în Cristos este un mod de viață.

De fapt, avem un frate drag care a venit din Africa. Sam și soția lui, Nora, au fost în biserica noastră timp de șase ani poate, înainte să se întoarcă să slujească în Africa. A venit din Africa pentru că nu a putut să își hrănească familia. În alte părți ale lumii nu este ca aici la noi, el nu avea medicamente pentru diabet. Noi trăim într-o lume, într-un mediu unde a cere lui Dumnezeu împlinirea nevoilor zilnice este un lucru străin. Haideți să nu devenim neînțelepți și să credem că dacă Dumnezeu e bun și ne-a împlinit nevoile zilnice, putem să fim indiferenți față de El, acestea pot fi luate de la noi.

Al patrulea motiv pentru o rugăciune continuă este dorința după înțelepciune, dorința după înțelepciune. Iacov spune următoarele: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Dacă trăiești cu iluzia că nu ai nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu, trăiești în amăgire, nu-i așa? Când Isus ne-a învățat să ne rugăm, El a spus: „Rugați-vă în acest fel. Nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.” Cred că aceasta este o rugăciune pentru discernământ spiritual, aceasta este o rugăciune pentru înțelepciune spirituală. „Doamne, Te rog, prin Duhul Tău, dă-mi abilitatea să discern când mă confrunt cu o ispită. Dă-mi înțelepciunea să discern când sunt condus spre ceva rău.” Avem nevoie să ne rugăm continuu pentru aceasta. Trebuie să ne rugăm în fiecare zi din viața noastră: „Doamne, Te rog izbăvește-mă de ispită și nu mă conduce spre o cale greșită. Dă-mi înțelepciunea și discernământul și înțelegerea și sensibilitatea spirituală și călăuzirea Duhului lui Dumnezeu în așa fel încât să nu cad în cursele lui Satan, în cursele firii și ale lumii.” Ce anume stimulează rugăciunea, rugăciunea necurmată? O dorință după slava lui Dumnezeu, o dorință pentru părtășia cu El, o dorință pentru împlinirea nevoilor și o dorință după înțelepciunea de a putea umbla în această lume, care este ca un teren minat.

Numărul cinci: rugăciunea este stimulată și de o dorință de a fi izbăvit din necaz – o dorință de a fi izbăvit din necaz. În Psalmi sunt atât de multe versete care vorbesc despre acest aspect. Aș vrea să le rezum într-un singur verset, Psalmul 20:1: „Să te asculte Domnul în ziua necazului”. Și sigur te ascultă, sigur te ascultă. Când avem parte de vremuri de strâmtorare, acestea ne îndeamnă la rugăciune neîntreruptă, nu-i așa? Și cu cât e mai mare necazul, și cu cât e mai mare strâmtorarea în care ne aflăm, și adesea este mare pentru că am falimentat să cerem înțelepciune, așa că am căzut în cursa ignoranței noastre, și acum avem nevoie să fim izbăviți, și nu există nicio șansă omenească de scăpare. Strigăm către Dumnezeu pentru izbăvire.

Aceasta ne aduce aminte de Iona care, apropo, a avut o viață de rugăciune interesantă. Era în pântecele chitului și spune în Iona 2:1: „Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peștelui”. Credeți-mă, nu s-a rugat întâi pentru toți misionarii. El a spus: „Scoate-mă de aici” în atâtea cuvinte. Și Domnul l-a ascultat, Domnul l-a izbăvit. El a spus: „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul – pe Domnul – şi m-a ascultat; din mijlocul locuinței morților am strigat, şi mi-ai auzit glasul.” El a spus: „Eram aici și mi-am adus aminte de Domnul, și am strigat și m-a izbăvit.” Venim la Dumnezeu în vremuri de necaz extraordinar, de presiune, de stres, de durere, de apăsare și avem nevoie de izbăvirea Lui. Aceasta ne îndeamnă la o rugăciune permanentă.

Șase: o dorință pentru a scăpa de frică și de îngrijorare- dorința de a scăpa de frică și îngrijorare. Acestea ne fac să ne rugăm, dacă suntem înțelepți și serioși spiritual. În Filipeni capitolul 4 – de atâta ori trebuie să ni se amintească – spune: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulțumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.” Când ți-e frică, și ai anxietate și te îngrijorezi și ești în pericol și în depresie, ce ar trebui să faci? Foarte simplu, nu mai fi anxios ci du-te la rugăciune și roagă-te cu o inimă mulțumitoare, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere umană, îți va proteja inima și mintea.

Ce înseamnă asta? Păzește-o de anxietate, păzește-o de depresie, de suferință, de frică, de îngrijorare. Dacă vrei o soluție umană, mergi la cineva care să te înțeleagă. Dacă vrei o soluție supra-umană, mergi la Dumnezeu. În vremurile de frică, în vremurile de îngrijorare, de anxietate, în vremurile de spaimă emoțională și durere, soluția este simplă: du-te la Domnul în rugăciune persistentă, continuă, fără încetare cu mulțumire, și pacea lui Dumnezeu, care este promisă îți va păzi inima și mintea. De ce recurg oamenii la alte soluții decât la asta? Când vrei eliberare de frică și îngrijorare, Dumnezeul nostru a promis-o și este a ta prin rugăciune. Psalmistul a scris în Psalmul 4 „Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtoare! Ai milă, de mine, ascultă-mi rugăciunea!”, ai făcut-o în trecut, te rog să o faci din nou.

Numărul șapte: un alt motiv pentru rugăciune este dorința de a mulțumi pentru binecuvântările trecutului – o dorință de a mulțumi pentru binecuvântările trecutului. Dacă ai o inimă mulțumitoare, vei fi o persoană mulțumită, și dacă îți amintești tot ce a făcut Dumnezeu în bunătatea Lui, aceasta te va face să te rogi, dacă nu ai niciun alt motiv, doar pentru a spune mulțumesc. În Psalmul 44, citim ce spune psalmistul: „Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinții noștri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. Cu mâna Ta, ai izgonit neamuri, ca să-i sădești pe ei, ai lovit popoare, ca să-i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe țară, nu brațul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina Feței Tale, pentru că îi iubeai. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu”.

Aceasta este pur și simplu laudă, și nu doar laudă pentru ce a făcut Dumnezeu pentru el, ci și laudă pentru ce a făcut Dumnezeu pentru alții în trecut. Să învățăm să fim mulțumitori pentru ce a făcut Dumnezeu în întreaga istorie de răscumpărare, să avem o inimă mulțumitoare cu privire la toate lucrurile bune pe care le-a făcut Dumnezeu, nu doar pentru noi. Apostolul Pavel le scrie celor din Filipi și le spune: „Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.” Nu pot decât să mă rog tot timpul, să fiu mulțumitor față de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El în viața voastră, pentru ce a făcut și pentru ce face. Dacă într-adevăr sunteți mulțumitori lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut, acest lucru vă va motiva la rugăciuni de mulțumire.

Numărul opt: iată un motiv foarte important pentru rugăciune, și acesta este dorința de a fi eliberat de vina păcatului – o dorință de a fi eliberat de vina păcatului. Un psalm care este unul clasic de pocăință a lui David, este Psalmul 32. Aici se afirmă acest lucru. Vă ofer doar câteva versete selectate din câte sunt, dar ascultați ce spune Psalmul 32. Începând cu versetul 3, priviți cum curge, „câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate”. Am avut o suferință psihosomatică, un rezultat al vinei mele. „Zăceam toată ziua. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” Eram nenorocit, eram nenorocit. Vlaga are de-a face cu sistemul sanguin, sistemul salivar, sistemul nervos, care este condus de fluidele din organism. Toată vlaga mea s-a uscat, saliva mi s-a uscat, sistemul sanguin nu era în regulă, așadar, am avut niște probleme fiziologice. Sistemul meu nervos era apăsat. Eram o epavă. Am avut febră. Gemeam.

În versetul 5 spune „Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Mi-am mărturisit păcatul și Tu m-ai iertat. Ne întoarcem la începutul psalmului. El spune „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!” Amăgirea s-a terminat, nu îți mai acoperi păcatul, ești deschis, l-ai mărturisit; și acum ești iertat, și acum ești binecuvântat. Da, rugăciunea necurmată, fără încetare, de mărturisire a vinei – este motivată de o dorință de a fi eliberat de vina păcatului.

Numărul nouă: un alt motiv de rugăciune este o dorință pentru mântuirea celor pierduți – o dorință pentru mântuirea celor pierduți. Vei fi mânat să te rogi insistent când ești preocupat și ai compasiune pentru cei pierduți. Ei sunt peste tot în jurul nostru. Dacă îți pasă de mântuirea lor, va fi o dedicare la rugăciune aproape neîntreruptă, când te întâlnești cu ei sau când te gândești la ei. Ascultați ce spune la Romani 10:1: „Fraților, dorința inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliți, este să fie mântuiți.” Pavel spune „Mă rog pentru mântuirea lor. Nu pot să văd oameni nemântuiți și să nu mă rog pentru mântuirea lor.” Pavel, în 1 Timotei capitolul 2, îi spune lui Timotei că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Și apoi spune „Vreau, deci, ca bărbații să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate.” Și pentru ce să se roage? Pentru mântuirea oamenilor pierduți, pentru cei pentru care Dumnezeu a pregătit o mântuire. O dorință pentru mântuirea celor pierduți ne îndeamnă la rugăciune, și dacă nu te rogi neîncetat, atunci ceva este greșit în legătură cu compasiunea ta pentru cei pierduți.

Și numărul zece: o rugăciune neîntreruptă, continuă este motivată de o dorință pentru creșterea spirituală a credincioșilor – o dorință pentru creșterea spirituală a credincioșilor. În Efeseni, de exemplu, capitolul 1, versetul 15 Pavel le spune celor din Efes: „De aceea şi eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.” Pavel, pentru ce te rogi? „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune şi de descoperire, în cunoașterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, şi care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale.”

Mă rog pentru voi. Pentru ce te rogi? Pentru ca să aveți înțelepciune, cunoaștere, iluminare, speranță; mă rog pentru ca puterea lui Dumnezeu să se desfășoare în viața voastră. Mă rog pentru creșterea voastră spirituală. În capitolul 3 versetul 14, el spune: „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Pentru ce te rogi? Versetul 16, „şi-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”. Mă rog pentru putere spirituală. Versetul 17: „așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții dragostea care întrece orice pricepere” – versetul 19 – ” ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Și versetul 20: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”, mă rog pentru creșterea voastră spirituală.

Avem multe motive pentru care să ne rugăm, nu-i așa? Ce te motivează să te rogi? Când dorești slava Domnului, când dorești părtășia cu El, când ai nevoi care trebuie împlinite de Cel care are toate resursele, când dorești înțelepciune și discernământ, când dorești eliberare din necazurile vieții, când dorești eliberare de frică, de anxietate și de grijă, când vrei să Îi mulțumești pentru toate binecuvântările din trecut și din prezent, când dorești să fii liber de vină și de păcat, când dorești mântuirea altora, când dorești dezvoltarea și creșterea credincioșilor. Sunt suficiente lucruri care să ne cheme la rugăciune neîncetat, nu-i așa? Hai să facem un inventar spiritual. Dacă nu te rogi fără încetare este pentru că ceva este greșit la nivel de dorință; ceva este greșit în special la nivelul motivațional. Cum să îl stimulezi?

Din propria mea experiență pe care am acumulat-o de-a lungul anilor, pot să vă spun că viața mea de rugăciune este motivată doar de Cuvântul lui Dumnezeu. Este timpul meu în disciplina Cuvântului lui Dumnezeu, și a studiului Cuvântului lui Dumnezeu, care îmi determină viața de rugăciune. Oh, sunt și alte momente când Duhul lui Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog în timp ce trăiesc în ascultare față de Domnul. Dar dacă vreau să dezvolt o tânjire reală după Dumnezeu, ca El să fie glorificat, o astfel de tânjire este dezvoltată în inima mea prin studiul Cuvântului Lui. Pe măsură ce văd Cuvântul Lui desfășurat, și planul Său minunat, sunt precum Daniel; din momentul în care citesc ce are Dumnezeu în plan pentru viitorul slavei Sale, atunci în inima mea se aprinde dorința ca El să fie glorificat. Este ca la Ioan, care la finalul cărții Apocalipsa, a spus care sunt slăvile care vor veni alături în Cristos, și nu poate decât să strige: „Oh, Doamne, vino mai repede, nu de dragul meu ci de dragul Tău.”

Așadar, pe măsură ce contemplu planul glorios al lui Dumnezeu schițat în Cuvântul Lui, devin din ce în ce mai mistuit pentru Împărăția și slava Lui, lucru care mă îndeamnă să mă rog pentru acel scop. Pe măsură ce studiez Cuvântul lui Dumnezeu și am părtășie cu Dumnezeu prin el, în timp ce mi Se descoperă în Cuvânt, pe măsură ce învăț despre persoana Lui, despre caracterul Lui, despre maiestatea Ființei Sale, am o dorință din ce în ce mai mare să am părtășie cu El. Pe măsură ce studiez Biblia și găsesc promisiunile Lui și toate lucrurile pe care dorește să le facă pentru copiii Lui, și văd modul în care va împlini nevoile noastre, și cum Se îngrijește El de tot, în cele din urmă sunt îndemnat să mă rog pentru acest scop.

Și pe măsură ce citesc Scriptura, și o studiez și Îi descopăr maiestatea Sa în înțelepciunea Sa, discernământul Lui uluitor, înțelegerea Sa perfectă a tuturor lucrurilor, toate acestea mă fac să doresc ca aceeași înțelepciune să fie și înțelepciunea mea, ca să pot să mă descurc în această lume dificilă. Pe măsură ce citesc Scriptura și văd narațiunile despre modul în care Și-a izbăvit poporul, din nou și din nou și din nou, și promisiunile Sale că El întotdeauna va face aceste lucruri poporului Său, mă îndeamnă să mă rog pentru eliberare de necazurile din viața mea și din viața celor de lângă mine. Și când privesc în Scriptură și când văd câți dintre slujitorii Săi au fost eliberați de frică, de grijă, de anxietate, câți dintre ei au cântat laude în timp ce erau închiși, și câți dintre ei au fost capabili să stea pe marginea cuptorului aprins și să Îl slăvească pe Dumnezeu că a îngăduit să ajungă acolo, pentru că ei s-au încrezut deplin în El, toate acestea mă fac să fiu eliberat de frica mea, de îngrijorarea mea, și pe măsură ce realizez că pot să arunc asupra Lui toate îngrijorările mele, știind că El însuși Se îngrijește de mine, sunt eliberat de anxietate.

Pe măsură ce îmi studiez Biblia, și găsesc însemnări ale tuturor binecuvântărilor din trecut și ale faptelor Lui din trecut și slava istoriei răscumpărării, și tot ceea ce a făcut ca să aducă istoria răscumpărării unde este acum, ca eu să pot experimenta slava Evangheliei lui Cristos, și binecuvântările locuirii Duhului Său în mine, și comoara Cuvântului Său, sunt motivat să vin cu mulțumiri pentru binecuvântările Sale. Și pe măsură ce mă uit în Scriptură, și văd iertarea perfectă oferită de Isus Cristos, măreția planului ispășirii, și cum a fost dus la îndeplinire prin har, prin credință în viața mea, și modul în care am acces deplin la iertare și la curățire în fiecare moment al vieții, sunt determinat să îmi mărturisesc păcatele. Pe măsură ce văd lacrimile lui Dumnezeu din Ieremia 13, și lacrimile lui Isus din Evanghelia după Matei capitolul 23, lacrimi care sunt vărsate pentru cei care au refuzat mântuirea și au refuzat bunătatea lui Dumnezeu, toate acestea mă îndeamnă să doresc mântuirea celor pierduți, la fel cum o dorește Dumnezeu. Și pe măsură ce văd dorința inimii lui Dumnezeu, descoperită în Scriptură, pentru ca poporul Său să crească din punct de vedere spiritual, acea chemare continuă pentru poporul Său pe care o găsim de la începutul Scripturii până la final ca poporul Său să trăiască în ascultare și sfințenie, îmi reamintește să mă rog pentru creșterea spirituală a credincioșilor.

Așadar, dacă doresc să am o viață de rugăciune perseverentă și consistentă, voi avea anumite dorințe în inima mea care o vor genera, care o vor motiva. Aceste dorințe devin în viața mea rodul dedicării pentru a studia cu credincioșie Cuvântul lui Dumnezeu, care descoperă aceste lucruri în moduri noi și proaspete de fiecare dată când îl studiez, și astfel mă îndeamnă să am propria mea viață de rugăciune. Rareori vin de la timpul de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu fără o nouă dedicare la rugăciune, într-un fel sau altul, cu o mai mare credincioșie. „Rugați-vă fără încetare”, spune Pavel. Când a spus aceasta, a spus multe. Dorim ca acesta să fie modul nostru de viață. Să ne plecăm împreună în rugăciune.

Îți mulțumim, Tată, pentru promisiunea din 1 Ioan 3:22, care spune că orice vom cere, vom primim de la Tine, pentru că păzim poruncile Tale și facem lucrurile care sunt plăcute înaintea Ta. Așa știm că rugăciunile noastre sunt eficiente și pline de putere, dacă ne rugăm în contextul păzirii poruncilor și a împlinirii a ceea ce este plăcut, Tu vei asculta și vei răspunde la rugăciunile noastre. Și pe măsură ce Tu faci asta, noi vom fi binecuvântați, iar Tu vei primi toată slava. Știm că acesta este planul. Pentru acest scop ne rugăm, de dragul Domnului Isus. Amin.

SFÂRȘIT