Suntem la versetul 19 din 1 Tesaloniceni capitolul 5. Studiem aceste porunci scurte ale apostolului Pavel, cu care el încheie epistola, trăgând concluziile. El oferă la foc automat câteva elemente de bază ale trăirii creștine, sub formă de porunci, pentru cei mai proaspeți creștini din Tesalonic. Dacă ni se pare că aceste porunci, care încep din versetul 16 și merg până la versetul 22, sunt simple, sau cumva chiar simpliste, trebuie să reținem că dacă pe de o parte ele sunt simple, pe de altă parte sunt profunde. De asemenea, trebuie să ne amintim că această congregație este formată din proaspeți convertiți. Biserica are doar câteva luni de la înființare, niciunul dintre credincioși nu este mai matur de atât, așadar ei au o nevoie acută să li se amintească elementele fundamentale ale vieții creștine.

Toate acestea, dacă vă amintiți, fac parte din contextul din finalul epistolei, unde Pavel vorbește despre cum trebuie să se raporteze creștinii din biserică la Domnul. El folosește metafora turmei şi vorbește despre creșterea unei turme sănătoase. Şi am văzut că el învăța despre modul în care oile trebuie să se raporteze la păstorii lor, modul în care păstorii trebuie să se raporteze la oile lor; și anume, pastori și oameni. Apoi a vorbit despre modul în care oamenii trebuie să se relaționeze unii cu alții. Apoi vorbește despre modul în care oamenii adică oile trebuie să se raporteze la Marele Păstor, la Domnul Însuși. De la versetul 16 aflăm că unele porunci au de-a face cu relația noastră spirituală cu Domnul.

La versetul 19 ajungem la porunca a patra. Deja am discutat poruncile: bucurați-vă întotdeauna, rugați-vă neîncetat, mulțumiți pentru toate lucrurile, trei porunci care sunt voia lui Dumnezeu în Cristos Isus. Acum am ajuns la porunca a patra: nu stingeți Duhul. Această poruncă este foarte directă, nu este greu de interpretat, însă are nevoie de o înțelegere atentă, dacă vrem să o aplicăm la vremea în care trăim.

Permiteți-mi în primul rând să spun că sunt unii comentatori – de fapt, un număr destul de mare – care au simțit că versetul 19 este într-adevăr legat de următoarele trei versete. Aceasta este o referire la unele abuzuri care aveau loc în biserica din Tesalonic în ce privește darurile carismatice și de aceea Pavel spune: „Nu disprețuiți proorociile. Ci cercetați toate lucrurile, şi păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău”. Astfel Pavel îi corectează pentru că abuzau de darurile carismatice. Cei care cred că aici vorbește despre darurile carismatice spun că atunci când el spune: „Nu stingeți Duhul” se referă la următorul lucru: să nu împiedice exercitarea anumitor daruri carismatice în adunarea bisericii. În mod special, în versetul 20: „Nu disprețuiți proorociile care vin prin Duhul Sfânt” și apoi în versetele 21 și 22 ei vor interpreta astfel: „Indiferent ce este spus, trebuie să cercetezi și dacă este un cuvânt bun, poți să îl păstrezi, iar dacă pare rău, să te ferești de el.”

În acest fel ei ar aranja întregul pasaj în jurul darurilor carismatice: dar de a profeți care are loc în biserică, sau cuvânt de înțelepciune, sau poate cuvânt de cunoaștere, sau poate chiar vorbirea în limbi și tălmăcirea limbilor. În felul acesta ei ar concluziona că în biserica din Tesalonic exista un anume abuz și acesta este într-adevăr modul lui Pavel de a îndrepta lucrurile.

Toți comentatorii care susțin această părere, o leagă cu 1 Corinteni de la 12 la 14 și sugerează că cei din Tesalonic nu înțelegeau adevărurile din 1 Corinteni 12, 13 și 14, unde este prezentată o detaliere a abuzurilor față de darurile carismatice în biserica din Corint. Și apoi, bineînțeles, Pavel corectează lucrul acesta în termeni foarte, foarte precauți: cum ar trebui să fie folosite acele daruri, cum nu ar trebui să fie folosite, cum să recunoști adevăratele daruri, cum să îți dai seama de cele false, cum să fie folosite în slujire, cum ar trebui să fie controlate și așa mai departe. Există foarte multe detalii cu privire la ele. El le dă chiar și lista cu darurile prioritare și ceea ce este mai important decât toate aceste daruri, și anume dragostea, când vorbește despre ea în capitolul 13 din acea secțiune.

Așadar ei spun că existau probleme în ce privește darurile în Tesalonic, că oamenii nu urmau instrucțiunile din 1 Corinteni 12, 13 și 14 și nu înțelegeau aceste principii care sunt date aici. Așadar, Pavel se află aici corectând problema aceasta. Oricum, după ce am citit vreo unsprezece comentatori care au această abordare, trebuie să recunosc că nu m-au convins. În ciuda tuturor argumentelor pe care le prezintă, nu am fost convins, și aceasta din mai multe motive.

Întâi de toate, nu există niciun motiv convingător pentru a aborda acest pasaj astfel. Nu există niciun motiv convingător să vezi în versetul 19 că el spune ceva mai mult decât să nu stingeți Duhul în general, punct. Nu există niciun motiv convingător să crezi că el nu spune în versetul 20 doar: „Nu disprețuiți prorociile”, acel cuvânt prorociile este folosit pentru revelația vorbită din partea Duhului și pentru revelația scrisă din partea Duhului, iar el spune pur și simplu: „Când Duhul vorbește, nu-L disprețuiți” – este doar o afirmație foarte generală.

În versetul 21, din nou o afirmație foarte generală „Trebuie să discerni. Să examinezi, să cercetezi totul. Dacă este bun, să îl păstrezi. Dacă se pare rău, trebuie să te ferești.” Dacă s-ar fi referit la profeție și dacă s-ar fi referit la afirmații vorbite ar fi spus: “Țineți-vă de cele care sunt adevărate și păziți-vă de ce este fals.” Însă aici spune „Păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău.” Trebuie să depășească specificitatea unui simplu fel de îndemn profetic.

Așadar eu le văd pur și simplu ca porunci diferite. Nu stingeți Duhul, este una. Nu disprețuiți revelațiile care vin prin prorocie, fie că este vorbită sau scrisă. Cercetează toate lucrurile din viața ta și când găsești ceva bun, păstrează-l, iar când găsești ceva rău, să te ferești; principii de bază pentru viața spirituală. Așadar nu este niciun motiv convingător să citim de vreun abuz în acest text.

Mai mult, cred că dacă ar fi fost un abuz în biserica din Tesalonic, o biserică atât de tânără, cu siguranță că Pavel ar fi fost literalmente preocupat să rezolve asta, pentru că ar fi văzut potențialul de distrugere și nu ar fi fost nici pe departe atât de neimplicat, sau atât de general ca aici, dacă ar fi vrut să abordeze o problemă majoră din biserică. De fapt, ar fi scris celor din Tesalonic ceea ce le-a scris și celor din Corint, dacă aici ar fi apărut prima dată abuzul.

Apropo, este adevărat de asemenea că cei din Tesalonic nu puteau să știe ce a fost scris în 1 Corinteni de la 12 la 14, deoarece epistola încă nu fusese scrisă. Şi încă un motiv pentru care nu exista încă scrisoarea este pentru că biserica din Corint nu fusese fondată încă, și nici măcar nu erau creștini în această cetate. Așadar, ar trebui să presupunem că dacă ar fi fost vreo problemă în această privință, aici fiind prima dată când apare – în biserica din Tesalonic înainte de biserica din Corint – cu siguranță că s-ar fi adresat aici cu aceeași seriozitate și aceeași lungime a epistolei și cu aceeași preocupare cu care a făcut-o cu cei din Corint. Așadar, concluzionăm că aici nu a existat o astfel de problemă. Nu a fost nevoie de o astfel de corectare și nu există motive convingătoare ca noi să facem referire la asta. Spus simplu, Pavel ne oferă câteva porunci aici, în același spirit pe care l-am văzut începând de la versetul 16, care rezumă elementele de bază ale relației dintre creștin și Domnul său.

Aici, versetul 19 este de unul singur, ca o poruncă generală: „Nu stingeți Duhul”. Acum, evident, următoarea afirmație presupune că în spatele îndemnurilor profetice este Duhul, însă și propoziția cu profeția este pe cont propriu. Să ne uităm deci la această afirmație ca fiind de sine stătătoare. „Nu stingeți Duhul” – o poruncă generală. Metafora de aici este foarte sugestivă. Cuvântul „a stinge” înseamnă a opri. Înseamnă a sufoca, a stăvili sau așa cum este tradus aici, a stinge. Este de asemenea folosit în Marcu 9:48 unde spune că focul nu se stinge. Este folosit în Matei 25, versetul 8, când spune că se sting candelele. Exact asta înseamnă: a stinge, a înăbuși, a sufoca, a turna apă peste un foc.

Sunt convins că sunteți conștienți că de-a lungul Scripturii Duhul Sfânt este prezentat ca un foc. Găsiți de asemenea în Fapte, capitolul 2, când Duhul lui Dumnezeu a venit peste biserică, au apărut niște limbi ca de foc. În mai multe locuri Duhul lui Dumnezeu este văzut ca un foc. De fapt, vă amintiți că în scrisoarea lui Pavel către Timotei spune: „să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine”. Cu alte cuvinte, focul este acolo – pune ceva lemne pe el, fă-l să se reaprindă, este așa de slab. Așadar în mai multe ocazii Duhul este văzut ca foc, un foc ce arde. Iar apostolul spune: „Nu pune apă peste acel foc. Nu pune ceva care să-l oprească. Nu înăbuși lucrarea Duhului.”

Acum, Duhul Sfânt poate fi stins, evident, altfel nu ar fi trebuit să ne poruncească în această privință. Să nu fim surprinși de asta. Duhul Sfânt poate fi și întristat. În Efeseni 4:30 spune: „Nu întristați pe Duhul Sfânt.” Te poți și împotrivi Duhului Sfânt. Duhul Sfânt poate fi și hulit. În Matei 12:24 la 32 Isus îi condamnă pe liderii farisei din Ierusalim pentru că L-au hulit pe Duhul Sfânt. Acum, să clarificăm, necredincioșii pot să hulească și necredincioșii se pot împotrivi Duhului Sfânt. Credincioșii pot stinge Duhul Sfânt și pot să-L întristeze pe Duhul Sfânt.

Poate spui: „Ei bine, care este diferența dintre stingere și întristare?” Stingerea este ceea ce Îi faci tu Duhului; întristarea este răspunsul Duhului la ceea ce ai făcut tu. Întristarea vorbește despre o tulburare a Duhului Sfânt atunci când un credincios stinge focul sfânt care a fost aprins în inimă. Nu poți să-L stingi pe Duhul Sfânt fără să-L întristezi pe Duhul Sfânt și nu Îl vei întrista pe Duhul Sfânt decât dacă Îl stingi. Sunt două chestiuni ale aceleiași probleme; una descrie ceea ce faci, cealaltă descrie ceea ce face El. Tu Îl stingi, iar El se întristează. El Se întristează pentru că tu Îl stingi. Așadar dacă o oaie vrea să fie într-o relație corectă cu Marele Păstor, trebuie să nu stingă Duhul Sfânt.

Acum, ca să înțelegem asta trebuie să vorbim un minut sau două despre lucrarea Duhului Sfânt, care este ea și cum putem să o stingem? Trebuie să fim foarte practici în această privință și cred că putem face asta. Vă amintiți că atunci când Domnul se apropia de moartea și răstignirea Sa, a promis că va trimite un alt ajutor, pe Duhul Sfânt, pe Duhul adevărului care era exact ca El. Promisiunea Lui a fost că: „Duhul Sfânt va veni după ce Mă voi înălța la Tatăl.” Îl voi trimite pe Duhul Sfânt și El va îndeplini rolul față de voi, rolul pe care l-am avut Eu. El, Duhul Sfânt, fiind Un alt membru al Trinității, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, va veni și va îndeplini rolul pe care Eu l-am avut în viețile ucenicilor. Ca rezultat, El spune: „Am fost învățătorul vostru; El va fi învățătorul vostru în viitor. Am fost prietenul vostru; El va fi prietenul vostru. Am fost călăuzitorul vostru; El va fi călăuzitorul vostru. Am fost o resursă pentru voi; El va fi resursa voastră. Am fost ajutorul vostru, El va fi ajutorul vostru. Am fost mângâietorul vostru, El va fi mângâietorul vostru.”

Cu alte cuvinte: „Duhul Sfânt va prelua rolul pe care Eu l-am avut. Eu am fost alături de voi, El va fi în voi. Am fost, ca să zicem așa, un foc în jurul vostru; El va fi un foc în voi.” Așadar, Domnul a promis, și L-a trimis în ziua Cincizecimii, iar în consecință fiecare credincios care vine la Cristos, este locuit de Duhul Sfânt. Toți creștinii sunt locuiți de Duhul lui Dumnezeu. Iar El este ca un foc, nu trebuie să fie stins, ci să fie aprins la flacăra maximă.

Acesta este, cred, un lucru comun – nu doar în viața credincioșilor, dar pe o scară mai largă, în biserica lui Isus Cristos – să stingă focul Duhului. Aș dori întâi să vorbesc într-un sens general. Așa cum am arătat recent în cartea mea despre Suficiența noastră în Cristos, cred că azi Duhul Sfânt este stins în mod serios și semnificativ. Şi în consecință este profund întristat de ceea ce se petrece în biserică.

Întâi de toate, cred că misticismul mișcării carismatice, care în timp ce promite și pretinde să înalțe lucrarea Duhului Sfânt, de fapt stinge scopurile Sale sfințitoare. Și acesta este un lucru foarte dificil de spus. Știu, și dificil de auzit, și poate că și mai greu de crezut, pentru că dacă ar fi un lucru pe care să-l credem ca fiind adevărat cu privire la mișcarea carismatică, ar fi că ei, mai presus de toți ceilalți, Îl înalță pe Duhul Sfânt. Ei întotdeauna vorbesc despre Duhul Sfânt. Ei întotdeauna vorbesc despre puterea Duhului Sfânt. Ei pun accentul pe această teologie a Duhului Sfânt pe care au dezvoltat-o foarte mult, însă adevărul e că indiferent cât de mult vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt, ei de fapt sting lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt prin faptul că o denaturează și oferă un substitut contrafăcut pentru adevărata lucrare. Este o stingere a Duhului Sfânt de mare amploare.

Carismaticii L-au redus pe Duhul Sfânt la un fel de spirit divin al lui Aladin, care face lucruri doar văzute, simțite și auzite. Şi le face la cererea noastră. Dacă nu sunt văzute, simțite sau auzite, nu le-a făcut El. Așadar, în timp ce mișcarea carismatică are o preocupare obsesivă la adresa Duhului Sfânt, în același timp ei sting lucrarea sfințitoare a Duhului. Iar când stabilești un standard fals al sfințirii, un standard fals de spiritualitate, stingi Duhul.

De asemenea am arătat în carte că obsesia actuală cu psihologia stinge lucrarea Duhului, prin oferirea din nou a unei false acțiuni în locul a ceea ce este real. Ei oferă ca substitut înțelepciunea umană, resursele umane și puterea umană împachetate în tehnici umane, ca o cale de a rezolva problemele spirituale. Ei resping adevărata și singura putere, adevărata și singura modalitate de rezolvare autentică, Îl resping pe Duhul Sfânt, singurul care poate vindeca păcatele vieții noastre și ne poate face sfinți. Și trebuie să ne întrebăm: avem nevoie de terapeut sau de Duhul Sfânt? Mare parte din biserica contemporană, în timp ce își afirmă credința în Duhul Sfânt, spune și că are nevoie de terapeut.

În cartea mea spun următoarele: “Sfințirea psihologică a devenit un substitut pentru viața umplută de Duhul Sfânt. Ce rost mai are să cauți mângâierea Duhului Sfânt, dacă, în cele din urmă, problemele emoționale pot fi abordate de un psiholog pregătit, sau dacă oamenii pot face față vieții lor doar intrând în contact cu copilăria lor, sau dacă răspunsurile la cele mai profunde răni sunt îngropate adânc în noi? Dacă aceste lucruri sunt adevărate, atunci nu mai avem nevoie de un mijlocitor, ci avem nevoie de un terapeut.” Și aceasta este în mod precis calea pe care au ales-o cei mai mulți din biserică, și înseamnă stingerea Duhului Sfânt.

Am primit recent o scrisoare de la o ascultătoare a programului de radio și am inclus această scrisoare în carte, am să v-o citesc, doar ca să vă reamintesc atitudinea care există acolo. Această femeie a fost influențată, bineînțeles, de aria psihologiei creștine și a psihologiei laice cu care s-a intersectat și iată ce a scris. Să ne gândim la ce spune. Ea a scris: „Nu am fost niciodată de acord cu perspectiva dumneavoastră în ce privește psihologia și cu modul în care îi puneți pe toți în aceeași oală, atât creștini cât și laici. Conștientizarea recentă a evenimentelor din trecut a făcut acest lucru cu atât mai deranjant. Mă întreb dacă realizați cât de mult rău ați făcut, pentru că îi faceți pe oamenii care au probleme adânci emoționale să nu mai caute ajutorul de care au nevoie. Dacă vii dintr-o situație familială ideală, ai putea avea dificultăți să înțelegi cât de rănite au fost sufletele oamenilor, și cum a fost răvășită fiecare fibră a ființei lor. Adeseori, incidentele au fost sublimate de către copil, doar pentru a ieși la suprafață ca adolescent sau adult. A recomanda doar studiul biblic și rugăciunea poate fi ca și cum ai pune un bandaj pe rană, când ai nevoie de o operație chirurgicală. Faptul că cineva devine creștin nu rezolvă nici dilema – am crezut că va rezolva – pentru că persoanele cu probleme pot să considere experiențele din trecut ca fiind normale, după ce și-au sublimat rănile profunde ale duhului lor. Atunci, pentru că aceste probleme nu au fost tratate, ei le poartă în căsnicia lor și atunci începe un alt ciclu.”

Acum, aș dori să mă opresc puțin și să vă spun: teza acestei doamne este că studiul biblic, rugăciunea, lucrarea Duhului, sunt asemenea unui bandaj pe rană; iar psihologia este o operație chirurgicală adâncă. Înțelegeți ce spune acest lucru? Ce vrea să spună este de fapt reversul adevărului – reversul absolut al adevărului. Psihologia este un bandaj pe rană, iar Cuvântul, rugăciunea și puterea Duhului sunt de fapt o operație chirurgicală adâncă. Însă acest mod de gândire greşit este în creștere în biserică.

Mai departe în scrisoare spune: “Răspunsul simplist este că e din cauza păcatului.” Este acesta simplist sau chiar este adevărat? Ea spune: “Cere iertare lui Dumnezeu, iartă-i pe ceilalți, citește-ți Biblia, roagă-te, cere ajutorul lui Dumnezeu să poți să faci lucrurile mai bine; însă trebuie să recunoști și ce a făcut păcatul, și dacă persoana nu este conștientă de problema care este atât de profund îngropată în sub-conștientul ei, cum va putea să o corecteze? Un om cu piciorul rupt nu este nicidecum ajutat dacă îl ungi cu unguent peste zona afectată. Până nu descoperi cauza ascunsă a durerii nu poți să aduci vindecarea.”

Din nou apare această teză. Biblia, rugăciunea, lucrarea Duhului Sfânt, pun unguent peste problemă, nu o corectează. Ca să o corectezi, trebuie să mergi mai adânc decât te pot duce resursele spirituale. Este uimitor! Mai departe: “Aceasta nu reflectă mai mult decât un freudianism evolutiv și ateu, care spune că oamenii sunt ceea ce sunt pentru că și-au îngropat o mulțime de gunoaie în identitatea lor. Totul este ascuns în adânc, nu la suprafață, și cumva trebuie să fie regurgitat ca apoi să fie vindecați, lucru care bineînțeles, este străin de soluția biblică și nu are nicio corelare cu lucrarea Duhului.”

Femeia continuă și spune: “Psihologul creștin a fost pregătit și este mult mai capabil să identifice rădăcina acestor probleme serioase. Un prieten sau un bun ascultător nu este de mare ajutor pentru că problema este prea adâncă și un slujitor are o întreagă congregație de care să se îngrijească; cum ar putea să petreacă oare timp doar cu câțiva din congregația sa? Viața devine din ce în ce mai complexă, relațiile mai fragile, și tu crezi despre creștini că nu ar trebui să caute consiliere de specialitate?” – semnul întrebării de câteva ori.

„Mă întreb câți alți oameni în nevoie au fost convinși să nu caute ajutorul de specialitate de care au nevoie disperată. Mă înfior când mă gândesc la responsabilitatea pe care o ai când vocea ta călătorește pe unde radio, descurajând oamenii să primească ajutorul de care au nevoie. Sper cu sinceritate că am înțeles greșit ceea ce ai vrut să spui. Ca să mă fac mai clar înțeleasă, nu sunt de acord cu dumneavoastră cu privire la creștini că nu ar trebui să caute consiliere psihologică de specialitate. Dacă nevoia există, atunci ar trebui să beneficieze de ajutor.” A mai spus și alte lucruri în scrisoare care nu merită repetate.

Însă, ceea ce vreau să scot în evidență este că aceasta este o perspectivă comună că Biblia tratează lucrurile superficial și până nu dai toate straturile la o parte, psihologic și terapeutic, să vezi ceea ce se ascunde dedesubt, nu vei putea să ajungi la vindecarea profundă de care are nevoie cineva. Aș dori să răspund întrebând-o pe această femeie şi pe toți ceilalți oameni care gândesc la fel, dacă ea caută răspunsurile la sursa potrivită? Este ea pe aceeași frecvență cu răspunsul real? Chiar există cineva mai bine pregătit ca Duhul Sfânt? Spunem noi oare că, dacă Dumnezeu ar fi știut ceea ce știm acum, decât să așeze Duhul Sfânt în noi pentru a ne conduce pe calea perfecțiunii, mai degrabă ne-ar fi dat mai bine propriul nostru psihiatru personal? A suferit cumva Dumnezeu foarte mult pentru că S-a întâmplat să Se întrupeze pe pământ înaintea lui Freud?

Atât de mulți oameni au acceptat asta, însă nu este o noutate, ci merge înapoi până la Galateni 3. În Galateni capitolul 3 versetul 3 spune: „Sunteți aşa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” Credeți că există vreo tehnică a unui agent uman, o metodologie, o terapie sau orice altceva, care să ajungă la esența lucrurilor, pentru că Duhul nu este capabil? Adică, nu este asta ridicol? „Ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” Ce vrea să spună? Gândiți-vă la asta. Crezi că Duhul Sfânt poate să facă lucrarea mântuitoare, lucrarea transformatoare, lucrarea de justificare? Duhul Sfânt a venit în viața ta, și prin puterea Evangheliei te-a strămutat de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, de la iad la rai, de la păcat la sfințenie, de la a fi un copil al lui Satan la a fi un copil al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a făcut toate acestea, însă nu poate să facă lucrarea de sfințire?

Crezi că Duhul Sfânt a fost destul de puternic să te convingă de păcatul tău, inclusiv să te facă sătul de efortul tău propriu de a-I plăcea lui Dumnezeu prin tine însuți? Că Duhul Sfânt a fost suficient de puternic să te facă să te pocăiești și să ieși din rușinea păcatului tău, să te temi de mânia lui Dumnezeu, să te întorci de la păcatul tău și să Îl urmezi pe Cristos? Şi vrei să spui că Duhul a fost suficient de puternic să energizeze Evanghelia să vină la tine ca un adevăr în întunericul tău spiritual și că Duhul lui Dumnezeu a fost suficient de puternic să te regenereze, să te facă o făptură nouă, să pună în tine sămânță dumnezeiască, și după ce a făcut toate acestea, acum nu Se poate ocupa de problemele tale? După părerea mea, partea cea mai grea s-a făcut deja. Și când ai fost mântuit, la momentul convertirii tale, Duhul lui Dumnezeu a efectuat o înnoire și o schimbare a inimii tale. A fost o transformare radicală, miraculoasă și supranaturală. Te-a pus deoparte pentru Dumnezeu, din păcat. Te-a așezat în trupul lui Cristos. Duhul Sfânt locuiește permanent în tine. Ți-a dat daruri pentru slujire spirituală. Te-a asigurat și te-a pecetluit pentru slava veșnică. Ți-a turnat în inimă dragostea lui Dumnezeu, te-a făcut un închinător adevărat al lui Dumnezeu și iubitor de oameni. Toate acestea le-a făcut în momentul mântuirii.

Și Pavel le spune celor din Galatia și tuturor celor care vin cu o astfel de nebunie: “Vreți să îmi spuneți că după ce a făcut El toate acestea, acum nu vă mai puteți încrede în El pentru viitor? Și v-ați întors la anumite resurse umane și acum credeți că Duhul Sfânt este un fel de pansament pe rană în ce privește problemele vieții, iar psihologia este o operație chirurgicală în profunzime?” Aceasta este nebunie curată – nebunie. Uitați-vă la ce este lucrarea Duhului Sfânt. Să ne uităm puțin la ea. Am vorbit despre faptul că în cultura creștină în care trăim azi există această stingere a Duhului, prin psihologie, prin misticism și prin mișcarea carismatică. Am mai adăugat în carte încă o secțiune despre pragmatism. Sunt oameni care sting Duhul Sfânt prin înlocuirea predicării pline de putere cu manipularea; învățarea plină de putere, prezentarea plină de putere a Scripturii cu divertismentul; care cred că biserica nu crește prin puterea Duhului, ci prin istețimea și activitatea creativă antreprenorială.

Dar cum rămâne cu viața personală? Să ne îndepărtăm puțin de imaginea de ansamblu și să coborâm la mine și la tine. Care sunt lucrurile pe care vrea Duhul Sfânt să le facă în mine și pe care eu pot să le sting? Spus foarte simplu, El vrea să te pună pe o cale de creștere tot mai mult în sfințenie. Înțelegi asta? Vrea să te mute pe o cale de creștere în sfințenie. Ce înseamnă asta? Separare. Vrea să te separe mai mult și mai mult de păcat, și pe măsură ce te depărtezi de păcat, te apropii de Dumnezeu. Este doar un proces de separare. Vrea să producă în tine scăderea frecvenței păcatului, scăderea frecvenței păcatului, scăderea puterii ispitirii asupra ta, scăderea preocupării față de lucrurile lumii, scăderea victimizării firii pământești, și creșterea dorinței tale după Dumnezeu. Acesta este progresul sfințirii. Aceasta este mișcarea spre sfințire. Aceasta este lucrarea Lui.

Iar scopul ei, bineînțeles, scopul ei desăvârșit este Isus Cristos. „Alerg spre țintă”, da, pentru premiul, care este Isus Cristos. Vreau să fiu asemenea lui Cristos. David, psalmistul, a spus: „Voi fi mulțumit, voi fi fericit, voi fi împlinit când mă voi trezi în asemănarea Ta.” Acesta este scopul meu. Pavel a spus: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19. Iar în Coloseni spune: „Lucrăm predicând, învățând, atenționând pe orice om, ca să-l înfățișăm desăvârșit în Cristos.” Îi vrem asemenea lui Cristos. Vrem ca voi să fiți precum Cristos. Vrem să ajungeți „la plinătatea staturii lui Cristos”, Efeseni 4:13. Așadar, Duhul Sfânt vrea să te conducă de unde ești înspre asemănarea cu Cristos, de-a lungul unei căi de creștere în sfințenie – aceasta este sfințirea. Este un proces de separare, separare din ce în ce mai multă. Asta vrea să facă. Sfințenia este precum o sămânță plantată în momentul mântuirii tale care crește. Pe măsură ce crește, aduce mai multă și mai multă și mai multă roadă și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

John Owen, marele scriitor puritan, a avut o înțelegere aparte. El a spus: “Sfințirea este o lucrare imediată a Duhului lui Dumnezeu în sufletele credincioșilor, de purificare și curățare a naturii lor de poluarea și necurăția păcatului, de înnoire a lor după chipul lui Dumnezeu, și prin aceasta îi împuternicește, dintr-un principiu spiritual și obișnuit al harului, la o ascultare predată lui Dumnezeu spre conținutul și termenii Noului Legământ în virtutea vieții și morții lui Isus Cristos.” Este o lucrare a Duhului în sufletul tău, de curăție, de purificare, de spălare de poluarea păcatului, pe măsură ce te îndrepți mai mult și mai mult spre asemănarea cu Dumnezeu. Sau mai concis spus, a zis aşa: este renovarea universală a naturii noastre de către Duhul Sfânt ca să fim asemenea chipului lui Isus Cristos.

Acum, asta dorește Duhul să facă. Psihologia nu poate face asta. Înțelepciunea umană nu poate să facă asta. Nimic nu poate să facă asta, numai Duhul Sfânt. Singurul agent care poate să facă asta este Duhul Sfânt. Tu poți să stingi Duhul în procesul acestei sfințiri prin substituirea cu experiențe extatice, emoții, sentimente, metodologie, metodologie terapeutică, trucuri, formule, în fine – pragmatism, misticism, intuiție, o experiență de auto-autentificare, psihologie, emoții, simțăminte. Toate acestea nu vor putea să facă niciodată ceea ce Duhul poate să facă și numai El poate să facă. Acum, în acest proces de sfințire, sunt o mulțime de lucruri pe care Duhul le face în tine și pe care trebuie să le cunoști. Ele sunt componente ale acestui proces. Ele alcătuiesc acest proces.

Primul, El iluminează Cuvântul – El iluminează Cuvântul. 1 Petru 2:2 spune: „ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc şi curat”. Crești prin Cuvânt. Dacă vrei să mergi de-a lungul acestei căi de sfințire, să fii separat mai mult de păcat și să te apropii de Dumnezeu, acest proces de creștere în sfințenie, acest proces de înaintare este generat de Cuvânt; asimilezi adevărul. „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Te hrănești cu Cuvântul și pe măsură ce faci asta tu crești. Acum, Duhul este agentul Cuvântului. Duhul, dacă vă amintiți, este autorul Cuvântului. 2 Petru 1:20 și 21 spune: „Sfinții lui Dumnezeu au scris în timp ce erau mânați de Duhul Sfânt.” Duhul este autorul Scripturii. Așadar, El a scris Scriptura. Nu doar atât, 1 Ioan 2:20 și 27 spune că locuind în noi, El este o ungere, El este ungerea, și nu mai avem nevoie de învățători umani.

Cu alte cuvinte, Duhul nu doar că a scris Cuvântul, dar și locuiește în noi ca iluminator al Cuvântului, ca cel care interpretează Cuvântul. Este esențial. El ni-l deschide. De aceea în Ioan 14:26 și Ioan 16:13 spune: „Vi-L voi trimite pe Duhul, este Duhul adevărului. Vă va călăuzi în tot adevărul. Vă va arăta adevărul. Vă va mărturisi despre Mine în ce privește lucrurile care vor veni de la Tatăl.” Să deschidem puțin la 1 Corinteni și aș vrea să vă arăt versetul 9 din capitolul 2, și alte două versete. 1 Corinteni 2:9, o afirmație foarte importantă este făcută aici. El citează din Isaia 64 și 65: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Să ne oprim puțin.

Pentru aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și Îl cunosc pe Dumnezeu, Dumnezeu a pregătit lucruri deosebite. Toate au legătură cu procesul de sfințire – binecuvântare și slavă. Dumnezeu a pregătit aceste lucruri. Însă vă rog să observați că sunt două căi prin care nu pot fi cunoscute. Nu le poți vedea și nu le poți auzi. Aceasta este prima cale. Așadar, concluzionăm că acea realitate spirituală, acel adevăr spiritual nu poate fi cunoscut empiric. Empirismul – ca o definiție simplă – este metodologia observației, observație obiectivă. Nu le poți găsi în lumea ta. Nu le poți vedea, nu le poți auzi. Aceste realități spirituale mărețe nu pot fi descoperite de către mintea umană printr-o metodă științifică. Nicio metodă obiectivă, calculată, științifică și sensibilă nu poate explica aceste lucruri. Ați auzit? Ele nu sunt disponibile intelectului uman printr-un proces științific uman, ele nu pot fi descoperite empiric.

În al doilea rând, nu au intrat nici în inima ta. Așadar, ele nu sunt disponibile nici obiectiv și nici subiectiv. Nu poți să le cunoști empiric, și nu le poți cunoaște prin intuiție. Nu poți să vii la adevărul lui Dumnezeu printr-o emoție. Nu poți să spui, așa cum spun cei mai mulți: „Ei bine, pur și simplu știu ceea ce cred.” Acest lucru nu e corelat cu adevărul, în mod necesar. Nu poți știi adevărul lui Dumnezeu – care te face să crești, care este hrana vieții tale, care te sfințește, care te conduce în procesul vieții tale de apropiere de sfințenie, mai asemănător cu Cristos – nu poți să îl cunoști printr-o observație exterioară și nici printr-o intuiție interioară. Nu este accesibil. Singura cale prin care îl poți cunoaște, versetul 10, „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit” – prin cine? – „prin Duhul Său”. Duhul lui Dumnezeu nu doar că a scris Scriptura, că iluminează Scriptura, dar ne și îndreaptă spre Scriptură. Nu există nicio experiență legitimă, experiență spirituală, nicio experiență spirituală creștină legitimă care să nu fie un răspuns emoțional, la un capăt sau altul al scalei, la adevărul revelat în Cuvânt și însuflețit în inimă de Duhul.

De exemplu, dacă te afli într-o perioadă de bucurie neobișnuită, anormală, ceea ce eu aș numi bucurie transcendentă, ești copleșit de bucurie, ești entuziasmat, cânți psalmi și imnuri, și poate verși lacrimi de bucurie, ești copleșit de o stare de bine. Emoțiile tale au ajuns la culme, ca să zicem așa, te bucuri că ai fost mântuit. Motivul nu este că ceva intuitiv s-a revărsat din interiorul tău, ci pentru că știi adevărul care se relaționează la răspunsurile tale, iar Duhul lui Dumnezeu a însuflețit aceste adevăruri în mintea ta, şi ți-a înveselit emoțiile. Asta nu se întâmplă într-un vid. Iar genul de experiențe emoționale care nu sunt mai mult decât niște emoții în gol nu sunt adevăratele experiențe spirituale creștine.

Pe de altă parte, dacă ne uităm la polul opus, dacă ai perioade de adâncă tristețe și mâhnire și lacrimi și apăsare, este pentru că știi că este ceva în viața ta care nu este în regulă, iar Duhul ți-a arătat asta, iar emoțiile tale au ajuns la limita lor încercând să se raporteze cu această îndreptare a ta de către Duhul lui Dumnezeu pe aceste convingeri. Așadar, Duhul lui Dumnezeu a scris Cuvântul. Duhul lui Dumnezeu, fiind ungerea, interpretează Cuvântul pe măsură ce noi îl studiem cu atenție și Duhul lui Dumnezeu ne îndreaptă spre Cuvânt, fapt care produce în noi toate paleta de trăiri, de la agonie profundă din cauza păcatului la bucurie negrăită și laude, datorită înveselirii făcute de adevăr. Aceasta este lucrarea Lui, și în acest fel ne călăuzește pe mai departe. Iar în centrul tuturor lucrurilor rămâne Cuvântul.

În Psalmul 19 spune despre Cuvânt că transformă întreaga persoană. Cuvântul îl face pe omul simplu să fie înțelept. Cuvântul aduce bucurie în inimă. Cuvântul luminează ochii. Cuvântul rămâne în veac. Cuvântul produce o neprihănire completă. Face toate acestea. Ne-a fost dat ca să ne învețe, să ne mustre, să ne îndrepte și să ne pregătească pentru ca să fim destoinici pentru orice lucrare bună. Duhul acționează în Cuvânt ca fiind autorul, acționează prin Cuvânt ca interpret, acționează prin Cuvânt ca Cel care-l aplică și spre el ne îndreptă inimile. Asta face El ca să ne facă să ne depărtăm de păcat și să mergem spre sfințenie făcând Cuvântul eficient pentru noi. Aceasta este lucrarea Lui.

Însă tu poți să Îl stingi. Cum? Falimentând să studiezi Cuvântul ca să te arăți destoinic pentru Dumnezeu. Mânuind greșit Scriptura, neîmpărţind drept Cuvântul. Neprimindu-l cu blândețe, așa cum spune în Iacov 1:21. Poți să stingi Duhul când nu aplici Cuvântul în viața ta, astfel vei fi doar un ascultător, și nu un împlinitor. Poți să stingi Duhul prin faptul că nu strângi Cuvântul în inima ta, că nu îl cauți cu sârguință, prin faptul că nu îl dorești; și poți să stingi Duhul și prin faptul că nu lași Cuvântul să locuiască din belșug în tine, așa cum a spus Pavel în Coloseni 3.

Este un al doilea lucru pe care îl face Duhul Sfânt. Pe lângă faptul că ne călăuzește pe calea separării spre sfințenie, ne și aduce în apropiere cu Dumnezeu. Aceasta este o componentă esențială în creșterea noastră spirituală. Avem nevoie de timp cu Dumnezeu. Acum, dacă vreau să fiu mai aproape de Dumnezeu, dacă vreau ca relația să fie din ce în ce mai dulce, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai plină, am nevoie să petrec timp cu Dumnezeu. Așadar lucrarea Duhului este să mă împingă în acea direcție, să mă ducă pe acea cale. Este Duhul Sfânt, spune în Romani 8 care ne face să strigăm: „Ava, Tată”. Este Duhul Sfânt care ne conduce spre convingerea că suntem copii ai lui Dumnezeu. Pavel spune în Galateni 4:6 „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ‘Ava’ adică: ‘Tată!’” Aceasta înseamnă tati sau tăticule, este un termen de alint, un termen de afinitate, un termen de intimitate. Duhul dorește asta. Duhul dorește să ne apropie de rugăciune, să ne aducă în comuniune, în părtășie cu Dumnezeu, să alergăm la El ca niște copii care-și iubesc Tatăl.

De fapt, cele două texte care ne învață despre Ava, Tată sunt interesante. În textul din Romani, Duhul vrea să ne apropie în intimitate de Dumnezeu de dragul siguranței, ca să fim siguri în ce privește mântuirea noastră, să ne putem bucura de încrederea minunată și plină de bucurie că suntem copii ai lui Dumnezeu și că El ne iubește așa de mult. Textul din Galateni nu accentuează siguranța. În Galateni Duhul vrea să ne apropie în intimitate cu Tatăl nu de dragul siguranței noastre, ci de dragul resurselor. Avem nevoie să ajungem în această stare. Nu doar să ne bucurăm de părtășia cu El, ci și să putem ajunge la ceea ce avem nevoie. Strigăm „Ava, Tată”, pe de o parte pentru că vrem să celebrăm o relație. Strigăm „Ava, Tată”, pe de altă parte pentru că avem nevoi atât de disperate. La fel sunt și copiii voștri. Uneori vin la voi fără niciun alt motiv, decât să se bucure de afecțiunea voastră. Alteori vin la voi și vă cer disperați ajutorul într-o nevoie. Şi noi strigăm: „Ava, Tată” în ambele cazuri.

Și ce vrea Duhul să facă? Este Duhul care ne mișcă inimile, spune Pavel, care ne face să strigăm „Ava, Tată”. Este Duhul care ne dă acea afinitate pentru comuniunea și intimitatea cu Dumnezeu, cel care Îl ia pe Dumnezeul care este departe, așa cum este în religiile acestei lumi, și Îl face un Dumnezeu al dragostei, al compasiunii, al purtării de grijă, al înțelegerii, un Dumnezeu care vrea să ne învăluie în dragostea Lui. Apropierea cu Dumnezeu este o parte esențială a creșterii noastre. Cum putem să devenim părinți spirituali? Sunt trei nivele de creștere spirituală: copii spirituali, tineri spirituali și părinți spirituali. Copiii spirituali sunt cei care cunosc lucrurile elementare. Tinerii spirituali sunt cei care cunosc doctrina; 1 Ioan 2:12 și 13 explică aceasta. Și părinții spirituali sunt cei care Îl cunosc pe Cel care era de la început. Nu pot să am o înțelegere a Dumnezeului cel veșnic dacă nu petrec timp cu El, nu-i așa? Așadar, în procesul creșterii spirituale și al sfințirii, pe măsură ce mă îndrept pe calea sfințirii, am o cunoaștere crescândă a lui Dumnezeu. Pavel a tânjit după asta: „să-L cunosc pe El”. Asta este dorința inimii mele. Vreau să Îl cunosc mai bine, să Îl cunosc mai bine, să Îl cunosc mai mult. Duhul este Cel care ne îndreaptă pe această cale. El dorește, El lucrează, El ne conduce într-o părtășie mai bogată și mai intimă cu Dumnezeu. De aceea îngăduie dificultăți în viața noastră – pentru că dificultățile sunt cele care ne conduc spre această părtășie, nu-i așa? Este esențial.

Poți să stingi lucrarea Duhului când nu accepți dificultățile vieții, fiind amar și mânios, prin faptul că nu te rogi permanent și nu te bucuri de părtășia cu Dumnezeu. Poți stinge lucrarea Duhului când nu ești un închinător, și când nu eşti dispus să arunci asupra Lui toate îngrijorările tale. Poți să stingi lucrarea Duhului acționând prin firea ta pământească, bazându-te pe resursele tale omenești spunând: “Nu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu pentru nimic, am tot ce îmi trebuie, mă descurc și singur.” Poți să-L stingi și când te vei simți inadecvat, și nu te vei încrede în dragostea lui Dumnezeu, spunând: „Dacă mă duc, El nu mă iubește.” Sau când nu te vei încrede în purtarea Lui de grijă: „El nu are ceea ce am eu nevoie.” Oricare dintre acestea și altele pot să cauzeze stingerea lucrării Duhului.

Este un al treilea lucru pe care îl face; ca să ne facă asemenea lui Cristos, Îl slăvește pe Cristos în noi – Îl slăvește pe Cristos în noi. Poate te întrebi: „De ce face asta?” Deoarece scopul sfințeniei noastre este să fim precum Cristos, nu-i așa? Așa cum am spus, în Galateni 4:19 Pavel spune: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” Să fim asemenea lui Cristos este problema. Când noi ne trezim în asemănarea cu El, când Îl vedem așa cum este El, vom fi ca El așa cum este El. Acesta este scopul. Acesta este premiul, aceasta este ținta spre care se îndrepta Pavel în Filipeni 3. Și dacă doresc să fiu precum Cristos, trebuie să știu cum este Cristos. Dacă spunem că rămânem în El, 1 Ioan 2:6, trebuie să trăim cum a trăit El. Dacă zicem că rămânem în El, îi aparținem Lui, suntem ai Lui, atunci trebuie să umblăm cum a umblat El. Dacă vom face asta, trebuie să vedem cum a umblat El.

Așadar, ce face Duhul? Ni-L descoperă pe Cristos. Îl face pe Cristos slăvit în noi. În Ioan 15:26 și în Ioan 16:14 și 15, Isus a spus: „Când Duhul va veni, va mărturisi despre Mine. Vă va arăta lucrurile privitoare la Mine. Asta va face. Mă va descoperi vouă. Mă va arăta vouă.” Isus a spus: „Am venit să Îl arăt pe Tatăl.” Isus a spus: „Duhul va veni să mă descopere pe Mine. Mă va arăta vouă.” El îi conduce întotdeauna pe oameni să-I atribuie gloria lui Isus Cristos. „De aceea vă spun că nimeni,” 1 Corinteni 12:3, „dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ‘Isus să fie anatema!’ Şi nimeni nu poate zice: ‚Isus este Domnul’ decât prin Duhul Sfânt.” El întotdeauna Îi va atribui domnia lui Cristos. El întotdeauna Îi va da slavă lui Cristos. Și de asemenea vrea ca noi să contemplăm slava lui Cristos. El vrea să Îl vedem pe Cel care este modelul progresului nostru spiritual.

Priviți ce spune la 2 Corinteni 3:18 – cuvinte absolut magnifice – adesea trecute cu vederea și adesea le scriu sub numele meu când îmi dau autograful la semnarea unei cărți. 2 Corinteni 3:18 spune: „Noi toți” – adică noi creștinii, credincioșii – „privim cu fața descoperită ca într-o oglindă.” Aici vorbește despre Moise, și despre momentul când Moise a avut pe fața lui slava lui Dumnezeu. Vă amintiți de momentul când a urcat pe munte și a văzut slava Domnului, aceasta a rămas pe chipul Lui și el a acoperit-o. Aici spune: „Nu avem nicio mahramă. Nu avem nimic care să fie între noi și slavă. Nu avem nimic care să o ascundă.” Mahrama este dată la o parte în Cristos, și noi privim ca într-o oglindă și vedem slava lui Cristos. Aceasta este măreața afirmație. Care este oglinda care reflectă slava lui Cristos? Este asta – o vedem aici. Așadar, când studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, reflectarea slavei lui Isus Cristos se desprinde din el. Nu contează dacă vorbești de Vechiul Testament sau Noul Testament, Cristos este tema universală. Și pe măsură ce tu contempli Cuvântul lui Dumnezeu, cu ceea ce ne orbește dat la o parte, cu mahrama înlăturată, pentru că ești în Cristos și te uiți în această oglindă, care reflectă slava Domnului pe chipul tău, în timp ce faci asta – ascultați – ești transformat după chipul pe care-l vezi.

Înțelegi, pe măsură ce studiem Cuvântul lui Dumnezeu și slava Domnului, Domnului nostru Isus Cristos ne este prezentată, parcă El vine ca para focului din oglinda Cuvântului, aproape orbindu-ne uneori. Precum Moise, care s-a ascuns în stâncă și toată slava a trecut pe lângă el, pe măsură ce noi contemplăm slava lui Cristos așa cum este revelată în Cuvânt, suntem transformați de această slavă. Apoi spune: „din slavă în slavă”. Din slavă în slavă, în slavă, în slavă, în slavă; cine face asta? La finalul versetului: „Domnul, Duhul”. Este lucrarea Duhului. Este lucrarea Lui. Am vrea noi să stingem asta? Am vrea noi să împiedicăm asta?

Duhul ne transfigurează. Cuvântul „a schimba” este de fapt același cuvânt tradus în Matei 17 „transfigurat” și Îl descrie pe Isus când a fost pe munte, vă amintiți când a fost schimbat la față înaintea ucenicilor. A fost remarcabil. Când slava Domnului a apărut pe fața lui Moise, aceasta era în afară. Dar Isus Și-a arătat slava care era pe dinăuntru. Și ce spune Pavel aici este remarcabil, el spune: „Voi, credincioși fiind, sunteți mai asemănători cu Isus decât cu Moise, pentru că slava nu este pe din afară, ci slava este pe dinăuntru.” Ați fost transformați literalmente pe dinăuntru, transfigurați pe dinăuntru în același fel de slavă pe care a arătat-o Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Așadar, în acest proces Duhul te îndreaptă pe calea sfințirii, pe calea iluminării Cuvântului, care te face să crești. El vrea să te apropie în intimitate cu Tatăl, care te poartă pe calea aceasta a părtășiei apropiate, care te face să crești. Și apoi vrea să ți-L descopere pe Cristos într-o slavă atât de orbitoare ca tu să vezi limpede chipul spre care te îndrepți, iar pe măsură ce îți focalizezi atenția asupra acestui chip și ajungi să te rătăceşti în uimire, dragoste și laudă, vei vedea că Duhul lui Dumnezeu te îndreaptă inexorabil pe calea spre asemănarea cu Cristos. Ce lucru extraordinar!

Poți să întârzii asta, de asemenea. Poți să stingi asta de asemenea. Nu te mai deranja să citești Cuvântul. Nu mai căuta să vezi frumusețea lui Cristos. Folosește Biblia doar ca un mijloc prin care să îți soluționezi toate problemele și nu lăsa să îți fie descoperit Cristos. Nu fii smerit, și nu recunoaște că ești așa de departe de slava lui Cristos, că ai nevoie disperată să vezi slava Lui și să fii schimbat din slavă în slavă. Mândria spirituală te va trage înapoi, lipsa smereniei te va trage înapoi – toate aceste lucruri vor stinge, vor încetini, vor împiedica lucrarea Duhului și-I vor întrista inima.

În al patrulea rând, în acest proces de schimbare a vieții, te va călăuzi să înțelegi voia lui Dumnezeu. El vrea să înțelegi voia lui Dumnezeu. Ce vreau să spun prin aceasta? Două lucruri – primul, înseamnă ascultare de voia revelată a lui Dumnezeu – ascultare de voia revelată a lui Dumnezeu – și anume de Scriptură. Vrea să te facă ascultător. Vrea să îți îndemne inima, să îți îndemne conștiința, să îți convingă mintea, să te trezească. În Ieremia 10:23 spune: „Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte pașii spre țintă.” Ieremia spune: „Un lucru știu sigur, nu pot să îmi conduc viața.” Și avea dreptate. El spunea: „Nu pot să îmi conduc viața, nu pot să-mi îndrept pașii spre țintă”. Și apoi strigă către Domnul: „Doamne, Tu trebuie să mă ajuți. Tu trebuie să mă călăuzești pe calea voii Tale. Nu pot de unul singur.”

Ezechiel 36:27 vorbește despre această primă dimensiune, promisiunea lui Dumnezeu în noul legământ: „Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmați poruncile Mele şi să păziți şi să împliniți legile Mele.” Iată răspunsul! „Vă voi da Duhul Meu în noul legământ prin Cristos, vă voi da Duhul Meu și vă va conduce să Mă ascultați.” Asta va face. Vă va conduce în ascultare. Vă va îndemna să ascultați ce spune Cuvântul.

Psalmul 143:10 – este fascinant. „Învață-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu.” Apoi: „Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” Pe de o parte, Duhul mă învață să ascult Cuvântul. Pe de altă parte, Duhul mă conduce pe calea cea dreaptă. Poate spui: „La ce te referi?” Aceasta este lucrarea subiectivă a Duhului; aceasta nu este în mod necesar relaționată la Scriptură. Duhul ne conduce, ne îndreaptă, ne impulsionează, ne impune, ne convinge să ascultăm de ceea ce știm din Scriptură. Însă Duhul de asemenea trece dincolo de asta și ne conduce prin circumstanțele vieții în domenii care nu sunt revelate în Scriptură. Biblia nu îmi spune la ce biserică să mă duc să fiu păstor. Biblia nu îmi spune unde să predic, nu îmi spune ce să zic când predic într-un anumit loc. Sunt atât de multe lucruri în viața mea în care Duhul Sfânt trebuie să mă conducă. El a rânduit o cale pentru mine. Așadar, este o călăuzire obiectivă a Duhului, pe măsură ce ne îndeamnă să ascultăm de Cuvântul, dar există și o călăuzire subiectivă a Duhului. Prin circumstanțe și prin providența Sa, ne vorbește inimii noastre, ne îndeamnă, și ne călăuzește pe calea circumstanțelor, oportunității și responsabilității. Ce frumoasă este această afirmație! Îmi plac de asemenea foarte mult cuvintele din Isaia 30 – aș dori să vă citesc, versetele 20 și 21. „Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strâmtorare.” – cu alte cuvinte v-a fost greu – „Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ‘Iată drumul, mergeți pe el!’ Când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga.” Aceasta este o călăuzire subiectivă a Duhului. Va fi o voce care îți va spune: „Fă asta, nu face aia.” Nu va fi o voce audibilă, ci un îndemn puternic. Pe măsură ce stai în Cuvânt și ești credincios rugăciunii, Duhul lui Dumnezeu va șopti conștiinței tale, va șopti minții tale: „Fă asta, nu face asta, fă asta, du-te pe calea asta, asta vreau să faci.” Și o face prin dorințele tale, prin dorințele tale spirituale, prin dorințele tale curate. Îți va ilumina mintea, îți va îmboldi inima. „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, şi El îți va netezi calea.” Te va face să ocolești obstacolele și să treci peste dificultăți și îți va netezi calea.

Procesul sfințirii, așadar, implică un progres și asta înseamnă că trebuie să împlinesc voia lui Dumnezeu. Asta este, întâi de toate, faptul că Duhul mă va îndemna să ascult Cuvântul lui Dumnezeu, prin convingere, și uneori prin mustrare, dacă nu vreau. Apoi Duhul lui Dumnezeu rânduiește manifestările providenței în viața mea, evenimentele și circumstanțele și șoptește conștiinței mele, prin dorințele mele și mă trimite pe direcția pe care vrea să merg. Toate acestea mă conduc pe calea procesului sfințirii.

Poți stinge și asta. Egoismul – vreau să fac ceea ce vreau și vreau să fac asta cum îmi place. Nu vreau să mă supun poruncii. Nu sunt interesat să fac acea lucrare. Voința proprie, încăpățânarea, mândria sau apatia, indiferența și insensibilitatea la călăuzirea Sa. Nici măcar nu mă interesează voia Lui. Chiar nu sunt interesat. Aceste lucruri vor stinge Duhul.

În cele din urmă, ne întărește în omul dinlăuntru. Tot acest progres necesită putere interioară. Așa cum deja am afirmat, nu este în puterea omului să își îndrepte pașii, nu are această putere. Așa cum spune Zaharia: „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul” – nu pot de unul singur. Și de aceea Pavel se roagă în Efeseni 3: „şi-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” Efeseni 3:16. Singurul mod în care poți să împlinești voia lui Dumnezeu, singura cale prin care vei experimenta dragostea lui Dumnezeu, singura cale prin care poți să vezi dincolo de ceea ce poți cere sau gândi, singura cale prin care poți să Îl slăvești pe Dumnezeu în biserică, este când vei avea puterea de la Duhul Sfânt. De aceea în 2 Corinteni 12 Pavel spune: „când sunt slab în ce privește puterea umană, atunci sunt tare, pentru că atunci când rămân fără resurse umane, mă bazez pe Dumnezeu.” Puterea vine din Duhul. Așadar, ne toarnă putere pe măsură ce rămânem în Cuvânt, pe măsură ce ne rugăm, pe măsură ce ascultăm. Chiar și atunci când trecem prin încercări, ne bazăm total pe El, pentru că doar El este Cel care rămâne cu noi – puterea este acolo.

Nu ai fi putut să mărturisești fără puterea Lui. Isus a spus: „Veți primi o putere după ce Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, apoi Îmi veți fi martori.” Nu poți să ai biruință asupra păcatului fără puterea Lui, pentru că nu poți să o faci în puterea firii tale. Firea nu poate birui firea, doar Duhul poate să biruiască. Nu poți să ai biruință asupra lui Satan, pentru că armele cu care noi ne luptăm nu sunt supuse firii, ci sunt puternice dacă sunt întărite de Duhul. Nu ai avea siguranță pentru mântuirea sufletului dacă nu ți-ar fi garantată de pecetluirea Duhului. Nu ai putea sluji eficient fără puterea Duhului. Nu Îl poți lăuda pe Dumnezeu cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, să cânți și să-L slăvești pe Domnul în inima ta, decât dacă ești umplut de Duhul. Nu poți avea relațiile corecte în căsnicie, în familie, sau oriunde altundeva dacă nu ești umplut cu Duhul. Este puterea Duhului care ne întărește să putem face orice lucru.

Poți să stingi asta de asemenea prin mândria ta, prin a nu fi smerit, prin a nu-ți recunoaște slăbiciunile, a nu recunoaște nevoile tale, a nu recunoaște dependența ta. Poți să stingi lucrarea Duhului atunci când ești încrezător în firea ta, în abilitățile tale. Orice fel de păcat oprește acest lucru. Acum, de ce ar trebui să rezolvi păcatul din viața ta? Pentru că alternativa este stingerea Duhului lui Dumnezeu, încetinirea procesului de sfințire și întristarea inimii Duhului, respingerea mustrării și pierderea binecuvântării din viața ta.

Duhul face o lucrare minunată. Iluminarea Cuvântului te aduce în intimitate cu Dumnezeu, fiindcă îți arată slava lui Isus Cristos, scopul vieții tale; te călăuzește în voia lui Dumnezeu; te întărește pentru lucrarea spirituală, pentru slujire și pentru bătălie. Face toate aceste lucruri. Este un Duh atotputernic. Cred că însumarea lucrării Sale nu este nicăieri mai frumos prezentată ca în Isaia 11. Ascultați ce spune în Isaia 11:2, când profetul Îl descrie pe Duhul Sfânt astfel. El spune: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoștință şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul”. Acest Duh Sfânt îți va aduce înțelepciune, pricepere, sfat, tărie, cunoștință și te va face să te temi și să te închini Domnului. Este Duhul Sfânt care face tot ce trebuie făcut. De ce ai avea nevoie mai mult decât de înțelepciune, de pricepere, de sfat, de tărie, de cunoștință și de frica de Domnul? Nu ai nevoie de nimic mai mult; aceasta este lucrarea Lui. Asta vrea să facă în viața ta.

Însă această lucrare o vei înăbuși dacă nu ești umplut cu Duhul Sfânt, Efeseni 5:18, dacă nu umbli în Duhul, Galateni 5:25, acestea descriu același lucru. A fi umplut cu Duhul înseamnă că El m-a umplut, controlează totul. A umbla în Duhul, înseamnă clar că mi-am pus picioarele pe calea pe care El a rânduit-o. Și când umbli în Duhul, Duhul Își va face lucrarea de sfințire.

Noi nu vrem să stingem Duhul în biserică astăzi, însă facem asta la scară largă. Nu vrem să stingem Duhul în viețile noastre individual, însă o facem dacă nu lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să îndeplinească aceste cinci lucruri care ne îndreaptă spre asemănarea cu Cristos. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim credincioși să nu-L stingem sau să-L întristăm pe Duhul Sfânt. Să ne rugăm.

Știm, Tată, că singura cale în care putem să trecem peste păcatul care locuiește în noi, peste dorințele noastre rele și ispite, este să umblăm și să fim umpluți cu Duhul. Știm că a nu fi umplut cu Duhul înseamnă să cazi iarăși în faptele firii, în imoralitate, în necurăție, senzualitate, idolatrie, vrăjitorie, ură, ceartă, invidie, mânie, dispute, disensiuni, fracțiuni, gelozii, beții, chefuri și altele ca acestea. Știm că nici măcar nu trebuie să alegem conștient să facem aceste lucruri; dacă nu trăim sub controlul Duhului lui Dumnezeu, acestea vor avea loc. Și unica apărare împotriva puterii negative a ispitei, a păcatului și a lui Satan, este puterea pozitivă a Duhului Tău. Doamne, ajută-ne să nu stingem Duhul, ci să îi cedăm întregul control asupra vieților noastre, să ne îndrepte pe calea pe care doar El poate să ne îndrepte, să îndeplinească sfințirea noastră, și să ne facă asemenea lui Cristos, în Numele Căruia ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT