Traducător: Trufan Ionuț – Adrian

Întâi Petru 1:1-2. Puteți deschide la acest text? În această seară, avem pregătite câteva comori extraordinare pe măsură ce vom împărtăși împreună prețiosul adevăr al lui Dumnezeu.

Petru începe această epistolă, după cum bine știți, numindu-i pe destinatarii săi „aleși”. Aleși. Ce gând extraordinar! Noi suntem aleșii lui Dumnezeu. Aleși de Dumnezeu pentru a avea privilegiul de a-L cunoaște pe El, prin Fiul Său Isus Cristos. Asta nu este ceva nou. Dumnezeu a folosit întotdeauna metoda alegerii suverane. Neemia 9:7 ne spune: „Dumnezeu l-a ales pe Avraam”. Geneza 21:12 ne spune: „Dumnezeu l-a ales pe Isaac”. Romani 9:8-15 spune: „Dumnezeu l-a ales pe Iacov”. Prorocul Hagai în 2:23 spune: „Dumnezeu l-a ales pe Zorobabel”. Isaia 42:1 și 1 Petru 2:6 spune: „Dumnezeu L-a ales pe Cristos”.

Evanghelia după Ioan ne aduce aminte chiar de cuvintele Domnului nostru, în capitolul Ioan 15, că El i-a ales pe ucenici, pe apostoli. Galateni 1:15 ne spune că l-a ales pe Pavel, un vas ales. Aici, ne confruntăm din nou cu faptul că El a ales biserica printr-o alegere suverană. Dumnezeu i-a ales pe cei care urma să-I aparțină. Ne aducem aminte de Efeseni 1, unde scrie în versetul 4: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”. Iar în 2 Tesaloniceni 2:13, „De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire”.

Așadar am examinat acest mare și bogat adevăr că noi suntem aleșii lui Dumnezeu. Petru începe epistola sa cu acest subiect pentru că vrea să le aducă aminte fraților și surorilor săi prigoniți că se poate să nu fie aleșii lumii, însă ei sunt aleșii lui Dumnezeu. Este posibil să nu fie aleși după standardul lumii, însă ei sunt aleși după standardul lui Dumnezeu. Scopul Lui pentru ei se întinde până în veșnicie, indiferent de ceea ce ar putea face lumea. În momentul în care el scrie, ei au ajuns să fie respinși, prigoniți și sufereau pentru credința lor, iar el le amintește că sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Ce încurajare extraordinară pentru acești credincioși prigoniți!

Și pe măsură ce introduce realitatea că sunt aleși, el ne oferă câteva dintre elementele acestei doctrine extraordinare a alegerii. Din cuvântul „ales” reiese natura alegerii noastre. Adică suntem aleșii lui Dumnezeu prin harul Său. Apoi el discută condiția alegerii noastre. Pentru că suntem aleși, locuim, spune versetul 1, „ca străini”. Noi nu suntem de aici. Suntem cetățeni ai unei alte împărății, membri ai unei alte familii. Suntem străini aici sau, dacă vreți, în exil temporar. Aceasta este condiția alegerii noastre.

În al treilea rând, în versetul 2, vedem sursa alegerii noastre, „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”. Dumnezeu ne-a ales pe baza unei relații prestabilite. Suntem aleși de Dumnezeu după știința mai dinainte. Și am spus că asta nu înseamnă previziune, nu înseamnă informații obținute prin observare, ci este o relație prestabilită. Aceeași expresie, „știința mai dinainte”, este folosită în 1:20, unde se spune: „Cristos a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii”. Nu poate însemna că Dumnezeu L-a ales pe Cristos ca Mântuitor pe baza previziunii sau observației, trebuie să însemne o relație și un plan predeterminat, un plan deliberat. Așadar, sursa alegerii noastre este legată de planul prestabilit al lui Dumnezeu numit știința mai dinainte.

Urmează apoi sfera alegerii noastre. Și am remarcat în versetul 2 că intrăm în experimentarea reală a alegerii noastre „prin sfințirea lucrată de Duhul”. Adică, alegerea devine o realitate în viața persoanei alese prin lucrarea de separare a Duhului Sfânt. „Sfințire” înseamnă „a pune deoparte”. Am fost separați de păcat. Am fost separați de lume. Am fost separați de faptul de a fi copii ai lui Satana pentru a fi copii ai lui Dumnezeu. Am fost separați de moarte și aduși la viață. Aceasta este lucrarea sfințitoare sau separatoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Așadar sfințirea a început la mântuire și continuă cu acest proces de purificare care va ține până când Îl vom vedea pe Isus Cristos față în față. Am fost aleși, spune Efeseni 1:4, ca să fim sfinți. Am fost aleși să urmărim sfințenia. Astfel lucrarea sfințitoare începe la mântuire, când suntem separați de păcat și puși deoparte pentru Dumnezeu, separați de moarte și aduși la viață, separați de Satana și aduși la Cristos, iar apoi această separare continuă progresiv până când devenim tot mai sfinți și tot mai asemănători cu Însuși Domnul Isus. Deci sfera alegerii noastre este un mediu al sfințirii. Lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt îl face pe cel ne sfânt să fie sfânt.

Acum, asta ne aduce, în al cincilea rând - și până acum nu au fost decât niște rezumate - la scopul alegerii noastre, prezentat în versetul 2. Lucrarea sfințitoare a Duhului a fost făcută pentru ca voi să „ascultați de Isus Cristos”. Acum fiți atenți la asta. Este foarte simplu. Am fost separați de păcat și puși deoparte pentru Dumnezeu pentru a putea asculta de Isus Cristos. Ascultarea este așadar produsul care rezultă de aici. Efeseni 2:10 spune că noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Isus Cristos, pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

Cu alte cuvinte, mântuirea este, prin definiție, o viață de ascultare. Un adevăr foarte important. Am fost puși deoparte pentru Dumnezeu prin lucrarea Duhului, pentru a-L putea asculta pe Isus Cristos. Aceasta este consecința realității anterioare. Alegerea, prin urmare, aduce prin mântuire o viață de ascultare. Acum, nu ascultăm așa cum ar trebui să ascultăm, pe deplin, dar totuși, suntem răscumpărați spre ascultare, suntem puși deoparte pentru a asculta.

În noua noastră viață ascultarea începe să devină un obicei. Începem să ne supunem legii lui Dumnezeu, Romani 7. Devenim supuși lui Dumnezeu ca Stăpân al nostru, Romani 6, nu mai suntem robi ai păcatului, ci robi ai lui Dumnezeu. Neprihănirea este cea care ne caracterizează comportamentul. Virtutea ajunge să fie un model al vieții noastre. Devenim credincioși, aducem roadă, și suntem gata să-L slujim și să-L iubim pe Cristos. Mântuirea adevărată produce ascultare - nu ascultare perfectă, dar produce ascultare.

În 1 Timotei 6:3, Pavel spune: „Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită și nu se ține de cuvintele sănătoase, ale Domnului nostru Isus Cristos și de învățătura care duce la evlavie”. Ceea ce vrea să spună acolo este că adevărata doctrină a lui Cristos, adevărata doctrină a mântuirii, are o conformare inerentă cu evlavia. Realitatea binecuvântată a mântuirii produce rodul minunat al ascultării. Și asta este tot lucrarea Duhului.

Puteți să vă uitați împreună cu mine pentru un moment la 1 Tesaloniceni 1 unde Pavel scrie împreună cu tovarășii săi, Sila sau Silvan și Timotei, către biserica Tesalonicenilor? Îi mulțumește lui Dumnezeu mereu pentru ei, versetul 2. Iar în versetul 3, el are în vedere „lucrarea credinței, osteneala dragostei, tăria nădejdii”. Și apoi, – observați vă rog, – el spune în versetul 4, „Știm, frați preaiubiți de Dumnezeu, alegerea voastră”.

„Știu că sunteți aleși”, spune el. „Știu că sunteți aleși”. De unde știu asta? „Pentru că Evanghelia noastră nu v-a fost propovăduită numai cu vorbe ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală.” Observați versetul 6. „Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe urmele Domnului”. Versetul 7. „Așa că ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii”. Versetul 9. „De la idoli v-ați întors la Dumnezeu ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și să așteptați din ceruri pe Fiul Său”.

El spune: „Știu că sunteți aleși”. De unde știu? Pentru că așa spuneți voi? Pentru că ați ridicat o mână? Pentru că ați fost cândva botezați? Nu. Știu că sunteți aleși, pentru că ați călcat pe urmele mele. Ați urmat pilda lui Cristos. Ați primit Cuvântul în multe necazuri. Și l-ați primit cu bucurie. Iar mai apoi, ați devenit o pildă. Versetul 8, ați făcut Cuvântul să fie auzit mai departe. Versetul 9, v-ați întors de la idoli. Versetul 10, îl așteptați pe Cristos. Toți aceștia sunt factori ai unei experiențe regeneratoare, a unei vieți regenerate. Acestea sunt lucrurile care marchează alegerea adevărată. Asta este ceva fundamental.

A.W. Pink pune această întrebare. El spune: „Cum pot să știu despre alegerea mea?” Cum pot să știu că sunt ales? Și apoi el răspunde în felul următor. „În primul rând, prin venirea Cuvântului lui Dumnezeu cu putere divină în sufletul meu, astfel încât auto complacerea mea a fost spulberată și neprihănirea mea a fost lepădată. În al doilea rând, prin faptul că Duhul m-a convins de starea mea jalnică, vinovată și pierdută. În al treilea rând, mi-a descoperit vrednicia și suficiența lui Cristos pentru a răspunde situației mele disperate, printr-o credință oferită de Dumnezeu, care mă face să-L apuc și să mă bazez pe El ca singura mea nădejde.

„În al patrulea rând, prin semnele naturii noi din mine. O dragoste pentru Dumnezeu, un apetit pentru lucrurile spirituale, un dor de sfințenie, și o căutare a asemănării cu Cristos. În al cincilea rând, prin împotrivirea pe care natura nouă o are față de cea veche, făcându-mă să urăsc păcatul și să mă urăsc pe mine însumi din cauza lui. În al șaselea rând, evitând tot ceea ce este osândit de Cuvântul lui Dumnezeu printr-o pocăință sinceră și o mărturisire cu smerenie a oricărei fărădelegi.

„Falimentul într-un astfel de moment va aduce foarte repede și sigur un nor negru peste siguranța noastră, determinând Duhul să-și rețină mărturia. În al șaptelea rând, prin sârguința pentru a cultiva darurile creștine și folosind toate mijloacele legitime în acest scop. Astfel cunoașterea alegerii le cumulează pe toate.

De unde știți că sunteți aleși? De unde știți că sunteți aleși? Rezumând ceea ce s-a spus, știți asta deoarece Cuvântul lui Dumnezeu vă învață și lucrează în viața voastră, vă convinge de păcat și vă zdrobește lăudăroșenia. Știți asta pentru că dintr-o dată duhul vostru este treaz și conștientizează păcatul și realitatea lui Cristos, iar apoi ați primit acea natură nouă în care, Îl iubiți pe Dumnezeu, iubiți Cuvântul Lui, sunteți dornici de a-I sluji, și de a-L slăvi. Urâți păcatul. Vreți să vă împotriviți lui și lista poate continua.

Într-adevăr, toate acestea se reflectă prin cea mai cunoscută expresie, o inimă ascultătoare. Ați ascultat Cuvântul. Ați ascultat de lucrarea de convingere a Duhului. Vă supuneți lucrării lui Cristos. Vă supuneți la ceea ce Scriptura vă cheamă să faceți. Ascultarea este semnul. Este rezultatul. Este răspunsul care vine de la cel ce este răscumpărat cu adevărat.

Petru ne spune, așadar, că acea lucrare de alegere produce ascultare față de Isus Cristos. Nu este ascultare perfectă și acolo unde eșuăm va exista o frângere în lăuntrul nostru și o mărturisire, care este caracteristică unui credincios adevărat în ce privește ascultarea de Isus Cristos.

Apoi, pentru a pecetlui acest adevăr, Petru menționează al șaselea aspect al alegerii asupra căruia vreau să atrag atenția. Să-i spunem – l-am putea numi în multe feluri – să-i spunem „securitatea alegerii noastre”. I-am putea spune obligativitatea alegerii noastre sau chiar legământul alegerii noastre. Dar vreau să vedeți. Este ceva profund, extraordinar, și practic.

El spune următoarele: „Spre ascultarea lui Isus Cristos” - și observați următoarea frază. Subliniați asta, în Biblia și în mintea voastră - „spre ascultarea și stropirea cu sângele Lui”. Această frază are nevoie de o mare atenție.

La ce se referă Petru când vorbește despre stropirea cu sânge asupra oamenilor, este cumva legată această expresie de ascultare? Oare ce vrea să spună? Veți zice: „Cred că se referă la mântuire”. Nu, nu se referă la asta. Cronologia versetului așază asta ca o consecință a mântuirii. Care este expresia ce descrie mântuirea în versetul 2? Care este expresia? „Am fost aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”. Asta a fost în veșnicia trecută. Iar apoi mântuirea este descrisă prin - ce expresie? „Sfințirea lucrată de Duhul”. Atunci a avut loc mântuirea. S-a produs ascultarea și a avut loc stropirea cu sângele Său. Este o consecință a mântuirii, care este exprimată în sintagma „sfințirea prin Duhul”.

Dar atunci, ce înseamnă asta? Ce consecință a actului de mântuire implică stropirea cu sânge? Ei bine, dacă studiați Scriptura așa cum am studiat-o eu urmărind asta, sunt doar câteva situații în care oamenii au fost de fapt stropiți cu sânge. Și nu la ispășire, nu în ziua ispășirii, au fost stropiți oamenii cu sânge. În nicio ocazie a jertfelor pentru păcat, a jertfelor pentru vină, în niciuna dintre acestea nu a fost cineva vreodată stropit cu sânge. Altarul era stropit cu sângele animalelor, dar persoana nu.

De fapt, oamenii au fost stropiți cu sânge în două cazuri în legea levitică. Foarte interesant de altfel. Primul caz se referă la un lepros și la curățirea simbolică a leprei, în Levitic 14:6 și versetele ce urmează, sângele unei păsări era stropit peste lepros. Apoi, sângele unui berbec era stropit asupra lui Aaron și a fiilor săi în curățirea simbolică și consacrarea lui Aaron și a fiilor săi la preoție, conform cu Levitic 8, și Exodul 29. Sunt singurele două ocazii. Sângele unei păsări care e stropit asupra unui lepros, Levitic 14. Și sângele unui berbec stropit asupra lui Aaron și a preoților când au fost puși deoparte pentru preoție. Însă niciuna dintre aceste situații nu se potrivește. Pentru că Petru nu vorbește nici despre lepră și nici despre preoți.

Ce altă ocazie apare în Vechiul Testament pe care să o aibă în vedere Petru și care să aibă legătură cu stropirea oamenilor cu sânge? Există doar una și s-a întâmplat o singură dată. Și este foarte clar că exact asta are Petru în minte aici. A avut loc o singură dată, înainte de instrucțiunile date leviților. Nu are nicio legătură cu legea levitică. Nu a făcut parte din Legea dată lui Israel. Cu toate că apare o singură dată, este atât de semnificativă încât este menționată de două ori în Evrei - Evrei 9:19 și Evrei 12:24 – sunt prezentate două ocazii în care se face referire la același eveniment.

Acum haideți să o identificăm, în Exod capitolul 24. Este ceva fascinant. Exod capitolul 24. Voi citi versetele 3 până la 8. Urmăriți-mă în timp ce citesc. „Moise a venit” - Exodul 24:3 - “și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul”. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat doisprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot și să junghie tauri ca jertfe de mulțumire.

„Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului, - „Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura de la Dumnezeu”, - și a citit-o în fața poporului; ei au zis: ‘Vom face tot ce a zis Domnul’ - ce? Subliniați asta - „vom asculta”. Deci - versetul 8 - „Moise a luat sângele și l-a stropit„ - unde? - „asupra poporului și a spus: Iată, sângele legământului pe care L-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”.

Este singura ocazie în care sângele a fost presărat asupra altor persoane în afara celor două pe care le-am menționat. Nu s-a întâmplat decât o singură dată. Și este numit „sângele legământului”

Acum, dați-mi voie să mă întorc puțin înapoi. Ascultați cu mare atenție și veți vedea ce înseamnă asta. Ideile principale care trebuie observate sunt următoarele. Moise a vestit poporului Cuvântul lui Dumnezeu. Iar poporul a răspuns cu o promisiune de a face ce? De a asculta, versetul 3. „Vom face tot ce a zis Domnul”. Moise a scris apoi toate cuvintele. Apoi a zidit un altar. A trimis niște tineri să aducă Domnului arderi de tot și să junghie tauri ca jertfe de mulțumire. Apoi a stropit jumătate din sângele acestor jertfe pe altar iar cealaltă jumătate - conform versetului 6 - a pus-o în străchini.

A luat apoi cartea legământului - care este Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-a scris - a citit-o în fața poporului și au răspuns cu o altă promisiune de ascultare, versetul 7. Au spus: „Vom face tot. Și ne vom supune”.

Acum ascultați cu atenție. Ei făceau un legământ cu Dumnezeu mijlocit prin jertfă în care făgăduiau să asculte. A fost o promisiune de a asculta. Cealaltă jumătate a sângelui, Moise a luat-o apoi din străchini și a stropit poporul zicând: „Iată, sângele legământului pe care L-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”, versetul 8.

În vremea aceea, când doi oameni făceau un legământ, acel legământ de obicei era încheiat (tăiat) în sânge. Și, ocazional, acel sânge era pus în mod normal pe ambele părți. Acesta a fost un legământ de sânge în care s-a luat angajamentului de a se păstra un pact. Era ceva normal în culturile antice. Și asta s-a întâmplat în ziua aceea. Iar legământul a fost următorul: „Promitem, Doamne, că” – ce anume? - „vom asculta Cuvântul Tău”. A fost un legământ al ascultării. Un legământ al ascultării, pecetluit cu sânge.

Scopul principal al stropirii cu sânge era, să oblige părțile din legământ la consacrare. Se făcea o legătură între Dumnezeu și oameni. Acum fiți atenți. Nu cred că vreți să pierdeți asta, deoarece există o concluzie extrem de puternică și provocatoare. Era o legătură care se realiza între Dumnezeu și oameni. Oamenii sunt cei care promit că vor păzi Cuvântul Lui. Iar sângele pus pe ei indică partea lor la legământ. Sângele de pe altar indică partea lui Dumnezeu în legământ. Stropirea sângelui asupra oamenilor simboliza angajamentul că ei vor asculta. Stropirea sângelui pe altar simboliza credincioșia lui Dumnezeu în legământ. Cred că exact asta a avut în minte Petru. Acesta este singurul loc din Scriptură în care se face acea legătură între ascultare și stropirea cu sânge. Iar Petru, fiind evreu și cunoscând bine pasajul, găsește în el o paralelă extraordinară în ce privește viața credinciosului și doctrina alegerii.

Ascultați-mă. Când acești credincioși cărora Petru le-a scris au fost mântuiți, au fost mântuiți prin sfințirea lucrată de Duhul Sfânt, făcând ca alegerea lor în trecut să devină o realitate prezentă, au fost aduși într-un legământ cu Dumnezeu care a fost pecetluit cu sânge. Sigilat de sânge. A fost un legământ al ascultării.

Aș putea să vă supun că în moartea lui Isus Cristos, nu doar mântuirea a fost asigurată în Noul Legământ, ci a fost încheiat și un legământ de ascultare? Când venim și acceptăm jertfa lui Cristos pentru noi, nu acceptăm doar beneficiul morții Sale în numele nostru, ci facem și un legământ cu El în ascultare. Iar aceasta este sfințit prin sânge, prin moartea lui Cristos.

Stropirea sângelui pe altar se vede în jertfa lui Cristos pe cruce satisfăcându-L pe Dumnezeu. De fapt, s-ar putea să fiți interesați să știți că Isus, când a murit, a citat Exodul 24, exact aceleași cuvinte când a vorbit despre jertfa Sa ca „sângele legământului”. Iar inerent Noului Legământ era o promisiune. Și promisiunea a fost că Domnul va veni și ne va răscumpăra iar noi vom răspunde pentru a păzi Cuvântul Său. A crea o mântuire fără acel legământ înseamnă a crea un legământ fals.

Stropirea de sânge presupunea o vărsare de sânge. Consacrarea Noului Legământ presupunea jertfa pe cruce, unde Cristos și-a oferit sângele vieți Lui în voia lui Dumnezeu, de dragul omului. El a făcut-o pentru ca să existe un legământ. Rezumând, ideea lui Petru este următoarea. Lucrarea lui Cristos Îl satisface pe Dumnezeu în timp ce El moare ca ispășire perfectă pentru păcat. Numai că trece dincolo de asta și îi aduce pe oameni într-un legământ al ascultării pecetluit cu sânge. Un adevăr vital și profund. Deci, concluzia lui Petru este că atunci când ați fost puși deoparte de Duhul Sfânt, ați fost puși deoparte pentru Dumnezeu înspre o viață de ascultare pecetluită în sângele lui Cristos. Ascultarea este inseparabilă de stropirea cu sânge.

Când Cristos și-a vărsat sângele, a fost asigurat un legământ al ascultării. De aceea, scrie în Fapte 5:32: „Noi suntem martori ai acestor lucruri. Ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce-L ascultă”. Ascultarea este inerentă legământului. Mântuirea și ascultarea sunt două părți ale Noului Legământ. Ele sunt două părți ale Noului Legământ.

Cred că în Romani 6 cu versetul 17 se spune: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, acum ați devenit ascultători”. Nu poți vorbi despre mântuire fără să vorbești despre ascultare. Nu poți vorbi despre un Nou Legământ fără să vorbești despre ascultare. Iar sângele a fost presărat simbolic asupra noastră ca parte a ascultării noastre și asupra lui Dumnezeu ca parte a credincioșiei Sale. Am fost aleși pentru a asculta, aleși spre ascultare.

Mai este un gând - și e unul care mă cutremură. Ascultați asta. Veți spune: „Bine, dar de ce s-a stropit sângele pe altar? Care este partea lui Dumnezeu?” Ascultați cu atenție. Sângele stropit asupra noastră simbolizează angajamentul nostru în ce privește ascultarea. Sângele stropit pe altar în dreptul lui Dumnezeu simbolizează angajamentul Său de a oferi iertare. Ați înțeles asta? De a oferi har! Ce gând extraordinar.

Acesta este legământul. Legământul se referă la faptul că noi promitem să ascultăm iar Dumnezeu promite să ierte când noi nu o facem. Nu este un legământ extraordinar? Asta e ceea ce a realizat sângele. Acestea sunt cele două părți ale legământului ascultării și aceasta este siguranța alegerii noastre. Suntem siguri în calitate de aleși, datorită legământului. Suntem aduși într-un legământ al ascultării și viața noastră este caracterizată de ascultare. Iar dacă îi spui cuiva: „Fii și tu credincios dar nu-ți face griji în ce privește ascultarea”, nu îi oferi adevăratul mesaj. Când chemi pe cineva la mântuire, îl chemi la un legământ. Partea noastră este ascultarea iar partea lui Dumnezeu este iertarea atunci când falimentăm. Acesta este legământul. Acesta este legământul.

Când vii la Dumnezeu prin Cristos, spui: „O, Doamne, Îți dau viața mea. Vreau să Te ascult. Promit să trăiesc pentru Tine, să Te iubesc, și să Te slujesc cât pot de bine”. După care ești stropit simbolic cu sângele lui Cristos și păcatele tale sunt spălate. Devii copilul Lui. Sângele stropit pe altar în dreptul Lui este legătura Lui cu tine, aceea că, atunci când nu reușești să păstrezi acel legământ, El este dornic și milostiv să-ți ierte păcatul. Ce gând extraordinar. Ce imagine extraordinară.

Siguranța alegerii noastre nu rezultă doar din faptul că am fost stropiți în legământ, ci a fost stropit și altarul în dreptul lui Dumnezeu, iar El va fi credincios chiar și atunci când noi nu reușim să fim credincioși. Același sânge care a pecetluit legământul acoperă păcatul credinciosului neascultător. La asta se referă siguranța alegerii noastre. De aceea continuă să ne curețe de - ce? - de orice păcat. Ce adevăr!

Așadar, vedem adevărul alegerii: natura, condiția, sursa, sfera, scopul, siguranța. Iar în final, avantajele alegerii noastre. Pur și simplu voi extrapola afirmația finală din versetul 2. „Harul și pacea să vă fie înmulțite”. Acest lucru este repetat de multe ori în Noul Testament de către scriitorii epistolelor. Darul mântuirii este harul. Rezultatul este pacea. Petru spune: „Vreau să le aveți din plin”. Aceasta este dorința lui. Este un verb optativ. Cei ce ați studiat limba greacă, știți că exprimă o dorință. Vă doresc har. Vă doresc pace deplină. Vă doresc tot binele, tot ce are Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu poate da, să se înmulțească din nou, din nou și din nou.

Cu alte cuvinte, vă doresc toate binecuvântările celor ce sunt aleși. Este ceva mai bun? Acum dați-mi voie să vă spun ceva. Cei aleși au parte de binecuvântări extraordinare. Îmi dați voie să merg la ideea lui Petru și vă prezint o scurtă listă?

Care sunt avantajele alegerii? Ne gândim la doctrina alegerii și ne cam blocăm. Nu prea vrem să vorbim despre asta. E ceva prea profund, prea confuz, prea greu de înțeles. Dați-mi voie să vă spun ce ar trebui să producă alegerea în inima voastră și ce răspunsuri ar trebui să aveți. Nu ar trebui să fugiți de ea, ci ar trebui să fugiți către ea. Nu ar trebui să vă fie frică de ea, ci ar trebui să vă bucurați de ea. Iată de ce.

În primul rând, alegerea e doctrina Scripturii care zdrobește cel mai tare mândria. Așa e. Ea produce smerenie. Produce smerenie. Este cel mai umilitor adevăr care există, și anume că tu nu ai avut absolut nici o contribuție la mântuirea ta. Îți zdrobește de-a dreptul mândria ta spirituală și religioasă. Spurgeon a numit-o cea mai dezgustătoare doctrină din lume. Te dezbracă de tot.

El a scris următoarele: „Nu știu nimic, absolut nimic care să fie mai umilitor decât această doctrină a alegerii. Atunci când am încercat să o înțeleg, am căzut cu fața la pământ în fața ei, însă când m-am apropiat de ea, în mintea mea era un singur gând „De la început, Dumnezeu te-a ales pentru mântuire”, am fost uimit de acel gând puternic. Și din acea înălțime amețitoare sufletul meu a venit prosternat și zdrobit, zicând: „Doamne, nu sunt nimic, sunt mai puțin decât nimic, de ce eu? De ce eu?” Este o doctrină care zdrobește mândria și asta este o binecuvântare pentru că celor smeriți, Dumnezeu le dă har.

În al doilea rând, este o doctrină care-L cinstește pe Dumnezeu. Îi dă toată cinstea lui Dumnezeu. Afirmă că pocăința este de la Dumnezeu, credința este de la Dumnezeu, că puterea de a asculta este de la Dumnezeu. Chiar și atunci când falimentăm, partea Sa din legământ este aceea de a acoperi falimentele noastre. Nu e de mirare că răspundem: „Nu nouă Doamne. Nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă”. Faptul că voința noastră a acționat a fost un rezultat al intervenției Sale. Este elementul care-L cinstește cel mai mult pe Dumnezeu în această doctrină a mântuirii, tot așa cum este și elementul care zdrobește cel mai tare mândria.

În al treilea rând, produce bucurie. Produce bucurie. Ascultați, oameni buni. Singura noastră nădejde este să fim aleși. Ați înțeles? Aceasta este singura noastră nădejde. Așadar, asta ne aduce bucurie supremă. Când mă gândesc la faptul că Dumnezeu m-a ales, aceasta este bucuria supremă pentru că nu aș avea nicio speranță pentru mântuire în afară de asta. Nu aș avea nicio nădejde dacă Dumnezeu, în îndurarea Sa suverană, nu m-ar fi ales. Ce gând îmbucurător. De-a dreptul îmi umple inima.

Romani capitolul 9, „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma”, versetul 29. Dacă Domnul nu ne-ar fi ales, am fi nimiciți ca ceilalți oameni nelegiuiți. Psalmul 65:4 spune: „Ferice de omul pe care îl alegi Tu”, - remarcați vă rog - „și pe care-l primești înaintea Ta ca să locuiască în curțile Tale”. Psalmul 65:4. „Ferice de cel pe care îl alegi Tu”.

O, preaiubiților, asta ar trebui să producă bucurie. Dumnezeu te-a iubit de când este Dumnezeu și a fost Dumnezeu dintotdeauna Dumnezeu și te va iubi mereu.

În al patrulea rând, este doctrina care oferă cele mai mari privilegii în mântuire. Zdrobește cel mai tare mândria, Îl cinstește pe Dumnezeu, produce bucurie, și oferă adevăratele privilegii, pentru că ne dă „tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos Isus”, potrivit Efeseni 1:3. Primim beneficii după beneficii după beneficii. Am devenit, conform cu 2:9, „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale celui ce v-a chemat din întuneric în lumină.” Uitați-vă la privilegiile pe care le avem, privilegii extraordinare de care avem parte datorită alegerii. Ar trebui să iubiți această doctrină. Ar trebui să vă agățați de această doctrină.

În al cincilea rând, este cea mai sfântă promovare a elementelor mântuirii. Ce alt lucru mai convingător ar putea fi pentru mine ca să trăiesc spre slava lui Dumnezeu decât să știu că m-a ales din propria Sa iubire? Într-o recunoștință deplină, ar trebui să fiu constrâns la o viață de sfințenie. Oameni buni, simt cu adevărat, că, atunci când doctrina alegerii nu este învățată și înțeleasă în mod corespunzător, oamenii aleargă prin presupunerea că au făcut ceva pentru mântuirea lor și, pentru că simt că au și ei partea lor, nu se simt datori să-L slujească, să-L iubească și să-L slăvească pe Dumnezeul care a voit și a realizat actul mântuirii.

Nu îi ajuți pe oameni dacă nu-i faci să înțeleagă asta. De ce credeți că Pavel spune în Coloseni 3:12 „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” și așa mai departe. Lucrați împreună pentru că sunteți aleșii lui Dumnezeu. Ce lucru extraordinar. Ce imagine copleșitoare. Alegerea trebuie să producă ascultare.

Tot Spurgeon a spus: „Sub influența plină de har a Duhului Sfânt un creștin nu poate face nimic mai sfânt decât gândul că este ales. „Să păcătuiesc”, spune el, „după ce Dumnezeu m-a ales? Să mă îndepărtez de o asemenea iubire? Să mă rătăcesc după atâta bunătate iubitoare și îndurare gingașă? Nu, Doamne. Din moment ce Tu m-ai ales, Te voi iubi, voi trăi pentru Tine, mă voi da în întregime Ție ca să fiu al Tău pentru totdeauna, consacrându-mă solemn în slujba Ta” Am încheiat citatul. E ceva copleșitor.

În al șaselea rând, dintre toate elementele mântuirii doctrina alegerii e cea mai puternică. Ce vrei să spui cu asta? Dacă sunt ales, sunt sigur. Dacă am intrat într-un legământ al ascultării prin stropirea cu sânge și sângele a fost stropit pe altar reprezentându-L pe Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu este obligat să respecte legământul. Partea mea este să ascult. Partea Lui este să-mi ierte neascultarea. Sunt sigur de asta. Este cel mai întăritor element, acela de a ști că Cel care a început o lucrare bună în voi o va isprăvi sau o va desăvârși până în ziua lui Isus Cristos. Isus a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Tot ce-mi dă Tatăl vine la Mine. Nu am pierdut nimic din tot ce Mi-a dat El, iar în ziua de apoi îi voi învia. De ce? Ei sunt cei aleși.

Ascultați, preaiubiților. Dacă sunteți aleși, aceasta vă pecetluiește veșnicia. Ce adevăr întăritor! Și din nou mă întorc la ceea ce Spurgeon a spus despre acest subiect. Ascultați acest citat destul de lung, dar foarte bogat.

El a spus: „Nimeni nu va fi atât de îndrăzneț ca cel care crede că este ales de Dumnezeu. De ce i-ar păsa de om dacă este ales de Creatorul său? De ce să-i pese de ciripitele jalnice ale unor mici vrăbii când știe că el este un vultur de rasă regală? Îi va păsa când cerșetorul arată spre el, din moment ce sângele regal al cerului îi curge în vene? Se va teme, chiar dacă toată lumea va sta împotriva lui? Chiar dacă tot pământul este împotriva lui, el locuiește într-o pace perfectă, pentru că se află în locul tainic al cortului Celui Preaînalt, în marele cort al Celui Atotputernic.

„Eu sunt al lui Dumnezeu’, spune el, „sunt aparte de ceilalți oameni. Nu este numele meu scris în cartea lui Dumnezeu? Îi pasă de lume acestui om? Nu. La fel ca leul care nu-l bagă în seamă pe câinele care latră, el zâmbește în fața tuturor dușmanilor săi. Și când ajung să se apropie de el, el se repede și îi rupe în bucăți. El se plimbă ca un Colos, în timp ce oamenii mici merg pe sub el și nu-l înțeleg. Fruntea lui este făcută din fier, iar inima din cremene. Îi pasă de cineva? Nicidecum. Dacă ar veni un vuiet mare din lumea largă, el i-ar zâmbi și ar spune: Cel ce L-a făcut pe Dumnezeu locul său de adăpost, va găsi în El un loc tare”.

Așa este. De ce ne temem? Noi suntem cei aleși. Nimic nu poate face un om mai îndrăzneț, mai puternic, mai curajos, mai sigur decât asta. Vedeți cât de minunată este această doctrină? Este extraordinară. Ne zdrobește mândria, ne smerește. Îl cinstește pe Dumnezeul nostru. Produce bucurie, bucurie din adâncul inimii. Oferă privilegii, ne constrânge să fim sfinți, ne dă putere și îndrăzneală. Puteți ignora o astfel de doctrină? Observați ce săracă este o biserică dacă ignoră această doctrină, observați ce pierde. Ce adevăr extraordinar.

Preaiubiților, trebuie să înțelegem ce ne-a dat Dumnezeu în harul Său și nu trebuie să fim ignoranți, deoarece în fiecare doctrină pe care Dumnezeu o oferă, există privilegiul de a-I răspunde prin închinare. Astfel, a fi ignorant cu privire la doctrina alegerii înseamnă a avea probleme în capacitatea de a-L lăuda și a-L slăvi pe Dumnezeu. Să ne rugăm împreună.

Cât de recunoscători suntem pentru faptul că ne-ai ales. Suntem uimiți și într-adevăr, nu putem înțelege asta pe deplin. Dar, Doamne, ne bucurăm atât de mult de asta. Ne bucurăm atât de mult. Suntem în legământul ascultării. Când am venit la Cristos, dorința inimii noastre era să-L ascultăm. Și suntem atât de recunoscători că dorința Ta și promisiunea Ta prin sânge au fost să ierte neascultarea noastră. Noi, ca Israelul din vechime, am făcut măreața promisiune că vom asculta însă, noi, ca și ei, am eșuat.

Îți mulțumim pentru sângele care acoperă acele eșecuri. Îți mulțumim că ne-ai ales. Mulțumim pentru că Ți-ai ales biserica. O ce taină, ce taină, ce taină. Dar ceea ce pentru mintea noastră este taină pentru inimile noastre este soarele ce strălucește. Mulțumim pentru ceea ce ai făcut pentru noi. Amin.

Sfârșit