Mai presus de orice alt lucru, Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că El ne-a mântuit. Nimic altceva nu ar mai avea importanță dacă mântuirea nu ar fi reală. Așa că afirmăm împreună că mântuirea noastră este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu, că El este vrednic de toată lauda, ​​pentru că El ne-a asigurat mântuirea. Este un dar. Este ceva ce ni s-a dăruit nouă. Întreaga lucrare este a lui Dumnezeu și toată slava Îi aparține Lui. Ce lucrare extraordinară este asta!

Când mă gândesc la această lucrare îmi vine în minte un cuvânt din Scriptură. Este vorba de Efeseni capitolul 1 și vă invit, dacă doriți, să deschideți Biblia la acest pasaj, Efeseni capitolul 1. Aș vrea să citesc în auzul vostru de la versetul 3 până la 14. Acest mare imn de laudă din inima apostolului Pavel nu este o documentare făcută la rece a unor argumente teologice; este pasiunea și revărsarea inimii sale recunoscătoare. În original este scris ca și cum nu ar fi deloc pauză. Și în timp ce unii traducători au ales să pună virgule și puncte, în original nu pare să existe vreun punct de oprire de la versetul 3 până la 14, astfel Pavel continuă să-și deschidă inima sub inspirația Duhului lui Dumnezeu și să abunde în laudă pentru Dumnezeul care l-a mântuit.

Pe măsură ce voi citi pasajul, ascultați acele adevăruri care atribuie în întregime mântuirea noastră lui Dumnezeu. Versetul 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte, să fim înfiați prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea prin sângele Său, iertarea păcatelor după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere. Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l ducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Cristos, toate lucrurile, cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi care mai dinainte am nădăjduit în Cristos. Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu spre lauda slavei Lui”.

Ceea ce domină această secțiune extraordinară a Scripturii este ideea că Dumnezeu a oferit mântuirea prin propria Sa voință, cu propriul Său scop, prin propriul Său plan și spre lauda slavei Sale. În versetele 5, 9 și 11, mântuirea este atribuită voinței Sale. În versetele 6 și 7 mântuirea este atribuită harului Său. Apoi, în versetul 7, este prin sângele Lui. În versetul 4, în dragostea Lui. În versetul 9, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși. În versetul 11, după hotărârea Sa. Și în versetele 12 și 14, spre lauda slavei Sale.

Mântuirea nu este un rezultat al voinței omenești. Nu este un rezultat al meritelor omenești. Nu este rezultatul unor sacrificii religioase din partea omului. Nu este un rezultat al iubirii omenești. Nu este un rezultat al bunei intenții a omului. Nu este un rezultat al unui plan omenesc. Și nu este spre lauda și slava omului. Fiecare aspect al mântuirii se naște din scopul, din voința și din planul lui Dumnezeu ca, atunci când se realizează, să fie numai și numai spre lauda slavei lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a mântuit pentru ca El să fie proslăvit; de aceea, tot ce ține de mântuirea noastră I se datorează Lui. Fiecare aspect al mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu, dar veți observa aici că această lucrare este mediată prin Cristos. În versetul 4 se spune că este în El, adică Cristos. În versetul 5 se spune că este prin Isus Cristos. În versetul 6 se spune că este în Prea Iubitul Lui, referindu-se la Cristos. În versetul 7, în El, adică în Cristos. În versetul 9, menit în El, adică în Cristos. În versetele 10 și 11, în El, referindu-se la Cristos. În versetul 12, în Cristos. În versetul 13, de două ori, în El, referindu-se din nou la Cristos.

Mântuirea noastră este în totalitate numai și numai lucrarea lui Dumnezeu, dar este realizată doar prin Cristos. Și, de asemenea, prin Duhul Sfânt, versetul 13 subliniază că am fost pecetluiți în El cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, este o garanție a răscumpărării depline și viitoare a celor câștigați de Dumnezeu. Tot meritul pentru lucrarea de mântuire este al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Astfel a Lui este toată slava.

Dați-mi voie să vă aduc aminte că fiecare element al mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu. Și dați-mi voie să vă aduc aminte acest lucru folosind cuvintele Duhului Sfânt care L-a inspirat pe scriitorul Pavel. În primul rând, vreți să observați versetul 3? „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. Pavel spune că Cel căruia I se cuvine tot meritul este Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, pentru că El ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești. Această laudă este a lui Dumnezeu, o laudă pe care o merită Dumnezeu Tatăl pentru ceea ce El a făcut. Și ce a făcut El? Mai întâi, El ne-a ales pe noi. Uitați-vă la versetul 4. În El, adică în Cristos, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui. El ne-a ales să fim sfinți în Cristos. El ne-a ales să devenim fără prihană în Cristos. El ne-a ales înainte de întemeierea lumii.

Acum, verbul ne-a ales înseamnă a alege pentru Sine. Este un verb la diateza reflexivă, astfel acțiunea se întoarce asupra celui care alege. Dumnezeu a ales de dragul Său. El a ales pentru Sine, e ceva personal. El ne-a ales pe noi, toți cei care suntem mântuiți, El a ales, spune foarte explicit, și observați, înainte de întemeierea lumii, înainte ca lumea să fi început. Înainte ca lumea să fi fost creată, ceea ce înseamnă că înainte ca vreunul dintre noi să se fi născut, El deja ne-a ales. Scriptura repetă acest adevăr extraordinar al alegerii lui Dumnezeu, cu privire la cine va fi răscumpărat, înainte ca lumea să fi fost făcută. Îl repetă în multe locuri. Matei 25:34 „Veniți binecuvântații Tatălui Meu, a zis Isus, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”.

Domnul a conceput Împărăția Sa înainte de întemeierea lumii și El a conceput cine va fi în ea înainte de întemeierea ei, iar tu și eu suntem mântuiți și Îl cunoaștem pe Domnul Isus Cristos pentru că Dumnezeu ne-a ales înainte ca lumea să fi început. Ce realitate extraordinară! În Luca 12:32 găsim din nou că Domnul spune: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a ales să vă dea cu plăcere Împărăția”. Din nou, alegerea este de fiecare dată de partea lui Dumnezeu. Nu oamenii Îl aleg pe Dumnezeu, Dumnezeu îi alege pe oameni. Alegerea este a Lui.

În Ioan există câteva afirmații minunate în acest sens. O afirmație cu care suntem familiarizați este aceea în care Isus spune: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă Tatăl care M-a trimis, nu-l atrage, îl constrânge, îl împinge, îl trage”. Apoi în Ioan 15:16, acea extraordinară declarație a lui Isus adresată ucenicilor în care El spune: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod”. Noi nu L-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi. Nu noi ne-am hotărât pentru Cristos în sensul cel mai adevărat; El a hotărât pentru noi. În Fapte capitolul 9, vă aduceți aminte că apostolul Pavel a fost confruntat de Domnul pe Drumul Damascului, iar Domnul a spune în versetul 15: „Du-te, căci este un vas pe care l-am ales”. Convertirea apostolului Pavel a fost bruscă, uimitoare, șocantă. Acest om era pe cale să-i prigonească pe creștini. Însă a fost convertit printr-o lucrare divină și supranaturală, a fost transformat și chemat să fie apostol, pentru că Dumnezeu l-a ales pentru aceasta înainte ca lumea să fi început.

În capitolul al treisprezecelea din Fapte, în versetul 48, se găsește o afirmație fascinantă. Pavel și Barnaba erau gata să predice: „Și când neamurile au auzit lucrul acesta”, adică mesajul cu privire la Evanghelie și la Evanghelia mântuirii, „se bucurau și preamăreau Cuvântul Domnului”, acum observați următoarea afirmație, „și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică, au crezut”. Singurii oameni care cred sunt cei care au fost rânduiți la viața veșnică. Dumnezeu oferă darul credinței doar celor care sunt predestinați spre mântuire. El ne-a ales. Și celor pe care i-a ales, El le dă puterea de a crede.

În 2 Tesaloniceni este o declarație extraordinară, în capitolul 2 versetul 13: „Noi însă, frați preaiubiți de Domnul trebuie să mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi”. De ce să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu? „Căci de la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire”. De aceea Îi mulțumim. Nu vă mulțumim vouă pentru mântuirea voastră. Nu vă mulțumim că sunteți extraordinar de strălucitori, extraordinar de inteligenți, extraordinar de duhovnicești, extraordinar de descurcăreți. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru voi pentru că Dumnezeu, de la început v-a ales, pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. Trebuie să existe credință din partea voastră, dar acea credință este rezultatul alegerii lui Dumnezeu, așa cum o direcționează El prin Duhul Său.

În 2 Timotei 1:9 scrie: „El ne-a mântuit”, adică Dumnezeu, „și ne-a dat o chemare sfântă nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care”, și acum observați vă rog, „ne-a fost dat înainte de veșnicii în Cristos Isus”. O afirmație extraordinară. El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Cristos înainte de veșnicii. Este peste capacitatea mea de a înțelege. Sunt credincios astăzi pentru că înainte de întemeierea lumii, din veșnicia trecută, Dumnezeu a ales să-și arate dragostea față de John MacArthur și să-i dea credința să creadă în momentul în care Dumnezeu voia să creadă. El ne-a ales. Numele noastre, spune, în Apocalipsa 17:8, au fost scrise în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii, înainte de întemeierea lumii. Suntem, spune Petru, aleși, după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Cristos.

Suntem aleși pentru mântuire. Suntem aleși pentru a-I aparține Lui. Atunci când te uiți la mântuirea ta, mulțumește-I lui Dumnezeu. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că ești credincios pentru că El te-a ales pe tine. Eu nu înțeleg această taină; doar asta este ceea ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Din toată Scriptura, aceasta este doctrina care ne smerește cel mai mult. Eu nu am niciun merit, nici măcar meritul pentru credința mea. Totul a venit de la El. El m-a ales pe mine. El a selectat oameni care să fie sfinți, pentru a fi veșnic cu El. De ce m-a ales pe mine, nu voi ști niciodată. Nu sunt mai bun decât oricine altcineva, sunt mai rău decât mulți. Dar El m-a ales pe mine. Cineva a scris: „L-am căutat pe Domnul și apoi am știut că El mi-a mișcat sufletul să-L caute pe El, căutându-mă. Nu L-am găsit cu adevărat pe Mântuitorul. Nu, eu am fost găsit de El.” El ne-a ales. El primește tot meritul.

În al doilea rând, El ne-a predestinat, spune versetul 5. El ne-a predestinat, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Cristos după buna plăcere a voii Sale. Voia Sa, planul Său, sfatul Său ne-au determinat destinul. Asta înseamnă predestinare. Înseamnă a determina anterior destinul cuiva. El a făcut asta. El ne-a ales și scopul alegerii Sale a fost să stabilească destinul nostru. Și care a fost destinul nostru? Să fim înfiați ca fii. Incredibil. El ne-a ales în scopul predeterminării destinului nostru pentru a fi copii ai lui Dumnezeu. Scopul alegerii Sale a fost să ne facă să fim copiii Săi. Celor care Îl primesc, Ioan 1:12, El le dă dreptul de a deveni, ce anume? Copii ai lui Dumnezeu sau fii ai lui Dumnezeu. Iar noi suntem copiii Săi, spune Romani 8, și strigăm: „Ava, tată, tati”. Același lucru îl transmite și în Galateni 3:26. Suntem copiii Săi iubiți. Îi aparținem. În Galateni 4:6 scrie: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care ne face să strigăm Ava, adică Tată. Așa că nu mai ești rob ci fiu, și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu”.

Ce realitate extraordinară! Noi suntem copiii Lui. Nu suntem doar copiii Săi, ci suntem copiii Săi iubiți. Suntem copiii Lui scumpi, prețioși. Iar Ioan spune, și nu este de mirare că spune asta, în 1 Ioan 3:1, vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl să ne numim copii ai lui Dumnezeu, și suntem. Suntem. Astfel, ne-a ales El pe noi. El ne-a ales în scopul predeterminării destinului nostru pentru a deveni copiii Săi. Iar El a făcut-o după buna plăcere a voii Sale. El a făcut-o, ca să spunem simplu, pentru că așa a vrut El. A fost plăcerea Lui. Iată ce spune El în Isaia 46:10: „Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. Hotărârile Mele rămân în picioare”. Este un gând extraordinar. Dumnezeu te-a ales din veșnicie pentru un destin și acel destin este acela de a deveni copilul Său.

Acum, pentru a face posibil acest lucru, ajungem la o a treia realitate aici: El ne-a arătat har. El a arătat har față de noi. Planul, alegerea, predestinarea au fost activate în realitate prin harul Său, versetul 6: „Spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui”, care este Cristos. Ce este harul? Dar nemeritat, binecuvântare nemuncită, bunătate și favoare nemeritată. Harul ne dă ceva ce nu merităm deloc. Și acesta-i modul în care suntem mântuiți. Suntem mântuiți prin har. În Efeseni 2 se spune: „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință și aceasta nu vine de la voi ci, este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca nimeni să”, ce? “Să nu se laude”. Am lua noi meritele dacă am avea vreun merit de luat. Dar totul este al Lui. Harul este al Lui, credința este a Lui, faptele nu-s ale noastre. În Fapte 15:11, vă aduceți aminte acea afirmație simplă și extraordinară? „Ci credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.” Ce mărturie. Credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus. Și în cel de-al optsprezecelea capitol din Fapte, aceeași carte, versetul 27, se menționează că a vrut să treacă în Ahaia, frații l-au îmbărbătat, să se ducă și au scris ucenicilor să-l primească bine, referindu-se la Pavel. Când a ajuns, a ajutat mult pe cei ce crezuseră prin harul Său. Singura modalitate în care cineva poate să creadă este atunci când Dumnezeu îi dă în harul Său capacitatea de a crede. El ne dă această putere fără să merităm. El ne-o dă chiar dacă nu ni se cuvine. Noi nu o putem obține și totuși El ne dă această putere.

Romani 3:24 spune: „Suntem socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său”. Este un dar prin harul Său. El a arătat har. De fapt, expresia de acolo din versetul 6 înseamnă literal: prin har ni s-a arătat har. Asta este ideea. El a arătat har față de noi, în Cristos Prea Iubitul Lui. Astfel, harul, a fost mijlocul prin care El a adus la îndeplinire alegerea Sa și destinul pe care El l-a hotărât mai dinainte și ne-a făcut copiii Săi.

În al patrulea rând, observați ce a făcut El. El ne-a răscumpărat, versetul 7. „În El avem răscumpărarea prin sângele Lui”. El ne-a răscumpărat. Ce înseamnă a răscumpăra? A cumpăra înapoi. Ce a făcut El pentru a ne cumpăra? Păi, am fost robi ai păcatului. Am fost robi ai morții, ai iadului și ai lui Satan și ai demonilor. Eram robi ai firii căzute. Am fost robi ai lumii. Și acolo eram într-o piață a robilor. Iar El a venit în această piață a robilor și ne-a cumpărat. Fiind fără nicio valoare, nenorociți, ticăloși, stricați, întunecați, fără nădejde, cu o minte care nu putea să-L cunoască niciodată pe Dumnezeu și inimi care nu puteau căuta niciodată neprihănirea, dorința noastră nu era altceva decât pofta și răul, noi eram nevrednici, însă El a venit și ne-a cumpărat. De ce? Pentru că ne-a ales. Pentru că ne-a predestinat. Pentru că El a vrut să arate har față de noi. Veți întreba: „De ce a vrut El să facă asta?” Nu știu. Dar a făcut-o. Aceasta a fost voia Lui, acesta a fost planul Lui, asta a fost buna plăcere a voii Lui.

Cum ne-a răscumpărat? Prin sângele Lui. A plătit prețul. „Plata păcatului este moartea”. Prețul răscumpărării este moartea. Prețul răscumpărării este sângele vărsat. Iar El a plătit acel preț. Nu a fost ușor de plătit acest preț. El a trebuit să ia chip omenesc, să vină pe lume, să moară pe o cruce, să-și verse sângele ca jertfă pentru păcat, în felul acesta a plătit El prețul pentru a ne răscumpăra. De aceea sângele lui Cristos este prețios. De aceea, Petru spune că am fost răscumpărați nu cu lucruri pieritoare precum argintul sau aurul din felul nostru deșert de viețuire pe care-l moșteniserăm de la părinții noștri, ci cu sângele scump al lui Cristos, al Mielului fără cusur și fără prihană.” Bineînțeles că acest sânge este prețios; este totodată vrednic de laudă. De aceea, în Apocalipsa 5 scrie: „Cântau o cântare nouă și ziceau, Vrednic ești tu să iei cartea și să-i rupi pecețile căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam”. Nu este de mirare că oastea cerului I se închină, sângele Lui este prețios, sângele Lui este vrednic de laudă, a fost prețul pentru răscumpărarea noastră.

Prin jertfa Sa și prin sângele vărsat, Cristos Și-a câștigat dreptul să ne cumpere din piața de robi ai păcatului și să ne aducă în prezența Sa sfântă ca să nu mai fim robi ai păcatului; noi suntem robi ai lui Dumnezeu. Și acea lucrare de răscumpărare I-a dat posibilitatea, să facă ceva mai mult.

Odată ce ne-a cumpărat din piața sclavilor, în al cincilea rând, Pavel spune că: El ne-a iertat. O, ce binecuvântare! Versetul 7, „În El avem iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care El l-a răspândit din belșug peste noi”. Ne-a iertat. Ne-a cumpărat din piața de robi, nu ca să spună: „O să țin minte toate astea. Ți-am făcut un mare serviciu, dar să nu crezi că vei mai scăpa altă dată”. Nu, nu, nu. El ne-a cumpărat din piața de robi și ne-a iertat. Isus, în momentul în care instituia actul Cinei, în Matei 26:28, atunci când a ridicat paharul a spus: „Acesta este sângele Meu, sângele Legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”. El ne-a iertat.

Iertarea, aphiēmi, înseamnă a trimite departe ca să nu se mai întoarcă niciodată. El a îndepărtat păcatele de la noi, cât este de departe răsăritul de apus. Le-a îngropat în adâncurile mării. Și nu-și mai aduce aminte de ele. Nu este de mirare că Mica spune: „Care Dumnezeu este iertător ca Tine?” Pavel spune: „Acum dar, nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos”. Efeseni 4:32, Coloseni 2:13 afirmă că: „Suntem iertați”. 1 Ioan 2:12 spune, „Copilașilor, păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui”. Cum a putut face asta? Prin harul Său, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit peste noi. A fost nevoie de mult har, de mult har pentru că am avut mult păcat. De fapt, potrivit pildei din Matei 18, avem o datorie care nu se poate plăti, o datorie imposibil de calculat și de descris. Cui îi ești dator pentru mântuire? Îi ești dator Dumnezeului care te-a ales. Îi ești dator Dumnezeului care te-a predestinat. Îi ești dator Dumnezeului care te-a răscumpărat, Dumnezeului care te-a iertat, Dumnezeului care a vrut să fii al Lui. Pentru că El a vrut să fii al Lui; nu oferă niciun alt motiv, chiar dacă suntem atât de nevrednici. Atât de nevrednici.

Însă, acum El a mers chiar dincolo de asta. Acum, pentru că suntem copiii Lui, El ne-a luminat. El ne-a luminat. Uitați-vă de la versetul 8 înainte. La mijlocul versetului scrie: „În orice fel de înțelepciune și de pricepere, căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-L alcătuise în Sine Însuși”. El ne oferă aici o imagine a unei administrări adecvate la plinirea vremurilor; adică însumarea tuturor lucrurilor în Cristos, a lucrurilor din ceruri și a celor de pe pământ. Vă puteți imagina asta? El ne-a prezentat totul despre voia Lui care se va extinde până în veșnicie. Știm totul despre administrarea plinătății vremurilor, unirea tuturor lucrurilor în Cristos, slava viitoare, mileniu, starea veșnică, și cum tot ce este în cer și tot ce se află pe pământ vor fi aduse împreună în Cristos spre lauda Lui.

El ne-a luminat. El ne-a dat înțelepciune în lucrurile veșnice. El ne-a dat chibzuință în lucrurile pământești. Și El ne-a arătat planul Său până la capăt, aici, în acest Cuvânt. El ne-a descoperit tot planul Său. El ne-a dat nu numai Cuvântul, ci ne-a dat un învățător al adevărului care locuiește în noi. El ne-a dat Duhul Său cel Sfânt, astfel încât să nu avem nevoie de oameni care să ne învețe, pentru că avem un învățător de la Dumnezeu. El ne-a dat Duhul Său pentru a cunoaște gândul lui Cristos, pentru a cunoaște planul lui Dumnezeu. Cât de binecuvântați suntem! Cât de binecuvântați suntem de lucrurile pe care lumea nu le vede, dar noi le vedem; lucrurile pe care lumea nu le înțelege, noi le înțelegem; lucrurile pe care lumea nu le poate ști, noi le știm. Căci noi nu am primit duhul lumii, spune Pavel în 1 Corinteni 2:12, ci Duhul care vine de la Dumnezeu ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Nu-i minunat? El ne-a luminat. Eram orbiți de dumnezeul lumii acesteia. Eram în întuneric, în păcat și moarte și nu-L puteam cunoaște pe Dumnezeu și nu puteam cunoaște nimic despre El, nu-L puteam înțelege însă El ne-a luminat. El ne-a luminat. De ce a facut asta? El ne-a făcut cunoscută taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși. Pentru că așa a vrut El. A fost planul Său, plăcerea Sa, Și bucuria de a-L cunoaște pe El și tot ce ține de planul Lui.

În al șaptelea rând, El ne-a promis o moștenire. Versetul 11: „În El”, sfârșitul versetului 10, „am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale noi care mai dinainte am nădăjduit în Cristos”. Și apoi repetă, că totul Îi aparține lui Dumnezeu. Voința a fost a lui Dumnezeu, planul a fost al lui Dumnezeu, intenția bună a fost a lui Dumnezeu și slava este a lui Dumnezeu. El este Cel care ne-a dat o moștenire, pentru că El ne-a predestinat să fim copiii Săi, iar copiii Săi trebuie să primească moștenirea Lui. Ne-a promis o moștenire. Romani 8 spune că suferințele acestei lumi nu sunt vrednice să fie puse alături de slava care ne va fi dată. Iar 1 Ioan spune, în capitolul 3 versetul 2: „Ce vom fi nu s-a arătat încă, dar știm că atunci când se va arăta El vom fi ca El pentru că Îl vom vedea așa cum este”. Petru spune: „Avem o moștenire nestricăcioasă, neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi”.

Orice promisiune în Cristos, zice Pavel, în 2 Corinteni 1:20, este da. Ce a vrut să spună prin asta? Că tot ce ne-a promis Isus este da. Înțelegem asta? Da. Pricepem asta? Da. Avem toate astea? Da. Pace? Da. Dragoste? Da. Înțelepciune? Da. Viața veșnică? Da. Bucurie? Da. Biruință? Da. Întărire? Da. Putere? Da. Cunoștințe? Da. Neprihănire? Da. Viață veșnică? Da. Adevăr? Da. Cer? Da. Bogății? Da. Domnie? Da. Stăpânire? Da. Totul este da. De ce? Pentru că așa a vrut El. Planul Său, voia Sa, harul Său au făcut totul. Așa că El primește toată slava. Așadar cât de sigură este moștenirea voastră?

În al optulea rând, observați că El ne-a pecetluit. Versetul 13: „După ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu”, despre noi vorbește, „spre lauda slavei Lui”. El ne-a pecetluit. Sigilarea unui lucru în perioada respectivă era un semn al posesiei, un semn de securitate, un semn de autenticitate și un semn al unei tranzacții finalizate. Când am fost mântuiți, El ne-a pecetluit. Cum? Dându-ne Duhul Său. Duhul Sfânt care locuiește într-un credincios este semnul că Dumnezeu este proprietarul acelui credincios, este un semn că acel credincios este asigurat, un semn că acel credincios este autentic, un semn că acel credincios a avut parte de tranzacția finalizată. El ne asigură, ne autentifică, ne desăvârșește și ne stăpânește, suntem posesiunea Lui. Versetul 14 spune: Duhul care locuiește în noi este garanția că într-o zi vom experimenta plinătatea a ceea ce înseamnă asta. Extraordinar. Așteptăm răscumpărarea deplină, spune Romani 8, și suntem pecetluiți până în ziua aceea.

Acum, ascultați cu atenție. Dați-mi voie să vă prezint ceva. Dragilor, când vă gândiți la mântuirea voastră, există o singură direcție în care puteți merge cu mulțumirea voastră, și aceasta este spre Dumnezeu. El ne-a ales în Cristos înainte ca lumea să fie creată. Deci, totul ține de voia Lui, totul ține de planul Său. Nu are nimic de-a face cu noi și totul este pentru slava Lui. El ne-a predestinat, prin Cristos, pur și simplu pe baza iubirii Sale după buna plăcere a voii Sale, bazată exclusiv pe voința Sa de a ne face copiii Săi pentru slava Sa. Și apoi, El a arătat har față de noi, ceea ce înseamnă că nu a existat niciun merit din partea noastră. Nu înseamnă că 99% ținea de Dumnezeu și 1% ținea de noi. Nu înseamnă că 99,9% ținea de Dumnezeu și 0,1% de noi. Totul ține de Dumnezeu și nimic nu ține de noi. Ne-a fost dat fără plată, spune El. Fără plată. Iar asta Îi aduce Lui, toată cinstea și slava. El ne-a răscumpărat; asta înseamnă că El S-a oferit să plătească prețul pentru păcatele noastre și a realizat eliberarea noastră din robie, din păcat și din moarte după bogăția harului Său nemeritat, lucrare care Îi aduce doar Lui toată slava. Apoi, El ne-a oferit iertare. După ce a plătit prețul, El ne-a iertat fără plată toate păcatele noastre pe baza a nimic din ceea ce am făcut noi. Din nou aducându-I Lui toată slava și toată lauda.

Apoi ne-a luminat. El ne-a descoperit voia Sa, pe care altfel n-am fi cunoscut-o niciodată și nici n-am fi putut s-o descoperim vreodată. Astfel toată slava pentru descoperirea Sa de Sine îi aparține Lui. Mai apoi El ne-a oferit o moștenire: o moștenire pe care n-am fi putut-o avea, astfel încât toată lauda să fie a Lui. Ne-a dat-o pentru că ne-a predestinat pentru asta, pentru că ne-a rânduit pentru asta, pentru că asta e ceea ce El Şi-a dorit pentru noi, după care ne-a pecetluit. Ne-a asigurat garanția. Dacă nu ar fi așa, am falimenta. Am eșua. Dar El ne asigură, și astfel toată lauda este a Lui.

Dar, „cum rămâne cu noi? Facem și noi ceva? Sau stăm prin preajmă până când face El totul?” Observați, vă rog, versetele 12 și 13, două lucruri sunt menționate acolo, doar două, și aproape în mod dezinteresat. În versetul 12 scrie că noi mai dinainte am nădăjduit în Cristos. Iar în versetul 13 scrie că, după ce am auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii noastre, am crezut. Nădejdea în Cristos, credința Evangheliei, este partea noastră. Dar poate că vei zice: „Stai puțin; tocmai ai spus că Dumnezeu a făcut totul”. Da, ăsta este răspunsul nostru la lucrarea lui Dumnezeu, dar ascultați cu atenție. Chiar și asta este generată de Dumnezeu. Chiar și asta este generată de Dumnezeu, căci prin har ați fost mântuiți prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este, ce anume? Darul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care vă dă puterea de a nădăjdui în Cristos. Dumnezeu este Cel care vă deschide urechile pentru a auzi mesajul adevărului, pentru a auzi Evanghelia mântuirii și pentru a crede. Și asta este un dar.

Totul ține de El. Totul este energizat de Duhul Sfânt. Nu puteți nădăjdui în Cristos fără ca Duhul Sfânt să genereze această nădejde. Nu puteți crede în Cristos fără ca Duhul Sfânt să genereze acea credință. Deci, pentru care parte a mântuirii noastre merităm noi laude? Pentru niciuna, pentru absolut niciuna. Absolut niciuna. Întreaga rasă umană se îndreaptă spre iad și va fi condamnată la iad din cauza necredinței. Ei sunt condamnați, a spus Isus în Ioan 3, pentru că nu cred. Dar Dumnezeu, în harul Său suveran, a ales să mântuiască pe cei peste care și-a așezat dragostea Lui. Și El îi smulge din mulțimea de oameni care se îndreaptă spre iad. Ce adevăr binecuvântat! Ce adevăr umilitor! Ce adevăr care ne zdrobește mândria! Noi toți suntem mântuiți prin harul Său. Îi putem mulțumi îndeajuns? De ce noi? De ce noi? Nu este de mirare că versetul 3 spune ce spune: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. Binecuvântarea Îi aparține Lui, slava I se cuvine Lui, și lauda este doar a Lui.

SFÂRȘIT