Ei bine, vom continua să vorbim despre Cer în seara asta.

În prima jumătate a discuției noastre vă voi prezenta Cerul din punct de vedere al relației pe care noi o avem cu Dumnezeu. Nu vom avea timp să parcurgem totul, și probabil că este de înţeles datorită bogăției acestei teme în special. Apostolul Pavel a făcut o afirmație uimitoare atunci când a spus: „Căci pentru mine, a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig”. Faptul că cineva spune că a muri este un câștig reflectă cu siguranță o atitudine diferită de cea pe care ar avea-o majoritatea oamenilor în această lume. Majoritatea oamenilor din societatea noastră se tem de moarte, și pe bună dreptate. Pavel spune „a muri este un câștig” sau „a muri îmi aduce un avantaj”, a muri înseamnă a obține ceva avantajos iar faptul acesta este o afirmație remarcabilă. Iar acest tip de afirmație încrezătoare presupune că Pavel simțea că viața viitoare era mai bună decât cea pe care o trăia. El a avut o experiență personală cu ceva timp înainte de a spune asta, o experiență în care a fost răpit în al treilea cer, conform cu 2 Corinteni 12:2. Acolo a văzut într-un fel locuința lui Dumnezeu. Acolo a văzut Cerul cerurilor. A fost de nedescris, a fost ceva care nu poate fi explicat. Dar a văzut suficient pentru a ști că a muri era un câștig. Apostolul Ioan a trăit într-o astfel de anticipare a Cerului încât a putut spune: „Amin, vino, Doamne Isuse”. Și cred că nu este neobișnuit ca orice credincios care umblă cu Cristos și care înțelege în mod corect această viață și viața viitoare să ajungă să poată să se facă ecoul cuvintelor lui Pavel și ale lui Ioan și să nădăjduiască la ceea ce urma să vină.

Acum, am învățat de ce este Cerul atât de atractiv. Am învățat despre faptul că este un câștig să părăsim această lume și să mergem în prezența Domnului. Acea locuință veșnică unde locuiește Dumnezeu și unde locuiește cu toți cei răscumpărați din toate timpurile este un loc unde există o perfecțiune infinită a trupului și a sufletului, este un loc unde există un mediu perfect de dragoste, de bucurie, de pace, împlinire și satisfacție. Am remarcat multe adevăruri minunate despre Cer. Dar în această seară ajungem la cel mai minunat dintre toate. Ajungem la cea mai glorioasă realitate a cerului, cea care întrece orice altceva, și anume relația noastră cu Dumnezeu în Cer. Și astfel, punem următoarea întrebare din lista noastră: care va fi relația noastră cu Dumnezeu în Cer? Iar Biblia conturează câteva caracteristici extraordinare. Ne vom uita la ele în această seară.

Haideți să trecem direct la subiect. În primul rând, dacă ne gândim la cum va fi relația noastră cu Dumnezeu în Cer, primul lucru pe care îl putem observa este că vom fi cu El. Vom fi cu El. Putem cataloga acest lucru ca fiind pur și simplu părtășie, sau comuniune, care este un alt mod de a spune același lucru. Aceasta este în sine bucuria supremă a Cerului, deoarece Dumnezeu este Ființa Supremă, ocupantul suprem al Cerului, iar a fi cu El este bucuria supremă, părtășia cu Domnul Dumnezeu și cu Domnul Isus Cristos. Acum, dacă vă întoarceţi cu gândul la realitatea mântuirii, vă puteți aduce aminte că Ioan definește mântuirea în 1 Ioan capitolul 1 ca fiind părtășie. El a spus: „Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Cristos”. Atunci când cineva devine credincios, intră în comuniune cu Dumnezeu. Viața Lui devine viața noastră. Ne identificăm atât de mult cu El încât, așa cum a spus psalmistul, ocările care cad asupra Lui cad și asupra noastră. Devenim atât de identificați cu El, încât voia Lui este voia noastră, scopul Lui este scopul nostru, dorința Lui este dorința noastră, obiectivul Lui este obiectivul nostru, chiar dacă este împiedicat de păcat, cu toate acestea, partea cea mai profundă a sufletului nostru regenerat se află în unire cu Dumnezeul cel viu și în părtășie cu Cristos cel viu.

Așadar, mântuirea ne-a adus în comuniune. Putem vorbi cu Dumnezeu. Putem intra în comuniune cu El. Ne rugăm Lui. Îl auzim vorbind în Cuvânt. El lucrează în aceste moduri tăcute în viețile noastre, prin providența Sa, pentru a se revela pe Sine. Trăim în comuniune spirituală reală cu Dumnezeu. Dar, într-un sens, această comuniune este împiedicată. Nu este acea plinătate a comuniunii. Pe de altă parte, când vom merge în cer, vom intra într-o comuniune deplină cu Dumnezeu, într-o comuniune neîngrădită cu Dumnezeu, o comuniune mai minunată, aș spune, decât orice ne putem imagina. Haideți să ne referim la câteva dintre textele care ne indică acest lucru.

Putem începe cu capitolul 17 din Evanghelia după Ioan. Ioan capitolul 17, și în acel capitol Îl găsim pe Domnul nostru, bineînțeles, rugându-se Tatălui și cerând să se întoarcă la slava pe care o avea înainte de întemeierea lumii. După ce a anticipat desăvârșirea lucrării Sale pământești, El era gata să se întoarcă la Tatăl. În timp ce se roagă, El se roagă în numele celor care sunt ai Săi dar care sunt în lume. Iar în versetul 24 în mod special El spune: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu” - referindu-se la credincioșii din acest veac și la toți cei care cred în Cristos. Și se oprește în acest punct. Aceasta este rugăciunea Domnului Isus Cristos. Acesta este un lucru uimitor pentru mine, faptul că este dorința lui Cristos de a avea părtășie veșnică cu noi. El spune: „Tată, rugăciunea Mea este ca aceia care cred în Mine, cei pe care Mi i-ai dat Tu, să fie cu Mine acolo unde sunt Eu”. Ce afirmație extraordinară! Adică, ne gândim adesea la cât de mult ne dorim să fim cu Cristos, dar înțelegeți cât de mult a dorit Cristos să fie cu noi? Înțelegeți că atunci când un credincios moare și merge în Cer, nu este doar împlinirea dorinței credinciosului, ci este împlinirea dorinței lui Cristos? Acesta este un gând extraordinar! Una este ca eu să vreau să fiu cu El, și cu totul altceva este ca El să vrea să fie cu mine. Și El spune de ce în versetul 24: „ ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu”. Tată, vreau ca ei să-Mi vadă slava. Vreau ca ei să Mă vadă în plinătatea realității Mele manifeste. Vreau ca ei să Mă vadă așa cum sunt cu adevărat. Vreau ca ei să vadă măreția dumnezeirii Mele nevăzute.

Și astfel, Domnul Isus Cristos dorește ca noi să fim în Cer. El s-a rugat asta Tatălui, ca noi să fim cu El. „Acolo unde sunt Eu”, a spus El. Expresia scurtă „cu El” m-a intrigat. Nu spune doar că Îl vom vedea. Ci spune că vom fi cu El. El dorește ca noi să nu fim spectatori, ci să fim participanți. Nu să fim privitori, ci să comunicăm cu El. Ce rugăciune! Credeți că lui Cristos îi sunt ascultate rugăciunile? Sunt sigur că da. Și, preaiubiților, realitatea este că va veni ziua când vom fi cu El acolo unde este El, cu scopul de a vedea slava Lui, slava care I-a fost dată de Tatăl datorită iubirii pe care Tatăl o are față de El, se spune la sfârșitul versetului. Și astfel, aflăm atunci că putem aștepta cu nerăbdare să fim cu El acolo unde este El. Vom fi cu El. Despre asta este vorba în ceruri. Relația noastră cu Dumnezeu Tatăl, relația noastră cu Dumnezeu Fiul, relația noastră cu Dumnezeu Duhul Sfânt va fi aceea de a fi în comuniune veșnică, constantă și nesfârșită cu ei.

Acum, haideți să ne uităm la Ioan 14, în Evanghelia lui Ioan, este un alt pasaj care ne oferă o perspectivă în acest sens. Acesta este foarte cunoscut. Cunoașteți scena, familiară pentru toți cei care studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Ucenicii au fost informați că Isus îi va părăsi. El a vorbit despre moartea și învierea Sa. El trebuie să se întoarcă la Tatăl. El trebuie să fie ca un bob de grâu care cade în pământ și moare ca să poată da viață. Și El le spune că va pleca. El spune în versetul 36 din capitolul 13: „Tu nu poți veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni”. Ce promisiune extraordinară! Eu mă duc, dar voi veți veni mai târziu. Petru vrea ca El să îl ia pe loc [împreună cu El] de aceea spune: „,Eu îmi voi da viața pentru Tine’. Iar Isus i-a răspuns: ,Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat, îți spun, că te vei lepăda de Mine’”. Așadar, în acest context, Isus le spune că pleacă. Și asta găsim în versetul 1 din capitolul 14: „Să nu vi se tulbure inima, aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine”. Oare de ce spune El asta? Pentru că inimile lor erau tulburate la gândul că Isus îi va părăsi. El era resursa lor pentru orice. Când aveau nevoie de mângâiere, El îi mângâia. Când aveau nevoie de înțelepciune, El îi învăța. Când aveau nevoie de hrană, El o crea. Când aveau nevoie să își plătească dările, El a scos un pește din apă, și a scos bănuțul necesar pentru plătirea dărilor din gura peștelui. El a fost acolo în fiecare luptă, în fiecare încercare și în fiecare situație, El a fost acolo. El era viața lor. Așa devenise în cei aproape trei ani de când erau împreună, sau chiar puțin peste asta.

Așadar, El spune, nu vă mai lăsați inimile să se tulbure. Nu trebuie să fiți neliniștiți de plecarea Mea. Voi aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri, dacă nu ar fi așa, v-aș fi spus, Eu Mă duc să vă pregătesc un loc”. Un loc unde? „În casa Tatălui Meu”, unde? „În casă”. Veți fi cu Mine. Veți fi cu Mine în casa Tatălui Meu. Veți fi cu Mine și veți fi cu Tatăl Meu”. Și am mai spus asta de multe ori: toată lumea din Cer este în casa Tatălui. Nu sunt multe case în Cer, există o singură casă, locuința lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, în infinitatea Sa, umple tot Cerul etern, infinit, cu prezența Sa imediată. De aceea Biblia spune că acolo nu este niciun templu, pentru că Dumnezeu este templul. De aceea Biblia spune că acolo nu există soare sau lună, pentru că Dumnezeu și Mielul sunt lumina ei. Dumnezeu este Cerul. Prezența Lui este Cerul. El umple totul în toate cu prezența Sa, astfel încât atunci când mergem acolo, intrăm în prezența Sa. El este peste tot. El, în dumnezeirea infinită, umple Cerul infinit.

Așadar El spune că: „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri, Eu mă duc să vă pregătesc un loc”. Apoi, versetul 3: „Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua”, și aici este cuvântul cheie: „cu Mine”. De ce nu subliniați asta în Biblia voastră? Vă voi lua cu Mine. Pot să o spun mai simplu? Nu mergem într-un loc, ci mergem la o persoană. Ați înțeles asta? Nu mergem într-un loc, ci mai degrabă la o persoană. Mergem în părtășie cu Dumnezeu. Mergem în părtășie cu Cristos. Nu mergem într-un loc din care poți ajunge la Dumnezeu. Nu mergem într-un loc din care să ajungi la Cristos. Mergem la cineva, și anume la Dumnezeu și la Domnul Isus Cristos. Nu vom fi niciodată în afara prezenței lui Dumnezeu sau a prezenței lui Cristos. Așadar, El spune: „Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu”, să ce? „să fiți și voi”. Să fiți cu Cristos, să fiți cu Dumnezeu. Aceasta este esența Cerului.

Așadar, care va fi relația noastră cu Dumnezeu? Mai întâi de toate, vom fi cu El. Va fi paradisul regăsit, doar că va fi infinit mai presus de tot ceea ce au experimentat Adam și Eva în grădină. Vom fi cu Dumnezeirea tot timpul, va fi o părtășie nesfârșită. Și din moment ce Dumnezeu este slavă infinită, frumusețe infinită, măreție infinită, sfințenie infinită, și orice altceva infinit, nu te vei plictisi niciodată să fii cu Dumnezeu în vecii vecilor, pentru că vei experimenta continuu desfășurarea realităților slavei Sale infinite. La fel și cu Cristos.

Îngăduiți-mi să vă duc la un alt pasaj, 1 Tesaloniceni capitolul 4, iar accentul este întotdeauna același. 1 Tesaloniceni capitolul 4 și în biserica din Tesalonic exista o anumită teamă că oamenii ar fi putut pierde ocazia de a fi cu Domnul pentru că muriseră, și că Domnul avea să se întoarcă, iar ei erau morți și ar fi pierdut ocazia de a fi cu Domnul. Și ca să îndrepte asta, știți textul, versetul 13: „Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Acum, promisiunea de acolo este că așa cum Cristos a înviat, Dumnezeu îi va învia din morți și pe cei care-I aparțin lui Cristos. „Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți”. Ascultați cu atenție! Nu doar că oamenii care mor nu au ratat întâlnirea cu Domnul, spune el, ci de fapt ei Îl vor întâlni înaintea noastră, atunci când va veni El. „Căci Însuși Domnul”, versetul 16, „cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer”, și ce se va întâmpla? „întâi vor învia cei morți în Cristos” De ce „întâi”? Cineva a spus că asta se datorează faptului că mai au ceva de făcut faţă de noi, dar de fapt este mai mult decât atât. Ei înviază primii pentru că acesta este planul lui Dumnezeu.

Acum priviți: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, când va veni Cristos, întâi vor învia cei morți în Cristos”, adică trupurile lor, pentru a se alătura sufletelor lor deja glorificate. Apoi, noi, cei care suntem în viață la acel moment, suntem ridicați în acea Răpire. Și se spune că suntem răpiți şi suntem împreună cu El în nori, acum observați, pentru a ne întâlni cu cine? Cu Domnul în văzduh. Acum, observați următoarele: „Și astfel”, subliniați, „vom fi totdeauna”, cu cine? „Cu Domnul”. Asta este Cerul. Este a fi cu Domnul. Este a fi mereu cu Domnul. Din momentul în care ne întâlnim cu El în văzduh, dacă suntem acolo la Răpire, venind de pe pământ, din momentul în care ne întâlnim cu El în văzduh, dacă suntem deja acolo cu sufletele noastre și ne reunim cu trupurile noastre în acea mare înviere, în oricare dintre situații, ne întâlnim cu Domnul în văzduh și vom fi întotdeauna cu Domnul.

Dați-mi voie să prezint acest adevăr într-un mod practic. Aceasta este cea mai mare reuniune din Cer. Adesea auziți oameni spunând: „Ei bine, nu este minunat, când vom ajunge în Cer ne vom vedea prietenii, ne vom vedea rudele, bunicul meu este în Cer, care a predicat cu credință Cuvântul lui Dumnezeu, bunica mea este în Cer”. Iar pe de altă parte, mama mamei mele, pe care nu am cunoscut-o niciodată, a plecat să fie cu Domnul înainte ca mama mea să se fi căsătorit cu tatăl meu. Mai sunt și alții în viețile noastre, ale tuturor. Îmi amintesc de un prieten din copilărie care juca baseball cu mine, eram buni prieteni și într-o zi conducea micul său Ford Model A pe care îl cam aranja ca pe un roadster, iar frânele s-au blocat și el a fost catapultat și s-a lovit cu craniul de o bordură și a fost strămutat instantaneu în veșnicie. Și cred că toți ne gândim la fel de mult la reuniunile pe care le vom avea când îi vom vedea pe acei oameni care au făcut parte din viața noastră şi care au plecat înaintea noastră, dar acelea pălesc dacă te oprești puţin să te gândești că ceea ce înseamnă Cerul este de fapt o reuniune a credinciosului cu Domnul Însuși. De fapt, Biblia, ca să fiu cât se poate de transparent cu voi, nu face mare caz de reunirea oamenilor cu oamenii. Face doar aluzie la ea. Acolo va fi părtășie. Ne vom așeza la masă cu Avraam și Isaac și așa mai departe. Și va exista un sens în care, atunci când mori, așa cum spune Vechiul Testament, te duci să fii cu poporul tău, așa cum se referea Vechiul Testament când vorbea despre moartea lui Avraam. Dar nu aceasta este ideea principală. Principala idee centrală a faptului de a fi în cer este să fii cu Domnul.

Să ne uităm la capitolul 21 din Apocalipsa. Când te oprești și te gândești la faptul că Domnul este Dumnezeul inegalabil, perfect și glorios, să ai privilegiul de a fi pentru totdeauna cu El este aproape de neconceput. În Apocalipsa 21 citim despre cerul cel nou și pământul cel nou, pentru că cerul dintâi și pământul dintâi au trecut, și marea nu va mai fi, nu va mai exista nimic de împărțit, nu va mai exista nimic de care să te temi. „Am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Aici este descrisă capitala Cerului. Nu asta e tot ce există în Cer; acesta este doar orașul principal. „Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie, și zicea” și acum urmează: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor”. De două ori spune „va fi cu ei, va fi cu ei”. Vorbind despre o apropiere, El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Dumnezeu Însuși Își așază cortul printre oameni. Cortul lui Dumnezeu este printre oameni. El va locui printre ei. Dumnezeu Însuși va fi printre ei. Aceasta este gloria Cerului. Credincioșii vor fi în prezența eternă și imediată a lui Dumnezeu Însuși.

Ai simțit vreodată în această viață că poate Dumnezeu este departe? Ai simțit vreodată, atunci când treci prin încercări și dificultăți, că Dumnezeu este departe? Și poate că nu pare să-ți acorde prea multă atenție? Și apoi, dintr-odată, apare un fel de experiență apropiată cu Dumnezeu care face ca lucrurile să fie complet proaspete? Vreau să vă spun ceva foarte personal, și nu vorbesc prea des în mod personal, dar acesta este un lucru personal. Cu câteva săptămâni în urmă, după cum știți, ne rugam pentru fiul nostru Mark, pentru că s-a descoperit că avea un fel de leziune, un fel de excrescență pe creier. Și v-am împărtășit acest lucru după ce am știut suficient de multe lucruri pentru a le împărtăși, iar voi v-ați rugat împreună cu mine. În timpul acelor zile, aproximativ nouă zile, nu am mâncat. Am postit și m-am rugat înaintea Domnului pentru acea perioadă de aproximativ nouă zile. Nu am spus nimic nimănui. Patricia știa, evident, dar nici măcar copiii nu știau. Dar aceea a fost doar o perioadă de devotament total în fața lui Dumnezeu pentru a încerca să discern voia lui Dumnezeu în viața mea, în viața familiei mele și în viața lui Mark. Și în acele zile, am fost cu adevărat prosternat de multe ori în fața Domnului, și la fel și Patricia împreună cu mine. Și am continuat să-L implorăm pe Domnul să ne arate voia Sa și să ne învețe ce voia să știm. Și am avut momente de rugăciune poate mai intense decât în orice altă perioadă recentă.

Iar eu Îl așteptam pe Domnul să lucreze. Și zilele treceau și treceau și se părea că nu puteam primi nicio veste. Și de fiecare dată când vorbeam cu un doctor, aveam un mic sentiment în inima mea că lucrurile erau mai grave și exista un sentiment de teamă pe care un tată îl are în mod natural față de copilul său. Și erau momente în care te gândești: „Mă întreb dacă Dumnezeu chiar mă ascultă”. Rugăciuni aproape neîncetate pe o perioadă de nouă zile și părea că trece atât de mult timp. Și parcă nu auzeam nimic de la Domnul și nici nu simțeam vreun răspuns. Parcă nu reușeam să rezolvăm nimic.

Era miercuri seara. Stăteam în biroul meu și mă pregăteam pentru o slujbă de botez. Era cam a opta zi în care nu mâncasem nimic. Stăteam singur în biroul meu când soția lui Rich Hines, Barbara, a venit la ușă. Avea o cutiuță în mână și mi-a spus: „Știi, știam că rămâi la botez în seara asta și i-am adus un sandviș lui Rich să mănânce, pentru că și el rămâne, și am făcut un sandviș și pentru tine și m-am gândit că poate ai vrea să mănânci ceva, din moment ce nu ai timp să ieşi”. Ei bine, nu mai mâncasem de opt zile și nu am vrut să-i spun nimic despre asta, așa că i-am spus: „Mulțumesc foarte mult. Chiar apreciez asta”. A fost un gest drăguț și amabil. Ea nu a mai făcut niciodată așa ceva până atunci la biserică. Nu mi-a adus niciodată un sandviș. Nu o învinovățesc pentru asta. Spun doar că nu s-a mai întâmplat înainte. E o scumpă. Dar nu-mi mai adusese niciodată un sandviș, iar eu rămăsesem la biserică în multe, multe, multe, multe seri de miercuri. Acel sandviș a stat pe biroul meu și am simțit un sentiment incredibil de pace în inima mea, pentru că, cu o oră înainte ca ea să aducă acel sandviș, i-am spus Domnului: „Doamne, dacă ești acolo și îmi asculți rugăciunile în numele fiului meu, vrei să-mi arăți un mod prin care să știu că ești cu adevărat implicat?” O oră mai târziu a venit sandvișul. Ea a plecat și eu am zâmbit. Și am spus: „Doamne, acesta este semnalul, nu-i așa? Postul s-a terminat și pot să mănânc”. Și am mâncat sandvișul. Și am avut o pace desăvârșită în inima mea. Iar în dimineața următoare m-a sunat doctorul și mi-a spus: „Vreau să-ți dau o veste bună”, iar eu am zâmbit într-un fel, iar el a spus: „Nu este nimic grav”. Și nu a fost un șoc pentru mine, pentru că Domnul, în felul Său minunat, simplu, dar profund, îmi indicase că postul se terminase și că puteam să mănânc.

Și, Barbara, nu ți-am spus niciodată nimic despre asta, dar a fost un sandviș fantastic. Și știi, ceea ce m-a frapat din toată acea experiență a fost faptul că Dumnezeu a fost implicat în detaliu în viața mea până în punctul în care mi-a livrat un sandviș atunci când a venit timpul să știu că nu mai aveam nevoie să postesc. Acum, asta înseamnă să fie implicat în detaliu în viața ta. Am avut, în acea noapte, o dulce comuniune cu Dumnezeu. Doamne, ești acolo, știu că Îți pasă și mi-ai adus un sandviș. A fost un lucru de necrezut. Dar când ai aceste experiențe în viața ta, în care știi cu adevărat că Dumnezeu este implicat în viața ta, este absolut înălțător. Este înălțător. Și nu poți decât să-ți imaginezi cum va fi atunci când vei merge în Cer și toată viața va însemna Dumnezeu împreună cu tine în comuniune foarte apropiată.

Acum, ca să fiu sincer cu voi, într-un sens, gândul de a fi în comuniune continuă cu Dumnezeul cel sfânt pentru totdeauna vă poate speria de moarte. Adică, în Biblie, când Dumnezeu a apărut, oamenii s-au speriat. Când Isaia a știut că se află în prezența lui Dumnezeu, a spus: „Vai de mine sunt un om cu buze necurate”. Când Petru a știut că se află în prezența lui Dumnezeu și L-a văzut pe Dumnezeu întrupat în Cristos în Luca, a spus: „Pleacă de la mine, că sunt un om păcătos”. Femeia care a atins haina, tivul veșmântului Său și a fost vindecată a fost îngrozită când El a chemat-o din mulțime pentru că știa că El era Dumnezeu. A fi în prezența lui Dumnezeu poate fi un lucru terifiant. Preotul din Vechiul Testament știa că dacă intra în Sfânta Sfintelor fără să fie pregătit, îl va costa viața. Și iată că noi ne petrecem toată veșnicia în comuniune cu Dumnezeul cel viu. Dar preaiubiților, asta înseamnă că vom fi diferiți de cum suntem acum. În acel moment vom fi sfinți sfințiți. Și, în perfecțiunea noastră absolută și sfântă, vom putea să avem comuniune cu Dumnezeul cel veșnic sfânt fără nicio teamă. Cât de minunat! Cât de glorios!

Richard Baxter a scris: „Așa cum Dumnezeu ne dă simțuri slăvite și capacități mărite, tot așa El va avansa fericirea acestor simțuri și va umple cu El însuși toate aceste capacități”. Am încheiat citatul. O părtășie eternă și imediată cu Dumnezeu, o comuniune personală, neîntreruptă și copleşitoare cu El, ce emoție! Știți, când vă gândiți la asta, tot ceea ce am primit de la Domnul vine practic la mâna a doua, a treia, a patra. Ne luăm hrana de pe pământ, deși El este Creatorul. Ne luăm respirația din aer, deși El este Creatorul, noi avem nevoie de aer. Ne primim lumina de la soare și de la lună. În această viață primim ajutorul din lucrarea de mediere a lui Cristos și din lucrarea de mediere a Duhului Sfânt, și chiar și îngerii ne slujesc. Dar într-o zi, când vom ajunge în cer, nu vor mai exista intermediari. Nu vor mai exista mijlocitori. În această viață, lucrurile lui Dumnezeu pe care le mânuim sunt divine, dar modul de a le mânui este uman. Bucuriile noastre vin la noi prin intermediul unei alte surse. Ele nu vin imediat, direct, neatinse de la Dumnezeu, dar în Cer vor veni. Vom primi bucuria de la Dumnezeu fără niciun intermediar. Pacea, dragostea, fericirea, și împlinirea vor fi manifestate instantaneu și imediat din partea lui Dumnezeu către noi, fără ca cineva să intermedieze, fără altă sursă indirectă.

Vom avea lumină fără lumânare. Vom avea o zi veșnică fără soare. Vom avea înțelegere luminată fără Scriptură. Vom fi guvernați în totalitate fără o lege scrisă. Vom avea o bucurie care nu se trage din promisiuni sau din orice altceva, este doar bucurie. Vom avea o binecuvântare care nu este dată de credință sau speranță, este doar binecuvântare. Vom avea comuniune fără rânduieli, comuniune fără rugăciune. A avea necesități, dar fără provizii, este starea oamenilor din iad. A avea nevoi furnizate prin intermediul creaturilor este starea oamenilor de pe pământ. A avea nevoi suplinite imediat de Dumnezeu este starea sfinților din Cer. Comuniune cu Dumnezeu, comuniune cu Cristos, ce lucru extraordinar este părtășia!

Îngăduiți-mi să vă prezint și un al doilea gând. Mai întâi: vom fi cu El. În al doilea rând, Îl vom vedea. Îl vom vedea. Primul gând a fost legat de părtășie; al doilea este legat de posibilitatea de a vedea. Acum, sunteți pregătiți pentru asta? Vom avea o perspectivă directă a Domnului. Îl vom vedea pe Domnul. Poate veți zice: „Stați puțin. Exodul 33, spune că nimeni nu-L poate vedea pe Domnul și să trăiască”. Noul Testament, Ioan 1:18, 1 Ioan 4:12 spune că nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Unu Petru 1:8, noi Îl iubim pe Cel pe care nu L-am văzut. Unu Timotei 6, cred că sunt versetele 15 și 16, vorbește despre Dumnezeul nevăzut. Dumnezeu nu se vede. El este „Singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea” Veți zice: Dacă nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu și nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu, cum vom putea noi să-L vedem pe Dumnezeu?. Va trebui să fim diferiți de cum suntem acum. În Exodul capitolul 33, Moise a avut o mică viziune a lui Dumnezeu, vă amintiți că în Exodul 33 a spus: „Arată-mi slava Ta”. Dumnezeu a spus: „Nu pot să-ți arăt toată slava Mea, dar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi” L-a așezat în crăpătura stâncii, iar Dumnezeu a trecut pe lângă el și i-a pus un văl peste ochi și a putut vedea puțin din strălucirea lui Dumnezeu.

Adevărul este că Dumnezeu este inaccesibil omului muritor. El este prea sfânt, ascultați asta, El este prea sfânt, prea pur și prea fără pată pentru a privi la nelegiuire, și este prea sfânt, prea pur și prea fără pată pentru ca omul nelegiuit să privească la El. Așadar, atâta timp cât suntem în păcatul nostru, nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Și cred că nici măcar atunci când vom fi în ceruri nu Îl vom vedea pe Dumnezeu în infinitatea Sa, pentru că nu cred că avem această capacitate, şi chiar și în starea noastră glorificată nu vom fi Dumnezeu . Dar Îl vom vedea pe Dumnezeu într-un mod în care nu Îl putem vedea și auzi acum. Vom putea vedea o mică strălucire, la fel ca ucenicii care L-au văzut pe Isus la schimbarea la faţă trăgând în spate vălul trupului Său de om, iar El era lumină în fața lor, şi ei au văzut din nou vălul din spate. Au văzut puțin din strălucire, dar nu întreaga strălucire a prezenței lui Dumnezeu. Pentru a îndura asta, ar trebui să fii o persoană total transformată, cu tot păcatul înlăturat. Și cred că, atunci când mergem în slavă în perfecțiunea trupului și a sufletului, vom avea o capacitate mai mare de a vedea revelația lui Dumnezeu.

Numai că Dumnezeu este duh, dar atunci când se revelează pe Sine însuși, cum se revelează? Ca lumină. Psalmul 104:2: „Te învelești cu lumina ca și cu o manta”. Când Dumnezeu se îmbracă, se îmbracă în lumină. Când Dumnezeu se îmbracă cu ceea ce este vizibil, Duhul Său se îmbracă în lumină. De fapt, în Exodul 24:17 se spune: Înfățișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui”. Psalmul 36:9 spune: „Prin lumina Ta vedem lumina”. Și astfel, cred că atunci când vom merge în Cer vom avea o capacitate dincolo de ceea ce avem aici de a vedea lumina revelată a lui Dumnezeu. Și ne spune în Apocalipsa, nu-i așa, că El va fi Cel care va lumina tot Cerul. Iar Noul Ierusalim nu este altceva decât o serie de prisme cu bijuterii care să reflecte, să refracte și să radieze lumina prezenței lui Dumnezeu.

Veți zice: „Ei bine, de unde știi că Îl vom vedea?”. Haideți să ne uităm la câteva texte foarte pe scurt. Matei 5:8: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor ce? vor vedea pe Dumnezeu”. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor opsontai, vor vedea pe Dumnezeu, ei Îl vor vedea pe Dumnezeu pentru ei înșiși, realitatea viitoare continuă. Ei vor trăi într-un mediu în care Îl vor vedea continuu pe Dumnezeu. În curțile orientale din antichitate, regii erau izolați și era un privilegiu rar pentru oricine să aibă o audiență la un rege, ca să nu mai vorbim de a-l vedea pe Regele Regilor tot timpul, în mod continuu. Psalmul 42, îmi plac foarte mult versetele 1 și 2: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?”. Psalmistul întrebă: când voi ajunge să Te văd? Și ucenicii au afirmat în Ioan 14:8: „Arată-ne pe Tatăl”. Întotdeauna a fost în inima celor răscumpărați dorința să-L vadă pe Dumnezeu. În această viață, Îl vedem pe Dumnezeu, dar nu cu ochiul fizic. Vedem cu inima, vedem cu mintea, Îl vedem pe Dumnezeu activ în istorie, Îl vedem intervenind în circumstanțe. Îl vedem în creație, Îl vedem în providență, Îl vedem în revelație. Îl vedem revelat în harul Său, în mila Sa și în dragostea Sa. Îl vedem revelat în lucrarea Duhului Său. Dar cred că în viitor va exista o viziune a lui Dumnezeu cu ochiul liber, iar noi vom vedea revelația glorioasă a strălucirii înflăcărate a lui Dumnezeu în Cer.

Aduceți-vă aminte că în Exodul 33 se spune: „Vei putea să Mă vezi pe dinapoi”, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Vei putea să Mă vezi pe dinapoi”. Acum, comparați asta cu Apocalipsa 22:3: „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui”. Și versetul următor: „Domnul Dumnezeu îi va lumina”. Dumnezeu aprinde lumina slavei Sale, iar noi vom vedea cu ochii noștri desăvârșiți, în acel trup desăvârșit, slava arzătoare a lui Dumnezeu revelată în lumină. Aceasta este viziunea din Ezechiel 1. Aceasta este viziunea din Apocalipsa 21 și 22, în care Dumnezeu luminează tot Cerul, iar acea lumină e radiată de pe tronul Său de un trilion de bijuterii și se împrăștie prin bijuteriile care refractă lumina ale Noului Ierusalim.

Acum, îngăduiți-mi să remarc din nou că, așa cum spunea Jean Calvin, „Gloria noastră nu va fi atât de perfectă încât să fie capabilă să-L înțeleagă pe Domnul în dumnezeirea Sa absolută. Chiar și în cele din urmă va rămâne o distanță de nepătruns între El și noi”. Da eu cred și sunt de acord cu Calvin, dar cred că Îl vom vedea pe Dumnezeu mult dincolo de ceea ce ne-am putut imagina în această viață. Și dacă L-am fi văzut cât de puțin în această viață, probabil că am fi fost mistuiți. Văzându-L pe Dumnezeu față în față, vom fi literalmente înghițiți de slava Sa cerească. Vom fi în lumina Sa strălucitoare. Vom fi prinși în ea. Vom face parte din ea. Vom fi cu El în glorie. Slava Lui va deveni slava noastră. Și noi, într-un anumit sens, vom deveni bijuterii transparente prin care strălucește slava Sa. Și se spune în 1 Corinteni 15:28 că Dumnezeu va fi totul în toți. Ce gând extraordinar!

Așadar, cred că îl vom vedea pe Dumnezeu. Cred că vom vedea lumina Lui strălucitoare. Nu poți vedea un duh, numai că atunci când Dumnezeu se revelează, se revelează în lumină. Însă în al doilea rând, cred, de asemenea, că vom vedea cu ochii minții. Adică, Îl vom înțelege pe Dumnezeu. Unu Corinteni 13:12, un verset foarte important în acest tip de considerație, știți versetul, spune așa: „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin”. Spune că vedem slab, dar atunci vom vedea clar. Acum cunoaștem în parte, atunci vom cunoaște pe deplin. Vom vedea, cred eu, cu ochiul glorificat și desăvârșit, revelația lui Dumnezeu în lumină și vom ști despre Dumnezeu. Vom avea o conștientizare instantanee, și un sentiment de cunoaștere a plinătății lui Dumnezeu, atât cât vom avea capacitatea de a o face. Așadar, când se spune: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, ei Îl vor vedea pe Dumnezeu cu ochii glorificați, numai că Îl vor vedea pe Dumnezeu și cu mintea și cu sufletul glorificat.

Și cum rămâne cu Cristos? Îl vom vedea și noi. Îl vom vedea și noi. În 1 Ioan 3:1 și 2 se spune: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Ei nu ne pot înțelege, nu știu cine suntem cu adevărat, așa cum nu au înțeles cine era El. „Preaiubiților, acum suntem copiii lui Dumnezeu”. Asta e ceva adevărat, este la timpul prezent. „Și ce vom fi nu s-a arătat încă”. Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar încă nu s-a văzut nimic. „Știm că, atunci când El se va arăta, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea cum este, sau așa cum este El”. Va veni ziua în care Îl vom vedea pe Cristos și vom fi ca El. Este incredibil!

Jonathan Edwards a scris: „Vor exista fără îndoială apariții de o glorie și o frumusețe divină inimitabilă în trupul glorificat al lui Cristos, care vor fi într-adevăr o priveliște răcoritoare și binecuvântată în a le vedea. Dar frumusețea trupului lui Cristos, așa cum este văzută de ochii trupești, va fi răpitoare și încântătoare, mai ales pentru că va exprima gloria Sa spirituală”. Edwards continuă: „Măreția care va apărea în trupul lui Cristos va exprima și va arăta măreția și grandoarea spirituală a naturii divine. Puritatea și frumusețea acelei lumini și glorii vor exprima perfecțiunea sfințeniei divine. Dulceața și blândețea răpitoare a chipului Său vor arăta dragostea și harul Său divin și spiritual. Va fi o vedere intelectuală prin care Dumnezeu va fi văzut. Dumnezeu este o ființă spirituală, iar El este privit „cu înțelegerea”. Sufletul are în sine acele puteri care sunt capabile să aprecieze obiectele, și mai ales obiectele spirituale, fără a privi prin ferestrele simțurilor exterioare. Acesta este un mod de percepție mai desăvârșit decât chiar prin ochii trupului”. Așadar, Jonathan Edwards a simțit că vom vedea. Dar, dincolo de simpla vedere, vom cunoaște în profunzimea unui suflet răscumpărat și desăvârșit. Când Îl vom vedea pe Cristos, când vom vedea lumina strălucitoare care Îl revelează pe Dumnezeu, vom fi copleșiți și veșnic uimiți de ceea ce vom vedea. Dar atunci când în mintea noastră vom înțelege acea slavă și vom pricep acea slavă, vom fi răpiți de încântare și vom petrece veșnic expuși la realitatea acelei slave.

Îngăduiți-mi să închei cu un verset la care aș vrea să vă întoarceți. Se află în Psalmi și este în Psalmul 17. Avem aici doar un simplu verset, însă, o, ce dorință profundă a inimii este! Versetul 15: „Dar eu”, spune psalmistul „în nevinovăția (neprihănirea) mea, voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău”. Aceasta este nădejdea lui pentru viața veșnică. Îți voi vedea fața Ta în neprihănire. Dacă nu ar fi fost [îmbrăcat] în neprihănire, nu ar fi văzut fața Lui și nu ar fi trăit. „În nevinovăția (neprihănirea) mea, voi vedea fața Ta”, și apoi urmează: „cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău”. Ați putea reține acest gând? „Voi fi mulțumit când mă voi trezi în asemănarea Ta”, spune traducerea Autorizată din limba engleză, îmi place mai mult așa. Voi fi mulțumit când mă voi trezi în asemănarea Ta. Pot să vă pun o întrebare? Ce vă aduce împlinire? Ce vă împlinește cu adevărat? Haine noi? O slujbă nouă? O promovare? O casă nouă? O mașină nouă? Te mulțumește faptul că la sfârșitul lunii ai destui bani pentru a plăti facturile? Ce vă aduce împlinire cu adevărat? O masă grozavă? Un moment de distracție? O vacanță? Psalmistul spune că voi fi împlinit, dar voi fi împlinit prin faptul că mă voi sătura de chipul Tău și voi fi ca Tine. Este aceasta satisfacția ta supremă? Ar trebui să fie, să Îl cunoști pe Dumnezeu, să vezi slava Sa strălucitoare, să-L cunoști pe Cristos, să-L vezi, să fii ca El, să-L privești, să-L cunoști.

Cerul ne va oferi această vedere a lui Dumnezeu și a Mielului, o vedere neîntreruptă și neobosită, deoarece Dumnezeu este infinit și Cristos este infinit, ei sunt glorie și frumusețe infinite, și vor exista fațete infinite ale acestei glorii și frumuseți infinite care să ne aducă o încântare infinită și eternă. Este de mirare atunci că Petru a vrut să rămână pe Muntele Schimbării la Față, să-și facă un cort și să locuiască acolo? Este oare de mirare că Pavel a spus că a muri este un câștig atunci când a văzut al treilea cer? Cea mai bună parte a Cerului este să fii cu El, să stai cu El.

Fanny Crosby a prezentat acest adevăr în felul următor: „Când munca vieții mele se va încheia și voi traversa valul învolburat, când voi vedea dimineața strălucitoare și glorioasă, Îl voi cunoaște pe Răscumpărătorul meu când voi ajunge pe partea cealaltă și zâmbetul Lui va fi primul care mă va întâmpina. Prin porțile cetății, într-o haină de un alb imaculat, El mă va conduce acolo unde nicio lacrimă nu va cădea vreodată, în cântecul vesel al veacurilor mă voi amesteca cu încântare, dar tânjesc să mă întâlnesc mai întâi de toate cu Mântuitorul meu”. Tânjesc să mă întâlnesc cu Mântuitorul meu mai întâi de toate. Știți că ea era oarbă, și prima persoană pe care a văzut-o a fost Isus Cristos. Care va fi relația noastră cu Domnul în Cer? Vom fi cu El și Îl vom vedea. Sper că aceasta este împlinirea voastră supremă. Haideți să ne rugăm împreună.

Îți mulțumesc, Tată, din nou pentru timpul pe care l-am avut în această seară. Ce timp plin de bucurie! Îți mulțumim pentru chipurile minunate și strălucitoare ale acestor micuți prețioși, pentru emoția de a ști că învață Cuvântul Tău, că memorează Scriptura, că își îndreaptă inimioarele lor mici spre Cer. Îți mulțumim pentru promisiunea pe care ne-ai dat-o că nu avem speranță doar în această lume, ci avem speranță, avem speranță în lumea care va să vină. Doamne, tânjim după ziua în care lucrarea vieții noastre se va încheia și vom traversa acel val învolburat, iar în dimineața luminoasă și glorioasă va fi ziua în care Îl vom cunoaște pe Răscumpărătorul nostru. Am ajuns pe partea cealaltă și zâmbetul Lui va fi primul care ne întâmpină. Ce gând plin de bucurie! Fie ca noi să nu fim mulțumiți cu nimic altceva, cu nimic mai puțin. Amin.

SFÂRȘIT