În seara asta vreau să vă vorbesc despre un subiect foarte, foarte important, subiectul Domniei lui Cristos. Subiectul poate fi tratat singur, separat de orice problemă, de orice discuție teologică contemporană din biserică. Cu siguranță tratarea subiectului Domniei lui Cristos ar trebui să fie un studiu primar pentru orice credincios. Într-un fel, mi-aș dori să nu fi trebuit nici măcar să-l discut din perspectiva în care trebuie să-l prezint în seara asta. Vreau să abordez subiectul dintr-un punct de vedere polemic. Aș vrea să apăr Domnia lui Cristos împotriva a ceea ce cred că este un atac actual. Cred că acest atac asupra Domniei lui Cristos a apărut de mult timp. Îmi amintesc, tânăr fiind, cum auzeam oameni, predicatori, învățatori spunând adesea credincioșilor: „Trebuie să-L faci pe Cristos Domn al vieții tale”. Câți dintre voi ați auzit pe cineva spunând asta? Trebuie să-L faci pe Cristos Domn al vieții tale. Foarte mulți - de fapt aproape toată lumea a ridicat mâna.

Auziți oamenii mărturisind și spunând: „Cristos a fost Mântuitorul meu”, „și acum vreau să-L fac Domn al vieții mele”. Mergem foarte des la conferințe sau la evenimente mai restrânse, la tot felul de întâlniri speciale, unde oamenii spun: „Da, am fost creștin, iar Cristos a fost Mântuitorul meu, însă El nu a fost niciodată Domnul vieții mele". Și, de obicei, astfel de oameni încearcă să explice cum se poate întâmpla ca la un moment dat în viața lor să-L accepte pe Cristos ca Mântuitor fără să se fi schimbat nimic practic. De fapt, ar putea fi o experiență cu care mulți dintre voi vă puteți identifica. Te întorci la un moment dat din viața ta de copil sau de tânăr când L-ai „acceptat pe Cristos”, ai luat o decizie pentru Cristos și te uiți la asta ca la momentul mântuirii tale, deși practic nimic nu s-a schimbat în viața ta. Și ajungi într-un alt moment în viață, într-o situație de criză când îți aduci aminte că cineva ți-a spus că trebuie să-L faci pe Cristos Domn al vieții tale și ai făcut asta gândind că este un al doilea pas și lucrurile s-au schimbat. Există acei oameni care susțin că poți fi mântuit și să nu-L faci pe Cristos Domn, fără a-L recunoaște pe Cristos ca Domn, acceptându-L doar ca Mântuitor. Există foarte mulți oameni, chiar foarte mulți, vorbim de mii și zeci de mii, care susțin că au fost mântuiți la un moment dat când au luat decizia de a crede. Iar în acel moment au primit iertare deplină.

În acel moment au anticipat că vor primi viața veșnică și nu i-au predat absolut nimic lui Dumnezeu. Absolut nimic. Li s-a spus că sunt creștini pentru că au luat o „decizie”. Credeți-mă că au fost dornici să adopte noțiunea populară care spune că L-ar putea avea pe Isus ca Mântuitor, însă nu este necesar să recunoască și Domnia Sa. Cândva mai târziu, ei ar deveni serioși în ceea ce privește viața și, în acel moment, ar putea trece de la a fi doar creștini la a fi creștini supuși domniei lui Cristos. Această viziune este atât de populară încât, recent, când făceam o conferință biblică la una dintre cele mai importante instituții creștine din America, un bărbat vorbea în fiecare zi studenților, ceea ce am făcut și eu.

El le-a spus: „Punctul în care devii cu adevărat ucenic, punctul în care Îl faci cu adevărat pe Cristos Domn al vieții tale, vine de obicei în jurul vârstei de 30 de ani”. Iar eu am fost șocat, ca s-o spun cu blândețe, pentru că el tocmai a spus unui grup de tineri să amâne angajamentul lor spiritual până în jurul vârstei de 30 de ani. El a fost de părere că este suficient să-l accepți pe Isus ca Mântuitor. Obțineți iertarea, obțineți garanția Raiului și apoi trăiți cum doriți până când ajungeți la un moment de criză, când îl faceți pe Cristos Domn, sperăm mai devreme decât mai târziu.

Acum dați-mi voie să vă spun cât de răspândit este acest concept și îl voi explica în profunzime pe măsură ce înaintăm. Sincer, se află în aproape tot ce înseamnă evanghelizarea contemporană. Aproape toată evanghelizarea contemporană reflectă această mentalitate, fie că este vorba de evanghelizare la televizor, campanii de evanghelizare, pe stadioane, în corturi, în biserici, oricum ar fi. Majoritatea broșurilor, a cărților evanghelistice și a lucrurilor de genul acesta se bazează pe acest tip de gândire. Convinge-I pe oameni să ia o decizie. Presează-i pe oameni la un anume moment să-și recunoască nevoia și să-L accepte pe Cristos, să-L primească pe Cristos, să ia o decizie. Și asta le asigura viața veșnică și apoi spune-le că pot fi siguri că sunt mântuiți, apoi, cândva, în viitor, Îl vor accepta pe Cristos ca Domn. Dar până în acel moment te-ai putea aștepta să nu existe neapărat vreo schimbare în viața lor. De fapt, în procesul de a-i determina pe acești oameni să ia o decizie, se poate folosi cu adevărat orice tehnică dorești. Vrei să vorbești despre Evanghelie. Bineînțeles că și ei vor să vorbească despre Evanghelie. Vrei să folosești foarte multă emoție. Există adesea o presiune subtilă și foarte folosită ca manipulare, cântând versuri însoțite de melodii liniștitoare care încearcă să-i sensibilizeze pe oameni. Există chiar și o strategie în multe, multe evenimente evanghelistice în care oamenii sunt instruiți ca, atunci când începe invitația, și acest lucru este destul de obișnuit și în biserici, să coboare pe culoare pentru a porni fluxul și ceea ce ceea ce fac oamenii aceștia este să înceapă procesul pentru a-i face pe alții să se alăture ca să-și îndeplinească scopurile.

Există părinți care se agață de faptul că, la un moment dat în viață, copilul lor a luat o decizie pentru Cristos și, chiar dacă trăiește în prezent în păcate grave, sfidând legea lui Dumnezeu și nici măcar nu-L recunoaște pe Isus ca Domn, el e mântuit datorită acelei decizii, chiar dacă purs și simplu el nu L-a făcut niciodată Domn pe Cristos. Am avut părinți care mi-au spus: „Știu că fiul meu este homosexual. El a ales acel stil de viață. Știu că fiica mea nu are absolut niciun respect pentru lucrurile lui Cristos, dar știu că ei au fost mântuiți. Îmi amintesc momentul în care au luat hotărârea”. Părinții se agață de asta. Soții se pot agăța de acest lucru pentru partenerul lor. Prietenii se pot agăța de aceasta pentru cineva pe care îl iubesc foarte mult. Asta însă transmite ideea că mântuirea este o tranzacție de moment care oferă siguranță pentru totdeauna, dar care nu vă transformă neapărat viața și nu implică recunoașterea lui Isus ca Domn al vieții voastre și supunerea vieților voastre Lui. Genul acesta de lucruri se află în majoritatea evenimentelor de evanghelizare contemporană. Ascultați. Când auzi pe cineva spunând: „Ești dispus să îți predai viața și să-L urmezi pe Isus?” Când auzi pe cineva spunând: „Ești dispus să te pocăiești de păcatul tău și să-ți pleci genunchiul supunându-te Domniei lui Cristos? Vrei să-L lași pe Isus Cristos să preia funcția de Împărat și Conducător al vieții tale?” Ceea ce auziți este acceptă-L pe Cristos, primește-L pe Cristos, ia o decizie pentru Cristos! Acum vreau să înțelegeți că aceasta este o problemă majoră, deoarece cred că, în multe cazuri, ceea ce rezultă este o întreagă masă de oameni care cred că sunt mântuiți, dar ei de fapt nu sunt.

Acum, dați-mi voie să vă prezint o perspectivă mai detaliată asupra problemei. O revistă creștină foarte bine cunoscută a publicat recent un articol în care susținea că Domnia lui Isus este un subiect nepotrivit pe care să-l aduci în discuție în mărturisirea către cei pierduți. Este nepotrivit să vorbim despre Domnia lui Cristos, a spus revista. Și aceasta este o revistă foarte, foarte cunoscută. A spus și citez din revistă: „Întrucât decizia de a-L face pe Cristos Domn este posibilă doar pentru cei care și-au pus deja încrederea în El ca Mântuitor, prezentarea Evangheliei nu ar trebui să conțină nimic despre cedarea în supunere față de Cristos ca Domn pentru a fi ascultat". Prezentarea Evangheliei nu ar trebui să conțină nimic despre cedarea în supunere față de Cristos ca Domn, a spus revista. Nici măcar nu vrei să vorbești despre asta. Am urmărit un film în această după-amiază pentru a doua oară - l-am urmărit și acum o zi - pentru că prima dată când l-am vizionat nu-mi venea să cred ceea ce vedeam. A fost un film conceput pentru a instrui oamenii cum să conducă pe cineva la Cristos. Filmul a folosit câteva elemente grafice, a pus câteva întrebări și apoi a întrebat dacă sunt adevărate sau false.

Dați-mi voie să vă spun câteva dintre întrebările care au fost puse și care a fost răspunsul. În prezentarea Evangheliei, naratorul filmului a spus: „Ar trebui să puneți vreodată aceste întrebări?” Iată întrebările. Întrebarea 1: Ar trebui să spui cuiva: „Îi vei oferi inima lui Cristos?” Răspuns: Fals. Nu vrei să spui asta nimănui. Nu trebuie niciodată să ceri cuiva să-I dea ceva lui Cristos. Nu trebuie să le ceri să-și dea viața lui Cristos. Le ceri doar să creadă. A doua întrebare: Îți vei preda viața lui Cristos? Fals. Nu cereți nimănui să predea nimic. Întrebarea 3: Îți vei încredința viața lui Cristos? Fals. Nu cereți nimănui să facă asta. Întrebarea 4: Îl vei face pe Cristos Domn al vieții tale? Nu rugați niciodată pe nimeni să recunoască faptul că El trebuie să fie Domnul vieții lor. Întrebarea 5: Te vei pocăi de păcatele tale? Fals. Nu cereți nimănui să se pocăiască de păcatele lui. Întrebarea 6: Ești dispus să renunți la păcate? Fals. Nu cereți nimănui să facă asta. Este suficient, atunci, a spus naratorul, să-i întrebe: „Crezi că Isus a murit pentru păcatele tale?” Este suficient. Este suficient? Și dracii cred și - ce – se înfioară!

O altă revistă creștină a publicat recent un articol intitulat „Această așa-zisă mântuire prin domnia lui Cristos”. Articolul a început cu o întrebare. Iată întrebarea: Trebuie o persoană să-L facă pe Cristos Domn sau să-L recunoască pe Cristos ca Domn ca o condiție pentru mântuire? De nu mai puțin de 10 ori în articolul de două pagini, autorul a vorbit despre a-L face pe Cristos Domn al vieții cuiva. Și, bineînțeles că, în viziunea autorului, nu era necesar să-L faci pe Cristos Domn ca să fii mântuit, asta urmează să faci mai târziu. Și anume să-L faci pe Cristos Domn. L-ai primit ca Mântuitor, iar mai târziu Îl faci Domn. De zece ori a spus asta într-un articol de două pagini. Nicăieri în Scriptură nu se spune vreodată că un creștin trebuie să-L facă pe Cristos Domn. Dacă ești creștin, El este Domn. Și spune, foarte explicit în Scriptură că, dacă nu recunoști mai întâi faptul că El este Domnul, nu poți fi niciodată mântuit. Acest lucru este evident. Negarea domniei lui Cristos, negarea faptului că trebuie să-și predea viața Lui, negarea că trebuie să îi pară rău și să se pocăiască de păcatul săvârșit, înseamnă a condamna omul la amăgirea că este mântuit când de fapt nu este. Negarea Domniei lui Cristos în mesajul pe care îl transmiți unui om căruia îi oferi Evanghelia este o contradicție evidentă. Biblia spune că mântuirea este oferită numai celor care Îl recunosc pe Isus ca Domn și sunt dispuși să-și supună viața Lui. A spune că nu ar trebui să vorbești niciodată despre asta, că tot ce trebuie să facă un om este să creadă că Isus a murit pentru el nu e suficient.

Un scriitor, un scriitor care este în fruntea acestui marș împotriva Domniei lui Cristos, care probabil a scris, sunt sigur, mai mult decât oricine altcineva pe această temă și care este citat destul de frecvent în cartea mea, spune împotriva Domniei lui Cristos următoarele: „Este impresionant faptul că Domnul nu cere niciun angajament spiritual care să distingă adevărata Evanghelie de toate falsurile ei.” Ați înțeles asta? El spune: „Este vorba tocmai de faptul că Domnul nu cere nici un angajament spiritual care să distingă adevărata Evanghelie de toate falsurile ei”. Cu alte cuvinte, dacă le ceri oamenilor să își încredințeze viața lui Cristos, să se întoarcă de la păcatele lor, să-L urmeze pe El, și să-I fie supuși, ai o Evanghelie contrafăcută. Acum, acest lucru este peste tot, prieteni. Acest lucru este peste tot.

Un alt profesor de seminar a scris: „Mesajul esențial al veștii bune care trebuie crezut pentru mântuire conține următoarele: 1. Omul este un păcătos, 2. Cristos este Mântuitor, 3. Cristos a murit ca înlocuitor al omului, 4. Cristos a înviat din morți. Astea sunt lucrurile pe care trebuie să le crezi pentru a fi mântuit. Faptele: omul este un păcătos, Cristos este Mântuitorul, Cristos a murit, Cristos a înviat. Doar să crezi, spun ei, acele fapte sunt tot ce este necesar. Acum acești oameni spun că, dacă informați un necredincios că Cristos are vreun drept suveran de a-i stăpâni viața, ați alterat Evanghelia. Ați înțeles? Este înspăimântător. Dacă îi spui unui necredincios că Cristos are dreptul suveran să-i conducă viața și că trebuie să-și plece genunchiul înaintea Lui pentru a fi mântuit, ai stricat Evanghelia. Un alt scriitor spune și citez: „Este posibil, chiar probabil, ca atunci când un credincios, care nu participă la părtășie cu alții și cade în anumite tipuri de filozofie pentru că are o gândire logică, este posibil să devină un credincios necredincios. Credincioșii care sunt agnostici sunt încă mântuiți. Sunt încă născuți din nou”. Ascultați ce zice: „Poți chiar să devii ateu, dar dacă L-ai acceptat odată pe Cristos ca Mântuitor, nu-ți poți pierde mântuirea, chiar dacă L-ai negat pe Dumnezeu”. Am încheiat citatul. Nu cred că îți poți pierde mântuirea, dar cred din toată inima că, dacă ai fost mântuit, nu vei fi niciodată un credincios lipsit de credință și niciodată nu-L vei nega pe Dumnezeu. Isus a spus în Matei 10: „Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui meu”. Pavel îi scrie lui Timotei, 2 Timotei 2:12 – am studiat asta recent - el spune: „Dacă ne lepădăm de El”, aceeași idee „și El se va lepăda de noi”. Mântuirea este pentru totdeauna, dar numai dacă este reală. Dar ceea ce susține acest scriitor este că poți să-L ai pe El ca Mântuitor, și să nu aibă loc nicio schimbare în viața ta, poți chiar să devii un necredincios, un agnostic, un ateu, pentru că nu trebuie să te schimbe neapărat.

Am fost absolut șocat să descopăr că un scriitor care a fost cel mai prolific pe acest subiect spune că dacă în momentul mântuirii crezi, nu trebuie să mai crezi niciodată tot restul vieții tale, deoarece doar acel moment contează. Înfricoşător! Să nu mai vorbim de supunerea față de Domnia lui Cristos. Ai putea chiar să devii un necredincios, un agnostic, sau un ateu. El a spus: „Perseverarea în credință, care presupune a rămâne în credință, nu este un factor al mântuirii adevărate”. Nu este? Biblia mea spune în Coloseni 1 că ești mântuit dacă perseverezi în ce? În credință. Orice chemare la ucenicie, spune scriitorul, potrivit cuvintelor lui Isus implică a lăsa tatăl și mama, a lăsa totul și a-L urma pe El – iar El spune asta de multe ori. Să fii gata să-ți iei crucea, să te lepezi de tine, să fii gata să-ți dai viața. Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu mai este vrednic să fie ucenicul Meu. Dacă vrei mai întâi să te duci să îngropi pe tatăl tău și nu ești gata să Mă urmezi cu orice preț, nu poți fi ucenicul Meu. Știți toate acele chemări la ucenicie, chemări la jertfă, moarte, chemări la sacrificiu, chemări pentru a vă da viața, chemări la ascultare, chemări la supunere. Autorul spune că toate acestea sunt chemări prin care Isus cheamă pe oamenii care sunt deja răscumpărați să facă un al doilea pas. Deci, acești oameni iau întreaga slujire a lui Isus și, în loc să fie o evanghelizare, devine o chemare a oamenilor care sunt deja mântuiți să vină la nivelul doilea. Problema este că Isus a spus: „Nu am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. Tocmai L-ați scos pe Domnul Isus din lucrarea Sa de evanghelizare, dacă aveți acest punct de vedere, dar vă voi spune cum stau lucrurile. Nu vă puteți ține de viziunea în care El să nu fie Domn decât dacă faceți acest lucru tuturor acelor invitații ale lui Cristos, deoarece fiecare chemare la ucenicie pe care a dat-o vreodată a fost foarte puternică.

Deci, Isus nu evanghelizează cu adevărat, El îi cheamă pe credincioși să vină la al doilea nivel și să-L facă Domn, așa că dau la o parte intenția evanghelistică a slujirii Domnului nostru și ignoră faptul că El a venit să caute și să mântuiască pe cei pierduți. Acest lucru se îndepărtează, de exemplu, de Teologia sistematică a lui Lewis Sperry Chafer, președinte (unic) al Seminarului Dallas, care scrie în volumul 3 pagina 385: „A impune o nevoie, a preda o viață lui Dumnezeu, ca o condiție adăugată pentru mântuire este cel mai nerezonabil. Chemarea lui Dumnezeu către cei nemântuiți nu se prezintă niciodată a fi spre Domnia lui Cristos”. Chemarea lui Dumnezeu către cei nemântuiți nu se prezintă niciodată a fi spre Domnia lui Cristos? Un alt scriitor ajunge la concluzia uluitoare că este o pervertire a Evangheliei să inviți o persoană nemântuită să-L primească pe Isus Cristos ca Mântuitor și Domn. Acum, aceste lucruri s-au întâmplat de ceva timp. Citez din surse cam vechi. Dar idea nu a ajuns niciodată atât de influentă și răspândită ca astăzi și cred că parțial se cristalizează poate pentru că insist puțin pe această problemă. Dar trebuie scoasă la iveală. Un alt scriitor, care scrie în revista organizaţiei Back to the Bible (Înapoi la Biblie), numită Confident Living (Trairea în certitudine), spune: „A-L prezenta pe Cristos ca Domn unui necreștin înseamnă a adăuga învățăturilor scripturale referitoare la mântuire”. Iată ce poate să susțină.

Nu este necesară întoarcerea de la păcat, nu este necesară nicio schimbare a modului de viață. Nu este necesar niciun angajament, nicio supunere față de Cristos. Cum rămâne cu versetul „Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Vă spun ceva ce m-a atins zilele trecute, m-am întors la carte la locul unde tocmai terminasem și am deschis-o acolo. 1 Petru 2:6 spune: „Iată... o piatră din capul unghiului aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine”. V-ați gândit vreodată la acest verset? Vă voi spune dacă un om este credincios. Este Cristos prețios, scump? Pentru cei care cred, El este cum? El este prețios. El este prețios. Ce ănseamna asta? Valoros, costisitor, foarte apreciat. Aceasta este Domnia Sa. El este prețios pentru adevăratul credincios. Acum, falimentul tuturor acestor lucruri și aș putea continua, există atâtea alte lucruri de spus despre asta și atâtea alte ilustrații, dar falimentul tuturor acestor lucruri conduce la o doctrină defectuoasă. Din adeziunea la toate acestea rezultă o mântuire care este mai prejos deceea ceea ce învață Cuvântul lui Dumnezeu. Această Evanghelie modernă este vagă. Perspectiva modernă le dă o speranță falsă păcătoșilor care au un moment în care vor să profite de iertare, ei vor să ajungă în Ceruri în viitor, în timp ce în prezent continuă să trăiască așa cum le place. Poate că mai târziu se vor preocupa de Cristos ca Domn, în caz că au auzit despre asta, însă nu trebuie să știe despre asta pentru că nimeni nu trebuie să le spună. Vreți să știți care este rezultatul acestei situații? 1,2 miliarde de oameni spun că sunt creștini. Credeți așa ceva? Credeți că 1,2 miliarde de oameni din lume sunt creștini? Un sondaj Gallup spune că o treime din întreaga populație americană este creștină. Știți ce îmi spune asta? Milioane de oameni sunt înșelați. Milioane de oameni sunt înșelați. Unul dintre acești scriitori a spus: „Dacă acceptăm faptul că trebuie să-L iei pe Isus ca Domn pentru a fi mântuit, atunci doar câțiva oameni vor fi cu adevărat mântuiți!” Și un semn de exclamare. Exact asta a spus Isus. „Poarta este îngustă și” – ce se întâmplă? - „puțini sunt cei ce o află”. Unul dintre scriitori spune, de exemplu, că lista lui Pavel din 1 Corinteni 6:9-10, „Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoți, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Nu se referă la necredincioși. Aceștia sunt toți creștini care nu moștenesc Împărăția. Ei ajung în Împărăție, dar nu o moștenesc. Ce înseamnă asta? Nu știu. Oamenii de primul rang merg acolo, oamenii de rangul doi primesc moștenirea. Așadar, cred că există un buzunar de sărăcie în Împărăție pentru grupul de primul nivel.

El mai spune că acei oameni din Galateni 5: „Faptele firii pământești sunt: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte cum am mai spus, că cei cei fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Sunt creștini, dar pur și simplu nu vor fi moștenitori. Cu alte cuvinte, întreaga idee este de a face loc oamenilor care au luat o decizie, care la un moment dat au făcut ceva – au acceptat, au crezut, au făcut ceva – și nu s-a schimbat nimic vreodată în viața lor, iar noi vrem ca toți să fie mântuiți. Deci, de unde vine perspectiva asta? De ce fac oamenii asta? Cred că există două motive pentru aceasta. S-a născut într-adevăr dintr-o preocupare majoră pentru har. Au vrut ca harul să fie atât de disponibil, încât, așa cum a spus un scriitor, „Dacă Îl provoci pe Dumnezeu să te mântuiască, El va fi nevoit să o facă. Așa de mare este harul Său”. Au vrut ca harul să fie atât de milostiv încât, dacă la un moment dat, vreun păcătos a spus: „Cred că Dumnezeu îl va mântui instantaneu și îl va mântui pentru totdeauna, indiferent ce va fi.”

Iar al doilea lucru este că mișcarea modernă a apărut deoarece oamenii încearcă să dezvolte o teologie pentru a salva unii oameni care au murit necredincioși, dar care au luat odată o decizie. Mulți oameni resping doctrina iadului mai degrabă pentru a-și scoate rudele din iad decât din cauza vreunei constrângeri teologice. Veți întreba ce vreau să spun prin asta. Vreau să spun că oamenii care tind să nege iadul veșnic sunt cei care nu vor să recunoască că cineva pe care îl iubesc a mers acolo. Așa că vor să nege doctrina, astfel încât să poată scoate oamenii de acolo în mintea lor. Același lucru este valabil și pentru această teologie. Cred că provine dintr-o confuzie cu privire la oamenii care au luat odată o decizie și apoi au trăit o viață de negare a tot ceea ce se presupune că au decis cândva, și vor să se asigure că sunt mântuiți pentru eternitate, astfel dezvoltă o teologie care să îi includă în Împărăția Cerească.

Ei sunt în ea, dar pur și simplu nu o moștenesc, indiferent de distincția care se face. De aceea, una dintre cărți se numește Moștenitorul flămând. Fericirile, atunci, se referă la creștinii de nivelul doi. Restul creștinilor nu sunt moștenitori. Cei de nivelul doi sunt moștenitori. Ei posedă unele lucruri pe care oamenii de rangul întâi nu le au.

Asta se referă și la creștinul firesc, deoarece creștinul firesc este cel care a luat decizia pentru mântuire, a obținut iertare, a primit garanția Cerului și apoi trăiește o viață de dezordine totală cu eul încă pe tron. Exista o mică broșură publicată de Campus Crusade. Era un cerc plin de haos cu eul pe tron. Acesta era omul firesc (natural) neregenerat. Al doilea cerc era tot plin de haos cu eul pe tronul vieții și cu Duhul Sfânt blocat în cerc. Aceasta este persoana care se află în siguranță. Duhul Sfânt este acolo, dar nu conduce.

Al treilea cerc avea o ordine perfectă în viață, un mic tron, iar Duhul Sfânt era pe tron, iar sinele era în colț. Acesta este creștinul spiritual. Așa că reflecta în cercul doi o categorie de oameni care sunt mântuiți, dar care încă își conduc propria viață. Și viața lor este în haos total. Nimic nu s-a transformat cu adevărat. Este același haos ca în cercul numărul unu, neregenerații, cu excepția Duhului Sfânt care este undeva acolo - dar EL nu controlează absolut nimic. Este aceeași idee. Aceștia sunt oamenii care nu moștenesc Împărăția. Aceștia sunt oamenii care în acest caz nu L-au făcut pe Cristos Domn.

Deci, chemarea cel mai des folosită la mântuire sună cam așa: „Acceptă-L pe Isus. Cheamă-l pe Isus în inima ta. Ia o decizie. Crede”. Cam la asta se rezumă. Acum toate astea sunt gânduri și concepte biblice. Nu înseamnă că în sine sunt minciuni, ci doar că sunt foarte incomplete. Auzim oamenii spunând: „Ei bine, trebuie să te rogi să-L primești pe Cristos”. Și apoi îi spun cuiva care se roagă o mică rugăciune: „Acum poți fi sigur că ești mântuit”, și le oferă un mic lucru ca asigurare, fără să vorbească despre ce fel de invitație ar fi folosit Isus cu afirmații precum: „Urmează-mă! Renunță la toate! Predă-ți viața! Supune-te autorității Mele! Întoarce-te de la păcatele tale! Pocăiește-te! Ascultă”! În următoarele trei săptămâni vom discuta cele trei domenii majore. Biblia vorbește despre această problemă. Care este esența credinței mântuitoare? Vom vorbi despre asta. Care este natura pocăinței adevărate? Și ce înseamnă să fii ucenic? Le vom acoperi în detaliu. În seara asta vreau doar să vă prezint câteva lucruri introductive. Acestea sunt într-adevăr ceea ce am numit a fi puncte de vedere ale „credinței ieftine”. Ei vor să se asigure că mântuirea este pur și simplu o chestiune de recunoaștere a lui Isus ca Mântuitor. Un alt avocat care scrie într-un jurnal teologic spune următoarele: „Este erezie să considerăm că, pentru mântuire, o persoană trebuie să creadă în Isus ca Mântuitor din păcat și să se încreadă în Cristos ca Domn al vieții sale, supunându-se autorității Sale suverane”. Este o erezie să crezi asta, spunea el.

Ei nu vor să audă de cuvântul angajament. Nu vor cuvântul predare. Vor doar un cuvânt potrivit, crede, primește. Un pastor local din zona noastră, bine cunoscut, care are cu adevărat o slujire eficientă, spune: „Credința mântuitoare nu presupune angajamentul cuiva pentru Domnul”. Ei învață că credincioșii autentici pot ceda apostaziei. Ei se pot îndepărta total de credință. Uitați-vă la Marcu capitolul 8 versetul 34: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu mulțimea ucenicilor Săi și le-a zis, dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; Dar oricine își pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei, o va mântui. Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” Ascultați, aceasta este o invitație pentru un necredincios, nu pentru un creștin ca să ajungă la următorul nivel. Este vorba de un om care, dacă nu acționează, își va pierde sufletul. „Ce ar putea să dea un om în schimbul sufletului său? Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam preacurvar și păcătos, se va rușina și Fiul omului de el.” Dacă te rușinezi de Cristos, și El se va rușina față de tine. Dar ei spun că asta face referire la creștinii firești pe care încearcă să-i tragă la următorul nivel de angajament față de Domnia lui Cristos. În nici un caz. Isus vorbește aici despre oameni care, dacă nu fac ce le cere, își vor pierde sufletul pe vecie. Și există atât de multe alte ilustrații în sensul acesta. Unul dintre scriitorii care menționează oferta Evangheliei în Ioan spune - vă amintiți când, vorbind cu Nicodim în capitolul al treilea, Isus vorbește despre șarpele înălțat și toți cei care se uitau la șarpe erau vindecați, tot așa, dacă Fiul lui Omului este înălțat și oamenii se uită la El, vor fi iertați și așa mai departe. După care, în acel capitol, el vorbește despre faptul că Isus îi oferă lui Nicodim adevărul nașterii din nou.

Versetul 14: „Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului. Pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viața veșnică”. Astfel ei spun: vezi, tot ce trebuie să faci este să privești și să crezi. Uită-te și crede. Uită-te și crede. Citându-l pe unul dintre ei care spune: „Nu există nici o idee de capitulare a vieții, nici un aspect referitor la îndreptarea privitorului, nici o posibilitate de predare în fața obiectului văzut.”

Uită-te și crede, atât. Se duc la Ioan 4 și fac referire la exemplul femeii de la fântână și spun că tot ce a zis Isus a fost: „Bea”. Dar ceea ce pierd din vedere este faptul că atunci când femeia a spus: „Dă-mi să beau”, El nu i-a dat, ci mai degrabă a început să-i spună despre păcatul ei. Mai este ceva de acoperit. În Matei capitolul 13 versetul 44 pilda este foarte asemănătoare: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde, și de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea”. O altă pildă: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără” Este o pildă foarte simplă. Omul a găsit ceva de valoare, a vândut tot ce avea, și l-a luat. Mă refer la mântuire. Un bărbat a găsit-o pe un câmp. Un alt bărbat a căutat-o toată viața. Amândoi au găsit-o și, când au găsit-o, au vândut tot ce aveau pentru a avea comoara. Este o imagine a schimbului: „Renunț la tot ce sunt pentru tot ce este El”.

Ce vei face cu pilda asta? Ei bine, dacă vei ține la o mântuire care nu implică Domnia Lui și dacă vei crede că nu trebuie să renunți la nimic, nu poți înțelege această pildă, și ești un păgân sau un om nemântuit, renunțând la tot ce ai de primit din tot ce oferă Cristos.

Așa că totul se interpretează astfel: comoara îngropată în câmp este biserica, persoana care o cumpără este Cristos. Deci pilda, în mod obișnuit, prin dispensație, se referă la faptul că Isus, găsind biserica, dă totul pe cruce pentru a o cumpăra. Problema este următoarea: comoara era pe câmp și mărgăritarul era de mare preț şi eu provoc pe oricine să verifice dacă oamenii neregeneraţi din această lume pentru care a murit Cristos sunt valoroşi. În plus, mi se pare o abordare destul de obscură. Un scriitor cu care suntem foarte familiari, care a pus la punct un studiu chiar foarte frumos și popular din Biblie, spune: „Creștinii Îl pot da la o parte pe Dumnezeu din viața lor și pot trăi conform naturii vechi”. Este cam același lucru. Toate aceste perspective se opun învățăturii clare a Scripturii. Ei înțeleg greșit harul. Cred că încearcă să rezolve situația persoanelor dragi care s-au pierdut și vor să aducă mai mulți oameni în cer, așa că încearcă să facă Evanghelia mai cuprinzătoare. Dar, pur și simplu, nu se potrivește cu Scriptura. Pur și simplu nu se încadrează și nu este ceea ce Biblia învață.

În spatele tuturor chemărilor la mântuire din Scriptură vedem domnia suverană, autoritară a lui Cristos, care trebuie recunoscută. Cum credeți că m-aș simți, ca pastor, dacă ar trebui să vă spun: „Acum știu că unii dintre voi sunteți doar la primul nivel. Nu L-ați făcut pe Cristos Domn, așa că nu am nimic să vă spun pentru că sunteți acolo și faceți tot ce doriți. Dar pentru aceia dintre voi care ați ajuns la al doilea nivel, trebuie să vă consolidați acest angajament. Trebuie să trăiți acest angajament”. Asta nu are nicio logică. Când ți-ai dat inima și sufletul lui Cristos, te-ai supus și ai plecat genunchiul înaintea Lui într-o mântuire supusă și i-ai cedat viața Lui sub puterea Duhului lui Dumnezeu, ai început o viață în care El este Domn și treptat viața ta ar trebui să dovedească acea ascultare față de domnia Sa.

În Cartea Faptele Apostolilor, aveți predicarea apostolică a crucii. În Cartea Faptelor, aveți tiparul de predicare pentru restul secolelor din viața bisericii. De nouăzeci și două de ori în Cartea Faptele Apostolilor Isus este numit Domn, de două ori este numit Mântuitor. În mod dominant, El este Domnul. El este Domnul. Domnia Sa a fost chiar esența predicării Evangheliei în biserica primară. Esența însăși a fost afirmarea Domniei Sale. Petru spune în Fapte 2: „Mântuirea va veni pentru oricine cheamă numele Domnului”. Numele Domnului. Nu există nici un dubiu. Este peste tot în Scriptură. „Crede în Domnul Isus”, spune în Faptele Apostolilor 16:31 temnicerului din Filipi, „și vei fi mântuit”. Vei fi mântuit. Iar Ioan, vreau să observați capitolul 3 versetul 36. Ascultați acest lucru: „Cine” - urmăriți acest gând - „Cine crede în Fiul are viața veșnică”. Ascultați: „Dar cine nu ascultă pe Fiul nu va vedea viața.” Prin urmare, credința este legată de ascultare. Ele sunt inseparabile. Absolut inseparabile. În Romani capitolul 10 versetul 9, „Dacă mărturisești cu gura ta, pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit”. Versetul 12: „În adevăr nu este nicio deosebire între Iudeu și Grec, căci toți au același Domn care este bogat în îndurare. Fiindcă oricine va chema numele Domnului” - versetul 13 - „va fi mântuit”. El este Domn și Domnia implică faptul că El este suveran. Aceasta implică faptul că El este în control.

Dacă întoarceți în evanghelii și în tot Noul Testament, aveți afirmație după afirmație despre Domnia Sa. Mă gândeam doar la capitolul 14 din Romani, versetul 9: „Căci Cristos pentru aceasta a murit și a înviat” – ca să ce - „să aibă stăpânire”. El este Domnul! La prima evanghelizare în afara Israelului, capitolul 10 din Fapte, versetul 36: „El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel”, spune Petru predicând: „și le-a vestit Evanghelia păcii prin Isus Cristos care este Domnul tuturor.” Acuma unii au spus: „Păi, da, da, dar Domnul înseamnă divinitate. Înseamnă doar divinitate. Înseamnă doar Dumnezeu”. Nu înseamnă stăpân suveran. Nu implică ascultare. Nu implică predare. Nu implică supunere. Înseamnă doar divinitate. Trebuie doar să crezi că Isus este Dumnezeu. Nu trebuie să te supui Lui. De fapt, un scriitor spune că, dacă îl faci pe Kurios, Domn, să însemne stăpân suveran, deviezi chemarea la credință de la divinitatea Lui. Asta-i ridicol. Poți spune Domn și să însemne atât divinitate, cât și stăpân suveran. Acesta este un om puternic. Nu așa stau lucrurile. Nu este necesar să dai la o parte conceptul de divinitate din cuvântul Domn doar pentru că implică ideea de stăpân suveran. Domnul se referă la divinitate. Domnul înseamnă că Isus este Dumnezeu, dar Dumnezeu înseamnă că El stăpânește.

Am luat prânzul într-o zi cu cineva care susține acest punct de vedere. El a spus: „Cred că Kurios înseamnă pur și simplu că Isus este Dumnezeu”. Am spus: „Bine, să acceptăm asta. Înțeleg asta. Kurios înseamnă că este Dumnezeu. Dar dă-mi voie să-ți pun o întrebare. Ce înseamnă a fi Dumnezeu? Înseamnă că tu ești în control? Dacă nu tu ești la conducere, atunci înseamnă că nu ești Dumnezeu”. Nu câștigi nimic spunând asta. Dacă El este Dumnezeu, El este la conducere. Dacă El este divinitatea, el este suveran. Nu poate însemna altceva. Toma l-a recunoscut. Ce a spus Toma când L-a văzut pe Isus Cristos după înviere? „Domnul meu și Dumnezeul meu” - la ce credeți că s-a referit? Cum credeți că a folosit cuvântul Domn, pentru a se referi la divinitate? A spus cumva: „Dumnezeul meu și Dumnezeul meu?” Nu. Toma a recunoscut divinitatea, Toma a recunoscut suveranitatea. Inerent acestui termen este autoritatea, stăpânirea, dreptul de a conduce, dreptul de a da ordine, obligația de a fi crezut și respectat. În 1 Timotei 1:16 se spune: „Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Cristos să-și arate în mine cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă ca să capete viața veșnică. A împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu…” Adică cine este singurul Dumnezeu? El este Regele. El este Împăratul. Omul care trăiește în răzvrătire împotriva acestuia și care nu-L recunoaște ca Domn, care nu-L afirmă ca Domn, și nu își supune viața Lui, nu poate fi mântuit.

Apoi ei spun: „Da”, și afirmă „MacArthur, ceea ce tu înveți este mântuirea prin eforturi omenești”. Ei spun: „Vezi, tu spui că, înainte ca o persoană să poată primi harul mântuirii, trebuie să-L recunoască pe Isus drept Domn și nici o ființă omenească moartă, moartă în păcat, nu ar putea face așa ceva vreodată. Așadar, postulezi o mântuire deformată. Trebuie să te pocăiești. Trebuie să recunoști că Isus este Domnul. Abia apoi poți fi mântuit”. Nu, nu spun asta. Nu spun asta deloc. Îți voi spune ce spun. Eu spun ceea ce spune Biblia și ceea ce Biblia prezintă în 1 Corinteni 12:3 este destul de clar: „De aceea vă spun că nimeni dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice Isus să fie anatema”. Acum ascultați cu atenție: „Și nimeni nu poate zice Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt”. Pocăința nu este o lucrare omenească. Este o lucrare pe care o face Dumnezeu. Ceea ce spunem însă este că atunci când Dumnezeu mântuiește pe cineva, El îi oferă pocăință. El îi dă prin Duhul Său capacitatea să afirme că Isus este Domnul. Vom vorbi despre acest aspect în detaliu, dar vreau să înțelegeți această problemă.

John Flavel, puritanul englez din secolul al XVII-lea, a scris: „Oferta lui Cristos în Evanghelie include toate slujbele sale. O credință autentică în Evanghelie Îl primește pe Cristos astfel încât să se supună Lui, precum și să fie primit de El, să-L imite în sfințenia vieții Sale, precum și să culeagă beneficiile și rodul morții Sale, trebuie să fie o primire deplină a Domnului Isus Cristos.”

A.W. Tozer, căruia îi suntem recunoscători atât de mulți dintre noi pentru scrierile sale extraordinare, îl citez: „Să-i îndemni pe bărbați și pe femei să creadă într-un Cristos împărțit” - adică să creadă în El ca Mântuitor, dar nu ca Domn - „este o învățătură slabă, pentru că nimeni nu poate primi jumătate din Cristos sau o treime din Cristos sau un sfert din Cristos. Nu suntem mântuiți crezând într-o slujbă sau într-o lucrare”. Ce a vrut să spună? Că suntem mântuiți crezând într-o persoană; în plinătatea a tot ceea ce este El, precum și a ceea ce a făcut El. Pentru a vedea problema într-un mod îndrăzneț, foarte îndrăzneț, trebuie să ne uităm doar la o ilustrație din Matei 19 și voi încheia cu aceasta. O știți bine. Am vorbit despre asta.

În Matei 19:16, iată cea mai bună ilustrație a evanghelizării lui Isus. Versetul 16, „Atunci s-a apropiat de Isus un om, și I-a zis: „Învățătorule, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Cum pot dobândi viața veșnică?” Asta este întrebarea. Cum obțin viața veșnică? Isus a răspuns: „De ce mă întrebi ce bine? Binele este unul singur. Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile”. Acesta este răspunsul corect? Acesta este răspunsul corect? Dacă cineva ar veni la tine și ți-ar spune ce fac pentru a obține viața veșnică, ai spune să păzești poruncile? Vei spune că asta funcționează, asta funcționează, asta funcționează. De ce a spus Isus asta? De ce nu a spus: „Oh, crede, dar nu lua nici o decizie”. La un moment dat să crezi. Nu, El a spus să păzească poruncile. Omul a întrebat: „Care?” versetul 18. Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi, să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci o mărturie mincinoasă. Să Cinstești pe tatăl tău și pe mama ta; și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. A ales a doua jumătate a Decalogului în care sunt cuprinse cele 10 porunci. Și s-a referit nu doar la aspectul exterior, ci și la cel interior, datorită cuvintelor lui Isus din Predica de pe munte: „Orice ar fi spus legea, a spus nu numai pentru faptele unui om, ci și pentru gândurile lui”

Așa că El i-a spus să țină acele porunci. Iar tânărul a răspuns: „Toate aceste porunci le-am păzit. Ce-mi mai lipsește?” Vezi, spune el când mă uit la viața mea, hmm, sunt perfect. Nu am comis vreo crimă. Nu urăsc pe nimeni. Nu am preacurvit niciodată. Nu am avut niciodată un gând rău să fac așa ceva. Nu am furat niciodată. Nici măcar nu am râvnit să fac așa ceva. Nu am mințit niciodată. Nici măcar nu m-am gândit vreodată să mint. Mi-am cinstit într-un mod perfect tatăl și mama toată viața și i-am iubit pe toți la fel de mult cum m-am iubit pe mine. Mincinosule! Ascultați, dacă mântuirea ar fi fost o chestiune de a crede unele fapte și de a apuca și a obține iertare pentru a intra în Rai, Isus i-ar fi spus omului: „Iată care sunt faptele: Crede!”. Dar ceea ce i-a spus El este că primul lucru pe care trebuie să-l faci este să recunosti păcatul și să te pocăiești, iar el nu a făcut-o, nu a vrut să o facă.

Atunci Isus i-a zis: „Bine” - versetul 21 - „dacă vrei să fii desăvârșit, dacă vrei să intri în Cerul lui Dumnezeu, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în Cer. Apoi vino și” - ce să faci - „urmează-Mă”. Primul pas, ca test, este când îți recunoști păcatul. Al doilea pas, înseamnă să te supui Domniei mele. Și prima poruncă pe care ți-o dau este să vinzi tot ce ai și să dai săracilor. Spui că obții mântuirea făcând asta? Nu, dar demonstrezi că ești dispus să urmezi poruncile lui Cristos. Tânărul a spus că nu își dorește o viață veșnică în felul acesta și a plecat întristat. Avea multe avuții. A ales avuția și a obținut avuția, însă a câștigat iadul. Cât de tragic poate fi! Isus a dorit să clarifice două lucruri acelui tânăr. Când vrei viața veșnică, asta nu se rezumă doar la o decizie, și la a crede anumite lucruri. Trebuie să existe o recunoaștere și o întoarcere de la păcat și trebuie să existe o dorință de a te supune autorității Mele, chiar dacă îți cer să faci cel mai dificil lucru din viața ta și să renunți la ceea ce iubești cel mai mult. Să stabilim, mai întâi, adâncimea păcatului tău și, în al doilea rând, înălțimea suveranității Mele. Aceasta este problema. Tânărul a plecat. Aceasta este o ilustrație foarte, foarte elocventă. Când vei veni la Cristos și vei fi cu adevărat mântuit, Duhul lui Dumnezeu se va mișca asupra duhului tău și Îl vei chema pe Isus ca Domn.

Data viitoare vom privi esența credinței mântuitoare: ce este și cum funcționează. Haideți să ne rugăm împreună. Mulțumesc Părinte, pentru timpul petrecut în această seară în Cuvântul Tău. Confirmă aceste adevăruri în inima noastră și ajută-ne, Doamne, să putem predica în mod corespunzător adevărul tău mântuitor pentru ca oamenii să nu fie înșelați, ci să fie mântuiți. De dragul lui Isus, Amin.

SFÂRȘIT