De câteva săptămâni continuăm studiul nostru pe tema perseverării sfinților. Acesta este, cred, un titlu biblic foarte bun pentru a descrie o doctrină care este numită doctrina siguranței veșnice sau siguranța credinciosului. Concluzia acestei doctrine este că atunci când Domnul mântuiește pe cineva, mântuirea este pentru totdeauna și nu se poate pierde niciodată. Biblia este cât se poate de clară în ceea ce privește acest adevăr fundamental, iar adevărul de bază este că mântuirea, prin natura sa, este irevocabilă.

Cu toate acestea, în ciuda clarității Scripturii, există unii care au intrat sub influența învățăturii care neagă acest adevăr. Există mulți credincioși în bisericile creștine care trăiesc într-o stare de teamă că există posibilitatea ca ei să-și piardă mântuirea. Ei sunt avertizați că pot, prin păcat sau prin faliment personal, să piardă mântuirea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Asta înseamnă că un credincios poate deveni din nou necredincios, că o nouă făptură în Cristos poate deveni din nou una veche. Că cei care sunt acum copiii lui Dumnezeu pot deveni din nou copiii diavolului. Că cei care sunt cetățeni ai cerului pot ajunge locatari ai iadului. De fapt, tot ceea ce ni se oferă în Cristos poate fi abandonat și pierdut.

Și inevitabil, cei care învață o astfel de doctrină se străduiesc să găsească suport în Scriptură. Așa că aduc o listă de pasaje doctrinare care să fie folosite ca suport pentru ideea că mântuirea se poate pierde. Am fost confruntat cu așa ceva de-a lungul anilor, de multe ori și pe multe fronturi. Am avut și încercarea de a ajuta rușii - credincioșii ruși - să înțeleagă această doctrină, pentru că de atât de mulți ani au fost învățați că există posibilitatea să-ți pierzi mântuirea.

La un moment dat, doar pentru a ilustra acest punct, am fost la Minsk, în Belarus. Belarus este o republică foarte interesantă, care făcea parte cândva din Uniunea Sovietică. A fost zona afectată cel mai tare de explozia de la Cernobîl, deoarece radioactivitatea de la Cernobîl este în pământ, deci și în apă, în rezerva de alimente și întreaga populație este pe moarte. Este un loc incredibil ce poate fi vizitat. Am fost acolo de mai multe ori.

Odată am fost într-o tabără militară comunistă veche pentru o conferință pentru pastori, a fost o experiență destul de interesantă, ca pastorii să fie instruiți într-un loc în care au fost instruiți soldații din perioada comunistă. Am fost acolo cu ei o săptămână, dormind în cazarmă împreună cu ei în locul acela și învățându-i Cuvântul lui Dumnezeu. Sesiuni lungi, lungi și intense, zi după zi, zi după zi. Și pe parcurs, am spus ceva despre faptul că mântuirea a fost dată pentru totdeauna, că ea este veșnică și că nu poate fi pierdută. Și dacă nu mă înșel cred că am prezentat ideea aceasta în contextul studiului pe care l-am avut pe epistola către Romani, mai exact capitolul 8.

Și nu am prezentat ideea aceasta ca un punct principal, am făcut doar câteva comentarii despre asta și am trecut la ce era de discutat la acel moment. Asta a fost la sfârșitul zilei, și am încheiat după ce am avut parte de puțină relaxare în partea de baracă în care stăteam, apoi m-am culcat, și dimineață m-am trezit și m-am întors în hol unde serveam micul dejun apoi am avut întâlnirile noastre.

Când m-am întors, am fost salutat de persoana care conducea întâlnirea și mi-a spus că ceea ce am menționat la sfârșitul serii, cu privire la faptul că mântuirea este pentru totdeauna și nu se poate pierde, a agitat puțin spiritele, astfel încât 27 dintre liderii prezenți n-au putut să doarmă toată noaptea. Așa că au stat treji toată noaptea și au întocmit o listă de versete care le-au creat dificultăți în a accepta acea învățătură. Așa că au venit și au zis: „Iată versetele. Vrem ca astăzi să ne oferi un răspuns la toate aceste versete”.

Destul de corect, nu? Adică, dacă este o doctrină adevărată, atunci ar trebui să treacă testul Scripturii. Astfel, mi-am dat toate silințele, și am încercat să-mi croiesc un drum prin acele versete și să le arăt cum să înțeleagă acele versete. Și, cu toată sinceritatea față de voi, în special aceia dintre voi care probabil ați fost învățați că vă puteți pierde mântuirea, de asemenea cunoașteți câteva dintre aceste versete și este important să fac referire și la ele. Așa că vreau să fac asta. În esență, acestea sunt versetele care sunt folosite foarte des - sau sunt cele mai cunoscute care sunt folosite foarte des - pentru ca oamenii să susțină ideea că mântuirea se poate pierde.

Unul dintre ele este Ioan 8:31. Ioan 8:31 spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei.” Așa că unii vor spune: „Vedeți, dacă nu rămâneți în Cuvânt, nu mai sunteți ucenici”. Apoi este Ioan 15:6. „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate, sunt strânse, aruncate în foc și ard.” O să ajungeți în iad dacă nu rămâneți credincioși. O să mergeți în iad dacă nu rămâneți statornici.

Apoi este Matei 24:13. „Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”. Așadar, într-adevăr depinde de răbdarea voastră. Același lucru este menționat și în Matei 10:22. Și apoi este Faptele Apostolilor 13:43, unde Pavel și Barnaba vorbeau evreilor și neamurilor cu frică de Dumnezeu, „Îndemnându-i să stăruie în harul lui Dumnezeu”. Așa că, se pare că trebuie să îți dorești și să te angajezi să continui în harul lui Dumnezeu pentru a fi mântuit în cele din urmă.

Alte versete, Romani capitolul 2. Romani capitolul 2. „Dumnezeu” - versetul 6 - „va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume, va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea”. Cu alte cuvinte, dacă nu perseverați în a face bine, dacă nu perseverați în a căuta slava, cinstea și nemurirea, nu veți avea parte de viața veșnică.

După care, în capitolul al unsprezecelea din Romani – există și alte versete, acestea sunt doar cele mai cunoscute - Romani 11:22. Uită-te la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: „Asprime pentru cei ce au căzut, și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta, altminteri vei fi tăiat și tu”.

Așadar, există aceste avertismente cu privire la a rămâne, a persevera, a îndura, a continua. Coloseni capitolul 1 aduce în atenția noastră o perspectivă foarte bine cunoscută. În versetul 21 se menționează că: „Pe voi care odinioară erați străini și vrășmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină.” Vorbind despre mântuire, erați răi dar acum El v-a făcut sfinți. Versetul 23, „Negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o”. Așadar, avem din nou, acest cuvânt „rămâneți”. Cuvintele sunt cam la fel în toate versetele: Rămâneți, stăruiți, continuați. Toate aceste cuvinte își au originea în greaca veche.

Capitolul 3 din Evrei adaugă alte informații în acest sens - și acestea sunt unele dintre versetele despre care am fost oarecum obligat să discut cu dragii noștri frați din Rusia pentru a-i ajuta să le înțeleagă. În Evrei 3:6, „Dar Cristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu - a cărei casă suntem, noi dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită”. Versetul 14: „Căci ne-am făcut părtași ai lui Cristos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început”. Este vorba de a rezista. Este vorba de a răbda. Este vorba de a continua. Este vorba de a păstra. De a păstra până la capăt. Toate aceste pasaje sunt pasaje care trebuie înțelese.

Sunt acestea avertismente pentru a ține de mântuirea ta? Sunt avertismente că dacă te lași, sau dacă te îndepărtezi, sau dacă te abați, sau dacă nu rabzi, îți vei pierde mântuirea? Ei bine, dacă sunt, atunci Biblia se contrazice. În mod cât se poate de clar, Scriptura ne învață că mântuirea este pentru totdeauna. De asemenea, ne învață că mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu și nu te poți mântui singur, nici la început, nici pe parcurs. Nu există posibilitatea să fii mântuit prin capacitățile tale proprii – prin puterea propriei tale credințe și nu te poți ține prin puterea credinței proprii. Am spus asta. Ideea de aici este că toate acestea nu sunt avertismente pentru credincioși să se țină cu toate puterile ca să nu-și piardă mântuirea. Sunt mai degrabă afirmații că cei care îndură, cei care rabdă, cei care perseverează, cei care rămân statornici demonstrează că sunt mântuiți. Așa că puteți lua toate aceste versete și să le răspundeți în același fel. Isus spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți cu adevărat ucenicii Mei. Dar dacă nu rămâneți în Cuvântul Meu nu sunteți cu adevărat ucenicii Mei. Dacă ești unul dintre aceia care rabdă, vei avea parte, la sfârșitul alergării de mântuire. Dacă ești dintre aceia care perseverează în harul lui Dumnezeu și în nădejdea Evangheliei, unul care înaintează cu seriozitate și rămâne tare, atunci demonstrezi că ai avut parte de lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, pentru că deții singura credință care poate oferi mântuire iar această credință este o credință care nu se poate pierde”.

Apoi aceste pasaje definesc natura credinței mântuitoare. Nu sunt avertismente în sensul că cei credincioși ar trebui avertizați să se țină. Sunt avertismente pentru credincioșii superficiali, pentru credincioșii rușinați, pentru credincioșii care pretind că sunt ai Lui dar de fapt nu sunt. Oamenii aceștia spun: „dacă este reală credința voastră, ea va ține până la sfârșit, va fi păstrată de Dumnezeu, și protejată de Dumnezeu”.

Dar cum ne protejează? Prin credință. El ne dă o credință mântuitoare și o credință care perseverează până la capăt. Am fost mântuiți prin credință și perseverăm prin credință. Nu este firesc. Este supranatural. Este un dar al lui Dumnezeu, spune Efeseni 2:8-9. Așa cum nu ați putut fi mântuiți fără credința oferită de Dumnezeu în dar, așa nu puteți ține mântuirea până la glorificarea voastră printr-o credință omenească, ci mai degrabă prin aceeași credință supranaturală pe care v-o dă Dumnezeu. Vi s-a poruncit să credeți, ați făcut-o, și ați fost mântuiți. Vi s-a poruncit să ascultați Evanghelia pentru a fi mântuiți și asta ați făcut. Acum vi se poruncește să credeți și să ascultați pentru sfințire și asta faceți. Vi se poruncește să perseverați în ascultare și credință până la capăt și asta veți face.

Ceea ce spun scriitorii este că în felul acesta identificați adevăratul credincios. Ești un credincios adevărat dacă perseverezi. Iar textul pe care se bazează întreaga interpretare este 1 Ioan 2:19. „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri, căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi, ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.” Când cineva abandonează credința, este o dovadă de necontestat că nu a avut parte de credința mântuitoare. Nu a avut parte de credința supranaturală pe care o dă Dumnezeu, pentru că nu a rămas credincios, pentru că nu a rămas statornic, pentru că nu a perseverat, pentru că nu s-a ținut tare, pentru că nu a răbdat până la capăt.

În 2 Timotei 2:12, citim următoarele: „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădam de El și El se va lepăda de noi”. Există doar două posibilități pe care le au oamenii care-L mărturisesc pe Cristos, calea adevărată și calea falsă. Dacă răbdăm, suntem pe calea adevărată și vom împărăți. Dacă ne lepădam de El și El se va lepăda de noi. Vă aduceți aminte ce a spus Isus? „Dacă Mă veți mărturisi înaintea oamenilor, vă voi mărturisi și Eu înaintea îngerilor lui Dumnezeu sau în fața Tatălui Meu care este în ceruri. Dacă vă veți rușina de Mine și Eu mă voi rușina de voi”. Dacă vreodată cineva se leapădă de Cristos, dacă îl respinge pe Cristos, tot ceea ce demonstrează este că nu au avut niciodată o credință reală, deoarece credința reală este o credință durabilă, darul credinței supranaturale este unul care durează până la sfârșit.

2 Timotei 2:13. „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, pentru că nu se poate tăgădui singur”. El S-a identificat cu tine și ți-a dat privilegiul să împărtășești din viața Lui. Cei care rabdă sunt adevărații credincioși. Cei ce nu rabdă sunt credincioși falși care doar pretind că sunt adevărați, iar credincioșii adevărați vor avea parte de lupte trecătoare în ce privește credința lor.

Și este adevărat. Sunt momente în care credința noastră este slabă. Și uităm cuvintele lui Isus spuse urmașilor Săi devotați: „Pentru ce v-ați îndoit” - cum? - „puțin credincioșilor?” Dar niciodată nu vorbim despre lepădare directă într-un sens categoric și definitiv. Deci, este într-adevăr potrivit să ne întoarcem la Petru, pentru că Petru a avut adevărata credință mântuitoare, însă tot el manifestă și o slăbiciune temporară și chiar o lepădare temporară atunci când este confruntat cu procesul de judecată al lui Isus. Așadar, să revenim la textul nostru din 1 Petru capitolul 1.

Petru este cel către care ne îndreptăm pentru a vedea o mărturie puternică a perseverenței în ciuda credinței slabe și cum este păzit de Dumnezeu printr-o credință care nu se poate pierde. Credința lui Petru a avut momentele sale slabe. Au fost acele lepădări temporare. S-ar putea să completez un gol pentru voi. Petru a avut acea cădere temporară teribilă, vă aduceți aminte, înainte de Ziua Cinzecimii, înainte ca Duhul Sfânt să coboare pentru a locui în el. „Voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi,” a spus Isus.

După coborârea Duhului Sfânt în ziua Cinzecimii, nu se mai aude nimic despre vreo lepădare din partea lui Petru. El se ridică în fața întregului norod din Ierusalim și-L propovăduiește pe Cristos. Petru însă a înțeles ce înseamnă o credință perseverentă. A înțeles și falimentele, dar a înțeles și credința perseverentă. Căderea lui nu a fost niciodată definitivă și fără întoarcere. Cu siguranță a înțeles atunci iubirea credincioasă pe care Domnul o are față de el. A înțeles restaurarea. Vă aduceți aminte cum l-a chemat Domnul și l-a restaurat. Petru a înțeles harul. A înțeles puterea credinței pe care Domnul i-a dat-o. Dacă sunteți credincioși adevărați, credința voastră nu va falimenta complet sau definitiv. Veți avea credință în Cristos până la capăt, pentru că sunteți păziți.

Haideți să ne uităm la versetul 5, 1 Petru 1:5. „Păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință”. Aceasta este o afirmație foarte importantă. Păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință. Cum ne păzește Dumnezeu? Prin credința noastră, prin credința noastră perseverentă, prin credința răbdătoare, prin credința continuă. Acum, aduceți-vă aminte că Petru le scrie credincioșilor persecutați, chiar martirizați. Și în fața acestor încercări, se întrebau despre credința lor dacă va rămâne în picioare și erau foarte neliniștiți din cauza aceasta. Oare credința lor s-ar pierde dacă ar fi luați prizonieri? Oare ar ceda credința lor dacă ar avea de îndurat bătăi? Ar falimenta credința lor dacă ar fi puși în fața morții?

Ei nu s-au încrezut în propriile puteri, pentru că și-au cunoscut propriile slăbiciuni credincioși fiind. Ei au avut aceleași trăiri pe care le avem și noi și care sunt descrise în Romani 7, în care nu făceau ceea ce voiau să facă, ci făceau ceea ce nu voiau să facă, luptându-se astfel cu firea care era încă rămasă în ei. Și se întrebau dacă vor reuși sau nu să supraviețuiască vreodată într-un proces extrem de persecuție. Neavând încredere în propria lor credință, se temeau că s-ar putea pierde credința lor.

Petru scrie această scrisoare și menționează că vor avea de înfruntat momente foarte, foarte dificile. În 2:20, el vorbește despre a fi tratat cu duritate și despre a suferi, a suferi cu răbdare. În capitolul 3, el vorbește despre răul care i-ar putea afecta. În capitolul 4, el vorbește despre suferința lor ca și creștini - versetul 16 – să nu le fie rușine ci să-L proslăvească pe Dumnezeu. Adică, este cât se poate de limpede că vor avea momente foarte dificile. 5:10. „După ce veți suferi puțină vreme, Dumnezeul oricărui har...” și așa mai departe, și așa mai departe.

Prin urmare scrisoarea recunoaște că se află sub o amenințare și asuprire foarte serioasă. Și erau îngrijorați dacă va supraviețui credința lor. Iar Petru spune în versetul 5: „Sunteți păziți, sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință”. Iar ceea ce am spus este că nu credința voastră este cea care stă în picioare, ci credința care vine de la Dumnezeu și care v-a fost dată ca dar. Este o credință supranaturală.

Acum ne uităm la elementele sau componentele acestei protecții. Și dați-mi voie să mă întorc doar la ceea ce am spus data trecută. În primul rând, suntem păziți de o nădejde vie. Păziți de o nădejde vie, 1 Petru 1:3-4. „Binecuvântat să fie Dumnezeul Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie, și la o moștenire nestricăcioasă, neîntinată și care nu se poate veșteji”. - Îmi place această expresie - „păstrată în ceruri pentru voi”.

Aveți o nădejde vie. Ce este asta? O nădejde care nu poate muri, aceasta este ideea. Este o nădejde care nu poate muri. Nu poate muri niciodată. Evrei 6:19 spune: „Această nădejde o avem ca ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită”. Și care este nădejdea noastră? Nădejdea noastră este cerul. Nădejdea noastră este să-L vedem pe Cristos, să primim răsplata noastră veșnică, să intrăm în casa noastră cerească, și să primim moștenirea noastră.

Acesta este viitorul pentru noi, viitorul pentru viața ce va să vie. Aceasta este moștenirea despre care Petru spune că este nepieritoare. Adică, în câte moduri o poate spune? Nu poate pieri. Nu se poate întina. Nu se poate veșteji. Este nestricăcioasă. Nu poate trece și este păstrată și, mai exact, este păstrată în ceruri pentru voi. Și apropo, cerul este cel mai sigur loc pentru a depozita orice, de aceea în Evrei 6 se spune că Marele nostru Preot, Domnul Isus Cristos, a intrat El Însuși în cer. El a intrat în cer. Și acum ascultați ce zice: „Această nădejde” - după cum tocmai am citit, - „pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntru Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător”.

Isus a mers în cer și a ancorat acolo nădejdea noastră veșnică. Această nădejde este ancorată, este sigilată în cel mai sigur loc, care este cerul. Îmi aduc aminte de Matei 6:19-21. „Strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă nici nu le fură”. Este cel mai sigur loc.

În Apocalipsa 21:27, „Nimic întinat nu va intra în cer, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună nu va intra vreodată acolo”. Niciun hoț nu poate ajunge acolo pentru a-ți fura moștenirea. Apocalipsa 22:14. „Ferice de cei ce își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.” Este cel mai sigur loc în care poți pune orice, deoarece doar cei răscumpărați și cei neprihăniți sunt acolo. Și ceea ce este în cer este pecetluit.

Întoarceți puțin la Efeseni 1. În Efeseni capitolul 1 este această afirmație extraordinară făcută în versetele de la 3-14. Majoritatea cercetărilor biblici, spun că versetele de la 3-14, sunt o singură frază, ceea ce înseamnă că Pavel a devenit cam agitat aici. Nu a pus niciunde vreun punct în această frază. Este o frază foarte cursivă. Începe spunând: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos” – tot felul de binecuvântări duhovnicești. Tot felul de binecuvântări duhovnicești. Ce implică asta? „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui”. Acum meditați puțin la expresia aceasta. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui”.

Înainte ca lumea să fi existat, înainte ca timpul să fi început, El ne-a ales să fim acolo, când se va termina totul, cu El în slavă. În felul acesta ne va duce și pe noi acolo. „El ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Cristos după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său.” El ne-a rânduit mai dinainte să fim adoptați ca fii. Aceasta a fost plăcerea Lui. Aceasta a fost voința Lui. Și este spre lauda slavei harului Său. Așa că în veșnicia trecută a stabilit că ne va aduce la slavă. El a predestinat asta.

„Astfel, El ne-a dăruit fără plată acest har în Prea iubitul Lui, în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogățiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi”. Iar în versetul 11. „În El am fost făcuți și moștenitori”. Este o moștenire predestinată conform planului Său. Este vorba despre o moștenire care a fost predeterminată înainte ca timpul să fi început. Destinul nostru etern a fost hotărât, pecetluit și pronunțat, ca să spunem așa, înainte ca lumea să fi fost creată.

Toate s-au derulat - versetul 11 ​​- „după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale. Scopul acestei hotărâri a fost ca noi, cei care mai dinainte am nădăjduit în Cristos, să slujim de laudă slavei Sale. Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, ați crezut în El și” –observați vă rog - „ați fost” care este cuvântul următor după ce ați crezut? „pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”.

Acum, puteți numi Duhul Sfânt în mai multe feluri, dar când Îl numiți pe Duhul Sfânt „Duhul Sfânt care fusese făgăduit”, Duhul Sfânt vine ca un sigiliu pentru a garanta ceva în viitor, ceva nerealizat deocamdată. „Ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună”. - Acesta este cuvântul grecesc arrabōn, avans, „arvună”. Avans. De asemenea, este un cuvânt folosit pentru inelul de logodnă, - „a moștenirii noastre”.

Vi s-a dat Duhul Sfânt ca o pecete, în momentul în care ați crezut, în timp ce Dumnezeu privea viitorul și „răscumpărarea celor câștigați de El spre lauda slavei Lui”. Expresia „spre lauda slavei Sale”, se repetă peste tot.

Așadar, înțelegeți, că în momentul în care ați crezut, ați fost pecetluiți și moștenirea voastră nu poate fi pierdută. Acesta este modul în care Dumnezeu a planificat-o din veșnicia trecută și acesta este scopul Său, aceasta este voia Sa, și exact asta va face. Din momentul în care ați crezut, ați fost pecetluiți, iar Duhul vi s-a dat ca sigiliu.

Uitați-vă la capitolul 4, în aceeași epistolă, Efeseni 4:30. „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării”. Vi s-a dat o nădejde vie, preaiubiților, o nădejde vie, nădejdea care nu poate muri, o moștenire care nu se poate clătina și vi s-a dat o arvună, o garanție prin Duhul Sfânt care fusese făgăduit, care vă pecetluiește pentru acea zi. Așadar, voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu printr-o nădejde vie.

În al doilea rând, suntem păziți de propria putere a lui Dumnezeu. Și vreau doar să aprofundez puțin ceea ce am comentat deja. Am spus ultima dată că fraza din versetul 5, „păziți de puterea lui Dumnezeu”, este menită să ne amintească faptul că suntem păziți de cea mai mare putere existentă. „Păziți de puterea lui Dumnezeu pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremurile de apoi”. Suntem păziți de puterea lui Dumnezeu pentru acea mântuire care este gata deja. Cuvântul înseamnă „pregătit, la îndemână, prezent, deja împlinit”, până când este în sfârșit descoperită în vremurile de apoi, atunci când Îl vom vedea pe Cristos în slava Sa.

Este aceeași idee ca în Filipeni 1:6. „Cel ce a început în voi această bună lucrare o va desăvârși până în ziua lui Isus Cristos”. Ziua lui Isus Cristos este aceeași cu ziua răscumpărării, ziua în care Îl vedem pe Cristos și intrăm în slava veșnică. Este ziua pe care Ioan o avea în minte în 1 Ioan 3:2. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat încă dar știm că atunci când se va arăta El vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este”.

De asemenea, în 2 Timotei - nu putem trece peste - 4:7. „M-am luptat lupta bună. Am isprăvit alergarea. Am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”. Suntem pecetluiți până când mântuirea care va fi descoperită în vremurile de apoi ne va fi dată nouă. Suntem ținuți de asta prin puterea divină, prin Însăși puterea lui Dumnezeu. Și asta ne aduce aminte de un alt pasaj foarte important. Întoarceți la Romani 8.

În această secțiune, vedem probabil cel mai puternic pasaj despre perseverarea sfinților, vedem cât de mare este puterea lui Dumnezeu. Romani 8:38-39. „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos Domnul nostru”. Nu există nicio putere care să poată cuceri puterea lui Dumnezeu și dragostea Lui pentru ai Săi. Deci, cam despre asta este vorba. Perseverăm prin puterea divină și printr-o nădejde vie.

În al treilea rând, și acest lucru este foarte important pentru noi, suntem păziți de o nădejde vie, suntem păziți de puterea Lui, suntem păziți prin încercări. Suntem păziți prin încercări. Acest lucru poate părea a fi într-un fel împotriva logicii, în raport cu ceea ce pare rezonabil la început, dar vreau să vă arăt cât de important este acest aspect. Dacă nu aveți nimic în afară de asta, veți avea parte aici de miezul acestui adevăr extraordinar. Uitați-vă la versetul 6. „În ea voi vă bucurați mult”.

Bineînțeles că ne bucurăm că suntem păziți de puterea lui Dumnezeu, păziți printr-o nădejde vie. Ne bucurăm de asta. „Ne bucurăm, măcar că acum, dacă trebuie” – Dumnezeu hotărăște dacă trebuie – “sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări”. Acum, opriți-vă puțin!

„În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări”. Încercările sunt diferite pentru fiecare, deoarece necesitățile spirituale sunt diferite pentru fiecare. Fiecare dintre noi ne aflăm în locuri diferite pe calea dezvoltării spirituale, iar Domnul trebuie să facă lucruri diferite în viețile noastre, așa că primim încercări în funcție de nevoile pe care Dumnezeu hotărăște că le avem, iar noi ne bucurăm de aceste încercări.

În loc ca acești oameni să se uite la posibilitatea de a fi arestați, puși în închisoare, torturați sau martirizați și fiindu-le teamă că se va pierde credința lor, el spune: „În aceste încercări dureroase, voi vă bucurați mult”. Versetul 7. Iată motivul: „Pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul, care piere și care este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos”.

Acum, uitați-vă doar la prima parte a acestui verset. Aceasta este dovada credinței voastre. Suntem păziți prin încercări. Dumnezeu ne susține credința. Iată o modalitate de a înțelege asta. Dumnezeu ne susține credința nu ținând-o departe de încercări, nu asigurându-se că nu este niciodată pusă la încercare. Dumnezeu nu ne păzește, ținând de noi, ținându-ne să rezistăm continuu, ținându-ne strâns, și făcându-ne viața ușoară. El face tocmai contrariul. Dumnezeu ne susține adevărata credință, trecând-o prin momente grele. El ne susține credința prin încercări.

Dacă aveți parte de o încercare, veți trece prin încercare încrezându-vă în Domnul. Și veți zice: „O astfel de credință este cea adevărată”. Expresia „în ea voi vă bucurați mult” s-ar putea să vă surprindă. Știți, am înțeles-o greșit și, bineînțeles, nu suntem ajutași deloc de acei predicatori ridicoli ai prosperității care sunt peste tot, dând oamenilor speranțe false și spunându-le minciuni, predicând prosperitatea în loc să predice suferința, încercările.

În felul acesta, fraza „în aceste încercări, voi vă bucurați mult”, vă poate lua puțin prin surprindere. Nu uitați, însă, că acești oameni se confruntau cu persecuții în care viața lor era pusă în pericol. Frica ar fi un răspuns omenesc. Cu toate acestea, Petru spune: „În ea, voi vă bucurați mult”. De ce? Vă bucurați pentru că aceste încercări dovedesc caracterul credinței voastre. Credința omenească n-ar rezista.

Să ne întoarcem la pilda semănătorului. Vă amintiți că o parte din sămânță a căzut în locuri stâncoase, vă aduceți aminte asta? Pământ stâncos. Și a răsărit pentru o vreme însă când a venit prigoana, ce s-a întâmplat? S-a ofilit și a murit. Este întotdeauna un test al realității vieții spirituale. Este întotdeauna un test.

Încercările întăresc credința și dezvăluie adevărata credință. Uitați-vă la Iacov capitolul 1, Iacov 1:2 spune în esență același lucru. „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări”. Știți, cred că este ceva extraordinar să ajungi la vârsta la care mă aflu eu. Uneori oamenii mă întreabă: „Te îndoiești de mântuirea ta?” Uneori tinerii mă întreabă asta. Cineva chiar m-a întrebat asta azi dimineață. „Mă lupt cu întrebarea dacă sunt sau nu creștin cu adevărat. Tu te lupți cu asta?” Iar răspunsul meu sincer a fost nu.

Realitatea este că atunci când eram foarte tânăr, diavolul mă bombarda cu îndoieli. Dar adevărul este că nu pun niciodată la îndoială caracterul adevărat al credinței mele mântuitoare, deoarece a trecut cu bine prin atâtea încercări. De fiecare dată când treceți printr-o încercare, puteți vedea natura credinței voastre. Încercările nu-L ajută pe Dumnezeu să afle ce fel de credință aveți. El v-a dat-o. El nu are nevoie de informații despre credința voastră. Însă devine o bucurie pentru voi „când treceți prin felurite încercări” - versetul 3, - „ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare, iar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea ca să fiți desăvârșiți”.

Adică, ce poate fi mai minunat? Ce dar mai mare poate fi decât să ai siguranța mântuirii? Este ceva mai bun de atât? Dacă trăiești vreodată cu îndoieli și temeri și tot felul de lucruri de felul acesta, este extraordinar să știi că ai credința adevărată. Este extraordinar să-i vedem capacitatea de a supraviețui dezastrului. De fapt, am constatat în viața mea că cu cât a fost mai grea încercarea, cu atât credința mea a fost mai tare, cu atât încrederea mea în Dumnezeu a crescut mai mult.

În 2 Timotei avem un alt text folositor în acest sens, 2 Timotei 1:8. Pavel spune: „Suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu”. Versetul 9. „El ne-a mântuit, și ne-a dat o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus înainte de veșnicii”. Este acea doctrină a alegerii, predestinarea, care este fundamentală pentru siguranța noastră.

Însă în versetul 10 el spune. „Dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Cristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și ne putrezirea prin Evanghelie. Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al neamurilor. Din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine”. El spune: „Supraviețuiesc, uimitor. De fapt, trec cu bine prin astfel de situații”. Și cu cât suferința este mai mare, se pare că mărturia este cu atât mai strălucitoare. Și acum Pavel poate spune din mărturia personală, în versetul 12: „Știu în Cine am crezut”.

De unde Îl cunoști? Pentru că s-a descoperit. El s-a manifestat în toată suferința mea, în toate încercările mele și știu în cine am crezut. Știu că am crezut și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea.

Care este ziua aceea? Este ziua izbăvirii, ziua lui Cristos, ziua în care Îl vom vedea față în față. Știu în cine am crezut. Știu că am crezut. Știu că are putere, este cuvântul dunatos. El are putere să păzească ceea ce I-am încredințat. Apropo, aici este folosit cuvântul parathēkē, care înseamnă „a depozita”, e ceea ce am depus la El. Viața mea, sufletul meu, veșnicia mea. Știu că El are putere să păzească. Știu că El poate păzi ce I-am încredințat prin credința mea, pentru că, indiferent de încercare, credința mea nu se va pierde niciodată. El mi-a dat o credință care supraviețuiește în orice împrejurare. Credința reală iese din încercări mai tare ca niciodată.

Întoarceți din nou înapoi la Romani 8. Când vorbim despre un astfel de subiect, pur și simplu nu putem sta departe de acel capitol. În Romani 8 însă, Pavel spune în versetul 35: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos?” S-ar putea întâmpla ceva care să-L facă pe Cristos să nu ne mai iubească? Sau am putea pune invers lucrurile. În greacă se poate citi în ambele variante. S-ar putea întâmpla ceva care să ne determine să nu-L mai iubim pe Cristos? „Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” Credeți că Pavel a inventat pur și simplu aceste cuvinte? Nu, el este autobiografic aici. A trecut prin astea.

În necaz? Am avut zilnic parte de împotrivire. În strâmtorare, în foamete, în frig și lipsă de îmbrăcăminte, în primejdii pe mare, în prigoniri, în foame, în temnițe, în lovituri fără număr, bătut cu nuiele, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor. El prezintă o întreagă listă în 2 Corinteni 11. Am fost confruntat și cu sabia, am fost amenințat și vă spun că „din pricina Ta suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de tăiat” - versetul 37 - “totuși în toate aceste lucruri noi suntem” - ce? - “Mai mult decât biruitori”. De aici vine cuvântul „Nike”, nikē –biruitorul, cuceritorul. Vedeți, acest tip de credință pe care ne-o dă Dumnezeu crește în încercare și rămâne în picioare.

Acum, eu nu am avut parte niciodată de persecuție. Dar am avut parte de niște medii destul de ostile. Trebuie să îți trăiești cu adevărat credința în unele medii. Și am găsit un nivel de energie, un nivel de angajament, un nivel de convingere și un nivel de îndrăzneală în acele medii, care poate sunt chiar mai mari decât în altele. Și este acea lucrare a Duhului Sfânt, astfel încât această încercare să susțină pentru mine afirmația că nu este a mea credința, ci că El mi-a dat adevărata credință.

Încercările – întorcându-ne la textul nostru - produc suferință pentru o vreme. Ele vin ca un foc pentru a arde zgura. Și acesta este scopul. Nu doar că dezvăluie credința, ci o și purifică. Și ceea ce reiese din, 1 Petru 1, este o credință care este mult mai scumpă decât aurul, care piere și care este cercat prin foc. Când îți testezi credința, aceasta iese mai curată, și mai prețioasă. Și îți voi spune, având în vedere asta, tu - în loc să-I ceri lui Dumnezeu să te păzească de încercări, tu - ar trebui să-I ceri să se asigure că te supune tuturor încercărilor necesare pentru a-ți oferi încrederea că este adevărată credința ta.

Îmi place ce scrie în Fapte 5:41. „Au plecat dinaintea soborului” știți că, soborul „i-a chemat pe apostoli și i-a bătut cu nuiele”. Asta a făcut Sanhedrinul „și le-a poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus”. Știi care a fost reacția lor? „Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui”. Știi de ce au ieșit de acolo atât de bucuroși chiar dacă sângerau, și erau învinețiți, bătuți, batjocoriți, umiliți, plini de bucurie? Știți de ce? Pentru că știau că au o credință reală. Știau că au o credință adevărată. Și tot ce s-a întâmplat i-a motivat să fie și mai îndrăzneți. Versetul 42 - Îmi place asta. „Și în fiecare zi, în Templu, și acasă, nu încetau să învețe pe oameni și să vestească Evanghelia lui Isus Cristos”. Bineînțeles că, cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era să-i prindă și să-i bată din nou însă asta nu făcea altceva decât să le întărească și mai mult credința.

Chiar și Cristos Isus Însuși a fost întărit prin suferință. În 1 Petru scrie că „atunci când a fost batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, și când era chinuit, nu amenința ci se supunea dreptului Judecător”. Iar autorul epistolei către Evrei spune că a fost „făcut desăvârșit prin suferință”.

Așadar suntem păziți. Suntem păziți pentru că Dumnezeu ne-a dat o nădejde vie. Adică este o nădejde înrădăcinată în credința noastră care nu poate muri. Dumnezeu ne-a dat o credință care este energizată de puterea divină care nu poate fi biruită. Nicio altă putere nu este egală cu puterea Lui. Apoi Dumnezeu ne păzește și printr-o credință care este pusă la test și încercată.

Mai e ceva aici ce trebuie să menționez din 1 Petru, numărul patru în mica mea listă, suntem păziți de un plan veșnic. Am tot menționat acest aspect, așa că nu trebuie să subliniez foarte mult acest punct. Suntem însă păziți de un plan veșnic, de o nădejde vie, de puterea divină, prin încercări și printr-un plan veșnic. Uitați-vă la versetul 7.

Ne îndreptăm spre ceva, sfârșitul versetului 7, să aibă ca urmare „lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos”. Credința noastră a fost concepută pentru a supraviețui până la capăt. Aceasta este o promisiune extraordinară. Avem o credință care nădăjduiește, o credință care este invulnerabilă, păzită de puterea divină, o credință tare care se întărește doar prin încercare. Avem o credință dovedită, testată, care își găsește împlinirea în scopul și planul lui Dumnezeu într-o unire cu Domnul Isus Cristos la venirea Sa. În acel moment vom primi slava, lauda și cinstea de la Dumnezeu. Asta ne întoarce chiar la motivul pentru care am fost mântuiți la început, am fost aleși astfel încât să fim aduși la slava veșnică.

Știți ce ne învață Biblia despre asta, vom fi ca El, vom avea un trup ca al Lui. Noi avem o casă cerească. Pentru că El ne pregătește un loc. Noi suntem doar în trecere prin această lume. Nu suntem cetățeni aici. Întristările noastre ușoare de o clipă nu sunt vrednice să fie puse alături de acea greutate veșnică de slavă care ne așteaptă în prezența Lui. Ne dorim răscumpărarea trupului nostru pentru că știm ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El. Știți toate aceste versete.

Suntem deja, cetățeni ai cerului. Tatăl nostru este acolo, casa noastră este acolo, viața noastră este acolo. Promisiunea lui Dumnezeu este să ne aducă la slava veșnică. Și apropo, aceasta a fost hotărârea Sa, nu la momentul în care noi am auzit Evanghelia și am crezut-o. Aceasta a fost hotărârea Sa în dreptul nostru în veșnicia trecută, cu mult înainte ca noi sau oricine altcineva să fie creat. Dumnezeu a predeterminat încă de atunci că noi vom fi aduși la slava veșnică.

Adică nu înțelegeți deloc mântuirea dacă nu înțelegeți cele trei dimensiuni ale acesteia. Este momentul în care crezi. Este procesul prin care ești păzit. Și apoi este mântuirea finală în care vei fi proslăvit. Atunci când Dumnezeu a hotărât să te mântuiască, a predeterminat că toate cele trei vor avea loc, nu doar o parte din ele. De aceea, în Romani 8:18 Pavel spune: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi”. Indiferent de suferința de care avem parte aici, ne bucurăm pentru că asta ne arată că avem o credință reală care se întărește și niciun aspect al suferinței nu poate fi comparat cu slava pe care Dumnezeu a predeterminat-o pentru noi.

Așadar suntem păziți printr-o nădejde vie, prin puterea lui Dumnezeu, prin încercări și prin promisiunea slavei veșnice. Dați-mi voie să vă mai prezint un detaliu, al cincilea. Suntem păziți printr-o iubire nemuritoare. Suntem păziți de o iubire nemuritoare. Versetul 8. „Pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut”. Deși nu L-ați văzut, Îl iubiți. Acesta este fundamentul. Dragostea noastră pentru Isus Cristos. „Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus Cristos” - 1 Corinteni 16:22 - „să fie blestemat”. Aceasta este o afirmație profundă despre natura mântuirii adevărate. Ea este caracterizată nu numai prin credința în Cristos, nu doar prin a crede în El, ci și prin a-L iubi pe El.

Ați auzit pe cineva la botez spunând: „Pentru că am crezut adevărul, am considerat că sunt creștin”. Poți să crezi adevărul și să nu fii mântuit. Diavolul crede adevărul. Demonii cred informațiile. Ei știu că sunt adevărate. Problema de aici este iubirea Domnului Isus Cristos. „Dacă mă iubiți veți păzi...” -ce? - „poruncile Mele. Mă iubiți dacă doriți slava Mea si cinstea Mea”. Îl iubiți fără să-L vedeți.

Dacă ar fi să definiți creștinismul în cel mai bun sens al său, ar trebui să folosiți cuvântul „iubire”. Ați putea vorbi despre a crede în Cristos, dar chiar nu ați ajunge acolo pentru că atât de mulți oameni spun că ei cred în Isus Cristos. De fapt, am citit astăzi un articol greu de crezut în care un om spunea că există trei miliarde de creștini în lume. Ei bine, probabil sunt trei miliarde de oameni care cred în Isus, dar sunt destul de sigur că nu sunt atât de mulți care să-L iubească, care să-L iubească sacrificându-se, care să-L iubească în totalitate, care să-L iubească în supunere, care să-L iubească în reverență, care să-L iubească în neprihănire. „Pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut” - spune versetul 8: - „credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită”.

Îi poți spune unui creștin că dacă Îl iubește pe Cristos trebuie să se bucure. Să abunde în bucurie. Știți că singura religie din lume care cântă este creștinismul? Știați asta? Alții nu fac altceva decât să fredoneze într-o gamă minoră, un fel de rap non-biblic. Și știți ce? Creștinismul adevărat cântă într-o gamă majoră. Noi cântăm. De ce cântăm? Cântăm pentru că suntem plini de bucurie. Despre cine cântăm? Cântăm despre Cristos.

Știți că îmi plac corurile care cântă laudă, dar cred că 90 la sută din corurile de laudă cântă din Vechiul Testament. Mie îmi place să cânt despre Isus Cristos. Nu mă deranjează să cânt despre temele din Vechiul Testament, dar îmi place să ajung la subiectul cel mai important și acesta este Cristos. Pentru că-L iubim. Ce i-a spus Isus lui Petru în Ioan 21 când a vrut să-l restaureze? La Marea Galileii a spus: „Simone fiul lui Iona, tu ...” ce? – “Mă iubești?” Acesta este modul în care și-a definit relația. “Mă iubești?” Iar Petru răspunde: „Te iubesc”. El i-a zis: „Paște mielușeii Mei”.

I-a zis a doua oară: „Mă iubești?” „Da Doamne, a răspuns Petru te iubesc”. „Paște oițele Mele”. A treia oară i-a zis Isus: „Simone, Mă iubești?” Motivul pentru care l-a întrebat de trei ori, desigur, a fost în paralel cu faptul că Petru s-a lepădat de trei ori. Domnul știa că Petru era conștient de faptul că dragostea era demonstrată prin ascultare și i-a zis a treia oară: „Simone, mă iubești?” Petru știa că nu poate pretinde că a fost ascultător, pentru că nu a fost. Așa că îmi place ce a spus el. El a spus: „Doamne, Tu toate le știi. Știi că Te iubesc”. Îmi place foarte mult răspunsul lui. El a zis: „Tu ești atotștiutor. Știi ce-i în lăuntrul meu. Știi că te iubesc”. „Paște oile Mele”.

El știe dacă Îl iubim. 1 Ioan 4:19 spune: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi”. Știți că o relație umană adevărată necesită dragoste și încredere. Iubire și încredere. La fel este și în relația noastră cu Cristos. Așa se definește cu adevărat. Și nu se poate ca un creștin să nu-L iubească pe Cristos. Toată viața ta, în calitate de credincios, trebuie să crești în dragostea ta pentru Cristos. Să crești în ce privește afecțiunea ta pentru El.

De aceea apostolul Pavel spune: „Să-L cunosc pe El”. Pentru că cu cât iubești mai mult pe cineva, cu atât vrei să-l cunoști mai mult. Pavel știa că era iubit și – întorcându-ne din nou la Romani 8 - știa că nimic nu-l poate separa de dragostea lui Cristos față de el, însă totodată știa, că nimic nu-l putea separa de dragostea sa pentru Cristos. Adică, nu asta este ideea? Puteți să-mi faceți parte de orice. Puteți să-mi faceți parte de necaz, suferință, persecuție, lipsă de îmbrăcăminte, foamete, sabie și nimic nu-mi va schimba dragostea pentru Cristos. Nimic. Îl iubesc cu o dragoste pe care El mi-a dat-o. Romani 5:5. „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre”. Este un dar de la Dumnezeu, la fel ca și credința. Vi s-a dat o credință supranaturală. Vi s-a dat o dragoste supranaturală care nu se schimbă niciodată.

Așadar, această iubire nemuritoare este cea care ne ține. Este o componentă a credinței noastre. Așa că suntem păziți prin credință, versetul 5, iar acum versetul 9, în sfârșit. Care este sfârșitul? „Veți dobândi - ascultați asta – “ca sfârșit al credinței voastre” - ce? - „mântuirea sufletelor voastre”. De aceea spunem asta, oameni buni, că această doctrină ar trebui numită perseverarea sfinților sau, mai bine zis, perseverarea credinței.

Vi s-a dat o credință care nu piere niciodată. Vi s-a dat o credință care este păzită de puterea lui Dumnezeu, o credință care are o nădejde ce nu moare niciodată, o credință susținută de puterea lui Dumnezeu care nu poate fi răsturnată, o credință care este dovedită, testată, întărită prin încercări, o credință care este concepută pentru împlinirea slavei veșnice, care a fost făgăduită înainte de veșnicii, o credință care are în ea o iubire nemuritoare pentru Cristos. Iar rezultatul acestei credințe va fi obținerea mântuirii finale a sufletelor voastre.

Oameni buni, pur și simplu, nu există nicio scăpare din această realitate. Nicio portiță de ieșire. Rezultatul acestei credințe mântuitoare este mântuirea voastră definitivă. Mântuirea actuală pe care o experimentați acum este rezultatul acestei credințe. Mântuirea inițială a fost rezultatul acestei credințe. Iar la sfârșit veți dobândi această mântuire definitivă, deoarece această credință va persevera și va persista până la capăt. Aceasta este natura acestei credințe. Nu este altceva decât un dar permanent de la Dumnezeu.

Doar a lua în considerare posibilitatea că ți-ai putea pierde mântuirea este o denaturare a harului lui Dumnezeu. Este o denaturare a naturii pe care o are credința, a darului iubirii Sale, și a lucrării Duhului Său. Este o denaturare a puterii și a planului Său. Este o denaturare a decretului Său veșnic în viața aleșilor Săi. Acesta este adevărul. Și probabil că este un moment potrivit pentru a încheia, dacă există vreodată așa ceva. Filipeni 1:6, așa cum am menționat și mai devreme: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos”. Oare asta n-ar trebui să pună capăt dezbaterii? Dacă a început-o, ce va face? Cred că ați înțeles.

Doamne, îți mulțumesc pentru acest timp extraordinar petrecut în aceste adevăruri, care ne-au îmbogățit atât de mult. Îți mulțumim pentru acest dar, pe care nu-l merităm. Îți mulțumim pentru bucuria pe care ne-o dai, pentru că știm că este veșnică. Umple-ne inimile cu acea bucurie negrăită și slăvită. Ajută-ne să ne bucurăm cu adevărat de permanența acestui dar al harului.

Îți mulțumim pentru credința statornică, pentru iubirea veșnică și pentru nădejdea care nu se clatină. Îți mulțumim că toate acestea au început înainte de întemeierea lumii și vor fi desăvârșite în veșnicia ce va să vină iar toate acestea se vor întoarce pentru slava și lauda Ta, care este cea mai înaltă bucurie a noastră. Îți mulțumim pentru mărturiile pe care le-am auzit în această seară despre cei pe care I-ai ales, care au ajuns acum la credință și care sunt pe calea mântuirii desăvârșite.

Doamne, știm, așa cum a spus Pavel, că acum mântuirea noastră, mântuirea noastră finală este mai aproape acum decât atunci când am crezut și știm că în curând Isus Cristos va deschide cerul și ne va chema la Sine. Iar acea zi, acea zi a răscumpărării, acea zi a lui Cristos va deveni realitate, iar acea veșnicie slăvită spre care ne duce credința noastră perseverentă va fi mai presus decât orice ne-am putem imagina vreodată. Îți mulțumim pentru acest har și pentru această mântuire în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT