Am început un studiu extraordinar al unor doctrine foarte importante, în aceste servicii de duminică seară.Și din punctul meu de vedere, subiectul este încă în curs de desfășurare. Pur și simplu urmăresc cursul acestui subiect ca să văd unde merge. Am avut însă parte de un timp extraordinar. După cum bine știți, în toți acești ani, în mod predominant, dacă nu aproape întotdeauna, lucrăm cu diferite texte din Scriptură și suntem astfel obligați să afirmăm ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu pentru că asta este ceea ce spune el. Cred că întotdeauna, există o potențială acuzație conform căreia, atunci când lăsați deoparte predicarea expozitivă consecutivă și vă lansați într-un studiu tematic sau un studiu doctrinar, se poate să fiți prinși în ceva filosofic, sau în ceva rațional, sau în ceva legat de logică și s-ar putea să trageți concluzii care nu ar sta în picioare dacă ar fi supuse testului Scripturii.

Așadar, vreau să afirm că am încredere că tot ceea ce spun va fi sub ochii voștri extras din Scriptură. Așa că v-aș încuraja să faceți ca cei din Berea, să depuneți puțin efort și să cercetați Scripturile ca să vedeți dacă într-adevăr așa stau lucrurile. În mod sigur, nu vreau să vă aduc o teologie rațională, deși nu este irațională. Nu vreau să vă aduc o abordare filosofică a teologiei. Nu vreau să urmăresc calea rațiunii umane pentru a ajunge la concluziile noastre. Vreau să aduc înaintea voastră ceea ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre aceste aspecte doctrinare foarte importante.

Am început totul cu un scurt rezumat când am încheiat epistola lui Iuda, uitându-ne la doctrina perseverării sfinților sau la păstrarea sfinților. Adică, dacă sunteți odată mântuiți, veți avea întotdeauna nădejdea vieții veșnice. Nu aveți cum să fiți nemântuiți. Nu vă puteți pierde mântuirea, pentru că El poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană înaintea slavei Sale. În felul acesta se încheie epistola lui Iuda.

Am vorbit așadar despre această doctrină a siguranței, a păstrării sau a perseverării. Și, în cele din urmă, am spus că suntem păstrați până la capăt pentru că am fost aleși de la început pentru scopul acesta. Iar asta ne-a condus la doctrina alegerii divine, doctrina predestinării, prin care Dumnezeu a hotărât mai înainte de întemeierea lumii pe cine va mântui, pe cine va aduce la slavă. Căci pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit. Astfel marea doctrină a perseverării este legată de doctrina alegerii sau a predestinării.

Așa că, în cel puțin trei mesaje v-am trecut prin pasajele importante ale Scripturii care vorbesc despre doctrina alegerii și ea v-a fost prezentată ​​așa cum este revelată în Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi după ce ați înțeles această doctrină, aceia dintre voi care ați fost cu noi, o veți găsi peste tot și fie o veți accepta oriunde o veți găsi, fie veți petrece restul vieții luptându-vă atunci când vă sare în ochi.

Acum, orice discuție despre doctrina predestinării sau despre doctrina alegerii divine suverane sau, dacă vreți, a mântuirii suverane ca o lucrare a lui Dumnezeu se bazează pe o altă doctrină, pe o altă doctrină. Dumnezeu e Cel ce trebuie să ne mântuiască. El trebuie să ne aleagă, să ne cheme, să ne regenereze, să ne îndreptățească prin puterea Sa divină, pentru că noi nici nu voim și nici nu suntem în măsură să o facem nici măcar în dreptul nostru. Iar aceasta ne duce la ceea ce voi numi „doctrina incapacității absolute”. Nu am auzit niciodată ca această doctrină să fie numită în felul acesta, însă asta mă ajută să îmi ating scopul de a explica la ce ne referim.

Acum, pentru a începe această discuție, vreau să deschideți Noul Testament la Ioan 11 - Ioan 11 – cred că asta ne va oferi o bună analogie pentru a ne introduce într-un fel în discuția noastră. Ioan 11 este un capitol remarcabil pentru toți cei care înțeleg Biblia, deoarece prezintă învierea unuia dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Isus, un bărbat pe nume Lazăr, care avea două surori care se numeau Maria și Marta, în casa cărora Isus a petrecut mult timp. Ei credeau în El și erau prietenii Lui. În introducerea capitolului 11 din Evanghelia după Ioan, Lazăr - care locuia în Betania, la aproximativ trei kilometri est de Ierusalim, chiar în partea din spatele Muntelui Măslinilor - Lazăr s-a îmbolnăvit. De fapt, versetul 2 spune că era bolnav.

Iar surorile sale, Maria și Marta, I-au trimis lui Isus următorul mesaj: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav”. Asta ne indică faptul că Isus ținea foarte mult la prietenul său Lazăr. Isus auzind vestea aceasta, versetul 4, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea”. Dumnezeu are un scop cu această boală și în cele din urmă nu are în vedere să aducă moartea lui Lazăr. Isus iubea pe Marta, versetul 5, și pe sora ei, și pe Lazăr, dar când a auzit că este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era. El nu a dat niciun răspuns. După care, în cele din urmă, după cum vă amintiți, a plecat.

Iar când a ajuns, a fost prea târziu, după standardele celor două surori, Maria și Marta, versetul 17 spune: „Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Și mulți dintre iudei” - versetul 19 - ”veniseră la Maria” – sau – “la Marta și Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor”. Acesta era un fel de obicei al zonei care se practica atunci când era un deces. Toți au fost alături de ele, au plâns, și au încercat să le ofere mângâiere. În versetul 21, Marta I se adresează lui Isus și Îi zice: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu”. Ea avea o credință mare în puterea Lui de a vindeca, însă se pare că nu avea deloc credință în puterea Lui de a învia.

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”. „Știu” I-a răspuns Marta: „că va învia la înviere în ziua de apoi”. Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața, cine crede în Mine chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi tu lucrul acesta? ‘Da, Doamne’ I-a zis ea, ‘cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume’”.

Așa că au avut această mică discuție teologică însă ea s-a concentrat pe învierea din ziua de apoi ca fiind singura speranță pentru fratele ei. Dar, pe măsură ce povestea continuă, și ajungem la versetul 32. „Maria când a ajuns acolo unde era Isus, și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu”. Este același comentariu pe care-l făcuse și sora ei.

„Isus când a văzut-o plângând pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea” - toată această mulțime aflată în doliu - “S-a înfiorat în Duhul Lui, S-a tulburat și a zis: „Unde l-ați pus?” „Doamne, I-au răspuns ei, vino și vezi”. Isus plângea. Atunci iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult”. Și unii din ei au zis: „El care a deschis ochii orbului nu putea face ca omul acesta să nu moară?” Așadar, aproape toată lumea credea că poate vindeca bolnavii.

„Isus” - în versetul 38 - „S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia era așezată o piatră „Dați piatra la o parte” a zis Isus. Marta, sora mortului I-a spus: „Doamne, miroase greu căci este mort de patru zile”. Isus i-a zis: „Nu ți-am spus că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au dat așadar piatra la o parte. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.

După care versetul 43, este cel mai interesant. „După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Acum, ceea ce este de interes pentru mine aici este faptul că Isus a dat o poruncă unui mort. Am luat parte la multe înmormântări. Am văzut mulți oameni morți. Însă niciodată nu i-am rugat pe niciunul dintre ei să facă nimic, și nimeni altcineva nu a făcut așa ceva. Specific, nu am zis niciodată unui mort: „Bill, vino afară!” Aș vorbi în zadar. Aș fi un om fără minte. Pentru că oamenii morți nu pot auzi. Oamenii morți nu pot gândi. Oamenii morți nu pot răspunde pentru că sunt morți, iar moartea presupune incapacitate absolută de a face ceva ca răspuns la orice stimul. Nu există voință. Nu există nicio putere de a gândi sau de a acționa. Uitați-vă însă la versetul 44. „Cel ce murise a ieșit afară”. Lazăr a făcut exact ceea ce i-a cerut Isus să facă. Uimitor! Probabil că s-a împiedicat pe acolo pentru că „era cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată cu un ștergar. Iar Isus i-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă”. Morții nu pot răspunde. Oamenii morți nu pot împlini ce li se cere. El nu putea, dar a făcut-o. A făcut ceva ce era imposibil.

Cum? Cum este posibil ca un mort să facă ceea ce i-a spus Isus să facă? Cred că știm cu toții răspunsul. Deoarece Cristos i-a dat abilitatea să o facă. Dacă nu i-ar fi dat Cristos viață, nu s-ar fi putut supune. Și asta are legătură cu cuvintele anterioare ale lui Isus din versetele 25 și 26: „Eu sunt învierea și viața”. Iar miracolul uimitor de a porunci unui om care nu poate răspunde și apoi să i se dea puterea să răspundă este ceva similar cu mântuirea. Evanghelia poruncește morților să vină la viață, poruncește celor morți să creadă, să înțeleagă și să se pocăiască. Evanghelia poruncește morților să facă ceea ce ei, sincer, nu pot face.

Acum, de aici vreau să deschideți la Efeseni capitolul 2 și aici vedem profunzimea acestei probleme. Efeseni capitolul 2. Aceasta nu este o descriere a lui Lazăr. Aceasta este o descriere a tuturor. Efeseni 2:1. – Voi erați morți. „Erați morți în greșelile și păcatele voastre. În care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului” - Satan – “a duhului care lucrează și acum în fiii neascultării”.

Fiecare dintre voi, fără excepție, inclusiv Pavel, „între ei eram și noi toți odinioară când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și eram din fire, copii ai mâniei, ca și ceilalți”. Toți eram morți. Morți față de ce? Morți față de Dumnezeu, morți față de realitatea spirituală, morți față de adevăr.

Problema de bază a omului nu este lipsa stimei de sine. Sau lipsa armoniei cu mediul în care trăiește. Problema nu este că nu-i sincronizat cu Creatorul său. Sau faptul că trebuie să facă anumite ajustări pentru a-L determina pe Dumnezeu să lucreze pe lungimea lui de undă. Problema omului este că este mort și este absolut incapabil să se raporteze la Dumnezeu - la persoana lui Dumnezeu, la adevărul lui Dumnezeu sau la poruncile lui Dumnezeu.

Păcatul ucide. „Plata păcatului este” - ce? - „moartea”. Acum, acest lucru este reiterat în mai multe locuri din Scriptură. Și anume că nu suntem doar ignoranți, că nu suntem doar orbi, că nu suntem doar slabi și neputincioși, ci că suntem pur și simplu morți. Unul dintre cei care și-ar fi dorit să devină ucenic al lui Isus, citim în Evanghelia după Matei capitolul 8 că a fost abordat de Isus, care l-a chemat să meargă după El. Iar el a spus în Matei 8:21: „Doamne, dă-mi voie mai întâi să merg să îngrop pe tatăl meu”. Știți ce a zis Isus? „Vino după Mine, și lasă morții să-și îngroape morții” Lăsați pe cei morți din punct de vedere spiritual să-i îngroape pe cei morți din punct de vedere fizic. Așadar, în acest text Isus îi numește pe cei din afara Împărăției Sale „morți”.

Pavel în 1 Timotei 5:6 spune: „Cea dedată la plăceri, măcar că trăiește este moartă”. Un mort nu are nicio capacitate de a-I răspunde lui Dumnezeu. El este un slujitor al lui Satan, condus de poftele firii sale. Lucrurile care ies din inima unui astfel de om sunt gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele, așa cum găsim scris în Matei capitolul 15 și în alte locuri din Scriptură.

Acum, nu spun că păcătoșii nu pot face niciun bine. Pot face acțiuni filantropice sau caritabile. Pot ajuta oamenii. Pot fi amabili. Pot fi milostivi. Dar nu pot face niciun bine spiritual. Ei nu pot face nimic plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face nimic care să Îi placă lui Dumnezeu dacă lucrul acela nu este făcut pentru slava Sa și nu poate fi făcut pentru slava Sa decât dacă este făcut în numele Fiului Său. Așadar, deși există un bine pe care omul îl poate face, acesta este un bine mort. Nu are absolut nimic de-a face cu Dumnezeu.

În Luca 6:33 scrie: „Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa”. Așadar, aici chiar și cuvintele lui Isus admit că oamenii pot să facă bine. Dar este bine omenesc și într-un fel este un bine - rău. Bine din perspectivă omenească, rău în sensul că nu are o motivație curată și nu are nicio legătură în ce privește relația cu Dumnezeu. Nimic din asta nu-I aduce plăcere lui Dumnezeu.

Cred că această idee este evidențiată în Luca 11:13 prin cuvintele „dacă voi care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri”. Chiar dacă sunteți răi, faceți lucruri bune copiilor voștri. Acest lucru este instinctiv pentru părinți. Dar nu este un bine care, în vreun sens, să Îl poată mulțumi pe Dumnezeu. Chiar și băștinașii de pe insula Malta din Fapte 28 au arătat o bunăvoință extremă față de Pavel. Există un fel de bunătate și amabilitate păgână și nu avem cum să negăm asta, însă asta nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Nu contează absolut deloc.

Ne întoarcem acum din nou la Efeseni 2. Păcătosul este atât de mort încât tot ce se poate spune despre el, este că aparține lumii, celui rău și firii. Nu poate face absolut nimic în afară de asta. Deci, când ajungi la versetul 4, dacă vrei să vorbești despre mântuire, în versetul 4 nu se spune: „În ciuda tuturor acestor lucruri, într-o zi ți-ai venit în fire”. Ci se spune: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre” - ce a făcut? - „ne-a adus la viață.”, El a fost Cel ce ne-a adus la viață, ”împreună cu Cristos, prin har ați fost mântuiți. El ne-a înviat împreună cu Cristos”.

Veți zice, „Bun, dar a trebuit să credem”. Bineînțeles, versetul 8. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta” - această credință – “nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”. Vedeți, chiar și credința trebuie dată celor morți.

Uitați-vă la 2 Petru 1:1. Am făcut un scurt comentariu despre acest verset în această dimineață. Doi Petru 1:1. „Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos”, și acum ascultați cu atenție! „Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră”. Toți avem credință pentru că am primit-o. Este un dar divin.

Filipeni 1:29. Filipeni 1:29. Este foarte clar. „Căci cu privire la Cristos vouă vi s-a dat harul” - de la Dumnezeu, evident - nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.” Deci, de dragul lui Cristos, Dumnezeu v-a dat harul să credeți și să suferiți. Dacă Dumnezeu nu v-ar fi dat puterea de a crede, nu ați fi putut crede. Pentru că erați morți. Dumnezeu a trebuit să vă dea acest dar. Oamenii morți nu pot răspunde. De aceea se folosește analogia morții.

Uitați-vă la Fapte 3:16. Îi vedem aici pe Petru și pe Ioan vindecând un olog. Iar versetul 16 spune: „Prin credința în numele Său” - Fapte 3:16 - „Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care îl vedeți și îl cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții”. Omul avea - credința de a crede în Cristos, o credință care trebuia să vină prin Cristos. Gândiți-vă la asta în termenii următori. Filipeni 1:6. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare” – aici avem de-a face cu ceva foarte important. Cine a început această bună lucrare? Dumnezeu. Cine a inițiat-o? Dumnezeu. - „O va desăvârși până în ziua lui Cristos Isus”. El a început-o. El o va duce la îndeplinire.

Unu Corinteni 1:30. În versetul 29 se spune că nimeni nu ar trebui să se laude înaintea lui Dumnezeu. De ce? Versetul 30. „Și voi prin El sunteți în Cristos Isus”. Prin El sunteți în Cristos Isus. De aceea versetul 31 spune: „Cine se laudă să se laude în Domnul”. Oamenii morți nu ascultă. Oamenii morți nu răspund. Oamenii morți nu acționează. Oamenii morți nu fac nimic. Nu pot. Și, din cauza păcatului, suntem morți din punct de vedere spiritual.

Ne întoarcem înapoi la epistola lui Pavel către Efeseni și în capitolul 4 cu versetul 18 este descris acest adevăr în următoarele cuvinte. „Neamurile” - versetul 17 – “umblă în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, străini de viața lui Dumnezeu”. Acesta este un alt mod de a o spune. Viu din punct de vedere fizic, mort din punct de vedere spiritual. „Străini de viața lui Dumnezeu”. Coloseni 2:13 întărește acest adevăr. „Pe voi care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață”. Morți în păcate. Cei ce au studiat limba greacă ar numi asta un locativ de sferă. Adică trăiți în sfera morții. Trăiți pe tărâmul morții, goi de orice simț spiritual, stăpâniți de firea voastră netăiată împrejur sau necurățată. Într-o astfel de stare, El v-a adus la viață. Exact asta spune Efeseni 2.

Acum, această condiție de a fi mort din punct de vedere spiritual nu era modul în care oamenii erau creați de Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam și a creat-o pe Eva, ei erau vii din punct de vedere spiritual. Ei comunicau cu Dumnezeu. Umblau și vorbeau cu El în răcoarea zilei. Ei Îl ascultau în mod natural pe Dumnezeu. Ei Îl iubeau în mod natural pe Dumnezeu. Ei făceau în mod firesc voia lui Dumnezeu. Numai că Dumnezeu le-a dat o singură interdicție, să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului și le-a zis: „În ziua în care veți mânca, veți muri”. Iar în ziua în care au mâncat, au murit din punct de vedere spiritual.

Și dintr-o dată au fost înstrăinați de Dumnezeu. S-au pierdut în grădină. S-au acoperit. S-au ascuns de Dumnezeu, erau morți din punct de vedere spiritual. Și, bineînțeles, asta a făcut ca întreaga rasă umană să se nască moartă spiritual. Aceasta este ideea pe care Pavel o prezintă în Romani 5. În Romani 5:12, Pavel spune: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, tot așa moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Mai târziu el spune: „După cum toți mor în Adam”. Întreaga rasă umană se naște moartă din cauza păcatului săvârșit de Adam.

Pavel încearcă să explice cititorilor săi cum moartea unui singur om, Cristos, ar putea avea efect mântuitor asupra multora. Iar felul în care explică modul în care moartea unei singure persoane poate avea un efect atât de mare are rolul de a arăta cum păcatul unei singure persoane a avut un efect atât de mare asupra întregii rase umane. De aceea, spune Pavel, „după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Iar istoria consemnează realitatea acelei morți. Unu Corinteni 15:22. „După cum toți mor în Adam”.

Dumnezeu l-a făcut pe om neprihănit, Dumnezeu l-a făcut pe om viu, însă întreaga omenire este moartă în greșeli și păcate. Dumnezeu se apropie și poruncește celor păcătoși să se pocăiască. El le poruncește să creadă în Fiul Său, să-L iubească pe Fiul Său, să-L mărturisească pe Fiul Său, să se supună Fiului Său. Și te întrebi, ar putea un neam întreg de Lazări să reacționeze?

Aceasta este întrebarea fundamentală care stă la baza doctrinei alegerii. Dacă depinde de păcătoși să creadă, cu ce putere o fac? Dacă veți spune: „Eu nu cred în alegerea divină. Cred că fiecare este responsabil în dreptul lui. Fiecare alege singur. Dumnezeu doar privește de sus și vede ce vei face, dar depinde de tine să o faci”. Atunci întrebarea este cu ce putere învie mortul? Cu ce ​​putere?

Dacă Dumnezeu nu activează voința lor și dacă Dumnezeu nu îi face capabili, de unde vine puterea și de unde vine voința? Cei care neagă doctrina alegerii divine, cei care neagă doctrina mântuirii divine ca fiind o lucrare a lui Dumnezeu trebuie să creadă că în om a rămas ceva care îl poate ajuta să se ridice și să prindă viață. Este asta oare învățătura Scripturii? Biblia nu descrie starea noastră ca fiind un handicap. Ci o descrie ca fiind o stare în care suntem morți. Și toată lumea știe că moartea înseamnă incapacitatea de a răspunde.

Poate că o analiză suplimentară ne va ajuta să înțelegem acest aspect. Întoarceți puțin la Ioan 1, Ioan capitolul 1. Doar pentru a clarifica, această învățătură este prezentată peste tot în Scriptură în mod consecvent. Dar, bineînțeles, Ioan 1:12, este un verset extraordinar, „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Ne place acest verset. Mulți oameni memorează acest verset. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.

O, apropo, versetul 13. „Născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Nu poți să te naști din morți prin propria ta putere. Oricui L-a primit, oricui a crezut și a devenit un copil al lui Dumnezeu lucrul acesta i-a fost dat de Dumnezeu. Nu era voia lor, voia firii, voia omului. Era Dumnezeu.

Uitați-vă la capitolul 3 din Evanghelia după Ioan. Ne vom uita doar la câteva pasaje foarte cunoscute pe care le știe toată lumea. Ioan capitolul 3, probabil unul dintre cele mai cunoscute capitole din toată Biblia.

În versetul 5. Isus îi vorbește lui Nicodim despre faptul că trebuie să se nască, ceea ce înseamnă că este mort. El are nevoie de viață. El trebuie să prindă viață. De aceea în versetul 5, Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh” - și se referă acolo la apa curățirii și la lucrarea Duhului Sfânt, care a fost descrisă în Ezechiel în marea profeție care vorbește despre Noul Legământ. Dacă nu ești curățat și dacă nu te naști din Duhul Sfânt”, - nu poți intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este Duh”. Trebuie să te naști prin puterea Duhului Sfânt. Trebuie să fii curățat de sus. Versetul 7. „Nu te mira că ți-am zis: ‘Trebuie să vă nașteți din nou’”.

După care El spune următorul lucru: „Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”. Uau, ce afirmație! Oamenii sunt născuți din Duhul pentru că sunt născuți din Duh și Duhul merge încotro vrea El.

Uitați-vă la Ioan capitolul 5. Ioan 5:21. „În adevăr, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea”. Prietene, acesta este un verset greu de digerat dacă negi suveranitatea mântuirii, suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire. Fiul dă viață cui dorește. Duhul dă viață cui dorește. Când cineva crede, nu este din voia firii sau din voia omului, ci din voia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce voiește. Duhul este Cel ce voiește. Fiul este Cel ce voiește. Toată Trinitatea este implicată. Ioan 1, Ioan 3, Ioan 5, Ioan 6:44. Am luat în considerare toate aceste pasaje. Versetul 44. „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis”. Nimeni nu poate veni decât dacă Tatăl îl atrage. Apoi săptămâna trecută, ne-am uitat la versetul 64. „Există unii dintre voi care nu cred”, versetul 64. Ioan 6:65. „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de la Tatăl”.

Iar scopul tuturor acestor afirmații este acela de a arăta că nu poți veni la El prin propriile puteri. Nu ai nici voință și nici putere. Ești mort. Ești mort. Ioan 8:36. Vedem aici doar o simplă afirmație. „Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi”. Nu vei fi niciodată slobod decât dacă Fiul te face slobod.

Tu - privind într-un alt mod, printr-o altă analogie - nu ești doar mort, ești sclav. Nu poți să fii viu decât dacă El te face viu. Nu poți fi liber decât dacă El te face liber. Ne întoarcem înapoi în Matei capitolul 11, și cred că este versetul 27 – mai exact versetul 25 care continuă aceeași idee. „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor”. Acum, oare la ce se referă aici?

Ceea ce spune este că Dumnezeu a hotărât în Sine cui îi va descoperi adevărul. Iar El a hotărât să-l ascundă de cei înțelepți și pricepuți și să-l descopere pruncilor. De ce a făcut Dumnezeu asta? Versetul 26, „Da, Tată, pentru că așa ai găsit Tu cu cale”. El a făcut-o după buna plăcere a voii Sale. Apoi versetul 27. „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

Este foarte clar. Nu poți avea viață. Nu poți înțelege adevărul. Nu poți crede fără voia Tatălui. Și totuși nu este uimitor? Uitați-vă la versetul 28. Iată paradoxul constant, un paradox care apare mereu. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Ce imagine extraordinară!

Oamenii întotdeauna mă întreabă: „Cum rezolvi asta?” Eu nu am cum să rezolv asta. Habar n-am cum să rezolv asta. Oferta făcută este una universală. Puterea de a veni este limitată la cei pe care Tatăl îi aduce la viață.

Ascultați. Nu veți găsi niciun text, niciun text, în care Isus să apere capacitatea păcătoșilor. Nu veți găsi astfel de texte nicăieri, texte în care El să apere libertatea voințelor lor. Isus nu este arminian. Toate acele texte din Scriptură prin care am trecut și multe, multe altele pun toată lucrarea de mântuire în seama lui Dumnezeu. Toată voința este de partea Lui. Toată puterea este de partea Lui.

Pentru a răspunde în continuare la întrebare, pot păcătoșii să aibă voință și sunt capabili să facă ceva? Vreau să mă îndrept spre o perspectivă și mai profundă asupra a ceea ce înseamnă să fii un mort - viu. Dați-mi voie să detaliez. Ce spune Biblia despre inima omului? Să ne întoarcem la Geneza 6. Vom parcurge câteva versete din Vechiul Testament doar pentru a vă arăta realitatea universală a acestei învățături.

În Geneza 6:5, vedem întreaga rasă umană, de la cădere. „Domnul” - versetul 5. Să vorbim doar despre inima omului. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”. Toate, în fiecare zi, numai spre rău. „I-a părut rău Domnului că a făcut om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui”. Diagnosticul biblic al inimii umane este că inima este rea, nespus de rea și nimic altceva decât rea. Aceasta este realitatea.

Ieremia 17:9, Ieremia spune: „Inima omului este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea”. Psalmul 143:2 spune: „Niciun om viu nu este fără prihană”. Iar Proverbe 20:9 pune această întrebare. „Cine poate zice: „Mi-am curățat inima”? Uau! „Cine poate spune: ‘Sunt curat de păcatul meu?’” Răspuns? Nimeni. Nimeni nu poate spune: „Am reușit să realizez asta. Mi-am curățat inima. Am făcut ce trebuia”.

Ieremia 13:23 pune această întrebare. „Poate un etiopian să-și schimbe pielea? Sau poate un pardos să-și schimbe petele?” După care profetul afirmă: „Tot așa ați putea voi să faceți binele, voi care sunteți deprinși să faceți răul?”

Când te uiți la diagnosticul biblic al inimii umane, nu poți identifica acolo nimic care să poată răspunde. E deznădăjduit de rea. Iar ceea ce iese dintr-o astfel de inimă sunt toate păcatele și nelegiuirile care o caracterizează. Și dacă ai vrea să te uiți la inimă din punct de vedere biblic, ai putea găsi o mulțime de alte pasaje pe tema aceasta a inimii.

Dar să vorbim și despre minte. Ce putem spune despre ea? Dacă inima este ceva profund, iar mintea este, poate, gândirea superficială, dacă facem o distincție aici, cum rămâne cu mintea? Adică, oare nu am putea gândi aceste lucruri și să găsim o soluție pentru a înlătura acel rău intern? Nu am putea să ne unim mințile și să venim cu niște soluții proprii sau angajamente solide?

Ei bine, Romani 1:28 spune: „Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate”, o minte reprobată. Cuvântul înseamnă practic o minte care nu funcționează. Deci cei neregenerați au minți care nu funcționează în ceea ce privește raportarea la Dumnezeu. Mai mult, 2 Corinteni 4:4 spune: „A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei”.

Uitați-vă puțin la Romani 8 și, din nou, acest lucru ne duce mai departe în această problemă. Romani 8:5. „Cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după îndemnurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului”. Iată cum stau lucrurile. Dacă trăiți după îndemnurile firii, atunci mintea voastră este devotată firii. Versetul 6 spune: „Umblarea după lucrurile firii este moarte”. Iată. Aceasta este ceva caracteristic morții spirituale. Mintea voastră trăiește după îndemnurile firii. Versetul 7. „Mintea care trăiește după lucrurile firii pământești este în vrăjmășie față de Dumnezeu” și acum ascultați - “căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună”. Versetul 8. „Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu”.

Ceea ce v-am prezentat până acum este o descriere destul de solidă. Și v-am citit puțin mai devreme din Efeseni capitolul 4:17-18 că „neamurile umblă în zădărnicia minții lor” - sau goliciunea minții lor - „având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor; și, prin urmare, s-au dedat la desfrânare, și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție”.

Toate descrierile sunt la fel: neștiință, întunecime, împietrire, goliciune, moarte. Și nu există nicio scăpare. Indiferent unde te duci în Biblie, această problemă este prezentată întotdeauna în același fel. „Pentru cei necurați” Tit 1:15 - “și necredincioși, nimic nu este curat, până și mintea și cugetul le sunt spurcate”. Tabloul celor neregenerați este foarte sumbru.

Încă un pasaj, 1 Corinteni 2, 1 Corinteni 2:14. Am putea vorbi multe despre acest pasaj, dar ne oprim doar la versetul 14. „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege”. De ce? „Pentru că trebuie judecate duhovnicește”, e nevoie de discernământ spiritual, de evaluare spirituală. Si ghiciți ce? Un astfel de om este mort din punct de vedere spiritual.

Martin Luther a spus: „Omul este ca un stâlp de sare. Este ca soția lui Lot”. Luther a spus: „Este ca un buștean. Este ca o piatră. El este ca o statuie lipsită de viață care nu are nici ochi, nici urechi, nici gură, nici simțuri, nici inimă, decât dacă este luminat, convertit și regenerat de Duhul Sfânt”. Deci nu există nicio speranță nici pentru inimă, nici pentru minte.

Cineva ar putea spune: „Ei bine, poate acolo jos undeva există o scânteie în voință”. Serios? Ascultați ce zice Ioan 8:44. „Voi aveți ca tată pe diavolul.” Efeseni 2, „Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre, trăind după domnul puterii văzduhului”, e aceeași idee. Voi aveți de tată pe diavolul, și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș. Și nu stă în adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine pentru că spun adevărul nu Mă credeți”.

Aveți un tată, diavolul, și vreți să faceți dorințele tatălui vostru. El este un criminal. El nu cunoaște adevărul. El este un mincinos. Iar atunci când Eu spun adevărul, nu Mă credeți pentru că trăiți într-o lume a minciunilor satanice. Nu aveți voință pentru adevăr. Ci vreți să faceți dorințele tatălui vostru.

Pavel în Romani 6:20 o spune astfel. „Când erați robi ai păcatului erați liberi față de neprihănire”. Puteți să-i spuneți unui om nerăscumpărat: „Ai parte de o mare libertate în viață. Ești complet liber față de orice formă de neprihănire”. Chiar ești.

Ei bine, din acest gen de inimă, minte și voință moartă iese, bineînțeles, nimic altceva decât lucruri care îi plac celui ce este tatăl celor morți dar care încă trăiesc, și anume Satan. Astfel, citim și în Marcu 7 ceva similar cu ceea ce am citit mai devreme în Matei 15: „Căci din lăuntrul, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, furtișagurile, uciderile, curviile, faptele de rușine, ochiul rău, înșelăciunile, invidia, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru”.

Acum vedem aici o situație gravă și vreau să prezint doar un text care rezumă această problemă. Romani 3 - unii dintre voi știau că va trebui să ajung acolo. Însă, Romani 3 rezumă problema, în situația în care cineva încă mai spune: „Da, dar, totuși trebuie să existe ceva acolo, trebuie să existe ceva în om care să-l ajute să facă ceea ce este drept”. Romani 3:10. „După cum este scris” - și urmează un șir de citate preluate din Vechiul Testament, deci este un diagnostic universal. „După cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit”, iar cineva ar fi spus: „Poate, cu excepția mea”. Și astfel Domnul a spus repede: „Nu, nu tu”. „Nu este nimeni care să înțeleagă” ​​omul firesc nu poate pricepe lucrurile lui Dumnezeu. „Nu este niciunul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Dar poate vei spune: „Stai, stai, stai, stai. În Vechiul Testament există acele afirmații care spun: „Dacă Mă veți căuta din toată inima voastră”.

Oameni buni, nu Îl puteți căuta până când El nu v-a găsit. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. „Nu este nimeni care - „din proprie inițiativă”- să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis. Se slujesc de limbile lor ca să înșele. Sub buze au venin de aspidă”. Sunt copii ai tatălui lor. „Gura le este plină de blestem și amărăciune. Au picioarele grabnice să verse sânge, prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor. Ei nu cunosc calea păcii. Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor”.

Iată descrierea de bază a morților vii. Răi, egoiști. Sunt doar o întreagă rasă de Lazări. Iubim întunericul și ne iubim păcatul. Ne dezvoltăm în pofta egoistă. Și vrem să facem lucrurile care îi plac tatălui nostru, diavolului.

Apropo, acest diagnostic cu privire la om a fost convingerea creștinilor de-a lungul secolelor. Puteți citi mărturisirile Consiliului de la Dort, Mărturisirea de la Westminster și tot felul de alte crezuri teologice de-a lungul istoriei și veți vedea că aceasta este perspectiva în care este înțeles omul din punct de vedere biblic.

Această doctrină a fost numită „Depravarea totală”, dar consider că „depravarea totală” este un termen care induce în eroare. Cuvântul „depravare” din dicționar este un sinonim pentru răutate. Este un sinonim pentru ticăloșenie. De fapt, a fi depravat, conform dicționarului, înseamnă a fi degradat, pângărit, imoral, dintr-o categorie periculoasă cum ar fi violatorii și ucigașii în serie. Cuvântul „depravat” conotează un nivel al răului care nu se aplică tuturor. Să spui că cineva este total depravat, începi să te gândești la Jeffrey Dahmers sau Charles Manson sau la cineva care nu are nicio fărâmă de bunătate umană și este lipsit de orice afecțiune și cumpătare normală. A spune unor oameni că sunt „total depravați” ar însemna să-i pui în afara oamenilor normali și ar fi considerați drept perverși violenți.

Însă nu la asta se referă teologii atunci când vorbesc despre depravarea totală, deoarece nu toți sunt la fel de răi pe cât ar putea fi și nu toți sunt la fel de răi ca oricine altcineva. Subiectul despre care vorbim aici am ales să-l numesc „incapacitatea absolută”. Ceea ce este adevărat în dreptul fiecăruia este că nu avem capacitatea de a răspunde la Evanghelie. Suntem complet incapabili să ne ridicăm din starea de moarte. Suntem complet incapabili să luminăm inimile noastre oarbe. Suntem complet incapabili să ne eliberăm de robia păcatului. Suntem complet incapabili să trecem de la ignoranță la adevăr. Suntem complet incapabili să încetăm să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și să ne oprim din a mai fi împotrivitori Cuvântului Său.

Nu doar că suntem incapabili, dar nici nu vrem să facem acest lucru, nu vrem să ne pocăim, nu vrem să credem. Și dacă trebuie să ne pocăim și să credem, atunci pocăința trebuie să aibă loc așa cum a fost și în cazul lui Lazăr, unde Dumnezeu, care poruncește morților să învie, trebuie să le dea și puterea să o facă. Iar în 2 Timotei 2:25 Pavel spune că trebuie să-i tratăm pe oameni cu blândețe „în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința”. Uau. Nu are cum să fie mai clar. „Ca să ajungă la cunoștința adevărului, și venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului”.

Singurul mod în care poți scăpa de lațul diavolului este să îți vii în fire. Singurul mod în care îți poți veni în fire este să cunoști adevărul. Iar singurul mod în care poți cunoaște adevărul este acela în care Dumnezeu îți oferă pocăință.

În Efeseni 2:8-9, citim încă o dată, „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință; și aceasta nu vine de la voi”. Dumnezeu trebuie să ofere pocăința. Dumnezeu trebuie să dea credința. Iar esența acestui mare adevăr este că Dumnezeu Însuși trebuie să dea viață morților. Regenerarea este ceea ce teologii ar numi o lucrare monergistică. Pentru că este o lucrare care Îi aparține doar lui Dumnezeu.

În lucrarea de regenerare suntem practic pasivi. Totul se întâmplă în momentul în care suntem treziți la viață și ni se oferă pocăința și credința, astfel toate acestea se reunesc simultan pentru a produce mântuirea. Aceasta este perspectiva pe care Biblia o prezintă și, dacă nu credeți această învățătură, atunci cum poate doctrina biblică cu privire la om, să lase totul în mâna omului în ce privește mântuirea lui? Oare Dumnezeu le poruncește pur și simplu păcătoșilor să facă ceea ce ei nu pot și nu vor face niciodată?

Cel puțin, din punctul meu de vedere, a nega această doctrină și apoi a face evanghelizare este ca și cum ai sta pe un pod deasupra unor ape învolburate, uitându-te la cei care se zbat țipând și le-ai spune: „Am vești bune pentru tine. Dacă poți ieși de acolo, te vom ajuta să te usuci. Hai, ieși de acolo”. Nu poate ieși de acolo. Tu nu-i oferi nimic din ceea ce este capabil să facă. Apelul Evangheliei, fără putere, nu are niciun sens.

Vreți să-mi spuneți că Dumnezeu nu face mai mult pentru un credincios decât a făcut pentru mulțimile care sunt acum în iad? Sau am găsit undeva ceva în noi pentru a prinde viață? Vreți să-mi spuneți că Dumnezeu a făcut același lucru pentru toți cei care au trăit vreodată, indiferent dacă sunt în cer sau în iad și chiar totul a depins de noi? Deci, toți cei care sunt în iad pur și simplu nu au avut voința de a înota? Nu.

Un ultim pasaj, Tit 3. Bine, poate încă unul, dar suntem aproape de încheiere. Tit 3:3, 3:3, Tit 3:3. „Căci și noi eram altă dată fără minte”, - observăm starea, fără minte. Tit 3:3. - „neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate” – aici se referă la ceva malefic - ”și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții”. O descriere foarte dură. „Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu Mântuitorul nostru și dragostea Lui de oameni” - aici este esența - „El ne-a mântuit” pe cine? – pe noi, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care El l-a revărsat din belșug peste noi, prin Isus Cristos Mântuitorul nostru”. El ne-a mântuit. El ne-a mântuit. Nu prin ceea ce am făcut noi, ci prin har.

Acum, doar un ultim comentariu. Unii oameni au încercat să prezinte regenerarea aceasta care duce la viață, ca un fel de muncă preliminară spre convertire. Ideea este că mai întâi are loc regenerarea și apoi undeva, pe drum, după ce ai fost regenerat, vei fi mântuit. Nu pot accepta așa ceva. Cuvântul „regenerare” folosit aici, în versetul 5, pe care tocmai l-am citit, Tit 3:5, palingenesias, este folosit doar aici și în Matei 19:28 în sens escatologic. Dar aici este singurul loc din Biblie unde avem cuvântul „regenerare” cu referire la mântuire. Și vă rog să observați următorul lucru, este „spălarea nașterii din nou și înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, sau prin Duhul Sfânt.

Regenerarea și spălarea sunt același lucru, aceeași realitate extraordinară. Nu poți fi regenerat decât dacă ai fost spălat. Prin urmare, regenerarea și convertirea au loc simultan. Știți că există unii oameni care chiar cred că poți fi regenerat și să nu fii încă mântuit. Nu. Este spălarea nașterii din nou. Regenerarea este acea spălare. Aceasta este lucrarea de mântuire. Aceasta-i convertirea, răscumpărarea, îndreptățirea. Aceasta este sfințirea.

Toate acestea se realizează în același timp în această extraordinară minune. Și se realizează atunci când credem în Scriptură, astfel încât noi să fim născuți din nou sau regenerați prin Cuvântul viu și neschimbat al lui Dumnezeu. Ajungi să auzi Evanghelia și să crezi Evanghelia pentru că în acel moment ești regenerat, spălat, convertit, răscumpărat, izbăvit, justificat, sfințit. Totul se întâmplă în același fel ca în cazul lui Lazăr. Și ieșim din mormânt.

Și în cele din urmă, toată slava, toată gloria se îndreaptă către Dumnezeu, toată. Iar noi ne vom petrece restul vieții aici și în veșnicie aducându-I laude. „O, adâncul”, spune Pavel, „bogăției, înțelepciunii, și științei lui Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui”.

Când vă gândiți la asta, oameni buni, dacă nu reușiți să înțelegeți acest lucru și cum se potrivește el cu expresia „oricine vrea să vină - poate veni”, aduceți-vă aminte, că este de nepătruns și de neînțeles. Și continuă să spună: „Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” Să nu credeți că vă puteți da seama pe deplin și cu siguranță nu-I puteți oferi Lui părerea voastră despre asta. Să știți însă, doar acest lucru: „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile, a Lui să fie slava în veci. Amin”. Și este suficient. Amin. Haideți să ne rugăm.

Părinte, am acoperit atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Fie ca toți să ne bucurăm de slava care Ți se cuvine și de bucuria mântuirii noastre. Mijlocim pentru cei care nu au venit la Cristos și îi rugăm, îi implorăm să creadă, știind că oricine va veni la Tine va fi primit. Păcătosul nu trebuie să aștepte, să aștepte și să se întrebe. Păcătosul trebuie să vină și să ceară. Iar Tu ești Cel ce lucrezi desăvârșit în planul Tău glorios și suveran. Lucrează chiar și în seara aceasta în sufletele pierdute, ne rugăm și pentru cei ce aud acest mesaj în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT