Ori de câte ori am posibilitatea să predic doctrina despre Cuvântul lui Dumnezeu, există un mare pericol să petrec mult timp asupra ei și să te fac să te simți ca și cum ai bea dintr-un furtun de pompieri pornit la presiune maximă, pentru că aceasta este pasiunea mea, după cum bine știți, și anume Cuvântul lui Dumnezeu. Iubesc adevărul, trăiesc pentru adevăr, proclam adevărul. Nimic nu este mai important decât adevărul lui Dumnezeu descoperit în Scriptură. Astfel că, duminica trecută seara am început să vorbim despre problematica Scripturii și vom continua discuția despre această măreață doctrină a Cuvântului lui Dumnezeu în cadrul mai multor servicii divine de duminică seara, nu știu exact în câte.

Aș dori să încep prin a vă reaminti o afirmație familiară care apare de trei ori în Biblie. Apare o dată în Deuteronom capitolul 8, apoi în Matei capitolul 4 și a treia oară se găsește în Luca 4, iar această afirmație este următoarea: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Despre ce fel de trăire este vorba? Care este viața la care se referă? Ei bine, se referă la întreaga existență, cuprinzând atât viața spirituală, cât și viața fizică.

Totul În viață, fiecare percepție, fiecare atitudine, fiecare acțiune trebuie să fie înțeleasă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Noi, credincioșii, înțelegem că viața noastră spirituală domină viața noastră fizică și toate aspectele trăirii sunt hrănite numai și numai din Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru credincioși, singura hrană pentru suflet este Scriptura. Acest lucru este repetat pentru noi, de-a lungul Scripturii. În Psalmul 1 citim: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, şi nu se așază pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”

În Psalmul 19 aflăm despre Scriptură, cum cuvintele ei sunt mai de dorit decât aurul, decât mult aur curat, mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Și suntem îndemnați să facem ca vorbele și gândurile inimii noastre „să fie primite cu bunăvoință, Doamne, stânca mea și izbăvitorul meu.” Aceasta înseamnă că dacă vrem ca cuvintele și gândurile inimii noastre să fie plăcute lui Dumnezeu, ele trebuie să reflecte Cuvântul Lui. Acest lucru este spus explicit în Iosua capitolul 1 cu versetul 8: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înțelepciune.” Întreaga noastră viață depinde de Cuvântul lui Dumnezeu. El este singura noastră hrană pentru suflet.

În Psalmul 40:8 citim: „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” De ce? „Legea Ta este în adâncul inimii mele.” Cu alte cuvinte, aceasta este o dedicare din inimă pentru Legea lui Dumnezeu. Deschideți pentru un moment la Psalmul 119! Doresc să vă prezint câteva versete dintre cele 176 care alcătuiesc acest psalm. Psalmul 119 ne trimite cu gândul înapoi la Psalmul 1. Începe într-un mod similar. „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, cari-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nici o nelegiuire, şi umblă în căile Lui! Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!”

Aceasta este o foame. Acesta este un strigăt care vine din inima copilului lui Dumnezeu, pentru că Legea lui Dumnezeu este în inima lui. Versetul 15 din Psalmul 119 spune: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi.” Versetul 16: „Mă desfăt în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău.” Versetul 27: „Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.” Versetul 33: „Învață-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o țin până în sfârșit!” Versetul 35: „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.” Versetul 40: „Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!”

Dacă mergem până la versetul 72, aflăm într-o manieră asemănătoare despre foamea din inimă a copilului lui Dumnezeu: „Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri din aur şi din argint.” Versetul 97: „cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” Versetul 113: „Urăsc pe oamenii nehotărâți, dar iubesc Legea Ta.” Versetul 131: „Deschid gura şi oftez, căci Sunt lacom după poruncile Tale.” Versetul 161 „Niște voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale. Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găsește o mare pradă. Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta. De șapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte. Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta.” Versetul 167, „Sufletul meu ține învățăturile Tale, şi le iubesc mult de tot!”

Acum, aceasta este o exprimare profundă a dragostei pe care o are copilul lui Dumnezeu pentru Cuvântul lui Dumnezeu. El nu este o persoană perfectă. Versetul 176 încheie psalmul cu o mărturisire: „Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale. ” Îmi aduc aminte de ele. Le iubesc. Tânjesc după ele. Sunt flămând după ele. Dar nu le ascult întotdeauna. Ceea ce este adevărat despre adevăratul credincios este că el iubește Cuvântul lui Dumnezeu. Adevăratul creștin iubește Cuvântul lui Dumnezeu. În Noul Testament găsim acest lucru menționat frecvent de Domnul nostru pentru noi. De exemplu, în capitolul 8 din Ioan, El spune în versetul 31: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, dacă vă găsiți locul, dacă va fi locul vostru de odihnă, locul de unde vă luați sursa vieții, unde veți locui, dacă vă veți înrădăcina în Cuvântul Meu, atunci veți fi cu adevărat ucenicii Mei.”

Ucenicii adevărați, mathetes alethos, în greacă, ucenicii veritabili trăiesc și perseverează în Cuvântul lui Dumnezeu pentru că este singura lor hrană spirituală. În Ioan 14 cu versetul 15 Isus spune: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Nu va fi doar iubire față de Legea lui Dumnezeu, va fi și ascultare din inimă cu bucurie și zel. În 1 Ioan capitolul 5:„Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește şi pe cel născut din El. Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.” Cum poți să știi că ești copilul lui Dumnezeu? Iubești Legea lui Dumnezeu și păzești poruncile Lui.

Comparați aceasta cu 2 Tesaloniceni. Doi Tesaloniceni capitolul 2 cu 10, ne amintește că sunt oameni care pier „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți.” A fi mântuit este echivalent cu a iubi adevărul. Sunt oameni condamnați pentru că nu primesc și nu iubesc adevărul. Noi, cei care suntem mântuiți, iubim adevărul „Suntem precum niște copilași”, spune Petru în 1 Petru 2:1-3 „care doresc laptele curat al Cuvântului lui Dumnezeu, în același fel în care un copilaș dorește laptele.” Copilașii nu au o hrană diversificată. Tot ceea ce doresc bebelușii este lapte, lapte, lapte, lapte, lapte. Ei nu doresc varietate. Ei vor laptele. La fel suntem și noi.

Adevărații credincioși știu că doar Cuvântul lui Dumnezeu și numai Cuvântul lui Dumnezeu îi ține în viață, în putere și le aduce binecuvântare, bucurie, putere , tărie și eficiență. La un moment dat, în Ioan capitolul 6, un grup de ucenici L-a abandonat pe Isus după ce a spus niște cuvinte prea grele pentru ei. Isus S-a uitat la cei care au rămas și le-a spus: „Voi nu vă duceți?” Iar Petru a dat un răspuns măreț pentru cei care au rămas: „La cine să ne ducem? Tu și numai Tu singur ai cuvintele vieții.” Noi ne găsim viața în Cuvântul lui Dumnezeu. Este numit Cuvântul vieții. Iar cei care sunt vii din punct de vedere spiritual iubesc Cuvântul. Lor le place să se hrănească cu el. Ei sunt flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu pentru că numai el le oferă adevărul care le aduce împlinire.

Indiferența față de Scriptură nu este un semn al nașterii din nou. Indiferența față de Scriptură nu e un semn al mântuirii. Indiferența față de Scriptură este un semn al morții spirituale. Și cred că în toate generațiile, inclusiv în aceasta, adevărata Biserică a lui Dumnezeu, cei cu adevărat răscumpărați, sunt înfometați după adevăr. Ei doresc să fie hrăniți de Cuvânt. Ei doresc să învețe Cuvântul, să le fie predicat. Ei doresc Cuvântul explicat cu toate bogățiile și profunzimea lui. Însă nu li se oferă întotdeauna. Studiul serios al Cuvântul lui Dumnezeu, munca asiduă asupra textului Scripturii în textele originale și goana prin analogia scriptura, analogia Scripturii, așa cum este explicată de-a lungul celor șaizeci și șase de cărți, hărnicia necesară pentru descoperirea acestor bogății nu prezintă interes pentru cele mai multe personalități creștine contemporane.

Cu ani în urmă, Jim Packer a caracterizat mișcarea evanghelică într-un mod pe care îl consider similar cu ceea ce găsim astăzi. În câteva decade nu s-a schimbat prea mult de când a scris el aceste cuvinte. Iată ce a scris el în prefața cărții retipărite a lui Richard Baxter Christian Directory. Iată cum a caracterizat Packer mișcarea evanghelică! El a spus: „Este egocentrică, este caraghioasă, simplistă, decăzută, programe care conțin pe jumătate vrăji și magie este tot ceea ce vede lumea când urmărește emisiunile religioase televizate sau când observă direct comunitatea care se declară evanghelică”. Un limbaj destul de dur din partea unui anglican.

El continuă: „Avem aceste Cum să ale noastre: de exemplu Cum să ai o familie minunată, relație intimă împlinitoare, succes financiar într-o manieră creștină, cum să depășești durerea, etapele vieții, crizele, fricile, relațiile frustrante și orice altceva. Toate acestea ne oferă o rețetă de viață care presupune din partea noastră o serie de acțiuni presupus simple, într-o manieră asemănătoare cu un desen pentru copii.” Acestea le-a spus pentru că el a făcut o comparație între ce este acum și opera masivă scrisă de puritanul Richard Baxter, care folosește mai bine de un milion de cuvinte când aplică Scriptura la viața creștină. El a spus mai departe „Lucrarea lui Baxter este de un nivel ridicat de inteligență bazată pe Scriptură, înțelepciune integrată teologic împreună cu o claritate nealterată și completă, care este uimitoare pentru gândirea umană.”

Unde merg oamenii astăzi ca să găsească o învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu care să fie uimitoare pentru gândirea lor? Unde merg astăzi pentru o învățătură care să fie de înaltă calitate, curată, inteligentă, provocatoare, bogată teologic, sănătoasă, cuprinzătoare și clară în veridicitatea ei? R.C. Sproul ne sugerează într-o ediție recentă a revistei Table Talk, următoarea realitate: „cultura noastră se afundă într-o mediocritate plină de mândrie.” Suntem mediocri și suntem mândri de aceasta. Mai există totuși cercetători care lucrează din greu, minți scolastice care aprofundează știința, tehnologia și diferite cercetări. Încă mai există acei câțiva care sunt dedicați rezolvării diferitelor probleme, și fac un efort epuizant și de durată ca să rezolve orice problemă. Dar aceștia devin din ce în ce mai mult o excepție.

Noi nu mai producem acest tip de persoane la nivelul pe care îl aveam în trecut în sistemul educațional, deoarece cultura noastră a redefinit educația. În general, cultura s-a hotărât pentru ce este rapid și ieftin în muzică, artă, literatură și gândire – toate fiind de proastă calitate. De departe publicul nostru este foarte ușor de satisfăcut și de distrat. Excelența, adevărul și frumusețea, care în trecut formau triada virtuților umane, a fost înlocuită cu ceea ce este amuzant, îndrăzneț și drăguț. Și obținem mediocritatea din plin pentru că noi suntem cei care, de fapt, o dorim. I-am spus bun venit mediocrității cu brațele deschise, nu doar că am acceptat mediocritatea, dar am și râvnit-o. Iar biserica s-a adaptat culturii.

Dorești mediocritate, imediat îți pregătim. Îți oferim mediocritate. Îți oferim mediocritate evanghelică. Vom elimina tot ce este transcendent. O să rezolvăm noi cu chestiunile biblice. Vom elimina chestiunile teologice. Vom înlătura adevărul necesar și profund al Scripturii și vom hrăni masele de oameni flămânde și mediocre cu mediocritate. Iar când vom face aceasta, vom legitima faptul că mediocritatea și superficialitatea ne definesc cultura. Așadar, ai oameni care nu iau în serios nimic profund. Ei nu doar că și-au găsit un loc în cultură, dar de asemenea, și-au găsit un loc și în biserică.

Astăzi păstorii sunt mai preocupați să fie amuzanți, plăcuți și acceptați. S-au dedicat ingeniozității, creativității și stilului și nu sunt interesați de cerințele riguroase ale căutării Cuvântului lui Dumnezeu și nici de proclamarea adevărurilor profunde și glorioase, pentru că ei cred că dorințele culturii sunt și nevoile culturii. Când de mult am decăzut? J.I. Packer a mai scris o altă introducere, de fapt, a scris mai mult. De această dată a fost la lucrarea Puritan Theology (Teologia Puritanilor). El a spus: „Se pare că nu poți să negi că puritanii au fost cei mai puternici acolo unde creștinii evanghelici de azi sunt cei mai slabi. Au fost oameni de o capacitate intelectuală deosebită, la care obiceiurile mentale au fost hrănite de o erudiție plină de seriozitate, împreună cu un zel fierbinte pentru Dumnezeu și o cunoaștere detaliată a inimii omului. Toată lucrarea lor ne arată această legătură unică dintre daruri și har. Acolo unde puritanii au fost chemați la ordine, disciplină, profunzime și rigurozitate, temperamentul nostru este unul ocazional, caracterizat de neglijență și nerăbdare continuă. Tânjim după cascadorii, noutate și distracție. Ne-am pierdut gustul pentru studiu asiduu, auto-cercetare cu smerenie, disciplină, meditație și un studiu personal caracterizat de râvnă.”

„Din nou, acolo unde puritanismul Îl avea pe Dumnezeu și slava Lui în centru, gândirea noastră gravitează în jurul nostru ca și cum noi am fi centrul universului.” El continuă astfel: „În evanghelizare predicăm Evanghelia fără Lege și credința fără pocăință, doar prezentăm darul mântuirii și evidențiem greșit costul uceniciei. Nici nu e de mirare că atât de multe așa-zise convertiri falimentează”. „Mai apoi – scrie el – în învățătura despre viața creștină, obiceiul nostru este să o prezentăm ca fiind o cale cu sentimente palpitante, în loc să fie una a credinței care lucrează, și una cu intervenții supranaturale, decât a unei neprihăniri raționale.”

„Atunci când vorbim despre experiența creștină, accentuăm constant bucuria, pacea, fericirea, împlinirea și odihna, fără să echilibrăm balanța referindu-ne la nemulțumirea divină din Romani 7, la lupta credinței din Psalmul 73, sau la poverile responsabilității și ale pedepselor providențiale care vin din plin asupra copiilor lui Dumnezeu. Bucuria spontană a extrovertitului fără grijă ajunge să fie asociată cu o viață sănătoasă de credință, iar extrovertiții veseli din bisericile noastre sunt încurajați să devină mulțumiți în firea lor în timp ce sufletele sfinților cu temperament mai puțin sangvinic sunt aduse în pragul nebuniei, pentru că ei nu se pot entuziasma în aceea manieră așteptată.” Închei citatul.

Suntem într-o stare foarte dificilă. Acești oameni care se declară ca fiind creștini, care se declară ca fiind evangheliști, care încearcă să câștige societatea, sunt cei care oferă acestei culturi mediocritatea cerută și întorc spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Ori ei nu sunt creștini, ori sunt cei mai firești dintre creștinii firești. Una este să fii firesc în timp ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu și alta este ca firea ta să dea la o parte Biblia. De fapt, văd acest trend ca pe o judecată a lui Dumnezeu.

Dacă vă aduceți aminte, acum câteva săptămâni am vorbit din Romani 1, despre faptul că Dumnezeu judecă, iar una dintre formele de judecată ale Lui este să îi lase pe oameni în păcatele pe care și le-au ales și să îi lase să simtă consecințele alegerilor lor. Romani 1, „Dumnezeu i-a lăsat, i-a lăsat, i-a lăsat” se repetă de trei ori. Nu au vrut Cuvântul Lui. Nu au vrut adevărul Lui. Iar Dumnezeu i-a abandonat în ceea ce au vrut ei. Acesta este abandonul mâniei lui Dumnezeu. Cred că una din forme este aceasta; dacă poporul nu vrea să primească Cuvântul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îi va lăsa pe direcția care este inevitabilă datorită respingerii lor.

Am și un exemplu grăitor. Să întoarcem la Vechiul Testament în Amos capitolul 8. Amos a început ca un păstor inconsecvent din Tecoa. Chemat fiind de Dumnezeu și în urma unor descoperiri mărețe, a devenit un profet formidabil. În capitolul 8, la versetul 11 citim ceea ce este într-adevăr o parte critică a mesajului său, o parte critică a mesajului său pentru Israel. Amos 8:11 „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta – de la Marea Moartă la Marea Galileei, la Marea Mediterană – de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.”

Oh, ce relevant este. O foamete după Cuvântul Domnului. Îl vor căuta și nu îl vor găsi. Aceasta este o judecată divină asupra oamenilor care au refuzat să Îl asculte atunci când au avut ocazia. Cu opt secole înainte de Cristos, împărăția de nord, Israel este încrezătoare, de fapt îngâmfată, simțindu-se prea bine. Nu ar fi trebuit să fie așa. Moralitatea a falimentat. Citiți întreaga carte Amos, peste tot găsim această idee. Moralitatea a falimentat, cinstea a dispărut, abuzul față de săraci era un lucru comun, cei din clasele sociale superioare erau ticăloși. Însă banii erau din belșug, prosperitatea era răspândită și ei participau la închinare.

Vreți să știți ce credea Dumnezeu despre închinarea lor? Priviți la capitolul 5 „Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare”. Nu primesc închinarea voastră. Nu suport adunările voastre. „Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi vițeii îngrășați pe care-i aduceţi ca jertfe de mulțumire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!” Nu Îmi place închinarea voastră. Nu Îmi plac cântecele voastre. Nu Îmi place muzica voastră. Nu Îmi plac darurile voastre. Nimic din ele nu Îmi place.

Și totuși, poporul lui Israel credea că Dumnezeu este de partea sa. Prosperitatea i-a amăgit în această privință. Ei credeau că totul este bine. Ei erau păcătoși... păcatul și nelegiuirea erau răspândite... dar încă păstrau această formă superficială de oameni religioși. Iar ei credeau că Dumnezeu era de partea lor, până când Dumnezeu a lăsat o bombă peste Israel și acea bombă avea un nume. Amos. El a năvălit în Samaria, iar când a năvălit era un profet al condamnării. Și-a început profeția spunând că Dumnezeu va judeca. Dumnezeu vă va judeca și vă va judeca aspru și vă va judeca fără milă.

În capitolul 2, la versetul 6 „Aşa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani, şi pe sărac pe o pereche de încălțăminte.” În capitolul 3 cu 1 spune: „Ascultați cuvântul acesta, pe care-l rostește Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din țara Egiptului! Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.” Privilegiile voastre nu vor face decât să intensifice judecata voastră. În capitolul 4 la versetul 12 este același lucru „De aceea îți voi face astfel, Israele, şi fiindcă îți voi face astfel” – urmează o afirmație bine cunoscută – „pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău, Israele!” Urmează să te întâlnești cu Dumnezeu ca judecător față în față. Pregătește-te!

Întreaga carte este o declarație a judecății divine care s-a împlinit când asirienii au venit în anul 722 î. Cr. și au distrus și au luat Împărăția de Nord într-o robie din care nu s-au mai întors niciodată. Acesta a fost sfârșitul generației împărăției din nord. În capitolul 5, la versetul 27 Amos spune: „vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui Nume este Dumnezeul oștirilor!” Până aici. S-a terminat. „Dar cel mai rău dintre toate, până când vine judecata, este că veți avea parte de o problemă mai mare.” Aceasta ne întoarce la capitolul 8:„Veți fi într-o foamete amețitoare, dar nu de pâine și de apă, ci vă va fi foame după Cuvântul din partea Domnului. Și vă veți clătina încoace și-ncolo și veți merge peste tot ca să găsiți un cuvânt de la Domnul, însă nu îl veți găsi. Nu îl veți găsi.”

Cât de tragic este? Dar aceasta este o judecată divină, când Dumnezeu spune: „Nu ați ascultat, acum nu vă mai vorbesc”. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă și acum. Mă tem că la fel ca în vremea lui Amos, când oamenii nu mai voiau să asculte, tot așa va veni o vreme când nu vor mai putea găsi adevărul. Țara aceasta... priviți la istoria ei... a avut o predicare măreață încă de la începuturile ei, din perioada Marii Treziri spirituale și până în perioada modernă. Și a avut consistență în amvoane,iar Evanghelia era predicată. Însă nu a fost primită, nu a fost crezută de oamenii din afara Împărăției și nici chiar de cei din Împărăție, care au asaltat-o și au atacat-o în felurile pe care le-am prezentat săptămâna trecută.

Aceia care nu vor să asculte vor vedea că pentru ei nu mai este niciun cuvânt de la Domnul. Cuvântul lui Dumnezeu a fost disponibil pentru ei, însă devine indisponibil când Dumnezeu judecă. Și ceea ce avem astăzi chiar în țara noastră, și nu pot vorbi eu pentru Dumnezeu, să spun exact când judecă El, dar vreau să vă spun următorul lucru. Sunt atât de mulți oameni care afirmă că ei vorbesc de la Dumnezeu, că este aproape imposibil pentru un necredincios să știe cine vorbește cu adevărat din partea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu devine din ce în ce mai rar pentru această lume de necredincioși, că până și celor care cred Cuvântul lui Dumnezeu le este teamă să îl prezinte pentru că ofensează, iar ei cred că aceasta este o strategie greșită.

Această societate vrea orice, însă nu Scriptura, iar biserica este mulțumită, se pare, să ofere orice altceva și nu Scriptura. Iar cei care susțin autoritatea și prioritatea Scripturii, cei care au autoritatea și prioritatea învățăturii sănătoase, cei care sunt sobri și serioși și dornici să învețe și care predicatori ai revelației divine sunt ridiculizați de lume, de cultură și chiar de mulți din biserică.

Cu toate acestea, sunt convins că cei care sunt cu adevărat credincioși, adevărații credincioși tânjesc după și fac tot posibilul ca să îi întâlnească pe cei care îi hrănesc cu adevărul. Aceasta ne conduce spre următoarea întrebare, la care vreau să răspund parțial în această seară. Cum am ajuns să credem Biblia? De ce o credem?

De ce venim aici săptămână după săptămână, duminică dimineața și duminică seara? Mergi la un grup de părtășie dimineața, mergi la studiu biblic în timpul săptămânii; vii și participi la un curs Logos; mergi la Master’s College sau la Master’s Seminary ca să studiezi Scriptura. Te duci la librărie și cumperi sute și mii de cărți și de casete și de CD-uri, și continui să sorbi Cuvântul lui Dumnezeu. Ce anume te-a adus la această încredere? Ești tu mai deștept ca alții? Suntem noi adevărata elită intelectuală a acestei lumi? Sau poate că cineva a pledat pentru veridicitatea biblică, într-un mod profund și de neevitat? Am trecut printr-un proces în care am văzut dovezile raționale pentru ca să credem Biblia? Sau suntem ... cei mai inteligenți oameni... sau suntem oamenii cu cea mai sănătoasă gândire? Sau suntem aceia care am fost expuși la cea mai clară, precisă și cea mai bună explicație a adevărului Bibliei? De aceea, suntem aici?

Ei bine, nu cred asta. Între noi nu sunt mulți de neam ales, nici oameni mari. Noi suntem de jos, niște nimeni, niște nimicuri. Noi nu suntem elita acestei lumi. Cum de am ajuns la această convingere că noi trăim cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu? De ce suntem în această biserică și nu în altă biserică, unde au loc atât de multe lucruri fără sens? Și de ce mergeți voi la biserică, până la urmă? De ce cumpărați Biblii, de ce cumpărați Biblii de studiu și comentarii și devoționale și Biblii cu program de citire zilnică și cărți despre Biblie? De ce... de ce... de unde vine această încredere? De ce vrei să o studiezi? De ce este așa de important pentru tine să auzi Cuvântul lui Dumnezeu explicat?

Vreau să vă ofer câteva comentarii ale unor oameni din trecut care au lăsat o amprentă în această lume. Martin Luther a spus „Biblia nu poate fi înțeleasă doar prin studiu și talent. Trebuie să iei în considerare influența Duhului Sfânt.” De asemenea, Zwingli, un alt reformator a zis: „Chiar dacă ai primit Evanghelia lui Isus Cristos direct de la un apostol, nu poți să trăiești așa cum îți cere ea, decât dacă te învață Tatăl ceresc.” Hm. Și Jean Calvin a avut aceeași părere - Cuvântul lui Dumnezeu este crezut atunci când Dumnezeu regenerează inima. Ascultați ce spune Calvin: „Mărturia Duhului este superioară rațiunii.” O afirmație foarte importantă. „Mărturia Duhului este superioară rațiunii, iar aceste cuvinte nu vor obține înțelesul deplin” – cuvintele Scripturii – „în inimile oamenilor până când nu sunt pecetluite de mărturia interioară a Duhului. Scriptura, care își are dovezile în mod intrinsec, binevoiește să nu se supună dovezilor și argumentelor, dar datorează întreaga convingere pe care trebuie să o primim, mărturiei Duhului Sfânt.” O afirmație profundă, absolut precisă.

„Moise și profeții”, scrie Calvin, „au mărturisit cu îndrăzneală și neînfricați ceea ce era adevărat, pentru că era gura lui Dumnezeu care a vorbit. Același Duh, de asemenea, mărturisește acum în inimile noastre că El i-a folosit ca pe slujitori ai Lui, ca să ne învețe. În consecință, nu trebuie să ne mirăm dacă sunt mulți care se îndoiesc de Autorul Scripturii, cu toate că măreția lui Dumnezeu este prezentată de Scriptură, totuși nimeni, decât aceia care au fost luminați de Duhul Sfânt, au ochi să vadă ceea ce trebuie cu adevărat, ce este vizibil pentru toți, și totuși este vizibil doar pentru cei aleși.”

În niciun fel nu putem fi considerați ca fiind elita intelectuală a lumii. De fapt, doar pentru a intra în Împărăție trebuie să fim ca niște... copii. Noi nu suntem elita, cei de neam ales sau mari și erudiți. Noi nu suntem cei înțelepți sau pricepuți. Dar nu aceasta te face să fii încrezător în Scriptură. Și Calvin a spus-o. Nu este rațiunea. Ci este mărturia Duhului Sfânt care este superior rațiunii.

Cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, în același fel cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, în același fel cred că Dumnezeu este Dumnezeul Scripturii care este o Treime Sfântă, în același fel cred că mântuirea este numai prin har, numai prin credință și aceasta pentru că Dumnezeu a prelucrat această credință în inima mea. Rezistă acestea testului rațiunii? Bineînțeles. Dar nu aceasta este sursa convingerii mele. Ci este mărturia interioară a Duhului în inimile noastre. Este Duhul care mărturisește împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Este Duhul care mărturisește împreună cu duhul nostru despre Cuvântul lui Dumnezeu că este, de fapt, adevărat și vrednic de încredere.

În 1 Tesaloniceni 1:4 și 5, Pavel spune în ceea ce privește predicarea lui și descoperirea care a venit de la Dumnezeu prin el: „Știm, frați prea iubiți de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală.” De ce atunci unor oameni care aud predicarea Evangheliei, propovăduită cu putere și cu Duhul Sfânt și cu îndrăzneală, de ce acestora le spune Pavel „știm alegerea voastră”? Pentru că Dumnezeu v-a ales ca să înțelegeți aceasta. În 1 Corinteni 2:4 și 5 spune: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii” – nu ai nevoie de aceasta – „ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere”

Acum, a fost un predicator. Predicarea lui era clară și simplă și ușor de înțeles, pentru că nu folosea cuvinte ale înțelepciunii umane. L-a predicat pe Cristos și pe El răstignit. Și-a păstrat mesajul foarte clar, foarte simplu. El nu și-a modelat predicarea după moda culturală ca să o facă acceptabilă rațiunii umane. El a spus că predicarea lui nu era în cuvintele înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere. „Predicarea mea este directă și clară, a avut un impact masiv nu datorită priceperii mele de orator, ci a fost o mărturie a Duhului Sfânt și a puterii Sale”. Iar el spune „Credința voastră, credința în adevăr, nu ar trebui să stea în înțelepciunea oamenilor”, nu pentru că a avut o prezentare atât de rațională și de convenabilă, ci „să stea în puterea lui Dumnezeu.”

Același lucru care poate fi spus și despre predicarea lui Pavel poate fi spus despre întreaga revelație a lui Dumnezeu. Este un adevăr obiectiv. Este însuși Cuvântul lui Dumnezeu. El rezistă testului rațiunii și testului cercetării atente, al examinării și al istoriei. Pentru tine, ca să ai încredere în el, este nevoie de o lucrare măreață din partea Duhului Sfânt. Noi credem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru că am fost împuterniciți de Duhul Sfânt să trecem dincolo, acolo unde rațiunea niciodată nu ne-ar putea duce.

Îmi aduc aminte cum cu ani în urmă, am fost invitat să vorbesc la un colegiu, era Whittier College. M-au rugat să vin pentru trei seri și să demonstrez că Biblia este adevărată. Așadar, tânăr fiind, am crezut că acest lucru era minunat. Credeam că este adevărată și mă gândeam că pot aduce câteva dovezi. Astfel, am alcătuit o listă întreagă de dovezi. Biblia este adevărată din cauza unității sale, niciodată nu se contrazice singură. Biblia este adevărată din cauza acurateței științifice, El spune că a spânzurat pământul pe nimic. Lucru destul de semnificativ. Spune că pământul se învârte ca lutul folosit la o pecete, adică se rotește în jurul axei sale. Aceasta făceau cu lutul când doreau să pună o pecete într-un lut moale.

Vorbește despre cursul soarelui care aleargă de la un capăt al cerului până la celălalt. Întregul ciclu hidrologic este desfășurat în cartea Isaia. Poți vorbi despre multe lucruri științifice. Exactitatea științifică într-o lume aproape primitivă, când aceste lucruri au fost scrise, a fost mărturia că Biblia este adevărată. Apoi am vorbit despre exactitatea istorică, descoperirile arheologice și tot felul de lucruri asemănătoare. Am trecut prin toate aceste detalii.

Am vorbit și despre minuni. Cum poți altfel să explici minunile care au fost văzute de sute și mii de oameni? Minunile nu au nicio altă explicație, decât că sunt evenimente miraculoase, cu o natură miraculoasă, atestări miraculoase în viața Domnului nostru și în viața atât a apostolilor și a asociaților care au scris Scriptura. Am dezbătut toate acestea. Am făcut referire și la persoana lui Isus Cristos care a fost transcendent, că nimeni nu L-ar fi putut inventa. Am prezentat cu atenție toate dovezile, și am crezut sincer că dovezile erau copleșitoare. Totuși, din câte am văzut, nici măcar o singură persoană nu a fost convinsă din tot corpul studențesc.

Am plecat gândindu-mă că aici trebuie să fie ceva dincolo de rațiune. Am început să realizez ceea ce spune în 1 Corinteni 2:14. Dacă doriți, vă rog să deschideți Bibliile. Aceasta a fost doar introducerea, acum vom merge la text. În 1 Corinteni 2:14. Aici este sumarul întregii probleme. „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” Acesta era răspunsul. Este imposibil.

Dovezile nu pot lucra prin puterea lor. Rațiunea umană nu te poate duce acolo. Omul firesc nu poate, pentru că nu e capabil. El nu crede pentru că nu poate crede. Și aici este o realitate foarte profundă în acest „nu poate”. El nu este în stare pentru că este firesc și nu este duhovnicesc. El nu are niciun sistem spiritual. Mai mult, el nu este în stare... să ne uităm la 2 Corinteni capitolul 4... acesta complică incapacitatea lui. Pavel spune în versetul 3 „Dacă Evanghelia noastră este acoperită” –Priviți, predicăm Evanghelia și nu toți cred. Știm aceasta. „Dacă este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.

Este acoperită pentru cei care se îndreaptă către iad. De ce? Versetul 4 - „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Ei nu sunt în stare să vadă lumina Evangheliei pentru că nu pot. Ei nu pot pentru că sunt firești, și nu duhovnicești. Ei nu pot pentru că sunt morți, și nu vii. Ei nu pot pentru că au fost orbiți de dumnezeul veacului acestuia, care este... așa cum bine știți... Satan.

Însă mai este ceva. Să deschidem la Matei capitolul 11. Ca să vedeți cât de profundă este condiția lor, mai exact cât de adânc este întunericul lor, în Matei, capitolul 11, Isus afirmă în versetul 25 „Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți şi pricepuți, şi le-ai descoperit pruncilor.” Oh, vai. Acum, nu doar că există o condiție naturală, care îl face pe om să nu poată crede, nu doar că este o condiție satanică, care îl face pe om să nu poată crede, mai avem și judecata divină, în care Dumnezeu a ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți. De ce? Răspunsul este în versetul 26. Aici este răspunsul pe care Isus l-a dat în rugăciunea lui către Tatăl.

„Da, Tată, Te laudă că așa ai găsit Tu cu cale.” Acesta este singurul răspuns. Te-ai gândit la aceasta? Nu mai există un alt răspuns, pentru că așa a vrut El, pentru că așa a dorit El. Tatăl a găsit cu cale să ascundă aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți. La credință nu poți ajunge prin rațiune, nimic măcar cu cea mai bună rațiune, fie și la superlativ. Cum a putut Einstein, considerat unul dintre cei mai inteligenți oameni care au trăit vreodată, care a ajuns așa departe cu inteligența lui, cum de nu s-a gândit niciodată că există Dumnezeu și cum de nu a ajuns la concluzia că Dumnezeul Bibliei este acest Dumnezeu?

Cum se face că toți cercetătorii care studiază minuțios Biblia ajung să fie în căutarea lui Isus cel istoric și să alerge să studieze viața lui Cristos și cercetează atent Vechiul Testament. Și au fost zeci de mii, sute de mii de cercetători ai Vechiului Testament și rabini care au citit Scriptura. Și sunt tot felul de cercetători pricepuți sau mai puțin pricepuți ai Noului Testament și învățători în universități și seminarii în departamentele de religie, cum se face că nu înțeleg și au o gândire care este peste medie.

Răspunsul este acesta. Omul firesc nu poate pentru că el este într-o altă dimensiune. Întunericul omului firesc este agravat de orbirea demonică. El este atras așa de puternic de împărăția întunericului, că el fuge de adevărul care îi expune păcatul. Apoi Îl mai avem pe Însuși Dumnezeu care Își limitează descoperirea adevărului, îl ascunde de cei înțelepți și pricepuți, și îl descoperă pruncilor. Aceasta a fost demonstrat clar în alegerea celor doisprezece apostoli, nu-i așa? Doisprezece nimeni, nici unul nu era nici măcar un rabin sau un învățător, nici unul nu era predicator sau conducător de sinagogă, nici unul nu a fost un fariseu sau saducheu, sau un cărturar.

A ignorat toți scolasticii, întreaga elită. Dintre apostoli șapte erau pescari, oameni care lucrau cu mâinile. Unul a fost un vameș mârșav, un proscris social. De ce a făcut Dumnezeu așa? Răspunsul vine din 1 Corinteni 1, versetul 26 și deja am făcut referire la el. Să vi-l amintesc: „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care ați fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi” – implicația – „ Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

Acum, ascultați ce spune următorul verset: „Şi voi, prin El, sunteți în Cristos Isus.” Doar prin El voi ați ajuns să credeți adevărul revelației lui Dumnezeu. „Şi voi, prin El, sunteți în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune”. Singurul lucru care face pe cineva ca să accepte înțelepciunea divină este lucrarea lui Dumnezeu din acea inimă. Înțelepciune de la Dumnezeu, neprihănire, sfințire și răscumpărare, toate au venit de la Dumnezeu pentru că Dumnezeu a ales să ni le dea, astfel, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul.” Nu poți ajunge să crezi prin procesul natural al rațiunii umane.

Acesta este motivul pentru care atunci când discuți cu un necredincios, poți să pui și să torni și iar să pui tot felul de dovezi, tot felul de argumente raționale. Și crede-mă, adevărul este rațional și adevărul este acceptabil. Dar aceasta nu îi face pe oameni să creadă. Dacă dorești să pledezi pentru autenticitatea Bibliei... și acest lucru vreau să îl fac de fiecare dată când urc la acest amvon. Nu urc aici ca să vă spun care sunt dovezile acceptabile că Biblia este adevărată. Eu doar o deschid, pentru că ea este mai ascuțită și mai puternică decât orice armă. Are putere în ea însăși.

Să deschidem iarăși la Matei 11... vom încheia cu Matei 11... amintiți-vă de acest pasaj extraordinar. În versetul 25 spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” De ce? - „ pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” Acum să privim în următorul verset. „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul,” – ascultați cu atenție – „şi acela căruia vrea Fiul să i-L ” – ce să facă? – „să i-L descopere.”

Doar acei oameni care cred Evanghelia, doar acei oameni care cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu sunt cei pe care Dumnezeu i-a ales, sunt oamenii cărora Dumnezeu li S-a revelat și sunt cei cărora Fiul L-a descoperit pe Tatăl. Foarte selectiv. Și totuși, nu-i așa că este minunat ce scrie în următorul verset? Pentru că aceasta este o taină și nu știm cine sunt acei oameni, acum vine o invitație: „Veniți la Mine, toți cei trudiți şi împovărați, şi Eu vă voi da odihnă.” Aflăm aici despre un echilibru, în suveranitatea lui Dumnezeu prin această invitație.

Acum doresc să deschidem la Matei 13 și vom lăsa textul principal pentru săptămâna următoare. Matei 13, aceasta este încă introducerea. Versetul 11: „Isus le-a răspuns”, ucenicii tocmai L-au întrebat „De ce vorbești poporului în pilde?” Pilda este o analogie, o ilustrație. Însă dacă nu o explici, aceasta poate deveni o ghicitoare. „Așadar, de ce le vorbești în pilde?” Îmi place mult ce spune: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat”.

Nu te simți privilegiat? Nu te simți privilegiat? Stai aici ca rezultat direct al alegerii suverane a lui Dumnezeu din veșnicia trecută ca să îți dezvăluie adevărul Lui. „Lor nu le-a fost dat.” „De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, cu toate că văd, nu văd, şi cu toate că aud, nu aud, nici nu înţeleg.” Acest lucru îl spune chiar Isaia și Domnul ne întoarce la Isaia 6, unde Dumnezeu îi spune lui Isaia: „Du-te și predică, dar să știi aceasta, poporul va auzi și nu va înțelege, vor vedea și nu vor pricepe, inima acestui popor s-a făcut tare, și cu urechile abia mai aud, și-au închis ochii ca să nu vadă și urechile ca să nu audă și să înțeleagă cu inima ca să se întoarcă la Mine și să-i vindec. Dar binecuvântați să fie ochii voștri pentru că ei văd și urechile voastre pentru că aud, căci adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să audă ce auziți voi și nu au auzit.”

Extraordinar, suntem privilegiați. Toți acești oameni: rabini, oameni religioși, cercetători și studenți care aleargă de zor care încearcă să înțeleagă. Îi ai pe toți aceștia care privesc spre domeniul filosofic și încearcă să interpreteze religia. Și aici suntem noi, niște nimeni și nu de neam ales și noi înțelegem Cuvântul pentru că ... așa cum spune versetul 11... ni s-a dat să cunoaștem tainele Împărăției cerurilor. De ce credem Biblia? Pentru că ne-a fost dat ca să o credem.

Cu ani în urmă, a existat un om care a avut și are o mare influență asupra mea, când îi citesc ocazional scrierile, un om pe nume Cornelius Van Til, un mare apologet al credinței creștine, dar și un apologet presupozițional. Presupoziția era că Biblia era adevărată. Van Til a spus aceasta în cartea sa Introduction in the Systematic Theology (Introducere în Teologie Sistematică), volumul 5, pagina 130: „Omul vorbește adesea ca și cum singurul lucru de care are nevoie păcătosul este informația adevărată. Nu este cazul. Omul are nevoie de interpretarea adevărată, dar are nevoie și să fie făcut o ființă nouă. Păcatul nu este doar o informare greșită, este, de asemenea, o putere care pervertește sufletul.” Nu îi poți da omului păcătos numai informația, nu îi poți da numai interpretarea. Omul are nevoie să fie făcut o făptură nouă.

Van Til continuă: „Creștinul știe că ar interpreta creația în mod greșit, din cauza păcatului care este în el, dacă nu este iluminat de Scriptură și călăuzit de Duhul Sfânt.” Știm aceasta. „Apologetica”, spune el, „implică un conflict asupra autorităților finale, acest conflict este despre presupozițiile noastre sau despre un standard final”. Acum aș vrea să vă explic puțin. Ori crezi că ființa umană are putere rațională asupra sa ca să acceadă la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, ori crezi că nu are. Dacă tu crezi că are, atunci ai o părere nebiblică despre om. Dacă tu nu crezi că are, atunci tu știi că puterea nu este într-o demonstrare a minții raționale, ci puterea este în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Și ceea ce avem azi în lucrare nu este altceva decât încercarea de a convinge oamenii cu înțelepciune și pricepere și cu orice alte forțe manipulative că se află cumva în inima omului capacitatea de a se ridica din moartea lui spirituală, din orbire spirituală, din orbirea judecății divine, și să creadă de unul singur, pentru că acest lucru este posibil pentru el. Ce ridicol! Dar acest lucru îi călăuzește pe atâția în așa zisul evanghelism. Opoziția păcătosului față de Cuvântul lui Dumnezeu, opoziția păcătosului față de adevărul sfânt și divin, opoziția păcătosului față de Evanghelie nu este dintr-o problemă intelectuală legitimă față de adevăr sau față de veridicitatea Scripturii. Această opoziție este din cauza rebeliunii sufletului păcătos. Și pentru că este firesc, chiar dacă ar avea cea mai înaltă formă de rațiune, el nu poate obține cunoștința spirituală.

Nu omul este instanța supremă de judecată. Nu poți lăsa pe omul păcătos să creadă că rațiunea este factorul decisiv în mântuirea lui. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, Dumnezeu este instanța supremă de judecată. Revelația Lui decide ce este adevărat, și nu rațiunea omului. De-a lungul secolelor păcătoșii au apelat la rațiune când a fost vorba de Biblie și au venit cu tot felul de erezii devastatoare. „Toți oamenii”, scrie Van Til, „își construiesc gândirea pe baza unei poziții acceptate prin credință, adică credința ta este ori în Dumnezeu, ori în tine și rațiunea ta”.

Nu îmi voi așeza credința în rațiunea umană, așadar nu voi predica lucruri care să manipuleze rațiunea umană. Voi predica Cuvântul lui Dumnezeu deoarece credința mea este în puterea Lui și în Cuvântul Lui. Așadar, ca să cunoască adevărul divin și să înțeleagă Biblia, păcătosul trebuie să Îl cheme pe Dumnezeu. Păcătosul trebuie să fie copleșit de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Predicați orice altceva decât Scriptura și vă veți pierde timpul. Păcătosul trebuie să înțeleagă adevărul. El trebuie să aibă această informație. El trebuie să aibă această interpretare.

Suntem născuți din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu, dar păcătosul trebuie să strige către Dumnezeu ca să îl salveze, să îi dea viață, să îi ia lucrurile care îl orbesc, să aibă putere asupra dușmanului care l-a orbit, ca Dumnezeu să înlăture lucrurile pe care Dumnezeu Însuși le-a ascuns de el și să le aducă la lumină. Păcătosul trebuie să se arunce înaintea tronului lui Dumnezeu și să strige din străfundul sufletului său înfricoșat: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul. Dă-mi o înțelegere a adevărului.” Aceasta este numai lucrarea lui Dumnezeu. Augustin a spus „Cred, ca să înțeleg.”

Să ne rugăm

Ce putem spune, oh, Doamne? Cuvintele nu reușesc să exprime ce simt inimile noastre când venim în prezența Ta și vrem să spunem: mulțumim pentru că ne-ai ales să ni Te descoperi, că ne-ai dat o dragoste pentru Tine, pentru Fiul Tău, pentru Cuvântul Tău și dragoste unul pentru altul. Toate acestea sunt o dovadă, nu a puterilor noastre raționale, ci a puterii Tale divine și supranaturale de regenerare. Și noi credem și astfel înțelegem. Și Cuvântul Tău ni se deschide și ne identificăm cu toate cuvintele psalmistului. Plăcerea noastră este Legea Ta. Asupra ei medităm ziua și noaptea. Iubim Legea Ta. Găsim bucurie și fericire în poruncile Tale. Suntem flămânzi și însetați după adevărul Tău. El este singura noastră hrană spirituală.

Și, Doamne, știm că atât poporul Tău din țara aceasta, cât și din lumea întreagă care se află în diferite locuri, este flămând după Cuvântul Tău. Lasă ca adevărații tăi credincioși să aibă învățători și predicatori și scriitori care să îi ajute și să le hrănească inimile flămânde. Lasă ca această societate, care este devotată lucrurilor nebunești și mediocre, să înceapă să fie flămândă după ceva mai profund și real și lasă ca Biserica Ta să aibă parte de o transformare prin harul Tău și prin bunătatea ta și să se întoarcă la proclamarea Cuvântului Tău în toată plinătatea și bogăția Lui. Aceasta ne rugăm, ca Tu să fii glorificat și să fii onorat, toate acestea Ți le cerem în Numele lui Cristos. Amin.

Sfârșit