Avem acum minunata oportunitate să analizăm marea învățătură despre inspirația Scripturii. Ne vom uita la categoria teologică numită bibliologie, studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Cu ani în urmă am citit un interviu interesant. Un cunoscut compozitor de muzică creștină, ale cărui cântări le cântăm și ne bucurăm de ele, a fost întrebat cum a fost în stare să scrie un anumit cântec, iar răspunsul a fost acesta: „În ce privește acel cântec, a venit repede, și nu suntem interesați să vorbim despre teologia lui. De fapt, simțim că dacă analizăm cântecul, ar fi ca și cum am ataca inspirația Duhului Sfânt, care a inspirat cântecul”, închei citatul.

Ei bine, cred că înțeleg ceea ce au vrut să spună scriitorul acelui cântec, dar aceasta este o afirmație uimitoare, să spui că nu vrei să discuți teologia cântării și nici să analizezi cuvintele ei, pentru că aceasta ar însemna să-L pui la îndoială pe Duhul Sfânt, care a inspirat cântarea, ar putea însemna că ei chiar nu înțeleg ce înseamnă când ceva este inspirat. În apărarea lor, folosim foarte mult acest cuvânt. Îl folosim în mod special atunci când vorbim despre muzică. Una este să spui: „Am fost inspirat de muzică”. Altceva este când spui: „Aceasta a fost o interpretare inspirată a muzicii”. Vrem să spunem că am fost înălțați, încurajați și emoțiile noastre au fost înălțate când am avut experiența cântării sau când am auzit-o. Un compozitor ar putea spune: „A fost o experiență plină de inspirație pentru mine când am scris acea cântare”.

Dar să spui că acel cântec este inspirat de la Duhul Sfânt, și în consecință, nu ar trebui analizat sau evaluat, este să spui că este egal cu Scriptura. Ar trebui să spunem atunci că acel compozitor care a scris cântarea este inspirat în același fel în care a fost inspirat Luca, atunci când și-a scris Evanghelia? Sau la fel ca Pavel când a fost inspirat să scrie cartea Romani? Sau la fel ca Isaia când a fost inspirat să scrie profeția numită Isaia? Ce vrem să spunem când zicem că Biblia este inspirată? Vrem să spunem că este o carte inspirată pentru că ne inspiră credință și sentiment religios și înțelegere? Mai sunt și astăzi oameni care sunt inspirați când scriu o cântare, în același fel în care scriitorii Bibliei au fost inspirați? Cărțile de azi sunt inspirate? Dar predicile? Sunt ele inspirate?

Termenul „inspirație” vine din latină, a respira către – a respira în ceva. Și de fapt este puțin derutant, de fapt. În 2 Timotei 3:16 spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Cu siguranță, cred că am creat o problemă aici din cauza acestui termen „a inspira”. Termenul real grecesc este insuflat de Dumnezeu, theopneustos, de unde avem pneumatic, pneumonie, și toate aceste problemele legate de respirație. Dar cuvântul de fapt tradus prin inspirat în 2 Timotei 3:16 - „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu, dată prin inspirația lui Dumnezeu” este „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Nu noi suntem cei care insuflăm, ci Dumnezeu este Cel care insuflă. Dumnezeu este Cel care insuflă cuvintele Lui, și nu insuflă în noi într-o anume manieră inspirația.

Noi credem că Biblia a venit direct din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu a insuflat-o. El a dat-o, El a vorbit-o. Este corect să spui același lucru despre un cântec? Este corect să afirmi același lucru despre o carte, despre o predică, o idee, un gând, sau un plan în lucrare? Mai experimentăm noi o revelație directă din gura lui Dumnezeu? Ei bine, știm că nu, nu-i așa? Niciodată nu am predicat o predică insuflată de Dumnezeu. În acest sens, nu am fost niciodată recipientul revelației divine prin mijloacele divine de inspirație, ca și cum Dumnezeu ar fi insuflat în mine o predică pe care să o predic. Ce să spunem de vorbirea în limbi? Dar oamenii care primesc profeții și cuvânt de înțelepciune, și cuvânt de cunoaștere? Este aceasta revelația insuflată de Dumnezeu care să vină direct din gura lui Dumnezeu? Este egală, așadar, cu oricare altă carte din Biblie?

Poate că cineva ar spune: „Aici cred că duci lucrurile prea departe.” Sunt diferite nivele de inspirație. Unii predicatori pot fi inspirați, și unii compozitori pot fi inspirați, și unii oameni care au primit descoperiri și cuvinte de înțelepciune și de cunoaștere de la Dumnezeu pot fi inspirați – și am avut această discuție cu mulți oameni de-a lungul anilor – ei sunt inspirați, dar nu sunt la fel de inspirați ca scriitorii Bibliei. Inspirația lor este de un nivel inferior. Unele lucruri sunt inspirate la nivelul maxim, acestea ar fi cărțile Bibliei, și altele la un nivel inferior. Dar inspirat înseamnă insuflat de Dumnezeu și înseamnă că Dumnezeu a spus, și nu sunt niveluri la aceasta.

El ori a spus asta, ori El nu a spus asta, acesta este motivul pentru care tu ar trebui să fii foarte atent când spui „Domnul mi-a spus asta sau asta”. De-a lungul anilor pot să îmi amintesc multe conversații cu oameni care au crezut că Domnul le-a spus tot felul de lucruri. Îmi aduc aminte de o conversație cu o anumită doamnă care mi-a spus: „Chiar nu îmi pasă ce spune Biblia, știu ce mi-a spus mie Dumnezeu.” Acest lucru este înspăimântător. Nu există nivele la ceea ce a spus Dumnezeu. Ori a spus, ori n-a spus. Ori a fost insuflat de Dumnezeu, ori nu a fost insuflat de Dumnezeu. Ori cuvintele acelea sunt cuvintele lui Dumnezeu, ori nu sunt cuvintele lui Dumnezeu. Ele nu pot fi mai mult sau mai puțin de la Dumnezeu.

Un mod de a înțelege această problemă ar fi să ne gândim la faptul că ne putem referi la ceva ca fiind cel mai bun, cel mai cel. Noi numim aceasta superlativ. Acesta este vârful. Acesta este cel mai înalt munte, locul de unde se vede cel mai bine, cel mai profitabil. Dacă acest lucru este adevărat, nu există un munte mai înalt, niciun alt loc de unde să se vadă mai bine, și niciun alt loc mai profitabil. Nu există ceva mai înalt decât cel mai înalt, ceva mai bun decât cel mai bun, sau ceva mai mult decât cel mai mult. Astfel, nu sunt scrieri ale lui Dumnezeu mai mult sau mai puțin inspirate. Dumnezeu este absolut. În consecință, Cuvântul lui Dumnezeu este absolut. Dumnezeu este la superlativ. Dumnezeu vorbește într-o manieră superlativă. Inspirația nu are niveluri. Ori a spus, ori nu a spus.

Așadar, nu sunt cântări, nici cărți, nici viziuni, nici revelații și nici predici care să fie revelația directă de la Dumnezeu. De fapt, doar să iei în considerare asta este o propoziție înspăimântătoare, din moment ce toată Biblia se încheie cu următoarele cuvinte, Apocalipsa 22:18: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta”– cu privire la Apocalipsa, însă această carte este și încheierea revelației lui Dumnezeu, Canonul, așadar se aplică și la a adăuga ceva la această carte, și deci la Scriptură, care deja e completă, din moment ce aceasta este cartea de final a Bibliei – „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta”.

Acesta este un avertisment foarte, foarte clar și așa se încheie Biblia. Nu adăuga ceva la această carte, iar a adăuga ceva la această carte înseamnă să adaugi ceva la canonul Scripturii, pe care această carte deja îl completează. Așadar, să spui că cineva este inspirat într-un sens biblic este o afirmație foarte serioasă. Nicio singură predică de a mea nu a fost inspirată de Dumnezeu. Eu iau Cuvântul, care este inspirat de Dumnezeu, a fost inspirat și mi-a fot dat într-o formă completă și mă strădui să explic clar mesajul inspirat. Dar efortul meu este efortul meu. Din fericire este ajutat de lucrarea Duhului Sfânt în mintea mea, dar cuvintele pe care vi le dau sunt cuvintele mele, în încercarea de a vă explica înțelesul acelei revelații de la Dumnezeu.

Îmi amintesc de o femeie predicator care a fost intervievată odată la radio și a fost întrebată – nu cred că cel care a întrebat s-a gândit în ce direcție va merge răspunsul, dar el a întrebat „Cum îți primești predicile?” Cum îți primești predicile? Iar ea a răspuns cu o voce eterică: „Eu nu le primesc, eu le cobor”. Cel ce lua interviul a întrebat-o la ce anume se referă, iar ea și-a continuat explicația că predicile ei coboară din cer. Of, mi-aș fi dorit ca aceasta să fie adevărat, și ni s-ar simplifica viața în multe privințe. Cântările pe care le scrii sunt doar niște reflecții a ceea ce a descoperit deja Dumnezeu în Cuvântul Lui. Predicile pe care le predici sunt doar niște eforturi de a face clar pentru ascultător, Cuvântul lui Dumnezeu deja inspirat și revelat. Cărțile pe care le scrii urmează aceeași cale.

Aș fi nebun să pretind că Dumnezeu mi-a inspirat predicile, sau că Dumnezeu a inspirat o carte pe care urmează să o scriu, sau un cântec. Toate predicile mele au nevoie de editare. Dumnezeu nu are nevoie de nicio editare. Ele sunt firave chiar și în cea mai bună încercare a lor de a prelua Cuvântul lui Dumnezeu și a-L aduce oamenilor printr-un vehicul uman. Astfel că, noi trebuie să fim atenți ca să protejăm inspirația Scripturii. Acum, cu o astfel de introducere, să vorbim despre definiția inspirației. În seara aceasta voi fi asemenea unui profesor de seminar, însă voi fi simplu ca să înțelegem lucrurile. Am citit în LA Times zilele trecute cum că sunt în stare să pun fânul în ieslea caprelor. Îmi asum această responsabilitate, și nu știu dacă doriți să fiți cunoscuți ca niște capre – dar iată-ne.

Ce anume este doctrina inspirației? Să vă ofer câteva categorii la care să vă gândiți, bine? Revelația – revelația este conținutul – revelația este conținutul. Este descoperirea lui Dumnezeu, a adevărului Său. Inspirația este vehiculul. Revelația este conținutul, și inspirația este modul în care Dumnezeu a procedat. Când vorbim despre revelația divină, vorbim despre conținut – despre mesaj, adevărul lui Dumnezeu descoperit sau dezvăluit. Când vorbim despre inspirație, vorbim despre metoda folosită de Dumnezeu; cum a insuflat El Biblia. În revelație, Dumnezeu Se face pe Sine de cunoscut. În inspirație, Duhul lui Dumnezeu a luat revelația lui Dumnezeu și a așezat-o în mintea scriitorilor umani ai Vechiului Testament și ai Noului Testament, care au scris ce s-a revărsat de la Dumnezeu Duhul Sfânt prin mintea lor.

Ce au scris ei reprezintă cuvintele exacte și autentice care constituie mesajul pe care Dumnezeu l-a vrut să fie scris. Revelația, așadar, este mesajul în sine, iar inspirația este mijlocul prin care a fost dată, și în cele din urmă înregistrată pe paginile Scripturii. Acum, doresc să vorbesc puțin mai clar despre această problemă ocolind-o și să vă sugerez ce anume nu este inspirația. Inspirația biblică nu este dobândirea unui nivel ridicat al ființei umane. Nu este dobândirea unui nivel înalt al omului. De-a lungul anilor au existat critici asupra doctrinei inspirației – că Dumnezeu a insuflat fiecare cuvânt în mintea scriitorilor care au scris revelația, astfel că fiecare cuvânt este de fapt din mintea lui Dumnezeu.

Sunt unii care au spus că acest lucru nu este adevărat. Biblia este doar o realizare umană la cel mai înalt nivel. Și acest lucru va trebui să-l spui dacă vrei să negi autoritatea divină, pentru că îți rămâne această carte uimitoare, cu această colecție impresionantă de înțelepciune, așa că va trebui să spui că aceasta este o compilație de narațiuni care au fost scrise de oameni care au ajuns la cel mai înalt nivel al geniului lor religios. Ei sunt precum alte genii. Biblia este precum Odiseea lui Homer, sau Divina Comedie a lui Dante sau precum tragediile lui Shakespeare. Este de un nivel artistic ridica și cu multă îndemânare literară, asemenea unei capodopere. Biblia este o capodoperă a unui geniu uman – însă foarte uman și foarte supus greșelii. Acest mod de gândire ridică autoritatea umană la nivelul de geniu, dar în același timp neagă autoritatea divină.

Acest lucru nu funcționează, și nu funcționează din mai multe motive, însă vă voi sugera doar câteva. Personalitatea lui Isus Cristos și modul în care El este descris întrece orice din gândirea umană. Cine ar fi inventat o persoană ca Isus Cristos? Nimeni nu ar fi putut inventa o astfel de persoană. El întrece orice personaj din toată literatura în puritate, în dragoste, în perfecțiune și în neprihănire. Nu este nimeni ca El nicăieri în literatura umană – nicăieri. El este dincolo de capacitatea oricărei persoane de a inventa.

Și atunci realizezi că El este tema întregii Biblii și ai o perioadă de cel puțin 1500 de ani, peste 40 de scriitori în această perioadă, în acest interval mare de timp, 1500 de ani, și toate arată spre El într-un mod consistent, coerent și transcendent, este inexplicabil ca acest ansamblu de genii umane conectate atât de slab, să creeze aceeași persoană, care este în mod remarcabil dincolo de orice imaginație umană. Mai mult, cine ar scrie o carte care să condamne întreaga rasă umană? Cine ar scrie o astfel de carte, ce grupare de genii umane ar scrie o carte în care să afirme că nu este nicio speranță în afară de această persoană, Isus Cristos? Toate celelalte cărți religioase scrise de alte genii religioase, ajutate și ațâțate de genii supranaturale, pe care le identificăm cu demoni, afirmă că mântuirea este prin fapte. Ei se închină înaintea mândriei umane.

Nu este nicio altă persoană ca Isus Cristos în nicio altă religie din lume, și întotdeauna un geniu se va slăvi pe sine. Dacă autorii Bibliei ar fi fost niște genii religioase umane care ar fi ajuns la cea mai înaltă treaptă a gândirii lor, de ce scriitorii Bibliei nu au produs și alte scrieri care să echivaleze cu cele scrise în Biblie? De fapt, dacă ar fi fost lăsați să scrie ei singuri, ei ar fi scris niște lucruri bune, dar nu Scriptura inspirată. Pavel a scris mai multe epistole, și a scris 13 în Noul Testament, însă a scris mai mult decât acestea și care nu se găsesc în Noul Testament.

Acelea îl reprezintă pe Pavel – Pavel la cel mai înalt nivel, însă doar Pavel. De fapt, el a mai scris două epistole celor din Corint care nu sunt cuprinse în Biblie, însă ele nu au fost inspirate de Dumnezeu. El a fost un păstor, ca și ceilalți păstori, un evanghelist ca și ceilalți evangheliști, care a spus lucruri care erau adevărate, dar ele nu au fost cuvintele inspirate direct din gura lui Dumnezeu. Inspirația nu poate fi un nivel înalt al geniului uman. Nu poți să Îl inventezi pe Cristos, și nu poți condamna întreaga rasă umană și să îi lași fără speranță în afară acestui Cristos perfect.

Altcineva a sugerat că inspirația poate fi extinsă doar la gândirea scriitorilor, că Dumnezeu le-a dat idei nobile în mintea lor, a plantat niște gânduri. Primul fel de inspirație este numit inspirația naturală, doar geniul uman. Al doilea fel de inspirație este numit inspirația conceptuală. Această perspectivă sugerează că Dumnezeu a venit la un moment dat și le-a dat acestor scriitori o idee, o idee religioasă, o idee spirituală și ei au fost liberi să se exprime pe sine cum au dorit, iar aceasta este o negare a inspirației verbale. Dacă aceasta este adevărată, atunci ne pierdem într-adevăr timpul când facem exegeza textului, pentru că de fapt nu cuvintele sunt întreaga problemă. Precum acel domn, pe care l-am menționat, care mi-a spus la Larry King Show în seara trecută, - „Ești așa de prins în cuvinte, că ratezi mesajul Bibliei”. Această perspectivă este convenabilă – ideea că este acolo este o idee, un concept, o noțiune, care s-ar putea să fie sau nu conectată la cuvinte – însă Biblia pretinde că sunt exact cuvintele lui Dumnezeu.

În 1 Corinteni 2:13 - „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt”. Pavel spune: „Când eu prezint revelația lui Dumnezeu, când scriu ceea ce Dumnezeu m-a inspirat, nu sunt cuvinte care vin din înțelepciunea umană, ci ceea ce Duhul mă învață”. În Ioan 17:8 Isus a spus: „Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit”. Mesajul era în cuvinte. Nu există un alt mesaj fără cuvinte; nu există inspirație în afara cuvintelor. De mai mult de 3800 de ori în Vechiul Testament, avem expresia „Așa vorbește Domnul”, „Cuvântul Domnului a venit”, „Dumnezeu a spus” – este vorba de cuvinte. Nu există nicidecum astfel de lucruri precum concepte fără cuvinte.

Când Moise s-a scuzat de a-L sluji pe Domnul, a spus: „Trebuie să fac altceva pentru că nu sunt capabil”. Dumnezeu nu a spus: „Îți voi da o grămadă de idei. Te vei descurca tu cumva cum să le comunici”. Dumnezeu nu a spus: „Voi fi cu mintea ta.” Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să spui”. Aceasta explică de ce peste 40 de ani, conform lui Deuteronom 4:2, Moise a spus lui Israel: „Să n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeți nimic din ele; ci să păziți poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu”. „Să nu vă atingeți de nimic din ce v-am poruncit pentru că aceasta este de la Dumnezeu”.

De fapt, opusul este adevărat. Scriitorii Bibliei au scris cuvinte pe care nu le-au înțeles. În 1 Petru 1 ni se spune că profeții au scris cuvinte și nu au înțeles ce înseamnă. 1 Petru 1:10 - „Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate”. Acolo erau, au scris despre suferința lui Mesia și au scris despre slava care urma după suferința lui Mesia și apoi au cercetat ceea ce au scris. Ei se întrebau în cuvintele pe care le scriau și doreau să înțeleagă despre ce persoană este vorba și la ce vreme se referă. Ei nu puteau să interpreteze pe deplin înțelesul cuvintelor pe care le scriau. Dumnezeu nu le-a dat idei fără cuvinte, ci în unele cazuri, le-a dat cuvinte fără idei complete.

În Matei 24:35 Scriptura este foarte clară. „Cerul și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele” – cuvintele Mele – „nu vor trece”. Când vorbește Dumnezeu, El vorbește cu cuvinte și Biblia este reprezentarea în scris a cuvintelor care au venit de la Dumnezeu – cuvinte pe care le-a vorbit Dumnezeu. Gândurile sunt strâns legate de cuvinte precum un suflet este legat de trup. Un scriitor a spus: „În ceea ce privește gândurile care sunt inspirate separat de cuvintele care le exprimă, e ca și cum ai vorbi despre sunet fără notă, despre o sumă fără numere. Nu putem avea geologie fără pietre sau antropologie fără oameni. Nu putem avea melodie fără muzică, și nici nu putem avea însemnări divine ale spuselor lui Dumnezeu fără cuvinte.” Gândurile sunt transmise prin cuvinte, și gândurile lui Dumnezeu sunt transmise prin cuvintele lui Dumnezeu, și trimise nouă prin mijloacele lui Dumnezeu, care a insuflat acele cuvinte în mințile scriitorilor ca să scrie exact ceea ce a vrut El ca ei să scrie, iar toate sunt cuprinse în Biblie.

Alții răstălmăcesc într-un mod interesant doctrina inspirației și afirmă că inspirația este doar cu privire la învățătura morală și spirituală. Aceasta se numește inspirație parțială; aceasta e, acea parte din Biblie care este inspirată. Partea spirituală, partea morală, aceea este inspirată. Partea istorică, nu trebuie să te preocupe. Partea geografică, nu trebuie să te preocupe. Partea științifică, nu trebuie să te preocupe. Biblia nu trebuie să fie precisă în toate categoriile ei; ci doar trebuie să fie precisă atunci când vorbește despre lucrurile spirituale și morale. Și aceasta explică erorile din Biblie, legendele din ea și toate noțiunile din Biblie care sunt false. Acești indivizi ne sugerează că inspirația asigură partea sacră, dar nu asigură partea seculară.

În acest caz avem o problemă, pentru că ori a scris Dumnezeu Biblia ori nu. Și dacă nu ne putem încrede în Dumnezeu în ce privește partea istorică, și dacă nu ne putem încrede în El în ce privește geografia și știința, atunci de ce să ne încredem în El în ce privește partea spirituală? Dacă nu putem să ne încredem în Dumnezeu că ne spune adevărul despre istorie și adevărul despre lumea materială în care trăim, atunci de ce am vrea să Îi încredințăm Lui sufletele noastre veșnice și pe ce bază putem fii siguri că El poate fi crezut? De ce să credem partea spirituală, care nu poate fi verificată, dacă nu putem crede partea istorică, cea fizică, cea materială, care poate fi verificată? Un punct critic – când începi să crezi că Biblia nu poate fi crezută deloc, vei ajunge să respingi în totalitate Biblia. Și de ce să te încrezi în Dumnezeu pentru ce nu vezi și nu poți dovedi dacă El a mințit despre ceea ce poți vedea și dovedi?

Această abordare este inutilă, pentru că atunci când Biblia vorbește din punct de vedere istoric, vorbește adevărul. A fost verificată. Nimic din partea istorică a Bibliei nu a fost dovedit ca fiind neadevărat, sau din partea științifică, sau geografică.

Acum, mai este o părere despre inspirație. Aceasta prevede că inspirația este un act al lui Dumnezeu asupra cititorului. De fapt, este o carte umană, scrisă de niște genii religioase. Unele idei s-au coborât de la Dumnezeu. Putem îngrămădi toate abordările anterioare într-una singură. Ceea ce face Dumnezeu este că Se îndreaptă existențial către cititor. Dintr-o dată, când citești această carte moartă, pentru tine devine vie, pentru că Duhul lui Dumnezeu te inspiră și te trezește. Sincer vorbind, acesta este existențialism teologic, uneori numit neo-ortodoxie. Acesta nu este un cuvânt infailibil de la Dumnezeu, acesta nu vine chiar din gura lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu face un lucru bun. Pe măsură ce o citești, o ai înaintea ochilor și îți intră în inimă, El îți luminează Cuvântul, pentru că El îți dă o anume experiență extatică. Îți oferă un moment de contact cu această realitate divină. Îl simți pe Dumnezeu undeva pe parcursul citirii. Nu este autoritară, apropo, este un fel emoție spirituală, și o ai în timp ce citești Biblia. Poate te izbește într-un mod foarte diferit decât pe altcineva, însă așa e pentru toți. Toți trăim un moment, un moment existențial, un moment al ființării și în acel moment, dintr-o dată, ceva sare de pe paginile Bibliei, și apare ca un element de uimire, iar aceasta este inspirația. Sunt aceiași oameni care spun: „Oricum, să nu te gândești deloc că Biblia îți spune adevărul istoric”. De fapt, aceiași oameni care cred în inspirația existențială, cred, de asemenea, în demitologizarea Bibliei.

Demitologizarea Bibliei? Exact, aceasta este o mișcare liberală de amploare care a existat de-a lungul anilor, chiar a secolelor, și demitologizarea Bibliei înseamnă să scoți din Biblie toate miturile.

Care sunt miturile? Sfânta Treime, pre-existența lui Cristos, nașterea din fecioară, divinitatea lui Cristos, minunile lui Cristos, moartea înlocuitoare a lui Cristos, învierea lui Cristos, înălțarea lui Cristos, a doua venire a lui Cristos, judecata veșnică – trebuie să demitologizăm Biblia și trebuie să scoatem toate acestea afară. Acum, doar iei ce a rămas și sperăm ca la un moment dat, în timp ce o citești, Dumnezeu să te curenteze cumva și să ai o experiență religioasă extatică. Acesta este ceea ce Francis Schaeffer obișnuia să numească saltul credinței, un salt spre nicăieri.

Un scriitor a spus: „Astfel de oameni refuză să creadă că Dumnezeu a săvârșit miracolul de a ne oferi Biblia inspirată și infailibilă, dar sunt gata să creadă că Dumnezeu face zilnic minuni mai mari prin a împuternici oameni ca să găsească și să vadă în cuvântul failibil al omului un cuvânt infailibil de la Dumnezeu”. Și cum ai putea să ai o experiență corectă și divină printr-o carte umană și greșită? Dumnezeu ar valida minciunile. Dumnezeu ar valida înșelăciunea. În sine cartea, Biblia, nu este ceva inofensiv, ea pretinde că este Cuvântul lui Dumnezeu. Ori este Cuvântul lui Dumnezeu, ori este cea mai mare păcăleală din totdeauna. Și tu crezi că Dumnezeu îți va da o experiență spirituală legitimă printr-o păcăleală? De ce ar face Dumnezeu aceasta?

Dar lucrurile sunt așa de sofisticate pentru că ai filosofi precum Kierkegaard care afirmă următoarele: „Doar adevărul care te edifică este adevăr pentru tine”. A fost un post-modernist modern. Dacă toată scrierea biblică este o minciună, cum am putea accepta veridicitatea unor experiențe spirituale induse de citirea Bibliei? Ei bine, sunt multe păreri greșite. Ultima, numărul cinci în lista mea, este că a fost o dictare mecanică. Aceasta trece la polul opus, că fiecare cuvânt a venit de la Dumnezeu și scriitorii Bibliei au fost roboți. O dictare mecanică, aceasta este ceea ce este numit ca fiind inspirația prin dictare. Pentru că spunem că Dumnezeu a scris fiecare cuvânt, liberalilor le place să afirme: „E minunat, e minunat să crezi în inspirația prin dictare – că scriitorii au fost într-o transă, că au trecut pe modul transcendent vizionar, și în acest mod nu au devenit nimic mai mult decât o mașină umană de scris cuvinte, pe care a acționat-o Dumnezeu ca să scrie”.

Este adevărat că Dumnezeu putea să fi folosit dictarea, ar fi putut, și noi am fi avut un text inspirat, dar nu a făcut asta. Sunt prea multe variații de stil. Sunt prea multe variații în folosirea limbajului de la un autor la altul. Se vede limpede că sunt personalități distincte. Atitudinile emoționale au venit revărsate prin scriitori pe măsură ce ei scriau. Dumnezeu i-a folosit pe scriitori, ne spune Noul Testament, care au fost călăuziți de Duhul Sfânt, ei au fost mișcați de Duhul Sfânt. Ei nu au fost în afara procesului scrierii, ei făceau parte din proces. Ei au fost incluși în actul scrierii. De fapt, ei scriau atitudinile inimilor lor, a gândirii lor, a cugetărilor lor, a experiențelor lor, a limbajului lor, toate acestea sub controlul total al lui Dumnezeu.

Acest lucru devine evident în câteva pasaje care sunt decisive pentru înțelegerea noastră. Să vă arăt trei dintre ele. Epistola către Evrei ar fi un bun început, Evrei 1:1 și 2. Sunt mult mai multe de spus despre aceste pasaje decât vom spune noi în seara aceasta. Dar în Evrei 1:1 și 2 avem un indiciu clar în ceea ce privește autorul divin al Scripturii - „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” Întâi de toate „Dumnezeu a vorbit” – aceasta este cheia pentru o înțelegere biblică a inspirației – Dumnezeu a vorbit. Creatorul Însuși a înlăturat obstacolele ca să Îl înțelegem prin descoperirea Lui.

„Dumnezeu a vorbit prin profeți” – prin aceasta se referă la scriitorii Scripturii – „în multe rânduri”, polumeros, cu multe secțiuni, multe cărți, mai exact 66, 39 în Vechiul Testament și 27 în Noul Testament. A vorbit în multe secțiuni „și în multe chipuri”, polutropos. Ce înseamnă aceasta? Prin viziuni, profeții, pilde, tipologii, simboluri, ceremonii, teofanii, voci audibile – și toate acestea au fost înscrise în Vechiul Testament. Ori de câte ori a vrut Dumnezeu să vorbească și când a vrut ca să rămână scris, a rămas scris. Dumnezeu a fost Cel care a vorbit părinților prin profeți, în multe rânduri, fragmente, cărți și în multe chipuri, toate sunt păstrate în Vechiul Testament. Acum, „în aceste zile ne-a vorbit” – din nou – „prin Fiul”, și aceasta este o referință la Noul Testament. Dumnezeu este Cel care vorbește din nou. Este descoperirea de sine a lui Dumnezeu.

Vechiul Testament nu este o culegere de înțelepciune de la oameni de demult, ci este chiar vocea lui Dumnezeu. Prin toate mijloacele prin care a vorbit, tot ceea ce a spus și a vrut să fie cuprins în Scriptură a fost scris de către scriitorii Vechiului Testament. În Noul, a făcut la fel, și ceea ce a vrut să fie scris a fost scris de către scriitorii Noului Testament. Alte două texte vă supun atenției, 2 Petru 1 – 2 Petru 1, versetul 20- „Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”. Cuvântul cheie la care aș dori să privim aici este cuvântul „mânați – mânați”. La finalul versetului 21 ne spune că oamenii au fost mânați de Duhul Sfânt, au fost purtați, conduși precum o frunză care plutește pe apă. Ei erau în proces, erau purtați.

În 1 Corinteni din nou, capitolul 2, în versetul 10, Pavel a scris: „Dar nouă Dumnezeu ni le-a descoperit”, și anume adevărurile Lui slăvite, ne-a dat revelația Lui. „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit”, cu privire la întreaga revelație – „prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt”. Acum, toate acestea înseamnă pur și simplu să spui că au fost învățați de Duhul, iar acelea au fost lucrurile primite și scrise. Aceasta înseamnă să fie mânați, să fie purtați de către Duhul Sfânt ca să scrie aceste lucruri.

Versetul 21 afirmă: „nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului”. Profeție aici se referă la întreaga Scriptură, se referă la toată Scriptura, nu doar la prezicere, așa cum ne gândim adesea la profeție. Se referă la mesaj; se referă la a sta înainte și a vorbi, prophteia, a vorbi înainte, a descoperi, a vorbi înaintea cuiva, a spune mai departe, tot ceea ce Dumnezeu a vorbit, tot ceea ce Dumnezeu a spus, tot ceea ce Dumnezeu a vorbit în Scriptură. „N-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.” Astfel, dacă ne întoarcem la versetul 20, nici Scriptura, sau o parte din Scriptură, nu este o problemă de interpretare proprie.

Aș dori să vă vorbesc despre cuvântul „interpretare”. Este cuvântul epilusis – epilusis. Poate fi cuvântul eliberare – eliberare. Iar cuvântul aici aproape că înseamnă inspirație. Cazul genitiv arată în special sursa. Așadar, ideea de aici este că nicio profeție din Scriptură nu și-a găsit eliberarea, nu și-a găsit sursa în nicio persoană. Nicio profeție nu este un act al voinței umane. Toată Scriptura vine de la Duhul Sfânt, în timp ce oamenii erau mânați, purtați, precum o corabie care își ridică pânzele, plini de Duhul Sfânt, purtați în direcția dorită de El, așa că ei au scris ceea ce Dumnezeu a vorbit.

Într-un alt pasaj, și din nou vă prezint sumar aceste texte. 2 Timotei 3:16, este un pasaj familiar ,,- „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu.” De aici am început. „Toată Scriptura,” pasa graphe theopneustos, toată scrierea, Scriptura, toate scrierile divine sunt insuflate de Dumnezeu, sunt chiar suflarea lui Dumnezeu. De aceea în Romani 3:2 Scriptura este numită oracolul lui Dumnezeu (n.tr. – în traducerea Cornilescu e „cuvintele lui Dumnezeu”), oracolele lui Dumnezeu. Dumnezeu este autorul a tot ce spune Biblia. Găsim această mărturie dată de mulți, mulți scriitori ai Bibliei, bineînțeles. Când citești în Vechiul Testament, din nou și din nou – e un bun exercițiu, citește Ieremia 1 până la Ieremia 3, și vezi de câte ori spune Ieremia: „Așa vorbește Domnul – așa vorbește Domnul”.

Își începe profeția, în capitolul 1, versetul 4 - „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel” – a primit cuvintele care au venit chiar din gura lui Dumnezeu. Așa ar trebui și noi să înțelegem inspirația, ca fiind o descoperire a lui Dumnezeu dată nouă în scris de Duhul lui Dumnezeu, care a pus acel mesaj în mintea scriitorului, amestecându-l în mod suveran și supranatural cu experiența lui, cu vocabularul lui, și de acolo a venit fiecare cuvânt pe care l-a vrut Dumnezeu să fie scris. Dumnezeu nu are nicio problemă ca să folosească ceva sau pe cineva creat de El ca să împlinească scopul Lui. Scriptura ne dă ample mărturii că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Aș dori să închei în seara aceasta – și ar mai fi multe de spus despre această problemă – dar aș dori să închei în seara aceasta cu cea mai importantă mărturie, cred eu, și aceasta este mărturia lui Isus Cristos – mărturia lui Isus Cristos. Care a fost concepția lui Cristos când a venit vorba de Scriptura? Ce a gândit El despre Scriptura? Întâi de toate, și vă voi da o listă de lucruri, întâi de toate El a recunoscut că El era tema întregii Scripturi. Ioan 5:39: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”.

Cristos a înțeles că El era tema întregii Scripturi și că Scriptura vorbea exact despre El. De la început și până la sfârșit, Scriptura vorbește exact despre El. Luca 24:44, El deschide Vechiul Testament și îi învață pe cei doi pe drumul Emausului tot ce era cu privire la El din Vechiul Testament. Astfel, El spune că „în întreaga Scriptură, ea este o reprezentare adevărată și exactă a Mea, și Eu sunt, de fapt, tema întregii Scripturi”.

În al doilea rând, El a venit să împlinească Scriptura, într-adevăr, El nu a venit să o corecteze. El nu a venit să o rescrie. El nu a venit să o altereze. „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau profeții”. Nu mai este nimic de corectat la ea, nimic care să mai fie schimbat, nimic care să fie pus deoparte. „Am venit nu să o nimicesc, ci să o împlinesc”. În Matei 26:24 El spune: „Fiul omului merge după cum este scris despre El”. „Am un orar divin, fac exact ceea ce a fost scris despre Mine”. El i-a poruncit lui Petru să își pună deoparte sabia în același capitol, Matei 26, pentru că a spus: „Petru, cum se va împlini Scriptura?” El a împlinit Scriptura în tot ceea ce a făcut.

Isus a spus atunci că El este tema întregii Scripturi, care este o prezentare exactă a Lui. El a venit să împlinească Scriptura, și nimic din ea nu ar trebui desființat. Pe de altă parte, fiecare parte a ei trebuie să se împlinească. El a spus că nicio iotă sau frântură de slovă nu va trece din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Pentru El, Scriptura a fost în întregime, revelația lui Dumnezeu. De aceea spune El în Ioan 10:35: „Scriptura nu poate fi desființată”. Nu poți să tai nicăieri din ea. Nu poți să rupi o bucată. Este unitară, completă, comprehensivă și întreagă. El a comparat durata Scripturii cu durata universului. Și toți știm că moartea a venit când a venit păcatul. Unde este păcat, acolo este și moarte. Cuvântul lui Dumnezeu este curat și ține în veci. Este neatins de păcat, ceea ce înseamnă că este perfect.

Isus a fost Cel care a subliniat importanța fiecărui cuvânt – fiecare cuvânt și fiecare literă când a spus: „o frântură de slovă sau o iotă nu va trece”. El a spus în Luca 18:31: „şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului, se va împlini”. Și-a bazat interpretarea Vechiului Testament pe un singur cuvânt. Cuvintele contează. Isus le-a răspuns saducheilor în Matei 22 și le-a spus: „Vă rătăciți, pentru că nu înțelegeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu, pentru că la înviere nu se vor mărita” – vorbea despre îngeri – „nici nu se vor însura, ci vor fi ca îngerii în ceruri”.

„Cât privește învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți ci al celor vii”. Iar dovada Lui este că Dumnezeu a spus „Eu sunt – Eu sunt Cel viu”. Mai mult, El nu doar este Cel viu și veșnic, ci toți vor trăi veșnic, de asemenea. Ei nu credeau în înviere și le-a dovedit acest lucru sau cu siguranță, pentru mulțumirea noastră, și-a dovedit punctul de vedere, când a vorbit despre veșnicia lui Dumnezeu în folosirea la timpul prezent a verbului „a fi”.

A așezat Scriptura la același nivel cu cuvintele Lui. Ar trebui să vă păziți de Bibliile în care cuvintele Lui sunt scrise cu roșu, pentru că te fac să crezi că doar cuvintele scrise cu roșu, cele spuse de Isus, sunt mai importante, dar ele nu sunt mai importante, oricum, cuvintele Lui au valoare egală. Matei 24:35: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. Scriptura nu va trece, și cuvintele Lui nu vor trece. Sunt egale. Ale Lui nu sunt mai importante, sunt egale, și niciunul nu va trece. El a recunoscut puterea Cuvântului lui Dumnezeu când a fost ispitit – în Matei 4 și Luca 4, când a fost ispitit, a răspuns cu Scriptura.

El S-a referit la Scriptura în mod repetat când a spus: „Nu ați citit – nu ați auzit – nu ați citit niciodată – nu este scris – este scris”. Pe cruce El a împlinit personal profețiile din Vechiul Testament când a spus: „Mi-e sete”, pentru că exact aceasta a spus Psalmul 22 că va spune. El a confirmat următoarele narațiuni din Vechiul Testament cu propriile Lui cuvinte: crearea lui Adam și Eva, uciderea lui Abel, Noe și potopul, rolul lui Avraam, tăierea împrejur, nimicirea Sodomei și nevasta lui Lot, salvarea lui Lot, chemarea lui Moise, Legea lui Moise, mana din ceruri, șarpele de aramă – și aș mai putea continua. El a afirmat adevărul Vechiului Testament.

Isus a stabilit suficiența Scripturii pentru mântuire când a spus în Luca 16:29: „Au pe Moise și pe profeți, să asculte de ei”. Aceasta este tot ce au nevoie ca să îi păzească de iad. Le-a spus că sursa tuturor erorilor este necunoașterea Scripturii. Marcu 12: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” A zecea parte din cuvintele lui Isus care sunt scrise în Scriptură au fost din Vechiul Testament. A citat Vechiul Testament de 180 de ori din 1800 de versete, care afirmă cuvintele Lui. A zecea parte din cuvintele Lui se referă la Vechiul Testament. Și El a spus că El este adevărul, că El este Cuvântul viu, El este modelul nostru în ce privește modul cum ne apropiem de Biblie.

Acum, la final, această învățătură ne prezintă trei posibilități. Prima, în Biblie nu sunt greșeli, bazat pe mărturia lui Isus. A doua, sunt greșeli în Biblie, dar Isus nu a știut de ele. A treia, sunt greșeli în Biblie, și El a știut de ele, însă le-a ascuns. Valabilă este doar o singură posibilitate. Dacă sunt erori în Biblie și El nu a știut de ele, atunci El nu este Dumnezeu. Dacă sunt erori în Biblie și a știut de ele și le-a ascuns, atunci El este diavolul.

Dar El este Dumnezeu, nu este diavolul și în Scriptură nu sunt greșeli. Autoritatea lui Cristos stabilește cu adevărat problema unui text inspirat. Atunci Scriptura devine obligatoriu cuvântul lui Cristos. „Cuvântul lui Cristos să locuiască pe deplin în voi”. Scriptura este Cuvântul lui Cristos. El este proprietarul. În el, spune 1 Corinteni 2:16: „Voi aveți gândul lui Cristos”. Când tu iei Cuvântul lui Dumnezeu, tu aduci rob lui Cristos fiecare gând, 2 Corinteni 10:5. Cristos stăpânește întreaga Scriptură și noi ar trebui să ne bazăm, cu încredere, pe mărturia Lui. Ar mai fi multe de spus, dar atât pentru seara aceasta. Uniți-vă cu mine în rugăciune.

Îți mulțumim, Tată, pentru încrederea pe care ne-o aduce Scriptura prin sine, ea este propriul său apărător, pentru că Tu vorbești în ea. Nu știm exact cum a avut loc miracolul inspirației, nu putem înțelege patologia acesteia, patologia spirituală. Dar știm că este adevărată. Știm că scriitorii au scris experiențele lor, gândurile lor, perspectivele lor și totuși Tu te-ai asigurat ca fiecare cuvânt să vină din mintea Ta, și ceea ce avem este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu. Și ajută- ne să știm că acest cuvânt aduce viață, susține viața și într-o zi ne va însoți în viața veșnică care ne așteaptă în prezența Ta. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, iar această lumină este viața noastră. Îți mulțumim pentru Cuvânt, Îți mulțumim pentru lucrarea lui, vrem să își facă lucrarea măreață în noi în continuare, pe măsură ce îl lăsăm să locuiască în noi din belșug. Ne rugăm în Numele Mântuitorului nostru. Amin.

SFÂRȘIT