Este așa de bine să fim din nou împreună şi să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu. Când lipsesc de aici, tânjesc profund să fiu cu biserica. Și îmi dau toată silința să am parte de o experiență care să țină locul Bisericii Grace. Când a trebuit să rămân acasă și nu puteam să merg nicăieri, cam așa au stat lucrurile după operația chirurgicală, a fost nevoie să rămână cu mine unul dintre membrii familiei ca să îmi seteze la calculator programul online cu serviciul bisericii, un lucru care mi-a plăcut foarte mult, însă nu au fost foarte multe ocazii pentru mine. În celelalte ocazii, am încercat să găsesc ceva la televizor ca să îmi umplu timpul. Aceasta a fost o provocare foarte dificilă.

Vreau să știți că pentru mine Scriptura este o carte foarte profundă. E chiar profundă. Este de o bogăție pe care nu o poți cuprinde. Este profundă și excelează în toate ideile, în toate filosofiile, în toate opiniile, în toate părerile este superioară tuturor ființelor umane. Și totuși a fost aproape imposibil să găsesc pe cineva care să exploreze toate adâncimile Scripturii.

Opinii, sunt o mulțime. Perspective, o mulțime. Însă a fost aproape imposibil să găsești pe cineva care să înțeleagă frumusețea și măreția Scripturii. Predicarea superficială trădează o perspectivă inferioară față de Scriptură, o înțelegere superficială a comorilor sale mărețe, mărețe. Așa că este așa de bine să fiu aici, și este așa de bine să fiu împreună cu aceia pe care îi iubesc și de care sunt iubit, aici la Biserica Grace.

Acum, dacă am spus toate acestea despre lucrurile profunde ale Scripturii, și nu sunt puține, mai trebuie să adaug ceva. Tocmai am citit ieri o carte scrisă de Leland Ryken. O carte pe care v-o recomand. Este o carte despre lucrarea de traducere a Bibliei în limba engleză. Tratează filosofia traducerilor, filosofia traducerilor. De exemplu, de ce traducerile King James, New King James, NAS și ESV reprezintă traducerea prin echivalența formală cuvânt cu cuvânt, fiind opuse celorlalte traduceri care sunt numite „echivalențe dinamice”? Și aceasta este o carte care merită să fie citită, când o găsiți în librărie.

Autorul cărții mi-a trimis o copie ca să o citesc, și merită citită ca să înțelegem că sunt oameni care sunt implicați chiar în traducerea Bibliei și care au o perspectivă inferioară asupra ei. Ei cred că puterea dominantă asupra Scripturii este mai degrabă în dreptul cititorului, decât în dreptul autorului. Așadar, ideea traducerii nu este să ne ofere ce a intenționat autorul, ci mai degrabă să ne ofere ceea ce dorește cititorul.

Așadar, ai traduceri precum The Message (Mesajul), The Living Bible, The New Living Translation, The NIV, The TNIV, Good News for Modern Man, et cetera, et cetera. Toate acestea îl fac pe cititor suveran și vor să pună Biblia într-un context modern și într-un limbaj modern, fără să conteze ce a intenționat autorul.

Îndrăznesc să spun că acestea sunt traduceri populare. Ele domină lumea evanghelică și trădează aceeași lipsă a înțelegerii că atunci când deschizi Biblia vrei să te asiguri că citești ce a intenționat autorul, ce a inspirat Duhul Sfânt, nu să citești ceva ce a crezut un comitet contemporan că ar dori să citească cititorii. Așadar aceasta este o chestiune foarte, foarte importantă. Și totul se rezumă la asta.

Și suntem foarte recunoscători, eu sunt foarte recunoscător, pentru că am fost influențat în viața mea de-a lungul anilor, și am fost influențați în diferite lucrări pe care le-am făcut împreună aici, la Biserica Grace, fapt care ne-a condus la convingerea că dorim să știm ce a vrut Dumnezeu să spună și să știm ce şi cum a spus El inițial. Noi dorim ca El să fie suveran peste Cuvânt Său, și nu cititorul modern.

Așadar, noi folosim o traducere care este o traducere literală. Eu predic din NAS, din traducerea New King James care este o traducere literală. Traducerea ESV, English Standard Version, este poate mai poetică, o traducere mai frumos structurată și este o lucrare definită tot cu echivalență formală, cuvânt cu cuvânt, mai degrabă decât o formă de parafrazare. De aceea noi le folosim pe acestea și de aceea eu folosesc NAS și NKJ, care este o altă echivalență formală excelentă față de text.

Așadar, noi ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu și putem găsi toate lucrurile de care avem nevoie în El. Și nu avem nevoie de o Biblie care să fie într-un trend contemporan. Pentru noi nu este nevoie de o Biblie care să fie adusă la zi. Ne putem întoarce la original și luăm de acolo tot ce avem nevoie.

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le înțelegem este importanța închinării, și când ne uităm la această importanță, vrem să înțelegem modul în care se potrivește ea duminica, cum se potrivește ziua Domnului cu închinarea. V-am prezentat un mesaj despre Sabat pentru că sunt oameni care sunt confuzi cu privire la Sabat și doresc în seara asta să vorbim puțin mai mult despre ziua Domnului. Nu va fi un mesaj lung sau un serviciu lung, din această privință, însă doresc să știți ce are de spus Scriptura, deoarece socotesc că este important.

Azi este duminică, așa-i? Și ați venit aici. Întotdeauna suntem aici duminica și avem și un motiv. Nu venim accidental. Este un tipar. Nu este un tipar doar pentru biserica noastră, ci este un tipar general în toată țara, în Statele Unite. A fost un tipar tradițional respectat de-a lungul timpului, și merge cu mult timp în urmă, până în vremea Noului Testament. Poporul lui Dumnezeu, credincioșii în Domnul Isus Cristos, s-au închinat duminica.

Am călătorit mult în lumea aceasta de-a lungul vieții. Am fost departe, în Kazahstan în Asia Centrală, și credincioșii de acolo se închină duminica. Ei s-au închinat întotdeauna duminica, și continuă și azi să se închine duminica. Am fost de mai multe ori în Marea Britanie, în Anglia, în Irlanda, Scoția și credincioșii de acolo se închină duminica.

Am fost în Belarus, o țară remarcabilă, remarcabilă, care a atras atenția prin concepțiile anti-creștine și chiar prin mentalitatea afișată de liderii ei, și pentru vremurile grele de persecuție care au fost asupra bisericii. Credincioșii de acolo s-au întâlnit duminica. Și cei din alte țări din fostul bloc sovietic, din Rusia, din Ucraina, credincioșii, s-au întâlnit duminica. Se întâlnesc duminica și cei din India. Se întâlnesc duminica și cei din China. Se întâlnesc duminica și cei din Filipine. Se întâlnesc duminica și cei din Noua Zeelandă, din Australia.

Se întâlnesc duminica și cei din munții din Ecuador împreună cu indienii din satul Colta, pe care i-am vizitat împreună cu Patricia. Se întâlnesc duminica și cei din Brazilia, din junglă și din orașe. Se întâlnesc duminica peste tot în America de Sud. Se întâlnesc duminica chiar și în Israel.

Cum se poate așa ceva? De ce nu se întâlnesc în diferite zile ale săptămânii? De ce nu se întâlnesc unii joia, alții marțea, și alții miercurea, iar ceilalți sâmbăta? Întotdeauna a fost așa și întotdeauna a fost așa de-a lungul și de-a latul istoriei bisericii creștine.

Îmi aduc aminte că aceasta era oarecum o povară pentru mine pentru că în copilăria mea oamenii au pus tot felul de restricții duminica. Toți se întâlneau duminica. Când eram copil, mă îmbrăcau într-un mic costum, și îmi dădeau o cămașă albă, îmi puneau la gât o cravată, și mă făceau să stau îmbrăcat așa toată duminica. Și îmi aduc aminte că erau niște restricții foarte clare cu privire la ce puteam să fac duminica.

Nu aveam voie să ies afară. Nu puteam să alerg prin curte. Nu puteam să mă joc cu mingea. Locuiam în Philadelphia și nu puteam să mă joc cu mingea pe scări, lucru foarte important de făcut pe scările casei. Trebuia doar să stăm așezați acolo. Singurul păcat pe care puteam să îl comitem, și îl făceam ca niște nebuni era îmbuibarea. Era o masă care dura mult. Plecam de la biserică pe la ora 12:30, mergeam acasă și mâncam până când trebuia să mergem la serviciul de seară.

Însă se presupunea că e o zi când toate lucrurile se opreau, și era pusă deoparte pentru contemplarea Domnului, pentru citirea Scripturii, citirea narațiunilor biblice, citirea cărților creștine sau de teologie, când vorbeam despre Domnul, și evenimentul cel mai important, care era dimineața și seara, era închinarea la biserică, plus întâlnirea de la școala duminicală și poate o întâlnire a unui grup de tineri înainte de biserică, și astfel toată ziua era plină.

Cam așa stăteau lucrurile în toată națiunea, de-a lungul Americii. Îmi amintesc că atunci când am venit la biserica Grace în 1969, era un singur magazin în San Fernando Valley, și primul care a fost construit a fost Panorama City Mall. Panorama City, acest mic oraș în care erau mai multe case micuțe construite pentru veteranii celui de-al doilea război mondial.

Au construit primul mall aici și nu a fost niciodată deschis duminica, niciodată nu a fost deschis duminica. Nu era nimic deschis duminica. Magazinele erau închise. Nu erau organizate nici un fel de evenimente duminica. Nu aveau loc nici un fel de activități sportive pentru copii. Nu erau planificate nici un fel de activități pentru comunitate duminica. De fapt erau și legi împotriva acestui lucru, legi date de stat și de către guvern.

Sâmbăta era întotdeauna diferită de duminică. Magazinele erau deschise sâmbăta. Oamenii erau în mișcare sâmbăta. Toate evenimentele, toate ocaziile sportive erau planificate sâmbăta, excursiile, recreerea, munca la casă. Duminica era o zi foarte, foarte diferită și așa era socotită și aici. Era considerată așa de către înaintașii noștri din Marea Britanie și din Europa, din vremea Reformei, și chiar înainte.

Îmi amintesc anul în care legile locale de aici din San Fernando Valley au fost schimbate ca să permită magazinelor să fie deschise duminica. În cele din urmă ziua de duminică a devenit ca cea de sâmbătă, cu foarte mici diferențe. Însă pentru multe secole, închinarea de duminică și părtășia dintre creștinii de pretutindeni a fost un obicei al bisericii.

Și poți să te întrebi: a fost acest lucru arbitrar? S-a întâmplat așa dintr-o dată? Ar fi foarte greu să lămurești pe cineva asupra acestei idei din moment ce ai atâtea țări diferite, cu limbi diferite, în secole diferite și toate au același tipar.

Cum a început totul? Cine l-a început? Și de ce încă mai ținem servicii duminica? Și de ce încă mai avem reverență pentru duminică, într-o săptămână cu cinci zile lucrătoare, care se încheie cu vinerea? S-a întâmplat acest lucru accidental?

Ei bine, multe biserici au început să taie din ziua de duminică, acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani. Ei au redus duminica la o experiență de o oră, potrivită, când erau în drumul lor spre plajă, gata pregătiți de scăldat. Ei au minimalizat ziua de duminică la această oră pe care o poți avea în drumul tău, și ca să fie convenabil acelora care nu vor să fie duminica la biserică, au rânduit un serviciu divin sâmbăta seara. Poți să mergi la serviciul de sâmbătă seara și nu mai este nevoie să te mai preocupi de ziua de duminică. Poți să ai întreaga zi la plajă, și poți să mergi la serviciul de sâmbătă seara când este întuneric și oricum nu poți să te duci pe afară să te joci. Acest trend este unul tipic vremurilor noastre.

Și se pare că oamenii fac foarte puțin diferența dacă se adună la închinare duminica sau sâmbăta. Nu li se pare o problemă. Sunt unii care ar dori ca ziua de duminică să fie numai pentru jocuri, recreere, mers la mall sau oriunde altundeva ar vrea să meargă, și să aibă parte de un serviciu de sâmbătă seara, care să dureze puțin, lucru care le convine.

Ei bine, oare chiar contează? Este chiar important pentru noi să facem acest lucru duminica? Nu am putea să îl facem într-o altă zi sau în fiecare altă zi?

Haideți acum să continuăm de unde am rămas data trecută și să răspundem la această întrebare. Să mergem la Coloseni 2 pentru un minut. Ne vom uita la câteva porțiuni din Scriptură și vă voi lasă pe voi să trageți concluziile. Coloseni 2:16 „Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos.”

Vă amintiți ce v-am spus data trecută despre ziua de Sabat? S-a dus, așa-i? S-a dus. Așadar, indiferent ce vorbim noi acum despre duminică, nu este vorba despre Sabat. Sabatul a fost a șaptea zi din săptămână. A fost instituit sub legea mozaică. Între căderea omului și Moise nu au existat legile de Sabat. Nu era ținerea Sabatului. Au fost instituite în cadrul legii mozaice. Secolele au trecut și nici unul dintre patriarhi nu a ținut nici un fel de lege de Sabat.

În cea de-a șaptea zi, după creație, vă amintiți că Dumnezeu S-a odihnit și Dumnezeu a binecuvântat acea zi. De ce? Ca să fie o zi pentru totdeauna a faptului că Dumnezeu a creat universul în șase zile. Așadar, a șaptea zi trebuia să fie o amintire a faptului că Dumnezeu este Creatorul nostru. Și ne-am uitat la acest lucru la ultima întâlnire. Fiecare sâmbătă care vine, care este a șaptea zi din săptămână – duminica fiind prima zi a săptămânii – fiecare sâmbătă care vine este o zi ideală pentru noi ca să ne reamintim, întâi de toate, că Dumnezeu este Creatorul.

Avem aceasta în moștenirea noastră. De aceea oamenii nu au lucrat în weekend pentru că sâmbăta era o zi când te bucurai de creație, când puteai să te recreezi. Nu erai nevoit să mergi la muncă. Aceasta se baza pe structura creștină. Puteai să ieși, și să îți iei familia, să ai un picnic, sau te joci cu mingea, să te joci afară, să te bucuri de creația lui Dumnezeu. Aceasta a fost o parte integrantă a amintirii că Dumnezeu este Creatorul.

De asemenea v-am sugerat că atunci când a venit legea mozaică, Dumnezeu a rânduit Sabatul pentru popor ca să privească și să Îl asculte pe Dumnezeu și să le pună câteva îngrădiri prin care să le amintească de păcătoșenia lor. Așadar, fiecare sâmbătă care vine are un rol dublu. Ne face să ne amintim de Dumnezeu ca fiind Creator și să ne amintim de păcătoșenia noastră, că suntem cu adevărat niște păcătoși.

Dar Sabatul nu mai este. Coloseni 2:16-17 „să nu vă judece cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare”. S-a terminat. Este o parte din iudaism care a fost înlocuit cu noul legământ. Iar noul legământ are o zi complet diferită. Sâmbăta, așa cum am spus, ne amintește de Dumnezeu ca un Creator și de Dumnezeu ca dătător al Legii, și ne amintește despre frumusețea creației, de splendoarea creației Sale și de păcătoșenia inimilor noastre.

Dar când intri în noul legământ, ai un nou punct de vedere, nu Îl vezi pe Dumnezeu drept Creator, nu Îl mai vezi ca dătător al Legii, ci în noul legământ Dumnezeu Se definește pe Sine ca? Mântuitor. Așadar, noul legământ își are ziua lui, o zi în care ne îndreptăm atenția asupra lui Dumnezeu ca mântuitor al nostru.

Haideți acum să vedem cum s-a întâmplat lucrul acesta. Să mergem la finalul Evangheliei după Matei, la finalul ei. Este suficient să spunem că argumentul istoric este că biserica a luat acest lucru în serios, că biserica a socotit duminica o chestiune serioasă încă din vremurile Noului Testament. Suntem la 2000 de ani distanță și biserica încă se mai întâlnește duminica. Cred că este suficient de adânc înrădăcinat.

Dar în Matei 28, este ziua de după Sabat, adică este duminica – Sabatul era sâmbăta. „La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la ușa mormântului, şi a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca niște morți. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; şi duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus, şi le-a zis: „Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele, şi I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.””

Este duminică dimineața în zori, o scenă familiară, nu-i aşa? Este duminica, ziua când Isus a înviat și S-a arătat Mariei Magdalena, Mariei, mama lui Iacov. Este ziua învierii.

Versetul 7 „duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți.” Spuneți-le repede pentru că se vor întâmpla multe în această zi. Este chiar la răsărit, vă amintiți. Înainte de acest eveniment, duminica nu avea nicio însemnătate în calendarul iudaic, nici un loc important. Nici unul. Nu a fost identificată cu nicio zi specială, în nici un sens, nici religios, și nici social. Era precum oricare altă zi.

Însă din momentul în care Domnul a înviat din morți în prima zi a săptămânii, prima zi a săptămânii nu mai rămâne aceeași, pentru că dacă păstrezi ca o aducere aminte a șaptea zi ca o zi a creației, dacă păstrezi ca o aducere aminte a șaptea zi ca o zi a dării Legii, cu siguranță că vrei să păstrezi ca aducere aminte învierea, nu-i așa? Dacă Îl celebrezi pe Dumnezeu ca fiind Creator și ca dătător al Legii, cu siguranță vei vrea să Îl celebrezi cu regularitate și chiar mai plin de bucurie ca Mântuitor.

Apropo, în versetul 9 este primul serviciu de închinare de duminică. Au venit și I-au apucat picioarele și I s-au închinat. Un serviciu scurt, dar un serviciu de închinare.

Deschideți Biblia la Luca 23, încercăm doar să refacem scena și nu voi intra în toate detaliile. Ne-am uitat la toate lucrurile care s-au petrecut când am încheiat studiul din Luca,. Însă lucrul cheie la care să vă gândiți din acel verset 7 este cuvântul „repede”, duceți mesajul repede pentru că această zi va fi una plină. Trebuie să câștigăm ziua aceasta încă de dimineață.

Luca 23:55 „Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoțit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.” Luca 24:1 „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineață, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat fetele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.”

Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalți. Cele care au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâșiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.”

Vă amintiți că Petru și Ioan au plecat la mormânt, așa cum ne relatează un alt evanghelist și au realizat că învierea a avut loc. Din nou, este răsăritul din ziua de duminică. Femeile sunt primele. Ele se întorc, aduc vestea. Și mai vin și alții, și apostolii vin și devine din ce în ce mai clar în acea dimineață că Domnul a înviat și este viu, lucru care înseamnă că a realizat răscumpărarea pe cruce. A fost înviat pentru justificarea noastră. A cucerit păcatul, și moartea, și iadul. A purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce, a fost făcut păcat pentru noi și a înviat dintre cei morți cu slavă.

Este încă devreme. Din nou aceeași zi, versetul 13, încă este prima zi, duminica. „În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se triști. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” - „Ce?” le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoții cei mai de seamă şi mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte, şi L-au răstignit?” Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”

Acest lucru a contat, dacă vă amintiți, pentru că El a spus că va învia în a treia zi și ei nu aveau încă această informație. Cel puțin, ei încă nu credeau.

„Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.” Încă nu au înțeles. Încă nu au priceput. Versetul 25 „Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise, şi de la toți proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.

Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El, şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.”

Ce zi! Ce zi! De dimineață El a apărut apostolilor și femeilor. După-masă apare celor doi pe drumul Emausului, doi ucenici Cleopa și celălalt căruia nu îi știm numele. Însă nu s-a terminat. Nu s-a terminat.

Conform versetului 32 „Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc, şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.”

Oh, asta este o duminică remarcabilă! Și apropo, ai avut primul serviciu de închinare de duminică, și de asemenea ai și prima predică de duminică. Este în versetul 25-27 „O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise, şi de la toți proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” Prima predică din prima duminică a fost o predică expozitivă.

Primul serviciu de închinare, prima duminică, și încă nu este gata. Nu este gata. Ei, când au realizat că Isus este viu „s-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim” – 11 km – „şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc, şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat””.

Devine din ce în ce mai interesant, versetul 36. „Pe când vorbeau ei astfel, însuși Isus a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteți tulburați? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă şi vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.” (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de pește fript şi un fagur de miere. El le-a luat, şi a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”

Relatarea lui Ioan este la fel de interesantă. Deschideți la Ioan capitolul 20, și iarăși nu vom acoperi toate detaliile, însă vă voi oferi imaginea de ansamblu. Ioan 20:1 „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic”. Trec și ei prin aceleași întâmplări minunate. Aceasta este relatarea despre Simon Petru când a sosit la mormânt, și a găsit ștergarul făcut sul și fâșiile de pânză. Aici este ocazia în care Maria Magdalena se întâlnește cu Isus și spune în versetul 18 „am văzut pe Domnul”.

Să continuăm relatarea din 20:19, împreună cu cea pe care am lăsat-o din Luca 24. „În seara aceleiași zile” – cei doi de la Emaus s-au întors în camera de sus unde erau cei unsprezece. Este prima zi a săptămânii. Vă rog să rețineți acest lucru. Versetul 19 „În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii” nici nu e de mirare că Isus le-a spus „mergeți repede și spuneți tuturor”, pentru că datorită agitației timpul trecea repede. Este important ca toate aceste ocazii în care Cristos cel viu Şi-a făcut apariția să aibă loc în această primă zi a săptămânii.

Așadar, este „prima zi a săptămânii și ușile sunt închise”. Vă amintiți că Luca a spus că se temeau și au rămas uimiți când a sosit în mijlocul lor? Bineînțeles, pentru că ușile erau închise. A trecut prin zid. „A venit și a stat în mijlocul lor și le-a spus ‘Pace vouă’” Le-a spus ‘Pace vouă’ pentru că erau fără îndoială în panică deplină atunci când a apărut – s-au temut pentru că ei credeau că este mort și s-au temut pentru că ușile erau închise.

„Le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.”” Le dă o reiterare a trimiterii. „După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luați Duh Sfânt!”” Aceasta este o promisiune în avanpremieră a primirii Duhului Sfânt. Ce zi. Ce zi!

Vineri seara când Isus a fost mort, toate speranțele lor erau năruite, și zdrobite, și nimicite. Cel mai bun lucru pe care și l-au imaginat a fost că se puteau odihni în ziua de Sabat, pentru că nu puteau să facă nicio lucrare și nicio călătorie, până și femeile care voiau să ungă trupul lui Isus trebuiau să aștepte până după Sabat și să meargă să-L ungă pe cel mort. Era un gest frumos, să ungă trupul lui Isus. Doar atât mai puteau face și era un gest de bunătate față de cineva mort, în care și-au pus toată încrederea.

Până să se încheie ziua de duminică, toți au știut că Isus este viu. Petru știa, Ioan știa, Maria Magdalena știa, cealaltă Marie, celelalte femei, ceilalți ucenici au știut. Și până duminică seara, toți ucenicii au știut, cu excepția unuia. Cine era absent? Toma. Toma era absent.

Să continuăm cu Ioan 20:21. „Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luați Duh Sfânt!”” Versetul 24 „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.” El era unul care s-a îndoit și cu siguranță că era într-un colț și spunea „Aveam dreptate. Am avut toate motivele să mă îndoiesc”.

„Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”” Ce fabulos. Versetul 26 „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă”. În ce zi era? Duminica. Nu s-a întâmplat nimic în cele șapte zile care s-au scurs. Nu s-a întâmplat nimic până în a opta zi când ucenicii erau iarăși împreună.

Nu s-au adunat în celelalte zile? Ba da. Adică, s-au ascuns. „Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.””

Ioan spune că Isus a făcut multe alte semne decât cele scrise aici, și multe puteau fi scrise despre lucrarea lui Cristos. Dar ideea pe care doresc să o observați este că duminica a devenit o zi foarte, foarte specială. Isus a avut două apariții miraculoase după înviere înaintea ucenicilor, amândouă duminica, amândouă duminica. Duminica au aflat că El este înviat. Duminica au aflat că a fost împlinit Vechiul Testament. Duminica au aflat că Tatăl a acceptat lucrarea răscumpărătoare de pe cruce. Duminica le-a promis că vor primi Duhul Sfânt și vor fi împuterniciți pentru lucrarea din viitor. Duminica începe să aibă sens tot trecutul lucrării și morții Sale, oh, ce zi de duminică!

Isus a înviat din morți duminica aceea. A apărut duminica dimineața. A apărut duminica după-masă. A apărut duminica seara. A apărut viu femeilor în acea duminică. Au avut primul serviciu de închinare în acea duminică. Isus a rostit prima predică în acea duminică. S-a întâlnit cu doi ucenici în acea duminică. A frânt pâinea cu ei, li S-a arătat și apoi S-a făcut nevăzut în mod miraculos.

S-a întâlnit cu cei unsprezece, mai puțin Toma, în acea duminică, și de două ori a spus pace și a mâncat cu ei. Cu siguranță că în acea duminică în camera de sus i-a învățat unele lucruri, pe lângă cei doi de pe drumul Emausului, și le-a spus că într-adevăr a venit ca să împlinească promisiunile din Vechiul Testament.

În acea duminică, le-a spus ucenicilor că iertarea de păcate era acum disponibilă prin ceea ce a realizat și acum era disponibilă tuturor celor care se vor pocăi și vor crede. Oh, în acea duminică, a afirmat marea trimitere ca ei să meargă în toată lumea și să proclame Evanghelia. A lansat, așa cum era, misiunea de evanghelizare mondială, prin trimiterea ucenicilor și a apostolilor să ducă Evanghelia și să o proclame până la marginile lumii.

Și în acea duminică, așa cum am spus, le-a promis că vor primi puterea Duhului Sfânt. Mărețul nou legământ a fost ratificat. Iertarea de păcate pentru toți păcătoșii din toate veacurile care au venit la Dumnezeu a fost îndeplinită. Ce zi! Ce zi! Și a fost duminică, și înainte de aceasta, duminica nu a avut nicio semnificație, nici una. Însă din acea zi, duminica a primit un înțeles complet diferit. Duminicile nu vor mai fi niciodată la fel.

Duminica a devenit ziua învierii din noul legământ în mintea lor pentru că Dumnezeu a ales acea zi. Dacă a șaptea zi era rânduită de Dumnezeu pentru ca omul să-și găsească plăcerea în El ca și Creator și apoi omul a fost corupt de cădere, dacă a șaptea zi a fost rânduită de Dumnezeu ca să așeze frica de El în inimă din cauza călcării legii Sale sfinte, iată acum avem o nouă zi. Această zi nu sărbătorea creația sau păcatul sau păcătoșenia păcatului, această zi sărbătorea mântuirea. Învierea a fost răsăritul unei noi zile și astfel noul legământ are o nouă zi. Sabatul nu mai este, o nouă zi a venit și este ziua în care se sărbătorește lucrarea lui Cristos.

Însă nu se sfârșește aici. De ce opt zile mai târziu? Domnul a spus ceva despre duminici, când a instituit ziua de comemorare a noului legământ. Deschideți vă rog la Fapte 2 și aș dori să accentuez puțin acest lucru, Fapte 2. „În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjiitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc” – nu era de fapt foc, ci arătau ca niște flăcări – au fost văzute împărțindu-se printre ei, şi s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Şi toți s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Aceasta a fost coborârea Duhului Sfânt.

Așa cum a promis Isus când a spus „A suflat peste ei” în Ioan 20, aceea a fost promisiunea. Aceea a fost o promisiune care a fost împlinită în ziua Cincizecimii. Iată o împlinire monumentală a prorociei.

Apropo, să ne întoarcem la 1:8, Fapte 1:8 „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. A venit nu după mult timp după ce a făcut Isus acea promisiune că Duhul va veni. Și Duhul a venit, așa cum știm, ca să îi împuternicească pe credincioși și să împlinească trimiterea de proclamare a Evangheliei glorioase, precum și să le afirme credința, să le pecetluiască credința, să le dea siguranță și încredere, să le dea mărturia interioară a validității Evangheliei.

Isus a făcut această promisiune în mod repetat. Ioan 14:16 „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” Literal „Voi veni la voi prin Duhul Sfânt care este Duhul lui Cristos.”

Isus a făcut această promisiune în Ioan 14, Ioan 15, Ioan 16 din nou, și din nou, și din nou. Duhul va veni. Va veni să locuiască în voi. Literalmente vă va boteza în Trupul Meu, alcătuind Biserica. Vă va da daruri, daruri spirituale și împuterniciri. Vă va da putere de evanghelizare. Și Duhul a venit așa cum a promis.

Fascinant, nu-i așa, că acest lucru a avut loc în ziua Cinzecimii? Atunci Biserica a luat ființă. Atunci ucenicii au fost împuterniciți. Atunci are loc prima lucrare de botezare a lui Cristos, când El îi botează ca și credincioși prin mijloacele Duhului în Trupul Său. Aceasta este ziua când Împărăția vine la viață. Această zi este glorioasă, măreață.

Vă amintiți că în 2:14 Petru se ridică și ne oferă acea măreață predică în ce privește semnificația morții și învierii lui Isus Cristos. El spune în versetul 23 „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.”

Apoi continuă și predică din Psalmul 16 o expunere a promisiunii învierii lui Mesia. Și are un impact fenomenal. Versetul 37 „Când au auzit ei au rămas străpuns în inimă. El le-a spus „Pocăiți-vă, botezați-vă pentru iertarea păcatelor; și primiți darul Duhului Sfânt.”” Trei mii de oameni s-au convertit.

De ce aduc acest lucru în discuție? V-ați gândit vreodată în ce zi din săptămână a fost ziua Cincizecimii? Ați știut în ce zi a săptămânii erau? Duminica. S-a întâmplat să fie duminica. Conform cu Levitic 23:16, sărbătoarea săptămânilor, cincizecimea, era rânduită să închine primele roade ale secerișului grâului, asta era prin Mai, Iunie. A fost numit Cincizecimea „pente” înseamnă cinci, pentru că avea loc la cincizeci de zile după Sabat, înainte de sărbătoarea primelor roade. Așadar, ai un Sabat, plus 50 de zile. Un calcul simplu. Un Sabat plus șapte Sabate, 49, ar cădea exact de Sabat, nu-i așa? Dar, 50 ar fi prima zi a săptămânii următoare. Este din nou duminica.

Cincizecimea are loc duminică. Așa unică cum este, toate aceste referințe nu ne permit să ținem prima zi a săptămânii ca și cum ar avea ceva special, cu semnificație mozaică. Nu avem nicio poruncă în Noul Testament în ce privește prima zi a săptămânii. Avem doar faptul foarte evident că Dumnezeu a umplut acea zi cu cele mai semnificative evenimente în fondarea Bisericii, și anume învierea lui Isus Cristos și sosirea Duhului lui Dumnezeu.

Evenimentul învierii, și al nașterii Bisericii, și al împuternicirii Bisericii, al finalizării mântuirii, venirea Duhului Sfânt; aceste realități de bază care sunt chiar în centrul răscumpărării noastre, acestea sunt realități care au înlocuit umbrele și formele Sabatului. Au avut loc duminica și de atunci, Domnul a ales această zi.

Și așa cum v-am spus de dimineață, când i-a rânduit pe cei doisprezece apostoli, i-a lăsat deoparte pe liderii lui Israel. Când Domnul a rânduit prima zi, a lăsat deoparte a șaptea zi. Când Domnul nostru a rânduit prima zi, a lăsat deoparte a șaptea zi. Și legea mozaică pentru a șaptea zi nu mai este.

Este cât se poate de greșit pentru poporul care se numește creștin să accepte restricțiile care erau intenționate pentru Sabatul mozaic și să încerce să le impună pentru ziua de duminică. Este opusul intenției Domnului nostru. Nimeni să nu vă țină legați cu o zi de Sabat. Nu mai sunteți sub legea mozaică. Nu mai sunteți sub constrângeri, sub ceremonii și restricții, și restrângeri ale legii mozaice.

Avem o nouă zi. Am lăsat iudaismul în urmă. Am lăsat Sabatul în urmă. Am lăsat liderii lui Israel în urmă. Avem un nou legământ. Avem noi slujitori ai noului legământ și avem o nouă zi. Nu mai este ca Sabatul mozaic, nicidecum.

Oh, cred că poți să te mai gândești încă la a șaptea zi, sâmbăta, ca la o zi care ne amintește că Domnul a creat totul în șase zile. Cred că este un lucru minunat de făcut. Te mai poți gândi că Legea lui Dumnezeu a fost dată poporului în ce privește Sabatul și este bine să îți amintești că ești un păcătos. Însă nu este nimic în Noul Testament care să ia restricțiile vechiului legământ și restricțiile Sabatului mozaic și să le impună oamenilor pentru prima zi a săptămâni.

Țineți minte, vă rog, că din Geneza 2, unde Dumnezeu S-a odihnit, până la darea legii mozaice, sute, și sute, și sute de ani mai târziu, în toată această perioadă de timp, nu au existat nici un fel de restricții asupra comportamentului nimănui în ce privește sâmbăta. Era doar ziua în care tu îţi aminteai de Dumnezeu drept Creator, chiar dacă oamenii erau păcătoşi. Nu existau nici un fel de restricții și nici un fel de constrângeri. Acestea nu au fost până la Moise. A început cu Moise și s-a sfârșit cu abolirea vechiului legământ și cu înființarea și ratificarea noului legământ.

Duminica din noul legământ este așadar, un fel de vechi Sabat din Geneza. Vă amintiți că Dumnezeu a binecuvântat a șaptea zi, a făcut-o o zi de binecuvântare ca să-ți amintești de Dumnezeu Creatorul. Ei bine, El a binecuvântat prima zi și a făcut-o să fie o zi de amintire a Răscumpărătorului tău. Când Dumnezeu a instituit ziua de odihnă la început, era o zi de odihnă. Sub Moise, era o zi de nimic altceva, numai de odihnă. Însă ziua Domnului pentru noi trebuie să fie o zi de bucurie. Trebuie să fie o zi de binecuvântare. Trebuie să fie o zi fără reglementări exterioare. Adică, într-un sens, în Cristos odihna inițială și identificată în Eden este recuperată.

Care este rostul primei zile? Sufletul trebuie să fie înviorat. Sufletul trebuie să fie înviorat cu bucurie, pace și delectare spirituală. Sufletul trebuie să fie înviorat cu adevărul divin. Sufletul trebuie să fie înviorat în închinare, cu învățătura din predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este un dar minunat de la Dumnezeu.

Ar trebui să fim foarte mulțumitori pentru că trăim într-o țară care încă mai are vestigiile dedicării față de duminică. Și acestea trec repede, nu-i așa? Însă întotdeauna a fost intenționată să fie o zi de odihnă. Nu este o zi care să fie umplută cu restricții și limitări din legea mozaică. Aceasta a fost totdeauna problema cu teologia legământului. Nu se ştie unde se sfârșesc lucrurile și unde încep altele noi.

În Galateni 4:9 „Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” Nu vreți să vă întoarceți iarăși acolo. „Voi păziți zile, luni, vremuri şi ani.” Nu faceți aceasta. „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” Adică, m-am ostenit degeaba când v-am eliberat în Cristos? Vă întoarceți să țineți zile, zile de Sabat, luni, vremuri, ani? Noi nu mai suntem sub nicio lege de Sabat.

Ei bine, duminica învierii a fost o duminică foarte specială. Următoarea duminică a fost foarte specială. Cincizecimea a fost o duminică foarte specială. Cu siguranță, după Cincizecime, duminica a fost bine stabilită în inimile poporului lui Dumnezeu. S-au închinat numai duminica? Nu, nu. Cât de des s-au închinat? În fiecare zi. Fapte 2:46 „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuți înaintea întregului norod.”

Știți, ei experimentau asta în fiecare zi, și așa ar trebui să fie duminica. Ar trebui să fie o zi a întâlnirii împreună. Ar trebui să fie o zi a devotamentului tău pentru învățătura apostolilor, o zi a părtășiei, a frângerii pâinii și a rugăciunii. Ar trebui să fie o zi a părtășiei la masă împreună cu bucurie, cu sinceritate în inimă, cu laudă la adresa lui Dumnezeu. Ar trebui să fie o zi a bucuriei, o zi fericită. Nu să fie o zi a restricțiilor. Să nu fie o zi când venim sub amenințarea plină de frică a Legii. Este o zi când sărbătorim răscumpărarea noastră.

Așadar, ei s-au întâlnit în fiecare zi, și nu dura mult până când ajungeau la o altă zi specială. Deschideți la Fapte 20, Fapte 20. Aici avem puțin mai multă istorie. Luca scrie – împreună cu Pavel – „Iar noi, după zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat șapte zile.” Acum să ne uităm la versetul 7 „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.”

Nu este interesant? Nu a fost dată nicio poruncă care să stabilească aceasta. Dar aici suntem în lucrarea apostolului Pavel. Au trecut ani de la învierea lui Isus Cristos și nu este remarcabil? De fapt așa e „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.” Aceasta făceau ei. Încă se întâlneau.

Și apropo, au avut un serviciu de seară. Cred că probabil se întâlneau toată ziua. De unde știm că a fost un serviciu de seară? Pentru că a predicat „până la miezul nopții”. A predicat „până la miezul nopții”. „În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini. Şi un tânăr, numit Eutih” – numele lui însemna „noroc” – „care ședea pe fereastră” – nu e un loc potrivit unde să adormi – „a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel” – uitați, chiar și cel mai mare predicator a adormit pe alții, omul a fost – „biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort.”

A fost un serviciu de seară care a continuat, și a continuat și a continuat. Acest sărman nu a mai rezistat. „Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe şi a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.”” L-a înviat. Și mai știți ceva? „După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă.” Îmi place aceasta. Omul nu știa să se oprească atunci când avea ceva de spus. Dacă cineva cădea de la fereastră și murea, îl înviai și îl aduceai înapoi. Eu încă nu am terminat și voi încă nu ați terminat de ascultat. „Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.”

Așadar, ceea ce au făcut a fost să se întâlnească duminica, și întâlnirea să continue, pentru că ei Îl lăudau pe Dumnezeu și erau încântați de ceea ce auzeau. Era învățătura apostolilor. Aceasta nu a fost un scurt mesaj motivațional, în timp ce mergi către plajă, dragilor. Acesta era un popor flămând după lucrurile lui Dumnezeu. Această biserică din Troa este exemplară pentru modelul de închinare de duminica în Biserica primară și de atunci încoace.

Deschideți la 1 Corinteni 16, 1 Corinteni 16. Pavel le scrie celor din Corint, le scrie despre dărnicia lor, despre colectă. „Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți.” Pavel încerca să adune ceva bani pentru sfinții săraci din Ierusalim și unele din bisericile dintre neamuri aveau bani pe care să-i trimită ca să aducă puțină ușurare sfinților, care erau săraci în Ierusalim.

Ce s-a întâmplat de fapt acolo, este că erau pelerini în Ierusalim când a avut loc Cincizecimea și mulți dintre ei au fost convertiți. Ei bine, ei nu au vrut să se mai întoarcă în cetatea lor. La ce să te întorci? Acolo era o sinagogă evreiască, erau temple păgâne, însă nu era nicio biserică. Era o singură biserică în Ierusalim și au rămas acolo.

Așadar, cum să trăiască? În Ierusalim au fost credincioși care atunci când L-au primit pe Domnul au fost dați afară din casele lor. Cineva trebuia să-i primească acasă. Așadar, să ai grijă de acești oameni era într-adevăr o provocare. Amintiți-vă, unii oameni și-au vândut pământul și au luat banii și i-au dat apostolilor ca să fie îngrijiți acești oameni, așa cum citim în primele capitole din Fapte.

Așadar, Pavel avea această noțiune de colectare a banilor pentru sfinții din Ierusalim în același fel în care a îndemnat bisericile din Galatia să o facă, a vrut ca creștinii din Corint de asemenea să o facă. Iată ce le spune.

„În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” Vreau să o faceți ca o chestiune ce ține de închinarea voastră de duminică. Colectele aveau loc în prima zi a săptămânii.

Nu este o zi când suntem mai sfinți decât în altele. Nu este o zi când trebuie să fie unele restricții asupra comportamentului nostru. Este o zi când celebrăm mântuirea. Este o zi când Îl slăvim pe Dumnezeu, când ne concentrăm atenția asupra a ceea ce a făcut Cristos pentru noi. De aceea noi ne adunăm împreună și ne rugăm. De aceea ne adunăm împreună și cântăm cântări. De aceea ne adunăm împreună și citim din Scriptură. De aceea mai zăbovim în curtea bisericii și vorbim despre lucrurile lui Cristos și avem părtășie unii cu alții și împărtășim ceea ce am învățat. Este o zi când te uiți la cea mai importantă realitate din viața ta și anume: mântuirea ta.

Ei bine, în cele din urmă această primă zi a devenit atât de prețioasă pentru Biserică, încât și-a căpătat propriul său nume. Deschideți la Apocalipsa capitolul 1. Și-a avut propriul nume, Apocalipsa 1:9, Ioan este pe insula Patmos datorită Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus, pentru că a fost exilat acolo de vrăjmașii Evangheliei.

Și el spune în versetul 10 „În ziua Domnului eram în Duhul”. „În ziua Domnului”. Unii cred că aceasta înseamnă „Ziua Domnului”, ziua escatologică a judecății. Cu greu, cu greu. Ioan nu a experimentat ziua finală a judecății Domnului pe insula Patmos. Pe lângă aceasta Ziua Domnului, tē hēmera tou kuriou este o expresie distinctă, pe când ziua Domnului este kyriakē hēmera, o expresie totalmente diferită folosită doar aici. Aceasta nu este ziua escatologică a Domnului. Aceasta nu este o afirmație escatologică. Aceasta este ziua Domnului și nu ne dă nicio altă explicație.

Când scrie Ioan aceste lucruri? Ei bine, el scrie la vreo 30-40 de ani distanță după Pavel. El scrie prin anul 96 d.Cr., la finalul primului secol, și în acea vreme nu a mai fost numită duminica, sau cu o altă denumire. Pentru credincioși acum era „Ziua Domnului”. Nu mai are nevoie de nicio explicație.

Sunt tot felul de mărturii din cel de-al doilea secol, la câțiva ani distanță de când scrie Ioan în 96, tot felul de mărturii din cel de-al doilea secol că acesta era modul obișnuit în care oamenii se refereau la prima zi din săptămână. Prima zi a săptămânii era ziua Domnului, ziua în care Îl cinstim pe Domnul. Acest titlu pentru duminică se găsește în multe, multe scrieri creștine timpurii și a continuat de-a lungul istoriei Bisericii până în prezent chiar.

Eu nu numesc duminica duminică. O numesc ziua Domnului. M-ați auzit spunând de mai multe ori. Ziua Domnului, ziua Domnului. A fost ziua Domnului când Ioan a primit descoperirea sa, prima descoperire a lui Isus, Domnul Bisericii, așa-i? Ce spune acolo? „În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe.” S-a întors și L-a văzut pe Cristos în mijlocul celor șapte sfeșnice, Cristos în mijlocul Bisericii Sale. Este Domnul Bisericii care Își slujește Biserica, și Ioan a primit descoperirea Domnului care umbla în Biserica Sa duminica. Domnul este Cel care a inițiat acea descoperire și a inițiat-o într-o duminică, în ziua Domnului.

Ioan a avut mai multe descoperiri în cartea Apocalipsa. Nici una dintre ele nu este identificată cu o zi, niciuna dintre ele, aceasta este singura. Aceasta este ziua Domnului pentru că este ziua învierii, este ziua Duhului Sfânt. Nu este dimineața Domnului, nu este după-masa Domnului. Nu este seara Domnului. Nu este ora Domnului. Este ziua Domnului.

Ce înseamnă acest lucru pentru tine? Este un motiv pentru care nu avem serviciu de sâmbătă seara. Ar fi greșit? Nu, nu este lege, nu este neapărat greșit. Nu vreau să fiu omul care rupe tiparele. Nu vreau să fiu cel care încalcă acest tribut extraordinar, glorios al Cristosului înviat. Domnul Cristos ar trebui să fie înălțat 24/7 așa-i? Și ar trebui să fie înălțat sâmbătă dimineața și sâmbătă seara și în fiecare altă zi. Însă mie mi se pare că Dumnezeu a pus Mâna Sa atotputernică pe prima zi a săptămânii și a spus „Aceasta este ziua Mea. Aceasta este ziua Mea”.

Și serviciile de duminică seara dispar cam de peste tot, dacă mai există pe undeva. Este greu să le mai găsești. Însă așa cum am spus, nu este dimineața Domnului. Este ziua Domnului și vrem să ne asigurăm că, așa cum spune la Evrei 10:25 „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, şi cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.” Pe măsură ce ne apropiem de revenirea lui Isus Cristos, ar trebui să intensificăm părtășia noastră, nu să o diminuăm, nu-i așa? Dragilor, mergem într-o direcție greșită. Serviciile sunt mai scurte, mai superficiale și mai rare, într-o vreme când ar trebui să fie mai profunde, mai lungi și mai frecvente.

Iarăși, ne-am întors la ceea ce am spus mai devreme. Predicarea superficială trădează realitățile profunde ale Scripturii. Biserica este plină de oameni superficiali și de o înțelegere superficială a priorității înalte pe care o are închinarea. Așadar, atâta vreme cât voi avea viață și suflare, va fi o închinare de duminică dimineața și va fi o închinare de duminică seara.

Și v-am obișnuit să avem serviciu de închinare duminică seara cu balconul al doilea închis, așadar, nu trebuie să vă îngrijorați că s-ar putea să cădeți de acolo și să muriți. Cel mai rău lucru care vi s-a putea întâmpla este să dați cu capul de bancă atunci când adormiți, dar cu asta ne putem descurca.

Ce așteaptă Domnul de la noi în ziua Sa? Tot ce pot să spun este că ceea ce așteaptă El de la noi este clar, nu-i așa? Ca să Îl sărbătorim ca Mântuitor, ca să ne bucurăm în crucea Sa, ca să ne bucurăm în învierea Sa, ca să ne rugăm împreună, să avem părtășie împreună, să frângem pâinea împreună în jurul Mesei Sale și să ascultăm învățătura apostolilor, să ascultăm predicarea Cuvântului și să acceptăm adevărul Său glorios. Nu vorbesc despre legalism. Nu vorbim despre vreo lege de Sabat a vechiului legământ care să ne fie impusă. Însă harul cu siguranță nu cere cu nimic mai puțin decât cere Legea, nu-i așa?

Cred că întrebarea care se pune este cât de mult Îl iubești pe Cristos? Cât de puternică este dorința ta pentru închinare? Nu vom impune nici un fel de lege exterioară asupra voastră. Tot ce este din noul legământ este mai bun decât vechiul legământ, totul, inclusiv ziua Domnului, inclusiv ziua Domnului. Pentru că această zi nu este o povară. Este bucurie.

Și știu că așa simțiți și voi pentru că atunci când Clayton vine aici duminica dimineața și umple locul acesta împreună cu toți cântăreții, cântați și voi cu toată puterea voastră, din toată inima. Nu vreau să văd oameni care vin la închinare, ca un fel de escală în ceea ce au de făcut. Asta nu înseamnă că nu poți să lucrezi ceva după-masa. Asta nu înseamnă că nu te poți recrea, că nu poți avea părtășie și că nu poți face alte lucruri. Ci înseamnă că este o zi pe care Dumnezeu Însuși a rânduit-o ca să îți îndrepți atenția în special asupra slavei mântuirii tale. Folosește-te de fiecare oportunitate pe care o ai ca să o umpli cu închinare și laudă și părtășie și adevăr divin.

Noi nu mai suntem sub poruncile vechiului legământ. Noi nu mai suntem sub un sistem de condamnare. Noi nu mai avem nevoie de umbre. Avem realitatea, adevărata odihnă în Cristos. Și aceasta este o zi de odihnă, nu o odihnă în sensul de a celebra creația, ci o odihnă în sensul de a celebra noua creație, mântuirea.

Așadar, decât să întrebi ce nu trebuie să fac duminica, întreabă-te ce ar trebui să fac. Ce îmi cere dragostea mea pentru Cristos să fac? Ce îmi cere inima mea să fac pentru El? Nu îmi este interzis să lucrez. Nu îmi este interzis să mă joc. Ci cel mai important este să spui că aceasta este ziua din toate zilele în care am să îmi găsesc cea mai mare plăcere. Și care este cea mai mare plăcere a mea? Cea mai mare plăcere a mea este să mă închin și să am părtășie cu poporul lui Dumnezeu. Și nu poți să faci aceasta dacă îți aduci aici doar trupul, dar inima ta este în altă parte. Cercetează-ți inima. Este într-adevăr ziua Domnului pentru tine? Sper că da.

Tată, Îți mulțumesc iarăși pentru Cuvântul Tău, pentru împrospătarea lui, pentru frumusețea lui, pentru simplitatea lui și pentru bogățiile lui, pentru consistența lui care ne copleșește. Și chiar dacă îl studiem săptămână după săptămână, an după an, vine la noi cu o prospețime care aduce bucurie inimilor noastre. Aceasta este ziua Ta. Vrem să fie plină de lucrurile care vorbesc despre Tine, să ne bucurăm în Tine, să Te iubim, să iubim poporul Tău, să iubim adevărul Tău, să ne despărțim inimile de lucrurile lumii, să umblăm după lucrurile de sus, nu să fim determinați de ceea ce nu avem voie să facem, ci de ceea ce trebuie să facem, nu să fim determinați de lucrurile care nu ne sunt îngăduite, ci de lucrurile după care tânjesc inimile noastre.

Mă uit peste această adunare din seara aceasta și acești oameni sunt aici pentru că doresc să fie aici. Din toate locurile în care puteau să fie, aici doresc să fie pentru că ei Te iubesc și doresc să Te cinstească. Aceasta este ziua Ta.

Fie ca viețile noastre să fie umplute cu o înțelegere specială, o înțelegere specială despre cât de minunată este amintirea săptămânală a mântuirii noastre în ceea ce înseamnă ziua Domnului. Dă-ne o dragoste pentru ea, pentru că există o dragoste pentru Tine în ea. Îți mulțumim în Numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT