Duminica trecută am început o serie despre lucrarea Duhului Sfânt, vom privi la persoana Duhului Sfânt și la lucrarea Duhului Sfânt, astfel încât să ne putem închina Lui în modul în care merită să fie adorat. Atunci când am început această serie săptămâna trecută, îmi aduc aminte că v-am spus, cel puțin așa cred, că Duhul Sfânt este Persoana din Trinitate cea mai supusă abuzurilor. Sunt atât de mulți oameni care Îl învinuiesc pe Duhul Sfânt pentru comportamentul lor, pentru faptele lor, experiențele lor, iar Duhul Sfânt nu are nimic de-a face cu toate astea.

Este un lucru ciudat să realizezi, mai ales după ce am citit în Ioan capitolele 14, 15 și 16 despre Duhul adevărului, că există atât de mult neadevăr în legătură cu Duhul Sfânt. Atât de multe minciuni, atât de mulți amăgitori, atât de multe înșelătorii Îi sunt atribuite de fapt Duhului Sfânt ca să câștige terenul necesar în fața oamenilor. Duhul Sfânt este blamat pentru atât de multe lucruri teribile.

Cu privire la asta suntem avertizați în Biblie. Suntem avertizați cu privire la pericolul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. În ciuda acestui avertisment, aceste lucruri continuă. Suntem avertizați cu privire la asta – și săptămâna viitoare voi spune mai multe, suntem avertizați cu privire la insultarea Duhului Sfânt, suntem avertizați în legătură cu împotrivirea față de Duhul Sfânt, suntem avertizați despre întristarea Duhului Sfânt, suntem avertizați despre faptul că putem stinge Duhul Sfânt, și toate aceste verbe sunt adresate cu privire la Însuși Duhul Sfânt. Însă nu este doar o chestiune de a încerca să eviți blasfemia și abuzul și să încerci să atribui Duhului Sfânt lucruri în care nu are nicio parte. Este mai mult decât atât. Noi trebuie nu doar să evităm anumite greșeli cu privire la Duhul Sfânt, ci noi trebuie să ne închinăm pe deplin Duhului Sfânt pentru ceea ce a făcut și pentru Cine este El cu adevărat.

Chiar săptămâna trecută citeam un articol din anul 1657, care a fost scris de John Owen, marele puritan englez care a fost un om prolific, care a scris multe volume care ne îmbogățesc în înțelegerea Scripturii și a teologiei. Un tratat foarte important pe care l-a scris John Owen este o analiză cu privire la ce înseamnă comuniunea cu Dumnezeu, ce înseamnă într-adevăr să te închini lui Dumnezeu. Titlul articolului său, în felul caracteristic puritan, este: Despre comuniunea cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, fiecare Persoană în mod distinct, în dragoste, har și mângâiere – acesta este un titlu tipic puritan. De asemenea mai avea un titlu alternativ – Părtășia sfinților cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, detaliată.

În acest tratat scris de John Owen, el face o chemare la realizarea faptului că am primit de la fiecare membru al Trinității anumite beneficii specifice, în mod individual, și specific, și particular. Și din moment ce am primit aceste beneficii de la fiecare membru al Trinității, ni se cere să răspundem pentru aceste daruri fiecărui membru din Trinitate, astfel ca închinarea noastră trinitară să nu fie așa de amestecată, ci să fie separată. Există un pasaj în Scriptură care ne poate ajuta să înțelegem asta. Dacă vă uitați la ultimul verset din ultimul capitol din 2 Corinteni, veți citi: „Harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” Aceasta este benedicția trinitariană care prezintă caracteristici ale lucrării Tatălui, ale Fiului și ale Duhului Sfânt față de noi, credincioșii. Este dragostea lui Dumnezeu. De la Dumnezeu a venit dragostea divină și suverană. Este harul Domnului Isus Cristos. Fiul este Cel care asigură har divin, har suveran. Și este părtășia Duhului Sfânt. De la Tatăl vine dragostea divină; de la Fiul, harul divin și de la Duhul, părtășia divină.

Și apostolul Pavel separă acești membri ai Trinității și identifică aspecte ale lucrării fiecăruia. Comuniunea noastră este inițiată de dragostea Tatălui, este ratificată de harul Fiului și comunicată de părtășia Duhului Sfânt. Și în timp ce suntem de acord că în întreaga Scriptură există suprapunere în ce privește lucrarea Trinității, există și o accentuare asupra acestor lucrări specifice pe care fiecare membru le face într-un fel unic.

Cred că cei mai mulți dintre noi care ne închinăm lui Dumnezeu în mod adevărat, care cunoaștem că este un Dumnezeu trinitar și care recunoaștem că El este în esență una, însă sunt trei Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, tindem să amestecăm toate lucrurile și să ne închinăm Lui ca fiind Dumnezeul Trinitar și asta, bineînțeles, este o cale legitimă de închinare către Dumnezeu. Dar ceea ne cheamă Owen să facem este să începem să separăm aceste trei Persoane ale Trinității ca o recunoaștere a ceea ce sunt, și anume pentru ce au asigurat pentru noi și cum ar trebui să răspundem în mod specific acestor purtări de grijă specifice. În ce Îl privește pe Duhul Sfânt, John Owen scrie „Lucrarea Duhului constă în a aduce aminte promisiunile lui Cristos, slăvirea Lui în inimile noastre, revărsând în noi dragostea lui Dumnezeu, mărturisind față de noi că îi aparținem lui Dumnezeu în ce privește statutul nostru spiritual și condiția noastră, pecetluindu-ne pentru ziua răscumpărării, fiind arvuna pentru moștenirea noastră finală, alinându-ne cu mângâiere, confirmând înfierea și fiind prezent cu noi în încercările noastre”.

Owen răspunde lucrării Duhului Sfânt spunând: „Aici este înțelepciunea credinței, să afli și să te întâlnești cu Mângâietorul în toate aceste lucruri și nu să pierzi dulceața lor zăcând în întuneric față de autorul lor, nici să-L lipsim de ceea ce ni se cere în schimb”. Fiecare membru al Trinității face anumite lucruri pentru noi și trebuie să I se aducă închinare cu un răspuns specific pentru lucrarea pe care a făcut-o.

Nu este vorba doar de faptul că nu dorim, credincioși fiind, să stingem Duhul Sfânt, lucru pe care-l pot face credincioșii. Nu doar că nu dorim să-L întristăm Duhul Sfânt, lucru pe care-l pot face credincioșii. Noi nu dorim să ne împotrivim Duhului Sfânt. Nu este vorba doar despre ceea ce nu vrem să facem. Ci regulat în închinarea noastră trebuie să identificăm Cele trei Persoane ale Divinității în meditație, în rugăciune și în supunere. Noi trebuie să insistăm asupra milei speciale și asupra lucrării speciale față de noi a fiecărei Persoane din Trinitate, și trebuie să avem un răspuns specific de dragoste, și de supunere, și de bucurie, și de mulțumire în mod distinct față de fiecare membru din Trinitate. Asta este, spune John Owen, comuniunea reală cu Dumnezeu.

Un alt puritan favorit este Thomas Goodwin. Thomas Goodwin a scris: „Închinarea noastră uneori este cu Tatăl, apoi cu Fiul și apoi cu Duhul Sfânt. Uneori inimile noastre sunt atrase de dragostea Tatălui pentru că ne-a ales. Alteori inimile noastre sunt atrase de dragostea lui Cristos pentru că ne-a răscumpărat. Și alteori dragostea din inima noastră este atrasă de Duhul Sfânt care cercetează lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu și ni le descoperă nouă” – și îmi place așa de mult ce spune acum – „ și ne ia toate durerile.” V-ați gândit să-I mulțumiți Duhului Sfânt pentru faptul că ia toate durerile noastre și lucrează la sfințirea noastră? „Îți mulțumesc, Duhule Sfinte, - Îți mulțumesc, Duhule Sfinte, pentru că mă înveți, Îți mulțumesc pentru că Te împotrivești firii mele, Îți mulțumesc pentru că mijlocești pentru mine, Îți mulțumesc pentru că m-ai pecetluit și m-ai asigurat, Îți mulțumesc pentru că mă călăuzești de pe calea ispitei, Îți mulțumesc pentru că mă împuternicești în fața păcatului”.

Acum, la asta ne cheamă Thomas Goodwin și el spune: „Doar atunci când înțelegem lucrarea individuală a fiecărui membru din Trinitate, atunci putem avea o adevărată comuniune cu Dumnezeu”. El spune, citez: „Nu ar trebui să fim niciodată mulțumiți până când Cele trei Persoane nu sunt la același nivel în inima noastră”. Ce mod frumos de a spune asta! Noi stăm, să zicem așa, în mijlocul Lor în timp ce Toți trei Își manifestă dragostea față de noi. Asta este cea mai înaltă experiență pe care a promis-o Cristos pentru această viață, să stăm în mijlocul Celor trei Persoane ale Trinității, să zicem așa, și să fim cei care primesc toată dragostea care vine de la Tatăl, toată dragostea care vine de la Fiul și toată dragostea care vine de la Duhul Sfânt pentru noi. Asta este adevărata închinare.

Mult timp am petrecut – și petrecem, cred, credincioși fiind – gândindu-ne la dragostea Tatălui, la alegerea dragostei, la dragostea suverană, ne gândim la jertfa Fiului, la harul care ni s-a dat. Sunt multe moduri în care să te uiți la asta. Tatăl inițiază mântuirea noastră, Fiul ratifică mântuirea noastră, Duhul Sfânt ne comunică mântuirea noastră. Tatăl ne alege pentru viață, Fiul asigură jertfa care duce la viață și Duhul Sfânt ne dă viața. Când suntem în stare să recunoaștem lucrarea fiecărui membru din Trinitate, înseamnă că suntem în stare să avem o închinare completă și o comuniune completă.

Așadar, ceea ce încercăm să facem, în această serie scurtă, este să dobândim o înțelegere mai bună în ce privește lucrarea și slujirea Duhului Sfânt Cel binecuvântat, ca să ne creștem și să ne îmbogățim recunoștința, și mulțumirea, și închinarea noastră față de El. Poate că unul dintre cele mai uimitoare versete pe care le-a spus Domnul nostru sau care au fost reținute este în Ioan 16. V-am citit mai devreme. Într-adevăr este un verset uimitor, dacă te oprești și te gândești la el. Iată ce a spus Domnul nostru în Ioan 16:7: „Vă spun adevărul” – ca întotdeauna – „este spre folosul vostru să Mă duc”.

Și ne oprim o clipă aici ca să punem o întrebare: „Cum au primit ucenicii asta?” Din moment ce ei erau cu Domnul 24/7 pentru o perioadă de trei ani, El era totul pentru ei, absolut totul. Într-o ocazie, conform cu Ioan 6, Isus a spus după ce un grup de oameni a plecat „Voi nu vă duceți?” și Petru, vorbind în numele tuturor, a spus: „Unde să ne ducem? Tu și numai Tu ai cuvintele vieții veșnice. Nu ne ducem nicăieri. Tot ceea ce dorim să știm, tot ceea ce dorim să vedem, tot ceea ce avem nevoie Tu deja ai, Tu ești”. Cum puteau ei să accepte această afirmație „Este spre folosul vostru să Mă duc.” Cum putea să le fie mai bine?

Și când te gândești la realitatea mileniului literal, oamenii așteptau venirea lui Mesia și fiecare generație de evrei care știau că Mesia va veni își doreau ca ei să fie în viață când va veni, și totuși atunci când a venit, oamenii așa cum știm, la momentul acela L-au respins total. Însă a existat un grup de oameni, cei care L-au urmat și ucenicii Lui, care L-au acceptat. Și asta a fost împlinirea întregii istorii a răscumpărării, mergând înapoi până la vremea căderii și în vremea promisiunii că va veni Unul care va zdrobi capul șarpelui. Ce minunat că a venit Mesia, ce minunat că a fost acolo! Ei ar fi vrut ca El să nu plece nicăieri. Ei nu voiau ca El să plece. Ei voiau ca El să rămână și să-Și întemeieze Împărăția, acesta să fie sfârșitul, și punctul culminant, și împlinirea tuturor lucrurilor.

Totuși, la acea ultimă Cină când erau în camera de sus, înainte să fie luat și răstignit, le-a spus: „Voi pleca, Mă voi duce și voi nu puteți să veniți cu Mine, însă vreau să vă spun ceva, este spre folosul vostru să Mă duc”. Ce afirmație uimitoare! Cum poate să fie adevărată? El spune: „Dacă nu Mă duc Eu, ajutorul nu va veni la voi. Dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”. Ce poate fi mai bun decât să Îl ai pe Isus? Să Îl ai pe Duhul Sfânt – să Îl ai pe Duhul Sfânt. „Vrei să spui că Duhul Sfânt nu era prezent?” Nu. Vă citesc de asemenea din același pasaj din Scriptură: „A fost cu voi, va fi” - unde? – „în voi”. Duhul Sfânt era prezent. Duhul Sfânt a fost Creatorul, Se mișca pe deasupra apelor în Geneza și a creat. Duhul Sfânt a fost întotdeauna dătătorul vieții, Duhului Sfânt a fost întotdeauna Cel care a condamnat. S-a luptat cu omul, ne spune Geneza 6.

Duhul Sfânt a fost întotdeauna Cel care a adus viață oamenilor morți spiritual și toți oamenii au fost morți de la cădere. Nu era posibilă mântuirea în Vechiul Testament, nici credința mântuitoare, nici pocăința răscumpărătoare, nicio convertire reală fără Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt a fost prezent ca să ofere direcție și călăuzire. Lucrarea Duhului Sfânt poate fi văzută în perioada Vechiului Testament la un anumit nivel. „Este cu voi” poate fi un mod de a înțelege că pentru acele lucruri necesare precum mântuirea și sfințirea, Duhul Sfânt era necesar.

Dar iată că vine Fiul. Nu este un lucru mai bun? Nu este chiar un lucru mai minunat să fim în chiar prezența Fiului întrupat al lui Dumnezeu? Cineva cu siguranță a gândit așa. Sau poate că acesta era un pas dincolo de ceea ce aveau în Vechiul Testament. Duhul a fost acolo, Fiul a fost promis, acum Duhul încă Își face lucrarea și Fiul este și El acolo. Cum poate spune Isus „Este mai bine să Mă duc”?

Răspunsul este pentru că Duhul Sfânt aduce credincioșilor, de când s-a întemeiat biserica, o lucrarea care nu a mai fost cunoscută înainte. Nu este vorba de faptul că Duhul Sfânt nu a fost prezent, nu este o chestiune despre absență sau prezență, ci este o chestiune despre măsură, despre intensitate. Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla oricărui om, mai bun chiar decât prezența lui Isus Cristos în mijlocul lor, este să-L aibă pe Duhul Sfânt. Și aceștia suntem noi. Noi trăim într-o situație uimitoare, uimitoare. „Este mai bine să Mă duc ca să-L pot trimite pe Duhul Sfânt”.

Oh, dacă acest lucru este adevărat, atunci Duhul Sfânt este foarte, foarte special. Și într-adevăr este! Și în loc să ne uităm la lucrurile teribile care-I sunt atribuite Duhului Sfânt, vrem să ne uităm la lucrarea adevărată a Duhului Sfânt, în așa fel ca să ne închinăm Lui și Ei pot – adică toți membrii Trinității, aşa cum a spus Goodwin – să fie la același nivel în inima noastră și să primească laudă egală.

Unde să mergem în Cuvântul lui Dumnezeu ca să interacționăm cu lucrarea Duhului Sfânt? Ei bine, am ales să ne uităm la Romani 8. Așadar, după această introducere scurtă, doresc să deschideți la Romani 8 și ne vom uita la lucrarea Duhului Sfânt, așa cum este prezentată în acest capitol. Și pe măsură ce ne uităm, s-ar putea să deviem puțin și să vorbim despre alte lucruri, însă desigur că nu vom încerca să acoperim fiecare pasaj din Noul Testament cu privire la Duhul Sfânt, ci pe acelea care sunt cele mai esențiale și mai importante pentru noi. Și în Romani 8, avem un punct important de pornire pentru asta deoarece lucrarea Duhului Sfânt este prezentată aici cu privire la mântuire.

Aduceți-vă aminte, în primele șapte capitole din Romani, toate temele sunt despre mântuire. Totul este despre mântuire. Începe în capitolul 1 versetul 16 cu Evanghelia. Pavel nu se rușinează. El o predică. Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Apoi el începe să prezinte esența Evangheliei. Vorbește despre păcat și judecată și apoi vorbește despre zădărnicia încercării de a obține neprihănirea prin puterea ta. Vorbește despre har și credință, și îl folosește pe Avraam ca ilustrație. Vorbește despre însemnătatea crucii și unirea noastră cu Cristos, și totul este despre mântuire, până la capitolul 8. Acum suntem la capitolul 8 și schimbăm către o secțiune care este rezumatul final al slavei mântuirii. Este rezumatul final a ceea ce înseamnă să fii mântuit. Este vestea bună supremă și toate sunt asigurate pentru noi de către Duhul Sfânt – de către Duhul Sfânt.

Haideți să începem cu versetele 1 și 2 și să vedem ce face Duhul Sfânt pentru noi. O să vă dau o listă asemenea celei de cumpărături, în care să vedeți lucrurile pe care Duhul Sfânt le face și care sunt prezentate în acest capitol. Însă trebuie să înțelegeți unde începe totul. Romani 8 versetul 1: „Așadar, nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus”. Cum este posibil să nu mai fie nicio osândire pentru păcătoși? Cum este posibil? Răspunsul este în versetul 2: „În adevăr, legea Duhului de viață în Cristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morții.” Nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos datorită a ceea ce a făcut Duhul de viață. Duhul de viață este Duhul Sfânt. Așadar, noi Îl întâlnim pe Duhul Sfânt aici în versetul 2 și acesta este primul punct: Duhul Sfânt ne eliberează din moarte prin faptul că ne dă viață. Duhul Sfânt ne eliberează de la moarte prin faptul că ne dă viață. Asta este prima caracteristică a unei vieți fără nicio condamnare.

Dar să ne întoarcem la acel prim verset și să recunoaștem că folosirea cuvântului „așadar” leagă această afirmație de tot ceea ce a fost înainte. Tot ceea ce a fost spus despre mântuire în toată slava și frumusețea ei – el nu se întoarce la versetul 25 din capitolul 7, nici măcar la capitolul 7, ci se întoarce tocmai la capitolul 1 versetul 16 unde a început discuția despre Evanghelie, toată învățătura Evangheliei, ceea ce înseamnă că nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus. Acesta este rezumatul Evangheliei. Aceasta este vestea bună. Poți să stai înaintea unui Dumnezeu infinit de sfânt ca un păcătos stricat și să nu fii condamnat deloc, nici acum și niciodată. Aceasta este vestea bună.

Și ca să înțelegem această veste bună, trebuie să înțelegem vestea rea. Vestea rea este că Scriptura arată că fiecare ființă umană se naște în această lume ca un copil al mâniei – un copil al mâniei, Efeseni capitolul 2 versetul 3. Sunteți copii ai mâniei. Sunteți toți copii ai mâniei. Ei bine, acesta este un mod ebraic de a vorbi. Cu alte cuvinte, ați moștenit natura celor care vor fi condamnați. Asta înseamnă. Dacă ești un fiul al mâniei, înseamnă simplu că natura ta este coruptă. Dacă ești un fiu al mâniei, înseamnă că ești condamnat la judecată. Toți oamenii sunt copii ai mâniei. Ei sunt sub condamnare, și asta este o condiție mizerabilă.

Care sunt elementele acestei condiții? Ei bine, suntem stăpâniți de păcat. Toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. toți am păcătuit și toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. Toți suntem blestemați. Suntem dominați; suntem literalmente copleșiți, stăpâniți de păcat. Păcatul este o boală ce pângărește și care schilodește sufletul fiecărei ființe umane, degradează fiecare persoană, neliniștește fiecare persoană, îi fură pacea și bucuria și le înlocuiește cu necaz, durere și frică. Așază în fiecare inimă principiul nimicitor al corupției pe care niciun om nu poate să îl biruiască și de care niciun om nu se poate scăpa.

Este mai rău de atât. Nu numai că suntem niște păcătoși incurabili și ticăloși, dar suntem și controlați de Satan care este îngerul răutății, diavolul însuși. Suntem membri ai împărăției sale. Suntem parte a familiei sale. Ioan 8:44: „Tatăl vostru este diavolul”. Noi suntem copiii diavolului. Suntem dominați de prințul puterii văzduhului – Efeseni 2:2 – de duhul care lucrează în fiii neascultării. El operează în toate ființele umane care nu doar că sunt corupte în natura lor, ci mai mult, sunt corupte de lucrarea lui Satan în ei. Și de aceea Isus a spus: „împliniți poftele lui”. Ceea ce poftește el, tu faci.

Ca rezultat, noi suntem supuși vanității, așa cum spune în Romani 8:20. Ce înseamnă asta este că în acea condiție în care suntem copleșiți de păcat și dominați de Satan, suntem supuși la tot ceea ce înseamnă rău, tot ceea ce este oribil. Aceasta este zădărnicia vieții, goliciune, amărăciune, durere, apăsare. Noi suntem născuți pentru nenorocire. Nu avem pace. Ne temem de moarte. Suntem plini de frică, fără speranță. Și astfel, Evrei 10:27 spune că nu mai rămâne nimic, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății. La tot ce trebuie să se aștepte omenirea este iadul – iadul. Condamnați pentru totdeauna, conform cu Apocalipsa 20 versetul 14, la moartea a doua și la iazul cu foc. Aceasta este mizeria tuturor ființelor umane.

Și când vine această pedeapsă, ea este doar o condamnare – este doar o condamnare. Romani 3 spune asta în versetele 8 și 9, este doar o condamnare. Am călcat legea lui Dumnezeu. Galateni 3 spune că dacă tu ai călcat o poruncă, le-ai încălcat pe toate. Condamnarea noastră este dreaptă. Precum cea a tâlharului de pe cruce, într-adevăr noi suferim pe drept. Asta ne spune.

Așadar ca rezultat, le însumezi pe toate și ai faptul că păcătosul stă fiind un copil al mâniei, sub condamnarea unui Dumnezeu sfânt, care este ofensat de fiecare păcat și care aduce o judecată dreaptă. Sfârșitul inevitabil, este iadul veșnic. Și aceasta este condiția fiecărei persoane până când vine Duhul Sfânt. În textul nostru, în negura acestei imagini, textul nostru aduce o lumină glorioasă. Nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus, pentru că principiul, sau puterea, sau influența Duhului de viață în Cristos Isus te-a izbăvit de legea păcatului și a morții.

Sincer, Biblia este o carte care condamnă foarte mult, foarte mult. În capitolul 5 din Romani, spune că în Adam, toți au murit. Toți am moștenit natura păcatului de la Adam. Romani 5 spune asta din nou și din nou. 2 Tesaloniceni capitolul 1 ne oferă o imagine înspăimântătoare a judecății finale din viitor, care va veni asupra tuturor păcătoșilor când spune că Domnul Isus Se va descoperi din ceruri cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să-i pedepsească pe cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor plăti pedeapsa nimicirii veșnice din partea Domnului și din partea puterii Lui slăvite.

Sunt două aspecte ale iadului veșnic. Unul are de-a face cu simțul, și anume va fi o durere reală. Celălalt are de-a face cu absența, absența lui Dumnezeu. Acela este iadul real. Și poate spui: „Ei bine, nu a trimis Dumnezeu Legea Lui ca să avem un standard după care să trăim? Și dacă trăim după acel standard vom fi bine, vom merge în ceruri?” Această înțelegere greșită este cea mai populară din lume și în mod egal o înțelegere care condamnă , pentru că pe cât de sfântă este Legea, și este desăvârșit de sfântă, pentru că este o reflectare a lui Dumnezeu, este etica naturii lui Dumnezeu, codificată, scrisă și tipărită. Legea, oricum, nu ne poate face sfinți. Legea nu poate să trateze păcatul nostru și Legea nu poate să ne ofere o cale prin care să scăpăm de condamnare.

Ascultați ce spune în Romani 3: „Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Tot ceea ce face Legea este să îți închidă gura, atunci când ai vreo pretenție de bunătate. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.” Tot ce face Legea este să îți dea cunoștința deplină a păcatului. Asta este tot ceea ce face Legea, să îți arate păcatul. Ea nu este calea pentru a birui păcatul. Nu este calea de a scăpa de condamnarea pe care păcatul tău o produce. Nu poate face asta. Nu îți poate schimba condiția; nu poate decât să ți-o reveleze. Nu îți poate schimba condamnarea; nu poate decât să o întărească.

De fapt, Legea înrăutățește lucrurile, pentru că Legea extinde încălcările ei. Așadar, nimeni prin Lege nu va fi într-o relație corectă cu Dumnezeu. Mai mult, prin Lege vina noastră se mărește, păcatul nostru este extins. Așadar, există condamnare și doar condamnare pentru cei care sunt sub Lege pentru că Legea nu poate mântui, Legea nu poate îndepărta condamnarea, este vorba de Legea scrisă. La asta se referă în versetul 3 când spune: „lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere”. Cu alte cuvinte, Legea nu poate opera în ființele umane niciun scop mântuitor. Osândirea de aici este cuvântul katakrima și se axează asupra pedepsei după ce a fost dată sentința, mult mai mult decât judecata în sine. Mai este un alt cuvânt în limba greacă care vorbește despre judecată sau despre adjudecarea în sine. Acesta este un cuvânt care merge dincolo de condamnare, la pedeapsa actuală.

Ce spune de fapt aici este asta: nu mai este nicio pedeapsă pentru cei care sunt în Cristos Isus. În ciuda tuturor încălcărilor, în ciuda călcării Legii lui Dumnezeu, în ciuda faptului de a fi în condiția în care condamnarea să fie dreaptă, și corectă, și sfântă, și justă, și meritată, în ciuda acestora, în ciuda corupției noastre, în ciuda faptului că aparținem împărăției întunericului și lui Satan însuși, putem fi într-o condiție de mântuire în care să nu mai fim condamnați. „Nu” este un cuvânt negativ puternic, puternic. Absolut, fără echivoc, nu mai este nicio condamnare.

Acum, aș dori să vă spun că asta este vestea bună. Asta este Evanghelia. Indiferent cât de păcătos ești, există posibilitatea să ajungi într-o stare în care să nu mai fie nicio condamnare, nici una. Care este acea stare? Care este acel loc? A fi în Cristos. Versetul 1: „pentru cei care sunt în Cristos”. Sau versetul 2: „în Cristos Isus”. Este vorba de unirea noastră cu Cristos. Ce înseamnă să fii în Cristos? Înseamnă să fii în El într-un sens foarte real, într-un sens spiritual. Să ne întoarcem la capitolul 6 din Romani pentru o clipă, la versetul 3: „Nu știți că toți câți am fost botezați” – sau scufundați – nu vorbește despre apa botezului aici, ci folosește un cuvânt care înseamnă scufundat în ceva în sens metaforic – „în Isus Cristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viață nouă.” Cu alte cuvinte, noi suntem așezați literalmente în Cristos în moartea Lui și în Cristos în învierea Lui. Am murit în El și am înviat în El.

Versetul 5: „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât știm, Cristosul înviat din morți nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înșivă, socotiți-vă morți faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos”. În Cristos murim și înviem iarăși. Aceasta este unirea noastră cu Cristos. Și acest lucru este confirmat.

Acestea toate fiind desfășurate și prezentate, așa cum am citit în capitolul 6, toate conduc la acest punct, așadar nu avem aici o definiție a ceea ce înseamnă să fii în Cristos pentru că totul a fost explicat. Tot ceea ce trebuie să știm acum este: pentru cei care sunt în Cristos, nu mai este nicio osândire – nici una. Literalmente, am fost așezați dincolo de punctul în care să ne poată ajunge condamnarea – dincolo de posibilitate de condamnare. Așa începe capitolul și așa se încheie. Dacă mergi la sfârșitul capitolului 8, ce citești? Versetul 35: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?” Nu. Versetul 38: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Cu alte cuvinte, poți să enumeri tot ce este real, tot ce este imaginar, lucruri care există sau doar lucruri imaginate. Niciunul din ele nu poate să ne schimbe condiția. Niciunul din ele nu ne poate schimba statusul de ne-condamnare. Am fost așezați dincolo de locul unde poate ajunge condamnarea. Și tot acest capitol este o dovadă extinsă și cu adevărat cutremurătoare a siguranței credincioșilor. Despre asta este vorba, este despre siguranța și asigurarea celor care sunt în Cristos, sunt salvați de orice condamnare, acum și pentru totdeauna. Chiar dacă apare și Satan, spune mai târziu în acest capitol, cine va aduce pâră împotriva noastră înaintea lui Dumnezeu? Nimeni, niciodată, suntem dincolo de punctul în care să ne atingă condamnarea. Și asta se atribuie totalmente într-un mod minunat Duhului Sfânt care a făcut asta pentru noi. Motivul pentru care suntem dincolo de condamnare este pentru că, ne spune versetul 2, Legea Duhului de viață în Cristos Isus ne-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Cuvântul „lege” aici nu este într-un sens biblic, nici într-un sens codificat, ci este folosit cu sensul de principiu, o putere dominantă, puterea dominantă a Duhului de viață care v-a eliberat de puterea dominantă a păcatului, care duce la moarte. Este o afirmație uimitoare, clară și specifică cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Aceia dintre noi care suntem în Cristos suntem într-adevăr în Cristos. Suntem uniți cu El.

Cum am ajuns în Cristos? Am fost așezați literalmente în El de Duhul Sfânt care ne-a scos din condiția păcatului care duce la moarte și ne-a dat viața. De aceea este numit Duhul de viață, Duhul care regenerează, Duhul care este viața – Duhul dătător de viață. Toate acestea sunt folosite ca expresii care să Îl descrie pe Duhul Sfânt.

Martin Luther a fost cel care a spus: „Ca un om să fie creștin fără să Îl aibă pe Cristos este imposibil și dacă Îl are pe Cristos, el are în același timp tot ce este în Cristos. Ceea ce oferă pace conștiinței este că prin credință păcatele noastre nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Cristos, asupra Căruia Dumnezeu le-a așezat pe toate, și pe de altă parte, toată neprihănirea lui Cristos este a noastră, cărora ne-a dat-o Dumnezeu. Cristos Și-a pus mâinile peste noi și suntem vindecați. Și-a aruncat mantaua pe noi și suntem îmbrăcați, pentru că El este Mântuitorul nostru slăvit, binecuvântat pentru totdeauna.” Această unire pe care o avem cu Cristos este lucrarea Duhului Sfânt. El ne-a scos din condiția morții și ne-a așezat în unire cu Cristos. Noi suntem astfel vii în Cristos.

Asta se întâmplă prin credință. Înțelegem asta. Luther continuă și spune: „Unește sufletul cu Cristos la fel ca o soție cu soțul ei. Tot ce are Cristos devine proprietatea sufletului credincios, tot ceea ce are sufletul devine proprietatea lui Cristos. Cristos posedă toate binecuvântările și viața veșnică. Acestea sunt de atunci înainte proprietatea sufletului. Sufletul are toate nelegiuirile și păcatele sale, acestea devin din acel moment proprietatea lui Cristos. Doar atunci începe binecuvântatul schimb. Cristos care este atât om cât și Dumnezeu, Cristos care nu a păcătuit niciodată și sfințenia Lui este perfectă, Cristos – Cel atotputernic și veșnic, a luat asupra Sa toate păcatele credinciosului prin inelul nupțial al credinței. Acele păcate sunt pierdute și abolite în El, pentru că niciun păcat nu stă înaintea neprihănirii Lui infinite, și astfel prin credință sufletul credinciosului este izbăvit de păcat, este îmbrăcat cu neprihănirea veșnică, neprihănirea Miresei lui Cristos.” Oh, ce fericită unire! Cine face asta? Asta este lucrarea Duhului de viață care ne-a scos din unirea cu păcatul și cu Satan, care produce moartea, și ne-a dat viață. Aceasta este lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt. Asta vrea să spună versetul 2.

Să ne întoarcem pentru o clipă la finalul lui, am fost izbăviți de un principiu, de principiul dominant al păcatului care producea moartea. Condiția morții spirituale este un rezultat al păcatului. Cum suntem eliberați? Prin puterea dominantă a Duhului de viață și asta se referă numai la Duhul Sfânt Cel binecuvântat. El este Duhul vieții. Și este prezentat în 2 Corinteni capitolul 3. Puteți să citiți că legea omoară, litera omoară, litera omoară, Duhul dă viață, Duhul dă viață. Versetul 6, versetul 17, versetul 18, Galateni 6:8, Duhul dătător de viață. Duhul Sfânt este Cel care ne dă viață.

Și dacă încă te mai întrebi cu privire la asta, ce i-a spus Isus lui Nicodim? Vrei să intri în împărăția lui Dumnezeu? Trebuie să fii născut din apă și din Duh. Trebuie să fii născut de sus. Duhul este sursa vieții. El este Cel care dă viață. El este Cel care regenerează.

Să ne uităm la Epistola către Tit pentru un moment. În Tit, este o afirmație minunată despre mântuire pe care o putem vedea și care dă greutate lucrurilor pe care le-am spus și poate puţină claritate. Observați că am fost fără minte – versetul 3, Tit 3:3 - fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâți şi urându-ne unii pe alții. Aceasta este descrierea fiecărei ființe umane. Nu este o imagine foarte frumoasă. „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu” – așadar aici ai bunătatea lui Dumnezeu, totul începe de la dragostea lui Dumnezeu, care lucrează prin harul lui Cristos și se încheie cu părtășia Duhului Sfânt. „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit”.

Cum ne-a mântuit? Cum ne-a răscumpărat din starea de stricăciune și de blestem? Cum ne-a răscumpărat de sub domnia lui Satan? Cum a făcut-o? „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire”. Bine, atunci nu a fost prin Lege. Nu a fost prin bunătatea noastră: „Ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou şi prin înnoirea” – făcută de cine? – „făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru”. Nu știu dacă înțelegem cu adevărat deplină bogăție a Duhului Sfânt, dar vom lucra împreună ca să o înțelegem. Cum a venit această înnoire? Cum a venit această spălare? Cum a venit această regenerare? Cum a venit această viață? Cum? Prin cine am fost făcuți noi vii? Prin nimeni altul decât prin Duhul vieții.

Cum a făcut asta? Ei bine, vă citesc prima dată din Ioan 16, ne convinge de păcat, și de neprihănire, și de judecată. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, lucrarea de convingere a păcătosului. Apoi ne aduce la Evanghelie. Duhul Sfânt este autorul Scripturii. Toată Scriptura este dată prin inspirația lui Dumnezeu. Dumnezeu a insuflat-o, vine de la pneuma, Duhul lui Dumnezeu. Oamenii sfinți au fost mișcați de Duhul Sfânt, spune Petru, și ei au scris Scriptura. Așadar, Duhul este autorul sfintei Scripturi. Așadar, primul punct, Duhul Sfânt îi convinge pe păcătoși. Doi, Duhul Sfânt, care este autorul Evangheliei, aduce Evanghelia în așa fel ca să fim născuți din nou, conform cu Iacov 1:18, prin Cuvântul adevărului. 1 Petru 1 spune același lucru. Suntem născuți prin Cuvântul adevărului. Duhul este Cel care convinge; Duhul este autorul Evangheliei care ne este adusă. Duhul devine învățătorul nostru, ne deschide mințile prin puterea Sa regeneratoare și noi credem Evanghelia și ne întoarcem de la păcat. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. El este Duhul dătător de viață, Duhul care dă viață, Duhul vieții.

Nu știu dacă ați petrecut vreodată timp mulțumindu-I Duhului Sfânt pentru ceea ce v-a dat, pentru convingerea de păcat, și de neprihănire și judecată, pentru că a scris Scriptura sfântă, Evanghelia slăvită, Cuvântul adevărului, Duhul adevărului care v-a adus Cuvântul adevărului și care v-a dat viață și înțelegere ca să puteți auzi adevărul, astfel că ați devenit vii, v-ați pocăit, ați crezut adevărul și ați fost izbăviți din condiția de păcat și moarte și ați venit la viață. Iar acum condiția voastră în viață este o condiție nu doar de a fi în viață, ci ați fost îmbrăcați cu neprihănirea lui Cristos, sunteți dincolo de posibilitatea de condamnare – dincolo de această posibilitate.

Cum a putut să facă Duhul asta? Cum a putut Duhul Sfânt să facă asta? A putut datorită asigurării din versetul 3, la care ne vom uita mai mult data viitoare, însă doar vreau să vă prezint asta. Legea nu putea să facă asta. A fost slabă, pentru că Legea nu putea să împuternicească firea. Legea nu putea să facă un om mai bun. Putea doar să afișeze un standard perfect, dar nu putea să îl facă pe om să o țină. Așadar, era fără putere datorită firii. Cu alte cuvinte, era fără putere nu datorită sieși, ci datorită faptului că firea nu putea să o țină. Dar Dumnezeu a făcut ceea ce Legea nu putea să facă și a făcut asta prin Duhul Său cel Sfânt și a făcut-o prin jertfa lui Cristos, trimițând pe Fiul Său într-o asemănare cu firea păcătoasă ca o jertfă pentru păcat. A condamnat păcatul în carne.

Permiteți-mi să vă arăt diferența. Vedeți ultima parte: „a osândit păcatul în carne?” Știi ce poate face Legea? Legea îl poate condamna pe păcătos. Legea îl condamnă pe păcătos. Crucea condamnă păcatul. Vedeți diferența? Legea nu poate condamna păcatul, doar crucea poate condamna păcatul. Legea a condamnat păcătosul la moarte, crucea a condamnat păcatul la moarte. Păcatul moare, nu mai este stăpânul nostru, nu mai este puterea, forța care ne domina. Nu mai poate să ne cheme la pedeapsă și la execuție. Legea îl condamnă pe păcătos; crucea condamnă păcatul.

Cum face asta? Pentru că la cruce, Isus a plătit pedeapsa pe deplin. Cerința păcatului, care a fost stabilită de Însuși Dumnezeu, a fost plătită pe deplin. Asta înseamnă când spune că am fost identificați cu El în moartea Lui. Când El a murit, toate păcatele noastre au fost acolo și au fost plătite pe deplin. Legea nu putea să facă asta. Credeți-mă, Legea condamnă fiecare păcătos. Legea nu putea să condamne păcatul, dar crucea a condamnat păcatul pentru cei care sunt în Cristos. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

M-am uitat săptămâna aceasta la câteva cântări despre Duhul Sfânt pentru că sunt puține despre Duhul Sfânt. Cele care sunt, sunt cântări excesiv de sentimentale, siropoase și emoționale. Însă în timp ce căutam, m-am gândit să caut într-o carte de cântări prezbiteriană. Acestea sunt de obicei mai teologice. Am găsit una, de care nu am auzit niciodată, aș putea fredona, dar nu știu dacă ar ajuta pe cineva. Dar este aici o cântare veche adresată Duhului Sfânt, este singura pe care am găsit-o și spune cam așa: „Duhule, vrem să ne închinăm Ție, darul încununat al învierii venit de la al Tău tron înălțat, plinătate a Dumnezeirii, vino și trăiește-Ți viața în a noastră.” Exact asta a făcut Duhul Sfânt. A venit ca să facă viața lui Dumnezeu viața noastră.

Autoarea – care apropo, este Margaret Clarkson, poate că știți câte ceva despre ea. Cântarea continuă și am schimbat puțin versurile, însă vorbește despre Duhul Sfânt: „Tu, care, în zorii creației, te-ai gândit la adâncirile neînsuflețite, încă peste întunericul naturii noastre, te miști pentru a ne trezi sufletele adormite.

Mișcă pentru a agita, a atrage, a trezi, constrânge-ne ca să simțim păcatul. Adu nașterea și pecetluiește-ne și umple-ne, avocat salvator din interior. Tu Însuți, autorul cel viu, trezește la viață Cuvântul sfânt, citește alături de noi sfintele sale pagini și descoperă-ni-L pe Domnul înviat. Tu ești cel care lucrezi în noi, care înveți inimile rebele să se roage. Tu, a cărui sfântă mijlocire se înalță pentru noi zi și noapte”. Este absolut adevărat, și acesta este motivul pentru care trebuie să-I dăm cinste Duhului Sfânt. Amin?

Tată, Îți mulțumim pentru timpul din dimineața aceasta ca să ne gândim la aceste lucruri, și nu am făcut decât să pătrundem foarte puțin din măreția acestor adevăruri, însă deja avem atât de mult că deja știm că putem să completăm și să înțelegem tot ceea ce a făcut Cristos pe cruce a făcut posibil pentru Duhul Sfânt să ne dea viață. Faptul că a purtat păcatele noastre în trupul Lui pe lemn, faptul că a fost rănit pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți, faptul că El Cel care n-a cunoscut niciun păcat a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El, faptul că a devenit blestem pentru noi. Toate aceste realități mărețe ale lucrării substitutive a lui Cristos, asigurarea necesară, ratificarea necesară a inițiativei divine a făcut posibilă aplicarea și comunicarea Duhului Sfânt ca să ne dea viață și viață care ne așază dincolo de posibilitatea de condamnare, știind că El, Cristos a fost condamnat deplin pentru păcatele noastre. Nimic nu ne poate condamna. Ce veste incredibil de glorioasă!

Cât de mult îți mulțumim, Tată, pentru o astfel de iubire care a inițiat totul. Îți mulțumim, O, Doamne Isuse, pentru o așa jertfă a harului. Și Îți mulțumim, O, Duhule Sfinte, pentru că ne-ai dat viață și ne susții acea viață până când Îl vom vedea pe Cristos față în față și vom fi ca El. Ne închinăm Ție, Dumnezeule Trinitar, și facem asta cu bucurie și recunoștință. Amin.

SFÂRȘIT