Am meditat, în seria aceasta pe care o parcurgem, asupra Persoanei și lucrării Duhului Sfânt, despre cât de serios este să încerci să te închini lui Dumnezeu într-un mod pe care El îl respinge. Și mă întorc mereu cu gândul la Exodul, capitolul 32, când Moise era pe munte, primea Legea lui Dumnezeu, comunica cu Dumnezeu, iar jos oamenii au făcut un vițel de aur și au avut o explicație destul de interesantă. Când Moise a coborât și a găsit acest vițel făcut din aurul adus de toți, pe care l-au aruncat în foc, răspunsul oamenilor a fost ceva de genul: „Ei bine, știi, noi l-am aruncat în foc – și uite ce a ieșit”. Și asta a fost explicația lor, că a fost un fel de experiență ezoterică.

Și Domnul i-a vorbit lui Moise și a spus: „Va trebui să cobori, pentru că poporul s-a stricat. Și-au făcut un vițel topit și se închină lui, i-au adus jertfe și spun: „Acesta este dumnezeul tău, o, Israele, care te-a scos din țara Egiptului””.

Asta a fost o reprezentare total greșită a naturii lui Dumnezeu. Și a fost mai mult decât atât, era o reprezentare total greșită a lucrării lui Dumnezeu pentru că au început în jurul vițelului de aur să facă lucruri care nu erau sfinte, nici morale și erau urâte, iar Dumnezeu a cerut omorârea a mii dintre ei, vă amintiți, și înainte ca ziua să se termine, multe mii au murit și Dumnezeu a făcut o promisiune că multe alte mii de oameni vor muri de asemenea. Ideea fiind: nu poți să-L faci pe Dumnezeu așa cum vrei tu ca El să arate. Nu poți să-L faci pe Dumnezeu după chipul tău, potrivit cu specificațiile tale.

Și într-un sens, exact acest lucru se întâmplă de niște ani încoace în așa numita mișcare carismatică. În mod specific, ei nu doar că L-au deformat serios pe Dumnezeu, pe Tatăl, dezbrăcându-L de suveranitatea Sa, dezbrăcându-L de autoritatea Lui absolută, ci ei au deformat în mod serios și Persoana lui Isus, L-au redus de la Cel atotslăvit, cum de fapt este, dar în mod special s-au hotărât să facă un fel de vițel de aur din Duhul Sfânt. În mișcarea carismatică Duhul Sfânt este complet de nerecunoscut, când este comparat cu învățătura biblică despre a treia Persoană din Trinitate. Duhul Sfânt despre care ei vorbesc, pe care L-au creat, este un vițel de aur. Oh, s-a întâmplat doar, cumva s-au aruncat în focul experienței umane și uite ce fel de Duh Sfânt a ieșit. Și aș putea să vă spun că nicio altă mișcare în ultimii 50 de ani nu a făcut atât de mult rău cauzei Evangheliei, cauzei Împărăției și cauzei adevărului biblic, cum a făcut mișcarea carismatică. A avut implicații adânci.

Întâi de toate, această mișcare, cu percepția ei aberantă despre Dumnezeu, care nu este suveran, cu percepția ei aberantă despre Evanghelie, o percepție arminiană asupra Evangheliei, că omul poate să se salveze trăgându-se de șireturi, și cu siguranță cu o percepție aberantă despre Duhul Sfânt, această mișcare a pretins acceptare. A cerut să fie acceptată de curentul principal al mișcării evanghelice, și în mare parte, mișcarea evanghelică s-a dat bătută și a spus: „Haide, vino, poți să urci în aceeași barcă cu noi toți, doar suntem una în Cristos”. A cerut acceptare și împreună cu acceptarea mișcării carismatice vine și calul troian, și calul troian pătrunde în cetate și este deschis și iese armata și mor o mulțime. Biserica este coruptă apoi de o mie de atacuri diferite, și discernământul ei este tocit, voința ei de a expune eroarea este afectată.

Și ceea ce se întâmplă este că Biserica devine realmente un paradis pentru tot felul de erezii și tot felul de auto-promotori, al căror egoism nebunesc conduce aceste erezii. Au revărsat acest egoism nebunesc în Biserică, până întra colo că oamenii care nu sunt parte a acestei mișcări au împrumutat modurile lor de auto-promovare. S-a făcut loc pentru o muzică ce atinge emoția și care se numește închinare, însă se prea poate să fie foarte departe de asta, și cea mai mare parte este oferită nu adevăratului Duh Sfânt, ci unei reprezentări greșite, unui vițel de aur. Mișcarea a pângărit doctrina biblică a rugăciunii într-un mod foarte serios. Despre asta voi vorbi în două predici de duminică seara, despre coruperea doctrinei rugăciunii în cadrul acestei mișcări. A corupt conceptul de credință, a făcut din credință un fel de putere creativă prin care poți să chemi în existență orice vrei tu. S-a oferit oportunitatea pentru orice formă imaginabilă și inimaginabilă de învățătură nebiblică pentru ca să-și găsească calea spre popularitate și în același timp, continuă să-i condamne pe oamenii care luptă pentru integritatea bibilică.

În generațiile anterioare, mișcare carismatică ar fi fost etichetată ca erezie. În loc de asta, acum ei tratează regulile pentru ceea ce este acceptabil și domină media cu deviațiile lor. Ei afirmă – și asta este partea cea mai uimitoare – că sunt cea mai curată, cea mai puternică formă și cea mai adevărată formă de creștinism și se asigură că adună mulțimi mari de oameni, așa încât să arate că ar fi binecuvântați de Dumnezeu. Și toți care îi resping, spun ei, sunt în pericol de a-L huli pe Duhul Sfânt.

Ei bine, aceea este problema, nu-i așa? Cei care-L hulesc pe Duhul Sfânt ne acuză de hulă împotriva Duhului Sfânt. Ei fac ceea ce am spus că este opusul a ceea ce făceau fariseii. Ei atribuiau lucrarea Duhului Sfânt lui Satan. Acești oameni atribuie lucrarea lui Satan Duhului Sfânt. Niciun alt grup nu a făcut o mai mare pagubă reprezentându-l greșit pe Duhul Sfânt, ca această mișcare prin imaginea ei publică, prin imaginea ei media, cu siguranță. Şi în lumina acestor lucruri, așa cum am spus săptămâna trecută, nu sunt aici ca să Îl apăr pe Duhul Sfânt, El poate să Se apere foarte bine, și cu siguranță judecata a fost pronunțată și când va cădea, nu poți decât să stai şi să aștepți să vezi. Dar reprezentarea greșită continuă cu așa numitele miracole înfăptuite de Duhul Sfânt, cu presupuse viziuni date de Duhul Sfânt, oameni care văd lucruri din trecut, păcate trecute pe un ecran, prorocii de la Duhul Sfânt, călătorii la cer, călătorii în iad, revelații divine într-o mie de forme, vise tridimensionale care sunt revelații divine. Toate acestea sunt în tot locul în această mișcare și trec dincolo de granițe în vasta lume a mișcării evanghelice asemenea unei fântâni arteziene. Foarte serios mod de a-L trata pe Duhul Sfânt, care nu este o parte a acestor lucruri.

În Noul Testament este un cuvânt cu care vă voi reține atenția. Deschideți la Evrei 10:29, înainte să ne apropiem de Romani 8. În Evrei 10:29, este un cuvânt, pe care nu l-ai scoate neapărat din text, pentru că la prima pare a fi o mică adăugire la sfârșitul unui set foarte important de cuvinte. În versetul 29 din Evrei 10, este foarte important să citim: „Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu?” Citim asta și spunem: „Uau”. Asta înseamnă că în iad vor fi niveluri de pedeapsă și în câteva săptămâni voi predica și despre iad. În iad vor fi niveluri de pedeapsă. Iadul nu va însemna aceeași experiență pentru toți cei care vor fi acolo. Vor fi niveluri severe, și mai severe, și foarte severe pentru cei care sunt în iad. În iad vor fi niveluri diferite de pedeapsă.

Nivelul cel mai sever de pedeapsă va fi pentru cei care L-au călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care au pângărit sângele legământului. Cu alte cuvinte, au nesocotit jertfa Lui pe cruce, care ratifică Noul Legământ, oferind mântuirea, îl tratează cu dispreț, îl calcă în picioare, îl socotesc necurat, acest lucru va aduce pentru ei iadul cel mai fierbinte. Ca să spunem aşa, cineva care trăiește într-o parte a lumii care nu a auzit niciodată despre Cristos va pieri și va merge în iad pentru că fără Cristos, oamenii merg în iad, însă iadul acelei persoane nu va fi așa de sever ca pedeapsa ca pentru cel care a auzit Evanghelia, care a cunoscut Evanghelia, care a înțeles Evanghelia și care a respins Evanghelia.

Și ajungem până aici în acest verset și spunem: „Ce verset înfricoșător”, însă nu mergem până la finalul lui, care spune: „și va batjocori pe Duhul harului”. Iată o pronunțare a judecății la fel de severă pentru cineva care L-a insultat pe Duhul Sfânt. În acest verset imediat următor, este clar că este o insultă la adresa Duhului Sfânt să Îl respingi pe Cristos și să respingi jertfa Lui pentru că, așa cum am arătat în studiul epistolei către Evrei săptămâna trecută, El S-a dat pe Sine prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt a fost Cel care L-a împuternicit întreaga Lui viață, în tot ceea ce a făcut, și a spus, și a fost, chiar și acolo L-a împuternicit, întărindu-L în moartea Sa. Și Duhul ne îndreaptă spre Cristos după cruce, arată către moartea Sa, arată către învierea Sa, ne îndreaptă către El ca spre singurul Mântuitor. Asta a spus Isus: „Duhul vă va îndrepta către Mine. Vă va călăuzi către Mine. Vă va aminti cuvintele Mele. El Mă va slăvi.” Așadar, atunci când Îl respingi pe Cristos, tu de fapt comiți o insultă împotriva Duhului Sfânt. Îl insulți pe Duhul Sfânt prin faptul că tratezi cu ușurință și nesocotești faptul că El arată spre lucrarea lui Cristos.

Asta introduce următorul concept: Ce înseamnă să-L insulți pe Duhul harului? Țineți minte că este numit Duhul harului. Întreaga idee este că El vrea să facă ceva care este un dar al harului. L-ai batjocorit pe Duhul harului. Cuvântul aici în limba greacă este un cuvânt interesant, enubrizō este cuvântul în limba greacă, enubrizō. Are ca rădăcină un verb hubrizō. Cunoașteți acest cuvânt – cel puțin l-ați auzit – pentru că forma în limba engleză a hubrizō este cuvântul „hubris” iar în limba română orgoliu(n.tr. Orgoliu). Ați văzut acest cuvânt sau ați auzit de el? Nu este folosit adesea, dar este un cuvânt foarte bun. Înseamnă obrăznicie. Înseamnă a fi insolent. Înseamnă a trata cu dispreț, cu o atitudine de animozitate. De fapt, verbul în limba greacă – vă puteți uita la lexicon, vă va spune acest lucru, hubrizō înseamnă a jigni grav, a insulta. Iadul cel mai fierbinte va fi pentru cei care L-au insultat pe Duhul Sfânt. Acesta nu este hubrizō, care înseamnă jignire gravă sau insultare. Acesta este enubrizō și ori de câte ori pui o prepoziție în fața unui verb în limba greacă, ai o intensificare a cuvântului. Acesta este modul în care funcționează prepozițiile.

Așadar enubrizō înseamnă a insulta violent – a insulta cu violență. Tu nu vrei să-L insulți în mod violent pe Duhul Sfânt și totuși, oricine Îl respinge pe Isus Cristos, respinge cunoașterea Evangheliei și își întoarce spatele față de Isus Cristos a comis un act violent de jignire profundă și obrăznicie împotriva Duhului Sfânt. Nici nu-i de mirare că iadul pentru ei va fi cel mai fierbinte. Nu doar că ai comis un act de obrăznicie profundă împotriva Tatălui care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”, ci și împotriva Fiului Însuși prin faptul că ai călcat în picioare sângele legământului, dar ai fost și insolent de obraznic și condamnabil de scandalos față de cuvântul Duhului Sfânt. O insultă violentă. Nu cred că oamenii înțelege că nu poți pur și simplu să calci peste Trinitate. Acest avertisment este foarte clar. Pentru cei care Îl insultă pe Duhul Sfânt, este un avertisment de judecată severă.

Acum, știu că aici contextul vorbește despre cei care Îl insultă pe Duhul Sfânt prin faptul că Îl resping pe Cristos. Însă orice insultă împotriva Duhului Sfânt constituie o încălcare a ceea ce ar trebui să fie un răspuns potrivit față de binecuvântatul și curatul Duh Sfânt. Astfel de ofense împotriva Lui au loc tot timpul. Lui trebuie să I se aducă închinare, trebuie să fie cinstit, trebuie să fie înălțat, trebuie să fie slăvit, trebuie să I se aducă mulțumire. El trebuie să fie slăvit tot timpul, la fel cum este slăvit Tatăl, la fel ca şi Fiul, pentru tot ceea ce este și tot ceea ce face. El încă este pe de-o parte Persoana din Trinitate cea mai neglijată de mulți și pe de altă parte, Persoana din Trinitate asupra căreia mulţi comit abuzuri. Așadar, cred că pentru noi a sosit vremea să înțelegem corect ceea ce face El. El trebuie să fie iubit și cinstit de oamenii pe care îi slujește. El trebuie să fie adorat și să I se aducă închinare, ca fiind Cel care ne dă viață și trăiește în noi, și ne sfințește, și ne conduce, și ne împuternicește, și ne întărește, și ne pecetluiește pentru slava veșnică, pentru ziua în care El, Duhul Sfânt, ne va învia din morți.

Toate acestea se găsesc aici în Romani 8 și le-am citit pentru voi. Aceasta este o privire de ansamblu a ajutorului Său minunat și puternic, al Duhului harului. Cine ar îndrăzni vreodată să-L insulte – să-L insulte cu obrăznicie, cu insolență pe Duhul Sfânt? Numai un nebun.

Să mergem la Romani capitolul 8, având aceste lucruri în minte, aceste pasaje, unul din Vechiul și unul din Noul Testament. Romani capitolul 8 începe cu această măreață afirmație plină de încredere: „Nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus.” Asta dă tonul încă de la începutul capitolului. Suntem într-o stare de necondamnare. Dacă suntem în Cristos Isus, nu vom mai fi niciodată condamnați, niciodată. Așa începe acest capitol și așa se și sfârșește. Dacă mergem la versetul 34, este o întrebare de final: „Cine îi va osândi?” Ei bine, dacă nu este Cristos, atunci nu mai este nimeni altcineva, și trece prin lista lungă de lucruri până la sfârșit unde aflăm că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Cristos. Așadar, începe prin a spune că nu mai suntem sub osândire. Se încheie verificând toate modurile posibile în care putem să fim condamnați și le elimină pe toate. Așadar, este o afirmație de necondamnare începând de la versetul 1 până la versetul 39.

Acesta este unul din acele capitole pe care fiecare credincios ar trebui să le trăiască. Ar trebui să trăiești acest capitol. Asta este o promisiune totalmente glorioasă de necondamnare a celor care sunt în Cristos. Aici este siguranța ta. Aici trebuie să trăiești și să te bucuri pentru că ești destinat pentru slava veșnică. Și cum au loc toate astea? Prin lucrarea Duhului Sfânt. Da, da, bazat pe voia Tatălui. Tatăl a ales. Da, bazat pe jertfa lui Cristos, care a asigurat substituția necesară pentru pedepsirea noastră, dar de asemenea prin aplicarea făcută de Duhul Sfânt. Întregul plan este rânduit de Tatăl, ratificat de Fiul și aplicat de Duhul. Sunt ceea ce sunt azi în Cristos pentru că Dumnezeu m-a ales, Cristos a murit pentru mine, dar sunt ceea ce sunt azi în Cristos pentru că Duhul Sfânt m-a creat din nou. Aceasta este măreția acestei lucrări a Trinității.

Așadar, acum când ajungem la capitolul 8 și vorbim despre ce s-a întâmplat în mântuirea noastră de am ajuns să fim într-o stare de necondamnare și să ajungem toți pe calea slavei, vom înțelege faptul că toate acestea au fost realizate de Duhul Sfânt. Vă voi conduce în acest capitol și acesta este lucrul pe care o să-l învățați: Duhul Sfânt ne eliberează de moarte. Am văzut asta data trecută, nu-i așa? Versetele 2 și 3, Duhul Sfânt ne eliberează de moarte – de păcat și de consecința sa, moartea. Azi vom învăța că Duhul Sfânt ne împuternicește să împlinim Legea prin faptul că ne schimbă natura. Duhul Sfânt ne eliberează de păcat și de moarte, dându-ne viața. Duhul Sfânt ne împuternicește să împlinim Legea prin faptul că ne schimbă natura, aici și acum. În al treilea rând, Duhul Sfânt ne va învia într-o zi pentru nemurire. Între timp, Duhul Sfânt ne împuternicește pentru biruința asupra păcatului. Duhul Sfânt confirmă înfierea noastră, ne garantează slava și ne ajută în rugăciunile noastre. Acesta este motivul pentru care noi sfârșim prin a avea o stare de necondamnare – datorită lucrării Duhului Sfânt.

Știți, ironia ciudată este că oamenii care celebrează toate aceste lucruri nebunești pe care le atribuie Duhului Sfânt, în mare parte ei neagă adevărata lucrare a Duhului Sfânt. Ei nu cred în mod necesar că nașterea din nou este o lucrare divină; ei cred că este în om suficient har anticipat, care se reduce la dorința lui de a crede, care nu este lucrarea Duhului Sfânt, ci este lucrarea credinței fiecărui individ. Aceasta este teologie arminiană. Ei de asemenea spun că pe măsură ce poți să faci ceva ca să îți câștigi mântuirea, tot așa poți și să faci ceva ca să o pierzi. Nu ai garanția slavei. De fapt, dacă mori cu un păcat nemărturisit, probabil vei merge în iad. Tu de fapt nu ești într-o stare de necondamnare în mod absolut și permanent. Tu ești într-o astfel de stare, doar condiționat. Când îndeplinești condițiile, atunci vei rămâne într-o stare de necondamnare. În momentul în care nu mai îndeplinești condițiile, vei fi condamnat.

Așadar, oamenii care pledează toate lucrurile greșite cu privire la Duhul Sfânt au o teologie la fel de greșită ca şi restul. Nu au nicio idee despre ce face Duhul Sfânt în permanență și pentru totdeauna, faptul că ne eliberează de la moarte și ne dă viață veșnică, ne împuternicește să împlinim Legea prin faptul că ne schimbă pentru totdeauna natura, și într-o zi ne va învia la nemurire. Între timp, ne împuternicește pentru victorie, ne confirmă înfierea ca fiind permanentă, ne garantează slava noastră veșnică și între timp, ne asigură acea slavă prin faptul că mijlocește pentru noi după voia lui Dumnezeu, iar ca rezultat, ne asigură mântuirea veșnică.

Așadar, dacă vei crede versiunea carismatică a Duhului Sfânt, nu Îl vei găsi în Romani 8. Dacă vei veni la Romani 8, Îl vei afla pe adevăratul Duh Sfânt, nu un vițel de aur. Asta este adevărata lucrare a Duhului Sfânt.

Acum, ultima dată am vorbit despre faptul că ne eliberează de păcat și de moarte prin faptul că ne dă viață – versetele 2 și 3 – „În adevăr, legea Duhului de viață în Cristos Isus” – aici este numit Duhul de viață în Cristos Isus pentru că „m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morții.” Cuvântul „lege” de aici nu este folosit în sensul codului moral, sau în sensul legal, ci ca un principiu, principiu sau realitate sau putere dominantă. Așadar, putem să citim în felul următor: „Într-adevăr, realitatea Duhului de viață sau puterea Duhului de viață în Cristos Isus, m-a izbăvit de puterea păcatului și a morții”. Ai fost scos de pe tărâmul păcatului, care a produs moartea spirituală și în cele din urmă moartea veșnică, și ai primit viață prin Duhul vieții.

Cum a putut să facă asta? Legea nu a putut să facă asta, ne spune versetul 3. Legea nu a putut pentru că firea este prea slabă. Nu poți ține Legea. Așadar, Dumnezeu a făcut asta. Cum? L-a trimis pe Fiul Său în asemănare cu firea păcătoasă ca o jertfă pentru păcat și a osândit păcatul în firea pământească. Am spus data trecută că Legea poate să-L condamne pe păcătos, Legea îl condamnă pe păcătos, acesta este scopul ei, acesta este lucrul pe care îl face, dar nu poate condamna păcatul. Însă Dumnezeu a condamnat păcatul în Cristos. Cristos a venit în asemănare cu firea păcătoasă, însă fără păcat, și a fost o jertfă pentru noi, un înlocuitor, a luat locul nostru, și deoarece Cristos a luat pedeapsa pentru toate păcatele tuturor celor care vor crede, Duhul le dă atunci viață, pentru că dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută. Aceasta este marea doctrină a ispășirii substitutive, doctrina neprihănirii imputate care ne este dată pe baza lucrării lui Isus Cristos.

Așadar, prin moartea lui Cristos, Dumnezeu a făcut ceea ce Legea nu putea să facă. Legea nu putea să mântuiască pentru că firea este slabă, nu poate să țină Legea. Romani 3: „prin faptele Legii, nimeni nu poate fi socotit neprihănit”. Dar Dumnezeu a făcut ceea ce Legea nu putea să facă. Legea putea să-l condamne pe păcătos, dar Cristos în moartea Lui a condamnat păcatul. Legea îl omoară pe păcătos, dar Dumnezeu în Cristos a omorât puterea păcatului. Ce adevăr uimitor, și asta este lucrarea Duhului Sfânt!

Vei trăi pentru totdeauna în ceruri. Ai fost iertat. Ai fost acoperit cu neprihănirea lui Cristos. Ai trecut din moarte la viață, de la moarte spirituală la viață spirituală, de la moarte veșnică la viață veșnică, și asta este prin lucrarea Duhului Sfânt, este hotărât de Dumnezeu, ratificat de Cristos și aplicat de Duhul Sfânt. Tu ești un produs al lucrării Duhului. Acesta este primul aspect.

Acum, este un al doilea lucru pe care o să încerc să vi-l explic puțin, însă sunt multe de spus. Al doilea lucru, iată care este rezultatul: ne împuternicește ca să împlinim Legea lui Dumnezeu dăruindu-ne o nouă natură. Ne împuternicește ca să împlinim Legea lui Dumnezeu dăruindu-ne o nouă natură. Ne schimbă. Acum, ascultați asta pentru că este fundamental, un adevăr foarte important. Versetul 4: „pentru ca” – asta este consecința. Pentru că acum sunteți liberi, pentru că ați primit viață, ați fost justificați, păcatele vă sunt plătite, moartea este satisfăcută, dreptatea este satisfăcută, mânia este satisfăcută, acum sunteți vii prin Duhul Sfânt, ați fost născuți din nou, ați primit viață, ați fost regenerați. Acest lucru este posibil datorită jertfei lui Cristos. Așadar, în ce vă privește, păcatul este condamnat, nu voi.

Acum, ce rezultă de aici? Aceasta este o schimbare atât de dramatică, ce vorbește despre neprihănirea imputată, dar este o schimbare atât de dramatică, și este o regenerare, încât mai are încă o componentă pe care o putem numi neprihănirea împărtășită. Și nu vrei să le amesteci pe cele două pentru că sunt diferite. Dar uitați ce spune versetul 4: „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi”. Nu în Cristos. Cerința Legii a fost întâi împlinită în Cristos și ce a cerut Legea? Plata păcatului este ce? Moartea, așadar, cerința Legii a fost împlinită în Cristos. A luat păcatul nostru, a murit moartea noastră, a plătit datoria noastră, a primit pedeapsa noastră.

Iar acum, ca rezultat, cerința Legii poate fi împlinită în noi. Asta pentru că nu mai suntem aceleași persoane care am fost în trecut. Această mântuire nu este doar un lucru juridic. Nu este doar o declarație divină. Nu este doar o schimbare a statutului nostru. Nu doar că te mută de la o categorie divină la alta. Nu ține doar de categorie, la aceasta mă refer când spun juridic sau legal. Este și reală, este experimentală. Asta este convertirea.

Cu câțiva ani în urmă am avut o serie despre izbăvire, despre modurile în care suntem literalmente transferați, transformați. Acum, priviți ce se poate întâmpla! Neprihănirea Legii – și anume, neprihănirea Legii nu este cu nimic mai mult decât neprihănirea lui Dumnezeu, care este reflectată în Legea Sa. Înțelegeți asta? Legea lui Dumnezeu este numai o reflecție a propriei Sale naturi neprihănite. Tot ce este corect sau greșit aşa cum este indicat în descoperirea Legii Sale, este o reflecție a Aceluia care este perfect în sfințenie. Cum se poate asta? Cum se poate ca neprihănirea Legii să fie împlinită în noi? Pentru că înainte de acest miracol al vieții de la Duhul Sfânt, nu puteam împlini Legea. Romani 3 spune că nu este niciunul neprihănit, niciunul, niciunul care să facă binele, niciunul care să caute pe Dumnezeu, nu poate face nimic bine, neprihănirea ta nu este decât o haină murdară, ne spune Isaia. Prin faptele Legii, firea nu poate fi justificată. Nu poți fi plăcut lui Dumnezeu. Ești despărțit de viața lui Dumnezeu. Ești corupt, faci ceea ce face tatăl tău, diavolul. Dorințele și poftele lui le împlinești. Cum putem oare acum, dintr-odată, să facem lucrurile care sunt în Lege?

Aceasta este a doua măreață lucrare a Duhului Sfânt – a doua măreață lucrare a Duhului Sfânt. Nu doar că ai fost separat legal de consecința păcatului, dar de fapt ai fost şi separat de puterea păcatului. Asta este sfințirea. Ceva real a avut loc. Ai avut parte de o moarte. Să ne întoarcem la Romani 6, da? Ai murit cu Cristos. Și ai înviat să umbli în ce? În aceeași viață care a fost? Nu, ci în noua viață. Ai înviat ca să trăiești o nouă viață. Ai fost născut din nou. Nu mai eşti același. Ești o nouă creație. 2 Corinteni ne spune: „dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă” – capitolul 5 versetul 17. Așadar, ești o făptură nouă și iată cum este definită această făptură nouă – ascultați – să ne întoarcem la versetul 4. Cum se face că acum puteți să împliniți porunca Legii? Pentru că trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. Acum ai o putere cu totul nouă care locuiește în tine. Ești o nouă creație, și acum ești templul Duhului lui Dumnezeu. Este combinația dintre o nouă persoană, tu, și o nouă Persoană, Duhul Sfânt, care este în tine.

Dragilor, vă rog fiţi atenţi, această afirmație de la sfârșitul versetului 4 este un fapt. Observați că este un fapt, nu o poruncă, nu este o cerință, este un fapt. Tu nu umbli după firea pământească, ci după îndemnurile Duhului. Când ești creștin, ești diferit. Am încercat să transmit asta de peste 40 de ani. Nu-mi spune că ești creștin, dacă nu ești diferit, nu-mi spune că ești creștin dacă umbli după îndemnurile firii. Nu-mi spune că ești un creștin, dacă viața ta arată ca viața tuturor celorlalți oameni care nu sunt creștini, cu excepția faptului că apari uneori la biserică.

Aici aceasta nu este o responsabilitate. Oh, vom ajunge și la asta când vom studia versetele 12 și 13, pentru că va exista o responsabilitate, la fel ca în cazul mântuirii. Acesta este un act al lui Dumnezeu, dar nu separat de credința noastră. Sfințirea este și ea o lucrare a Duhului Sfânt, dar nu separată de ascultarea noastră. Biblia este scrisă de Duhul Sfânt, dar nu separat de voința scriitorului. Ești asigurat pentru cer, dar nu separat de perseverarea ta. Asta apare întotdeauna, nu-i așa? Întotdeauna există această responsabilitate umană alături de fiecare dintre aceste adevăruri mărețe. Însă pentru acum, ceea ce spune Cuvântul este: „nu mai umbli după îndemnurile firii, ci umbli după îndemnurile Duhului”. A umbla este o expresie veche care descrie direcția zilnică, purtarea zilnică, dispoziția cuiva, aplecarea cuiva. Este o realitate – este o realitate.

De fapt, versetul 5 extinde această realitate. „ În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” Aici este extinderea. Trăiești după îndemnurile Duhului, pentru că umbli după lucrurile Duhului. Gândești diferit, astfel că tu te comporți diferit. Din nou, asta nu este o cerere, nu este o poruncă, este un fapt. Este precum în Efeseni 2:10, și anume că ai fost mântuit prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni, ci pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a rânduit mai dinainte ca să umbli în ele. Lucrul inevitabil este că viața ta se va schimba și direcția ta se va schimba, comportamentul tău se va schimba, sentimentele tale se vor schimba, totul se va schimba – totul.

Acest verset este atât de important. Nici nu știu cum am putea să mai adăugăm ceva care să fie mai de folos pentru a înțelege realitățile fundamentale a ceea ce suntem în Cristos, nu mai este altceva. Aici nu vorbim despre virtute personală, despre un lucru izolat pe care speri ca un credincios să îl arate la un moment dat în viața lui. Noi afirmăm că așa trăiești dacă ești credincios. Așa vei trăi. Cu toată sinceritatea, acesta este motivul pentru care un adevărat pocăit, un adevărat credincios vine la început la Cristos. Sunt două lucruri care au loc aici. Ce vrei atunci când vii la Cristos? Ce cauți? Ei bine, unu, vrei să fii salvat de la iadul veșnic. Corect? Doi, vrei să fii izbăvit de păcatul tău. Este o fericire. Oamenii care au fost în Împărăție au flămânzit și însetat după neprihănire, și-au plâns păcatul și au fost disperați cu privire la răutatea lor.

Fiți atenți, dacă predicatorul spune că Dumnezeu vrea să fii fericit, atunci mulțimi de oameni care vor fericirea vor da buzna la Isus. „Isuse, fă-mă fericit”. Dacă predicatorul spune când ești bolnav, când ai probleme în căsnicie, frustrări financiare sau singurătate: „Privește la Isus, El va împlini dorințele inimii tale”. Atunci toți oamenii care sunt singuri și care au probleme în căsnicie și nu doresc să fie singuri vor veni alergând la Isus. Fiecare concepe bucuria supremă ca pe o satisfacție personală, nu-i așa? Bucuria supremă înseamnă să fii bine. Sau bucuria supremă înseamnă să fii fericit. Sau bucuria supremă înseamnă să fii căsătorit cu persoana perfectă. Sau bucuria supremă înseamnă să ai casa pe care ți-o doreşti atât de mult. Sau bucuria supremă ar fi să fii promovat. Ei bine, dacă asta le oferi oamenilor în Numele lui Isus, vei umple stadionul din Houston și toți vor veni alergând. Vor cânta toate cântările și vor alerga la Isus, cu speranța că Isus le va da toate lucrurile care îi vor face fericiți.

Oamenii care sunt mântuiți nu caută fericirea, ei caută sfințenia. Acest lucru îl caută ei. O mare diferență – o mare diferență. Ei caută sfințenia. Ei vor să scape de puterea și de pedeapsa păcatului lor. De aceea spune în Evrei 12:14 „Urmăriți pacea și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Nu ajungi acolo pe calea fericirii; ci doar dacă mergi pe calea sfințeniei. Până când oamenii nu sunt convinși de păcatul lor să caute un Mântuitor și să urmărească neprihănirea, ei nu vin la Cristos cu adevărat, cu adevărat. Cristos a plătit pedeapsa Legii lui Dumnezeu pentru noi, în așa fel ca să putem ține Legea lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt în noi. Cristos a împlinit pedeapsa pentru noi, Duhul împlinește Legea în noi.

Când păcătosul părăsește curtea de judecată a lui Dumnezeu, curtea curată de judecată a lui Dumnezeu, iertat de păcat, el nu a încheiat cu Legea. El nu a încheiat cu Legea. Nicidecum. Legea morală a lui Dumnezeu curge prin inima împărăției. Curge prin inima fiecărui adevărat creștin. Legea morală a lui Dumnezeu – ascultați – nu este nicăieri mai acasă ca în mijlocul Împărăției harului pentru că legea lui Dumnezeu este o reflecție a Lui și a voinței Lui. Legea morală nu ne poate face sfinți, dar Dumnezeu ne poate împuternici prin regenerare în prezența Duhului Sfânt să devenim progresiv sfinți și să împlinim Legea. Aceasta este o realitate. Dacă ești credincios, atunci ești în procesul acestei sfințiri progresive.

Ce anume ajută asta? Ce anume împuternicește asta? Expunerea la adevăr, așa-i? 2 Corinteni 3:18: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului” – unde o poți vedea? Unde te poți uita și să găsești slava lui Dumnezeu? Unde este revelată? În Scriptură. Cu cât te uiți mai mult, cu atât mai mult ești schimbat după chipul Lui, din slavă în slavă, în slavă, prin Duhul Sfânt. Care este unealta pe care o folosește Duhul Sfânt ca să te sfințească? Cuvântul. Pe măsură ce privești în Cuvânt și vezi majestatea și slava lui Cristos și a lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt în Cuvânt, slava care este revelată acolo, tu ești modelat la propriu după acel chip de la un nivel de slavă la altul, crescând, crescând. Aceasta este sfințirea progresivă și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

Și ce înseamnă de fapt să fii sfințit și separat de păcat? Înseamnă să devii ascultător de legea lui Dumnezeu, ascultător de voia lui Dumnezeu, să faci ceea ce Îi place lui Dumnezeu și El ne-a descoperit ceea ce Îi place. Ascultați, supunerea faţă de lege nu este și nu poate fi baza pentru justificarea noastră, însă este rodul justificării noastre. Și este dovada sfințirii noastre. Aceia care sunt justificați, de asemenea sunt sfințiți prin influența Duhului Sfânt, prin a Cărui putere noi trăim acum și putem să împlinim legea divină, și asta nu este o povară. Ce spune David? „Oh, cât iubesc Legea Ta. Legea Ta este plăcerea mea”, Psalmul 119, din nou și din nou, de 175 de ori, apoi la versetul de final își recunoaște netrebnicia proprie. Iubim Legea. Spre ea ne aplecăm inima. Este dorința noastră. După ea flămânzim. Asta ne dorim.

Puteți să vă gândiți în felul următor, în sensul unei imagini de ansamblu: poruncile pline de dragoste ale lui Dumnezeu, care sunt drepte și adevărate și sfinte și bune, le-a descoperit lui Adam de dragul părtășiei și bucuriei cu Adam în grădină. Vă dați seama că Adam nu a cunoscut nimic intuitiv. Nu Îl găsești pe Dumnezeu intuitiv. De aceea Dumnezeu a umblat și a vorbit cu el în răcoarea zilei în fiecare seară. Despre ce era vorba? Să vă spun, nu îi spunea Adam lui Dumnezeu nimic. Era revelație divină. Era Dumnezeu care îi prezenta planul lui Adam. Adam a știut asta atunci când s-a trezit și a văzut o ființă cum n-a mai văzut niciodată, trebuia să o ia ca soție pentru că Dumnezeu i-a spus. Adam știa care era responsabilitatea lui în grădină pentru că Dumnezeu i-a spus. Adam știa ce nu are voie să facă pentru că Dumnezeu i-a spus. Adam știa ce știa pentru că Dumnezeu i-a spus. Dumnezeu a fost întotdeauna sursa adevărului. Dumnezeu i-a dat lui Adam comportamente care erau reflecții ale voii lui Dumnezeu și care să fie plăcute lui Dumnezeu.

Așa că ar trebui să spunem următoarele, că poruncile iubitoare ale lui Dumnezeu, pe care i le-a dat lui Adam, au fost cu scopul bucuriei lui Adam, pe măsură ce el le asculta, nu-i așa? Apoi a venit căderea, și ce s-a întâmplat? Regulile nu se schimbă. Legea a rămas aceeași, dar acum este negativă, este restrictivă, este prohibitivă și nu mai produce părtășie cu Dumnezeu, ci produce separare de Dumnezeu. Totul s-a schimbat în rău. Nu mai aduce bucurie, ci aduce întristare. Nu mai are o anticipare viitoare a unei binecuvântări continue, ci are o anticipare viitoare a unei condamnări. Aceeași Lege, același Dumnezeu care a revelat aceleași lucruri în Eden care produceau dragoste, părtășie, bucurie, speranță, binecuvântare. Aceeași lege după cădere e negativă, prohibitivă, restrictivă, a separat sufletul de Dumnezeu, l-a condamnat pe om, l-a făcut vinovat, fără pace, fără speranță, şi îndreptat spre judecată.

Apoi vine Evanghelia. Aceleași porunci, exact aceleași porunci pe care le-a dat Dumnezeu în Vechiul Testament, potrivit cu natura Lui, care ne-au condamnat și ne condamnă, acum au devenit tocmai lucrurile pe care tânjim să le facem pentru că ele definesc părtășia noastră cu Dumnezeu, bucuria noastră cu El, nu-i așa? „V-am scris aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină”, scrie Ioan. „Ferice de omul care ascultă cuvântul Meu și îl păzește”. Dacă vrei o relație cu Dumnezeu, dacă vrei bucurie în acea relație, binecuvântare în acea relație, speranță în acea relație, atunci trebuie să faci lucrurile care Îi plac. Și lucrurile care Îi sunt plăcute și care Îl cinstesc sunt lucrurile pe care le-a descoperit ca fiind drepte, și bune, și sfinte. Înainte nu puteai să faci asta, așa că totul era sub condamnare. Acum, ai primit viață, ești o nouă făptură. Ai capacitatea să faci ceea ce nu puteai să faci în trecut. Nu doar că ai capacitatea să faci pentru că ești o nouă creație, dar ai și un ajutor divin care te însoțește: pe Duhul Sfânt.

Augustin a fost cel care a spus: „Harul a fost dat pentru ca Legea să fie împlinită”. Și poate fi împlinită pentru că Duhul Sfânt ne-a schimbat natura și locuiește în noi. Nu doresc să exagerez, dar înțelegeți că asta este o lucrare foarte personală? O lucrare foarte, foarte personală pentru fiecare dintre noi? Trupul tău este Templul Duhului Sfânt – nu doar biserica colectivă, ci tu ca individ. Duhul este acolo ca să ajute și să sprijine acea nouă creație ca să împlinească Legea lui Dumnezeu. Asta este intenția ta, asta este dispoziția ta, asta este ceea ce iubești, ceea ce dorești dacă ai fost născut din nou. Mângâierea care vine la noi de la Duhul Sfânt este în legătură cu ascultarea noastră. Siguranța care vine la noi de la Duhul Sfânt este în legătură cu ascultarea noastră. Bucuria este legată de ascultarea noastră. Absența fricii și anxietății și îndoielii este în legătură cu ascultarea noastră. Și avem capacitatea pentru că am fost făcuți o făptură nouă și Duhul Sfânt locuiește în noi ca să ne împuternicească. Ce dar uimitor!

Să ne întoarcem pentru o clipă la versetul 5. Sunt doar două feluri de oameni în lume – și data viitoare ne vom uita la versetul 5 mai mult – cei care trăiesc după îndemnurile firii și care umblă după lucrurile firii și cei care trăiesc după îndemnurile Duhului, și care umblă după lucrurile Duhului. Și, bineînțeles, umblarea după lucrurile firii este moarte, iar umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.

Acest lucru ar trebui să-ți simplifice puțin lumea ta. Doresc să îți ofer un ajutor cu privire panoramică aici. Două feluri de oameni sunt în lume, obișnuia bunicul să spună, cei sfinți și nesfinți. Asta poate fi o super simplificare, dar în lume sunt doar două feluri de oameni. Cele două feluri de oameni care există în lume sunt cei care funcționează după firea pământească și cei care funcționează după îndemnurile Duhului. Cei care funcționează după îndemnurile firii pământești, fac ceea ce le spune firea pământească să facă – pofta ochilor, pofta firii și lăudăroșia vieții – acestea sunt lucrurile din lume, ne spune 1 Ioan. Sunt oameni care urmăresc asta, care-l urmează pe tatăl lor, pe diavolul. Ei sunt niște mincinoși ca el și niște ucigași ca el, cel puțin în inimă, dacă nu în realitate. Ei urmează poftele lui. Acesta este un fel de oameni, oamenii care trăiesc după firea pământească.

Apoi, mai există încă un fel de oameni în lume: cei care trăiesc după îndemnurile Duhului. Ascultați ce vă spun: Dumnezeu niciodată nu împarte oamenii după rasă – niciodată. Dumnezeu niciodată nu împarte oamenii după sex. Îi împarte după preferințele sexuale pentru că acesta este păcat, dar El niciodată nu îi împarte pe oameni după cultură, educație, rasă, sex, statut economic, statut social – niciunul dintre aceste domenii. Toți oamenii se împart în două categorii, cei care trăiesc după îndemnurile firii și cei care trăiesc după îndemnurile Duhului. Cei care umblă după lucrurile firii și cei care umblă după lucrurile Duhului. Cei care umblă după fire, și cei care umblă după Duhul. Creștinii sunt oameni care funcționează în Duhul, trăiesc în Duhul, gândesc în Duhul, umblă în Duhul. Asta-i tot. Aceasta este singura diferență pe care Dumnezeu o recunoaște. În Cristos, nu mai este nici iudeu, nici barbar, nici grec, nici bărbat, femeie, rob sau liber. Asta îmi place la biserica noastră. Nu facem nicio distincție aici, cu excepția acesteia de care v-am spus.

David Brown, cu mulți ani în urmă a scris: „Oamenii trebuie să fie sub influența predominantă a unuia dintre aceste două principii. Și în funcție de cel care are stăpânirea, va fi și caracterul vieții și caracterul acțiunilor lor.” Iar apoi Hodge, marele teolog a spus: „Aplecarea gândurilor, a emoțiilor și a dorințelor este singurul test decisiv al caracterului”. Aplecarea gândurilor, a emoțiilor și a dorințelor. Care e gândirea ta? Care este lucrul pe care îl dorești? Cum umbli?

Și așa cum am spus, poți să te mai uiți o dată la versetul 5 – și ne vom uita mai mult data viitoare. Poți să te uiți la versetul 5 la cuvântul minte, și-au îndreptat mintea, și apoi vezi iarăși în versetul 6, minte și apoi în versetul 7 găsești iarăși minte, de două ori în versetul 6. Minte, minte, minte, minte – ceea ce produce umblarea, umblare, umblare, umblare este mintea, mintea, mintea, mintea. Umblare, asta este comportament. Mintea, asta este gândire. În conformitate cu asta este natura. Așadar, dacă trăiești după îndemnurile firii, este pentru că ești neconvertit, o natură neregenerată, și umbli după lucrurile firii, și faci lucrurile firii; însă, dacă umbli după îndemnurile Duhului, pentru că e în natura ta, te gândești la lucrurile Duhului și umbli pe căile Duhului. Aceasta este o clarificare uimitoare a modului în care curg gândurile lui Pavel. Așa că aici suntem noi, care dorim cu toată inima noastră, tânjim, dorim să împlinim Legea lui Dumnezeu pentru că avem dorințe care vin din interiorul nostru, pe care nu le-am avut înainte de a ne converti, și care au fost așezate acolo prin transformarea naturii noastre și de către Duhul Sfânt care locuiește în noi pentru totdeauna. Ce dar minunat – ce dar minunat!

Haideți să Îl tratăm pe Duhul Sfânt în felul în care merită să fie tratat. Să-L cinstim pentru ceea face cu adevărat și să nu-I atribuim tot felul de lucruri oribile, pe care niciodată nu le va accepta. Să nu ne facem niciodată vinovați de insultarea Lui. Mai multe vom vorbi data viitoare.

Tată, Îți mulțumim iarăși în dimineața aceasta. Cuvântul Tău este o lumină pentru noi și pentru viață. Cât de bogați suntem datorită adevărului pe care îl avem adus înaintea noastră săptămână după săptămână. Un adevăr uimitor, glorios și inimile noastre sunt flămânde după el, îl primim și îl iubim. Când medităm asupra lui și îl pătrundem, ne aduce bucurie. Ne călăuzește. Produce în noi laudă și închinare și cântare. Îți mulțumim pentru toate astea. Îți mulțumim, Duhule Sfânt, pentru lucrarea Ta. Fii cinstit în această generație. Fii cinstit, fii înălțat, fii lăudat! Tu ești vrednic. Amin. SFÂRȘIT