Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la capitolul 8 din Epistola către Romani, acest minunat și iubit tratat al apostolului Pavel asupra Evangheliei și asupra tuturor aspectelor sale. Ne uităm la Romani 8 pentru că este capitolul Duhului Sfânt și aceasta ar fi partea a șasea sau mesajul cu numărul șase din studiul despre viața Duhului Sfânt, viața și lucrarea Duhului Sfânt în cel credincios, în cel credincios. Ce anume face Duhul Sfânt în noi. Am început această serie datorită tuturor interpretărilor greșite cu privire la Duhul Sfânt, interpretări care abundă în lumea creștină contemporană. Este teribil de greșit interpretat, este atât de insultat, atât întristat, atât de stins – ca să folosesc limbajul biblic – şi atât de hulit. Dacă urmăriți alinierea carismatică a oamenilor unși cu Duhul Sfânt, nu înțelegeți nimic din ceea ce face Duhul Sfânt. Pare că ei sunt victimele unui duh ne sfânt, și nu ale unui duh sfânt, ale Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt nu-i face pe oameni lumești, carnali, lăudăroși, vicleni, nesupuși autorității, revoltători, et cetera, et cetera. Duhul Sfânt are un singur obiectiv, și anume să-i facă pe oameni sfinți – sfinți. Așa că, dacă cineva spune că el este sau ea este uns sau unsă cu Duhul Sfânt, ceea ce se va manifesta într-un mod evident în acea persoană este sfințenia. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. De aceea este numit Duhul Sfânt.

În faimoasa afirmație de sfințenie întreită a lui Isaia, el îi aude pe îngeri în închinare alternantă, în care ei spun „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor”. Aceasta poate fi înțeleasă trinitarian. Sfânt este Tatăl, sfânt este Fiul, sfânt este Duhul. De aceea este spus de trei ori. Aceasta este o recunoaștere a îngerilor a faptului că Trinitatea este în esență sfântă și lucrarea Duhului Sfânt constă în special în a produce sfințenie în ființele umane, în noi.

Ca să înțelegem mai bine asta, doresc să ne uităm la versetele 14 și 16 din Romani 8. Le voi citi și ne vom întoarce asupra lor imediat. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Sunt câteva referiri cu privire la Duhul Sfânt, la fel cum au fost și în cele 13 versete anterioare pentru că, așa cum am spus, în măreața epistolă a lui Pavel către Romani, acesta este capitolul care are de-a face cu lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului.

Să ne întoarcem de unde am pornit, la subiectul despre care vorbeam. Dumnezeu Tatăl este sfânt, Dumnezeu Fiul este sfânt și Duhul este sfânt. În ce-L privește pe Tatăl, în Levitic 19 spune: „Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt”. Și, apropo, această afirmație este repetată de zeci de ori în Vechiul Testament, Dumnezeu Își mărturisește sfințenia. Dumnezeu Fiul este considerat sfânt în capitolul 1 din Luca, este numit copilul sfânt. Și în cartea Evrei, este numit sfânt și fără pată. În ceea ce o privește pe a treia Persoană din Trinitate, pe Duhul lui Dumnezeu, citim în Romani 1:4 că unul din numele Sale este Duhul sfințeniei. Așadar, este adevărat. Sfânt, sfânt, sfânt este o mărturisire trinitariană. Cele trei Persoane sunt sfinte; Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt sfinte prin natura, esența și substanța Lor.

Însă este o lucrare specială a lui Dumnezeu Duhul în ce privește producerea sfințeniei în credincioși. Aceasta este lucrarea Lui. El lucrează la ceea ce numim sfințire, care este o separare de păcat, ca să îi transforme pe credincioși spre sfințenie sau, dacă doriți, în asemănarea cu Isus Cristos. Lucrarea Duhului Sfânt nu este o lucrare asupra trupului. Nu poate fi vizibilă ca și cum te-ai scutura sau te-ai mișca sau te-ai balansa sau ai cădea pe spate sau ai repeta neinteligibil niște cuvinte sau ți-ai ridica mâinile. Este o lucrare în suflet, este o lucrare în inimă. Putem spune că în Vechiul Testament lucrarea Duhului Sfânt a fost să producă evlavie. Putem spune că în Noul Testament lucrarea Duhului Sfânt este să producă asemănare cu Cristos. Mesajul Vechiului Testament este să fim ca Dumnezeu. Mesajul Noului Testament este să fim ca Domnul Cristos. Agentul acestei lucrări este Duhul Sfânt.

Poate că versetul cel mai clar este 2 Corinteni 3:18, un verset despre care am scris și o carte când am fost rugat: „Poți să scrii o carte despre cel mai important verset din Noul Testament pentru un creștin?” Și am spus: „Ei bine, nu știu dacă aș putea, dar este unul pe care l-aș putea alege” și l-am ales pe acesta, 2 Corinteni 3:18: „Noi toți privim cu fața descoperită” – nu ne obstrucţionează, nu ne blochează nimic – „ca într-o oglindă, slava Domnului”. Pe măsură ce ne uităm la Domnul, pe măsură ce ne uităm la slava Domnului, suntem transformați în același chip cu al Lui, din slavă în slavă, și lucrul acesta este posibil prin Domnul care este Duhul.

Duhul Sfânt ne transformă în asemănarea cu Cristos pe măsură ce-L privim cu adorare pe Domnul Însuși, ne trece dintr-un stadiu în altul, din slavă în slavă din slavă în slavă. Aceasta este lucrarea Lui. Este lucrarea Duhului Sfânt. De aceea este numit în mod unic Duhul Sfânt, sau Duhul sfințeniei, care produce sfințenie în noi. Așa cum am spus, în Vechiul Testament, termenul era evlavie. În Noul Testament este asemănare cu Cristos. Este sfințirea. Teologii ar spune în felul următor: Duhul Sfânt este cauza eficientă – Duhul Sfânt este cauza eficientă, iar Scriptura este mijlocul instrumental pe care Duhul Sfânt îl folosește.

Să ne întoarcem puțin și să vorbim despre asta. Aș dori să aveți imaginea de ansamblu, bine? Pentru că trebuie să înțelegeți că această lucrare a Duhului Sfânt este scopul lui Dumnezeu în răscumpărare. Acesta nu este o parte, nu este o sub-categorie, acesta este scopul lui Dumnezeu în răscumpărare, să-i facă pe oamenii care sunt sfinți și evlavioși să fie asemenea lui Cristos. Acesta este premiul chemării cerești. Acesta este scopul răscumpărării. Scopul nu este îndeplinit la justificare; ci este îndeplinit la glorificare când toți vom deveni desăvârșiți în sfințenie. Și lucrarea Duhului între timp este să ne facă tot mai sfinți în această viață până când vom ajunge la acea sfințire desăvârșită în viața care urmează să vină. Însă să ne întoarcem puțin și să înțelegem încă de la început ce face Dumnezeu.

Omul creat după chipul lui Dumnezeu este mesajul din Geneza 1 și 2, nu-i așa? Geneza 1:26-27 „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său”, în asemănare cu El, pentru un scop, să-L prezinte pe Dumnezeu, să reflecte slava lui Dumnezeu, să exprime caracterul lui Dumnezeu, să descopere slava Lui. Capitolul 3, omul cade – omul cade și acel scop este pierdut, pentru că acum avem o omenire căzută, incapabilă să reflecte sau să exprime slava lui Dumnezeu. De aceea în cartea Romani ni se spune că toți suntem - cum? Lipsiți de slava lui Dumnezeu. Acest lucru este universal valabil pentru omenirea căzută. Nu putem să îndeplinim scopul pentru care am fost creați. Am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu cu scopul să reflectăm, să exprimăm slava lui Dumnezeu, am căzut în păcat, suntem corupți, stricați, chipul e distorsionat, pervertit. Nu mai putem să-l împlinim. Și dacă te uiți în istoria antică, după Adam, vei vedea câțiva oameni care au fost salvați din acea condiție și care au devenit oameni care puteau să reflecte slava lui Dumnezeu. Enoh care a umblat cu Dumnezeu, într-o zi a ajuns în cer și nu a murit. Fiii lui Set care erau o linie duhovnicească, dar erau atât de puțini în acea omenire schimonosită, pervertită și coruptă – ascultați acum – și câteva generații mai târziu, Dumnezeu a înecat întreaga rasă umană pentru că au mai rămas doar opt oameni care puteau să reflecte slava Lui. Doar opt oameni din milioane. I-a șters pe toți şi a resetat totul. Iată cât de profund căzută este corupția.

Dumnezeu Tatăl a hotărât ca începând de la cei opt oameni să restabilească chipul lui Dumnezeu care fusese distorsionat teribil, schimonosit teribil în omenire, să-l restabilească prin transformarea suverană și supranaturală și plină de har a acestor păcătoși. Nu a fost o slujbă de suprafață. Nu era ca şi cum ai vopsi ceva. Nu era ceva de exterior. Trebuia să fie ceva legat de interior. Trebuia să îi recreeze ca să fie în stare să manifeste slava Lui. Petru descrie asta în cuvinte care sunt foarte, foarte importante și foarte clare. Petru spune în 2 Petru 1:4: „după ce ați fugit de stricăciune”. Ați scăpat fără să fiți stricați. Ați scăpat de a mai fi în acea condiție perversă, ați scăpat prin – ascultați – faptul că v-ați făcut părtași firii dumnezeiești. Uau – părtași firii dumnezeiești. Însăși natura care este a lui Dumnezeu v-a fost dată printr-o renaștere.

Acesta este scopul mântuirii. Scopul planului de răscumpărare al lui Dumnezeu este să recupereze omenirea din incapacitatea de a-I aduce slavă. Scopul mântuirii este să inverseze căderea și să creeze oameni care sunt în stare să-L slăvească. Și pentru asta Dumnezeu trebuie să-i recreeze. Ei trebuie să se nască din nou, spiritual. Ei trebuie să aibă o nouă natură. Ei trebuie să devină oameni noi. Toate acestea sunt limbaj biblic. Ei trebuie să aibă o nouă naștere. Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă, ne spune 2 Corinteni 5:17. Întreaga această lucrare nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt. Noi sărbătorim crucea, și așa și trebuie. Noi sărbătorim dragostea lui Dumnezeu, măreția lui Dumnezeu, Îi cântăm cântări de laudă lui Dumnezeu. Cântăm despre cruce și așa și trebuie, dar în centrul tuturor acestora, noi uităm că de fapt cauza eficientă, sursa divină a tot ceea ce suntem în calitate de creștini este de fapt Duhul Sfânt.

Planul lui Dumnezeu este să ia păcătoși stricați care nu-L pot slăvi, care nu au nicio capacitate, care sunt lipsiți de abilitatea de a face asta, în care chipul lui Dumnezeu este mutilat. Este mutilat într-un asemenea hal – atât de mult este mutilat – că fără regenerare, toți oamenii aceștia mutilați sunt nefolositori lui Dumnezeu pentru scopul pentru care l-a făcut pe om, așa că îi va arunca la coșul de gunoi al universului, care este o groapă care arde neîncetat, numită Gheenă, care de fapt era numele gropii de gunoi a Ierusalimului, unde vor arde încontinuu, pentru că sunt nefolositori, fără posibilitatea de a scăpa. Cât de severă este această mutilare? Suficient de severă ca să arunce omenirea la gunoi ca fiind absolut nefolositoare. Să ardă pentru totdeauna. Planul de răscumpărare este să-i răscumpere pe unii din acei oameni, să-i refacă, să le dea o viață nouă, să-i regenereze, să-i recreeze, să-i restaureze, să-i transforme, să-i treacă printr-o metamorfoză spirituală și să-i facă părtași naturii divine. Ce măreață afirmație! Acesta este planul lui Dumnezeu. El l-a inițiat.

Acum, când Dumnezeu face aceasta, cum arată o persoană cu adevărat regenerată care devine părtașă firii dumnezeiești? Vă voi da răspunsul într-un singur cuvânt: Isus. Dumnezeu l-a inițiat și Isus l-a demonstrat. Când te uiți la Isus, vezi chipul lui Dumnezeu în formă umană, perfect. Poate să-L slăvească pe Dumnezeu? Ioan 1:14 spune „Am privit slava Lui”. Și ce slavă era? „Slava singurului născut din Tatăl”. L-a prezentat pe Dumnezeu cum nu a mai fost niciodată Dumnezeu prezentat. Dacă vrei să vezi lucrarea perfectă a Duhului Sfânt într-un individ, uite-te la Isus Cristos. Adu-ți aminte de ce a spus Isus. Tot ceea ce a făcut a fost lucrarea Duhului Sfânt în El, nu-i așa? Totul.

În coborârea Sa în umanitate, a renunțat la toate acele prerogative ale Sale și S-a predat voinței Tatălui și lucrării Duhul Sfânt, așa că tot ce a făcut, a făcut prin puterea Duhului Sfânt. Chiar atunci când S-a oferit morții și chiar atunci când a înviat dintre cei morți, a fost lucrarea Duhului Sfânt. Pentru că El a devenit atunci un model perfect al lucrării Duhului Sfânt și produsul final a ceea ce înseamnă o umanitate perfectă. Și cum va arăta? Va arăta ca Isus Cristos. De aceea spune că atunci când vei merge în ceruri, vei avea un trup ca trupul Său slăvit, și vei fi ca El pentru că Îl vei vedea așa cum este El, și în ziua când Îl vei vedea așa cum este, vei fi făcut ca El. Acesta este scopul. Așadar, care este scopul răscumpărării? Să creeze oameni care sunt asemenea lui Cristos. Nu că suntem Dumnezeu, noi vom fi întotdeauna o omenire, glorificată, dar vom fi la fel de asemănători lui Isus Cristos, cât poate o omenire glorificată să fie. Vom fi perfecți după chipul lui Dumnezeu într-o formă umană. Așadar, Dumnezeu l-a inițiat, Isus l-a demonstrat și Duhul Sfânt îl pune în aplicare. La final, Duhul Sfânt va fi cel care ne va învia. Am văzut aceasta deja în acest capitol.

Duhul Sfânt este Cel care ne învie. Versetul 11 ne spune acest lucru. Așadar, ne va învia la slavă. Vom vedea mai multe în următoarele versete de aici. Duhul Sfânt este cel care ne va învia la slavă și ne va face, în cele din urmă, asemenea lui Cristos. Atunci vom fi într-o umanitate pe deplin restaurată, slăvită, perfectă, sfântă pentru totdeauna. Dar între timp, Duhul Sfânt ne lasă aici ca să facem lucrarea de evanghelizare, așa-i? Pentru că noi suntem sursa pe care Dumnezeu a rânduit-o să facă lucrarea de evanghelizare, însă atâta vreme cât ne lasă aici, trebuie să ne treacă prin procesul de sfințire. Aceasta spune la 2 Corinteni 3:18, din slavă în slavă, în slavă, în slavă. Când vei merge în ceruri, va fi instant, vei fi imediat desăvârșit. Între timp este un progres realizat de Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt îl începe prin faptul că ne naște din nou – suntem născuți din Duhul. El ne regenerează. El este Cel care ne dă acea viață nouă. El este Cel care ne-a răscumpărat din stricăciunea noastră și din perversitatea noastră și din răutatea noastră. Și El este cel care ne răscumpără din mutilarea noastră fără speranță, prin care am fi ajuns la groapa de gunoi a iadului pentru totdeauna. El ne răscumpără, ne dă o nouă viață, ne recreează. El este cauza eficientă a acestei chestiuni, iar mijlocul instrumental pe care îl folosește este Scriptura. Suntem născuți din nou prin adevăr. Suntem sfințiți prin adevăr. Aceasta este lucrarea Lui și ne va glorifica. Așadar, ne regenerează, ne sfințește și ne glorifică. Într-un sens, El este cel care izbăvește pentru Dumnezeu această umanitate desăvârșită, răscumpărată.

Acum, aceasta este imaginea de ansamblu. Lucrarea Duhului este așadar de restaurare a chipului lui Dumnezeu în om, în cele din urmă în slava desăvârșită în ceruri când vom fi asemenea lui Cristos. Dar între timp, în această viață, El este dedicat ca să ne ducă din slavă în slavă, din slavă în slavă. Acum, mai este o componentă pe care doresc să o înțelegeți în ce privește această idee. Mă voi întoarce la această idee și o voi extinde puțin.

Dacă te uiți la Vechiul Testament și întrebi: „Ce spune despre sfințire?” nu vei găsi nicăieri în Vechiul Testament să spună că scopul sfințirii este să te facă asemenea lui Cristos, pentru că nu Îl văzuseră pe Cristos, nu-i așa? Așadar, cuvântul pe care trebuie să-l folosești când vorbești despre sfințire în Vechiul Testament a fost evlavie – evlavie. Obiectivul Vechiului Testament a fost să fie oameni asemenea lui Dumnezeu. În Levitic – și acest pasaj este o cheie pentru înțelegerea noastră – începând din capitolul 11 sau chiar mai devreme și merge până la capitolul 20 – undeva la zece capitole – auzim cuvintele „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”. „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”. „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”. Acest lucru este repetat și repetat și repetat. Evlavia este să fii ca Dumnezeu, fiți sfinți cum Dumnezeu este sfânt. Cum are aceasta loc? Ei bine, cartea Levitic ne oferă o înțelegere critică în mai multe locuri, însă vă voi da câteva cu care să începem. Levitic 20 cu versetul 8. În versetul 7 este această afirmație familiară: „Voi, să vă sfințiți, şi să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” Dar în versetul 8 spune: „Să păziți legile Mele, şi să le împliniți. Eu Sunt Domnul, care vă sfințesc.”

Înțelegeți ce spune? Sfințirea este realizată de Dumnezeu în contextul ascultării. „Trebuie să cunoașteți poruncile Mele ș i să le împliniți”. Așadar, iarăși, Scriptura este mijlocul instrumental prin care Dumnezeu Își sfințește poporul, chiar și în Vechiul Testament. Le-a dat Cuvântul Lui, ei erau ascultători de Cuvântul Lui, ei trebuiau să practice ceea ce a spus, și acesta era mijlocul prin care Domnul Își sfințea poporul.

În capitolul 21 versetul 8 vorbește despre același lucru. „El să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfințesc.” Iarăși „Vă vreau sfinți pentru că Eu sunt sfânt”. Și „Vă voi sfinți în măsura în care credeți și ascultați Cuvântul Meu”. Mijlocul instrumental de sfințire este Cuvântul.

Acum, aș dori să merg chiar un pas mai departe. Ca să înțelegi sfințirea în Vechiul Testament, trebuie să înțelegeți un adevăr fundamental și anume: Dumnezeu era implicat în procesul sfințirii prin lucrarea Duhului Sfânt ca să producă o asemănare ca în familie în poporul Său, un popor care să fie asemenea lui Dumnezeu. În Predica de pe munte, El a spus, în capitolul 5 din Matei, versetul 45: „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Dacă îți ierți dușmanii, pe cei care te-au rănit, atunci vei fi ca Tatăl vostru care este în ceruri. Aceasta este o perspectivă a Vechiului Testament asupra sfințirii. Fiți ca Dumnezeu. Fiți ca Dumnezeu.

Un alt verset în aceeași predică – capitolul 5 – este acesta: „Voi fiți, deci, desăvârșiți, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Dacă aparțineți lui Dumnezeu, dacă sunteți copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să fie o asemănare ca în familie, nu-i așa? Aceasta este esența înțelegerii sfințirii din Vechiul Testament. Sfințirea în Vechiul Testament este văzută ca o parte a adevăratei relații de legământ cu Dumnezeu și acea relație de legământ este o relație de familie. Ai intrat în familia lui Dumnezeu, și procesul de sfințire este rânduit ca să te facă mai mult și mai mult asemenea cu Tatăl tău. Aceasta a fost sfințirea în Vechiul Testament, asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta este evlavia. Scopul este restaurarea chipului divin.

Acum, ceea ce se întâmplă în Noul Testament este foarte important, însă ușor de înțeles. În Noul Testament, accentul nu este atât de mult pe fiți ca Dumnezeu, ci care este? Fiți asemenea lui Cristos. De ce? Este vreo diferență? Nu. Deoarece Cristos este reprezentarea desăvârșită a unei ființe umane care este în asemănare cu Dumnezeu, nu-i așa? Aceasta este o ființă umană, deplin umană și în asemănare deplină cu Dumnezeu. Ioan 1:14: „Noi am privit slava Lui”, era în asemănare cu Dumnezeu, era plin de har și de adevăr. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Îi face pe oamenii duhovnicești asemenea lui Cristos. Sfințirea este egal cu evlavia, care este egal cu asemănarea cu Cristos. Aceasta este sfințenia, separarea de păcat și apropierea de evlavie, de asemănarea cu Cristos.

Așadar, realitatea minunată a vieții lui Cristos trăită aici pe pământ este că poți să vezi cum arată evlavia, cum arată evlavia desăvârșită într-o ființă umană. Acesta este modelul, și de aceea apostolul Pavel a spus „Călcați pe urmele mele căci și eu calc pe urmele lui Cristos”. Sau Cristos când a spus: „Urmați-Mă pe Mine, Eu sunt modelul”. Dumnezeu a vorbit în trecut, S-a descoperit pe Sine prin scriitorii Vechiului Testament, dar în aceste zile din urmă, ne spune Evrei 1: „ne-a vorbit prin Fiul care este întipărirea Ființei Lui”. Așadar, când cineva îmi spune: „Aș dori să fiu mai evlavios. Ce înseamnă asta?” Eu răspund: „Arată exact ca Isus Cristos”. Vrei să vezi cum arată evlavia într-o formă umană? Cristos. De aceea ni se spune în 2 Corinteni 3:18 să privim slava Domnului pentru că acela este standardul de sfințenie și de sfințire. Iar Duhul Sfânt, pe măsură ce această înțelegere devine din ce în ce mai clară pentru noi și ne domină mințile, ne va duce din slavă în slavă, din slavă în slavă, chiar în această viață. Miracolul divin al regenerării este făcut de Duhul Sfânt. Miracolul divin al glorificării este realizat de către Duhul Sfânt. Și miracolul dintre cele două, cel al sfințirii, este realizat de Duhul Sfânt și nu este mai puțin miraculos.

Ceea ce face Duhul Sfânt este că ne arată lucrurile lui Cristos. Vă amintiți ce a spus Isus în camera de sus? Vă va descoperi din ale Mele. De ce? Pentru că numai atunci când te uiți la Cristos poți să vezi reprezentarea deplină a lui Dumnezeu. Doar atunci când te uiți la Cristos vei înțelege ce este evlavia, sfințenia, sfințirea, și pe măsură ce contempli întreaga perfecțiune absorbită în formă umană, acela devine modelul și standardul spre care te formează Duhul lui Dumnezeu.

Așadar, când cineva spune „Sunt uns cu Duhul Sfânt” ar trebui să se asemene mai mult cu Cristos. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt în fiecare credincios. Scopul Duhului Sfânt este să producă fii ai lui Dumnezeu care au o asemănare de familie și care sunt asemenea Tatălui și asemenea Fratelui lor mai mare, Isus Cristos, Cel căruia nu Îi este rușine să îi numească frați. Acesta a fost scopul morții lui Cristos și al învierii. Scopul morții lui Cristos, scopul învierii, a fost să Se întoarcă în Cer oferind o ispășire suficientă și să trimită pe Duhul Sfânt. Scopul morții lui Cristos, al învierii, a fost să-L trimită pe Duhul Sfânt în scopul regenerării, al sfințirii și al glorificării celor ce cred.

Aici vorbim despre familie și este vorba despre asemănarea cu familia și dacă întoarceți împreună cu mine la Romani 8 – în sfârșit ajungem la Romani – veți vedea că tema principală de aici este lucrarea de înfiere pe care o face Duhul Sfânt. În versetul 14 avem o referință la fiii lui Dumnezeu. În versetul 15 avem o referință la înfierea fiilor. Și apoi avem o referință la fiii lui Dumnezeu sau copiii lui Dumnezeu iarăși în versetul 16. Aceasta este despre a fi parte a familiei, despre această relație de legământ cu Dumnezeu care vă face un membru al familiei. Și lucrarea Duhului Sfânt este să te facă să arăți ca restul familiei, asemenea Tatălui tău și asemenea Fratelui tău desăvârșit. Este vorba de asemănarea familială.

Și nu e mai puțin decât ce a spus Jean Calvin, care a avut o bună înțelegere asupra teologiei: „Acest dar al înfierii este cel mai înalt privilegiu al răscumpărării și lucrarea principală a Duhului Sfânt”. Jean Calvin a spus că este lucrarea principală a Duhului Sfânt. Așa este. Pot să fiu atât de îndrăzneț să spun că însăși lucrarea Sa de inspirare a Scripturii a fost un mijloc pentru îndeplinirea lucrării Sale de sfințire și de glorificare a oamenilor. Scriptura este un mijloc pentru a ajunge la scopul final, nu este scopul. Acesta este scopul: să devii un fiu al lui Dumnezeu este cel mai înalt privilegiu al răscumpărării și aceasta este lucrarea principală a Duhului Sfânt: să facă fii ai lui Dumnezeu prin lucrarea de regenerare, și de glorificare și între cele două, să-i sfințească, astfel ca mărturia lor să fie credibilă. De aceea suntem noi aici.

Ei bine, acest adevăr este puternic și fundamental. Ar trebui să știm aceasta. Nu este doar aici, în epistola lui Pavel către Romani, el face o referință similară la urgența și importanța înțelegerii acestui lucru la finalul capitolului 6 din 2 Corinteni când spune „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, spune Domnul” și folosește aceste cuvinte, bineînțeles, din Isaia. „Nu vă atingeți de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” Dumnezeu își formează o familie. Dumnezeu răscumpără o familie. Dumnezeu regenerează o familie – ascultați – care să fie în stare să demonstreze slava Lui prin chipul lui Dumnezeu care era în ei. Ca să se restaureze chipul lui Dumnezeu, noi trebuie să fim recreați. Trebuie să fim născuți din nou. Și despre aceasta este vorba când se referă la regenerare și la nașterea din nou.

Vă voi ajuta, cred, să înțelegeți natura înfierii, pentru că probabil vă veți spune: „Ei bine, înfierea, știi, vorbește despre ea în versetul 15, înfierea, dar înfierea este o chestiune cumva de nivel inferior”. Știți, citim în ziare despre oameni care au înfiat copii, ca apoi să-i urce în avion sau pe vapor ca să-i trimită înapoi pentru că nu-i mai doreau. Uau! Și oamenii spun asta tot timpul. Niciodată nu știi ce vei primi, înțelegi, poți trece prin toată chestiunea legală și poți să înfiezi un copil, dar nu poți să-i schimbi inima. Așadar, primești ce primești. Se poate ca lucrurile să nu funcționeze și acel copil adoptat să devină un dezastru și o teroare în familia nouă, et cetera, et cetera, et cetera, pentru că într-adevăr nu poți controla cum sunt ei în interior. Poți să faci doar aspectele legale care sunt exterioare.

Trebuie să înțelegi că modul în care Biblia vorbește despre înfiere este atât de complet și atât de cuprinzător, că nu lasă loc criticii, și vă voi explica. În primul secol, dacă erai înfiat, acest lucru nu te făcea un copil de nivel inferior, ci te făcea un copil de primă clasă. Acest lucru este fundamental, bine? Cu toată sinceritatea, când ai copii în familia ta, ai ceea ce ai. Nu-i așa? Te poți uita la unul dintre copii și să spui: „Uau, am avea nevoie de mai multă inteligență aici. Am avea nevoie de mai puțină rebeliune aici. Am avea nevoie și de puțină răbdare acolo. Însă atât avem, atât am primit”. Am vorbit suficient cu părinți ca să știu că dacă le-ar fi cerut o listă cu ce ar fi vrut să primească, ar fi fost bucuroși să aleagă, dacă ar fi știut din timp rezultatul a ceea ce vor primi. De aceea, de fapt, oamenii care merg azi la acele bănci de spermă și doresc un profil genetic pentru că doresc să dirijeze felul de copil pe care-l vor avea, doresc cumva să aibă controlul. Dar realitatea este că ai doar ceea ce primești. Și este în regulă, pentru că înțelegi asta și îi iubești pe acei copii. Dar în lumea antică, dacă înfiai pe cineva, înfiai un băiat, în cele mai multe cazuri. Nu era salvarea copiilor de pe stradă, ei nu înfiau copii de pe stradă ca o operațiune de salvare. Înfiai un fiu pentru că găseai pe cineva care excela în capacități mai mult decât copiii pe care tu îi aveai deja. Material de calitate superioară. Un fiu adoptat a fost ales deliberat de către un tată ca să-i perpetueze numele și să-i moștenească averea.

Acesta poate fi modul în care te porți cu un delincvent. Tocmai ai înfiat un tânăr nobil ca să devină fiul tău. Sub nicio formă acest fiu nu era inferior. Uneori putea să fie o fată, însă de cele mai multe ori era un fiu pentru că ei erau cei care primeau averea și responsabilitatea. Acest lucru era tipic. Ai ales acest fiu datorită abilității lui superioare ca să reprezinte familia, să administreze viitorul familiei și să moștenească averea familiei. Acest fiu adoptat se poate să fie cel mai prețios în ochii tatălui, bucuria inimii tatălui. Se poate să fi primit afecțiunea tatălui și educație mai mult decât un fiu născut în casă și se poate ca el să fi demonstrat virtutea tatălui și educația primită mai mult decât ceilalți.

Întreaga idee era să spună asta: ai fost înfiat. Aceasta este o alegere divină. Nu pentru că înainte să fii înfiat ai fost atât de nobil încât Dumnezeu nu putea să-Și conducă Împărăția fără tine. Prin alegere suverană, divină, Dumnezeu a găsit plăcere în tine și a găsit plăcere în mine. O alegere liberă, voluntară. Este un lucru uimitor.

Aș dori să vă spun cum funcționa. O înfiere în lumea romană era un eveniment foarte formal. Era dificil datorită legii romane, în care era această regulă numită patria potestas, puterea tatălui. Este în latină. Iar puterea tatălui însemna că a avut putere absolută asupra familiei. A avut dreptul absolut să renunțe la copiii lui în perioada de început a Imperiului Roman, să-și omoare copiii dacă dorea, avea control absolut asupra lor. În ce privește un fiu roman, el niciodată nu putea să aibă o vârstă la care să fie independent de puterea tatălui. Indiferent ce vârstă avea, chiar dacă era căsătorit, el întotdeauna era sub puterea absolută a tatălui său. Dacă erai fiu sau fiică, erai sub posesiunea absolută, sub controlul absolut al tatălui.

Acest lucru făcea înfierea foarte dificilă pentru că dacă găseai un fiu pe care l-ai fi vrut, îl voiai pentru că îl puteai folosi în afacerea ta, în averea ta, în familia ta, pentru binele viitorului familiei tale, cum puteai să îl convingi pe celălalt tată să renunțe la el? Dacă era un fiu suficient de nobil pentru tine și îl doreai foarte mult, cum se putea ca asta să aibă loc? Ei bine, trebuia să fie vorba de câteva negocieri. Fiul trebuia să iasă de sub patria potestas a omului care l-a născut și să treacă sub patria potestas a tatălui adoptiv. Erau doi pași. Interesant. Primul pas era numit mancipatio de la care avem cuvântul emancipare.

Mancipatio avea loc printr-o vânzare simbolică. O vânzare simbolică, dar reală, în care erau folosite cântare și piese de cupru și de trei ori avea loc o mică ceremonie. Era o vânzare simbolică de trei ori. Băiatul și banii erau puși pe un cântar. Prima dată, tatăl îl lua înapoi și spunea: „Nu, nu”. Făcea iarăși acest lucru, erau puși banii pe cântar și iarăși îl lua înapoi. Și asta era ca să demonstreze reținerea și să comunice că nu era o abandonare a copilului – a acestui băiat. A treia oară, în orice caz, nu îl mai lua înapoi și era eliberat legal de sub patria potestas a tatălui care l-a născut.

Urma apoi o ceremonie numită vindicatio. Tatăl adoptiv urma să meargă la pretor, care era un oficial roman sau un magistrat, să prezinte un caz legat de transferarea fiului dintr-o familie în alta. Când toate erau complete, înfierea era finalizată. Foarte formal.

Acum, ascultați ce se întâmpla. Este foarte important. Aveau loc patru lucruri. Primul, persoana adoptată pierdea toate drepturile din familia sa anterioară. Nu mai avea niciun drept, nu mai exista în acea familie, iar acum avea toate drepturile în noua sa familie. Nu se putea întoarce și să primească ceva din vechea familie. Totul din trecut era îndepărtat și avea toate drepturile unui fiu născut legitim în noua sa familie.

În al doilea rând, devenea moștenitor al averii noului tată. Devenea moștenitor al averii noului tată. De aceea a fost făcut acest lucru. Și când a devenit moștenitorul averii noului tată, chiar dacă mai apoi se mai nășteau alți fii, aceștia nu puteau să conteste asta ca fii născuți natural. Asta nu afecta drepturile fiului adoptat.

În al treilea rând, vechea viață a celui adoptat – ascultați – era ștearsă complet. Era ca și cum nu ar fi trăit niciodată. Toate datoriile lui erau anulate pe loc. Toate faptele sale erau șterse. Era ca și cum s-ar fi născut atunci în ziua când a fost adoptat. Toate celelalte erau dispărute. Era ca o persoană nouă care tocmai și-a început viața.

În al patrulea rând, în ochii legii, persoana înfiată era permanent și în mod absolut fiul noului tată. Nu sună asta ca mântuirea pentru tine? Este exact ceea ce înseamnă acest concept al înfierii. Toate drepturile noastre față de vechea familie și vechiul tată, diavolul, sunt anulate. Primim noi drepturi, de fii deplin legitimi în noua noastră familie, moștenitori ai lui Cristos, împreună moștenitori cu Cristos a tuturor bogățiilor Tatălui. Suntem moștenitori ai averii Sale. Totul din viața noastră veche este șters, nu-i așa? Nu este şi datoria noastră anulată la cruce? Nu suntem noi adevărații fii, fii pentru totdeauna ai noului nostru Tată?

Asta este uimitor de frumos! Și dacă mai ești un pic deranjat de faptul că asta pare cumva să fie ceva superficial, aș dori să te mai ajut puțin. Poți să înfiezi un copil, dar trebuie să realizezi că atunci când l-ai adoptat, nu poți să-i schimbi natura, aceea este natura copilului. Vedem această problemă tot timpul. „Ei bine, am înfiat acest copil având cele mai bune intenții și acest copil este incorigibil, acest copil este rebel, acest copil este mânios, acest copil este” – și tu poți continua completând ADD, ADHD bipolar, cu psihoze – indiferent. Și știi, ai trecut prin tot procesul legal de adopție, dar nu poți să-i schimbi inima. Aici este punctul în care lucrarea biblică a Duhului lui Dumnezeu este diferită de adopție. Ascultați, noi devenim fii prin înfiere, dar de asemenea devenim fii și prin regenerare. Înfierea ne oferă numele și titlul și drepturile, dar regenerarea ne oferă natura noii noastre familii, genetica spirituală a noii familii.

Accentul înfierii este să arate că am fost aleși. Și analogia cu ea este că trecutul este șters. Este ca și cum ne-am fi născut iarăși și am început să trăim. De aceea înfierea este un lucru atât de important pentru că vorbește despre selecție, alegere, opțiune. Apoi vorbește despre anularea tuturor lucrurilor care țin de trecut și despre o nouă familie, dar fără să excludă regenerarea. Înfierea oferă un nume și un titlu, regenerarea oferă o natură. Cu alte cuvinte, acum noi am devenit nu doar copii înfiați, ci și părtași firii dumnezeiești. Este un lucru uimitor. Și Duhul Sfânt face toate astea – toate astea.

Să ne uităm acum la cele trei versete. Știți încotro ne vom îndrepta cu ele. Așadar, totul e în regulă. Cum demonstrează Duhul Sfânt această înfiere? Întâi, prin călăuzirea noastră, toți care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu. Sau invers: oricine este un fiu al lui Dumnezeu, este călăuzit de Duhul Sfânt. Primul semn al fiilor înfiați este că ei sunt călăuziți de Duhul Sfânt. Ei sunt călăuziți de Duhul Sfânt. Ei sunt direcționați de Duhul Sfânt. Viețile lor sunt controlate de Duhul Sfânt. Facem cunoștință cu această uimitoare realitate a faptului că Duhul Sfânt locuiește în viețile noastre și în interiorul nostru, ne călăuzește. Nu ne călăuzește prin forță – ascultați – nu ne călăuzește forțându-ne, ci ne călăuzește prin înclinare. Generează în noi înclinații, aplecări spre spiritual, ne schimbă voința, ne schimbă dorințele, ne schimbă tânjirile, ne schimbă sentimentele, ne mută interesele. Acest lucru este miraculos și aceasta înseamnă să fii părtaș firii dumnezeiești. Dintr-o dată, iubim ceea ce iubește și natura divină. Iubim legea lui Dumnezeu, Pavel spune aceasta în Romani 7, ne bucurăm în legea lui Dumnezeu. În Psalmul 119, de 175 de ori David spune acest lucru. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

Cum ne conduce? În două feluri. Din exterior, prin Scriptură – din exterior, prin Scriptură, Psalmul 119:18: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Arată-mi adevărul Scripturii. Din exterior, prin Scriptură, din interior prin sfințire. Aceste două căi. Extern, prin Scriptură; și intern, prin sfințire.

La ce te referi când spui că Duhul ne mișcă inima? Nu știu, acesta este un domeniu supranatural, nu-i așa? Este miraculos. Ești un miracol pe picioare. Nu a fost doar o minune că ai fost mântuit, este o minune că ești sfințit și este o minune când vei fi glorificat. Știți despre minunea glorificării. Știți că atunci când veți pleca de aici veți merge în ceruri și veți primi un trup glorificat și veți fi în prezența Domnului, este o minune pe care nimeni nu o poate contesta. Și înțelegem minunea nașterii din nou. Dar minunea sfințirii este în egală măsură miraculoasă pentru că suntem schimbați din slavă în slavă în slavă de Duhul Sfânt. Din exterior, mijlocul instrumental este Scriptura, și în interiorul nostru, El lucrează la sfințirea ta.

De aceea David se roagă în Psalmul 143:10: „Învață-mă să fac voia Ta”. „Învață-mă să fac voia Ta. Fii învățătorul inimii mele”. Sau Psalmul 119:35: „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale”. „Povățuiește-mă pe cărarea aceasta,” și acest lucru îl face Duhul Sfânt. Sau Psalmul 119:133: „Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău”. „Du-mă pe acea cale”. Această lucrare interioară a Duhului Sfânt este făcută în noi, în Templul Lui. Timpul verbului pentru suntem călăuziți, este prezent continuu, în toată vremea, în toată vremea, constant. A fi călăuzit de Duhul nu este un moment de extaz, nu este un moment de înălțare emoțională. Este un mod de viață – un miracol invizibil, care să te conformeze mai mult și mai mult asemenea lui Cristos, prin aplecarea voinței și dorințelor tale în acea direcție.

Al doilea lucru pe care îl face Duhul Sfânt este să îți ofere acces imediat la Dumnezeu. Versetul 15: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveți frică”. Când ai fost o persoană neregenerată, când chipul lui Dumnezeu era așa de deformat că erai condamnat la groapa de gunoi a universului, la groapa de gunoi a iadului veșnic, trăiai în frică. Trăiai în frică. Trăiai în anticiparea judecății. Erai în robia păcatului; așadar, erai în robia vinei, a fricii, a anxietății, a înfiorării, a judecății. Acesta este modul în care trăiai.

Când ai fost regenerat și Duhul a început o lucrare de sfințire în tine s-a întâmplat acest lucru: ai primit un duh de înfiere sau mai bine zis, Duhul înfierii, despre care unii teologi spun că este numele suprem pentru Duhul Sfânt. Dacă vrei să dai un nume dintre toate numele Duhului Sfânt, El ar trebui să fie numit Duhul înfierii, pentru că aceasta este lucrarea Lui, să ne aducă în familie și să ne conformeze caracteristicii dominante a familiei, ceea ce I-a dat Dumnezeu să facă, ceea ce I-a dat Tatăl să facă. Avem – prin Duhul Sfânt, nu poți decide dacă vorbește despre Duhul Sfânt sau despre duhul omului, poate fi numai unul, dar eu cred că este vorba de ambele. Duhul înfierii ne-a dat un duh de înfiere, care ne face să zicem: „Ava, Tată”. Tu nu te gândești că poți să dai năvală în prezența Dumnezeului infinit și sfânt și să spui „Tati”. Dar asta înseamnă Ava, Tati. Este aceasta relaționare apropiată cu Dumnezeu? Acest lucrul i-ar face pe evrei să tremure din cap până în picioare. „Poftim? Dumnezeu este departe și sfânt și aici vine unul care dă năvală și spune Tati, Tati, Ava, Tată.” Nu mai este frică, așa-i? Nu mai este frică. Ai acces imediat la Dumnezeu.

Una din marile bucurii, o mare bucurie, cred, este faptul de a fi bunic, fapt care aduce un sentiment uimitor, neîmpovărat, fără rețineri, când ai nepoți. Unii oameni cred că sunt o persoană importantă, dar nepoții mei nu cred asta. Unii oameni cred că sunt greu de abordat, dar ei nu cred asta. Unii oameni cred că ar trebui să stea la distanță; dar ei nu cred asta. Este ceva mai prețios ca atunci când un mic copilaș vine și își deschide brațele înaintea ta ca părinte sau ca bunic, în clipele de pur și simplu nelimitată, neîmpovărată, nepusă la îndoială afecțiune? „Tati!”. Ei vin alergând către mine din orice direcție. Exact acest lucru îl avem aici. Într-un sens venim în grabă, fără frică, în prezența lui Dumnezeu pentru că Duhul Sfânt ne-a făcut fii prin naștere și fii prin înfiere, și avem intrare deplină la Tatăl.

Este o a treia lucrare pe care Duhul Sfânt o face în această relație de înfiere, nu doar că ne călăuzește și ne dă acces imediat, dar ne dă și siguranță. Ne dă siguranță. Versetul 16: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt vine la noi, locuiește în noi și confirmă inimilor noastre că aparținem lui Dumnezeu.

Aș dori să vă spun de unde vine aceasta. În procesul de adopție din Roma antică, trebuiau să fie șapte martori prezenți. Șapte martori. Șapte martori oculari care să vadă tranzacția în plinătatea ei. De ce? Ei bine, ce se întâmpla atunci când murea tatăl și toți ceilalți copii negau pe fiul înfiat ca fiind moștenitor? Urma să fie o bătălie. Așadar, copiii biologici ai tatălui puteau să spună: „El nu este legitim, el face o afirmație nelegitimă”, și astfel trebuiau să fie șapte oameni care erau martori oculari la această tranzacție legală care să afirme veridicitatea și legitimitatea acestui act.

Noi nu avem nevoie de șapte. Noi avem nevoie doar de unul, de Duhul Sfânt, care ne-a pecetluit pentru ziua răscumpărării, fapt care înseamnă că suntem protejați până în ziua când vom fi răscumpărați. Nimeni nu poate să ne fure moștenirea, este păstrată și pregătită pentru noi, ne spune Petru, nu-i așa? O moștenire neîntinată și nestricăcioasă păstrată în ceruri pentru voi. Duhul Sfânt este pecetea, Duhul Sfânt este arrabon, inelul de logodnă, garantul, Duhul Sfânt este primul rod. Cu alte cuvinte, este garantul moștenirii depline. Aceasta este ceea ce spune versetul 16. El mărturisește împreună cu Duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. El depune mărturie împreună cu duhul nostru. Este o mărturie interioară că totul este în regulă. Aceasta, într-un cuvânt, se numește speranță. Avem o speranță puternică, nu-i așa? Și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, ca să ne dea o speranță puternică.

Nu mai trăiesc zilnic temându-mă că nu pot ajunge în ceruri. Nici nu îmi trece prin minte. De ce? Datorită mărturisirii interioare a Duhului Sfânt, care îmi dă speranță – îmi dă speranță. Dacă ai fi fost un copil de pe stradă sau dintr-o familie foarte dificilă, abuzivă, care se distrugea singură, ceea ce ai fi vrut ar fi fost ca cineva să te călăuzească și să te ghideze pe calea cea dreaptă, cineva care să ia toată frica din viața ta, toată anxietatea din viața ta și care să aibă toate resursele la care te-ai fi putut gândi sau de care ai avea nevoie, și mult mai mult, cineva care să-ți asigure viitorul. Dacă ai putea găsi pe cineva așa, acest lucru te-ar face un copil adoptat fericit.

Ei bine, ai asta și mult mai mult, pentru că asta este ceea ce ți-a promis Dumnezeu, și nu doar că te-a adoptat, dar ți-a schimbat și natura, și apoi a început să te facă asemenea Tatălui și Fratelui, Însuși Cristos. Aceasta este lucrarea binecuvântată a Duhului Sfânt. A nu înțelege acest lucru înseamnă să nu-I fie acordată cinstea pe care o merită.

Tată, am fost binecuvântați în dimineața asta în atâtea feluri, să ne cunoaștem unii pe alții și să avem părtășie unii cu alții și să cântăm împreună și ascultăm o astfel de muzică glorioasă, înălțătoare și acum să fim atinși de aceste adevăruri profunde și minunate care ne vorbesc nouă și despre noi. Cât de binecuvântați suntem. Suntem binecuvântați în mod inimaginabil și toate acestea sunt prin har. Îți mulțumim, binecuvântăm Numele Tău, și ne rugăm alături de David: Învață-mă, Oh, Doamne, să fac voia Ta. Apleacă-mă pe această cale, Oh, Duhule Sfinte, îndreaptă-mi inima mea pe această cale. Controlează-mi sentimentele, dorințele, tânjirile. Mișcă-mă de la un nivel de slavă la altul ca să pot reflecta slava lui Dumnezeu având chipul lui Dumnezeu, restaurat prin lucrarea de regenerare, până în ziua glorificării. Îți mulțumim pentru această înaltă chemare și pentru un astfel de dar minunat. Nu doar că ni L-ai dat pe Cristos, Tată, dar ne-ai dat și pe Duhul, să ne facă un miracol viu, în creștere și în progres. Oh, Duhule Sfinte binecuvântat, fă-ne să fim mulțumitori pentru totdeauna pentru această lucrare. Îți mulțumesc pentru că trăiești în noi și faci asta cu eficiență. Suntem nevrednici, recunoaștem asta, dar suntem profund recunoscători. Și fie ca această lucrare pe care o faci să fie vizibilă pentru cei din jurul nostru, ca ei să se uite la noi și să-L vadă pe Cristos. Ne-am rugat în Numele Lui. Amin

SFÂRȘIT