Ne uităm la Romani capitolul 8 - Romani capitolul 8 și vom vorbi despre viața trăită în Duhul, despre viața în Duhul Sfânt. Pentru aceia dintre voi care nu ați fost împreună cu noi în ultimele nouă săptămâni în care am vorbit despre acest subiect, acesta este mesajul cu numărul zece. Nu știu cum ați perceput voi, dar pentru mine a trecut foarte repede și am avut un timp extraordinar în pregătirea acestor mesaje. Însă scopul acestui studiu și obiectivul acestei serii din Romani 8 sunt să vă ajut să înțelegeți adevărata lucrare a Duhului Sfânt într-o vreme în care în lumea creștină evanghelică lucrarea Duhului Sfânt este înțeleasă greșit și prezentată greșit.

În special aceasta este moștenirea mișcării penticostal/carismatice, care este o parte din a treia forță în creștinism. Este romano-catolicismul, protestantismul și penticostalismul. Acestea sunt cumva cele trei forțe și bineînțeles, înțelegem greșelile din romano-catolicism. De aceea există protestantismul, pentru că a fost un protest împotriva erorilor lor. Însă noi nu am protestat încă, așa cum trebuia, împotriva aberațiilor penticostalismului față de Scriptură. M-am străduit pentru mulți ani să continuu un protest, cu ani în urmă scriind o carte numită Carismaticii, urmată de cartea intitulată Haosul carismatic. Mulți dintre voi ați citit a doua carte. Încă se găsește și azi și din fericire îi ajută pe oamenii care sunt prinși în acea mișcare și în înșelăciunea sa doctrinară.

Așadar, ceea ce am încercat să facem în această scurtă serie este să-L aducem în lumina Scripturii pe Duhul Sfânt și să-L scoatem din umbrele reprezentării greșite ale penticostalismului. A fi în stare să cunoști adevărul despre Duhul Sfânt înseamnă să fii în stare să I te închini așa cum trebuie lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu trebuie să I se aducă închinare pentru cine este El și pentru ce a făcut în toată exprimarea Trinitariană. Noi trebuie să ne închinăm Tatălui în adevăr, Fiului în adevăr și Duhului în adevăr, și noi trebuie să ne închinăm în duh și în adevăr. O înțelegere corectă a Duhului Sfânt este esențială.

Este un paradox ciudat faptul că mișcarea penticostal/carismatică pretinde că este mișcarea Duhului Sfânt și este cea mai vinovată de reprezentarea greșită cu privire la cine este El și ce face. E aproape ca și cum ei cred că dacă continuă să vorbească despre Duhul Sfânt, oamenii vor fi convinși că ei au puterea Duhului Sfânt pe când în realitate noi ne îndoim de acest lucru, datorită deviațiilor doctrinare care sunt o parte atât de însemnată a acestei mișcări încât o definesc. Cele mai multe au de-a face cu Duhul Sfânt, cu toate că ei nu se limitează la asta. În această mișcare sunt devieri cu privire la doctrina Scripturii sau cu privire la doctrina revelației divine. Acest lucru nu este neînsemnat. Ei cred că Dumnezeu încă Se mai descoperă, Dumnezeu încă mai vorbește, încă mai dă descoperiri, cuvinte de înțelepciune, cuvinte de cunoaștere, revelația către oameni încă are loc, și acestea pun la îndoială singularitatea Scripturii sfinte și ne reamintește avertismentul de la finalul cărții Apocalipsa că „dacă va adăuga cineva ceva la cartea acesta, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta”. Confundarea revelației divine este o eroare serioasă și acest lucru este răspândit în această mișcare.

Apoi mai este problema interpretării. Cum interpretezi Scriptura în mișcarea penticostal/carismatică? În mare parte nu este o chestiune doar de interpretare, ci și de spiritualizare, interpretarea Bibliei prin intuiție, prin experiență, citirea în text, fapt pe care îl numim eisegeză, să citești în text ceea ce vrei tu ca textul să spună. De asemenea există o eroare gravă în chestiunea autorității. Ce anume are autoritate în biserică? Experiența cuiva reprezintă autoritatea? Sentimentele cuiva reprezintă autoritatea? Este adevărul determinat de experiența existențială? Este adevărul validat de experiența existențială? Are omul puterea să-și creeze propria lume? Avem autoritatea să vorbim lumii noastre să vină în existență, cum ne spune mărturisirea pozitivă din această mișcare? Putem noi să ne creăm propria realitate? Avem autoritate până și asupra lui Dumnezeu ca să-L obligăm pe El să facă anumite lucruri pentru că le-am rostit și apoi prin credință Îl forțăm să acționeze în dreptul nostru? Problema autorității este imensă fiind interpretată greșit în această mișcare.

Problema unicității apostolice este de asemenea altă chestiune. Conform mișcării penticostale, încă mai sunt apostoli, încă mai sunt proroci. Apostolii încă mai au semnele unui apostol. Este un nou val de așa numiți apostoli care se presupune că sunt în stare să facă minuni și să citească mințile oamenilor și să audă descoperiri de la Dumnezeu. Acest lucru pune la îndoială unicitatea lucrării apostolice a adevăraților apostoli care L-au văzut pe Isus înviat și care au fost rânduiți în Noul Testament.

Mai sunt și alte probleme îngrijorătoare. Externalismul, preocuparea pentru fenomenele exterioare decât sfințirea interioară. Însă se pare că nicio altă parte a interpretării greșite nu este mai amplă decât cea cu privire la Duhul Sfânt. Atât de multe lucruri se petrec și se presupune că sunt puterea Duhului Sfânt sau lucrarea Duhului când de fapt nu este deloc așa.

Împotriva acestei imense influențe dominante a mișcării penticostal/carismatice din media creștină, este important pentru noi să înțelegem adevărata lucrare a Duhului Sfânt. Fără aceasta, fiind credincioși care doresc să se închine Domnului, vrem să înțelegem cui ne închinăm și de ce ne închinăm Lui și aceasta se aplică și Duhului Sfânt de asemenea. Cred că cei mai mulți dintre noi au o înțelegere despre Dumnezeu, despre natura lui Dumnezeu, despre slava lui Dumnezeu, ne închinăm Lui și Îi cunoaștem atributele. Toți avem o înțelegere a lui Cristos, a persoanei Sale, a lucrării Sale, a ceea ce a făcut și aceste lucruri le celebrăm. Însă există mult mai multă confuzie și ceață cu privire la persoana și lucrarea Duhului Sfânt. Așa cum v-am spus, cred că a fost în urmă cu o săptămână, despre cartea care se presupune că a fost scrisă de un copil de patru ani despre călătoria sa în ceruri, care după ce s-a întors a spus că Duhul Sfânt este o ceață transparentă albastră, iar din acea carte s-au vândut cinci milioane de exemplare în nouă luni. Este foarte multă confuzie cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Dacă mergem la Scriptură, Îl vom vedea foarte clar pe Duhul Sfânt identificat pentru noi și lucrarea Sa bine conturată.

Asta ne străduim să facem când ne uităm la Romani capitolul 8, așadar, puteți să întoarceți la Romani 8, dacă nu ați deschis deja. Nu este doar faptul că Romani 8 este un pasaj unic în ce privește această învățătură – de fapt, este peste tot în Scriptură – însă acest pasaj este un important punct de interes pentru că se spun atât de multe aici. Ai aproape toate acele lucruri care sunt importante despre lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului, cumva adunate împreună în acest măreț capitol, pe care aș dori să-l numesc capitolul Duhului Sfânt – capitolul Duhului Sfânt.

Eroarea care a lansat mișcarea carismatică/penticostală în 1901 a fost interpretarea greșită a botezului cu Duhul Sfânt. Au inventat ceva pe care l-au numit botezul cu Duhul Sfânt, ceva care nu are nimic de-a face cu adevărata lucrarea a lui Cristos – adică botezarea prin intermediul Duhului Sfânt a fiecărui credincios în momentul când are credința mântuitoare în trupul lui Cristos. Aceasta este ceea ce ne învață Noul Testament, dar au venit cu ideea că botezul Duhului Sfânt este un eveniment. Este un eveniment repetabil care are loc după mântuirea ta, pe care îl cauți, încerci să-l găsești și când l-ai obținut, știi că l-ai obținut pentru că vorbești un fel de bolboroseală și ai mai multă putere și ești ridicat la un nivel înalt de putere spirituală.

De fapt, dacă primești o doză suficient de mare din acest presupus botez cu Duhul Sfânt, poți să intri în ceea ce ei numesc perfecționism creștin, stadiul în care nu mai păcătuiești cu voia. Faci greșeli neintenționat, dar nu păcătuiești intenționat. Aceasta este o reprezentare complet greșită a botezului cu Duhul Sfânt, care de fapt este o descriere simplă a lucrării lui Cristos care te așază în momentul mântuirii în trupul lui Cristos, Biserica, prin puterea Duhului Sfânt. Acest eveniment are loc o singură dată pentru fiecare credincios și nu este niciodată repetabil și nu ar trebui căutat.

Dar iarăși, întreaga mișcare începe cu această concepție aberantă și apoi continuă și cu altele. Nu dorim să rămânem blocați vorbind despre această mișcare, vrem să trecem peste ea, dar vreau doar să o prezint, pentru că doresc să înțelegeți că această mișcare este imensă, imensă. V-am spus că acum, după o sută de ani după ce a început, conform statisticilor pe care le-am văzut recent, se presupune că sunt o jumătate de miliard de oameni care afirmă că sunt parte a acestei mișcări. Aceasta este o crește uimitoare, pentru o astfel de mișcare aberantă.

Așadar, ne-am uitat la Romani capitolul 8, ajungând să luăm contact cu adevărata și reala lucrare a Duhului Sfânt. Și vă încurajez să obțineți mesajele, pentru că toate sunt disponibile. Puteți să le descărcați de pe site-ul GTY.org dacă doriți studiul sau puteți să le comandați pe CD de la Grace To You, toate sunt disponibile și acolo.

Am ajuns la Romani 8:26-30 – Romani 8:26-30. Ne-am uitat la versetele 26, 27 și 28. Ne vom uita iarăși la ele. Aș dori să vă recitesc această secțiune, pentru ca să vă fie proaspătă în minte: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulți frați. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.”

Poți spune că această porțiune specială din Scriptură este în anumite privințe temelia și însumarea a tot ceea ce înțelegem despre teologia reformată. Poți spune că din această porțiune din Scriptură a luat naștere Calvinismul. Toate componentele pe care am ajuns să le înțelegem ca fiind biblice în ce privește mântuirea, pre cunoașterea, predestinarea, chemarea, justificarea, glorificarea sunt menționate aici. Și, bineînțeles, ele nu sunt obscure și nici indirecte și nu sunt greu de înțeles. Este un cuvânt foarte clar din Scriptură.

Când suntem în această secțiune specială din Romani 8, ne uităm la lucrarea Duhului Sfânt. El ne garantează slava noastră viitoare. Așa-i? Am văzut deja în acest capitol ce alte lucruri mai face. Ne eliberează de la moarte, de la judecată. Ne împuternicește ca să ținem Legea, să împlinim legea, să ne comportăm într-un mod neprihănit. Ne schimbă natura. Ne adoptă ca fii în familia lui Dumnezeu. Și apoi când ajungem la versetul 17, într-adevăr, înțelegem ce înseamnă a fi glorificat. Și de la versetul 17 la versetul 30, întreaga secțiune este despre modul în care Duhul Sfânt ne păstrează în siguranță pentru slava veșnică – ne păstrează în siguranță pentru slava veșnică... Aceasta este cea mai mare dintre toate binecuvântările.

Citim în Efeseni 1: „Am fost binecuvântați cu tot felul de binecuvântări în locurile cerești”. Ei bine, în lista mea cu toate binecuvântările, această asigurare este în capul listei. A fi binecuvântat cu o mântuire care nu poate fi abrogată, care nu poate falimenta, este cea mai mare dintre toate binecuvântările. Și aceasta înseamnă, așa cum spune Efeseni 1:12, că nădăjduim în Cristos, nădăjduim în Cristos. Acolo este speranța noastră. Și Duhul Sfânt este Duhul Sfânt al promisiunii – conform cu Efeseni 1:13 – dat nouă ca o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. Duhul Sfânt este arvuna, este garanția, este inelul de logodnă, este prima rată din partea lui Dumnezeu în ce privește slava noastră viitoare. Darul Duhului Sfânt este darul protecției. Petru a spus: „suntem păziți de puterea lui Dumnezeu pentru slavă, ca să primim moștenirea”. Puterea lui Dumnezeu care ne păzește nu este impersonală. Puterea lui Dumnezeu care ne păzește nu este altceva decât Duhul Sfânt. Aceasta este cea mai mare binecuvântare în mântuirea noastră.

Acestea fiind spuse, ascultați acest citat. Acesta este un citat al unui lider bine-cunoscut din mișcarea penticostală. El a spus, citez: „Cea mai mare amăgire concepută de Satan este doctrina falsă că odată mântuit, vei fi pentru totdeauna mântuit”. Această acuzație este destul de serioasă. Cea mai mare amăgire făurită de Satan este faptul că mântuirea este permanentă? Este aceasta o amăgire demonică? Acesta este fundamentul teologiei lor. Este o minciună profundă să spui că doctrina siguranței credincioșilor este o amăgire demonică și să susții faptul că pot să-și piardă mântuirea credincioșii creștini. Și în acest capitol și în special în secțiunea de care ne ocupăm, vă voi arăta dovada absolută, de netăgăduit, incontestabilă, fără contradicție că mântuirea ta este pentru totdeauna.

Când mă gândesc la oamenii care stau în astfel de medii, așteptând ca următorul fenomen exterior să rezolve fricile și îndoielile lor, pentru mine este o experiență tristă. Oamenii aflați în această situație trăiesc într-o frică inutilă, frica de faptul că se vor lepăda, frica de faptul că își vor pierde mântuirea. Ei trebuie să își pună următoarele întrebări: Cum pot să mă păstrez mântuit? Cum pot să mă țin? Și tocmai acest fel de întrebări presupun faptul că există putere în voința omului pe care de fapt voința omului nu o are. Dacă depinde de tine să te ții mântuit, asta nu se va întâmpla. Acești oameni dragi trăiesc în frică, într-o frică inutilă, se tem că își vor pierde mântuirea, care de fapt este asigurată pentru totdeauna. Modul lor de a gândi Îl insultă pe Duhul Sfânt, a Cărui lucrare este să-i păstreze în siguranță pe credincioșii creștini prin har spre glorie. Oamenii din această mișcare trăiesc în neliniște, frică, îndoială, temere. De aceea caută fenomene exterioare, ca să le susțină credința slabă și să le elimine frica.

Să începem de la versetul 28, pentru că deja ne-am uitat la versetele 26 și 27. Dar în versetul 28 spune: „De altă parte știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine” și acel bine, așa cum v-am spus data trecută, este binele nostru veșnic, slava noastră veșnică. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” – aceasta este o referire la adevărații credincioși – „şi anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Acest verset este foarte, foarte important. Toate lucrurile, Dumnezeu le face ca să sinergizeze – acesta este verbul, să lucreze sinergic – pentru binele nostru veșnic. Asta înseamnă că nimic nu poate produce un rezultat negativ. Toate lucrurile - cele bune, rele și cele neutre – Dumnezeu face ca toate să lucreze pentru binele nostru veșnic.

De ce? De ce face asta? Și aceasta este cheia și doresc să înțelegeți asta, dacă nu rămâneți cu nimic altceva în dimineața asta și mă voi întoarce de multe ori la acest punct. Motivul pentru care se întâmplă asta se datorează scopului Său. Finalul versetului: Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru bine, pentru binele nostru veșnic, pentru aceia dintre noi care Îl iubim pe Dumnezeu – nu pentru omenii care nu-L iubesc; aceasta este o identificare a adevăraților credincioși – cei care Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că au fost chemați să facă asta. Toate acestea lucrează împreună pentru că este în conformitate cu planul Său. Mântuirea este ceea ce a plănuit Dumnezeu să fie. Putem să începem de acolo? Mântuirea este ceea ce a plănuit Dumnezeu să fie, ceea ce a plănuit bazat pe propria Sa intenție. Suntem asigurați, pentru că așa a rânduit Dumnezeu să fie mântuirea. Indiferent ce va fi la final se va potrivi exact cu ce a fost la început. Ce a intenționat Dumnezeu să fie planul Său de mântuire, aceea va fi.

Nu există variabile în asta. Aici nu există detalii nerezolvate. De aceea Isus spune în Ioan 6: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară,  Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” Aici nu este nicio pierdere. Tot ce a hotărât Dumnezeu să aibă loc va avea loc. Așadar, sfârșitul mântuirii este determinat de începutul ei. Aș dori să vă arăt asta într-un pasaj din Scriptură foarte important, pe care ar trebui să îl cunoașteți. Este vorba de capitolul 46 din Isaia, întoarcem la Vechiul Testament la capitolul 46 din Isaia. Încă de la început când am încercat să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu și toate aceste adevăruri, această porțiune din Scriptură a devenit foarte puternică și convingătoare în ce privește natura mântuirii și scopul lui Dumnezeu. Pentru mine a fost o secțiune din Scriptură care mi-a schimbat viața.

Versetul 9 din Isaia 46. Aici Dumnezeu Se compară pe Sine cu idolii din Babilon. „Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.” Acesta este monoteismul, este un singur Dumnezeu. Și iată ce Îl distinge pe Dumnezeu ca Dumnezeu în acest pasaj: „El declară sfârșitul de la început”. Cu alte cuvinte, această afirmație înseamnă că la început, Dumnezeu poate să îți spună cu exactitate cum va fi sfârșitul. Aceasta este atotcunoașterea lui Dumnezeu, iar atotcunoașterea Lui se întinde de la început până la sfârșit.

Nu contează dacă lucrurile au avut loc sau nu. Nu contează dacă au fost consemnate istoric sau nu. Nu contează dacă cineva le-a cunoscut sau experimentat, ele Îi sunt cunoscute lui Dumnezeu. Dumnezeu cunoaște ce nu s-a întâmplat, așa cum cunoaște ce s-a întâmplat. Dumnezeu cunoaște perfect viitorul așa cum cunoaște trecutul. Nu este niciun lucru pe care să nu îl cunoască. Faptul că un lucru nu a avut loc nu înseamnă că El nu știe ce se va întâmpla. Voi merge chiar un pas mai departe. Nu doar că Dumnezeu știe ce se va întâmpla, El și hotărăște ce se va întâmpla. El hotărăște sfârșitul încă de la început. Așadar, finalul hotărât de Dumnezeu pentru mântuire este într-adevăr finalul care va fi.

Să continuăm cu citirea. Versetul 10 spune: „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” Iată cheia: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” Aceasta este declarația proprie a lui Dumnezeu despre hotărârea absolută pe care o are, să facă ceea ce a hotărât să facă. La finalul versetului 11: „Da, Eu am spus, şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui”. Luați asta și aplicați-o la mântuire. Tot ce a plănuit Dumnezeu este ce va avea loc. Și ce a plănuit Dumnezeu? Care a fost planul Lui? Care este scopul mântuirii? Ei bine, înainte să răspund la această întrebare, aș dori să mă întorc și să întăresc înțelegerea acestui concept al scopului lui Dumnezeu – scopul lui Dumnezeu. Acest lucru este critic pentru înțelegerea noastră.

Vom vorbi despre scopul lui Dumnezeu în mântuire în dimineața aceasta, și apoi în duminica următoare vom vorbi despre procesul lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui scop. Așadar, scopul îl studiem azi, iar procesul data viitoare.

Să ne întoarcem la Efeseni 1 pentru o clipă, și v-am citit acea porțiune datorită legăturii care există. Efeseni capitolul 1. Și doresc doar să vă conduc la acel extraordinar pasaj ca să-l aveți în mintea voastră, acum pentru că vi l-am citit este pentru că aveți de-a face aici cu întreaga descriere a mântuirii. Ai de-a face aici cu înfierea, și ai harul, și răscumpărarea, și sângele lui Cristos, și iertarea de păcate – toate aceste lucruri pe care le știm că sunt în legătură cu mântuirea – dar vreau să înțelegeți că ceea ce a direcționat asta este un plan divin.

Versetul 4: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”. De ce ne-a ales? Care a fost scopul Lui? „Ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui”. Acest lucru nu va avea loc în această viață, nu-i așa? Acest lucru nu va avea loc. Oh, știu că neprihănirea lui Cristos ne este atribuită în această viață, pe măsură ce trăim în această perioadă a harului, dar scopul final al predestinării a fost un popor sfânt care să stea înaintea lui Cristos. Așadar „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale”. Totul a început cu voia Sa. Dar vă rog să observați versetul 6. Până unde va ajunge? „Spre lauda slavei” – cui? – a „harului Său”. Așadar, scopul mântuirii este să mântuiască un popor prin har, păziți prin har, să-i aducă la slavă, așa ca pentru totdeauna și în veci vecilor El să Își arate harul în dreptul lor.

Și până și îngerii vor fi obiectivul acestui lucru. Pavel vorbește despre îngerii care privesc la slava Evangheliei pentru că ei niciodată nu au experimentat harul. Dacă nu erau păcătoșii răscumpărați prin har, atunci acest aspect al naturii lui Dumnezeu nu ar fi fost prezentat niciodată. Așadar, pentru lauda slavei lui Dumnezeu, pentru lauda slavei harului Său, El i-a răscumpărat pe păcătoși și îi duce în prezența Sa veșnică pentru ca să Își arate măreția harului Său pentru totdeauna. Aceasta este voia Lui. Aceasta este buna plăcere a voii Sale. Este bună pentru că noi vom fi beneficiarii ei. Este binevoitoare față de noi, dar este intenționată pentru lauda Sa, pentru gloria harului Său.

Mai mult, versetul 7: În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi. De ce a făcut Domnul asta? Versetul 11: avem o moștenire, am fost predestinați după hotărârea Aceluia care face toate lucrurile după sfatul voii Sale. A avut un scop. Ne-a predestinat cu acel scop. El lucrează toate după acel scop, după voia Sa – versetul 12 – „ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” Cu alte cuvinte, scopul este ca toți oamenii pe care El i-a predestinat să fie mântuiți, și să fie glorificați, și să fie pentru totdeauna de laudă slavei harului Său. Acesta este scopul Lui, aceasta este intenția Lui, acesta este planul Lui și exact acest lucru este ce face El. Și ne-a dat și o garanție. La finalul versetului 13, aflăm că suntem pecetluiți în Cristos, pecetluiți, protejați, cu Duhul Sfânt promis care este o arvună a moștenirii noastre, garanția: „pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu” – care suntem noi, și iarăși – „spre lauda slavei Lui”.

Dacă nu înțelegi conceptul asigurării credinciosului în contextul mai larg al puterii divine a lui Dumnezeu, și al scopului lui Dumnezeu, și al omniscienței lui Dumnezeu, nu vei putea înțelege ce trebuie din această realitate uriașă și cosmică.

În capitolul 6 din Evrei, este o altă mărturie foarte convingătoare, oferită asigurării pe care o avem datorită scopului lui Dumnezeu. În Evrei capitolul 6 la versetul 17 – apropo, mai devreme în capitolul 6, vorbește despre oamenii care au căzut de la adevăr, care nu au fost adevărați credincioși și care au căzut chiar dacă au fost expuși la toată revelația, totuși sunt fără nicio valoare, blestemați, arși, ne spune versetul 8. Dar apoi schimbă direcția şi vorbește despre credincioși în versetul 9: „Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune şi care însoțesc mântuirea.” Și vorbind despre noi, la versetul 17 spune: „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței ne strămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ”.

Acest lucru este uimitor. Dumnezeu a vrut să arate moștenitorilor promisiunea, promisiunea lui Dumnezeu pentru slavă veșnică. Noi suntem moștenitorii care așteptăm moștenirea deplină. A vrut să ne arate ne strămutarea hotărârii Lui. Nu se va schimba. Ce a hotărât, va îndeplini. „A venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte”. Care sunt cele două lucruri? O promisiune și un jurământ. Dumnezeu a promis și apoi a jurat să fie credincios promisiunii Sale. Și prin aceste două lucruri neschimbate, Dumnezeu a afirmat ne strămutarea hotărârii Lui, și ca rezultat, El care nu poate să mintă, a îngăduit să găsim o puternică îmbărbătare, iar scăparea a fost nădejdea care ne-a fost pusă înainte. Această nădejde, spune versetul 19, este ca o ancoră a sufletului.

Nu știu cum pot oamenii să trăiască sub învățătura care îi amenință cu pierderea mântuirii lor. Avem o ancoră care pătrunde – ne spun următoarele două versete din Evrei 6 – până în Sfânta sfintelor, dincolo de perdeaua dinlăuntru, care este în legătură cu Cristos. Avem un Dumnezeu neschimbabil care a făcut promisiuni neschimbabile, iar apoi a adăugat un jurământ peste promisiune, așadar prin două realități neschimbabile, Dumnezeul care nu poate să mintă ne-a făgăduit promisiunea unei slave veșnice și astfel ne-a dat nădejdea siguranței. Și noi suntem păziți de către mijlocirea Fiului lui Dumnezeu care șade la dreapta lui Dumnezeu și de către mijlocirea continuă a Duhului în noi, versetele 26 și 27, prin care Duhul se roagă continuu după voia lui Dumnezeu, astfel suntem asigurați, întâi de toate de promisiunea lui Dumnezeu; apoi în al doilea rând de către lucrare preoțească a lui Cristos; și în al treilea rând, de către mijlocirea Duhului Sfânt binecuvântat, într-o manieră personală pentru noi.

Mântuirea ta este veșnică pentru că așa a hotărât-o Dumnezeu să fie. Așa a planificat El să fie și așa se va întâmpla. Toate lucrează, așadar, împreună pentru binele nostru – pentru că aceasta este în consecvență cu scopul lui Dumnezeu. Așadar, care este scopul lui Dumnezeu în mântuirea noastră? Care este? Ei bine, poate spui: „Să ne ducă în ceruri”. Ei bine, aceasta este varianta scurtă a adevăratului scop. Mă refer la faptul că acesta este modul ca să ajungi acolo. Cred că atât de mulți oameni cred că este o chestiune de străduință, să ajungi în cer și să speri, știți, când vor muri vor fi harfe care te vor aștepta, vor fi sunete plăcute, știți, și norișori pe care vei sta, unde vei fi așezat pentru totdeauna într-un mediu perfect. Ce departe este această perspectivă de realitățile cerului. Asta este o parte a nebuniei care vine din astfel de cărți care sunt scrise de oameni care au făcut călătorii în ceruri.

Sunt pe punctul să mai scriu o carte și va fi despre vrei să cunoști adevărul despre Cer, pentru că atunci când compari toate aceste povești nebunești despre oameni care au mers la cer, afli că sunt contradictorii. Așadar, oriunde s-ar duce, acela nu este cer sau nu vor fi toți de acord pentru că cerul este așa cum este cerul și nu este ceea ce toți acești oameni spun și se contrazic. Adevărul se află în Cuvântul lui Dumnezeu. Și când vei merge în cer, care va fi scopul? Care va fi obiectivul?

Doresc să vedeți asta, așadar să ne întoarcem la Romani 8 și în câteva minute aici, să vedem scopul – scopul. Scopul lui Dumnezeu se va împlini, asta vom sublinia, realitatea scopului Său, realitatea scopului Său este hotărâtă înainte de întemeierea lumii. El l-a predeterminat și iată cum îl va împlini. Tot ceea ce El a plănuit se va împlini. Sfârșitul va fi la fel ca la început. Dar care este acest scop? Care este obiectivul Său? De ce face Dumnezeu ca prin toate lucrurile să ne ducă în slavă veșnică? De ce este acesta scopul Lui? De ce am fost chemați la acest scop? De ce am fost cunoscuți mai dinainte, predestinați? Iată răspunsul, centrul versetului 29, aici aflăm scopul secundar, obiectivul secundar: ca să fim asemenea chipului Fiului Său. Ca să fim asemenea chipului Fiului Său – ați auzit? Ca să fim asemenea chipului Fiului Său.

În cartea băiețelului de patru ani el spune: „Cerul este plin de copii care aleargă peste tot”. Chiar așa? Cerul este plin de copii care aleargă peste tot? Nu cred asta. Nu cred asta. Cine ajunge în cer, cu cine se aseamănă? Cu Cristos. O umanitate deplină, bărbăție glorificată, feminitate glorificată. Acesta este scopul secundar al mântuirii. Ca să devenim asemenea chipului Fiului Său. Acesta este scopul. Ce înseamnă asta, faptul că vom fi asemenea lui Cristos? Nu înseamnă că vom fi asemenea Lui în ce privește trăsăturile faciale. Ce înseamnă este că vom fi ca El atât cât poate umanitatea glorificată să fie asemenea divinității întrupate. Filipeni 3:20-21 spune că vom avea un trup la fel cum a fost trupul Lui slăvit, așa-i? 1 Ioan 3:1 și 2, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Acesta este prețul chemării de sus. Filipeni 3: „Alerg înainte pentru premiul chemării cerești” Care este premiul chemării cerești? Asemănarea cu Cristos.

Acum, chiar acum, Duhul Sfânt ne modelează, nu-i așa? Din slavă în slavă. Suntem prelucrați prin asta. Ne modelează după chipul lui Cristos pe măsură ce privim slava Lui în Scriptură. Pe măsură ce Cristos devine mai slăvit pentru noi, pe măsură ce Îl cunoaștem mai mult, în mod literal Duhul ne modelează după Chipul Său, însă nu va fi complet, nu va fi perfect, până când nu vom fi înviați la răscumpărarea trupului, ce va avea loc, așa cum v-am spus mai devreme în același capitol. Însă când vom ajunge în ceruri, scopul este să fim făcuți asemenea – verbul înseamnă a aduce la aceeași formă, exact cum spune – a aduce în aceeași formă cu chipul lui Cristos. Chipul este eikōn, de unde avem cuvântul icoană. Este folosit de patru ori în Noul Testament, cu referire similară la Isus Cristos. Este cuvântul folosit în 2 Corinteni 3:18, ca să fim asemenea chipului Său din slavă în slavă. Este folosit iarăși în capitolul 4 când vorbește despre chipul lui Cristos. Coloseni 1, Coloseni 3, acest chip este un chip derivat, nu este accidental sau întâmplător. Cu alte cuvinte, nu este: oh – a ajuns să se asemănă cam mult cu Isus, așa cum pot apărea multe coincidențe similare în viața omului. Acest chip este derivat. Literalmente, suntem aduși la același chip în mod intenționat. Și iarăși nu înseamnă că vom avea toți aceleași trăsături fizice ca ale lui Cristos, ci înseamnă că în esență vom fi ceea ce este El și anume perfecți, maturi, neprihăniți, sfinți, o umanitate curată.

Și vă rog să vă amintiți, am vorbit despre asta, nu-i așa? Faptul că modelul nostru devine Cristos. El este omul perfect. El ne arată cum este curăția perfectă, sfințenia perfectă, neprihănirea perfectă. El este standardul. El a avut chipul lui Dumnezeu, a luat apoi chip de om. A venit în lume, da, ca să valideze planul lui Dumnezeu prin oferirea unei jertfe pentru păcat. Dar de asemenea a venit ca să demonstreze planul lui Dumnezeu. Așadar, când te gândești la cer, să te gândești la Cristos și să te gândești la faptul că tot ceea ce vezi ca fiind adevărat cu privire la Cristos, va fi adevărat și cu privire la tine. Nu-i așa că este cu bătaie lungă? Este un plan pe termen lung. Dar în esență El ne prezintă cum arată umanitatea perfectă, cum arată umanitatea absolut sfântă, neprihănită. Planul lui Dumnezeu este să ne facă asemenea cu acest chip. Nu este vorba despre lucruri întâmplătoare, ci este vorba de asemănarea cu Cristos. A fi asemenea lui Cristos. Pe măsură ce privim la El, Duhul Sfânt puțin câte puțin ne modelează după chipul Său – puțin câte puțin. Pavel spune „Nu că am ajuns” – Filipeni 3 – „dar alerg înainte spre premiu”. Dar într-o zi, vom fi ca El.

Acesta este al doilea scop al lui Dumnezeu – acesta este al doilea scop al lui Dumnezeu. Care este scopul principal? Să continuăm citirea. Să ne întoarcem la versetul 29. Scopul principal este ca El – scopul secundar este să fiți făcuți ca Fiul Său; scopul principal este ca El, Fiul Său, să fie Cel dintâi născut între mai mulți frați. Poate spui: „Ei bine, asta nu pare prea important, primul născut între mai mulți frați. Asta sună cam pământesc”. Asta pentru că nu înțelegi ce înseamnă „întâiul născut”. Și în unele privințe, aș fi dorit să nu fie acesta modul în care l-au tradus pentru că prōtotokos înseamnă mult mai mult decât pare la prima vedere, ca primul copil născut într-o familie. Acesta este modul în care noi privim acest aspect în cultura noastră, pentru că nu ne place cum au procedat cei din vechime, nu acordăm un merit special primului fiu născut într-o familie ca fiind copilul primordial.

Știți, noi am fost crescuți într-o democrație în care totul ar trebui să fie egal, și, știți, noi împărțim în mod egal totul copiilor. În vremurile trecute, când dădeai mai departe moștenirea, o dădeai celui mai matur copil, care era fiul întâi născut, cel care avea puterea și abilitățile să se îngrijească de averea familiei și el primea toate bunurile și totul, toate obligațiile pe care le avea, ca să facă ceva din toate și să continue averea familiei și să se îngrijească de familia extinsă, aceasta era practica în acele culturi vechi. Așadar, i-o dădeai primului născut, cel care avea cea mai mare experiență, care avea cea mai mare maturitate, care era mai în vârstă, care era considerat primul. De aici vine acest cuvânt, dar înseamnă mult mai mult decât atât.

Expresia primul născut, m-aș bucura să știu că vă gândiți la el ca fiind cel preeminent – cel preeminent –să citiți și să spuneți că El este Cel preeminent între mai mulți frați. Știți, este uimitor că în Evrei capitolul 2, Domnului nu Îi este rușine să îi numească pe credincioși frații Lui. Am fost înfiați în familia lui Dumnezeu. Suntem fii ai familiei. Într-un sens, suntem frați cu Cristos. Suntem părtași naturii divine – oricum, o omenire glorificată poate fi precum divinitatea întrupată, cea pe care o vom avea, pe care o vom experimenta. Nu știu esența tuturor acestor lucruri, dar știu că realitatea ei va fi sfințenia, sfințenie absolut perfectă, puritate, neprihănire.

Așadar, va fi a noastră, și nu este nicio reticență din partea lui Dumnezeu ca să ne-o dea, să ne dea nouă propria Sa neprihănire. El deja a pus-o în contul nostru în momentul justificării și va fi o realitate în starea de glorificare. El nu este reticent să ne-o ofere, într-un sens, să împartă slava Sa cu noi. De fapt, El ne va face să fim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca noi în realitate să reflectăm slava Fiului. Dar la sfârșit, cu toate că suntem frați, Cristos va fi prōtotokos. El va fi cel preeminent. Acesta, dragilor, este scopul mântuirii. Scopul misiunii lui Dumnezeu în lume este să creeze o preeminență a Fiului Său, Fiul dragostei Sale, Cel preaiubit, într-un cer veșnic unde va fi înălțat pentru totdeauna de către cei care Îl iubesc și Îl adoră. Poate spui: „Ei bine, îngerii ar fi putut să facă asta”. Însă nu în ce privește harul. Nu în ce privește mila. Și El nu ar fi putut arăta veșnic lauda slavei harului Său dacă nu l-ar fi creat pe om, dacă nu i-ar fi răscumpărat pe sfinți, dacă nu i-ar fi dus în veșnicie.

La sfârșit, și am spus aceste lucruri de-a lungul anilor, întregul scop al mântuirii a fost acesta: Tatăl L-a iubit pe Fiul atât de perfect, atât de infinit, atât de glorios, atât de maiestuos - atât de perfect încât a trebuit să demonstreze această dragoste. Și cum avea să-Și demonstreze Tatăl dragostea față de Fiul? Urma să-I ofere o mulțime de trupuri glorificate ale sfinților care să-L glorifice și să-L cinstească pentru totdeauna și în veci de veci. De aceea a făcut asta. Este secundar că ești făcut asemenea chipului Său. Scopul principal este ca datorită faptului că ai fost conformat chipului Său, să poți să-L glorifici pentru totdeauna. Preeminența lui Cristos este totul. De aceea Filipeni 2 spune că I-a dat un Nume care este mai presus de orice nume, și în Numele lui Isus, orice genunchi se va pleca.

În Coloseni 1 este o afirmație – începe în versetul 15: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel prōtotokos întâi-născut din toată zidirea.” Ei bine, El nu este prima persoană creată. Ai avut atâția oameni creați înainte de nașterea lui Isus, Fiul veșnic, bineînțeles, care nu a fost creat niciodată, însă doar omul Isus a fost creat în pântecele Mariei. El nu este primul născut cronologic din toată creația, însă din tot ceea ce a fost creat, El este prōtotokos, El este principalul. El este Cel preeminent, aceasta este ceea ce înseamnă. Și ca să continui și să definesc asta, El este prōtotokos din toată creația, pentru că prin El au fost create toate lucrurile din cer și de pe pământ, vizibile, invizibile, scaune de domnii, domnii, stăpâniri, autorități, toate lucrurile au fost create prin El și pentru El, El este înainte de toate lucrurile. În El se țin toate lucrurile. El este capul bisericii. El este începutul. El este prōtotokos dintre cei morți, aceasta înseamnă că El este întâiul și preeminentul. Așadar, El este Cel care are primul loc în toate.

Și apoi avem: „pentru că a fost buna plăcere a Tatălui”. Ce a dorit Tatăl? A fost plăcerea Lui să-Și cinstească Fiul. A fost plăcerea Lui să facă asta prin răscumpărarea păcătoșilor care vor constitui o armată de oameni în veșnicie care Îl vor cinsti pe Fiul, Îl vor glorifica pe Fiul, Îl vor sluji pe Fiul și chiar vor reflecta însăși slava Fiului Său. Acesta a fost scopul Său. Scopul Său nu a fost să-i ducă pe oameni până la jumătatea drumului spre cer și apoi să-i lasă să cadă și să meargă în iad. Scopul nu a fost ca să îi salveze doar pentru o vreme. Scopul Său nu a fost să aducă Evanghelia la ei, să creadă și să spere că se vor ține. Scopul Său a fost să creeze o umanitate răscumpărată de sfinți care să ajungă în cer prin har și care pentru totdeauna și în veci de veci să-L slăvească pe Cel care a murit ca să facă acest lucru posibil: pe Fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne dă bucurie, pace, cerul, dar nu doar pentru noi. Noi suntem scopul secundar. Însă apogeul scopului divin este ca toți cei care vom fi acolo să-L glorificăm pe Fiul Său. Cristos este punctul central, focal al istoriei răscumpărării. El trebuie să fie slăvit și cinstit pentru veșnicie. Scopul mântuirii este așadar Cristos. Aceasta este dragostea Tatălui pentru Fiul. Adesea am spus așa: Tatăl a hotărât ca prin răscumpărare să găsească o mireasă pentru Fiul Său. De aceea cerul cel nou este numit cetatea Mireasă, Noul Ierusalim, așa-i? Împodobită ca o mireasă. De aceea Biserica este numită Mireasa lui Cristos și El este Mirele. Întreaga istorie a răscumpărării Îl reprezintă pe Tatăl, care găsește un popor supus, plin de iubire pentru Fiul Său, care Îl va lăuda și cinsti pentru totdeauna pentru totdeauna și pentru totdeauna. Acesta este scopul lui Dumnezeu și asta este ceea ce face.

Să ne întoarcem la Isaia 46: „Am hotărât, voi face”. Și apoi la Ioan 6 când Isus spune „Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine și nu voi pierde pe niciunul, ci îi voi învia în ziua de apoi”. În consecință, versetul 29: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie preeminentul dintre mai mulți frați.” Atunci, acesta este procesul: El i-a predestinat, El i-a chemat, El i-a justificat, El i-a glorificat. Nu este nicio pierdere. Pe cei pe care i-a predestinat, i-a și chemat. Pe cei pe care i-a chemat, i-a și justificat. Pe cei pe care i-a justificat, i-a și glorificat.

Și apropo, versetul 31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi” – cum? Dacă acesta este planul, crezi că cineva îl va încurca? Așadar, bucură-te de asigurarea pe care o ai, bucură-te de lucrarea de mijlocire a lui Cristos la tronul lui Dumnezeu în dreptul tău, bucură-te de lucrarea de mijlocire a Duhului în inima ta, bucură-te de scopul mărinimos, plin de har și minunat al lui Dumnezeu, care se va împlini. Acum, unii dintre voi vă uitați la aceste cuvinte „cunoscut mai dinainte”, „predestinat”, „chemat” și vă întrebați „Cum de pot funcționa toate acestea?” La ele ne vom uita data următoare. Bine. Acestea vor fi duminica următoare.

Acum, mă voi ruga imediat, dar vom face iarăși ce am făcut săptămâna trecută. Mă voi ruga și apoi vă rog să rămâneți în tăcere, să nu plecați, așa cum am făcut și data trecută, acesta este un timp de meditare. Este un timp ca să vă gândiți la ceea ce s-a vorbit. Știți, parcă avem un obicei aici să ne grăbim să ieșim ca să ajungem apoi la următorul eveniment. Doresc să rămâneți în tăcere, timp în care Jan cântă ceva la orgă pentru câteva momente și să vă gândiți la lucrurile pe care le-ați auzit. Apoi, după ce sunetul va fi mai tare, puteți să vă apropiați de părtășie. Înainte să închei în rugăciune, doar să vă amintesc, după-masă vom sta la Masa Domnului, și va fi un timp minunat. Va fi un timp de celebrare a crucii și de apropiere de Domnul la masa Lui. Așadar, vă așteptăm să fiți alături de noi la ora 6:00 deseară. Și să știți următoarele: Camera de rugăciune din dreapta mea este deschisă pentru oricare dintre voi care aveți vreo nevoie spirituală. Ne-am bucura să veniți. Sunt aici frați care s-ar bucura să vorbească cu voi.

Acum, Tată, suntem atât de recunoscători pentru această dimineață că am vorbit despre aceste lucruri. Mă simt atât de slab și atât de firav și atât de incapabil, că abia reușesc măcar să încep să exprim grandoarea și măreția acestor adevăruri. Acest predicator este prea slab echipat și nu poate cuprinde măreția infinită a acestor realități. Nu putem decât să ne rugăm, Doamne, ca umilele noastre cuvinte, și eforturile noastre firave să fie sporite și îmbogățite de Învățătorul minunat care locuiește în noi, de ungerea pe care o avem de la Dumnezeu, de Duhul Sfânt Însuși, ca să ne ducă mai profund în slava acestor realități de răscumpărare. Îți mulțumesc pentru frații care sunt aici și care se bucură în o mântuire adevărată care este pentru totdeauna, care trăiesc cu o speranță certă, a căror speranță este ancorată, a căror suflete sunt ancorate, pentru că mântuirea lor este reală. Doamne, sunt unii oameni care nu au încrederea că au adevărata mântuire, care se zbat, poate sunt unii care știu că nu au mântuirea, care nu au nicio speranță, sunt fără de speranță fără Dumnezeu în lume, și se îndreaptă spre judecată. Mă rog, Doamne, ca ei să se întoarcă la Cristos și la promisiunea vieții veșnice în El. Și mai sunt și alții care au îndoieli, întrebări, se gândesc dacă sunt mântuiți cu adevărat sau nu. Mă rog, Doamne, să îi atragi cu adevărat și mântuindu-i la Cristos și să le dai acea adevărată speranță. Fie ca Duhul să mărturisească împreună cu duhul lor că ei sunt cu adevărat copii ai lui Dumnezeu. Îți mulțumesc pentru tot ce ai pus în mințile noastre azi și fă ca acest lucru să treacă de la minte la inimă, ca să se exprime în închinare și ascultare. Ne rugăm în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT