Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la capitolul 8 din Epistola către Romani și ne vom uita în principal doar la două versete - doar două versete. Dar ca să vă rămână în minte cum trebuie, doresc să citesc trei versete, versetele 28, 29 și 30 pentru că ele merg împreună. Am parcurs deja versetul 28 și cel puțin a doua parte a versetului 29, însă doresc să vi le recitesc.

Romani 8 de la versetul 28: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulți frați. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.”

Acum, doresc să vă ofer din nou imaginea de ansamblu asupra celor învăţate, nu doresc să insist prea mult asupra acestui punct, însă este un punct important pe care vreau să-l ating neapărat. Așa cum am învățat, lucrarea plină de har, puternică, minunată a Duhului Sfânt în dreptul fiecărui credincios, este suficientă ca să fim motivați la o închinare din toată inima, plină de bucurie și de recunoștință, iar închinarea este prioritatea credinciosului. Întâi de toate noi suntem închinători. Tatăl caută închinători adevărați, iar noi suntem cei care ne închinăm în Duhul, așa cum spune apostolul Pavel. Întâi de toate noi suntem închinători. Subiectul închinării noastre este Dumnezeul Trinitar, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Și la drept vorbind, suntem bine informați cu privire la închinarea către Dumnezeu Tatăl. Îi înțelegem atributele, înțelegem lucrările Sale mărețe și le celebrăm în manifestările închinării noastre, atât individual, cât și colectiv. Suntem bine informați de asemenea în ce privește închinarea față de Dumnezeu Fiul. Înțelegem viața și lucrarea Sa. Înțelegem moartea și învierea Sa, înălțarea, lucrarea Sa de mijlocire, și revenirea Sa. Ne descurcăm în ce privește închinarea față de Fiul. Dar nu înțelegem pe deplin, cel puțin în bisericile evanghelice, lucrarea Duhului Sfânt. Și în consecință, noi nu ne închinăm Duhului Sfânt așa cum ar trebui, așadar, noi nu ne închinăm Dumnezeului Trinitar în măsura deplină pe care este vrednic să o primească.

Închinarea noastră față de Duhul Sfânt, la fel ca închinarea noastră faţă de Tatăl și de Fiul, este doar atât de adevărată, de curată și de precisă pe cât este cunoașterea noastră față de persoana și lucrarea Duhului. Și din moment ce aceasta este o problemă evidentă în lumea evanghelică de azi, ne străduim să ne uităm cu atenție la lucrarea Duhului Sfânt pentru care I se aduce închinare. Și doresc să spun încă de la început că Duhul Sfânt nu este mai puțin suveran decât Dumnezeu Fiul sau Dumnezeu Tatăl. El nu este mai puțin suveran, El nu are mai puţină autoritate, decât ceilalţi membri ai Trinității. El trebuie să fie ascultat așa cum sunt Tatăl și Fiul. El trebuie să fie onorat și să I ne supunem Lui la fel ca Fiului și Tatălui.

Dar în general, bisericile evanghelice din vremea noastră au fost înșelate în ce privește înțelegerea Duhului Sfânt, persoana și lucrarea Sa, slujirea Sa. Și în consecință, închinarea noastră față de Duhul Sfânt este complicată – sau funcționează în ignoranță. Mișcarea penticostal/carismatică, care a început în zorii secolului al XX-lea, a produs interminabile înțelegeri greșite cu privire la Duhul Sfânt, reprezentări greșite fără sfârșit ale Duhului Sfânt, mult abuz și hulirea Numelui Său cel sfânt. Și în numele unității și în numele dragostei și în numele acceptării, biserica evanghelică a decis să nu corecteze acest tărâm vast de propagare a rătăcirii. Acesta este un lucru serios de evitat. Acest lucru are nevoie de corectare, are nevoie de expunere.

Duhul Sfânt este perceput în mișcarea penticostal/carismatică, indiferent de ce ar putea fi spus. Duhul Sfânt este perceput fără îndoială nu ca un Dumnezeu suveran, nu ca Duhul suveran care domnește, care poruncește credinciosului, nu ca fiind Cel față de care să ne supunem, de al cărui cuvânt să ascultăm, ci mai degrabă Duhul Sfânt este prezentat aproape într-o manieră impersonală, ca o forță, o forță oarecum metafizică care îl slujește pe credincios și se supune voinței credinciosului, dorinței credinciosului, cuvintelor credinciosului și chiar, bănuiesc, poruncilor credinciosului. Dorințe personale, voințe personale, cereri personale, ambiții personale, dorințe de sănătate, de bogăție, de prosperitate, tânjiri după experiențe mistice, sentimente esoterice se presupun a fi acțiuni ale Duhului care în esență sunt activate de cerințele credinciosului, de cuvintele credinciosului.

De exemplu, poate cel mai influent dintre toți în mișcarea carismatică este Benny Hinn. Iată câteva citate ale lui Benny. „Nu, nu, niciodată să nu te duci la Domnul și să spui: „Dacă este voia Ta””. Iată încă una: „Activitatea Duhului Sfânt este dependentă de cuvintele mele. El nu va lucra până când nu spun eu”. Așadar el este cel suveran și Duhul Sfânt este o forță metafizică ce funcționează ca răspuns la cuvintele sale. Veți vedea această concepție la toți predicatorii care susțin mărturisirea pozitivă de credință și faptă, la toți, de la Joel Osteen, toți – și ne putem întoarce punctul inițial, la Kenneth Hagin, care a luat ideile de la E. W. Kenyon, care le-a luat de la metafizica Științei creștine. Însă aceasta este atitudinea. Duhul abia dacă mai este o persoană, este un fel de forță.

Benny Hinn spune de fapt că această ungere a Duhului Sfânt a venit asupra lui, în special când a vizitat mormintele a două femei, care au murit, două femei predicator eretice, Aimee Semple McPherson și Kathryn Kuhlman, și spune că atunci când s-a apropiat de mormintele lor, ungerea Duhului Sfânt a venit asupra lui. El spune că această ungere este atât de puternică asupra lui, că dacă își dă jos haina și își freacă haina de el, ungerea vine asupra hainei, lovește cu haina în aer și spune: „Bam, bam, bam” și oamenii din public cad toţi la pământ pentru că el folosește această putere numită Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce înseamnă să fii dărâmat de Duhul. Oamenii cad unul după altul; cad în grup sub mânuirea acestei puteri. De fapt, acești evangheliști ca el Îl controlează atât de mult pe Duhul Sfânt, că ei pot să ceară ca Duhul Sfânt să fie prezent într-o anumită sală la ora 7:30, miercuri seara și pot să-L arunce asupra oamenilor după cum vor ei.

Acesta este un sistem fals. Iarăși, este metafizică. Este ideea că Duhul Sfânt este o forță mistică și sunt anumite legi care operează în universul metafizic și dacă interacționezi cu aceste legi, atunci Duhul Sfânt Se mișcă cu putere. Numele Duhului Sfânt este folosit ca să dea legitimitate unui învățător fals. Acolo pot fi duhuri, dar nu este Duhul Sfânt. Însă Numele Duhului Sfânt este folosit pentru că acesta îl face pe predicator să pară legitim. De asemenea îl face faimos și apoi îl face bogat. Iar el este onorat și Duhul Sfânt este dezonorat.

Cât de grav este acest lucru? În Exod capitolul 20 versetul 7, locul unde sunt prezentate cele zece porunci, una dintre ele spune: „Să nu iei Numele Domnului în deșert”. Este foarte periculos să faci acest lucru, dar exact asta este acest tratament metafizic al Duhului Sfânt. Este luarea în deșert a Numelui Său. Porunca spune: „Să nu iei Numele Domnului în deșert, pentru că Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce ia Numele Lui în deșert”. Eu nu sunt tribunalul, să dau decizia finală cu privire la ce li se întâmplă acestor oameni, ci Dumnezeu este, iar ei nu vor rămâne nepedepsiți. Unii și-ar dori ca pedeapsa să vină mai degrabă mai devreme decât mai târziu de dragul celor care sunt amăgiți.

Scriptura Îi atribuie Duhului Sfânt fiecare atribut pe care îl are și care le este atribuit Fiului și Tatălui. Deplin Dumnezeu, suveran peste toți credincioșii. El nu ni se supune nouă, El nu îndeplinește voia noastră. El nu acționează ca răspuns la anumite legi metafizice pe care le punem noi în mișcare. El nu Se mișcă în urma mărturisirilor noastre verbale. El nu este un fel de forță neutră care așteaptă ca noi să Îl împingem. Duhul Sfânt este suveran peste credincios. Duhul Sfânt este suveran peste credincios. Noi trebuie să ne supunem cuvintelor Sale, să ne supunem autorității Sale. Noi trebuie să umblăm în Duhul, să trăim în Duhul, să-L ascultăm pe Duhul și să fim umpluți continuu de Duhul Sfânt. El este autoritatea lui Dumnezeu în noi și peste noi.

Și noi ne-am uitat la adevărata lucrare a Duhului Sfânt în Romani capitolul 8, așadar, să mergem acolo. Aici, învățăm elementele lucrării Sale pline de har în credincioși. Am putea să le rezumăm și să spunem așa – și cred, și știți și voi, că este important să vă ofer aceste imagini de ansamblu. Tatăl a inițiat planul mântuirii în veșnicia trecută. Tatăl a inițiat planul de mântuire, Fiul l-a validat pe cruce și l-a demonstrat în viața Lui. Ne-a demonstrat cum arată umanitatea perfectă. A demonstrat cum arată o persoană mântuită și sfințită pe deplin și chiar glorificată.

Așadar, Tatăl a inițiat planul de mântuire. Fiul l-a validat pe cruce și l-a demonstrat în viața Lui, dar Duhul Sfânt este Cel care îl activează. Nu noi Îl activăm pe Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt activează lucrarea lui Dumnezeu în noi și acest lucru este cuprinzător. Duhul Sfânt este Cel care ne conduce la pocăință. Duhul Sfânt aduce condamnare în ce privește păcatul și neprihănirea și judecata. Duhul Sfânt este Cel care ne naște din nou, ne dă viață și înțelegere ca să putem crede. Așadar Duhul Sfânt este cel care ne convinge de păcat și ne naște din nou. Apoi Duhul Sfânt este Cel care ne sfințește. Și de asemenea Duhul Sfânt este Cel care ne dă siguranță; adică ne garantează slava viitoare, și apoi Duhul Sfânt este Cel care ne glorifică. El ne va învia prin puterea Duhului așa cum L-a înviat pe Isus.

Așadar, întreaga lucrare, întreaga acțiune a lucrării mântuirii, inițiată de Dumnezeu, validată și demonstrată de Cristos este apoi activată de Duhul Sfânt. Un alt fel de a spune este că Tatăl a hotărât să mântuiască un popor ales, Fiul a asigurat jertfa ca să facă mântuirea posibilă și Duhul a produs acea mântuire. El a adus convingerea în noi, regenerarea, sfințirea și într-o zi ne va glorifica. Așadar, Duhul Sfânt regenerează, sfințește, dă siguranță și-l glorifică pe credincios. Aceasta este adevărata Sa lucrare.

Acum, ne-am uitat la lucrarea Duhului Sfânt în capitolul dinaintea noastră, până la această secțiune din versetele 28 la 30. Și de când am ajuns la versetul 17, am studiat o lucrare specială a Duhului Sfânt care este în noi: lucrarea de asigurare a noastră. Am vorbit despre această lucrare de regenerare a noastră. Am vorbit despre lucrarea Lui de sfințire a noastră, prin faptul că ne separă de păcat și moarte, ne împuternicește să împlinim Legea, ne schimbă natura, ne face să ne comportăm într-o manieră neprihănită, ne înfiază în familia lui Dumnezeu și ne face fii, toate acestea sunt elemente ale sfințirii, și identificării, și unirii noastre cu Cristos.

Ne uităm acum la lucrarea finală care este pregătită înaintea noastră pentru noi și anume lucrarea Duhului Sfânt de garantare sau securizare a slavei noastre veșnice. Aceasta se găsește de la versetul 17 până la versetul 30. Ne uităm la această lucrare a Duhului lui Dumnezeu prin care securizează mântuirea ta veșnică, locul tău în ceruri. Și v-am citit de la 1 Petru intenționat, pentru că am vrut să reamintesc faptul că ai fost păstrat în siguranță pentru moștenirea ta viitoare care este păstrată pentru tine. Este păzită prin puterea lui Dumnezeu și anume prin Duhul Sfânt. Este acolo, așteaptă, este neîntinată și nestricăcioasă, nu se veștejește, e păstrată pentru voi, și voi sunteți păziți, pentru ca într-o zi să ajungeți acolo. Aceasta este lucrarea de securizare a Duhului Sfânt. El este numit, așadar, Duhul promisiunii. El este garanția, avansul, inelul de logodnă, pecetea lui Dumnezeu, care vă va duce la slava finală.

Așadar, începând de la versetul 17, tema se mută de la naștere din nou și sfințire la glorie. În versetul 17, începem să vorbim despre ce înseamnă a fi glorificați împreună cu Cristos. În versetul 18 aflăm despre slava care va fi descoperită în noi. Versetul 21 vorbește despre slava copiilor lui Dumnezeu. Începem să privim spre viitor. În versetul 24 aflăm despre speranța pentru acea slavă. În versetul 25 apare iarăși speranța, până la versetul 30, unde găsim cuvântul „proslăviți”. Așadar, tema de la versetul 17 la 30 este slava noastră viitoare și accentul este pus pe lucrarea Duhului Sfânt care ne păstrează în siguranță pentru acea slavă viitoare.

Acum, faptul că o realizează într-o manieră remarcabilă, este demonstrat aici, în versetele 26 și 27. El mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. El este mijlocitorul nostru. El stă înaintea Tatălui continuu folosind un limbaj nonverbal, o comunicare intra-Trinitariană fără cuvinte. Este Duhul care-I vorbește Tatălui fără cuvinte, prea profund pentru limbajul uman. Limbajul uman ar limita această comunicare și Duhul vorbește fără cuvinte, comunică cu Tatăl în armonie perfectă cu voia Tatălui. Din versetul 27 aflăm că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu și Cel care cercetează inimile – adică Dumnezeu – știe care este gândul Duhului. Așadar, ai planul Tatălui, cunoscut de Duhul, Duhul mijlocește în cadrul acelui plan după voia lui Dumnezeu și astfel, în această lucrare minunată de mijlocire a Duhului, suntem asiguraţi pentru glorie.

Duhul suspină pentru noi ca să obținem slava. Creația suspină în versetele de la 19 la 22. Credincioșii suspină vedem în versetele 23 la 25. Dar niciunul dintre aceste suspine nu este eficient. Însă suspinul Duhului Sfânt este un suspin eficient, este un suspin puternic ce ne asigură pentru slava finală. Acest lucru este ceea ce face Duhul Sfânt pentru noi. Și datorită acestei lucrări de mijlocire a Duhului lui Dumnezeu, Tatăl Însuși – versetul 28 – face ca toate lucrurile să lucreze pentru binele nostru veșnic pentru că acesta a fost scopul Lui și pentru că ne-a chemat la Sine ca să-L iubim pentru totdeauna.

Așadar, vedem că imaginea trece la slava viitoare, la descoperirea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu, la ceea ce a planificat Dumnezeu încă de la început, nu-i aşa? Acum ajungem la versetele 29 și 30, aceasta a fost o scurtă recapitulare. Și ne-am uitat deja la scopul mântuirii în versetul 29. Aș dori să îl abordez puțin. Scopul este asemănarea noastră. Acesta este scopul secundar, cel penultim, să ne asemene cu chipul Fiului Său. Scopul Său secundar, scopul secundar al lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor de-a lungul istoriei răscumpărării, scopul Său secundar a fost să îi facă pe oameni după chipul Fiului Său.

Cel mai bine se înțelege în acest fel: întreaga istorie a răscumpărării este despre Tatăl care caută o Mireasă pentru Fiul Său. Tatăl Îl iubește pe Fiul, El Îl iubește pe Fiul în mod desăvârșit și dorește să-I ofere Fiului un dar din dragoste. Acel dar va fi o umanitate răscumpărată care de fapt constituie o mireasă iubitoare – o mireasă iubitoare, fericită și supusă. Așadar, de-a lungul istoriei răscumpărării, Tatăl creionează mireasa – creionează mireasa. Chiar și atunci când vom ajunge în ceruri, Noul Ierusalim este numit Cetatea Mireasă, care se coboară din cer ca o mireasă împodobită pentru soțul ei. Biserica este văzută ca o mireasă, cei răscumpărați sunt văzuți ca mireasă. Chiar și cei credincioși din Israelul cel vechi, care erau soția lui Iehova, vor fi soția Fiului.

Așadar, Tatăl caută o mireasă. Este un preț de plătit de către Fiul, așa cum era pe vremuri. Când îți luai mireasă, plăteai un preț pentru acea mireasă și prețul pe care l-a plătit Fiul a fost viața Lui. Nu cu argint sau cu aur, așa cum spune Petru, ci cu sângele prețios care a curs din venele Sale când Și-a dat viața ca să plătească prețul pentru mireasa pe care Tatăl a dorit să I-o dea. Așadar, ce se va întâmpla în ceruri este că va fi strângerea miresei în Cetatea Miresei. Când Mireasa este completă, istoria răscumpărării se va încheia și Mireasa se va aduna în jurul Fiului. Îl vor iubi, Îl vor adora, Îl vor servi, I se vor închina, și încă un element: vor reflecta slava Lui. Vor avea chipul Lui. Ne-am uitat la acest element în detaliu, așadar nu ne vom mai întoarce la acest aspect. Acesta este scopul secundar. Apoi scopul principal, cel suprem, îl vedem în versetul 29, este ca El, Domnul, să fie preeminent între mai mulți frați. Scopul suprem este preeminența lui Cristos. La sfârșit, Dumnezeu Îi va da un Nume mai presus de orice nume. Și în fața acestui Nume, orice genunchi se va pleca.

Care este scopul istoriei răscumpărării? Tatăl Îl iubește pe Fiul și S-a hotărât să-I ofere o mireasă ca dar al dragostei față de Fiul, o mireasă care Îi va sluji și-L va adora și I se va închina și Îl va iubi și Îi va reflecta slava. Și într-un fel, reflectarea acestei slave este mai măreață decât ar fi fără răscumpărarea miresei – dacă nu este un alt motiv decât faptul că ei vor demonstra ceva care fără ei nu ar putea niciodată să fie demonstrat și anume harul lui Dumnezeu. Pentru ca să prezinte întreaga panoplie a atributelor Sale care sunt parte a harului și milei Sale, Dumnezeu a trebuit să răscumpere păcătoși nevrednici. Și acesta este scopul mântuirii. La sfârșit, toată slava I-o vom da lui Cristos. Vom pune cununile, la fel ca în Apocalipsa, la picioarele Sale și vom mărturisi că El este Domnul, Cel preeminent. Acesta este scopul mântuirii. La sfârșit Cristos va fi totul în toți. Și apoi, știți cum se încheie relatarea. După ce mireasa I-a fost prezentată lui Cristos pentru slava și cinstea Lui, Cristos va lua Mireasa și Îi va oferi pe toți Tatălui, într-un act de dragoste reciprocă. Este un lucru uimitor să fii prins în această realitate.

Acum, ce putem ști despre progresul spre acest scop? Acela este scopul mântuirii. Scopul secundar este să fim făcuți asemenea chipului lui Cristos, scopul principal este ca El să devină Cel preeminent, Cel înălțat. Dar procesul parcurs pentru a ajunge acolo este prezentat pentru noi în aceste două versete, 29 și 30. Acum, doar ca să vă ajut, uneori veți auzi despre teologia reformată, veți auzi aceste cuvinte, sau doctrinele harului sau calvinism și vă veți întreba la ce se referă. Pe scurt, în câteva cuvinte, este vorba despre ce este scris aici – chiar aici. Acesta este cel mai bun sumar al Doctrinelor harului, al esenței soteriologiei reformate, al punctelor esențiale ale calvinismului, acestea sunt. Aici este partea despre mântuire a lor și totul este legat într-o secvență, într-un proces.

Merge în felul următor, versetul 29: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte”. Apoi la versetul 30: „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.” Cunoscuți mai dinainte, predestinați, chemați, justificați și glorificați. Acestea sunt cele cinci realități cardinale care alcătuiesc marea istorie a scopului de răscumpărare a lui Dumnezeu în mântuire, aceste cinci realități.

Apropo, iarăși suntem uimiți de economia de cuvinte pe care Duhul Sfânt le folosește ca să aducă aceste cinci lucruri împreună în câteva afirmații. Pot să spun că milioane și milioane de pagini au fost scrise despre aceste cinci lucruri. Dar haideți să ne uităm la ele. Să încercăm să înțelegem procesul, dacă putem să-l numim proces, pentru că nimic nu este un proces în mintea lui Dumnezeu pentru că El le vede pe toate în plinătatea și completitudinea lor. Dar pentru noi, este o secvență și acesta este modul în care ne este prezentat nouă aici, în acest limbaj.

Unde începe mântuirea? Care este punctul originar de unde începe? Versetul 29: „aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte”. Acum, pentru unii oameni, acesta este punctul în care încep a accepta suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire. Ei spun „Oh, aceasta este cheia. i-a cunoscut mai dinainte”. El, deoarece cunoaște tot ceea ce se va întâmpla, s-a uitat înainte și a văzut ce vor face oamenii din voința lor liberă și din moment ce a știut ce vor face, i-a ales să fie ai Lui.

Asta înseamnă că i-a cunoscut mai dinainte? A văzut ce se va întâmpla – acum permiteți-mi să vă spun, El cunoaște viitorul. El cunoaște sfârșitul încă de la început. El cunoaște tot ceea ce se va întâmpla înainte să se întâmple – acest lucru este adevărat. El are preștiință, dacă vreți să o numiți așa. El are cunoștință și despre lucrurile care nu s-au întâmplat, o cunoaștere deplină a lor. Dar despre asta se vorbește? S-a uitat Dumnezeu înainte la acești oameni deplin independenți și a spus: „Ei bine, unii vor crede și alții nu vor crede, așadar din moment ce știu cine sunt cei care vor crede, aceștia sunt cei pe care îi voi alege”.

Ei bine, sunt câteva răspunsuri pe care vreau să le dau. Întâi de toate, această perspectivă va face din cuvântul „ales” un nonsens pentru că El nu a ales nimic. Așadar, uitați doctrina alegerii pentru că nu a ales nimic. Ar fi doctrina reacției. Nu știu dacă chiar ai vrea să încerci să predici doctrina reacției divine. Sau poate ai dori să predici doctrina suveranității umane. Apoi va trebui să te întrebi următorul lucru: Prin ce putere au biruit ei căderea lor? Prin ce putere acești oameni spre care S-a uitat El în viitor, oameni cu voință liberă, și-au biruit depravarea, căderea lor, starea lor moartă, orbirea lor, întunericul lor? Și apoi va trebui să te întrebi următoarele: Dacă Dumnezeu a privit înainte și a văzut că oamenii nu vor alege Evanghelia și nu vor alege să creadă și astfel vor merge în iad, de ce a continuat și i-a creat? Pentru că, vedeți, singurul motiv pentru care oamenii au venit cu această idee că Dumnezeu a reacționat pur și simplu la ceea ce știa că se va întâmpla este că vor să-L scape pe Dumnezeu să nu fie învinuit de ceea ce se va întâmpla. Ei încearcă să-L salveze pe Dumnezeu de o reputație rea, cum ar fi să fie responsabil pentru oamenii care merg în iad. Așadar, ei vor să spună că nu putem să-I facem așa ceva lui Dumnezeu, astfel El doar reacționează la ceea ce fac oamenii. Dar atunci, dacă nimeni nu a fost creat, de ce a continuat să-i creeze pe oamenii despre care a știut că vor face asta? Sau ai putea să pui o întrebare şi mai grea: De ce i-a creat pe oamenii care au avut potențialul să facă asta, dacă nu a avut un scop pentru acea situație? Nu poți să-L scoți pe Dumnezeu din ecuație, indiferent cum ai încerca. Ce s-a întâmplat este parte a scopului Său.

Bine, atunci la ce se referă pre cunoașterea? Ce înțelegem prin asta? Ei bine, toți înțelegem că nu înseamnă că Dumnezeu a știut doar ce se va întâmpla și apoi doar a reacționat. Asta am înțeles. De ce? Pentru că în Ioan 3 Isus îi spune lui Nicodim „Trebuie să te naști de sus”. Trebuie să te naști de sus. În Ioan capitolul 6 Isus spune: „Nimeni nu vine la Mine dacă nu-L atrage Tatăl”. La finalul capitolului, versetul 65, El spune: „Singurii care vin la Mine sunt oamenii pe care Tatăl i-a atras la mine”. Înțelegem asta. Ascultați ce spune Matei 11 la versetul 27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”

Uau! Singura cale prin care poți să-L cunoști pe Dumnezeu este dacă Fiul ți-L descoperă și singura cale prin care poți să-L cunoști pe Fiul este dacă Tatăl te atrage la El. Și apropo, ați observat cuvântul „a cunoaște” de aici? Aceasta este prima cheie. Nimeni nu-L cunoaște pe Fiul, afară de Tatăl și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl afară de Fiul. Poate spui „Ei bine, uau, uau, uau. Noi cunoaștem lucruri despre Fiul. Suntem informați despre Fiul. Sfinții îngeri au informații despre Fiul. Demonii au informații despre Tatăl și Fiul. La ce te referi când spui că nimeni nu-L cunoaște pe Fiul afară de Tatăl și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl afară de Fiul?” Cuvântul „a cunoaște” trebuie să fie diferit de a deține informații. Corect? Trebuie să însemne ceva diferit decât a deține informație pentru că îngerii sfinți, îngerii căzuți și chiar oamenii sunt informați despre Tatăl și despre Fiul, dar nu este cunoaștere. La ce te referi?

Cum rămâne cu Ioan 10? Acesta este un pasaj care folosește același cuvânt. Versetul 14 din Ioan 10: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl”. Ce fel de cunoaștere este asta? Când Isus spune: „Îmi cunosc oile” El spune „Sunt informat cu privire la ele” ca și cum este informat ca despre oricine altcineva? În Amos 3:2 Dumnezeu spune: „Numai pe Israel am cunoscut”. Numai pe Israel l-am cunoscut. La ce te referi? Tu cunoști totul. Numai pe Israel l-am cunoscut. Asta este ceva diferit. În Ioan 10:26:: „Nu credeți pentru că nu sunteți din oile Mele”. Uau! „Oile Mele aud glasul Meu și Eu le cunosc”. Eu le cunosc. Ce fel de cunoaștere? Despre ce vorbim aici? Ioan 17, versetul 25 „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut”. Despre ce fel de cunoaștere vorbim?

Aș dori să vă ofer o analogie care să vă fie de ajutor. Geneza 4 – nu e nevoie să deschideți acolo. În original Geneza 4 spune așa: „Cain a cunoscut pe soția lui și ea i-a născut un fiu”. Cain a cunoscut pe soția lui. În limbajul frumos, acoperit, eufemistic al Scripturii, aceasta este o cunoaștere carnală. Aceasta este o relație intimă de dragoste. Iar lucrul șocant pentru Maria atunci când îngerul Gavril a apărut și i-a spus că va avea un copil a fost că ea nu l-a cunoscut niciodată pe Iosif. Nu l-a cunoscut niciodată. Aceasta este cunoașterea despre care vorbim aici. Vorbim despre o cunoaștere a intimității. Osea 13:5: „Te-am cunoscut în pustie”. La ce se referă? Am hotărât să te iubesc. Am stabilit o relație de iubire cu tine în pustie.

Aceasta se vede în atât de multe locuri în Noul Testament. „Mulți Îmi vor zice: „Doamne, Doamne, am făcut aceasta, am făcut aceea”” Matei 7. „Și Isus le spune: „Plecați de la Mine, niciodată nu v-am” – ce? – „niciodată nu v-am cunoscut”. Nu a știut cine erau ei? Bineînțeles că știa. El îi știe pe toți. Niciodată nu am avut o relație intimă de dragoste cu voi, despre acest fel de cunoaștere vorbim aici.

Aș dori să vă arăt câteva versete – poate doriți să le notați pentru că această întrebare cu privire la pre cunoaștere este pusă de multe ori și încerc să vă ajut să fiți în stare să răspundeți în mintea voastră și în mințile celor pe care doriți să-i ajutați. Ascultați ce spune la 1 Corinteni 8:3. Este foarte simplu. Spune totul. „Dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu”. Ați înțeles? Asta este. Puneți un semn aici. Dacă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, este cunoscut de El.

Aș dori să vă pun o întrebare. De ce Îl iubim? El ne-a iubit întâi. El ne-a iubit întâi, noi Îi întoarcem iubirea, asta înseamnă că ne cunoaște. Când Biblia spune că ești cunoscut de Dumnezeu, Fiul spune: „Eu cunosc pe Tatăl, Tatăl Mă cunoaște” – o dragoste apropiată. În Ioan 17 Isus spune: „Credincioșii sunt cunoscuți de Tatăl și de Mine”. O dragoste strânsă, apropiată. La asta mă refer când vorbim despre cunoaștere. De ce este pre cunoaștere? Pentru că a fost rânduit înainte ca acea dragoste să poată să aibă loc, înainte ca cineva să fie născut. De aceea este pre cunoaștere. Este o pre rânduire. A fost stabilită înainte să se întâmple.

Galateni 4:9 vorbește despre mântuire astfel: „Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis” – îmi place ce spune – „după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu”. Ce înseamnă să fii cunoscut de Dumnezeu? Să știe că tu exiști? Să aibă informații despre tine? Nu, ci este faptul că a stabilit o relație de dragoste cu tine. Chiar în Romani capitolul 11, un capitol semnificativ pentru întreaga chestiune a alegerii suverane, încă de la începutul capitolului – versetul 2 – „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte”. Dumnezeu nu l-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. La ce se referă? La cei pe care I-a predeterminat să Îi iubească.

Să ne întoarcem la scrierile lui Moise. Întrebarea care se ridică este: De ce Israel? Așa cum Richard Wolffe a spus odată: „Cât de ciudat ca Dumnezeu să-i aleagă pe evrei”. De ce pe Israel? El spune: „Am hotărât să te iubesc nu pentru că erai mai grozav decât alte popoare, ci pentru că am hotărât să te iubesc”. Acesta este un act predeterminat al unei iubiri suverane, neinfluențate. Aceasta este pre cunoașterea. Și citim despre ea în 1 Petru: „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos”. Adevărul și realitatea străveche în schema mântuirii sunt că ea începe cu o hotărâre suverană de a-i iubi pe anumiți oameni. Și așa cum Ioan 13 spune, i-a iubit la maximum, până la capăt, aceasta este pre cunoașterea. Este o hotărâre predeterminată de a iubi, rânduită dinainte și bineînțeles, văzută dinainte.

Tocmai v-am citit din 1 Petru, dar nu v-am citit întregul capitol, așadar aș dori să vă citesc iarăși 1 Petru 1:2, am fost mântuiți: „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Ascultați ce spune. Repetă iarăși în versetele 19 și 20: „ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii”. Ce înseamnă pre cunoașterea în ce-L privește Cristos? S-a uitat Dumnezeu înainte și a spus: „Oh, uau, uite ce va fi. Va sfârși pe cruce. Trebuie să rezolv treaba asta”. Ca să spui că Isus Cristos a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, să fie dat ca miel fără cusur și fără pată înseamnă să spui că Dumnezeu a rânduit așa ceva, a stabilit, a hotărât. Și El a venit în aceste vremuri din urmă de dragul tău. Așa funcționează pre cunoașterea. Dumnezeu a hotărât-o în veșnicia trecută și are loc în timp.

O altă ilustrație a folosirii acestui termen care ne ajută se găsește în Fapte 2:23, Petru predică despre Cristos în ziua Cincizecimii, iar el vorbește despre moartea lui Cristos și despre oamenii care L-au țintuit pe cruce, dar el spune că Isus Cristos a fost dat în mâinile voastre ca să fie răstignit printr-un plan predeterminat și prin pre cunoașterea lui Dumnezeu, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după știința mai dinainte a lui Dumnezeu. Acum, vă rog să notați. Petru este cel care a scris ceea ce v-am citit și Petru este cel ce predică asta. Petru a înțeles însemnătatea pre cunoașterii. El, acest Cristos, dat în mâinile voastre, după planul hotărât şi după știința mai dinainte a lui Dumnezeu. Cuvântul plan este boulē. Este folosit în greaca clasică pentru o decizie, un curs de acțiune prescris care vine dintr-o decizie. Predeterminat este horizō, din care avem cuvântul orizont, o linie de demarcație. Ceva predeterminat înseamnă a trasa limitele sau granițele. Dumnezeu a stabilit prin sfatul Său granițele. A făcut determinarea.

Un alt mod de a traduce predeterminat ar fi destinat. Printr-un scop destinat, un plan, o decizie a lui Dumnezeu, trasat, pre-hotărât. Iar apoi adaugă: „știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Aceasta în engleză este prognoză, prognoză. Este decizia rânduită mai dinainte, trasată să mântuiască, să stabilească o relație de dragoste cu anumiți oameni. Și-a îndreptat dragostea asupra lor așa cum a făcut cu Israel, înainte de întemeierea lumii. Aceasta este cunoașterea mai dinainte. Este un fapt, este un fapt stabilit deja.

Acum să ne întoarcem la Romani 8. În Romani 8 – și am vrut doar să înțelegeți ce înseamnă pre-cunoașterea pentru că ceilalți termeni pot fi înțeleși mai bine din resursele pe care le avem. Am vorbit despre ei în trecut. „Aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte” – versetul 29 – „i-a și predestinat”. Ce înseamnă predestinarea? Ei bine, acest termen vorbește despre sfârșit, despre destin. Apropo, predestinat este proorizō. Este o formă intensificată de a trasa granițele. Acesta este scopul final. El i-a predestinat, spune, ca să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie preeminent între mai mulți. Așadar, printr-o decizie de trasare, a hotărât mai dinainte, și a stabilit în veșnicia trecută, Dumnezeu a predeterminat o relație apropiată de dragoste cu anumiți oameni. A stabilit-o prin decretul Său, şi bazat pe acea decizie din trecut, a predestinat viitorul, sfârșitul, scopul final. Încă de la început a trasat sfârșitul. Numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului încă de la întemeierea lumii. Apocalipsa 13:8, Apocalipsa 17:8 spun acest lucru. Tot ceea ce a intenționat Dumnezeu să facă a determinat încă de la început și a predestinat până la sfârșit. Aceasta este imaginea de ansamblu pe care o avem aici. De fapt, în Fapte 4:28 citim că Dumnezeu face ce vrea Mâna Lui și scopul Lui predestinează acel lucru să aibă loc. Fapte 4:28. Tot ceea ce predestinează să se întâmple se va întâmpla.

Așadar pre cunoașterea vorbește despre alegerea Sa. Poate spui că aceea este alegerea. Predestinarea vorbește despre rezultatul acelei alegeri, despre sfârșit. Așadar, pe cine l-a cunoscut mai dinainte, l-a și predestinat. Astfel, dacă ne uităm de la versetul 30: „cei pe care i-a predestinat i-a și chemat”. Acum ne mutăm în timp. Ne mutăm în istoria omenirii. Cei pe care i-a chemat. Ce înseamnă că i-a chemat? Ei bine, nu ne referim la o invitație. Nu ne referim la ce spune în Evanghelii că mulți sunt chemați, „Ieși în ulițe și cheamă-i să intre”. Nu, nu este vorba de o astfel de chemare. Acest fel de chemare este diferită. Știm din versetul 28 în același context că această chemare este legată, spune în versetul 28 de scopul Său. Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați după planul Său. Acum vorbim despre ceea ce teologii numesc o chemare eficace sau o chemare eficientă sau o chemare puternică sau – îmi plac aceste cuvinte istorice – o chemare irezistibilă. Este o chemare plină de har. Dar fără îndoială este o chemare efectivă. Nu este o chemare exterioară; nu este o chemare care să vină la urechi și să fie acceptată sau respinsă; ci este o chemare interioară, și asta este ceea ce o diferențiază.

Într-adevăr este lucrarea măreață a Duhului Sfânt în ce privește scopul deplin al regenerării. Este chemarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Și la ea ne referim atât de des – Romani 1:7 – „către cei care sunt preaiubiți de Dumnezeu, chemați” să fie sfinți, chemați să fie sfinți. „Către cei care sunt preaiubiți de Dumnezeu, chemați”. Asta le pune împreună. Că, din moment ce Dumnezeu a predeterminat o relație de dragoste cu tine, El te-a chemat înlăuntrul tău, te-a regenerat cu o chemare mântuitoare, răscumpărătoare și regeneratoare.

Ascultați, de fiecare dată când vedeți ideea de chemare în epistole și în scrierile de după Evanghelii, ori de câte ori vedeți asta, întotdeauna se referă la actul mântuitor al Duhului lui Dumnezeu în regenerare. Și asta cuprinde tot ce implică această chemare. Romani 8:28 fiind la fel de bun ca oricare: „celor ce sunt chemați după planul Său”. Este o chemare în legătură cu scopul Său. Acest scop este să mântuiască și El cheamă ca să împlinească acest scop. De fapt, atât în Noul Testament cât și acum, bineînțeles, noi urmăm asta, noi suntem numiți biserica. Știți ce este biserica? Vine dintr-un cuvânt grecesc ekklesia, care este un substantiv care se trage din verbul ekkaleo. Kaleo este chemare, ek este afară din. Ekkaleo noi suntem biserica pentru că suntem chemați afară, afară din lume, afară din moarte, afară din întuneric, afară din necunoaștere. Suntem chemați. Acesta este harul lui Dumnezeu față de noi ca să împlinim scopul Lui cel veșnic.

Ascultați – nu poți îmbunătăți cu adevărat 2 Timotei, nu cred, în capitolul 1, cred că este versetul 9 – da – „care ne mântuiește”. Puterea lui Dumnezeu, aceasta este Duhul Sfânt, Cel care este puterea lui Dumnezeu „care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă”. Asta înseamnă că este o chemare la sfințenie. Este o transformare reală. Este o adevărată regenerare, o chemare la sfințenie. Chemarea la sfințenia supremă. Chemarea la perfecțiunea finală. Chemarea la slava eternă. Și aceasta vine prin Evanghelie. Nu are loc fără Evanghelie. Știți doar. Credința vine prin ce? Prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu despre Cristos, așadar ei trebuie să audă, ei trebuie să aibă un predicator, predicatorul trebuie să fie trimis. Așadar, chemarea vine prin Evanghelie.

Ascultați ce spune la 2 Tesaloniceni 2:13: „Ar trebui întotdeauna să aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru voi, frați preaiubiți de Domnul”. Îmi plac mult aceste cuvinte: „preaiubiți de Domnul”. Aceasta este o frază care se leagă de alegerea Sa. Și-a îndreptat dragostea spre noi înainte să fim născuți, înainte să fie ceva creat. Dar noi știm că suntem iubiți de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales încă de la început. V-a ales încă de la început pentru mântuire. Apoi spune: „Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Cristos.” Totul este acolo. V-a ales. Apoi v-a chemat prin Evanghelie ca să vă glorifice. Iarăși, aceasta este o chemare suverană. Aceasta este o chemare eficientă. Aceasta este chemarea pe care o știm ca mântuire. „Cei pe care i-a chemat” – ne întoarcem la versetul 30 – „i-a și socotit neprihăniți”.

Acum am ajuns la cea de-a patra dintre aceste realități mărețe – marele adevăr al justificării. Ce este asta? Faptul că am fost declarați neprihăniți înaintea lui Dumnezeu. Este un termen legal prin care Dumnezeu este mulțumit cu jertfa lui Cristos pentru toate păcatele noastre și din moment ce Dumnezeu este mulțumit cu acest sacrificiu, pedeapsa este plătită pe deplin, dreptatea este satisfăcută, dreptatea divină. Păcatele noastre au fost plătite pe deplin, imputate lui Cristos în moartea Sa. Prin har, Dumnezeu ne-a atribuit neprihănirea Lui nouă. Și asta este ceea ce a determinat să fim numiți neprihăniți. Nu că noi suntem neprihăniți în noi înșine, nu că noi avem vreo neprihănire intrinsecă, dar suntem socotiți neprihăniți printr-un act prin care Dumnezeu ne declară drepți bazat pe jertfa lui Cristos care acoperă pedeapsa pe care o meritam și bazat pe atribuirea neprihănirii lui Cristos asupra noastră. Ne-a acoperit tocmai cu neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos. Știm multe despre asta. El a devenit păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El, 2 Corinteni 5:21.

Așadar, Dumnezeu cunoaște mai dinainte în sensul că a predeterminat o relație de dragoste, o relație veșnică cu un anumit grup de oameni, a predestinat ca acea relație să se finalizeze în slava veșnică, toate acestea înainte ca timpul să înceapă. În timp, El îi cheamă pe cei pe care i-a ales și îi justifică pe cei pe care i-a chemat. Și apoi la final – versetul 30 – „cei pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și” – ce? – „proslăvit”. Toți vom ajunge în glorie, prieteni. „Tot ce Îmi dă Tatăl ajunge la Mine și nu voi pierde pe niciunul din ei”, a spus Isus. Mijlocește pentru noi împotriva tuturor acuzațiilor. Duhul Sfânt mijlocește pentru noi dinlăuntrul nostru și ne păstrează în siguranță pentru slava veșnică.

Vreți să observați ceva? Toate verbele din acest verset sunt la timpul trecut. Este valabil pentru pre-cunoaștere. A cunoscut mai dinainte, este un verb la timpul trecut. Se potrivește pentru predestinare, pentru că are loc în trecut. Dar cum rămâne cu chemați. Nu ar trebui să spună că El „îi va” chema? Dar cum rămâne cu justificat? Nu ar trebui să spună că El „îi va” justifica? Adică, El încă nu a făcut-o. Și apropo, cum rămâne cu proslăvit? De ce sunt toate acestea la timpul trecut? Aceasta este o altă nuanță a limbii grecești. Un scriitor numește acest procedeu un aorist proleptic și asta este o realitate minunată pe care o găsești în Scriptură, folosirea timpului trecut să vorbești despre ceva atât de sigur că poți să vorbești despre asta ca și cum s-a întâmplat deja. Glorificarea ta este așa de sigură ca predestinarea. Predestinarea s-a petrecut în trecut. Pre cunoașterea a avut loc în trecut. Și în ce Îl privește pe Dumnezeu, atât chemarea ta cât și justificarea ta îți vor aduce glorificarea finală și El poate vorbi despre ea ca și cum ar fi avut loc deja.

Sper că te simți în siguranță. Lucrarea Duhului Sfânt – care este lucrarea Duhului Sfânt? Să ne păstreze în siguranță, să mijlocească pentru noi, să mărturisească faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu, să ne întărească să împlinim Legea lui Dumnezeu, să trăim în neprihănire, să strigăm: „Ava, Tată”, să ne bucurăm de înfierea noastră, de relația noastră apropiată cu Dumnezeu, să ne susțină supranatural.

Ce îţi vine în minte când te gândești la mângâierea Duhului? Până la urmă, Duhul Sfânt este Mângâietorul, nu-i așa? Isus a spus: „Când voi pleca, vă voi trimite un alt Mângâietor”. De unde vine mângâierea Duhului Sfânt? Aștepți ceva care să îți dea un fior? Aștepți ca dacă lucrurile nu merg bine în viața ta să spui: „Unde este Mângâietorul?” Ascultați, cred că Duhul Sfânt lucrează pentru noi har în astfel de vremuri, dar mângâierea pe care o primim prin Duhul Sfânt vine din cunoașterea a ceea ce face Duhul Sfânt în viața ta ca să îți asigure slava viitoare. Este asta suficient de mângâietor pentru tine? Este ceva mai prețios decât asta, decât să știi că veșnicia ta este sigură în grija Mângâietorului? Aceasta este cea mai mare mângâiere a ta. Nu este altă mângâiere care să o echivaleze.

Orice altă mângâiere este o mângâiere temporară și cred că Duhul lui Dumnezeu ne eliberează de astfel de lucruri. Cred că aruncarea tuturor îngrijorărilor tale asupra Lui pentru că El Se îngrijește de tine, este o experiență reală pe care credincioșii o au. Cred că Duhul lui Dumnezeu lucrează mângâiere, dar cred că acea mângâiere nu vine, știți, de nicăieri. De aceea citim despre mângâierea Scripturii. Este atunci când cunoaștem lucrarea Duhului Sfânt, în legătură cu lucrarea Fiului, în legătură cu voia Tatălui, în acest fel mângâierea noastră este asigurată. El este Mângâietorul nostru. Ne mângâie prin siguranța că puterea Sa plină de har ne va duce în slava veșnică. Acum, nu știu cum veți răspunde la asta, dar dacă credeți că este destul de bine, așteptați până ajungem la versetul 31 și la restul capitolului data viitoare.

Acum, așa cum am spus în ultimele două săptămâni, mă voi ruga și apoi o să vă rog să rămâneți în tăcere și meditativi în timp ce orga va cânta pentru câteva momente, și lăsați ca aceste lucruri să vă pătrundă. Dar vreau să spun că este deschisă camera de rugăciune de la dreapta mea. Ne-ar plăcea să vă putem sluji acolo. Centrul pentru vizitatori este acolo. Centrul pentru membri, pentru aceia dintre voi care sunteți interesați de botez sau de membralitatea bisericii, sau orice fel de nevoie spirituală, mântuire, sau să se roage cineva împreună cu tine, ai nevoie de cineva ca să facă asta, ai nevoie de un sfat, un ajutor, vă rog, suntem aici ca să vă slujim în acest fel, dar în special dacă nu sunteți siguri dacă aveți Duhul Sfânt, sau dacă sunteți pe calea către cer, ne-am bucura să discutăm cu voi despre mântuire. Așadar, să ne rugăm și apoi puteți să rămâneți în meditație câteva momente și să lăsați aceste lucruri să se așeze în inima voastră.

Tată, Îți mulțumim pentru tot ceea ce ne copleșește, ne inundă în aceste mărețe slăvi ale scopului răscumpărării. Și ceea ce este atât de uimitor este modul în care am fost aduși, nu datorită unui merit al nostru, nu datorită unei alegeri a noastre, a unei realizări a noastre, a ceea ce am merita. Tu ai hotărât ca să îți îndrepți dragostea față de noi și să ne iubești pentru totdeauna și să ne dai privilegiul să Te cunoaștem într-un mod apropiat și să Te iubim pentru totdeauna și să fim iubiți de Tine și de Fiul Tău. Și acum suntem iubiți de Duhul Sfânt, care ne iubește și Te iubește pe Tine suficient ca să ne păstreze în siguranță pentru totdeauna. Îți mulțumim pentru puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a ne oferi aceste adevăruri care au devenit mângâierea noastră și vrem să ne bucurăm în această mângâiere și să facem tot ce putem ca să demonstrăm acea bucurie în această viață, chiar în mijlocul încercărilor, chiar în diferite încercări, așa cum am citit din Petru, care ne vor lovi aici. Și ajută-Ne să iubim aceste adevăruri suficient ca să le împărtășim cu cei care nu cunosc încă adevărul mângâierii slavei veșnice care poate fi găsit în credința în Cristos. Folosește-ne pentru acest scop, ne-am rugat în numele lui Cristos. Amin

SFÂRȘIT