Să deschidem din nou la Romani capitolul 8 în dimineața asta. Romani capitolul 8. Ne-am uitat cu atenție la lucrarea Duhului Sfânt în acest capitol și suntem foarte îmbogățiți de ceea ce ne oferă Pavel din înțelegerea divină a lucrării Duhului. Ceea ce m-a îndemnat să încep seria despre Duhul Sfânt este o preocupare a inimii mele – care cred că este corectă – că Una din persoanele Trinității este neglijată în închinarea creștină, și în discuțiile creștine, și în învățătura creștină, și în trăirea creștină, și totuși este Una din persoanele Trinității față de care suntem datori pentru experiența noastră creștină. Și acesta nu este altul decât Duhul Sfânt.

În general, în închinarea creștină de azi este vorba mai mult despre stil decât despre substanță. Este mai mult despre sentiment decât despre realitate. Este mai mult despre sine, decât despre Salvator. Este mai mult despre terapie, decât despre teologie. Este mai mult despre secular, decât despre sacru. Este mai mult despre simțăminte de bine, decât despre slava lui Dumnezeu. Și când ne uităm cu atenție la starea jalnică a închinării creștine de astăzi, este izbitor de remarcat că în timp ce Îi acordăm atenție lui Dumnezeu Tatăl și cântăm cântări despre atributele Sale, și în timp ce Îi acordăm atenție lui Cristos și cântăm cântări despre persoana și lucrarea Sa, se spun foarte puține lucruri despre Duhul Sfânt. Dacă vrem să ne închinăm deplin lui Dumnezeu și total, noi trebuie să ne închinăm Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.

Mulți creștini cunosc prea puține despre lucrarea Duhului Sfânt. Plutește multă confuzie cu privire la Duhul Sfânt, iar oamenii evită să vorbească despre Duhul Sfânt de frică să nu contrazică gândirea populară a vremii. Dar noi trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul și lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sensul deplin și în cunoașterea deplină a revelației fiecărui membru al Trinității, și prin urmare ne-am străduit să înțelegem lucrarea minunată și binecuvântată a Duhului lui Dumnezeu. Am arătat până acum faptul că Tatăl a plănuit răscumpărarea, faptul că Fiul a asigurat mijloacele de răscumpărare prin moartea și învierea Sa și faptul că Duhul produce lucrarea de răscumpărare în noi. El este agentul care aduce în actualitate faptul că Dumnezeu a inițiat acest plan și faptul că Fiul l-a validat, El este cel care îl activează.

Noi trebuie să înțelegem lucrarea Duhului Sfânt redată în Biblie. Suntem avertizați în Scriptură să nu-L întristăm pe Duhul, să nu stingem Duhul, să nu insultăm Duhul, să nu-L hulim pe Duhul. Nu e de mirare că suntem avertizați cu privire la aceste lucruri pentru că par a fi niște lucruri obișnuite. Așadar, am încercat până acum să ne reconectăm la lucrurile care sunt clar revelate în Scriptură, lucruri pe care le-am lăsat inactive pentru mai mult timp în ce privește Duhul Sfânt și apoi am învățat că Duhul Sfânt este cel care ne naște din nou. Ioan 3: „Suntem născuți din Duhul”. Duhul Sfânt este Cel care ne convinge de păcat, și de neprihănire, și de judecată, Ioan 16. Duhul Sfânt participă chiar la justificarea noastră. 1 Corinteni 6:11 spune că Duhul participă la justificarea noastră. 2 Corinteni 3 ne spune că Duhul este Cel care ne sfințește, ne duce din slavă în slavă în asemănarea noastră cu chipul lui Cristos.

Am învățat din Romani 8 că Duhul este Cel care confirmă înfierea noastră ca fii ai lui Dumnezeu. Duhul vine și locuiește în noi. Duhul ne dă siguranța prin mărturisirea împreună cu duhurile noastre că suntem copii ai lui Dumnezeu. 1 Corinteni 12 spune că Duhul ne botează în trupul lui Cristos prin care devenim una cu fiecare din ceilalți credincioși. În același capitol, spune că Duhul ne dă daruri spirituale prin care Îl slujim pe Cristos și slujim și trupul Lui. Duhul este cel care ne asistă în rugăciunile noastre. În Iuda 1:20 vorbește despre rugăciunea în Duhul. Duhul este Cel care ne întărește în omul dinlăuntru, Efeseni 3:16. Duhul este Cel care ne călăuzește, toți cei ce au Duhul sunt călăuziți de Duhul, vedem în Romani 8. Duhul este Cel care produce roadă în noi, o roadă-atitudine: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor și tot felul de activități neprihănite. Duhul este Cel care ne izbăvește de păcat, ne întărește să fim ascultători de Dumnezeu. Duhul este Cel care ne iluminează Cuvântul și este învățătorul adevărului care locuiește în noi.

Și pe deasupra tuturor, aspectul de căpătâi, Duhul este Cel care ne asigură slava noastră veșnică. Duhul este Cel care ne asigură slava noastră veșnică și această măreață lucrare a Duhului Sfânt este tema pe care v-am arătat-o când v-am citit Scriptura, Romani 8:18-39. Această întreagă secțiune este concentrată asupra acestei realități glorioase, și anume că mântuirea este pentru totdeauna. Mântuirea este pentru totdeauna. Suntem protejați de puterea lui Dumnezeu până la acea glorificare finală și acea moștenire care este păstrată pentru noi și care nu veștejește, este neîntinată, păstrată în ceruri. Duhul ne asigură slava noastră veșnică. În Scriptură, El ne pecetluiește pentru ziua răscumpărării. El este garantul, prima plată, arvuna, inelul de logodnă, primul rod. El este puterea lui Dumnezeu. El este Cel care protejează fiecare credincios până într-o zi, El este Cel care ne va învia la slava veșnică, la fel cum L-a înviat și pe Cristos din morți.

Toate acestea, bineînțeles, ne fac să ne închinăm Duhului Sfânt. Aceasta este adevărata doctrină despre Duhul Sfânt și ea este contrară tuturor interpretărilor greșite și blasfemiilor împotriva Duhului Sfânt, care sunt atât de comune și populare în ziua de azi.

Așadar Pavel, prin aceste versete începând - de fapt, el menționează glorificarea în versetul 17, apoi începând cu versetul 18, până la versetul 30, ne-a oferit acest argument măreț, glorios pentru faptul că mântuirea noastră este veșnică. Adică, dacă ești mântuit, este pentru totdeauna. Este pentru totdeauna. Iar culminarea acestui argument vine în versetul 30, pe cei pe care Dumnezeu i-a predestinat să fie asemenea Fiului Său, El i-a și chemat în timp cu o chemare eficientă la mântuire. Pe cei pe care i-a chemat, i-a și justificat, iar pe cei pe care i-a justificat, i-a și glorificat, așadar cei glorificați sunt cei predestinați. Nimeni nu se pierde între timp. Asta este ceea ce ne prezintă Pavel. Acesta este scopul lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Așadar Pavel ne spune că toate lucrurile care sunt în viața noastră, indiferent care sunt acestea, Dumnezeu le face să lucreze împreună pentru binele nostru veșnic și pentru slava noastră, pentru că noi suntem chemați conform acestui scop și am intrat într-o relație de dragoste cu El.

I-am învățat pe oameni această doctrină toată viața mea. Învăț asta cu pasiune pentru că este atât de clară în Scriptură, și totuși toată viața și lucrarea mea, a fost nevoie să dezbat cu oameni care resping ideea că mântuirea este pentru totdeauna. Eram într-o fostă bază militară în Belarus, în afara orașului Minsk unde soldații comuniști erau staționați în perioada URSS. A fost transformată într-o tabără și am mers acolo cu câțiva păstori, predicam și am făcut referire la faptul că mântuirea este veșnică, că odată ce ai fost regenerat, este pentru totdeauna și poți să-ți ancorezi sufletul în încrederea acelei speranțe cu privire la slava veșnică. După aceasta, și acolo erau numai păstori, păstori bieloruși și ruși, au venit la mine și mi-au spus: „Credem că asta este greșit”. Și am spus: „Ei bine, vă rog să îmi acordați ceva timp de dimineață ca să vă răspund tuturor obiecțiilor”.

Așadar, m-am trezit de dimineață, am mâncat ceva la micul dejun și m-am dus la întâlnire. Ei își frecau ochii, au stat acolo toată noaptea. Au strâns împreună toate motivele pentru care aș fi greșit. Și le-am abordat rând pe rând unul după altul, unul după altul. Înțeleg asta. Nu am vrut să mă contrazic cu ei, am vrut ca ei să se bucure de mântuirea lor. Voiam ca ei să scape de frica asta de a o pierde. Voiam ca ei să se bucure în speranța că ea este sigură. Era un dar pe care încercam să li-l ofer, însă ei îl tot respingeau, și a fost nevoie să îl ofer din nou, și din nou, și din nou și a trebuit să trec prin fiecare obiecție și fiecare argument întreaga zi. Înțeleg asta. Pavel înțelege asta.

Așadar când ajungi la sfârșitul versetului 30 Pavel anticipează aici obiecțiile lor. Știe că undeva, într-un loc, este un grup de oameni care au stat treji toată noaptea și au găsit niște obiecții. Și știe care vor fi acestea, pentru că sunt doar anumite lucruri pe care să le dezbați. Pavel știa asta: sunt doar două posibilități, faptul că o persoană te poate face să îți pierzi mântuirea sau ceva circumstanțe care duc la asta. Doar atât. Numai atât. Doar aceste categorii sunt. Iar întrebarea este: poate cineva să te facă să îți pierzi mântuirea în ciuda lucrării Duhului Sfânt, în ciuda proviziei date de Cristos şi în ciuda scopului lui Dumnezeu? Dacă nu este o persoană, pot fi anumite circumstanțe care să determine acest lucru? Circumstanțe atât de copleșitoare, atât de puternice că poți să îți pierzi mântuirea? Acesta este subiectul discuției de la versetul 31 la 39.

Prima parte, de la versetul 31 la 34, răspunde la întrebarea: există cineva care să ne facă să ne pierdem mântuirea? De la versetul 35 la 37 este întrebarea: există o circumstanță care să ne facă să ne pierdem mântuirea? Avem apoi concluzia glorioasă de la finalul capitolului.

Acum Pavel ne prezintă, și ne vom uita la primul aspect, cel despre implicarea unei persoane. Pavel face introducerea în versetul 31: „Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?” Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Care lucruri? Lucrurile care privesc mântuirea veșnică. Încă de la versetul 18 subiectul a fost despre veșnicia mântuirii, despre faptul că Dumnezeu ne-a asigurat în scopul Său, că Duhul Sfânt mijlocește pentru noi, că Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze pentru binele nostru veșnic, și anume dacă am fost pre cunoscuți și predestinați să fim asemenea chipului lui Isus Cristos atunci vom ajunge acolo și niciunul dintre noi nu va fi pierdut, adică toți cei care au fost chemați sunt justificați și sunt glorificați – toate aceste lucruri care se referă la o mântuire veșnică ce nu poate fi pierdută. Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Care este răspunsul tău? Aceasta este întrebarea. Care este concluzia pe care o tragi?

Ei bine, Pavel știe că vor fi oameni care se vor împotrivi acestui lucru. Ei vor spune că mântuirea poate fi pierdută. Este un lucru minunat, dar poate fi pierdută pentru că sunt anumite persoane și anumite circumstanțe care ne pot face să o abandonăm sau să fie luată de la noi, să o pierdem. Așadar, Pavel spune: „Bine, să ne uităm la persoane”. Există vreo ființă umană sau niște ființe umane care ne pot lua mântuirea? Pot să aibă o astfel de putere asupra noastră? Pot să aibă o astfel de influență asupra noastră încât pot îndepărta ceea ce ne-a oferit Dumnezeu? Aspectul acesta este cuprins în întrebarea din versetul 31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Cine de aici se referă la persoane, la oameni. Este vreo persoană care poate să îți ia mântuirea? Tu spui: „Ei bine, cine ar vrea să facă un asemenea lucru?” O grămadă de oameni ar face-o, cei care sunt ofensați de creștinismul tău. Poate partenerul tău de căsătorie. Poate copiii tăi care își doresc să nu te fi pocăit și ar face tot posibilul ca să te îndepărteze de această cale. Sau oameni nemântuiți din familie.

Matei 10, Isus spune că a venit ca să aducă sabia și să îi întoarcă pe membrii din familii unii împotriva altora, vor fi urâți de tată, de mamă, de soră, de frate. Cum rămâne cu profesorii care nu sunt credincioși? Ți-ai trimis copilul la universitate, crezi că planul de acolo este să întărească credința celor care îl declară pe Cristos? Să nu crezi așa ceva. Cred că vor face tot ce vor putea ca să o distrugă. Cum rămâne cu îndoctrinarea imorală colectivă a societății noastre? Crezi că scopul culturii și al societății în care trăim este să îți stabilizeze convingerile în Isus Cristos? Sau să le distrugă? Crezi că vor să îți confirme credința în Biblie? Înțelegerea ta asupra creației? Înțelegerea ta cu privire la sfârșitul vremurilor? Înțelegerea ta asupra veșniciei, asupra cerului, a iadului? Sau vor să distrugă asta? Sau vor să gândești altfel? Nu cumva vor să arunce o îndoială asupra convingerilor tale?

Întreaga cultură este îndreptată împotriva ta. Sunt tot felul de oameni, pentru că toți operează în împărăția întunericului, care ar face tot ce pot ca să te separe de credința ta și de mântuirea ta. Oamenii religioși falși fac asta. Liderii de culte eretice fac asta. Învățătorii falși fac asta. Sunt o mulțime de oameni care fac asta și o mulțime din ei au influență și putere și impact și sunt sofisticați. Și Pavel spune: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”

La ce se referă? Ei bine, este o propoziție condițională care în limba greacă începe cu particula ei, care este pronunțat în engleză ca litera a dar de fapt este ei. Și aceasta este o clauză condițională care ar trebui tradusă cu: „din moment ce”, pentru că nu este vorba de probabilitate, ci este vorba de actualitate. Este o realitate actuală pusă într-o clauză condițională, așadar ar trebui citit astfel: „Din moment ce Dumnezeu este pentru noi, cine poate să aibă vreo biruință asupra noastră?” Este un argument destul de simplu, nu-i așa? Este cineva mai puternic decât Dumnezeu? Dumnezeu a predestinat destinul nostru veșnic ca să fim asemenea cu chipul Fiului Său, ca Fiul Său să fie preeminent între mai mulți frați. Dumnezeu a predeterminat sfârșitul încă de la început. Dumnezeu ne-a chemat, ne-a justificat și ne-a promis că ne va glorifica, acesta este scopul Său. Fiul Său mijlocește pentru noi pentru asta și la fel și Duhul Sfânt. Despre acești doi mijlocitori am vorbit.

Știm ce vrea Dumnezeu, nu-i așa? Știm planul lui Dumnezeu, iar scopul lui Dumnezeu este să ne ducă pe toți la slavă și să nu ne piardă pe niciunul dintre noi și să ne dea viață veșnică. Și nu vom pieri niciodată. Iar Isus a spus: „Nimeni nu le va lua din Mâna Tatălui Meu”. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, acesta este jurământul lui Dumnezeu. Și din moment ce Dumnezeu este pentru noi, care persoană poate fi mai puternică? În Biserică, Pavel a avertizat, poți fi în biserică, poți fi într-o organizație religioasă care se pretinde a fi creștină și el spune asta: „poate fi un loc periculos. După plecare Mea, se vor ridica lupi răpitori între voi, care nu vor cruța turma, și dintre voi, oamenii se vor ridica – oamenii se vor ridica și vor vorbi lucruri stricate”. De ce? „Ca să îi tragă pe ucenici după ei”. Sunt oameni în biserici care poartă haina religioasă, care stau la amvon, care predau în seminarii, care vor să vă îndepărteze de convingerile voastre, de credința voastră. Ei vor să vă fure mântuirea. Dar dacă Dumnezeu este pentru voi, sunt ei mai puternici decât Dumnezeu?

Știți, când te gândești la asta, te întorci – cel puțin eu – la Vechiul Testament. Credincioșii din Vechiul Testament știau că Dumnezeu este siguranța lor. Îmi plac mult cuvintele din Psalmul 27. David spune: „Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem?” Nu-i așa? Dacă Domnul este mântuirea mea, de cine să mă tem? „Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmașii mei - se clatină şi cad. Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aș fi.” De ce ești așa de plin de încredere? „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” Nu doresc decât să fiu cu El pentru totdeauna. „Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, şi mă va înălța pe o stâncă. Iată că mi se şi înalță capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiței, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.”

Nu contează cine vine împotriva ta. Dumnezeu este pentru noi. Dumnezeu este pentru noi. Geneza 15:1: „Nu te teme, căci Eu sunt scutul tău”, spune Domnul. „Domnul este aproape” – Numeri 14:9. „Nu te teme”. Este de fapt ce vrea să spună versetul 28. Dumnezeu în mod pozitiv face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru veșnic. Negația este că nimeni nu va putea să desființeze asta. Dacă Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, atunci nimeni nu poate să facă ceva pentru răul nostru. Nimeni nu ne poate scoate din starea de necondamnare prezentată în capitolul 8 cu versetul 1. Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus. Nimeni, nicio persoană, niciun om – vorbim despre ființe umane, acesta este primul punct – nicio ființă umană nu poate să facă asta pentru că Dumnezeu este mai mare decât oricine și decât toți oamenii. Așadar obiecția cu privire la oameni cade în fața afirmației simple de la sfârșitul versetului 31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi” – sau din moment ce El este pentru noi – „cine ar putea să aibă succes să fie împotriva noastră”.

Ah, dar mai este o posibilitate. Dumnezeu Însuși. Poate Dumnezeu Însuși să ne ia mântuirea? Hei, Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Domnului. Poate să ne ia mântuirea? Poate să Se răzgândească cu privire la noi? Poate fi dezamăgit de noi? Putem noi să urmăm un model de păcătuire până într-acolo încât să ia ceea ce ne-a dat? Vede că păcătuim și ne vede neascultători și îndepărtează de la noi viața pe care ne-a dat-o? Ne va omorî? Pentru că ne-a făcut vii. Ne-a născut din nou. Suntem născuți din nou, avem o viață nouă. Ne va omorî și vom fi iarăși morți? Faptul că ne ține mântuiți în aceste condiții este o problemă atât de mare?

Pavel răspunde la această obiecție în versetul 32. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Aș vrea să vă spun, acest verset este foarte simplu. Știu că l-ați citit, sună puțin problematic pentru că nu poți să îi dai de capăt, dar este un verset foarte simplu. Este un argument clasic evreiesc de la mai mare la mai mic. Este o argumentare simplă. Nu Și-a cruțat propriul Său Fiu pentru noi. Nu crezi că dacă Și-a dat Fiul ca să ne salveze, nu ne va da și alte lucruri inferioare ca să ne salveze? Acesta este argumentul. Argumentul este de la mare la mic. Dragostea lui Dumnezeu este atât de puternică pentru cei pe care i-a ales ca să îi răscumpere, că Și-a dat propriul Său Fiu. Pe cel mai bun, pe cel mai, cel mai curat, cel divin, cel mai mare preț, cel mai mare cost, pe propriul Său Fiu ca să ne salveze. Nu crezi că va face mai puțin de atât ca să ne păzească?

Gândiți-vă puțin – să deschidem la Romani 5. Când ați fost mântuiți, ați fost mântuiți doar prin har. Nu ați făcut nimic ca să o meritați. Romani 5:6 ați fost nelegiuiți și fără putere. Așadar Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, Cristos, să moară pentru cei fără putere și nelegiuiți, iar noi putem să spunem că erau morți spiritual, și orbi, și ignoranți, și nelegiuiți. Și, știți, oamenii nu fac asta. Versetul 7: „Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.” Și acum, și atunci poți să vezi pe cineva care să își dea viața pentru un om bun, însă se întâmplă foarte rar. Dar dacă cineva este dispus să își dea viața, o realitate rară, persoana pentru care își dă viața trebuie să fie o persoană bună, nu-i așa? Cineva față de care are o foarte mare admirație, respect, dragoste. Nu își va da viața pentru o persoană rea, pentru un criminal, pentru un vrăjmaș.

Dar Dumnezeu, în versetul 8, Și-a arătat dragostea față de noi, dragostea Lui față de noi, prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Noi am fost păcătoșii. Nelegiuiți, pierduți, orbi, morți, fără Dumnezeu, fără putere, și El Și-a dat Fiul să moară pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Ascultați, dacă Dumnezeu Și-a dat Fiul ca să moară pentru îndreptățirea noastră, nu crezi că viața Fiului lui Dumnezeu va păstra în siguranță glorificarea noastră? Acesta este întregul raționament.

Versetul 10: „dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.” Am fost răscumpărați literalmente cu prețul infinit, moartea lui Cristos, și vom fi păstrați de mijlocirea lui Cristos. Chiar Cristos a dat cel mai mare preț ca să ne salveze și dă cel mai mic preț ca să ne păstreze. A murit ca să ne mântuiască, trăiește ca să ne păstreze. Dacă Tatăl L-a dat pe Fiul Său ca să ne salveze când eram nelegiuiți, dacă L-a dat pe Fiul Său să moară ca să ne salveze, nu ni-L va da pe Fiul Său și pe Duhul Sfânt în viața noastră ca să ne păstreze în siguranță? Ce vreau să spun este un concept simplu, dacă Dumnezeu a făcut un lucru măreț pentru justificarea noastră pe când eram nevrednici, nelegiuiți, stricați, nu va face ce este nevoie acum ca să ne păstreze, pe noi, care Îi aparținem Lui și care am fost transformați și făcuți făpturi noi și care avem o tânjire neprihănită și o afecțiune sfântă, nu va face ce este nevoie ca să ne păzească, acest lucru fiind mult mai mic decât faptul că Fiul Său și-a dat viața ca jertfă în ororile crucii?

Sunt câteva elemente în acest verset, ne întoarcem la Romani 8. Câteva elemente care sunt atât de profunde. Versetul 32: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său”, adică nu a ezitat. De fapt Isaia 53:10 spune: „A găsit cu cale să zdrobească prin suferință”. Nu L-a cruțat pe Fiul Său. Și îmi place așa de mult „pe Fiul Său”, idios în limba greacă, cel propriu, posesiunea privată, Fiul care Îi aparținea, Fiul dragostei Sale, Dumnezeu a fost dispus să facă asta pentru noi. Dacă a fost dispus să dea pentru noi cel mai mare preț ca să ne salveze, atunci va face toate lucrurile mai puțin costisitoare ca să ne păstreze.

Limbajul folosit este: „L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Din moment ce „L-a dat pentru noi”, acesta este un termen foarte grafic. L-a dat însemna a da pe cineva pe mâna unui călău – este un termen tehnic. Din moment ce Tatăl L-a dat pe Fiul să fie zdrobit, și condamnat, și pedepsit așa cum cerea păcatul, restul versetului spune „cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Tot ce avem nevoie ca să fim asigurați.

Cine L-a dat pe Isus la moarte? Nu Iuda, pentru bani. Nu a fost frica lui Pilat. Nu au fost evreii, din invidie. A fost Tatăl care ne-a iubit pe toți. Pentru noi toți. Acest „noi toți” din versetul 32, este „noi” din versetul 31. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Acești „noi” sunt „aceia” din versetul 30. „Aceia pe care i-a predestinat, i-a chemat, i-a justificat, pe aceia i-a și glorificat”. Oricine este în acest plan, asigurarea pentru ei a fost făcută, și Dumnezeu va mai adăuga la darul Fiului Său această asigurare, orice altceva este necesar ca să îi aducă la slavă. Îmi place așa de mult faptul că spune: „ne va da fără plată toate lucrurile”. Continuă să fie har, nu-i așa? Continuă să fie har, noi nu-l merităm, noi nu suntem merituoși, dar îl primim.

Cineva poate spune: „Bine, dacă nu poate cineva să ne ia mântuirea, dacă Dumnezeu Însuși nu poate să ne ia mântuirea pentru că deja S-a angajat să ne dea cel mai mare dar și darurile mai mici vin mai ușor apoi, poate este o altă persoană. Cum ar fi Satan. Poate că Satan poate să ne ia mântuirea.” Satan s-ar bucura să o facă. A vrut să distrugă credința lui Iov, nu-i așa? A vrut să distrugă credința lui Petru. Isus a spus: „Petru, fii atent pentru că Satan vrea să te cearnă ca grâul”. S-a dus înaintea lui Dumnezeu, aflăm în cartea lui Iov, și I-a spus Lui că singurul motiv – „Singurul motiv pentru care Iov Îți este credincios Ție este pentru că L-ai binecuvântat. Ia-i binecuvântările și Te va blestema în față. Îi voi zdruncina credința.”

Dumnezeu i-a permis lui Satan: „Du-te și fă așa, numai să nu îi iei viața”. Și Satan s-a dus și toate animalele i-au fost omorâte, toți copiii i-au fost omorâți și Iov a fost bolnav, apoi a avut și câțiva prieteni mângâietori neînțelepți care i-au spus tot felul de lucruri care nu erau adevărate și a fost izolat în agoniile confuziei, deoarece conversația dintre Dumnezeu și Satan nu îi era cunoscută. Nu a avut nicio idee de ce se întâmpla, care era cauza, care era motivul, care era rațiunea lucrurilor. Dar în mijlocul tuturor lucrurilor, putea Satan să îi ia credința chiar și atunci când i-a omorât familia și l-a lăsat cu o nevastă care i-a spus lucruri care nu trebuiau spuse și nu avea niciun ajutor? Când Satan l-a dezbrăcat de tot ce deținea și ce avea, când l-a lăsat atât de bolnav și de acoperit cu răni și cu plăgi și se scărpina cu un ciob de sticlă? Acesta cred că ar fi fost capătul puterilor care te-ar face să spui: „Dacă este să pierd un lucru, aşa l-aş putea pierde”.

În esență Satan era călăul prin toate aceste lucruri. Și în mijlocul tuturor acestora, ce a spus Iov? „Chiar de mă va ucide, tot mă voi încrede în El”. Nu poți omorî acea credință, pentru că Dumnezeu o susține în mijlocul tuturor lucrurilor. Satan nu poate face asta. Satan este pârâșul fraților, nu-i așa? Apocalipsa 12. El este pârâșul fraților zi și noapte înaintea tronului lui Dumnezeu, acuzându-i pe frați. La fel a făcut și cu Iov. La fel a făcut și cu marele preot în Zaharia capitolul 3. A venit la Isus pentru Petru. A venit după Pavel în 2 Corinteni 12 cu un mesager de la Satan, asemenea unui ţepuş în coaste. Satan este pârâșul fraților. El este călăul. Așadar, avem această imagine de ansamblu, ajungem la versetul 33: „Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” Ei bine, cel care vrea totdeauna să facă asta este Satan. Sau avem începutul versetului 34. „Cine-i va osândi?” Cel care face asta este Satan.

Aceste două întrebări sunt de fapt o singură întrebare. Una, dorința de a aduce o acuzare din care să rezulte condamnarea. Merge la Dumnezeu și spune: „Nu lași această persoană, lasă-mă să o chinui și să-i distrug credința. Nu este vrednică. Te slujește doar pentru că lucrurile sunt în regulă cu el. Iar dacă îi înrăutățesc viața suficient, Te va blestema. Îți voi arăta de fapt cum este el”.

Acest lucru îl face Satan tot timpul, cred. Zi și noapte este înaintea tronului lui Dumnezeu, aducând acuzații împotriva sfinților. Poate să aibă succes? Răspunsul vine în versetul 33: „Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți”. Literalmente „Dumnezeu este Cel care îi justifică”. Dumnezeu singur poate condamna și Dumnezeu singur este Cel care te declară neprihănit. Și dacă Dumnezeu este Cel care ne socotește neprihăniți în Cristos, nu poate în același timp să ne socotească vinovați, nu-i aşa? Și un alt judecător mai mare nu există. Credincioșii sunt acuzați în permanență. Cred că acest lucru are loc în ceruri încontinuu. Satan încearcă totdeauna să prezinte un caz de acuză împotriva mântuirii noastre, împotriva dragostei lui Dumnezeu, împotriva declarării lui Dumnezeu că suntem neprihăniți și drepți. Însă Dumnezeu deja a hotărât verdictul final, bazat pe propriul Său scop suveran, pe lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt, pe asigurarea obţinută prin moartea și învierea lui Cristos, activate prin credința noastră, pe faptul că am fost declarați neprihăniți, că am fost declarați drepți și cazul este închis.

Nu există un tribunal mai mare, aceasta este ideea. Nu există o curte de apel care să fie deasupra lui Dumnezeu. Dumnezeu este singura curte. Dumnezeu este singura curte din univers când vine vorba de păcat, și judecată, și justificare. Nu mai există o altă curte de judecată. Și Dumnezeu este Cel care Își justifică poporul Său și nicio acuză din partea lui Satan împotriva lor nu poate să rămână în picioare. Și niciun efort nu stă în picioare din partea lui Satan ca să le aducă nimicirea vieților lor.

Dumnezeu nu previne întotdeauna necazul. Știu că ați auzit de predicatori ai Evangheliei prosperității care spun că Isus te vrea sănătos, fericit și împlinit în orice sens, dar în dreptul lui Iov nu așa au stat lucrurile. Nu au stat așa în dreptul lui Petru. Petru a fost cernut ca grâul în acea noapte, nu-i așa, acolo la foc, atunci când a fost judecat Isus, când L-a negat pe Isus din nou și din nou. Pavel și-a avut țepușul în carne și o suferință permanentă. Satan, cu tot ce a fost în stare să aducă în viețile acestor oameni și în viețile altor credincioși, pe care Dumnezeu i-a permis să îi urmărească pentru scopurile sale, tot ceea ce face, nu va putea niciodată să ne schimbe statul nostru înaintea lui Dumnezeu și faptul că Dumnezeu ne socotește neprihăniți. De aceea Charles Wesley a spus: „Curajos voi sta în măreața zi, pentru că cel care mă acuză e la pământ, sunt deplin absolvit prin Tine de păcat și frică, de vină și rușine”.

Vă rog să rețineți, ne întoarcem la versetul 33, acestea sunt pentru că suntem aleșii lui Dumnezeu. Cine va aduce pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu, cei care au fost cunoscuți dinainte, predestinați? Dumnezeu deja le-a hotărât justificarea. Așadar, atunci când Satan vrea să ne pună sub acuzare înaintea lui Dumnezeu, noi nu venim ca niște răufăcători și nu venim ca niște criminali, noi venim ca aleși ai lui Dumnezeu, deja socotiți neprihăniți.

Ei bine, a mai rămas o singură persoană în afara noastră care ar putea să renunțe la noi, să ne dea drumul și acela ar fi Cristos. Cum rămâne cu Cristos? Ar putea să renunțe la noi? Dacă El ne-a adus în această stare, cum ar putea să renunțe la noi? Versetul 34. Cristos Isus, să ne condamne El? El a murit, a înviat și șade la dreapta Tatălui, și mijlocește pentru noi. El nu va face asta pentru că sunt patru realități aici, de patru ori protecție, va face Cristos asta, El care a murit? El este Cel care a murit, este punctul evident. Când a murit, a primit pedeapsa deplină pentru păcatele noastre. De aceea a murit. A fost fără păcat. Nu a existat nicio vină în El. A murit în locul nostru, a purtat pedeapsa noastră. Nu ne va condamna, din moment ce a fost condamnat în locul nostru.

În al doilea rând, El nu doar că a murit, dar a fost înviat. Cu alte cuvinte, jertfa Lui a fost ispășitoare, L-a satisfăcut pe Dumnezeu și Dumnezeu a validat lucrarea Sa pe cruce prin învierea Lui din morți. Învierea Lui este afirmația împlinirii lucrării Sale pe cruce. Moartea lui Cristos a plătit pedeapsa deplină pentru toate păcatele tuturor oamenilor care vor crede vreodată de-a lungul istoriei omenirii și ca să indice aceasta, Dumnezeu L-a înviat din morți.

Și aceasta nu este tot, mai este un al treilea element. Așadar, Îl ai pe Cristos care a plătit plata deplină pentru păcatele noastre, Îl ai pe Tatăl care validează faptul că plata a fost deplină pentru păcatele noastre prin învierea Lui din morți și în al treilea rând, este Cel care este la dreapta lui Dumnezeu, ca în Psalmul 110:1: „Domnul a spus Domnului meu: Șezi la dreapta Mea”. Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult datorită lucrării Lui de la cruce, I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, L-a așezat la dreapta Lui și fiecare genunchi se va pleca înaintea Lui. S-a înălțat la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu pentru că a îndeplinit pe deplin mântuirea noastră veșnică.

Așadar, dacă le pui pe toate acestea împreună, lucrarea completă a lui Cristos de la cruce, prin înviere și înălțarea Lui și ridicarea la cer toate indică faptul că mântuirea noastră a fost plătită pe deplin și Dumnezeu este total satisfăcut. Și ca și cum nu ar fi suficient, la finalul versetului 34 aflăm că „mijlocește pentru noi”. El de asemenea mijlocește pentru noi. Acesta este punctul culminant. El continuă să mijlocească, continuă, continuă să mijlocească. Epistola către Evrei ne spune că El este Marele nostru Preot, nu-i așa? Și faptul că El trăiește în veci ca mijlocească pentru noi. El trăiește în veci ca să mijlocească pentru noi. El stă înaintea tronului lui Dumnezeu, la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Pentru orice acuzație care vine împotriva noastră, El devine avocatul care spune în apărarea noastră: „Este plătit pe deplin, de către Mine, personal”. El este Marele nostru preot pentru totdeauna, spune Evrei 6, Marele nostru preot pentru totdeauna, care este sigur și tare dincolo de perdeaua dinlăuntru.

Așadar, ar putea cineva să îți ia mântuirea? Niciun om, nici Dumnezeu, nici Satan și nici Cristos. Mai rămâne o posibilitate. Cum rămâne cu noi? Poate spui: „Cunosc astfel de oameni. Nu dau vina pe Dumnezeu. Nu dau vina pe Satan. Ei au fost în biserică, au crezut, au cântat cântări, au venit la studiu biblic, au spus că ei cred și apoi au plecat și L-au negat pe Cristos și s-au dus. Și-au pierdut mântuirea.” Chiar aşa? Așa ceva s-a întâmplat? Pentru mine ei păreau mântuiți, unii dintre ei sunt în familia ta, unii îți sunt aproape, poate copiii tăi. Nu te întrebi ce s-a întâmplat? Cum rămâne cu cei care au crezut sau pare că au crezut și apoi au plecat?

1 Ioan 2:19 ne dă acest răspuns. 1 Ioan 2:19. Oh, toți cunoaștem astfel de oameni. I-am cunoscut toată viața mea. Mulți dintre ei chiar în această biserică. Și-au pierdut ei mântuirea? Pur și simplu au renunțat? Ascultați ce spune 1 Ioan 2:19. „Ei au ieșit din mijlocul nostru” – și cu toții cunoaștem astfel de oameni – „dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.” Niciodată nu au fost cu adevărat. Neghină alături de grâu. Pământ stâncos. Începe să se arate puțină viață, fără rod și se usucă și moare. Un pământ plin de buruieni, sugrumat de dragostea pentru lume și pentru bogățiile și grijile vieții. Toți avem astfel de oameni. Dar au ieșit dintre noi pentru că de fapt nu au fost niciodată ai noștri.

Dar aceia dintre noi care sunt credincioși adevărați și autentici și care avem mărturia Duhului în inimile noastre în această privință, care am văzut roada Lui prezentă în viețile noastre, dragostea noastră pentru Domnul, dragostea noastră pentru adevăr, dragostea noastră pentru Cuvânt, dragostea noastră pentru alți credincioși, toate aceste lucruri, dragostea noastră pentru lucrurile care sunt sfinte și curate și bune, mântuirea noastră este asigurată pentru totdeauna. Și acesta este apogeul lucrării Duhului Sfânt binecuvântat. Dacă nu crezi asta, atunci asta este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Aceasta este o insultă față de Duhul care realizează în viața unui adevărat credincios ceva ce adevăratul credincios neagă. Tatăl a plănuit mântuirea noastră veșnică, Fiul a asigurat și a plătit mântuirea noastră veșnică și Duhul Sfânt produce și desăvârșește mântuirea noastră veșnică.

Atât în ce privește persoanele. Nu există nicio persoană care să poată să ne ia mântuirea. Şi Ieremia 31:3 face un rezumat. Dumnezeu spune așa: „Te iubesc cu o iubire veșnică” și sufletul meu se odihnește pe această promisiune. Să ne plecăm în rugăciune.

Vom avea un cuvânt de rugăciune și apoi vom medita la lucrurile acestea în liniște, la sfârșit, când Steve va cânta la orgă pentru noi. Acest scurt moment de meditație este bun pentru noi ca să ne gândim la ce am auzit și să lăsăm să se așeze în inimile noastre, apoi camera de rugăciune care este în dreapta mea va fi deschisă, centrul pentru membri este deschis, centrul de vizitatori este deschis și aceia dintre voi care aveți nevoie de ajutor spiritual, trebuie să fiți siguri în ce privește destinul vostru veșnic, camera de rugăciune din față la dreapta mea, veniți, vor fi frați care se vor bucura să vă vorbească cu drag și cu înțelepciune.

Tată, Îți mulțumim pentru masa îmbelșugată din Cuvântul Tău de care ne-am bucurat și care ne-a hrănit sufletele, care ne dă putere, produce bucurie, chiar speranță în fața dificultăților vieții. Îți mulțumim pentru lucrarea măreață a Duhului Sfânt de păstrare în siguranță a slavei noastre veșnice. Și știm că dacă suntem cu adevărat ai Tăi, nu vom pierde niciodată acea mântuire, ca și cum am putea să o pierdem și Duhul Sfânt ar trebui să înceapă aceeași lucrare din nou, și din nou, și din nou și din nou. Nu este nimic în Scriptură care să indice aşa ceva, ci mai degrabă este o lucrare pe care Tu ai hotărât să o faci și Ţi-ai propus-o și o vei face. Te cinstim, Tată, și Te cinstim, Fiule binecuvântat. Te cinstim, Duhule Sfinte, pentru tot ce ai făcut pentru noi, cei nevrednici, totul prin har. Umple-ne cu bucurie, și cu speranță, și cu dorință pentru ceea ce ai pentru noi atâta vreme cât suntem aici și pentru ce ai pregătit apoi pentru noi, atunci când vom intra în prezența Ta. Adu-i la Tine pe cei care nu Te cunosc și nu au primit acest dar al mântuirii. Fie ca ei, treziți în credință, să-L îmbrățișeze pe Cristos ca Mântuitor și Domn, ne rugăm în Numele Lui.

SFÂRȘIT