Vă invit în dimineața aceasta să deschideți Biblia la capitolul 53 al cărții Isaia, Isaia capitolul 53. Urmează să începem un studiu asupra acestui capitol extraordinar de important din Vechiul Testament, găsindu-L pe Cristos acolo. Realitatea în dimineața aceasta este, prieteni, vă avertizez, realitatea este că veți crede că faceți parte dintr-o clasă de studii superioare de la Master’s Seminary, pentru că este esențial pentru mine să pregătesc terenul și fundația și ceva din structura acestei secțiuni din Sfânta Scriptură.

Trebuie să înțelegeți caracterul ei, contextul ei în așa fel încât să fiți în stare să extrageți toate bogățiile care se găsesc în acest capitol. Am auzit predici din Isaia 53, însă veți avea mai mult decât atât. Veți urmări un studiu care se va întinde pe vreo două luni. Și ca să facem tot ce trebuie ca să aibă loc și ca să fiți în stare să vedeți ce se află în această extraordinară secțiune din Scriptură, în această dimineață voi avea un mesaj introductiv. Așadar, trebuie să vă puneți pălăria de cercetător academic și să vă gândiți cu mare atenție la acest lucru, și să vă așteptați ca materialul să fie puțin stufos.

Vom începe să vă testăm capacitatea memoriei în dimineața aceasta, ca să vedem cât de mult puteți să acumulați. Însă îl vom avea și pe un cd, dacă doriți, sau într-un fișier MP3 în curând. Va fi acel gen de mesaj la care va trebui să reveniți și să îl reascultați. Când ne apropiem de Isaia 53, trebuie să spun că începutul pasajului este de fapt capitolul 52, versetul 13. Așadar, când fac o referire, în general, la un studiu din Isaia 53, includ și 52 cu versetul 13, până la 53 cu versetul 12, această întreagă secțiune de 15 versete, începând de la 52:13. Este un întreg. Mi-aș fi dorit ca atunci când cercetătorii biblici au marcat capitolul 53, să fi început de fapt de la versetul 13 din 52, pentru că versetul 13 pregătește toată scena care este detaliată în capitolul 53.

Acum, dacă ești creștin de ceva vreme, înseamnă că îți este familiară această secțiune din Sfânta Scriptură, și așa ar trebui să fie. Unii cercetători au numit-o în trecut „A cincea Evanghelie”. A cincea Evanghelie, pe lângă cele ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Augustin a fost cel care a spus, în secolul al cincilea, „Aceasta nu este o profeție, ci este o Evanghelie”. Policarp, prieten și ucenic al apostolului Ioan a fost cel care a numit această secțiune din Scriptură „Patimile de aur ale Vechiului Testament”.

Însuși Martin Luther a spus: „Fiecare creștin ar trebui să cunoască acest capitol pe de rost”. Așadar, aceasta va fi tema voastră, să memorați Isaia 52:13 până la 53:12. Și veți fi atrași de ea tot restul vieții voastre. Cu siguranță că voi cunoașteți mare parte din această secțiune, dacă ați studiat Scriptura mai mult timp. Câțiva cercetători biblici germani au scris în 1866 „Parcă a fost scrisă la piciorul crucii de la Golgota.” Ei au mai adăugat „Multora dintre evrei li s-a topit crusta de pe inimă”. Aceiași cercetători au continuat „Acest capitol este cel mai central, cel mai profund și cel mai măreț lucru pe care profeția Vechiului Testament l-a realizat și l-a răspândit”, închei citatul.

În această secțiune din Scriptură veți găsi rădăcina gândirii creștine, chiar dacă se află în Vechiul Testament. Aici veți găsi frazeologia care a pătruns și a rămas în vorbirea și conversația creștină. Veți găsi această secțiune din Scriptură ca fiind textul care a fost folosit de cele mai multe ori de către predicatori și scriitori cu privire la Evanghelie de-a lungul istoriei, mai mult decât oricare altă porțiune din Vechiul Testament. De fapt Isaia 53 este centrul scrierilor ebraice. Este textul epic din Scriptura profetică, despre epoca mesianică care se ridică deasupra oricărui alt text asemănător din Vechiul Testament.

Luciul acestei pietre prețioase profetice este intensificat de cadrul ei. Așadar, să aveți Biblia la îndemână pentru că va trebui să înțelegem împreună. Aș dori să vă dau o idee cu ce avem de-a face aici, începând cu o panoramă mai amplă. Cartea Isaia se împarte în două secțiuni majore, de la capitolul 1 la 39 și de la capitolul 40 la 66. Bineînțeles că este o carte lungă și foarte detaliată a Vechiului Testament. A fost scrisă prin anul 680 î.Cr., cu 700 de ani înainte de Cristos. Prima jumătate a cărții, capitolele de la 1 la 39, vorbește despre judecata care urma să vină și despre robie, treizeci și nouă de capitole în care Dumnezeu vorbește prin prorocul Isaia despre judecată, judecata lui Israel care era iminentă. Și a venit.

A venit la mai puțin de o sută de ani de când a fost scrisă, la începutul robiei babiloniene, când a mers în captivitate întreaga împărăție de Sud a lui Iuda, singura care a mai rămas, Împărăția de Nord mersese deja în captivitate cu câțiva ani mai devreme, în 720. Robia Împărăției de Sud este ținta primelor 39 de capitole. Pe lângă aceasta, mai sunt și atenționări cu privire la judecata divină asupra păcătoșilor de toate vârstele și din toate vremurile, și chiar indicii cu privire la o zi a unei mari judecăți, finală, terminală și escatologică. Dar capitolele de la 1 la 39 sunt despre judecată și robie în termenii captivității babiloniene, cu privire la marea problemă a judecării păcătoșilor și cu privire la marea problemă a judecății finale de la sfârșitul istoriei umane.

Așadar, acel capitol 39 se încheie cu o pronunțare a judecății care va veni asupra lui Israel prin captivitatea babiloniană, când vor fi duși departe de către puterea Babilonului. Ascultați ce spun versetele 6 și 7 din capitolul 39 „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul. „Şi vor lua din fiii tăi, ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.” Aceasta este o proorocie specifică cu privire la robia babiloniană care a început în anul 603, la 80 de ani după ce a scris Isaia. El a prorocit că se va întâmpla, și s-a întâmplat, au fost trei deportări, în 603, în 597 și ultima în 586, și nu s-au întors decât după 70 de ani de la această ultimă luare în captivitate. Așadar, prima secțiune poate fi dovedită ca fiind inspirată divin, pentru că istoria a dovedit împlinirea scrierii.

Aceasta ne conduce la cea de-a doua secțiune. Au rămas 27 de capitole, de la capitolul 40 la 66. Tema celei de-a doua secțiuni este harul și mântuirea, harul și mântuirea. Aceste 27 de capitole, începând de la capitolul 40, sunt porțiunea cea mai sublimă și mai bogată din profețiile Vechiului Testament. Este o singură profeție, o descoperire glorioasă, o revelație maiestuoasă a mântuirii prin Mesia, Cel care va veni. Este sublimă. Este minunată. Este cuprinzătoare. Cuprinde nu doar izbăvirea lui Israel din Babilon, nu doar izbăvirea păcătoșilor din păcat, ci și izbăvirea națiunilor din blestem în Împărăția lui Mesia. Așadar, are aceleași elemente. Prima parte vorbește despre judecata lui Israel, vorbește despre judecata păcătoșilor și vorbește despre judecata finală. A doua parte vorbește despre izbăvirea lui Israel, izbăvirea păcătoșilor și izbăvirea finală și trecerea în Împărăția mesianică.

Ce este mai interesant în cea de-a doua jumătate, cea la care ne vom uita, de la capitolul 40 la 66, începe acolo unde începe și Noul Testament. Aș dori să vă uitați la capitolul 40 pentru un moment, iar paralela este chiar interesantă. Citim în capitolul 40: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Domnul”. Și acesta este punctul de cotitură în cartea Isaia, de la pronunțarea judecății din primele 39 de capitole la mângâiere în cea de-a doua parte, datorită harului și mântuirii. „Vorbiți bine Ierusalimului”. Și apoi vine profeția din versetul 3 despre Ioan Botezătorul. „Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”

Și bineînțeles, că a fost Ioan Botezătorul cel care a venit, care a fost împlinirea acelei profeții, a fost înainte mergătorul lui Mesia, a fost glasul care s-a auzit în pustie „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” Așa începe și Noul Testament. Noul Testament începe cu Ioan Botezătorul. Și de aici începe și partea a doua a cărții lui Isaia. Și astfel această așa numită secțiune de Evanghelie din cartea lui Isaia începe acolo unde începe de fapt Evanghelia din Noul Testament. Și această secțiune din Isaia se termină unde se termină și Noul Testament. Și aceasta este o altă caracteristică remarcabilă a celui de-al 65-lea capitol din Isaia. Pe măsură ce vă apropiați de sfârșitul cărții, în versetul 17 citim „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou.” Un cer nou și un pământ nou, capitolul 65, versetul 17.

Apoi la capitolul final, capitolul 66, versetul 22, aproape chiar de final, „Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul” și altele. Unde credeți că se termină Noul Testament? La Apocalipsa 21 și 22 cu ceruri noi și pământ nou. Așadar, această secțiune din Isaia începe acolo unde începe Noul Testament, cu sosirea lui Ioan Botezătorul. Și se încheie acolo unde se încheie Noul Testament, cu un cer nou și un pământ nou. Și astfel vedem modul magnific în care această profeție incredibilă este similară cu Noul Testament. Și toate acestea au fost scrise cu 700 de ani înainte de venirea lui Mesia, înainte ca să înceapă împlinirea ei.

Acum, cine ne va aduce harul și mântuirea? Cine va fi cel care va oferi izbăvirea? Răspunsul este Robul Domnului, Robul Domnului. Așa este numit. Cuvânt ebraic este ebed și înseamnă sclav sau rob. Este folosit de sute de ori în Vechiul Testament. Cuvânt ebraic pentru sclav este același ca și pentru rob. Sclavul lui Iehova, Robul lui Iehova, El este Cel care va aduce mântuirea. El este Cel care va aduce mângâierea. El este Cel care va aduce iertarea de păcate. El devine, așadar, tema acestei secțiuni de final al cărții Isaia.

Aș vrea să merg la capitolul 53 pentru o clipă, și doar să vedem o imagine mai amplă. Veți găsi în versetul 13 din 52: „Iată Robul Meu, iată Robul Meu”, ebed al Meu, sclavul Meu. Aceasta este aceeași denumire care a fost prezentată mai devreme în această secțiune din cartea Isaia. Aceasta este a patra dintre prorociile specifice cu privire la rob. În capitolul 42 este una, în capitolul 49 alta, în capitolul 50 versetele 4 la 11 este a treia. Aceasta este a patra din ceea ce am numi noi cântările robului din Isaia, sau prorociile robului.

Acum, în această prezentare a celui ce e rob, prorocul ne cheamă să ne uităm la acest rob și să fim uimiți. Dacă ar fi să dau un titlu acestei predici, aș intitula-o „Robul uluitor al lui Iehova”. Nu știu cum au numit-o în buletinul bisericii de azi, dar aș fi numit-o „Robul uluitor al lui Iehova”. Aceasta este descoperirea cea mai completă, cea mai puternică, cea mai importantă a lui Mesia din întreg Vechiul Testament, chiar aici înaintea noastră.

Acum, puțin context aici. Dacă ne întoarcem la Samuel, avem un fel de descoperire a lui Dumnezeu prin proroci. Într-un anumit sens Moise a fost un proroc. El a adus profeție divină. El L-a profețit chiar pe Mesia, a profețit că va veni. L-a identificat. Dar oficiul de proroc, aşa cum îl știm, a început cu Samuel. Și alții, bineînțeles, au vorbit pentru Dumnezeu, și aceea fiind o slujire profetică. Dar oficiul de proroc începe cu Samuel. Aceasta a avut loc cu 1000 de ani înainte de Cristos, cu 300 de ani înainte de Isaia.

Și profeților li s-a spus în mod regulat că va fi o vreme când Dumnezeu va stăpâni și va domni în Israel și din Israel în întreaga lume. Bine, acestea sunt doar bazele. Va fi o vreme când Dumnezeu va domni și va stăpâni din Israel peste toată lumea. Aceasta, bineînțeles, se leagă cu promisiunile făcute lui Avraam și lui David, așa cum bine știm. Dumnezeu va domni și va stăpâni în Israel și peste lumea întreagă... și aici este cheia... printr-un Împărat neprihănit, printr-un Împărat neprihănit numit sămânța în cadrul legământului cu Avraam, și în legământul cu David, fiul lui David, un Împărat neprihănit. Acest Împărat va izbăvi pe Israel de dușmanii lui, așa cum vedem în binecuvântarea lui Zaharia. Acest Împărat va izbăvi pe Israel de păcatele sale. Așadar, va fi o izbăvire temporală, și mai important, o izbăvire spirituală.

Din momentul promisiunii Seminței și a Împăratului și a Împăratului neprihănit, care va veni și va aduce mântuire și izbăvire pentru Israel și prin Israel pentru lumea întreagă, așteptările evreilor au fost mari. L-au dorit pe acel Împărat. S-au uitat după acel Împărat. Și bineînțeles, poți să mergi înapoi până în vremea lui Samuel și să-ți amintești că ei chiar au vrut un Împărat. Și au ales un împărat pe nume Saul. Și-au pus toate speranțele în Saul și poate că au și presupus că Saul va fi cel care va veni și va aduce mântuirea și va face Israelul piatra prețioasă a lumii și va domni din Israel peste lumea întreagă, și va inaugura o Împărăție a neprihănirii și a păcii.

Saul, din câte vedem, a fost respins, a fost lepădat de Dumnezeu pentru implicarea sa plină de aroganță în funcția preoțească, pentru depășirea și trecerea granițelor sale. A fost un om păcătos. Nu doar că a fost respins, dar și linia genealogică a fost înlăturată de la a mai domni vreodată în Israel. Speranțele s-au îndreptat acum spre David. Dar David a avut și el problemele sale. Și David a fost un om atât de păcătos și de sângeros, că Dumnezeu nu i-a permis lui David să fie cel care va zidi Templul. Vă amintiți că David i-a spus lui Natan: „Voi zidi un Templu”. Și Natan: i-a spus „Du-te, fă-l”. și Dumnezeu a venit la Natan noaptea și i-a spus „De ce i-ai spus asta? Nu M-ai întrebat, nu vreau să-Mi zidească el Templul. Este un om care a vărsat mult sânge.”

David a avut problemele sale și David a fost păcătos și nu David urma să fie acel Împărat neprihănit. Dar promisiunea a venit în 2 Samuel capitolul 7, și anume că va fi un fiu al lui David și toate speranțele s-au îndreptat acum către Solomon. Și cu siguranță că toate arătau destul de bine când a venit Solomon pentru că el a extins foarte mult împărăția, și el a devenit la un nivel extins persoana cea mai bogată din lume. Și nu doar atât. Pentru că la începutul domniei sale a cerut înțelepciune, Dumnezeu i-a dat înțelepciune din belșug și astfel el a fost în stare să aibă succes în tot ceea ce a făcut.

Dar se pare că până la urmă Solomon a fost o tragedie totală. Solomon și-a îndepărtat inima de Dumnezeu pentru că s-a căsătorit cu atât de multe femei și a avut atât de multe concubine, a intrat în legătură fizică cu sute de femei. A fost un om foarte depravat. Nu el era Împăratul neprihănit. La finalul domniei sale, întreaga împărăție se fărâmițează și Împărăția de Nord se separă. Și fiecare împărat care a urmat din Împărăția de Nord a fost unul stricat și corupt și viclean și rău. Nu a existat niciunul bun. Și Împărăția de Sud s-a zbătut să supraviețuiască cu o listă lungă de împărați corupți și câțiva buni care au răsărit din când în când.

Oamenii au început să își piardă speranța în împăratul uman, chiar ieșit din coapsele lui David. De fapt, chiar și linia lui David s-a stricat atât de tare că la un moment dat, unul dintre descendenții lui David pe nume Manase a devenit rege, vă amintiți probabil de el, regele Manase. Permiteți-mi să vă dau o prezentare post-mortem a lui Manase și asta vă va fi suficient. 2 Cronici 33:9 „Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.” Unul dintre fiii lui David a făcut pe Israel să păcătuiască mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea lui Israel, și canaaniții au fost un popor viclean, idolatru, păgân. Atât de rău a ajuns.

Toți împărații din Nord au fost corupți. Practic și împărații din Sud au fost corupți, cu câteva excepții. Toți au falimentat să împlinească posibilitatea de a fi un împărat neprihănit. Toți au falimentat, într-un fel sau altul. În Sud au fost câțiva împărați buni, așa cum bine știți. Dar niciun împărat uman se pare că nu a fost în stare să împlinească această promisiune anticipată. De fapt, viața lui Isaia se încheie în timpul domniei lui Manase. Viața lui Isaia s-a încheiat în timpul domniei lui Manase, când Manase l-a tăiat în două cu fierăstrăul. Acest lucru ni-l spune tradiția, și este în acord cu Evrei 11:36 și 37 când se referă la eroii din Vechiul Testament care au fost tăiați în două cu fierăstrăul. Acela a fost Isaia.

Cât de rău a fost? Niciun împărat uman nu a fost o speranță. Este chiar înainte ca Isaia să fie tăiat în două, chiar în perioada în care Manase a preluat domnia, Isaia a prorocit în timpul domniei a patru împărați. Dacă îmi amintesc bine este vorba de Ahazia, Ioram, Ahaz, Ezechia... Ahazia, Ioram, Ahaz, Ezechia. Vă amintiți „În anul morții împăratului Ozia am văzut pe Domnul”, capitolul 6, și ceilalți trei. Și prorocia lui în timpul acelor ani este redată în cartea sa. Dar când a venit Manase pe scena istoriei, așa cum se știe din punct de vedere istoric, el a fost tăiat în două cu fierăstrăul, în anul 686 î.Cr., și cu siguranță că a scris cartea înainte de acest an. Așadar, el a scris prorocia plină de speranță și de har și de mântuire în momentul din istorie când Iuda era în cea mai neagră perioadă.

Îl aveau pe Manase ca împărat și urmau să meargă în robie. Nu putea să fie mai rău de atât. Templul urma să fie dărâmat, capitala să fie distrusă, Împărăția de Nord a mers într-un exil permanent și nu s-au mai întors niciodată, iar acum era rândul lor. În vremea când linia lui David a fost cea mai coruptă și cea mai vicleană și cea mai plină de răutate, Dumnezeu intervine și îi dă lui Isaia o nouă descoperire dramatică despre Împăratul neprihănit, o nouă descoperire dramatică despre Împăratul neprihănit. Dacă era vreodată momentul potrivit când să o primească, era atunci, așa-i? Când toate speranțele erau năruite. Adică, s-au dus, nu mai erau. S-a terminat. Când au venit babilonienii a avut loc un masacru sângeros.

Și iată veștile, veștile șocante, cele uimitoare. El nu va fi doar un Împărat care să domnească, ci va fi și un rob care va suferi. Nu va fi doar un Împărat care să domnească, ci va fi și un rob care va suferi, și slava Sa nu va veni până nu va suferi. Mai mult, nu va suferi pentru un rău pe care L-a făcut El, ci mai degrabă va suferi pentru un rău pe care l-au făcut alții. Va suferi ca înlocuitor pentru alții. Aceasta este o nouă descoperire. Împăratul neprihănit va suferi. Împăratul neprihănit va muri. Dar nu va muri pentru păcatul Lui, va muri pentru păcatele poporului. Va muri plătind pedeapsa pentru păcatele poporului Său. Va fi un substitut care va muri în locul poporului Său. Și această realitate este prezentată în sistemul de jertfe, nu-i așa, este prezentată acolo, și nu a fost clară până când nu a fost lămurită această prorocie.

Acum, să mergem să-L întâlnim pe robul care suferă. Aș dori să citesc textul, începând cu versetul 13. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază - atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor- tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră. „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârșise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință...

Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovați.”

Îl vedeți aici pe Cristos? Dovada că Dumnezeu este autorul Scripturii și că Isus este împlinirea ei se găsește în acest unic capitol, în detaliile precise care s-au împlinit cu exactitate în moartea, îngroparea, învierea, înălțarea, mijlocirea, încoronarea și mântuirea oferite prin Isus Cristos. Însuși Isus, și apostolii din Noul Testament, scriitorii Noului Testament, când proclamau Evanghelia arătau înapoi la Isaia 53 de multe, multe ori. Isus s-a referit la acest capitol. Apostolii s-au referit la el. Scriitorii Noului Testament s-au referit la el din nou și din nou. Sunt referințe la Isaia 53 în Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte, Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, 1 Timotei, Tit, Evrei, 1 Petru și 1 Ioan.

Niciun alt text din Vechiul Testament nu este aplicat așa de des și de convingător la Isus Cristos ca și acesta. Scriitorii Noului Testament s-au referit practic la fiecare verset din Isaia 53. El conține suma și substanța Evangheliei și a-L respinge pe Isus Cristos înseamnă a respinge mărturia limpede a istorie, a împlinirii fiecărui detaliu din această profeție. Însă la o scară mai mare decât istoria și împlinirea, rămâne această întrebare, pe cât de vitală și de importantă și minunată este: ce înseamnă aceasta pentru mine? Aceasta este adevărata problemă.

Poți să rămâi uimit de istorie. Poți să fii uimit de profețiile detaliate cu privire la viața și moartea și învierea unei persoane, și că au fost profețite cu 700 de ani înainte de existența sa, și așa ar trebui să fii. Ai putea rămâne uimit de faptul că niciun om nu ar fi știut acest lucru și astfel Scriptura este autorizată de singurul care știe viitorul și acesta este Dumnezeu, care nu doar că îl știe, ci îl și determină. Ar trebui să fii uimit de natura divină a Scripturii, ar trebui. Însă nu aici trebuie să te oprești, pentru că este o întrebare mai mare decât aceasta. Ce înseamnă de fapt pentru tine? Ce înseamnă pentru mine și pentru restul?

Aș dori să vorbesc pentru un moment despre aceasta. Adevărul acestei prorocii antice și împlinirea ei în Isus Cristos ne răspunde la întrebarea cea mai crucială, cea mai esențială și cea mai critică ce poate fi pusă vreodată de vreo ființă umană. Voi încerca să adun multe caracteristici. Acest pasaj răspunde la cea mai semnificativă întrebare pe care o poate pune cineva, întrebarea primară, întrebarea principală, cea mai vitală întrebare, cea mai grea întrebare, cea mai serioasă întrebare, cea mai monumentală întrebare, cea mai plină de însemnătate, care este o întrebare capitală. Și aceasta nu are nimic de-a face cu sănătatea, nimic cu bogăția, nimic cu succesul, educația, moralitatea, bunăstarea, filosofia, sociologia sau politica. Cea mai importantă întrebare pe care orice ființă umană o poate pune și care cere răspuns nu are nimic de-a face cu chestiunile care preocupă mințile oamenilor.

Cred că dacă o să căutați pe Google, pe calculator „Care sunt întrebările puse cel mai des?” veți găsi mii de întrebări, înainte ca să găsiți această întrebare. Și ar trebui să fie prima. Este întrebarea cea mai necesară; este întrebarea cea mai esențială, este întrebarea cea mai determinantă, și de fapt este întrebarea cea mai evitată. Ea transcende într-un mod nemăsurabil toate celelalte întrebări și totuși este întrebarea care nu se află în listele de priorități ale oamenilor.

Care este întrebarea? Iată întrebarea. Cum poate un păcătos să fie într-o relație corectă cu Dumnezeu, în așa fel încât să scape de iad și să intre în cer? Aceasta este cea mai importantă întrebare. Cum poate un păcătos să fie drept înaintea lui Dumnezeu și astfel să scape de iadul veșnic și să intre în cerul veșnic? Aceasta este întrebarea. Cum poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate un Dumnezeu sfânt să-l declare pe un păcătos neprihănit? Aceasta este întrebarea. Aceasta este marea dilemă morală care există în lume. Aceasta este cea mai mare dilemă morală care există în lume. Ascultați, Biblia a fost scrisă în special pentru a răspunde la această întrebare. Ați înțeles? În special ca să se răspundă la această întrebare a fost scrisă Biblia. De aceea a fost scris și Isaia 53. Aceasta este întrebarea.

În perioada Noului Testament erau milioane de robi și avea loc un îngrozitor abuz față de ei. Numerele sunt astronomice. Unii spun 15 milioane de robi, alții spun de 60 de milioane de robi. Oamenii presupun, cei care sunt sensibili social, că ar fi trebuit ca Noul Testament să abordeze problema traficului uman, a sclaviei umane, pentru că ei aveau sclavii lor sexuali, așa cum bine știți, dacă cunoașteți ceva despre istoria antică. Și astfel erau prezente tot felul de abuzuri în sclavie.

Dar pe mine mă fascinează că apostolul Pavel, cel care scrie treisprezece cărți din cele douăzeci și șapte ale Noului Testament, apostolul Pavel nu a scris niciodată despre o nedreptate socială în cadrul sclaviei. Ceea ce a făcut de fapt a fost să scrie foarte mult despre modul în care poate un păcătos să fie îndreptățit înaintea lui Dumnezeu ca să scape de iadul veșnic și să intre în cerul veșnic, și cartea respectivă este epistola către Romani. Isaia 53 este epistola către Romani din Vechiul Testament. Romani este cea mai mare revelație din Noul Testament care răspunde la această întrebare. Restul din Noul Testament este de asemenea o parte a răspunsului la această întrebare, bineînțeles. Dar Romani le însumează pe toate și se concentrează în special asupra răspunsului la această întrebare. Și Isaia 53 este cea mai mare revelație din Vechiul Testament care răspunde la aceeași întrebare.

Atât Isaia cât și Pavel, apropo, oferă același răspuns. Amândoi oferă același răspuns. Un păcătos... iată-l ... poate fi drept înaintea lui Dumnezeu și să scape de iadul veșnic și să intre în cerul veșnic pentru că Robul lui Iehova a venit ca înlocuitor și a suferit judecata lui Dumnezeu în locul păcătosului. Acesta este mesajul epistolei către Romani, și acesta este mesajul lui Isaia. Dumnezeu Și-a revărsat mânia care trebuia să fie asupra păcătoșilor asupra robului înlocuitor. Acum, această idee este centrul secțiunii cuprinse între capitolele 40 la 66, și vă voi arăta cât de interesant este acest aspect minor.

Sunt 27 de capitole. Credeți-mă, de la 40 la 66 sunt 27 de capitole. Ele sunt împărțite în trei secțiuni, 9, 9 și 9 după subiect, după subiect. Prima secțiune se încheie cu afirmația „cei răi nu au pace”. A doua secțiune de 9 capitole se încheie cu această afirmație: „Cei răi nu au pace”. Cea de-a treia secțiune se încheie, capitolul 66 versetul 24, cu o afirmație similară de judecată. Fiecare dintre cele trei secțiuni se încheie cu o atenționare a judecății asupra celor răi. Dar toate aceste trei secțiuni promit mântuirea. Sunt foarte evanghelistice. Ele promit mântuirea și ele se încheie cu o atenționare dacă o vei respinge. Toate cele trei prezintă binecuvântare și pace celui neprihănit și absența păcii și judecata pentru cel rău. Toate cele trei secțiuni afirmă că neprihănirea și răutatea sunt stabilite pentru totdeauna. Destinul lor nu poate fi schimbat.

Prima secțiune vorbește despre salvarea din robia babiloniană. A doua secțiune vorbește despre salvarea din păcat. Și a treia secțiune, ultimele nouă capitole, vorbește despre salvarea de pe pământul blestemat. Așadar, prima secțiune tratează izbăvirea lui Israel din Babilon. A doua, așa cum am spus mai devreme, are de-a face cu izbăvirea păcătoșilor din păcat. Și a treia cu izbăvirea pământului din blestem și venirea glorioasă a Împărăției lui Mesia.

Noi suntem la secțiunea a doua. Cea de la capitolul 49 la 57. În această a doua secțiune problema centrală este iertarea de păcate, și ridică întrebarea cu privire la mântuirea din păcat. Nu este vorba de o izbăvire temporală din Babilon și nici de Împărăția escatologică ce va veni în viitor, ci despre izbăvirea din păcat. Acum, aceasta ridică o întrebare foarte importantă. Vă rog să nu vă scape; merită să aștepți pentru ea. De ce este necesar ca Dumnezeu să-Și mântuiască poporul din păcatele lor? O întrebare crucială. Este crucială.

Aceasta a fost problema cu evreii. Ei nu erau convinși că aveau nevoie de un mântuitor. Ei credeau că au nevoie doar de un Împărat neprihănit. Ei credeau că în virtutea descendenței lor avramice, și în virtutea legămintelor și promisiunilor pe care le aveau, credeau că erau în locul binecuvântărilor datorită bunătății și religiozității lor, în virtutea eforturilor lor în cadrul activităților religioase, a ceremoniilor, ritualurilor, a încercărilor lor de a asculta de Legea lui Dumnezeu, ei credeau că și-au câștigat favoarea înaintea lui Dumnezeu, așadar, le aveau prin descendență și prin merit.

Așadar, acest mesaj despre un salvator care să ne izbăvească de păcatele noastre ca să scăpăm de iadul veșnic și să intrăm în cerul veșnic, acesta era o limbă străină pentru ei. Și nu ar fi trebuit să fie. Să deschidem la primul capitol din Isaia. Isaia încerca să comunice mesajul pentru ei. Capitolul 1 versetul 4: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii stricați! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele... Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiți din ce în ce mai rău?”

Apoi continuă: „Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!” sau e slab. Precum în Ieremia 17: „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”. „Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate, şi neunse cu untdelemn: ţara vă este pustiită, cetățile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voștri”. Vorbește despre dezolare. Versetul 10: „Ascultați cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!”

„Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi țapilor. Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile?” Toată religia voastră este inutilă. „Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!” „Spălați-vă, deci, şi curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” - „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Ei aveau nevoie de mântuire. Aveau nevoie disperată de mântuire. Erau un popor stricat. Și așa cum am spus, chiar în acest moment al domniei lui Manase, cei mai răi se comportau precum niște canaaniți, ei aveau nevoie disperată de mântuire și de răscumpărare. Așadar, atunci când ajungi la cântările despre rob din capitolul 42, este promisiunea că El va aduce mântuire. Aș fi dorit să vă fi citit întreg capitolul 42. Versetul 5: „Aşa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.”

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor.” Vorbește Robului. Vorbește cu Mesia. „Te voi pune ca legământ oamenilor. Te voi face o lumină între națiuni. Te voi face să deschizi ochii orbiți, să scoți din temniță pe cei întemnițați.” Versetul 10: „Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui până la marginile pământului”. Domnul va aduce mântuire poporului Său.

Capitolul 43, versetul 1 „Acum, aşa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel” – ce urmează? „Mântuitorul tău”. Sunt Mântuitorul tău. Sunt Mântuitorul tău. Versetul 11 „Eu, Eu sunt Domnul, şi în afară de Mine nu este niciun mântuitor!”. Eu am declarat și am mântuit. Versetul 14: „Aşa vorbește Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel”.

Voi fi Mântuitorul tău. Voi fi răscumpărătorul tău. De aceea această secțiune începe cu mângâiere, în capitolul 40 „Mângâiați”. „Vorbiți bine Ierusalimului, şi strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Vine mântuirea. Aveau nevoie de mântuire? Da. Diagnosticul dat în capitolul 1 este reiterat pe scurt în capitolul 6 când Isaia are viziunea cu privire la Dumnezeu. El spune „Sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”. Isaia a înțeles nevoia pentru mântuire, nevoia de curăție.

Așadar, secțiunea centrală ale acestor trei secțiuni de câte nouă capitole, prima are de-a face cu salvarea din robia babiloniană, ultima cu salvarea escatologică în împărăția, iar cea din mijloc cu mântuirea din păcat a poporului lui Dumnezeu, evrei și neamuri. Și aceasta va veni prin Robul care va fi mântuitorul trimis de Dumnezeu. Așadar, secțiunea din mijloc, de la capitolul 49 la 57, cu capitolele centrale 52 și 53. Și versetul central al capitolului 53 este versetul 5: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Secțiunea centrală, capitolele centrale, în mijlocul capitolului, versetul din mijloc. Totul se concentrează pe străpungerea înlocuitoare a Robului Domnului pentru noi.

Prin ce mijloc va mântui Dumnezeu pe poporul Său? Prin ce mijloace le va ierta păcatele? Prin moartea înlocuitoare a Robului Său, a Sclavului Său, Mesia, Împăratul neprihănit. Și El va fi cel care va împlini această profeție. Acest text, dragi prieteni, arată spre Domnul Isus Cristos, este atât de clar că nu poți să greșești.

Aș dori să vă arăt puțin contextul istoric. Evreii din vechime au interpretat această profeție ca fiind mesianică, așa-i? În toată literatura iudaică veche, acest capitol 53, întreaga secțiune, secțiunea centrală din cele 27 de versete, a fost întreagă mesianică. Toată a fost mesianică, cu toate că nu și-au dat seama cum va suferi Mesia. Când au ajuns la capitolul 53, rabinii au scris aceasta „Va fi plin de compasiune, plin de simpatie va simți durerile noastre”, atât de departe au putut merge cu înțelegerea.

Ei au înțeles că va fi un Mesia plin de compasiune, că va fi un Împărat neprihănit, și au pus lucrurile altfel, ca fiind foarte întristat pentru că un popor atât de special a suferit așa de mult, încât El a simțit cu durerile lor. Ei nu au văzut niciun fel de moarte înlocuitoare Mesianică, în ciuda faptului că în fiecare zi din istoria lor mureau animale, portretizând o moarte înlocuitoare. Tot ceea ce au înțeles ei în scrierile lor a fost compasiunea, compasiunea. Această concepție mesianică asupra acestei secțiuni, apropo, este cântată în liturghia iudaică când are loc Ziua ispășirii.

Iată un citat cu ceea ce spun ei: „Groaza ne-a acoperit. Nu avem pe nimeni să ne izbăvească. El a purtat jugul nelegiuirilor noastre și ale păcatelor noastre, este rănit pentru nelegiuirile noastre. A purtat păcatele noastre pe umerii Săi ca să găsească iertare pentru nelegiuirile noastre. Noi suntem vindecați prin rănile Lui în vremea când Cel veșnic Îl va crea ca o nouă creație. Oh, adu-L de pe cercul pământului. Ridică-L din Seir ca să adune a doua oară pe muntele Libanului prin mâna lui Yinon.” Yinon este cuvântul ebraic pentru Mesia.

Așadar, ei în mod literal în Ziua ispășirii citează din Isaia 53 și apoi se îndepărtează și spun că înseamnă pur și simplu că va avea compasiune față de noi. Ideea ca însuși Mesia să moară, nu este posibilă, nu este de acceptat. De aceea Isus a făcut referire la Vechiul Testament ca să vorbească despre suferința Sa necesară și chiar apostolii au predicat asta. Evreii nu aveau niciun interes în aceasta.

Ascultați, iată ideea principală. Este foarte important. Ei nu aveau nevoie de un salvator. Ei nu aveau nevoie de o jertfă pentru păcat. Nimeni care este într-un sistem al faptelor nu are nevoie de un mântuitor. Ei aveau nevoie de unul care să arate compasiune. Ei primeau bine pe cineva care le arăta compasiune. Ei doreau un împărat care să arate compasiune față de situația lor și astfel, ar veni la ei din compasiune și simpatie să le ofere ceea ce meritau ei de fapt. Aceasta era perspectiva iudaismului timpuriu. Aceasta era perspectiva iudaismului din Noul Testament. Aceasta era perspectiva iudaismului după Noul Testament. Aceasta este perspectiva iudaismului modern.

Iudaismul nu se va defini niciodată în termenii lui Isaia 1, bolnav tot trupul, din cap până în picioare. Ei nu au nevoie de un mântuitor. Vedeți, dacă nu înțelegi doctrina depravării umane, și nu înțelegi că tu nu ești în stare să te salvezi prin faptele tale, indiferent care ar fi, atunci nu ai nevoie de un mântuitor care să te salveze. Îți poți câștiga tu mântuirea. Și orice sistem care are o realizare care mântuiește, nu are nevoie de o ispășire înlocuitoare, pentru altcineva. După ce a venit Domnul Isus, și apoi Biserica s-a născut, Biserica a interpretat bine Isaia 53... toți scriitorii Noului Testament au înțeles la fel, și Biserica a început să predice evreilor că Isus este împlinirea lui Isaia 53.

Nu au vrut să audă aceasta, așa că au persecutat Biserica. I-au omorât pe creștini, așa cum bine știți. Chiar și astăzi, iudaismul ca instituție Îl respinge pe Isus Cristos și Îl respinge pe Isus Cristos ca împlinire a lui Isaia 53. Când vi l-am citit mai devreme, a fost o experiență emoționantă, nu-i așa? Doar să-l auzi citit, pentru că fiecare cititor creștin simte puterea acestei descrieri a lui Isus Cristos. Simți puterea lucrării Sale de purtare a păcatelor în locul tău pe cruce. Pe de altă parte, un evreu care citește asta vede ceva complet diferit. El îl vede pe Israel acolo și aceasta este interpretarea comună. Acesta este Israel care suferă.

Israel este robul care suferă și care a suferit și a suferit și a suferit și într-o zi va intra în slavă. Slava lui Israel vine, și ei vor trece prin suferință, nedreaptă, incorectă. Aceasta este o perspectivă măgulitoare iudaică asupra lui Isaia 53, faptul că ei sunt un popor nobil care suferă pe nedrept, care trece prin agonie. Însă într-o zi ei se vor ridica la slava promisă și ei vor deveni națiunea supremă prin care va fi binecuvântată întreaga lume. Ei își vor câștiga slava prin religiozitatea lor, prin auto-neprihănirea lor și ascultați, prin suferința lor, iar Isus nu este prezent în Isaia 53.

Ei bine, de aceea Isaia 53 a fost numit Camera de tortură pentru rabini. Isaia 53 a fost numit și Conștiința vinovată a rabinilor pentru că nu poți să-l pui pe Israel aici. Israel nu a fost umil, nu este unul care suferă în smerenie. Israel nu este unul care suferă de bună voie. Israel nu este un popor neprihănit, fără păcat, care suferă pe nedrept într-un sens și totuși, să fie înlocuitor pentru altcineva. Nu se poate ca Israel să fie cel din Isaia 53. Aici trebuie să fie Isus.

În acest moment, doresc să punctez pentru voi ceva care să vă fie de folos. Israelul de atunci, Israelul din vremea lui Isus, și Israelul de acum nu are nevoie de o jertfă înlocuitoare. Ei nu au nevoie de un mântuitor care să-i înlocuiască. Ei nu au nevoie de un mijlocitor care să moară pentru ei. Tot ceea ce au nevoie este de un împărat care să simpatizeze cu ei. Ei vor doar un conducător. Ei au nevoie doar de un împărat. Nu au nevoie de un mântuitor care să le poarte păcatele; nu au nevoie de un mântuitor care să ia asupra Sa mânia lui Dumnezeu în locul lor. Ei au nevoie de un Împărat care să-i salveze de toată suferința și de toată nedreptatea și de toată durerea și să le dea înălțarea care li s-a promis în virtutea descendenței din Avraam, a promisiunilor davidice și a bunătății lor.

Așadar, ori de câte ori stai de vorbă cu un evreu, întrebarea care trebuie să i-o pui este: „Ai nevoie de un Mântuitor? Ai nevoie de un Mântuitor?” Creștinismul îți aduce un Mântuitor. Ai nevoie de un substitut care să moară în locul tău? Ai nevoie de cineva care să poarte mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului tău? Aceasta este întrebarea. Și aceasta ne întoarce la întrebarea tuturor întrebărilor: Cum poate un păcătos să fie socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, ca astfel să scape de iadul veșnic și să intre în cerul veșnic? Iar singurul răspuns este: „Numai dacă acel păcătos are păcatele plătite în întregime. Și singura cale prin care se poate aceasta este prin jertfa înlocuitoare rânduită, Isus Cristos Însuși.”

Lucrul fundamental, critic în același timp, diferența fundamentală între iudaism și creștinism este aceasta. Iudaismul este o religie care înalță efortul uman și nu are nevoie de un Mântuitor. Creștinismul este religia care disprețuiește efortul uman și are nevoie disperată de un Mântuitor. Aceasta este diferența. Evreii nu au nevoie de un înlocuitor care să poarte pedeapsa pentru păcatele lor. Dumnezeu îi va accepta pe baza lui Avraam și pe baza bunătății lor și a privilegiilor și a promisiunilor lor. Aceasta este diferența. Nici să nu vă gândiți că nu există o prăpastie imensă între cele două. Evreii nu au nevoie de un mântuitor care să-i salveze de păcatele lor. Ei au nevoie doar de un izbăvitor care să-i salveze de dușmanii lor și din dificultățile lor. Creștinii au nevoie de un Mântuitor care să-i salveze din nelegiuirile, stricăciunile și păcatele lor.

Așadar, întrebarea pe care trebuie să o puneți fiecărui evreu este: „Crezi că ai nevoie de un Mântuitor care să ia locul tău și să moară sub judecata lui Dumnezeu pentru păcatele tale? Ai nevoie de un Mântuitor?” Aceasta este întrebarea. Și aceasta este problema morală a întregii existențe umane. Versetul 11 din capitolul 53: „Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” Prin ispășire, Robul lui Iehova va justifica pe mulți. Este promis în Vechiul Testament că va veni din națiunea lui Israel, din Avraam, va veni prin linia lui David. Vechiul Testament spune că Se va naște la Betleem, Isaia spune că se va naște dintr-o fecioară.

Însă până nu vine nu știm cine este. Ei nu puteau ști cine este. Dar când a venit, știm cine este El pentru că atunci când a avut loc botezul Lui, din ceruri s-a auzit glasul Tatălui „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea Mea.” Ce spunea aici Dumnezeu? Era răsunetul din Isaia 42:1 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El”. Aceasta a avut loc la botez. Duhul S-a coborât în chip de porumbel. Robul suficient prin mărturia lui Dumnezeu și coborârea Duhului, nu este altul decât Isus. El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Așadar, în încheiere, să deschidem la Fapte 8. Ne-am descurcat destul de bine. M-am gândit că va dura o oră și jumătate, în dimineața aceasta. Voi încheia cu Fapte 8. Nu ai cum să tratezi acest subiect pe scurt. Restul studiului nu va mai fi așa de lung. Vă amintiți de Filip și de famenul etiopian din Fapte 8? Filip este călăuzit de Duhul să ajungă carul acestui om, care este un oficial la curtea etiopiană. Ajunge la acest om care este un prozelit dintre neamuri care a trecut la iudaism, a fost la Ierusalim și citea cartea Isaia. Îl citea pe Isaia, profetul. Și Filip întreabă, în versetul 30: „Înțelegi tu ce citești?” Și el răspunde: „Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?”

Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car, şi să șadă împreună cu el. El citea: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.” Citea chiar din Isaia 53. „Famenul i-a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Îmi place așa de mult aici. „Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.” Prieteni, acest lucru îl vom face și noi. Îl vom predica pe Isus din aceeași Scriptură.

Tată, Îți mulțumim pentru timpul din dimineața aceasta, un timp de celebrare, un timp de bucurie, un timp de închinare, un timp de contemplare a măreției Cuvântului Tău și a Fiului Tău și a Mântuitorului nostru. Rămâi cu noi ca să ne binecuvântezi, ne rugăm azi. În Numele Lui cel minunat ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT