Studiem capitolul 53 din Isaia. Cartea Isaia este o prorocie din Vechiul Testament. Dacă aveți Biblia, vă rog să deschideți la Isaia capitolul 53, acesta este capitolul la care ne vom uita. Unii consideră acest capitol ca fiind cel mai măreț din tot Vechiul Testament. Nu este nicio îndoială cu privire la faptul că aceasta este cea mai detaliată profeție cu privire la Mesia din tot Vechiul Testament. Este un capitol puternic, puternic care trebuie să fie studiat propoziție cu propoziție, dacă nu cuvânt cu cuvânt, datorită impactului puternic și adevărului profund.

Când vom fi studiat împreună acest capitol 53, doresc să deveniți atât de familiari cu el, încât să îl știți pe de rost. Astfel, pe măsură ce vom înainta, mesajul de astăzi este al patrulea din studiul nostru, ne vom uita la versetele 2 și 3. Va dura o vreme până vom studia întregul capitol. Dar în acest proces de studiu, doresc să vă familiarizați atât de mult cu acest capitol, încât să devină o parte a vieții voastre, care să vă facă să vă închinați Domnului în moduri care vor fi proaspete, noi și bogate și care să fie o binecuvântare pentru voi. De asemenea, să fiți în stare să spuneți și altora despre adevărurile slăvite ale Domnului nostru din acest capitol, din Isaia 53. Acum, să ascultăm citirea acestui capitol, Isaia 53.

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârșise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință... Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovați.”

Doresc să încep cu o serie de întrebări și să vă dau o privire de ansamblu asupra acestui capitol. Ca introducere, îl vom aborda diferit. În dimineața aceasta vom avea o serie de întrebări care să ne ajute să avem privirea de ansamblu. Care este tema acestei profeții? Care este tema acestui capitol? Tema acestui capitol este suferința, suferința oribilă, suferința teribilă, suferința traumatică, suferința plină de agonie, suferința dureroasă și suferința mortală. În mod clar, suferința este tema.

Versetul 3: „Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința”. Versetul 4: „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.” Versetul 5: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”. Versetul 6: „Domnul a făcut să cadă asupra Lui pedeapsa noastră a tuturor”. Versetul 7 – a fost oprimat și rănit, ca un miel dus la măcelărie. Versetul 8 – a experimentat opresiune și judecată. A fost luat de pe pământul celor vii. Toate acestea ne vorbesc despre o experiență teribilă, teribilă a suferinței. Versetul 10 repetă că a fost zdrobit, că a fost îndurerat. Versetul 11 vorbește despre chinul suferinței Sale. Cine poate să sufere o astfel de suferință, o astfel de suferință extraordinară?

Ei bine, poate spui: „Cred că poate este cineva care a meritat o astfel de suferință.” Dar asta ne conduce la o a doua întrebare. A fost meritată această suferință? A meritat acest om care este descris aici această suferință grozavă? Răspunsul la această întrebare este un nu categoric. Nu, suferința nu a fost meritată de Cel care a suferit. Să mergem la versetul 9 pentru o clipă, la finalul versetului, „cu toate că nu săvârșise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.” Ceea ce este pe buze vine din inimă, pentru că din prisosul inimii vorbește gura. Așadar, nu a existat nimic rău pe buzele Lui sau înșelător pentru că nu a avut așa ceva în inimă.

De fapt, dacă mergem mai departe, în versetul 11 este identificat acest om care suferă, ca fiind neprihănit. Această profeție este despre un om care are o suferință oribilă, îngrozitoare, teribilă. A fost suferința aceasta meritată? Nu. Aceasta ne conduce la o a treia întrebare. Nu a încercat Dumnezeu să-l protejeze pe cel neprihănit care suferea? Răspunsul este nu. Versetul 10 spune: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”. Este o narațiune uimitoare, o suferință fără egal, nemeritată de un om neprihănit, care nu este protejat de un Dumnezeu neprihănit. Acest lucru ne conduce la a patra întrebare. Este aceasta un faliment din partea lui Dumnezeu? Este aceasta o inconsistență în natura dreaptă a lui Dumnezeu, să nu-l protejeze pe omul neprihănit de suferință? Este conform cu natura neprihănită a lui Dumnezeu să îl lase pe om să sufere?

Răspunsul este da, da, pentru că ceea ce citim începând din versetul 5 este: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Versetul 6: „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Finalul versetului 8: „El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu”. Din pricina lor. Versetul 11 – a luat asupra Lui povara nelegiuirilor lor. Versetul 12: „a purtat păcatele multora”. A fost unul care a suferit în locul altora. A fost unul care a suferit ca înlocuitor al lor. El a suferit, nu pentru păcatele Sale, ci pentru păcatele altora.

Aceasta ne conduce la o altă întrebare. De ce să pățească cineva una ca asta? De ce un om care este neprihănit să sufere atât de oribil, să nu fie protejat de Dumnezeu și apoi să sufere în locul altora pentru păcatele pe care nu le-a comis, pentru păcatele altora? Răspunsul este: pentru că a vrut, pentru că a dorit. Da, versetul 10: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință... Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat”, o jertfă pentru vinovat. Da, versetul 12: „S-a dat pe Sine însuși la moarte”. Ce om deosebit, care a suferit atât de mult, a suferit nemeritat, a suferit fără să fie protejat de un Dumnezeu neprihănit, cu toate că era neprihănit, care a suferit în locul altora, de bună voie. De ce? Aceasta este următoarea întrebare, de ce ar face asta? Care îi era câștigul?

Întâi, în versetul 11, a făcut asta ca să-i îndreptățească pe mulți. Prin suferința Lui va îndreptăți mulți oameni și va fi înălțat. Ca un rezultat al suferinței Sale, versetul 11, va vedea lumina. Asta...asta înseamnă versetul, va vedea lumina, va vedea viața, va fi mulțumit. Și versetul 12: „De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici”. Cu alte cuvinte, va fi răsplătit. Va fi înălțat. Cum va fi înălțat? Ei bine, ne amintim, nu-i așa? Ne întoarcem la capitolul 52 versetul 13: „El va propăși, Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus”. Versetul 15: „tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.”

Cine este acesta? Cine este acesta? Ei bine, nu poate fi nimeni altul decât cine? Domnul Isus Cristos. Lumea nu poate vedea asta? Lumea nu poate vedea asta? Asta a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte ca să se nască Isus, fapt care demonstrează că Dumnezeu este Autorul Scripturii, pentru că doar Dumnezeu este Cel care știe viitorul în detaliu. Cum poate lumea să nu înțeleagă asta? Acesta trebuie să fie Isus Cristos. Toate aceste detalii sunt împlinite în El. Dar iarăși, lumea nu are Biblia, nu citește Biblia, nu cunoaște Biblia. Așadar, când ne uităm la neamuri, la națiunile lumii, nu ne așteptăm neapărat ca ei să creadă în Isus Cristos. Ei nu sunt familiarizați cu Isaia, cu Isaia 53, cu Vechiul Testament, cu adevărul din Noul Testament, cu relatările despre Isus.

Dar cum rămâne cu evreii? Cum rămâne cu evreii? Ei știau viața lui Cristos, dacă nu din alt motiv decât să se asigure că toți știu că ei Îl resping. Aceasta este o parte din a fi evreu în lume, să se asigure că ești convins că Isus nu este Mesia, Isus nu este Mântuitorul. De ce cred evreii asta? Cum pot evreii să nu ia Isaia 53 și să pună acest capitol lângă Evanghelia după Matei, Marcu, Luca şi Ioan și să spună „Acesta nu poate fi decât Isus”. De ce nu fac asta?

Unul dintre ei, un om care L-a iubit pe Domnul Isus, pe nume Mitch Glaser a avut o lucrare numită Chosen People Ministry, și a scris un articol într-o carte recentă numit The Gospel According to Isaiah 53, un articol foarte interesant. Doar zece la sută dintre evreii din lumea întreagă, și sunt 14 milioane, doar 10% sunt evrei ortodocși. Aceasta înseamnă că ei cercetează Scriptura, ei cunosc ceva din Scriptură. Restul de 90% sunt într-un fel sau altul indiferenți față de Scriptură și de interpretarea corectă a Scripturii. Așadar, cei mai mulți dintre evrei, ne spune Mitch Glaser, cei mai mulți dintre evrei nu știu nimic despre Vechiul Testament, despre Isaia sau Isaia 53. Ei nu sunt familiarizați cu acest capitol.

Mai mult, ne spune el, „Cei mai mulți dintre ei nu cred în profeția biblică. Nu cred în păcat. Nu cred în depravarea totală, care înseamnă o păcătoșenie ireversibilă moștenită de ființa umană. Nu cred în ispășire. Nu cred în jertfă. Nu cred în vărsarea de sânge pentru iertare, nu cred în întrupare, nu cred în respingere, nu cred în Noul Testament, așadar nu cred în Isus”. Așadar, nu poți să presupui că atunci când vorbești cu evreii despre Domnul Isus Cristos vor fi familiarizați cu Isaia 53. Componentele uimitoare ale acestui capitol nu au niciun loc în gândirea lor. Așadar, capitolul începe cu cine a crezut mesajul care ni s-a vestit? Ei vor recunoaște că nu l-au crezut.

Este un lucru uimitor. Lumea este plină de oameni care nu-l cred. Cea mai mare parte a națiunilor nu îl cred. Ei nu cred mesajul cu privire la Isus Cristos. Religiile lumii, în afară de creștinii adevărați, nu cred mesajul cu privire la Cristos. Și ce mesaj este acesta! Evreii care îl cunosc, Pavel a spus în Romani 10: „este în gura ta, este aproape de tine. Cunoașteți relatarea. Cunoașteți afirmațiile despre Cristos, dar nu le credeți”. Imaginați-vă, ei nu cred acest mesaj, vestea bună din cer, locul de unde dragostea lui Dumnezeu L-a făcut să îi salveze pe păcătoși de iad prin moartea Fiului Său. Ei nu cred asta.

Ei nu cred mesajul, vestea bună că un Dumnezeu nevăzut a trimis un Mântuitor nevăzut acestei generații ca să aducă binecuvântări nevăzute dintr-un cer nevăzut și să fie primit printr-o nevăzută credință. Ei nu cred vestea bună pentru păcătoși a mântuirii și a iertării din păcat și din mânie și din judecată. Ei nu cred vestea bună a Mântuitorului răstignit ca mijloc al acestei mântuiri. Nu cred vestea bună că există o neprihănire disponibilă prin care păcătoșii pot sta fără frică și pot fi sfinți înaintea lui Dumnezeu, îmbrăcați în neprihănirea Lui. Nu cred vestea bună a iertării oferită de cer păcătosului condamnat și încătușat și care poate primi acea iertare prin credința în Cristos.

Nu cred vestea bună că există un medic care îi vindecă pe toți cei care vin la El, infailibil și veșnic, care vindecă toate bolile sufletești, face asta gratuit și nu respinge niciun pacient. Nu cred vestea bună că există o sărbătoare nesfârșită pentru sufletele flămânde care este pregătită și la care toți sunt bineveniți, Cristos Însuși fiind atât gazda cât și hrana. Nu cred vestea bună a unei comori fără de preț care nu poate fi cumpărată, ci este deja procurată și oferită ca un dar, compusă din binecuvântări nesfârșite și bucurii profunde și interminabile, atât acum cât și pentru totdeauna, pentru cel care primește acest dar. Nu cred vestea bună a biruinței asupra lui Satan, biruință câștigată de Isus Cristos asupra morții și asupra lumii, un triumf la care toți cei care cred în El pot să intre și să participe. Nu cred vestea bună a păcii veșnice cu Dumnezeu, câștigată de sângele lui Cristos pentru păcătoșii nevrednici și ofensatori.

Ce mesaj pe care să nu-l crezi! Și totuși ei nu-l cred. Ai aici Isaia 53, o mărturisire a evreilor. Cuvintele lui Isaia 53, până la ultimul verset, sunt cuvintele unei generații viitoare de evrei, a națiunii Israel, care vor face această mărturisire și vor spune: „Nu l-am crezut”. Cine l-a crezut? Foarte, foarte puțini. Oricine l-a crezut, evrei sau neamuri, în orice clipă vor fi mântuiți. Dar nu l-au crezut. Vor mărturisi aceasta. Gândiți-vă că acest capitol este la timpul trecut. Toate verbele sunt la timpul trecut.

Cei mai mulți oameni cred că acest capitolul prezice ce I se va întâmpla lui Isus. Ei bine, chiar face asta pentru că este descrisă în detaliu suferința Sa și moartea Sa și învierea Sa, și înălțarea. Însă toate verbele sunt la timpul trecut, fapt care înseamnă că trece de ce I s-a întâmplat lui Isus și se uită înapoi la el de la finalul istoriei, când Israel se uită în cele din urmă la Cel pe care L-au străpuns, Îl vor plânge cum plânge cineva pe întâiul născut, realizând că L-au respins pe Mesia, și un izvor pentru a elimina necurăția și păcatul li s-a deschis și a venit mântuirea la poporul Israel. Între timp, până când va avea loc acea pocăință națională, oricine poate veni la Cristos să fie mântuit, dar acest popor se va pocăi în viitor în întregime și va fi mântuit. Și când va avea loc această conștientizare, ne spune Zaharia, când națiunile lumii se vor aduna ca să distrugă pe Israel, când vor fi înconjurați și gata să fie nimiciți, în acel moment Domnul va veni și va fi apărătorul lor și ei vor fi mântuiți.

În capitolul cincizeci și nouă din Isaia, avem o imagine a acestui lucru. Doar mă voi referi la ea. Vă faceți o imagine despre asta când evreii spun: „Avem probleme, nelegiuirile noastre ne apasă, nu este dreptate în țară”. Unde să ne ducem? Ce să facem? Aceasta este o imagine a lui Israel în viitor. Israelul de acum, cum să ne apărăm? Lumea este împotriva noastră. Dumnezeu nu vine în ajutorul nostru. Apoi spune asta în Isaia 59: „Nu a fost niciun om care să-i ajute”. Nu este niciun lider uman care să salveze pe Israel de pedeapsă pentru că L-au respins pe Cristos, pedeapsă pe care o suferă și acum.

Lumea amenință existența Israelului cu puterea nucleară. Și spune că Dumnezeu S-a uitat, în Isaia 59, și nu este niciun om. Și apoi avem cel mai frumos limbaj, Dumnezeu răspunde faptului că nu era nimeni care să mântuiască Israelul. Ascultați ce spune în 59:16: „El vede că nu este niciun om, şi Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci brațul Lui Îi vine în ajutor.” Cine este brațul Lui? Mesia, brațul Domnului este revelat. Atunci brațul Lui. și asta este dramatic.

Acum Îl vedem pe Mesia, pe Domnul Isus care se îmbracă cu neprihănirea ca și cu o platoșă, Își pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca pe o haină și se acoperă cu gelozia ca și cu o manta. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmașilor săi, şi va da ostroavelor plata cuvenită! Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmașul ca un râu, pe care Domnul îl conduce.

Așadar, Îl avem pe Cristos care vine să salveze Israelul din calea nimicirii, vine să îl apere de vrăjmașii adunați împotriva lui. Ceea ce se va întâmpla este că îi va pedepsi pe cei nedrepți și la versetul 20 aflăm: „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov.” Acesta este momentul salvării lor. El va fi acel răscumpărător. Aceasta va avea loc pentru că Dumnezeu a promis în versetul 21: „Şi iată legământul Meu, cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”

Aceasta este mântuirea poporului Israel, mântuirea noului legământ. Se vor întoarce la Cel pe care L-au străpuns. Vor plânge. Vor fi mântuiți. Și Domnul Însuși va fi ca un războinic care îi va apăra, în clipa în care îl va trimite pe Mesia ca să-i apere și ca să le aducă mântuirea. Când va veni acel moment, în viitor, atunci se vor întoarce și vor spune: „Nu am crezut. Brațul Domnului, Însuși Mesia, puterea lui Dumnezeu a venit și ne-a fost descoperită în El și nu L-am crezut. Nu am crezut”. Vor avea această mărturisire publică a ororilor de necredință de-a lungul generațiilor.

Atunci întrebarea care se ridică este, și haideți să luăm această întrebare ca punct de pornire în textul din Isaia 53. De ce L-au respins pe Isus Cristos? De ce? Vor face această mărturisire. Vor face... ne vor spune de ce. Îi vor spune lui Dumnezeu de ce. Și mărturisirea pe care o vor face în viitor și pe care oricine care vine la Cristos trebuie să o facă, este în versetele 2 și 3. „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.”

Aceasta este explicația. Aceasta este explicația de ce evreii timp de generații L-au respins pe Isus Cristos. Aceasta este mărturisirea pe care aceea generație din viitor care se va întoarce la Cristos o va face. Și gândiți-vă, Dumnezeu va nimici pe aceia care sunt rebeli din națiune, ne spune Zaharia, și a treia parte dintre evreii din lumea întreagă, în acest moment ar fi 4 sau 5 milioane de oameni, Îl vor mărturisi pe Isus ca Domn și vor spune: „Acesta este motivul pentru care atâtea generații înaintea noastră L-au respins.”

Avem aici trei motive, trei motive. Ei mărturisesc trei motive, toate au de-a face cu disprețul lor față de Domnul. Primul, a avut o origine vrednică de dispreț. A crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă și ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. A crescut înaintea Lui, adică înaintea lui Dumnezeu, a fost sub ochii lui Dumnezeu, care a fost pe deplin împlinit cu El: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”, Dumnezeu a urmărit fiecare aspect al vieții Sale și Dumnezeu L-a urmărit cum crește în înțelepciune și în statură și cum era plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, ne spune Luca 2:52. Dumnezeu și-a îndreptat toată atenția și Dumnezeu a urmărit creșterea Fiului Său întrupat. Înaintea lui Dumnezeu înseamnă că a fost plăcut lui Dumnezeu, e modul în care Dumnezeu a vrut, după planul lui Dumnezeu. Dar din punctul nostru de vedere era ca o odraslă slabă. Ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat.

Aș dori să vă spun că această societate era agrară, acești oameni lucrau pământul, ei cultivau, aveau pomi și grădini și cultivau pământul, și astfel de ilustrații vin din acest domeniu. Să spui că era ca o odraslă slabă, însemna să spui că El este ca un lăstar, este cuvântul ebraic yoneq și înseamnă un lăstar. Lăstarii răsar, fără să fie cultivați, fără să te aștepți. Și ceea ce faci cu ei ca să nu ia viața și rodirea din celelalte ramuri este să îi tai. Inutili, mici, nenecesari, irelevanți, nesemnificativi, la întâmplare. Lăstarii răsar. Ei nu sunt cultivați, nu sunt îngrijiți, nu sunt așteptați, nu sunt necesari și sunt tăiați.

Unora dintre comentatori le place să creadă că acest copac din care a răsărit lăstarul este o referire metaforică sau o referire alegorică cu privire la ceva precum casa lui David, sau așa ceva. Nu e necesar să se meargă așa departe. Acest limbaj este foarte simplu. Este o doar o modalitate de a spune că începutul Lui a fost irelevant. Nu a fost important, nu a fost semnificativ, nu a contat, era un nimeni dintr-un nimeni, de nicăieri. Ne uităm la Isus, ce vedem? O familie nesemnificativă, Iosif, Maria, o cetate nesemnificativă, Nazaret, un loc izolat. Născut într-un loc nesemnificativ, într-un grajd, așezat într-o iesle și la nașterea Lui au fost prezenți păstorii, cei care erau socotiți cei mai inferiori oameni pe scara socială. Nu a avut o naștere regală, nici un statut social, nici o familie nobilă, nici o educație formală. A fost treizeci de ani un tâmplar în Nazaret. Nu a avut nicio legătură cu cineva care contează, din elita vremii, cu cei importanți.

El este un lăstar. Este irelevant. Ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Când soarele apune în acea parte de lume, în Orientul Mijlociu, pământul devine secetos și uscat. Și pe măsură ce pământul se crapă, pentru că se evaporă apa, unele rădăcini ies la suprafață, murdare, de culoare maro într-un pământ uscat, față de care nimeni nu are nicio grijă. Acestea pot fi rădăcinile unui copac de care nimănui nu-i pasă, pentru că dacă i-ar păsa, atunci l-ar uda. Iarăși, este un alt mod de a spune că era nenecesar, nejustificat, nedorit, neimpresionant, fără valoare, cu nimic mai important decât o ramură-lăstar sau o rădăcină uscată într-un pământ secetos, pe care nimeni nu a cultivat-o, de care nimănui nu-i pasă și pe care nimeni nu o udă. Ce început mizerabil. Și ei chiar spun lucruri precum: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”

Nu a avut nimic de câștigat de pe urma familiei Sale. Statutul Său social nu I-a adus niciun câștig. Nu a avut niciun câștig din situația economică a familiei Sale. Nu a câștigat nimic din partea celor ce Îl urmau. Nu erau străluciți, nu erau educați, nu erau puternici, nu erau influenți, nu erau importanți. Niciunul din ei nu era rabin, fariseu, saducheu, preot sau cărturar. Niciunul nu era important. Erau în primul rând o adunătură de pescari guralivi nesemnificativi, cu câțiva diferiți printre ei, precum un vameș și un terorist. Nu aveau nici o poziție. Nu aveau nici un ban. Încă de când s-au unit în adâncul inimii lor s-au gândit că s-ar putea să extragă biletul câștigător al Împărăției, dacă nu mai zăbovesc. Poate că va fi o răsplată.

Niciunul dintre ei nu avea niciun fel de realizare notabilă. Și evreii s-au uitat la acest lucru și au spus: „Stai puțin, Acesta nu poate fi Mesia, pentru că Mesia nu va veni așa. Nu se potrivește cu profilul atât de bine conturat de-a lungul secolelor de către evrei cu privire la sosirea glorioasă a lui Mesia. În Evanghelia după Marcu, capitolul 6, era în Nazaret, cetatea Sa în care toți Îl cunoșteau. A venit Sabatul, a început să propovăduiască în sinagogă și oamenii erau uimiți de ce spunea: „De unde a luat aceste lucruri?” Aș dori să spun și altfel lucrurile: „De unde a luat acest om aceste lucruri, acest nimeni, acest lăstar, această rădăcină uscată? De unde le are?” Și ce este această înțelepciune care I-a fost dată și astfel de minuni pe care le face?

I-au recunoscut înțelepciunea. Au recunoscut lucrurile pe care le propovăduia. Au recunoscut minunile pe care le făcea. Și apoi au spus: „Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, și frații Lui Iacov, Iose, Iuda și Simon și surorile Lui nu sunt printre noi?” Și L-au disprețuit”. Au fost ofensați de fiecare afirmație pe care a făcut-o El că este Mesia așteptat, în ciuda puterii, a minunilor puternice pe care le-a făcut. Așadar, au disprețuit începuturile Lui, au disprețuit originea Lui. În al doilea rând, au disprețuit viața Lui, ceea ce a devenit. A avut o viață de adult disprețuită. A avut o viață disprețuită. Să ne întoarcem la versetul 2: „N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.”

Erau atrași de înfățișare, de aceea l-au ales pe Saul ca să fie împăratul lor, așa-i? Era mai frumos decât toți și mai înalt. Acest lucru încă pare a fi rețeta pentru succes. Dar cum a fost cu El, cu Isus... Stai puțin, poate nu este suficient de înalt, nu este suficient de frumos, suficient de impunător, de maiestos. Din nou, se pare că nu au progresat prea mult de la 1 Samuel capitolul 9, de când l-au ales pe Saul. Nimic împărătesc cu privire la Isus, nimic regal cu privire la Isus, nimic înălțător cu privire la Isus. De fapt, ideea că El era un împărat era așa de bizară și de respingătoare, ei au respins-o din toată inima, că atunci când Pilat a fost șantajat de către evrei în ce privește cauza lui Isus, fiind la capătul răbdării, fiind șantajat și amenințat că dacă nu Îl răstignește pe Isus, îl vor pârî lui Cezar și Pilat nu va mai supraviețui unei alte plângeri trimise lui Cezar. El știa asta.

L-au șantajat. Și răzbunarea lui, pedeapsa lui, răsplata lui a fost să pună pe crucea lui Isus cuvintele: „Acesta este Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Aceasta a fost răzbunarea lui Pilat pentru că a știut că aceasta a fost afirmația cea mai deranjantă a lui Isus. Cu toate că a arătat puterea divină și înțelepciunea divină și adevărul divin și harul divin, și sfințenie, ei nu au văzut nimic regal în El. Nimic atractiv cu privire la El. Încă de la început I-au disprețuit originea. I-au disprețuit statutul, viața Lui.

Și în al treilea rând, a avut un sfârșit disprețuit. A avut un sfârșit disprețuit. Pentru aceasta să mergem la versetul 3 „Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” Sfârșitul vieții Sale este prezentat în primele două rânduri din verset. Ei nu numai că I-au disprețuit doar începuturile și viața Sa, dar în special moartea Sa. Acum amintiți-vă, ei nu credeau că au nevoie de cineva care să moară pentru păcatele lor. Ei aveau neprihănirea lor proprie. Ei credeau că sunt plăcuți lui Dumnezeu prin faptul că erau buni și religioși și făceau fapte bune. Și iată că vine acest Mesia, Acesta care afirmă că este Mesia și Împăratul, și în loc să fie triumfător, în loc ca lucrarea Lui să se termine în slavă și măreție și triumf și biruință și înălțare și slăvire, El este disprețuit, uitat de oameni. Totul se încheie în durere și în lacrimi.

Ei puteau să se uite la moartea lui Isus și la toate ororile și puteau să spună: „Știi, aceasta este jertfa pe care am așteptat-o. Aceasta este jertfa care este prezentată atunci când Avraam a găsit un berbec în tufiș ca înlocuitor al fiului său, a retras cuțitul cu care a vrut să îl jertfească pe Isaac și în schimb a înjunghiat berbecul. Aceasta este împlinirea sacrificării Mielul de Paște și a aplicării sângelui pe ușiorii ușii și pe pragul de sus și a izbăvirii de mânia lui Dumnezeu pentru că un miel a fost jertfit. Aceasta...aceasta este jertfa finală, singura jertfă adevărată și mântuitoare reprezentată în milioane de jertfe pe care le-au adus zi după zi după zi înjunghiind animalele de-a lungul istoriei lor.

Puteau să facă asta, dar nu s-au văzut păcătoși și nu au avut nevoie de o jertfă și nu aveau nevoie de o ispășire și nu aveau nevoie de un Mântuitor. Când L-au văzut pe acest Mesia auto-proclamat ca fiind un om al durerii și al suferinței, când au văzut modul în care s-a sfârșit viața Sa, L-au considerat vrednic de disprețuit. L-au respins, așadar Îl resping și acum pentru că L-au respins și atunci. L-au respins pe Domnul Isus pentru că L-au respins pe omul Isus. A fost disprețuit... ce termen puternic... înseamnă a trata cu respingere. L-au tratat cu respingere și încă Îl tratează. Încă Îl tratează. Cuvântul ebraic pentru Isus este Yeshua... Yeshua. De-a lungul anilor, rabinii au schimbat acest nume prin renunțarea la ultima literă „a” și Îl numesc „Yeshu”. Yeshu este un acrostih care înseamnă „Numele Lui să fie șters”. Așadar veți vedea în scrierile rabinice Yeshu, să fie șters, ceea ce înseamnă într-un limbaj contemporan: „Nu vrem ca acest om să stăpânească peste noi”, exact ceea ce ei au strigat la răstignirea Lui.

Este numit de către rabini „Călcătorul Legii”. Este numit de rabini „Tolui”, „Cel spânzurat”. Blestemat este oricine este atârnat pe lemn. Poate că unul dintre cele mai disprețuitoare lucruri față de Isus este identificarea Lui cu ben Stada și cu ben Pandira, sunt blasfemii. Ce este aceasta? Adevărata narațiune despre Isus, ne spun rabinii, este istoria lui Yeshu, este istoria unui om pe nume Ben Pandira și a unei femei pe nume Miriam Ben Stada. Ben Pandira este presupus a fi tatăl Lui, și ben Stada, mama Lui. Mama Lui, o femeie pe nume Miriam Ben Stada era o coafeză care a avut o aventură adulteră cu Iosif Ben Pandira, un mercenar roman și astfel a fost conceput Yeshu. Așadar, El este fiul nelegitim al unei coafeze cu un mercenar roman, despre care ne mai spun rabinii că s-a dus în Egipt ca să învețe artele magice și cum să îi înșele pe oameni. Toate acestea se află în Talmud.

Rabinii I-au numit Evanghelia avon-gillajon, care înseamnă scriere păcătoasă în loc de evangel, precum evanghelistul care a scris adevărata narațiune. Generații la rând L-au disprețuit pe Isus, la diferite niveluri, bineînțeles, atât a fost de disprețuit. Spune în versetul 3, la finalul versetului, de două ori. A fost disprețuit. Acest lucru este repetat. Și apoi spune că a fost uitat de oameni. Doresc să vă uitați la aceasta. Nu este așa de simplu pe cât pare. Uitat de oameni nu în sensul general, aceasta ar fi ben adam, ben adam. Se referă la oameni în general. Aici avem ben ish. Ceea ce înseamnă domni, conducători, lideri, oameni proeminenți. Ce spune de fapt poporul? Uitați, început disprețuit, o viață disprețuită, un final al vieții în care niciun om important nu L-a recunoscut. Ne-am uitat la liderii noștri și ei erau cei care cereau sângele Lui.

În Ioan 7, este o mărturie importantă în această privință. În Ioan 7 ne putem uita la versetul 45: „Aprozii s-au întors, deci, la preoții cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceștia le-au zis: „De ce nu L-aţi adus?” Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” Fariseii le-au răspuns: „Doar n-aţi fi fost duși şi voi în rătăcire?” și fiți atenți ce spun: „A crezut în El vreunul din mai marii noștri sau din Farisei?” Ioan 7:48 „Niciunul din mai marii noștri nu au crezut în El”.

Așadar, când evreii se uită înapoi în timp, ei spun: „Uită-te, uită-te la începutul vieții Sale, la maturitatea Sa, la finalul vieții Sale, nu a avut nimic care să ne atragă și nu s-a potrivit cu nimic în concepția noastră, iar apoi moartea Sa era atât de oribilă. El este respins, El este disprețuit, niciun om important nu-I va lua partea. Ce ar trebui să facem noi? Noi mergem după liderii noștri”. Nimeni din elita vremii nu a fost apropiatul Lui, nimeni dintre ei nu L-a susținut, nimeni dintre ei nu a crezut în El. Și cei care au crezut în El au dat înapoi pentru că prețul era prea mare. Au mai fost câțiva ucenici în secret, care au apărut mai târziu. Însă oamenii de vază nu au fost impresionați. Conducătorii acestei națiuni, cei care sunt deasupra mulțimii. Și era o ierarhie, era o ierarhie rigidă și hotărâtă, oamenii de rând erau la bază și conducătorii au avut puterea și autoritatea, dar oamenii cu vază nu au fost lângă El. Niciun om important nu a fost de partea Lui.

La fel de adevărat este și astăzi în lume. La fel de adevărat. Lucrările, puterea lui Isus au fost atribuite lui Satan, liderii au fost cei care au spus că ceea ce face El este prin puterea iadului, prin Belzebul, prin Satan. Și astfel, i-au persecutat și martirizat pe cei care L-au urmat. I-au numit pe apostoli apostați și au spus că ei erau mai răi decât păgânii. Și în anii de început, a apărut o rugăciune care suna cam așa „Fie ca urmașii lui Isus să fie nimiciți dintr-o dată fără speranță și șterși din Cartea vieții”. Atât de adâncă a fost respingerea și disprețul. Și a sfârșit prin a fi om al durerii, versetul 3, și obișnuit cu suferința. Doar te uiți la viața Lui și este trist. Acesta nu poate fi Mesia.

În loc să provoace suferința, în loc să provoace durere vrăjmașilor lui Israel și națiunilor, așa cum spun profeții că va face Mesia, El Însuși a fost un om al suferinței, literalmente un om al durerii, dar nu al durerii exterioare. Durerea inimii în toate formele ei este cuvântul ebraic folosit. Și apoi a fost obișnuit cu suferința, cu suferința sufletului. A fost o persoană tristă. A fost tristă în interior. Puteți să priviți la El astfel, L-au văzut a fi patetic, patetic, cu o durere adâncă. A plâns, a suspinat, nicăieri în Noul Testament nu găsim că a râs. Unde este așadar liderul lor măreț, triumfător, victorios, plin de bucurie, încântare și entuziasm?

Cine este acest om cu inima frântă, care suspină, trist, plin de durere? Și bineînțeles, deasupra tuturor, a fost durerea în sine. Și aceasta a fost atât de rea, spune la versetul 3, că era ca unul de care îți ascunzi fața. Până când a ajuns la cruce, a fost mai desfigurat decât orice om, versetul 14 din capitolul 52. O cunună de spini I-a fost pusă pe cap, sângele șiroia pe trupul Său, muștele năpădeau pe El când era atârnat dezbrăcat pe cruce, în soarele arzător, pironit în mâini, cu trupul brăzdat de urmele de bici, scuipatul uscat pe fața și pe trupul Lui, vânătăile lăsate de pumni peste față și de lovituri.

Realitatea acestei suferințe nu se potrivește cu imaginea lui Mesia. Acum amintiți-vă, ei nu aveau nevoie, nu credeau că au nevoie de un Mântuitor. Și Isus a spus: „Nu pot să fac nimic cu voi pentru că nu am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Este total inacceptabil. A fost unul față de care oamenii și-au ascuns fața, atât de grotesc, atât de deformat, atât de urât, atât de inacceptabil era că nici nu te puteai uita. Este prea rușinos, prea stânjenitor, este prea urât, este prea oribil, este de neuitat. Nu vrei să ai această imagine înaintea ochilor. Aceasta, aceasta este atitudinea lui Israel față de Isus. Este hidos pentru ei ca Mesia, este respingător.

Așadar, finalul versetului 3, spune că a fost atât de disprețuit și noi nu L-am băgat în seamă. Această ultimă frază este foarte blândă, nu L-am băgat în seamă. În limba engleză, ceea ce vrea să spună este că L-am considerat un nimeni, L-am considerat inexistent. Acesta este disprețul suprem, este un nimeni pentru noi. Aceasta este percepția istorică cu privire la Isus a poporului evreu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mulți evrei, unul câte unul, vin la Cristos în această perioadă a bisericii și Îl descoperă pe Cristos așa cum este El. Și nu este minunat că într-o zi națiunea lui Israel se va întoarce și își vor întoarce privirile spre El și vor face această mărturisire? Știu că unii oameni vor spune: „Ei bine, asta sună puțin anti-evreiesc”. Nu, aceasta nu este o mărturisire a neamurilor, ci este o mărturisire a evreilor din viitor când se vor întoarce și vor realiza ce au făcut.

Aceasta nu este o înțelegere a neamurilor despre necredința evreilor, aceasta este o înțelegere a evreilor, aceasta este pocăința lor. Acestea sunt cuvintele pe care le va spune această națiune cu o mărturisire dintr-o inimă zdrobită când vor vedea cel mai mare păcat pe care l-au făcut, L-au respins pe Cristos. Și acestea sunt cuvintele pe care tu trebuie să le spui dacă L-ai respins pe Isus Cristos. Trebuie să spui aceleași cuvinte acum, fie că eşti evreu sau dintre neamuri, indiferent cine ai fi, ca astfel să ți se deschidă și ție un izvor pentru păcat și necurăție. Însă până în ziua când vor crede în viitor, sau poate în viitorul apropiat, vrem să spunem aceste cuvinte, Romani 1:16: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”.

Doresc să închei într-un minut sau două și vă rog să deschideți la Fapte 3, Fapte capitolul 3 versetul 17. Este predica lui Petru, după predica de la Cincizecime, în zilele bisericii primare. O predică măreață! În versetul 13 Petru spune: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a proslăvit pe Robul Său Isus pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-ați lepădat de El înaintea lui, cu toate că el era de părere să-I dea drumul. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaș” – pe Baraba. „Aţi omorât pe Domnul vieții pe care Dumnezeu L-a înviat din morți; noi suntem martori ai Lui. Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți şi-l cunoașteți” – tocmai au vindecat un om „credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții.” El spune „Ați respins, v-ați făcut responsabili pentru respingerea și pentru că L-ați dat la moarte pe Prințul vieții”.

Apoi în versetul 17, este atât de important. Le vorbește evreilor ca și fraților lui: „Şi acum, fraților, știu că din neștiință aţi făcut aşa, ca şi mai marii voștri.” Știu. „Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Cristosul Său va pătimi.” Unde credeți că vrea să ajungă cu această argumentare? Se pare că la Isaia 53. „Pocăiți-vă, deci și întoarceți-vă”. Nu este aceasta o veste bună? Tocmai L-ați omorât pe Prințul vieții și Dumnezeu vă spune să vă pocăiți și să vă întoarceți. Și când veți face asta: „păcatul vostru vi se va șterge”. Exact asta a spus Isus când a murit pe cruce „Tată” – ce? – „iartă-i, că nu știu ce fac.” Sunteți ignoranți, ați făcut-o din necredință. Pocăiți-vă, întoarceți-vă, pentru ca păcatele voastre să fie șterse”. Și ce se va întâmpla atunci? Când vă întoarceți și vă pocăiți și păcatele vă sunt șterse, vor veni vremuri de înviorare. Aceasta este Împărăția, aceasta este Împărăția.

Pentru că Îl va trimite pe Isus, Cristosul, Cel rânduit vouă. Aceasta este a doua venire, ca să Își așeze Împărăția. Pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime. Din nou Împărăția, legământul avramic promis, legământul davidic, reiterat de profeți, mântuirea și toate promisiunile împărăției, acestea vor veni atunci când Cristos Se va întoarce. Cristos Se va întoarce și va aduce vremurile de înviorare, vremurile de restaurare, vremurile de împrospătare, când vă pocăiți, când vă pocăiți.

În versetul 24 spune „De asemenea toți proorocii, de la Samuel şi ceilalți, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii prorocilor şi ai legământului pe care L-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când i-a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta.” Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus” – asta este din Isaia 53 – „L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” L-ați omorât pe Mesia, dar Dumnezeu nu a încheiat cu voi. Va veni ziua când vă va întoarce de la păcatele voastre și va trimite pe Fiul Său ca să-Și așeze împărăția și să-Și împlinească promisiunea. Dragilor, Dumnezeu nu a terminat cu Israel. Fiți cu ochii pe Israel. Mântuirea lor este asigurată de promisiunea lui Dumnezeu. Între timp, mântuirea este deschisă tuturor celor care Îl cheamă.

Tată, venim la tine acum la finalul acestui minunat timp de închinare cu inimile recunoscătoare. Atât de mult adevăr este în acest capitol, este inepuizabil. Chiar și în două versete înțelegem istoria într-un nou mod, înțelegere care a străbătut veacurile, generații care L-au respins pe Cristos. Acum vedem de ce. Dar de asemenea știm că va veni o zi în viitor când toate promisiunile pe care le-ai dat lui Israel se vor împlini în clipa mântuirii lor, când Tu vei deveni Răscumpărătorul lor. Privim înainte la acea zi. Dar între timp, între timp, Evanghelia, mesajul pe care îl credem va deveni puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea evreului și a grecului. Te rugăm să fii milostiv, oh, Doamne, și întinde-Ți mâna și apropie-Ți inima de noi chiar acum.

În timp ce încă ne rugăm, aceasta este decizia tuturor deciziilor, dedicarea tuturor dedicărilor, este în joc veșnicia ta. Acesta este cerul în loc de iad. Să accepți ce a făcut Cristos pentru tine. Tu ai nevoie de un mântuitor. Nu ești suficient de bun. Nu poți să ajungi în cer prin bunătatea ta sau prin religia ta. Vei falimenta. Ai nevoie de un mântuitor. Ai nevoie de cineva care să plătească pentru păcatele tale, ai nevoie de cineva care să plătească pentru păcatele tale și ai nevoie să accepți plata pe care a făcut-o El și pe care Dumnezeu să o pună în dreptul tău, iar astfel păcatele tale să fie iertate complet în acel moment și tu ai asigurat cerul veșnic. Ce mesaj! Îl crezi? Crezi suficient ca să Îl accepți pe Cristos ca Domn? Aceasta este întrebarea.

Tată, Îți mulțumim iarăși pentru lucrarea pe care o vei face în inimile noastre, deoarece Cuvântul Tău nu se întoarce fără rod, ci întotdeauna va împlini scopul pentru care l-ai trimis. Fă să fie astăzi, pentru slava Ta, ne rugăm în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT