Aseară ne-am uitat la slava Evangheliei din perspectiva apostolului Pavel și am privit la propria lui viață din perspectiva unuia care a înțeles slava Evangheliei și felul în care aceasta a influențat totul în viața lui. A influențat răbdarea lui. L-a învrednicit să sufere. L-a determinat să fie smerit. L-a condus spre curăție. Despre toate aceste lucruri am vorbit. L-a făcut un bun mânuitor al Cuvântului lui Dumnezeu, nelăsându-l să deformeze adevărul. În același context, l-a îndrumat să fie mai preocupat de lucrurile veșnice, de greutatea veșnică de slavă, decât de comfortul trecător și reputația trecătoare. El a înțeles slava Evangheliei. Transcendența ei a marcat literalmente întreaga sa perspectivă asupra vieții și l-a ajutat să treacă prin viață și să sufere, într-un mod inimaginabil și necruțător, iar în final să sfârșească ca martir.

Însă aseară nu am vorbit despre esența Evangheliei, natura Evangheliei, ce este această Evanghelie glorioasă? Acesta este subiectul nostru pentru această dimineață. Puteți deschide Bibliile dumneavoastră la Romani capitolul 3 – Romani capitolul 3. Dacă aveți de gând să aruncati o privire asupra Evangheliei după Pavel, inevitabil veți ajunge în capitolul 3 din Romani. Și din moment ce acolo sunt atât de multe aspecte ale cărții Romani care trebuie înțelese, această secțiune specifică este în centrul ei. Dați-mi voie să citesc Romani capitolul 3 versetele 21 la 31. Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu fără Lege – despre ea mărturisesc Legea și proorocii- și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Cristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu. Pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii. Sau poate Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da este și al Neamurilor. Deoarece Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur. Deci prin credință desfințăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea”.

Acum, vom fi ca în clasă în această dimineață. Vom încerca să ne croim un drum prin acest pasaj în două sesiuni. Se întrerupe între versetele 21 și 25a și între 25b și versetul 31 și arată spre natura satisfăcătoare a Evangheliei. Evanghelia împlinește. În prima parte, cum împlinește păcătosul și situația în care este păcătosul; în a doua parte, cum împlinește cerințele lui Dumnezeu. S-ar putea să spuneți că prima parte este despre moartea lui Cristos pentru păcătoși; și a doua parte despre moartea lui Cristos pentru Dumnezeu. Acum, toți înțelegem că Cristos a murit pentru păcătoși; dar poate că nu suntem așa de obișnuiți cu adevărul că Cristos a murit pentru Dumnezeu. Însă tocmai la asta ne vom uita, asta vom observa în a doua sesiune din această dimineață. Aici cuvântul cheie este cuvântul neprihănire – cuvântul neprihănire, este o formă a cuvântului dikaios, dikaioō în greacă și este folosit de foarte multe ori în această porțiune a Scripturii. Uneori apare ca neprihănire, alteori apare ca justificare, însă este cuvântul dominant aici.

Și aceasta ne descoperă esența temei Evangheliei. Evanghelia este despre neprihănire – este despre neprihănire. Și pentru a începe să ne uităm la acest pasaj, aș vrea să întoarceți, înapoi la cartea Iov – înapoi la cartea Iov, care poate fi cu adevărat cea mai timpurie relatare a evenimentelor din Sfânta Scriptură după creație - Iov capitolul 9. Aici se pune întrebarea esențială. Iov capitolul 9. „Iov a luat cuvântul și a zis ‘știu bine că este așa,’ și aici vine întrebarea „și cum ar putea omul să-și scoată dreptatea înaintea lui Dumnezeu?” Aceasta este întrebarea predominantă. Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? El merge înainte și spune: „Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur. A Lui este înțelepciunea și atotputernicia: cine I s-ar împotrivi fără să fie pedepsit? El mută deodată munții, și-I răstoarnă în mânia Sa. Zguduie pământul din temelia lui de i se clatină stâlpii. Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare și ține stelele sub pecetea Lui. Numai El întinde cerurile și umblă pe înălțimile mării. El a făcut Ursul mare, Luceafărul de seară și Ralițele și stelele din ținutul de miazăzi. El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr”.

„Iată El trece pe lângă mine și nu-L văd, se duce și nu-L zăresc. Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice ce faci? Dumnezeu nu-Și întoarce mânia; sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei. Și eu cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg? Chiar dacă aș avea dreptate nu I-aș răspunde. Nu pot decât să mă rog judecătorului. Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul. El care mă izbește ca într-o furtună, care îmi înmulțește fără pricină rănile, care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune. Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra? Oricâtă dreptate aș avea – omenește vorbind – gura mea mă va osândi, și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat”.

Ce imagine despre Dumnezeu. Ați înțeles-o? Ce identificare masivă a măreției lui Dumnezeu. Iar întrebarea pe care Iov o are este: „cum pot să fiu drept înaintea acestui Dumnezeu, cum ar fi posibil să fiu drept în fața acestu Dumnezeu, un Dumnezeu de o asemnea magnitudine”. Cum poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate scăpa de judecata Sa inevitabilă? Fiecare religie din lume încearcă să dea un răspuns la această întebare. Știți asta? Fiecare religie din lume încearcă să răspundă la întrebarea cum pot să fiu drept înaintea lui Dumnezeu. În Israelul Vechiului Testament, erau câteva religii care spuneau că poți fi drept înaintea lui Dumnezeu dacă-ți iei copilul și dacă îl aduci jertfă pe un altar; și vei scăpa de mânia lui Dumnezeu dacă îți treci copiii prin foc. Este doar o ilustrație a naturii unei religii. Însă toate religiile urmează o singură linie; toate religiile, cu excepția adevărului, urmează o singură linie. Totul se rezumă la un efort religios din partea omului pentru a obține dreptatea înaintea lui Dumnezeu. Eu o numesc religia realizării umane, toată. Nu contează ce fel de religie este.

Nu contează dacă este închinarea înaintea lui Moloh, cea pe care am descris-o, închinarea înaintea lui Baal, închinarea înaintea lui Allah. Nu contează ce este. N-are importanță dacă ești Mormon, Martor al lui Iehova, Romano-Catolic; dacă ești Șintoist, Budist, Hindus, nu contează ce este. Ori poate fi o religie nesemnificativă și necunoscută de majoritatea oamenilor, toate sunt la fel. Toate promovează o mare minciună care te face să crezi că poți să fii drept înaintea oricărui dumnezeu crezi că există, prin propriile tale eforturi. Există doar un tip de religie falsă și atât, doar că vine sub multe, multe etichete. Sugestiile sunt fără sfârșit. Însă toate presupun eforturile și realizările umane. Împlinind anumite comportamente morale, anumite comportamente ceremoniale și anumite comportamente religioase, poți să ajungi să fii drept înaintea lui Dumnezeu.

Iov nu a crezut asta. Biblia este clară în privința faptului că oamenii nu pot fi drepți înaintea lui Dumnezeu în baza a ceea ce ei realizează, în baza a ceea ce fac. Atunci vine întrebarea, cum poți să fii drept înaintea lui Dumnezeu? Dacă nu o poți obține prin moralitate, dacă nu o poți obține prin ritualuri, dacă nu o poți dobândi prin activități religioase, cum poți să fii drept înaintea lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea; aceasta este întrebarea fundamentală și cea mai importantă pe care orice ființă umană o va pune sau la care va primi răspuns. Asta pentru că a fi drept înaintea lui Dumnezeu este singura cale prin care se poate scăpa de condamnarea veșnică în iadul cel veșnic. Acum, până la acest punct în Romani – haideți să întoarcem la Romani – până acum în Romani, Pavel a arătat cât se poate de clar din capitolul 1, versetul 18, până în capitolul 3, versetul 20, de unde am început citirea de la versetul 21. Pavel a arătat că nimeni nu poate să fie drept înaintea lui Dumnezeu bazat pe eforturi omenești, în fața acestui Dumnzeu măreț, descris atât de grandios de Iov. De fapt, Pavel a prezentat într-un mod cât se poate de clar, în conformitate cu versetul 10 că nu este „niciun om neprihănit, niciunul măcar”, niciunul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnzeu. Toți s-au abătut. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Pavel, de asemenea, a clarificat faptul că prin faptele Legii, versetul 20, nimeni nu va fi îndreptățit sau socotit neprihănit înaintea Lui.

Așadar, în primele trei capitole ale cărții Romani se demonstrează că toată lumea este condamnată; toată lumea este condamnată. Înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, nu este niciun om care să se poată apăra în mod adecvat. Și aceasta, desigur, este ceva devastator pentru omul religios. Și bineînțeles că lumea este plină de oameni religioși. Umanitatea este adânc înrădăcinată în religie. Însă în această situație ne vom referi la Iudei, deoarece religia lor este motivul pentru care Pavel scrie cartea Romani. Evreii credeau că pot fi drepți înaintea lui Dumnezeu dacă păzesc cu meticulozitate Legea lui Dumnezeu revelată în Vechiul Testament și extrapolând din această Lege nenumărate porunci inventate de ei, considerându-le o protecție în jurul Legii ca nici măcar să nu ajungi aproape de a încălca Legea lui Dumnezeu. Ei credeau că poți să fii drept înaintea lui Dumnezeu prin păzirea Legii și prin împlinirea ei.

Ei bine, în aceste prime capitole, apostolul Pavel a desființat realmente această mare eroare. Nu se poate să fii îndreptățit prin păzirea Legii. Aceasta a fost concluzia în capitolul 3 versetul 20. Calea lui Dumnezeu nu se ține prin eforturile oamenilor. Și asta nu este prima dată când revelația declară că așa stau lucrurile. Dacă întoarceți la capitolul șase din Mica, veți citi următoarele: „dar primește Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn,” lucruri legate de jertfă? „Sau să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?” Fac vreun bine dacă-mi trec copilul prin foc? „Ți s-a arătat, omule, ce este binele și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” Nu este despre un aspect formal, nu este despre un ritual, este despre inimă. Problema este, ce face păcătosul cu inima lui care este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea? Nu poate face ce e drept, nu poate trăi frumos, nu-I poate plăcea lui Dumnezeu. Nu este nimeni neprihănit înaintea lui Dumnezeu, niciunul măcar.

De fapt, învățăm în această porțiune din Romani ceea ce spune versetul 19: „orice gură să fie astupată”. Cu alte cuvinte, nu există apărare în fața scaunului de judecată – în fața judecătorului Însuși, Dumnezeul viu – care ne poate face drepți înaintea Lui. Nu există vreun argument pe care să-l putem aduce, din viețile noastre, din moralitatea noastră, sau din religia noastră care să ne facă drepți înaintea lui Dumnezeu. Toți păcătoșii sunt deopotrivă fără dorință și fără putere. Și chiar cu standardele unei religii așezate înaintea lor în Vechiul Testament, adevăratele standarde pe care Dumnezeu le dorea, ei nu puteau prin împlinirea lor să devină drepți înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai încălcat o singură poruncă, le-ai încălcat pe toate, corect? Chiar dacă Legea este revelarea și reflectarea naturii lui Dumnezeu, și este standardul a ceea ce este drept, acest standard nu poate fi atins. Așa că starea omului este întunecată, sumbră și el este destinat spre iad fără nicio șansă. Dacă Pavel s-ar opri în capitolul 3, versetul 20, deznădejdea ar fi prea mare.

Însă, dintr-o dată ajungem la versetul 21, de unde am început citirea. Și apare lumina, probabil că nu mai era nicio speranță, iar religia eforturilor umane, a fost de-a dreptul respinsă, o lumină pătrunde în întuneric. „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără Lege”. Lumina pătrunde. A pâlpâit în capitolul 1, a licărit în capitolul 1 versetul 16. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. În Evanghelie, versetul 17, „neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință”. Astfel, în introducere, Pavel lasă această slavă a realității mântuirii să pâlpâie, iar acum, lumina deplină să strălucească în versetul 21. Nădejdea sfărâmă disperarea cumplită a păcătosului. Primele cuvinte din versetul 21: „Dar acum”, sunt o tranziție prin care se introduce ceva bun. Destul am avut parte de urâțenia păcatului, capitolul 1 versetul 18, unde mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer. Știți asta bine, nu-i așa? Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer și nici măcar nu vorbește despre mânia escatologică, sau despre mânia veșnică, nu vorbește nici despre mânia care vine ca și consecință, pentru că ce seamană omul aceea va secera. Ci vorbește despre o mânie a abandonului care apare ciclic în istoria omenirii, atunci când Dumnezeu revarsă judecata Sa peste oameni, indivizi după indivizi, națiune, după națiune, pentru că măcar că L-au cunoscut ca Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu. S-au dedat la păcat, și-au creat dumnezei falși. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, homosexualității și gândurilor lor deșarte. Acesta este ciclul istoriei umane. Este vorba despre judecata asupra păcatului, a persoanelor în mod individual și colectiv, de-a lungul istoriei.

Întunericul din capitolul 1:18 până în 3:20 este gros și tulburător. Însă aici avem o tranziție care introduce ceva bun, nădejdea răsare. „Dar acum” – „dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu”. Neprihănirea lui Dumnezeu S-a arătat. Neprihănirea omului, insuficientă, așa-i? De fapt Isaia spune, „Toate faptele noaste sunt ca o haină mânjită” – haină mânjită. Este un termen foarte sugestiv în limba ebraică. Un om nu poate fi drept înaintea lui Dumnezeu prin orice ar face ca parte omenească. Dați-mi voie să vă arăt ceva din această dilemă dintr-o perspectivă personală din viața lui Pavel. Întoarceți la Filipeni capitolul 3, am făcut câteva remarci aici foarte pe scurt aseară, și veți auzi mai multe despre asta puțin mai târziu în cursul zile de azi. Pavel își prezintă propria sa neprihănire. El spune, versetul 4: „Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult”. Bun, dacă ai reușit să-ți aduni o neprihănire proprie, ce spui de asta? „Eu care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin”, una dintre cele mai apreciate seminții, “evreu din evrei”, aceasta înseamnă un tradiționalist. „În ce privește Legea, fariseu”. Asta înseamnă că a fost dedicat la cel mai înalt, cel mai exigent nivel de evlavie din punct de vedere al legii. „În ce privește râvna, prigonitor al Bisericii”, a văzut-o ca fiind dușmanul adevărului, „cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea” a fost considerat „fără prihană”. Pe plan extern, oamenii nu puteau să aducă nicio acuzație împotriva lui care să stea în picioare. A fost un fățarnic foarte, foarte priceput, bine lustruit, ca majoritatea celor ce făceau parte din partida Fariseilor.

Apoi a spus: „toate aceste lucruri erau câștiguri pentru mine” - versetul 7. Erau câștiguri pentru mine. Am considerat că ele mi-au câștigat mântuirea. Însă când l-am întâlnit pe Cristos, am realizat că erau o pierdere. Totul a trecut din categoria câștiguri la categoria pierderi; versetul 8: „Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Isus Cristos, Domnul meu”. Asta e ceea ce contează cu adevărat. De ce? Din cauza versetului 9: „Și să fiu găsit în El nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu”. Dacă vrei să fii drept înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ai o neprihănire pe care ți-o dă Dumnezeu. Oameni buni, aceasta este esența Evangheliei. Și vom merge în jurul acestui subiect în următoarele zile pentru ca să-l puteți înțelege și vedea în plinătatea lui. Nu poți fi drept înaintea lui Dumnezeu bazat pe neprihănirea omenească. Singura cale prin care un om poate să fie drept înaintea lui Dumnezeu este prin neprihănirea oferită de Dumnezeu. Lumina vine acum, dar nu de jos, nici dinăuntru, ci de sus. Este Dumnezeul care vine în ajutor, să ne salveze.

Dacă ajung să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fiu desăvârșit, după cum Tatăl meu ceresc este desăvârșit. Aceasta nu este posibil. Nu pot ajunge la un asemnea nivel de neprihănire. Pot deveni un călugăr, pot aplicat toată viața mea filosofia contemplării buricului, ca și cum ar fi un exercițiu sfânt. Aș putea locui într-o chilie sau într-o mănăstire. Pot să port cuie în pantofi, pot să-mi pun o curea în jurul brâului care să aibă ghimpi în mijloc pentru a-mi produce zgârieturi și tăieturi în trup. Pot să citesc Scriptura și mă pot ruga toată ziua. Pot să mă agaț de tavan cu cârlige. Pot să-mi mutilez trupul, pot să mă răstignesc. Nu-mi folosește la nimic. Nimic din toate astea nu are vreo valoare, în nici un fel, pentru că neprihănirea de care am nevoie este divină. Singura neprihănire care este acceptată este propria neprihănire a lui Dumnezeu. Răspunsul la întrebarea: „De ce are nevoie un om pentru a fi drept înaintea lui Dumnezeu?” este că are nevoie de neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire este diferită. Este diferită de orice altă neprihănire. Isaia 45:8 spune: „Să picure cerurile de sus și să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea”. Ce imagine minunată!

Neprihănirea de care avem nevoie trebuie să coboare din cer. „Să răsară neprihănirea”. Apoi spune la sfârșitul acelui verset, Isaia 45:8: „Eu Domnul, fac aceste lucruri”. Este acea neprihănire a lui Dumnezeu, care este divină și perfectă, care aparține lui Dumnezeu Însuși, creată de Dumnezeu și manifestată în Cristos, pe care Petru o numește: „neprihănirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos”. Oameni buni, aceasta este esența Evangheliei. Dacă vrei să fii drept înaintea lui Dumnezeu, trebuie să deții neprihănirea lui Dumnezeu. Este neprihănirea lui Yahweh. Este neprihănirea Fiului lui Dumnezeu. Este, așadar, diferită de orice altă neprihănire. Este neprihănirea perfectă. Isus a venit în lume și a arătat acea neprihănire. A dovedit acea neprihănire. De fapt, teologilor le place să vorbească despre neprihănirea activă a lui Cristos și neprihănirea pasivă a lui Cristos. Ați auzit aceste expresii? Neprihănirea activă a lui Cristos este acea neprihănire manifestată în trăirea Sa. Neprihănirea pasivă a lui Cristos este acea neprihănire care a fost demonstrată prin moartea Sa.

Isus ne arată neprihănirea lui Dumnezeu trăind o viață perfectă. Ne arată neprihănirea lui Dumnezeu prin moartea Sa substitutivă. Vedem neprihănirea lui Dumnezeu arătată în moartea Sa. Vedem neprihănirea lui Dumnezeu arătată în viața Sa. El S-a supus în totalitate Legii lui Dumnezeu, împlinind perfect cerințele ei. Iar în moartea Lui, a împlinit cu desăvârșire cerințele Legii privitoare la pedeapsa pentru păcat.

Acest lucru este ilustrat, această perfecțiune, această neprihănire, într-un mod destul de expresiv. Dacă întoarceți la Levitic, capitolul 1, vă aduceți aminte că în cartea Levitic, poporul Israel trebuia să aducă jertfe, iar trei dintre ele erau cu referire la păcat: jertfa de ispășire, jertfa pentru vină și arderea de tot.

Dacă veți începe în capitolul 1 din cartea Levitic, imediat vă sunt prezetate arderile de tot. Arderea de tot era jertfa cea mai cuprinzătoare. Aducea o aromă plăcut-mirositoare. Avea câteva dintre elementele și caracteristicile din jertfa de ispășire și jertfa pentru vină, însă a avut ceva unic și voi vorbi despre asta imediat. Însă arderea de tot simbolizează caracteristicile esențiale ale ispășirii – caracteristicile esențiale ale ispășirii. Domnul a spus poporului Israel încă de atunci, că neprihănirea omului nu este suficientă. Și a fost demonstrat într-un mod simbolic prin această jertfă specifică. „Domnul a chemat pe Moise, i-a vorbit din cortul întâlnirii și i-a zis: ʺvorbește copiilor lui Israel și spune-le. Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă, fie din turmă.’” În regulă? Și apoi începe să detalieze. Prima cerință a jerfei presupunea că trebuie să fie parte bărbătească fără cusur. Versetul 3: „Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă să-l aducă din partea bărbătească fără cusur” – sau fără defect – fără defect. Versetul 10, jertfa lui: „Dacă va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau de capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur”.

Ce înseamnă asta? Că jertfa pe care Dumnezeu o cerea trebuia să fie curată, perfectă, fără păcat, fără vină.

Păcătosul este vinovat; ispășirea însă vine de la cineva care este nevinovat. Ce imagine frumoasă, deoarece niciun animal nu este vinovat de păcat. Nicio oaie nu era vinovată de păcat. Niciun berbece nu era vinovat de vreun păcat. Niciun țap nu era vinovat de păcat. Așa că aici avem imaginea jertfei care este cerută pentru păcătosul vinovat, o jertfă fără păcat. De aceea, Petru spune că avem realmente asigurată o jertfă, un înlocuitor care este fără păcat. „Am fost răscumpărați nu cu aur nici cu argint ci cu sângele scump al Mielului fără cusur”. Mielul fără cusur – opriți-vă aici pentru un minut – cred că asta indică ascultarea activă a lui Cristos. Mielul fără cusur arată spre ascultarea activă a lui Cristos. Unii oameni spun: „aspectul legat de ascultarea activă nu se găsește în Biblie”. Eu cred că se găsește în Scriptură; cred că este chiar aici, cu siguranță, și în alte locuri. Ascultarea activă a lui Cristos a asigurat o jertfă evident perfectă pentru ca toți să poată cunoaște că jertfa a fost acceptată.

Când Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”, când autorul epistolei către Evrei a spus despre Isus: „Este sfânt, fără vină, neîntinat și separat de păcătoși”, mărturiile și viața Sa perfectă puteau fi verificate deoarece El a trăit o viață fără păcat, nu-i așa? Mielul fără cusur indică spre o ascultare activă a lui Cristos care a trăit pentru Dumnezeu o viață fără păcat, sfântă, neprihănită, demonstrată înaintea tuturor ca să poată fi văzută. Când duceai mielul, acesta era verificat, pentru a se asigura că este fără cusur. Așa că prima cerință a fost aceea de a simboliza necesitatea unei jertfe desăvârșite. Un miel de parte bărbătească, fără cusur.

Al doilea aspect al arderilor de tot, foarte interesant, cel vinovat se lăsa cu toată greutatea pe animal. Versetul 4: „Să-și pună mâna pe capul animalului adus ca ardere de tot, și va fi primit de Domnul, ca să facă ispășire pentru el.” Literalmente, ce făceau acești oameni, după câte cunoaștem din istorie, este faptul că ei veneau la jertfă, puneau mâinile pe capul animalului adus ca jertfă și simbolic apăsau pe jertfă cu toată greutatea, era un simbol al transferului vinei asupra înlocuitorului. Aceasta este natura credinței. Încrederea și nădejdea salvării este pusă deplin în jertfa înlocuitoare. Frumoasă, frumoasă imagine a credinței în Cristos, unde ne așezăm toată încrederea în Cel care a murit în locul nostru. Un alt element foarte interesant al arderii de tot este în versetul 5. Cel ce venea să se împace, păcătosul care aducea jertfa: „Să junghie vițelul înaintea Domnului.” Moartea înlocuitorului simboliza pedeapsa înfiorătoare și letală pentru păcat; demonstra faptul că dreptatea divină este absoută, drastică și cerea moartea. Ea a fost personalizată, deoarece vinovatul trebuia de fapt să ucidă animalul, foarte personal. Unii oameni ar dori să credem că mântuirea e colectivă și aceasta este noua perspectivă asupra lui Pavel. Da această jertfă indică faptul că este ceva foarte, foarte personal. Păcătosul omora animalul cu propriile sale mâini, făcându-și o impresie personală cât se poate de vie cu privire la responsabilitatea sa pentru moartea înlocuitorului final. Păcatele tale L-au pus pe Cristos acolo.

Următorul aspect este acela că preotul stropea sângele pe altar. Mijlocul versetului 5: „Preoții să aducă sângele, și să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la ușa cortului întâlnirii”. Aceasta simbolizează faptul că pedeapsa pentru păcat era moartea, și doar acea moarte, simbolizată prin sânge putea să-L satisfacă pe Dumnezeu.

Iar în final, un al cincilea element al jertfei; primele patru sunt la fel în jertfa pentru vină și jertfa de ispășire. Acesta este unic. Preotul ardea întreaga jertfă – toată. Versetul 6: „Să jupoaie vițelul adus ca ardere de tot, și să-l taie în bucăți. Fiii preotului Aaron să pună foc pe altar și să pună lemne pe foc” și așa mai departe. Mai jos în versetul 9: „Să spele cu apă măruntaiele și picioarele și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Aceasta este arderea de tot care aduce un miros plăcut Domnului”. Ce simbolizează asta? Că lui Dumnezeu Îi place această jertfă, iar mânia Sa este împăcată, jertfa aducând cu sine pacea și reconcilierea. Așa cum spune Isaia 53:10: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”. Dumnezeu a fost satisfăcut în zdrobirea Lui.

Aceasta este o ilustrație a neprihănirii pe care o cere Dumnezeu. El cere o jertfă dreaptă, o jertfă perfect dreaptă, simbolizată în arderea de tot, simbolizată în sistemul jertfelor împlinită în persoana lui Isus Cristos, care a trăit o viață de ascultare perfectă, drept urmare demonstrând într-un mod activ neprihănirea lui Dumnezeu, El a murit în perfectă ascultare, demonstrând totodată în acel moment împlinirea desăvârșită a pedepsei pe care Legea o cerea în dreptul păcătoșilor. Noi nu avem neprihănirea pe care o cere Dumnezeu. El trebuie să ne-o dea. Și face asta în jertfa lui Cristos. Mai este ceva de spus despre asta – de fapt, întoarceți la Romani – ceea ce am mai putea spune despre neprihănirea lui Dumnezeu despre care vorbim aici, este că neprihănirea aceasta este veșnică. Isaia spune „Neprihănirea Mea va dăinui pe vecie” – pentru totdeaua. Dacă am putea aduna un moment de neprihanire n-ar dura mult așa-i? N-ar dura. De acea Evrei 10:14 spune: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți”. „A câștigat pentru noi”, spune Evrei 9:12, „o răscumpărare veșnică”. Nu trebuie să încercăm să ținem această neprihănire. Nu trebuie să ne agățăm de ea, pentru că nu este o neprihănire pe care o putem câștiga și nu este o neprihănire pe care o putem menține. Este neprihănirea lui Dumnezeu care vine jos. De aceea mântuirea este pentru totdeauna.

Oamenii spun: „poți să-ți pierzi mântuirea”. Cum poți să-ți pierzi mântuirea? Poți să-ți pierzi mântuirea doar dacă ea depinde de tine. Apropo, dacă ar exista posibilitatea să-mi pierd mântuirea, atunci o voi pierde. Vă asigur că și voi la fel. Dacă era posibil, atunci s-ar fi întâmplat deja. Nu pot să-mi păstrez mântuirea, pentru că ceea ce ține mântuirea mea este o neprihănire a lui Dumnezeu, complet străină de mine, de care eu beneficiez. Astfel, cheia acestui pasaj este conceptul de neprihănire – înapoi la Romani capitolul 3. Avem nevoie de o neprihănire, neprihănirea lui Dumnezeu – toate astea au fost doar pentru a vă introduce în această secțiune. Bun, acum începem explicațiile. Cred că avem aproximativ o jumătate de oră. Nu? Poate nu. Bine. Majoritatea mesajelor mele sunt ca un lanț de cârnați, poți să tai oriunde și tot ai un întreg ca să zic așa. Haideți să vorbim atunci despre câteva componente ale acestei neprihăniri a lui Dumnezeu.

Mai întâi: este separate de legalism – nu are legătură cu legalismul. Vă voi prezenta mai multe puncte. Nu are legătură cu legalismul – versetul 21: „fără lege”, fără lege. Expresia este într-o poziție accentuată gramatical. Nu știu cum se potrivește în traducerea voastră, dar în NAS e corect. În greacă este într-o formă categorică - „Dar acum fără lege”, aceasta este o afirmație accentuată. Neprihănirea nu are nimic de-a face cu păzirea Legii. Am învățat asta, nu-i așa? Este o neprihănire care nu poate fi câștigată. Capitolul 5, versetul 20 spune: „Ba încă și Legea a venit ca să se înmulțească greșeala”. Legea în loc să aibă ca rezultat producerea neprihănirii, ce produce? – nelegiuire. Pavel spune: „când a venit Legea, păcatul a înviat și eu am murit” - Romani 7. Legea nu poate rezolva problema. Legea nu poate realiza neprihănirea. Așa că neprihănirea lui Dumnezeu este într-un mod categoric în afara Legii. Ce semnificație are păzirea legii? Credinciosul trebuie să înțeleagă asta. Cea mai mare eroare a religiei este că omul poate să-și câștige neprihănirea, dreptul de a sta înaintea lui Dumnezeu prin fapte. Aceasta este cea mai mare minciună a diavolului.

Nu doar că nu ține de lege, dar dați-mi voie să vă prezint un al doilea adevăr, se bazează pe revelație – se bazează pe revelație. „Despre ea mărturisesc Legea și proorocii”, un eufemism pentru Vechiul Testament; asta nu este ceva nou. Nu este ceva nou. Este ceva ce Vechiul Testament a spus întotdeauna. Să mergem, de exemplu în capitolul 4, versetul 3: „Căci ce zice Scriptura”? Aici este modelul: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”. Așa că Avraam a fost mântuit prin – ce – credință. Acesta este argumentul capitolului 4. Versetul 2: „Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu”. Versetul 5: „Pe când celui ce nu lucrează ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire” – cred că suntem conștienți că asta nu e ceva nou, ci vine chiar din Vechiul Testament.

Versetul 9: „Lui Avraam credința i-a fost socotită ca neprihănire”. Asta este chiar în Geneza capitolul 15. Ceremoniile și ritualurile, activitățile religioase ale Vechiului Testament, nu puteau să ofere viața. Nici măcar Legea lui Dumnezeu, Legea sfântă a lui Dumnezeu, despre care Pavel spune că este sfântă, bună și dreaptă, nu poate aduce viața. Acestea nu puteau aduce altceva decât moartea. Asta nu e ceva nou. Uitați-vă în cartea Geneza, chiar la început. Dar profeții ce spun? Ce zice Habacuc: „Cel neprihănit va trăi prin credința lui”. Întotdeauna a fost așa, întotdeauna. Isaia, acel minunat capitol 55 din Isaia trebuie luat în considerare aici. „Voi toți cei însetați veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani, veniți și cumpărați bucate” – cu alte cuvinte, voi care nu aveți nicio neprihănire. „Veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată”! Versetul 6: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru”, - și aici este cheia – „care nu obosește” – să ce? – „să ierte”. Ai nevoie de iertare.

Dar totuși, care a fost rolul Legii Vechiului Testament? Să-i facă pe oameni să descurajeze în neputința lor de a mai face ceva în ce privește păcatele lor și să-I facă să strige către Dumnezeu pentru îndurare. Cea mai bună ilustrație a unei convertiri Vechi Testamentare, pe care o cunosc este Luca 18: „Vameșul sta departe, și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea ′Doamne ai milă de mine păcătosul′. Omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit”. Acesta este un caz fericit. Acuza adusă fariseilor, de la începutul Predicii de pe Munte este: „ați înțeles greșit totul”. Cine are parte de Împărăție? Cei ce acceptă că sunt falimentari din punct de vedere spiritual, cei săraci în duh. Cei blânzi. Cei ce sunt flămânzi și însetați după o neprihănire pe care știu că nu o au, cei care-și plâng și își jelesc starea spirituală, ei sunt cei mângâiați, ei sunt cei care au parte de Împărăție. Aceasta a fost întotdeauna calea pe care a prezentat-o Scriptura. Nu există o altă modalitate de a fi mântuit în Vechiul Testament, întotdeauna a fost așa. Evanghelia lui Isus Cristos nu este o subminare a Vechiului Testament, nu este o tranziție la o nouă cale a mântuirii. Este conținutul deplin a ceea ce a fost o umbră în Vechiul Testament, dar o umbră pe care o puteai sesiza.

În al treilea rând, când vorbim despre neprihănirea lui Dumnezeu, ea nu are legătură cu legalismul, este bazată pe revelație, este dobândită prin credință – dobândită prin credință, versetul 22: „Neprihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credința în Isus Cristos”. Prin credință, deja am notat asta, că mântuirea vine prin credință. Întoarcem din nou la Romani 4:5: „El socotește pe păcătos neprihănit, deoarece credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire”. Frate, acesta este un dar mărinimos și uluitor, nu-i așa? „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință”. Efeseni 2:8 și 9: „și aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu”. Este pur și simplu prin credință – prin credință. Trecem în versetul 20 din capitolul 4, din nou, încă vorbim despre Avraam – versetul 20 spune: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat, că El ce făgăduiește poate să și împlinească. De aceea credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”. Înțelegeți acest schimb? Tu îi dai lui Dumnezeu credința, iar El îți dă neprihănirea Lui. De aceea spunem că mântuirea este numai prin credință, sola fide – numai credința, prin credință. Însă, chiar și această credință este un dar de la Dumnezeu.

Acum, încă câteva sublinieri despre asta. Am putea vorbi foarte mult despre cum este natura credinței mântuitoare, dar probabil vom acoperi asta într-una din sesiunile următoare. Așa că haideți să mergem la al patrulea punct. Neprihănirea lui Dumnezeu coboară din ceruri la noi – aceasta este evanghelia prezentată de Pavel, aceasta este inima ei – în afara legalismului, bazată pe revelație, în concordanță cu Vechiul Testament, dobândită prin credință, o credință pe care Însuși Dumnezeu o oferă, nu în afara voinței noastre, ci prin activarea voinței noastre credința noastră se trezește și oferă viață sufletelor noastre moarte prin lucrarea de regenerare pe care o face Duhul Sfânt.

În al patrulea rând, neprihănirea lui Dumnezeu este oferită tuturor celor ce cred. Aceasta este fără îndoială împotriva perspectivei pe care fariseismul evreiesc o are. Dacă vreți să știți ce credeau evreii despre convertirea Neamurilor citiți cartea lui Iona. Iona trebuia să fie un profet. Trebuia să fie un evanghelist. Trebuia să fie un misionar. Dar cea mai groaznică experiență pe care Iona a trăit-o a fost să vadă oameni care se convertesc, iar asta l-a înfuriat. A dorit ca Dumnezeu să-l omoare. A fost atât de mânios că cei din Ninive au crezut și că neamurile vor beneficia de promisiunile evreilor. Ce răstălmăcire ciudată! Astfel versetul 22 spune: „Neprihănirea lui Dumnezeu care vine prin credința în Isus Cristos” – El este obiectul credinței – „pentru toți cei cred în El, nu este nicio deosebire”. Toți cei ce cred. Din nou, subliniez, evreii urau asta. Fapte 13:39 spune: „Oricine crede este justificat” – justificat – nu este nicio deosebire. Aceeași Evanghelie este predicată și evreilor și neamurilor. Poate vei spune: „Cum rămâne cu afirmația de mai devreme din Romani 1: ‚întâi a Iudeului și apoi a Grecului′”? Asta este din punct de vedere cronologic. Evident, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său la națiunea lui Israel, ca evreu, iar mesajul Evangheliei a venit din punct de vedere cronologic mai întâi la evrei, dar întotdeauna destinat pentru întreaga lume – întotdeauna – întotdeauna. Și dovada a ceea ce am spus este în versetul 23: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Motivul pentru care este disponibilă pentru toți este pentru că toți au aceeași nevoie. Toți au aceeași nevoie.

De fapt dacă întoarceți puțin în Romani 2 și 3, puteți observa că evreii care s-au mândrit cu ce au avut sunt condamnați. Versetul 25: „Tăierea împrejur, negreșit este de folos, dacă împlinești Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. Dacă deci cel netăiat împrejur păzește poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?” Cu alte cuvinte, este despre păzirea Legii. Aceasta este problema. Însă nici cei tăiați împrejur, nici cei netăiați împrejur nu pot face asta. „Tu, care te fălești cu Legea” spune în versetul 23, „necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi, căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”. Nu sunteți mai buni decât Neamurile. Când a venit Ioan Botezătorul pentru a boteza oamenii, știți ce botez a fost? Nu a fost botezul creștin. A fost un botez evreiesc pentru prozeliți. Un botez evreiesc pentru prozeliți. Era un botez pe care îl făceau Neamurilor care doreau să facă parte din religia evreiască. Și iată-l pe Ioan Botezătorul botezându- i pe cei din Israel, pe evrei, și pe când îi boteza, le spunea „nu sunteți mai buni decât neamurile”. Asta a fost o pastilă amară greu de înghițit. El le oferea evreilor botezul prozeliților, deoarece, în realitate, ei erau în afara legământului lui Dumnezeu, chiar dacă ei ca națiune au avut parte de promisiunile Sale.

Nu este nicio diferență. Aceeași Evanghelie. Unii oameni cred că evreii au avut o Evanghelie a Legii în Vechiul Testament, iar Neamurile o Evanghelie a harului. Asta nu este adevărat. Doar o singură Evanghelie, doar o singură cale a mântuirii. Întotdeauna a fost așa. Întotdeauna a fost prin credință. Fără diferențe, evreu sau grec pentru că toți au aceeași nevoie. „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Toți sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu – ce înseamnă asta? Isaia 43:7 spune: „I-am creat pentru slava Mea, dar au falimentat în a-Mi aduce slavă”. Păcatul îi pune pe oameni în aceeași situație. Toți au nevoie de neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire a lui Dumnezeu a fost întotdeauna disponibilă pentru orcine crede. Nu este nicio deosbire – nici o deosebire.

Așa că a fi drept înaintea lui Dumnezeu nu are legătură cu legalismul, neprihănirea este zidită pe revelație, dobândită prin credință, oferită tuturor. În al cincilea rând, neprihănirea este dată prin har - dată prin har. Versetul 24: „Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său”. Știm asta nu-i așa? Să fim îndrptățiți este un dar, prin harul Său. Așadar nu-l meriți, este un dar, așa-i? Am spus asta toată viața noastră în calitate de creștini, nu-i așa? Este un dar. Îl poți respinge sau îl poți primi, nu-l poți câștiga, este un dar. Iubesc asta. Traducerea Autorizată spune: „Fără plată prin harul Său”. Traducerea NAS (New American Standard) are mai multă acuratețe în traducerea textului Grecesc; este un dar prin harul Său, prin care suntem și noi socotiți justificați. Justificat înseamnă neprihănit. Același cuvânt dikaios, este o parte a harului. Pavel folosește termenul charis, har, de aproximativ o sută de ori în epistolele sale, pentru că Evanghelia, așa cum știm, trebuie înțeleasă întotdeauna ca o Evanghelie a harului.

Astfel, să fii drept înaintea lui Dumnezeu este un dar al harului. Însă chiar dacă pentru noi este fără plată, a costat foarte mult și acesta este al șaselea punct, a fost realizat prin răscumpărare – realizat prin răscumpărare, versetul 24: „prin răscumpărarea care este în Cristos Isus”. Ce este răscumpărarea – ce înseamnă cuvântul răscumpărare? Înseamnă a cumpăra pe cineva prin plătirea unui preț – a cumpăra pe cineva prin plătirea unui preț. Cine a plătit prețul? Domnul Isus a facut-o. Și care a fost prețul? „Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte” –versetul 25 – „pe Isus Cristos, să fie o jertfă de ispășire” hilasterion - „pentru a trece cu vederea păcatele prin credința în sângele Lui”.

„Cum poate fi omul fără prihană înaintea lui Dumnezeu”, zice Iov, „în fața unui astfel de Dumnezeu”. Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Nu prin ceea ce face el, nu prin eforturile lui; el trebuie să primească din cer neprihănirea lui Dumnezeu în dar, o neprihănire care este în afara legalismului, bazată categoric pe revelația lui Dumnezeu din Vechiul Testament, dobândită prin credință, disponibilă pentru toți cei ce cred, oferită prin har, obținută prin răscumpărare datorită jertfei ispășitoare. Aceasta este Evanghelia lui Pavel, în măsura în care satisface nevoia păcătosului. De aceea predicăm acest mesaj. Este un mesaj unic. Fără Evanghelie nu există mântuire. Știu că sunt oameni astăzi care spun: „O, nu e necesar ca Evanghelia să fie auzită în locurile unde nu există această oportunitate, Dumnezeu va ține cont de credința lor în orice ar consideră ei că-i potrivit pentru a-i mântui”. Biblia nu spune așa ceva. Mântuirea este prin credința în Cristos, și fără El nu există mântuire; de aceea este mandatul de a merge în lume și de a predica Evanghelia la orice făptură.

Așa că cea mai mare întrebare în inima păcătosului, cum poate să fie un om drept înaintea lui Dumnezeu? Primește răspuns aici, prin neprihănirea lui Dumnezeu oferită lui prin credință, prin har, bazată pe faptul că Cristos a plătit pentru toate păcatele lui, și prin acea plată, a plătit prețul în întregime pentru răscumpărarea păcătosului. Urmează să discutăm mai multe despre asta.

Tată Îți mulțumim pentru timpul din această dimineață în care am putut săpa și avansa adânc în această porțiune a Scripturii. Cuvântul Tău întotdeauna, întodeauna hrănește sufletele noastre și ne încurajează. Mă rog, Doamne, ca înțelegerea clară a adevărului din acest text să ne însoțească pe toți la casele noastre și să ne ajute nu doar să ne bucurăm și să ne închinăm cu mai multă deschidere și cunoaștere, în Duh și în adevăr, ci să ne facă evangheliști mai credincioși cu o înțelegere mai bună a mesajului pe care-l propovăduim celor păcătoși în orice loc. Continuă să-Ți faci lucarea atât prin învățătura Cuvântului din această zi, cât și prin timpul minunat pe care-l petrecem împreună în părtășie, și-Ți mulțumim în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT