Romani capitolul 3, și începem de la versetul 25. În prima secțiune în care ne-am uitat, ideea a fost să vă demonstrez că nevoia fiecărui păcătos a fost împlinită, deoarece neprihănirea lui Dumnezeu este pusă la dispoziția păcătosului prin credință și că neprihănirea este posibilă datorită jerfei lui Cristos. Când Cristos a murit pe cruce, El a plătit prețul răscumpărării. Acum, doar pentru a clarifica ceva ce nu am spus, răscumpărarea I-a fost plătită lui Dumnezeu. Unii oameni cred că Isus i-a plătit un preț lui Satana. Nu, El I-a plătit prețul lui Dumnezeu. Cel care distruge atât sufletul, cât și trupul în iad nu este Satana. Cel care distruge sufletul și trupul în iad este Dumnezeu, Judecătorul este Dumnezeu. Dumnezeu a fost ofensat. Legea lui Dumnezeu a fost încălcată. Vinovăția păcătosului este legată de Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să fie satisfăcută; Cristos oferă jertfa care satisface dreptatea lui Dumnezeu. Și, prin urmare, nevoia păcătosului este satisfăcută în jertfa lui Cristos, care devine răscumpărarea sau prețul de răscumpărare plătit lui Dumnezeu, astfel încât dreptatea Sa să fie satisfăcută și neprihănirea lui Dumnezeu să poată veni din cer la omul păcătos. Astfel, nevoia păcătosului este împlinită.

În același timp, Pavel pornește din mijlocul versetului 25 și merge până la sfârșitul capitolului, prezentând faptul că satisfacția lui Dumnezeu este de asemenea împlinită. Nevoia păcătosului este satisfăcută, pentru că Cristos a murit pentru păcătoși. Știm asta. Biblia ne spune asta. Noul Testament spune că Cristos a murit pentru păcătoși. Dar aspectul la care oamenii nu se gândesc este că Cristos, de asemenea, a murit pentru Dumnezeu, că El a murit pentru Dumnezeu. Aceasta este o temă extraordinară care este practic inepuizabilă. Cristos a murit pentru Dumnezeu. În primul capitol al cărții Romani versetul al cincilea, Pavel oferă o mărturie personală, împreună cu ceilalți apostoli și propovăduitori ai Evangheliei: „Prin care am primit harul și apostolia, ca să aducem, la ascultarea credinței pe toate Nemurile”, această ultimă expresie este cheia: „pentru Numele Lui, pentru Numele Lui”.

În cele din urmă, mântuirea este pentru slava lui Dumnezeu, pentru onoarea lui Dumnezeu, pentru înălțarea lui Dumnezeu. A treia epistolă a lui Ioan, în versetul 7, Ioan spune că slujitorii au plecat pentru dragostea Numelui Lui, pentru dragostea Numelui Lui. Îmi dați voie să aduc în atenția dumneavoastră ceva la care poate nu v-ați gândit niciodată? Motivul mântuirii nu este în primul rând pentru beneficiul dumneavoastră; este pentru slava lui Dumnezeu. Suntem un mijloc pentru un scop final. Nu noi suntem scopul final. Dumnezeu nu mântuiește păcătoșii pentru că sunt vrednici să fie iubiți. Dumnezeu nu este copleșit de o dragoste necondiționată pentru niște păcătoși mizerabili. El este copleșit de propria Sa glorie și El a găsit în mântuirea păcătoșilor un mijloc pentru slava Sa veșnică înaintea sfinților îngerilor și înaintea tuturor celor răscumpărați. Când Pavel ajunge la finalul capitolului 11 din epistola către Romani, puteți întoarce la sfârșitul capitolului 11, el ajunge la sfârșitul acestui măreț tratat al mântuirii; începe din capitolul 1 și se întinde până în capitolul 11. El ajunge la sfârșitul unei secțiuni și așa cum face de multe ori în scrisorile sale, izbucnește într-o doxologie. El a adus toate aceste motivații sfințite, toată această argumentație liniară, rațională pentru măreția Evangheliei. Iar la final, izbucnește într-o slăvire doxologică: „O adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu”. El nu poate să nu dea slavă lui Dumnezeu pentru înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu demonstrată în mântuire. „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui. Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” Dumnezeu nu are sfetnici. Ați știut asta? Dumnezeu nu are sfătuitori. „Cine I-a dat ceva întâi ca să aibă de primit înapoi?” De asemenea, el nu are datorii față de nimeni. Nu datorează nimic nimănui. El nu are nevoie de informații de la nimeni. „Din El prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin”.

Întregul scop al mântuirii este de a ajunge la slava lui Dumnezeu. Când Domnul, în consiliul din eternitate, înainte de creație, a convocat o adunare Trinitariană, Tatăl și-a proclamat dragostea față de Fiul. El i-a spus Fiului: „Vreau să-Ți dau o umanitate răscumpărată. Vreau să-ți dau o umanitate răscumpărată pentru că Te iubesc și dragostea dă și dragostea divină dă divin, fără limite, infinit”. Și Tatăl, într-o expresie a dragostei față de Fiul, a hotărât că El va crea o lume căreia îi va permite să cadă în păcat, pentru ca El să recupereze din acea lume o umanitate răscumpărată. Și mai apoi El să dea acea umanitate răscumpărată ca mireasă Fiului Său, astfel încât acea umanitate răscumpărată pentru totdeauna și întotdeauna să-L poată slăvi pe Fiul Său.

Iar Pavel ne spune în 1 Corinteni că atunci când se va ajunge la numărul deplin, și umanitatea răscumpărată va fi completă, Dumnezeu Tatăl îi va da pe cei răscumpărați Fiului ca mireasă a Lui. Și în conformitate cu 1 Corinteni capitolul 15, Fiul va lua apoi umanitatea răscumpărată împreună cu El însuși și se va da pe Sine și umanitatea răscumpărată înapoi Tatălui într-un act reciproc de dragoste. Sunteți, într-un fel, o parte accidentală a unui mare act de dragoste care este în cadrul Trinității. Totul este spre slava lui Dumnezeu, absolut totul, în cele din urmă slujește spre slava lui Dumnezeu. Totul se rezolvă într-un acord major de glorie adus în final lui Dumnezeu; astfel încât doxologia de la sfârșitul celui de-al 11-lea capitol să fie apogeul cărții. Începând cu capitolul 12, din nou cuvântul: „prin urmare”, și apropo, structura, structura din cartea Romani este construită pe o serie de „prin urmare”. Însă de la 12 înainte, este dovada comportamentului schimbat în lumina unei astfel de mântuiri glorioase, glorioase.

Deci, într-un sens general, trebuie spus că întregul scop al mântuirii este pentru slava lui Dumnezeu. Isus a spus în Ioan 17 când se ruga acea rugăciune de Mare Preot: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea”. Totul este despre slava divină. Întregul plan de răscumpărare este despre slava divină. Fiecare om care s-a întors la Domnul este un dar al iubirii oferit Fiului din partea Tatălui. „Tot ce-Mi dă Tatăl vine la Mine”, Corect? Ioan 6: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și nu voi pierde nici unul măcar”. De ce? Tatăl alege, Tatăl dă, Fiul primește, Fiul păstrează, Fiul ridică. Și umanitatea glorificată devine apoi eternul cor aleluia care aduce laudă lui Dumnezeu întotdeauna și pentru totdeauna. Vom fi copleșiți de mirare, dragoste și laudă, așa cum spune vechiul imn.

David Brainerd, marele misionar al indienilor americani, care a înțeles atât de bine inima lui Jonathan Edwards a scris: „Nu merg în rai să fiu avansat. Eu nu merg la cer pentru a fi avansat, ci pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Nu contează unde voi fi așezat în cer, nu contează dacă am un loc mai înalt acolo, doar sa trăiesc, să-I mulțumesc și să-L slăvesc pe Dumnezeu. Cerul meu este să-L fac pe Dumnezeu să fie mulțumit de mine, să-L slăvesc și să fiu credincios slavei Sale pentru totdeauna”. Iar Brainerd a murit și și-a dat seama de împlinirea acestui lucru. Scopul etern al mântuirii este de a ne face capabili să-L glorificăm pe Dumnezeu pentru totdeauna, pentru totdeauna.

Am vorbit până aici despre modul în care păcătosul este satisfăcut de jertfa lui Cristos. Haideți să vorbim acum despre modul în care este satisfăcut Dumnezeu în jertfa lui Cristos, modul în care Dumnezeu este glorificat. Vă voi da, probabil, patru puncte la care să vă gâniți, care reies din text. Acum ne întoarcem la capitolul trei din Romani. Dați-mi voie să citesc versetele de la 25 B până la final pentru a ne reaminti de ele. „Să fie prin credința în sângele Lui o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii. Sau poate Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da este și al Neamurilor. Deoarece Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur. Deci prin credință desfințăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea”.

Așadar cum îl glorifică moartea lui Cristos pe Dumnezeu? Cum îl satisface pe Dumnezeu? Cum îl arată pe Dumnezeu?

Mai întâi, moartea lui Cristos declară neprihănirea lui Dumnezeu, ea declară neprihănirea lui Dumnezeu. Este o întrebare deschisă în fața crucii. Există o întrebare deschisă care preocupă lumea și pe care o punem în fața crucii și această întrebare este: Cum poate Dumnezeu să-i ierte pe păcătoși? Noi înțelegem mila Lui. Noi înțelegem compasiunea Lui. Dar pe ce bază îl iartă Dumnezeu, de exemplu, pe Avraam? Cum poate Dumnezeu să pună în contul lui Avraam neprihănirea divină prin credință? Cum poate Dumnezeu să facă asta? Cum poate Dumnezeu să-l declare pe Noe neprihănit împreună cu familia lui? Cum le poate da El neprihănirea lui Dumnezeu? Cum poate El să o facă pentru Enoh până în punctul în care Enoh umblă cu Dumnezeu? Cum o poate face pentru Ilie, care a fost luat la cer într-un car, sau pentru orice alt credincios în Vechiul Testament? Cum poate Dumnezeu să facă asta fără a fi nedrept? Asta e marea întrebare. Cum poate Dumnezeu să-i ierte pe păcătoși, și să le ofere neprihănire fără a fi acuzat că este nedrept? E o întrebare predominantă și importantă. Neprihănirea lui Dumnezeu ar putea fi suspectă. Și apropo, acesta este unul dintre lucrurile care i-au iritat pe farisei, deoarece, desigur, i-a iritat și pe cei care îl ascultau pe apostolul Pavel și care erau evrei legaliști. Ei pur și simplu nu au putut trăi cu faptul că Dumnezeu ar putea pune dreptatea Sa prin credință în dreptul unui păcătos. Și se întorceau la Vechiul Testament pentru a spune că Dumnezeu s-a declarat sfânt, El este prea sfânt să se uite la rău, și nu poate tolera nedreptatea. Când Dumnezeu vede nedreptatea în Vechiul Testament, El o judecă, el o pedepsește. De exemplu, păgânii aveau zei capricioși. Păgânii aveau zei care erau inconsecvenți. Păgânii au avut zei care se presupune că ar putea fi potoliți de ceremonii religioase, ofrande religioase, sacrificii, un anumit comportament moral. Dar cum te-ai putea aștepta de la Dumnezeul infinit sfânt să pună neprihănirea Sa în dreptul unui păcătos mărturisit? Vedeți, în iudaism forma dominantă a iudaismului așa cum a fost proiectată de farisei, era că tu îi ofereai lui Dumnezeu sfințenia ta. Nu erai dintre cei care cad în fața lui Dumnezeu și se bat cu pumnul în piept spunând, „Ai milă de mine, păcătosul”. Ci veneai înaintea lui Dumnezeu ca fariseul în Luca 18 și spuneai: „Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, eu dau zeciuială, mă rog, postesc, eu pot să-Ți ofer neprihănirea mea”. Așa înțelegeau ei lucrurile. Dar cum ar putea Isus să stea în compania femeilor ușoare, a tâlharilor, a vameșilor, a hoților și a tuturor vagabonzilor care au fost proscrișii societății, evreii care au fost dați afară din Sinagogă, care au fost deposedați de identitatea lor socială din cauza nelegiuirilor lor. Cum ar putea El să se simtă confortabil cu ei?

El a fost acuzat că este un prieten al vameșilor și al păcătoșilor, al bețivilor și al oamenilor răi. Într-o împrejurare, pe când era la masă în casa unui fariseu, o femeie păcătoasă care avea o reputație rea, a venit și a început să spele picioarele lui Isus și să le șteargă cu părul ei. Era o casă cu curtea și ușile deschise, iar ea trecând pe acolo, și văzându-L pe Isus a vrut să-și arate dragostea ei față de El. Iar fariseul în casa căruia se desfășura evenimentul este atât de revoltat și știe că dacă Isus ar fi Dumnezeu, ar ști ce fel de femeie este aceasta și nu ar permite ca femeia să-L atingă. Acest lucru a fost cu totul o perspectivă neobișnuită de a privi neprihănirea înaintea lui Dumnezeu. Și astfel, când este descoperită Evanghelia, și Isus spune: „Eu vă ofer iertare”, El a iertat păcatul. Aduceți-vă aminte de omul coborât în casă prin acoperiș, și de afirmația Domnului Isus „păcatele îți sunt iertate”. Ei au rămas uimiți de acea afirmație, deoarece teologia lor susținea că motivul pentru care omul a avut problema pe care a avut-o a fost pentru că era un păcătos, la fel ca omul născut orb din Ioan 9. Cum a putut să facă asta? Aceasta lovește în neprihănirea perfectă a lui Dumnezeu.

Deci, întrebarea generală este legată de faptul că Dumnezeu a tolerat păcatul de-a lungul istoriei umane. Nu puteau nega asta. Dumnezeu a tolerat păcatul de-a lungul timpului. Ei știau în inimile lor că El le-a tolerat păcatul; dovadă faptul că încă mai respirau. Și mulți oameni nedrepți par să prospere. De fapt, conducerea religioasă din Israel a fost în totalitate nelegiuită. Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele oamenilor de-a lungul întregii istorii umane. Cum a putut să facă asta? Cum l-a putut ierta pe Avraam? Cum l-a putut ierta pe Moise? Cum a putut ierta pe oricine în trecut? Pe baza a ce? Aici intervine crucea. Apoi vine acoperirea, ispășirea prin sângele lui Cristos, pentru a dovedi neprihănirea Sa, pentru că în îndurarea Sa trecuse cu vederea păcatele dinainte. Observați acum imaginea? Trebuie explicat faptul că nu a existat niciodată o pedeapsă dreaptă a tuturor păcatele iertate din trecut. Poti spune: „Cum rămâne cu animalele?” Nu, animalele nu erau jertfe care făceau ispășire pentru păcat. Ele au fost jertfe care au indicat nevoia de ispășire pentru păcat, dar niciun animal nu a făcut-o vreodată. De aceea au fost făcute din nou și din nou și din nou și din nou, în fiecare dimineață, în fiecare noapte, tot timpul. Întrebarea este: cum explicăm tolerarea celui vinovat, tolerarea păcătosului înaintea lui Dumnezeu, și iertarea din trecut pe întreaga perioadă a Vechiului Testament? Cum explicăm asta? Păcatele săvârșite înainte de Cristos.

De-a lungul istoriei păcătoase a omului, Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele lor, le-a iertat, a avut compasiune față de ele. Când s-au pocăit și au venit la El, Faptele Apostolilor 17:30 spune: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință”. El nu s-a implicat activ. El nu a adus judecata care se cerea. Întrebarea este: poate Dumnezeu să facă asta și totuși să fie sfânt? De fapt, evreii din zilele lui Maleahi L-au acuzat pe Dumnezeu. Ei au spus: „Oricine face răul este bun înaintea lui Dumnezeu, și în acela găsește placere El”. Unde este Dumnezeul dreptății? De fapt, acești legaliști urau harul. Îl urau. De aceea fratele mai mare s-a mâniat când tatăl l-a iertat pe fiul cel tânăr, în pilda fiului rispitor. De ce? S-a mâniat pentru că era legalist. Legaliștii urăsc harul. Ei urăsc compasiunea, urăsc mila, urăsc iertarea. Așa au fost și pe vremea lui Maleahi, de fapt ei chiar au spus că: „oricine face răul este bun în ochii lui Dumnezeu”, ei vedeau iertarea lui Dumnezeu fiind pronunțată și că Dumnezeu își gsește plăcerea în cei ce fac răul, își găsește plăcerea în a-i ierta și întreabă: unde este Dumnezeul dreptății?

Așa că, ori de câte ori predici harul într-un mediu legalist, vor fi ofensați. Așa a fost și când a fost predicat de Isus și atunci când a fost predicat de Pavel. Ascultați Psalmul 78:38: „Totuși, Cel Preaînalt, Răscumpărătorul, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii lui urgii”. Vă aduceți aminte ce spunea profetul Mica? „Care Dumnezeu este ca Tine care ierți nelegiuirea?” Mica 7. Cine este un Dumnezeu iertător cum ești Tu? N-am auzit niciodată de o asemenea zeitate. Cine a auzit de o astfel de zeitate? Nu există așa ceva în toate religiile din istoria lumii așa un Dumnezeu iertător, așa milostiv și plin de compasiune. N-o să găsești așa ceva. Când facem referire la zei percepem doar mânie și pedeapsă, judecată și răzbunare. Cine este Dumnezeul iertător cum ești Tu? N-am auzit niciodată de un astfel de personaj. Și întrebarea a persistat de-a lungul întregii istorii, cum poate să facă asta? Cum e posibil să facă așa ceva? Și cuvintele de aici din versetul 26 marchează problema. Cum poate El să fie drept și în același timp Cel ce îi îndreptățește pe păcătoșii care au credință în Isus Cristos? Cum poate Dumnezeu să fie drept și Cel care îi îndreptățește pe păcătoși? Aici este dilema. Cum puteau ei să înțeleagă că Dumnezeu este milos și îndurător și în același timp sfânt și drept? Iertare ieftină, toată lumea știe că iertarea ieftină e un rău moral. Judecătorul este nedrept. Dacă permite ca un criminal să fie declarat nevinovat când știe că e vinovat, el nu va fi judecător pentru o perioadă lungă în cazul în care el lasă criminalul să-și continue drumul doar pentru că simte compasiune față de el. Deoarece responsabilitatea judecătorului este de a respecta Legea, nu?

Așa că, în Vechiul Testament există acest văl gros asupra dreptății lui Dumnezeu. Și El este cunoscut ca un Dumnezeu al îndurării. Înapoi la Exodul 34: „Voi lăsa îndurarea, compasiunea și mila mea să treacă pe lângă tine”. Scriptura Spune că mila Lui este arătată oamenilor până la al miilea neam. Cum poate să facă asta și totuși să fie drept? Moartea lui Cristos oferă răspuns la această întrebare. Moartea lui Cristos este cea care indică spre neprihănirea și dreptatea lui Dumnezeu. Cineva trebuia să moară.

De foarte multe ori o spun în felul acesta. Pentru fiecare păcat comis vreodată de fiecare persoană care a trăit vreodată se va plăti, pentru fiecare păcat. Niciun păcat nu va rămâne nepedepsit. Pentru fiecare păcat se va plăti. Fie păcătosul va plăti pentru păcat în judecata veșnică și niciodată nu va fi în măsură să plătească prețul pentru păcat în întregime sau va fi fost plătit în întregime în jertfa lui Isus Cristos. Dar pentru fiecare păcat se va plăti. Dumnezeu este atât de dedicat milei încât El iartă. El este atât de credincios în fața dreptății încât Își pune Fiul pe cruce ca jertfă perfectă cerută de dreptatea Sa.

Astfel, Pavel se uită la istoria trecută și ajunge la un adevăr de necontestat: crucea ajunge merge pentru a acoperi păcatul. Oamenii spun: „Cum sunt mântuiți oamenii din Vechiul Testament?” Ei erau mântuiți deoarece credeau în Dumnezeul viu și adevărat. Ei știau că erau păcătoși. Însă ei au fost zdrobiți sub greutatea Legii și sub incapacitatea de a o păzi. Ei nu se încredeau în propriile lor fapte. Ei au cerut milă și iertare, har și îndurare de la Dumnezeu și El le-a oferit pe baza jertfei care încă nu se înfăptuise. Dar aduceți-vă aminte, Cristos este Mielul junghiat de la întemeierea lumii. În economia Dumnezeului veșnic, nu există timp. Jertfa lui Cristos se întinde în trecut și în viitor.

Așadar, cum poate Dumnezeu să considere un păcătos ca fiind drept? Înțelepciunea omului nu a putut să rezolve niciodată această dilemă, niciodată. Astfel versetul 26 spune, începe din versetul 25 să prezinte neprihănirea Lui: „pentru ca în vremea de acum, versetul 26, să-Și arate neprihănirea Lui”. În vremea de acum se referă la perioada Noului Testament. Dumnezeu a ascuns asta în trecut și a descoperit-o în vremea de acum. Acesta este motivul pentru care Pavel numește Evanghelia ca fiind o taină, nu-i așa? Cuvântul mustērion (taină) semnifică ceva ce nu poți cunoaște, dar cuvântul taină în limbajul Paulin înseamnă ceva ascuns, dar dezvăluit acum. Deci, ce vedem când ne uităm la cruce? Dumnezeu este dovedid ca fiind sfânt. Dumnezeu este dovedit ca fiind drept. Dumnezeu este dovedit ca fiind neprihănit. Prin urmare, crucea a fost pentru Dumnezeu. Ea a avut rolul de a arăta neprihănirea Sa și asta s-a întâmplat atunci, astfel încât El să fie drept și să fie Cel care îl îndreptățește pe cel care are credință în Isus. Apoi mântuirea, realizată de Cristos pe cruce, asigurarea mântuirii, mijloacele ei, ispășirea, jertfa, acoperirea (păcatului) este pentru Dumnezeu, astfel încât El nu ar putea fi acuzat ca fiind nedrept.

Cum ar putea Dumnezeu să fie acuzat că este nedrept când a ajuns în punctul extrem, de a-L da la moarte pr singurul Său Fiu preaiubit? Și oricine a înțeles sistemul jertfelor din Vechiul Testament, așa cum am văzut în Leviticul 1, ar fi putut anticipa acest lucru pentru că au existat literalmente milioane de sacrificii de animale în care moartea unui înlocuitor nevinovat a demonstrat necesitatea unui sacrificiu final de către un substitut fără păcat. Crucea demonstrează apoi neprihănirea lui Dumnezeu, pune dreptatea lui Dumnezeu pe tapet, arătând că El nu putea trece peste păcat, El nu putea trece peste judecata dreaptă a păcatului.

Crucea îl glorifică pe Dumnezeu într-un al doilea mod, și vom vorbi mai mult despre asta când vom ajunge la sesiunile de mâine dimineață. În al doilea rând, crucea nu doar că îl glorifică pe Dumneze declarând neprihănirea Lui, ci și prin demonstrarea harului Său, demonstrând harul Său. Versetele 27 și 28: „Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință fără faptele Legii”. Nu există loc pentru laudă, asumarea unor merite sau mândrie, doar Dumnezeu poate face asta. Este esențial, este fundamental pentru a înțelege Evanghelia faptul că cel ofensat trebuie să stabilească termenii pentru a înlătura ofensa, nu? Și Dumnezeu este Cel care a fost ofensat. Dumnezeu este cel care a stabilit mijloacele prin care jignirea putea fi înlăturată. Dumnezeu este cel care a blestemat lumea. Dumnezeu este Cel care ne-a declarat păcătoși. Dumnezeu este Cel a cărui Lege a fost încălcată, al cărui nume a fost hulit. Dumnezeu este atunci Cel care determină mijloacele prin care acest lucru poate fi schimbat, șters și eliminat. El a conceput planul și l-a facut prin credință, credința fiind mijlocul prin care suntem îndreptățiți fară faptele Legii. Acesta este har pur, este doar har.

Și deja am vorbit despre asta în prima jumătate a versetului, dar înțelegeți că trebuie să-l privim din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Nu este doar despre cât de minunat este harul pentru noi și ne împlinește nevoia, ci cât de minunat este să înțelegem că Dumnezeu este un Dumnezeu al marelui har. Harul lui Dumnezeu se arata pe cruce, într-o asemenea măsură încât El îl pune pe Fiul Său acolo.

Știți, când încheiam Evanghelia lui Marcu, am trecut prin agoniile Săptămânii Patimilor din viața Domnului nostru Isus și am retrăit toate problemele crucii. Și de obicei nu fac asta, dar inima mea este pur și simplu mișcată, profund mișcată de jertfa Domnului Isus Cristos și ce lucru oribil a fost. În grădină, știți, vasele Luide sânge sunt supuse la mare presiune și capilarele se sparg astfel încât sângele iese pe fruntea Lui din cauza stresului de a suporta păcatul, de a fi înstrăinat de Tatăl, să fie pedepsit este atât de apăsător încât se arată literalmente în fiziologia Lui. Și apoi, El se roagă această rugăciune: „Tată depărtează de la Mine paharul acesta”, iar unii au spus: „Ei bine, acesta este un moment de slăbiciune”. Nu, nu este un moment de slăbiciune. „Fă să treacă aceast pahar de la Mine” este singurul comentariu posibil pentru cineva care nu a cunoscut niciodată păcatul. Dacă El nu ar spune asta, am crede că ar fi ceva în neregulă cu El. Nu-mi spuneți că este un moment de slăbiciune. Acest lucru este atât de străin de El, încât este de neconceput pentru El și arată ceva despre groaza pacatului. Și cred că în întunericul de la amiază până la ora 3:00, în acele trei ore, El a purtat pe deplin păcatele tuturor celor care ar crede vreodată, în acele trei ore.

Ati putea spune: „Oare cum ar putea El să poarte în trei ore toată pedeapsa lui Dumnezeu pentru toate păcatele tuturor celor care ar crede vreodată, pe când toți acei oameni, dacă nu cred, nu ar putea suporta pedeapsa o veșnicie? Cum ar putea Isus în trei ore să suporte pedeapsa completă a milioane de suflete care nu ar putea să o suporte pentru o eternitate în iad? Răspunsul? El are o capacitate infinită de a purta judecata lui Dumnezeu, deoarece El însuși este o persoană infinită. Harul acesta este uluitor, uluitor. Acest lucru imi aminteste, desigur, de cartea pe care am scris-o despre „Istorisirea celor doi fii” și am predicat acea serie despre tatăl alergând și îmbrățișând păcătosul murdar. Aceasta este o umilire absolut uluitoare.

Deci, când te uiți la cruce, vezi nu numai modul în care împlinește nevoia omului, ci și cum îl satisface pe Dumnezeu, care își arată neprihănirea. Iar faptul că El își pune această neprihănire la dispoziția omului prin credință, și nu prin Lege sau prin fapte, arată harul Său.

În al treilea rând, crucea dezvăluie cosecvența lui Dumnezeu, statornicia Lui. Am atins deja acest aspect și Pavel se întoarce puțin aici pentru a relua aceste mari adevăruri. Crucea indică spre neprihănirea lui Dumnezeu, indică harul lui Dumnezeu și indică statornicia Lui. Versetul 29, versetul 28 spune: „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii”. și apoi versetul 29 adaugă: „Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da, este și al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este Unul singur, și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur”. Există două căi de mântuire? Există o cale evreiască și o cale a neamurilor? Erau evreii justificați prin lege? Și neamurile prin credință? Aceasta a fost sugerată de o mulțime de oameni. Dacă vii dintr-un context tradițional dispensaționalist, este posibil să fi fost învățat asta. Dar acest verset stabilește, versetul 29, că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, al evreilor și al neamurilor. Isaia 54:5 spune: „El Se numește Dumnezeul întregului pământ”. Ieremia 16:19: „Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și zidul despărțitor este dărâmat”. Și nu există nici evreu, nici grec în Cristos. Știm toate acestea. Dumnezeu este Dumnezeul tuturor. El este singurul Dumnezeu. „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului”.

Și astfel, versetul 30 spune: „El (Dumnezeu) va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, si tot prin credinta și pe cei netăiați împrejur”. Toata esența se modifică. Dumnezeu este Unul. Un singur Dumnezeu înseamnă că El este Dumnezeul tuturor. Nu există niciun alt Dumnezeu. Acesta este monoteismul. Deuteronom 6:4, nu? „Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. El va mântui pe orișicine prin credință prin har. El îi va justifica pe toți cei care cred, evrei sau neamuri. El salvează în același fel pe tot parcursul istoriei umane. Nu știu ce părere aveți despre diferite teorii legate de dispensații, dar dacă ați ramas blocați în trecut, trebuie să înțelegeți că în toate perioadele istoriei umane, același Dumnezeu, singurul Dumnezeu, i-a salvat pe oameni în același fel, prin har prin credință. Întotdeauna prin credinţă. Întotdeauna fără fapte. Întotdeauna este un act al harului. Mereu punând în contul lor propria Lui neprihănire, ca un dar al harului deși sunt nevrednici de ea.

Chiar inainte de a fi identificat Israel, citim: „Noe a găsit milă în ochii Domnului”. „Moise a găsit har”. „Avraam și-a însușit o mântuire a harului prin credință”. Deci, aceasta a fost întotdeauna calea lui Dumnezeu și Dumnezeu nu poate fi acuzat de abatere. „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”, nu? Aceasta este imutabilitatea lui Dumnezeu și funcționează în toate acțiunile Sale.

Un ultim punct. Crucea îl satisface pe Dumnezeu. Cristos a murit pentru Dumnezeu, în sensul că, crucea declară dreptatea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, consecvența lui Dumnezeu și confirmă Legea lui Dumnezeu, confirmă Legea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar spune: „Știi ce? Îmi pare atât de rău pentru tine. O să te iert”. Auziți acest lucru: „Dumnezeu te iubește necondiționat”. Într-adevăr? Nu cred. Dar ideea Evangheliei de astăzi este, știi, doar te rogi această mică rugăciune și, gata, totul se încheie. Dar Legea lui Dumnezeu? Dacă încalci Legea lui Dumnezeu, mori, nu? „Plata păcatului este”, ce? moartea”. „Sufletul care păcătuiește, va muri”. Dacă știți, Galateni capitolul 3: „Blestemat este oricine încalcă Legea”. Ce ziceți de asta? Când spunem că Dumnezeu iartă prin har și iartă pe cei care cred și le pune în cont neprihănirea lui, versetul 31 întreabă: „Atunci desființăm Legea?” Dar ce facem cu Legea? Cum rămâne cu cerințele ei? Cum rămâne cu o pedeapsa dreaptă? „Nicidecum, dimpotrivă, noi întărim Legea”. Întărim Legea.

Când te uiți la Evanghelie, înțelegi că nu poți încălca Legea lui Dumnezeu fără a activa dreptatea sfântă. Și fie cade asupra ta, fie cade asupra lui Cristos. Un scriitor de imnuri a spus în urmă cu mulți ani: „O, ce Mântuitor am. În El se îmbină harurile lui Dumnezeu”. Îmi place să privesc crucea din punctul de vedere al păcătosului. Dar cred că îmi place mai mult să privesc crucea din perspectiva lui Dumnezeu. Crucea lui Cristos arată dreptatea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, consistența lui Dumnezeu și sfințenia Legii lui Dumnezeu. Aceasta este evanghelia prezentată de Pavel. Aceasta este evanghelia lui. Aceasta este frumusețea și măreția ei. Și produce orice altceva decât un răspuns superficial, nu-i așa? Știți, când ați venit aseară și ați început să asculți muzica, v-ați dat seama că ei îi cântau laudă lui Dumnezeu, nu? Nu era nimic persona. Aceasta a fost laudă adusă lui Dumnezeu în cel mai înalt mod, în cel mai puternic mod posibil. Pentru că Dumnezeu merită laudă pentru această mântuire.

Tată, îți mulțumim din nou pentru Cuvântul Tău atât de reconfortant din această dimineață. Vrem doar să Te cinstim, să Te adorăm, să Te iubim, să Te lăudăm. Îți mulțumim pentru toate darurile bune pe care ni le oferi. Oferă-ne o zi minunată, minunată. Ne rugăm în numele lui Cristos.

Amin.

SFÂRȘIT